vineri, martie 29, 2024

Despre democratie, in Romania

In ultimul timp, se inmultesc semnele ingrijoratoare cu privire la starea democratiei romanesti. Incepem sa ne intrebam daca mai traim intr-o democratie sau, mai grav, daca am trait pana acum intr-un astfel de sistem. Cu toate ca, aparent, suntem acceptati peste tot in Europa si in lume ca o democratie functionala, in fapt nu suntem. Cel mult, suntem considerati o democratie tanara, imatura si in curs de consolidare.

Insa realitatea interna nu este atat de roza. Avem o continuitate de practici antidemocratice in ultimii ani, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Insa orbirea partizana a analistilor si a mass-media e atat de profunda, incat nimeni nu isi mai ia ragazul unei priviri de ansamblu, lucida si obiectiva. Fiecare dintre analistii presei se concentreaza pe greselile reprezentantului taberei adverse: adeptii lui Traian Basescu au facut o obsesie compulsiva pentru Ponta, pe cand cei ai USL continua sa fie obsedati de Traian Basescu. Fiecare vede abuzurile antidemocratice savarsite de cel pe care il detesta, insa le trece cu tandrete in plan secund pe cele ale protejatului sau. In final, nimeni nu are de castigat de aici, ci cu totii avem de pierdut… democratia.

Incalcari ale regulilor jocului democratic

As incepe cu un excurs in istoria recenta. Anul 2009: guvernul Boc isi pierde sustinerea parlamentara, prin fracturarea “marii coalitii” PSD-PDL, inaintea confruntarii prezidentiale. A urmat un circ penibil, cu delegatiile PSD si PNL venind la Cotroceni cu un candidat independent, sfidate de Presedinte prin desemnari fanteziste de premier: Boc II, Boc III, Lucian Croitoru si asa mai departe. E limpede acum pentru oricine ca presedintele Basescu a fortat limitele atributiilor sale constitutionale si a sfidat decizia Parlamentului, pentru a-si pastra functia dupa alegeri. Nu a vrut sa tina cont de jocul democratic al puterii si opozitiei, situandu-se deschis de partea uneia dintre taberele politice si incalcandu-si atributiile constitutionale.

Insa moneda are doua fete, iar dupa demisia guvernului Boc IV si demiterea guvernului Ungureanu, presedintele Basescu a ramas fara solutii. Moment in care coalitia PSD-PNL a gasit de cuviinta sa se razbune pentru incalcarea regulilor democratice din 2009. Prin ordonante de urgenta si in sesiune extraordinara a Parlamentului, coalitia USL a demis intr-o saptamana Avocatul Poporului si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si a fortat in mod stupefiant suspendarea Presedintelui, intr-o incercare ilegitima si fara precedent de a ocupa toate functiile de conducere a statului. In pofida rezervelor Curtii Constitutionale, USL a convocat un referendum fara rost, invalidat de majoritatea electorilor. Nu s-a ales decat cu o infrangere rusinoasa, cu o pata greu de sters pe obrazul Romaniei si cu reputatia de coalitie antidemocratica.

Iata, asadar, doua actiuni clar antidemocratice la cel mai inalt nivel, in numai 3 ani. Indiferent de diferenta de amploare dintre ele, este limpede ca actorii politici stiu, atunci cand interesele lor o cer, sa lase deoparte masca democratica si sa se comporte fie ca niste tirani avizi de putere, fie ca niste complotisti intriganti si lipsiti de scrupule.

Practica ordonantelor de urgenta

La aceste evenimente politice dramatice se adauga, din pacate, practici antidemocratice cronice, precum ordonantele de urgenta ale Guvernului.

Cu toate ca s-a spus de nenumarate ori ca practica ordonantelor de urgenta nu este admisibila intr-o democratie, fiind o forma de uzurpare a puterii legislative a Parlamentului de catre Guvern, totusi fiecare Guvern a folosit-o discretionar si nelimitat

Prin aceasta generalizare a unei competente exceptionale, Parlamentul pierde din maini puterea data lui de Constitutie si de popor, aceea de a da legi. Mecanismul democratic este astfel gandit, incat poporul sa poata da legi in folosul si pentru protectia sa, prin Parlament. Un Guvern nu se preocupa atat de binele cetatenilor, cat de cel al structurilor administrative si tehnice pe care le patroneaza si le reprezinta. In acest fel, se pierde cel mai important atu din mana poporului suveran: legiferarea.

S-ar putea crede de aici ca ne aflam in fata unei lupte dintre Guvern si Parlament, din care Parlamentul iese invins. In realitatea, insa, acapararea puterii legislative se petrece cu acordul si complicitatea Parlamentului si a clasei politice, in ansamblu. Parlamentul este constituit dintr-o masa clientelara de veleitari, care isi trimit in Guvern reprezentantii propriilor interese. Prin tolerarea tacita a abuzului de ordonante de urgenta, Parlamentul isi desavarseste opera de tradare a intereselor celor care l-au ales.

Acest pact se savarseste peste capul poporului, considerat intotdeauna “prea prost” pentru a-si hotari singur soarta. Iata, asadar, cum adevaratul regim din Romania, cel oligarhic, isi iteste chipul dupa faldurile inselatoare ale asa-zisei “democratii”.

Referendum valabil, ignorat de politicieni

Se mai aminteste, ici-colo, de referendumul convocat de presedinte in 2009, concomitent cu alegerile prezidentiale. Un referendum validat de Curtea Constitutionala, prin care electoratul si-a exprimat vointa suverana de a reduce numarul de parlamentari la maximum 300 si de a elimina o camera parlamentara. La peste 4 ani de la acel referendum, politicienii inca pun la indoiala utilitatea acestor schimbari si nu vor sa auda de modificarea legii fundamentale, in acord cu vointa populara. Iata cum tradarea poporului de catre politicieni, care ar trebui sa il reprezinte, devine sfidare fatisa!

Avem nu doar aceleasi doua camere, complet ineficiente, ci si cel mai mare numar de parlamentari de pana acum. In locul lor, guvernul legifereaza fara restrictii sau cenzura, iar alesii se bucura de confortul opulent si de izolarea olimpiana oferite de Casa Poporului. Atat de placuta este situatia lor, incat unii (precum Crin Antonescu, Varujan Vosganian si multi alti) nu au mai plecat din Parlament de 24 de ani…

Si cum n-ar fi placut, sa te bucuri de onorurile si privilegiile unui reprezentant al poporului, cu masina si secretara, dar munca ta legislativa sa fie facuta de altii, adica de Guvern, ministere, etc. …! Tot efortul si intreaga raspundere al legiuirii, care ar trebui sa compenseze traiul lipsit de griji materiale ale parlamentarilor, se transfera asupra Guvernului, pe care (nu-i asa?!) Parlamentul ar trebui sa il controleze.

Singurul aspect care-i mai tulbura pe parlamentari din somnul lor satul este aceasta nesuferita lupta anticoruptie, care s-a transformat in ceva serios, de cativa ani incoace. In loc de “ui fait aghenst corapsan” al lui tataie Iliescu, acum au DNA, ANI si alte asemenea institutii incomode si obraznice, fara pic de respect pentru “alesii poporului”. Dar tocmai au rezolvat si acest ghimpe, tragandu-se intr-o sfera intangibila si ridicandu-se deasupra poporului de rand, prin modificarile recente ale Codului Penal. O noua manifestare a regimului oligarhic, pe cale sa se instaureze cu tot mai multa autoritate in Romania.

Alegerile, un simulacru tot mai evident

Ultimele alegeri au aratat o scena politica profund dezechilibrata si un electorat partial indiferent, partial isterizat impotriva uneia din partile jocului politic. Prezenta la vot e tot mai scazuta, anul trecut inregistrandu-se putin peste 40% din electorat. Se deduce, de aici, o tot mai scazuta reprezentativitate a castigatorilor alegerilor.

Alegerile se desfasoara in jurul unor persoane, nu al ideilor. Subiectele de interes public lipsesc din campania electorala, insa aspectele personale si resentimentare sunt in prim-plan. Presa incita acest joc barbar al politicienilor, care se devoreaza intre ei, fara ca alegatorii sa afle cum ar putea candidatii sa le rezolve problemele cotidiene.

Dincolo de acest aspect, insa, e intristator sa vedem ca electoratul nu alege rational, ci emotional-visceral. Facand abstractie de cazierele judiciare incarcate ale candidatilor USL, electoratul a votat cu naduf impotriva “astora de la putere”, fara sa-l intereseze cine le va lua locul. Este evident pentru mine ca aceasta nu este o forma de democratie, ci mai degraba o “rascoala a votului”. Numai ca, in loc sa-i luam in furci, le dam cu votul in cap “ciocoilor”!

Mita electorala este un fapt cotidian. La fel, manipularea televizata. Insa cel mai trist este ca romanilor, parca, nu le mai pasa cine este ales! Cu atat mai mult cu cat “alesii” sunt aceiasi, indiferent de partid. Migratia politicienilor de la partidul la putere catre opozitie si invers a atins cote inimaginabile, in 2012. Devine, de aceea, tot mai clar ca electoratul nu mai decide nimic, de fapt, adevaratele decizii luandu-se tot intr-un cadru restrans, intre politicienii influenti.

De fapt, cam la asta se reduce democratia romaneasca din ultimii 24 de ani: un exercitiu formal prin care se selecteaza, din aceeasi masa de oameni, cei care urmeaza sa exercite puterea. In ultima vreme, alegerea romanilor nu mai are nicio insemnatate, fiind aceeasi oameni care sustin si un partid, si celalalt. Numai suprastructurile partidelor sunt diferite, baza din tara e deseori aceeasi, schimbandu-si numai culoarea, precum cameleonii.

Concluzii si un final optimist

Fara indoiala, nimeni nu se astepta ca democratia sa functioneze ireprosabil intr-o tara ale carei traditii democratice nu sunt profund inradacinate, fiind mai degrama o forma de import din Occident. Cu atat mai putin acum, dupa ce aceste traditii fragile au fost maturate cu buldozerul bolsevic. Insa astazi asteptarile sunt mult mai mari de la o tara intrata in aceeasi structura politico-juridica cu state democratice vechi, precum Marea Britanie, Franta, Olanda etc. Nu stiu daca, in epoca interbelica, eram socotiti in rand cu marile democratii ale Europei, insa acum suntem, cel putin teoretic. De aceea, abaterile de la regulile democratice ar trebui analizate si taxate mult mai drastic, fie ca sunt ocazionale sau (mai grav) cronice.

Insa acest lucru nu se intampla. De ce? Pentru ca, de fapt, Romania nu a inceput in 1990 sa functioneze ca o democratie, ci ca o oligarhie cu fata democratica. Si a continuat la fel, pana astazi.

Cineva scria, in anii ’90, ca din Constitutia Romaniei lipseste autorul. In Constitutia Statelor Unite, autorul este “We, the people”. In alte tari, autorul este Regele, unsul lui Dumnezeu. La noi, autorul Constitutiei este necunoscut. De unde provine puterea politica in Romania, asadar?! Daca nici de la popor, nici de la Dumnezeu, nici de la Rege, atunci de la cine?!

Raspunsul il gasim la tot pasul, dar si in cele spuse mai sus. Romania nu este condusa de popor, ci de elita politica provenita din fosta nomenclatura comunist-securista. Puterea poporului, fundament al democratiei, este puternic limitata sau deturnata abil. Nimeni nu il intreaba pe popor ce vrea, cu intentii curate. Toti stiu ce-i mai bine pentru el: unii vor integrarea europeana, altii legaturi mai stranse cu Rusia si China, dar nimeni, absolut nimeni, nu-si pune problema simpla: dar poporul ce vrea?! Poate ca, daca l-ar intreba, ar avea o mare surpriza…

Singurul semn de speranta este ridicarea, tot mai vizibila, a unei noi clase mijlocii. Ea si-a facut simtita prezenta in mod spectaculos, o data cu protestul impotriva proiectului Rosia Montana. S-a vazut atunci ca, avand o buna organizare, aceasta noua burghezie poate sa schimbe lucrurile in Romania. Deocamdata, insa, ea este firava si vulnerabila la manipulari din partea unor indivizi infiltrati de partidele guvernamentale in fruntea miscarilor de strada. Insa nimic nu ne poate impiedica sa speram ca, dupa ce influenta acestora se va estompa, clasa mijlocie in curs de consolidare in Romania va reusi sa dea substanta si credibilitate unui sistem democratic veritabil. Ramane de vazut.

In ultimul timp, se inmultesc semnele ingrijoratoare cu privire la starea democratiei romanesti. Incepem sa ne intrebam daca mai traim intr-o democratie sau, mai grav, daca am trait pana acum intr-un astfel de sistem. Cu toate ca, aparent, suntem acceptati peste tot in Europa si in lume ca o democratie functionala, in fapt nu suntem. Cel mult, suntem considerati o democratie tanara, imatura si in curs de consolidare.

Insa realitatea interna nu este atat de roza. Avem o continuitate de practici antidemocratice in ultimii ani, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Insa orbirea partizana a analistilor si a mass-media e atat de profunda, incat nimeni nu isi mai ia ragazul unei priviri de ansamblu, lucida si obiectiva. Fiecare dintre analistii presei se concentreaza pe greselile reprezentantului taberei adverse: adeptii lui Traian Basescu au facut o obsesie compulsiva pentru Ponta, pe cand cei ai USL continua sa fie obsedati de Traian Basescu. Fiecare vede abuzurile antidemocratice savarsite de cel pe care il detesta, insa le trece cu tandrete in plan secund pe cele ale protejatului sau. In final, nimeni nu are de castigat de aici, ci cu totii avem de pierdut… democratia.

Incalcari ale regulilor jocului democratic

As incepe cu un excurs in istoria recenta. Anul 2009: guvernul Boc isi pierde sustinerea parlamentara, prin fracturarea “marii coalitii” PSD-PDL, inaintea confruntarii prezidentiale. A urmat un circ penibil, cu delegatiile PSD si PNL venind la Cotroceni cu un candidat independent, sfidate de Presedinte prin desemnari fanteziste de premier: Boc II, Boc III, Lucian Croitoru si asa mai departe. E limpede acum pentru oricine ca presedintele Basescu a fortat limitele atributiilor sale constitutionale si a sfidat decizia Parlamentului, pentru a-si pastra functia dupa alegeri. Nu a vrut sa tina cont de jocul democratic al puterii si opozitiei, situandu-se deschis de partea uneia dintre taberele politice si incalcandu-si atributiile constitutionale.

Insa moneda are doua fete, iar dupa demisia guvernului Boc IV si demiterea guvernului Ungureanu, presedintele Basescu a ramas fara solutii. Moment in care coalitia PSD-PNL a gasit de cuviinta sa se razbune pentru incalcarea regulilor democratice din 2009. Prin ordonante de urgenta si in sesiune extraordinara a Parlamentului, coalitia USL a demis intr-o saptamana Avocatul Poporului si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si a fortat in mod stupefiant suspendarea Presedintelui, intr-o incercare ilegitima si fara precedent de a ocupa toate functiile de conducere a statului. In pofida rezervelor Curtii Constitutionale, USL a convocat un referendum fara rost, invalidat de majoritatea electorilor. Nu s-a ales decat cu o infrangere rusinoasa, cu o pata greu de sters pe obrazul Romaniei si cu reputatia de coalitie antidemocratica.

Iata, asadar, doua actiuni clar antidemocratice la cel mai inalt nivel, in numai 3 ani. Indiferent de diferenta de amploare dintre ele, este limpede ca actorii politici stiu, atunci cand interesele lor o cer, sa lase deoparte masca democratica si sa se comporte fie ca niste tirani avizi de putere, fie ca niste complotisti intriganti si lipsiti de scrupule.

Practica ordonantelor de urgenta

La aceste evenimente politice dramatice se adauga, din pacate, practici antidemocratice cronice, precum ordonantele de urgenta ale Guvernului.

Cu toate ca s-a spus de nenumarate ori ca practica ordonantelor de urgenta nu este admisibila intr-o democratie, fiind o forma de uzurpare a puterii legislative a Parlamentului de catre Guvern, totusi fiecare Guvern a folosit-o discretionar si nelimitat

Prin aceasta generalizare a unei competente exceptionale, Parlamentul pierde din maini puterea data lui de Constitutie si de popor, aceea de a da legi. Mecanismul democratic este astfel gandit, incat poporul sa poata da legi in folosul si pentru protectia sa, prin Parlament. Un Guvern nu se preocupa atat de binele cetatenilor, cat de cel al structurilor administrative si tehnice pe care le patroneaza si le reprezinta. In acest fel, se pierde cel mai important atu din mana poporului suveran: legiferarea.

S-ar putea crede de aici ca ne aflam in fata unei lupte dintre Guvern si Parlament, din care Parlamentul iese invins. In realitatea, insa, acapararea puterii legislative se petrece cu acordul si complicitatea Parlamentului si a clasei politice, in ansamblu. Parlamentul este constituit dintr-o masa clientelara de veleitari, care isi trimit in Guvern reprezentantii propriilor interese. Prin tolerarea tacita a abuzului de ordonante de urgenta, Parlamentul isi desavarseste opera de tradare a intereselor celor care l-au ales.

Acest pact se savarseste peste capul poporului, considerat intotdeauna “prea prost” pentru a-si hotari singur soarta. Iata, asadar, cum adevaratul regim din Romania, cel oligarhic, isi iteste chipul dupa faldurile inselatoare ale asa-zisei “democratii”.

Referendum valabil, ignorat de politicieni

Se mai aminteste, ici-colo, de referendumul convocat de presedinte in 2009, concomitent cu alegerile prezidentiale. Un referendum validat de Curtea Constitutionala, prin care electoratul si-a exprimat vointa suverana de a reduce numarul de parlamentari la maximum 300 si de a elimina o camera parlamentara. La peste 4 ani de la acel referendum, politicienii inca pun la indoiala utilitatea acestor schimbari si nu vor sa auda de modificarea legii fundamentale, in acord cu vointa populara. Iata cum tradarea poporului de catre politicieni, care ar trebui sa il reprezinte, devine sfidare fatisa!

Avem nu doar aceleasi doua camere, complet ineficiente, ci si cel mai mare numar de parlamentari de pana acum. In locul lor, guvernul legifereaza fara restrictii sau cenzura, iar alesii se bucura de confortul opulent si de izolarea olimpiana oferite de Casa Poporului. Atat de placuta este situatia lor, incat unii (precum Crin Antonescu, Varujan Vosganian si multi alti) nu au mai plecat din Parlament de 24 de ani…

Si cum n-ar fi placut, sa te bucuri de onorurile si privilegiile unui reprezentant al poporului, cu masina si secretara, dar munca ta legislativa sa fie facuta de altii, adica de Guvern, ministere, etc. …! Tot efortul si intreaga raspundere al legiuirii, care ar trebui sa compenseze traiul lipsit de griji materiale ale parlamentarilor, se transfera asupra Guvernului, pe care (nu-i asa?!) Parlamentul ar trebui sa il controleze.

Singurul aspect care-i mai tulbura pe parlamentari din somnul lor satul este aceasta nesuferita lupta anticoruptie, care s-a transformat in ceva serios, de cativa ani incoace. In loc de “ui fait aghenst corapsan” al lui tataie Iliescu, acum au DNA, ANI si alte asemenea institutii incomode si obraznice, fara pic de respect pentru “alesii poporului”. Dar tocmai au rezolvat si acest ghimpe, tragandu-se intr-o sfera intangibila si ridicandu-se deasupra poporului de rand, prin modificarile recente ale Codului Penal. O noua manifestare a regimului oligarhic, pe cale sa se instaureze cu tot mai multa autoritate in Romania.

Alegerile, un simulacru tot mai evident

Ultimele alegeri au aratat o scena politica profund dezechilibrata si un electorat partial indiferent, partial isterizat impotriva uneia din partile jocului politic. Prezenta la vot e tot mai scazuta, anul trecut inregistrandu-se putin peste 40% din electorat. Se deduce, de aici, o tot mai scazuta reprezentativitate a castigatorilor alegerilor.

Alegerile se desfasoara in jurul unor persoane, nu al ideilor. Subiectele de interes public lipsesc din campania electorala, insa aspectele personale si resentimentare sunt in prim-plan. Presa incita acest joc barbar al politicienilor, care se devoreaza intre ei, fara ca alegatorii sa afle cum ar putea candidatii sa le rezolve problemele cotidiene.

Dincolo de acest aspect, insa, e intristator sa vedem ca electoratul nu alege rational, ci emotional-visceral. Facand abstractie de cazierele judiciare incarcate ale candidatilor USL, electoratul a votat cu naduf impotriva “astora de la putere”, fara sa-l intereseze cine le va lua locul. Este evident pentru mine ca aceasta nu este o forma de democratie, ci mai degraba o “rascoala a votului”. Numai ca, in loc sa-i luam in furci, le dam cu votul in cap “ciocoilor”!

Mita electorala este un fapt cotidian. La fel, manipularea televizata. Insa cel mai trist este ca romanilor, parca, nu le mai pasa cine este ales! Cu atat mai mult cu cat “alesii” sunt aceiasi, indiferent de partid. Migratia politicienilor de la partidul la putere catre opozitie si invers a atins cote inimaginabile, in 2012. Devine, de aceea, tot mai clar ca electoratul nu mai decide nimic, de fapt, adevaratele decizii luandu-se tot intr-un cadru restrans, intre politicienii influenti.

De fapt, cam la asta se reduce democratia romaneasca din ultimii 24 de ani: un exercitiu formal prin care se selecteaza, din aceeasi masa de oameni, cei care urmeaza sa exercite puterea. In ultima vreme, alegerea romanilor nu mai are nicio insemnatate, fiind aceeasi oameni care sustin si un partid, si celalalt. Numai suprastructurile partidelor sunt diferite, baza din tara e deseori aceeasi, schimbandu-si numai culoarea, precum cameleonii.

Concluzii si un final optimist

Fara indoiala, nimeni nu se astepta ca democratia sa functioneze ireprosabil intr-o tara ale carei traditii democratice nu sunt profund inradacinate, fiind mai degrama o forma de import din Occident. Cu atat mai putin acum, dupa ce aceste traditii fragile au fost maturate cu buldozerul bolsevic. Insa astazi asteptarile sunt mult mai mari de la o tara intrata in aceeasi structura politico-juridica cu state democratice vechi, precum Marea Britanie, Franta, Olanda etc. Nu stiu daca, in epoca interbelica, eram socotiti in rand cu marile democratii ale Europei, insa acum suntem, cel putin teoretic. De aceea, abaterile de la regulile democratice ar trebui analizate si taxate mult mai drastic, fie ca sunt ocazionale sau (mai grav) cronice.

Insa acest lucru nu se intampla. De ce? Pentru ca, de fapt, Romania nu a inceput in 1990 sa functioneze ca o democratie, ci ca o oligarhie cu fata democratica. Si a continuat la fel, pana astazi.

Cineva scria, in anii ’90, ca din Constitutia Romaniei lipseste autorul. In Constitutia Statelor Unite, autorul este “We, the people”. In alte tari, autorul este Regele, unsul lui Dumnezeu. La noi, autorul Constitutiei este necunoscut. De unde provine puterea politica in Romania, asadar?! Daca nici de la popor, nici de la Dumnezeu, nici de la Rege, atunci de la cine?!

Raspunsul il gasim la tot pasul, dar si in cele spuse mai sus. Romania nu este condusa de popor, ci de elita politica provenita din fosta nomenclatura comunist-securista. Puterea poporului, fundament al democratiei, este puternic limitata sau deturnata abil. Nimeni nu il intreaba pe popor ce vrea, cu intentii curate. Toti stiu ce-i mai bine pentru el: unii vor integrarea europeana, altii legaturi mai stranse cu Rusia si China, dar nimeni, absolut nimeni, nu-si pune problema simpla: dar poporul ce vrea?! Poate ca, daca l-ar intreba, ar avea o mare surpriza…

Singurul semn de speranta este ridicarea, tot mai vizibila, a unei noi clase mijlocii. Ea si-a facut simtita prezenta in mod spectaculos, o data cu protestul impotriva proiectului Rosia Montana. S-a vazut atunci ca, avand o buna organizare, aceasta noua burghezie poate sa schimbe lucrurile in Romania. Deocamdata, insa, ea este firava si vulnerabila la manipulari din partea unor indivizi infiltrati de partidele guvernamentale in fruntea miscarilor de strada. Insa nimic nu ne poate impiedica sa speram ca, dupa ce influenta acestora se va estompa, clasa mijlocie in curs de consolidare in Romania va reusi sa dea substanta si credibilitate unui sistem democratic veritabil. Ramane de vazut.

In ultimul timp, se inmultesc semnele ingrijoratoare cu privire la starea democratiei romanesti. Incepem sa ne intrebam daca mai traim intr-o democratie sau, mai grav, daca am trait pana acum intr-un astfel de sistem. Cu toate ca, aparent, suntem acceptati peste tot in Europa si in lume ca o democratie functionala, in fapt nu suntem. Cel mult, suntem considerati o democratie tanara, imatura si in curs de consolidare.

Insa realitatea interna nu este atat de roza. Avem o continuitate de practici antidemocratice in ultimii ani, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Insa orbirea partizana a analistilor si a mass-media e atat de profunda, incat nimeni nu isi mai ia ragazul unei priviri de ansamblu, lucida si obiectiva. Fiecare dintre analistii presei se concentreaza pe greselile reprezentantului taberei adverse: adeptii lui Traian Basescu au facut o obsesie compulsiva pentru Ponta, pe cand cei ai USL continua sa fie obsedati de Traian Basescu. Fiecare vede abuzurile antidemocratice savarsite de cel pe care il detesta, insa le trece cu tandrete in plan secund pe cele ale protejatului sau. In final, nimeni nu are de castigat de aici, ci cu totii avem de pierdut… democratia.

Incalcari ale regulilor jocului democratic

As incepe cu un excurs in istoria recenta. Anul 2009: guvernul Boc isi pierde sustinerea parlamentara, prin fracturarea “marii coalitii” PSD-PDL, inaintea confruntarii prezidentiale. A urmat un circ penibil, cu delegatiile PSD si PNL venind la Cotroceni cu un candidat independent, sfidate de Presedinte prin  desemnari fanteziste de premier: Boc II, Boc III, Lucian Croitoru si asa mai departe. E limpede acum pentru oricine ca presedintele Basescu a fortat limitele atributiilor sale constitutionale si a sfidat decizia Parlamentului, pentru a-si pastra functia dupa alegeri. Nu a vrut sa tina cont de jocul democratic al puterii si opozitiei, situandu-se deschis de partea uneia dintre taberele politice si incalcandu-si atributiile constitutionale.

Insa moneda are doua fete, iar dupa demisia guvernului Boc IV si demiterea guvernului Ungureanu, presedintele Basescu a ramas fara solutii. Moment in care coalitia PSD-PNL a gasit de cuviinta sa se razbune pentru incalcarea regulilor democratice din 2009. Prin ordonante de urgenta si in sesiune extraordinara a Parlamentului, coalitia USL a demis intr-o saptamana Avocatul Poporului si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si a fortat in mod stupefiant suspendarea Presedintelui, intr-o incercare ilegitima si fara precedent de a ocupa toate functiile de conducere a statului. In pofida rezervelor Curtii Constitutionale, USL a convocat un referendum fara rost, invalidat de majoritatea electorilor. Nu s-a ales decat cu o infrangere rusinoasa, cu o pata greu de sters pe obrazul Romaniei si cu reputatia de coalitie antidemocratica.

Iata, asadar, doua actiuni clar antidemocratice la cel mai inalt nivel, in numai 3 ani. Indiferent de diferenta de amploare dintre ele, este limpede ca actorii politici stiu, atunci cand interesele lor o cer, sa lase deoparte masca democratica si sa se comporte fie ca niste tirani avizi de putere, fie ca niste complotisti intriganti si lipsiti de scrupule.

Practica ordonantelor de urgenta

La aceste evenimente politice dramatice se adauga, din pacate, practici antidemocratice cronice, precum ordonantele de urgenta ale Guvernului.

Cu toate ca s-a spus de nenumarate ori ca practica ordonantelor de urgenta nu este admisibila intr-o democratie, fiind o forma de uzurpare a puterii legislative a Parlamentului de catre Guvern, totusi fiecare Guvern a folosit-o discretionar si nelimitat

Prin aceasta generalizare a unei competente exceptionale, Parlamentul pierde din maini puterea data lui de Constitutie si de popor, aceea de a da legi. Mecanismul democratic este astfel gandit, incat poporul sa poata da legi in folosul si pentru protectia sa, prin Parlament. Un Guvern nu se preocupa atat de binele cetatenilor, cat de cel al structurilor administrative si tehnice pe care le patroneaza si le reprezinta. In acest fel, se pierde cel mai important atu din mana poporului suveran: legiferarea.

S-ar putea crede de aici ca ne aflam in fata unei lupte dintre Guvern si Parlament, din care Parlamentul iese invins. In realitatea, insa, acapararea puterii legislative se petrece cu acordul si complicitatea Parlamentului si a clasei politice, in ansamblu. Parlamentul este constituit dintr-o masa clientelara de veleitari, care isi trimit in Guvern reprezentantii propriilor interese. Prin tolerarea tacita a abuzului de ordonante de urgenta, Parlamentul isi desavarseste opera de tradare a intereselor celor care l-au ales.

Acest pact se savarseste peste capul poporului, considerat intotdeauna “prea prost” pentru a-si hotari singur soarta. Iata, asadar, cum adevaratul regim din Romania, cel oligarhic, isi iteste chipul dupa faldurile inselatoare ale asa-zisei “democratii”.

Referendum valabil, ignorat de politicieni

Se mai aminteste, ici-colo, de referendumul convocat de presedinte in 2009, concomitent cu alegerile prezidentiale. Un referendum validat de Curtea Constitutionala, prin care electoratul si-a exprimat vointa suverana de a reduce numarul de parlamentari la maximum 300 si de a elimina o camera parlamentara. La peste 4 ani de la acel referendum, politicienii inca pun la indoiala utilitatea acestor schimbari si nu vor sa auda de modificarea legii fundamentale, in acord cu vointa populara. Iata cum tradarea poporului de catre politicieni, care ar trebui sa il reprezinte, devine sfidare fatisa!

Avem nu doar aceleasi doua camere, complet ineficiente, ci si cel mai mare numar de parlamentari de pana acum. In locul lor, guvernul legifereaza fara restrictii sau cenzura, iar alesii se bucura de confortul opulent si de izolarea olimpiana oferite de Casa Poporului. Atat de placuta este situatia lor, incat unii (precum Crin Antonescu, Varujan Vosganian si multi alti) nu au mai plecat din Parlament de 24 de ani…

Si cum n-ar fi placut, sa te bucuri de onorurile si privilegiile unui reprezentant al poporului, cu masina si secretara, dar munca ta legislativa sa fie facuta de altii, adica de Guvern, ministere, etc. …! Tot efortul si intreaga raspundere al legiuirii, care ar trebui sa compenseze traiul lipsit de griji materiale ale parlamentarilor, se transfera asupra Guvernului, pe care (nu-i asa?!) Parlamentul ar trebui sa il controleze.

Singurul aspect care-i mai tulbura pe parlamentari din somnul lor satul este aceasta nesuferita lupta anticoruptie, care s-a transformat in ceva serios, de cativa ani incoace. In loc de “ui fait aghenst corapsan” al lui tataie Iliescu, acum au DNA, ANI si alte asemenea institutii incomode si obraznice, fara pic de respect pentru “alesii poporului”. Dar tocmai au rezolvat si acest ghimpe, tragandu-se intr-o sfera intangibila si ridicandu-se deasupra poporului de rand, prin modificarile recente ale Codului Penal. O noua manifestare a regimului oligarhic, pe cale sa se instaureze cu tot mai multa autoritate in Romania.

Alegerile, un simulacru tot mai evident

Ultimele alegeri au aratat o scena politica profund dezechilibrata si un electorat partial indiferent, partial isterizat impotriva uneia din partile jocului politic. Prezenta la vot e tot mai scazuta, anul trecut inregistrandu-se putin peste 40% din electorat. Se deduce, de aici, o tot mai scazuta reprezentativitate a castigatorilor alegerilor.

Alegerile se desfasoara in jurul unor persoane, nu al ideilor. Subiectele de interes public lipsesc din campania electorala, insa aspectele personale si resentimentare sunt in prim-plan. Presa incita acest joc barbar al politicienilor, care se devoreaza intre ei, fara ca alegatorii sa afle cum ar putea candidatii sa le rezolve problemele cotidiene.

Dincolo de acest aspect, insa, e intristator sa vedem ca electoratul nu alege rational, ci emotional-visceral. Facand abstractie de cazierele judiciare incarcate ale candidatilor USL, electoratul a votat cu naduf impotriva “astora de la putere”, fara sa-l intereseze cine le va lua locul. Este evident pentru mine ca aceasta nu este o forma de democratie, ci mai degraba o “rascoala a votului”. Numai ca, in loc sa-i luam in furci, le dam cu votul in cap “ciocoilor”!

Mita electorala este un fapt cotidian. La fel, manipularea televizata. Insa cel mai trist este ca romanilor, parca, nu le mai pasa cine este ales! Cu atat mai mult cu cat “alesii” sunt aceiasi, indiferent de partid. Migratia politicienilor de la partidul la putere catre opozitie si invers a atins cote inimaginabile, in 2012. Devine, de aceea, tot mai clar ca electoratul nu mai decide nimic, de fapt, adevaratele decizii luandu-se tot intr-un cadru restrans, intre politicienii influenti.

De fapt, cam la asta se reduce democratia romaneasca din ultimii 24 de ani: un exercitiu formal prin care se selecteaza, din aceeasi masa de oameni, cei care urmeaza sa exercite puterea. In ultima vreme, alegerea romanilor nu mai are nicio insemnatate, fiind aceeasi oameni care sustin si un partid, si celalalt. Numai suprastructurile partidelor sunt diferite, baza din tara e deseori aceeasi, schimbandu-si numai culoarea, precum cameleonii.

Concluzii si un final optimist

Fara indoiala, nimeni nu se astepta ca democratia sa functioneze ireprosabil intr-o tara ale carei traditii democratice nu sunt profund inradacinate, fiind mai degrama o forma de import din Occident. Cu atat mai putin acum, dupa ce aceste traditii fragile au fost maturate cu buldozerul bolsevic. Insa astazi asteptarile sunt mult mai mari de la o tara intrata in aceeasi structura politico-juridica cu state democratice vechi, precum Marea Britanie, Franta, Olanda etc. Nu stiu daca, in epoca interbelica, eram socotiti in rand cu marile democratii ale Europei, insa acum suntem, cel putin teoretic. De aceea, abaterile de la regulile democratice ar trebui analizate si taxate mult mai drastic, fie ca sunt ocazionale sau (mai grav) cronice.

Insa acest lucru nu se intampla. De ce? Pentru ca, de fapt, Romania nu a inceput in 1990 sa functioneze ca o democratie, ci ca o oligarhie cu fata democratica. Si a continuat la fel, pana astazi.

Cineva scria, in anii ’90, ca din Constitutia Romaniei lipseste autorul. In Constitutia Statelor Unite, autorul este “We, the people”. In alte tari, autorul este Regele, unsul lui Dumnezeu. La noi, autorul Constitutiei este necunoscut. De unde provine puterea politica in Romania, asadar?! Daca nici de la popor, nici de la Dumnezeu, nici de la Rege, atunci de la cine?!

Raspunsul il gasim la tot pasul, dar si in cele spuse mai sus. Romania nu este condusa de popor, ci de elita politica provenita din fosta nomenclatura comunist-securista. Puterea poporului, fundament al democratiei, este puternic limitata sau deturnata abil. Nimeni nu il intreaba pe popor ce vrea, cu intentii curate. Toti stiu ce-i mai bine pentru el: unii vor integrarea europeana, altii legaturi mai stranse cu Rusia si China, dar nimeni, absolut nimeni, nu-si pune problema simpla: dar poporul ce vrea?! Poate ca, daca l-ar intreba, ar avea o mare surpriza…

Singurul semn de speranta este ridicarea, tot mai vizibila, a unei noi clase mijlocii. Ea si-a facut simtita prezenta in mod spectaculos, o data cu protestul impotriva proiectului Rosia Montana. S-a vazut atunci ca, avand o buna organizare, aceasta noua burghezie poate sa schimbe lucrurile in Romania. Deocamdata, insa, ea este firava si vulnerabila la manipulari din partea unor indivizi infiltrati de partidele guvernamentale in fruntea miscarilor de strada. Insa nimic nu ne poate impiedica sa speram ca, dupa ce influenta acestora se va estompa, clasa mijlocie in curs de consolidare in Romania va reusi sa dea substanta si credibilitate unui sistem democratic veritabil. Ramane de vazut.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Chiar credeti ca acea clasa mijlocie a iesit in strada???
    Nu stimate domn, au iesit in strada pseudo-intelectualii, inteligentii din fata calculatorului, pierde-vara de tipul Remus Cernea, plini de idei fanteziste fara nicio finalitate, unii fiind someri cu diploma de ani buni pe banii „babacilor”, spalati pe creieri de niste ong-uri aflate in slujba nu-se-stie-cui…
    Au inceput sa-si dea arama pe fata in momentul in care au ramas fara obiect, adica fara Rosia Montana. A picat legea, nu mai aveau de ce iesi…ei bine s-au gasit niste politicieni de pe la PMP, PND, etc care sa-i canalizeze inspre scopul final: anarhie in Romania, cadere de guvern, scandal, inflatie, recesiune si din nou sa cada Romania in marasm.
    Iar voi, jurnalistii, ce faceti? Ii ridicati in slavi, in loc sa va informati sau sa va documentati pentru a afla cine e in spatele acestor miscari si de ce incearca sa distruga Romania democrata!

    • Drăguţ pamflet. Sper că este…

      Românii nu au cultura protestului, dar este un progres enorm ca, în câteva luni, oamenii să iasă cel puţin săptămânal să strige în numele unei cauze. Adevărul este că, pentru mulţi, nu doar că RM sau Pungeşti nu au fost cele mai importante, ci cauzele din spatele fenomenelor. Nu mai avem deci, numai proteste pentru suta de lei la salarii (şi ăia, bani daţi pentru stomac şi pe ochi frumoşi).

      Într-adevăr, a ieşit o clasă de mijloc în stradă, dar nu una neapărat d.p.d.v. financiar, ci una cu viziuni liberală, care dorea şi doreşte să pună dezbaterea şi adevărul în faţă, şi nu interesele proprii sau de clan ale politicienilor.

      Acum, referitor la articol, trebuia să includeţi nominalizarea lui Tăriceanu ca premier în 2004, în detrimentul PSD-ului, care avea cele mai multe locuri în parlament.

      Şi apropo de manipulare, în legătură cu protestul de duminică, şi nu contest buna credinţă a protestatarilor din Bucureşti, nu am încredere în PMP. O fi din cauza numelui, a persoanelor dinăuntru sau a faptului că nu îmi pare suficient de clară relaţia formaţiunii cu Băsescu, nu ştiu. Aş vrea să ştiu că nu reprezintă interesele aceluiaşi politician care a urmărit subordonarea PD/PDL din 2001 încoace şi a fiecărui Guvern din 2004 încoace, pentru a-şi împlini agenda (cu toate bunele ei).

  2. I-am vazut. Erau dezorientati si putini la numar au fost mai multi reporter si jandarmi. Au fost cativa in care s-a umflat ovazu si au plecat pachet la duba politiei. Tineri, naivi si tristi combinatia perfecta pentru o turma disciplinata pregatita gata de protest pentru cine plateste: politicieni, activisti de mediu, muzicanti – adica ei pot transforma urgent orice adunare intr-o revolutie. Cred repede orice si se dedica total ideii. Nu sunt pretentiosi ca doar daca traiesti pe banii parintilor nu poti sa ai multe pretentii. Noroc cu facebook-ul ca le spune unde si ce sa faca. Pentru ei Facebook-ul e gps-ul vietii lor, si in plus mai fac si ei bani de tigari si abonament la net si telefon.
    Sunt din ce in ce mai putini pentru ca unii au examene altii s-au desteptat si pe altii nu ii mai lasa parintii. Deci nici vorba de mica burghezie, clasa de vreun fel…astia sunt cu totii la munca nu au timp de fleacuri de genul acesta. Nu as vrea sa fiu politicianul care sa starneasca adevarata clasa de mijloc a Romaniei ca daca astia ies in strada, astia muta casa poporului la Alba Iulia.
    Hai sa fim totusi seriosi si sa gandim putin chiar Rosia Montana sa fie problema romanilor? In timp ce ei protesteaza impotriva poluarii alte exploatari miniere cu cianuri isi obtin avizele de functionare. Rosia Montana e doar gasca cea mai grasa care face oua si de aceea bazaie in jurul ei. As vrea sa stiu cine coordoneaza mustele acestea protestatare..gen Gotiu, Cernea, Dejeu, Craciun si Erwin de vad numai Rosia Montana si nimic altceva.

    • Dumitrita, adevar graiesti!

      E aici o manareala care, sper eu, va fi dezvaluita la un moment dat!

      Sunt multi naivi care inca ai impresii ca miscarea asta e de un „civism” nemaintalnit…bla, bla, bla. Nu mai departe decat aseara, pe postul national de televiziune era o dezbatere despre un asemenea civism…si ii tot laudau pe astia care au iesit in strada. Manipulare grosolana!
      In primul rand era emisiunea lui Liviu Mihaiu, un cunoscut opozant al Proiectului Rosia Montana care a declarat in fata comisiei ca acele cariere de la Rosia Montana vor forma un crater care se va vedea de pe … tine-te bine…MARTE!!!!! :) :) :) :) :) :) Am ras cu lacrimi atunci, insa uita ca nu se potoleste acest domn si continua campania impotriva Romaniei! De ce spun asta?
      Pai in „platou” era invitat un domn, abia iesit din spital, cica, dupa ce fusese batut de jandarmi…
      Sa ma ierte Dumnezeu, dar acel domn numai iesit din spital nu arata si nici ca ar fi fost batut de jandarmi, plus ca vorbeau de un civism patriotic ieftin si de sloganurile comuniste „chiaburi”, „strainii care ne acapareaza tara”, „nu ne vindem tara”, etc…jenante pentru o discutie care se dorea „elevata” pe probleme de civism!
      In momentul in care au inceput cu paralele intre Romania si Ucraina am schimbat canalul…
      Pai cum mai domnilor sa comparati ciumpalacii din strada de la noi, manipulati in mod ordinar de niste ong-uri care se pare ca aveau o agenda politica cu ucrainienii care sunt in strada cu zecile de mii pentru integrare in UE, pentru investitii europene si americane in Ucraina, pentru departarea de vecinul sau traditional Rusia???

  3. Cred ca ati scris un articol bun. Singura rezerva o am cu privire la „middle class”. Tot e bine ca s-au strins citiva oameni carora le-a pasat de confiscarea, mai grava decit a revolutiei, a drepturilor in favoarea unei sinsistre si josnice oligarhii (de oligofreni!).

    • Multumesc pentru apreciere. Am considerat ca oamenii care au iesit cu miile la protestele saptamanale impotriva proiectului Rosia Montana fac parte din clasa urbana si educata, deoarece cunosc multi dintre ei si i-am vazut indeaproape pe ceilalti, pe care nu-i cunosc. De altfel, nu sunt singurul autor Contributors care crede ca la aceste proteste a iesit preponderent clasa mijlocie, in inteles sociologic: http://www.contributors.ro/editorial/mai-bine-hipster-decat-manelist/

  4. Buna dimi. Eu muncesc si traiesc in Marea Britanie. S-ar putea sa nu mai fiu f obiectiv (sau subiectiv??) Dar urmaresc cat pot socio-politichia de-acasa (observam ‘acasa’…)
    Articolul de mai sus ok, da’ tot are nu stiu ce…, poate chestia cu ‘burghezia’ …ce-mi lasa un gust ciudat. Zeitgeist spune cuiva ceva? Utopie? Da’ parca tot asa se pot numi si cele intermediare diareiare… in contextul actual ma ‘uit in gura lu’ Oana Stancu .arius Pieleanu, Ursu, Ciutacu, Ciuvica… si alde astia… opinii pertinete chiar reflectand inteligenta ascutita…. imagine… s-ar putea sa ascunda in spate si interese… da’-i nevoie de fete si-n spatele aricolului de mai sus si altora asemenea… si putina istorie

  5. Majorității românilor chiar nu le mai pasă cine este ales. Dezamăgirea nu are legătură cu comportamentul și deciziile unor persoane ca Adrian Năstase sau Victor Ponta. Din partea lor era de așteptat să se comporte exact așa cum au făcut-o, nicio surpriză la capitolul ăsta.

    Dezamăgirea e legată de deciziile unor persoane ca Boc sau Tăriceanu, din partea cărora ar fi fost de așteptat o altă abordare. Românul mediu are exact țara pe care o merită, iar cei care ar fi putut schimba lucrurile o pot face mult mai bine în altă parte. Aici (UK) nu e nevoie să faci plângere la Parchet împotriva unui funcționar public corupt și nici nu ajunge procurorul să de NUP, deși știe foarte bine că acel funcționar chiar este corupt, numit politic și pus pe șpagă. Aici, când ai pronunțat cuvântul magic ”complaint”, șeful acelui funcționar public adoptă instantaneu soluția corectă, prevăzută de lege. Asta pe lângă faptul că aici legea e muuult mai favorabilă cetățeanului decât în RO, iar asta în majoritatea domeniilor.

    • Articol foarte bun. Subscriu opiniilor autorului si-mi place si finalul optimist. Pentru Romania exista speranta. Acum mai mult ca oricand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Miulescu
Lucian Miulescu
In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro