vineri, martie 29, 2024

Anarhie și haos în universitățile franceze Două epistole către un prieten din România

A devenit limpede pentru toată lumea corect-politic-civilizată că Franța a basculat de un an încoace într-o teribilă dictatură „neoliberală și fascistă“ (sic!), organizată de un despot feroce: Emmanuel Macron. Noul președinte al Franței a câștigat haut la main pariul său inițial: că dreapta și stânga politică se vor contopi sub umbrela programului său.

Cum opoziția democratică s-a evaporat, demonii din adânc ai Franței, care se simt bine acolo unde e anarhie și haos, ies din nou la lumină, provocați de ritmul amețitor în care se deschid șantierele lansate în primul an de guvernare. În țara care a clocit comunismul vestic timp de decenii și care n-a făcut decât să mimeze reformele de 30 de ani încoace, nu mai stă piatră pe piatră: Codul Muncii, regimurile fiscale pentru companii și privați, imigrația, școala (de la grădiniță până la universități), pensiile, spitalele, căile ferate, statutul funcționarilor și serviciul public – toate totemurile extremei stângi sunt trecute prin foc și sabie.

Reacția este pe măsură, orchestrată de „profesioniști ai dezordinii“ care ocupă, intimidează, simulează majorități de opinie, blochează sistematic – în numele „corectitudinii politice“, al nediscriminării și al respingerii oricărei ierarhii de valori – orice dialog de idei. Episodul universitar relatat în continuare de Teodor Iova din prima linie a frontului e emblematic pentru lupta care se duce în laboratorul ideologic francez. O luptă, desigur, inevitabilă în toată lumea occidentală năpădită de buruienile corectitudinilor de tot soiul. A bon entendeur! (CRISTIAN MUREȘAN)

___________________

8 aprilie 2018

Dragă prietene,

Îți doresc un Paște fericit și sper că sunteți cu toții bine în acest început de primăvară. Profit că am un scurt răgaz ca să-ți povestesc pățaniile mele pariziene și să-ți împărtășesc câte ceva din experiența mea universitară, pe care o găsesc, pe de o parte, pasionantă și, pe de alta, dezolantă.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-9.jpg

Bănuiesc că ai aflat că în acest moment există în Franța, mai cu seamă în mediile universitare, un ha­os monumental, care mă fascinează în aceeași măsură în care mă umple de amărăciune. Abia acum realizez, de când sunt la Paris, că există o ideologie care domnește în mediile universitare, fie că vorbim de Sorbona sau de Sciences Po [1] . Din septembrie, de când m-am întors din vacanță, mi-am dat seama că există o dogmă în vigoare, impusă aproape cu de-a sila de grupuri de activiști radicali, al căror mod de a aborda o dezbatere duce la concluzia clară și general admisă că, dacă îndrăznești să nu fi de partea lor, ești imediat etichetat drept „fas­cist reacționar“.

Care este această ideologie în vigoare?

Am încercat să mă documentez asupra rădăcinilor ideologice care au dat naștere la această pioasă cugetare, la acest „politically correct“ pe care activiștii îl impun sub flamura „egalității“, a „toleranței“, a „includerii“ și a „nediscriminării“. Și am găsit că acest val are o dublă origine intelectuală. Există, pe de o parte, „bastionul“ intelectualilor francezi ai anilor 1950-’60-’70, cunoscuți sub numele de „postmoderni“. Ei își trăiesc o nouă tinerețe în doctrina celui mai pur relativism (nu există valori general umane, așadar, nici un imperativ de universalitate morală), împletit cu „deconstrucția istorică“, noțiune de la Derrida citire. Aceasta denunță mai în­tâi „logocentrismul“, „et­no­cen­trismul“ și mai apoi, în fine, „phalo-logo-centrismul“ (dominația intelectuală a bărbaților occidentali), care se traduce astăzi prin ejectarea și discreditarea culturii occidentale.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-1.jpeg

Studenții blochează intrarea în clădirea Sciences Po

A doua „fântână intelectuală“, dacă pot să mă exprim așa, la care se adapă activiștii din universități este „neomarxismul“. Evi­dent că, odată cu fragilizarea teoriei marxiste propriu-zise, lupta a trebuit să se recentreze: nu mai avem luptă de clasă, ci luptă între „dominanți“ și „dominați“. Iar astăzi dominații sunt legiune: femeile, imigranții, persoanele de culoare, homosexualii, persoanele provenind din clasele populare etc., etc. Lupta decisivă se dă, desigur, împotriva dominanților, nimeni alții decât bărbații de descendență europeană și heterosexuali, care au impus o cultură bazată doar pe raportul de forțe și, deci, profund „eronată“ (destul de des zăresc pe holurile de la Sci­ences Po afișe cu autori moderni din lumea întreagă purtând ca subtitlu „Mult mai bun decât Mozart“). Umăr la umăr, ce­le două ideologii formează un soclu foar­te prosper astăzi în lumea universitară.

Care sunt deci mijloacele de acțiune ale activiștilor în universități?

Sunt student într-o celebră școală de studii politice, dar, pentru moment, prefer să mă concentrez pe studiu și lecturi și să nu mă anagajez în niciuna dintre asociațiile politice care mișună prin Sciences Po. Mă mulțumesc să observ, de la distanță, dezbaterea politică. Cum de curând au fost alegeri sindicale, am citit și eu din simplă curiozitate programul acestor sindicate. Unele măsuri sunt de-a dreptul sur­prinzătoare. Redactate, bineînțeles, în „scriere inclusivă“ (nu știu dacă au ajuns până la voi ecouri despre această nouă modă, care constă în a reinventa scrierea franceză îmbibată, vezi Doamne, de prejudecăți discriminante), am găsit acolo măsuri propuse pentru a schimba programa universitară și mai ales pe scriitorii care sunt toți taxați de „masculi albi heterosexuali de descendență europeană“ și ridicând în slăvi un inventar mai diversificat, care include autori din toate țările, toate etniile și toate orientările sexuale (am auzit studenți blamându-l pe Aris­totel, considerat rasist, și pe Shakespeare, ca­talogat ca sexist).

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-2.jpg

Forțele de ordine după ce au dispersat protestatarii la un campus al Universității Sorbona

Dar în momentul de față problema centrală în universitățile franceze este blocajul din ultimele săptămâni. Motivul? Ac­tiviștii de care vorbeam nu acceptă reforma care presupune selecția pentru universități (până acum, în Franța, majoritatea universităților își recrutau elevii prin tragere la sorți, selecția fiind considerată prea discriminantă, sistemul selectiv nefiind aplicat decât „marilor școli“ ca Sciences Po, ENS, ENA[2]etc.). Activiștii au luat cu asalt centrele universitare peste tot în Franța, la Toulouse, Montpellier și chiar la Sorbona, împiedicând ținerea cursurilor, vandalizând clădirile, dedându-se la acțiuni violente față de profesori și de studenții anti-blocaj (acțiuni de o violență pe care găsesc că este indecent să o descriu, atâta ororare îmi inspiră practicile umilitoare folosite). Așa se face că, de săptămâna trecută, din cauza acestor blocaje nu am mai avut cursuri la Sor­bo­na. A venit apoi momentul, firește, ca și Sciences Po să fie confruntată cu aceste probleme. S-a ținut o adunare generală în care trebuia să se voteze dacă, da sau nu, studenții de la Sciences Po vor susține blo­cajele și, în fine, dacă Sciences Po ur­ma să fie blocată. Aș sublinia aici un minunat paradox: studenții de la una dintre singurele școli din Franța la care există o selecție dură vor să susțină suprimarea selecției la universitate! Constatarea destul de tristă a fost că, deoarece printre studenții acestei adunări generale activiștii înverșunați formau o majoritate zdrobitoare, măsurile luate prin vot erau întărite de cei mai mulți dintre ei, votul fiind doar plebiscitar; pe de altă parte, este evident că această adunare nu era câtuși de puțin reprezentativă. Blocajul de la Sciences Po nu a fost încă votat, dar aceas­tă perspectivă nefericită mă mâhnește de pe acum. Există un ciudat climat de război civil printre studenți, între stegarii libertății și egalității, pe de o parte, și „fasciști“ (grup în care, cu siguranță, voi fi și eu inclus fără știrea mea), pe de altă parte. Ceea ce mă intrigă cel mai mult este siguranța aiuritoare a acestor cavaleri ai justiției sociale care, din înaltul meterezelor experienței lor (evident, la 18 ani ai și experiența, și expertiza necesare, nu-i așa?), își clamează legitimitatea întru salvarea lumii. Din păcate, prea puțini oameni decid să studieze, să citească și să-și formeze o cunoaștere (ceea ce în si­ne este foarte greu) înainte de a acționa și prea puțini sunt cei care dau importanță împlinirii intelectuale și efective de sine înainte de a vrea să „zidească o lume mai bună“. Am să-ți povestesc o anecdotă pe care mi-a spus-o un bun prieten. Pe când se pregătea de examenul de admitere la Sciences Po, cineva i-a dat un chestionar pentru a-și evalua gândirea în vederea oralului. Una dintre întrebări l-a intrigat în mod special: „Credeți că scopul educației este: a) cunoașterea, b) egalitatea?“. Întrebarea l-a uluit pentru că lăsa să se înțeleagă că, dacă ai convingerea că scopul școlii este cunoașterea, ești etichetat ca „reacționar“, ceea ce în ziua de azi este perceput ca foarte peiorativ!

Cu drag,

TEODOR IOVA


______________________

21 aprilie 2018

Dragă prietene,

Îți scriu astăzi din nou, la cald, din mijlocul evenimentelor care au luat prin surprindere, încă o dată, din păcate, scena universitară franceză. Mi-ai spus că ultima mea epistolă seamănă cu o scrisoare de pe front. Așa este. Numai că frontul s-a extins și a ajuns până la Saint Ger­main-des-Prés, iar acum trei zile Sci­en­ces Po a fost luată triumfal cu asalt de minoritatea de studenți activiști. Uni­ver­si­tatea e blocată. O lovitură în forță (și perversă) a avut loc la orele 23, când, fără să anunțe pe cineva, activiștii s-au adunat în holul central (nu erau mai mult de 100-150 dintr-un campus parizian care numără 6.000 de studenți), au înjghebat un simulacru de adunare generală și au votat în grabă blocarea facultății Sciences Po. Aceiași studenți au invadat sălile de curs, au baricadat intrările și au lansat, într-un elan cvasi-revoluționar, următorul comunicat: „Școala elitelor este blocată. O ocupare pașnică va fi instalată aici“.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-4.jpg

Un hol de la Facultatea din Tolbiac

A doua zi de dimineață m-am dus la facultate. Clădirea centrală de la Sciences Po din strada Saint-Guillaume nr. 27 era aproape de nerecunoscut. Drapelul francez și drapelul european fuseseră sfâșiate, iar pe drapelul școlii Sciences Po era desenat „semnul anarhic“. Banderole lipite pe ziduri anunțau: „Macron, școala ta este blocată“. Sau, ceea ce este total inad­misibil, dat fiind că inițiativa aparține, cum spuneam, unei infime minorități: „Studenții/ele de la Sciences Po contra dictaturii macroniste“. M-a luat amețeala. Cu ce ușurință a decretat o mână de studenți că toată Sciences Po era împotriva „dictaturii macroniste“! Total neverosimil era faptul că întrebuințau cuvântul „dictatură“! Ce știau ei despre dic­tatură? Toți ocupanții facultății erau mascați și strigau de la etajele superioare mesaje anti-Macron și anti-poliție, în timp ce alții, din interior, făceau să bubuie muzica. A doua zi, ocupanții au lansat un comunicat prin care explicau motivele ocupării localurilor școlii. Nu pot să mă abțin să nu-ți trimit comunicatul lor în întregime, dat fiind că eu nu mă simt în stare să reproduc nivelul de rătăcire ideologică al cărui purtător este. Citindu-l, m-am gândit că, dacă am putea trece de drama pe care el o ascunde, ne-am trezi în cel mai pur scenariu comic. Iată cum su­nă:

Comunicat: Sciences Po intră în luptă

„Studenții/ele de la Sciences Po, reuniți/te în AG astăzi 17 aprilie, au luat în unanimitate decizia de a ocupa în mod pașnic, fără precizarea unui termen, clădirea principală a școlii. Decizia în cauză rămâne în vigoare până la anularea legii ORE [3] și a tuturor legilor antisociale și rasiste promovate de acest guvern (legea azilului și imigrației, a funcțiunii publice…) și pentru care terenul este pregătit de numeroase legislaturi. Având în vedere această vastă acțiune neoliberală și rasistă purtată pe toate fronturile de Macron, considerăm că este esențial să ne mobilizăm în mod concret blocând locurile unde se produce bogăția și știința. În calitate de studenți/te la Sciences Po, unii/le vor spune că nu avem dreptul să ne facem auzită vocea în mișcarea socială studențească actuală împotriva selecției, de vreme ce școala noastră este prin esența ei una selectivă: noi considerăm că școala noastră este un laborator pentru politicile de educație neoliberale și rasiste, cum sunt cele orchestrate astăzi de guvern.

Cu toate măsurile luate în favoarea unei mai mari diversități, Science Po ne ajută să vedem cu ce va semăna învățământul superior dacă îl lăsăm pe Macron să fa­că ce vrea. Accesul la școală rămâne pro­fund inegalitar, o selecție socială ca­re se întărește în cursul școlarității din cauza presiunii școlare și mentale impuse. Să adăugăm la asta puternicele violențe sexiste, rasiste și de clasă exercitate atât de instituție, cât și de cadrele didactice și de studenți și împotriva cărora nu se ia nicio măsură.

În plus, ocuparea clădirii Sciences Po are o mare încărcătură simbolică: ca facultate unde a studiat Emmanuel Macron și numeroși membri din majoritatea lui parlamentară, ea reprezintă veriga de legătură academică și simbolică a ideologiei neoliberale și rasiste dominante, care transpare atât din gestiunea școlii, cât și din conținutul curriculei. Nu­me­roase multinaționale subvenționează școa­la noastră, pentru ca, în schimb, în cursurile care ni se predau să fie valorizate practicile lor de exploatare ale muncitorilor/oarelor, de însușire a resurselor naturale din țările Sudului Glo­bal, de violare a drepturilor omului și de distrugere a planetei. Curs de economie neoliberală obligatoriu în anul I, cursuri neocoloniale despre antreprenoriat în Africa, despre dreptul petrolului la masterul de Energie, despre cel mai convenabil mod de a-i pune pe liber pe salariați/ate la masterul de Resurse Umane. Școala noastră este plină de module care au ca scop pregătirea celor mai zeloși funcționari ai regimului liberal și autoritar și a delicvenților cu «gulere albe», care nu fac altceva decât să-și întărească pozițiile.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-5.jpg

Sală de curs de la Facultatea din Tolbiac

Pentru aceste motive, îi chemăm pe toți studenții și studentele revoltați/tate de politica lui Macron, a lui Mion și a aliaților/telor lor să ni se alăture pentru a face din Sciences Po un spațiu deschis tu­turor studenților/telor, șomerilor/elor, salariaților/telor, persoanelor cu venituri precare, exilaților/telor cu sau fără acte în regulă, ca să zdrobim acest templu al învățământului nedrept, inegalitar și elitist care ne este impus.

Noi, studenți/te de la Sciences Po reuniți/te în AG:

– Ținem în primul rând să precizăm că atât portarii, cât și personalul de securitate nu au nicio legătură cu acțiunea noastră de ocupare și că nu vom tolera nicio sancțiune împotriva lor.

– Cerem să nu fie contabilizate absențele din zilele de manifestație pentru a permite fiecăruia și fiecăreia să participe și să se mobilizeze pentru drepturile sale.

– Luăm act de faptul că puterea este în mâinile unei elite și că discuțiile de pe culoare sunt din păcate foarte eficace pentru a face să triumfe schimbarea. Îi ce­rem de asemenea lui Frédéric Mion, director IEP [4], să-și mobilizeze rețelele pentru a obține retragerea tuturor proiectelor de lege pe care le condamnăm. Dacă ordonanțele permit aplicarea lor, ele pot fi la fel de bine abrogate prin două-trei telefoane.

– Îi îndemnăm pe profesori/oare să reflecteze și să discute cu noi în vederea construirii unei pedagogii noi și a unei mai mari deschideri a tuturor cunoștințelor. Profesorii/oarele suplinitori, precarizați/te de aceleași considerente care duc astăzi la selecție, cer să le fie plătite cursurile, chiar dacă ele nu pot fi ținute din cauza ocupării localurilor.

Astăzi, ocupăm Sciences Po pentru a bloca producerea acelei științe dominante care formează bazele lumii actuale, baze clasiste, rasiste, sexiste.

Ocupăm Sciences Po pentru a bloca reproducerea elitelor liberale, cele care astăzi fac selecția la granițe și la universitate, privatizează țara și îi precarizează pe cei mai defavorizați/ate.

Ocupăm Sciences Po pentru că nu mai vrem să ascultăm litania teoriilor voastre dominante care nu lasă loc cunoștințelor critice și strivesc posibilitatea de a inventa o altă știință pentru o altă lume.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-6.jpg

Terasa Facultății din Tolbiac

Ocupăm Sciences Po împotriva controalelor lor și camerelor lor de supraveghere, din dorința de a face din școala noastră un loc de întâlnire și de emancipare; împotriva neo-managementului lor, ne afirmăm întrajutorarea, solidaritatea, autogestiunea și lupta concretă și eficace împotriva tuturor formelor de opresiune.

Ocupăm Sciences Po în semn de sprijin pentru toți exilații/tele și în special cei și cele care ocupă clădirea A din Paris 8 și pentru cererea lor de regularizare colectivă.

Ocupăm Sciences Po pentru că Macron este absolventul ei și pentru că nu vrem să sfârșim ca el.“

Admit că, atunci când vei citi acest text, vei putea gândi că este o glumă de prost gust. Dar pot să te asigur că, din nenorocire, din mare nenorocire, totul este adevărul curat.

În ultimele trei zile m-am refugiat în biblioteca Sainte Geneviève din cartierul La­tin, toate celelalte biblioteci universitare fi­ind închise. Am impresia că în ziua de azi a devenit o nebunie și un act de „rezisten­ță“ să vrei să studiezi. Mi-am prelungit re­fugiul până astăzi, când am aflat că Sciences Po a fost deblocată. Sper să fie semnalul unui elan de eliberare a universităților. Sorbona est blocată în continuare…

Cu drag,

TEODOR IOVA

Traducere din limba franceză de LUMINIȚA BRĂILEANU

* TEODOR IOVA este student bi-cursus, începând cu toamna anului 2017, la Science Po și la Filozofie la Sorbona. Are 19 ani.

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-Teodor-Iova-7.jpg

Sală de curs de la Facultatea din Tolbiac

_Articol aparut in revista 22

________________________________

Note

1. Sciences PoȘtiințe Politice, una dintre „marile școli“ din Franța.

2. ENS – Ecole Normale Supérieure; ENA – Ecole Nationale d’Administration.

3. Orientation et réussite des étudiants, lege adoptată în Parlament la 15 februarie 2018.

4. Institut d’Etudes Politiques.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. „A devenit limpede pentru toată lumea corect-politic-civilizată că Franța a basculat de un an încoace într-o teribilă dictatură „neoliberală și fascistă“ (sic!), organizată de un despot feroce: Emmanuel Macron.”

    Doooooooamne Maica Doamnului, hahahahahhahaha! :D

  2. Intimplarile relatate in scrisori m-au naucit; doar pentru citeva clipe, caci
    mi-a revenit in minte `68-ul :P
    Tot la Paris, in tara aia civilizata unde, din cind in cind ai impresia ca s-a stabilit Prostia si Iadul.
    Peste ani, unii dintre protestatarii de azi vor ajunge europarlamentari. Varba cuiva: mai cunosc io asa cazuri :P

  3. ehh daca le-ar taia Macron toti bani. Sa puna mana „studentii” sa munceasca macar 16 ore pe zi la camp cu paza :) asa se cladeste un spirit cu paru si fara mancare.
    Asa faceau si cei pe care ii preamaresc cu alti studenti si in alte vremuri…

  4. Nici o noutate. Este aceeasi metoda pe care o aplica Partidul Democrat in Statele Unite in lupta bezmetica impotiva Presedintelui Trump. Sa piara lumea, daca nu e poate altfel, dar sa-l darimam pe Trump , care a indraznit nu numai sa ridice vocea dar, mai mult, sa si actioneze, pentru alte valori decit cele ale noii aliante comunisto-fasciste.

    • Politicile Partidului Democrat. în amsamblul lor, sunt de centru-dreapta, puternic orientate către economia de piață și renunțarea la sindicate etc.

  5. Acest articol îmi aminteşte de un altul, în care, o avocată (sau aşa ceva) exprima cu aroganţă şi cinism credo-ul sau de viaţă. Totul era axat pe bani, acompaniati de un egocentrism monstruos, dar care nu-i punea avocatei nici o problemă. Acest exibiţionism ieftin şi imoral, în care „a fi” cedase complet lui ” a părea” era (si este) expresia unei devieri societale scandaloase şi detestabile (ca să utilizez un eufemism) în decadenta ei.

    În timp ce neoliberalismul îşi face de cap peste tot în lumea unui Occident ce si-a pierdut busola, doi promişi ai acestui viitor plin de egoism decadent, doi cetăţeni de sorginte românească, adică ţara aceea unde „merge si aşa” şi unde „fiecare cu ale lui” este o deviză din ce în ce mai rigidificata în indiferenţa sa lipsită de empatie, aceşti doi mândrii români, deci, îşi permit să critice, unul, un sistem care a dat, prin politicile sale succesive de dreapta, peste 40% de familii actualmente la limita sărăciei, celălalt, o ţară pe care n-o înţelege decât prin filiera tinereţii româneşti, romglezite şi şcolite la „flacăra” unui „liberalism”, „made in RSR”, adică adăpată la o ideologie pestriţă, mimetică si ignorantă, ce critică în cor un pretins „neo-marxism” ale cărui origini mă îndoiesc că le cunoaşte de o manieră alta decât ceea ce i s-a inculcat în familie sau de către o societate ce putrezeşte de 30 de ani într-o mlaştină ideologică urât mirositoare.

    Aş fi curios să ştiu care-i sunt originile acestui tânăr înfricoşat de aceste lupte ce au construit (istoric) Franţa de astăzi. Din ce familie provine? Cine-i plateste studiile si care este originea veniturilor sale ? Care-i sunt proiectele de viitor ? PSD? Întoarcerea acasă şi o carieră în lumea „elitelor” politice sau economice ale României decadente de astăzi ? Sau va rămâne el în lumea Occidentului ce-l înfricoşează atât de mult, la căldurică, într-o funcţie care să-l ţină departe de lumea adevărată a celor ce suferă, împinşi aceştia undeva la periferia societăţii?
    Cum poate el, la 19 ani să critice „inexperienţa” altui tânar de…18 ani? Din înaltul căror misterioase alte experienţe vin aceste convingeri fabricate, atunci când vii dintr-o tară unde lupta pentru drepturi este un fapt atât de recent (si ineficace) că te si întrebi la ce poate ea servi într-un context de haos si mediocră cleptocraţie naţională ?
    Cărei clase sociale se identifică el, studentul norocos ce a ajuns în facultăţile unor elite franceze ce nu mai cunosc nici măcar preţul unei „baguette”-e (cum zic francezii la pâinea lor alungită) pe care o înfulecă (privind îngrijorat la preţurile ce cresc în fiecare an) moştenitorul de rând al Revoluţiei Franceze, adică cea care a dat omenirii Drepturile Omului si nu pe cele ale unui ultra-liberalism dispreţuitor şi sfidător.

    Sunt multe lucruri de spus, dar între derapajele unor studenţi francezi, de stânga (sau chiar anarhişti) si indolenţa complice şi interesată a unor parveniţi români, adepţi ai unui sistem egocentric, elitist si dispreţuitor de popor si echitate, personal prefer pe francezi.

    • Ca un ecou parca mai aud „sa ne spuna tovarasul care ii sint originile, cine il plateste si ce vrea?”
      @ contributor,
      intii prezinta-te.
      Acel tinar de 19 ani este un tinar cu o judecata pe care nu o ai.
      Nu te-ai intrebat ce vor ajunge peste ani revoltatii de toata jena, ci un tinar care relateaza ce observa.
      – „Cărei clase sociale se identifică el, studentul norocos”; nu te mai chinui sa afli, e fiu de chiabur, o vipera ce suje singele clasei muncitoare.

      • @ victor L.
        Vorbiti şi judecaţi utilizând clişeele prezentului românesc; cuvinte scoase din haosul unei societăţi dezmembrate. Nu mă cunoaşteţi, nu ştiti nimic depre personalitatea mea si nici depre trecutul meu şi /sau implicarea-mi în treburile acestei ţări unde Internetul este pus la dispoziţia oricui, fără discernământ că aşa este „democratic”. Nu mă cunoaşteţi dar critica vă este rapidă şi acerbă. Prea rapidă pentru a o considera lung reflectată.
        Bine-nţeles, magma lipicioasă a prezentului vă împiedică să reflectaţi, aşa cum puţini mai par a fi capabili în zilele noastre.
        Simbolizaţi (confundând) dinamismul unei societaţi (vorbesc de Franţa) prin excepţia insignifiantă a derapajelor actuale inerente unei astfel de evoluţii.
        E normal ca un tânăr venit de pe meleagurile oilor tăcute a lu’ Daea să fie îngrozit de posibilităţile reale ale unei democratii, chiar şi-n demonstrarea exceselor sale.
        Dar, deşi îsi pregăteşte o carieră (poate) prestigioasă la una din şcolile cele mai bine cotate din Franţa, tot ceea ce-l impresioanează sunt „derapajele” unor grupuscule de câteva mii de extremişti de stânga, ca şi cum liniştea unui popor ar sta în obedienţa servilă ce-i aduce poate aminte de meleagurile natale şi nu de dinamica unei istorii a democraţiei. Vorbim de un student ce studiază ştiinţele politice nu de un oarecine din barul din colţ. Felul „diferit” de a vedea şi critica aceste evenimente (recunosc, exagerate) reflectă imaturitatea unui tânăr al cărui text este folosit de un alt pro-liberal(isme) pentru aşi demonstra teoria sa detul de labilă.
        Cum păreti să împărtăşiţi aceleaşi viziuni călâie despre „societatea ideala”, adică una fără prea multe agitatii ce ne contrariează spiritul sensibil, prefer să mă opresc aici cu retorica-mi inutilă în astfel de conditii. Cât despre judecata „judecăţii” mele…Privesc cu îngăduinţă, dar si cu tristeţe, nivelul comentatorului român.
        Observaţi politeţea felului meu de a mă adresa dumneavoastră care m(aţi tutuit „din start”. Aceasta este toată diferenţa simbolică (chiar dacă vă este greu să o remarcaţi) între „noua” societate ce-a dospit în haosul fără legi niciuna ale epocii post ’89 şi „cea vechea” (cu iz de chiaburisme, eii, da!) posesoare a unei politeţi şi a unei ştiinţe de a privi şi întâmpina viaţa (şi artefactele ei) de o manieră responsabilă..
        Repet : prefer o societate franceză, chiar aşa, cu excesele ei condamnabile, unei societăţi înăclăite în şabloanele defensive ale unor angoase existenţiale paralizante, cum se întâmplă în România (pe care nu o cunoasteţi, pare-se, decât din surse obscure şi deformantoare de realităti).
        Este trista concluzie a unei epoci depresogene…

        • @ contributor,
          ai dreptate: nu te cunosc. Dar din ceea ce scrii esti un adept al acestor „revolutionari”. Iar „revolutionarii” de genul celor de azi, cel putin din `68, o tin intr-o chermeza.
          Iar, cum s-a mai intimplat, peste ani vor fi cu miinile pe sus in parlamentul UE.
          Tinarul care a scris cele doua scrisori este mai de incredere decit pledoaria ta.

    • Tanarul nu e infricosat ci derutat de o lume universitara in care ideologia domina cunoasterea asa cum reiese din anecdota. Un tanar poate fi pur si simplu inteligent si prinde o bursa de merit la o universitate. Insinuarile sint deci reflexe pur romanesti. Noi de altfel sintem cel putin la fel de bolnavi dar din alte cauze.

      • @Dante69

        Spiritul francez a fost deja revolutionar înaintea apariţiei comunismului. Este în sângele „cocosului” francez. A pune în cârca noilor şefi ai stângii franceze toate şabloanele detestate de o parte a societăţii româneşti, fără a le demonstra nici structura ideologică, nici nocivitatea pretinsă, mi se pare o poziţionare partinică şi complet subiectivă. Autorul (Cristian Muresan), membru al unei clase poate privilegiate, critică o alta pătură societala, care-şi vrea partea sa de prăjitură, nepărând să remarce aberatiile expuse şi de o parte si de „cealantă”.
        Tânărul este un pretext. „Deruta” sa, ca să vă folosesc termenul (dându-i o notă eufemistică) nu reprezintă decât un preambul la un viitor ce pare deja bine gândit. În sfârşit atât cât se poate vorbi de „reflecţie profundă” la 19 ani…
        Totul se va petrece în viitor. Ca român, faptul de a fi sau nu afectaţi de o manieră pozitivă de astfel de elemente…aceasta este singurul subiect care mă interesează.
        Sper ca „experienţa” franceză să-i priească, deşi, felul în care se opune (intelectual) la un manifest popular (cu toate derapajele sale) nu preconizeză nimic bun.
        Sa mizăm pe tinereţea sa şi pe celelalte valuri ale vieţii care să-l dirijeze către portul cel bun.

        • @Dante69
          „Insinuările” nu sunt „pur româneşti” ci pur psihologice. „INTERPRETAREA” „insinuărilor” este „pur românească”, trâdând paranoia angoasei societale perpetue.
          Daca ar trebui vreau să înţeleg cauzele „derutei” acelui tânăr, ar trebui să plec de la cei trei factori ce contribuie la formarea personalitătii acestuia, adică: familia, şcoala si societatea. Cum societatea (suntem de acord) este bolnava, există şanse ca celelalte două să compenseze sau să agraveze o situaţie dată.
          Este un fel puţin mai aprofundat de a judeca o personă si nu insinuări trădând „patologia” româneasca a examinatorului (cititorului articolului).

        • Spiritul francez a fost revolutionar. O spuneti ca si cum ar fi ceva de lauda.
          Acel „spirit revolutionar” a facut ca Franta sa devina din cea mai mare putere europeana a sec XIV ciuca batailor de dupa episodul napoleonian. Acel spirit revolutionar a fost cel care a declansat niste atrocitati pe care doar adeptii lui Marx le-au egalat(inspirati de ele) mult mai tarziu.
          Atacul la persoana autorului este jalnic si este in spirit pur „revolutionar”.

        • @contributor – problema concretă e alta: un regim cum îți dorești tu nu se poate instaura decât prin masacre și nu poate fi menținut la putere decât tot prin masacre. Oamenii decenți nu sunt interesați de revoluții și masacre, oamenii decenți vor să-și vadă de viețile lor, să-și crească copiii ș.a.m.d.

          Tu visezi să faci binele cu forța, asta ar fi mica problemă concretă a lumii mai bune și mai drepte pe care ți-o dorești tu. Acei oameni decenți care muncesc din greu pentru a-și asigura traiul zilnic vor trebui să renunțe la o parte semnificativă din puținul lor pentru a asigura și traiul trupelor de represiune care să permită regimului tău să se mențină la putere. Nu e nevoie să facem apel la istorie, există Venezuela ca exemplu, în zilele noastre. Mergi câteva săptămâni în Venezuela, ca să vezi cum arată pe teren lumea la care visezi tu.

        • Domnule contributor spuneti : „Sper ca “experienţa” franceză să-i priească, deşi, felul în care se opune (intelectual) la un manifest popular (cu toate derapajele sale) nu preconizeză nimic bun.” si regasesc sloganul din anii ’90 „moarte intelectualilor”. Ca si cel din anii ’50 cu dosarul de cadre (din ce familie provine…, cine-i plateste studiile…). Nu valoarea intrinseca a cuiva conteaza deci pentru dumneavoastra, ci clasa sociala sanatoasa. Argumentele acestea vi le-ati insusit probabil intr-o viata dedicata comunismului. Nu neoliberalismul de dreapta a creat saracia in Romania ci coruptia unei societati fara respect si fara morala, care iesita din perioada comunista nu a stiut cum sa-si gestioneze si sa-si organizeze libertatea.
          Tanarul scrie „Din păcate, prea puțini oameni decid să studieze, să citească și să-și formeze o cunoaștere (ceea ce în si­ne este foarte greu) înainte de a acționa și prea puțini sunt cei care dau importanță împlinirii intelectuale și efective de sine înainte de a vrea să „zidească o lume mai bună“. ” Ce societate pot construi niste tineri care isi aduc argumentele ce bata? Ce idei si ce principii civice vehiculeaza? Spuneti ca „Marxismul şi-a trăit deocamdata “istoria” sa”. Ma ingrozeste cuvantul deocamdata. Sperati sa-l vedeti reinviat? Impus din nou cu pumnul? Abordarea dumneavoastra mi se pare periculoasa. Uniunea Europeana s-a dezoltat treptat. Prima etapa a fost libera circulatie a marfurilor, dar nu pentru ca avea nevoie de o piata de desfacere! Urmatorii pasi au adus alte dimensiuni ale colaborarii intre state in scopul de a deveni o putere sociala, economica si armata in actualul echilibrul geopolitic fragil. In interiorul UE este o diversitate de popoare si de traditii si asta ii mareste valoarea dar dezvaluie si o parte oculta carese teme de aceasta dezvoltare. O Partecareprivestecu nostalgie spre trecut spre statele nationale cu granite securizante ce nu puteau fi traversate de marfurile „imperialistilor” si a „neocolonialistilor”. Romania a cerut aderarea la UE tocmai pentru a gasi o alta cale spre viitor decat cea pe care o parcursese deja pana in ’89. Si sper ca tinerii scoliti pe alte meleaguri, ca tanarul Iova, sa o poata ajuta in aceasta cautare. Daca va gasi insa, odata intors acasa, oameni care sa-l intrebe de dosarul de cadre si care sa nu-i respecte munca, il sfatuiesc sa ramana acolounde valoarea lui intrinseca esterespectata!

          • Ca sa completez ce spuneti: mai ramanea sa ne aduca drept argument reusita revolutiei culturale in China.
            Iata ce putere economica a ajuns China datorita revolutiei culturale, nu-i asa?

    • Comentariu la contributia domnului Contributor, 3 mai, ora la 4:09
      Rar mi s-a intimplat sa citesc un text atit de impregnat de acreala (eufemism, cuvintul just ar fi „ura”). Cit despre politete, sunteti ofensat cind cineva va tutuieste, in timp ce dumneavostra nu faceti economie de expresii injurioase cind vorbiti de altii. Criticati lipsa de empatie a celorlalti, empatia dvs. este uluitoare, nu-i asa ?

    • Cine e tanarul, din ce familie provine? O fi avand el profil de PSD-ist?

      „Teodore Iova (19 ani) s-a mutat cu familia în Franța în 2007. A absolvit bacalaureatul în iulie 2017 cu media 20.49, situându-se astfel în „top 40” al bacalaureaților francezi pe anul 2017, dintr-un total de 780.000 de concurenți”.
      Da, ai dreptate, e PSD-ist curat, din PSD-isti curati, precis se intoarce sa ocupe un loc caldut in haznaua PSD-ista. Ce zici, cu cat i-o fi platit PSD-ul locul ala? Sau n-a platit, ca a dat tatutu’ sau nasicu’ lui (PSD-ist, evident) un telefon undeva, la cineva, sa-i iasa baiatului nota aceea? Dar dizertatia, de unde o fi copiat-o, cine i-o fi (tran)scris-o? A platit pentru ea sau autorul a fost extrem de fericit sa-l serveasca, asa, dezinteresat? La examen s-o fi dus cu bolidul personal sau cu elicopterul? Aaaa, de fapt nici nu s-a dus la examen, ca asa e moda la PSD, nici nu dai pe la scoala, dar diploma de dottore te asteapta gata tiparita!

      Dar tu, tu cine si ce esti?

      „Nu mă cunoaşteţi, nu ştiti nimic depre personalitatea mea si nici despre trecutul meu şi /sau implicarea-mi în treburile acestei ţări unde INTERNETUL ESTE PUS LA DISPOZITIA ORICUI, FARA DISCERNAMANT (sic!), CA ASA ESTE DEMOCRATIC (?!)”.
      Acum te stim si te cunoastem.
      Ca sa te menajezi, ia-ti personalitatea aroganta si egocentrica la spinare, iesi din mazga lipicioasa si intoarce-te in grota din care ai iesit, sa nu-ti mai fie greata de nivelul „patologic” al comentatorului roman. Ia cu lamaie, sa nu pleznesti de umflat ce esti!

      • Ei, acuma, sa nu exageram. Are si contributorul masura sa de dreptate. Eg ‘anti-neo-marxismul’ de mucava.Pai, cariere politice fulminante s-au facut in Ro si aiurea de catre oameni care abia daca sunt in stare sa scrie anti-neo-marxism, dar la nivel declarativ il propovaduie sc cu patos, heck unul a ajuns si presedinte. Daca inteleg corect ce spune contributor, ce e val ca valul trece, ceea ce e corect, la fel de corect fiind faptul ca nu suntem zei, suntem legati de o speranta de viata oarecare, deci contemplarea imortalului ne este inerent straina. Pe cale ce consecinta, oare ne putem permite sa privim stupiditati de genul asta prin prisma ‘las’ ca le trece, in timp’, fiindca scoala franceza are o traditie etcetc?. Iarasi schimbare de directie, EU este primordial un m ecanism economic, cu un supra-strat politic, etic etc. Hmm, nu prea-mi vine sa-l contrazic, in fond pana la ‘Slava tie stea curata’ treaba a fost pe carbune si otel. Mergand mai departe, mi-e greu sa neg pozitia lui contributor fata de ideea de libera exprimare, dar mi-e greu sa accept ideea de ‘tu vii din tara Daea, deci stfu’. Primitiv, grosolan, unbecoming. Poporul roman eu un popor mandu. Din pacate, nu ca popor, ci ca indivizi. Mandrii de numa’ .

    • „Aş fi curios să ştiu care-i sunt originile acestui tânăr înfricoşat de aceste lupte ce au construit (istoric) Franţa de astăzi. Din ce familie provine? Cine-i plateste studiile si care este originea veniturilor sale ? Care-i sunt proiectele de viitor ? PSD? Întoarcerea acasă şi o carieră în lumea “elitelor” politice sau economice ale României decadente de astăzi ? Sau va rămâne el în lumea Occidentului ce-l înfricoşează atât de mult, la căldurică, într-o funcţie care să-l ţină departe de lumea adevărată a celor ce suferă, împinşi aceştia undeva la periferia societăţii?[…] Cărei clase sociale se identifică el, studentul norocos …?”

      Întocmai! Dar, asemenea întrebări atât de bine formulate, sunt efective doar când sunt puse cu lampa îndreptată spre ochii interlocutorului și completate cu ceva sudalme. Așa…cine să răspundă?!

      Raționamentul este impecabil. „Poate îndrăzni cineva care nu luptă îndeajuns pentru libertate și democrație pe propriile meleguri să ne spună nouă, care le avem, că este un gest irațional să le distrugem și să renunțăm la ele odată dobândite?! Păi, nu! Întâi străduiți-vă să câștigați dreptul de a călca în picioare principiile democratice!”

  6. Dar acesti juni ocupanti anarhisti-tiermondisti nu pot fi considerati la randul lor mai degraba neo-sanchiloti?! Ma-ntreb & eu… (!) A munci e foarte greu. Studiul e o munca.

  7. Marxismul s-a dezvoltat proliferat si a ajuns sa domine spatiul cultural european de o maniera ce semana din ce in ce mai mult cu o tentavia orweliana de a domina constiintele si societatile. Patapievici afirma corect ca centrul politicii occidentale a fost deviat spre stanga atat de mult incat as spune eu pana si conservatorii britanici par niste social democrati. Numai discursul de stanga, oricat de deviant, a ajuns sa fie general tolerat intr-o lume post-civilizatie care cauntandu-si o noua cale se infunda intr-o utopie prefigurand dezastrul final. Mai este oara o alta cale salvatoare pentru civilizatia Europeana ?

    • @Dante69
      Marxismul, din câte se pare, nu înfricoşează decât pe români si pe americani deşi a devenit subiect al unei preocupări mimetice la o anumita categorie de vârstă şi/sau socială si-n alte ţări ( Internetul să trăiască!…), dar fără excese. Curioasă asociere, nu-i aşa ?… Ambele societăţi sunt repliate în vase închise unde chimia paranoiei, depresiei si a incertitudinii naşte monştrii neâncrederii într-un viitor diferit. „Peştele de la cap se împute” a devenit de o actualitate derutantă. Penuria de capete luminate în fruntea ţărilor este notorie.

      Dar Istoria evolueaza în valuri succesive. Marxismul şi-a trăit deocamdata „istoria” sa. În Franţa şi-n toată Europa, nimeni nu mai crede în comunism sau în marxism.
      Aceşti tineri extremişti nu reprezintă decât un artefact. Nu sunt singurii care prefigurează o violenţă colectiva greu reprimată, dar care riscă să explodeze oricând (vezi Germania, etc). De ce ? „Mai marii” nu-si pun asfel de întrebări. Deocamdată aceste grupuri politizate demonstrează necesitatea unor contra-greutăţi în balanţa puterii. Noroc că mai sunt şi altele, mai puţin agresive sau încă nu suficient structurate pentru a deveni puternice (un fel de USR).Altfel, am asista la o societate orwelliana liberala dar identică celeilalte „clasice”, din roman.
      Există însă liberalism si liberalism. Comparaţi liberalismul european nordic, responsabil, si cel sudic, regalian, la câţiva pasi de dictatura „luminată”. Veţi înţelege ce vreau să spun…
      UE a fost creată pentru o „liberă circulaţie” a mărfurilor, deci pentru comerţul stagnant al ţarilor mai dezvoltate dar ajunse în „corzile” ringului concurenţei. În Constituţia initială UE nu se face prea mult caz de educaţie, de echilibru societal, etc…iar la votul iniţial al popoarelor guvernele implicate au evitat să evidenţieze acest lucru. Încep acum să mai mişte, dar tot un mecanism esenţial economic rămâne.
      „Civilizaţia” Europeană se va pierde în negurile istorie ca orice mare civilizaţie din istoria cunoscută a acestei planete, dar, să nu exagerăm, mai avem timp să reglăm prezentul, singurul lucru important deocamdată în lipsa unui viitor neidentificabil şi deci inexistent. Mai rămâne să vedem cât va putea distruge PSD-ul pâna la alegeri, şi poate si mai departe, că Dragnea s-a proiectat în timp până la vreo 40 de ani…
      Marxistii francezi pot sa mai astepte putin …

      • @contributor – PSD-ul a întinat nobilele idealuri ale socialismului, așa e? :)

        Exact așa a obținut Ion Iliescu 85% din voturi în 20 mai 1990, exact cu discursul ăsta, însă la adresa lui Ceaușescu, evident.

  8. Urmăresc de peste un al la arte TV 28 minutes cu Elisabeth Quin și invitați francezi opiniile franceze după victoria lui E. Macron 2017.
    Opozitia socialistă (F. Hollande a publicat acum o carte) a pierdut mult, se reorganizează. Opozitia conservatoare se reorientează spre dreapta (alții colaborează în Parlament cu En Marche). Extremele sunt puternice pe stradă, puțin reprezentate în Parlament. Sistemul electoral a defavorizat Le Pen/Front National și France Insoumise/J.L. Melenchon la sediile în Parlament. O cauză pentru violența pe stradă? Cred că e tradiția franceză de mult timp: conflict și coliziune ca strategie politică. De fapt nimic nou 2017- 2018. Căderea partidelor tradiționale face vizibl: extremele politice stânga- dreapta sunt puternice (40%).

    …. „…. Cum opoziția democratică s-a evaporat, demonii din adânc ai Franței, care se simt bine acolo unde e anarhie și haos, ies din nou la lumină, provocați de ritmul amețitor în care se deschid șantierele lansate în primul an de guvernare. În țara care a clocit comunismul vestic timp de decenii și care n-a făcut decât să mimeze reformele de 30 de ani încoace, nu mai stă piatră pe piatră: Codul Muncii, regimurile fiscale pentru companii și privați, imigrația, școala (de la grădiniță până la universități), pensiile, spitalele, căile ferate, statutul funcționarilor și serviciul public – toate totemurile extremei stângi sunt trecute prin foc și sabie…. „…..

    Mai dificil decât reformele interne franceze va fi refondarea ZE/UE.27 pentru E. Macron. Un asalt asupra PE Parlamentului European la 25 Mai 2019 va fi mult mai greu pentru En Marche. In PE 2019-2023 extremele stânga- dreapta vor fi mai puternic reprezentate. Socialiștii în PE pierd mult. PPE se va menține cu greu, dar rămâne dominant. Liberalii ALDE, ecologistii și alții vor sprijini alegerile pentru comisie, președinte, reprezentant externe, alfel nu se ajunge la noua constelatie UE.27 pentru 2019-2023.
    Universitățile nu mai pot lansa un Mai 1968. Ecologiștii (Daniel Cohn Bendit) s-au evaporat.
    E. Macron are destul de reformat 2017-2022 în Franța. Are pâna acum prea puțin sprijin pentru „refondare“ ZE/UE.27 (opoziție din Olanda, Austria, Balticii, Irlanda) de la cei 26.
    Comentariile la Paris ora 20 și 15 la arte TV s-au schimbat după un an. La început stânga franceză tradițională din Paris s-a distanțat de E. Macron. Cu timpul au fost analizate cauzele pentru șomajul la tineri, problemele în învățământ (Alain Finkielkraut) cu rezultate modeste, căile ferate (CGT), deficitul de budget, datoriile publice.

    E. Macron va continua în Franța cu reformele sale. In ZE/UE.27 va fi mai greu. Un bloc „francez“ 2019-2022 e putin probabil. Nu cred în UE cu două viteze.

  9. Si uite-asa, PCul ‘clasic’ devine mainstream. Mi-aduce aminte de o neozeelandeza care spunea mandra cum a demisionat din serviciul platit, ca sa traiasca din ajutorul de somaj si astfel sa aiba timp pentru militanta sociala si politica. Era mic copil fata de franci, e adevarat acum vre-o cinspe ani. La fel, scandinavii (studentii socialisti) aveau obiceiurile lor – daca un coleg, vecin etc., nu era suficient de pc, ii turnau fecale sau benzina pe usa, si dadeau foc. Cat despre textul preluat in original, pai cred ca va trebui sa ne obisnuim sa scriem ei/ele de-amu si in lista de cumparaturi de pe frigider. Cum ar veni, un ‘kg de cartofi/cartofite’.

  10. Pe băieții din Silicon Valley îi doare undeva de ceea ce petrece în „laboratorul ideologic francez”. Franța a devenit o țară mică comparativ cu ceea ce se întâmpla pe vremea când de Gaule se întâlnea cu Kennedy.
    Pe de altă parte, Franța nu este doar țara în care a clocit „comunismul vestic” – în Franța au mai clocit și altele, cum ar fi umanismul. Din buruienile crescute de-a valma se selectează viitoarele plante de cultură.
    Dar asta nu place maltusianiștilor, eugeniștilor și transumaniștilor, inclusiv celor europeni, inclusiv celor care s-au adăpat intelectual la Sciences Po.
    Vive la dictature du liberalisme economique!

  11. Intrebare: ce fac restul de 5850 de studenti?
    Daca situatia este cum o descrii, treaba este simpla: omenirea prin multiplicare si-a conservat si chiar amplificat gradul de tampenie. N-a invatat nimic din istorie. Cati or mai scapa (daca) sa speram ca nu vor duce gena prostiei mai departe.

  12. Cred că se pierde din vedere „triggerul”:
    „Ac­tiviștii de care vorbeam nu acceptă reforma care presupune selecția pentru universități …”
    Și acum sa o iau în ordine,
    1. Mulțumesc pentru articol, o plăcere să îl citesc (Știam de problemele din Franța universitatea, dar media din Ro nu acoperă suficient de bine știrile externe. Par simple info-uri tratate la diverse.)
    2. Franța a avut dintotdeauna o școală de științe sociale foarte dinamica și puternica. America are înclinații spre aplicații și chestii practice pe când Franța excelează în „fundamental Science” (cred că LinkedIn fusese un articol fb despre cei mai buni 100 de contributori la dezvoltarea științelor sociale în ultimul secol. După americani francezii erau pe locul 2. Pascal Bruckner avea un interviu fb acum 2-3 ani, pe HN cred).
    3. Puterea scolilor, și a celei americane, și a celei franceze, constă tocmai în selectarea elitelor. Puterea e data de elite, în știință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Iova
Teodor Iova
Teodor Iova (19 ani) s-a mutat cu familia în Franța în 2007. A absolvit bacalaureatul în iulie 2017 cu media 20.49, situându-se astfel în „top 40” al bacalaureaților francezi pe anul 2017, dintr-un total de 780.000 de concurenți. Titlul disertației la examenul de filozofie: « La raison peut-elle rendre raison de tout? » Din toamna anului 2017 este student bi-cursus drept-filozofie la Paris IV Sorbonne ancienne și la Sciences Po.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro