miercuri, septembrie 23, 2020

Despre dobânzi și despre joaca cu focul

Săptămâna trecută, Banca Națională a decis reducerea dobânzii de referință cu 25 de puncte de bază (adică 0,25 la sută). A fost o decizie dificilă, într-un context macroeconomic și internațional dintre cele mai complicate. În situația de acum, de altfel, nu există soluții magice prin care băncile centrale să poată rezolva problemele, atât de complexe, cu care se confruntă economia mondială, iar deciziile sunt cu atât mai dificile într-o țară în care s-au acumulat dezechilibre macroeconomice de-a lungul anilor și a căror rezolvare nu poate în niciun caz să se realizeze doar prin pârghii monetare.

Marea, imensa problemă a României este dezechilibrul bugetar. Nu s-a ajuns aici peste noapte. În întreaga perioadă de la prăbușirea comunismului ne-am confruntat cu o capacitate scăzută de a colecta impozitele și taxele și cu nevoi de cheltuieli mari și în continuă creștere. După eforturi persistente și adoptarea unor decizii deosebit de dificile, reușiserăm, în urmă cu vreo 5-6 ani, să ne apropiem de faimosul MTO (medium term objective = obiectiv pe termen mediu, adică un deficit mai mic de 1 la sută din PIB, in conditii de creștere economică). Dar minunea nu a durat prea mult: începând din 2017, guvernele care s-au succedat la palatul Victoria au adoptat o conduită pe care păsăreasca macroeconomiștilor o denumește “nesustenabilă”, dar într-un limbaj de zi cu zi poate fi catalogată drept aberantă și distrugătoare. Dacă în anii 2017 și 2018 au mai putut fi găsite expediente pentru a menține iluzia unui deficit mai mic de 3 la sută din PIB (oricum, departe de MTO !), rezervele de machiaj s-au epuizat, iar finalul anului 2019 ne-a găsit la un nivel al deficitului bugetar de 4,3 la sută – de departe cel mai ridicat din Uniune Europeană. Să consemnăm că nivelul mediu al deficitului bugetar a fost anul trecut de 0,8 la sută pe ansamblul Uniunii. Cel mai mare deficit, după România, a fost cel al Franței, de 3 la sută din PIB, în condițiile în care această țară își acoperă deficitul la rate ale dobânzilor apropiate de 0. De consemnat, de asemenea, că țările fost comuniste au, toate, o situație bugetară cu mult mai bună. Ungaria a avut un deficit de 2 la sută, Polonia de 0,7 la sută, în timp ce Cehia și Bulgaria au avut excedente bugetare (0,3, respectiv 2,1 la sută din PIB).

Am insistat atât de mult asupra acestor cifre, aride, fără îndoială, pentru că orice construcție macroeconomică începe cu o situație de fapt, iar deciziile nu se adoptă din burtă sau plecând de la iluzii, deși unii politicieni nu se sfiesc să le întreţină, într-un dispreț total al realității și al consecințelor acestora.

Declanșarea crizei Covid ne-a prins din nou fără niciun fel de rezerve. Nici în privința unei minime echipări a sistemului sanitar pentru a putea face față situației de urgență, nici a fondului de rezervă bugetar, care fusese tocat fără remușcări. Nu putem pierde din vedere nici faptul că România a reușit “performanța” de a fi singura țară a Uniunii Europene care se află într-o procedură de infringement pentru depășirea deficitului bugetar, ceea ce obligă la adoptarea promptă a unor măsuri semnificative de corecție a acestui deficit – şi nicidecum a toca iresponsabil banii publici pentru a respecta promisiuni fantasmagorice.

Deficitul bugetar merge, de cele mai multe ori, mână în mână cu deficitul extern. România a consemnat anul trecut un deficit al contului curent de 4,6 la sută din PIB. Nu a fost chiar cel mai ridicat din Uniunea Europeană (ne-au depășit la acest indicator Irlanda și Cipru) dar și aici stăm cu mult mai rău decât țările vecine: Bulgaria, Croația și Polonia înregistrează excedente de cont curent, în timp ce Ungaria, Cehia și Slovacia au deficite semnificativ mai mici.

Deficitele gemene, bugetar și de cont curent, precum și perspectiva ca acestea să se adâncească în continuare, au determinat cele mai importante agenții de rating să coboare nivelul evaluării de țară al României la BBB- cu perspectivă negativă, adică la o jumătate de pas de ieșirea din rândul țărilor recomandate investițiilor și intrarea în categoria pentru care termenul folosit este “junk”(gunoi). Impactul pe care această eventualitate l-ar avea asupra economiei naționale, în general, și a situației financiare, în special, ar fi teribil. Capacitatea de a finanța deficitul pe piața externă s-ar deteriora grav, iar costul împrumuturilor ar exploda. Este o perspectivă pe care autoritățile române trebuie să o evite.

În această situație tensionată a apărut criza mondială a Coronavirusului, ceea ce a complicat foarte mult lucrurile, inclusiv pentru țările cu o situație de pornire favorabilă, dar cu atât mai mult pentru una prinsă din nou pe picior greșit. Deja scăderea producției și a veniturilor bugetare, concomitent cu cheltuielile de urgență pentru limitarea efectelor crizei Coronavirusului, pun o presiune formidabilă asupra bugetului.

Aceasta este imaginea de ansamblu în care Banca Națională trebuie să acționeze astfel încât să fie depășită criza, să poată fi reluată în condiții de siguranță activitatea economică, fără a pierde, în același timp, din vedere riscurile pe care situația macroeconomică le atrage.

Ce ar putea să facă în aceste condiții banca centrală? Primul pas, care a și fost făcut de altminteri, a fost acela de a mări lichiditatea în sistemul bancar, atât prin clasicele operațiuni reversibile (“repo”), cât și prin mai puțin uzitatele până în prezent achiziții de titluri de stat de pe piața secundară. Aceste din urmă operațiuni semnalizează orientarea politicii monetare înspre satisfacerea nevoilor pieței, fără însă a o inunda cu lei.

Cea de-a doua măsură a fost aceea de a reduce rata de referință, cu un total de 0,75 la sută, și de îngustare a coridorului de dobânzi ale Băncii Naționale, cu un total de un punct procentual. Aceste decizii de politică monetară au fost favorizate de o scădere a ratei inflației întrucâtva mai rapidă decât se anticipase. Trebuie spus că această tendință a inflației nu reflectă neapărat evoluții favorabile, întrucât, pe de-o parte, ea se datorește scăderii abrupte a prețului petrolului pe piața internațională, iar pe de altă parte, este semnul scăderii cererii de bunuri și servicii, în condițiile stării de urgență. Totuși, scăderea ratei inflației oferă băncii centrale oarece spațiu de manevră, care a atras, de altfel, cea mai recentă reducere a ratei de referință.

Ar exista alternative la această politică a băncii centrale, considerată de unii prea prudentă? Păi, să vedem! Teoretic, Banca Națională ar putea reduce dobânda sa de referință mai mult și mai repede, apropiindu-ne de nivelurile practicate de alte bănci centrale europene. Doar că, așa cum am arătat mai sus, toate celelalte țări care au redus ratele dobânzilor au o situație a bugetului și a contului curent incomparabil mai bună decât cea pe care o înregistrează țara noastră. Dacă e să ne aflăm în treabă, putem să ne mirăm că, de exemplu, Bulgaria are rata de referință la nivelul zero. (Există un cetăţean, care se crede analist, care afirmă că dobânda BNR este de 17,5 ori mai ridicată decât cea a Băncii Poloniei. L-aş sfătui, colegial, ca să zic aşa, să ne compare cu Banca Bulgariei : dobânda noastră este de un infinit de ori mai mare. Ce impact mediatic ar avea !) Doar că Bulgaria are atât excedent bugetar, de 2,1 la sută din PIB, cât și de cont curent, de 4 la sută din PIB. Dacă avem cunoștinţe de economie măcar la nivel de anul I de facultate, înţelegem de ce nu se pot compara situaţiile. Dacă nu, facem împărţiri la 0 şi ne scărpinăm în cap.

Există două argumente puternice pentru care prudența trebuie să caracterizeze politica de dobânzi a Băncii Naționale. Primul este legat de impactul pe care scăderea abruptă a dobânzilor l-ar avea asupra cursului valutar al leului. Reducerea mai agresivă a ratelor de dobândă ar antrena aproape imediat un atac asupra cursului valutar, ce nu ar mai putea fi stăvilit. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât deficitul extern generează, prin el însuși, o nevoie de valută care presează oricum asupra cursului valutar. Mai mult decât atât, experiența funcționării piețelor valutare arată că, aproape întotdeauna, declanșarea unui proces de depreciere a unei monede are tendința de a se opri doar după ce a fost depășit nivelul de echilibru, ajungându-se la ceea ce în piață este caracterizat cu termenul “overshooting”. O depreciere a leului cu 10-15 la sută, deloc imposibilă dacă dobânzile interne ar fi semnificativ mai scăzute decât în prezent, ar duce cursul valutar pe la 5,5-5,6 lei/euro, ceea ce ar arunca în aer o stabilitate dobândită cu greu și cu eforturi importante. Chiar asta ne dorim? Cine ar avea de câștigat dintr-o asemenea nebunie?

Al doilea argument este puțin mai nuanțat, iar el se referă la credibilitatea politicilor urmate de autoritățile române. Mai mult decât oricând, avem nevoie ca partenerii externi să aibă încredere în conduita politicilor României. Da, vom avea un deficit bugetar mult mai mare decât cel avut în vedere în ianuarie ; dar acest deficit trebuie să fie strict corelat cu efectele crizei Coronavirusului și cu măsurile adoptate pentru depășirea ei. Da, Banca Națională poate reduce ratele dobânzilor și poate mări lichiditatea din sistem – tot ca urmare a crizei Coronavirusului, nu oricât și oricum. Dacă însă deficitul bugetar o ia pe coclauri pentru cauze fără legătură cu Coronavirusul și dacă Banca Națională capotează de la îndeplinirea rolului ei de apărător al monedei naționale, atunci credibilitatea autorităților române se năruie, iar ţara se auto-izolează, cu efecte inimaginabile asupra nivelului de trai și al viitorului economiei naționale.

Situația este, fără îndoială, deosebit de complexă. Riscurile pe care le avem sunt colosale. Doar politici responsabile ne pot scoate la lumină. Și închei cu un apel pentru politicieni: nu vă jucați cu focul! Nu aruncați în haos economia națională cu măsuri fantasmagorice!

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Excelent articol, Explica foarte bine de ce politica fiscala a PSD din ultimii ani este daunatoare pe termen lung. Problema e ca prea puntini din cei care voteaza inteleg aceste concepte de baza ale politicii macroeconomice.

  2. Analiza corecta, avertisment justificat. Dar intr-un an electoral, cu niste politicieni iresponsabili si cu un guvern minoritar e greu, foarte greu. Pentru oricine, dar mai ales pentru un guvern ce nu pare, in cea mai mare parte, garnisit cu personalitati foarte convingatoare; competenta si siguranta pe care aceasta ti-o confera lipsesc de multe ori …
    Ca sa mai atenuam din datele statistice rele, asa cum ni se prezinta : care-o fi ponderea – eu cred ca nu e neglijabila – banilor veniti in tara prin munca romanilor ce lucreaza in tari straine ? Nu, nu ma gandesc la cei trimisi prin banci sau prin posta – sunt cunoscuti – ci la cei adusi cand vin in tara. Si milionul si jumatate de romani intrati in ultimele trei luni ? O fi venit toti cu buzunarele goale ?

  3. Imi plac foarte mult articolele care identifica problemele, dar nu ofera solutii.

    Deficitul extern nu e oare influentat de cursul valutar, importurile fiind astfel prea ieftine? Cine influenteaza cursul valutar prin rezervele imense? Sigur asta se intampla intr-o anumita limita, dar se intampla.

    Poate ca retrogradarea Romaniei la „junk” n-ar fi asa de grava si ne-ar impiedica sa ne indatoram si mai mult pana cand ajungem in aceasi situatie si indatorati pana peste cap.

  4. Domnule Radulescu.

    Apelul Dvs, de bun-simt, la politicieni vine deja prea tarziu – raul este implinit, copt deja si doar mai are un pic pana sa erupa.

    Sunt erori mari de intelegere a ceea ce inseamna sa conduci responsabil o tara.
    Erorile sunt facute atat de Presedinte, cat si de partidele politice dar si de guverne oricare ar fi fost ele.

    Dar din pacate eroarea cea mai grava i-o pun in carca Presedintelui.
    El trebuia sa corecteze. Si nu a dat curs unor actiuni.

    Nu este om de stat.

    Nu este in stare sa sustina o dezbatere onesta in timpul unei campanii electorale si atunci sa ii pretind capabilitati de gestionare a unor situatii mult mai tensionate si intinse pe durate mai mari de timp? Nu, nu am ce sa ii cer desi fisa postului ii cere si din pacate uite unde ne ducem.

    Stiu si pentru mine este evident ca #ciumarosie este cel mai mare contributor la aceasta stare, dar cum am scris si mai sus nu este numai ea parte in raul produs.

    Ce vedem acum este neputinta insumata pe parcursul unor ani in care multi doar ne-am uitat cum trece timpul, salariul care vine si cum lucrurile se desfasoara in fagasul traditional al raului, poate, spre consolarea unora, a raului celui mai mic fara sa fie nimeni care sa rupa pisica.

    A sosit ceasul sa platim!
    Si vom plati.

    • Presedintele romanesc conform constitutiei nu are nici o posibilitate de interventie directa in politica guvernului iar de parlament nici vorba.
      Nu aveti cei imputa, el nu detine parghiile operative necesare si e bine sa fie asa, ar fi o catastrofa daca presedintele sa-ar amesteca in treburile guvernului/parlamentului.
      Romania incerca sa fie o democratie parlamentara cu toate neajunsurile, de dictatori si presedinti jucatori n-am dus lipsa, rezultatul, vezi ce a lasat PSD-ul in urma.
      Pisica am rupt-o in decembrie 1989 , de atunci incercam sa devenim „normali”, dupa 30 de ani asteptarile nu pot fi prea mari, puteti multumi electoratului care a ales dupa cum a dorit.

  5. Revin cu intrebarea in masura in care prima incercare s-a pierdut in neantul digital. Articolul arata cu degetul spre politicienii Romaniei. Mi-e greu sa cred ca in tarile evidentiate ca exemple pozitive, domeniul politic beneficiaza de o cultura politica sau economica mai altfel decat in Romania. Ce face BNR? La fel ca si articolul, atitudinea pare mai degraba reactiva nu proactiva. Doar o observatie.

    • @Shean Donovan _ „Ce face BNR?”

      Fără a mă substitui autorului articolului, îndrăznesc să observ că BNR „conlucrează cu guvernele României” de 30 de ani, după cum spun d-nii M. Isărescu și A Vasilescu. Adică, repară tâmpeniile guvernamentale și ascund efectele politicilor publice dezastruoase.

      Unii numesc asta colaborare în folos public, eu aș spune că are miros de complicitate la devalizarea averii publice. În fine, sunt probabil ușoare diferențe de viziune. :–)

      În privința ofertei crescute de monedă și a dobânzilor mici, după cum spune și dl S Cerna, ele sunt benefice în spirit keynesian, adică, drept impuls pentru relansarea economică, după catastrofe, conflagrații, molime șamd., când apetitul pentru economisire al populației este mai mare decât cel pentru investiții.

      Dar, un asemenea demers poate fi benefic în economie doar ca un impuls, de scurtă durată și cu amploare bine temperată etc.

      BNR, însă, protejează guvernele României de 30 de ani! Și s-a tot discutat despre asta…Era mai bine oare să n-o facă?! Dacă ar fi crescut dobânzile, spre exemplu, și ar fi lăsat guvenul în impas, determinând proteste publice, ca urmare a creșterii șomajului și a scăderii nivelului de trai ar fi fost mai bine?!

      (Pentru cei care nu știu, deși sunt sigur că cititiorii articolului acestuia știu foarte bine, dezechilibrele macroeconomice se manifestă implacabil într-o direcție: inflația, șomajul și cursul valutar sunt precum lupul, capra și varza.)

      Or, după cum spune și autorul articolului, problema nu este neapărat faptul că sunt mulți bani în piață, cât ce anume facem cu ei. Pentru relansare economică sunt necesare investiții, dar mediul investițional românesc este deosebit de neatractiv!

      Guvernele României – istoria o arată limpede – cheltuie banii în neștire (ori sunt de-a dreptul furați), în cele mai ineficiente moduri cu putință!

      Soluția este întotdeauna una politică; anume, una de politici economice. Iar din perspectiva această, în situația refuzului sistematic al autorităților române de a adopta moneda EURO, poate că da, o soluție pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice ar fi fost confruntarea cu o criză socială majoră.

      Poate că doar astfel cetățenii și-ar fi schimbat opțiunile politice, în favoarea unor reforme socio-economice reale, profunde. Ori, poate, am fi ajuns, în lipsa intervențiilor BNR în susținerea guvernelor incompetente, la un nivel de populism care ar fi degenerat în extremism. Nu avem de unde să știm cu siguranță cum s-ar fi petrecut lucrurile!

      …Dar acum avem o oportunitate. Sunt bani în piață, Uniunea Europeană ne spijină, iar în câteva luni avem alegeri în cadrul cărora putem – suntem datori chiar – să alegem cum vor fi cheltuiți banii aceștia: pentru restructurarea economiei și reforme sociale, eficient și în folosul copiilor noștri, sau vor fi risipiți către cleptocrație! De noi depinde! Bunăstarea este o chestiune de opțiune politică!

      • Pe scurt, există o soluţie politică în două sensuri:
        1. alegerea unor reprezentanţi în Parlamentul României care înţeleg ceea ce votează şi vor adopta măsuri de asanare a economiei româneşti, astfel încât să se reducă pierderile de fonduri locale, naţionale şi europene dedicate investiţiilor;
        2. alegerea în continuare a unor reprezentanţi în Parlament care se gândesc în primul rând la propriul buzunar, la obţinerea unor poziţii în aparatul administrativ care să le permită câştigarea unui prestigiu pe care nu îl merită şi, după înlăturarea lor din funcţiile în care au fost numiţi politic, să aibă o sumă de bani suficient de mare pentru a satisface capriciile lor, ale membrilor de familie, fără nici un fel de grijă pentru ziua de mâine – în timp ce România va traversa o nouă criză financiară şi politică majoră din cauza ticăloşiei celor care ajung în mod nemeritat în funcţii administrative la nivel înalt.

        Personal, optez pentru prima variantă, dar sunt sceptic în legătură cu acceptarea acesteia de către majoritatea românilor. Alegerea respectivă presupună muncă, ambiţie, inteligenţă şi iar muncă. Dacă îmi aduc aminte de faptul că aproape 2 milioane de români au ales anul trecut să voteze o marionetă (nu insist cu epitetele deoarece este femeie), opţiunea românilor pentru a doua variantă pare evidentă.

  6. BNR-ul a actionat intotdeauna cu prudenta, ce poate fi rau, mai ales daca e vorba de bani ?
    Chiar doreste cineva ca in Romania sa ajungem la situatia aberanta a dobanzilor negative si aruncarea leului acolo unde a fost o data, in anii 90.
    Pietele sunt inundate cu bani si ne paste inflatia daca nu se va reusi controlul acestror sume exorbitante. Am trecut o data prin beplacuta experienta in care averile romanilor au fost spulberate si nu cred ca mai este nevoie de unca un experiment de acest gen.
    Banii ieftini nu fac altceva decat sa accentueze specula, cu alte cuvinte, gastigarea banilor cu bani fiind mai aventajoasa decat investitii in productie si servicii.
    Rata dobanzii pe care o plateste Romania sa va putea atenua doar daca in Romania se va reusi instalarea unei guvernari stabile, un guvern cu o majoritate parlamentara confortabila.
    Acesta stabilitate va fi onorata de cei care crediteaza Romania, la ora actuala dobanda fiind oglinda haosului politic, o conflictului intre parlament guvern si presedinte.
    Vom plati in continuare dobanzi relativ mari atata timp cat nu vom avea stabilitate politica in Romania, totul depinde de electorat daca se va lasa ademenit de PSD si sutinatorii sai sau va prefera in continuare sustinerea guvernului liberal cu partenerii pe care va trebui sa.i gaseasca pt alcatuirea majoritatii necesare, e simplu !!!

  7. Băncile centrale din principalele țări ale lumii au aplicat în ultimul timp o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale, printre care figurează și aplicarea de dobânzi negative la disponibilitățile bănești ale băncilor comerciale păstrate în mod facultativ în contul acestora de la banca centrală. Această situație insolită a apărut inițial pe piața monetară (interbancară) din unele țări (SUA, Anglia, zona euro, Danemarca și Suedia), însă, ulterior, dobânzile negative s-au repercutat asupra celorlalte scadențe și piețe financiare – naționale și internaționale.
    Apariția dobânzilor negative pare să reflecte inversarea raportului dintre valoarea pe care oamenii o atribuie, în mod normal, satisfacerii unor nevoi în viitorul imediat și valoarea atribuită de ei satisfacerii aceleiași nevoi în perioade de timp mai îndepărtate. Acest fenomen este bizar și misterios din punct de vedere teoretic. În practică, agenții economici s-au adaptat destul de repede la acest context absolut inedit. Cu toate acestea, subzistă unele întrebări importante cu privire la eficacitatea dobânzilor negative. Acestea au fost introduse cu un obiectiv precis: reluarea creșterii economice. Or, în acest stadiu, nu se știe încă dacă acest obiectiv va fi atins. Nu se cunoaște, de asemenea, cum va dispare această anomalie: brusc sau după un timp îndelungat, într-un mod ordonat sau cu prețul unor grave perturbări economice și sociale. De aceea, mesajul articolului, care îndeamnă la prudență, este cât se poate de bine venit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Eugen Radulescu
Eugen Radulescu
Născut în 1958 în București. Absolvent al ASE, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, 1982. Doctorat în economie, ASE, 1998. Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.