luni, ianuarie 18, 2021

Despre dracii științei și instituția binelui

În cheia unei ontologii patristice vorbim despre entități nevizibile cum sunt draci, îngeri, suflete. Se poate, desigur, traduce acest limbaj într-unul al neuroștiințelor, spunând aceleași lucruri despre străduința minții în termeni de rețele neouronale adaptative pentru inferențe mai mult sau mai puțin eficiente, dar nu e deloc sigur că referentul în ce privește comportamentele umane s-ar schimba cu ceva. În plus, savoarea poeziei și implicit puterea de persuasiune s-ar pierde, cel puțin în starea actuală a limbii.

Ca peste tot și în știință sunt legiune de draci și drăcușori, mai dolofani sau mai costelivi, după câte suflete au în stăpânire.

Drăcușorul curiozității e mult apreciat în vremuri de lene și neseriozitate, față de care pare un motoraș al cunoașterii harnic și simpatic. Se așează pe întrebarea serioasă cu gheruțe bine adaptate și tulbură omul cu un duh scormonitor. În loc ca bietul om să stea la distanța necesară unei evaluări dobândite prin efort, se așează cu nasul lipit de geamul fiecărei situații într-o postură care nu-i permite să mai vadă încotro se îndreaptă. Drăcușorul acesta se bucură de apreciere în mediile vorbărețe.

Un drac bine făcut e cel al teoretizării lumii. Chiar și despre răul din știință poți vorbi în mod sistematic, cu scheme făcute riguros la tablă sau în Power-Point: pe aici vine, pe aici iese (dacă mai iese). Acest drac are două motoare, unul al fricii și unul al slavei deșarte, primul împinge din spate, celălalt trage din față, după principiul mama-npunge și eu trag. Dracul se înfășoară ca un șarpe pe trunchiurile oamenilor inteligenți și stă bine ascuns sub haine făcându-i să pară măreți, impunători. Dacă sărmanii dau cumva vreun semn de smerenie, șarpele se strânge brusc și gura, din preaplinul inimii, dă drumul la o drăcuială (pe care toți ceialalți se fac că nu o aud).

Mai sunt și alți draci mai puțin specializați: al ironiei (în luptă cu îngerul auto-ironiei), al dependenței de obișnuințe academice („domnule Profesor, domnule Profesor…”), al dorinței de victorie în competiția profesională (în luptă cu îngerul învățării din orice rezultat), al cinismului (comun mai ales la oamenii de știință mai în vârstă), dracul protestului și al nesupunerii din principiu (cu subspecia teoriei critice ca mod de viață, care te face să relativizezi orice sens: privirea ochilor din fața ta, știința oricui altcuiva cu excepția ta), dracul că nu există draci, dracul pe care nu l-ai cunoscut atunci când crezi că-i știi pe toți și dracul de a vrea să știi despre toți.

Cu toții fug de rup pământul de la fața celui mai mic semn de dragoste adevărată: un zâmbet sincer, o bătaie pe umăr, o strângere de mână, o împăcare. Dar nu departe. Doar sacrificiul câte unui om care instituționalizează binele îi ține la distanță câtă vreme memoria faptelor sale nu dispare. Ca să dispară se pune pe treabă dracul ștergerii memoriei culturale a oamenilor. În lupta cu el oamenii au primit și puterea de a face știință despre instituții: cum apar, cum ne putem folosi de ele, când facem rău cu ele, ce și cum putem ajusta la instituții ca să fie mai bine. La instituția binelui nu putem ajusta nimic, trebuie doar să îl facem.

Ce minunate sunt sufletele oamenilor de știință, whatever that means. Dacă uităm acest lucru viața în comunitățile științifice devine un iad. Dacă nu-l uităm, avem pace și bunăvoire, mai puțin rafale de transmițători neuronali, poate chiar și niște unde gamma, toate de mare folos unei culturi organizaționale eficiente și eficace.

Dacă cele de mai sus sunt inteligbile înseamnă că limbajele sursă și modurile de a gândi corespunzătoare nu sunt incompatibile, iar dacă sunt și de vreun folos înseamnă că există o complementaritate între ele în viața omului.

i

Aici imaginea 1

Legenda imaginii: porumbei zburând de pe caldarâm undeva lângă Iordan, Israel (Crăciun 2015).

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Cu toții fug de rup pământul „.. S-ar putea ca uneori impielitatii sa fuga cu tot cu impricinatii, din experienta personala confirm

  2. „Dracii științei” merg cu spatele: privesc înapoi (și în trecut), analizează date, emit teorii și modele ale „realitații” etc., și astfel, extrapolând, calculează pașii lor următori, mergând cu spatele, în ne-cunoscut.
    „Îngerii” văd pe unde merg, pur și simplu. (Dacă așa ceva este posibil!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.