vineri, mai 20, 2022

Despre dracii științei și instituția binelui

În cheia unei ontologii patristice vorbim despre entități nevizibile cum sunt draci, îngeri, suflete. Se poate, desigur, traduce acest limbaj într-unul al neuroștiințelor, spunând aceleași lucruri despre străduința minții în termeni de rețele neouronale adaptative pentru inferențe mai mult sau mai puțin eficiente, dar nu e deloc sigur că referentul în ce privește comportamentele umane s-ar schimba cu ceva. În plus, savoarea poeziei și implicit puterea de persuasiune s-ar pierde, cel puțin în starea actuală a limbii.

Ca peste tot și în știință sunt legiune de draci și drăcușori, mai dolofani sau mai costelivi, după câte suflete au în stăpânire.

Drăcușorul curiozității e mult apreciat în vremuri de lene și neseriozitate, față de care pare un motoraș al cunoașterii harnic și simpatic. Se așează pe întrebarea serioasă cu gheruțe bine adaptate și tulbură omul cu un duh scormonitor. În loc ca bietul om să stea la distanța necesară unei evaluări dobândite prin efort, se așează cu nasul lipit de geamul fiecărei situații într-o postură care nu-i permite să mai vadă încotro se îndreaptă. Drăcușorul acesta se bucură de apreciere în mediile vorbărețe.

Un drac bine făcut e cel al teoretizării lumii. Chiar și despre răul din știință poți vorbi în mod sistematic, cu scheme făcute riguros la tablă sau în Power-Point: pe aici vine, pe aici iese (dacă mai iese). Acest drac are două motoare, unul al fricii și unul al slavei deșarte, primul împinge din spate, celălalt trage din față, după principiul mama-npunge și eu trag. Dracul se înfășoară ca un șarpe pe trunchiurile oamenilor inteligenți și stă bine ascuns sub haine făcându-i să pară măreți, impunători. Dacă sărmanii dau cumva vreun semn de smerenie, șarpele se strânge brusc și gura, din preaplinul inimii, dă drumul la o drăcuială (pe care toți ceialalți se fac că nu o aud).

Mai sunt și alți draci mai puțin specializați: al ironiei (în luptă cu îngerul auto-ironiei), al dependenței de obișnuințe academice („domnule Profesor, domnule Profesor…”), al dorinței de victorie în competiția profesională (în luptă cu îngerul învățării din orice rezultat), al cinismului (comun mai ales la oamenii de știință mai în vârstă), dracul protestului și al nesupunerii din principiu (cu subspecia teoriei critice ca mod de viață, care te face să relativizezi orice sens: privirea ochilor din fața ta, știința oricui altcuiva cu excepția ta), dracul că nu există draci, dracul pe care nu l-ai cunoscut atunci când crezi că-i știi pe toți și dracul de a vrea să știi despre toți.

Cu toții fug de rup pământul de la fața celui mai mic semn de dragoste adevărată: un zâmbet sincer, o bătaie pe umăr, o strângere de mână, o împăcare. Dar nu departe. Doar sacrificiul câte unui om care instituționalizează binele îi ține la distanță câtă vreme memoria faptelor sale nu dispare. Ca să dispară se pune pe treabă dracul ștergerii memoriei culturale a oamenilor. În lupta cu el oamenii au primit și puterea de a face știință despre instituții: cum apar, cum ne putem folosi de ele, când facem rău cu ele, ce și cum putem ajusta la instituții ca să fie mai bine. La instituția binelui nu putem ajusta nimic, trebuie doar să îl facem.

Ce minunate sunt sufletele oamenilor de știință, whatever that means. Dacă uităm acest lucru viața în comunitățile științifice devine un iad. Dacă nu-l uităm, avem pace și bunăvoire, mai puțin rafale de transmițători neuronali, poate chiar și niște unde gamma, toate de mare folos unei culturi organizaționale eficiente și eficace.

Dacă cele de mai sus sunt inteligbile înseamnă că limbajele sursă și modurile de a gândi corespunzătoare nu sunt incompatibile, iar dacă sunt și de vreun folos înseamnă că există o complementaritate între ele în viața omului.

i

Aici imaginea 1

Legenda imaginii: porumbei zburând de pe caldarâm undeva lângă Iordan, Israel (Crăciun 2015).

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Cu toții fug de rup pământul „.. S-ar putea ca uneori impielitatii sa fuga cu tot cu impricinatii, din experienta personala confirm

  2. „Dracii științei” merg cu spatele: privesc înapoi (și în trecut), analizează date, emit teorii și modele ale „realitații” etc., și astfel, extrapolând, calculează pașii lor următori, mergând cu spatele, în ne-cunoscut.
    „Îngerii” văd pe unde merg, pur și simplu. (Dacă așa ceva este posibil!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro