joi, martie 28, 2024

Despre faptele negative „mărunte” din spațiul public

„Nu numai marile evenimente au importanță.”

Ludmila Ulițkaia: Cazul doctorului Kukoțki

Leszek Kołakowski a publicat un volum profund și original cu titlul „Conferințe mici pe teme mari”[1]. Inspirat de cartea filozofului polonez, vă propun un mic text (toute proportion gardée) despre câteva fapte negative întâlnite destul de frecvent în spațiul public. Mă refer la vandalizare (murdărire, distrugere), luare în stăpânire în interes personal, agresiune, etc.

Luat unul câte unul, fiecare din aceste acte ar putea fi considerat mărunt, inocent, benign și accidental. Astfel, el nu ar reprezenta un motiv de preocupare și un simptom al unei crize, latente sau manifeste, ce trebuie rezolvată. O asemenea interpretare – întărită și de opinia, foarte probabil îndreptățită, că făptașii constituie o minoritate – nu este justificată și riscă să constituie un obstacol suplimentar pentru identificarea și aplicarea soluțiilor corecte. Pentru că, aproape întotdeauna, faptele negative „mărunte” nu reprezintă episoade izolate; ele se acumulează și se reproduc rapid, au efect de contagiune, devin exemple și modele de comportamente adaptate vremurilor prezente, se ramifică, se diversifică și ajung să stăpânească zone tot mai întinse[2]. Această dominație degradează spațiul public și îi redefinește negativ statutul, făcând din disfunțional și anomic noua normalitate.

Acum foarte mulți ani mi s-a povestit o întâmplare avându-l ca protagonist pe Grigore Moisil. Nu am vreo dovadă pentru autenticitatea acestui episod. Dar el este credibil, pentru că corespunde anvergurii morale și intelectuale și, nu în cele din urmă, curajului lui Grigore Moisil:

La o ședință festivă, ce trebuia să confirme, cu omagiile de rigoare, primirea în Academia Română a Elenei Ceaușescu, Grigore Moisil arată spre cândva frumosul ceas din sală, de mult timp stricat și nereparat, și exclamă cu glasul său grav, dar și surprinzător de blând: Ne-am obișnuit atât de mult cu greșeala încât nici nu o mai observăm!

Acest text se referă la:

  • afișajul stradal haotic, abundent și deplorabil care invadează, agresiv și ilegal, aproape orice suprafață aflată la dispoziție;
  • râurile, lacurile, pădurile, plajele, munții, parcurile și marginile șoselelor pline de pungi, pet-uri, sticle, etc.;
  • gunoiul menajer scos pe stradă;
  • agresivitatea stradală (claxoane, înjurături, altercații);
  • impolitețe și mojicie.

Iar lista nu este, din păcate, completă,

Răul și urâtul în expansiune în spațiul public au efecte negative multiple, profunde și de durată la toate nivelurile (individual, microgrup, macrogrup). Odată consolidate și confirmate ca prezențe publice familiare, cotidiene, ele își pierd – prin neutralizare și normalizare – statutul negativ inițial și nu mai sunt respinse pentru că au încetat să mai fie percepute ca nocive. Concomitent cu avansarea acestei transformări, ofensiva continuă și alterează viața tuturor, inclusiv a celor care nu au contribuit activ la nimic rău sau urât.

Normalul disfuncțional nu are efecte limitate la spațiul public. Foarte probabil, el afectează toate comportamentele, reperele și valorile, se propagă în familie, la școală sau la muncă, viciază și înveninează relațiile interpersonale[3].

Iluzia caracterului benign al agresării spațiului public provine din mai multe surse. Dintre acestea, mai influente sunt probabil anterior amintita acomodare la o situație considerată normală precum și faptul că costurile personale nu sunt de multe ori (încă) nemijlocit evidente.

Variat este și registrul justificărilor, nu neapărat explicite, ale faptelor negative „mărunte” din spațiul public. Orice conținut ar avea acestea, cauzele adevărate centrale cred că sunt lipsa de respect (pentru spațiul public, pentru ceilalți) și anonimatul. Într-un timp al proliferării neîncrederii nediferențiate[4], acest fundament nu este surprinzător.

Există opinia conform căreia menținerea stării bune a spațiului public este treaba exclusivă a instituțiilor, finanțate din impozite și taxe, cu atribuții în această privință. Aceste instituții au, desigur, responsabilități importante, iar contribuția lor nu poate fi considerată marginală. În ceea ce privește performanța, ea poate fi de la foarte proastă la foarte bună. De asemenea, în timp ea se poate îmbunătăți sau înrăutăți.

Nu cred că există administrație publică, oriunde în lume, care să își poată îndeplini eficient sarcinile fără sprijinul și participarea pozitivă a populației. Mă grăbesc să adaug că aceasta nu înseamnă acceptarea tentativelor de transfer al responsabilităților în seama locuitorilor sau de învinovățire exclusivă a acestora[5].

Cred că performanța multor administrații publice, centrale și locale, în ceea ce privește calitatea spațiului public este scăzută. Câteva dovezi și exemple în acest sens sunt:

  • abandonarea unor zone sau lucruri ce se degradează continuu și vizibil (vandalizarea unor garnituri de metrou, tramvaie, etc. altminteri funcționale și care, de aceea, ar merita o stare mai bună);
  • neîndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește sancționarea celor care vandalizează spațiul public (afișele lipite în locuri nepermise de lege au toate informațiile necesare pentru identificarea și sancționarea celor vinovați; nu am auzit ca legea să fie aplicată, ceea ce înseamnă încurajare și acceptare);
  • nesancționarea celor care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu în ceea ce privește îngrijirea spațiului public (heirupismele de diverse feluri, la care presa este un invitat obligatoriu, nu ajută și nu dau încredere; este un exercițiu de imagine pe bună dreptate eșuat dacă intervenția personală a unui primar pentru ca o treabă să fie făcută nu este urmată de îmbunătățirea autentică și monitorizarea reală a performanței instituției și persoanelor cu sarcini de serviciu în domeniul respectiv);
  • tolerarea tacită prin inacțiune și (dez)interes a faptelor negative cunoscute și repetate (așa cum suprafețe întinse de pădure nu sunt tăiate ilegal peste noapte, nici poluarea râurilor sau lacurilor la niveluri catastrofale nu este ceva înfăptuit într-o zi);  
  • lipsa de interes pentru monitorizarea și întreținerea inventarului stradal (starea jalnică a multora din noile stații STB; acesta e un caz evident de irosire a banilor).

Am sugerat că sancțiunile au un rol pozitiv și nu cred că trebuie să existe teamă de folosirea lor, cu condiția esențială a pedepsirii abuzurilor[6]. Într-un context diferit de tema acestui text, Platon sprijinea aplicarea pedepselor. De exemplu, pentru a-i îndepărta pe cei doritori de bani și cinstiri, el propunea, într-o argumentare ce probabil pare ciudată astăzi, pedepsirea celor buni, a celor de ispravă care nu vor să cârmuiască[7].

Nu am amintit în acest mic text faptele bune „mărunte” din spațiul public. De exemplu, cele ale voluntarilor care strâng gunoaie adunate de săptămâni sau luni și care nu sunt descurajați de ceea ce par a fi munci de Sisif. Cred că faptele bune nu trebuie ignorate, minimalizate sau ironizate. Ele propun un model comportamental pozitiv și opus vandalizării, iar cunoașterea și promovarea lor sunt cruciale pentru necesara schimbare în bine a multor spații publice.

În România există orașe, sate, parcuri, râuri, etc. îngrijite, curate. Prin urmare, se poate! Atunci, întrebarea imediată este: de ce nu sunt toate astfel? Pentru realizarea unui asemenea obiectiv este cred nevoie de îndeplinirea unor condiții, pe cât de clare, pe atât de imperative: să ne pese, să ajutăm și să contribuim, iar cei plătiți pentru păstrarea bunei stări a spațiului public să își facă cu adevărat treaba sau, dacă nu pot sau nu vor, să fie sancționați. Nimic mai mult, nimic mai puțin!


[1] Leszek Kołakowski: Conferințe mici pe teme mari, București, Editura Paideia, 2003

[2] Teoria „ferestrelor sparte” (Wilson și Kelling, 1982) ne oferă cadrul de interpretare util și lămuritor. 

[3] În contextul acestei discuții, cred că este mai puțin important dacă punctul inițial de manifestare a faptelor negative se află, ceea ce desigur se poate întâmpla, în familie, la școală sau la serviciu. Indiferent care este și unde se află factorul declanșator, este rezonabil să presupunem că asemenea acte se înmulțesc rapid, ajungând să definească „marca personală” în raporturile cu ceilalți. 

[4] Meritate în unele cazuri, dar nu în toate.

[5] „Soluția”, poezia scrisă de Bertolt Brecht în 1953, anul primei crize majore a unui regim comunist est-european, descrie exemplar cinismul, obtuzitatea și aroganța unor înalți funcționari de partid din fosta RDG pentru care poporul este întotdeauna singurul vinovat; de aceea, poporul nu îi merită: „“După revolta din 17 iunie/ Secretarul Uniunii Scriitorilor/ A împrăştiat pe Aleea Stalin manifeste/ Din care reieşea că poporul/ A trădat încrederea partidului/ Şi că numai prin muncă îndoită/ Ar mai putea s-o recâştige./ Nu ar fi fost mai simplu/ Ca Guvernul să suspende poporul/ Şi să aleagă un  altul?”

[6] Auzim destul de des următoarea „explicație”: Nu mai dăm amenzi, pentru că oricum nu sunt plătite! Se încearcă, astfel, justificarea inacțiunii, dar și mutarea răspunderii în altă parte, oricare ar fi aceasta, numai să nu rămână o responsabilitate proprie. Cu adevărat responsabilă ar fi, dacă problema e reală, înțelegerea motivelor pentru care (puține, multe) amenzi nu sunt plătite și rezolvarea problemei.

[7] Platon: Opere V (Cuvînt prevenitor de Constantin Noica. Traducere, interpretare, lămuriri preliminare, note și anexă de Andrei Cornea), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 106 – 108.

Pentru a nu rătăci în reverii paseiste, ne ajută iarăși Platon: „… într-o cetate de oameni de ispravă, dacă ar exista așa ceva, există riscul ca oamenii să se lupte între ei să scape de dregătorii, așa cum, la noi, ei se luptă să le aibă (pentru a obține bani și/ sau cinstiri – n.m.)”.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. „Mă grăbesc să adaug că aceasta nu înseamnă acceptarea tentativelor de transfer al responsabilităților în seama locuitorilor sau de învinovățire exclusivă a acestora.”
    De ce nu ? cine distruge si se misca in spatiul public ? sunt cei care il folosesc, ajutorul si atributiile autoritatilor fiind limitate cu tot pachetul de masuri, actiuni si sanctiuni impotriva celor care abuzeaza de spatiul public.
    S-a inradacinat gandirea, platim si avem pretentii maxime, daca se poate dupa fiecare cetatean sa umble cineva care ridica gunoiul aruncat de acesta pe jos.
    Nu este chiar asa, cum ramane cu civismul, bunul simt, respectu si educatia ? din pacate avem multi mitocani incepand de la omul de rand si pana in „sferele inalte” ale politicii si mass mediei.
    Comportamentele la varf se propaga cu viteza mare la baza, nou , impactul devastator al noilor medii de comunicare in masa punand pe toti presiune suplimentara. De cand cu ele, multi au luat-o razna, societatea fiind tot mai bulversata.

  2. Dupa stiinta mea, sunt putine localitati in lume care corespund unui ideal al comunitatii.
    Dar multe localitati au zone clar delimitate, in care spiritul civic are particularitatile lui – de la cele controlate de bandele de strada la cele cu sedii ale marilor banci, ca sa dau doar 2 exemple.

    Dupa parerea mea, problema localitatilor din Romania este ca astfel de zine sunt foarte confuz delimitate, daca sunt.
    ===

    Tolerarea faptelor negative este uneori o forma de adaptare sociala. Poate fi si expresia unei forme incipiente a guvernantei.

    A gasi cauzele celor semnalate in articol este un exercitiu dificil. Dar in absenta acestuia nu vad cum s-ar putea imbunatati lucrurile. Simptomele le stim toti, sunt semnalate cu real talent in articol. Dar cauzele reale sunt undeva adanc, dupa umila mea parere.

  3. Eu n-as zice ca faptele mărunte sunt nevinovate. In vara trecuta, în vacanta, am făcut o fotografie cu sediul abandonat al fostei firme producătoare de becuri clasice, cea care „a stins, ultima, lumina clasica în Europa” ca sa citez un titlu dintr-un ziar elvețian, Luxram Licht AG din Goldau. O clădire cu vreo cinci etaje plus un turn tehnologic cu vreo încă doua nivele. Exact pe cornișa, la cota maxima, nu fără risc fizic, cineva scrisese de ceva timp „Antifa”…

  4. „faptele negative marunte zilnice” vin din lipsa de educatie, de civilizatie.
    Inainte vreme stramutatii la oras care uitasera sa lase si obiceiurile in bariera alaturi de opinci erau dati drept exemplu: origine sanatoasa, „caracter frust”, etc iar cei educati faceau parte din „clasele exploatatoare”. Treptat genul ala de obiceiuri s-a raspindit
    Dupa revolutie ne-a luat nebunia non-discriminarii; a face observatie sau a corecta apucaturile unora era clar o actiune rasista! Te opuneai unor obiceiuri dintotdeauna ale respectivilor, era un atentat la expresia lor culturala, etc. Nebunia asta fiind de import am ajuns ca obiceiurile de ghetou sa fie noul „cool” iar educatia sa fie ceva perimat, pentru expirati.
    Imposibil sa ne intoarcem la civilizatia si civilitatea mic-burgheza fiindca am fi clar pe o traiectorie de coliziune cu o multime de „oprimati”.
    Bunul simt e anti- tot ceea ce e „politically correct” astazi. Educatia este doar un mijloc de oprimare si de anulare a traditiilor milenare ale…. Asa ca….

  5. daca n statele unite n ar exista politisti profesionisti, spatiile publice ar fi vandalizate. orice apel al cetateanului la politistul ce l slujeste se traduce intr o reactie rapida si eficienta. cite feluri / genuri de militieni exista n Romania ? in afara de cei ce umbla cu radarul la drumul mare sa ti aplice o amenda, ati vazut vreunii sa umble prin cartiere, sa stea prin intersectiile aglomerate, sa interactioneze cu cetatenii, sa previna ? ma tem ca nu. total deprofesionalizati, cu minte putina si lefuri uriase, ipochimenii sint doar unelte de represiune. intervin doar sa numere mortii, a se vedea vedea cazurile caracal, piatra neamt, arad etc etc.

  6. Obsevatie: Oamenii vad ca pe al lor doar spatiul din apartament, pana la usa blindata. Mai departe … nu apartine nimanui, pot face ce doresc dincolo. Nu ii intereseaza fatada, cum arata strada, oamenii din jur. Se poate faulta, face orice.

    E o consecinta a comunismului. In primul rand nu vezi aceste blocuri in vest.

    • Sunt si in vest aceste blocuri, la Paris, Berlin, Madrid si altundeva, sunt ghetouri cu al lor microcosmos in care de regula domneste puterea pumnului, sunt sufocate de droguri , multa criminalitate si o viata fara perspective prea mari.

      • Si inca cum…La aceasta ora in Franta sunt repertoriate peste 750 de zone inaccesibile politiei, pompierilor si ambulantelor. Este de imaginat cam de ce natura sunt problemele legate de violenta domestica, sanatate publica, educatie institutionalizata, trafic de droguri si arme.
        Populatia captiva, victime si calai, provine din fostele colonii, exceptie facand vietnamezii.
        https://sig.ville.gouv.fr/atlas/ZUS
        O alta categorie a populatiei care traieste dupa reguli proprii etniei careia se revendica si in ultimii ani a generat conflicte cu autoritatile si restul populatiei, o reprezinta nomazii nativi francezi.
        In Hexagon, cetatenii care nu apartin celor doua categorii nu reactioneaza personal pentru a corecta actele de vandalism sau incivilitatile ordinare, considerand fie ca simplele sesizari catre ” organele abilitate” vor rezolva problemele fie, din teama.
        In cazul Romaniei, responsabilitatea principala in perpetuarea gesturilor de incivilitate le revine primariilor.
        Supravegherea zonelor publice si sanctionarea persoanelor vinovate de vandalizarea si/sau insalublizarea acestora intra in atributiile lor.
        Daca o comunitate urbana sau rurala este afectata de mizerie, toti responsabilii departamenelor cu responsabilitati legate de salubritate, trebuiesc substantial sanctionati.

  7. Iar lista nu este, din păcate, completă … aveti dreptate.

    As adauga graffiti-ile (in general dar mai ales cele cu mesaje porcoase). Auzeam o mama spunand ca ii e greu sa iasa la plimbare cu copilul pe strazi, mesajele porcoase de pe ziduri fiind o sursa nedorita de educatie negativa pentru copil. Credea ca ii poate da o educatie frumoasa acasa, insa nu poate concura cu multimea de mesaje de pe ziduri.

    Poate primul lucru pe care un strain il vede cand intra in Romania este faptul ca oamenii nu zambesc. Ma uitam la sirul lung de sate cu garduri daramate, in fata caselor iarba crescuta anapoda si ma gandeam „chiar nu vad, ce asteapta?”. Aruncatul gunoiului la tomberoanele blocurilor fac din zona respectiva o zone de acces interzis daca nu vrei sa te cutremuri. Dar oamenii nu vad, nu inteleg iar o simpla discutie cu ei pe tema asta se poate transforma intr-o cearta.

    In Romania de azi daca ii spui unui om pardon, pot sa trec, imi dati voie, ai mari sanse sa te injure de mama. Si sa fii fericit ca nu „s-a impiedicat sa iti dea un cap in gura” (citeam un articol pe tema asta undeva azi).

    Ce se intampla doctore?

  8. In materie de nepasare am ajuns cat de departe se poate. Nu stiu care mai e situatia acum, dar cand treceai prin spatele Universitatii de Arhitectura trebuia sa te tii de nas si sa calci cu mare atentie. Daca nici asta nu ne mai deranjeaza, in plin centrul capitalei, ce ne-ar mai putea deranja? Ce cutremur ne-ar putea trezi, si in cati ani ne vom reveni?

  9. Pentru ca nu se aplica legea, pentru ca politia locala are un rol decorativ, pentru ca educatia in familie si in scoala lasa de dorit. Inainte de 1989, in Craiova, anumite strazi trebuiau curatate (nu zilnic, saptamanal) de salariatii intreprinderilor. Asa ca aveam matura in mana si, alaturi de colegi, maturam strada noastra (aceeasi, asa ca o priveam ca pe ceva de care eram raspunzatori). La inceput, am fost, pe buna dreptate, indignati, adica de ce sa maturam strazile cand slujba noastra e de ingineri, maistrii, muncitori, etc.? Dupa ce ne-a trecut indignarea, am ajuns in etapa resemnarii si mai apoi, culmea, in cea a responsabilizarii. Nu mai eram indignati de ce faceam acolo, ci de cei care nu ne respectau munca, aruncand gunoaie pe „strada noastra”.

  10. Da, aceeași optică îngustă: avem probleme procedurale (administrațiile să facă, să dreagă etc.). Poate sunt de altă natură, poate au rădăcini mai adânci …
    Spre exemplu, dacă faceți o campanie pentru spălat pe dinți în populația din rural de peste 50 ani, puteți să distribuiți camioane de paste+periuțe de dinți și tot nu prea veți avea mare succes. Eventual, dacă se poate face țuică din pasta de dinți. Dacă v-ați focusa pe spălatul gingiilor, succesul ar fi garantat mai mare. Pentru că gingiile nu cad.
    La fel cu pădurile. Acolo, în ghemul complex și complicat al problemei, se intersectează, între altele, două percepții: 1) Turcul plătește (ghiciți cât de veche este zicerea asta!). 2) În afară e gunoiul (partidul, Securitatea, turnătorii, alte mizerii), deci gunoiul se aruncă afară pentru că Dumnezeu se îngrijește de poporul lui.
    La fel mojicia: dacă suntem conduși de gubernatori, verificați de revizori și spionați de polcovnici, ce-ați vrea să fim? Am sărit din Evul Mediu în posmodernitate ca Aga-cîțu Dandanache, de la respins la treaptă la expert de bancă în New Zeeland.
    S-avem puțintică răbdare și să ne opintim mai abitir!

  11. Pentru ca poporul e putred si ticalos, de aceea nu se poate. Degeaba avem un 10-15% de populatie lucida, daca restul de 85-90% sunt inconstienti, sau vor doar sa parvina cu ajutorul mafiei de stat PSDNL. Vrei schimbare? Poti sa votezi cu putinii lucizi din politica, dar ei vor fi sufocati de ticalosii votati de cei inapoiati, care sunt majoritari. Du-te peste hotare, ca nu esti singurul. Du-te intr-o tara normala, nu ca Romania.

  12. De la „mândria de a fi român” încoace, totul e închegat monolitic in societatea românească, de unde și contribuția fiecăruia/eia dintre autohtoni la întâmplările respective, cât de modestă, nu poate fi ignorată.

  13. Am citit cu multă atenție textul, iar mesajul lui m-a pătruns. Adânc.
    Ceea ce nu spune explicit autorul spun cititorii, după cum era ușor de anticipat, pentru că articolul conține și premisele și concluzia, deși nerostită a unui sofism. „Suntem un popor putred și ticălos”. Doar că, așa cum am mai scris, ultima dată când cineva a împărțit popoarele în „superioare” și „inferioare” lucrurile s-au terminat prost de tot. Așadar, concluzia este falsă.

    Deși chestiunea este „de când lumea” și a generat conflicte legate de accesul la resurse precum izvoare, pășuni sau zone de vânat și pescuit, despre administrarea bunurilor comune se scrie temeinic de vreo sută de ani, iar prima femeie laureată Nobel are o lucrare de referință în domeniu.

    Eficient economic este ca ele să fie private ori administrate privat. Pentru concesiune se licitează. Lucrurile sunt simple și lămurite de mult.

    …Doar că (rețineți vă rog exemplul), bunăoară, societățile comerciale înființate de doamna Firea fix în scopul arătat mai sus sunt „instrumente de sifonat resurse publice”.

    Ideea deficitului de educație românesc este aberantă! Comportamentul românilor în Germania, spre exemplu, se schimbă. De ce?! Există vreun „nor” de educație deasupra Germaniei care-i vrăjește? Ori e din cauza conjuncturii astrale, a climei șamd?

    Eu pot spune cum mi s-a întâmplat mie… Așteptam pe cineva într-o parcare din Heidelberg cu motorul mașinii mergând. Un echipaj de poliție s-a apropiat și m-a rugat politicos să opresc motorul, pentru a proteja mediul. Aerul curat din spațiul public este un bun comun, iar ei au înlăturat celelalte surse de poluare, traficul auto fiind acum cea mai importantă.

    În România, traficul auto este abia pe locul al patrulea între sursele de poluare, iar demersurile autorităților în această privință vizează fie aducerea unor bani la buget din taxe, fie impulsionarea vânzării de autovehicule noi etc. Pe primele locuri sunt arderea ilegală a deșeurilor, arderea combustibililor fosili în centralele termo-electrice și nenumăratele șantiere fără nicio măsură de protecție, din care vântul spulberă praful.

    Când domnul Octavian Berceanu a mers în topitoriile ilegale unde este ars învelișul cablurilor de cupru, această sursă de poluare a devenit vizibilă pentru public. Întrucât din astfel de activități se strâng sume uriașe, domnul Berceanu a fost îndepărtat din funcție, iar astăzi despre arderea ilegală a deșeurilor nu mai vorbește nimeni, prin urmare aparent nu mai există!

    După cum am mai scris, diferența dintre România și Occidentul dat drept exemplu de autor este că în România aplicarea legii se poate tranzacționa. Altfel spus, dacă sociologul Andrei Musetescu nu a aflat încă, motivul pentru care bunurile comune sunt jefuite de cei care au un comportament antisocial este CORUPȚIA.

    Eu am la îndemână un barometru social infailibil, „fetele” cu facturi false de pe șoseaua Colentina. Pentru câteva luni au dispărut, semn că polițiștii și-au justificat salariul pe care [inclusiv] eu li-l plătesc.

    …De câteva zile au apărut iar pe stradă „facturistele”, iar seara, câte un echipaj de la secția 7 oprește lângă ele pentru a extrage renta.

    Despre asta este mizeria pe care o vedem astăzi la cel mai reprezentativ partid pentru cleptocrație, PSD, la UDMR – un PSD al maghiarilor – și mai noul/vechiul lor aliat al lor, PNL. Despre jaful din averea publică. Din bunurile comune, carevasăzică.

    • Stimate domnule Constantin,

      Admit fără ezitări dreptul cititorilor la opinii critice. În același timp, nu cred că orice comentariu negativ este îndreptățit sau că sunt acceptabile criticile bazate pe distorsionarea textului.
      De asemenea, nu am pretenția că textul meu ar fi perfect, complet și ar reprezenta ultimul cuvânt în materie. Obiectivul acestuia a fost să prezinte caracteristicile principale ale unei probleme ce tinde, în absența soluțiilor corecte, să se amplifice și să se agraveze.
      Mă voi referi succint doar la câteva din interpretările dvs.
      1. Premisele și concluzia textului nu sunt că „suntem un popor putred și ticălos”. În acest sens, vă rog să recitiți cu atenție măcar ultimul paragraf.
      De asemenea, nu există vreo împărțire a popoarelor în „superioare” și „inferioare”. Nu am acceptat niciodată ca valid un asemenea punct de vedere rudimentar, agresiv, resentimentar și neștiințific.
      Nu găsiți în text, implicit sau explicit, sugestii sau afirmații precum cele menționate de dumneavoastră.
      2. Nu există în text nici „ideea deficitului de educație românesc”. Obiectivul textului a fost să se refere la comportamentul unor concetățeni în România, nu în Germania. În Germania există în mai mare măsură, percepută și reală, atât participarea pozitivă a locuitorilor la protejarea și întreținerea spațiilor publice cât și îndeplinirea îndatoririlor de către instituțiile cu atribuții în acest domeniu. Aceste două surse principale pentru îmbunătățirea stării spațiilor publice din multe locuri din țara noastră sunt menționate explicit în text.
      3. Corupția nu reprezintă un motiv pentru care o persoană aruncă gunoi pe stradă, lipește afișe („Cumpăr rable” …), înjură, etc. Motivele acestor acte sunt altele: sunt considerate normale, nu sunt sancționate, exprimă indiferență, aroganță sau dispreț pentru locurile respective și pentru ceilalți, etc.
      Corupția reprezintă unul din motive atunci când ne referim la instituții și la angajați ai acestora. Ea este, de altfel, indicată în text, într-o manieră poate nu suficient de tranșantă: „tolerarea tacită prin inacțiune și (dez)interes a faptelor negative cunoscute și repetate …”.
      Corupția nu este, însă, singura cauză. Există și proastă organizare a instituției respective inclusiv în ceea ce privește evaluarea performanței reale a angajaților (heirupismele menționate în text cred că sunt o dovadă evidentă), incompetență, lene sau aroganță,

      Dacă și numai dacă sunt justificate, sancțiunile sunt necesare. Ele reprezintă una din soluțiile pentru redresarea situației. Altele, la fel de importante, sunt menționate în text. Cu siguranță există și soluții ce nu sunt menționate. De aceea, discuția este deschisă. Iar textul s-a dorit să reprezinte și o invitație la discuție și, mai ales, la acțiune.

      Andrei Mușetescu

      • „Corupția nu reprezintă un motiv pentru care o persoană aruncă gunoi pe stradă…”

        Vă mulțumesc, domnule Andrei Mușetescu, în primul rând, pentru atenția pe care ați acordat-o comentariului meu și pentru bunăvoința răspunsului dumneavoastră.

        Îndrăznesc, totuși, pentru ca cititorii să aibă o perspectivă cât mai largă și prin aceasta mai obiectivă asupra chestiunii, să subliniez că da, motivul primordial pentru care „pentru care o persoană aruncă gunoi pe stradă”, adică încalcă legea/norma, este modul defectuos de aplicare a legii, înainte de a fi o chestiune culturală sau de altă natură.

        Spre deosebire de România (ori alte state „slabe”), în statele în care nu sunt „persoane care aruncă gunoi pe stradă”, aplicarea legii nu este tranzacționabilă. Explicit, cei care „aruncă gunoi pe stradă” sunt sancționați. Iar aplicarea sancțiunii, în primul și în primul rând, și nu asprimea legii, sau cutuma, nivelul de educație, ori karma zen-ul și feng shui-ul șamd. este cea care îi oprește să o mai facă.

        …Și, esențial, de la aplicarea legii NU se pot sustrage, indiferent de averea, poziția socială, sau politică pe care o au.

        Toate cele bune!

    • Rog cititorii modestului meu comentariu să-mi accepte scuzele. Unii dintre aceștia mi-au spus că, în grabă, am omis să spun că doamna Elinor Ostrom a fost premiată pentru activitatea domniei-sale în domeniul Științelor Economice, iar această scăpare ar putea naște confuzii. Mulțumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Musetescu
Andrei Musetescu
Andrei Mușetescu (1953, București) Sociolog. Activitate: Cercetări de piață, studii media, cercetări cu tematică socială și politică.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro