duminică, iulie 21, 2024

Despre filosofia hiperobiectelor, încălzire globală și Don’t Look Up

Suntem niște utopiști inversați:
În timp ce utopiștii nu pot produce ceea ce imaginează,
noi nu putem imagina ceea ce producem.

Günther Anders, 1956
(trad. pers.)

În 2013, Timothy Morton, profesor de engleză și eco-filosof alarmist la Rice University, Houston, a publicat volumul Hyperobjects – Philosophy and Ecology after the End of the World, care s-a bucurat și se bucură în continuare de audiență printre cei care sunt interesați de o abordare ecologică postmodernă a gândirii și acțiunii.

Punctul central al cărții sunt hiperobiectele – un cuvânt inventat de Morton în 2010, prin care se desemnează niște lucruri care sunt masiv distribuite în timp și spațiu în raport cu oamenii.  Fiind niște obiecte vaste, nu le putem apuca sau prinde la fel de ușor ca pe un măr sau o portocală. Ele depășesc percepția umană, dar noi observăm în mod constant doar manifestările lor locale, uneori insignifiante: 

Hiperobiectele sunt obiecte adevărate, dar ca oameni nu le putem aborda ca atare, deoarece ele ne depășesc existența. Deoarece umanitatea nu poate simți sau recunoaște direct hiperobiectele, acestea pot fi detectate doar prin intermediul instrumentelor tehnologice și pot fi deduse din amprentele lor. Caracterul vast al unui hiperobiect înseamnă că tehnologia ne oferă numai mici detalii ale subiectului. (p.70)

Morton înșiră mai multe exemple de astfel de hiperobiecte: câmpul petrolifer Agrio din Ecuador (Când te uiți la petrol, te uiți la trecut. Hiperobiectele sunt atât de extinse în timp încât devin aproape imposibil de reținut în minte, p. 58), o gaură neagră din cosmos, biosfera, sistemul solar, totalitatea materialelor nucleare de pe Pământ sau numai plutoniul ori uraniul, polistirenul, pungile de plastic, orașul Londra, capitalismul.[1]

Dar cel mai discutat hiperobiect în cartea menționată este încălzirea globală, pe care Morton refuză s-o asimileze cu schimbarea climei, criză climatică, urgență climatică sau alte nume asemănătoare:

A gândi ecologic despre încălzirea globală necesită un fel de modernizare mentală, pentru a face față la ceva atât de mare și atât de puternic încât până acum nu am avut un cuvânt real pentru ea. Cu toate acestea, gândind încălzirea globale ca un hiperobiect este foarte util. Pentru început, conceptul de hiperobiecte ne oferă un singur cuvânt pentru a descrie ceva care ne stă pe vârful limbii. Este foarte dificil să vorbești despre ceva ce nu poți vedea sau atinge, dar suntem obligați să facem acest lucru, deoarece încălzirea globală ne afectează pe toți.[2]

Știința poate interpreta ceea ce este observabil, poate teoretiza sau crea modele despre fenomene mai ample, dar nu poate „dovedi” ceva mai mult decât existența simptomelor încălzirii globale. Putem vedea doar urmele încălzirii globale, ca să spunem așa, mai degrabă decât încălzirea globală ca atare.  Pentru Morton, schimbarea climei poate fi într-un incendiu de vegetație sau într-o inundație, dar foarte bine poate să nu fie acolo. Nu putem nici să scăpăm de ea, nici să ne concentrăm atenția asupra ei. În ciuda miliardelor de dolari cheltuiți pe cercetarea științifică, încă nu am experimentat sau simțit niciodată clima. Ceea ce experimentăm este vremea, iar aceasta se schimbă mereu, nu-i așa?

A folosi schimbarea climei ca un înlocuitor pentru încălzirea globală este ca și cum  am folosi schimbarea culturală în loc de Renaștere  ori schimbarea condițiilor de viață în loc de Holocaust (p. 8). Rocada schimbarea climei -> încălzirea globală îi permite lui Morton să se concentreze asupra unui „obiect” care, în viziunea sa, are doar un singur sens: creșterea temperaturii. El ne îndeamnă s-o înțelegem ca pe un singur obiect distinct în loc de a o serie de procese interconectate. Astfel, celelalte aspecte ale sistemului climatic sunt trecute convenabil cu vederea, fără să mai poată afecta tabloul final.

Pentru a ne ajuta să identificăm aceste hiperobiecte, inclusiv încălzirea globală, Morton descrie cinci proprietăți caracteristice:

Viscozitate

Hiperobiectele sunt vâscoase pentru că se lipesc de noi și noi suntem lipiți de ele: Ele îmi bântuie spațiul social și psihic (p. 29). Originea metaforei a fost explicată de Morton în 2010:

Petrolul m-a făcut să dezvolt metafora conform căreia hiperobiectele sunt vâscoase. Vâscozitatea aici înseamnă că, cu cât știi mai multe despre un hiperobiect, cu atât îți dai seama că ești deja mai lipit de el.

Precum ceața, hiperobiectele sunt pretutindeni. Precum mierea, ele își pot schimba forma când interacționează cu oamenii:

… reversibilitatea oglinzii uleioase, care se topește, vorbește despre ceva ce se întâmplă într-o epocă a încălzirii globale, tocmai din cauza hiperobiectelor: disoluția simultană a realității și prezența copleșitoare a hiperobiectelor, care se lipesc de noi, care sunt noi. Grecii o numeau miasma, ceva care se lipește de tine ca vina vărsării de sânge. (p. 36)

În timp ce dimensiunile hiperobiectului sunt dincolo de capacitatea de control a oricărui muritor, vâscozitatea acestuia înseamnă că suntem încorporați (captivi) în obiect și, prin urmare, acțiunile noastre au un impact asupra acestuia. Hiperobiectele ne îndeamnă să vedem dincolo de interesul propriu.

Nonlocalizare

Hiperobiectele nu există într-un singur spațiu. Ele sunt distribuite masiv în timp și spațiu pe vaste suprafețe, dar operează și la nivelul particulelor elementare. Ultima parte este o viziune împrumutată din teoria cuantică despre prezența simultană în numeroase locuri de-a lungul unor largi perioade de timp.  Nu putem observa hiperobiectele pentru că, după cum insistă Morton, noi suntem întotdeauna undeva în interiorul lor, deci nu există niciun spațiu exterior din care să le putem vedea:

Localizarea este o abstracție… O ploaie abundentă este pur și simplu o manifestare locală a unei entități vaste pe care nu o pot vedea în mod direct. (p. 47-48)

Hiperobiectele sunt lipsite nu numai de o localizare specifică, ci și de o temporalitate concretă. Adică, ele nu (prea) există în prezent și nu pot fi limitate la un singur moment. Folosind din nou încălzirea globală ca principal exemplu, Morton notează că aceasta acoperă întreaga suprafață a Pământului, iar 75% din ea se extinde cinci sute de ani în viitor (p. 103). Astfel, el sugerează că încălzirea globală este un hiperobiect, unul care niciodată nu va fi complet prezent pentru noi.

Încălzirea globală afectează fenomene meteorologice, precum seceta ori uraganele. Dar, potrivit lui Morton, oamenii și obiectele „non-hiper” nu simt încălzirea globală, ci doar daunele provocate de uragane în locații specifice. De aici, sugerează el, decurge o situație etică specială: majoritatea efectelor celor mai negative ale încălzirii globale sunt limitate geografic la oamenii cei mai puțin responsabili pentru acest fenomen.  În acest cadru, nonlocalizarea caracterizează proprietatea unui hiperobiect de a deveni mai substanțial și mai influent decât manifestările locale pe care le generează:

Când vine vorba de hiperobiecte, nonlocalizarea înseamnă că generalul însuși este compromis de particular. Când caut hiperobiectul petrol, nu-l găsesc. Petrolul este doar picături, fluxuri [sic!], râuri [sic!] și pete de petrol. Nu găsesc obiectul căutând sub specie aeternitatis, ci văzând lucrurile sub specie majoris, sub specie inhumanae.(p. 54)

Undulație temporală

Hiperobiectele sunt undulate temporal pentru că sunt extinse în timp într-o măsură atât de mare încât devin aproape imposibil de reținut în minte (p. 58). Această caracteristică descrie hiperobiectele existente la scări de timp și spațiu cu care oamenii nu sunt obișnuiți sau nu sunt capabili să le cunoască. Monedele, de exemplu, au existat înaintea multora dintre noi și vor continua să existe și după ce vom muri. Dincolo de asta, cele care se află în jurul nostru în aceeași locație temporală ca și noi sunt răspândite atât de mult în colțul nostru de univers (Pământul) încât nu le-am putea cuantifica cu adevărat niciodată.[3]

Hiperobiectele sunt aici și acum, dar scările lor temporale produc confuzii și irită hărțile noastre cognitive. Folosind un exemplu dat de Morton, oamenii pot (probabil) să înțeleagă numărul 24.100 ani (timpul de înjumătățire a izotopului Plutoniu-239). Dar este extrem de dificil pentru oameni să înțeleagă sau pentru instrumentele științifice să măsoare efectele radiației de-a lungul acestei perioade de timp. O durată temporală la fel de mare ca toată istoria umană vizibilă până în prezent. Reacția naturală a oamenilor confruntați cu o astfel de perioadă temporală nu poate fi decât o ridicare din umeri: Ei, și? Noi nu vom mai fi pe-atunci… Responsabilitățile curente vor fi transferate generațiilor viitoare. Morton avertizează că undulația temporală dă apă la moara celor care neagă încălzirea globală pentru că orice proiecție a viitorului, bazată pe măsurători științifice, este inevitabil incertă. Dar certitudinea științifică este retoric folosită ca principală justificare a faptului că există încălzire globală antropogenă. Astfel, o undulație temporală este inserată în sistemele moderne de credință, care au tendința de a prioritiza prezentul fără să acorde suficientă considerație obiectelor viitoare.

Caracter fazic

Hiperobiectele sunt fazice: ele ocupă un spațiu de fază cu dimensiuni mari care le face să fie imposibil de văzut ca întreg pe o scară obișnuită, tridimensională, la nivel uman… Putem vedea doar bucăți de hiperobiecte la un moment dat. (p. 70)

Această proprietate pare o reiterare a nonlocalizării, dar cu o secție ritmică adăugată. Timpul și spațiul co-există în interiorul obiectelor, mișcându-se aidoma valurilor prin ele. La fel ca diagrama fluturelui lui Lorenz (Lorenz attractor), care ajută la descrierea sistemelor haotice, hiperobiectele sunt multifazice. Oamenii nu pot spune care este faza pe care o pot vedea:

Așa cum este, nu văd decât scurte bucăți din acest obiect gigantic, în timp ce se intersectează cu lumea mea. Scurta bucată pe care o numesc uragan distruge infrastructura din New Orleans.

De aceea nu puteți vedea încălzirea globală. Ar trebui să ocupați un spațiu multi-dimensional pentru a o vedea desfășurându-se în mod explicit. (p. 70-71)

Morton dezvoltă în continuarea caracterul multifazic al hiperobiectelor:

Gândirea hiperobiectelor ca lucruri reale trans-dimensionale este valoroasă. Încălzirea globală nu este o simplă abstracțiune matematică, care în realitate nu se referă la această lume. Hiperobiectele nu locuiesc într-un spațiu separat conceptual din capul nostru sau din afară. Ele sunt obiecte reale care afectează alte obiecte. (p. 73)

Dar, de multe ori, am avut impresia că autorul se joacă voluptuos cu cuvintele, creând fraze de o obscuritate cvasi-impenetrabilă (E scris adânc…) sau poate că așa mi se par mie, nefiind nici profesor de engleză, nici eco-filosof:

Abisul nu stă la baza lucrurilor, ci mai degrabă permite ca lucrurile să coexiste: este „întrepătrunderea” non-spațială a lucrurilor. Ori de câte ori îmi bag mâna în prăjitorul de pâine, împing o parte a corpului meu într-un abis. (p. 79)

Relații inter-obiectuale (inter-obiectualitate)

Morton folosește termenul interobjectivity, introdus de Bruno Latour în 1996, prin care definește lumea comună a experienței și a semnificației împărtășite de grupuri de oameni și de obiecte. Proprietatea aceasta consideră relația dintre actorii umani și non-umani ca nucleu în procesele sociale.[4] Morton nu recunoaște prioritatea latouriană a termenului, folosind ca referință o lucrare mai recentă (2009). Pentru că nu am găsit o traducere românească a cărții lui Morton, propun și eu un termen nou – relații inter-obiectuale sau inter-obiectualitate.

Morton explică în ce constă această ultimă proprietate, care se manifestă prin alte obiecte și nu este niciodată vizibilă în mod direct:

Hiperobiectul este ceva mincinos. Nu vedem niciodată direct un hiperobiect. Îl deducem din grafice, instrumente, urme într-o cameră de difuzie, arsuri solare, boli radioactive, efecte mutagene, nașteri. Vedem umbrele hiperobiectului, pete gigantice de întuneric alunecând fugitiv prin peisaj. (p. 153)

Hiperobiectele se manifestă inter-obiectual pentru că ele constituie pânza fină (mesh) care plutește printre și în jurul altor obiecte (p. 83), lăsând urme pe acestea. De exemplu, încălzirea globală se formează prin multiple interacțiuni și feed-back-uri între Soare, litosferă, atmosferă, biosferă, hidrosferă și criosferă, cărora li se adaugă recente interacțiuni dintre două obiecte – combustibilii fosili și gazele cu efect de seră, în principal CO2. În ciuda complexității evidente a relațiilor inter-obiectuale, încălzirea globală este evidențiată doar prin simple măsurători – nivelurile emisiilor și schimbările de temperatură sau nivel oceanic, care alimentează modelele climatice alarmiste. Astfel, se induce ideea că încălzirea globală este de fapt un produs al modelelor mai degrabă decât un obiect care a precedat propria sa măsurare. Dar Morton ne atrage atenția de la bun început că hiperobiectul nu este o funcție a cunoașterii noastre: este hiper în relație cu viermii, lămâile și razele ultraviolete, precum și cu oamenii (p. 2).

Această remarcă (și altele asemenea) oferă  posibilitatea de a întrevedea elementele teoretice care stau la baza cărții lui Morton: filozofia heideggeriană, ontologia orientată spre obiect (OOO) și noul materialism (p. 70); toate acestea des-centralizează ființa umană ca locus semnificativ și important în univers. În lumea hiperobiectelor apare o nouă ordine conceptuală în care omul este doar un obiect printre trilioanele de obiecte vii și inanimate, cum ar fi rocile, scaunele sau microbacteriile, care toate se bucură de un statut existențial egal. Acest lucru este în contrast cu narațiunea Antropocenului, în care proeminența umană este subliniată prin însăși denumirea evenimentului și în care accentul discursiv este pus pe puterea omului asupra lumii naturale.[5]

Prezența relațiilor inter-obiectuale are implicații semnificative deoarece manipularea unui obiect într-un sistem interconectat produce efecte de tip domino asupra altor componente, fie schimbându-le forma, fie generând goluri și absențe în plasa inter-obiectuală (p. 83).

Don’t Look Up ca hiperobiect

Pe când pregăteam materialele care au fost sublimate în articolul Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet?, atenția mi-a fost atrasă de numele companiei înființate în 2019 de Adam McKay, Hyperobject Industries, a cărei primă producție a fost pelicula despre cometa ucigașă. Numele companiei este luat direct din titlul cărții pe care am prezentat-o aici și reprezintă o dovadă palpabilă că scrierile lui Timothy Morton se bucură de o audiență substanțială printre eco-alarmiști.

McKay a vrut ca primul film al companiei sale să fie despre cel mai important hiperobiect existent, potrivit lui Morton: încălzirea globală. Dar vastitatea colosală a hiperobiectului nu este foarte cinematică. Poveștile de succes au nevoie de narațiuni specifice, care presupun personaje ușor de recunoscut, acționând în locuri specifice într-o manieră relativ continuă. Hiperobiectelor nu le pasă de astfel de scenarii. Pentru că încălzirea globală operează pretutindeni, acționează asupra oricărui om, întotdeauna. Un hiperobiect, prin vastitatea sa, nu promite un act artistic foarte reușit.

Conform unui articol publicat pe 3 ianuarie 2022 – How Do You Make A Movie About A Hyperobject? –  dilema a fost rezolvată de McKay în două feluri. Mai întâi, sfătuit de Morton, filmul a devenit o comedie. Apoi, a folosit o analogie, cea cu care am început ultimul meu articol:

Difuzat pe 24 decembrie 2021, Don’t Look Up a devenit rapid o alegorie pentru situația curentă a dezbaterilor polarizate despre riscurile existențiale ale încălzirii globale, alintate cu o sintagmă neutră – schimbarea climei.

Dacă hiperobiectele nu pot spune o poveste cinematică de succes, crearea unui obiect relativ banal ca alegorie a fost soluția salvatoare.

În final, McKay a recunoscut ceea ce unii telespectatori, mai naivi de felul lor, n-au crezut nici după ce au citit articolul meu:

… cometa a servit drept un truc, un dezastru curat, incontestabil, care a înlăturat dezordinea științei climatice, un adevăr foarte simplu care sosește după un program foarte previzibil.

Este, într-adevăr, încălzirea globală un hiperobiect?

Ca profesor de engleză, specializat în poezia romantică, Timothy Morton scrie și publică „teorie” despre ecologie, un domeniu pe care îl abordează fără a avea cunoștințe științifice de specialitate. De aceea, pentru el petrolul „curge” sub formă de „fluxuri”(!) și „râuri”(!) – dovezi crase de impostură științifică, dar cu un puternic damf propagandistic pentru cei care n-au deschis niciodată în viața lor un manual de geologia petrolului.

Morton a fost criticat pentru că, după ce înțelege eronat științele contemporane, cum ar fi mecanica cuantică și teoria seturilor, își folosește neînțelegerile ca suport pentru ideile sale trăsnite. Deși se consideră eco-filosof, colegii săi sunt mai mult decât rezervați: Nimeni într-un departament de filosofie nu-l va lua în serios pe Tim Morton (Claire Colebrook, Pennsylvania State University).[6]

O întrebare firească mi se pare următoarea: Ce definește (sau cine definește) un hiperobiect? Dacă încălzirea globală este un hiperobiect (eu cred că este un episod din extrem de lunga succesiune a glaciațiilor și interglaciațiilor), atunci la fel este și evoluția climei (mai complexă decât încălzirea globală), istoria sistemului solar sau a galaxiei etc. Și astfel, dacă există obiecte mai mari, există și obiecte mai mici, precum picăturile de ploaie. Altfel, de ce să nu spunem că și încălzirea globală este o falsă imixtiune?

O altă problemă care îmi sporește scepticismul cu privire la abordarea încălzirii globale ca hiperobiect implică scara improprie folosită pentru definiție. Profesoara Ursula K. Heise, din Departamentul de engleză și Institutul de Mediu & Sustenabilitate, Universitatea California din Los Angeles, a remarcat cu sagacitate:

Încercând să își întemeieze realismul său speculativ în știință – afirmația că hiperobiectele sunt reale și independente de gândirea umană, iar cunoașterea umană nu le poate înțelege pe deplin esența, Morton invocă atât mecanica cuantică, cât și teoria relativității pentru a susține „stranietatea stranie” a hiperobiectelor, cum ar fi încălzirea globală:

Cu cât avem mai multe date despre hiperobiecte, cu atât știm mai puțin despre ele și cu atât mai mult ne dăm seama că nu le putem cunoaște cu adevărat niciodată (p. 180).

Dar apoi, el devansează cu mult știința, făcând legătura între tot ceea ce se întâmplă, de la căldură și secetă până la extincția speciilor, uraganul Katrina, cutremurul și tsunami-ul din 2011 de la Tōhoku și încălzirea globală: afirmații cu care majoritatea oamenilor de știință din domeniul climei s-ar simți inconfortabili, având în vedere dificultatea de a stabili relații de cauzalitate între evenimentele meteorologice individuale (ca să nu mai vorbim de cutremure sau extincții) și modelele climatice pe termen lung.

Dar, din păcate, aceasta nu este nici măcar o problemă majoră. Mai dificilă pentru argumentația lui Morton este trecerea fără probleme de la domeniul subatomic al lucrurilor extrem de mici la domeniul cosmologic al lucrurilor extrem de mari, fără nicio discuție despre faptul că fizicienii teoreticieni au găsit foarte dificil să reconcilieze mecanica cuantică cu teoria relativității.

Din perspectiva lui Morton, ciudat de holistică în această privință, ambele teorii îi susțin afirmația că obiectele nu sunt pe deplin accesibile la îndemâna înțelegerii umane. Nu doar obiectele mari, ci toate obiectele: Într-un mod ciudat, fiecare obiect este un hiperobiect, conchide el (p. 201). Dacă scara nu face nici o diferență, iar încălzirea globală nu este, ca o chestiune de principiu, diferită de „creioane, pinguini și explozibili din plastic” (p. 176), la ce mai este bun conceptul de hiperobiect?

Pentru a introduce un sentiment de groază în cititorul naiv, Morton nu se dă în lături de la folosirea unor imagini grotești ale încălzirii globale:

O ființă cu suficiente multi-dimensiuni ar putea să vadă încălzirea globală ca pe un fenomen static. Ce tentacule îngrozitor de complexe ar avea o astfel de entitate,  acest obiect multi-dimensional pe care îl numim încălzire globală? (p. 71)

Această impresie fantezistă cu tentacule înfricoșătoare depășește limitele a ceea ce ne putem imagina mental. În timp ce analogia convențională cu efectul de seră ar fi putut fi mai informativă, ideea că încălzirea globală este obiect „static” multi-dimensional (un hiperobiect) ne împinge capacitățile imaginative până la marginile eșecului, iar acest lucru ne comută atenția asupra faptului că ni se propune practic ceva dintr-o realitate independentă de gândirea noastră.

S-au scremut munții hiperobiectului încălzire globală și s-a născut șoricelul Don’t Look Up.

Concluzii

Pe când eram student în București și locuiam în Regie sau Grozăvești, am fost de câteva ori pe stadionul Giulești, aflat în apropierea celor două campusuri. Nu eram un fan al fotbaliștilor de la Rapid, motivul principal pentru care mă duceam era să urmăresc echipe vizitatoare favorite și faimoși suporteri rapidiști, aflați în tribuna oficială a stadionului: Adrian Păunescu, Florian Pittis, Ioan Chirilă ori Fănuș Neagu. Pentru ultimul, aveam o pasiune deosebită: după ce urmăream duminica după-amiază meciul de pe teren, citeam în săptămâna următoare, cronica semnată de Fănuș. Și, de fiecare dată, trăiam aceeași stranie experiență – ceva miraculos avusese loc. Acolo unde eu văzusem doar niște flăcăi fugărind o bășică umplută cu aer, Fănuș Neagu văzuse cu totul altceva, un eveniment distilat dintr-un amestec amețitor de jerbe lingvistice, metafore insolite, fabulații incredibile etc. Pe scurt, cel care voia să fie numit FănHuși Neagu în amintirea celebrei Zghihare de Huși, experimenta în cronicile sale sportive hiperobiectul numit fotbal.

Timothy Morton experimentează și el cu hiperobiecte numite petrol, plutoniu 239, polistiren, Londra sau, mai presus de toate, încălzire globală. La fel, găsesc și în cazul lui, jerbe de expresii șocante chiar în titlurile cărților (ecologie după sfârșitul lumii, ecologie întunecată, ecologie fără natură, solidaritate cu oameni non-umani), metafore șocante (Încălzirea globală nu merge la golf în weekend, p. 70; Lifeworld a fost doar o poveste pe care ne-o spuneam nouă înșine în interiorul unui vast, masiv distribuit hiperobiect numit climă, p. 103), fabulații incredibile, care te fac să te întrebi dacă autorul nu suferă de un început de paranoia ([Cartea] Humankind va explora cum să adauge ceva de genul modurilor de gândire anarhistă înapoi în marxism, precum noua terapie medicală care constă în injectarea de materii fecale în intestinele bolnave ale altcuiva; Natura nu este naturală și nu poate fi niciodată naturalizată (website personal).

Adeseori, proza filosofică a lui Timothy Morton a fost criticată pentru stilul impenetrabil, producător de confuzii, cu un ton care uneori este mesianic, alteori este aidoma unui vânzător de ulei de șarpe.[7] Un exemplu pe care îl găsesc frustrant prin opacitatea sa:

Tuning to tuning as such: nu ne amintește aceasta de calitatea de buclă a meditației sau a contemplației, batjocorită în liniile hegeliene ale modernității occidentale ca fiind privirea narcisistă a buricului? Căci Hegel este cel care vrea mai presus de toate să acopere decalajul kantian dintre fenomen și lucru. Din moment ce pot gândi acest decalaj, nu există decalaj – aceasta este o parodie prea scurtă a idealismului lui Hegel. Simplul fapt de a permite existența decalajului m-ar arunca în noaptea în care toate vacile sunt negre, temuta negație pură a lui A = A (p. 167- 168)

Avalanșa de „artă” falică de pe acoperișuri, făcută expres pentru a putea fi vizionată cu Google Earth, îi oferă lui Morton posibilitatea unei „cercetări critice” a penisurilor uriașe pictate pe acoperișuri: Ați putea citi falusurile ca pe niște încercări disperate de a normaliza situația. Una din soluțiile de „normalizare” propuse de inventatorul hiperobiectelor este următoarea:

Transformarea întregii suprafețe a Pământului într-un perete de toaletă școlară [va] aduce obscenitatea și ridicolul în sublimul unei bucurii tehno. Este ca și cum imaginea imaculată a Pământului fragil, ca de sticlă, ar fi deja un produs antic al unei epoci mai naive. În acest sens, falusurile nu fac decât să sublinieze un caz deja existent.

N-am găsit nicio indicație dacă această „artă” se califică în categoria hiperobiecte. Dar, cine știe, poate se vor găsi alți cercetători sau filosofi care să valideze și acest exemplu.

Hiperobiectele par a fi o categorie ontologică inutilă, presupunând că se ia în considerare existența evenimentului (de ex., petrol ori încălzirea globală). Ceea ce Morton numește hiperobiecte nu reprezintă nimic mai mult decât o reclasificare obscură din punct de vedere metafizic a relației dintre obiecte și evenimentele care au avut loc întotdeauna și vor continua să aibă loc.

Pentru mine, ca geolog, încercarea de a construi o super-metaforă cu iz filosofic, botezată hiperobiect, dintr-un fenomen/eveniment ciclic, precum încălzirea globală, mă duce cu gândul la o expresie americană foarte potrivită în acest caz:

Nice try, but no cigar…


NOTE__________________

[1] „Capitalismul este un hiperobiect (în sensul lui Timothy Morton), definibil ca un tip de ordine socială, generată de proprietatea privată, de libertatea schimburilor și de garanțiile juridice asociate proprietății, individualității și libertății.”,  H.-R. Patapievici, 2016.http://www.erudio.ro/ro/erisma/intalnirile-erudio-seria-ii/.

O conferință în care dl. Patapievici prezintă, printre altele, analogia capitalism-hiperobiect poate fi vizionată aici: https://www.youtube.com/watch?v=zWZvA2Yl-ew&t=4s

[2] Morton, T., 2015, Introducing the idea of ’hyperobject’, High Country News.

[3] Allen, N., 2021, Climate Change is a Hyperobject — And that is Why it’s Difficult to Understand

[4] Latour, B., 1996, On interobjectivity, Mind, Culture, and Activity, vol. 3, no. 4, pp. 228 – 245.

[5] Boulton, E. G., 2018, Climate Change as a Hyperthreat, in S. Pearson et al., (eds.), Australian Contributions to Strategic and Military Geography, pp. 69 – 90.

[6] Blasdel, A., 2017, ’A reckoning for our species’: the philosopher prophet of the Anthropocene, The Guardian, 15 Jun 2017.

[7] Brown N., 2013, The Nadir of OOO: from Graham Harman’s toolbeing to Timothy Morton’s realist magic: objects, ontology, causality, Parrhesia, vol. 17, pp. 62 – 71.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. „De aici, sugerează el, decurge o situație etică specială: majoritatea efectelor celor mai negative ale încălzirii globale sunt limitate geografic la oamenii cei mai puțin responsabili pentru acest fenomen. ” Din cate imi amintesc, anul trecut prin vara, statele vest europene erau supuse unor ploi abundente si alunecari de terenuri teribile, fenomene datorate „incalzirii climatice” care au aparut fix la cei mai responsabili si cei mai obsedati de incalzirea climatica, anume vest-europenii. Desigur, si Romania a fost afectata de viituri, aluncari de teren si alte catastrofe, insa cele mai afectate au fost Belgia, Germania, Olanda, Franta, Luxembourg. Deci nu putem spune ca nemtii sau belgienii nu sunt „responsabili climatici” si ca nu sunt ingrijorati de topirea Terrei. Probabil ca, daca vreo viitura ar fi luat la vale casa vreunui petrolist bogat, toti „responsabilii climatici” ar fi sarit in sus 3 metri si ar fi spus cum i-au ajuns „blestemele” climatice pe unii.
    Insa nu va faceti griji, deoarece peste cateva miliarde de ani, Soarele va exploda si va topi Pamantul probabil, dupa care va urma o racire climatica vesnica. Iata in ce consta „undulatia temporala” pe care unii precum Morton o „percep” atat de bine, iar noi nu suntem in stare s-o percepem. „Vedem umbrele hiperobiectului, pete gigantice de întuneric alunecând fugitiv prin peisaj”…genial! Cu siguranta „incalzirea globala” a lui Timothy Morton declanseaza un fel de paranoia in mintile infierbantate aflate in stare gelificata.

  2. Tipului astuia ii fileaza o lampa. Astfel de timpenii pot impresiona doua zuze bete ranga in Vama Veche sau niste eleve ametite de discursul profesorului de la Liceul Industrial de Filozofie, clasa speciala de baschet.
    Sa-i dau un exemplu de ceea ce el ar numi un hiperobiect: zacamintul de cupru porfiric de la Rosia Poieni. (Daca numele va aduce aminte de ceva aveti dreptate, e vreo 3 dealuri mai incolo de cel de la Rosia Montana). Ce e zacamintul asta de fapt? E un soi de corp de forma cilindrica (nu chiar) care are ca baza o elipsa de ~ 500m x 300m (astea fiind semiaxele, domnu’ filozof – da’ stai usurel ca ajung mintenas si la Mecanica Cuantica si te prind cu bracinarii in vine) pe o inaltime de ~ 1200 m. Ca fapt divers, baza zacamintului e sub nivelul actual al Marii Negre, nu c-ar avea vreo legatura) si care contine cupru. Mult cupru insa aflat intr-o forma geologica nerecunoscuta pina acum vreo 50 de ani. Nici nu se preda la scoala asa ceva, era o bizarerie. De remarcat ca azi cele mai mari zacaminte exploatate din lume sint, ghiciti de care? Pai de cupru porfiric). Acuma, e asta un hiperbiect cum zice nenea ala? Da, daca e sa inventam cuvinte fara sens ii putem zice si asa. La fel de bine putem sa-i spunem Fred. N-am obtinut nimic, n-am spus nimic, n-am demonstrat nimic numindu-l intr-un fel sau in altul, eventual am obtinut “tenure”, scriem kestii, am aruncat o piatra in apa si-i lasam pe altii sa se chinuie s-o scoata afara. Ca sa ce?
    La fel cu gaurile negre, chiar stim multe, ma rog, matematica stie multe despre ele, sint niste obiecte extrem de simple. Incredibil de simple: au masa, spin si sarcina electrica. (Mai vedem ce se intimpla cu informatia care ajunge in ele, e sau nu distrusa, pe tema asta se vor lua niste Nobeluri). Si ne abureste nenea asta cu filozofenii ca asta ar fi un hiperobiect? Pai sa fie sanatos, putea sa-i zica si metaobiect, cvasiobiect, periobiect, eventual obiect-tema (theme object) si sa se dea cult in cap. Pina si pe tren daca intilnesti pe cineva cu un astfel de discurs ori il iei la misto, ori iti pui ostentativ castile pe urechi, ori te inscrii la o proba de rabdare ori schimbi compartimentul.
    Discursul de tipul asta imi aduce aminte de un alt parameci intelectual care scrie carti, tine conferinte, face mare vilva si carute de bani, Deepak Chopra. Numele va este aproape sigur cunoscut. Ce s-ar putea sa nu va fie cunoscut e ca a iritat citiva oameni normali la cap si cu simtul umorului care au facut un foarte amuzant generator online de “intelepciuni” chopriene in care se spune ceva care pare a avea miez sau macar tilc insa sint doar vorbe goale. Il gasiti aici: http://wisdomofchopra.com/

  3. „În timp ce utopiștii nu pot produce ceea ce imaginează,
    noi nu putem imagina ceea ce producem.”
    Intre timp lucruile s-au schimbat, ceace utopistii ca Plack, Skinner sau Pentland si-au imaginat a devenit si devine realitate, se produce sub ochii nostrii iar noi intradevar de multe ori datorita lipsei de cunostiinte si informatie nu ne mai putem imagina ceace dansii au incepu sa produca.
    „Pentland’s research focuses on social physics, big data, and privacy. His research helps people better understand the „physics” of their social environment, and helps individuals, companies and communities to reinvent themselves to be safer, more productive, and more creative” Wikipedia
    In acesta ordine de idei putem continua cu fenomenul incalzirii globale si a directiei in care comportamentele noastre trebuie indreptate prin metode pe care numai dansii le cunosc, retelele de socializare fiind exact de ceace a fost nevoie , daca te gandest ca Facebook a fost inventat pt „evaluarea” fetelor din cadrul universitatii si unde s-a putut ajunge in urma dezvoltarii si aplicarii metodelor stiintifice cu care ulterior baieti destepti precum Zuckerberg si altii au recunoscut potentialul economic si financiar al acestor aplicatii.
    Intre timp tinerii carora se adreseaza in primul aceste retele trebuie sa creasca si sa se dezvolte in cadrul „turmei/stolului” numit retea de socializare care este controlata intre timp de adeptii utopistilor, monitorizati atent de fortele pietii si ale capitalului, in limbaj actul, joint venture, impinsi prin „soft power” intracolo unde dansii ii vor, efienta maxima si afaceri sigure, previzibile.
    V-ati pus intrebarea de ce se cauta mai alea tineri cu calitati de echipa ? echipa este conrtolul perfect asupra lor, constrangerile impuse de comportamente „adecvate” putand fi cel mai bine controlate, superiorul intervenid numai in caz de nevoie.
    Echipa este moartea creativitatii individuale, creativitatea individuala de care insa avem nevoie si nu va ganditi la echipa de fotbal in care paradoxal pe cine admiram de fapt, pe individualistii precum Messi sau Ronaldo, fotbalisti care in zile bune pot schimba soarta unui joc.
    Asa si cu retele de socializare, filme „educative cu talc” si multe altele, este dorinta de schimbarea a comportamentelor indivizilor ei devenind doar organisme in ceva mai mare care se misca dupa baghetele magice a celor putini care detin cunostiitele si resursele necesare.
    Vom plati scump, libertatile noastre individuale vor fi date pe o tot mai multa cunoastere si stiinta insa impartite extrem de inechitabil, intre cativa care le detin si cei multi fara accces la ele.

  4. Dacă nu ne trezim odată din narcisismul nostru mai mult sau mai puțin european,pentru a reveni la comportamentul democrat-liberal inițial, ne putem pomeni mai devreme sau mai târziu cu niște „hiperobiecte”zburând deasupra capului sau mișunând printre noi,”hiperobiecte”gen Ka-36,Su-35,T-90 cărora le place să se „lipească” de noi!!

  5. Cred ca fiecare din noi ar trebui sa ramanem ancorati la domeniul pe care l- am studiat si il cunoastem cel mai bine. Nu se poate da la o parte faptul ca cele 7,5 miliarde de loc. chiar nu aduc nici un fel de schimbare naturii si nu produc poluare. Modificari ale climei exista, prin schimbarea ciclicitatii si intensitatii unor fenomene climatice. Au existat si in trecut dar mai rare si cu efecte distructive mai temperate, chiar daca nu existau sateliti, instrumente de masurare, dar au ramad cronici, scrieri, etc Paleontologia si palinologia pot oferi unele dovezi.

      • @Ovi

        Palinologia este una din metodele proxy folosite în studiile paleoclimatice pentru a studia avansurile/retragerile vegetației ca răspuns la glaciații/interglaciații. De exemplu, studiind polenul depus în sedimente lacustre, palinologii au decis că acum 21.000 ani (maximul ultimei glaciații) molidul a început să se retragă din centrul Statelor Unite către locațiile moderne din nord-estul Canadei. Similar, polenul produs de stejari a urmat o deplasare inversă, din locațiile lor glaciare în sudestul SUA către nord, în locațiile moderne din statele mid-atlantice.

        În special, palinologia a avut un rol esențial pentru a distinge factorii naturali și antropogeni de schimbare a vegetației, ceea ce este necesar pentru a înțelege modelele și procesele din trecut și din prezent și, de asemenea, pentru a prezice potențialele tendințe viitoare ale vegetației în fața schimbărilor climatice în curs. (https://www.ncdc.noaa.gov/news/picture-climate-how-pollen-tells-us-about-climate)

        Din păcate, palinologii români importanți pot fi numărați pe degetele unei singure mâini. La Iași, l-am avut coleg pe unul din ei, Leonard Olaru. La Cluj, a fost Iustinian Petrescu, iar la București, Ovidiu Dragastan.

        • Excelent. Multumesc pentru timpul alocat raspunsului. Remarcabila diferenta intre raspunsul Gaviion si raspunsul D-vs desi, in esenta, Gaviion nu greseste.
          Ma-ntorc la numerele mele. … Si voi deschide ultima sticla de tuica de-acasa.
          By the way gents. Relax.
          Have a good one.

  6. Am avut o revelatie duminica asta: viata mea a fost alterata radical de hiperobiecte. PSD-ul care m-a facut sa plec din Romanika si fosta nevasta care s-a lipit de banii mei ca petrolul de sist din Alberta.

  7. Dacă tot ești pe satelit ia vezi cum a înverzit Sahelul în ultimii 30 – 40 de ani. E dezastru într-adevăr

    • Cred că numărul redus al comentariilor se poate explica invocând o serie de cauze.

      Două mi se par importante:

      Cărțile lui Timothy Morton nu sunt cunoscute/discutate în România. Există doar o singură traducere, publicată anul trecut, a cărții Gândirea ecologică (2010). Despre hiperobiecte, după cum am menționat în next, nu am găsit decât o simplă menționare, făcută în 2016, de H.-R. Patapievici.

      Cartea lui Morton despre hiperobiecte face parte dintr-un curent filosofic – OOO (Object-Oriented-Ontology – care, de asemenea, nu este cunoscut/discutat în România.

      • Domnule profesor, e posibil ca lucrarile respectivului sa nu fie atit de cunoscute la noi (va multumesc pentru semnalarea lui, sa stiu sa nu-mi poluez biblioteca) insa cred ca e mai simplu de-atit: platforma Contributors a cazut pentru vreo jumatate de zi.
        Cu multumiri celor care au rezolvat problema, care va fi fost ea.

  8. Am avut curiozitatea sa ma uit pe Wikipedia, rog sa fiu scuzat pentru sursa informatiilor.
    „Object-oriented ontology is often viewed as a subset of speculative realism,”
    Acum:
    1. Realism cu tenta sexuala am avut si avem in toate artele si este cat se poate de normal
    2. Realism distopic Orwell si Huxley am avut – ei au „conectat punctele” pentru noi toti, inaintea tuturor
    3. Realism socialist am avut de ne-a ajuns pentru toata viata.
    4. Umor negru realist socialist am avut – Ilf si Petrov, Zoschenko – cat timp a fost permis
    5. Cinema realist italian – am avut

    Insa exista si prefixe aplicate, implementate in lumea reala, a computerelor. De exemplu Meta (meta data) este ceva cat se poate de real si as spune si folisitor. Zuckerberg incearca sa monetizeze asta prin extinderea viitoare a notiunii de „meta”.

    Pe mine insa ma distreaza lejeritatea si chiar impertinenta cu care abordeaza unii subectele astea cand nu au invatat suficienta aritmetica sau matematica sau chimie sau biologie sau geologie, … fara sa ma gandesc la spatii N-dimensionale,
    Nu mai vorbesc de geometrie non-euclidiana https://www.britannica.com/science/non-Euclidean-geometry
    Unde se FOLOSESTE acelasi prefix – hyper.
    Imi amintesc si cand am citit in adolescenta Hiperboloidul inginerului Garin.

    Eu cred ca este vorba de (o sa incerc sa obtin copyright si pe asta :) ) :
    Vascozitate mentala pe fond de ignoranta stiintifica elementara si cu pretentii de intelegere superioara pe un fond oniric cu vise generate (lista nu este una de cauze mutual exclusive) de una din urmatoarele: a) mancare nesanatoasa b) abuz de alcool c) abuz de droguri generatoare de viziuni psychedelice d) viziuni apocaliptice generate de lecturi de tot felul. :))

  9. Un nou termen pentru un val de frig și cu ninsoare: Bombogenesis

    Este uimitoare inventtivitatea și jongleria mediatică pentru a nu folosi termenul de „schimbare climatică” atunci când apar fenomene meteo asociate cu valuri de frig și ninsori istorice; după ce mass media a scos la interval vortexul polar, expresul transiberian, ciclonul bombă, ultima găselniță am citit-o azi-dimineață pe site-ul BBC:

    US East Coast hunkers down as ‘bombogenesis’ snowstorm hits

    Deși fenomenele acestea se repetă aproape în fiecare iarnă (vezi și articolul meu din 2018 – „Ciclon bombă”, „vortex polar” și alte chestii de sezon), mass media alarmiste se feresc precum dracul de tămâie să folosească sintagma schimbare climatică. Acel termen este rezervat în exclusivitate pentru incendii din California sau Australia, inundații, uragane. Adică, ni se spune indirect, fenomene care ar putea fi atribuite încălzirii globale antropogene.

    Chiar și un copil și-ar da seama de această tehnică manipulatoare pentru a crea false alarme. După care, aceleași mass media alarmiste se întreabă de ce mai sunt sceptici care nu mușcă momeala lor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. 2024 este Annus Mirabilis: Patru cărți publicate ca singur autor (o tetralogie) -Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature; The Dynamic Earth - Introduction to Geology and Climate Change, KendallHunt; Clima în schimbare De la frică la realitate, Editura Trei/Colecția Contributors. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro