vineri, martie 29, 2024

Despre fundamentele toleranței

Când auzi pe câte unii cum spun că biserica e poporul, că biserica se suprapune pe identitatea etnică și că România va fi ultimul loc unde se va prăbuşi creştinismul ți se ridică părul în cap.

Oamenii cu astfel de atitudini par să refuze realitatea existenței evoluției culturale a omenirii. Unul din avantajele faptului că ai înțeles existența și inevitabilitatea proceselor de evoluție culturală la scara deceniilor și secolelor este că nu te mai simți lezat când alții pun în discuție scheme ontologice și sensuri actuale ale unor termeni, fie ei științifici sau religioși.

Pe de altă nici nu ai de ce să renunți la ei până când nu există vreo alternativă, iar dacă există până când evidența succesului teoretic sau practic al acesteia nu e covârșitoare. Cine vrea să își asume rolul creării unei mutații culturale trebuie să suporte și costurile. Strigăturile și presiunile psihologice nu cresc succesul noilor formule de a gândi și trăi, trebuie să existe niște beneficii evidente pentru ca alții să le accepte. Bani, confort, pace interioară, după caz ș după ce alege fiecare ca să-și structureze viața.

Un alt avantaj este că înțelegi inevitabilitatea structurilor locale ontologice și epistemice aflate în diferite relații unele cu altele, de la competiție la simbioză, rămânând totodată de tip diferit. Chesitunea nu este să ai o teorie generală substanțială a ființei, ci să înțelegi structurile, invarianțele, if any, sau măcar cât poți scoate printr-un effort de gândire, din spatele polimorfismului a ce există natural și cultural.

Și, în fine, nu ai nici un motiv să idolatrizezi evoluția culturală, teoria asta nefiind și ea decât tot un produs al minții, așa cum este și conceptul de timp obiectiv, metrizat, el însuși supus alături de cel de spațiu fizic evoluției culturale sub forma specifică științelor mai întâi, dar difuzând apoi și în gândirea comună.

Relația între structura lumii externe și structura culturii e polimorfă și în nici un caz de simplă corespondență. Ea e rezultatul unui proces în care ceea ce numim cultură și natură se influențează reciproc, ce gândim acum reflectă starea actuală a procesului respectiv, iar ce se va gândi peste o vreme va fi rezultatul evoluției către stări diferite prin însăși natura procesului, implicit cu ajustarea a ce vor înțelege alții peste secole prin natură și cultură.

În acest context a fi tolerant sau nu reflectă doar diferite strategii de relaționare cu persoane care adoptă scheme culturale diferite din considerente obiective, constrânși de identitatea scoială asumată, sau pentru că au niște preferințe anume, dacă au reflectat la situația lor.

E inteligibilă și competitivitatea agresivă care duce la intoleranță, dar ea pare prostească în fața istoriei polimorfe a omenirii care nu justifică în nici un fel că ar putea exista o unificare a schemelor culturale. Are anumite rațiuni doar în context local, dar pentru cine a înțeles cum merg lucrurile acest succes local nu aduce nici o satisfacție, ci mai degrabă singurătate.

La rândul ei toleranța nu înseamnă disoluția propriei individualități, a valorilor și modului de a gândi lumea în fața altori moduri. Acestea, cele personale, rămân fundamentale pentru propria lume, a ta și a celor ca tine. Ce dispare e doar pretenția de a le impune altor lumi. Ceea ce e adevărat, fondator, e fundamental adevărat pentru viața efectivă a celor care adoptă acel mod de viață, nu e relativ.

Polimorfismul ontologic și valoric și relativitatea ca fenomen observabil prin activitate intelectuală sunt inteligibile doar dintr-o perspectivă intelectuală globală, într-o reconstrucție a lumii la scară spațială și de timp mai mare, mult mai mare, decât cea relevantă pentru decizii personale ale vieții de zi cu zi. Ajungem la ele, cine ajunge, prin gândire ca instrument pentru nevoia de înțelegere și indirect pentru fundamentarea toleranței ca stare de spirit al unei civilizații. Polimorfismul în viața personală când nu e semn de evoluție personală, de maturizare, de așezare, când e o fluctuație permanentă, e fie lipsă de caracter, fie oportunism, fie nebunie. Din această perspecivă responsabilitatea intelectualilor este enormă, ce tip de mesaj transmit pentru ghidarea oamenilor cu viziuni asupra lumii mai simple. Nici fundamentalismul, nici relativismul nu sunt adecvate.

Acceptarea polimorfismului cultural e o chestiune intelectuală și atitudinală decuplată de modul personal de viață ancorat în valorile și schemele ontologice care te-au constituit și la care analizându-le ai decis să rămâi, sau să pui altceva în loc, sau să adaugi ceva. Dar ceva, nu orice. Știind că nu poate existe ceva fără să existe și alt-ceva, că nu poți fi doar tu, fără să fie și un altul, uneori un cu totul altul. Că doar n-om fi noi totul.

Slavă Domnului că mai sunt și atei, agnostici, oameni de alte naționalități, de alte confesiuni și alte religii în poporul ăsta. Fără ei ne-am prosti rapid, din slavă deșartă și mândrie invers proporționale cu talanții primiți și efortul de a-i valorifica.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Dupa revolutie, romanilor le-a fost mai usor „sa scoata nasul afara” din tzara. Au vazut locuri noi, oameni noi, sisteme noi, au invatat sa respecte reguli noi. La acelasi nivel de educatie (sa zicem 8 clase), tanarul care a muncit cativa ani in strainatate vede altfel lumea decat tanarul care a ramas acasa, chiar daca amandoi s-au nascut si au trait in acelasi sat si au fost colegi de clasa si de maidan.
    Cat mai multi oameni trebuie „sa scoata nasul afara”. Din tzara, din doctrine religioase, din padocul prejudecatilor, din chingile rutinei, din spiritul de turma, din ignoranta etc. Toleranta vine (si) din cunoastere si orice pas catre cunoastere, oricat de modest ar fi, este un pas inainte. Cei ce propaga intoleranta (de orice fel) se folosesc de „pamantul fertil” al ignorantei, al limitarii, al auto-suficientei.
    Da, responsabilitatea intelectualilor este enorma. In special pentru ca limitarea si ignoranta pot fi spulberate sau exploatate, de catre intelectuali.

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Da, și eu am simțit și văzut deschiderea dobândită de oameni prin intrarea în contact cu alte culturi. Poate că este și o șansă în această emigrare masivă a forței de muncă, în măsura în care pate avea un efect cultural asupra celor din țară.

      gânduri bune,

  2. Polimorfismu carel nu este rezultat al evolutiei personale se cheama caracter histrionic.

    Cred ca problema centrala a acestui polimorfism cultural este tocmai reducerea lui la o constructie mentala.

    Intelectualizarea valorica nu inseamna valori. Polimorfismul schemelor valorice duce la relativism sau in extrema cealalta la fundamentalism sau totalitarism.

    Valorizarea prin constructe etice duce la fascism.

  3. Ca de obicei expuneti ideile cu profunzime si la un nivel inalt de abstractizare. Intelegerea lor presupune un grad ridicat de toleranta, acea toleranta care izvoraste in primul rind din cunoastere. Sigur ca ignoranta este cel mai frecvent izvor de intoleranta, iar aici se incadreaza in prim plan intoleranta religioasa, cu forma ei concreta si extrem de raspindita a fundamentalismului ortodox. Ar fi insa extrem de ingusta analizarea exclusiva a acestui gen de intoleranta bazata pe ignoranta sau, mai grav, pe respingerea constienta a oricaror argumente, deci cunostinte, in favoarea unei alte atitudini. Cunoasterea este conditie necesara a tolerantei, din pacate nu si suficienta. Ne-o demonstreaza multe dintre manifestarile actuale de intoleranta in diverse domenii, unele dintre ele emanind de la indivizi care nici pe departe nu pot fi considerati ignoranti sau prosti, ci mult mai grav, rau intentionati sau chiar ticalosi. Sunt aceia care incearca sa deturneze valorile spirituale si morale in folos propriu sau al unor cercuri restrinse de interese meschine, pervertind ierarhia criteriilor de existenta a unei lumi normale, spalind creierele si abrutizind comunitati extinse, distrugind constiinta sociala a unui intreg popor. Aceasta mi se pare trista soarta actuala a poporului roman, pe care parca nimeini dintre cei alesi sa-l reprezinte si sa-l conduca nu se simte dator sa-l ridice. Iar el singur a facut mereu dovada ca nu poate si se scufunda tot mai mult in ignoranta, intr-o epoca in care cunoasterea este intr-un avint fara precedent istoric. Incep sa vad cu alti ochi previziunile sumbre ale lui Neagu Djuvara cu privire la condamnrea sa la disparitie. Un popor care accepta sa-si nege trecutul si sa-si ignore prezentul cu greu poate spera la alta soarta. Celebra lege 217 e doar un trist exemplu dintr-un sir ce pare interminabil. Acceptarea ticalosiilor zilnice din parlament e altul. Ma opresc aici din respect pentru cei care mai pot fi optimisti. De aceea nici nu-mi mai vine sa scriu. Norocul nostru egoist e ca vom parasi aceasta lume inainte de desavirsirea tristelor previziuni. Dar copiii nostri? Iertati-mi pesimismul si tristetea…sunt primul care s-ar bucura daca aveti argumente cu care sa fie combatute. Cu ginduri bune…

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Singurul argument pentru optimism este că nu e nimic predestinat, că totul depinde de voința noastră.

      Fiecare dintre noi facem cât de mult putem în această privință și cu ajutorul lui Dumnezeu vom putea răzbi.

      Și un argument conjunctural, dar poate nu întâmplător. Pe anumite teme civice există convergență de acțiune între oameni credincioși, agnostici și chiar atei, de exemplu pe problema plagiatului. Asta arată că începe să se instaleze un respect reciproc și o cunoaștere a unor interese comune. Iată rodul unei platforme cum e Contributors.

      Viitor e nedeterminat, depinde de noi, de voința noastră, de puterea noastră de a fi mai buni fiecare dintre noi.

      gânduri bune,

  4. ce polimorfism, ce ontologie si ce chestiune intelectuala, domnule ?
    cui se aplica timpul obiectiv si metrizat ? haitelor analfabete si lacome (manevrate din umbra de sforari, maestrii hotiei si manipularii) care s au catarat in virful piramidei ? si care au jefuit cu salbaticie aceasta tara de 70 / 80 de ani ? stiti ce cred eu ? cit de curind, ciobanii (care i au atentionat deocamdata) o sa i altoiasca cu ghioagele pe spinare pe cufuritii astia pina n or mai putea duce. ciomagul si confiscarea extinsa a averilore furate este singura lor teama, domnule !

    • Aveți dreptate :) Soluția asta e foarte eficientă când se sare calul și ne invadează viața privată cu abuzuri :) Totuși e ultima rezervă, bazată pe dreptul la mânie. E preferabil poate să nu se ajungă acolo.

      Gânduri bune,

  5. In primul rand as vrea sa felicit autorul pentru limbajul elevat. Chiar si cu o licenta de masterat nu mi-a fost usor sa inteleg textul, insa nu a fost o problema in cele din urma.

    Sunt de acord ca toleranta vine din cunoastere si re-evaluarea continua a realitatii.

    Mai zilele trecute am citit (si asta cu oroare) despre un mormant de „vrajitoare” descoperit in Italia.

    Vrajitoarea respectiva era o adolescenta suferind de anemie severa si arsa pe rug ca vrajitoare de inchizitie… Faptul ca era palida si suferea de lesinuri ducea la ideea ca era posedata de necuratul.

    La asta duce intoleranta si obscurantismul religios.

    Asta era o atitudine foarte tipica la vremea respectiva, care ridica o intrebare foarte legitima.

    Care este efectul obsurantismului religios in ziua de azi? Probabil unele lucruri condamnate de religie astazi or sa fie considerate ca barbare in alti 200 sau 300 de ani. Se vede cu ochiul liber unde duce obscurantismul islamic radicalizat.

    In ceea ce ma priveste, am imbratisat partial docrina libertariana. Poti fi tolerant la tot ceea ce nu te afecteaza direct. Libertatea ta se termina unde incepe libertatea altcuiva.

    Toleranta nu poate fi definit in termeni mai buni decat asa. Orice fel de alta definitie o sa duca la conflicte.

    • Îmi cer scuze pentru limbajul prea tehnic. Aveți dreptate, mi se pare bună modalitatea de întemeiere a toleranței pe care o folosiți. Și eu mă simt apropiat sufletește de abodarea libertariană, deși în contextul existenței de facto a statelor și a competiției între state mi se pare utopică.

      gânduri bune,

    • Am cautat sa aflu mai multe despre povestea cu vrajitoarea, si ce sa vezi, lucrurile stau un pic diferit. Faptele sunt urmatoarele: in localitata italiana Albenga s-a descoperit intr-un cimitir medieval cadavrul unei fete de 13 ani, ingropata cu fata in jos. Scheletul nu prezenta nici o urma de violenta, dar prezenta semnele unei anemii severe, posibil datorita unei diete saraca in fier, ceea ce ar putea fi motivatia pentru care a fost ingropata cu fata in jos, semn de respingere de catre comunitate. Deci dupa toate indiciile fata a murit de boala.
      Dar de ce sa ne limitam la fapte si la rationamente probabile, cand putem extrapola exorbitant pe temele semiculte ale evului mediu, despre vrajitoare, inchizitii si arderi pe rug, chiar daca raportul cercetatorilor a exclus arderea pe rug? Unde mai pui ca:
      -cadavrul a fost datat intre secolele 5-16, in timp ce inhizitia romana s-a infiintat in secolul 16, deci putin probabil ca sa fi fost contemporani.
      -daca fata ar fi fost adusa in fata inchizitiei, era mai probabil sa-i salveze viata decat sa o condamne, la fel cum s-a intamplat in majoritatea cazurilor Inchizitiei
      -sa zicem ca fata ar fi fost omorata pentru ca era bolnava. Cu ce e asta diferit de ce practica dezvoltata noastra societate contemporana, prin practici eugenice? Raspunsul e ca noi am evoluat, intr-adevar, practicand „reducerea sarcinii la un singur element” cand ne vin copii sanatosi, dar prea multi, sau ce a ne mai complicam, reducem si un singur copil daca e inoportun

      Dar daca a fost intr-adevar omorata pentru vrajitorie?
      „I have met people who exaggerate differences, because they have not distinguished between differences of morality and differences of belief about facts. For example, one man said to me, „Three hundred years ago people in England were putting witches to death. Was that what you call the Rule of Human Nature or Right Conduct?” But surely the reason we do not execute witches is that we do not believe there are such things. If we did – if we really thought that there were people going about who had sold themselves to the devil and received supernatural powers in return and were using these powers to kill their neighbors or drive them mad or bring bad weather, surely we would all agree that if anyone deserved the death penalty, then these filthy quislings did. There is no difference of moral principle here: the difference is simply about matter of fact. It may be a great advance in knowledge not to believe in witches, there is no moral advance in not executing them when you do not think they are not there. You would not call a man humane for ceasing to set mousetraps if he did so because he believed there were no mice in the house.” – CS Lewis, Mere Christianity

      • Domnule AT,

        Aia cu inchizitia e de la mine.

        Ceea ce este clar despre cazul respectiv este ca adolescenta respectiva a fost ingropata ca o condamnare la chinurile iadului. A fost ingropata cu fata in jos, probabil fara sa obtina riturile finale de absolvire, si s-au pus dale grele de piatra deasupra, chipurile sa previna sufletul sa se ridice la cer.

        Chiar si numai atat arat in cazul unei tinere care suferea de o boala cumplita (probabil ca era considerata posedata de duhuri necurate) arata spiritul epocii. Nici nu e nevoie de mai mult.

        Pontul pe care vreau sa il fac este ca fiecare epoca a avut demonii ei si abuzurile lor. Odata ce societatea a progresat, unele fapte care pareau normale cateva sute de ani in urma astazi par barbare. Printre astea erau si arderea vrajitoarelor.

        Intrebarea logica pe care o pun si la care nu am primit raspuns, este care atitudini considerate normale in ziua de azi de catre o religie or sa fie considerate barbare si abuzive peste alti 200 sau 300 de ani. Banuiesc ca stiu raspunsul la intrebarea asta, insa nu vreau sa creez o polemica pe tema asta.

  6. Hilaire Belloc scria ca „Europe is the Faith and the Faith is Europe”, si, reformuland, „Europe is the Church and the Church is Europe”. Se ridica parul in cap si la aceste afirmatii? Si daca se ridica, atunci ce facem cu Belloc? Ce facem cu Patapievici, care argumenteaza ceva asemanator? Sunt si ei subiecti al tolerantei sau definim toleranta convenabil, astfel in cat intolerantii ca ei sa fie exclusi de la toleranta?

    • Din tot ce am citit dl Patapievici și din cât l-am văzut vorbind direct nu argumentează nimic asemănător cu ce spuneți.

      Este adevărat însă că cei care vor să distrugă imaginea sa, eficiența ICR, să facă apologia inventării caloriferului, etc, pretind că argumentează ceva asemănător. Văzând cu un om onest a fost porcăit public în fel și chip spun mult mai răspicat cum văd lucrurile pentru că începuseră unii să mă acuze de ortodoxism pentru simplul fapt că mă închin și sărut moaște.

      De orotodoxism pot fi acuzați adepții dreptei naționaliste și o parte dintre ierarhi. Că există o identitate culturală europeană direct asociată rădăcinilor creștine e una (ce e misterios în asta, doar și civilizația chineză are o identitate culturală care depinde de Confucius, etc), iar ce zice unul ca Marian Munteanu e alta. Acest text e o reacție la un articol al lui MM:

      http://www.rostonline.ro/2015/12/marian-munteanu-ne-aflam-intr-un-moment-in-care-putem-renaste/

      Susțin modul de viață ortodox ca parte a civilizației europene bazate pe valorile libertății politice, de gândire, și ale toleranței, pentru că astea sunt valorile mele.

      gânduri bune,

      • Clarificarile sunt binevenite.
        Nu stiu daca sunt de acord cu privire la domnul Patapievici. Oricum, intrebarea ramane referitor la Belloc.
        Dupa cum vad eu situatia actuala, curentul ortodoxist este marginal, pe cand cel secularist este pe val. Acum, secularismul in sine n-ar fi atat de grav, daca nu ar respinge fapte istorice precum ca in tara noastra avem doua biserici nationale. Daca imi amintesc bine, la discutiile privind constitutiile UE si al Romaniei s-a pus problema unor preambuluri care sa mentioneze fundamentele crestine. Negationistii au avut castig de cauza in ambele cazuri.

  7. @Virgil Iordache

    Crestinul nu este neaparat cel care saruta moaste ci cel care reuseste sa indeplineasca in viata de zi cu zi poruncile Manuitorului. Iubirea de Dumnezeu, ne invata Iiisus, se face in ascuns pentru ca nimic din ceea ce este ascuns nu ramane necunoscut.

    Dumnezeu nu este nici crestin, nici musulman, nici budist, nici mozaic si nici hasidic. Pentru a nu ramane bigoti e bine sa intelegem ce sunt religiile. Religiile in primul rand au fost oranduite de oameni constienti pentru oamenii dintr-o anumita epoca. Bazele religiilor constituie oranduirea unei vieti armonioase aici pe pamant. Postul e un astfel de exemplu, putin inteles, care are o data menirea sa provoace un soc constient in cel care tine postul iar pe de alta parte de a-l tine departe de carne. Arsenie Boca explica cum fierea care este necesara dizolvarii grasimilor intra in sistemul nervos si ii face pe oameni irascibili si nervosi pe de o parte iar pe de alta parte cauzeaza o slabire accentuata a partii stangi a omului. Partea stanga fiind gestionata de emisfera dreapta, care emisfera gestioneaza emotiile. Cu alte cuvinte omul care are o alimentatie pe baza de carne devine labil emotional, lucru care influenteaza si corpul fizic din cauza ca inima se slabeste si se consuma.

    • „Crestinul nu este neaparat cel care saruta moaste” Așa este. Pe de altă parte nu înseamnă că cel care sărută moaște nu poate fi și el creștin.

      Creștinul este dator și de mărturisire, atunci când acest moment apare. Nu să-l caute, dar să o facă atunci când e cazul.

      Din punct de vedere cultural înțeleg abordarea dvs din al doilea paragraf. E convergentă cu cea din ultima carte a doamnei Axinciuc. Nu cred în Unul sau ceva asemănător. Mi se pare un simplu concept teoretic din filosofia religiei sau dintr-o teorie a ființei de tip antic. Respect o astfel de abordare când asumată până la capăt ca întemeiere a unei noi religii a unui Dumnezeu abstract, general, cu proprii ei închinători.

      În ce mă privește mă interesează un Dumnzeu viu, personal, concret în acest sens.

      gânduri bune,

    • Pupatorii de moaste nu sunt un pericol pentru nimeni, acest mod de manifestare a evlaviei si a credintei, e unul printre multe altele, si nu trebuie sa reprezinte vreo problema pentru cei care-l condamna. Eu il vad ca pe un placebo : la unii functioneaza, la altii nu, iar faptul in sine, ca bei apa chioara, nu conteaza, pentru ca rau nu face!
      Cat despre posturi,cred ca sunt o masura de igiena alimentara in primul rand…Orice religie transmite in primul rand, reguli de urmat pentru ca viata sa se deruleze in conditii de sanatate optima’ De aceea se posteste inaintea sarbatorilor, ca sa se evite toxi infectia alimentara, de aceea semitii, care traiau in zone calduroase,nu mananca porc,etc.
      Cat despre toleranta, eu cred ca trebuie traita,practicata in viata de zi cu zi…simplu si concret.fara prea multe discursuri abstracte!

      • @Falstaff

        Pentru moaste poate fi daunator :)) Glumesc :) Nu e vorba de condamnat, e vorba mai degraba de inteles … faptul ca avem printre noi ramasitele pamantesti ale unor oameni care au trait o viata in spiritul invataturilor lasate de intemeietorii religiilor fie ca e vorba de faraoni, Sfintii Parinti sau alti sfinti din alte parti ale lumii.

        Faptul ca oamenii se apropie de moaste pentru ca e un „obicei” sau pentru ca au „auzit ca e bine” sau „de gura lumii” nu poate insemna decat poate ca nu inteleg ce e cu moastele.

        Moastele fac legatura intre sufletul sfantului si sufletul omului, cam in acelasi fel in care sufletul Mantuitorul a continuat sa fie in contact cu sufletelele apostolilor. Aceasta legatura e posibil daca oamenii au dezvoltat un corp astral si care este o formatiune energetica care cristalizeaza in urma efortul volitiv impotriva tendintelor pasive ale corpului fizic si care este locul in care se formeaza o alta formatiune energetica numita suflet. Prin intermediul legaturii dintre corpurile astrale sufletele pot comunica intre ele in timp si spatiu chiar dupa ce sufletul paraseste corpul.

  8. Mulți alți ințelepți au avut ceva de spus pe tema toleranței.

    G. K. Chesterton: „Toleranța e o virtute a omului fără convingeri.”

    Aristotel: „Toleranța și apatia sînt ultimele virtuți ale unei societăți muribunde.”

    Ben S. Carson: „Unul din marile pericole din America de azi e extrema intoleranță în numele toleranței.”

    Will Durant, istoric american: „Din 22 de civilizatii care au aparut in istorie, 19 s-au prabusit cind au ajuns in starea morala in care se afla Statele Unite ale Americii azi.”
    „O mare civilizatie nu poate fi cucerita din exterior pina cind nu se autodistruge din interior.”

    Abby Nyethe: „Today’s ‘tolerance’ makes the assumption that we all hold different beliefs but those different beliefs are all equal. That appalls me. If I’m going to take the time to believe in something, have a conviction, live it out, and stand up for what I believe in, what good is it if I don’t even believe that my beliefs are true? And if my beliefs are true, why would I even consider a conflicting belief to be on the same level? I wouldn’t! What good is a conviction if you don’t believe it to your core and reject anything that is in opposition to it? Yet, this is what the new tolerance is about. A man without convictions would have an easier time saying that all beliefs are equal.” (Abby Nyethe author of Fish Out of Water: Surviving and Thriving as a Christian on a Secular Campus.)

    …………………….

    Toleranța, așa cum e definită azi de neomarxiști, nu e o virtute, ci o vulnerabilitate pe care ți-o faci cu mîna ta.

    Așa cum era de așteptat, vedem cum grupurile de non-creștini care au pledat pentru toleranță nu arată nici urmă de toleranță în momentul în care simt că au pus mîna pe putere. Iar seculariștii au clarificat lucrurile din abundență: nu există loc pentru creștini în societatea lor fără Dumnezeu.

    Despre asta e vorba in toleranța de tip nou. Scopul ei e să îi aducă pe creștini (fiindcă împotriva acestora și doar a acestora, nu a altora, a fost născocit neomarxismul) în situația să nu mai creadă în Dumnezeu, fiindcă, așa cum ne lămurește G. K. Chesterton, odată ajunși în această stare, comparabilă cu cancerul în fază terminală, cu oamenii se întîmplă următorul fenomen: „Cînd oamenii încetează să mai creadă în Dumnezeu, ei nu sînt în situația de a nu mai crede în nimic. Vor crede în orice.”

    Istoria arata ca popoarele care o iau pe panta moderației religioase abandoneazaă pînă la urmă religia care le-a unit si definit și pierd, astfel, un element identitar esential care e, în același timp, și cel mai puternic element unificator, se atomizează, începe lupta fiecăruia împotriva tuturor și, așa cum s-a întîmplat de multe ori în trecut, sfîrșesc prin a cădea in robie sau ies pur și simplu din istorie.

  9. David Ruenzel a fost un om mai mult decit tolerant. Atit de tolerant incit si-a cistigat existenta decenii la rind predicind toleranta ca ziarist, scriitor, profesor de jurnalism si activist al faimoasei Southern Poverty Law Center, pe site-ul careia inca ii mai puteti gasi pagina personala. Dupa cum vedeti, TEACHING TOLERANCE e un proiect major al acestui ONG.

    „Ca scriitor al Southern Poverty Law Center,” – scrie Colin Flaherty, autor al best seller-ului „White Girl Bleed a Lot: The return of racial violence to America and how the media ignore it” – „una din temele favorite ale lui David Ruenzel a fost eradicarea rasismului. Si cum rasismul albilor e permanent. Si cum rasismul albilor e peste tot. Si cum rasismul albilor explica totul.

    Aceasta mantra a Critical Race Theory si a Southern Poverty Law Center se aplica tuturor oamenilor albi fiindca, chiar daca ei personal nu au asuprit si nu au spart capete, oamenii albi au beneficiat de un sistem rasist care le-a facut pe toate astea – si inca multe altele.

    Ruenzel a scris despre „white privilege” pentru Southern Poverty Law Center inca din 1997 – mult inainte ca aceasta găselniță sa devina furia turbata care a cuprins campusuri universitare, redactii de stiri, buserici, licee si chiar scoli elementare.

    Pina la moartea sa, Ruenzel acumulase deja multe din elementele simbolice ale celor care au profitat de „white privilege”, privilegii pe care le-a tot denuntat de-a lungul anilor: job-ul, casa, familia intreaga. Si cel mai important dintre toate, in cazul sau, „privilegiul de a fi alb” l-a inzestrat pe Ruenzel cu asteptarea de a fi in siguranta in Oakland, unde, in noiembrie 2014, doi negri l-au impuscat ca pe un ciine in timp ce se plimba prin Huckleberry Botanic Regional Preserve.”

    P.S.
    Southern Poverty Law Center nu a publicat nici macar un cuvint despre omor. Organizatia aceasta e un ONG care pretinde ca e devotata luptei impotriva urii rasiale, dar, cu toate acestea, cind unul din activistii lor e omorit intr-un act de ura rasiala, ei nu se deranjeaza nici macar sa comenteze.

    Pina la urma, Southern Poverty Law Center a publicat un comentariu intitulat „American Thinker Sinks to the Bottom of Racist Barrel” (American Thinker e site-ul pe care a aparut articolul lui Colin Flaherty, din care am citat mai sus), doar ca activistii nu au raspuns atacului rasist propriu-zis, ci au raspuns raspunsului la acesta, despre care pretind ca e rasist.

    Go figure.

    P.P.S.
    Pe tema tolerantei a avut ceva de spus zilele trecute si Dragos Paul Aligica, citindu-l pe Nicolae Steinhardt. Cititi pe blogary „Angelism, lasitate si fariseism. Iata inceputul portretului robot”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro