vineri, martie 29, 2024

Despre “Greselile strategice ale presedintelui …”

Este laudabila initiativa domnului Cabuz de a face o sinteza a presedintiei domnului Basescu. Desigur, sunt multi care incearca sa faca acest lucru, dar intr-un context foarte politizat. Nu am motive sa cred ca domnul Cabuz scrie altfel decat ca un om care-si doreste ca tara sa sa dea inainte. Chiar daca domnul Cabuz ar face un exercitiu pur politicienesc si de imagine, avem nevoie de astfel de contributii din partea unor oameni competenti si dintr-o alta generatie decat majoritatea politicienilor.

Acestea fiind spuse, simt un impuls sa raspund la cele scrise de domnia sa. Asist de multa vreme la intamplari extraordinare in Romania (vezi puciul din 2012, martea neagra, asaltul pe fata si pe sub masa la adresa justitiei, incomptenta crasa, etc), iar anul 2014 imi pare un an decisiv pentru evolutia Romaniei pe urmatorii 5-10 ani. In acelasi timp observ cetateni bine intentionati ai Romaniei care, din punctul meu de vedere (posibil incorect), dau dovada de nepasare, defetism, cinism sau neintelegere a unor lucruri fundamentale.

Consider ca toate aceste lucruri (nepasare, defetism, cinism sau neintelegeri ale unor lucruri fundamentale) sunt periculoase in contextul actual.

Romania se afla la rascruce si este nevoie de impingerea ei pe un fagas bun. Ori, se pare ca multa lume ori nu vede aceasta rascruce, ori se pierde intr-o viziune naiva a ceea ce reprezinta de fapt actul conducerii si a felului de conducatori de care avem nevoie. Se ajunge astfel la o situatie in care persoanele cu idei reformatoare (ca domnul Cabuz?) care pot reprezenta “buturuga mica” care rasturnand carul mare (adica sistemul corupt si retrograd), se pierd in diferite directii usor manipulabile de catre cei care reprezinta sistemul si care l-au folosit ani de-a randul.

Domnul Cabuz afirma:

1. eforturile de reforma ale presedintelui au esuat

2. toata vina apartine presedintelui

3. greselile presedintelui ar fi ca: nu i-a pasat de bunastarea cetateanului de rand, nu a lucrat de jos (de la populatie) in sus (sistem), a fost prea bataios si nu si-a creat o echipa de oameni reformatori si competenti.

Nu doresc sa comentez acum daca toate eforturile de reforma ale presedintelui au esuat. Asta este un subiect pentru alta data. Nu doresc sa ma ocup nici de intentiile presedintelui sau de cat de mult a iubit el poporul roman. Doresc insa sa ma ocup de cateva idei care se afla in substratul articolului domnului Cabuz.

Prezentul articol are doua parti. In prima parte imi propun sa indic doua probleme prezente in articolul domnului Cabuz. In cea de-a doua parte voi lua patru din afirmatiile sale pe rand si voi incerca sa arunc asupra lor o urma de indoiala.

Domnul Cabuz afirma implicit ca intre responsabilitatile presedintelui se afla reforma tarii de la mic la mare, de la cap la coada. Si mai afirma domnia sa ca modul optim de reforma ar fi fost unul consensual, de jos in sus, care prin pasi mici pune in miscare energiile reformatoare ale societatii.

Reactia mea fata de articolul domnului Cabuz este ca prezinta o intelegere eronata a rolului unui presedinte si a mecanismelor prin care un presedinte (de exemplu al Romaniei) poate influenta soarta unei tari. Ba mai mult, imi lasa impresia unei contradictii: presedintele trebuia sa-si propuna sa reformeze tara, dar sa nu o faca printr-un proiect mare. Eu intreb: reformarea tarii nu este in sine un proiect mare? Daca presupunem ca domnul Cabuz nu incearca sa se contrazica, ajungem la concluzia ca presedintele si-a propus lucruri prea mari si ca trebuia sa isi propuna doar niste mici reforme.

Doresc sa afirm in urmatoarele ca:

1. este de datoria presedintelui sa isi propuna lucruri mari

2. el poate sa schimbe lucrurile doar de sus in jos

3. trebuie sa se bata cu diferite grupuri de interese

4. nu este singurul responsabil pentru reformarea tarii si nici nu poate face tot ce vrea

Parerea mea este ca un presedinte este ales pentru a conduce, nu pentru a fi condus. Iar conducerea necesita initiativa si directie. Necesita de asemenea proiectarea unei destinatii care sa mobilizeze oamenii, care sa dea speranta si care sa informeze masurile practice ce trebuie luate. Toate acestea sunt cuprinse in cuvantul “viziune”. Cu cat conduci o organizatie/grup mai mare, cu atat iti trebuie o viziune mai mare. Viziunea trebuie sa aiba o masura de realism, dar in acelasi timp trebuie sa fie cu cativa pasi dincolo de ceea ce este imediat realizabil. Trebuie, de asemenea, sa aiba legatura cu toata tara si cu directia strategica a tarii.  Micsorarea coruptiei mici poate fi o viziune pentru un ministru de justitie sau pentru procuratura. Dar un presedinte trebuie sa aiba “intarirea justitiei si a statului de drept” ca viziune pentru ca asta impinge tara in ansamblul ei mai departe. Daca presedintele tarii gandeste in pasi mici, ce-o sa mai gandeasca subalternii si cetatenii de rand? Daca nu presedintele se gandeste si tinteste lucurile mari, cine o sa faca acest lucru? Daca omul intr-o pozitie cu parghii de putere nu cauta sa schimbe mecanisme si institutii, cine o sa faca acest lucru?

De asemenea, cred ca presedintele trebuie sa schimbe tara de sus in jos. In principiu fiecare ar trebui sa schimbe ce poate in locul in care se afla. Este datoria cetatenilor sa schimbe lucrurile de jos si este datoria presenditelui sa schimbe lucrurile mari, de sus. Pe acelea le poate influenta in mod real si de aceea este presedinte. Desigur, un presedinte poate sa canalizeze energii reformatoare de “jos”. Intrebarea este daca ele exista si cum le mobilizezi. In Romania energiile reformatoare de “jos” sunt relativ putine si mobilizarea se face cand exista o viziune mare, incurajatoare si oarecum realizabila. Degeaba spune presedintele oamenilor sa nu mai dea bani la medici daca banii de la buget nu sunt suficienti, pentru ca exista retele de crima organizata care profita de ei.

Avand in vedere ca orice reforma presupune miscarea banilor si puterii catre alte grupuri de interese (de exemplu de la baronii locali la cetateanul de rand), presedintele nu poate conta decat pe un consens limitat. In general interesele sunt multe si interesele mari sunt foarte puternice. Un presedinte care vrea sa schimbe ceva va trebui sa se lupte cu aceste interese mari si acest lucru va deranja.

Ajung astfel la cea de-a doua mare critica pe care o am (si implicit fac afirmatia 4 de mai sus): neintelegerea mecanismelor prin care presedintele poate sa schimbe o tara. Desi nu pretind ca le inteleg pe toate, am impresia ca multi cetateni si domnul Cabuz traiesc cu o idee relativ naiva.

Un presedinte poate sa schimbe ceva atata vreme cat are parghii directe sau indirecte. O parghie directa este atributia de a numi/demite pe cineva. Acest tip de parghie este foarte important, dar presedintele Romaniei nu are foarte multe. El are mai mult parghii indirecte, prin influenta. Iar influenta poate sa aiba, pentru ca cineva ii este dator, deoarece conduce un partid sau  poate sa ajute sau sa dauneze imaginii unui partid sau politician. Am fost intrebat de mai multe ori: “de ce n-a numit Basescu la ministerul X pe cineva mai competent?”. Este posibil sa nu fi vrut, sa nu fi avut viziunea sau intelegerea. Dar este de asemenea posibil sa nu fi putut. Chiar cand conduci un partid si ai autoritate in el, nu poti sa faci tot timpul ce vrei.

Un alt exemplu este urmatoarea afirmatie a domnului Cabuz

a accentuat, în loc să atenueze, mecanismele oculte de negociere şi troc politic, între autoritatea centrală şi interesele locale şi regionale.”

Este posibil ca aceasta accentuare sa fi fost singurul lui mod prin care el putea sa aiba autoritate si influenta in partid.

Intrebare: cum poate un singur om sa aiba influenta intr-o organizatie nationala in care fiecare membru si lider local are interesele lui? Acest om poate sa le spuna lucruri frumoase, sa ii roage frumos, dar, daca nu are cu ce sa le forteze mana, nu va putea schimba nimic. Cred ca ideea ca un lider poate sa schimbe ceva prin consens si voie buna este gresita si daunatoare. Ajungem sa avem asteptari nerealiste si sa alegem oameni care vorbesc frumos, dar nu pot conduce.

Unul din modurile cele mai importante prin care un presedinte poate influenta este prin abilitatea de a castiga voturi. Ori acest lucru se intampla cu lucruri care prind la public. Traian Basescu a inteles foarte bine de-a lungul timpului ce prinde la public si de aceea a si castigat alegeri. Discursul bataios si “confruntational” a fost ceea ce romanul a dorit si votat. Fara acest discurs Traian Basescu probabil nu ar fi castigat alegerile.

Imi voi indrepta acum atentia asupra a patru din ideile domnului Cabuz.

Domnul Cabuz afirma ca efectul reformelor presedintelui asupra micii coruptii a fost nul. Dar eu intreb, cum ar fi trebuit domnul Basescu sa starpeasca mica coruptie? Cum altfel decat prin intarirea justitiei? Si daca intareste justitia, nu ajunge justitia si la “pestii mari”?

Ce ne facem cu accentuarea mecanismelor oculte de negociere si troc politic? In primul rand nu stiu daca s-au accentuat sau nu. Sa zicem ca s-au accentuat. Cum altfel putea domnul presedinte sa convinga Parlamentul sa voteze niste legi reformatoare?

Ajungem astfel la “abordarea confruntationala”. Ma intreb si intreb: daca vrei sa intaresti statul de drept lovind astfel in interese criminale organizate, cu ce te ajuta limbajul “frumos”. Si ma intreb chiar cum ar fi trebuit sa vorbeasca presendintele. Daca a vorbit cum a vorbit, a facut-o ca sa mobilizeze energii reformatoare de jos si sa castige voturi, si astfel, sa poate sa schimbe ceva.

Dar n-ar fi fost frumos ca presedintele sa fi creat un consens reformist? Nu spun nu, dar in general consens reformist exista la idealisti si la oamenii interesati. Ideea este ca cetateanul de rand nu prea mai este interesat de reforma (si nu din cauza domnului Basescu neaparat), iar idealistii sunt putini.

Nu fac aici apologia presedintiei domnului Basescu si nici nu afirm ca a facut totul bine. Spun doar ca trebuie sa privim lucrurile realist. Inchei astfel afirmind inca o data ca domnul Cabuz da dovada de necunoasterea rolului unui presedinte si neintelegerea modului in care acesta poate conduce si schimba ceva semnificativ intr-o tara.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. In opinia mea esecul Presedintelui Basescu are 2 explicatii mari si late:
    1. Exemplu personal al Presedintelui Basescu a dat mereu apa la moara celor care au dorit sa-l scada in ochii romanilor si care au si reusit in cele din urma, imaginea Presedintelui fiind patata suficient cat sa nu poata construi nimic(ex. cum sunt: Casa din Mihaileanu, Dosarul „Flota”, fiica EBA ajunsa europarlamentar la Brusselles desi NIMIC nu o recomanda dimpotriva, numirea Robertei Anastase in inalta functie de Presedinte la Camera deputatilor desi iarasi NIMIC absolut nu o recomanda dimpotriva…..in timp ce oameni valorosi ai Romaniei pleaca pe capete din Romania….)
    NU poti avea credibilitatea necesara unui LIDER pentru a CONSTRUI ceva cu aceste „pete”.
    2. Stilul lipsa de abilitatea de „a construi”, de „a lasa ceva in urma” al Presedintelui, uitati-va cum arata „dreapta” romaneasca, uitati-va ca Presedintele NU lasa nici un urmas care sa aiba recunoastere si autoritate pe „dreapta” romaneasca.
    Cat priveste meritul Presedintelui de a lasa justitia libera, asta-i cumva neconcludent cand vedem ce „minunatii” scoate justitia romeasca, cum oameni care ucid 3 persoane sunt liberi si scapa cu 3 ani de „suspendare”….
    Oare asa arata „justitia libera” in lumea democratica?!
    Cred ca mai degraba Presedintele a dat „liber” dosarelor politicienilor care sarisera calul incat Romania arata mai ceva ca o tara bananiera din Africa.
    Atat pe linie de justitie, in opinia mea.
    In rest, lasa in urma o Romanie nerestructurata, lasa companiile de stat la fel de ineficiente si dezastruoase, lasa un invatamant dezastruos, un sistem medical in colaps, o populatie imbatrainita si saracita si lipsita de orice urma de speranta(nimeni nu e interesat de dezastrul demografic al Romaniei care in urmatoarele decenii isi va arata „coltii”…..
    O Romanie la coada Europei la toate capitolele…

    • Interesant e nimeni nu pare să-și amintească faptul că Ponta are soția europarlamentar, iar Antonescu are fosta amantă (devenită ulterior și ea soție) tot europarlamentar. Și ambele au candidat pe listele de partid, nu independent, ca EBA.

      Este adevărat că EBA nu ar fi avut ce căuta la Bruxelles, iar toată mascarada cu candidatura independentă sprijinită fățiș de Elena Udrea și Roberta Anastase a fost jenantă. Însă românii știu să vadă doar partea care le convine, astfel că Daciana Sârbu și Adina Vălean sunt considerate europarlamentari ”onorabili”.

      • C.V.Tudor si G. Becali au devenit europarlamentari in acelasi an. Si cel cu „lobby”-ul, Adrian Severin. Si multi altii, desigur. Cati dintre ei isi merita locul?

    • @Harald, @Stefan, va salut! Dar, va rog, nu faceti greseala fundamentala a societatii romanesti doar din dorinta de a combate. Da, aveti dreptate si faptele enuntate exista, dar nu au nici o legatura cu ce scrie aici autorul, si nici prea multa legatura cu bazaconiile deja arhicunoscute produse de @Lili in comentariul postat.
      Greseala de care vorbeam este, scuzati-ma : „ba pe-a ma-tii” , bineinteles exagerind, si ma scuz din nou, dar dvs. asa ati reactionat.
      D-l Tecu vorbeste despre un articol al D-lui Cabuz, iar tema este presedintele Traian Basescu, si nu altii care fac, si ei, la rindul lor, bineinteles, greseli si abuzuri.
      Cit despre dvs. @Lili, revizuiti putin atributiile executive ale presedintelui, si, in conexiune directa, recititi ce scrie dl. Tecu despre pirghii , influenta si mijloace. Executivul in combinatie cu legislativul, adica aparatul care poate face ceea ce pretindeti dvs. – imi pare rau sa v-o spun, pentru ca banuiesc ca n-ati inteles- NU ESTE INSTITUTIA PREZIDENTIALA, cu tot aparatul ei.
      Si, da, Stimate d-le Tecu, si eu cred ca onor dl. Cabuz a interpretat cam prea personal si pasional, fara aprofundare neutra, o situatie asa de dificila, precum cea in care, sigur si din greselile proprii, se gaseste d-l presedinte Basescu.

  2. 1. este de datoria presedintelui sa isi propuna lucruri mari

    Exprimarea e cel putin nefericita. Pe de o parte presedintele Nu isi propune siesi scopuri dupa ce afost ales, ci propune alegatorilor obiective pentru a fi ales. Strategia cu pasi mici, de care vorbeste dl Cabuz Nu implica si Ca lucrul propus n-Ar fi mare.

    2. el poate sa schimbe lucrurile doar de sus in jos

    El Nu poate sa schimbe nimic, in principiu. El doar intermediaza intre puterile care au parghiile pentru a schimba ceva. A aresta pentru sine aceste parghii e atat neconstitutional cat si, dupa cum s-a vazut, ineficient.

    3. trebuie sa se bata cu diferite grupuri de interese

    Cu care, mai exact? Cu cele ostile „lucrurilor mari pe care si le-a propus”?

    4. nu este singurul responsabil pentru reformarea tarii si nici nu poate face tot ce vrea

    De acord! Desi acel „tot ce vrea” e, iarasi, cam nepotrivit. Din ce pozitie a norilor Ar trebui sa stim Ca tot ce vrea d-lui e si ceea ce asteapta electoratul?

  3. Eşecul nu este ruşinos decât dacă n-ai învăţat nimic din el, pentru că ai meritul suprem de a fi încercat. Dar asta nu te exonerează de răspundere.

    În orice caz, nicăieri în articolul meu nu apare cuvântul „vină” sau „vinovat”. Formularea este de tip posesiv „eşecul este al…”. Această formulare trimite la conceptul antreprenorial de „ownership”, pentru care cel mai apropiat termen românesc ar fi „răspundere”.

    Niciunul din cititorii critici ai articolului meu nu a sesizat un aspect fundamental: calitatea de lider are ca punct de plecare iniţiativa, una din cele trei valori pe care le-am promovat (iniţiativă, implicare, antreprenoriat). Cu alte cuvinte, punctul de plecare este: „Fără preşedinte, nu s-ar fi făcut nimic”, lucru pe care nu l-am negat, deşi poate ar fi trebuit să insist asupra lui. Dar consecinţa directă a iniţiativei este răspunderea, şi ea trebuie asumată.

    Un al doilea concept antreprenorial fundamental este cel de „pivot”. Se referă la situaţia în care strategia unei iniţiative se dovedeşte ineficientă şi se impune o regândire completă a planului. A pivota este soluţia la îngheţarea în proiect, iar principala dificultate este psihologică: recunoaşterea deschisă a eşecului este indispensabilă progresului, sau „dezgheţării” proiectului. Semnalarea îngheţării în proiect este principala ţintă a articolului meu, în special în raport cu elita intelectuală reformistă.

    Un al treilea concept antreprenorial este acela de „livrabil”, în contrast cu conceptul comunist de „raport de activitate”. Raportul de activitate al preşedintelui în ultimii 10 ani este impresionant, nu am negat-o nicio secundă, dar livrabilele promise lipsesc cu desăvârşire.

    Trebuie pivotat către o strategie bottom up, cu livrabile mai mici, dar mai dese, şi care să permită iteraţii (validarea livrabilelor şi ajustarea tactică, dacă este cazul) mai frecvente, pentru a evita situaţia în care după 10 ani realizezi că ai muncit degeaba.

    Din nou, eşecul nu este ruşinos decât dacă n-ai învăţat nimic din el, pentru că ai meritul suprem de a fi încercat. Dar asta nu te exonerează de răspundere, dimpotrivă, şi tocmai pentru că TU ai încercat, atunci când nimeni altcineva n-a fost în stare.

    • Ma scuzati domnule Cabuz, dar pe mine, in aceast schimb de idei, nu m-ati convins. Domnul Tecu face o demonstratie extrem de pragmatica si aplicata asupra rolului unui Presedinte, chiar reformist fiind, in Romania iar dumneavoastra aveti o abordare mult prea teoretica si lipsita de viziune pentru a fi pe gustul meu. Din pacate, asa cum foarte bine sublinieaza si domnul Tecu, cei care doresc progresul Romaniei si sprijina platforma reformista se pierd in dezbateri semantice si se suspicioneaza de „tradare” sau „impotenta”, in timp ce reprezentantii grobianismului si ai statului mafiot dau direct cu bata si se coalizeaza excelent contrat tuturor. Observati cumva la Antena 3 ca fauna de acolo este pe cale sa fac distinctii intre nastase si fenechiu, intre doua tabere ale aceeasi mafii? Toti sunt condamnati politic, victime ale lui Basescu! De unde atunci nevoia de atatea nuante in „tabara reformista”? Si, mai ales, de ce tocmai in 2014, un an electoral cu atat de multe in joc?!

      In final, va dedic patru versuri pe care le apreciez foarte mult si la care sper sa reflectati pentru o mai buna intelegere. Nu sper sa va schimb punctul de vedere, departe de mine. Nu a reusit domnul Tecu intr-un mod mult mai elocvent decat am facut-o eu. Va cer doar sa analizati daca nu este mai potrivit sa ii scriem cu totii memoriile domnului Basescu dupa decembrie 2014

      „E usor a scrie versuri
      Cand nimic nu ai a spune
      Insirand cuvinte goale
      Ce din coada au sa sune”

    • Domnule Cabuz,

      multumesc pentru comentariu.

      Eu nu sunt de acord cu afirmatia

      „Trebuie pivotat către o strategie bottom up, cu livrabile mai mici, dar mai dese, şi care să permită iteraţii (validarea livrabilelor şi ajustarea tactică, dacă este cazul) mai frecvente, pentru a evita situaţia în care după 10 ani realizezi că ai muncit degeaba.”

      Eu vad rolul presedintelui ca fiind unul in care promoveaza schimbari de sistem astfel ca dumneavoastra(altul decat domnia sa) sa schimbe lucrurile de jos->sus. Este rolul dumneavoastra sa schimbati lucrurile de jos, si a presedintelui de sus. Cu riscul de a ma repeta, motivele sunt cel putin doua:
      1. (o metafora) daca generalul nu se ocupa de lucrurile mari ale armatei, cine o sa se ocupe de ele? Soldatii?
      2. lucrurile pe care le poate influenta un presedinte sunt lucurile de sistem. Nu poate sa se duca intr-un minister al Educatiei (de exemplu) si sa spuna, „hai sa facem sedinta cu parintii sa vedem ce vor”. Asta ar fi micro-management.

      Impresia mea este ca dumneavoastra considerati ca modul de reforma al domnului Arafat cu SMURD-ul este cel pe care un presedinte ar trebui sa il foloseasca. Dar cred ca uitati ca domnul Arafat nu era presedintele tarii, si nici macar ministru al Sanatatii. Domnul a facut bine ce-a facut cu SMURD-ul in locul in care s-a aflat. Eu spun ca presedintele se afla intr-o alta pozitie si trebuie sa se ocupe de lucruri pe masura pozitiei. Da, el poate sa contribuie la creearea unui cadru legislativ in care domni „Arafat” sa prospere, dar nu se poate ocupa cu mici reforme ici si colo.

      Mergeti dumneavoastra si faceti reforme „jos” (acolo unde lucrati) si votati un presedinte care o sa va creeze cadrul legislativ sa faceti lucruri bine si care sa mentina un echilibru al puterilor in stat care sa descreasca posibilitatea unor masuri abuzive si arbitrare din partea factorilor cu putere.

      • În primul rând, am uitat să vă mulţumesc pentru iniţierea acestei discuţii. E mare lucru în spaţiul public românesc de azi, să discuţi idei în mod echilibrat şi civilizat.

        Cred că faceţi o confuzie între nivelul strategic şi cel tactic sau operaţional. Sunt perfect conştient de pârghiile pe care le are şi pe care nu le are un preşedinte, prim ministru, sau ministru, am lucrat şi în mediul ONG-ist, precum şi în administraţia centrală, şi am contribuit la întocmirea, dezbaterea publică, negocierea şi promovarea de acte normative de toate felurile.

        Dar cuvintele cheie în titlul articolului pe care îl criticaţi sunt „strategice” şi „sistem de valori”. Nu am făcut referire la măsuri sau acţiuni concrete, pentru că nu acolo a fost problema, ci mai jos, la rădăcină. Aici, ca şi în multe alte cazuri, se aplică un citat din Douglas Adams (H2G2): „The fundamental design flaws are completely hidden by the superficial design flaws”. Vasta majoritate a comentariilor critice la articolul meu se înscriu în această categorie, de focalizare pe aspectele operaţionale, ignorând erorile fundamentale, valorice, care stau, de fapt, la originea eşecului.

        Evident că măsurile se iau central, naţional, dar unele sunt gândite ca să creeze o dinamică, să devină sustenabile prin ele însele, prin forţele pe care le declanşează în societate, iar altele sunt gândite pur şi simplu ca să impună un anumit comportament, acolo unde el nu există în mod natural. A doua categorie este cea clasic comunistă, cunoscută şi sub numele de „formă fără fond”, adică paraşutarea unei măsuri asupra unui sistem socio-economic total nepregătit, şi evident ostil. Acestea nu au şanse de reuşită, şi pică la prima alternanţă la putere, generând, în plus, un grad ridicat de ostilitate. Aceste măsuri sunt contraproductive, şi constituie majoritatea acţiunilor reformiste de până acum. Au încercat să reproducă comportamente occidentale cu forţa. Evident că nu au reuşit, ba chiar au sudat şi mai puternic comportamentele tradiţionale.

        Există şi măsuri din prima categorie în ultimii 10 ani, dar au fost în mare parte accidentale, nu parte dintr-o gândire strategică. Strategia s-a focalizat în principal pe acţiuni din a doua categorie, care cuprinde de altfel toate cele menţionate de dumneavoastră. Justiţia nu poate fi mai „dreaptă” şi nici parlamentul mai „reformator” decât societatea din care provin.

        Recomand cu căldură Societatea deschisă a lui Popper (în special volumul referitor la Platon).

    • Am sa iau ideea dvs cu livrabilele mai mici si mai dese si o sa o folosesc intr-un proiect Ro – Norvegia la care lucrez ca sa introduc o alternativa la cercetarea transdisciplinara standard care acum se va cu livrabile mari si rare, aproape inexistent de rare, in siturile de cercetare socio-ecologica pe termen lung (de-asta le si cam taie banii in SUA pentru acest tip de cercetare).

    • Stimate,
      d-le A.Cabuz,

      1.Presedintele n-a avut nici o initiativa, nici un pivot si nici ce ,,livra”, deoarece Romania n-a avut in 2007 un ,,proiect national”, care sa-i asigure asa ceva.Desi in prezent s-a ,,livrat” si Guvernului Ponta un astfel de proiect, consilierii l-au refuzat, incit Guvernul livreaza doar noi impozite, cresteri de preturi, stagnare economica, saracie generala…
      2.Dupa integrarea in UE, calea politica si economica este trasata definitiv sub raport ,,formal”, incit nu mai sint necesare miscari ,,de jos in sus” catre altceva, ci doar cea de ,,sus in jos”, pentru valorificarea economica si sociala a apartenentei la UE.Din pacate, aceasta miscare lipseste cu desavirsire.
      Odata cu dezintegrarea economica si industriala (ca merit nepieritor al clasei politice in intregul sau) si incapacitatea ,,modelului national-bugetar”, de a mai sustine cresterea economica, fundamentala preocupare a P.Ministrilor si Presedintelui, trebuia sa fie ,,reconstructia economica si industriala”.
      Daca Romania isi asuma politic acest demers in 2010, prin tehnicile institutionale, propuse printr-un proiect de acest gen (refuzat la evaluare si promovare probabil tot de consilieri) de esenta ,,calitativa”, institutionala, ,,reforma” asteptata de 22 de ani, se producea cu succes, de ,,sus in jos”.
      3.Proiectul promoveaza un ,,nou model de dezvoltare economica”,aflat in domeniul stiintific al ,,economiei institutionale” si asigura aducerea treptata a competitivitatii/functionalitatii economice catre indicele 1-10, iar pe aceasta cale ar fi adus investitiile straine, catre nivelul anului 2008.Lipsa acestui proiect de dezvoltare economica, face ca si fondurile europene sa nu poata fi atrase, lipsind indiciile si articularea intr-un ,,intreg economic” national, a unor ,,afaceri” intimplatoare, desfasurate intre ,,antreprenori” necalificati, de ocazie si institutii de distribuire a banilor, la fel de necalificate, lipsite de orizont si viziune practica, in lipsa indiciilor tehnice si economice, ale unui proiect national de dezvoltare.
      4.Inclin sa cred, ca tot ceeace se atribuie Presedintelui si Prim Ministrilor, drept esecuri si neimpliniri, se datoreaza in egala masura consilierilor cit si celor aflati in cele mai inalte functii in stat.
      Lipsiti de calificarea economica necesara functiilor de consilieri, fara calificare de ,,politicieni-tehnocrati” in inaltele lor functii, aflati cu totii inafara intelegerii economiei institutionale aplicate (in procesul dezvoltarii economice ,,calitative”), au refuzat un ,,proiect unitar si fezabil”, impartind astazi ,,frateste” gloria escului economic national a 2 legislaturi prezidentiale.
      In aceasta situatie, este vorba de refuzul de proiecte, iar nu de incapacitatea de a utiliza tehnici de ,,antreprenoriat politic”.
      Este vorba de automultumire, de a te lasa coplesit de maruntisuri, de incapacitatea de a asuma si evalua orice proiect ALTERNATIV , cind cele oficiale concluzioneaza ca esti terminat politic, din lipsa de solutii economice.
      5.Esecul presedintelui este unul singur, cum comenta foarte ,,inspirat” cineva, Acela de a fi taiat ,,salarii si drepturi sociale”!
      Sigur ca, acest comentator nu se gindea ca taierile, erau rezultatul inertiei intelectuale ale ,,partenerilor” aratati, de a cauta solutii si inafara ,,zidurilor” oficiale si de partid, de care se zdrobesc orice initiative si proiecte nationale pozitive.

  4. Dacă ADA n-a avut proiect naţional, Băsescu n-a eşuat. Dar nu poţi veni cu doar un proiect politic, în alegeri, fără ca acesta să fie vectorul unuia naţional. De pildă, să propui electoratului coagularea Dreptei româneşti, fără a-i prezenta programul, obiectivele, căile de realizare. Care se-nscriu, toate, într-un proiect naţional, dat fiind că e vorba de alegeri generale, la care participă întreg electoratul.
    Deşi constituţia delimitează clar atribuţiile prezidenţiale de cele ale Executivului şi parlamentului, toţi candidaţii la preşedinţie s-au complăcut în ambiguitate, lansînd şi o viziune economică, pe lîngă cea politică. La o simplă analiză, se poate vedea că preşedintele nu poate conduce proiectul decît prin intermediul parlamentului şi executivului – presupunînd c-ar reuşi el a fi eminenţa cenuşie a guvernării.
    Mai simplu spus: Ajunge preşedinte Andrei Pleşu, candidînd ca independent. Practic, este condamnat a funcţiona în litera şi spiritul constituţiei – arbitru al vieţii politice, supervizor al activităţii parlamentului şi executivului. Nici poveste de viziune economică! La rigoare, viziunea parlamentului şi executivului – respectiv a partidului majoritar – îi poate fi total străină. Tot ce poate face preşedintele este să vegheze ca acea viziune să fie aplicată cu respectarea constituţionalităţii. Nici chiar o lege a comasării muzeelor (că tot publică d-lui, în Adevărul de azi, o diatribă pe tema asta) nu poate fi respinsă decît pe temei de neconstituţionalitate, nicidecum în virtutea unor convingeri personale.
    Or, ce a făcut Băsescu de la bun început? S-a declarat „preşedinte-jucător”, asumîndu-şi prerogative neprevăzute constituţional. La un moment dat – Guvernul Boc II, parcă – a ajuns a conduce nemijlocit executivul, participînd la numeroase şedinţe de guvern, la care a bătut cu pumnu-n masă, dacă a fost cazul. În acest caz, eşecul guvernării PDL este şi al său – cu ori fără viziune economică. A invoca pîrghii şi mecanisme pentru a-l scuti de responsabilitate e a privi in abstracto o activitate cît se poate de concretă. În final, e a nu cunoaşte realitatea vieţii romîneşti a ultimilor 9 ani. Ori a o cunoaşte dar a-ncerca dregerea busuiocului, să iasă Băsescu basma curată. N-are cum ieşi, iar cei care vor să-l absolve de responsabilitate îşi dau singuri cu firma – de analişti – în cap.
    „Părintele constituţiei” – mult hulitul Iorgovan (RIP) – a ales judicios modelul funcţionării puterilor statului. Dovada peremptorie este însuşi „Regimul Băsescu”, care a dat peste cap principiile constituţionale, pentru a eşua con brio într-un marasm economic, politic, social, de mai mare jalea.
    Dar avem, real, modelul „coabitării” – în care Băsescu încearcă disperat a bloca actul guvernării, nereuşind decît a pune sare pe rană – şi asta, nu atît USL, cît tuturor românilor care aşteaptă, totuşi, să fie guvernaţi ca să poată să-şi vadă şi ei de ale lor.
    Nu contează, în această discuţie, cît de bun ori rău e actul guvernării, ci cît de neputincios poate fi preşedintele cînd constituţia chiar funcţionează. Din acest motiv, nu e necesară revizuirea constituţiei numai pentru ca să nu mai fie posibil alt Băsescu.

    • Am inteles, problema e Basescu, nu cei care au devalizat statul gen Vantu, impostorii din educatie, etc, etc.

      Nici dvs nu credeti ce spuneti.

    • @InimaRea: fii corect (fatza de tine insutzi in primul rand) si declina-tzi statusul social actual – PENSIONAR – si inca pensionat INAINTE DE TERMEN. Itzi amintesc doar Suedia unde nimeni nu poate iesi la pensie inainte de 67 de ani (exceptie bolile grele), ca sa nu mai zic de USA unde se munceste pana la final. Normal tot Basescu e de vina si pentru invazia de pensionari inceputa dupa 90 si care continua stimulata de uslinosi si astazi.

  5. Vad ca in continuare se cauta persoana provindentiala care sa salveze „totul”.
    De fapt ne trebuie un tap ispasitor pe care sa dam vina pe toate nerealizarile. Am ajuns mai rau in 2013 decit … – luati un alt reper care va convine – vinovat este „tatucul” in care ne-am pus sperantele. Azi este Basescu, miine va fi altul aflat temporar la Cotroceni. Evident la un moment dat incepem sa regretam un alt tatuc anterior (ca parca a fost mai bine pe vremea lui …..). Si tot asa asistam pasivi la perindarea tatucilor si ne intrebam de ce nu gasim unul care ne rezolve. Nicaieri o persoana nu a facut nimic fara sustinerea activa a majoritatii sau fara impunerea cu forta. In ce priveste nerealizarile lui Basescu sa nu uitam cea mai mare realizare – cistigarea alegerilor de doua ori. Daca credeti ca asta nu este o realizare pentru poporul roman imaginati-va cum ar fi Romania azi daca in 2004 ar fi cistigat Bombo!!!! Eu nu vreau sa ma gindesc la asemenea varianta!

  6. Esecul lui Basescu?
    Ati uitat cumva ca din cei 10 ani de mandate 7 (sapte) vor fi fost petrecuti in opozitie (inca din momentul in care a fost pronuntata porecla „Razgandeanu”) si numai 3 ani efectiv la putere – anii 2009-2011?
    Ati si uitat ce a insemnat criza economica din anii 2009-2010? venita din afara Romaniei atat de necrutator si imediat dupa atat de umflatele bule imobiliare si ale creditelor de consum din anii 2005-2008?
    Greseala a fost, probabil, ca a mizat pe voturile celor din economie si a subevaluat forta sectorului bugetar. Poate si taierile de salarii au fost prea brutale – dupa numai 6 luni, incepand cu 1 ianuarie 2011, aproape jumatate din taierea nominala a fost restituita prin marirea de 15%.

    Sunt convins ca fara criza si taieri ar fi fost si acum la putere, impotriva campaniilor de presa furibunde, tot asa cum la sfarsitului anului 2009 a reusit „sa castige impotriva tuturor”.

    • Stimate,
      Virgil Iordache,
      1.Problema este, ,,cei care au devalizat Romania”, dind curs ,,proiectului Iliescu”. Basescu si cei ce-l urmeaza sint lipsiti de proiectele necesare scoaterii tarii din postcomunismul FSN-ist.
      Problema este, ca presedintele si clasa politica nu sint pregatiti pentru functiile detinute, nu sint politicieni-tehnocrati, nu cer ,,public” proiecte de schimbare si mai grav ca aceasta, nu sint capabili sa evalueze si promoveze proiecte de schimbare, nici cind le sint oferite, ,,pe tava”!
      De cind e lumea, ea a fost strabatuta de criza dupa criza, diferenta fiind capacitatea diferita a conducatorilor de tara, de a lua in piept, acum, criza din 2009, de a o controla cit de cit, ori de a sacrifica populatia, pentru ,,salvarea tarii”.
      2.Proiectul politic al ,,desfiintarii PNL” ,al unor alegeri imediate ce sau incheiat cele precedente, care i-a adus conflictul cu ,,eroicul” Razgindeanu, a fost o enormitate politica, care a facut ,,praf” dreapta romaneasca.
      Spune un proverb, ca ,,dintr-o sabie rupta nu mai faci niciodata
      una intreaga”. La fel, din miscarea liberala (rupta pentru a crea un partid-fantoma, PDL) nu se va face niciodata (ori cel putin nu in generatia actuala) o miscare politica unitara, o dreapta politica, drept ,,sabie si scut”, contra derapajelor stingii.Daca intr-o afacere sau organizatie oarecare pot fi efectuate lovituri subterane, iar rupturile se refac in jurul unui interes sau scop banesc – puciurile politice contra unor partide politice de mare anvergura, conduc la o dezintegrare structurala si organizatorica ireparabila, facind disparut insasi esicherul politic pe care-l reprezintau, de pe ,,piata politica” nationala.
      3.Oare nu cumva, situatia aratata, a obligat PNL la unica alianta care I s-a oferit (dupa adversitatea si ,,planul” de a fi volatilizat), impingindu-l in bratele stingii – mai prietenoasa cu el, decit ,,pretinsa” dreapta prezidentiala?
      Daca esecul economic al presedentiei este cumva ,,scuzabil”, intr-o conjunctura de criza, acea criza artificiala, ,,voluntarista”, produsa dreptei, va fi retinuta de istoria politica, drept marele esec al presedintelui.
      4.Acesta era reparabil intr-o oarecare masura, prin evaluarea si asumarea unui ,,proiect de reconstructie economica nationala”, capabil sa vindece ranile dreptei si sa aduca ,,imaginea politica” prezidentiala la nivelul celei a ,,salvatorului social USL-ist”. Din pacate, lipsa de viziune si orientare catre proiectele utile si fezabile (existente), imputabila ansamblului politic ,,presedinte-consilieri”, determina continuitatea caderii economice cit si a dreptei politice, condamnata la o si mai mare disolutie, odata cu dezagregarea clasei mijlocii…

  7. S-au prefigurat pana acum in fata noastra doua conceptii (sau concepte daca doriti)
    1) Republica parlamentara >parlamentarismul
    2) Republica prezidentiala > autoritarismul incredintat prin alegeri libere
    3)Republica semiprezidentiala actualmente …in exercitiu
    Dl. Cabuz analizeaza/vrea sa analizeze tarele, limitele , avantajele si consecintele punctului 3- republica semiprezidentiala, producand si un mixtum compositum critic cu elementele caracteristice din parlamentarism
    Dl TECU pledeaza pentru republica prezidentiala virtutile , avantajele si riscurile sale asumate societal.Analiza dansului mi se pare mult mai omogena , mult mai posibil fezabila, cuprinzand mai larg spectrul cromatismului politic romanesc, mai despuiata de atacurile clasice si vulgare( folosesc cuvantul in ambele lui sensuri )la adresa celor mai importante institutii ale statului:presedentia , parlamentul,justitia.Personal prefer solutia prezidentiala si am multe temeiuri sa o consider ca fiind cea mai potrivita pentru o perioada lunga de timp pentru ROMANIA. Maturitatea politica a Romaniei in sens civic si civilizatoriu definita ,nu se poate atinge fara aceasta practica.Ba chiar am convingerea ca cele patru puteri ale statului + PRESA pot , in sfarsit, exclude in Romania manifestarile de forme fara fond, pe care le incriminam ca functionale destul de frecvent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Nicolae Tecu
Nicolae Tecu
Nicolae Tecu este in prezent angajat la o firma de investitii financiare in Baltimore, MD, SUA. In mai 2012 a terminat doctoratul in matematica la Yale University. In 2005 a obtinut un Bachelor of Science in matematica de la International University Bremen (actuala Jacobs University) din Germania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro