joi, februarie 25, 2021

Despre integrarea iluziei

Traversez o zonă nouă a orașului, cu intervale largi, poduri cu linii elastice și oameni în ale căror gesturi se reflectă tot acest exces de spațialitate. Sunt în tramvaiul opt, merg spre TEDx Zurich și, de câteva luni, măsor timpul în lărgimi. Nimic nu se compară cu exuberanța care îmi umple pieptul de când am ajuns aici – o țară pe care o văzusem doar în fotografii, dar pe care parcă o cunosc dintotdeauna. E sentimentul visării din timpul visului, al proiecției dinăuntrul unei alte proiecții. Integrarea iluziei ține însă de nuanțe, iar eu mă scald acum doar în culori vii și în simțiri tari. Primul an al emigrării se mai numește și perioada de miere.

În sală e un miros neutru, mirosul rufelor care se usucă în casă, după ce cu o noapte în urmă au înghețat pe sârmă. Absența unui amestec de parfumuri care să mă lovească în valuri, transcede olfactivul. Nimeni nu pare interesat de hiperstimularea simțurilor celor din jur și imi imaginez că teama de a-ți pierde identitatea într-un experiment de uniformizare socio-culturală nu este o temă aici. Dansul este altul, rămânând, pentru moment, o altă nuanță aflată în afara spectrului percepției mele. Acum tot ce vreau este să mă joc de-a Occidentul.

Purtăm etichete pe care sunt scrise prenumele și un cuvânt care ne caracterizează. Nu mai știu ce cuvânt am ales, dar cred că era unul care vorbea despre ceea ce îmi doream să fiu. O încercare cameleonică de integrare, în lipsa unor repere pe care doar trecerea timpului și experiența directă le devoalează. Mă ajuta și faptul că reușeam să ignor cu oarecare succes conflictul născut din gândul că o reinventare părea nu doar iminentă, ci implica și o expresie a eradicării. Că miezul integrării nu era reprezentat de o creștere, ci mai degrabă de o reconstruire.

Acest calcul binar, te transformi sau devii invizibil, este expresia unei identități construite prin comparație. Toate comentariile în care Presa ne-a înecat de la Revoluție, comparând după nicio regulă decât cea emoțională, reușitele occidentale cu stângăcia românească, nu au avut niciodată ca prim rol educația prin exemplu. A fost și este o formă de educație cu linia peste mână. Comparația s-a propagat însă din conceptul de neam în realitatea individuală și a devenit o măsură cu care mulți dintre noi ne identificăm. Mi-a luat ani mulți să înțeleg că fiecare plecare din țară începe ca un act intim, care se transformă, în mod iminent, într-unul politic.

Privesc conferința de pe locul ultimului venit. Pe ecran încep să se deruleze imagini din casele de copii comuniste, acele imagini care au circulat foarte mult în afara României, imediat după 1989 și mult după aceea. Erau aduse acum, din nou, în atenția unui public tânăr, de către o fundație elvețiană.

În România nu eram, în primul rând, român. Altele erau atributele care guvernau interacțiunile de zi cu zi. Aici cetățenia intră înaintea mea în aproape orice încăpere, inclusiv în cabinetul medicului. Nefiind un fapt surprinzător, poate fi însă o realitate cu care trebuie să faci pace, dacă plecarea a venit ca efect al oboselii statutului de român sau dacă ai simțit, vreodată, că a fi român nu va fi niciodată destul. Dacă, carevasăzică, parte a identității tale a fost construită prin comparație.

Te trezești, așadar, că ești român și nu știi exact ce presupune asta, mai departe de experiența românismului. Simți nevoia unei traduceri a ei în termeni obiectivi, așa că te afunzi în istorie, literatură clasică, vizitezi România așa cum n-ai fi făcut-o poate niciodată înainte să pleci. Mergi la vot. 

Multe dintre acestea pot fi privite ca încercări benigne de a face față acestei realități. Există însă și tendința de supracompensare, caracterizată prin uitare de sine sau abandonare totală într-o relație care devine exclusiv unilaterală. Mă refer la acele acte de bunăvoință extremă care sunt gândite să înmoaie o gândire stereotipică dar sfârșesc prin a crea așteptări nerealiste și sisteme de relaționare contorsionate. Să zâmbești mereu, să ajuți oricum și oricând, să faci, în general, mai mult sau mult mai mult decât ceilalți. Să trăiești cu iluzia că toate acestea îți vor aduce un grad de acceptare iar întreținerea acestei iluzii să te coste mai tot ce sperai să obții venind aici.

Am trecut, în diferite măsuri, prin toate acestea. Am fost și eu unul dintre cei care au împărțit vecinilor obiecte și cărți românești. Am crezut că lumile se vor amesteca la un moment dat, că tot ceea ce lipsește este o privire de ansamblu. Deși nu mulți, au fost și astfel de oameni, alături de care am ajuns la un adevăr mai plin, de ambele părți. E drept, acela este un moment viu prin el însuși, e senzația pe care o ai atunci când se destupă o sticlă de șampanie. Ceva răsuflă înăuntru.

Condiționarea aceasta – a nu trăi pe deplin, a nu-ți găsi liniștea până când nu se atinge o formă de dreptate personalizată, seamănă mult cu ceea ce credeam că am lăsat în urmă, în România. Am adus-o de fapt cu mine, am răsturnat-o, am privit-o dinspre Vest, și mi-am imaginat că e suficient pentru a o dizolva. N-a fost așa, și nu din lipsă de strădanie. A ajutat însă încercarea de a trăi, atunci când contextul și dispoziția o permit, în afara conceptului de lumi diferite și a scindării pe care acesta ar presupune-o.

Aici nu mă pot delimita, în nicio zi, de imaginile copiilor nimănui din orfelinatele comuniste, pentru că a fi mai întâi de toate român înseamnă și asta. Aici ele sunt încă vii. Și singura modalitate de a-mi onora trecutul este asumarea unei libertăți al cărei privilegiu ei nu l-au avut. Iar asta nu se face cu pași mărunți, ori cerându-ți voie, ci trăindu-ți adevărul. Și ceva răsuflă înăuntru.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. A fi Roman sau cum poti ,tot atit de bine ,sa fii un roman al universului numit TERRA . Nu suntem la fel , nu gindim la fel , nu ne nastem, avind in comun (unii dintre noi ), decit o limba numita – impropriu – materna. De aici inainte fiecare are un drum propriu de parcurs . Exista printre noi , oriunde ne-am afla ,connationali ce au in minte masuri diferite ale intelegerii raportate la ideea de romanism , ba chiar forme diferite de recunostere a acestuia . Exista romani (cetateni romani ) de multe alte etnii , exista cetateni romani ,ce se declara romani , ce au ca si rude apropiate cetateni romani de alte etnii , Fiecare dintre noi are , in fata ,o alegere de facut , alegerea asa numitului sentiment romanesc sau a romanismului . Exista romani (generalist vorbind ) ce pot invata cu usurinta multe alte limbi, altele decit cea romana si cind zic cu usurinta ma refer la capacitatea lor de a invata ,scris – vorbit , la nivel de excelenta acele alte limbi si care mai degraba prefera a fi cetateni universali decit a se regasi intr-o structura anume . Exista si romani ce nu pot trece peste ideea de romanism si care indiferent cit de bine pregatiti sunt in a vorbi in alte limbi ,raman sentimental vorbind , atasati doar limbii invatata in copilarie . Exista multiple situatii ce tin mai degraba de afectiunea fiecaruia si nu de niste principii sau valori ce sunt atasate doar romanismului .

  2. Ceea ce răsuflă înăuntru are un nume: libertate! L-au strigat românii in ’89 si unii privilegiați îl strigă si acum.

  3. Laura, eu te iubesc!

    Te iubesc pentru ca ma vad in tine acum vreo 10 luni si ceva cand eram in Germania.

    Am incercat si eu sa plec … si am reusit pentru 6 luni … 6 luni fabuloase petrecute in 3 tari: Polonia, Germania si Anglia.

    Cred ca cele mai frumoase luni din ultimii 7 ani …

    Sigur si in tara au fost momente frumoase, prizabile chiar pe alocuri extatice dar sentimentul de libertate deplina, de rupere cu trecutul, de cufundare intr-un anonimat in care viitorul se deschidea liber in fata …

    Deh, nostalgii … Pentru ca in Romania, acasa, viitorul pare facut … de-a gata …

    Sa fie revansa cu istoria … habar n-am …

    Oricum cred ca ceea ce suntem si ceea ce nu suntem se impletesc cel mai bine intr-un spatiu in care-ti permiti luxul sa te rupi de ceea ce ar trebui sa fii si sa traiesti … pur si simplu chiar romaneste …

    Poti avea luxul sa fii roman in afara … si sa simti ca esti suficient/suficienta …

    Mi-a placut ce a spus Elif Shafak in ultimul interviu de la Garantat 100% ca tarile cum urci pe Dunare in sus devin mai optimiste … asa ca ea a ales Anglia :) Mi se pare o alegere buna … dar parca e putin cam frig … Dar in Berlin era vreme buna, am ramas surprins de cat de cald era la sfarsit de martie.

    Oricum … in Elvetia sunt biserici si manastiri romanesti sau manastiri budiste la Mont Pelerin.

    E un loc bun sa fii in Elvetia pentru ca Dharma e vie.

  4. Poate va ajuta parerea statistica despre romanul „la suprafata” si „la adancime”.

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-19787285-psihologia-poporului-roman-concluziile-unei-cercetari-facute-data-100-ani-cum-suntem-cum-credem-suntem-cum-vrem-fim.htm

    „pentru a intelege corect profilul psihologic al romanilor, am analizat toate studiile de specialitate publicate pana in ianuarie 2015 pe aceasta tema si am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiectilor care au intrat in studiile analizate/derulate de noi depaseste 50.000 de romani, din diverse zone ale tarii, cu varste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe esantioane reprezentative national)”.

    Acesta precizeaza ca „profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Una dintre cele mai bune carti de știință apărute în 2020, în Romania. Cititorul este pus la punct cu ultimele teorii din fizică și neuroștiințe printr-un discurs accesibil și personal. Sunt explicate noțiuni destul de dificile prin care se poate defini conștiința, ceea ce îi este propriu,  precum qualia, pe înțelesul oricărui om educat. Cumpara cartea de pe GiftBooks.

Citeste cateva pagini. 

Top articole

„Noua ordine” a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est

Discursurile recente de politică externă ale președintelui Macron, după alegerea lui Joe Biden la Casa Albă, ne arată că, de fapt, nu...

Calculator cuantic personal pentru 5000$

Bine, calculatorul acesta cuantic are doi qubiţi. Este sau nu primul calculator cuantic personal? 1. Ce este un calculator...

După alegeri. Sau cu ce gânduri mi-am dat demisia din USR

După alegerile parlamentare, au fost câteva demisii notabile din USR. În contextul ăsta, poate fi derizoriu să menționez faptul că și eu...

De ce mor cei mai bătrâni baobabi din Africa? Ați ghicit: din cauza schimbărilor climatice! (cu o explicație parțial românească)

Căutând noi exemple de manipulare mediatică legate de încălzirea globală, atenția mi-a fost atrasă de titlul unui articol publicat în US Today,...

Criza Covid-19 și criza demografică. „O nenorocire nu vine niciodată singură”

Vaccinarea împotriva coronavirusului este în expansiune spectaculoasă ca număr de doze administrate populației în toate țările europene și rezultatele vor fi și mai impresionate după depășirea sincopelor în producerea/furnizarea vaccinurilor. Luând în considerare clasamentul țărilor după numărul dozelor la 100 de locuitori publicat de platforma Our World in Data, România se plasează pe o remarcabilă poziție, a 7-a

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.