Multă lume intelectualistă deplînge azi faptul că „tinerii nu mai citesc” sau citesc superficial și selectiv, de obicei prin pagina de Facebook sau cu ajutorul motorului de căutare Google search. Puțini observă totuși că, deși viteza de informare și precaritatea analizelor bazate pe Wikipedia sau numărul de like-uri conduc de multe ori la concluzii pripite, o altă problemă majoră e aceea că motoarele digitale produc, am putea spune, un nou tip de ființe umane. Niște ființe care înțeleg logic mai mult decît empatic, printr-o raportare comodă și permanentă la propriul sistem de convingeri, sau a căror minte funcționează numai prin mecanismul de confirmation bias (căutarea de informații și dovezi care susțin ceea ce credem deja). Nu crezi că încălzirea globală are cauze antropice – cauți imediat pe Google teorii științifice care îți confirmă această convingere. Crezi că foetus-ul nu simte nimic în momentul întreruperii sarcinii – găsești pe Google tot felul de argumente științifice coerente cu această credință. Crezi că ciocolata este (sau nu) dăunătoare sănătății – Google îți oferă argumente pentru demitizarea (sau stimularea) consumului de ciocolată. Și așa mai departe.
Acum mai mulți ani, cînd eram o raționalistă (nu mai sunt), am scris o carte cu titlul Chemarea înțelepciunii. Introducere în teologia naturală a Sf. Toma de Aquino, apărută in 2011 la Galaxia Gutenberg. Lucrarea, alcătuită din notele unui curs pe care l-am predat în 2010 la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” din București, e un compendiu al argumentelor de „teologie aristotelică” ale lui Toma de Aquino din Summa contra Gentiles adresate păgînilor pe care spera să-i apropie filozofic, cu ajutorul logicii și metafizicii raționaliste, de credința creștină. Cînd am prezentat aceste argumente în fața auditoriului de la Institutul ”Sf. Tereza”, majoritatea celor prezenți au fost fascinați de coerența și claritatea lor. Inteligența lor găsea dovezi convingătoare, elaborate de cel mai strălucit Doctor al Bisericii Catolice, în favoarea credinței lor. În termenii lui Jonathan Haidt din Mintea moralistă (Humanitas, 2016), elefantul (emoțiile, sentimentele și intuițiile) era de partea credinței creștine, în cazul tuturor acestor oameni. Călărețul, reprezentînd rațiunea justificatoare, „avocatul” și secretarul de presă al elefantului (analogiile îi aparțin tot lui Haidt) era încîntat să găsească la Doctorul Angelic atîtea argumente solide ce susțineau credințele elefantului.
Cu totul altfel au stat lucrurile cînd am încercat să dialoghez cu argumente raționale despre credința creștină cu un prieten de familie, ateu convins și liberal-umanist de stînga. Toate încercările mele raționale de a-i nuanța intuițiile și a-i oferi o versiune mai subtilă a catolicismului decît ceea ce știa de pe Google search, din Wikipedia și New York Times, s-au izbit de un zid dur de convingeri opuse. Elefantul era, în acest caz, plasat în totală opoziție cu credința religioasă, care i se părea o țicneală inutilă și dăunătoare. Iar călărețul nu rata nici un prilej să-mi trimită noi știri apărute în presa liberală occidentală despre abuzuri sexuale sau orori comise de preoți și oameni religioși catolici. Firește, acel călăreț jubila ori de cîte ori găsea noi dovezi care apărau credințele seculare ale elefantului. Mecanismul era de fapt același ca în cazul cursanților de la Institutul „Sf. Tereza”, cu diferența că funcționa în sens contrar. Fiecare era bucuros să creadă ceea ce credea deja, iar argumentele raționale nu schimbau nimic din peisajul convingerilor.
Concluziile cercetărilor lui Haidt asupra eticilor tradiționaliste din India (etica comunității și etica divinității) sunt totuși că elefantul poate uneori deveni mai simpatetic cu un elefant care are intuiții și emoții diferite, mai ales cînd cel din urmă se poartă binevoitor cu el. Dacă empatia îi reușește, începe să simtăetica celuilalt. Simpla „înțelegere intelectuală” nu ajută însă prea mult – celălalt va rămîne ciudat și cam țicnit, dacă nu simți intuitiv ceva din modul său de a privi lumea și din valorile lui. Dacă, de pildă, etica la care aderi este cea individualist-hedonistă și adoratoare de eficiență a unui liberal ateu occidental de azi, n-ai cum să înțelegi ce rost au purificările, rugăciunile și ritualurile cu care ”își pierd timpul” oamenii credincioși. Dar dacă elefantul se înclină spre celălalt, călărețul nu numai că devine la rîndul lui mai simpatetic, ci poate dobîndi și o nouă perspectivă critică. De exemplu, poate critica egoismul, hedonismul sau materialismul celor care aderă fără rezerve la etica individualistă a drepturilor și autonomiei. La fel, poate critica și intoleranța multor oameni religioși și lipsa lor de compasiune față de cei „impuri”.
Dacă elefantul rămîne însă ferm ancorat de emoțiile și intuițiile sale, avînd în față numai Google search și articole din presa ce reflectă orientarea lui emoțională, călărețul va înțelege doar intelectual, simplificat și de la distanță alte moduri de a vedea lumea. Acest bias cognitiv, pe care Haidt îl consideră o caracteristică a rațiunii omenești, este, așadar, încurajat de hiper-accesibilitatea motoarelor de căutare de azi. Dacă susții, de pildă, ceva care provoacă o anumită literatură senzațională și cinematografică, punînd la îndoială existența OZN-urilor și a extratereștrilor, în condițiile în care e știut că NASA n-a descoperit, deocamdată, nici măcar o moleculă vie în spațiul cosmic, darămite vreun alien inteligent, în mod sigur se vor găsi zeloți ai credinței în extratereștri care îți vor oferi prompt filme și articole ”de pe Google” care „dovedesc” că ei au dreptate. Rațiunea care explorează și își falsifică ipotezele nu funcționează, desigur, impecabil nici chiar în știință, cum a dovedit deja Thomas Kuhn – cu atît mai puțin într-o lume în care avem un acces atît de liber la „dovezi” pentru toate convingerile noastre.
Intelectualismul coexistă așadar cu acest confirmation bias, atîta timp cît nimeni nu se străduiește să simtă ceva din intuițiile și motivațiile altora. În Statele Unite, de exemplu, această lipsă de empatie duce nu doar la opacitate și polarizare politică extremă, ci și la formidabile uri și excomunicări reciproce între liberali și conservatori. Evident, lumea unui astfel de „intelectualism de Wikipedia” e sărăcită de nuanțe și umor. Inutil am încercat, de pildă, să-i explic prietenului ateu liberal că evanghelicii fundamentaliști din „Bible Belt” (SUA) n-au exact aceleași credințe și aversiuni ca și catolicii europeni. Bunăoară, în ciuda indiscutabilelor păcatelor din trecut ale Bisericii romane față de primii astronomi moderni, papii contemporani au ajuns, iată, să comunice destins cu astronauți aflați în stații spațiale (Papa Benedict al XVI-lea în 2011, Papa Francisc în 2017). În ciuda cîtorva concesii retorice, omul rămînea la convingerile lui profunde: creștinismul, în totalitatea lui, e o construcție inutilă și perversă a minții umane. Evanghelicii, protestanții „born again”, fundamentaliștii creștini din Uganda – toți aveau pentru el aceleași „credințe iraționale” ca și catolicii. Călărețul e de neclintit, atunci cînd elefantul stă rigid pe loc. Iar Google search nu îl ajută decît pe primul, în exercițiul lui neobosit de raționalizare a convingerilor elefantului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doamna profesor,
Wikipedia este un exceptional aide memoire dar nu te invata sa faci corelatii (sunt articole unse se fac astfel de corelatii si chiar foarte bune) .La fel si Google.
Eu inainte de astea pierdeam enorm de mult timp sau chiar renuntam pana sa gasesc de exemplu „masa neurtinului” sau definitia speciei data de Buffon etc
Am cunoscut un matur care era o enciclopedie ambulanta stia sa-ti defineasca ca acolo orice termen dar , dar cand trebuia sa faca core;latii intre notiuni esua in mod lamentabil.
Asdar dna Brandusa Palade cred ca tot ce trebuie sa facem in sistemul nostru de invatamant este sa deosebim memoria de tip calculator cu care esteinvins omul de program la sah sau la go(program de altfel tot de el gandit) de corelarea informatilor si extragerea daca este posibil de noi concluzii silogistice(reducere la absurd) sau inductive.
Daca un profesor reuseste sa realizeze asta si-a indeplinit misiunea si sa stiti ca este poate cel mai greu lucru. Numai cand ajungi la un anume nivel intelegi ce spun eu asa cum si ca sa intelegi ce inseamna capacitate de obiectivare si care sunt nivelurile eitrebuie deasemenea sa fii pe un varf.
Noica se afla pe un asemenea varf cand a spus ca adevarul nu este identic cu exactitudinea
Rotusi stimata doamna nu am nevoie de net ca sa gasescv argumente contra teoriei inalzirii globale produse de activitatea umana.
Nu de lata dar cand s-a farsit ultima glaciatiune populatia era redusa (foarte) si industria se limita la cioplitu [poetreo si fasonarea oaselor… Si se pare ca in cpoca in care vikingii ajuneau in Islanda, Groelanda si Vinland era mai cald si nu p;team da vina pe factoru antropic…
Si nu as da vina nici pe lipsa de empatie – in definitiv f emaptici catolici adorau arderea-de-tot sub forma actului-de-credinta … (mostenire celtica … )
As zice ca azi avem un public care are un exces de credinta ! (poti sa fii si ateu si sa crezi ferm ca , virgula, crestinismul este un fenomen negativ … Asa cum tot un ac6 de cr4edinta este sa discuti si despre quarci si alte asemenea . Si as zice ca slaba mea capcitate de a crede a fost5 iritata mai mult de „Primele 3 minute ale Universului” decat de „Facere” si ca ipoteza veterotestamentara „Dumnezeu” mi se pare mai ratioanala si mai .. „stiintifica” decat ipoteza „Singularitate” . Da ma rog eu sunt om de putina credinta …)
Post-adevărul la el acasă. Cred că aţi spus totul. Pentru doritorii de amănunte, recomand eseul lui Tom Nichols de acum câţiva ani „The death of expertise”.
Daca s-a spus totul, ce nevoie mai este de alte amanunte?
Stimata Doamna Profesoara,
inainte de orice comentariu, apreciez discursul dv. pentru calitatea ideilor si a expresiei.
Intradevar, a fost o placere lectura acestui articol. In acelasi timp, mi-ati dat ocazia sa descopar ca in Romania mai sunt locuri unde se studiaza temeinic, si aceasta in contextul in care bilantul scolii românesti de dincoace de 1989 se afla intr-o stare catastrofica.
I,n ceea ce priveste tema pe care o tratati, stiti prea bine ca internetul si wikipedia, in speta, cu prea plinul lor de informatii, sunt foarte daunatoare daca nu se gasesc in preajma tinerilor dascali cre sa-i incite sa gindeasca, adica sa problematizeze aceste informatii care nu tin nici de „cunoastere” si nici de „exactitate”. Nu de Aristotel si nici de Thoma de Aquino are nevoie generatia actuala de studenti ci de Socrate si de Diotima lui.
Multumesc pentru momentul de delectare intelectuala pe care mi l-ati oferit.
D-le G.Bizonu, examenul de mecanică cuantică din anul 3 era o mare cumpănă pt. studenții fac. de fizică. Aparatul matematic și abstractul materiei sunt atât de departe de ceea ce eram obișnuiți încât am înțeles că nu e dat oricui sa poată folosi aparatul teoretic. Dacă nu înțeleg cum s-a ajuns la teoriile cosmogonice actuale însemnă că nu sunt adevărate? Eu le dau credit celor 0,0x% dintre noi care pricep mecanica cuantică pentru că ea FUNCȚIONEAZĂ.Tehnica modernă este posibilă tocmai datorită acestui fapt. Atunci când se proiectează un nou procesor sau senzor se pleacă de la legile cuantice care guvernează microcosmosul. Ca să pot spune același lucru despre ceea ce Thomas d’Aquino vede că adevăruri demonstrate ar trebui de asemeni să văd că funcționează, să zicem la limită ca are o aplicație. Cum ar fi efectivitatea rugăciunii.
Si totusi, viziunea maniheista a lumii, propusa deja de acum 1800 de ani (!!!), a demonstrat si ras-demonstrat capcanele vesnicei opozitii de concepte -una dintre capcane fiind franarea evolutiei inteligentei emotionale, prin incriminarea interpretarilor „razlete”, deci „prea” personale -, datorita imposibilitatii trasarii unei linii separatoare intre material si spiritual…si lipirea etichetelor aferente!
De ce ar merge astazi, pastrand aceleasi metode, ceea ce n-a mers niciodata?
Omul din 2017 functioneaza exact ca stramosii lui cei mai indepartati : cauta respunsuri la intrebarile pe care si le pune, la preocuparile lui personale, nu la cele pe care altii cred ca le-ar avea sau, si mai rau : ca ar trebui sa aiba!
Frumos articolul. Adaug, aşa ca o constatare personală: căutătorii autentici ai adevărului, din orice tabără ar fi, se înţeleg unii pe alţii şi pot empatiza, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei ce cred că au găsit deja „adevărul”. Dar cei mai nonempatici sunt cei ce cred că au deja în posesie .. „adevărul absolut”. Şi aceştia sunt din toate taberele. Smerenia ar face mult aici, numai că ea nu e o calitate prea căutată astăzi.