S-a remarcat cu destulă aciditate neajunsul colectiv că revistele literare de la noi nu fac două parale. Un cărturar cunoscut a luat la rost motivele acestei stări de fapt. În pledoaria lui, pornită din legitimă amărăciune, atîrnă greu în balanță doi factori majori: vîrsta responsabililor și orientarea lor literară. Altfel spus, multe reviste culturale sunt conduse de poeți aflați în zona pensionării, care-și publică nemilos producțiile. Soluția: întinerirea conducerilor și reducerea drastică a poeziilor publicate. Din păcate, sinergia componentelor nu ajută la crearea unui întreg coerent. Cauzele nu merg la pachet. Un drac și-a băgat coada.
E un fapt acceptat: păstrarea unui impostor multă vreme într-o poziție de conducere nu va aduce roade, chiar dacă e de presupus că experiența lui se va îmbunătăți cu timpul. Dacă orice individ are dreptul la o șansă, chiar și cei mai puțin chemați, menținerea celor deja dovediți incapabili în funcții înalte este o crimă și o pierdere de timp. Nu vom intra în detalii. Mai gravă este a doua parte a soluției: eliminarea poeziei ca balast tipografic. Dintr-un anumit punct de vedere, confiscarea acestei forme ar fi una dintre ultimele pierderi la care vom fi supuși. Imaginați-vă o lume fără poezie. Vă voi scuti de melodramă.
Problema cu adevărat stînjenitoare este menținerea unui sistem care blochează riguros elementele de valoare umană și creațiile merituoase. Ar trebui înființată o revistă care să publice numai poezii, fără comentarii, recenzii, teorii și păreri (nu am ceva deosebit împotriva lor, dar între o poezie proastă și un text ratat cu pretenții e de preferat întotdeauna prima). Poezie de calitate, cu adevărat fior liric, inteligențe de limbă, inovații structurale etc. O selecție în care să primeze calitatea textului, nu oprimarea ideii în încorsetări penibile. Nu are România suficienți poeți autentici care să o facă?
Vă puteți imagina o cultură, cît de mică, fără aportul poeziei? Poezia este esența gîndirii și a exprimării unui popor. Dacă nivelul nu este cel așteptat, rezolvarea nu constă în desființarea speciei, ci în încercarea de-a îmbunătăți, de-a stimula producția. Aruncarea apei murdare din covată cu tot cu copil este o aberație cum nu veți găsi decît în saloanele de sinucigași. Oameni buni, schimbați redacțiile, nu ucideți flacăra spirituală a nației!
S-a ajuns de mult timp la concluzia că în România nu se citește. Nu se citește, în primul rînd, pe seama a două motive infame: priceperea editorilor și calitatea revistelor de specialitate. Dacă textele propuse lecturii de edituri și reviste culturale sunt terne, mediocre, inutile, să ne împăcăm cu ideea că nu avem cititori pentru ele. Ceea ce denotă consecința unei comportări de bun gust. Că astfel de producții nu se vînd e un semn bun. Nu cititorii trebuie înlocuiți sau inventați, ci eminențele care decid valoarea prezentată. Nu e complicat și, desigur, ce nu e complicat e simplu. O potrivită operație chirurgicală.
Evoluție
Dacă admitem un progres în orice afacere,
indiferent de gen, nu înseamnă asta, oare,
că precarul de ieri este doar o fază a reușitei de azi?
Frumusețea unei tinere femei ascunzînd
ridurile vîrstei de mîine,
sinistra nebunie a adolescentului
devenit o mostră de înțelepciune.
Animale străbătînd valea la capătul căreia
iau forma unor ființe superioare.
Aceasta să fie evoluția de care vorbesc unii?
Omul este supus schimbării.
Ființa supremă este întotdeauna aceiași.
Nici măcar în moarte nu ne păstrăm structura.
Celule vii ale unui lichid în continuă curgere.
Plumbul topit care se transformă în aur.
Limbajul secret al catedralelor.
Eprubeta paradoxală a poeziei.
22 iunie 2019
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Buna Ziua
Iulian Tanase de la Radio Guerrilla fost Academia Catavencu ar fi indicat sa scrie un Comentariu
S-a schimbat și publicul. Școala noastră îi învață pe elevi comentatori, nu cititori, multora trezindu-le ura pentru Literatură, în loc ca manualul să cartografieze Imperiile lirice, încât fiecare să-și aleagă tărâmul preferat. Încă nu avem manuale de literatură universală, cum au vecinii: https://pick.net.ua/uk/10-class/2389-literatura-universala
Mai rău, liceenii nu au nici manuale de cultură artistică, să se uite măcar la poze:
https://pick.net.ua/uk/11-class/931-khudozhestvennaia-kultura
Iar aici, degeaba învinuim clasa politică, din care nimic nu e de scos. Nici clasa intelectuală nu e civic mai grozavă. Ea nu cere nimic, se orientează isteț.
Exact, vrem ca din orice mucos să iasă comentator de literatură mai înainte de a fi citit literatură. Și vrem ca același mucos să-și bage în cap sistemul de clasificare a viețuitoarelor și să devină un Dumnezeu-Naturalist care abia apoi să se pogoare asupra lucrurilor triviale din viața lui de zi cu zi. Om fi săraci, fără manuale și fără hârtie igienică la buda din spatele școlii, dar nici de profesori cu har nu ducem surplus! Profesorul de limba și literatura română a devenit o variantă de ratat. Și nici noi, maturii, nu ne mai lansăm în recitări înflăcărate (nu mai suntem în stare să știm pe de rost 5 numere de telefon ale rudelor de prim ordin!). Trăim epoca dezvoltării personale!
Ceva asemanator se spunea dupa `89 (unii insista si acum): sa dispara generatia traita in comunism, sa ne desfasuram noi :P
„atîrnă greu în balanță doi factori majori: vîrsta responsabililor și orientarea lor literară.”
Posibil, „S-a ajuns de mult timp la concluzia că în România nu se citește.”
Sa fie o legatura cu alta intrebare? „De ce nu se mai duce lumea la fotbal in Romania”.
Nu am raspunsuri, asa ca citez doua rinduri care mi-au placut:
„Frumusețea unei tinere femei ascunzînd
ridurile vîrstei de mîine,”
Si doua rinduri la care am indoieli:
„Omul este supus schimbării.
Ființa supremă este întotdeauna aceiași.”
Desigur ca patria nu duce lipsa de poeti, vorba cantecului: „ca nu e om sa nu fi scris o poezie”, iar, cum se spunea, „hartia nu roseste”…
Ca obiecte de consum, marfuri, „commodities”, poetii si poezia sunt pretutindenea si utili si ne-utili, functie de concurenta.
Politicienii semneaza si ei volume, inclusiv de poezie, in ideea ca exemplul lor va fi folositor poporului etc.
„Softwares” sa descifreze algoritmul maestrilor nu lipsesc, computerele vor fi poetii viitorului, sub un pseudonim si cu o semnatura „encrypted”, dar asta se intampla deja!
Au fost si pareri de-a lungul timpului, ca „la poesie est une noble inutilite humaine”. Oricum revistele literare romanesti au multa umplutura in general( proza/articole de comentariicritice, incluisiv. Revistele sunt mentinute ca surse de venituri, pentru unii… nu ca valoare in sine.
A4 nu o fi patria pentru toata lumea, dar limba este, si poezia este forma ei
concentrata. In germana „Dichtung” e sora cu „Dichte”.
Ramin la parerea ca poezia e pentru limbaj ceea ce e dansul pentru mers si
matematica pentru stiintele naturii. Am gasit – cu satisfactie – confirmari si
mult mai izbutite reformulari ale acestei pareri in minunatele eseuri ale lui
Iosif Brodski, care spune, de exemplu ca poezia este locul unde ‘the voice of
human passion yields to that of linguistic necessity’. (Cum o fi ajuns pe
pachetele de unt din copilaria mea indemnul „a se pastra la loc uscat,
intunecos si rece”? Eminescu devenit „linguistic necessity”.) Rima, mai zice
Brodski, da formularii ideilor „a sense of inevitability, it turns an idea into
law”. As zice ca e tot asa cum, supunindu-o disciplinei rationamentului,
transformi o intuitie matematica intr-o teorema.
Dupa parerea aceluiasi Brodski („An immodest proposal”), carticele de versuri
ar trebui sa zaca prin locuri publice, ca frunzele in parc, sa fie imediat
accesibile oricui, caci in indiferenta generala cineva va ridica sa citeasca
macar un vers si asta ii va schimba poate viata.
Daca la scoala (ba chiar la gradinita) sintem pusi sa desenam, sa cintam, sa
dansam, fara intentia de a ne pregati sa devenim pictori, muzicieni, dansatori,
de ce nu ni se cere sa scriem poezii, macar cit sa ne dam seama ca la unele
exprimari limba se supune iar la altele opune rezistenta, ca exista formulari in
sensul fibrei limbii si altele in total raspar cu ea. Si mai e vorba si de o
deprindere cu economia si disciplina emisiei verbale. „Blessed be all metrical
rules that forbid automatic responses, force us to have second thoughts, free
from the fetters of Self” (W.H. Auden).
Sufletul nu mai „are nevoie de hrană”, ci de drog mediatic. Deducem mai mult un TREBUIE din ESTE decât un ESTE din ce TREBUIE.
Minunat articol.
„multe reviste culturale sunt conduse de poeți aflați în zona pensionării, care-și publică nemilos producțiile. ”
Nu pot sa trec peste aceste randuri si sa nu remarc cat de bine exemplifica personal autorul articolului randurile de mai sus. Chiar nu inteleg de ce era nevoie sa tranteasca o poezie – daca suntem de acord ca este o poezie (judecand doar dupa asezarea in pagina a cuvintelor macar) – la final.
Este legitim sa te intrebi de ce publicul pentru poezie este unul mic. Dar cand cititorii de poezie, atatia cati mai sunt, sufera vizibil de ne-adecvare la timpul in care traim (si pentru care poezia este un refugiu psihologic in fata modernitatii sau un opiu pentru alienarea cotidianului), iar producatorii de poezie niste batranei cu adolescenta incompleta, dominata de impulsuri erotice reprimate (halal lirism!), de ce sa te mai miri? Pana si in titlurile filmelor de la Hollywood exista mai multa poezie decat in productia noastra autohtona de literatura.
@Cristi: Nici eu nu pot să trec peste faptul că, de fiecare dată cînt este vorba de o temă adecvată patriei, poeziei sau lui Dumnezeu, se va găsi întotdeauna unul care să aibă ceva de stricat. S-ar putea spune că democrația în general admite și chiar reclamă diversitatea de opinie. Dacă despre asta ar fi vorba. Dar nu-mi pot reprima gîndul că, sub teroarea roșie, toți aveau aceeași părere, articulată doar în zona lașității: fie viața cît de rea, uite că-i mai bine decît deloc. Ca acum să expună păreri fără măcar să aibă altă călăuză decît orgoliul circular, sub viteaza semnătură a unei porecle de împrumut.
Neacceptarea darului poetic al ființei este o infirmitate pentru care merită să luptăm toți.
Din aceasta dilema nu puteti iesi.