sâmbătă, iunie 19, 2021

Despre inutilitatea poeziei ca formă de umplut spațiul tipografic

S-a remarcat cu destulă aciditate neajunsul colectiv că revistele literare de la noi nu fac două parale. Un cărturar cunoscut a luat la rost motivele acestei stări de fapt. În pledoaria lui, pornită din legitimă amărăciune, atîrnă greu în balanță doi factori majori: vîrsta responsabililor și orientarea lor literară. Altfel spus, multe reviste culturale sunt conduse de poeți aflați în zona pensionării, care-și publică nemilos producțiile. Soluția: întinerirea conducerilor și reducerea drastică a poeziilor publicate. Din păcate, sinergia componentelor nu ajută la crearea unui întreg coerent. Cauzele nu merg la pachet. Un drac și-a băgat coada.

E un fapt acceptat: păstrarea unui impostor multă vreme într-o poziție de conducere nu va aduce roade, chiar dacă e de presupus că experiența lui se va îmbunătăți cu timpul. Dacă orice individ are dreptul la o șansă, chiar și cei mai puțin chemați, menținerea celor deja dovediți incapabili în funcții înalte este o crimă și o pierdere de timp. Nu vom intra în detalii. Mai gravă este a doua parte a soluției: eliminarea poeziei ca balast tipografic. Dintr-un anumit punct de vedere, confiscarea acestei forme ar fi una dintre ultimele pierderi la care vom fi supuși. Imaginați-vă o lume fără poezie. Vă voi scuti de melodramă.

Problema cu adevărat stînjenitoare este menținerea unui sistem care blochează riguros elementele de valoare umană și creațiile merituoase. Ar trebui înființată o revistă care să publice numai poezii, fără comentarii, recenzii, teorii și păreri (nu am ceva deosebit împotriva lor, dar între o poezie proastă și un text ratat cu pretenții e de preferat întotdeauna prima). Poezie de calitate, cu adevărat fior liric, inteligențe de limbă, inovații structurale etc. O selecție în care să primeze calitatea textului, nu oprimarea ideii în încorsetări penibile. Nu are România suficienți poeți autentici  care să o facă?

Vă puteți imagina o cultură, cît de mică, fără aportul poeziei? Poezia este esența gîndirii și a exprimării unui popor. Dacă nivelul nu este cel așteptat, rezolvarea nu constă în desființarea speciei, ci în încercarea de-a îmbunătăți, de-a stimula producția. Aruncarea apei murdare din covată cu tot cu copil este o aberație cum nu veți găsi decît în saloanele de sinucigași. Oameni buni, schimbați redacțiile, nu ucideți flacăra spirituală a nației!

S-a ajuns de mult timp la concluzia că în România nu se citește. Nu se citește, în primul rînd, pe seama a două motive infame: priceperea editorilor și calitatea revistelor de specialitate. Dacă textele propuse lecturii de edituri și reviste culturale sunt terne, mediocre, inutile, să ne împăcăm cu ideea că nu avem cititori pentru ele. Ceea ce denotă consecința unei comportări de bun gust. Că astfel de producții nu se vînd e un semn bun. Nu cititorii trebuie înlocuiți sau inventați, ci eminențele care decid valoarea prezentată. Nu e complicat și, desigur, ce nu e complicat e simplu. O potrivită operație chirurgicală.

Evoluție

Dacă admitem un progres în orice afacere,

indiferent de gen, nu înseamnă asta, oare,

că precarul de ieri este doar o fază a reușitei de azi?

Frumusețea unei tinere femei ascunzînd

ridurile vîrstei de mîine,

sinistra nebunie a adolescentului

devenit o mostră de înțelepciune.

Animale străbătînd valea la capătul căreia

iau forma unor ființe superioare.

Aceasta să fie evoluția de care vorbesc unii?

Omul este supus schimbării.

Ființa supremă este întotdeauna aceiași.

Nici măcar în moarte nu ne păstrăm structura.

Celule vii ale unui lichid în continuă curgere.

Plumbul topit care se transformă în aur.

Limbajul secret al catedralelor.

Eprubeta paradoxală a poeziei.

22 iunie 2019

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. S-a schimbat și publicul. Școala noastră îi învață pe elevi comentatori, nu cititori, multora trezindu-le ura pentru Literatură, în loc ca manualul să cartografieze Imperiile lirice, încât fiecare să-și aleagă tărâmul preferat. Încă nu avem manuale de literatură universală, cum au vecinii: https://pick.net.ua/uk/10-class/2389-literatura-universala
    Mai rău, liceenii nu au nici manuale de cultură artistică, să se uite măcar la poze:
    https://pick.net.ua/uk/11-class/931-khudozhestvennaia-kultura
    Iar aici, degeaba învinuim clasa politică, din care nimic nu e de scos. Nici clasa intelectuală nu e civic mai grozavă. Ea nu cere nimic, se orientează isteț.

    • Exact, vrem ca din orice mucos să iasă comentator de literatură mai înainte de a fi citit literatură. Și vrem ca același mucos să-și bage în cap sistemul de clasificare a viețuitoarelor și să devină un Dumnezeu-Naturalist care abia apoi să se pogoare asupra lucrurilor triviale din viața lui de zi cu zi. Om fi săraci, fără manuale și fără hârtie igienică la buda din spatele școlii, dar nici de profesori cu har nu ducem surplus! Profesorul de limba și literatura română a devenit o variantă de ratat. Și nici noi, maturii, nu ne mai lansăm în recitări înflăcărate (nu mai suntem în stare să știm pe de rost 5 numere de telefon ale rudelor de prim ordin!). Trăim epoca dezvoltării personale!

  2. Ceva asemanator se spunea dupa `89 (unii insista si acum): sa dispara generatia traita in comunism, sa ne desfasuram noi :P
    „atîrnă greu în balanță doi factori majori: vîrsta responsabililor și orientarea lor literară.”
    Posibil, „S-a ajuns de mult timp la concluzia că în România nu se citește.”
    Sa fie o legatura cu alta intrebare? „De ce nu se mai duce lumea la fotbal in Romania”.
    Nu am raspunsuri, asa ca citez doua rinduri care mi-au placut:
    „Frumusețea unei tinere femei ascunzînd

    ridurile vîrstei de mîine,”
    Si doua rinduri la care am indoieli:
    „Omul este supus schimbării.

    Ființa supremă este întotdeauna aceiași.”

  3. Desigur ca patria nu duce lipsa de poeti, vorba cantecului: „ca nu e om sa nu fi scris o poezie”, iar, cum se spunea, „hartia nu roseste”…
    Ca obiecte de consum, marfuri, „commodities”, poetii si poezia sunt pretutindenea si utili si ne-utili, functie de concurenta.
    Politicienii semneaza si ei volume, inclusiv de poezie, in ideea ca exemplul lor va fi folositor poporului etc.

    „Softwares” sa descifreze algoritmul maestrilor nu lipsesc, computerele vor fi poetii viitorului, sub un pseudonim si cu o semnatura „encrypted”, dar asta se intampla deja!

  4. Au fost si pareri de-a lungul timpului, ca „la poesie est une noble inutilite humaine”. Oricum revistele literare romanesti au multa umplutura in general( proza/articole de comentariicritice, incluisiv. Revistele sunt mentinute ca surse de venituri, pentru unii… nu ca valoare in sine.

  5. A4 nu o fi patria pentru toata lumea, dar limba este, si poezia este forma ei
    concentrata. In germana „Dichtung” e sora cu „Dichte”.

    Ramin la parerea ca poezia e pentru limbaj ceea ce e dansul pentru mers si
    matematica pentru stiintele naturii. Am gasit – cu satisfactie – confirmari si
    mult mai izbutite reformulari ale acestei pareri in minunatele eseuri ale lui
    Iosif Brodski, care spune, de exemplu ca poezia este locul unde ‘the voice of
    human passion yields to that of linguistic necessity’. (Cum o fi ajuns pe
    pachetele de unt din copilaria mea indemnul „a se pastra la loc uscat,
    intunecos si rece”? Eminescu devenit „linguistic necessity”.) Rima, mai zice
    Brodski, da formularii ideilor „a sense of inevitability, it turns an idea into
    law”. As zice ca e tot asa cum, supunindu-o disciplinei rationamentului,
    transformi o intuitie matematica intr-o teorema.

    Dupa parerea aceluiasi Brodski („An immodest proposal”), carticele de versuri
    ar trebui sa zaca prin locuri publice, ca frunzele in parc, sa fie imediat
    accesibile oricui, caci in indiferenta generala cineva va ridica sa citeasca
    macar un vers si asta ii va schimba poate viata.

    Daca la scoala (ba chiar la gradinita) sintem pusi sa desenam, sa cintam, sa
    dansam, fara intentia de a ne pregati sa devenim pictori, muzicieni, dansatori,
    de ce nu ni se cere sa scriem poezii, macar cit sa ne dam seama ca la unele
    exprimari limba se supune iar la altele opune rezistenta, ca exista formulari in
    sensul fibrei limbii si altele in total raspar cu ea. Si mai e vorba si de o
    deprindere cu economia si disciplina emisiei verbale. „Blessed be all metrical
    rules that forbid automatic responses, force us to have second thoughts, free
    from the fetters of Self” (W.H. Auden).

  6. Sufletul nu mai „are nevoie de hrană”, ci de drog mediatic. Deducem mai mult un TREBUIE din ESTE decât un ESTE din ce TREBUIE.
    Minunat articol.

  7. „multe reviste culturale sunt conduse de poeți aflați în zona pensionării, care-și publică nemilos producțiile. ”

    Nu pot sa trec peste aceste randuri si sa nu remarc cat de bine exemplifica personal autorul articolului randurile de mai sus. Chiar nu inteleg de ce era nevoie sa tranteasca o poezie – daca suntem de acord ca este o poezie (judecand doar dupa asezarea in pagina a cuvintelor macar) – la final.

    Este legitim sa te intrebi de ce publicul pentru poezie este unul mic. Dar cand cititorii de poezie, atatia cati mai sunt, sufera vizibil de ne-adecvare la timpul in care traim (si pentru care poezia este un refugiu psihologic in fata modernitatii sau un opiu pentru alienarea cotidianului), iar producatorii de poezie niste batranei cu adolescenta incompleta, dominata de impulsuri erotice reprimate (halal lirism!), de ce sa te mai miri? Pana si in titlurile filmelor de la Hollywood exista mai multa poezie decat in productia noastra autohtona de literatura.

    • @Cristi: Nici eu nu pot să trec peste faptul că, de fiecare dată cînt este vorba de o temă adecvată patriei, poeziei sau lui Dumnezeu, se va găsi întotdeauna unul care să aibă ceva de stricat. S-ar putea spune că democrația în general admite și chiar reclamă diversitatea de opinie. Dacă despre asta ar fi vorba. Dar nu-mi pot reprima gîndul că, sub teroarea roșie, toți aveau aceeași părere, articulată doar în zona lașității: fie viața cît de rea, uite că-i mai bine decît deloc. Ca acum să expună păreri fără măcar să aibă altă călăuză decît orgoliul circular, sub viteaza semnătură a unei porecle de împrumut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Liviu Cangeopol
Liviu Cangeopolhttp://contributors
Nascut la 28 martie 1954 in Iasi. Studii filologice neterminate la Universitatea “Al. I. Cuza”. In 1989, la trei luni inainte de evenimentele care au zguduit aparentele patriei, emigreaza in Statele Unite. Studii de contabilitate si administrarea afacerilor la New York si Atlanta. Timp de doua decenii activeaza ca analist politic la saptaminalele exilate Lumea Libera, Romanian Times si Micromagazin. Carti tiparite: Ce-ar mai fi de spus, in colaborare cu Dan Petrescu, jurnal anticomunist sub forma unui dialog scris pe timpul groazei si publicat in revista Agora, in 1989, apoi la Editura Albatros, in 1990, si Editura Nemira, 2000, romanele Zambetul, Editura Humanitas, 2007, Calmul prelevat in furtuna, Cartea romaneasca, 2013, si Virtutea aparentelor, in curs de aparitie la Editura Institutul European, 2016. Interese majore: literatura, filozofia, muzica. Interese minore: literatura, filozofia, muzica.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro