joi, martie 28, 2024

Despre karme politice în comunism: Ceaușescu, Drăghici și Securitatea

În urmă cu 60 de ani s-a purtat una din cele mai acerbe batalii pentru putere din istoria comunismului românesc. Se confruntau, de fapt, aparatul de partid, grupat in jurul lui Ceaușescu, și acela al Securitătii lui Dej, condus de Drăghici. Cu perseverentă viclenie, Ceausescu a reușit mai intâi slăbirea puterii rivalului său, apoi marginalizarea sa și, in final, completa lui emasculare politică. În mai 1965, la două luni de la moartea lui Dej și înscăunarea sa în fruntea PMR (numele avea să fie schimbat în iulie, la ceea ce, în noua numărătoare, devenea Congresul al IX-lea), Ceaușescu se afla în plină acțiune de consolidare a puterii sale personale. Mima respect pentru baronii lui Dej (Maurer, Apostol, Bodnăraș, Borilă, Chivu, Moghioroș, Coliu, Răutu, Sălăjan), dar, în același timp, declanșa o continuă operațiune de regenerare a cadrelor superioare. Prima sa țintă a fost îndepărtarea lui Alexandru Drăghici din fruntea Ministerului Afacerilor Interne, deci a Securității. Relația dintre cei doi locotenenți ai lui Dej era una extrem de tensionată. Putem afirma că acum 60 de ani a început prăbușirea politică a lui Alexandru Drăghici.

În 1956, după Congresul al XX-lea al PCUS, Ceaușescu se pronunțase în ședințele Biroului Politic împotriva tendinței lui Drăghici de a scoate Securitatea de sub controlul partidului. Cum el era secretarul CC însărcinat cu supravegherea organelor speciale, era clar că se plângea de insubordonarea lui Drăghici care, spunea Ceaușescu, beneficia de relații privilegiate cu primul secretar al CC al PMR. Dej a intervenit rapid și l-a calmat pe prea volubilul și nu tocmai obedientul discipol. În continuare, Ceaușescu și Drăghici vor fi ca două săbii într-o teacă. La fel, relațiile dintre soțiile lor, ambele ilegaliste, Elena și Martha, erau doar aparent amicale. În realitate, cele două amazoane se detestau profund. Martha provenea din clanul de militanți transilvăneni Cziko, făcuse închisoare în anii războiului, o privea pe Lenuța ca pe o neofită impertinentă. La rândul ei, soția lui Ceaușescu cultiva imaginea modestiei și a dorinței de a-și întregi educația prin studiile (dubioase) la Institutul Politehnic, Facultatea de Chimie Industrială.

Multe din înscenările din anii celei de-a doua stalinizări (1958-1962) au fost puse la cale de Drăghici, în directă complicitate cu Dej: așa-numitul jaf al Băncii Naționale, afacerea Comerțului Exterior, procesele împotriva studenților, condamnarea lotului Noica-Pillat. Sigur, Ceaușescu era la curent cu aceste acțiuni, le aproba din loialitate pentru conducătorul adorat, dar e greu de imaginat că nu-și punea unele întrebări. La fel, deși a jucat rolul de flagel al luptei împotriva imaginarelor comploturi fracționiste, inclusiv cele ale unor foști ceferiști gen Constantin Doncea și Dumitru Petrescu, Ceaușescu era la curent cu originile acestor răfuieli ale lui Dej cu foștii săi camarazi. Nu va ezita, așadar, ca imediat după moartea lui Dej să-i reabiliteze pe mulți dintre cei excomunicați în anii anteriori: Doncea, Petrescu, Ileana și Grigore Răceanu, Ștefan Pavel, Aurel Stancu, Vasile Bâgu, Miron Belea, Mihai Telescu, Anghel Schor și atâția alții. Noul responsabil cu ideologia, Paul Niculescu-Mizil, ani de zile mâna dreaptă a lui Leonte Răutu, insista asupra necesității scrierii unei istorii nemistificate a PCR. Era de fapt vorba de ceea ce numim de-dejizarea comunismului din România, o campanie menită să consolideze imaginea justițiară a noului lider.

Drăghici era în continuare membru al Biroului Politic, dar, în mai 1965, poziția sa devenise evident șubrezită. La întâlnirea cu activul de partid din Securitate, Ceaușescu a făcut referințe străvezii la necesitatea întăririi legalității socialiste și la evitarea oricăror fărădelegi. Spunea că „oamenii muncii nu trebuie să se teamă de organele statului socialist”. Era limpede că începuse declinul lui Drăghici și al echipei sale. În iulie 1965, la Congresul al IX-lea, avea loc debarcarea camuflată a lui Drăghici sub forma promovării sale ca secretar al CC. În locul său era numit Cornel Onescu, membru proeminent al grupului aparatului de partid, fost șef de secție în cadrul Direcției Propagandă și Cultură condusă de Leonte Răutu și, apoi, adjunct de șef de secție în Direcția Organizatorică în fruntea căreia s-a aflat Nicolae Ceaușescu (aghiotanții săi erau Petre Lupu și Ilie Verdeț).

Prin această numire, Ceaușescu și-a întărit decisiv poziția. Securitatea își pierdea relativa autonomie, omul lui Ceaușescu acționa eficient pentru înlocuirea dinozaurilor gen Vasile Negrea și Evghenie Tănase cu activiști devotați lui N.C.: Grigore Răduică, Ionel Gal, Nicolae Pleșiță. Pe linia Secretariatului CC, îndrumarea MAI o făcea alt magnat din grupul devotaților lui Ceaușescu, Vasile Patilineț. Fiul cel mic al lui Ceaușescu, Nicu, mi-a spus că tatăl său se călăuzea în politica de cadre după deviza: „Să-i tai mâței coada și să o lași să creadă că este mâță”…

Câteva cuvinte despre Cornel Onescu (1920-1993): de profesie muncitor tipograf, a activat inițial în tineretul social-democrat. Ceaușescu avea încredere în Onescu, l-a numit șeful secției cadre a CC ca pas pregătitor pentru lovitura împotriva lui Drăghici. A fost ministru de Interne până în 1972, dar a pierdut controlul asupra Securității odată cu numirea în fruntea Consiliului Securității Statului a lui Ion Stănescu, alt zelot din grupul aparatului de partid, pe data de 7 mai 1968. Onescu a fost descris de cei care l-au cunoscut drept un personaj ursuz, sobru și relativ modest. A deținut numeroase funcții, inclusiv pe aceea de președinte al UGSR. S-a pensionat în 1982. Surse credibile spun că ar fi fost contactat de unii dintre autorii „Scrisorii celor Șase” și ar fi fost inițial gata să semneze, dar că a renunțat din teamă pentru soarta copiilor săi.

În toți anii domniei lui Ceaușescu, așa cum a demonstrat profesorul Dennis Deletant în remarcabilele sale studii pe subiect, Securitatea a fost instrumentul dictaturii tot mai personalizate a familiei Ceaușescu, a instituit un sistem deosebit de perfid de terorizare psihologică a populației și a organizat numeroase acțiuni represive la ordinul direct al echipei profitocratice aflate la putere.

Nu a existat niciodată o Securitate patriotică. Este vorba de un mit cultivat de cei care au tot interesul să oculteze și să desfigureze adevărul istoric, inclusiv de fostul general securist Iulian Vlad. Rivalitatea dintre Drăghici și Ceaușescu nu a fost una de viziuni, de strategii, ci strict una de ambiții personale, de vanități competitive și de patimi născute din setea de putere. Niciunul nu a pus vreodată la îndoială necesitatea ca „brațul de fier” să lovească fără milă împotriva oricărei tentative de liberalizare internă.

Eseul de mai sus este versiunea lărgită a textului transmis la Radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/27335993.html

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Marea isprava a lui Ceausescu a fost aceea ca a reusit instaurarea unui regim stalinist fara a recurge la marea epurare. In 1965 el era evident un nimeni pe cand In 1924 Stalin era oricum un bolsevic proeminent cu un CV remarcabil. Hrusciov fiind un cvasinimeni a fost incapabil sa impuna un regim a la Stalin, din cauza lipsei unei baze de putere, fiind deci fortat sa castige putere prin liberalizare. Numai ca el a fost destul de inabil sa merga cu liberalizarea mult prea departe. Iar asta continea in ea insasi germenii probusirii sale. Liberalizarea cat de ct reala permite aparitia pretendentilor la tron. Secretul supravietuirii unui tiran e terorizarea si inhibarea protentialilor pretendenti. Asta se poate face a la Stalin cu milioane de morti sau a la Ceausescu, Jvkov, Kadar, ec. prin „coruperea” adeversarilor.

    „Adversarii” lui Stalin au sfarsit-o ba cu un piolet infipt intre urechi, ba torturati si/sau lihidati impreuna cu intregile lor familii, prieteni, etc. „Adversarii” lui Ceausescu au sfarist ca director de IAS langa Bucuresti (Draghici) si ambasador prin America Latina (Apostol). Sigur in ambele cazuri o prabusire din Olimpul bolsevic, dar chiar si in prabusirea lor ei erau oricum posesorii unor pozitii caldute, beneficiarii a diverselor privilegii (mai prafuite ce-i drept) dar oricum mult deasupra a ceea ce ar fi putut ajunge intr-o lume normala prin calificarile si abilitatile lor.
    Intr-un anume sens abordarea lui Ceausescu a fost mai perfida ca cea a lui Stalin. Stalin si-a strivit nemilor adversarii plus o multime de nevinovati, in mod preventiv pentru starpi insasi ideea de revolta. I-au trebuit vreo 10 ani ca sa-si consolideze cu adevarat autoritatea pas cu pas, chiar daca avea avantajul ca la momentul accederii la putere era deja o personalitate bolsevica respectabila si cu o baza de putere solida. Ceausescu a fost un nimeni ce a inceput sa imparta privilegii altor nimeni, ce-i datorau totul lui insusi.

    Pe de alta parte cei inlocuiti de oamenii lui Ceausescu isi pastrau cat de cat niste sinecuri si nu era striviti asa ca adversarii lui Stalin. Asta a facut ca ei sa nu ajunga niciodata in pozitia sobolanului incoltit care poate ucide pisica la disperare. Nu mai are oricum nimic de pierdut. Pentru ca daca ar fi fost asa probabil ca Ceausescu ar fi sfarsit rasuturnat cu mult inainte de 1989. In acest fel stimuland pe de o parte lasitatea victimelor si pe de alta parte fidelitatea nemarginita a argatilor sai a ajuns la puterea absoluta mai repede ca Stalin si a ramas acolo mai bine de 20 de ani..

    • ” “Adversarii” lui Ceausescu au sfarist ca director de IAS langa Bucuresti (Draghici) si ambasador prin America Latina (Apostol). ” Poate nu sunt exemplele cele mai bune, pentru ca astia doi au sfarsit-o in paturile lor. Unora nu le-a priit insa pozitia de director IAS, fie si langa Bucuresti (Virgil Trofin) sau de ambasador, fie si in Turcia (Vasile Patilinet) multumita Securitatii noastre patrioate :) .

      • Pantilineț și Trofin erau șoareci care au rămăs oricum dependeți de sinercuirile partidului până la moarte (greu de sus dacă au fost sinucidere, respectiv accident, într-adevăr). Dacă ar fi fost excluși din PCR (ceea ce Ceaușescu putea face ușor) ajungeua amndoi să măture străzile sau să vandă loz în plic, pentru că nu aveau niciunul nici o calificare. Și nici priză la popor nu aveau. Cine îi știa?! Cine i-ar fi urmat?! Deci eu zic că exemplele lor sunt irelevante.

        E posibil ca Trofin, scos țap ipășior pentru eșecurile din minerit să se fi sinucis cu adevărat în loc să fi fost sinucis de organe :-) . În cazul lui Pantilineț accidentul produs în Turcia e puțin probabil să fi fost ticluit de securitate. Ăla conducea o mașină de la Ankara la Istambul. Un durm de aproape 500 de km pe vemea când Turcia nu prea avea autotrăzi. Înainte de Istambul, adică după cel puțin 7-8 ore de drum, intră în depășire și lovește un camion turcesc pe contrasens. Ce putea aranja securitatea la faza asta? Povestea lui Apostol cum că i-ar fi turnat securiștii droguri in whiskey-ul luat șă aibâ ce bea pe drum e ridicolă. Dacă era așa probabil că lua un pom în brațe în primele oră de drum, că doar n-o fi stat omul pe uscat atâtea ore :-)

        Ăia din Politbiuro, adică singurii care contau cu adevărat până la apariția CEPEX-ului lărgit, nu se temeau în fiecare seară în drum spre casă că ar putea ajunge într-o celulă, așa cum se temeau ăia din Politbiuro-ul lui Stalin până în ziua morții tătucului. Asta e marea diferență.

        Ca să sintetizez: Stalinismul lui Stalin a fost impus și menținut prin teroare instituționalizată. Ăla al lui Ceaușescu a fost impus și menținut prin corupție. Ceaușescu n-ar fi putut impune un regim al terorii așa cum a reușit Stalin pentru simplul motiv că în primii ani putea fi răsturnat ușor de o conspirație la vârf. Iar apoi după „lărgirea CEPEX” când a acaparat cu adevărat puterea, devenise dependent ca un narcoman de statutul său de „personalitate politică proeminentă a lumii” și de laudele vestului, pe care le-ar fi pierdut instaurând un regim de teroare. Stalin n-a fost niciodată în poziția asta labilă după moartea lui Lenin. Asta e pe scurt ceea ce voiam să exprim.

        • Ceausismul a fost impus prin teroare, ca Ceausescu s-a folosit tot timpul de toata teroarea instaurata pana in 1964, pregatita de Ana, Luca, Teo, Dej, Draghici, Nicolski, etc. Ceausescu a participat si el la crime si teroare. A omorat tarani la colectivizare.
          Sa fim seriosi, deschiderea de la inceputul domniei lui Ceausescu e cunoscuta acum. Nu a fost decat o farsa. Ceausismul a fost impus prin teroare si mentinut prin coruptie si teroare. Nu era chiar iadul de pe timpul lui Stalin, dar tot teroare era.
          https://dexonline.ro/definitie/teroare

          • Chestia cu teroarea lui Ceaușescu e justificarea lașă a noastra a romanilor pentru complicitatea cu regimul său. Ceaușescu a corupt mult mai mult decat a terorizat.Ăsta e adevarul trist.

            Am avut un profesor în Gimnaziu care-l facea de toată jena atât pe Ceaușescu și pe consoarta sa aproape la fiecare oră. Cu mult humor. De aceea își pierduse catedra de la universitate și fusese exilat într-un alt oraș la o școală de cartier.. Probabil că era supravegheat continuu și cred că se știa foarte bine la organe ce face. . Toată lumea îl asculta cu plăcere dar nimeni nu făcea nimic, ca să nu-si compromită viitorul ca domnul Marcu, că de el mai are doar câtiva ani până la pensie și oricum nu mai conta :-) Într-un târziu l-au mutat muzeograf la muzeul local unde nu venea orcum nimeni. Asta era tot..

            Ceausșescu nu a avut nevoie nici de hectombe și nici de lagăre imense. Tot ce i-a trebuit lui ca să se impună fost a arunce niște fărâmituri acolo unde trebuia, exploatâd în mod iscusit lașitatea și micimea națiunii…

      • Intr-adevar, putem sa adaugam pe lista pe generalul de armata Ion Ionita, debarcat din functia de ministru al apararii in cea de presedinte al Comtetului roman al Crucii Rosi, caruia nui-a priit de looc schimbarea. Moatea saa fost mai mult decit suspecta. se pare ca, pentru a-l pedepsi pentru implicarea sa in complotul anti-ceausist, i s-ar fi dat pe „Radu”, de care pomeneste Pacepa in cartea sas anume i s-a plantat mateial radioactiv in fotoliul de la birou.Incitea saptamni, un zdrahon de om, cu osanatate de fie murea chnuri cumplite.i

    • Svejk, te înșeli. Marea teroare stalinistă a existat, a existat și marea epurare (mai mult ca în orice țară din fostul bloc sovietic) și a avut loc până la venirea la putere a lui Ceaușescu. De altfel, Ceaușescu a participat la ea după război, în calitate de PCR-ist și general de securitate stalinist.
      Până în 1965 toată țara a fost împânzită de lagăre de exterminare și toată lumea ”veche” exterminată (acea parte, uriașă, care era periculoasă pentru ruși).
      A fost cea mai agresivă epurare din blocul sovietic. așa ceva nu s-a făcut în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia sau Iugoslavia; nici pe departe.
      Tu ignori acea perioadă.
      Apoi saro direct la perioada a doua, mai soft, perioadă în care s-a lucrat la spălarea pe creier și la îndoctrinarea românilor fără violență fizică. La crearea ”omului nou”.
      Deci, nu a fost vorba de lașitatea poporului român. Poporul a rezistat cât a rezistat -aproape 20 de ani – dar timpul a trecut, inamicul a fost prea puternic, ajutor din afară nu s-a primit, România a fost izolată aproape total și sub controlul total al unui dușman inuman care a distrus fără nicio limită. Timpul a trecut, oamenii au îmbătrțnit sau au murit, iar noile generații au fost dresate în școală de comuniști.
      Nu e nicio justificare lașă a românilor. au fost două faze de teroare, iar românii au rezistat cât s-a putut, funcție de condițiile date.
      Ce spui tu sunt copilării. E ca și cum ai afirma că , de exemplu, poporul francez a fost laș pt că a acceptat tirania timp de mai multe secole.
      Poporul român a făcut și el tot ce a putut face, în raport cu istoria sa, cu poziția geografică, cu cultura, cu mărimea lui fizică, cu vechimea lui (adică un popor relativ tânăr și mereu destabilizat de cei din jur – zonă instabilă) și în raport de interesele marilor puteri.
      Gțndește-te că PArisul era un mare centru cultural al omenirii pe timpul când România nu exista.

  2. Marele merit al eseurilori , cartilor , chiar si al notelor, Dvs. despre comunismul romanesc este ca il subordonati intotdeauna caracterului global. criminal si antiuman, al comunismului de sorginte marxista. Cei care am trait din plin si complect perioada comunista a Romaniei, sintem unor tentati sa gasim scuze sau justificari unor peroane sau institutii direct implicate in instarurarea , consolidare si mentinerea acestui regim totalitar excesiv, marcat de personalitatile tipice pebtru ceea ce era de fapt comunismul romanesc, ale lui Gheorghiu – Dej si Ceausescu . Tentatia este fireasca, deoarece a fost si epoca tineretii si activitatii noastre. Poate ne cautam propriile justificari pentru acceptarea neconditionata a regimului, in special a ceausismului.
    Imi aduc aminte de ce spunea, prin anii 70, un prieten batrin al meu, fost demnitar inainte de 1944 , cu ani de puscarie la activ, eliberat in 1964: “ Daca vreodata vom mai veni la putere , eu i-as decora pe actualii conducatori comunisti si v-as baga la puscarie pe tine si p e altii ca tine. Voi, prin munca voastra si mai ales prin tacerea voastra, ati facut sa reziste si sa se dezvolte economia romaneasca, in timp ce prin prostia si deciziile lor aberante, activistii comunsiti au facut totul ca sa o distruga “
    Cartile Dvs despre comunismul romanesc ar trebui citite dupa cele, magistrale, despre totalitarism si comunism in lume

  3. am citit ca se prindeau de mina tovarasii milea ieroul cu patriotul vlad, cind se intilneau cu iubitul lor conducator,din cauza fricii de asta.

  4. 1. Un Raduica a fost gasit inecat in lacul Herastrau, prin anii 80. O moarte foarte dubioasa. Cunoasteti ce ruda era cu Grigore Raduica? (Stiu ca era ruda, dar nu cunosc de ce grad).
    2. Carei etnii ii apartinea Ionel Gal?
    3. Prin 1975-76 l-am cunoscut bine pe Teodor Vasiliu, marginalizat de Ceausescu pentru ca fusese adjunctul lui Patilinet la Sectia Juridica la CC. Nu-l simpatiza deloc pe NC. Patilinet, dece a fost marginalizat?

    • Aveti dreptate. generalul David Petraeus, cistigatorul razboaileor din Iraq si Afganistan ( pierdute apoi rusinos de Barack Obama si administratia sa ) a fost scos din armata, unde era un erou acalamt si iubit, foafrte periculos deci, si pus director la CIA unde aparatul bitocratic manevrat administrative, impreuna cu FBI, l-au terminat.
      Petraeus era foarte periculos si ca potential candidat la presedintie si. ca exponent a liderilor armatei, nemultumiti de Obama si atunci a urmat actiunea de compromitere.
      Schemele sint aceleasi , oriunde in lume !

      • Generaul Petaeus cu șnse la președinție?! Ata de unde ați scos-o?! N-a avut șnse la președinție generalul Norman Schwarzkopf, învingător în primul râzboi din Golf, care era perceput (justificat sau nu) ca un lider eficient și curajos. Ce șanse ar fi avu Peteaues perceput (justificat sau nu) de toată lumea ca un birocrat cenușiu și pe deplin fidel administrației Obama?!

        Astea-s pur și simplu strategii de cârciumă…

  5. Eu am o intrebare. Cartea dumneavoastra domnule V. Tismaneanu , „Efigii ale unui cosmar istoric ” am inteles ca urmeaza sa apara in trei volume , este posibil sa fie cumva alaturate si fotografiile celor mentionati ? Va multumesc ,o zi buna.

  6. După ce s-a înconjurat de acoliţi în conducerea partidului, Ceauşescu i-a înlăturat pe foştii sefi ai Securităţii, punând în locul acestora indivizi buni executanţi, servili, practicând cu brio manipularea interpersonală, rotaţia cadrelor învăţată la Moscova şi de la Gheorghiu Dej.
    Setea de putere a orgoliosului necioplit şi incult de la Scorniceşti s-a împletit cu viclenia şi perfidia psihopatului nativ şi au generat concentrarea puterii în mâna lui Ceauşescu şi a acoliţilor servili, laşi şi temători să nu-şi piardă scaunul şi privilegiile.
    “Să-i tai mâței coada și să o lași să creadă că este mâță”… pilda oferită de Ceauşescu fiului ilustrează cinismul, lipsa de scrupule, sadismul şi cruzimea conducătorului paranoic. Să nu uităm că însuşi Ceauşescu a participat la colectivizare cu pistolul în mână, ordonând personal împuşcarea ţăranilor. Cred că destule ziceri au fost adaptate de mintea vicleanului demagog Ceauşescu.
    Cultul monstruos al psihopatului paranoid antisocial Nicolae Ceauşescu a fost posibil şi s – a dezvoltat şi datorită terorii şi fricii de crimele şi grozăviile Securităţii dirijate de Gheorghiu Dej, din primii 20 de ani ai comunismului românesc. Partidele de opoziţie au fost interzise şi personalităţile progresiste neînfricate din toate clasele sociale au fost torturate, asasinate sau au suferit ani grei de închisoare.
    Studiile, articolele, analizele, cărţile dumneavoastră sunt foarte utile pentru istorie, pentru anatomia comunismului şi pentru noi înşine, pentru a afla răspunsul la întrebarea CUM A FOST POSIBIL COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA ?
    Vă apreciez în mod deosebit strădaniile şi tenacitatea dumneavoastră ! Sunteţi o adevărată forţă morală ! Vă apreciez felul în care reuşiţi să vă păstraţi tăria şi curăţenia morală studiind ororile, crimele, mizeriile comunismului.
    În mod sigur aveţi dezvoltat un puternic simţ pentru adevăr şi pentru dreptate rar întâlnit, pentru care vă sunt profund recunoscător! Vă mulţumesc din inimă pentru restituirile atât de necesare pentru memoria şi vindecarea noastră !

  7. Nişte amănunte:
    În anul 1968, membrii Secretariatului C.C. al P.C.R. au oferit un venit de 4000 de lei, lunar, pentru unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai aparatului comunist de represiune din ţară, generalul Alexandru Drăghici – dublu faţă de pensia acordată de Nicolae Ceauşescu pentru Elisabeta Luca (soţia lui Vasile Luca, fostul ministru de Finanţe de tristă amintire). Propunerea nu a convenit fostului ministru al Securităţii Statului, care deţinuse acea funcţie în perioada în care Lucreţiu Pătrăşcanu era anchetat la Bucureşti pentru o vină inexistentă, iar istoricul Gheorghe I. Brătianu se stingea nevinovat din viaţă în penitenciarul „Dunărea” din Sighetu-Marmaţiei (27 aprilie 1953). Totodată, Alexandru Drăghici a refuzat mutarea într-o nouă casă în toamna anului 1968, deşi aceasta fusese renovată recent de Secţia Gospodărie a C.C. al P.C.R. – care cheltuise deja 318.000 de lei, o sumă echivalentă cu valoarea a cinci-şase apartamente din acea vreme.
    La 30 octombrie 1968, Gheorghe Stoica l-a aprostrofat pe fostul ministru al Securităţii Statului pentru pretenţiile sale financiare enorme, însă Nicolae Ceauşescu a aprobat în cele din urmă ca Alexandru Drăghici să primească o pensie în valoare de 7000 de lei, concomitent cu degradarea generalului şi trecerea sa în rezervă cu gradul de soldat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro