joi, martie 28, 2024

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate.

Când geologii măsoară în laborator duritatea mineralelor, acestea nu conspiră între ele să apară mai dure decât sunt în realitate și să avanseze neobservate pe scara Mohs.

Cu oamenii, lucrurile sunt mai complicate când se folosesc măsuri  cantitative. Dacă, de exemplu, promovarea are loc pe baza creșterii indicelui de productivitate personală,  angajații nu vor sta impasibili. Vor încerca din toate puterile să demonstreze că sunt harnici și produc plusvaloare. Dar măsurarea acestui tip de comportament uman prezintă riscuri. Următoarele exemple vor ilustra, sper, mai bine această situație.

La începutul sec. al XX-lea, Vietnamul era o colonie din Indochina franceză, împreună cu Cambogia și Laos. În 1897, Paul Doumer fusese numit guvernator general al coloniilor (mai târziu,  el va deveni președintele Franței și va muri asasinat în 1932 de un emigrant rus). Doumer a inițiat un plan ambițios de modernizare în stil european al orașului Hanoi, plan care cuprindea, printre altele, și instalarea de toalete funcționabile în locuințele particulare. Vastul sistem de canalizare, care se extindea sub cartierul francez al orașului, împreună cu altul mai modest, care servea zonele suprapopulate în care trăiau vietnamezii, era un simbol al curățeniei și progresului.

Până când, din canalele subterane cu o lungime de peste 15 km, au început să apară șobolanii, terorizând populația orașului și răspândind diverse boli, precum ciuma bubonică. Ceva trebuia făcut.

Autoritățile coloniale au angajat echipe de deratizare, formate din vietnamezi, care trebuiau să coboare în canale, să fugărească și să prindă șobolanii.[1] Activitatea vietnamezilor-vânători de șobolani era recompensată pentru fiecare coadă de animal predată oficialităților. Mulți dintre locuitorii Hanoiului au fost mulțumiți de această activitate sanitară și, în curând, cozile de șobolan au început să umple oficiile de colectare. 

Dar nu peste multă vreme, locuitorii din Hanoi au început să observi șobolani fără cozi furișându-se prin canalizare. Se pare că echipele de deratizare au preferat să nu-și omoare prada. Mai bine era să le taie doar o bucată de coadă și să lase animalele să se înmulțească în continuare, având astfel garantată o sursă de cozi pentru viitor. Alți locuitori, cu un spirit de afaceri mai dezvoltat, au importat șobolani din alte orașe, iar alții au început să crească șobolani pentru a le colecta cozile.[2]

Programul de recompensare a eșuat pentru că oamenii au făcut ceea ce fac întotdeauna când apare perspectiva unei recompense. Ei au început să păcălească sistemul.

Următoarele trei exemple sunt apocrife, dar se non è vero, è ben trovato

1. Pe vremea când britanicii conduceau India, birocrații din Delhi au început să fie îngrijorați de proliferarea cobrelor în oraș. Pentru a ține problema sub control, autoritățile au oferit o recompensă pentru fiecare piele de cobră. Acest stimulent economic a funcționat bine – prea bine, după cum s-a dovedit mai târziu.

În curând, cobrele au fost ucise la voia întâmplării, iar guvernul a fost mulțumit de programul său de recompense. Însă câțiva indieni întreprinzători au simțit că este rost de o afacere mai rentabilă prin omorârea șerpilor. Acești oportuniști au început să crească cobre pentru a le jupui apoi de piei, iar alții au ajuns până la importul de cobre din alte țări.

Astfel, nu a trecut mult timp până când britanicii au ajuns să fie sufocați de prea multe piei de cobră. Când oficialii au descoperit escrocheria, au retras recompensa, dar concluzia a rămas: oamenii au știut cum să păcălească sistemul, iar efectul Cobra a ajuns să desemneze efectele perverse ale unor intenții bune.[3]

2. Când planificatorii sovietici au ordonat fabricilor de cuie să crească numărul de cuie pe care le produceau, se spune că managerii au reacționat forțând muncitorii să producând milioane de cuie, mici și inutile. Dar când planificatorii și-au dat seama de situația creată, au trecut la un criteriu de greutate pentru evaluarea muncitorilor. Consecința? Fabricile au început să producă cuie uriașe, mai puține, dar mai grele și la fel de inutile (Fig. 1). Păcălirea sistemului a fost evidentă, ca și efectul pervers al unei planificări aiuristice.

Fig. 1. O ilustrare a legii Goodhart: Atunci când o măsură devine o țintă, aceasta încetează să mai fie o măsură bună. (Sursa)

3. În a doua parte a anilor 1980, circula o glumă atribuită trupei Divertis din Iași.

A începute campania de recoltare națională și fiecare prim-secretar județean trebuia să raporteze Comitetului Central al PCR starea îndeplinirii planului de recoltare.

Prim-secretarul județului A: Raportăm că județul nostru a terminat recoltarea de pe X hectare.

Prim-secretarul județului B: Raportăm că județul nostru a terminat recoltarea de pe Y hectare.

Prim-secretarul județului C: Raportăm că județul nostru a terminat recoltarea de pe Z hectare.

După doar câteva raportări adiționale, Comitetul Central al PCR ordonă:

Opriți recoltarea,  s-au depășit granițele țării!…

Se poate spune că și prim-secretarii județeni au încercat (reușit) să păcălească sistemul, iar perversitatea unor astfel de raportări fictive au creat mari neajunsuri alimentare unei populații înfometate.

Exemplele de mai sus (și multe altele asemănătoare) sunt canonizate în așa-numita lege Goodhart, după numele lui Charles Goodhart, consilier economic principal la Bank of England.[4] Într-o conferință susținută în 1975 în Sydney, Australia, el a spus că

Orice regularitate statistică observată va tinde să se prăbușească odată ce se pune presiune asupra ei în scopuri de control.

Într-o lucrare publicată în 1997, antropologa Marilyn Strathern a generalizat legea lui Goodhart dincolo de statistici și control, obținând o evaluare mai largă și mai ușor de reținut:

Atunci când o măsură devine o țintă, aceasta încetează să mai fie o măsură bună.

Un român descurcăreț ar da o definiția și mai succintă:

Arătați-mi stimulentul și vă voi arăta rezultatul.

Ceea ce este interesant în legătură cu legea Goodhart este că, odată ce o cunoști, îi observi prezența și efectele peste tot – în jurnalism, medicină, finanțe, educație, angajarea forței de muncă, inteligență artificială, schimbarea climei etc. Și nu este doar o observație oarecare, gen legea lui Murphy, fără consecințe semnificative. Este o problemă a cărei nerezolvare poate avea efecte grave asupra sănătății noastre, a mijloacelor noastre de trai, a economiei și educației noastre.

Recent (26 mai 2021), Peter Coy, editor economist la Bloomberg Businessweek, a publicat un articol cu un titlu sugestiv: Goodhart’s Law Rules the Modern World. Here Are Nine Examples (Legea Goodhart guvernează lumea modernă. Iată nouă exemple). Cititorul interesat poate găsi informații pertinente despre situațiile în care, atunci când o măsură devine o țintă ce trebuie atinsă, aceasta încetează să mai fie o măsură bună, făcând loc unor abuzuri, manipulări, ori distorsiuni ale realității.

Exemplul următor se referă doar la SUA – despre situații similare din România nu mă pot pronunța din lipsă de date, dar cititorii din țară cunosc desigur situația „la firul ierbii” și pot să o prezinte prin comentariile lor.

În învățământul superior din SUA, unele colegii și-au manipulat datele pentru a obține un loc mai bun în influentul clasament U.S. News & World Report, pe care părinții și elevii de liceu, viitori studenți, îl consultă febril înainte de a hotărî la care facultate vor da examen de admitere. Clasamentul menționat ia în considerare numeroase aspecte despre un colegiu, inclusiv ratele de admitere și scorurile SAT (Scholastic Aptitude Test) /ACT (American College Test), foarte importante și pentru o eventuală obținere a unei burse. Odată ce clasificarea colegiilor începe să influențeze admiterea, birourile care se ocupă de admitere încep să folosească diverse scheme pentru a-și promova propriile interese.

Ca să-și micșoreze ratele de admitere și astfel să pară mult mai selective, unele colegii și universități fac recrutări agresive de candidați, inclusiv din rândurile elevilor care au puține șanse de a fi admiși.

Ca să-și crească scorurile SAT pentru admitere, unele colegii și universități folosesc diverse strategii: renunță să mai ceară aceste scoruri din partea studenților internaționali, care de regulă au scoruri mai mici decât elevii americani, admit elevi mai slabi în semestrul de primăvară, când scorurile nu se iau în considerare, sau chiar plătesc studenții deja admiși să dea din nou examenul SAT, cu bonusuri pentru creșteri substanțiale ale scorului SAT.

Aceste eforturi de a păcăli sistemul reduc valoarea clasificărilor colegiilor și universităților americane. Astfel, clasificările la care se uită toată lumea (părinți, elevi, competitori) ajung să fie influențate de dorința birourilor de admitere de a obține rate de admitere și scoruri SAT nerealiste.

Legea Goodhart, factorul de impact și h-indexul

Un domeniu clasic de manifestare a efectelor nocive produse de legea Goodhart sunt publicațiile științifice. Utilizarea numărului de citări ca măsură a calității/importanței unei reviste – așa-numitul factor de impact– a condus editorii la încercări de păcălire a sistemului. Unii forțează autorii să includă citări ale unor articole apărute în aceeași revistă. Alții publică majoritatea articolelor în ianuarie, pentru a avea tot restul anului la dispoziție pentru citări. Alții publică sinteze anuale care citează multe din articolele apărute în acel an. Sunt și editori care își orientează atenția către discipline sau tipuri de articole ce tind să atragă mai multe citări.[5]

Un exemplu de fraudă editorială menită să crească artificial factorul de impact a fost prezentat în 2013 în revista Nature.[6]

Patru editori ai unor reviste medicale braziliene au conceput și pus în practică un procedeu de păcălire a sistemului de citări pe care jurnalistul de la Nature l-a numit Citation Stacking (Fig. 2). În românește, l-aș numi „cumetria citărilor”, plecând de la modul de funcționare: eu îți „botez” copiii tăi (i.e., citez articolele din revista ta), iar tu îmi „botezi” copiii mei (citezi articolele mele în revista ta). „Cumetria citărilor”, desfășurată în perioada 2010-2011, a condus la creșterea factorului de impact cu 28% – 76%!! O creștere artificială, care pervertește cel mai important sistem de evaluare a importanței și impactului unei publicații științifice.

Fig. 2. Modul ingenios de păcălire a unei măsuri  cantitative (numărul de citări) în vederea creșterii artificiale a factorului de impact a patru reviste medicale publicate în Brazilia. O nouă demonstrație a efectului nociv, pervers, al legii Goodhart: Atunci când o măsură devine o țintă, aceasta încetează să mai fie o măsură bună.

Din păcate, editorii brazilieni frauduloși nu sunt singurii care aplică legea Goodhart în propriul interes. În același articol din Nature, sunt prezentate și alte cazuri, deocamdată neclare.

Unul implică trei reviste de medicină italiene  (International Journal of Immunopathology and Pharmacology, Journal of Biological Regulators and Homeostatic Agents și European Journal of Inflammation), toate având același editor-șef, Pio Conti, un imunolog de la Universitatea din Chieti-Pescara.

Într-un alt caz, articolele de recenzie cu sute de referințe publicate de Science China Life Sciences nu au avut aparent drept scop creșterea factorului de impact, ci clarificarea confuziilor după o schimbare de nume și „promovarea revistei nou reformate în fața unor potențiali noi cititori”, conform declarației redactorul-șef al acesteia, Dacheng Wang, care lucrează la Institutul de Biofizică al Academiei Chineze de Științe din Beijing.

Și pentru că Brazilia-și are manipulatorii  săi, Italia-și are manipulatorii săi, până şi chiar China-şi are manipulatorii săi, în fine, oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are manipulatorii săi… Numai noi să n-avem manipulatorii noștri?!… O situație à la Caragiale profund intolerabilă… care s-a remediat, totuși.

În 2016, un memoriu semnat de 77 matematicieni români și adresat Ministerului Educației a demonstrat că și noi știm să profităm de efectele perverse ale legii Goodhart prin manipularea factorului de impact. De exemplu,

Revista Balkan Journal of Geometry and its Applications. Această revistă, editată la Universitatea Politehnică București, este un exemplu de fraudă științifică dată în vileag. Până în 2010, revista impunea explicit pe pagina sa de internet autorilor să acorde cel puțin câte două citări revistei.[s.m.] La Congresul Internațional al Matematicienilor din 2010 acest lucru a devenit public, iar ISI Thomson a fost nevoită să suspende cotarea revistei respective.

Derapajele etice generate de manipularea perversă a factorului de impact produc situații halucinante. În același memoriu al matematicienilor se dau mai multe exemple. Reproduc unul dintre ele:

Revista online Fixed Point Theory and Applications (FPTA) editată în prezent la Springer. Până în 2011, revista era editată de editura egipteană Hindawi. Revista FPTA este clasată în 2015 pe un stupefiant loc 6 între revistele de matematică din lume (sub-domeniul “Mathematics” al listei Thomson Reuters 2015) si are Factorul de Impact (IF) =2,5. Spre comparație, o revistă prestigioasă precum Crelle (Journal fur die Reine und Angewandte Mathematik), cea mai veche revistă de matematică din lume, se găsește pe poziția 23 cu IF=1,432, iar Acta Mathematica se găsește pe poziția 7, cu IF=2,469. Renumitele reviste franceze Journal de Mathematiques Pures et Appliquees și Annales de l’Ecole Normale Superieure se regasesc pe pozitiile 15, respectiv 19, adica mult sub FPTA! Articolele publicate in FPTA au ca autori aproape exclusiv oameni de știință din țări precum China, Arabia Saudita, Iran, Turcia, care activează în universități fărî o puternică tradiție matematică.

Numărul citărilor reprezintă o măsură și pentru autorii care publică în revistele științifice. Este bine cunoscut faptul că parametrul cantitativ numit h-index constituie, în teorie, o evaluare obiectivă a calității și importanței cercetărilor publicate de cineva. În prezent, h-indexul a devenit un criteriu major de angajare și/sau promovare în învățământul superior sau institute de cercetare, în evaluarea cererilor de granturi și acordarea de premii și fonduri de cercetare.

Folosind procedeul pe care l-am descris aici în cazul autorilor, „suveica citărilor” presupune o chestie simplă: eu te citez pe tine, tu mă citezi pe mine, și amândurora ne crește  h-indexul. Sau, conform grupului Divertis explicând legea lui Ohm: Ești om cu mine, sunt om cu tine.


Creșterea continuă a numărului de citări este întreținută prin diverse metode care nu au prea multă legătură cu calitatea lor: rețelele de citări; efectul Matei (avantaje cumulative); auto-citări, citări fără relevanță, făcute doar pentru „ajuta pe cine este om cu tine” ș.a.

Goana patologică după citări atinge și forme grotești. Când am publicat articolul Un articol inexistent, scris de autori inexistenți și publicat într-o revistă inexistentă a fost citat de peste 1.100 ori!, pe 6 noiembrie 2020, numărul citărilor unui articol inexistent era 1.174! Pe 19 iunie 2021, cînd scriu aceste rânduri, articolul-fantomă acumulase 1.204 citări, cu 130 mai multe! Incredibil dar adevărat…

Sundarapandian Vaidyanathan, informatician la Vel Tech R&D Institute of Technology, a primit un premiu din partea guvernului indian pentru că se numără printre cei mai buni cercetători din țară pe baza productivității și numărului de citări. Însă, în 2019, revista Nature a scris că 94% dintre citările lucrărilor sale până în 2017 au provenit de la el însuși sau de la coautori (suveica indiană).[7]

Din nefericire, informaticianul indianul nu este singur. Un studiu publicat în PLos Biology în august 2019, arată că cel puțin 250 cercetători au acumulat peste 50% din citările lor de la ei înșiși sau de la co-autorii lor, rata de auto-citare fiind de 12,7%. Pe primele locuri ale auto-citărilor se situează oamenii de știință din Ucraina și Federația Rusă. Similar, cele mai multe auto-citări aparțin autorilor din domeniile Fizica nucleară și a particulelor, respectiv Astronomie și Astrofizică.[8]

Efectul pervers al creșterii artificiale a numărului de citări prin distorsionarea realității este evidențiat de articolul din Nature și prin următorul exemplu:

Alți doi cercetători, care au câștigat aplauze, fiind citați foarte mult, sunt Theodore Simos, un matematician al cărui website listează afilieri cu Universitatea King Saud din Riyadh, cu Universitatea Federală Ural din Ekaterinburg, Rusia, și cu Universitatea Democritus din Tracia, Komotini, Grecia; și Claudiu Supuran*, un bio-chimist de la Universitatea din Florența, Italia, care enumeră, de asemenea, o afiliere la Universitatea King Saud. Atât Simos, care a adunat aproximativ 76% din auto-citări și citări de la coautori, cât și Supuran (62%), au fost incluși în 2018 pe o listă de 6.000 de cercetători de talie mondială selectați pentru performanța lor excepțională în cercetare realizată de Clarivate Analytics, o firmă de servicii de informații din Philadelphia, Pennsylvania, care deține Web of Science.

*Claudiu Supuran a lucrat la Spitalul din Șimleul Silvaniei, între 1987-1989, apoi a fost conferențiar la Universitatea București, între 1990 – 1993. În prezent este cetățean italian. Supuran are un h-index = 149 și 98.302 citări. În urma publicării articolului din Nature, foștii „cercetători de talie mondială” Theodore Simos, Claudiu Supuran, Tasawar Hayat și Ahmed Alsaedi, care au fost găsiți toți cu un nivel ridicat de auto-citare, nu mai apar pe noua listă publicată de  Clarivate Analytics  în noiembrie 2019.

Că așa-i în tenis…


Cu ocazia studierii dosarelor candidaților pentru apartenența în comisia CNATDCU anul trecut am constatat cum lucrează suveica citărilor în România. Erau trei dosare ale unor cadre didactice de la o universitate din provincie apărută după 1990, care publicaseră de zor în Analele respectivei instituții academice și prin alte publicații naționale. Cei trei se citaseră intens în mod circular (eu pe tine, tu pe mine, el pe noi doi, noi doi pe el etc.) astfel încât numărul de citări și h-indexul personal erau crescut ca Făt Frumos cel din poveste… Și în acest caz, indicii bibliometrici au fost manipulați, rupți de realitate și fără o bază pentru acordarea calității de membru CNATDCU.

O „contribuție” românească „respectabilă” la demonstrarea efectului nociv al legii Goodhart o reprezintă Fabrica de articole științifice a editorului George Lăzăroiu, „conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității Spiru Haret: în CV-ul domniei sale raportează pentru un singur an – 2009 – douăzeci şi două asemenea articole fake, iar în fișa candidatului pentru postul de conferențiar (pe care l-a şi obținut prin Ordinul Ministrului Educației declară că a publicat 119 articole în reviste „internaționale”, de fapt în propriile lui ficțiuni apărute la editura Denbridge Presss / Addelton Academic Publishers (New York)”. Demascarea publică făcută de dl. Horia Pătrașcu în 2014 demonstrează că și în România afacerea cu articole făcute la comandă pentru a îndeplini nu știu care condiții de promovare frizează grotescul prin cotele alarmante pe care le atinge. În același timp, perversitatea legii Goodhart denaturează caracterul fundamental al scientometriei: aceasta nu mai înseamnă automat meritocrație, ci devine o măsură coruptă a unui parametru cantitativ menit să analize calitativ produsele cercetării științifice.

A aprecia calitatea unui om de știință pe baza h-indexului său este ca și cum ai alege un vin după prețul sticlei, o brânză elvețiană după mărimea găurilor sau o ciocolată după conținutul de zahăr.

Când sunt întrebat despre h-indexul meu, îmi place să răspund cu un vers al poetului francez Alfred de Musset:  Mon verre n’est pas grand mais je bois dans mon verre. (Paharul nu mi-e mare, dar eu beau din paharul meu). Prin asta vreau să afirm că pentru imensa majoritate a articolelor și cărților mele sunt unic autor sau primul autor. Nu am participat niciodată la „suveica citărilor” și nu am încercat niciodată să păcălesc sistemul h-index, pentru a beneficia de efectele perverse ale legii Goodhart.

Concluzii

Legea Goodhart este un semnal de alarmă pe care trebuie să-l considerăm cu toată seriozitatea și responsabilitatea.

Pentru că legea Goodhart spune un lucru relativ simplu: Când este vorba de oameni, toți parametrii de evaluare cantitativă sunt sortiți abuzurilor. Limitându-mă doar la exemplele de mai sus, legea Goodhart stipulează că, atunci când o caracteristică a activității științifice (de ex., factorul de impact, h-indexul sau chiar amândouă) este aleasă ca indicator al performanței, aceasta încetează să mai funcționeze ca atare, deoarece oamenii încep să păcălească sistemul de evaluare.

Ce se întâmplă cu efectele perverse ale legii Goodhart? În economie, finanțe, învățământul de toate gradele, studiile climatice, aplicațiile inteligenței artificiale, studiile medicale ș.a.m.d., aceste efecte au multiple grade de dezastru. Și sper că, după lectura acestui articol, vor apărea și altele, cu exemple concrete din România (mi-amintesc că în 2019, după ce am publicat un articol critic despre Greta Thunberg, platforma Contributors a găzduit imediat mai multe materiale despre eleva suedeză).

Dacă ne rezumăm doar la indicii scientometrici menționați mai sus, efectele lor negative au repercusiuni profunde și extinse în diferitele niveluri ale activităților academice și de cercetare prin potențialul lor de a crea fake realities.

Mineralelor nu le pasă ce credem noi despre duritatea lor, iar talcul nu va încerca vreodată să înlocuiască diamantul pe scara lui Mohs. Dar oamenilor le pasă cum sunt măsurați. Și aici intervine legea Goodhart cu tot evantaiul ei de consecințe.

Combaterea efectelor perverse ale acestei legi poate avea succes dacă ne îndepărtăm de regulile fixe, neschimbate, care pot fi ușor de manipulat. De asemenea, măsurătorile noastre trebuie să folosească mai multe criterii în loc de un singur standard, ușor de corupt. Dar primul pas este conștientizarea problemei – să acceptăm faptul că ea există și își face simțită prezența în diverse activități umane ale lumii moderne.

Soluții în cazul scientometriei au fost deja propuse – Declarația de la San Francisco despre Evaluarea Cercetării (DORA) și Planul S, rămâne ca ele să fie acceptate și să-și dovedească eficiența.

A da un nume și a pune accentul pe capcanele măsurării și recompensării ulterioare este contribuția de durată a lui Charles Goodhart.

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

Delgado Lopez-Cozar, E. et al., 2012, Manipulating Google Scholar Citations and Google Scholar Metrics: simple, easy and tempting, EC3 Working Papers 6: 29 May, 2012

Ioannidis, J. P. A., 2018, Massive Citations to Misleading Methods and Research Tools: Matthew Effect, Quotation Error and Citation Copying, 2018, European Journal of Epidemiology, vol. 33, p. 1021 – 1023.

NOTE____________


[1] Despre munca teribilă într-o echipă de deratizare, se poare reciti/revedea calvarul lui Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni.

[2] Maunz, S., 2017, The Great Hanoi Rat Massacre of 1902 Did Not Go as Planned – Instead of disappearing, the pesky rodents proliferated.

[3] Hartley, D., 2016, The Cobra Effect: Good Intentions, Perverse Outcomes – No loophole goes unexploited, Psychology Today.

[4] Pe lângă Efectul cobra, menționat în text, variante ale legii Goodhart sunt legea Campbell (Cu cât un indicator social cantitativ este mai mult utilizat pentru luarea deciziilor sociale, cu atât mai mult va fi supus presiunilor de corupție și cu atât mai mult va fi mai predispus să denatureze și să corupă procesele sociale pe care este menit să le monitorizeze) și critica lui Lucas (Având în vedere că structura unui model econometric este formată din reguli de decizie optime ale agenților economici și că regulile de decizie optime variază în mod sistematic în funcție de modificările structurii seriilor relevante pentru decident, rezultă că orice modificare a politicii va modifica în mod sistematic structura modelelor econometrice)

[5] Bergstrom, C. T., and West, J. D., 2020, Calling Bullshit The Art of Secpticism in a Data-Driven World, Allen Lane Publishers, p. 94.

[6] Van Noorden, R., 2013, Brazilian citation scheme outed, Nature, vol. 500, pp. 510–511, https://doi.org/10.1038/500510a.

[7] Norden, R. V. and Chawla, D. S., 2019, Hundreds of extreme self-citing scientists revealed in new database, Nature, vol. 572, pp. 578-579.

[8] Ioannidis, J. P. A. et al., 2019, A standardized citation metrics author database annotated for scientific field, PLOS Biology, https://doi.org/10.1371/journal.pbio.3000384

Distribuie acest articol

99 COMENTARII

  1. Interesant articolul! Sem,nalul de alarma este cat se poate de real si exprimati un punct de vedere valid, cred eu: H-index si numarul articolelor nu sunt un criteriu absolut in evaluarea calitatii unui cercetator. Totusi, un index H ridicat si un numar semnificativ de publicatii nu trebuie considerate drept neseriozitate. Intre un cercetator fara publicatii in ultimii ani, ori cu un numar redus de publicatii, ori cu rezultate care nu sunt citate, si unul cu un index H ridicat, as alege mai degraba pe ultimul. Deseori, criticile legate de indexul H si un numar mare de publicatii vin de la persoane fara publicatii, ori ale caror rezultate nu au un impact semnificativ. In acest caz totul suna mai degraba a „struguri acri”.

    Cred ca solutia este ca, odata obtinute, rezultatele sa fie trimise spre publicare in reviste de traditie, cu reputatie incontestabila in domeniu. Aceste publicatii au editori cu expertiza incontestabila, iar invitatiile pentru recenzie trimise referentilor sunt acceptate mult mai usor. Articolele aparute in astfel de reviste trec printr-un filtru riguros. Prin urmare, un index H contruit in acest mod reprezinta, totusi, o garantie a alitatii muncii de cercetare. Astfel s-ar elimina si revistele aparute peste noapte, ori care si-au construit in mod artificial (ca sa nu spun fraudulos) un factor de impact ridicat. S-ar rezolva multe probleme din lumea stiintifica.

  2. foarte util articolul (ca si cel dinaintea lui de altfel)
    let s cheat the system. but then who is the system ?
    inainte de 89 productia de cereale sau marimea stiuletilor cresteau spectaculos dupa fiecare congres, iar singurul rezultat corect masurabil era cureaua de la pantaloni ce se stringea gaura cu gaura de la o raportare la alta. de ce ar fi avut nevoie de astfel de masuratori necrezute de nimeni, cind oricum orice miriiala era acoperita de ciomagul militianului, ramine un mister. dupa 89 a crescut productia de doctori (in toate domeniile) de generali, chestori sau academicieni. nimeni nu i ia in serios desigur, de vreme ce Romania i macinata de impostura si hotie si nu mai produce nici scobitori (dara sa mai inventeze si patenteze). atunci de ce ? bunastarea scroafei catarata n copac (in universitati, politica, militie, justitie, finante etc etc) nu depinde de ce ofera „naivilor” ce o platesc regeste (vorba vine, ca n o fac de voie ci constrinsi de sistemul tocmai instaurat de scroafa) ci de ce se raporteaza catre organele de partid si de stat.

  3. O mina spala pe alta si amindoua – obrazul . Nimic nou sub soare . De cind lumea si pamintul stam cu totii sub zodia cuvintelor : interesul poarta fesul . Exemplele date ne prezinta cu acuratete modalitatile prin care noi toti ne atasam spuselor – banul e ochiul dracului .Multumim autorului pentru exemplele date . Cu totii stim modalitatea prin care – imediat dupa revolutie -faculatatile particulare – aparute ca ciupercile dupa ploaie – isi faceau rost de studenti .Cu totii stim cum functiona si cum functioneza sistemul de notare al elevilor din Romania si nu numai .Ce putem face, cum putem opri sau macar minimiza efectele acestor sisteme ce ocolesc legea .Nu putem a reconsidera intreaga situatie decit prin decizia ce tine de apartitia a unor noi legi (detinatoare a pedepselor de rigoare ) si a unor noi proceduri administrative ce au capacitatea de a opri sau minimiza aceste actiuni atit de paguboase .Abuzuri exista peste tot – in lumea larga – problema este cum elimini din mentalul individual sau colectiv derapajele si asta nu se poate face decit prin aparitia unei noi forme de educatie , incepind cu cea mai frageda virsta . Aici intervine rolul de exceptie al creselor ,gradinitelor si solilor generale ,unde rolul in formarea caracterului individului este decisiv . Modelul din trecut, prin care copilul era lasat in grija bunicilor trebuie sa dispara .Societatea romaneasca trebuie sa-si regindesaca rolul in educatia primara a copilului .Totusi ,fara a dori sa critic pe nimeni , devine usor hazlie aducerea mereu si mereu in prim planul textelor numele domnisoarei Greta Thumberg . La urma urmei domnisoara in cauza nu se erijeaza in vreo somitate stiintifica ce ne prezinta vreo teorie de necombatut ci mai degraba doreste a atrage atentia asupra unor fenomene ce pot deveni daunatoare modelului nostru de viata .Fara discutie, a reusit sa atraga atentia si nu numai pe segmentul de virsta pe care il reprezinta .

  4. Coditele sobolanilor pot si similare scalpurilor indienilor din america. Si totusi nimeni nu s-a apucat sa creasca indieni.

    Sedinta la Apicola, scadea productia de miere pt export. Un cetatean se inscrie la cuvint si propune sa se creasca mai degraba evrei care aduceau mult mai multi bani decit albinele.

    Si-n proiectare se inventase criteriul harniciei la nr de desene, si formatul acestora. Se ajunsese ca fiecare coltar sa fie desenat pe A3. Mai apoi a venit economia de hirtie. Se desena pe un A0, o combinatie de mai multe A3, A2, A1 astfel sa se foloseasca la max suprafata. Dar cind se facea o modificare pe un A3, continut in A0, se tragea la ozalid tot A0.

    • O, vai!

      Colegii mei de la primul serviciu din România prinseseră introducerea normelor de producție în proiectare. Nu mai rețin exact ce ziceau ei, dar cred că norma zilnică era un desen A3 sau A2/zi așa că orice nimic se făcea îbtr-adevăr pe formate mari. Centrala s-a crezut șmecheră și a introdus cică și o „normă de ocupare a planșei” sau așa ceva, care normă spunea cât anume din suprafața desenului trebuie acoperită. Așa că înclusiv desenele cele mai simple avea j-de mii de detalii și proiecții suplimentare de se speriau oamenii din fabrică și au trebuit să angajeze mai multe desenatoare :) Proiectantul făcea doar proiecțiile nescesare și-i șpunea desenatoarei ce alte proiecții mai vrea – și toată lumea avea de, lucru de se făcea cincinalul în 3 ani și nu în doar 4:)

      Spuneau însă că treaba cea mai zemoasă erau manualele mașinilor și documentația scrisă. Acolo norma a rămas în ultimul deceniu al lui Pingelică aceeași: 1 pagină pe zi. Așa că pentru orice nimic se scriau ditai bibliile și toată lumea lua premii că doar se lucra în acord global. :) Până la urmă oamenii nu erau chiar ticăloși. Spuneau că prima pagină era varză. Următoarele maxim 10 spuneau tot ce trebuia știut de utilizator și apoi se mai ticluiau vreo 100 de pagini de varză de dragul normei :) de leșinau dactilografle scriind… Cică și asta s-a rezolvat. O bună parte din barbologie era oricum identică de la o mașină la alta așa că paginile respective se scriau în âte 5-6 exemplare – în funcție de cât putea îndura indigoul. Cele 4-5 exemplare suplimentare se foloseau la manualele altor mașini, fiind doar renumerotate :) șeful meu se plângea că atunci când l-au împușcat pe Pingelică avea deja zarzavatul (paginile cu nonsensuri pentru normă) gata pentru alte 7-8 mașini :)

  5. Multumesc domnule Profesor!
    Cred ca AI plus true Analytics, nu doar cantitativ si necorelat, poate ajuta sa identifice situatiile aste si sa le elimine din liste. Ca sa ramanem cu ceva mai aproape de adevar si nu cu syndicated fake data.

  6. Declaraţia de la San Francisco a apărut în anul 2012. De atunci până acum, ruşii au invadat Crimeea, ruşii au doborât un avion malaezian cu pasageri care zbura deasupra Ucrainei, în Marea Baltică a apărut a doua conductă pentru tranzitul de gaze dintre Federaţia Rusă către Germania, Angele Merkel a permis emigrarea în Germania a unor cetăţeni care proveneau din Orientul Mijlociu, Africa, Irak şi Afganistan, britanicii au spus Adio! Uniunii Europene şi a apărut pandemia coronavirusului, despre care politicienii din întreaga lume nu doresc să spună adevărul (Suntem incompetenţi, dragi tovarăşi şi prieteni!). Colac peste pupăză, aceiaşi politicieni încearcă să impună acum criterii ecologice în întreaga lume.
    Unde este Declaraţia de la San Francisco? Nicăieri, din păcate. Nici unui politician din top 10 mondial nu i-a păsat despre aceasta din 2012 până în prezent. Acesta este nivelul de la care trebuie pornită analiza.

    • Nu va indrazni nimeni, nici macar dvs , a scrie un articol despre cum inseala sistemul chiar cei care l-au creat / mostenit si il conduc.
      Articolul pleaca de la falsa premiza a bunelor intentii care cica ar sta la baza directivelor date de conducatori.
      Si „incrimineaza” comportamentul egoist al individului care cauta a se sustrage abuzurilor unui sistem strimb condus si controlat de psihopati.
      In vreme ce liderii fura , vand , distrug si „conduc” in doru’ -lelii , motivati de cel mai crancen egoism.

      Problema nu este deloc aceea pretinsa in articol. Problema nu este ca se traseaza o tinta, o directiva, un barem. Problema este daca massele percep acele cerinte ca fiind legitime, iar asta incepe musai de la increderea in onestitatea liderilor.

      Massele deci numerosi indivizi pot face si au facut si fac sacrificii incredibile pentru atingerea unui scop comun, a unei tinte , atunci cand au incredere in lideri deci in programul propus.

      Concluzia mea este ca individul in general – si nu ma refer la cel cu mentalitate de infractor – nu cauta sa insele decat un sistem nedrept , strimb, stricat, care sistem intotdeauna fara exceptie de la cap se impute.
      Majoritatea vor incerca „sa se descurce” , sa se „orienteze” , multi se vor da cu sistemul accelerand astfel prabusirea sistemului , unii vor submina sistemul , altii vor actiona violent impotriva sistemului.
      Singura metoda prin care sistemul beneficia de un feedback sanatos si absolut necesar , metoda prin care se asigura , garanta , contractul social , a fost democratia reprezentativa, votul democratic . Metoda aceea permitea schimbarea fara violenta a directiei deci si a liderilor. Metoda care a fost pervertita, deturnata , transformata intr-un ritual, intr-o forma fara fond de catre insasi liderii sistemelor sociale. Lideri care astfel inseala sistemul pentru a se perpetua la ciolan ei , camarila si urmasii lor. Semnalul ca sistemul e „rigged” il dau chiar liderii.
      Corectati-ma unde gresesc.

      • Păi greșiti de la bun început după cum urmează:

        1. Imaginându-vă că lăcomia e un fenomen rar și condamnabil. Lăcomia e principalul motor al societății noastre fie că e recunoscut sau nu. O societate de succes trebuie să știe să utilizeze lăcomia pentru a produce propseritate și a se dezvoilta. Socialismul, care a eșuta total, a eșuat tocmai din cauză că a demonizat oficial lăcomia dar în același timp toate căpeteniile „progresiste” sunt de o lăcomie și zgârcenie dincolo de imaginație. Rar o să-i vedeți vreo-un „progresist” donând ceva ce să valoreze mai mult decât bacșișul lăsat de oricine prn restaurante.

        2.Pproblema e tocmai aceea că „se trasează o țintă, o directivă și un barem” care nu reprezintă scopul final al afacerii, ci doar un parametru ușor de măsurat despre carese presupune că ar fi reprezentativ. Asta automat generează comportamentele fistichii descrise de dl. profesor în articolul acesta. Oamenii se concentrează exclusiv pe acel parametru neglijând, cu bună știință sau nu, binele afacerii. Genul ăsta rigid de evaluare a perfofmanțelor unui administrator duce la dezastru și la promovarea imposturii și incompetenței.

        Întotdeauna trebuie să fie deasupra oricărui, executant, administrator sau conducător cineva care să aibă libertatea de a-l aprecia în mod subiectiv. Știu că sună rău, dar până al urmă experiența m-a învățat că asta e una din cheile succesului. Dacă eu nu-l pot concedia pe subordonatul meu X pentru că el și-a îndeplinit riguros țintele Y, Z și Ț atunci înseamnă că organizația respectivă e sortită falimentului și eu sunt oricum degeaba acolo. Munca mea o poate face price automat :)

        • ” Știu că sună rău, dar până al urmă experiența m-a învățat că asta e una din cheile succesului. Dacă eu nu-l pot concedia pe subordonatul meu X pentru că el și-a îndeplinit riguros țintele Y, Z și Ț atunci înseamnă că organizația respectivă e sortită falimentului și eu sunt oricum degeaba acolo. Munca mea o poate face price automat :)”

          Interesant. Dar de ce vi se pare ca succesul dvs -si nu succesul salariatului dvs- este scopul pentru care exista Universul ?

          Salariatul dvs poate spune acelas lucru: daca eu nu pot concedia Administratia incompetenta pe motiv ca ei sint proprietari , inseamna ca etc.

          Munca dvs. O puteti depune in slujba umanitatii doar in calitate de stapin de sclavi ? Si pe urma, ce daca organizatia respectiva da faliment ? Nu mai cresc copacii ? Nu mai fac oamenii ceea ce au nevoie a face ?

          Din momentul in care ati pus garduri si ati declarat proprietate privata absolut fiecare metru patrat de planeta unde un nou-nascut ar avea nevoie sa fie adapostit de ploaie sau un adolescent sa culeaga un fruct sau sa intemeieze o familie, din acel moment ati creat si impus cu violenta un sistem sclavagist. Un sistem in care dvs va arogati iar sclavilor le alocati.
          Fiind un sistem fundamental abuziv si opresiv , evident ca dvs vi se pare nu numai ca pozitia dvs in acest sistem vi se cuvine „natural” dar vi se mai pare si ca sistemul trebuie pastrat si pentru binele sclavilor. Ati spus bine: piere lumea daca dati dvs faliment iar munca dvs este indispensabila. In realitate insa mai mult de trei sferturi din populatia occidentului nu numai ca nu produce in nici un fel nimic din ce consuma, dar mai si consuma oxigen si paine degeaba adica nu adauga plusvaloare .
          In opinia mea un sistem social functional benefic are doua caracteristici indispensabile: din generatie in generatie ridica individul din conditia materiala si mentala de animal si face acest lucru cu acordul informat al individului. Asta inseamna plusvaloare.

          • Nu e vorba de succesul meu neapărat (cu toate că și ăsta co ntează mult :)). E vorba în primul rând de succesul acționarilor. Dacă ei nu ar investi nu ar exista compania pentru care lucrez. pe ei (ca și pe mine) îi interesează profitul.

            La fel procedați și dumneavoastră. Banii pe care-i investiți îi băgați acolo de unde vă iese profitul maxim. Nici nu vă trece prin cap să-i băgați într-o afacere ce e în pierdere dar care are mare grijă de angajați săi. Nu-i așa? De ce credeți că alți investitori ar gândi în mod diferit?

            • Deoarece alti investitori chiar gandesc diferit. Ei pleaca de la alta filosofie socio-economica. Cea mai buna investitie este in resursa umana si in dezvoltarea graduala stabila si organica a societatii in care existi cultural. Nu incerc sa va „lecturez” si pornesc de la premiza bunei dvs credinte si a bunelor dvs intentii. Spun ca limitarea implicatiilor temei articolului la sfera intereselor actionariatului este….. limitata . Si chiar de am ramane doar in aceasta sfera si am ignora peisajul socio-economic mai larg in care acest actionariat exista , mi-e teama ca ignorati o realitate: membrii acestui actionariat adica firmele si corporatiile ca mijloace si expresii sint prin definitie inamici si antisociali. Isi duc investitia in China si in Rusia -este un exemplu, si pun profitul firmei deasupra raului social pe care deseori il produc acasa ori aiurea prin actiunile lor -este al doilea exemplu.
              Lucrurile sint mai complexe si mai nuantate decat scrieti dvs. Ar fi util sa definiti ce anume numiti profit maxim si de ce anume ar fi profitul maxim un scop in sine.

            • @ Titi

              Domnule,

              Îmi puteți da un singur exemplu de investiție perronală a dumneavoastră prin care băgați bani în ceva ce-i pierde din considerente din alea înalte „socio-economice”?

              Sunteți seneta ălora de la Divertis cu preledintele CAP-ului: „Dom-le eu m-am înscris primul din sat la colectivă! Cu nimic, pentru că eram țăran sărac…”

        • chiar daca nu raspunde deloc la @Sandu, comentariul are meritul de a propune o noua lume, non-Orwelliana (1984), non-Kubrick (portocala mecanica), non-Huxley (brave new world), o lume bazata pe 2 corolare:
          1. „Lăcomia e principalul motor al societății noastre”
          2. „Întotdeauna trebuie să fie deasupra oricărui, executant, administrator sau conducător cineva care să aibă libertatea de a-l aprecia în mod subiectiv”
          Va doresc din toata inima ca dvs si apropiatii dvs sa traiti intr-o astfel de lume!

          • Vă mulțumesc pentru urări.

            Trăiesc în acesată lume și trebuie să vă mărturisesc că îmi priește ca peștelui în apă.

            Vă urez și dumneavoastră să înțelegeți lumea în care trăiți cât mai rapid. Asta vă va proteja de dezamăgiri majore…

          • Nu cu foarte mult timp in urma , regele Olandei sau Belgiei , nu mai retin exact , avea o colonie prin Africa si avea acolo plantatii de arbori de cauciuc. Afacerea era profitabila dar regele era lacom asa ca a dat ordin sa se mareasca productia iar sclavilor care nu indeplinesc norma marita sa li se taie un brat. Sa fie exemplu. Si exact asta s-a facut.
            O alta poveste spune ca Ford a fost primul care a inteles beneficiul si a implementat facilitati sociale pentru muncitorii lui . A castigat productivitate si loialitate.
            Apoi exista reglementarile in domeniul muncii , programul de 8 ore si zilele de odihna, munca minorilor, asigurarile sociale , o multime de lucruri bune care au ridicat standardele de viata si productivitatea si calitatea . Lucrurile nu au fost lasate la bunul plac , la subiectivismul cuiva interesat doar de profitul personal si motivat de lacomie. S-a procedat asa din motive temeinice pe care investitorii, actionarii , industriasii le-au inteles .
            Calea dereglementarii este regres. Privatizarea atributiilor , prerogativelor statului este regres. Efectele se vad. Se vad in stadiul socio-economic si politic in care se afla azi occidentul. De cata credibilitate , legitimitate, loialitate , coeziune sociala se bucura autoritatile occidentale cand participarea la vot este de 30% .
            Ne aflam in stadiul in care populatia deocamdata nu mai asteapta nimic bun de la lideri si de la partide , de la oferta electorala. Si accepta maraind in surdina tot felul de masuri aberante. Deocamdata mai este paine. Exacerbarea polarizarii economice extreme coroborat cu reducerea influentei pe pietele globale o va reduce si pe asta si mai mult. Deci vor fi puse fata in fata foamea cu lacomia. Intr-un sistem in care massele nu au incredere in autoritati in Europa si sint total polarizate in SUA. In vreme ce problemele noastre sint economice si de coeziune noi ne irosim resursele si timpul in studii de gen si in salvarea planetei de codoi.
            Nu mi se pare o situatie roz .

            • E vorba e regele Belgiei Leopold al II-lea. El a administrat Congo-ul belgian (devenit ulterior Zair și apoi R.D. Congo) ca un domeniu personal până la moartea sa de pe la 1909.

              Au circulat tot soiul de povești mai mult sau mai puțin întemeiate pe seama sa. Lansate în special de englezii și germanii ce voiau fiecare să înhațe Congo pentru ei :) Ideea e că porice atrocități or fi comis belgienii pe acolo ele sint parfum pe lângă ce fac băștinașii în mod curent. Doar în 1994 în Rwanda (o țară cam o zecime din România, parte a coloniei belgiene odinioară) în timp de aproximativ o lună tribul Hutu a masacrat aproape un milion de membrii ai tribului rival Tuți. Asta așa ca o chestie scură la nervi :)

              Oricum datorită acestei propagnde feroce a conciurenților coloniali Leopold a rămas în istorie ca un Hitler al Africii. Dacă se iau în considerare toate victimele ce i se pun în cârcă, n-ar mai trebui să fie picior de african sub soare :)

              În orice caz conglolezii de azi se zbat pe toate căile să ajungă în Belgia cea rasistă, bag seama ca să le taie urmașii lui Leopold și mâna ailaltă. L-i se potrivște perfect caricatura de mai jos:

              https://a57.foxnews.com/static.foxnews.com/foxnews.com/content/uploads/2021/05/918/516/2cartoon.5.10.jpg?ve=1&tl=1

      • Am întâlnit foarte multe criterii de participare la concurs, începând de la admiterea la liceul militar până la doctorat şi, apoi, participarea la diferite proiecte internaţionale de cercetare. Pot scrie despre experienţa proprie, însă problema nu este la cel care dă cu capul de prag, ci la cei care lansează programe naţionale de educaţie cu sloganuri sforăitoare. Nu mă refer aici doar la politicienii care îşi pun programele respective în lista de prezentare în faţa electoratului, fără să mişte apoi un deget pentru a aplica programele propuse de ei înşişi.
        A înşela un sistem presupune şi o activitate inteligentă, deşi este în acelaşi timp imorală. Cum putem despărţi apele şi mai ales cine să o facă? Lumea poate merge mai departe şi fără discuţia noastră, însă sistemul de educaţie continuă să se degradeze deoarece s-a preluat mot-a-mot o evaluare necesară la biblioteci (pentru achiziţionarea de publicaţii ştiinţifice) şi se aplică la angajarea în institutele de cercetări din România (de exemplu). Ce fac politicienii acuzaţi de plagiat în asemenea cazuri (Ponta, Ursula von der Leyen ş.a.m.d.)? Sunt capabili să schimbe sistemul, să propună altceva ori pur şi simplu ignoră problemele create de cei care înşeală sistemul? Răspunsul este, cred, evident.

        • Corect!

          Plus că sistemul „mecanizat” de promovare/selecție ajunge la un nivel în care intervenția umană pentru rezolvarea aberațiilor devine aproape imposibillă. Iar de aici sistemul crește în mod monstruos de la sine până crapă.

        • ” Sunt capabili să schimbe sistemul, să propună altceva ori pur şi simplu ignoră problemele create de cei care înşeală sistemul? Răspunsul este, cred, evident. ”

          Nu si intrebarea. Intrebarea la care am nevoie de un raspuns este: doresc sau au vreun interes liderii sa corecteze o abatere sau sa schimbe un sistem care le este profitabil ? Ne aflam intr-o masina iar soferul ne-a dus din greseala exact acolo unde doream eu. Statia era in alta parte iar ceilalti calatori isi facusera planurile incepand de la acea statie. De ce l-as penaliza eu pe sofer cand el tocmai m-a adus mai aproape de casa pe mine si mai departe pe ceilalti fraieri ?
          Suntem o societate concurentiala , nu ? Greseala sau chiar infractiunea unuia imi aduce mie profit.
          Asta ca sa revenim la abordarea lui @Sandu.

          • In primul rind salut cu zimbetul pe buze nickname-ul dv :)
            V-as raspunde vorbind despre isteria climatica si profitabilitatea ei: investitorii sint mari companii financiare, fonduri de pensii, speculatori, toti cei pentru care e extrem de profitabila (si de sigura!) investitia asta pe de o parte, dar si mari producatori de energie „conventionala” (care n-au incotro presati de plata certificatelor de timpenii verzi), iau sa intimplare EDF sau la noi Hidroelectrica. Este irelevant daca cei din prima categorie stiu ca nu-i ceva in regula in povestea asta, treaba lor e rentabilitatea banilor investiti si nu alta, asadar problema moralitatii sau a vreunei corectitudini nu se pune. In oglinda, cel putin din punctul de vedere al nostru, al celor „sceptici” sau cum ne vor mai fi botezind, producatorii de energie din „surse fosile” (nume impropriu, toata energia pe care o avem e fosila, vine de la Soare – ok, si de la stelele care au „participat” la formarea Sistemului Solar inaintea lui – indiferent ce forma are, materiala sau radiatie) stiu ca investesc in niste timpenii insa n-au incotro, ies cit de cit mai ieftin si-si iau temporar de pe cap clampaii de profesie ai lumii eco.
            Asadar ar fi o problema de rentabilitate vs moralitate. Dar e capitalism, nu-i asa? Prin urmare rentabilitatea isi aroga primul plan al scenei, cel putin cita vreme cei care platesc toata povestea, adica noi, contribuabilii si industriile accepta escrocheria asta felurit botezata si ambalata pe facturile proprii de curent!

            • Numele „energii fosile” ori „combustibili fosili” vine de la descoperirea cărbunilor, petrolului și gazelor naturale în roci sedimentare, asociate cu multe resturi fosile.

              Numele nu mai ține când vorbim de petrol extras din roci eruptive (fără prezența fosilelor) sau de gazul metan provenind din acumulări de hidrați de carbon (gas hydrates ori clathrate hydrates).

              Oricum, e preferabil numele de „energii fosile” decât oribilul și falsul nume de „energii murdare”, „negre” etc.

            • Capitalismul asta nu e de capul lui asa cum i-ar place. Nu e singur in barca ori in autobuz. Mai existam si noi unii nemultumiti de stadiu si de directie. Nu ma intereseaza moralitatea ci etica si in special rentabilitatea iar la asta avem o problema cu definitia termenului. Unora ni se pare ca e nerentabila afacerea codoiului cum tot nerentabila ni se pare externalizarea investitiilor si a tehnologiilor si industriilor spre rusi si chinezi. Ni se pare asa deoarece vedem societatea ca pe un bun comun, o casa comuna , nu ca pe o jungla napadita de pradatori si paraziti. E adevarat ca majoritatea accepta dar e la fel de adevarat ca lucrurile mai si evolueaza si ca majoritatea nu conteaza , nu exista , exista si conteaza doar o massa critica si un tipping point. A , si ce conteaza un nick, a rose is a rose. Dinspre capatul dvs al saitului sunt constient ca exista si alte considerente, manageriale, dinspre capatul meu cu scuzele de rigoare conteaza in principal textul, ideea , dezbaterea.

            • Sistemul este putred la radacina. Nu exista nici un motiv rezonabil ori acceptabil pentru care un fond de pensii sa aiba nevoie a investi. Altul decat acela de a compensa inflatia , insa nimic nu justifica existenta inflatiei ba chiar dimpotriva: progresul tehnologic produce deflatie adica viata devine mai ieftina si mai usoara. De ce nu devine ? Deoarece fructele progresului sint deturnate, furate. Mai precis de administratorii/stapanii sistemului.
              Are cineva alta explicatie ? Nu vorbiseram sa facem sacrificii pe altarul stiintei si tehnologiei ca sa o ducem mai bine si mai usor in viitor ? Viitorul ala a fost deja ieri si o duc mai rau decat alaltaieri. Cu ce ma incalzeste ca-mi dai circ si facebuci si trebuie sa muncesc ca un rob sa pot plati curentul si ai dublat pretul la produsele de baza ?
              Sistemul are pentru mine o singura ratiune de a exista: sa o duc eu mai bine comparativ cu niste ani trecuti. Accept sacrificii pentru o tinta vizibila si un rezultat pe care sa-l pot evalua eu personal, ca sa-l recompensez sau sa-l spanzur pe ala responsabil , nu mai accept nici salvarea sufletului nici vreun viitor luminos indepartat si imaginar , nu ma intereseaza luminita de la gaurica tunelului , nici democratia liberala universala.
              Daca nu se poate sau nu se vrea , duca-se naibii. Ce rost mai are.
              Ce-o mai dam cotita pe dupa cires si o intoarcem ca la Ploiesti, sistemul e talharie , lidershipul e crima organizata si prosteala pe fata.

            • Domnule Profesor Cranganu, veti fi uimit, niste tipi au hotaritara ei in 4 Mai 2020 ca doar carbunii sint fosili, restul nu. Parol, ca s-au facutara petrolurile anul asta de nu se mai vede calaretul pe cal de ele. Petroluri bune, bruxelleze, si gaze nemtesti, de-alea bune, nu te joci. Parol, iata link-ul:
              https://www.esginvesting.co.uk/2020/05/eu-exclude-oil-gas-from-fossil-fuel-definition/

              Asadar tonul la cintec:
              „fosili au fost fosili sint inca
              si-or fi cit neamul omenesc
              caci rupti sint ca din tare stinca
              carbunii orisiunde cresc”

            • OMG! N-am știut, mulțumesc pentru informație. Probabil că toate viitoarele manuale de geologia petrolului și gazelor vor incorpora „noutatea”…

              Totuși, mă întreb, oare când se va schimba și expresia abracadabrantă „energii verzi”? Având în vedere actuale tendințe LGBTQ+, n-ar fi mai indicat un nume ca „energii curcubeu”?!

            • @Stan

              De ce să nu existe niciun motiv ca un fond de pensii să investească?! Dezvoltarea a orice costă bani. Un nou scaun, de exemplu, necesită ca cineva să-l proiecteze, să realizeze tehnologia de fabricație, dispozitive, etc. Toate astea costă bani. Singur că la final scaunul trebuie să se vândă la un preț care să acopere cheltuielile inițiale. El va aduce venituri celor ce-l fac și celor ce au investit capital în cheltuielile inițiale. pentru că altfel n-ar mai fabrica nimeni scaunul. Altfel n-ar mai fabirca nimeni nimic și ne-am întoarce în peșteri.

              Banii din fondurile de pensii pot ajunge la sume uriașe ce sunt blocate aolo pentru decenii pentru nimic, dacă nu sunt investiți. Ce sens are să rămână acolo și să putrezească? În acei bani e o grămadă de valoare. Dolarul investit acum 20 ani, când am început fondul de pensii private, s-a făcut vreo $35 azi, fără a pune la socoteala ce am mai depus eu în fondul meu de pensii private lunar, bani ce la rândul lor au crescut și au generat valoare, locuri de muncă și prosperitate atât pentru mine cât și pentru nișlte oameni pe care nu-i voi cunoaște niciodată. Ce sens avea să-i țin neinvestiți?! Pot să ies în orice clipă la pensie, trâind la veșnicie din anuitățile sale, fără a avea nevoie de nicio centimă de la stat și fără a-mi reduce deloc standardul de viață. Deci voi rămâne un contributor net chiar și după pensionare. După ce dau colțul fondul rămâne moștenire urmașilor mei, deci va produce în contiuare valoare și propseritare lor și unor necunoscuți. Ce e rău în toate astea?! Ce vă zgândăre?

            • Houston, avem o problema cand fratele mai mic are o firma de facut caciuli verzi iar fratele lui mai mare e legiuitor si da o lege ca de maine toata lumea trebuie sa poarte caciuli verzi. Sau sa ia buline pentru covid. Sau contra covid, nu e sigur. Si cand una din firmele astea agreeate si cu vanzarile garantate de Stat n-a facut in viata ei pina acum nici macar o aspirina sau macar laba la o soseta de lina.

              Investitorii astia privati sint pe-o mina cu legiuitorii iar asta se numeste fascism. Profitabil pentru ei. Nici nu conteaza daca le cumperi , le-a cumparat deja statul in numele tau, pe banii tai. S-a si imprumutat, ca sa le plateasca in avans. S-a imprumutat la fratele mijlociu care e tata lu Bancile Centrale si Federal Reserve.

              /…/

        • „Lumea poate merge mai departe şi fără discuţia noastră, însă sistemul de educaţie continuă să se degradeze deoarece s-a preluat mot-a-mot o …..”

          Nu s-a preluat. Nu „s-a” , ca nu e leustean „sa se” asa, singur, de capul lui, de la ploaie si de la soare. A fost preluat , promovat, impus spre implementare de catre niste indivizi, care indivizi au nume si raspunderi concrete.
          Cine sint cei care au preluat ? De ce au facut-o ? Au facut gresit de prosti ce erau , sau au facut intentionat, de ticalosi ? Au luat mita ca in cazul Microsoft ? Au fost platiti si protejati de aliatu stategic ca Basescu ?

      • Incerc eu.
        Intotdeauna exista o maimuta mai paroasa care se urca prima si mai sus in bananier si de acolo controleaza accesul la banane deci si sex-appeal-ul personal. Dai spaga ai voie la namanele mai mici, nu dai, nu ai. Asta parosul isi atrage imediat si niste locotenenti.

        Un roman santierist era prieten cu un neamt tot santierist. Dupa decenii romanul merge in Nemtia la prietenul lui. Ala a vea o casa mare si acareturi de om bogat. Romanul zice cum naiba mai Hans , ca erai doar santierist…

        Hans zice vezi riul ala ? Il vad. E Rinul. Vezi colo un pod ? Il vad. Io l-am facut. 5 saci de ciment acolo, 1 acasa , daca nu risipesti materiale podul iese tot ca la carte .
        Anul urmator vine Hans la Ion. Se repeta povestea cu uimirea.
        Si Ion zice: vezi riul ala ? E Oltul. Vezi colo mai spre dreapta un pod ?
        Nu vad nimic !
        Ei bine, acolo trebuia sa fie un pod.

        Cine spune ca marimea, cantitatea nu conteaza , inseamna ca n-a avut niciodata nici bani nici chestia aialalta . Plus chestia cu furatul propriei caciuli, cu gaina cu oua de aur etc. Si cu mesterul Manole. Si cu ce faci cand s-a lovit vaporul de un recif dar inca nu poti sti daca sigur se scufunda sau are sanse sa il salvezi , vaporul si averea si neamurile de la bord. Ce faci . Ii furi motorul , ancora si barca de salvare ? Te risti si incerci sa il salvezi ?

  7. AI și legea Goodhart

    Un nou domeniu problematic este cel al inteligenței artificiale și al învățării automate (machine learning). Oamenii se pricep să exploateze legea Goodhart, dar computerele se pricep și mai bune. Un bun exemplu este folosirea „scurtăturilor” în procesul de învățare automată.

    „Scurtăturile” (shortcuts) sunt reguli de decizie care au performanțe bune pe criterii de referință standard, dar nu reușesc să performeze la fel în condiții de testare mai dificile, cum ar fi scenariile din lumea reală. Probleme conexe sunt cunoscute în domeniul comparativ, psihologie comparativă, educație și lingvistică, ceea ce sugerează că învățarea prin „scurtături” poate fi o caracteristică comună a sistemelor de învățare, biologice și artificiale deopotrivă.

    De exemplu, o rețea neuronală profundă (Deep Neural Network – DNN) care trebuia să detecteze pneumonia în scanările toracice s-a descurcat bine în general, dar a eșuat în cazul scanărilor provenite din spitale noi. S-a dovedit că sistemul DNN a folosit o scurtătură: în loc să se uite la scanări, a luat în considerare numele spitalelor de unde proveneau scanările. Anumite spitale aveau rate mai mari de pneumonie. Dar, împreună cu rata de prevalență a pneumoniei din spital, DNN a reușit să realizeze o predicție rezonabil de bună – fără a învăța prea multe despre pneumonie.

    Detalii,
    Geirhos, R. et al., 2020, Shortcut learning in deep neural networks, Nature Machine Intelligence, vol. 2, pp. 665 – 673.

    • Aveti dreptate. Problema pe care o ridicati poate tine de profesionalismul si deontologia programatorilor.
      Daca insa algoritmul a detectat si a atribuit ponderi si a luat decizii in mod automat atunci intrebarea care trebuie pusa este daca datele de intrare sunt relevante. In cazul de fata, cand vine vorba de analiza si rapoarte, cred ca spitalul nu ar trebuie sa fie in datele de intrare dar ar trebui sa fie raportat.
      Deci ar fi trebui ca programatorul sa aiba atata cap ca sa nu introduca un set de date care ar putea fi un bias.

    • Cind vad cum e adulata Inteligenta Artificiala (o contradictie in termeni …) ma duce gindul imediat la generatorul de „intelepciuni” Deepak Chopra. Las la o parte persoana, maninca si el o piine, ci, distractie placuta, asta: http://wisdomofchopra.com/

  8. Inteligenta artificiala lucreaza cu datele oferite de catre om . Inteligenta artificiala este un factor decisiv atunci cind este vorba despre rapiditatea cunoasterii si despre rapiditatea obtinerii unor raspunsuri a caror valoare este foarte greu de obtinut (ca si unitate de timp ) rapid .Invatarea prin scurtaturi la nivelul sistemelor de invatare biologice este fara indoilala un pas inainte ce in acest moment poate produce si erori ajustabile .La nivel personal , accesul la invatare -prin scurtaturi – aduce si el beneficii ce modifica atit modalitate de invatare cit si cantitatea de timp necesara desfasurarii procesului in sine .Accesul direct la informatie , chiar daca acum creeaza uneori confuzie , perceptie eronata sau dilema intiala , in timp , pe masura aprofundarii la nivel metodologic , va produce beneficii uriase .Ne vom obisnui (daca nu noi cei ce vin din urma )sa ne insusim rapid modalitati de detectare a greselilor si de intiere a unor proceduri , ale propriei noastre mintii , ce vor elimina neajunsurile actuale .Deja exista indivizi ale caror capacitati de invatare si redare sunt mult peste ceea ce noi – il vecchio – ne-am obisnuit a intelege .

  9. Dilema publish or perish si a falsificării standardelor a fost abordată si pe un articol de pe Linkedin de dr Jefftey Funk
    https://www.linkedin.com/mwlite/in/dr-jeffrey-funk-a979435
    Foarte puțini comentatori din lumea universitară au avut curajul sa ridice mănușa aruncată.
    Daca problema s-ar reduce doar ls lunea universitară n-ar fi asa de grav, dar presiunea de a obține patente și pentru dreptul de a respira aer curat duce la impresia falsa ca asistam la o explozie a inventivității, cand in fapt avem de a face doar cu îmbunătățiri continui ale unor tehnologii existente.

    • Inflația de patente are din păcate o justificare economică cât se poate de putenică. Un patent îi blochează pe ceilalți jucători de pe piață să utilizeze ceva anume pentru 20 de ani. Unele dintre ele sunt de-a dreptul frivole. De exemplu un producător a patentat utlizarea mecanismului patrulater la un anume tip de mașină. Mecanismul patrualter a fost de exemplu inventat în antichitate :) Un alt producător a reușit să patenteze cilindrul hidraulic cu senzor de poziție. E ceva ce există cel puțin din al doilea război mondial, dacă nu de dinainte.

      Aceste patente au produs profituri colosale celor ce le-au obținut, iar invalidarea lor s-a realizat prin procese scumpe, de durată și costitsitoare.

      Marea problemă e că e aproape imposibil să ajungi ca funcționarul biroului de patente și mărci să fie sancționat pentru patentarea unor astfle de porcării ce sunt aproape sigur rezultatul unor mite consistente. Se pleacă de la prezumpția că individul e doar un imbecil, iar imbecilitatea și incompetența nu sunt motive suficient de serioase pentru concedierea unui slujbaș de stat. Vorba lui Jaroslav Hasek: „A fost cercetată şi de medicii legişti, care i-au dat certificat că, deşi e tîmpită, poate totuşi să ocupe orice fel de slujbă la stat.”

  10. Interesanta teorie, partea proasta ca aceste masurari nu atingeau esenta problemei, ipoteza de pornire a fost gresit enuntata.
    Coada de sobolan si pielea de cobra erau mai usor de numarat, de aceea au fost alese. Daca se cerea animalul viu, era o problema pentru cel care platea banii cu uciderea lui, ca urmare s-a preferat de catre emitentul bunei intentii alegerea unei varinte de efort minim!
    La fel cu nr. de citari, e usor sa iti autocitezi tu si prietenii tai lucrarea. Adevarata valoare vine doar din publicarea intr-o revista de renume si aici apare problema spagii pe care o poti da editorului.
    Cand mi-am sustinut teza de doctorat era obligatoriu sa prezint vreo 25 de recomandari. Impreuna cu coordonatorul tezei am facut lista, am pus 25 de oameni, am facut 5 variante diferite si am facut rost de aceste hartii. O simpla formalitate, care apoi a fost inlocuita ulterior cu publicarea unor articole. Per total orice cerinta de acest tip din mediul academic duce catre ocolirea ei de catre partile interesate (doctoranzi, coodonatori si comisie). E natura umana, nimic altceva, imposibil de impus un criteriu obiectiv unor perosane subiective ce pot pierde ceva prin aplicarea lui.

  11. Pentru cineva care opereaza corect, cresterea factorului de impact al unei reviste este un proces indelungat si dificil.

    Am preluat conducerea redactiei American Journal of Therapeutics in 2015. In primii trei ani a trebuit sa public articole acceptate de precedesorul meu in 2008-2012. Asa am ajuns sa avem un factor de impact de 1.0 in 2018. L-am crescut un pic in 2019 (1.13) si mai mult in 2020 (1.95). Pentru 2021 speram sa trecem putin peste 2.

  12. Schimarea climei și legea Goodhart

    În Oregon, legislativul încearcă de mai bine de un deceniu să implementeze un program de plafonare și cap-and-trade pentru a reduce emisiile de carbon ale statului. Un stat care produce mai puțin de 0,1% din emisiile globale de CO2. Chiar dacă Oregon ar ajunge la zero emisii de CO2, lumea nu ar ști niciodată.

    Dar, aplicând legea Goodhart, Oregon și alte state americane au făcut din emisiile de carbon o țintă. În consecință, dacă sistemul de plafonare și comercializare ar deveni vreodată lege în acest stat, întreprinderile și consumatorii ar plăti anual sute sau mii de dolari în plus la prețul energiei, fără niciun efect asupra temperaturilor globale. Acești bani ar putea fi mai bine cheltuiți pentru a recunoaște consecințele schimbării climei și pentru a face investiții care să atenueze aceste consecințe.

    Ca și Oregonul, Elveția contribuie cu aproximativ 0,1% din emisiile de CO2 la nivel mondial. Atunci, de ce ar trebui ca poporul elvețian să plătească o nouă taxă pe CO2, de circa CHF 1000 ($1.100s) pe an, a-și reduce partea lor mică și nesemnificativă din emisiile mondiale, când locuri precum China, India și Africa – care au împreună o populație de câteva sute de ori mai mare decât cea a Elveției – sunt într-o campanie fulminantă de a construi mai multe centrale electrice pe bază de cărbune pentru a oferi electricitate popoarelor lor?
    Răspuns:

    Pentru că parlamentul de la Berna (12 partide) a votat legea care ar reduce emisiile de CO2 elvețiene cu 50% până în prima fază, urmând ca în faza următoare, Elveția să-și reducă emisiile de la 0,05% la 0,0% contribuții globale. Nu vi se pare o exagerare, o virtue signaling, o scremere a munților Alpi pentru a se naște doar un biet șoricel?

    Spre deosebire de SUA și alte țări, legile votate de parlamentul elvețian pot fi invalidate prin referendum. Ceea ce s-a și întâmplat pe 14 iunie, când majoritatea populației elvețiene a respins legea aprobată de parlament (din cele 12 partide, numai unul – Partidul Poporului – a votat contra).

    Dacă rezultatul referendumului ar fi fost diferit, sunt sigur că blogosfera și rețele de socializare ar fi bubuit de urale eco-progresiste și de felicitări de tipul „Bravo, Elveția, ești un model de comportament ecologic!

    Dar pentru că nu a fost corectă politic, știrea respectivă a fost strecurată prin colțuri de pagină, iar fanfarele triumfaliste au fost trimise în șomaj tehnic.

    Concluzia este anti-Goodhart’s Law: După 30 de ani sau mai mulți de propagandă neîncetată despre presupusa criză climatică, atunci când problema a fost prezentată cu costuri specifice, elvețienii au fost suficient de sensibili pentru a spune nu. Recompensa promisă de atingerea țintei specifice (reducerea emisiilor naționale de CO2 de la 0,1% la 0,05%) nu a fost suficient motivată (beneficiile promise au fost prea mici în comparație cu cheltuielile implicate).

    • Din nou despre Elveția și schimbarea climei

      Sătenii din sudul Elveției, devotați credincioși romano-catolici, au făcut timp de secole un jurământ sacru cu Dumnezeu pentru a-i proteja de avansarea ghețarului Aletsch.

      De la stabilirea jurământului în 1678, înțelegerea era simplă: cetățenii din cătunele izolate de munte Fiesch și Fieschertal se angajau să ducă o viață virtuoasă. În schimb, Dumnezeu le va fi cruțat casele și mijloacele de trai pentru a nu fi înghițite de cel mai mare ghețar din Europa, care avansa spre vale cu zăpezi grele în fiecare iarnă.

      Încălzirea globală îi face să dorească să-și anuleze jurământul, iar credincioșii alpini elvețieni cer acum permisiunea Papei pentru această anulare.

      Detalii,

      Swiss now pray that glacier will stop shrinking

      Deci, Dumnezeu a onorat jurământul făcut de elvețienii montaniarzi și, începând din ~1700, a oprit avansarea ghețarului uriaș prin creșterea temperaturii. Dar oare CO2 ce făcea în 1700? Era și el crescut? Că pe atunci nu erau automobile și termocentrale pe cărbune.

      Probabil că Papa le-a acordat permisiunea cerută, așa că acum elvețienii nu mai sunt interesați de plata unor taxe adiționale pe emisiile de CO2, dând un rău exemplu și altor catolici, inclusiv președintelui Biden, al doilea președinte catolic al SUA.

  13. Memorabil articolul Dv!
    Pe aceiasi linie de gandire a legii Goodhart, va semnalez ca exista programe care scriu automat lucrari stiintifice la intamplare,false. Iata unul de la MIT :
    https://pdos.csail.mit.edu/archive/scigen/
    Sute, mii de astfel de lucrari stiintifice false se afla in baze de date celebre ca ieee sau Springer provenite in special de la conferinte din china si india si sunt…citate si azi!
    https://www.nature.com/articles/d41586-021-01436-7
    Impostura a fost totdeaun prezenta in stiintele umaniste sau ale naturii,dar niciodata la intensitatea de azi. De ce? Fiindca angajarile ,promovarile sunt lasate pe seama unor functionari sau profesori care nu au niciodata timp. Si atunci conteaza numarul H, numarul citarilor, numarul publicatiilor, nu mai are nimeni timp sa citeasca lucrarile, sa vada ce contin.
    Ma intreb cate din lucrarile despre covid au fost generate de Scigen!

  14. Confederația Elvețiană- Elvetia este un stat cu o democratie semidirectă sau democrație reprezentativ-directă, fiind susținută de instituții comune asemanatoare unor democrații parlamentare.Un referendum poate fi declansat prin stringerea a 50000 de semnaturi in termen de 100 de zile si rezultatul lui poate inlatura sau nu o lege votata in parlament .Problema in sine o reprezinta alinierea tuturor tarilor din UE si a Elvetiei (nu face parte din UE – dar este parte a acestei parti de lume ) la un sistem comun de decizie in ceea ce priveste si acest subiect climatic .Tema propusa discutiei este mai mult politico- sentimentala – nu cred ca vreun cetatean elvetian s-a gindit vreo clipita la procentele ce sustin sau nu decizia din referendum . Taxele fac si ele parte din modalitatea de sustinere a unui stat .Un stat unde nu exista taxe sau unde ele chiar daca exista nu sunt platite de loc reprezinta o utopie .Asa cum formula de calcul a TVA atrage sume de bani la bugetul unui stat tot asa exista si alte modalitati prin care statul impoziteaza . Schimbarile climatice sunt si ele un bun motiv de a aduce sume catre bugetul unui stat , sume fara de care nu poti face fata viitorului .

  15. Educația și legea Goodhart

    Donald Campbell și-a formulat principiul său cam în același timp cu Charles Goodhart și l-a ilustrat folosind testarea standardizată din educație:

    Testele de reușită școlară pot fi indicatori valoroși ai rezultatelor generale în condiții de predare normală care vizează competența generală. Dar atunci când rezultatele testelor devin scopul procesului de predare, acestea își pierd valoarea ca indicatori ai statutului educațional și denaturează procesul educațional în moduri nedorite.

    Dacă nimeni nu ar fi știut că școlile vor fi evaluate prin examinarea notelor obținute de elevi la teste, aceste teste ar fi putut oferi o modalitate rezonabilă de măsurare a eficienței școlare. Dar, odată ce învățătorii, profesorii și conducerile școlilor au înțeles că testele vor fi folosite pentru evaluarea eficienței lor, au avut tot interesul de a găsi modalități de creștere a scorurilor elevilor, chiar în detrimentul calității procesului educațional.

    De exemplu, ei încep „să predea pentru testare” (bacalaureat, treaptă) în loc să predea cunoștințe folosind gândirea critică.

    Consecințele sunt duble.

    Pe de o parte, scorurile la testare pierd mult din semnificația lor primară de indici evaluatori ai performanței școlii respective.

    Pe de altă parte, procesul însuși de testare poate submina calitatea învățământului deoarece consumă timp și implică eforturi care nu se mai regăsesc în activități valoroase pedagogic. Mai mult, se produce o mișcare către tipul de memorizare care produce creșterea scorurilor testelor, dar este aproape nefolositoare din perspectivă educațională.

    În 2015, un juriu din Atlanta a condamnat 11 profesori pentru escrocherie și alte acuzații, deoarece au trișat la testele standardizate cu miză ridicată, modificând și fabricând foile de răspuns ale elevilor. Inspectoarea generală Beverly Hall urma să primească un bonus substanțial în cazul în care rezultatele testelor la nivelul întregului inspectorat ar fi crescut suficient. Ea a murit cu o lună înainte ca juriul să se pronunțe, după ce a negat multă vreme orice abatere.

    Detalii,

    How and why convicted Atlanta teachers cheated on standardized tests

  16. Creativitatea , ingeniozitatea , mobilitatea , perspicacitatea , toate aceste presupuse calitati umanoide puse in slujba inselaciunii , profitabilitati ,aduc mereu si mereu noutati absolute in modelul uman ce tine si de nevoia de supravietuire .Foarte interesante constatariile autorului textului , autor ce ne aduce in fata unicate de comportament in situatii diverse , dar el (comportamentul ) de acest fel poate fi regasit si in alte activitati ale omului asa cum am aflat si in textul de baza . Pina la urma si aceste incercari mai mult sau mai putin reusite fac deliciul vietii . Cineva ne spunea cindva ca mai toate marile opere literare , sau de orisicare fel, ale lumii au in componenta lor si plagiatul .Dealtfel in lumea animala furtul este un fenomen obisnuit si de aici pina la furtul intelectual din lumea oamenilor nu a mai fost decit un pas – masurat in secole .

  17. Chestia asta am văzut-o prima data acum vreo 16 ani.
    Si m-am gandit des cum se rezolva o problema de genul asta :)))
    Din fericire capitalismul o rezolva și pe asta :), ce-i drept într-un mod neașteptat dar o face. :)
    Practic, toată lumea începe sa înțeleagă ca sistemul de învățământ universitar a ajuns o teapa și se coagulează funcție de domeniu pe internet în jurul unui forum, canal de YouTube sau o alta chestie.
    Asta cu h-index e doar un efect al parteneriatului profesori semnează proiecte pentru banii europeni, sau ai armatei americane, pe care le încasează firmele care întorc banii la universități.
    Ocazie cu care firmele alea de fapt ajung sa fie înțesate de oamenii care fac același cioace ca și profi universitari care semnează și încet dar sigur ajung sa dea colțul.
    Pe termen scurt e neplăcut pentru firmele și profi care nu participa la chestia asta, pe termen lung se rezolva de la sine.

  18. Trăim vremuri ciudate! Dacă francezii încercau să stârnească șobolanii in Hanoi, anul trecut agențiile de presă anunțau că la frontiera dintre Cambodgia și Vietnam a înflorit contrabanda cu șobolani. Anumite restaurante din Saigon se aproviziona cu șobolani din Cambodgia. Cum anul trecut Vietnamul a închis frontiera pentru a preveni răspândirea Covid 19 cambodgienii au recurs la contrabanda. Si bineinteles contrabanda nu se face cu cozi de șobolan, ci cu animalul viu. Cum nu cred ca se mănâncă și coada ea ar putea fi dusă la un birou de colectare iar restaurantul sa încaseze și un mic premiu pentru combaterea acestui animal periculos. Francezii erau naivi, probabil ca asta făceau și atunci unii din cei care aduceau cozile, mâncau restul animalului.

  19. Scăderea nivelului științific al articolelor publicate astăzi în reviste de specialitate este, surprinzător, si consecința revoluției digitale. Cat timp jurnalele științifice se publicau in special sau aproape exclusiv sub forma tipărită ele aveau un volum redus, incluzând maximum 10 articole pe număr și apărând de câteva ori pe an (de la 2 la 12). Asta impunea o selectie mai riguroasa a materialelor publicate. Astăzi multe jurnale publică peste 20 articole pe număr, in plus scot tot felul de Special Issues, fara vreo creștere a calității, ba dimpotrivă. Ar merita discutat si rolul negativ al unor giganti ai domeniului precum Elsevier care au multiplicat si ofeta de jurnale, în același timp impunând bariere la accesul la articolele publicate.

  20. Creditul bancar și legea Goodhart

    Banca anericană Wells Fargo & Co. a plătit 480 de milioane de dolari în 2018 pentru a soluționa un proces colectiv în care investitorii au acuzat banca de fraudă cu valori mobiliare legată de deschiderea de conturi neautorizate pentru clienți.

    A fost un exemplu clasic al Legii Goodhart: Angajații Wells Fargo erau supuși unei presiuni puternice pentru a vinde produse financiare, așa că, pentru a-și atinge obiectivele, pur și simplu au falsificat conturi noi.

    Guvernul federal a dezvăluit în septembrie 2016 că banca a deschis conturi și carduri de credit noi pe numele clienților săi fără să le spună acestora. Au fost create până la 3,5 milioane de conturi frauduloase. Angajații băncii primeau bonusuri pentru creșterea numărului de conturi și cărți de credit false, creând astfel impresia că banca se dezvoltă mai bine decât competitorii săi. Schema de păcălire era menită să atragă mai mulți investitori.

    Detalii,

    Wells Fargo Agrees to Settle With Shareholders for $480 Million

  21. Am avut și eu relativ recent matorul unor fenomene ce se pliază pe legea lui Goodhard :)

    Acum 5-6 ani VP-ul de atunci al companiei pentru care lucrez, responabil cu resursele umane, a restructurat din temelii metodele de angajare. S-au introdus cu mare tam-tam procese noi „data analitics driven” & „targeted interview” de selecționare a noilor candidați pentru pozițiile tehnice.

    Până atunci angajam contractorii și studenții interni care dădeau performanțele cele mai bune. De regulă deciziile se luau la nivel de engineering manager (căptenie peste minimul 6 ingineri & tehnicieni, dar care poate avea în subordine și alți EM-i cu subordonații lor – o ierarhie primidală). Sistemul funcționa binișor și rar ajungeau să fie angajați incompetenți. Sigur că din poziția asta puteai să angajezi pe responsabilitatea ta pe cineva direct dinafară. În oricare din situații tu trebuie să te descurci cu oamenii pe care-i ai în limita bugetului tău. HR le verifica doar dacă are o diploma de la universitate acreditată (dar și aici se poate ca experiența să înlocuiscă studiile formale), cazierul, credit score-ul și testele antidrog. Dacă-ți aduci un incompetent ești pe deplin responsabil și trebuie ca ceilalți sau tu însuți să lucrezi pentru el sau să-l concediezi. În general volumul de lucru e ajustat destul de bine la numărul de lucrători – e puțin loc de manevră.

    Noul proces implica o analiză științifică sofisticată a candidaților făcută la nivelul corporației. Erau recrutate vârfurile din marile universități. Se făceau teste psihologice elaborate și profilele aferente, se luau în calcul „abilități de comunicare”, „leadership”, hobby-uri creative. etc. etc.etc . Pentru a recruta vârfurile ofertele inițiale ale celor selecționați erau binișor peste ceea ce ofeream înainte – dar vorba aia, facem o investiție inteligentă în viitor. M-ar bate Dumnezeu dacă nu aș recunoște că am fost fascinat de idee. Ba chiar m-am aberat spunând în public: „Uite dom;le că am intrat și noi în sfârșit în mileniul 3”. Evident că totul a fost în final un dezastru epic. :)

    Dintre noii angajați dispăruseră cu desăvârșire așa numiții „veteran farm boys”. Adică băieți crescuți pe la ferme, cu abilități tehnice înnăscute, obișnuiți să repare mașini agriole de la 5-6 ani, foarte muncitori, care s-au înrolat în armată spre a-și plăti studiile și din rândurile cărora s-au ridicat majoritatea celor mai străluciți ingineri americani. Ăștia în general nu sunt între cei mai buni absolvenți de facultate și se exprimă și scriu bolovănos. Nu prea sunt capabili să folosească limba de lemn corporatistă, au un humor și o franchețe brutale și nu prea au hobby-uri în tinerețe afară de vânătoare pentru că muncesc tot timpul să acumuleze ca hârciogii. Când prind cheag hobby-urile lor implică construcțiile, ferme cumpărate de amuzamet (în care prprietarii lucrează doar în weekend fiind în rest arendate), restaurat mașini sau avioane de epocă. Adică ceva ce implică mereu o grămadă de muncă…

    Unul din ei îmi spunea că „bărânul lui” le găsea mereu ceva de făcut numeroșilor săi copii. Singurele zile libere erau Crăciunul și Paștile. În rest și Duminicile după întorsul de la biserică aveau veșnic ceva de trudit. Când s-a înrolat în armată a lucrat până-n două ore înaintea plecării. „Bătrânul” a cărui fermă valorează zeci de milioane bune i-a strâns mâna și i-a pus în palmă fiului ce pleca la oaste $300 în bancnote de $20 boțite, (numărate pe îndelete una câte una în prezența întregii familii) și i-a zis să-i folosească cu chibzuință :) 3 luni în centrul de instrucție din Carolina de Nord au fost bestiale și aproape că regreta truda la fermă. :) A fost apoi trimis la Mannheim în Germania. Acolo a avut un șoc. În prima Vineri după sosire l-a întrebat pe locotenetul său ce are de făcut a doua zi. Ăla a dat din umeri și i-a zis să meargă unde are el chef, să nu se bată cu nemții și să se întoarcă până Luni dimineața la ora 7. Omul zicea că a fost un șoc. În primul rând a dormit neîntors vreo 12 ore. La 18 ani avea primele două zile libere din viața lui și se învârtea amețit prin Mannheim cu solda pe 3 luni pe card neștiind ce să facă.,.

    Noii angajați prin „metode științifice” au fost, cu câteva excepții notabile, catastrofali. Prin noul proces după toate testele științifice și 3 interviriuri separate dintre care numai unul cu tine, decizia ta conta maxim 10% din scorul final. Iar apoi junele geniu îți venea în grup și trebuia să te descurci cu el. Oamenii corespundeau tuturor criteriile științifice de selecție, mai puțin cerințelor de la locul de muncă :) Cazul cel mai grotesc a fost al unui indian ce făcuse ingineria în India și-și luase cu brio masteratul la Viginia Tech. Omul vorbea ca o moară stricată de te amețea și trimitea mail-uri kilometrice spemdit ticluite avocățește. Făcea Power Point-uri și animații copleșitoare. A învățat rapid Pro/Engineer/Creo și Ansys. Click-ăia din mouse de te minunai că nu se rupe :) Atâta doar că tot ce lucra era era 100% degeaba. La un moment dat am realizat șocat că omul nu văzuse în viața lui un rulment. El trebuia să ajute la proiectarea unii „powertrain”. Cineva comandase niște rulmenți pentru un banc de teste și au rămas pe masa cubicle-ul lor. Masterul în inginerie de la Virginia Tech și proiectant în devenire de sisteme mecanice de transmisie se uita la primul rulment din viața lui cu o fascinație maimuțărească :)

    Se consideră că un inginer proaspăt absolvent începe să facă ceva util în proiectare după vreo 6 liuni de la angajare. Chestiile pe care le are de făcut sunt de regulă ușurele tocmai ca să aibă timp să învețe. Omul pur și simplu nu le vedea și le comitea în serie. Apoi cerea mereu cu argumentări sofisticate „resurse” (contractori pe care să-i coordoneze ca săi facă treaba) când el avea de fapt de făcut munca a un sfert dintr-un inginer mediocru. După aproape un an am avut o discuție cu el și i-am spus că din păcate n-am nicio poziție de management disponibilă în grupul meu, că cred că poziția de „individual contribuor” pe care o are nu pare a fi cea mai potrivită pentru el și că ar fi cel mai bine să-l pun la dispoziția corporației pentru a i se găsi „a better fit”. A părut bucuros. Nu cred că mă plăcea nici pe mine șli nici pe ceilalți din grup. Astă era singurul avantaj al sistemului. Având sub 10% din puterea de decizie la angajare, dacă omul nu făcea față îl pui la dispoziția corporației să se descurce ei cum or ști.

    Cam același lucru s-a întâmplat cu aproape toți din divizia mea. Și asta tocmai atunci când HR a scos un triumfal „Diversity report” ce se mândrea cu creșterea numărului de femei și minoritîți rasiale din noul val de angajați. Au început apoi presiunile. Un meeting la care n-i s-a explicat în mod elegant că suntem prostovani și nu putem utiliza adecvat acea comoară de înțelepciune pusă la dispoziție cu generozitate de cârmuire, Apoi ceva căpetenie HR din sferele cele mai înalte și apoi chiar măria sa VP-ul HR cel cu ideea genială m-au sunat prin surprindere împreună ca să-l iau înapoi pe geniul de Virginia Tech. După aproape o oră de gargată în gol le-am spus că pur și simplu nu-s destul de compentent ca să-l utilizez pe individ. Că am încercat tot ce e posibil, că nimeni nu vrea să lucreze cu el. că mentorul lui mi-a zis că dacă-l nu-l scap de el, pleacă la concurență. Că el singur de asemenea nu-i capabil să facă absolut nimic de o oarecare utilitate. Că pe ce pune mâna se dărâmă, Deci pur și simplu cred că,omul e în poziția greșită. Ulterior am aflat că ambuscade similare le-au fost organizate și celorlalți colegi de a-i mei.

    Finalul a fost în refim de blitzkreig. Câteva luni mai târziu am aflat dintr-un comunicat sec la ora 16 că VP-ul în cauză ne părăsește de mâine în „căutarea altor oportunirăți”. în mod normal o chestie din asta sau o pensioanre la acel nivel se anunță cu câte 3-6 luni înainte. Bag seama că opprtunitatea era așa de mare că n-a mai avut vreme de așteptat. :) În săptămâna următoare au măcelărit cam toți „data analysts & strategists + psihologii & behavioral scientists de la HR” aduși de VP-ul cu oprotunități bruște și ne-am întors (Doamne Îți mulțam!) la țăranii noștrii :)

    Morala poveștii e că citeriile rigide oricât de elaborate ar fi nu pot înlocui decizia omului atunci când procesul în discuție nu e unul 100% mecanizat. Poți face un algoritm riguros de succes atunci când e vorba de un proces de automatizare predictibil, dar nu tunci când e vorba de activitatea creativă a omului ce e mereu impredictibilă.

    De asta s-a degradat atât de mult și activitatea științifică și au năvălit oștile de impostrori. Decizia unie autorități recunpscute a fost înlouită de niște criterii rigide ce până la urmă sunt fentate de găinari.

    • July 24, 2010
      A Curious Case of Sexual Harassment
      By Roland Toy
      © American Thinker 2010

      Ceea ce urmeaza este o intimplare adevarata. Doar numele au fost schimbate.

      Ca de obicei, primul lucru pe care l-am facut dupa ce am intrat in cubiculul meu a fost sa citesc e-mail-urile. Unul dintre ele, de la Resurse Umane (HR), era marcat URGENT, dar, sceptic in privinta definitiei acestui termen pentru cei de la HR, l-am citit ultimul. De data asta, insa, HR avea dreptate: fusesem acuzat de hartuire sexuala.

      Eram seful unui grup tehnologic care proiectase sistemul de control al unor roboti folositi in fabricarea chip-urilor pentru calculatoare. Cu doua luni in urma, grupul nostru primise un intern, un absolvent specializat in redactarea de documentatii tehnice. A fost “lansarea la apa” a programului GAPP (Graduate Academic Partnering Program), copilul de suflet si ratiunea de a fi ale departamentelor HR si Marketing. Comitetul de selectie (eu si alti trei ingineri) a recomandat un promitator candidat (barbat), dar directoarea HR o dorea pe Shelia in interesul promovarii “egalitatii intre sexe”. Inclinat sa ma gindesc mai degraba la indivizi decit la grupuri, m-am intrebat cum poate fi servita egalitatea intre sexe alegind orice altceva decit un hermafrodit.

      Prima optiune a comitetului de selectie a fost un student in inginerie mecanica foarte bun la matematica, programare si redactare de documentatii tehnice. Aveam nevoie de cel mai bun pe care universitatea putea sa ni-l ofere fiindca ceea ce avea de facut era un proiect de drum critic, prea mult pentru un stagiu in productie obisnuit. Dar HR si marketingul, pline de entuziasm pentru responsabilitatea sociala de piatra unghiulara a misiunii GAPP, a luat aceasta decizie. Cu competente stiintifice slabute, Shelia a fost a treia optiune a noastra. Comitetul de selectie a luptat trei zile cu HR, in timpul carora sugestia lor initiala a fost escaladata la incurajare, apoi la insistenta si in final la un ordin. La nivel de conducere, directoarea HR l-a biruit pe directorul tehnic. Asa ca am primit-o pe Shelia in grupul nostru pentru o luna de stagiu.

      Proiectul consta in redactarea unui “online help” pentru o incinta (cleanroom) cu roboti utilizati in fabricarea chip-urilor pentru calculatoare. O astfel de incapere e un mediu industrial mai controlat si mai steril decit o sala de operatii. Acest sistem robotizat in particular era de 11 metri lungime, cu multiple bai de apa deionizata si acid fosforic la 60 grade Celsius, in care un brat articulat de robot cobora “napolitane” (chip-uri pentru calculatoare pe cale de a fi fabricate) dupa stereotipii temporale complexe. Un operator, aratind ca un “NASA moon walker”, controla masinaria printr-o interfata touchscreen.

      Sistemul era planificat pentru livrare in aproximativ o luna, fiecare zi de intirziere insemnind penalitati de 5.000$, iar online help-ul facea parte din sistemul de control. Cu personal insuficient si asediat de 1001 urgente, am desemnat un über-competent inginer electronist, Sarah, ca mentor pentru Shelia.

      Pentru cineva fara o experienta relevanta, data livrarii help-ului trebuia sa fi fost intimidanta. Spre usurarea tuturor, Shelia s-a dovedit stralucita si sirguincioasa. Cu o saptamina inainte de deadline, proiectul sau era gata.

      Dar cind Sarah, agitata, mi-a spus ca vrea sa-mi vorbeasca in sala de sedinte, departe de cubiculul meu pseudo-public, despre procedurile de raspuns la alarme, o alarma sau doua s-au declansat in capul meu.

      In mod normal, anumite sisteme de protectie automate si redundante protejeaza operatorul si napolitanele procesate daca ceva merge rau. Totusi, doua lucruri trebuie sa se intimple instantaneu in cazul unei urgente. Primul, operatorul trebuie sa stie daca e cazul sa se indeparteze de robot. Al doilea, daca nu e cazul sa fuga, operatorul trebuie sa stie cum sa opreasca robotul si sa protejeze napolitanele. Pina la opt napolitane sint procesate in acelasi timp si o singura napolitana ar putea valora zeci de mii de dolari.

      Shelia a scris procedurile de alarma si, la o prima vedere – care e esentiala in momentul unui raspuns la o alarma – pareau mai complicate decit o secventa de ADN. Ea a explicat ca procedurile erau bazate pe ceva numit “branching”, o tehnica “if this, do that” repetitiva recomandata de indrumatorul sau academic. Care avea un PhD si isi cunostea materia. Sarah a incercat zadarnic timp de trei zile sa o convinga pe Shelia sa inlocuiasca oda incilcita inaltata profesorului ei cu comenzi simple care sa poata preveni moartea sau ranirea unui amarit sau sa salveze napolitane de 250.000$. Asa am devenit eu mentorul Sheliei.

      Dupa doua zile am esuat si eu. In timpul discutiilor pe care le anticipaseram amindoi ca urmind sa fie neplacute, Shelia a insistat ca abordarea ei era superioara si ca datoria noastra era sa ne adaptam celor mai inalte standarde in domeniul redactarii documentatiilor tehnice. Am explicat si explicat si explicat, dar era de neclintit. Nu parea sa fie constienta de lipsa ei de cunostinte sau sa inteleaga ca nu era in fisa postului ei sa dea ordine. Frustrat si satul, i-am multumit – fara ironie – Sheliei si i-am spus ca voi termina eu procedurile. Am lucrat toata noaptea ca sa le termin.

      A doua zi eram acuzatul intr-o plingere de hartuire sexuala. Refuzul meu de a recunoaste superioritatea ideilor Sheliei a umilit-o, i-a subminat statutul in programul de absolvire si, poate, i-a periclitat viitoarele oportunitati de angajare. Partea sexuala a plingerii? Ea era femeie, iar eu eram un barbat cu putere asupra ei.

      Plingerea parea de ris, dar nu a fost nici un zimbet in biroul vice-presedintului in acea dupa-amiaza. Directoarea HR, vice-presedinta de la marketing, Shelia si cu mine ne-am certat timp de doua ore. Shelia si-a exprimat recunostinta pentru prilejul oferit, apoi a explicat cum renuntarea de catre mine la abordarea ei superioara a fost o expresie a puterii bazata pe sex care s-a transformat in hartuire. Era sincer convinsa ca respingerea procedurilor sale de alarma m-a transformat intr-un soi de predator masculin. Mi-a trecut prin cap in acele momente ca daca existau acolo ceva dezechilibre intre sexe, ar fi fost cazul ca ele sa observe ca eram in incapere un barbat si trei femei. Am emis ipoteza ca daca as fi fost implicat mai direct ca mentor, poate ca neintelegerea ar fi putut fi evitata (am rezistat impulsului de a folosi expresii ca “hands on” sau “on top of”). Cind discutia a fost suspendata, mi-am acordat mie insumi prima repriza la puncte. La urma urmei, ele erau blindate. Mai tirziu, m-am intrebat daca nu cumva concentrindu-ma pe falsul aspect sexual al acuzatiei am admis din neatentie ceea ce zicea ea, si anume ca un anume fel de hartuire sexuala ar fi avut loc.

      Framintarile in privinta strategiei de urmat s-au dovedit inutile, fiindca a doua zi povestea a murit. Mi s-a spus ca investigatia nu va mai fi continuata si ca nu mai trebuie sa vorbesc despre asta on sau off the record. Nimeni nu mi-a spus de ce. Eram doar un sef de nivel mediu, un oarecare intr-un cubicul, nu un sef cu un birou propriu. Poate ca universitatea s-a implicat si a informat compania noastra ca Shelia are o istorie a acestui gen de lucruri. Poate ele au fost de acord cu mine ca plingerea a fost absurda. Poate ele s-au gindit ca plingerea era valida, insa au vrut sa ingroape incidentul de dragul GAPP.

      Shelia nu a mai revenit niciodata. Mi-a trimis un e-mail citeva zile mai tirziu ca sa-mi ceara o scrisoare de recomandare. Redactarea ei a necesitat mai multa dibacie decit orice procedura de alarma cu care am avut vreodata de-a face.

      Citiva ani mai tirziu, trei concluzii pot fi trase din acest curios caz. Prima, e mai bine sa angajezi persoana cea mai calificata pentru un job indiferent de cote, justete, egalitate sau orice alte considerente politice. A doua, consciousness raising* in exces fata de “egalitatea intre sexe” si fata de orice statut de victima poate altera minti altfel in perfecta stare de functionare. Si a treia, desi robotii se comporta uneori neasteptat, cel putin capriciile lor pot fi in cele din urma intelese.

      _______________________________
      * consciousness raising, adesea abreviata c.r., e o forma de activism politic inventata de feministele din US (Women’s Liberation Movement) prin anii ’60.

    • „se învârtea amețit prin Mannheim cu solda pe 3 luni pe card neștiind ce să facă”.
      Explicatia este simpla cred. Asezamintele de langa Bahnhofstrasse ;) pe muzica de la radioul armatei si radio FFH.
      Plus posibilitatea de a goni practic fara limite pe autobahn.

      • Am înțeles din spusele sale că s-a deșteptat până la urmă.:)

        S-a întors în State cu o mare stimă pentru Germania și mai ales pentru nemțoaice. A mers atât de departe încât după ce a început să facă bani și-a învins zgârceania congenitală și a mers în vacanță în Europa de vreo două ori până s-a însurat. Spunea chicotind că dacă ar fi aflat „his old man” că s-a dus în vacanță tocmai acolo l-ar fi împușcat cu mâîna lui :)

        Începutul a fost mai greu…

  22. Articolul premiat cu Nobel al lui Steven Weinberg n-a fost citat vreun an de zile! Asa zicind a fost ignorat.
    Azi a ajuns contributia cu cele mai multe citari din toata Fizica!

    • Simptomatic…

      Un profesor universitar de la noi, mare expert în asamblări filetate, cu care compania pentru care lucrez a avut mai multe proiecte reușite, (omul într-adevăr foarte bun pe felia lui dar fără prea multe „publicații”) a spus o vorbă mare apropos de actualele practici din lumea academică. Nu suntem neapărat amici, dar suntem oricum în relații colocviale. La o șuetă spunea că dacă Einstein apuca vremurile noastre ar fi murit „associate professor” (asistent universitar) undeva la un community collage („faculatate” din asta județeană ce pregătește manageri de Mc Dondalds, barmani, frizeri, chelneri și sudori) :)

  23. Romania a avut la un moment dat un presedinte al federatiei de sah care aranjase in asa fel turneele la care participa incat scorul lui Elo oficial sa fie 2635, cam de top 100 mondial, desi el era doar la nivel de jucator amator. Putuse sa faca asemenea aranjamente profitand de pozitia de presedinte al federatiei, pozitie pe care o obtinuse infiintand multe cluburi de sah care sa-l voteze (in romaneste ii spune „metoda autobuzul”). Dar asta nu este tocmai un exemplu de lege Goodhart. Nu inseamna ca scorul ELO nu valoreaza nimic. Ar mai fi niste clarificari de facut.

    • Interesantă informație – n-am știut-o.

      În studenție, am jucat șah semi-profesionist și am amintiri plăcute despre șahiștii români din acele timpuri (Florin Gheorghiu, Victor Ciocîltea, Mihai Șubă ș.a.)

      Luna aceasta am urmărit cu plăcere turneul Superbet de la București și pe GM Deac și Lupulescu. De asemenea, o urmăresc și pe senzaționala Alexandra Botez (Gambitul Botez).

  24. Se poate generaliza: orice variabilă de piață (preț, profit, salariu, despăgubire, ajutor, taxă, impozit) tinde să fie falsificată.

    • Bine sintetizat si adevarat. As adauga doar ca erorile, aberatiile, falsificarile desi inevitabile au totusi in sisteme diferite cantitati si efecte diferite , lucru care conteaza foarte mult: de la anumite nivele si paliere de „corupere” sistemul devine nefunctional . Implodeaza ori explodeaza. Sau se dizolva in haos. Nu stiu daca e un ciclu istoric inevitabil. Unii spun sa dam reset adica o apocalipsa controlata si revenim la ce-a mai fost cu forte proaspete si memorie colectiva stearsa , altii spun sa incercam ce-a de-a treia cale . Acuma sigue ca eu personal nu mai apuc sa vad. Poate nu se va intimpla nimic si lumea se va adapta la masca si la noi taxe si la 24 de vaccinari anual. Si la meritul de a fi albastru cu orientare sexuala catre poze cu gaini. Putem mai rau de-atit ? Yes we can.

  25. Se scrie si se vorbeste foarte mult despre sistem si foarte putin despre raspunderea ori meritul individual.
    Sistemul este condus , administrat bine sau prost de niste indivizi concreti, reali, care poarta o raspundere sau un merit personal, pe persoana fizica. La fel cine este nemultumit este raspunzator personal sa faca ceva in directia dorita de el.
    N-am fost toti comunisti, nu e dat nimic batut in cuie de la vreun dumnezeu, nu sistemul ne face buni sau rai ci propriile actiuni si decizii personale, individuale. Nu ne nastem toti lacomi asa cum nu ne nastem toti egoisti sau luptatori sau sadici sau psihopati lipsiti de empatie sau blanzi sau cu vocatie de martiri.
    Nu exista vinovatii colective si nu exista merite colective asa cum nu exista nici pretinsa inteligenta artificiala.
    Termenii si notiunile acestea au fost nascocite si sint propagate cu intentia de a eluda raspunderea si initiativa personala, individuala. Si de a oferi o scuza universala. Stiti, imi pare rau, nu eu, sistemul. Diavolul. Genetica.
    Nu exista sisteme bune ori rele. Exista comunitati unde indivizii decid sa nu se implice in propria lor viata. Unde cineva spune „a trebuit ani de zile sa public niste prostii si minciuni deoarece asa se angajase predecesorul meu . Sau deoarece era mai profitabil . Eu sunt la conducere numai pentru salariu . Am vrut postul si functia numai pentru bani, nu ca sa indrept ceva . As fi putut , se putea dar costa. In primul rand ma costa pe mine.”
    Unde altcineva spune „Ba nu , eu nu fac asa ceva si nici nu tac „.
    Fiecare traieste exact in mediul pe care-l merita personal deoarece il creeaza personal si il permite tot personal. Prin decizia lui de a se implica sau nu pro sau contra. Sefii, conducatorii , liderii sint oameni obisnuiti exact la fel ca fiecare alt individ. Doar un pic mai mincinosi, mai smecheri si mai lacomi si mai egoisti si mai psihopati. Insa tot simpli oameni si tot vulnerabili. Si raspunzatori pe persoana fizica.
    Cine vrei si pe cine astepti sa-ti faca viata mai buna si cine sa te apere daca nu o faci tu personal ?
    Traiesti intr-o comunitate condusa si administrata prost si cu rea-credinta ? Nu mai participa la „sistem” daca e fals si trucat si corupt. Fa ceva impotriva. Sau taci si-nghite. Sistemul esti tu. Personal. Daca vrei cotlet trebuie sa te lupti cu mistretul. Daca nu , paste fericit. Trebuie sa faci ceva , sa risti ceva, sa te coste ceva , cand nu-ti convine mediul in care traiesti . Pe termen lung oricum o sa fii mort. Conteaza cum traiesti pina atunci. Daca ai vreun pic de stima fata de tine , fa ceva. Nu stiu. Scrie un articol. Arata ca imparatu e in curu gol. Spune adevarul. Te va elibera si e si un act revolutionar.

    • „Dar lucrul cel mai laş în lume
      E un bărbat tânguitor.

      Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
      În ochii unui luptător.

      O luptă-i viaţa; deci te luptă
      Cu dragoste de ea, cu dor.”

  26. Panourile solare și legea Goodhart

    Legea Goodhart stipulează: Atunci când o măsură (de exemplu, să producem cât mai multe panouri solare să salvam biata planetă…) devine o țintă, aceasta încetează să mai fie o măsură bună.

    Povestea cu producția de cuie sovietice din articolul meu poate este apocrifă. Dar povestea panourilor solare și legătura sa cu legea Goodhart, descrisă pe 18 iunie 2021, este reală. Ea a apărut în Harvard Business Review (HBR) sub titlul The Dark Side of Solar Power.

    Studiul arată că deșeurile produse de panourile solare vor face ca energia electrică produsă de ele să fie de patru ori mai scumpă decât credeau importanți analiști energetici mondiali. Cei trei autori ai studiului- Atalay Atasu și Luk N. Van Wassenhove de la Institut Européen d’Administration des Affaires, una dintre cele mai importante școli economice din Europa, și Serasu Duran de la Universitatea din Calgary, afirmă că:

    Economia energiei solare se va deteriora rapid, pe măsură ce industria se va scufunda sub greutatea propriilor deșeuri. Se spune astăzi că, în următorul deceniu, numărul panourilor solare din lume se va cvadrupla.

    Dar, afirmă în continuarea autorii, volumul deșeurilor de panouri solare va distruge economia energiei solare chiar și cu subvențiile acordate de diverse guverne, cu cel american în frunte:

    Până în 2035, panourile aruncate la gunoi ar depăși de 2,56 ori numărul de unități noi vândute. La rândul său, acest lucru ar catapulta LCOE (levelized cost of energy-costul nivelat al energiei, o măsură a costului total al unui activ producător de energie pe durata sa de viață) de patru ori mai mare decât proiecția actuală.

    Industria solară, și chiar și agențiile energetice presupus neutre, au subestimat în mod grosolan cantitatea de deșeuri pe care o vor produce panourile solare. Autorii studiului din HBR, care sunt toți profesori de la școlile de economia afacerilor, au analizat aspectele economice din punctul de vedere al clientului, precum și tendințele din trecut, și au calculat că clienții vor înlocui panourile mult mai devreme decât la fiecare 30 de ani, așa cum presupune industria:

    Dacă înlocuirile timpurii au loc așa cum prevede modelul nostru statistic, panourile solare pot produce de 50 de ori mai multe deșeuri în doar patru ani decât anticipează IRENA [Agenția Internațională pentru Energii Regenerabile. Oricât de alarmante ar fi, este posibil ca aceste statistici să nu facă pe deplin dreptate crizei, deoarece analiza noastră se limitează la instalațiile rezidențiale. Dacă se adaugă panourile comerciale și industriale, amploarea înlocuirii ar putea fi mult, mult mai mare.

    Cum rămâne cu reciclarea? Nu merită cheltuiala, notează autorii studiului din HBR:

    În timp ce panourile conțin cantități mici de materiale valoroase, cum ar fi argintul, ele sunt în mare parte fabricate din sticlă, un material cu valoare extrem de scăzută.
    Prin urmare, reciclarea costă de 10 până la 30 de ori mai mult decât trimiterea panourilor direct la groapa de gunoi.

    Problema constă în cantitatea de deșeuri periculoase, care depășește cu mult deșeurile produse de iPhone-uri, laptopuri și alte electronice. O echipă de cercetători indieni a constatat în 2020 că volumul de deșeuri așteptat de la industria solară era mult mai mare decât cel al altor produse electronice.

    În concluzie, scriu cei trei autori ai studiului publicat de Harvard Business Review:

    Totalitatea acestor costuri neprevăzute ar putea zdrobi competitivitatea industriei. Dacă reprezentăm grafic numărul instalațiilor viitoare în funcție de o curbă de creștere logistică plafonată la 700 GW până în 2050 (plafonul estimat de NREL pentru piața rezidențială din SUA), alături de curba de înlocuire timpurie, vedem că volumul de deșeuri îl va depăși pe cel al noilor instalații până în anul 2031.

    Studiul din HBR mai discută și problema turbinelor eoline, care, în următorii 20 ani, vor genera – numai în SUA – peste 720.000 tone dedeșeuri.

    Detalii,

    Why Everything They Said About Solar Was Wrong

  27. O sursă de energie „verde” este paradoxal și o sursă de CO2!

    Un foarte interesant articol a fost publicat astăzi, 22 iunie 2021, în PNAS: Unaccounted CO2 leaks downstream of a large tropical hydroelectric reservoir

    Autorii trag un semnal de alarmă asupra unei surse de CO2 neluată în calcul la stabilirea bugetului terestru de gaze cu efect de seră:

    Rezervoarele hidroelectrice emit cantități substanțiale de CO2, în special la tropice. Deoarece există multe astfel de sisteme și multe altele vor fi construite în următoarele decenii, este important să se evalueze rolul lor în ciclul carbonului.

    O sursă majoră de emisii, care este rareori monitorizată și niciodată la diferite scări temporale, este carbonul eliberat în aval de baraje. Am măsurat variabilitatea sezonieră și sub-zilnică a emisiilor de CO2 în aval de unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare artificiale din lume și am constatat că această contribuție este relevantă pentru cuantificarea imparțială a bugetelor de carbon din rezervoare.

    Aceste constatări evidențiază importanța variabilității sub-zilnice a exploatărilor hidroenergetice pentru ratele de emisie din aval și solicită scheme de analiză adecvate pentru a reevalua amprenta de gaze cu efect de seră a acestei surse de energie.

    Variația sezonieră a fost determinată de stratificarea rezervoarelor și de acumularea de CO2 în apele hipolimnetice (stratele de apă dintr-un lac stratificat termic care se află sub termoclină, care nu circulă și care rămân în permanență reci), în timp ce variația sub-zilnică a fost determinată de evenimentele de hidrocongestie cauzate de funcționarea barajului ca răspuns la cererea zilnică de energie electrică. Acest „carbopeaking” a dus la variații orare ale emisiilor de CO2 de până la 200% în timpul stratificării. Dacă nu se ține cont de variațiile sezoniere sau sub-zilnice ale emisiilor de carbon din aval, s-ar putea produce erori de până la 90% în estimarea emisiilor anuale ale rezervorului. Aceste rezultate demonstrează necesitatea critică de a include atât sezonalitatea limnologică, cât și funcționarea barajului la intervale de timp sub-zilnice în evaluarea bilanțului de carbon al rezervoarelor și a ciclului carbonului de-a lungul continuumului acvatic.

    Există doi factori principali care determină emisiile de CO2 în aval de baraje: concentrația de CO2 dizolvat în apele evacuate și turbulența lor.

    Concentrația de CO2 din apa evacuată este guvernată de adâncimea de scurgere în raport cu stratificarea rezervorului, care depinde de anotimpuri și este tipică în cazul rezervoarelor cu timpi de rezidență suficient de lungi.

    Turbulența determină gradul de interacțiune a apei cu atmosfera și, prin urmare, viteza cu care se ajunge la echilibrarea gazelor, adică determină parțial viteza de transfer al gazelor.

    În final, autorii recunosc că există și emanații de CH4 în avalul barajelor hidrocentralelor, dar ei nu au instalat senzori specializați pentru acest gaz.

  28. Un studiu efectual recent la Universitatea Hewlett-Horpkins Strandford a descoperit un lucru uimitor , absolut inspaimintator. Omul produce prin respiratie cea mai mare cantitate de CO2 de pe planeta !
    Ganditi-va bine si luati masuri cat mai e vreme: de fiecare data cand respirati inhalati gazul acesta nociv pe care chiar dvs il produceti ! Si ne obligati si pe noi sa traim in mediul toxic pe care il produceti !
    Pe urma , exista si aspectul foarte grav si periculos al excrementelor. S-a calculat printr-un algoritm generat de AI ca un kilogram de mamaliga produce cam un erg de energie si 997,6 grame de rahat. Care ajunge in natura , in mediu. Inclusiv in mediul virtual.
    Vestea buna vine tot de la oamenii de stiinta . Ei -mai bine zis dumnealor , cu respect- au inventat fasolea modificata frenetic in asa fel incat aceasta genereaza la capatul tunelului predominant o aroma de vanilie cu scortisoara si mult mai putin hidrogen sulfurat care stie toata lumea ca miroase a oua stricate sau popular basini. Care au un efect de sera evident negativ: ati incercat vreodata sa stati intr-o sera cu cineva care a mincat fasole ? Nici nu va recomand.
    Pe urma e treaba cu panourile solare. Tai zece copaci si arzi o cisterna de pacura si un camion de carbuni , ca iti trebuie caldura sa fabrici sticla, cocs pentru otel, otel, aluminiu, sa incalzesti apa sa faci abur sa invirti tubina sa faci curent sa alimentezi utilajele care produc panouri solare, trebuie sa topesti cupru sa faci fire , sa faci baterii sa pastrezi curentul de la panouri ca sa-l folosesti sa te incalzesti iarna cand nu e soare.
    Nu mai bine ardeai din prima doar doi copaci iarna cand aveai nevoie si obtineai aceeasi caldura ? Si faceai si mai putin gunoi.
    Din cauza ca randamentul oricarei transformari este intotdeauna subunitar. Arzi un kil de ceva ? 10 calorii . Faci abur pentru turbine sa produci curent ? Pierzi la randament , frecare etc, pierzi la transportul curentului , la utilizarea lui etc.
    Bun, se merita , no problem , ne trebuie curent.
    Dar sa arzi toate lucrurile alea si sa faci toata mizeria ca sa produci curent ca sa fabrici panouri solare care produc mai putin curent ?! Bre, deci folosesti un motor care invarte un dinam care produce curent cu care alimentezi un motor care invarte un dinam care produce curent cu care etc ? Esti prost ?! Si ce faci cu bateriile de la trotineta electrica dupa ce se strica ? Cata mizerie ai facut ca sa le produci ? Nu ziceai ca vrei sa folosesti eficiant energia si sa salvezi planeta si sa o mentii curata ?

    • Intr-o zi in care e accidentata, in repaus adica, Simona Halep (multa sanatate, fata, si succes la Wimbledon!) produce vreo 800 de grame de codoi. Intr-o zi in care se antreneaza probabil vreo 2 kile de nu mai mult. Un atlet de 100 de kile probabil ca produce intr-o zi de cantonament 3-4 kile de codoi. Pai sa le interzicem astora antrenamentele ca ne-ncalzesc planetu’.
      Da’ oare la Olimpiada se face offset de codoi sau ea e muma „poluarii” pe anul asta?

  29. OFF TOPIC

    Încălzirea globală și temperaturile record

    Încălzire globală? Baza Scott din Antarctica a înregistrat pe 18 iunie 2021 o temperatură aproape de recordul absolut: -81.7°C, cu 10 grade mai scăzută decât media.

    Recordul absolut este -89.6°C

    În baza Scott lucrează 12 oameni. Desigur, unii dintre ei studiază și efectele încălzirii globale. O problemă majoră poate apărea, pentru că gazul CO2 îngheață la -78°C, devenind gheață carbonică și nu mai joacă rolul lui de încălzitor al atmosferei (pentru îngheț, presiunea parțială a CO2 pur trebuie să atingă 1 atm).

    Adică, dacă va începe să ningă cu CO2, cine va da cu lopata să-l îndepărteze?!

    Detalii,

    Scott Base crew enduring near-record breaking Antarctica winter – 10C colder than usual

    • Avem deja 1 atmosfera ( singura ), avem si codoiul , avem si temperatura (unii o au prea mica altii prea mare) .
      John McAfee care fusese programat sa fie extradat din Spania in SUA la dat cu lopata tocmai s-a sinucis in inchisoare in buna traditie Epstein in timp de gardienii dormeau iar camerele de supraveghere au suferit o defectiune tehnica (se intimpla cateodata si la TV cand era in direct si scapa vreunul vreun porumbel).
      Fara nici o legatura cu nimic, omul avertizase public sa fie lasat in pace ca detine „niste” documente compromitatoare. A fost gasit in celula lui cu trei plagi produse prin injunghiere in spate , un glont in ceafa care nu i-a mai pus viata in pericol dat fiind ca nu mai avea ce, iar in singe -cat ii mai ramasese- avea mai mult aurolac decat a avut Gigi Floyd cand s-a opus arestarii pentru trafic de droguri si bancnote false (aici e neclar, l-au arestat pentru trafic sau impotriva traficului ? ) . Oricum Gigi a murit la spital cateva ore mai tarziu deci n-are nici o legatura cu nimic dar da bine in narativa.
      Anchetatorii au declarat ca din toate informatiile prealabile (primite in prealabil de la atasatul cultural al ambasadei SUA) rezulta ca most likely McAfee s-a sinucis.
      Intre timp tuiter i-a blocat lui McAfee contul pe motiv de homofobie si incitare la ura de rasa deoarece acesta postase „daca veti auzi ca m-am sinucis in inchisoare sa stiti ca n-am facut-o”.
      Snowden -nume predestinat- da zapada in Rusia unde nu poate fi sinucis din cauza ca Blackwater a epuizat deja pe Skripals stocul de novincioc preluat din Ucraina (impreuna cu cartea de bucate) unde se fabrica pe vremea cand se imparteau fursecuri .
      Pe vremurile astea fierbinti Assange linge si el zapada din congelator in asteptarea extradarii.
      Popoviciu nu, ca el mai are inca bani de cheltuit in economia UK. Mordechai Vanunu executa deja al 49-lea an de inchisoare pentru ca spus lumii cine detine ilegal arme atomice.

      In rest e bine. Ne straduim sa salvam planeta.

      • Rautacisme!
        Poluarea a ajuns la cota insuportabile: ieri am deschis o conserva de sardine… era plina de ulei si toti pestii erau morti.

        • Sa protejam pestii din cutiile de tabla, in lumea noua oprimarea lor nu mai poate fi tolerata! Sa facem o fundatie, un think tank, o firma de lobby, ceva, luam bani de la toata lumea, de la Madam Tralalayen, de la PNRR, de la Koch Brothers, la bani sintem neutri, dati-i incoace. Folosim cai batatorite, daca unii zic „adopta un ursulet” noi radem piata cu:
          1 – „Adopta un peste”! Ai grija de pestele tau!”
          2 – Jos codoiul;
          3 – Sa luptam neabatut impotriva climei care a decis cu de la sine putere sa se schimbe. Intr-un stat de drept, care va sa zica, asa ceva e peste poate, da’ ce-si inchipuie ea, s-o dam in judecata la UE, cum isi permite ea sa contravina preceptelor inteleptilor bruxellezi?

        • Ambele evenimente, punctuale, sunt la fel de irelevante relativ la fenomenul de incalzire globala.
          Mai sunt si alte masuratori la fel de irelevante in acest context:
          – All around the globe, June has been one for the record books. Monday (21 June 2021) was the hottest June day ever seen in Helsinki, Finland at 89 F (31.7 C).
          – The all-time record high for June for all of Mexico fell at Mexicali in Baja California this June 18 when the mercury reached a scorching 125 F (51.4 C). That’s just barely below the all-time high record ever seen anywhere in the country at any time of year.
          – While Palm Springs, Calif. tied its all-time high of 123 F (50.6 C), it also set a new record for the warmest overnight low for a June night anywhere in North America at an insomnia-inducing 105 F (40.6 C).
          – Meanwhile, Moscow is the hottest it’s been in June since 1901. In Siberia the ground surface temperature is a shocking 118 degrees Fahrenheit (47.8 degrees Celsius). That’s bad news for permafrost.
          – In Russia, the 94.5 F (34.7 C) high recorded in the nation’s capital on Monday (21 June 2021) was the hottest day since 1901, but the literal meltdown in Siberia is even more concerning.
          – Weather station in the Russian Arctic are seeing some of the earliest snow depth melting ever, while the European Copernicus satellite picked up ground surface temperatures of 118 F (47.8 C) in Siberia – not hot enough to cook an egg, but more than enough to disrupt snow and permafrost.
          – Back in the US, places like Billings, Mont., which are normally the subject of escapist fantasies for a respite from the oppressive heat found in more southern locales, set all-time records of their own. In Billings, the temperature reached 108 F (42.2 C) for the first time ever. In Salt Lake City, a new mark was set at 107 F (41.7 C).
          – The Siberian town of Verkhoyansk is one of the coldest inhabited places on Earth. The temperature in this city can drop to minus 40 degrees Celsius during an average winter. However, in June 2020, Verkhoyansk reached a temperature of 38 degrees – the highest temperature ever documented north of the Arctic Circle.

  30. Și tu, Marea Britanie…

    După Elveția, a venit rândul și Marii Britanii să fie „trasă de urechi” astăzi pentru că nu și-a făcut cum trebuie tema despre încălzirea globală:

    Guvernul britanic a eșuat încă o dată în a prezenta politici suficiente pentru a îndeplini obiectivele ambițioase în materie de climă, potrivit Comitetului pentru schimbări climatice (CCC).

    Pe parcursul a aproape 500 de pagini care examinează obiectivele guvernamentale de zero net și de adaptare, consilierii pentru climă descriu în două noi rapoarte diferența dintre aspirații și realitate.

    Potrivit CCC, doar patru din cele 21 de domenii cheie de decarbonizare prezentate în raport au fost suficient de ambițioase și doar două dintre ele au politici adecvate pentru reducerea emisiilor. Niciunul dintre cele 34 de domenii prioritare de adaptare identificate în raport nu a înregistrat progrese semnificative.

    Comitetul consideră că este „dezamăgitor” faptul că multe „planuri vitale și promise de mult timp”, de la transporturi nepoluante la hidrogen, nu au fost încă elaborate.

    Of, of, perfidul Albion…

    Detalii,

    Carbon Brief: CCC: UK will miss climate goals by ‘huge margin’ without new policies

    „Urecheala” a venit tot azi și din partea mereu-ultra-vigilentului The New York Times:

    Climate watchdog says Britain lacks a strategy to meet its goals.

    • Așa le trebuie!

      Trebuiau să învețe de la tovarășii chinezi cum se îndeplinește planul cincinal la reducerea emisiilor în 4 ani prin inaugurarea săptămnală a câte unei noi termocentrale pe cărbune :) Bag seama că asta o fi calea de urmat. Că doar nu l-am auzit pe niciunul din războinicii codoiului sărindu-le la jugulară orezarilor Nici măcar Greta Energeta nu sa- dus în fața ambasadei chineze să le spună:„How dare you!? You should be ashamed of yourself!” Nimic. Mucles…

  31. Și tu, Biden…

    Ceva misterios se întâmplă:

    După ce a anulat decizia președintelui Trump de a autoriza construcția conductei Keystone XL, prin care petrolul din nisipurile petrolifere canadiene urma să fie transportat către rafinăriile americane din sud, președintele Biden și-a exprimat sprijinul pentru construirea unei conducte asemănătoare, numite Line 3.

    De menționat că Proiectul Enbridge, în cadrul căruia se va construi noua conductă, a fost aprobat în timpul președintelui Donald J. Trump. Line 3 reprezintă o redirecționare de 544 km într-o rețea mai largă de conducte. Odată finalizată, ar urma să transporte 760.000 de barili de petrol pe zi din Alberta prin nordul statului Minnesota și în Wisconsin până la Lacul Superior.

    Stupefacția și indignarea ecologiștilor și încălziriștilor sunt imense, conform articolului Biden Administration Backs Oil Sands Pipeline Project, publicat ieri de The New York Times:

    Suntem extrem de dezamăgiți de faptul că administrația Biden continuă politica administrației Trump de a ignora drepturile tribale, justiția ecologică și preocupările legate de climă în favoarea profiturilor industriei combustibililor fosili, a declarat într-un e-mail Moneen Nasmith, de la organizația juridică de mediu Earthjustice.

    Dacă președintele este sincer în promisiunea sa de a lua în serios justiția climatică și drepturile tribale, administrația sa trebuie să înceteze să mai apere decizia Administrației Trump.

    Urmează probabil că o nouă Greta să lanseze lozinca „Pentru noi, Biden este Trump nr. 2!”

    • Tot ieri, același președinte Biden a ajuns la un acord cu un grup bipartizan de senatori pentru aprobarea unui buget 579 de miliarde de dolari în noi cheltuieli pentru repararea drumurilor, căilor ferate și podurilor națiunii. Contrar cererii anterioare, acordul actual contribuie relativ puțin pentru a combate schimbările climatice, o problemă pe care președintele a numit-o la începutul mandatului său o „amenințare existențială.”

      Acuma, ziarul The New York Times, se întreabă cu ce față se va duce Biden în noiembrie la Glasgow pentru mitingul ONU-COP 26, care va evalua „realizărili” Acordului de la Paris:

      Eșecul adoptării unei legislații îndrăznețe privind clima i-ar putea îngreuna sarcina domnului Biden atunci când se va deplasa în Scoția în acest an pentru o conferință a Națiunilor Unite privind clima, unde intenționează să încerce să convingă alte națiuni să ia măsuri agresive pentru a reduce încălzirea globală. Dl Biden a promis că Statele Unite își vor reduce emisiile care încălzesc planeta la aproximativ jumătate în următorul deceniu. El dorește să repoziționeze cea mai mare economie a lumii ca lider în eforturile globale de stopare a încălzirii.

      „Statele Unite au chiar acum ocazia de a-și susține afirmațiile ambițioase cu un plan detaliat și ușor de apărat pentru a onora aceste angajamente. Dacă vom avea acest plan, vom putea să obligăm alte țări să facă schimbări similare”, a declarat într-un interviu Michael Brune, directorul executiv al Sierra Club.

      Detalii,

      Bipartisan Infrastructure Deal Omits Big Climate Measures

  32. Fie piinea cit de rea eu o am pe Greta mea . Greta Thumberg sau cum sa iti faci o tinta dintr-un copil ce nu doreste decit a atrage atentia asupra a ceea ce se intimpla rau pe planeta Terra . Acordul presedintelui Biden este remarcabil .A reusit sa puna de acord senatori aflati de o parte si de alta a baricadei politicii din SUA . Aceste sume uriase de bani se vor regasi si in eforturile ce tin de combaterea efectelor datorate schimbarilor climatice (aici nu este vorba numai de incalzire ).

  33. OT: trecind peste titlul stirii, ce e cu studiul asta, Domnule Profesor? https://newsweek.ro/istorie/pamantul-are-un-puls-geologic-cu-potential-devastator-cand-se-produce-acesta

    Ideea unei ciclicitati a unor fenomene geologice mai mult sau mai putin catastrofale dar din cu totul alte cauze (traversarea de catre Sistemul Solar a planului Caii Lactee la fiecare 30-32 mil ani cu consecinta „deranjarii” de pe traiectoriile lor a unor corpuri din Norul lui Oort care ajung sa loveasca Terra) apare si la Dr. Lisa Randall, no less!, intr-o carte, „Dark Matter and the Dinosaurs” 2015, carte in care „doar s-a jucat cu ideea” – declaratia ii apartine.

    • Cartea profesoarei Lisa Randall (Harvard University) și ipoteza ei despre asteroidul care a omorât dinozaurii le-am prezentat în premieră românească pe 15 decembrie 2016 în articolul
      Cine a omorât dinozaurii? Materia întunecată!… Când fizica întâlnește geologia

      Recentul articol cu titlu nemenționat de site-ul românesc se intitulează A pulse of the Earth: A 27.5-Myr underlying cycle in coordinated geological events over the last 260 Myr și folosește ca instrument principal de prognozare o analiză spectrală Fourier a următoarelor evenimente petrecute în ultimii 260 milioane ani:

      – extincțiile marine și non-marine
      -evenimente anoxice majore în oceane
      -erupțiile continentale de bazalt
      -fluctuațiile nivelului oceanelor
      -pulsuri globale ale magmatismului intraplacă z9adică din interiorul plăcilor tectonice)
      – timpii de schimbare a ratelor de deschidere a fundurilor oceanice și reorganizare a plăcilor tectonice.

      În momentul de față. autorii nu indică o cauză precisă a acestor episoade ciclice de evenimente geologice. Dar, oricare ar fi originea lor, ideea existenței lor ciclice, coordonate și cu catastrofe intermitente, reprezintă o îndepărtare de opiniile susținute de mulți geologi. Vom avea o schimbare de paradigmă în geologiei așa cum a produs-o Alfred Wegener în 1912, când a publicat teoria derivei continentelor? Vom trăi și vom vedea…

      Concluzia am mai scris-o de câteva ori: Că nu natura este subt bietul om, ci bietul om subt natură…

      Dar, capul sus! Ultimul cluster de evenimente geologice din articolul citat a avut loc acum 7 milioane de ani. Asta înseamnă că viitorul cluster se va manifesta peste 20 milioane ani. Între timp. dacă Dr. Randall are dreptate, ne putem aștepta la un nou asteroid căzând peste noi și producând a 6-a extincție în masă.

      • Va multumesc pentru raspuns. Marturisesc ca mi-a scapat la vremea lui articolul dumneavoastra, imi cer iertare, pierderea a fost doar a mea dar m-am ingrijit sa o recuperez imediat :).
        Gasesc ideea Dr Randall ca si pe autoare, foarte desteapta. E plauzibil sa se intimple asa ceva, in definitiv fiecare dintre planete si-a „curatat” ea orbita in cursul formarii Sistemului Solar insa stim si ca dupa aceea planetele au schimbat (si vor mai schimba) orbite intre ele, ca exista rezonante intre orbitele unor planete si ca este doar o chestiune de timp pina cind un alt obiect celest, meteorit/cometa/planetoid se va afla pe o orbita de coliziune cu Terra. Vad ca Apophis pare ca ne rateaza si probabil vom fi mai bine pregatiti pentru urmatorul eveniment de gen pentru care putem vorbi cu suficienta indreptatire nu despre daca ci despre cind.

  34. ”Icoana Greta” lovește din nou! Atâta răutate revărsată asupra unui biet copil care vrea să atragă atenția a ceea ce se întâmplă rău pe planeta Terra. Doar că, cum s-a precizat și mai sus, Greta cu ochelarii ei de cal, nu vede decât Occidentul. Despre China, Rusia, lumea a 3-a nimic. Ăia au dreptul să polueze în contul datoriei istorice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro