vineri, martie 29, 2024

Despre libertatea căderii

Free fallin’, now I’m free fallin’
(…)
I’m gonna free fall out into nothin’
(Tom Petty, Free Fallin’, „Full Moon Fever” (1989))

            Episodul Novak Djokovic a pus (din nou?) în evidență falia creată între „excepționali” și „restul lumii”. Nu vreau (și nu cred că aș putea) să analizez acest fenomen (extrem de complicat), ci doar să comentez puțin pe marginea rolului pe care regulile îl joacă (și) în acest context. În definitiv, Nole a spus că el nu trebuie să respecte un set de reguli pentru că nu este de acord cu ele și nu au legătură cu activitatea sa specială (și excepțională). Cum ar veni: „regulile nu sunt pentru mine” sau „eu sunt atât de diferit de ceilalți încât este nedrept să-mi aplicați regulile făcute pentru mediocri”. Lăsând la o parte contextul evenimentelor și mesianismul proferat mai ales de către tată tenismenului, cred că merită investigate limitele (naturale? ale) regulilor în această direcție.

            Într-o excesiv de des citată frază, Loysel afirmă că „Așa cum boii se leagă de coarne, oamenii se leagă prin cuvinte”. Pentru un regalist ca Loysel, această butadă reprezenta esența guvernării. Totuși, nu trebuie uitat că juristul francez din secolul al XVI-lea este considerat (împreună cu Cujas și Dumoulin) întemeietorul dreptului francez modern. Adică acel sistem de drept pe care România și-a întemeiat ea însăși modernitatea (odată cu preluarea codurilor napoleoniene în vremea lui Cuza). Fraza menționată tinde să ilustreze forța cuvântului dat în cadrul sistemului juridic. Dar imaginea folosită nu este una care să (mai) rezoneze cu epoca noastră. Este ca și cum ar afirma că suntem cu toții sclavii legii (și ai legiuitorului). Astăzi o asemenea imagine ne repugnă; pentru noi, oamenii (post)moderni, libertatea este un dat absolut. Tocmai de aceea dărâmăm acum statuile acelor personalități politice care au acceptat sclavia într-o epocă în care părea normală. Mă întreb când îl vom da jos și pe Traian de pe piedestal, având în vedere câți sclavi avea (despre Decebal nu avem informații, dar mi-e teamă că situația nu era calitativ diferită).

            Codul civil român a păstrat până astăzi ideea aceasta în textul celebru (preluat acum 150 de ani din Codul civil al lui Napoleon) care afirmă că o convenție agreată de oameni are putere de lege între aceștia. Oamenii sunt „legați” prin propriile lor cuvinte. Deja aici „sclavia” nu mai este atât de evidentă, pentru că fiecare parte a fost de acord (cel puțin inițial) cu limitarea propriei libertăți. Pentru că, în definitiv, contractul nu este altceva decât o limitare benevolă a libertății originare în schimbul unui avantaj prefigurat. Orice contract presupune un cost de oportunitate: renunț la (o parte din) libertate pentru a obține ceva (și celălalt renunță și el la o parte din libertatea lui). Uneori ni se pare că aceste renunțări nu sunt echivalente și că am renunțat la mai mult decât celălalt, că am ajuns sclavul celuilalt. Exemplul cel mai vocal în ultimii ani este cel al creditelor (de consum): băncile sunt descrise astăzi ca stăpânii de sclavi ai lumii moderne. Ni se pare că ele nu au renunțat la nimic pentru că renunțarea lor s-a realizat încă de când am semnat contractul. Ele ne-au dat banii încă de atunci, deci au renunțat să facă altceva cu acei bani (de exemplu să-i împrumute statului cu un risc mult mai mic). Tot ce vedem noi este faptul că timp de zece sau mai mulți ani noi tot trebuie să dăm fără a (mai) primi nimic în schimb. Doar pentru că am semnat o hârtie… Televizorul, mașina de spălat, chiar apartamentul sunt ale noastre (acum), deci suntem sclavii băncii.

            De la Rousseau (de fapt de la Hobbes și Locke) încoace suntem obișnuiți să tratăm și relația dintre individ și stat ca fiind bazată pe un contract – celebrul „contract social”. Așadar, noi ne obligăm să respectăm „regulile de conviețuire socială”, iar statul ne oferă protecție și (o oarecare) redistribuire a resurselor. Așadar, și aici renunțarea la libertate este una benevolă: cetățeanul poate alege să se mute sub protecția altui stat dacă nu i se mai pare avantajoasă „afacerea” cu care s-a ales prin naștere. Problema statului este că el trebuie să conceapă o „ofertă” care să satisfacă nevoile (sau gusturile) majorității populației. Adică este nevoie să găsească un numitor comun al întregii populații, ceea ce este extrem de greu. Expresii precum „câte bordeie atâtea obiceie” sau „gusturile nu se discută” oferă o imagine a acestor dificultăți. (Faptul că uneori statul își urmărește mai degrabă propriul interes, conform zicalei „cine-mparte, parte-și face”, este o altă chestiune, pe care nu o tratez aici.) Acest principiu este menționat în Constituție sub denumirea pompoasă de suveranitate care aparține poporului, dar care o exercită prin intermediul reprezentanților săi aleși.

            Așadar, majoritatea regulilor este concepută în așa fel încât să convină majorității indivizilor. Problema majorităților este că ele determină mereu minorități. Prin urmare, aceleași reguli nu vor fi adaptate pentru indivizii care nu se conformează majorității. Aceștia nu se vor regăsi în comportamentul dictat de regulă și, cu toate acestea, regula le va fi impusă prin „dictatura majorității”. Tocmai de aceea se afirmă că dreptul este eminamente conservator, pentru că el încearcă să mențină indivizii pe o trasă sigură. Altfel spus, regulile sunt făcute pentru a marca drumul sigur. Este ca și cum geniștii-pionieri lasă în spatele lor panglica de pânză a traseului lipsit de mine. Nu înseamnă că dacă nu respecți acea cale marcată vei sări în aer; dar riscul de a călca pe o mină există. Este ca și cum statul îți spune că el nu va răspunde pentru situația în care nu respecți calea trasată; el doar în interiorul căii te protejează – dacă ieși de pe cale, ești pe cont propriu.

            Am văzut în ultima perioadă ilustrată această atitudine în opiniile care spuneau că persoanele care refuză să respecte regulile impuse de stat pentru ținerea sub control a infecțiilor cu Covid-19 ar trebui să nu mai beneficieze de asistența medicală publică. Adică: dacă au ales să iasă de pe potecă, atunci să nu mai strige când îi atacă lupii… Statul nu-și permite însă astfel de „dizidențe”, pentru că ar putea ajunge în situația în care fiecare grup și-ar crea propriile enclave cu reguli proprii. Am asista la o „federalizare” privată a statului și, la limită, la dispariția acestuia ca structură omogenă. Prin urmare, statul preferă să impună respectarea regulii prin sancționarea dizidenților. Sancțiunea nu este însă excluderea, ci individul rămâne inclus în sistemul etatic, pentru a putea suferi o pedeapsă.

Când nu respecți regula este posibil să nu pățești nimic neplăcut. Uneori, încălcarea regulii nu deranjează pe nimeni. De exemplu, atunci când dai un chef cu muzica tare, dar vecinii sunt toți plecați de acasă, nu ai deranjat pe nimeni. Chiar dacă trece sectoristul prin zonă, va avea dificultăți să te sancționeze, pentru că nu ai deranjat liniștea publicului… Chiar și atunci când deranjezi pe cineva este posibil să nu pățești nimic. Poate că vecinilor li se pare acceptabil să te lase să te distrezi o dată pe lună și nu se plâng. Sau poate ca sună la politie, dar aceasta nu are agenți liberi la acel moment. Sau poate ajungi la o înțelegere cu agentul sosit la fața locului. Sau, cum i s-a întâmplat unui prieten de-al meu, poate că vecinul petrecăreț este prieten cu agenții din zonă și aceștia îl avertizează înainte să vină să oprească muzica, pentru a le spune apoi vecinilor care s-au plâns că nu au ce constata.

Alteori, căderea nu este sancționată pentru că este o opțiune pur personală, care excede acțiunii etatice. Astfel, încercarea de sinucidere nu este sancționată, ci cel mult se poate dispune o măsură de protecție față de persoana care a ajuns în această stare (tratamentul medical). De multe ori percepem această intervenție a statului ca pe o sancțiune pentru că ea are ca efect (imediat) o restrângere a libertății. Există într-adevăr posibilitatea statului de a abuza de această măsură astfel încât să o transforme dintr-un ajutor adus individului într-o veritabilă detenție. Discuțiile din ultimul an legate de regimul carantinării persoanelor (suspecte de a fi) bolnave de Covid-19 a repus pe tapet chestiunea. Din punct de vedere juridic, sancțiunea apare abia în ipoteza în care nu se respectă regimul de carantină, deci carantinarea ca atare nu este o sancțiune. Totuși se poate face o paralelă cu sancționarea evadării care impune o sancțiune pentru nerespectarea unei alte sancțiuni.

Dar există întotdeauna riscul să fii sancționat. Cu cât riscul este mai mic, cu atât încălcarea regulii va fi mai frecventă. De exemplu, adulterul rămăsese reglementat ca infracțiune până acum câțiva ani, dar nimeni nu mai fusese condamnat de foarte multă vreme. Prin urmare, atunci când, în anii ’80, un oficial comunist a vrut să se răzbune pe iubitul soției sale, a trebuit să-i însceneze acestuia o infracțiune de tip economic…

La începuturi, a fost o singură Regulă. Atunci când Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei să nu mănânce din mărul oprit, le-a lăsat (implicit) și opțiunea de a încalcă regula. Șarpele i-a convins că nu li se întâmplă nimic rău. De fapt, sancțiunea „aplicată” a fost doar indirect „moartea”, în sensul în care primii oameni au pierdut accesul la nemurire. Încă mă întreb dacă nu a fost bine că am părăsit starea de natură. Oare mi-ar fi plăcut să fiu o ființă semiconștientă trăind într-o beatitudine neînțeleasă? În această viziune, trăim chiar și astăzi în „executarea” sancțiunii aplicate pentru păcatul originar. Întreaga noastră existență (conștientă) este o consecință a nerespectării Regulii. Putem spune că primii oameni au pornit aventura cunoașterii umane prin nerespectarea regulii naturale. Apoi au formulat ei înșiși reguli menite să asigure stabilitatea societății pe care apoi unii indivizi le-au încălcat. Cele mai multe transgresiuni se dovedesc a fi simple acte de nesupunere civică, dar există din când în când nerespectări care arată că regula însăși este nedreaptă. Atunci când Nelson Mandela a protestat împotriva regimului de apartheid din Africa de Sud, el a încălcat o mulțime de reguli tocmai pentru a arăta că ele sunt nedrepte. Într-un final, acele reguli au fost schimbate.

Adevărata dificultate este aceea de a ști când încălcarea regulii este legitimă și când nu. De exemplu, atunci când Curtea Constituțională a decis că sancționarea celor care încalcă regimul de siguranță sanitară este neconstituțională, argumentul a fost acela că individualizarea sancțiunii este prea laxă. Totuși, consecința practică a fost aceea că a legitimat toate acele încălcări, lăsându-le fără sancțiune. Este posibil ca regula inițială să fi fost prost formulată și marja de apreciere lăsată agentului constatator să fi fost mult prea discreționară. Dar nu înseamnă că a considerat că măsurile de protecție sanitară nu erau necesare și că, deci, acele reguli trebuiau schimbate, așa cum au interpretat unii acea decizie.

            Cred că regulile sunt un lucru bun, dar ele nu trebuie absolutizate. Ele trebuie mereu „testate” pentru a vedea în ce măsură corespund gestionării situațiilor care pot apărea în practică. Revine mai degrabă judecătorului decât legiuitorului rolul extrem de important de a vedea în ce măsură o anumită regulă abstractă este „bună”, adică rezultatul aplicării sale oferă o soluție justă în cazul concret supus analizei. Este posibil ca anumite situații excepționale să nu fie acoperite (în mod corespunzător) de regulă și atunci judecătorul trebuie să refuze să o aplice. În sistemul nostru de drept, judecătorul nu poate face acest lucru pur și simplu (pe motiv că regula este inechitabilă), ci doar recurgând la reguli mai „puternice”. Astfel, judecătorul poate aplica (în mod direct) dreptul Uniunii Europene sau Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acestea oferă individului o sferă mai largă de manifestare a libertății sale. Sau poate recurge la principiile generale ale dreptului (civil) atunci când poate demonstra că regula existentă nu are în vedere (prin ipoteza sa) situația analizată.

            Avem așadar libertatea de a nu respecta regulile, dar trebuie să ne asumăm riscul de a suporta consecințele. În același timp, statul (în special prin intermediul instanțelor) are obligația de a verifica în mod continuu adaptarea regulilor existente la situațiile pe care-și propun să le reglementeze și adaptarea lor la noile realități.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Daca nu ar fi avut dispensa, nu ar fi participat la AO si si-ar fi asumat-o cu strigaturile de rigoare. Nu ar fi picat intr-o capcana evidenta. Ar fi bine sa isi schimbe staff-ul. Si parintii.

  2. A se confrunta regulile care exprimă experiența societății, culeasă din încercările costisitoare anterioare, cu nivelurile de acceptare a „tiraniei majorității” destinate a schimba situațiile de mâine. Regulile deja adoptate trebuie respectate, pentru ca ele exprima încercări reușite ale antecesorilor, provocate de situații anterioare, iar „tirania majorității” este o impunere de schimbare a legilor existente sau introducerea unor reguli noi, sub imperiul schimbărilor in lumea de azi, pentru o prezumabila îmbunătățire a societății de mâine. Legile sunt de diverse generalități, cele strâmt țintite pot fi modificate mai ușor, pentru grupuri limitate, cele mai apropiate de principii se vor schimba numai in cazul unor situații evidente mai multora. „Tirania majorității” se gradează prin nivelul acestei majorități, de aceea exista constituții, legi „organice”, pana la OUG-uri si decizii locale, a căror procente de majoritate trebuie respectate. Depășirea granițelor de competență reprezinta diavolul din detalii, care deosebește democrația de tiranie.

    • Din păcate, regulile „cutumiare” (care exprimă experiența societății) se pot dovedi neadaptate atunci când societatea face un salt brusc (înainte, înapoi sau în lateral). Vă dau un singur exemplu (criticat atât de vehement de Titu Maiorescu în celebra-i teorie a formelor fără fond): adoptarea Codului civil napoleonian de Principatele Române în 1864. Majoritatea soluțiilor de acolo erau diferite de organizarea (cvasi-feudală a) Țărilor Române de la mijlocul sec. XIX. Este drept că a durat câteva zeci de ani până când aceste reguli au fost înțelese de marea masă a populației, dar ele au permis „saltul” României din feudalism spre modernitate. Un alt exemplu (de sens contrar): România a fost printre primele state care au adoptat reglementări în domeniul digital (semnătură electronică) în 2001. Astăzi, însă, legile de acum 20 de ani sunt evident depășite și adoptarea unor noi legi (care să reflecte noile tehnologii) este întârziată pentru că ar deranja anumite… obiceiuri.
      În sfârșit, cred că aici putem spune, parafrazând, „dă-ne, Doamne, înțelepciunea de a ști ce este vechi și bun și ce este nou și merită, dar mai ales cum să discernem între ele”…

  3. In primul rand „contractul social” intre stat si cetatean nu exista cu adevarat. Daca una din partile contractante nu isi indeplineste conditiile pe care si le-a asumat in contract, cealalta o poate actiona in justitie, pe baza contractului, unde scrie, negru pe alb, ce trebuia sa faca una din parti si nu a facut. Daca statul nu isi face datoria, de exemplu, la scoala copilului trimite un profesor necalificat, nu pot sa il actionezi in instanta.
    Statul insa stie exact cat ne ia impozit, si daca nu il platim, riscam puscaria.
    Insa invers, lucrurile sunt mult mai relaxate. Statul promite lucruri vagi, de exemplu „educatie gratuita pentru copiii dvs”, „drumuri”, „asistenta sanitara gratuita”, samd. Cand e vorba de a beneficia de ele, nu exista acel „QoS – Quality of Service” in care, pentru serviciul respectiv, sunt definite o serie de metrici de calitate.
    Ganditi-va ca la firma dvs de internet, platiti o suma lunar si vi se asigura o anumita viteza a internetului, masurabila, stipulata in contract. Daca este mai mica, puteti face o sesizare si ei trebuie sa o rezolve. Daca ar fi in logica statului, o conexiune cu 1 bit / secunda ar insemna ca „aveti internet”, chiar daca ar fi inutulizabile ( vitezele curente sunt de ordinul zeci de megabit / secunda, adica de un milion de ori mai mari ). Statul va promite in mod vag „internet gratuit pentru toti cetatenii” si va da 1 bit / secunda. E internet? Da si nu, dar pentru stat este, chit ca pentru majoritatea cetatenilor este sub standardul de bun simt si complet inutilizabil, mai rau te enerveaza.
    Lasand la o parte aceasta analogie, daca va duceti la urgente si asteptati 10 ore sa fiti vazut de un medic, „asta e”, nu scrie nicaieri ca un spital de urgenta se obliga sa va preia intr-un anumit timp. „A fost aglomerat”, „nu avem destui medici”, si alte scuze pe care le auzim in mod curent de la reprezentantii statului.

    Iar daca cereti dreptate adresandu-va justitiei, nu uitati ca si sistemul de justitie e tot al statului, practic ii puneti sa actioneze impotriva propriilor colegi. Nu cumva din aceasta stare de fapt profita si sistemul de justitie? Ganditi-va cat de mult sunt tergiversate procesele, pentru ca „asta e…”. Daca judecatorii ar decide impotriva altor reprezentanti ai statului, de exemplu ai medicilor de la urgenta, s-ar crea un precedent care s-ar putea rasfrange si asupra lor. Cineva i-ar putea acuza si pe ei ca nu solutioneaza dosarele in timp util. E clar, ca de la sine, sistemul de stat nu vrea reforma, ba mai mult, cei ajunsi in pozitii de conducere sunt profitorii clari ai actualei stari de fapt. Numai forte externe, gen Uniunea Europeana, Curtea Drepturilor Omului, samd, i-au mai putut forta sa faca anume concesii.

    Reforma statului si a clasei politice inseamna dupa mine asumarea in primul rand a unor metrici de calitate pentru toate serviciile oferite de stat si respectarea lor, iar acolo unde nu se respecta, plata unor despagubiri. Daca imi rup masina intr-o groapa, sa pot da in judecata statul care imi ia impozit, printre altele si pentru asta.
    Abia apoi putem discuta de libertatea de a alege intre ofertele diverselor state si a le pune in concurenta. OK, empiric vorbind, pot sa plec in alta tara unde observ ca se traieste mai bine, nu sunt gropi in asfalt, dar tot nu voi avea un contract. Alegerea nu e simpla deloc dat fiind ca sunt diferente de limba, culturale, samd. Mai mult, si asta observam foarte clar in Europa de Est, migratia catre state cu „oferta mai buna”, repet vizibila empiric prin nivelul de trai ai cetatenilor acelui stat, nu ca un contract social clar, face misiunea statelor „ramase in urma” tot mai grea, ramanand fara populatie activa care sa sustina financiar o oferta mai buna, in special pentru populatia activa, medici, personal calificat, aceste state nu pot asigura o calitate a serviciilor.
    Ce le ramane atunci politicienilor? Sa faca promisiuni nerealiste, desantate, stiind clar ca nu au cum sa le indeplineasca, sa gaseasca vinovati uneori invizibili, samd.
    Toate partidele de la noi se plaseaza in zona populista, niciunul ne-putand sa ia taurul de coarne.
    Referitor la putina populatie activa, acesti oameni se simt mulsi si expropriati de rodul muncii lor. Vrei servicii medicale mai bune, de obicei firma la care lucrezi plateste un abonament la o clinica privata, bani ce puteau intra in buzunarul tau. Vrei ca scoala sa nu iti arunce copilul din ciclul primal in strada la pranz, trebuie sa platesti servicii de afterschool unei firme private, vrei sa nu te inghesui in autobuz care cine stie cand vine, platesti costurile propriului automobil, samd. Am asteptat de mult un partid care sa faca din protejarea clasei active elementul central al politicii sale. Ma gandeam intr-o zi, cum ar fi daca am avea 2 tipuri de autobuze, unul pentru pensionari, gratuit, fara QoS ( vine cand poate, fara aer conditionat ) si altul pentru cetatenii activi, la costum, care pot merge decent, cu aer conditionat, WiFi, samd, catre si dinspre serviciu, si care sa nu fie gratuit, dar oricum mai ieftin decat costurile folosirii automobilului propriu in acest scop. Sau intre orele de varf 8-10, respectiv 16-18, autobuzele sa nu fie gratuite pentru pensionari, ca sa faciliteze transferul populatiei active catre serviciu.
    Aceste „reguli” ar fi inadmisibile pentru clasa politica populista de la noi, tocmai ei, care au stiut sa fenteze regulile. Ceva imi spune, ca ati amintiti de Djokovic, ca vine din aceeasi cultura a unui stat populist: cand a ajuns „cineva”, regulile nu mai sunt pentru el insa are grija sa fie iubit de popor si sa traga intregul popor in procesul de victimizare, cand lui nu i se intampla ce trebuie. Dar subiectele victimizarii, idolatriei la popoarele mici si nedezvoltate raman pentru alta data.

    • Nu știu dacă un standard de tipul QoS este pretabil la (actuala) construcție etatică din mai multe motive. În primul rând, ideea de suveranitate îl plasează pe stat deasupra individului căruia îi impune apartenența (la noi, prin naștere) și îi definește sfera de acțiune (prin teritorialitate). Poate cel mai vizibil este acest lucru în Marea Britanie, unde formele feudale „transparentizate” de Magna Charta plasează suveranul unipersonal (Regina) ca proprietar absolut al terenurilor (real estate) pe care le „închiriază” particularilor. În schimbul acestei „concesiuni” temporare, Coroana primește impozitul. La noi, Revoluția luminilor a făcut acest proces să fie opac (în sensul lui Quine), pentru că a eliminat suveranul și a introdus un concept abstract de „suveranitate a poporului”. Probleme de ordin practic au făcut însă ca această suveranitate să fie strânsă tot în mâna unor (grupuri de) oameni. Soluția a fost să-i separe pe aceștia în (tre) grupuri antagonice din interacțiunea cărora cetățeanul să iasă câștigat. Lupta pentru putere între autoritățile statului ar fi trebuit să prevină autoritarismul. Dar atunci când aceste puteri ajung la același grup, întreaga idee de echilibru se „strică”. De aceea cred că cea mai difuză dintre puteri (cea judecătorească) ar putea să readucă „echilibrul forței”. Sau nu… dacă ne uităm la politizarea CSM.
      Cât despre segregarea serviciilor, mi se pare un concept periculos pentru că riscă să scape de sub control. În definitiv, pensionarii sunt la fel de oameni ca și lucrătorii… Mai degrabă ar putea fi reformat sistemul pentru a se respecta regulile. De exemplu, de ce nu se poate și la noi ca în toată Europa să se intre în autobuz numai prin față, iar șoferul să fie și „casier” care să verifice validarea legitimației de călătorie? Și să poată să și vândă bilet celor care nu au card/abonament STB? Așa nu ar mai fi nevoie de cetele de controlori care utilizează tactici de gherilă pentru a surprinde călătorii când se suie în vehicul :-) Adică hai să facem facilă respectarea regulilor și atunci poate vom ieși din cercul vicios.

  4. „Aceștia nu se vor regăsi în comportamentul dictat de regulă și, cu toate acestea, regula le va fi impusă prin „dictatura majorității”. Nici macar despre dictatura majoritatii nu putem vorbi in pandemie. Poate dictatura guvernantilor, mai degraba, ei care stiu ce este „cel mai bine” pentru majoritate. Atunci de ce nu s-au facut niste referendumuri in statele occidentale, privind vaccinarea obligatorie, din moment ce avem pretentia ca traim in democratii autentice? Sau aveti impresia ca aceste masuri draconice au legatura cu valorile democratice? Desigur, pentru „binele” nostru se pot crea nenumarate legi care sa ne diminueze considerabil drepturile si libertatile. Apropo, sunt vaccinat cu doua doze numai. Desigur, puteti spune: ok, insa noi i-am ales pe politicieni, deci noi trebuie sa suportam deciziile lor. Da, insa intr-o democratie autentica, aceeasi politicieni raspund in fata legii si isi pot prezenta demisia atunci cand incep sa nu mai respecte niste principii si valori pe care s-a cladit occidentul si lumea libera. Insa observam ca, dimpotriva acestia capata puteri si mai mari in aceste zile, adoptand o atitudine dominatoare si sfidatoare in raport cu noi. Asadar, granita dintre protectia oferita de stat si ingradirea libertatilor permise de acelasi stat este foarte subtire, precum gheata subtire de pe suprafata unui lac inghetat.
    „Putem spune că primii oameni au pornit aventura cunoașterii umane prin nerespectarea regulii naturale.” Superb spus! Oare cate inventii au aparut sau cate vieti au fost salvate de-a lungul timpului prin „nerespectarea” regulilor? Intr-adevar, judecatorul ar trebui sa decida regulile si ce este mai bine pentru noi, nicidecum legiuitorul care poate arunca lumea in haos sau dictatura. De aceea, justitia este atat de importanta intr-o democratie.

    • Problema referendumului este una de facilitare în organizare. De exemplu, singura țară care a reușit la scară largă să-l utilizeze este Elveția, unde orice decizie comunitară (de la sat până la stat) poate fi verificată prin referendum. Doar că acolo practica îndelungată a făcut ca referendumul să se poată organiza facil și fără costuri majore. Apropo, au făcut referendum pentru vaccinare și a ieșit că certificatul verde trebuie menținut cu toate limitările asociate pentru cei care nu îl au…
      La noi… referendumul este un (alt) intrument politic. A se vedea eșecul referendumului pentru familie care nu a avut deloc de a face cu subiectul propriu-zis, ci cu o luptă politică (și religioasă) cu care cetățenii nu s-au identificat.

  5. Succint, corect și util. Singura mea obiecție este exemplificarea prin situația lui Djokovici, care este un foarte bun jucător de tenis, dar numai atât. Iar dl Djokovici senior a reușit chiar să se umple de ridicol – dacă Nole poate fi comparat cu Isus, tatăl său trebuie comparat cu Dumnezeu ?

    • Încă de când am început să scriu despre reguli (după OUG13) am încercat să aduc discuția „în stradă” sau „la firul ierbii”. Studenții de astăzi sunt mult mai implicați în actualitate decât altă dată. Ei vor discuții despre chestiuni „arzătoare la ordinea zilei”, nu teorii abstracte. Or, regulile sunt tocmai prescripții abstracte. Așa că de fiecare dată încerc să ofer exemple „la zi”. Iar din Grecia antică până astăzi un mare atlet nu este „numai atât”. El devine un simbol, un idol al mulțimilor (așa cum foarte bine a remarcat instanța din Australia în ultima decizie). Eventual, tatăl lui Nole este Iosif :-)

  6. As putea si eu sa citesc si sa semnez undeva acest contract social? Se tot flutura cu el, dar eu nu l-am vazut.

    In rest, daca erati medic sau inginer, moare pacientul sau explodeaza centrala atomica. Va contraziceti in aceasi fraza, despre interpretari, presupuneri, realitate nici vorba.

    Vreau sa spun ca trebuie regandit tot acest sistem de drept, pe care nu il mai intelege nimeni, e prea contradictoriu cu sine insusi, stufos si foarte prost facut, gandit. Daca ne intalnim cu extraterestri … vom fi clasificati ca specie vai de capul lor.

    • am uitat sa intreb, cand statul ne-a aparat? nu prea vad, e fail pe toate directiile: medicina, securitate pe strada, economie, si o sa vedem/vazut si securitate militara

    • Da, se numește Constituția României și l-ați „semnat” (probabil) fie în 1991, fie în 2003 când s-a organizat referendum. Iar sistemul de drept nu este perfect, de acord cu Dvs. Dar el este făcut de oameni (imperfecți) și (mai ales!) PENTRU oameni. Oare cui i-ar plăcea să fie „judecat” după un standard de perfecțiune? Eu nu sunt convins că aș fi încântat pentru că homo sum humani nihil a me alieni puto (sau, „I’m only human after all”)…
      Un sistem perfect logic ar putea fi cel implementat într-un computer. Și atunci, inteligența artificială ar însemna că este superioară celei umane. Sper că în timpul vieții mele să nu se atingă singularitatea, iar speranța mea se bazează tocmai pe „imperfecțiunea” umană care este cauza diversității lumii noastre.
      Dacă vreți să vedeți cum ne „apără” statul, ar trebui să faceți o comparație cu o serie de state din Africa/Asia sau, și mai bine, cu teritorii lipsite de stat…

  7. Din pacate nu putem elimina din discutie nici scaparile mari de logica in ceea ce inseamna gestiunea pandemiei.
    Apare foarte des senzatia ca autoritatile care decid masuri anti-Covid copiaza de undeva fara sa inteleaga, sau chiar e un fel de concurs de genul „care-i cel mai radical”, ce masuri mai pot sa adaug, chit ca nu inteleg de ce fac asta.
    Da, in mod clar trebuie sa luam masuri anti-pandemie, nu ne putem comporta ca pe vremuri(ca putem reduce atat mortalitatea cat si cheltuielile cu cei care supravietuiesc spitalizarii!), dar asta nu inseamna ca putem face orice tampenie avand scuza ca luptam cu pandemia. Si… aici mi se pare ca in cazul Nole, Australia e intr-o mare culpa si prin ce-a putut sa etaleze in aceasta situatie a aratat cat de limitate pot sa fie statele „civilizate”.

    Pe cealalta parte il avem pe Nole, care nu-i doar un bogat, nu-i doar unul care s-a obisnuit sa fie special. Nole e si obisnuit cu smecheria, cu „scurtaturile” astea balcanice – ceva ce vedem si-n Romania (si cel putin pe mine ma enerveaza).

    Cred ca in aceasta situatie s-au intalnit 2 abordari tembele si fiecare parte „si-a luat-o”. Cumva nici nu-i rau, ca poate mai da teme de gandire si mai reseteaza din abordari… desi cam tarziu, ca pandemia e cam spre sfarsit!

    Nota: sunt unul din cei vaccinati, dar nu cred ca apartenenta la categoria celor care cred in progresul stiintific si implicit in vaccinuri trebuie sa duca la sustinerea oricaror masuri luate de autoritati, indiferent daca au sau nu logica. Si… mai ales nu cred ca la prostia antivaccinista trebuie raspuns cu minciuni, exagerari si masuri restrictive si punitive aiurea.

  8. Interesant si bine construit articol. Felicitari realmente sincere.
    Dupa parerea mea ar trebui adus in discutie accesul la cunoasterea consecintelor nerespectarii unei reguli.
    Nu a reusit nimeni sa imi limpezeasca intrebarile legate de eventualele avertizari transmise de Tatal Ceresc cuplului ales sa imbogateasca Gradina Raiului cu darul cuvantului, respectiv sa recite poeme divine si sa cante cat ii ziua de lunga.
    Le-a explicat Tatal cum vor percepe efectele incalcarii recomandarilor ?!
    Au putut asimila senzatiile produse de frica, boala, batranete, agonie, moarte ?!
    Nu stiu. In tot cazul, apropiatii mei nu stiu .
    S-ar putea sa stie initiatii din Sefer dar cum traiesc sub legamantul tacerii…
    Daca Creatorul i-a constientizat asupra consecintelor nerespectarii interdictiei atunci, ori cei doi au fost naivi, ori potrivnicul s-a intrecut pe sine insusi venind cu contra-argumente si propuneri mai mult sau mai putin imaginabile.
    Foarte posibil ca acesta le-a prezentat si solutia numita Vaccin, omitand sa le sopteasca cate ceva despre efectele secundare.
    Posibilitatea neavertizarii deliberate imi este greu sa o anvizajez pentru moment.

    • Simate domnule,

      Prima mea recomandare pentru Dvs, este sa cititi cu atentie sectiunea din Geneza pentru ca veti gasi raspunsuri la intrebarile ce va macina – nu este prea mult de citit si parerea mea este ca merita lecturat mai atent. La cerere livrez un mini rezumat al sectiunii – numai daca este cerut.

      A doua recomandare este sa cititi cu atentie prospectul de emisiune al oricarui vaccin pentru ca acolo sunt trecute si efectele secundare si frecventele cu care apar – basca e ca daca este aprobat de urgenta dupe cca 1 an se incheie avizarea cu un raport final si unde iarasi gasiti ceea ce va intereseaza/apasa asa de tare.

      Vedeti de aceea este minunata comunicare asta online – intareste dialogul sau nu chiar?

  9. Exista doua feluri de libertate, este permis tot ce nu e interzis, sau totul e interzis cu exceptia lucrurilor permise.
    Exemplu, poti parca doar in locurile in care este afisat loc de parcare, in restul locurilor e interzis, sau poti calca pe iarba doar acolo unde e afisat ca e permis, in rest e interzis indiferent daca exista, sau nu, panou de interzicere.
    Cam asa e in Germania si devine tot mai puternic, sunt permise doar acele lucruri care sunt afisate ca permise, restul nu.

    Regulile sunt facute de stat, in interesul lui. E o naivitate sa se creada ca statul ar actiona in interesul comunitatii, a cetatenilor. Statul face reguli ca sa dovedeasca ca e stat, sa-si arate muschii, face reguli pt ca poate. In principiu orice cetatean civilizat ar trebui sa fie impotriva regulilor, indiferent de ce fel de reguli e vorba. Doar regulile nescrise, sau liber consimtite, sunt necesare mersului societatii. E suficient sa vedem circulatia in anumite tari asiatice, unde practic fiecare circula cum vrea, se intimpla extrem de putine accidente. Natura nu are nevoie de reguli se dezvolta, evolueaza fara constitutie.

    Revolutiile sunt interzise prin constitutie, peste tot in lume. Demonstratiile sunt interzise, in principiu, se permit doar daca exista aprobare. Nu este permis sa lasi motorul pornit cind stai.

    • In principiu orice cetatean civilizat ar trebui sa fie impotriva regulilor, indiferent de ce fel de reguli e vorba. Doar regulile nescrise, sau liber consimtite, sunt necesare mersului societatii.
      Nu aș absolutiza. De la Moise avem legi scrise. Tot ce a venit după sunt clarificări ale aplicabilității acestora. Chiar și fixarea regulilor prin scriere a apărut ca o necesitate de definire a universalității și univocității în interiorul unei comunități.
      Cu ani in urmă scriam pe contributors și pe blogary că eu văd societatea ca pe un parc englezesc: puncte de atracție și câteva alei. Restul potecilor urmând a fi create și bătătorite de public în funcție de interese. Odată însă create, ele vor fi fixate drept „oficiale”, mai înguste sau mai late, după necesitățile aceluiași public.
      Și, a propos de călcatul pe iarbă, în BW nu am văzut niciodată plăcute care să interzică sau să permită acest lucru. Dimpotrivă, în Stuttgart, Freiburg, Tübingen șamd autoritățile locale au procedat exact așa cum mă aștept să o facă mereu: au pietruit, pavat sau chiar asfaltat aleile noi și noroite.

    • Germania are o tradiție de a lăsa permis ceea ce nu este explicit interzis. Frederic I, regele sergent, avea un regulament in care fiecare articol începea cu verboten. Doar ce nu era verboten era permis.
      Totuși nu este chiar atat de rău sa știm clar ce este interzis. Problema majora nu sunt interdicțiile ci aplicarea lor consecventa si imparțiala.
      Un simplu exemplu: degeaba interzicem nevaccinaților accesul la bodega daca regula nu se aplica nicăieri sau interzicem petrecerile in grup daca membrii guvernului fac una chiar la gradina primului ministru.

  10. Ecuatia-stat-legislatie-comunitate trebuie sa urmeze interesele comunitatii in ansamblul ei pe argumente solide. Dar ce avem acum sunt interese de grup care su distorsionat legsilatia si justitia de la rolul lor si au parazitat statul. In privinta oricarui demers medical este nevoie de a fi bine analizat orice pacient si apoi aplicata medicatia, nu se merge cu totii la gramada, ca efectele pot fi ireversibile. De multe ori lipseste logica si obiectivitatea in luarea unor decizii.

  11. https://www.t-online.de/heim-garten/haushaltstipps/id_80804150/altpapiertonne-duerfen-pizzakartons-und-kassenzettel-in-den-papiermuell-.html
    Reguli…. in care lada de gunoi poti arunca cartonul in care se impacheteaza pizza? Exista o lada albastra, pt hirtie, mai exista una galbena pt ambalaje, mai exista unele mai mari numai pt hirtie, plus o lada maro si una gri inchis. Depinde f mult daca ambalajul are sau nu eticheta, sau are, sau nu, semn de punct galben sau verde.
    Sincer sa spun, nu am reusit sa pricep, asa ca m-am hotarit sa renunt la pizza, oricum nu-mi place.

  12. @Radu Rizoiu

    1. Spuneti ca:

    «Cred că regulile sunt un lucru bun, dar ele nu trebuie absolutizate. Ele trebuie mereu „testate” pentru a vedea în ce măsură corespund gestionării situațiilor care pot apărea în practică. Revine mai degrabă judecătorului decât legiuitorului rolul extrem de important de a vedea în ce măsură o anumită regulă abstractă este „bună”, adică rezultatul aplicării sale oferă o soluție justă în cazul concret supus analizei.»

    Exista reguli care TREBUIE ABSOLUTIZATE, reguli in cazul carora judecatorul nu are niciun drept sa decida daca sunt sau nu sunt „bune”. De exemplu, regula care interzice TRAVERSAREA intersectiei pe culoarea rosie a semaforului de catre „d-l Goe” este una cu caracter absolut.

    Acest exemplu ne arata ca intregul sistem legislativ trebuie sa aiba la baza niste principii. Astfel, in varful pitramidei „drepturilor si libertatilor” trebuie sa stea (SINGUR) „dreptul la viata”- drept fara de care toate celelalte „drepturi si libertati” nu au nicio valoare: cadavrele si scheletele umane nu au nevoie de „drepturi si libertati”, asa ca „unde drept la viata nu e, niciun drept nu e”.

    Principiul conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA face ca regula care interzice ignorarea culorii rosii a semaforului de catre „d-l Goe” sa aiba un caracter absolut. Nu exista drepturi sau libertati pe care „d-l Goe” sa le poate invoca pentru a justifica incalcarea acestei reguli.

    IMPORTANT! Daca „d-l Goe” incalca aceasta regula pentru a salva viata unei alte persoane (de exemplu, o urgenta medicala), el NU INCALCA PRINCIPIUL conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA. Astfel, implicatiile situatiei in care „d-l Goe” produce un accident mortal in incercarea de a salva o alta viata nu interfereaza cu argumentatia mea din aceasta postare.

    IMPORTANT! Protejarea prin lege a „dreptului la viata” nu inseamna garantarea nemuririi. De exemplu, nicio lege nu poate sa opresca FIZIC un sofer criminal sa treaca prin intersectie pe culoarea rosie a semaforului si astfel sa omoare oameni care respecta regulile de circulatie.

    ***

    2. Mai spuneti ca:

    «Alteori, căderea nu este sancționată pentru că este o opțiune pur personală, care excede acțiunii etatice. Astfel, încercarea de sinucidere nu este sancționată, ci cel mult se poate dispune o măsură de protecție față de persoana care a ajuns în această stare (tratamentul medical). De multe ori percepem această intervenție a statului ca pe o sancțiune pentru că ea are ca efect (imediat) o restrângere a libertății. Există într-adevăr posibilitatea statului de a abuza de această măsură astfel încât să o transforme dintr-un ajutor adus individului într-o veritabilă detenție. Discuțiile din ultimul an legate de regimul carantinării persoanelor (suspecte de a fi) bolnave de Covid-19 a repus pe tapet chestiunea.»

    Exista „DREPTUL LA VIATA” si NU „OBLIGATIA DE A TRAI” (cu orice pret). Nimeni nu are dreptul sa il „protejeze” CU FORTA pe cel care doreste sa moara, atunci cand PROPRIA VIATA devine insuportabila (din punctul lui de vedere, nu al celor care il judeca „din tribune”). Astfel, nu se poate compara „o opțiune pur personală” care nu incalca niciun drept al unei terte persoane („încercarea de sinucidere”) cu „o opțiune pur personală” care reprezinta un POTENTIAL ATENTAT la „dreptul la viata” al UNOR concetateni, si anume decizia unei persoane suspecte de a fi bolnava de Covid-19 de a nu respecta regimului de carantina.

    Si TRAVERSAREA intersectiei pe culoarea rosie a semaforului de catre „d-l Goe” reprezinta TOT un POTENTIAL ATENTAT la „dreptul la viata” al UNOR concetateni. Nici in acest caz NU EXISTA CERTITUDINEA ca „d-l Goe” va produce un accident soldat cu moartea unei terte persoane – SI TOTUSI REGULA care interzice TRAVERSAREA intersectiei pe culoarea rosie a semaforului de catre „d-l Goe” este una cu CARACTER ABSOLUT. Cu toate ca exista intersectii semaforizate in care traficul rutier este foarte scazut (cel putin in anumite perioade ale zilei), NU „revine judecătorului rolul de a vedea în ce măsură REGULA abstractă este bună, adică rezultatul aplicării sale oferă o soluție justă în cazul concret supus analizei” – DEOARECE se aplica principiul conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA

    IMPORTANT! In cazul persoanei care incearca sa se sinucida exista o exceptie: daca persoana respectiva are copii minori, sinuciderea este acceptabila – si preferabila – doar in cazul unei boli incurabile (o solutie dezirabila o reprezinta legalizarea eutanasiei voluntare), in situatia in care se ajunge la o existenta marcata de conditii degradante fizic, psihic si relational. In acest caz, bunastarea copilului minor este mai putin afectata de disparitia parintelui aflat in suferinta decat de supliciul de a fi martorul chinurilor insuportabile ale parintelui iubit.

    • Cetatene, n-ai inteles nimic si devii si penibil cu referatul pe teme de drept. Nu, interzicerea trecerii pe rosu nu e absoluta, cum nimic nu e absolut in lumea asta, afara de moarte. Poti trece pe rosu cind te grabesti sa salvezi pe cineva, cind mergi la revolutie, cind semaforul e stricat, cind joaca Steaua…

      • @Neamtu tiganu

        Se pare ca tu „n-ai inteles nimic si devii si penibil”.

        Spui ca:

        «Poti trece pe rosu cind te grabesti sa salvezi pe cineva, cind mergi la revolutie, cind semaforul e stricat, cind joaca Steaua…»

        Sa le luam pe rand:

        1. Argumentul tau: „cind te grabesti sa salvezi pe cineva” – l-am invalidat deja in primul meu comentariu. Voi repeta, poate de data asta intelegi chiar si tu:

        «IMPORTANT! Daca „d-l Goe” incalca aceasta regula pentru a salva viata unei alte persoane (de exemplu, o urgenta medicala), el NU INCALCA PRINCIPIUL conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA. Astfel, implicatiile situatiei in care „d-l Goe” produce un accident mortal in incercarea de a salva o alta viata nu interfereaza cu argumentatia mea din aceasta postare

        2. Argumentul tau: „cind mergi la revolutie” – nu tine cont de REALITATE, nu tine cont de dreptul la viata al revolutionarilor: intr-o revolutie exista riscul REAL de a fi UCIS de catre „fortele de ordine” ale vechiului regim, asa ca ar fi chiar ridicol ca revolutionarii sa se impiedice de culoarea rosie a semaforului :-) Astfel, si argumentul tau este unul ridicol. Trecand „pe rosu”, revolutionarii isi PROTEJEAZA dreptul la propria viata, prin scurtarea (pe cat posibil) a timpului petrecut „in bataia pustii” – DECI acestia NU INCALCA PRINCIPIUL conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA.

        PARANTEZA: cel mai probabil, in cazul unei revolutii semafoarele nu vor functiona ;-)

        3. „Argumentul” tau: „cind semaforul e stricat” – reprezinta, de fapt, un SOFISM (ca si cel de la punctul anterior, de altfel).

        DEX ’09 (2009):

        SOFISM s. n. Silogism sau raționament corect din punct de vedere formal, dar greșit din punctul de vedere al conținutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesențiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a induce în eroare;

        https://dexonline.ro/definitie/sofism

        Observand faptul ca semaforul a ramas blocat „pe rosu”, soferii care respecta PRINCIPIUL conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA NU vor trece prin intersectie INAINTE de a se asigura ca cei care vad culoarea verde a semaforului AU INTELES SITUATIA („semafor stricat”) si SUNT DE ACORD SA LE ACORDE PRIORITATE.

        Situatia cu „semaforul stricat” este echivalenta cu situatia in care circulatia dintr-o intersectie semaforizata este dirijata de un AGENT DE CIRCULATIE care fluidiza traficul, FACAND ABSTRACTIE DE SEMAFOR – o situatie echivalenta DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC cu cea in care NU EXISTA SEMAFOR. Astfel, soferii ignora culoarea verde a semaforului, asteptand semnalele politistului care indica permisiunea de a traversa intersectia – la fel cum soferii ignora culoarea verde a „SEMAFORULUI STRICAT” si acorda prioritate celor care sunt blocati de catre acesta (cei care vad rosu in fata ochilor :-) )

        4. „Argumentul” tau: „cind joaca Steaua…” este singurul argument corect ;-) Enclava ultrasilor Stelei are propriile legi (reprezinta un „stat in stat” – cu granite arbitrare), asa ca ultrasii Stelei nu sunt obligati sa suporte „dictatura” statului care le circumscrie propriul „stat” :-)

        DEX ’09 (2009):

        ENCLAVĂ s. f. 3. Situare geografică a unui stat sau teritoriu înconjurat total de spațiul altui stat.

        ***

        Concluzii:

        • In varful pitramidei „drepturilor si libertatilor” trebuie sa stea (SINGUR) „dreptul la viata”- drept fara de care toate celelalte „drepturi si libertati” nu au nicio valoare: cadavrele si scheletele umane nu au nevoie de „drepturi si libertati”, asa ca „unde drept la viata nu e, niciun drept nu e”.

        Principiul conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA face ca regula care interzice ignorarea culorii rosii a semaforului de catre „d-l Goe” sa aiba un caracter absolut. Nu exista drepturi sau libertati pe care „d-l Goe” sa le poate invoca pentru a justifica incalcarea acestei reguli (vezi si primul meu comentariu).

        • Asa cum am argumentat mai sus, principiului conform caruia „PROTEJAREA dreptului la viata” este PRIORITARA NU este invalidat de argumentele tale. Pana cand nu va exista un exemplu VALID prin care acest principiu sa fie invalidat (evident, un exemplu dintr-o democratie – dintr-un „stat de drept”), „caracterul absolut” al acestui principiu nu poate sa fie contestat. Tot evident, cu exceptia NOTABILA a ultrasilor Stelei :-)

  13. „Așadar, majoritatea regulilor este concepută în așa fel încât să convină majorității indivizilor. Problema majorităților este că ele determină mereu minorități. Prin urmare, aceleași reguli nu vor fi adaptate pentru indivizii care nu se conformează majorității. Aceștia nu se vor regăsi în comportamentul dictat de regulă și, cu toate acestea, regula le va fi impusă prin „dictatura majorității”.”
    Dictatura majorității?! Nu ştiu de când şi de unde a apărut expresia asta, dar pare exact genul de sintagmă care face nu doar posibilă, ci chiar probabilă autodistrugerea democrației ca formă de organizare socială. Nu că aş vrea să apăr neapărat modul în care se practică astăzi democrația, e-o diferență colosală, de pildă, între oamenii politici de-acu’ treizeci de ani şi cei de astăzi, da’ totuşi, dacă dictatura majorității devine ceva ce capătă un sens real, păi atunci la ce bun să mai organizezi alegeri libere care să contureze majoritatea capabilă să dea un guvern? Dacă majoritarii din Australia au decis că e în interesul lor propriu să fie vaccinați, păi atunci ei au tot dreptul să-l țină la poartă şi să-l trimită de unde a venit pe ăla care, fără să fie vaccinat, admite că a contractat covidu’ şi, ştiind asta, se duce a doua zi la o şedință foto fără să le spună fotografilor că e bolnav. Nu există nicio dictatură a majorității, dacă încă mai admitem că democrația este ceva funcțional. A, că majoritățile pot fi manipulate, precum la noi, unde majoritatea a ales CDR 2.0, dar nişte unii au înlocuit-o peste capu’ alegătorilor cu USL 2.0, asta e o cu totul altă poveste. Sau o altă față a realității, din care unu’ ca Nole nu doar că n-ar fi expulzat, da’ ar fi primit pe covor roşu, în sunet de fanfară şi omenit cu pâine şi sare. 😥

  14. ..bine spus.

    Aș adăuga că în probleme medicale, cel care decide ce e bine și ce nu, este medicul de specialitate. Dacă chirurgul șef îți spune că nu intri în blocul operator dacă nu ai treabă, te supui. Iar dacă intri ca pacient trebuie să accepți în preambul o igienizare fără cusur. Totul conform protocoalelor medicale verificate și aprobate. E o disciplină necesară și în chestiunea pandemiei.
    Și (cu excepțiile cunoscute..) mediul spitalicesc s-a achitat de această obligație profesională.

    Problemele au apărut, de regulă, dincolo de poarta spitalului.
    Mai întâi totul a fost politizat. Cinismul și-a dat mâna cu oportunismul.
    Apoi a fost vorba de o mediatizarea excesivă, care a suprasaturat nevoia de informație.
    Colac peste pupăză au început să se infiltreze fake-urile, generând deruta colectivă.
    Controversele din lumea medicală pe acest subiect (nu îndeajuns înțeles) nu au ajutat nici ele.

    Însă dincolo de toate, e o chestiune de comportament civic, cum spuneați. Aș adăuga că e vorba chiar și de bun simț, ca să nu vorbim de „lucruri sfinte”, cum ar fi empatia.. Și aici apele se despart. Unii sfidează efortul celorlalți de a „stinge focul”. Nu numai că nu se obosesc să arunce și ei o găleată cu apă, ci stropesc cinic cu benzină..

    Într-o situație ideală, nici n-ar fi fost nevoie de vaccinuri. Respectarea strictă de către toată lumea (fără privilegiați..) a măsurilor de prevenție ar fi stopat din fașă răspândirea virusului. Am văzut și vedem ce se-ntâmplă însă în viața reală, în locurile publice. Nici măcar un stat polițienesc nu poate controla tot. Cine vrea să fenteze, o face. Ne mai vorbind de cei care sfidează pe față și care incită la revoltă.

    De partea cealaltă, vedem tendințe de abuz de putere din partea unor state față de proprii cetățeni, în privința obligativității vaccinării. Așa ceva este inacceptabil, mai ales având în vedere că în privința efectelor adverse, nu garantează nimeni nimic.
    Vorbim totuși de o eficiența limitată. Nu s-a obținut de fapt imunizarea, ci eliminarea riscului de boală severă. Chiar și cei vaccinați cu a treia doză se pot infecta și transmite, la rândul lor. Până la a câta doză se va merge..?

    E clar că trebuie schimbată abordarea și înțeleg că se lucrează la o soluție pentru stimularea imunității celulare, cea care ia în colimator toată structura virusului și care odată dobândită, este de lungă durată.
    Până una alta au apărut antivirale eficiente în primele zile de boală. E de salutat așadar efortul de testare masivă, pe toate categoriile de vârstă.

  15. Un exemplu mult mai puternic de legi nedrepte, decit cel din Africa de Sud ar trebui sa fie legile intocmite de regimul nazist, care au fost mult mai atroce, atit pentru propria populatie, cit si pentru populatiile altor tari sau nationalitati.

  16. Un articol extrem de interesant si, dupa parerea mea, minunat redactat.

    Ramane o parte mai putin comentata care este legata de relatia dintre justitie si legislativ, practic dintre MJ si Parlament daca este sa o privim la nivelul statului. Si aici cred ca sunt multe lucruri de facut dar putine se intampla in tzarishoara noastra. Ideea aceasta a scapat celor infierbantati de subiectul pandemie si care considera ca daca ei sunt majoritati si impotriva vaccinului ideea lor trebuie sa triumfe in raport cu sarmanii vaccinati si boosterizati…

    Ideeile ar trebui sa circule intr-o societate normala, dar oare suntem intr-o stare de normalitate sau de discontinuitate/rupere intre o gasca si alta gasca??? Deci in Ro, dar nu numai, suntem extrem de puternici divizati si pentru a ne omogeniza ar trebui sa dialogam, sa schimbam idei, concepte dar si pentru asta ar trebui sa ai cu cine. Sigur ca dialogul poate sa fie moderat pe diferite paliere si ar fi bine daca s-ar intampla lucrul acesta dar uite ca nu se intampla.

    Personal cred ca respectul pentru lege se formeaza in cei 7 ani de acasa – unii ii au, altii nu prea.

    Mai mult, cred ca legea se perfectioneaza, ajusteaza pe masura ce societatea se dezvolta dar din pacate s-a ajuns la situatia in care sunt cu mult prea multe legi/reglementari si asta poate bloca intreaga societate. NU am auzit in Ro ca cineva sau vreo institutie sa fie preocupata de simplificarea legislativa pentru a lasa mai multa fluenta in viata de zi cu zi. Mereu aud si citesc de noi si noi reglementari care par ca nu se mai opresc.

    Natura are reguli mult mai simple.

    Omul a modificat sau chiar a recreat natura si atunci a fost normal ca sa apara noi legi, dar s-au adunat prea multe.

    In RO MJ are o poteca care pare ca nu prea se intersecteaza cu cea a Parlamentul, iar judecatorii fac si ei ceea ce cred ca e bine, dar e bine???

    Cat despre pandemie, care de 2 ani se tine de noi, ce sa mai zic???
    Pandemia a demonstrat ca oricat de tare aveam impresia ca ne miscam pe repede inainte nu este de fel asa…

    Proba pandemiei a aratat pentru fiecare tara cat de repede se poate adapta la o stare noua, inexistenta si de neconceput inainte de aceasta… Asiaticii de departe sunt premiantii lumii si sa nu ne mire ceea ce va urma mai departe. Americanii sunt cei care s-au vrut liberi pana la disperare, unii dintre ei ignorand cercetarile stiintifice si si-au luat mortii lor in cantitati imense. Rusii si chinezii au demonstrat ceea ce era deja cunoscut: nu sunt in stare nici un vaccin sa faca daca nu au o matritza copy-paste si le-a fost greu ca in timp asa de scurt sa genereze ceva…

    O institutie, OMS, creata la nivel mondial ca sa ne protejeze sanatatea a aratat ca nu prea functioneaza. Si atunci de ce mai traieste aceea institutie, de ce nu este reformata, de ce nu exista inca un consens in ceea ce priveste reformularea acestei institutii???

    O regula simpla: purtatul mastii sanitare pe nas si pe gura ar fi salvat multe vieti, cu sau fara de vaccin. Dar si aici s-au gasit unii sa conteste regula simpla. Este ca si cum afara ploua cu galeata dar tu iesi in ploaie si incepi sa canti de bucurie ca esti liber in ploaia rece – e bine asa, este sanatos???

    Oamenii si-au pierdut instinctul de conservare, incep sa braveze ca sunt puternici, ca ei fac si desfac legi, cand de fapt sunt doar mici firmuturi. Asta e problema pe scurt.

    Priveste cu atentie in jurul tau, vezi unde te afli si schimba doar minimul ca sa iti fie bine!

    • Mai adaug ceva: este si o chestiune de lidership.

      Ai un lider echilibrat, sanatos la cap si la corp, este de bine!
      Nu, vai de noi!

      PS
      Si nu uitati ca un nebun poate arunca o piatra dupa care 10 intelepti se chinuie…

      Asta se numeste tragism, mai ceva ca in Grecia Antica, si ar fi bine/recomandat sa fie evitate situatiile cu nebunii pe butoane, dar poti tot mereu??? Faci ce poti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro