Regimurile comuniste au fetisizat ideologia. Au fost, spre a relua conceptul dezvoltat de Martin Malia, partocratii ideocratice. Redus la ritualul repetitiei monotone, al incantatiei mistice, logosul sufoca orice licarire de autonomie a spiritului, orice expresie de independenta a mintii. Aceste structuri logocratice, examinate de Czeslaw Milosz in „Gandirea captiva”, au echivalat cu cauterizarea oricarei ispite a dubiului si cu emascularea simtului moral. Ideologia nu mai era (doar) un discurs apologetic despre putere, era puterea insasi. O putere, vorba lui Lenin, neingradita de vreo lege. Emfaza doctrinara anula distinctia dintre birocratie si hierocratie.
In memoriile sale, intitulate „The Kremlin’s Scholar”, aparute la Yale University Press in 2007, fostul redactor-sef al „Pravdei” si demnitar de varf al nomenklaturii ideologice staliniste, Dmitri Trofimovici Șepilov, descrie felul in care Stalin se implica direct in cele mai mici detalii ale textelor ideologice. Cine crede ca pasiunea ideologica era in cazul lui Stalin una simulata, se inseala. Nici dupa 1930, cand revolutionarul de profesie devine tot mai mult „om de stat” (v. cartea lui John Lukacs, „June 1941: Hitler and Stalin”, Yale UP, 2006), Stalin nu a renuntat la obsesiile ideologice. As spune ca dimpotriva: in 1938, in plina teroare, secretarul general semneaza dimineata liste de executii, converseaza cu seful NKVD Nikolai Ivanovici Ejov si cu procurorul general Andrei Ianuarievici Vâşinski, iar dupa-amiaza lucreaza la „Cursul Scurt de istorie a PC (b) al URSS” (a se vedea recenta carte de David Brandenberger, „Propaganda State in Crisis: Soviet Ideology, Indoctrination, and Terror under Stalin, 1927-1941”, Yale University Press, 2011).
Intreaga istorie a bolsevismului, de fapt intreaga istorie a marxismului, este aceea a luptei in jurul unor texte presupus sacre. Cand Lenin si Trotki il numeau pe Karl Kautsky un „renegat”, ei afirmau de fapt dreptul lor suveran de a fi singurii cu acces la semnificatia adanca a mostenirii doctrinare a lui Karl Marx. Monopolul puterii depinde de monopolizarea textului originar. La fel, cand Stalin ii anatemiza pe Trotki si pe Buharin, el isi consolida pozitia de unic pontif, deci unic interpret legitim, al Sfintei Scripturi leniniste. In sectele comuniste nu este de ajuns sa detii parghiile puterii organizatorice („cadrele decid totul”). E nevoie de recunoasterea liderului ca ideolog en titre, ca geniu omniscient si omnipotent, prin definitie infailibil. Rolul adjunctului este sa propage revelatiile divinitatii supreme. Andrei Jdanov nu are idei originale, el nu este decat his master’s voice.
Ne aflam in datcha de langa Moscova, in 1950, Stalin si-a terminat treburile politice curente, acum se poate, in fine, dedica ocupatiei sale preferate, aceea de profet-redactor-cenzor. Isi spune parerile despre un nou manual de economie politica marxista: „Ceea ce m-a frapat era importanta pe care o acorda elementului teoretic. Spunea ceva in genul: … Este o sarcina istorica. Fara un nou manual nu putem progresa. Comunismul nu se naste precum Afrodita din spuma marii. Nimeni nu ni-l va servi pe tava. Trebuie sa-l construim noi insine in chip stiintific. Ideea marxist-leninista a comunismului trebuie sa devina realitate. Cum? Pe o baza stiintifica. Pentru aceasta, oamenii nostri au nevoie de o profunda cunoastere a teoriei economice, a legilor economice. Daca o vor avea, vom putea rezolva toate problemele noastre. Daca nu, suntem terminati. Nu vom realiza comunismul niciodata. Ce stiu oamenii nostri despre teoria economica? N-au habar de ea. Generatia mai in varsta stie, vechii bolsevici. Am studiat „Das Kapital”, l-am invatat pe Lenin pe dinafara. Luam note, scriam rezumate. Toti acei ani in inchsoare si in exil ne-au ajutat, au fost buni profesori.”
Noul manual, avertizeaza „corifeul stiintei”, nu trebuie sa fie o colectie de citate, ci o interpretare profunda a tezelor din „Das Kapital” si din alte lucrari de Marx si Lenin. Trebuie sa fie un ghid pentru continua reflectie asupra textelor fondatoar: „Abia atunci vom avea marxisti educati care sa conduca economia in chip inteligentsi pe o baza stiintifica. Avem nevoie de acest manual tot asa cum avem nevoie de aer pentru a respira”. In momentul celui mai pustiitor dogmastism, Stalin se opunea „bucherismului „. Ipocrizie? Dedublare? Alienare? Probabil ca toate trei. Dupa moartea lui Stalin, Șepilov a devenit unul din favoritii lui Nikita Hrusciov. Urca vertiginos in ierarhie. In 1956 l-a inlocuit pe Viaceslav Molotov ca ministru de externe. In iunie 1957 a jucat dublu in timpul tentativei de rasturnare a lui Hrusciov de catre cei numiti ulterior „grupul fractionist, antipartinic si fara de principii Molotov, Kaganovici, Malenkov, Bulganin, Pervuhin, Saburov si Șepilov care li s-a alaturat (i primknuvshii k nim Shepilov)”. Ultimele cuvinte, repetate in nenumarate documente oficiale, au devenit parte a identitatii istorice si onomastice a lui Șepilov. Am fost convins candva, si nu doar eu, ca acesta era numele sau real: Sepilovcarelis-alaturat. A fost un devotat Homo Sovieticus care, pana la moartea sa, in 1995, a ramas fidel unor precepte utopice pe cat de absurde, pe atat de distructive.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Va rog sa publicati aici,pe „contributors.ro” materialul re. Aurelian Bondrea ,care a aparut ieri pe blogul dvs. Acolo nu se pot posta comentarii. Va multumesc.
Sa nu cadem in capcana trecutului, logocratia face ravagii si astazi, in numele ei se fac razboaie ale „drepturilor omului” ori „politically correct”, iar daca ne uitam la consecintele economice devastatoare nu cred ca am fi departe de adevar daca am spune ca globalismul este un alt nume al comunismului, e doar o chestiune de stil, de rafinament, care face ca inselaciunea prin cuvinte sa fie la apogeu. Atunci cand tari si popoare sunt trecute prin sabia cuvantului pentru a li se lua resursele, precum o prada, nu trebuie sa avem nicio indoiala ca acolo e vorba de un efect al Noii Logocratii. Cea mai mare aberatie a zilelor noastre este de a face din democratie o religie pe altarul careia Noii Profeti ai canibalismului politic sacrifica diversitatea in numele uniformitatii.
Ce noroc am avut ca Stalin n-a insuflat ideologiei sale acceptarea falimentului la nivel de companii (asa cum au facut-o vecinii lor chinezi, care probabil ca l-au studiat cu atentie pe Peter Drucker) astfel ca, in final, motorul economic sovietic s-a gripat.
Si totusi, accidental sau nu, Stalin a anticipat corect nevoile vremurilor ce aveau sa vina „… oamenii nostri au nevoie de o profunda cunoastere a teoriei economice, a legilor economice… ” – caci, nu-i asa – asta e realitatea zilei de azi.
Domnule Tismaneanu, dumneavoastra utilizati ades cuvantul „moderatie”. Oare nu avea si Stalin latura sa „moderata”, cand zambea pe sub mustata catre popor? Cu alte cuvinte, ma intreb daca moderatia nu poate fi uneori, atunci cand e insotita de cameleonism, inca o masca a dictaturii.
Orice cinic se pretinde romantic si viceversa, ne spunea candva un profesor de istoria sociologiei (Constantin Nicuta) in anii facultatii. Era el insusi un cinic. Nu incape indoiala ca Stalin a fost un actor talentat, un maestru al disimularii. Cum altfel ar fi putut sa-i atraga de partea sa, in lupta contra lui Trotki, in perioada 1923-1925, pe veteranii bolsevici Zinoviev si Kamenev? In cartea lui istoricului Jan Plamper despre cultul lui Stalin („The Alchemy of Power”), recent aparuta la Yale University Press, se vorbeste despre „modesta lipsa de modestie” a lui Stalin.