Se discuta mult, nu intotdeauna cu informatii exacte, dar cu patimi exacerbate, in chip umoral, despre semnificatia Legii Lustratiei. Anti-anticomunistii profesionisti, de la Ion Iliescu la mai junii sai discipoli, o aseaza sub semnul “nebuniei”. Altii, sub acela al intarzierii (reale) si zadarniciei (discutabile).Proclamatia de la Timisoara din martie 1990 a fost un detonator al dezbaterii nationale pe subiectul decomunizarii. Discutia a fost subit amutita in urma mineriadei din iunie 1990, cand societatea civila romanesca si partidele democratice au primit o lovitura extrem de dura din partea puterii feseniste. Este bine sa ne reamintim ce se cerea atunci pentru a sti unde ne aflam acum. Era vorba de lustrarea (termenul nu apare explicit, dar este subinteles) activistilor, deci a functionarilor angajati si platiti din aparatul de partid, precum si a ofiterilor de securitate.
Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.
http://proclamatia.wordpress.com/
Scriam, chiar aici, pe „Contributors”, in decembrie 2010:
Cand aud voci care sustin ca anticomunismul democratic este revolut ca atitudine etica, ca nu mai are sens sa ne ocupam de natura sistemului comunist, de resursele sale ideologice, ma intreb pe ce planeta traiesc propagatorii acestei viziuni? Ar spune oare ei acelasi lucru despre confruntarea cu trecutul nazist? Au ei cea mai vaga notiune despre analiza comparativa a regimurilor comuniste? Au intrat macar o zi in arhive? Amatorismului lautarist, insolentei negationiste si amneziei abil cultivate trebuie sa li se contrapuna expertiza veritabila a ceea ce a fost comunismul, in planul institutiilor, al practicilor sociale, al vietii cotidiene, al represiunii, al mecanismelor de constrangere si cooptare, al subiectivitatii.
Din pacate, diagnosticul meu se mentine de o dezolanta actualitate. Iar indemnul de a dezvolta expertiza, de a recurge la analiza, nu la pamflet, ramane si el nu mai putin actual
Pe tema adevarului despre Legea Lustratiei, recomand acest interviu cat se poate de limpede al Germinei Nagâţ, directoarea departamentului de investigatii din CNSAS, un necesar antidot impotriva a ceea ce poate fi numit lautarismul nevrotic (ori cinismul fariseic):
Din pacate, constatam din nou ca Legea Lustratiei, ca si altele care vorbesc despre principii, se transforma in Romania intr-un prilej pentru glumite ieftine de cafenea, vorbe de duh si “concursuri de proverbe”. Daca e intr-adevar prea tarziu si nu a mai ramas nimeni de lustrat, atunci cine si de ce protesteaza? Dincolo de valoarea istorica si simbolica, e clar ca exista si o valoare practica: legea ar scoate din scena, pentru o perioada de timp (dupa parerea mea, prea scurta) o serie de personaje concrete, in carne si oase.
PS „Prea târziu, prea puţin şi îngrozitor de strâmb”, scrie Andreea Pora. De acord, sa ne straduim asadar,cei care credem in acest demers, sa-l sustinem in termenii rationalitatii democratice, chiar la acest ceas tarziu, sa-l indreptam, mai cu seama pe tema procurorilor. A fi fost procuror ori judecator in Romania comunista este esential diferit de statutul de activist platit al PCR ori de acela de ofiter de securitate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am fost foarte surprins sa vad ca numele ,,Ion Iliescu” apare doar o singura data in acest articol.
Motivul e foarte simplu: Ion Iliescu, desi o figura centrala a perenitatii comunismului in Romania, nu-i nici pe departe singurul dinozaur care ne maninca viata. Hrebenciuc, Cozminca, Nastase, si asi putea continua pe mai multe pagini… Prin ei sintem in comuniune directa cu Lenin & Stalin (fir-ar ea sa fie de comuniune), chiar daca, probabil, nici ei insisi nu-s intotdeauna constienti de asta.
1. legea asta nu-i contine pe demnitarii in functie ai PDL
2. legea nu interzice prezenta in viata publica a fostilor sustinatori ai RSR
3. ca eficienta e nula,. ca simbol e compromisa
ce ramane?
Doua intrebari:
1. Ati citit interviul doamnei Germina Nagat (linkul este dat in articol)?
2. Ce criterii, in afara celui al functiei remunerate, deci al prezentei in nomenclatorul de functii platite, ati sugera pentru a sti cine a fost „sustinator al RSR”?
Sunt de acord cu tot ce scrieti,daca se respecta pctul 8 de la timisoara azi tara asta era in ,,fruncea,, Europei.
Va apreciez mult domnul TISMANEANU .
inversunarea asta pentru anticomunism aminteste de copiii aceia pusi de khmerii rosii sa-i identifice pe cei necontaminati de regimul burghez…. adica: ce intelegeti prin „subiectivitate”? si ce camp de cercetare relevant pentru istoria comunismului deschide acest concept?
Jochen Hellbeck,”Revolution in My Mind”; Orlando Figes, „Whisperers” etc etc
nu pot decat sa va multumesc pentru mica bibliografie si, chiar daca forma expeditiva a raspunsului e perfect rezonabila in acest context, structura lui nu poate impiedica pe cineva sa nu remarce ca relevanta conceptului in campul istoriei comunismului tine mai ales de faptul ca sensul lui e inseparabil de institutia universitara, adica de capacitatea unora de a se identifica cu aceasta institutie exact la fel cum revolutionarul se identifica cu partidul.
nu, revolutionarul era gata sa-si dea viata pentru partid, universitarul nu cred ca are acelasi gen de devotament perinde ac cadaver :)
da, la limita. Si chiar si la limita: in egala masura era cel putin la fel de dispus sa dea in cap celui care se punea in calea partidului.
Maine discut la seminar doua carti: „Darkness at Noon” si „The God that Failed”. Ieri am vorbit despre Eric Hoffer, „The True Believer”.
Am fost un mare sustinator al punctului 8 de la Timisoara. Nu eram pentru o lustratie totala, cum o cereau multi din anticomunistii cei mai primari (care doreau sa nu mai existe nici o functie publica ocupata de fosti activisti; problema era insa ca prea putini din ceilalti cunosteau mecanismele de functionare ale unei puteri in stat), ci pentru o lustratie din legislativ, executiv (la nivel de ministri) si presedintie. Mergeam deci mai departe decat punctul 8, dar nu pana in panzele albe.
Nu cred insa ca oamenii se clasifica in rai si buni si asta e un dat. Majoritatea dintre noi suntem versatili si ne adaptam la circumstante -putini sunt eroii care sunt gata sa sufere pentru o idee. In 1990, fostii activisti meritau si trebuia sa fie retrasi pentru un timp. Era un lucru just (facusera rau tarii) si eficace (era nevoie de o schimbare rapida si radicala, dar si de o noua incredere in institutiile statului). Dar lucrurile au evoluat mult in 22 de ani. Romania nu mai e aceeasi si nici ei nu mai sunt aceiasi. Chiar si unele crime se prescriu dupa 20 de ani. Ca atare, masura nu mai este nici 100% eficace si nici neaparat 100% justa. O sustin inca pentru simbolismul ei, dar nu-mi fac mari iluzii.