Context actual
Deocamdată ascundem adevăratele caracteristici ale realității contemporane și observăm cum timpul fiecăruia nu mai corespunde cu timpul umanității, în contextul în care biodiversitatea tinde să atingă limite inferioare alarmante.
Am putea din acest punct să extindem abordarea în sens științific intrând în sinuozitatea unor teorii dezvoltate de către cercetători precum Edward Osborne Wilson (biolog, naturalist și scriitor american) sau Stephen P. Hubbell (ecolog american și autor al teoriei neutre unificate a biodiversității și biogeografiei). Lăsăm cititorii de specialitate să cutreiere aceste teritorii, în timp ce noi revenim în subiect și enunțăm principiile ce fac din țara noastră un posibil jucător serios în definirea și aplicarea politicilor utile dezvoltării în continuare a umanității în raporturi de echilibru cu elementele ce definesc biodiversitatea.
De ce ridicăm ștacheta plasând România într-un rol mondial atunci când abordăm chestiunea biodiversității? Răspunsul este simplu! Pentru că țara noastră mai are încă pasaje de biodiversitate unice la nivel planetar, ce necesită o atenție individuală din partea instituțiilor statului care decid în astfel de domenii aparte –, și mai ales pentru că țara noastră a avut instituții formidabile în perioada regalității, care s-au implicat prin specialiști de renume în toate segmentele ce defineau și pe atunci biodiversitatea prin ecosistemele naturale, respectiv: specii, climă, aer, apă, sol.
Pădurea – Patrimoniu UNESCO
”Pădurile primare de mesteceni din Carpați” și ”Pădurile bătrâne de fagi din Germania” sunt astăzi incluse în mai multe rezervații naturale. În timpuri ancestrale continentul nostru era acoperit de păduri în procente ce depășeau 80%. Pădurile au dispărut prin defrișări. Deși în ultimii ani s-au realizat sesiuni de plantări în mod constant în diferite state europene, cu toate acestea cititorii trebuie să cunoască faptul că obiectivul nu a asigurat în proporție suficientă scopul urmărit – mai precis refacerea habitatelor necesare diferitelor specii de animale.
Organizarea internă a pădurii trebuie interpretată nu numai în rațiuni ce țin de domeniul forestier. Pădurea este un ecosistem în care amestecul diferitelor specii de arbori asigură definiția absolută. Astăzi proporția de pădure naturală nu acoperă mai mult de 2-3% din totalitatea pădurilor existente în trecut, la nivel european. Pădurea mixtă își are rolul său și nu poate fi înlocuită cu plantări de specii care cresc ușor în funcție de clima regiunii în care sunt inserate.
Fauna Europei
Cu toții percepem un sentiment de bucurie atunci când auzim că în diferite regiuni ale Europei se derulează activități de împădurire. Din păcate însă, acest lucru nu realizează și refacerea biodiversității pădurilor inițiale – în realitate dispărute definitiv.
După ultima glaciațiune, numai omul este cel care a rărit fauna continentului nostru. Vânătoarea a dus în limitele extincției foarte multe specii de animale – omul acelor secole (numit de istorici ”străvechi”) fiind în mod evident primitiv. Nici în acele vremuri primordiale și nici astăzi omul nu conștientizează relația lui intrinsecă cu mediul natural. Defrișările de pădure și vânătoarea excesivă au dus la apariția unei frontiere categorice între om și animal, limită care din păcate a fost mereu extinsă, uneori fără nici un motiv.
Specii precum: pisica sălbatică, vulpea roșie, șacalul și diferite varietăți de jderi, arici, reptile – vipera comună, șerpi de apă și amfibieni, apoi o mulțime de păsări – acvile de munte, șoimi, bufnițe (numite și păsări de pradă), apoi melci, pești, rozătoare, căprioare, mistreți, marmote, capre de munte, fără să uităm de lumea minunată a insectelor – toate alcătuiesc fauna, parte a biodiversității. Nu uităm și animalele marine, segment important ca alcătuiește flora și fauna: zooplancton, moluștele, echinodermele, crustacee, calmari și caracatițe, pești sau delfini.
Dezvoltarea comunităților umane s-a produs mereu avându-se în vedere numai rațiuni economice. În secolul trecut științele naturale puteau să ofere și alte unghiuri de observare a realității planetare, însă mereu politicul a adus în fruntea statelor omul prădător, insensibil în a înțelege domenii atât de sensibile, precum cel pe care aici îi definim cu termenul biodiversitate.
Perturbările climatice globale
Acestea își fac simțită prezența din ce în ce mai violent, an de an. ”Curentul Atlanticului de Nord” de exemplu, constant milioane de ani, tinde să emită semnalele unor disfuncții. Climatul din sudul Europei se modifică radical în ultima vreme seceta căpătând valori inadmisibile. Ceea ce se transforma în milioane de ani, astăzi se modifică de la un an la altul. Crestele montane nu-și mai susțin ca altădată sensul – masele de apă și vânturile își modifică standardele către excesiv.
Construirea unor perdele verzi de protecție
Dezvoltarea noastră trebuie să țină cont de natură – parcurile naturale urmând să devină arii de exclusivitate, protejate prin împrejmuiri eficiente 100%.
Există atât de mult loc pentru plantarea perdelelor forestiere de protecție încât nici nu ne imaginăm! Arhitectura contemporană trebuie să impună astfel de ajustări în noile zone metropolitane construite în ultimele trei decenii. Combinate cu irigații și crânguri lăsate în evoluție sălbatică chiar în preajma drumurilor pe care circulăm, vom atinge acel punct delicat reprezentat de contactul direct, aproape palpabil al expansiunii civilizației noastre în limita mediului natural, protejat corespunzător.
Convenția de la Berna
Biodiversitatea este reglementată în Europa prin ”Convenția de la Berna” a Consiliului Europei, care a fost semnată și de Comunitatea Europeană, precum și de statele non-europene.
Ca specie, în mod evident noi nu am știut să păstrăm nealterate ecosistemele naturale, lucru care ar fi fost posibil numai dacă dezvoltarea noastră s-ar fi derulat în alte ecuații ale emancipării civilizației umane în raport cu mediul natural din care omul provine ca sistematică fundamentală subordonată genului său. Mai mult, suntem o specie conflictuală, excesiv am putea spune, la care agresivitatea depășește în mod evident limitele regnului. Am reușit să ne realizăm scopul evolutiv producând o evidentă emancipare, însă și o enormă cantitate de distrugere, care astăzi tinde să altereze chiar propria existență.
Protejarea biodiversității nu mai poate reprezenta astăzi un obiectiv oarecare al guvernelor, realizat prin ministere delegate în acest sens. Salvarea ecosistemelor naturale trebuie să devină un obiectiv al națiunilor, plasat în prim centru al preocupărilor noastre, a umanității – rol pe care România îl poate juca efectiv, la nivel național, european și mondial în următorii 25 de ani, ca început.
Marin D. Drăcea – sau protejarea biodiversității silvice în timpul regalității.
Relevând aici traseul extraordinar al omului MARIN D. DRĂCEA, demonstrăm faptul că identificarea în istorie a unor personalități remarcabile poate structura baza continuității – și aici, la acest capitol, România are resurse evidente înainte de anii ʹ40, încă neegalate din păcate.
” Lemn se poate cumpăra, dar pădure nu! ”
În anul 2010 Marin D. Drăcea a fost desemnat post-mortem în calitatea de membru de onoare al Academiei Române. În mod corect este numit ”gânditorul economiei forestiere românești” în acest fel fiind cunoscut de către studenți și în zilele noastre. Legenda circulă, oferindu-ne imaginea unei personalități care nu a fost egalată nici în vremea dictaturii și nici în lunga etapă a tranziției. Letargia ce cuprinde astăzi unele instituții ale statului (cu rol fundamental în sprijinirea biodiversității) este nepermisă atâta timp cât în istoria noastră au existat și oameni cu viziune, care în mod evident și-au depășit vremurile, prin performanța gesturilor profesionale.
Marin Drăcea înseamnă împădurire și sporire a patrimoniului național an de an cu noi plantații de pădure. Terenuri felurite, reliefuri variate, clase diferite de eroziune – nu conta, Drăcea planta pădure, alcătuind celebrele perdele forestiere de protecție, care astăzi sunt fie abandonate, fie expirate, fie uitate ca principiu și neînțelese de autorități.
Lui Drăcea nu i-au trebuit 30 de ani, ci numai 10! Reputația lui cuprinsese întreg domeniul vieții științifice silvice, progresul obținut concret prin aplicarea metodelor sale fiind amplu recunoscut de societatea vremii, fapt pentru care a devenit senator, fără să facă parte din nici un partid politic.
În perioada în care Ministru al Agriculturii și Domeniilor devenise academicianul Gheorghe Ionescu-Sisești, este numit în funcția de Secretar al Ministerului chiar Marin D. Drăcea, care ajunge astfel să dețină cea mai înaltă poziție din întreg sectorul silvic. În acele vremuri, regalitatea urmărea ca în orice domeniu de importanță să decidă oamenii cei mai bine pregătiți, fapt care în etapa actuală de tranziție nu a fost urmărit de nici o administrație, din anul 1990 încoace.
Marin Drăcea nu a stat degeaba și a obținut rezultate încă neegalate în activitatea de împădurire și protejare a pădurilor seculare. Ce a reușit profesorul Drăcea? Simplu! În primul rând reducerea tăierilor ilegale de pădure!
În anul 1929 a fost inițiată și adoptată o lege a pădurilor, apărând și ”Casa Autonomă a Pădurilor Statului” – la conducerea căreia a fost numit profesorul Marin D. Drăcea. Se cunoaște faptul că prin autofinanțare în anul 1934 se împăduriseră deja mai bine de 20 000 de hectare de pădure.
Cu un doctorat la Universitatea din München, alături de calificativul ,,Summa cum laude”, profesor titular în anul 1923 la Școala Politehnică din București, Secția Silvică, cu o bursă a fundației Rockefeller pentru studii de specializare în USA – Marin D. Drăcea a pus bazele silviculturii moderne. Din păcate a fost forțat să se pensioneze în anul 1947, când România părăsea statutul de Regat și intra în cumplita epocă a totalitarismului.
Punctul forte al profesorului Marin D. Drăcea
Lăsând la mare distanță retorica vremurilor actuale, unde interesele individuale sau de grup se armonizează cu cerințele obedienței de partid, ne întoarcem în istorie și aflăm cum profesorul Marin D. Drăcea a reușit să obțină înființarea ”Institutului de Cercetări și Experimentație Forestieră”. Devine directorul acestui institut și cu o mână de specialiști realizează ceea ce noi nu am putut în mai bine de 30 de ani de tranziție.
Nu putem să nu amintim faptul că știința silvică românească s-a îmbogățit extraordinar, rezultând anale și broșuri cuprinse în volume ce denotă faptul că atât economia forestieră, cât mai ales știința silvică au atins cote excepționale prin implicare a câtorva oameni de prestigiu aflați în jurul profesorului Marin D. Drăcea.
Așa se rezolvau problemele în acel mijloc de secol, prin alcătuirea unor culoare de promovare prin care oamenii de maximă valoare ajungeau să decidă în interesul națiunii – care astfel își găsea cele mai bune reprezentări.
Rezultatele implicării lui Marin D. Drăcea în problematica forestieră a României
- Impunerea gândirii teoretice în silvicultura românească.
- Introducerea cercetării în silvicultură – care s-a bazat pe particularitățile mediului nostru geografic.
- Independența în decizie în favoarea țării noastre – pe domeniul silvic.
- Înțelegerea ideii de ecologie.
- Publicarea unor lucrări prin care a fost promovată cunoașterea pădurii specifice țării noastre – atât către specialiști cât și către publicul larg.
- Regenerarea și întinerirea pădurilor aflate în exploatație.
- Definirea în domeniul silvic într-un mod impecabil a raportului ”economie-regenerare”, arătându-se că ”efectele” deraierilor de la echilibru sunt vizibile numai după un secol.
- Rezolvarea problemei împăduririi zonelor nisipoase, inundabile și mai ales realizarea perdelelor forestiere foarte importante în combaterea secetei.
- Implementarea principiului ce definește construirea conexiunilor științifice între exploatările agricole și cele forestiere.
- Realizarea unor studii complexe în domeniul foarte sensibil al industrializării lemnului.
Definirea momentului actual în raport cu tema mai sus descrisă
- Deține astăzi silvicultura românească o personalitate comparabilă cu cea a profesorului Marin D. Drăcea?
În cazul unui răspuns pozitiv, jumătate din problemă este rezolvată! Să fie lăsat să lucreze și să-i fie acordată încrederea și decizia la nivel național. Dacă răspunsul este negativ – atunci să fie alcătuită fișa postului pe modelul înaintașilor, pentru că fără personalități reale un întreg domeniu poate stagna zeci de ani, sau mai rău poate decădea sub limitele imaginabilului.
2 Cercetarea în silvicultură nu se poate genera fără identificarea intelectualului apt de a realiza investigații, studii, explorări, consultări, documentări, etc. – care au menirea de a enunța exact starea actuală a domeniului silvic și desigur dinamica desfășurării diferitelor evenimente cu efect negativ.
3 Independența în decizie la nivel național, promovată de către Marin D. Drăcea cu multă abilitate s-a putut aplica fără restricții mai ales datorită faptului că profesorul era respectat, și mai mult, avea autoritate implicită pe întreg domeniul silvic.
Ideea ca astăzi s-ar putea reproduce un astfel de model uman ține de un concurs de împrejurări specific tranziției, cu multe necunoscute mereu, situație în care actualul regim nu credem că mai poate pune la dispoziția unui segment guvernamental, căi de acces pentru posibile personalități – mai ales în contextul în care școala în general nu mai produce specialiști cu gândire intelectuală ci mai ales ”tehnicieni” cu studii superioare, lucru pe care aici nu îl afirmăm, ci doar îl cităm din alte surse, cu mult mai consistente în analizele desfășurate.
4 Înțelegerea ideii de ecologie – pentru care profesorul Marin D. Drăcea s-a luptat permanent, cu mult succes, fără îndoială, devine astăzi un fenomen paradoxal, mai ales datorită faptului că societatea contemporană este puternic decuplată de la ideea de natură, de cunoaștere a mediului biologic, de protejare a speciilor de plante și animale.
Studiile politice, administrative, juridice sau psihologice au încă un nivel înalt de aspirațiune în diferite medii ale societății, contrastul fiind acut atunci când ne gândim că de fapt studiile de ecologie ar putea să primească într-un clasament obiectiv mult mai multă importanță în economia dezvoltării societăților umane, în expansiunea lor determinată de dezvoltarea continuă a economiei, mai ales în actuala perioadă pe care umanitatea o recepționează tot mai abrupt, pe fondul schimbărilor climatice – adesea imprevizibile în fond și consecințe.
5 Publicarea de literatură utilă specialiștilor din zonele conexe silviculturii, dar și pentru publicul larg – intens dezvoltată în vremea profesorului Marin D. Drăcea, primește astăzi o dublă lovitură: pe de o parte nu există specialiști care să reproducă în scris cel puțin la un nivel egal activitatea profesorului, iar pe de altă parte, nicicând românii nu au consumat mai puțină literatură decât în prezent.
Câți dintre absolvenții cu diplomă de Bacalaureat ai ultimilor ani pot realiza un eseu de câteva pagini cu privire la pădurea țării noastre și biodiversitate, la ecologie și poluare – aplecându-se desigur și pe zona datelor concrete, ce relevă alterări iremediabile? Este astăzi preocupat statul român de această temă, în așa fel încât să existe și acțiuni eficiente pe termen lung? Conștientizează cetățeanul din România prezentului faptul că păstrarea biodiversității este cu adevărat cea mai importantă constantă a calității vieții? În acest sens studiile de arhivă realizate pe baza lucrărilor profesorului Marin D. Drăcea sunt mai mult decât utile în momentul sensibil pe care îl traversează astăzi silvicultura românească.
6 Regenerarea și întinerirea pădurilor aflate în exploatație a constituit o preocupare fundamentală a profesorului Marin D. Drăcea. România își evalua credibilitatea într-un regat care avea elemente de echivalență în conducere cu alte state avansate ale Europei.
Astăzi, cetățenii țării, vor putea genera un spirit autentic, unic și profund – prin care tema salvării biodiversității poate să devină componentă a specificului vieții? Speranță există, desigur, însă din păcate cutumele urbane din jurul sistemului au alte viziuni, unele profund nereformate, cu linii de conexiune în dictatură.
Poporul fuge din țara lui și o face constant de ani buni, lucru care are o evidentă legătură cu felul în care politicul postdecembrist și-a dezvoltat impunerea asupra națiunii. Presa scrisă lipsește și televiziunile comerciale scaldă timpul liber al cetățenilor cu prezentări ce definesc cultura subgrupurilor sociale ca normă de autenticitate definitorie pentru ideea de românism. Intelectualitatea se zbate neputincioasă, fiind lovită sub centură de mediile universitare ce produc diplome ”à la minute.” Cât despre liceu ca școală de cultură generală, aici deraierea spre tehnologia industriei de meditații aruncă elevul într-o zonă cu asperități, în care acesta supraviețuiește numai dacă se supune integral obiceiurilor.
În aceste auspicii, tindem să devenim pesimiști cu privire la capacitatea conaționalilor de a se integra unei mentalități noi cu privire la ideea de biodiversitate și păstrarea pădurilor în forma lor naturală.
7 ”Economie și regenerare” în domeniul silvic? Remarcăm ca impecabilă poziția profesorului Marin D. Drăcea și foarte bine argumentată științific. Există în acest sens numeroase publicații lăsate de acesta, prin care un set de cel mult o sută de discipoli actuali, organizați într-un grup reformator ar putea aduce elemente categorice în această materie. S-ar putea astfel, cu sprijin legislativ, aducerea normalității mult dorite de către orice cetățean român educat, ce își cunoaște țara și sub aspectul biodiversității.
Prin ”grup reformator” descriem aici o asociere similară conceptului ”One Health”, prin care specialiști autentici din diferite domenii – implicați prin activitatea lor în mod conex în domeniul salvării biodiversității – ar putea stimula apariția unui curent național util realizării unui deziderat de politică de stat în domeniul salvării biodiversității, prin care România să devină lider mondial în acest segment – căpătând în paralel și o nouă caracteristică de emancipare și fuziune socială – prin înțelegerea unui domeniu la care nimeni nu se aștepta.
Nu ne-am unit ca națiune servind problema infrastructurii, cea a sănătății, învățământului sau educației – mai avem însă o șansă, să devenim un popor respectat îmbrățișând dinamica implicării în salvarea biodiversității.
Ne amintim aici și poziția renumitului pianist Dan Grigore, care într-o emisiune susținută de omul de cultură Iosif Sava – ”Serata Muzicală TV” – mărturisea faptul că el simte și apreciază imensul rol al arborelui de lângă o casă. Am introdus acest exemplu pentru a arăta faptul că implicarea specialiștilor într-un astfel de proiect nu are frontiere profesionale și în acest pasaj autorul acestui articol își exprimă convingerea că salvarea biodiversității, a pădurilor României nu este un domeniu în care specialiștii din silvicultură să mai poată obține siguri progres, în afara unei zone de decizie multidisciplinară.
În alte exemple ce descriu același principiu, observăm cum din păcate canalul public TVR nu a reușit în anii de tranziție să ofere națiunii modelul unei misiuni, pe care aceasta o merita. În același palier, Academia nu a reușit să introducă în universități selecția realizată pe valoare.
Astăzi nu mai credem că domeniul silvic mai poate să-și impună autoritatea, datele oferite de presa de investigații fiind în mod evident orientate în susținerea acestei teze. Sigur că orice profesie poate trimite valori către o astfel de alcătuire națională, însă deocamdată aici ne îndoim asupra posibilității unor astfel de gesturi, trăind cu o oarecare convingere, adesea bine justificată, prin care definim imposibilitatea organizării unor comisii etice care să realizeze selecția minim necesară. Știm că posturile se ocupă prin criterii pe care nu le mai descriem aici, abătându-ne de la tema articolului.
8 Rezolvarea problemei împăduririi zonelor nisipoase, inundabile și mai ales plantarea perdelelor forestiere foarte importante în combaterea secetei – excelentă realizarea a profesorului Marin D. Drăcea, devine astăzi un subiect rar abordat.
Aici, dacă printr-un joc al imaginației am exclude totalitarismul, cu siguranță că România s-ar fi comparat astăzi cu Norvegia sau Austria. Din alt unghi de observare a realității, mai mult s-a plantat în comunism decât în tranziție, din câte cunoaștem noi. Departe sunt temele de cunoașterea publică, departe sunt astăzi abordările ce descriu necesitatea pornirii canalelor de irigații, care zac în paragină, precum și necesitatea plantării perdelelor forestiere.
9 Implementarea principiului ce definește construirea conexiunilor științifice între exploatările agricole și cele forestiere – s-a realizat într-un mod ce descrie excelența de către profesorul Marin D. Drăcea. Nu comentăm, pentru că distanța dintre atunci și acum nu permite conexiuni, comparații, continuitate în valori.
În vremurile actuale, când o companie străină cultivă peste 40 000 de hectare de teren și deține ferme de vaci de lapte cu mii de capete – putem spune că România tranziției și-a sacrificat o resursă, lucru de altfel inadmisibil. Aici tema este complexă și mulți analiști nu cred că cei responsabili o pot aborda în esență, luând în calcul pozițiile lor politice. Din păcate, agricultura intensivă duce la distrugerea solurilor, într-un timp mai mic de o sută de ani.
Cercetările abordate de către profesorul Marin D. Drăcea ne pot stimula creativitatea numai dacă ne dorim o unitate față de ideea de agricultură ca ramură a existenței economice a poporului român – capabil să-și utilizeze resursele agricole și forestiere în mod corespunzător, pe baze științifice, în funcție de regiunile sale specifice.
Integrarea în Uniune trebuie văzută și în ecuația în care noi înșine putem realiza un echilibru în balanța agricolă – într-o parte Franța, în alta România, pe segmentul ce descrie agricultura, respectiv cultivarea pământului și creșterea animalelor – concept pentru care la noi în țară primești critici, în timp ce în Israel sau Olanda, de exemplu, nu!
10 Industrializarea lemnului! Un subiect greu astăzi, pe care profesorul Marin D. Drăcea l-a abordat corespunzător în vremea lui, în timp ce astăzi România se zbate în contexte nefericite la acest capitol, unele cu explicații legale, altele fără – însă ambele variante din păcate aflate într-o axă a distrugerii nepermisă.
Am lăsat în finalul evaluării această tematică, pentru că aici România trebuie să intervină prin proceduri bine susținute științific. Rezolvarea nu se face numai printr-o legislație mai aspră, ci mai ales prin implicarea autoritară a specialiștilor nealiniați politic. Există suficiente entități solemne ale statului care se pot alătura în alcătuirea unui organism cu puteri depline, care să lucreze următorii 25 de ani în vederea stabilizării zonelor sensibile unde astăzi înfrângem atât pădurea, cât și biodiversitatea, fără să mai amintim faptul că din punct de vedere ecologic pierdem sisteme naturale absolut necesare vieții.
Concluzii
Am conceput acest material pe înțelegerea oricărui cititor, indiferent de domeniul în care activează, țintind mai mult decât o axă comparativă – aducând în ring trecutul jucat în mod excepțional de către profesorul Marin D. Drăcea și prezentul tranziției – între care nu se pot identifica nici comparații, nici continuități.
Având însă o astfel de personalitate, România se poate considera salvată. Mai rămâne numai să fie decisă componența unui grup reformator – din care să facă parte: silvicultori (neapărat în componenta intelectualității domeniului dacă este posibil), apoi ingineri de mediu, ingineri agronomi, medici veterinari și umani, arhitecți, oameni de cultură, avocați, juriști, geologi, biologi, sociologi și alți reprezentați ai societății civile – care să poată ridica țara noastră la nivelul cel mai înalt în domeniul salvării biodiversității pentru următorii 25 de ani, loc pe care îl merită, loc care așteaptă să fie ocupat, loc care poate garanta sub aspectul consecințelor pozitive – renașterea ideii de solidaritate, scopul fiind unul nobil și util națiunii.
Nu putem spune că această evaluare este incomplet studiată, că nu există șanse, atâta timp cât reușita unui astfel de gest se află în conexiune cu voința noastră. Succesul unui astfel de proiect depinde așadar de gradul nostru de implicare și conștientizare a momentului, care este unul mai prielnic decât niciodată, în contextul în care statele avansate ale Uniunii Europene au demarat deja programe complexe în domeniul ecologiei și calității mediului, a biodiversității, a resurselor regenerabile.
De ce fixăm baliza de referință în dreptul profesorului Marin D. Drăcea?
Marin D. Drăcea a fost în timpul adolescenței un elev distins prin calități remarcabile. A absolvit cu bursă Liceul Gheorghe Lazăr, al doilea din București ca vechime și cu predare în limba română. Elevul avea o chemare intuitivă către matematică, devenind foarte repede colaborator al Revistei de Matematică.
După susținerea examenului de Bacalaureat, Marin D. Drăcea se înscrie la ”Şcoala Superioară de Agricultură” de la Brănești, aflată în județul Ilfov. Inteligent și cu o imaginație aparte, studentul acumulează o vastă cultură generală și nu în ultimul rând se apleacă cu multă sârguință asupra materiilor de specialitate. Imediat după ce obține diploma de inginer agronom este numit asistent universitar la Catedra de ”Silvicultura, Exploatarea Pădurilor si Amenajări Forestiere” din cadrul Facultăţii de Silvicultură, ce funcționa pe atunci în Politehnica din București. A reușit să-și dezvolte o carieră didactică de excepție.
În toamna anului 1912 s-a înscris pentru o specializare doctorală la Universitatea din München, însă în anul 1914 a fost mobilizat si trimis pe front, căzând prizonier al armatei germane. A susținut totuși teza de doctorat în anul 1923, cu tema: ”Cultura salcâmilor în terenurile nisipoase din Oltenia”. Ulterior i s-a oferit o noua bursă de către Fundaţia Rockefeller din SUA, pentru a studia tipurile de arborete și problemele legate de industrializarea lemnului. A efectuat astfel cercetări la Universitatea Yale și la stațiunile experimentale silvicole din Ashville, Carolina de Nord, precum și Madison, Wisconsin.
Foarte bine cunoscut ca profesor universitar și cercetător ştiinţific în domeniul silviculturii, în anul 1930 Marin D. Drăcea a fost numit în funcția de director general al Casei Autonome a Pădurilor Statului (CAPS), unde a aplicat permanent concepțiile sale ştiinţifice cu privire la ingineria silvica din Romania. Mai departe, în anul 1933 a fost ales președintele Societăţii Inginerilor Silvici ”Progresul Silvic”, funcţie pe care a deținut-o până în anul 1946.
Datorită lucrărilor publicate și a specializărilor universitare, Marin D. Drăcea devine foarte bine cunoscut pe plan mondial. A fost membru în ”Society of American Forester” din Washington și în ”Societatea Forestieră Finlandeză” cu sediul în Helsinki.
Lăsând o imensă bibliografie Marin D. Drăcea vine din trecut în prezent, oferindu-ne o parte din experiența lui, în circumstanța în care oricum astăzi societatea noastră nu mai este în așa fel alcătuită încât astfel de oameni să poată realiza ascensiuni profesionale de excepție, devenind utili societății prin felul în care conduc toate palierele domeniului lor de specializare.
Încheiem acest articol, afirmând faptul că nu putem să evoluăm ca națiune compactă, fără să permitem renașterea sistemului de valori în profesiile superioare, cel puțin la nivelul anilor ʹ30, din secolul trecut. Liceul și facultatea trebuie să-și recapete rolul, pentru că altfel nici o diplomă de licență nu poate asigura garanția că absolventul deține și gândirea specifică profesiunii pentru care s-a pregătit – iar acest lucru este posibil numai prin acceptarea unui sistem al concursurilor etic structurate.
Cât despre biodiversitate, avem convingerea că toate ecosistemele ce o compun integrează negreșit și omul, ca ființă aparținând mediului natural pe care umanitatea în ansamblul ei are datoria să-l conserve pentru generațiile viitoare, acest deziderat devenind astăzi unul de maximă prioritate.
România are un tren accesibil și poate în următorii 25 de ani să se impună la nivel mondial cu mesaje solemne, științific argumentate și seturi de măsuri implementate continuu și eficient în favoarea asigurării unei calități a vieții unice, aici, în acest cadru natural în care națiunea noastră își duce existența milenară.
Pentru acest deziderat ne sunt necesare proiecte originale, importante prin consistență și utile prin eficiență, situație în care orice comentariu prozaic riscă să fie catalogat de prost gust și lipsit de seriozitate.
Ce ne dorim de fapt?
Interesele de ansamblu ale țării și implicarea fermă a cetățenilor de valoare în rezolvarea crizelor prin care trece umanitatea sub aspectul alterării biodiversității, sau interesele meschine ale unor grupuri restrânse, care în nici un caz nu reprezintă națiunea în evoluția ei planetară?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol aproape perfect daca autorul nu s-ar fi simtit obligat sa plateasca tribut religiei moderne Climatul din sudul Europei se modifică radical în ultima vreme seceta căpătând valori inadmisibile. in primavara seceta s-a manifestat prinploi :).
Vesnicul imbold de a plusa, dar prea multa sare strica supa.
Woww, cine pacatuieste intra in iad.
PS nu cred ca Dracea a spus asa ceva, dar si autorul trebuie sa puna de la el.
Vă mulțumesc pentru aprecieri. În legătură cu observația dvs., intervin cu o completare, axându-mă pe trei direcții:
1. Profesorul Marin D. Drăcea (spre deosebire de ”profesorii” actuali care ies din carierele lor fără publicații) a lăsat posterității mii de pagini ce conțin studii absolut originale. Preocuparea lui pentru irigații a existat, în mod evident – o parte din structura profesională fiind integral suprapusă pe tot ceea ce înseamnă solul – pădurea așa cum știm trăind și prin rădăcini. ABSOLUT toate condițiile de sol specifice țării noastre au fost abordate de către profesor, INCLUSIV temele ecologice ce țin de secetă – care era cunoscută și în trecut, este și astăzi – însă din păcate România este extrem de leneșă la acest capitol. Vă garantez – nici o adăugare ca garnitură estetică!
2. În ceea ce mă privește, înainte de a mă lansa în zona analitică, am practicat jurnalism, susținând rubrici permanente în diferite ziare. Așadar, mi-am însușit etica, consultând minimum câteva surse înainte de a pune pe hârtie informații atât de importante. În acest sens, legat de ascensiunea secetei de la S către N, cu referire la EUROPA, în ansamblul ei, urmăresc activ fenomenul. Lăsăm aici și câteva link-uri ale ”European Commission”, însă sub aspectul schimbărilor climatice de dată recentă, există sute de surse importante și credibile de informație, accesibile tuturor.
https://ec.europa.eu/jrc/en/science-update/severe-drought-south-eastern-europe
https://ec.europa.eu/jrc/en/mars/bulletins
https://mars.jrc.ec.europa.eu/asap/country.php?cntry=203
https://mars.jrc.ec.europa.eu/asap/
Urcă seceta și din păcate avansează pe fondul unor disfuncții meteorologice accentuate. Există materiale proaspete în net, merită studiate și urmărite comparativ. Nu suntem prima civilizație planetară care urmează să sufere datorită secetei. Din păcate România stagnează. Popoarele cu adevărat harnice acționează și avem modelul Israelului și cel al Olandei. Și noi aveam proiecte serioase în anii 30, care s-ar fi produs în practică dacă nu traversam etapa totalitarismului.
Dacă ignorăm semnalele, vom întâmpina nepregătiți valurile de caniculă și secetă ce vor marca următoarele decenii. Sistemele noastre de irigații sunt la pământ în sud, cu toate că Dunărea ne oferă debite anuale considerabile.
Italienii de exemplu, au reușit să valorifice cursurile râurilor Brenta, Adige și acumularea Deltei Po – realizând un IMPRESIONANT sistem de irigații. (Canale Vigenzone, Canale Ponetlongo, Canale Scaricatore, Canale Piovego, etc.). Din marile canale se desprind altele mai mici, bine întreținute, din care se desprind altele, până la cele cu lățimea de 1 metru, ce ajung pe fiecare parcelă agricolă. Aspersarea apei pe culturi determină apariția unui climat îmbunătățit – nori locali, chiar ploi spontane.
Profesorul Marin D. Drăcea s-a ocupat de irigații în lucrările sale, există literatură de arhivă ce așteaptă consultări de profunzime.
”Condițiile severe de secetă au continuat în estul României, în estul Bulgariei și în sudul Ucrainei, cu alte efecte negative în principal asupra porumbului și a floarea-soarelui. Seceta este acum observată și în nord-estul Greciei, principala regiune de producție de floarea-soarelui a țării” – citat din pagina Comisiei Europene – 2020.
3). Pentru detalii concrete, vă invit în județul Giurgiu. Să mergeți chiar acum! Din municipiul Giurgiu, urcați pe ruta județeană Bălanu-Oncești-Radu Vodă-Izvoarele. La ieșirea din Oncești intersectați un mare canal de irigații – pe care în dreapta îl puteți parcurge într-o plimbare pe mal, până spre pădurea de lângă satul Dimitrie Cantemir și în continuare dacă doriți. Canalul este în PARAGINĂ, și folosit ca groapă de gunoi, dacă mergeți spre stânga, numai câteva sute de metri. Stațiile de pompare sunt vandalizate și cablurile electrice furate de mult. Sistemele de ecluză colmatate și ruginite. Bazinul cu arboret ce a prins rădăcini. Ce ne inspiră acel peisaj? Lene și primitivism.
Regiunea menționată este cuprinsă chiar acum de o secetă atipică, unică pentru ultimii ani. Vorbiți cu localnicii și cu reprezentanții exploatațiilor agricole. Vă invit să mergeți acolo, nu este departe de București și să urmăriți detalii ce țin de botanică, horticultură, hidrologie, meteorologie, etc. mergeți cu specialiști. Priviți atent gradul de deshidratate al plantelor, crăpăturile din pământ și mai ales temperaturile în raport cu umiditatea.
Între timp Dunărea curge și canalele de irigații stau în paragină.
Multumesc pt precizari, dar ati lasat impresia ca va aliniati la isteria EU cu schimbarile climatice, ori, dupa cum bine ati accentuat, seceta era in anumite zone si anumite perioade de cind e lumea si pamintul, chiar si prof Dracea s-a ocupat de ele cu multi ani in urma.
Da, atitudinea trebuie să fie ireproșabilă. Seceta a bântuit civilizațiile umane în toate perioadele. Mai trist este că noi, astăzi, aici, nu mai dovedim hărnicie – care din câte știu eu era o caracteristică pe meleagurile noastre. Cu toate că, cineva îmi suflă că această hărnicie a aparținut ca model adesea mai mult sasului, maghiarului, armânului, evreului, italianului, francezului, etc. – etnii ce asigurau în plus compoziția socială în regalitate, pe zone de decizie și influență socială. Eu nu cred asta, însă prezentul nu îmi susține opinia. Oricum, înainte de dictaturi, românii de valoare erau școliți în mentalități europene de prestigiu – și încercau să influențeze zăcășala locală feudală – vizibilă și astăzi în cutumele tranziției și pigmentată cu duhori ale consecințelor comunismului. Nu degeaba Caragiale a plecat din lumea asta foarte supărat pe nația delăsătoare. Cu toate că țăranul român avea un fond formidabil, excepțional am putea spune. A venit apoi comunismul și a murdărit tradiții, a diluat scări de valori. Cum ne rupem de aceste aprecieri? Prin calități! Care din păcate rămân prea mult așteptate, mai nou emigrația rezolvând lehamitea. Așadar – de ce nu facem nimic împotriva secetei, – și mai ales de ce nu avem grijă de pădurile noastre? Și mai mult, – de ce nu demonstrăm că suntem capabili să dezvoltăm proiecte durabile în zona păstrării diversității, – dacă tot mergem la ”Muzeul Antipa” și avem în toate domeniile biologiei atât de multe personalități interbelice, de rang mondial? La aceste întrebări așteptăm răspunsuri mai mult și nu neapărat comentarii la fondul articolului aici prezentat deloc întâmplător.
Nu locuieste in Romania, isi da si el cu parerea, are „agenda anti-…” ‘_
Oricum: Dunarea nu va avea multa vreme debitele acelea – ca este, incet-incet, captata de Rin! Daca nu profitam ACUM de ea, ca sa amelioram situatia, mai ceau-bau!
Ofensa în acest palier de exprimare, nu cade în dreptul autorului, ci mai ales influențează demnitatea comunicării oneste. Sper să înțelegeți. Cât despre DUNĂRE – și FATHER RHEIN – de unde le scoateți! Hai să vă lămuresc – Dunărea, mititică în Germania – se dezvoltă prin ALFLUENȚI în Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia urmând ca în România să primească suficientă apă – așa că ne ajunge și nouă pentru irigații, când ne vom decide să devenim o națiune mai harnică – luând exemplu pozitiv de la olandezi și israelieni, dacă doriți.
Dunarea captata de Rin, ha, ha, ha… multe aiureli se mai scriu pe aici da asta e chiar din putul Rinului. Te-ai uitat pe harta? Ai vazut unde-i Rinul si unde-i Dunarea. Ai vazut unde e canalul Rin Dunare? Ce nevoie are Rinul de apa Dunarii? Cit de mare e Dunarea in dreptul canalului?
Intrebare f grea, citi km sunt de la canalul Rin-Dunare pina la Delta?
Sau fura apa cu galeata?
Adica nu s-a schimbat? >:
Da, si pana la ploile din primavara , CAT timp a fost seceta? Iar in prezent: CARE e deficitul de apa din sol? :P
Singurul lucru care e stabil la clima sunt schimbarile.
Felicitari dle Iosif pentru studiu Dvs .
Mertele Dvs sint cu atit mai mari cu cit nu apartineti tagmei silvicultorilor , meserie afkata in curs de disparitie, fiindca cerea, in primul rind si in primul rind, pasiune pentru padure .
Zicala ” codrul este frate cu romanul ” si-a pierdut complect sensul .
Prima oara odata cu nationalizarea in stil comunist a padurilor dsi infiintarea SOVROMLEMN-urilor care au jefuit patrimoniul silvic al Romaniei timp de 11 ani 1945-1956.
A doua oara, cu inimaginabila crima a defrisarilor din Romania post-comunista, oata cu restituirea prorietatilor, facuta aiurea .S-au restituit padurile ca si cum ai fi restituit o cocioaba oarecare, fara cadru legislativ, si organizatoric, la cheremul unor nepriceputi si rauvoitori rai Romani si ne-oameni.
Niciun pas nu trebuia facut fara a repune in functiune cadrul legislativ creat de Marin Dracea..
Nu trebui uitat, ca in cadrul organizatoric existent pina in 1946-48, alaturi de CAPS ( Casa autonoma a Padurilor Statului ), exista in Ministerul Agriculturii si Domeniilor, exista si Directia Generala ( asa cred ca se numea ) pentru administrarea PPJ ( Padurile Persoanelor Juridice ) care administra tehnic padurile apartinind comunitatilor rurale ( comune, composesorate- asociatiile din Transilvania , dupa modelul austriac – sau asociatii de proprietari cimunali ). Fondul Bisericesc din Bucovina sau UDR ( uzinele si Domeniile Resita ) , mari proprietari de paduri, aveau si ele administratii proprii , dar se supuneau 100% legilor si dispozitiilor de specialitate emise de Ministeru Agricuturii si Domeniilor .
Niciun proprietar de padure inregistrata ca atare, nu putea taia copacii de capul lui.
Mai existau doua lucruri esentiale:
1. Fiecare corp de padure avea un dosar tehnic, numit AMENAJAMENT SILVIC, intocmit de specialisti, care cuprindea printre altele limitele topografice exacte, un studiu amanuntit al padurii respective si determinarea CAPACITATII DE EXPLOATARE ( adica stabilire , pe zone, a timoului cain outea i cepe expploatarea , limitele anuale de expolatare, obligativitatea suprafeytelor ce urmau sa fie reimpadurite, totul cu grafcie exacte, pe ani )
sa stit ca aciunea de inrtocmire a acestor AMENAJAMENTE SILVICE s-a terminat sub comunistii, prin 1947048 daca imi aduc bine aminte
2. In cadrul Scolii Poitehnicie din Bucuresti, in anii 1930, existau 5 facultati de INGINERIE, dintre care una era cea c are acorda diploma de INGINER silvic. Cind ziceaimingines silvic, acesta era considerat egal in desteptaciune si pregatire cu inginerii din orice alta specialitate. Ar trebui ca si azi un inginer silvic sa fie la fel privit ca si un inginer de computere sau aero-spatiale.
Nu sint nici eu specialist, da tatal meu a fost inginer silvic , terminind facultatea in 1932 si lucrind atit in CAPS cu profesorul Dracea si in PPJ cu ing. Horia Lazar
Stimate domnule Dan Nicolescu – vă MULȚUMESC mult pentru mesajul trimis. Ați cuprins în numai câteva rânduri ideile fundamentale care descriu funcționarea domeniului silvic și mai mult, ați remarcat cu multă acuratețe cauzele ce au dus la situația actuală, negativă din foarte multe puncte de vedere.
Este bine că ați introdus și completarea legată de tatăl dvs. și generația dânsului. TREBUIE să simțiți MÂNDRIE – pe atunci oamenii trăiau în scară de valori autentică, simțeau fericirea derivată din neamestecul valorii cu nonvaloarea. Regalitatea aducea statului repere autentice, și cu siguranță că dacă drumul nu era întrerupt, astăzi România s-ar fi putut compara cu Franța, negreșit.
Cum ieșim in această situație? Printr-o reformă de proporții! Însă din păcate societățile corupte nu se pot extrage singure din mocirlă. Vedem că nu avansăm ca societate, suntem axați integral pe valori materiale, a dispărut spiritul românesc autentic, situație în care viitorul rămâne deocamdată incert. Există însă o tendință naturală de vindecare în orice sistem biologic. Așadar, eu cred că totuși ne schimbăm în bine, chiar acum în ultimul ceas. Să devenim optimiști! Mulțumesc mult pentru mesajul dvs.
„Amenjamentele silvice” exista si acum (si chiar de multicel, nu stiu cine si cand le-a introdus din nou dar stiu ca eu le-am gasit acolo, prin 2005) – doar ca, in buna noastra traditie, s-au modificat normele >:
Numai din 2005 si pana acum, s-au schimbat de vreo 3 ori!
Pădurea românească astăzi nu mai este demult o grădină! Vremurile neîmblânzite alte tranziției post-decembriste au afectat negativ fondul nostru forestier. Mai mult, este astăzi EVIDENT faptul că în Uniunea Europeană există o atitudine față de pădure, pe care noi astăzi nu numai că nu o cunoaștem, nici măcar nu putem spune că înțelegem ideea de silvicultură, așa cum Marin D. Drăcea concepuse, enunțând principii absolut utile legislativ. Încercați să construiți un articol, util societății și renunțați la postura de comentator – pentru că efectiv nu aduceți nimic valoros, criticând de pe margine. Cât despre BIODIVERSITATE – de păreri aveți? Încotro vom merge, fără reguli, fără legi, fără pricepere, fără demnitate profesională? Câți oameni cunosc personalitatea profesorului Marin D. Drăcea? Câtă cultură au astăzi românii, – și cât de mult intervine televiziunea privată în sensul emancipării reale a populației, înainte de a servi circ și subcultură? Și spun asta nu întâmplător, putând să recunosc personalitatea cuiva, după cum scrie, după cum se comportă, după cum vorbește.
Va multumesc, ca ati citi comentariul meu.
Eu sint tare batrin ( am 84 de ani ) si traiesc de peste 20 de ani in USA, unde din nefericire, situatia padurilor este foarte rea, nu din cauza taierilor excesive ci din cea a lipsei oricarei administratii si supravegheri corecte si coerente.
Totul a pornit ( si se mentine ) dela inradacinata gindire ca natura ( in speta padurea ) trebuie lasata sa se dezvolte singura si libera, sa se apere singura de climatele excesive si de daunatori de tot felul ( insecte si plante parazite ) si sa fie ferita de orice interventie umana.
Numai ca, ceea ce era valabil in padurile virgine si mult extinse de acum peste 200 de ani, nu mai este valabil astazi, cind padurile au fost invadate de hoarde de turisti nepasatori ( unii criminali ) , locuintele umane le-au invadat iar poluarea atins cote inimaginabile.
Nu exista nici o actiune de curatire a padurii de uscaturi, de taiere a arborilor bolnavi sau invadati de eparaziti si insecte.
Si toate astea sint valabile dela parcurile si padurile urbane, pina la parcurile nationale sau marile paduri virgine inca existente in USA
Rezultatul? Teribilele incendii care mistuie mii de km2 in fiecare an si nu pot fi stapinite.
Europa Occidentala a invatat lectia asta de sute de ani.
Va multumesc inca odata pentru atentia Dvs.
Așa este. Tot ceea ce spuneți corespunde opiniilor multor oameni de calitate. Expansiunea societății umane se face în contrasens cu nevoile ecosistemelor naturale. Undeva acest lucru ascunde natura noastră conflictuală, agresivă, care probabil nu poate fi atenuată. Omul are comportament prădător – și observăm acest lucru chiar la supermarket. Sunt multe teme de conversație, dacă erați la Sibiu le abordam cu multă bucurie pe o terasă medievală, cu un gin tonic cu gheață pe masă. Mă bucur de cunoștință și vă doresc multă sănătate de aici, din centrul țării! Comentariile dvs. sunt corecte, elegante și profund structurate. Am fost bucuros să vă citesc postarea și chiar încântat să observ că oamenii de anumite nuanțe – pozitive desigur, au șansa unor întâlniri, deloc întâmplătoare, mai ales atunci când au curajul liberei expresii! Numai bine vă doresc!
Si pe aici prin Ge e la moda aceeasi teorie, sa nu se intervina in padure, cica si uscaturile au rolul lor, oferind adapost si hrana la tot felul de insecte, animale mici, plante.
E drept ca s-a intrat in panica atunci cind gindacul de brad a inceput sa faca ravagii si sa distruga paduri intregi.
Cun spune si autorul, e greu sa intelegi padurea!
Da, e adevarat, se face mult prea putin, printre multe lucrurile necesare, irigatiile ar trebui sa fie pe primele locuri. Dar toata lumea vrea sa cistige bani multi, repede, in irigatii dureaza, munca multa, profit de abia dupa mai multi ani. Si asta daca nu fura nimeni tevile si pompele.
Am un prieten care are o vie maricica. O ingrijeste cu evlavie. In primavara i-au furat sirmele cu care era legata via, proaspat instalate.
Nu stit cit mult bine mi-ati facut cu raspunsurle Dvs. , ma simt reconfortat.
Va mai dau un singur detaliu. , de data aceasta personal. Sint sibian, am absolvit liceul Lazar in 1954. Am fost ultima data in Sibiu in 1999.
Voi urmari cu atentie ce pot gasi din cee ce scrieti pe contributors sau in alta parte .
Adresa mea de e-mail este: [email protected]