vineri, martie 29, 2024

Despre materialismul oniric: Lenin, Stalin, Hruşciov şi visul tovarăşei Lazurkina

In memoria Titei Chiper, buna mea prietena, care mi-a vorbit intaia oara despre visul tovarasei Lazurkina

Ma ocup aici de un episod extrem de straniu, de-a dreptul halucinant, din istoria comunismului mondial. Acum cinci decenii, mumia lui Stalin a fost expulzata din Mauzoleul din Piata Rosie. S-a folosit ca argument o aparitie a lui Lenin intr-un vis. Visele au avut un rol decisiv în istoria mişcării revoluţionare ruse. Mai întâi, visele utopice ale Verei Pavlovna din romanul “Ce-i de făcut” de Cernîşevski, scris in 1862-1863, al cărui erou principal, Rahmetov, cel care dormea pe un pat cu cuie sprea a-şi oţeli voinţa de luptă, a inspirat generaţii de neo-iacobini. Vera Pavlovna era o visatoare monomana, o posedata care, in cel de-al “Patrulea Vis”, isi imagina societatea perfecta, “Palatul de Cristal”. Despre aceasta carte, biograful lui Dostoievski, profesorul Joseph Frank, spunea ca, mai mult decat “Das Kapital” a lui Marx, a oferit “dinamica emotionala care in final va duce la Revolutia Rusa”. Lenin nu se culca pe un pat cu cuie, dar ridica greutati zilnic, asemeni lui Rahmetov. De la Serghei Neceaiev la Gheorghi Dimitrov si mai aproape de noi la Ernesto “Che” Guevara” si Carlos Marighella, eroul lui Cernîşevski a inspirat comportamente fanatice, frenezii chiliastice si pasiuni nihiliste.

Salvador Dali , Partial Hallucination. Six Apparitions of Lenin on a Grand Piano, 1931

Pe urmele precursorului întemniţat de ţar, Lenin a scris, în 1902, pamfletul “Ce-i de făcut?” în care exclamă: “Trebuie să visăm!”. Au trecut anii, partidul de avangarda întemeiat de Lenin a organizat lovitura de stat din noiembrie (stil nou) 1917, a stat la putere până în decembrie 1991, când a avut loc prăbuşirea URSS. În urma unor acerbe lupte politice, Stalin a devenit succesorul lui Lenin şi a exacerbat teroarea, a transformat Gulagul într-una din instituţiile de bază ale sistemului ideocratic.

Stalin a murit în martie 1953, iar urmaşii săi, în frunte cu Gheorghi Malenkov şi Nikita Hruşciov, au decis să-i eternizeze memoria. Trupul despotului a fost îmbălsămat şi amplasat lângă mumia fondatorului bolşevismului în ceea ce s-a numit “Mauzoleul Lenin-Stalin”. Veşnicia lui Stalin nu a durat însă decât 8 ani întrucât, acum 50 de ani, în octombrie 1961, Congresul al XXII-lea al PCUS a decis să mute trupul neînsufleţit al tiranului din Mauzoleu şi să-l înmormânteze lângă zidul Kremlinului. Pentru Hruşciov era vorba de o revanşă postuma definitivă în raport cu cel pe care îl venerase în timpul vieţii şi a cărui fantoma continua să bântuie mentalul colectiv. Răzbunarea personală se contopea cu exorcismul public. Hruşciov fusese umilit de Stalin repetate rânduri. Nu poate fi negat nici elementul de şoc psihologic trăit de Hruşciov aflând despre amplitudinea inimaginabilă a Mării Terori (la care, trebuie spus, participase el însuşi). În plus, staliniştii obstinaţi din conducere încercaseră să-l răstoarne în iunie 1957. Îi reproşau intempestivului Nikita Sergheievici, mai presus de orice, faptul că în februarie 1956, la Congresul al XX-lea, distrusese mitul lui Stalin.

“Raportul Secret” al lui Hruşciov a fost, într-adevăr, unul din documentele politice fundamentale ale veacului trecut. Nu doar membrii “grupului fracţionist, antipartinic şi fără de principii” Molotov, Kalaganovici, Malenkov, Bulganin, Pervuhin, Saburov şi Şepilov “care li s-a alăturat” (aşa avea rămână acesta în istorie, “Şepilov care li s-a alăturat”) se opuneau din răsputeri de-stalinizarii, ci şi liderii unor partide comuniste aflate la putere ori în opoziţie (Mao Zedong, Gheorghiu-Dej, Antonin Novotny, Walter Ulbricht, Enver Hoxha, Dolores Ibarruri, Maurice Thorez). Se formase un front comun de rezistenţă împotriva liberalizării socialismului. Sigur, Mao vorbea prin megafonul albanez, Dej pretindea că susţine reformele, dar în fapt era vorba de boicotarea iniţiativelor legate de de-stalinizare.

Pentru a potenţa dramatismul momentului, Hruşciov a apelat la serviciile unei vechi bolşevice, Dora Abramovna Lazurkina (1884-1974), membră de partid din 1902, fostă deţinută, ani îndelungaţi, în Gulag, Veterana militantă Lazurkina a luat cuvântul şi a relatat ca în anii deportării sale în lagărele staliniste, a păstrat mereu legătura cu Lenin: “Îl port întotdeauna pe Ilici în suflet, întotdeauna, tovarăşi, şi chiar în momentele cele mai dificile singurul lucru care m-a ajutat să rezist a fost că îl aveam pe Ilici în inimă, că mă puteam consulta cu el despre ceea ce trebuia să fac. (Aplauze). M-am consultat cu Ilici ieri. Era ca şi cum ar fi fost viu, stătea în faţa mea şi mi-a spus: “este neplăcut pentru mine să mă aflu lângă Stalin, cel care a dăunat atât de mult partidului” (Aplauze furtunoase, îndelungate).” Dorinţa lui Lenin, chiar dacă transmisă prin vis, era, evident, lege în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Materialismul istoric devenea materialism oniric. Realismul socialist se convertea în suprarealism politic, în spiritism dialectic. Mihail Suslov se intalnea cu Salvador Dali. Madame Blavatsky revenea in compania tovarasei ministru al culturii, membra a CC al PCUS, Ekaterina Furtseva. La propunerea lui Hruşciov, care o invoca reverentios, in cuvantul de inchidere, pe vechea militanta, Congresul (la care participa si delegatia PMR condusa de Gheorghiu-Dej si din care faceau parte Nicolae Ceausescu, Petre Borila si Leonte Rautu), a adoptat în unanimitate (cum altfel?) “Hotărârea privind Mauzoleul lui Vladimir Ilici Lenin”. Se stipula astfel ca: “Mauzoleul din Piaţa Roşie de lângă zidul Kremlinului, creat pentru a perpetua memoria lui Vladimir Ilici Lenin, nemuritorul întemeietor al Partidului Comunist şi al statului sovietic, conducătorul şi învăţătorul omenirii muncitoare, va fi cunoscut de-acum înainte drept ‚Mauzoleul lui Vladimir Ilici Lenin’”. In al sau cuvant de inchidere, cel mai vehement rechizitoriu anti-stalinist pe care l-a rosti vreodata public, Hrusciov blama Particul Muncii din Albania, pe Enver Hoxha si, indirect, pe Mao pentru dorinta de a mentine viu cultul despotului. Nu este greu sa ne imaginam ce gandea ultra-stalinistul Dej in acele momente…

Cel adorat până în martie 1953 drept corifeul ştiinţei, titanul gândirii, cel mai mare strateg al tuturor timpurilor, prietenul copiilor, lingvistul genial, al patrulea clasic al marxismului etc era expulzat din lăcaşul sacrosanct: “Se consideră nepotrivită menţinerea sarcofagului conţinând sicriul lui I. V. Stalin în Mauzoleu, întrucât Stalin a comis serioase violări ale poruncilor lui Lenin, abuzuri de putere, represiuni în masa împotriva poporului sovietic, iar acţiunile sale din perioada cultului personalităţii fac imposibilă rămânerea sicriului cu trupul său în Mauzoleul lui V. I. Lenin”. Coşmarul stalinist a fost învins, măcar simbolic, ca urmare a visului tovarăşei Lazurkina. Cu aprobarea lui Hruşciov, apărea în “Pravda” poemul dinamitard “Urmaşii lui Stalin” al tânărului scriitor Evgheni Evtuşenko. Tot cu acordul primului secretar al CC al PCUS era publicată, în 1962, în revista “Novâi Mir” condusă de Aleksandr Tvardovski, capodopera lui Soljeniţân “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, prima recunoaştere publică, într-o publicaţie oficială, a existenţei lagărelor de concentrare comuniste. Magnaţii PCUS pretindeau că susţin de-stalinizarea. Aleksandr Şelepin (poreclit “Şurik de fier”), şeful KGB-ului, a rostit la Congresul al XXII-lea unul dintre cele mai înflăcărate atacuri împotriva defunctului dictator. În realitate, se urzea de-acum complotul care avea să ducă la înlăturarea lui Hruşciov în octombrie 1964. Începea o nouă glaciaţiune care se termina abia în martie 1985, prin alegerea lui Mihail Gorbaciov la cârmă PCUS. In noiembrie 1987, la a 70-a aniversare a loviturii de stat bolsevice definita mistificator drept “Marea Revolutie Socialista din Octombrie”, Gorbaciov denunta “crimele de neiertat si de neuitat ale stalinismului”. Ce s-a nascut din vis, tot prin vis a pierit.

Am publicat o prima versiune a acestui articol pe noua platforma de comentarii si analize “Hyde Park” pe care o recomand calduros:

http://hydepark.ro/

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Referinta la Rahmetov cel ce dormea pe un pat cu cuie suna ca o aluzie la Sebastian Lazaroiu, care nu demult a starnit senzatie declarand ca si el doarme pe un pat de cuie.
    Formidabila istorisirea prestatiei mediumice a lui Lazurkina sau despre cum o sedinta de partid se reveleaza ca sedinta de spiritism.Formidabil, suprarealist.

    • Nu m-am gandit la persoane concrete din ziua de azi, stiam istoria ascetullui Rahmetov de mult, am citit pe la 14 ani romanul lui Cernisevski, una dintre cele mai plicticoase si nocive carti scrise vreodata. O carte care, paradoxal ori mai degraba ne-paradoxal, a devenit drog, a intoxicat generatii de revolutionari, de rebeli, de desperados, de nihilisti din Rusia si din atatea alte tari. Am aflat apoi ca Gheorghi Dimitrov, celebrul comunist bulgar acuzat de incendierea Reichstagului, protagonistul procesului de la Leipzig, achitat de un tribunal nazist in pofida depozitiilor lui Goering si Goebbels (se putea imagina asa ceva in URSS-ul lui Stalin?), devenit presedintele Cominternului, il considera eroul sau preferat (interesant ca nu pe Insarov din Turgheniev). Despre Cernisevski au scris Alain Besancon („Les Origines intellectuelles du leninisme”), Tibor Szamuely („The Russian Tradition”), James Billington („Fire in the Minds of Men”). Ganduri bune.

    • @ Ardan

      Nostimă observaţie, stimabile! Mă întreb şi eu, ca tot curiosul, ce funcţie joacă culcuşul de piroane al domnului Lăzăroiu în existenţa domniei sale. Căci din două una: fie SL împrumută strategii şi algoritmi gimnastici din repertoriul asceţilor pentru a-şi căli eficace trupul în vederea unui randament politic superior (să-i fie Vladimir Vladimirovici Putin, acest cneaz sportiv, un reper?), fie trăieşte schizoid, oscilând între pragmatismul de uzură şi escapismul yoghin…

      (îi cer cordiale scuze profesorului Tismăneanu pentru această frugală divagaţie)

  2. “Îl port întotdeauna pe Ilici în suflet, întotdeauna, tovarăşi, şi chiar în momentele cele mai dificile singurul lucru care m-a ajutat să rezist a fost că îl aveam pe Ilici în inimă, că mă puteam consulta cu el despre ceea ce trebuia să fac…”

    Religie apteră, comunismul şi-a avut, iată, pe lângă superstiţioşii şi fariseii lui, o garnitură de „mistici” autentici (de la vestale de plumb până la şamani şi gymnosofişti ai Terorii). Comparaţi, de pildă, destăinuirea leninoforei Lazurkina de mai sus cu profesiunile de credinţă ale martirului Ignaţiu al Antiohiei (c. 35 – c. 108), unde tema ospitalităţii cardiace faţă de Hristos revine ca o mantră. O patetică şi pioasă familiaritate cu modelul divin, o infinită disponibilitate toracică, un extatic dialog autist sunt doar câteva note comune ce desenează o corespondenţă de ticuri şi de tropi între devoţiunea bolşevică radicală şi fidelitatea religioasă (de rit creştin).

  3. încă odată mulţumiri Domnului Profesor pentru dezvăluirile senzaţionale legate de culisele sistemului totalitar comunist. E o revelaţie pt mine această dimensiune pseudo-religioasă a delirului totalitar. Până la urmă e firesc-delirul si revelaţia mistică au în comun multe deşi se deosebesc radical,aşa cum arhanghelul mihail si diavolul sunt amândoi îngeri,deşi în opoziţie perfectă. Cum,tov comunişti care ne învăţau că religia e opiu pt popor,puteau crede că demiurgul lenin se arăta în vise si astfel putea fi cunoscută voia Lui? Iaca,puteau. Cultul personalităţii reuşise să-L zeifice aşa cum a făcut-o si cu stalin. numai un zeu poate doborâ alt zeu,nu? Ca să-L scoată pe stalin din panteon (adică pe diavol din ceruri)era nevoie de însuşi Dumnezeul comunist. Are sens,delirul comunist este o pseudo-religie,e clar,iar mentalul colectiv bolşevic se supune aceleiaşi logici are aceleaşi principii de funcţionare. Teribilă dezvăluire. Întrebare de final: dacă lenin mai trăia 2decenii,sistemul ar fi fost mai puţin criminal? Eu personal cred că nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro