vineri, decembrie 3, 2021

Despre meseria bine facuta

Prima discuţie despre carieră am avut-o cu colegul de bancă prin clasele primare, pe atunci nu ştiam  ce profesie vreau să urmez şi nu am putut să-i răspund mare lucru. Colegul meu, însă, avea pregătit răspunsul: plin de strălucire şi cu nesecată  mîndrie mi-a răspuns- „vreau să devin preot!”. Timpul a trecut, gîndurile şi entuziasmul s-au modificat şi fostul meu coleg este în prezent agent imobiliar (de succes). Cu ocazia evenimentelor desfăşurate în ultimele săptămîni la Kiev mi-am amintit, însă, de vechiul meu coleg şi  mi-am dat seama că unele lucruri petrecute în capitala vecinilor noştri ar trebui să dea de gîndit preoţilor şi candidaţilor la preoţie.

Am observat că în confruntările din Ucraina au existat trei tipuri de combatanţi: pe de o parte forţele de ordine, de partea cealaltă protestatarii şi cea de-a treia categorie, preoţii care erau peste tot – printre viii şi morţii din ambele tabere.

Am fost obişnuiţi, de cele mai multe ori, să vedem preotul îmbrăcînd straie scumpe, stînd în locuri călduţe, l-am suspectat, poate, de lăcomie, l-am apostrofat pentru  taxele pe care le pretinde de la enoriaşi, i-am catalogat meseria drept „uşoară” şi poate nu am greşit cu mult, însă, la Kiev, am văzut şi o altă latură a preotului şi a preoţiei. Sau, dacă vreţi, o altă latură a pasiunii pentru propria meserie. Sunt convins că au fost în Kiev şi Ucraina preoţi care au oficiat în bisericile lor slujbe religioase şi au militat pentru pace şi unitate naţională pe tot parcursul confruntărilor, şi bine au făcut. Totuşi, au existat mulţi preoţi care au plecat din biserică şi au ieşit în stradă, urmîndu-şi enoriaşii, deşi, de regulă, se întîmplă invers, credincioşii de rînd sunt cei care primesc pilde de la ierarhi. Ce frumos! Deşi nu exista oficial nicio slujbă de mare anvergură pe străzile Kievului, nici nu se sfinţea vreun monument în Piaţa Independenţei, cu toate acestea, un număr mare de preoţi n-a stat locului şi realizând repede că cel puţin pentru un timp locul lor nu mai e în altar – jertfele se aduceau în stradă – în mijlocul soborului de soldaţi guvernamentali, prin fum şi zăpadă au început slujba, poate cea mai riscantă, dar, şi cea mai importantă a vieţii lor. Poate ultima.

Nu ştiu dacă în urma confruntărilor au murit preoţi, sper că nu, dar n-am găsit încă în pozele publicate de agenţiile de presă vreun preot cu cască sau vreun material de protecţie împotriva gloanţelor. Nu ar fi fost nimic condamnabil dacă se protejau, dar ce simbol al curajului şi ce motivaţie mai puternică poate primi un combatant care, înainte de a se izbi de soldaţii guvernamentali (cască, scut, baston, puşcă, vestă anti-glonţ, bocanci, mănuşi, mască de gaze) zăreşte în faţa sa un preot cu căciulă. patrafir şi cruce?  Cu un astfel de contrast înaintea ochilor e cu neputinţă să pierzi vreo luptă.

Nu cred că a existat în secolul nostru o revoluţie atît de „religioasă” şi nereligioasă în acelaşi timp. Prezenţa preoţilor în stradă şi adăpostirea răniţilor în bisericile din Kiev este cel mai bun exemplu că biserica are  actualitate în secolul XXI, pentru că biserica poate avea, dacă îşi propune, şi inteligenţa adaptării la nevoile poporului. Nu cunosc exemple recente mai elocvente de solidaritate între popor şi preoţi, curajul şi exemplul unor astfel de enoriaşi şi preoţi este de urmat.

Preotul trebuie sa fie întotdeauna în slujba enoriaşilor săi, şi, în contexte precum cel ucrainian, un slujitor al bisericii are cea mai nebună ocazie de a-şi dovedi  grija şi iubirea pentru turmă. Spre lauda lor şi a bisericii ortodoxe ucrainiene mulţi preoţi din Kiev au trecut proba pasiunii pentru meseria aleasă demonstrând talent şi vocaţie de îndrumători spirituali. Cît este, oare, procentul de încredere în biserică, la ora actuală, în Ucraina? Dar în România? Cîţi dintre elevii sau studenţii institutelor teologice ar alege meseria de preot dacă în viitor ar exista o provocare asemănătore şi pentru ei? Cîţi dintre ei ar ieşi în stradă în mijlocul confruntării?

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Frumos finalul insa am si eu o intrebare: considerati ca preotii care binecuvanteaza trupele rusesti (sau, ma rog militiile locale fara semne distinctive), sunt sau nu un exemplu de urmat?

    Sau, cum considerati preotii ortodocsi osetini care in august 2008 binecuvantau tancurile rusesti care treceau pe teritoriul georgian? Din punctul lor de vedere, rusii ii aparau de georgieni (la randul lor majoritar crestin ortodocsi)…

    Asa ca, fara a nega faptul ca Biserica trebuie sa rezoneze cu viata comunitatii, cred ca totusi este necesara o mare prudenta in special in implicarea in momente atat de extreme

  2. Un articol bun, dincolo de faptul ca e scris din perspectiva aceasta contemporan-ignara, care priveste preotia ca pe o functiune eminamente sociala si pierde latura principala a misiunii sacerdotului, cea de administrare a sacrului (a Tainelor), care confunda Biserica cu un fel de ONG.
    O precizare: preotia nu e o meserie „usoara” nici macar pentru preotii aparent neimplicati in actiuni „sociale”, poate aparea asa doar celor care nu cunosc si nu frecventeaza Biserica decat la slujba Cununiei sau a Botezului.

  3. Avand in vedere studiile si doctoratul Dumneavoastra, teza sustinuta aici este chiar subtirica.
    Ziceti ca nu cunoasteti exemple recente de preoti solidari sau ma rog prezenti printre luptatori.
    Jenant.
    In America de Sud / avand in vedere trecutul recent zbuciumat/ aceasta prezenta este un fapt banal. Biserica poloneza n-a fost doar prezenta, ci a contribuit decisiv la demantelarea regimului comunist.
    Si pentru ca sunteti foarte tanar va spun eu ca in 1989 in toate pietele din 21-22 Decembrie / Timisoara, Arad, Cluj, Bucuresti/ preotii ortodocsi dar si ceilalti au aparut, la un moment dat in multime. Desigur momentul este discutabil.
    Pe de alta parte, intr-adevar, exista diferente semnificative intre prezenta ortodoxa si cea catolica sau protestanta. Ortodocsii, autocefali si in simbioza cu puterea locului, „politizeaza” mai acut prezenta lor ca ceilalti.

      • O parte din ei turnau la Secu pe aia iesiti in strada. O parte se gindeau cum sa faca Catedrala Mintuirii Neamului Prost.

      • Nu raspund pentru ce ati vazut Dumneavoastra.
        Adevarat, eu nu in Bucuresti am fost in strada in acele zile. Insa acolo unde am fost eu va asigur ca pe la amiaza zilei de 22 au aparut niste preoti.
        Demonstratia tinea din 21, de pe la zece dimineata, era aproape de fuga lui Ceausescu. Noi, cei din piata n-aveam cum sa stim aceasta dezvoltare dar era in aer o atmosfera de primavara si victorie, erau aproape de 20 Celsius – vanzatoarele de la magazinele din apropiere aduceau sandviciuri pentru soldatii care stateau fata-n fata cu noi, fetele au bagat in teava AKM-urilor oaresce flori de pe la florariile nenorocite din jur, a aparut pana si o caruta neagra, trasa de doi cai, cu un fel de cotet pe platforma- am aflat ca era caruta de hingher de la gospodaria comunala – in care a fost asezat un portret de a lui Ceausescu. Cativa s-au dus pana la episcopie sa-i intrebe: ei ce faca acolo, de ce nu ies. Au fost intampinati cu usile ferecate dar pana la urma au aparut cativa preoti mai tineri care au pornit spre piata unde se desfasura „revolutia”.
        Pe de alta parte intre oameni erau mai mult pastori neoprotestanti. Acestia, fiind imbaracati ca oricine, nu ieseau in evidenta.

  4. Aveti niste exemple si la noi, am vazut preoti la Pungesti de ex. N-au fost confruntati cu gloante adevarate, dar nu e mai putin meritoriu. Nu credeti?
    Altminteri, excelenta idee
    :)

    • Va dau dreptate, partial. La Pungesti lucrurile sunt diferite, dar asta nu scade, desigur, din meritul celor de acolo

  5. in caz de ceva in romania, locul preotilor pe baricade va fi tinut de toma patrascu, remus cernea si ceilalti prieteni ai lui cohn-bendit.

  6. „dar ce simbol al curajului şi ce motivaţie mai puternică poate primi un combatant care, înainte de a se izbi de soldaţii guvernamentali […] zăreşte în faţa sa un preot cu căciulă. patrafir şi cruce? Cu un astfel de contrast înaintea ochilor e cu neputinţă să pierzi vreo luptă.”

    Jesus :)

    deci in viziunea dvs preotii aia n-au iesit sa se inteleaga omeneste si cu unii si cu altii, sa faca un apel la ratiune, ci au iesit sa-i inspire pe combatanti la lupta cea dreapta contra soldatilor, la un fel de jihad in varianta ortodoxa. eu sper sa va inselati. sper ca viziunile razboinice cu combatanti insufletiti de simbolurile crestine care se izbesc eroic, increzatori in victoria finala, de soldatii guvernamentali va apartin dumneavoastra. sper ca preotii care au iesit in strada aplica linia oficiala a ortodoxiei, aia cu iubirea aproapelui si cu intelegerea.

  7. „privind un dezastru aviatic, cati dintre studentii de la facultatile aeronautice ar alege meseria de pilot daca in viitor ar exista o provocare asemanatoare si pentru ei?”

    si asa mai departe pentru toate meseriile din lume.,,,,.

    foarte gresit si injositor sa afirmi despre slujirea Domnului ca ar fi o meserie. este vocatie prin excelenta! sau cel putin asa ar trebui sa fie.

    Provocari si situatii imprevizibile sunt in orice domeniu.

    • Vorbiti de aeronautica dar va ganditi la aviatie.

      Desi stiti deja lucrul acesta, va reamintesc : rolul preotilor nu e de a folosi crucea printre gloante si bastoane, nici de a se expune lor. Comparatia preot-pilot de avion nu isi sensul aici, pentru ca intentia textului era de a pune accentul pe meseria bine facuta dincolo de obligatiile trecute in „fisa postului”.

      • Serios? Repetati va rog chestia cu „rolul preotilor………” preotilor crestini (catolici/protestanti/copti) decapitati, masacrati. linsati in Nigeria, Sudan sau Egipt pentru credinta lor si pentru faptul ca au iesit, doar cu crucea in mana, sa-si apere credinciosii. Fara a fi asa erudit in materie de teologie cum sunteti dvs, ba chiar considerandu-ma un pacatos nevolnic, eu credeam ca locul preotului e alaturi de turma sa, oriunde s-ar afla aceasta, la bine si, mai ales, la rau.

  8. Domnule Sergiu Adrian Adam raman la parerea ca daca in momente de ridicare civica preotii chiar trebuie sa fie cu crucea in mana, in toate celelalte cazuri (razboi, mai ales civil), ei au misiunea de a ne reaminti prima porunca, asa cum ne-a spus Isus, iubirea de Dumnezeu si de aproape.

    Desigur modul in care trebuie facut este foarte greu dar e parte a crucii pe care trebuie s-o duca. Chiar astept cu mare interes articolele dumneavoastra viitoare pe aceasta tema.

    Sper sa nu ne serviti obisnuita tocanita anti-ortodoxa din cauza careia m-am indepartat de PNTCD inca din 1991.

  9. Cand am vazut titlul articolului dumneavoastra, am crezut ca vreti sa atacati sintgma „las ca merge si asa”.
    Intr-un raspuns dat unui cititor, sugerati ca asta a fost intentia dumneavoastra.

    Nu pot argumenta cazul particular descris de dumneavoastra pentru ca, in opinia mea, un om oricat de bine-intentionat ar fi, daca este constrans de dogme, este incapabil de return 100%.
    Din acelasi motiv, nu voi sustine foarte tare nici ideea ca raspunderea unui individ care „are grija” de cel putin inca un om, este mult mai mare, in parte, decat un individ care are grija doar de el. Nu mai vorbesc de cei care au comunitati intregi.

    Altceva vreau sa spun. ” Las’ ca merge si asa” a devenit sport national si este cheia decaderii noastre.
    Sa va dau un exemplu. Acum cateva zile a fost o discutie aici legata de coruptie. Sa zicem, ca printr-un procedeu corupt (indivizi, sistem etc), cineva ajunge intr-un post in care se dovedeste un as in ceea ce face. Ne-ar mai deranja asa de tare?
    Asadar, nu coruptia este principala problema (un exemplu), ci faptul ca oamenii nu isi fac treaba cum ar trebui. De la semianalfabeti ministri la editori care dorm de la 10 la 8.

    Solutia? Mult de spus…Dar primul pas este sa ne corectam noi insine…

  10. Un prieten cu un service auto are un slogan interesant pe masinile de curtoazie „Big enough to cope, small enough to care”
    Ca tot vorbim de meseria bine facuta, daca nu se rezolva problemele tehnice, nu credeti ca ar fi elegant sa ne avertizati, dragi editor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sergiu Adrian Adam
Studii de filozofie la Timisoara si Cluj si de limba germana in Saarbrücken (certificat DSH-3). Traduceri din engleza: 1.Jaroslav Pelikan, Crestinismul si cultura clasica: Metamorfoza teologiei naturale la întâlnirea crestinismului cu elenismul, Editura Doxologia 2018 2.John Behr, Irineu din Lyon: In identificarea crestinismului, Editura Renasterea, 2016.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro