sâmbătă, iunie 19, 2021

Despre meseria bine facuta

Prima discuţie despre carieră am avut-o cu colegul de bancă prin clasele primare, pe atunci nu ştiam  ce profesie vreau să urmez şi nu am putut să-i răspund mare lucru. Colegul meu, însă, avea pregătit răspunsul: plin de strălucire şi cu nesecată  mîndrie mi-a răspuns- „vreau să devin preot!”. Timpul a trecut, gîndurile şi entuziasmul s-au modificat şi fostul meu coleg este în prezent agent imobiliar (de succes). Cu ocazia evenimentelor desfăşurate în ultimele săptămîni la Kiev mi-am amintit, însă, de vechiul meu coleg şi  mi-am dat seama că unele lucruri petrecute în capitala vecinilor noştri ar trebui să dea de gîndit preoţilor şi candidaţilor la preoţie.

Am observat că în confruntările din Ucraina au existat trei tipuri de combatanţi: pe de o parte forţele de ordine, de partea cealaltă protestatarii şi cea de-a treia categorie, preoţii care erau peste tot – printre viii şi morţii din ambele tabere.

Am fost obişnuiţi, de cele mai multe ori, să vedem preotul îmbrăcînd straie scumpe, stînd în locuri călduţe, l-am suspectat, poate, de lăcomie, l-am apostrofat pentru  taxele pe care le pretinde de la enoriaşi, i-am catalogat meseria drept „uşoară” şi poate nu am greşit cu mult, însă, la Kiev, am văzut şi o altă latură a preotului şi a preoţiei. Sau, dacă vreţi, o altă latură a pasiunii pentru propria meserie. Sunt convins că au fost în Kiev şi Ucraina preoţi care au oficiat în bisericile lor slujbe religioase şi au militat pentru pace şi unitate naţională pe tot parcursul confruntărilor, şi bine au făcut. Totuşi, au existat mulţi preoţi care au plecat din biserică şi au ieşit în stradă, urmîndu-şi enoriaşii, deşi, de regulă, se întîmplă invers, credincioşii de rînd sunt cei care primesc pilde de la ierarhi. Ce frumos! Deşi nu exista oficial nicio slujbă de mare anvergură pe străzile Kievului, nici nu se sfinţea vreun monument în Piaţa Independenţei, cu toate acestea, un număr mare de preoţi n-a stat locului şi realizând repede că cel puţin pentru un timp locul lor nu mai e în altar – jertfele se aduceau în stradă – în mijlocul soborului de soldaţi guvernamentali, prin fum şi zăpadă au început slujba, poate cea mai riscantă, dar, şi cea mai importantă a vieţii lor. Poate ultima.

Nu ştiu dacă în urma confruntărilor au murit preoţi, sper că nu, dar n-am găsit încă în pozele publicate de agenţiile de presă vreun preot cu cască sau vreun material de protecţie împotriva gloanţelor. Nu ar fi fost nimic condamnabil dacă se protejau, dar ce simbol al curajului şi ce motivaţie mai puternică poate primi un combatant care, înainte de a se izbi de soldaţii guvernamentali (cască, scut, baston, puşcă, vestă anti-glonţ, bocanci, mănuşi, mască de gaze) zăreşte în faţa sa un preot cu căciulă. patrafir şi cruce?  Cu un astfel de contrast înaintea ochilor e cu neputinţă să pierzi vreo luptă.

Nu cred că a existat în secolul nostru o revoluţie atît de „religioasă” şi nereligioasă în acelaşi timp. Prezenţa preoţilor în stradă şi adăpostirea răniţilor în bisericile din Kiev este cel mai bun exemplu că biserica are  actualitate în secolul XXI, pentru că biserica poate avea, dacă îşi propune, şi inteligenţa adaptării la nevoile poporului. Nu cunosc exemple recente mai elocvente de solidaritate între popor şi preoţi, curajul şi exemplul unor astfel de enoriaşi şi preoţi este de urmat.

Preotul trebuie sa fie întotdeauna în slujba enoriaşilor săi, şi, în contexte precum cel ucrainian, un slujitor al bisericii are cea mai nebună ocazie de a-şi dovedi  grija şi iubirea pentru turmă. Spre lauda lor şi a bisericii ortodoxe ucrainiene mulţi preoţi din Kiev au trecut proba pasiunii pentru meseria aleasă demonstrând talent şi vocaţie de îndrumători spirituali. Cît este, oare, procentul de încredere în biserică, la ora actuală, în Ucraina? Dar în România? Cîţi dintre elevii sau studenţii institutelor teologice ar alege meseria de preot dacă în viitor ar exista o provocare asemănătore şi pentru ei? Cîţi dintre ei ar ieşi în stradă în mijlocul confruntării?

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Frumos finalul insa am si eu o intrebare: considerati ca preotii care binecuvanteaza trupele rusesti (sau, ma rog militiile locale fara semne distinctive), sunt sau nu un exemplu de urmat?

    Sau, cum considerati preotii ortodocsi osetini care in august 2008 binecuvantau tancurile rusesti care treceau pe teritoriul georgian? Din punctul lor de vedere, rusii ii aparau de georgieni (la randul lor majoritar crestin ortodocsi)…

    Asa ca, fara a nega faptul ca Biserica trebuie sa rezoneze cu viata comunitatii, cred ca totusi este necesara o mare prudenta in special in implicarea in momente atat de extreme

  2. Un articol bun, dincolo de faptul ca e scris din perspectiva aceasta contemporan-ignara, care priveste preotia ca pe o functiune eminamente sociala si pierde latura principala a misiunii sacerdotului, cea de administrare a sacrului (a Tainelor), care confunda Biserica cu un fel de ONG.
    O precizare: preotia nu e o meserie „usoara” nici macar pentru preotii aparent neimplicati in actiuni „sociale”, poate aparea asa doar celor care nu cunosc si nu frecventeaza Biserica decat la slujba Cununiei sau a Botezului.

  3. Avand in vedere studiile si doctoratul Dumneavoastra, teza sustinuta aici este chiar subtirica.
    Ziceti ca nu cunoasteti exemple recente de preoti solidari sau ma rog prezenti printre luptatori.
    Jenant.
    In America de Sud / avand in vedere trecutul recent zbuciumat/ aceasta prezenta este un fapt banal. Biserica poloneza n-a fost doar prezenta, ci a contribuit decisiv la demantelarea regimului comunist.
    Si pentru ca sunteti foarte tanar va spun eu ca in 1989 in toate pietele din 21-22 Decembrie / Timisoara, Arad, Cluj, Bucuresti/ preotii ortodocsi dar si ceilalti au aparut, la un moment dat in multime. Desigur momentul este discutabil.
    Pe de alta parte, intr-adevar, exista diferente semnificative intre prezenta ortodoxa si cea catolica sau protestanta. Ortodocsii, autocefali si in simbioza cu puterea locului, „politizeaza” mai acut prezenta lor ca ceilalti.

      • O parte din ei turnau la Secu pe aia iesiti in strada. O parte se gindeau cum sa faca Catedrala Mintuirii Neamului Prost.

      • Nu raspund pentru ce ati vazut Dumneavoastra.
        Adevarat, eu nu in Bucuresti am fost in strada in acele zile. Insa acolo unde am fost eu va asigur ca pe la amiaza zilei de 22 au aparut niste preoti.
        Demonstratia tinea din 21, de pe la zece dimineata, era aproape de fuga lui Ceausescu. Noi, cei din piata n-aveam cum sa stim aceasta dezvoltare dar era in aer o atmosfera de primavara si victorie, erau aproape de 20 Celsius – vanzatoarele de la magazinele din apropiere aduceau sandviciuri pentru soldatii care stateau fata-n fata cu noi, fetele au bagat in teava AKM-urilor oaresce flori de pe la florariile nenorocite din jur, a aparut pana si o caruta neagra, trasa de doi cai, cu un fel de cotet pe platforma- am aflat ca era caruta de hingher de la gospodaria comunala – in care a fost asezat un portret de a lui Ceausescu. Cativa s-au dus pana la episcopie sa-i intrebe: ei ce faca acolo, de ce nu ies. Au fost intampinati cu usile ferecate dar pana la urma au aparut cativa preoti mai tineri care au pornit spre piata unde se desfasura „revolutia”.
        Pe de alta parte intre oameni erau mai mult pastori neoprotestanti. Acestia, fiind imbaracati ca oricine, nu ieseau in evidenta.

  4. Aveti niste exemple si la noi, am vazut preoti la Pungesti de ex. N-au fost confruntati cu gloante adevarate, dar nu e mai putin meritoriu. Nu credeti?
    Altminteri, excelenta idee
    :)

    • Va dau dreptate, partial. La Pungesti lucrurile sunt diferite, dar asta nu scade, desigur, din meritul celor de acolo

  5. in caz de ceva in romania, locul preotilor pe baricade va fi tinut de toma patrascu, remus cernea si ceilalti prieteni ai lui cohn-bendit.

  6. „dar ce simbol al curajului şi ce motivaţie mai puternică poate primi un combatant care, înainte de a se izbi de soldaţii guvernamentali […] zăreşte în faţa sa un preot cu căciulă. patrafir şi cruce? Cu un astfel de contrast înaintea ochilor e cu neputinţă să pierzi vreo luptă.”

    Jesus :)

    deci in viziunea dvs preotii aia n-au iesit sa se inteleaga omeneste si cu unii si cu altii, sa faca un apel la ratiune, ci au iesit sa-i inspire pe combatanti la lupta cea dreapta contra soldatilor, la un fel de jihad in varianta ortodoxa. eu sper sa va inselati. sper ca viziunile razboinice cu combatanti insufletiti de simbolurile crestine care se izbesc eroic, increzatori in victoria finala, de soldatii guvernamentali va apartin dumneavoastra. sper ca preotii care au iesit in strada aplica linia oficiala a ortodoxiei, aia cu iubirea aproapelui si cu intelegerea.

  7. „privind un dezastru aviatic, cati dintre studentii de la facultatile aeronautice ar alege meseria de pilot daca in viitor ar exista o provocare asemanatoare si pentru ei?”

    si asa mai departe pentru toate meseriile din lume.,,,,.

    foarte gresit si injositor sa afirmi despre slujirea Domnului ca ar fi o meserie. este vocatie prin excelenta! sau cel putin asa ar trebui sa fie.

    Provocari si situatii imprevizibile sunt in orice domeniu.

    • Vorbiti de aeronautica dar va ganditi la aviatie.

      Desi stiti deja lucrul acesta, va reamintesc : rolul preotilor nu e de a folosi crucea printre gloante si bastoane, nici de a se expune lor. Comparatia preot-pilot de avion nu isi sensul aici, pentru ca intentia textului era de a pune accentul pe meseria bine facuta dincolo de obligatiile trecute in „fisa postului”.

      • Serios? Repetati va rog chestia cu „rolul preotilor………” preotilor crestini (catolici/protestanti/copti) decapitati, masacrati. linsati in Nigeria, Sudan sau Egipt pentru credinta lor si pentru faptul ca au iesit, doar cu crucea in mana, sa-si apere credinciosii. Fara a fi asa erudit in materie de teologie cum sunteti dvs, ba chiar considerandu-ma un pacatos nevolnic, eu credeam ca locul preotului e alaturi de turma sa, oriunde s-ar afla aceasta, la bine si, mai ales, la rau.

  8. Domnule Sergiu Adrian Adam raman la parerea ca daca in momente de ridicare civica preotii chiar trebuie sa fie cu crucea in mana, in toate celelalte cazuri (razboi, mai ales civil), ei au misiunea de a ne reaminti prima porunca, asa cum ne-a spus Isus, iubirea de Dumnezeu si de aproape.

    Desigur modul in care trebuie facut este foarte greu dar e parte a crucii pe care trebuie s-o duca. Chiar astept cu mare interes articolele dumneavoastra viitoare pe aceasta tema.

    Sper sa nu ne serviti obisnuita tocanita anti-ortodoxa din cauza careia m-am indepartat de PNTCD inca din 1991.

  9. Cand am vazut titlul articolului dumneavoastra, am crezut ca vreti sa atacati sintgma „las ca merge si asa”.
    Intr-un raspuns dat unui cititor, sugerati ca asta a fost intentia dumneavoastra.

    Nu pot argumenta cazul particular descris de dumneavoastra pentru ca, in opinia mea, un om oricat de bine-intentionat ar fi, daca este constrans de dogme, este incapabil de return 100%.
    Din acelasi motiv, nu voi sustine foarte tare nici ideea ca raspunderea unui individ care „are grija” de cel putin inca un om, este mult mai mare, in parte, decat un individ care are grija doar de el. Nu mai vorbesc de cei care au comunitati intregi.

    Altceva vreau sa spun. ” Las’ ca merge si asa” a devenit sport national si este cheia decaderii noastre.
    Sa va dau un exemplu. Acum cateva zile a fost o discutie aici legata de coruptie. Sa zicem, ca printr-un procedeu corupt (indivizi, sistem etc), cineva ajunge intr-un post in care se dovedeste un as in ceea ce face. Ne-ar mai deranja asa de tare?
    Asadar, nu coruptia este principala problema (un exemplu), ci faptul ca oamenii nu isi fac treaba cum ar trebui. De la semianalfabeti ministri la editori care dorm de la 10 la 8.

    Solutia? Mult de spus…Dar primul pas este sa ne corectam noi insine…

  10. Un prieten cu un service auto are un slogan interesant pe masinile de curtoazie „Big enough to cope, small enough to care”
    Ca tot vorbim de meseria bine facuta, daca nu se rezolva problemele tehnice, nu credeti ca ar fi elegant sa ne avertizati, dragi editor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Sergiu Adrian Adam
Sergiu Adrian Adam
Studii de filozofie la Timisoara si Cluj si de limba germana in Saarbrücken (certificat DSH-3). Traduceri din engleza: 1.Jaroslav Pelikan, Crestinismul si cultura clasica: Metamorfoza teologiei naturale la întâlnirea crestinismului cu elenismul, Editura Doxologia 2018 2.John Behr, Irineu din Lyon: In identificarea crestinismului, Editura Renasterea, 2016.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro