joi, martie 28, 2024

Despre minciună

Minciuna este fie un semn de slăbiciune, fie o menajare a celui mințit. Când este o menajare apare ocazional, când este o slăbiciune devine o obișnuință.

La început minți instinctiv, din teamă, ca să te protejezi. Nu îți dai seama că este o slăbiciune. Cu timpul, cu cât situația devine mai complicată în urma minciunilor, planifici minciuna. Astfel irosești o parte din energie și gândire accentuând propria stare de slăbiciune în fața provocărilor realității. “Realitatea” fictivă paralelă creată îți asigură o oarecare protecție, dar trăiești permanent cu teama spargerii oglinzii false a minciunii. Spargere care ar duce la confruntarea cu adevărul. Teama asta te face să îți conștientizezi slăbiciunea, dar ești incapabil să schimbi starea de lucruri, te-ai afundat.

Cunoașterea adevărului de către cei mințiți nu duce neapărat la spargerea oglinzii, prin spunerea lui. Oamenii pot accepta să trăiască în acest mod, mințiți. În astfel de împrejurări uneori se instalează o anumită afecțiune a mincinosului față de cel mințit. Iată, deși l-am mințit, el se face că nu a înțeles și continuă să fie firesc cu mine. E o afecțiune plină de compasiune dacă firescul vine din neputința celuilalt de a spune adevărul, din propria sa slăbiciune de a ieși dintr-o stare de lucruri, sau plină de recunoștință, dar și de teamă, când acceptarea situației de facto din partea celuilalt vine dintr-o anumită compasiune față de mincinos, din răbdare întru îndreptare. Faptul că celălalt e puternic și capabil să facă asta nu e convenabil, pentru că nu ști dacă va rămâne binevoitor, sau se va sătura și va sparge oglinda. Dacă ai un caracter orgolios teama e cuplată nu cu recunoștință, ci cu un sentiment de umilință, simți că cel care nu spune adevărul o face ca să te simți umilit, inferior. Mai că nu-I reproșezi că nu te dă pe față ca mincinos, ai prefera să-i simți răutatea decât superioritatea.

Uneori acceptarea trăirii în minciună și cu minciuna duce la o naturalizare a acesteia de către toți cei implicați. Lumea fără minciună pare utopică, imposibilă. Și totuși ea rămâne cea reală, la care ne raportăm, aflată dincolo de spoiala gardului. Dar nu mai concepem să trăim fără garduri spoite.

Dacă minciuna este privată, responsabilitatea morală a celor care o spun și o acceptă e limitată la ei înșiși. Consecințele sunt mult mai mari dacă e publică. Pentru că atunci mulți oameni fiind la distanță de mincinos nu vor cunoaște adevărul, pentru că nu pot intra direct în contact cu realitatea, vor trăi într-o lume construită obiectiv pe minciună. Fără nici o vină. Minciuna prin intrigi, prin clevetire și prin metode similare adoptatea în media poate construi o astfel de lume. Și o construiește. Minciuna aceasta obligă la contrareacție. Contrareacția cea mai eficientă poate fi ignorarea, când e vorba de o simplă invenție, sau spunerea unui adevăr complet, când e vorba de o minciună prin omisiune. Absența contrareacției face care “realitatea” să devină realitate în lumile personale ale multor oameni. Acești oameni devin susținătorii mincinoșilor publici.

Pentru a se apăra mincinoșii publici tind să instituționalizeze minciuna. O comisie, un for oficial, vor spune atunci că minciuna reprezintă adevărul. Cu cât situația devine mai frecventă și se manifestă în mai multe domenii, cu atât statul va fi mai dominat de minciună. Adică un stat slab, să nu uităm că minciuna e un semn de slăbiciune.

Situația mai poate fi salvată doar dacă cetățenii, poporul, națiunea, practică încă adevărul, măcar pe ici pe colo, sau în unele regiuni, în unele comunități. Practicarea adevărului într-un stat slab, în care minciuna s-a instituționalizat, se poate face doar prin reguli nescrise, prin valorile tradiționale ale oamenilor. Statul acaparat de mincinoși se va apăra de adevăr încercând să distrugă aceste oaze, să corupă și să atragă în mocirla minciunii. Prin educarea tinerilor în minciună, sau, dacă nu (mai) există un control atât de puternic, prin distrugerea sistemului de educație. Ignoranții sunt mai vulnerabili la manipulare, la imersare în minciuna mediatică decât sunt cunoscătorii liberi, deschișii la minte. Obiectivul statului acesta va fi crearea unei culturi a minciunii. Știutorii adevărului mincinoși, care dețin statul, se vor confrunta cu știutorii adevărului încă liberi. Când primii înving mai știu adevărul doar niște oameni din instituțiile statului. Știind adevărul ei dețin astfel și cea mai mare putere. Spunerea adevărului devine în aceste condiții un pericol pentru stat. Spargerea oglinzii echivalează cu spargerea statului mincinos, puternic doar față de cei pe care i-a distrus constrângându-i la a trăi în minciună, și slab față de statele care pot trăi în adevăr.

Dacă nu s-a ajuns în acest stadiu încă, spunerea adevărului echivalează cu reformarea instituțiilor statului. Puținii cetățeni care rostesc adevărul nu pot face asta singuri, ei sunt dominați de cei construiți în minciună. Un ajutor poate veni de la concetățenii lor care au plecat în societăți construite mai mult pe adevăr decât pe minciună. Când adevărul rostit de ei se poate auzi și în țară.

Atunci când când nu mai există nici o diasporă a adevărului, când lumea întreagă e construită pe minciună, nu se mai poate face nimic. Singurul pericol pentru o astfel de lume rămân cei care știu, totuși, adevărul. Minciuna nu poate devini un mod universal de viață, prin chiar statutul ei de contrar al adevărului.

Nemaivând de cine să se apere, mincinoșii sunt singuri, față în față cu minciuna lor, învelită de o lume pe care au construit-o și cu care nu au ce să facă mai mult decât au făcut. Ce urmează mai departe va depinde probabil de felul adevărului ascuns. Un sfârșit trist, dar probabil frecvent, ar fi moartea în minciună. Un alt sfârșit, poate la fel de frecvent, este mințirea de sine, să ajungi să crezi propriile minciuni. Ambele duc la posibilitatea apariției unui adevăr liber, la o renaștere prin dispariția minciunii.

E preferabil, totuși, să încercăm să evităm o astfel de situație, să preferăm actualul simplei posibilități. Rostind adevărul de acum, distribuind adevărul cât mai multor oameni, respingând monopolul asupra adevărului.

Și nu în ultimul rând, contextualizând importanța adevărului. Nu putem trăi frumos fără un anumit fel de minciună prin omisiune. Discreția este, în fond, o calitate la fel de mare ca sinceritatea.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Domnul Virgil Iordache atinge o problemă esenţială şi în acest text. Minciuna este mult mai prezentă în vieţile oamenilor decât ne putem imagina. Există minciuna publică, dar la fel de păguboasă este şi minciuna privată. Este preferată minciuna adevărului, în multe cazuri, şi fiindcă omul este slab, într-adevăr, cum bine se evidenţiază în text şi nu poate purta povara libertăţii. Fragilitatea omului şi a societăţii, comoditatea, superficialitatea sunt trăsături care marginalizează adevărul şi libertatea, facilitând minciuna ca mod de viaţă.

  2. Nu exista minciuna de complezenta. Exista minciuna si atat … Exista totusi cazuri cand a spune tot adevarul e obositor sau cand chiar daca spunem totul avem sentimentul acut ca nu am spus tot ce trebuie spus. Oricum e bine sa intelegem ca nu putem comunica exhaustiv in toate situatiile … dar comunicarea trebuie sa fie o intrupare a adevarului.

    Adevarul are mai multe trepte: de la a admite ca nu stim, la a sti si a-l spune dar fara a-l putea intrupa in traire, la a-l intrupa si apoi ca adevar pur cand subiectul si obiectul dispar …

    • Exista minciuni care fac mai mult bine decat rau. Acelea sunt minciuni de complezenta. Cand vei afla ca un prieten are o amanta si vei intelege ca e mai bine sa nu-i spui asta sotiei lui fiindca au niste copii de crescut impreuna, iar pentru el amanta este o solutie pentru a continua sa creasca acei copii impreuna cu sotia, vei intelege cum e cu minciunile de complezenta :)

      Iar asta e valabil si cand e vorba de minciuni oficiale. Nu putem controla noi intreaga realitate. Prietenul nu ne-a intrebat pe noi cand si-a gasit amanta si nici guvernul nu ne-a intrebat pe noi cand a decis sa promoveze diverse minciuni pe post de adevar.

  3. Când minciuna întâlnește propaganda se nasc atrocitățile. Acestea ne bântuie destinele oricât de mult ne-am ascunde. Și pentru că stă la picioarele învingătorilor, minciuna, e pusă fără mare șovăială în gura învinșilor.

  4. Cred ca problema din punct de vedere uman sau spiritual e mult mai complexa.

    Ceea ce observ eu in viata de zi cu zi este ca marii mincinosi, si chiar cei mai mici nu numai ca mint pe altii, insa se mint insa si pe ei insisi.

    Chiar si unii care sunt destul de corect cu altii si nu mint in public se mint pe ei insisi.

    Un exemplu. Cineva are ceva simptome suspecte si in loc sa se duca la doctor se mint pe ii insisi ca nu e nimic grav cu ceea ce simt. Se trezesc dupa vreo cateva luni cu o boala deja avansata.

    Cealalta extrema este alergand la doctor pentru cele mai banale simptome. Si ala e un caz de minciuna fata de sine sub forma de ipohondrie.

    Altii se mint pe ei insisi traind in relatii toxice pana cand le distrug viata.

    E foarte greu pentru o persoana ca sa nu se minta pe sine insasi. Ca sa evite asta trebuie sa isi priveasca propria viata cu o lupa foarte puternica.

  5. Adevaruri care ingroapa minciunile care se spun despre Traian Basescu!
    Cum ne apare Traian Basescu, presedintele din cei zece ani!
    Traian Basescu a avut in programul sau de presedinte al tarii cateva reforme esentiale.
    Reforma justitiei i-a reusit, cu greutati si opozitii greu de imaginat. Poporul intelege acum ca presedintele Traian Basescu se afla la baza succeselor obtinute de justitie in ultimii ani.
    Corpul de magistrati a fost inviorat, se iau decizii cu termene mult mai scurte, au fost ‘atacati’ marii infractori, indiferent de nivelul functiilor pe care le au acestia.
    Traian Basesescu a dovedit ca ‘se poate’. A luat fiinta o competitie intre magistrati, pentru decizii rapide, curajoase. Au fost dezvaluiti si au fost condamnati chiar magistrati. Corectitudinea a inceput sa primeze. Se dovedeste, in practica, nu in vorbe, ca toti suntem egali in fata legii.
    O alta decizie de importanta majora in evolutia generala a tarii, luata de presedintele Traian Basescu, este stabilizarea financiara a tarii. Masura a reusit deplin, stabilitatea este recunoscuta si apreciata de tarile importante din UE si de SUA.
    De aceasta stabilitate profita acum guvernul socialist aflat la putere. Masura a fost completata cu un regim de austeritate, de crestere a investitiilor, cu scopul cresterii numarului locurilor de munca – singura cale de dezvoltare efectiva a economiei tarii.
    Aceste masuri (de austeritate dura) au nemultumit profund o mare parte din populatie deoarece s-au facut prin reducerea drastica a tuturor salariilor bugetarilor, inclusiv si ale celor aflati la limita subzistentei.
    Socialistii au profitat de nemultumirea majora a populatiei, si au castigat alegerile din 2012, au dat o lovitura de stat, cu acte in regula, populatia a fost de acord, in mare majoritate, cu indepartarea presedintelui Traian Basescu.
    Indepartarea nu a reusit, nefiind obtinuta majoritatea de 50% a celor ce votasera, la recensamant.
    Daca Traian Basescu ar fi acceptat ca PDL sa fie un al doilea partid socialst (PS2, alaturi de cel existent PS 1= PSD), si s-ar fi luat la intrecere in masuri de crestere a numarului asistatilor sociali, populatia nu ar mai fi fost suparata pe presedinte, cota de simpatie populara i-ar fi ramas la un nivel ridicat, guvernul Boc ar fi ramas la putere.
    Se pune intrebarea : care dintre cele doua masuri ar fi fost mai buna pentru tara si pentru popor – cea de stabilizare dura sau cea de regim socialist aplatisat- de stagnare economica, de prabusire financiara?
    Desi cand spunem ‘tara’ intelegem ‘poporul’, totusi, in acest caz (cel prezentat mai sus), ‘interesul tarii’ este diferit de ‘interesul poporului’
    ‘Interesul tarii ‘ vizeaza viitorul trainic al poporului’, pe cand ‘interesul poporului’ vizeaza situatia ‘de moment’.
    Avem de ales stiind ca poporul vrea bani mai multi acum, nu in viitor, nu-l intereseaza perspectiva tarii.
    Unii dintre romani lauda succesul indiscutabil al Poloniei, dupa ’89, in dezvoltarea economica a tarii. Ne place rezultatul obtinut de aceasta tara, tanjim dupa el, dar nu stim ca un polonez indraznet, ministrul de Finante din primii ani de dupa ’89 (Balcerowicz), a luat masuri financiare extrem de dure, de austeritate, care i-au afectat tocmai pe cei aflati la limita subzistentei (situatie similara cu cea din cazul reformei ‘Traian Basescu’).
    Opozitia de atunci a profitat ( Andrej Lepper) si a cerut ‘Plecarea lui Balcerowicz’ autorul reformei.Cota de simpatie a populatiei in acesta s-a prabusit dramatic.
    Iata un extras dintr-un comentariu facut de un prestigios finantist, asupra reformei Balcerowicz :
    Plan was a series of reforms, which sought to end hyperinflation and balance the national budget. The prices of most consumer goods were freed and caps for annual increases established in state-sector employees’ wages. Poland’s currency, the Złoty was made convertible within the country’s borders. This resulted in a substantial increase in prices and had forced state-owned companies to become competitive. This amounted to a real shock to the Polish economy
    The reforms were controversial and made Balcerowicz an object of harsh criticism, especially in his homeland. On the other hand most economists agree that without introducing such radical changes, Poland’s economic success and steady economic growth would not have been possible. Since 1989, Poland’s annual growth rate was one of the highest of all postCommunist countries.
    Cum ar fi aratat democratia si statul de drept in Romania daca Traian Basescu nu ar fi castigat alegerile din 2004, deci daca ar fi ajuns presedinte Adrian Nastase, cu ministrul Justitiei Rodica Stanoiu, cea care il intreba pe ‘sefu’ (Adrian Nastase) ce dosare politice sa mai deschida.
    Traian Basescu a avut de luptat cu titani ca Patriciu(cel care a furat rafinaria Navodari si a vandu-o pentru trei miliarde de euro, depusi in banci discrete), cu SOV, cu Voiculescu, cu alianta dintre PNL (condus de Tariceanu) si PSD -ul care conducea din umbra tara, cand era premier Tariceanu. Acesti adversari extrem de puternici i-au frant reformele pe care lTraian Basescu le avea in program sau(educatie, Sanatate, etc.).
    Traian Basescu a avut curajul ‘nebunesc de a-i numi in fruntea SRI si SIE pe reprezentanti ai PSD si PNL (opozitia de atunci).
    Traian Basescu a fost un presedinte ‘jucator’, care a respectat constitutia (confirmat de CCR), a impins tara inainte.
    Etc., etc.

    • Măsura de austeritate din 2010 a fost efectul politicilor de cheltuieli bugetare adoptate de Tăriceanu în perioada 2006-2008, a crizei financiare și a anului electoral anterior. Tocmai pentru că anul 2009 a fost an electoral, aceste măsuri de austeritate nu au fost luate imediat ce criza a lovit lumea financiară, cum era normal, cu măsuri mai puțin drastice. Astfel, mâna slobodă a lui Tăriceanu din perioada de dinainte de criză combinată cu alegerile electorale din 2009 au dus la acea măsură drastică din 2010. Nu contest măsurile bune, dar în ceea ce privește măsurile de austeritate dură, un politician cu viziune, înconjurat de tehnocrați valoroși, al cărui principal scop nu ar fi fost puterea, n-ar fi ajuns la momentul 2010.(cred că și acum regretă TB numirea lui CPT în funcția de prim ministru în 2004)
      Când rostim Hitler ne vine în minte Holocaustul, războiul, zeci de milioane de morți, etc. Spune cineva de ascensiunea Germaniei din perioada 33-39 ca urmare a politicilor practicate de el? Cam la fel vor sta lucrurile și cu TB. Primul lucru ce ne va veni în minte la auzul numelui Băsescu va fi „austeritatea dură” din 2010 chiar dacă, din punctul meu de vedere, cea mai mare vină o are Tăriceanu, în special din prisma evenimentelor politice din aprilie 2007.

      • Sa fie valorificata experienta ‘Traian Basescu’!
        Poporul sa valorifice experienta favorabila a lui Traian Basescu.
        El si-a educat spiritul de responsabilitate in timpul cat a fost capitan de nava – 15 ani. A ramas marcat profund de educatia astfel primita (prin duritatea extrema a vietii, nu ‘de la catedra’ celor cu ifose si cu gulere albe!
        Este vrednic si deosebit de inteligent si eficient, distinge rapid oportunitatile in orice ar intreprinde.
        Simpatia populatiei pentru el s-a prabusit brusc din cauza masurii de reducere a salariilor bugetarilor cu 25%, prin care s-a stabilizat situatia macroeconomica si financiara a tarii, s-a evitat intrarea tarii intr-o criza profunda, masura ale carei consecinte le vedem azi – cresterea economica rapida (pe care si-o atribue hoteste plagiatorul-mitoman), aceeasi masura fiind luata de catre un ministru de finante polonez, multi ani inainte, din cauza careia ministrului respectiv i s-a prabusit simpatia poporului (masura ii afecta in special pe cei aflati la limita subzistentei), dar Polonia a despasit rapid toate celelalte foste tari comuniste, datorita masurii respective. Acea masura a fost luata in favoarea tarii, nu in favoarea populatiei largi, in acel moment.
        Traian Basescu a facut si greseli dar bilantul lui general, in cei zece ani, este categoric pozitiv.
        ‘In situatia de decadere in care a ajuns politica de azi in tara noastra, romanii, ar fi util pentru ei, sa il mandateze pe Traian Basescu cu misiunea de a-i reprezenta politic (un veritabil ‘avocat al poporului’!), pentru a le apara interesele., pentru a monitoriza actiunile politicienilor., ‘sine ira et studio”!

      • Reperul obsedant, inegalabilul politician Traian Basescu!
        Traian Basescu este un lider inascut!
        Si-a descoperit acest dar natural conducand vapoare, in conditii extrem de aspre.
        In pustietatea oceanelor si-a descoperit si si-a calit curajul, a invatat sa duca lucrurile pana la capat, cu tenacitate, cu incredere in el si in echipa pe care o
        conducea.
        Traian Basescu nu a vorbit despre spiritul de echipa. El a trait acest spirit in conditii-limita.
        Pe ocean, in mijlocul si in fruntea echipajului, nu se poate trai in minciuna.
        Acolo, acuitatea perceptiei fiecaruia este maxima, toti se observa si se cunosc profund, nimeni nu poate sa se ascunda de ceilalti. Totul este la vedere. Fiecare le este celorlalti o carte deschisa.
        Acolo, speranta fiecaruia de supravietuire este in mana celorlati!
        Acolo, daruirea este totala, interventia este rapida si eficienta!
        Acolo se invata ‘sa taci si sa faci’.
        Acolo se practica ‘labor improbus omnia vincit’!.
        Acolo invinge bunul simt, stiinta de a le da si altora din curajul tau, din increderea in invingerea oricaror greutati.!
        Acolo inving cei ce au umor si il transfera si
        echipajului!
        Acolo sunt puternici cei ce au imensa sansa de a-si pastra toata viata un suflet de copil! Traian Basescu are un suflet de copil, are sensibilitatea si buna dispozitie (mereu la vedere) a unui suflet de copil!
        Traian Basescu nu detine, nu practica „arta diplomatiei” care, de cele mai multe ori, instaleaza neincrederea intre oameni, intre colectivitati, intre parteneri, lasa prea liber drumul vorbelor si il bareaza pe cel al faptelor, cultiva smecheria cu staif, victoria asupra demnitatii!
        Traian Basescu nu are darul diplomatiei vorbelor fara sir, goale, searbade, deprinsa in scolile in care se studiaza tratate machiavelice, ca baza de educatie a unor diplomati!

    • Mie îmi apare ok Băsescu. Sper totuși să apară cineva cu talentul lui politic, dar mai cizelat. Nu mi-ar conveni să depindem de dânsul încă nu știu câți ani. De aceea deocamdată susțin M10.

      gânduri bune,

      • Pentru noi, sunt dezagreabile unele obiceiuri ‘marinaresti’ ale lui Traian Basescu.
        Pentru tara este necesara prezenta lui ‘la carma’, avand-o in dreapta lui, ca sfetnic care sa ii corecteze unele abateri, pe intransigenta justitiara Monica Macovei., asta insemnand si M10 + PMP (cei bine selectionati de catre Monica Macovei). Macar vreo zece ani. Constitutia ar trebui sa fie adaptata in acest sens.
        Oricare alta solutie nu poate scoate tara din glodul in care au afundat-o politicienii borfasi, ani in sir.

  6. Oazele de practicare a adevarului sunt solutia (poate singura?) in viziunea fatalista pe care pareti s-o prezentati aici, in care fenomenul minciunii e inerent societatii umane, ne resemnam cu existenta sa si cautam modalitati de a-l contracara. Dupa parerea mea adevaratul remediu, e drept, cu actiune mai lenta, e sa lucram la mediul prin care in prezent minciuna se propaga cu mare eficienta. Asta inseamna in primul rand educatia populatiei. Cred ca ne-am mai putea gandi si la accesul la informatie, relevanta si nedistorsionata, adica la niste criterii de transparenta in activitatea institutiilor statului. Astfel am avea niste intelecte la care minciuna nu poate prinde asa de usor si care in plus ar putea sa se si informeze mai bine. Parerea mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro