vineri, decembrie 3, 2021

Despre morga academică

Termenul morgă are două sensuri: un sens legat de practicile medicale pentru morți, desemnând un spațiu dintr-o unitate medicale în care se depun cadavrele și, eventual, se fac autopsii, și un sens legat de cei (încă) vii, desemnând o atitudine afectată, arogantă și disprețuitoare (conform dex-on-line). Termenii sunt omonimi, accentul se pune pe prima silabă în ambele situații, dar nu există totuși o legătură semantică între cele două sensuri ale conceptului. Sigur, se poate specula pe acest subiect și un lingvist poate va preciza și nuanța înțelesurile.

Pe mine mă interesează doar al doilea sens, cel de atitudine, cu aplicare la mediul universitar, și asta deoarece remarc că un număr de confrați afișează o „morgă academică”, adică pozează în persoane foarte serioase, grave, preocupate de adevărurile adânci, ultime ale lumii acesteia ori celeilalte!… Asta n-ar fi neapărat o problemă, doar că morga academică e dublată de aroganță, infatuare și dispreț, lucruri neconforme cu un mediu academic – zic eu!

Cum cele de mai jos pot să afecteze anumite sensibilități are unora mai simțitori din fire, voi spune, din capul locului, că morga academică ne prinde pe mulți. Nu suntem „vaccinați” împotriva ei, e endemică în universități, se ia ușor. Anticorpi nu prea avem, tratamentele rezolvă simptomele, suprafața, nu boala…

Ca sa fie ușor de urmărit chestiunea în discuție, vă invit la un parcurs cu trei întrebări și cu tot atâtea schițe de răspuns: de ce apare morga academică?; cum se manifestă ea?; cum putem scăpa de morga academică ( în cazul în care am considera că e necesar)?

1. De ce, oare,  apare morga academică?

Mai întâi, din nevoia de a avea sau acapara un statut. Oamenii prețuiesc superioritatea cognitivă, probabil pentru că o consideră echivalentă cu inteligența, cu înțelepciunea, calități umane îndeobște valorizate. Universitarii sunt considerați, tacit, deținători ai cunoașterii, ai Adevărului și sunt creditați (și) cu abilități superioare de gândire. Credința comună ne-universitarilor și universitarilor asupra superiorității cognitive a celor din urmă trebuie, cumva, marcată social. Așa cum bunăstarea materială este „semnalizată” prin haine de firmă și consumul de produse și servicii de lux, ori precum demnitățile publice sunt expuse prin facilități și privilegii variate ale deținătorilor lor (coloane oficiale, șoferi personali, mașini scumpe etc.), în România, superioritatea intelectuală (reală ori atribuită prin statut) a universitarilor trebuie cumva subliniată, accentuată, pentru o clară diferențiere de „omul simplu”. Cum nu e vorba, de regulă, de o demnitate publică, nici de câștiguri materiale semnificative, universitarilor le rămâne atitudinea, postura, „călcătura”! Priviți din afară, studiați din acest unghi, apărem gravi, solemni, serioși, ca „lumea” să priceapă că ne ocupăm de chestiuni din alea alese, profunde!

În afara statutului, morga se naște (ori se amplifică, după caz) când ni se fac complimente, individual, dar mai ales în public, în mod repetat, prin viu grai ori prin recenzii măgulitoare. Dacă cineva ne laudă (ne „complimentează” dar, de fapt, ne lingușește) sinele nostru exultă, înflorește, se revarsă! De pildă, dacă într-un context profesional, un personaj investit cu funcție administrativă (într-un inspectorat școlar sau în Ministerul Educației) este gratulat de un subordonat cu: „Să trăiți”, „Cu tot dragul!”, ori încântătoarea declarație de recunoștință „Vă mulțumim că existați!”, poate să simtă că e unic, nobil, genial și cum mai vreți. Se dă-n stambă în presă, are răspunsuri la întrebări cotidiene și-n egală măsură la probleme existențiale, predă și „cercetează” (cam) orice, stie tot și ceva în plus, rezolvă orice problemă! E mare, dom’le!

Suntem, s-o spunem pe șleau, avizi după cuvinte apreciative, după priviri sau remarci admirative, așa cum o tânără cochetă tresaltă la complimentele celui ce-o curtează. Cădem în infatuare, adică iubire de sine, iar în formele grave în auto-proslăvire și adorare de sine. Din păcate, autocontemplarea „măreției” recunoscută public (nu intru în detalii privind sinceritatea respectivelor aprecieri) ne centrează asupra noastră înșine. De la auto-adorare până la aroganță nu-i decât un pas, pe care-l facem cu voioșie și cu încredințarea așa trebuie să fie!

2. Cum se manifestă morga academică? În acest punct sunt tentat (și nu rezist!) să dau un exemplu din viața publică românească, o persoană politică care a dorit să fie validată și academic. Fără a numi personajul, să spunem doar că deține titlul de doctor, este coordonator de doctorat și beneficiar (fost, din fericire) de coloană oficială. În atitudinea lui, vizibilă pe față în postură și-n vorbă se citește ca într-o carte deschisă (de manual!) infatuarea, disprețul, aroganța. Observați, vă rog, că personajul amintit deține (încă?!) atât titluri academice și a avut demnități publice – condiții favorabile de apariție, printre altele, a simptomelor bățoșeniei academice, cum am arătat mai sus.

Aroganța se manifestă, desigur, și mai discret, la universitarii „șlefuiți” din universitățile mari: o ușoară înclinare a capului pe spate, facilitând o privire de sus a interlocutorilor, un zâmbet subțire, superior-sfidător în colțul gurii (semn de dispreț), o atitudine corporală relaxată în situații formale și solemnă în situații informale, salutul arogant (da, există!) sau ignorarea tactică, studiată… Uneori, chiar un oftat greoi, gonflat, evocativ (care pare a spune: „ce caut eu printre ăștia?”, „hai să o fac și pe asta!…”) sau posturi insolente ale corpului. De pildă, felul în care stăm pe scaun, ocupăm spațiul cu corpul sau cu lucrurile noastre reflectă autopercepția superiorității noastre față de ceilalți colegi, colege, studenți. Din unghi estetic, o fi de bun gust, o fi kitsch?…

În sfârșit, un personaj academic cu morgă se îmbracă ca un om serios. Clasic. La costum și cravată – bărbații, taior sau altă ținută clasică – femeile. Ținută profesională, decentă. Sigur, veți spune că așa cere eticheta. Că așa ne impunem în fața studenților. Serios? Autoritatea deontică, nedublată de autoritate epistemică este egală cu zero. Dacă doar pari, dar nu ești competent se remarcă în ce faci, didactic ori științific. Cei preocupați de „esențe” intelectuale, după ce trec de „interfață” te evaluează după prestația academică ca atare, nu după haine, după ținuta pedantă ori după atitudinea rigidă, arogantă, după cum „faci pe deșteptul” (ori „pe deșteapta” – ca să nu discriminăm!). Masca se dizolvă, rămâi, repede, tu. Atât cât ești! Și, chiar dacă nu o spun, studenții o gândesc adesea: „Împăratul este gol!”.

Cum interacționează, cum se îmbracă universitarii „afară”? În primul rând, majoritatea lor covârșitoare a confraților din Europa sunt cordiali, autentici, disponibili. Ascultă cu interes nedisimulat ce spui, își respectă natural interlocutorul, zâmbesc firesc. Se îmbracă casual, comod, funcțional, elegant. Se simt bine în pielea lor. Și… au umor!

Pe când și (la) noi?

3. Cum putem scăpa de morga academică, dacă știm că ne afectează și dorim să facem aceasta?

Din păcate, aici nu am un răspuns. Dacă morga academică ar fi doar o stare, o dispoziție trecătoare, ne-ar fi ușor să (ne-)o recunoaștem și, poate, să o controlăm. Mi-e teamă însă că e mai degrabă, și mai frecvent, o trăsătură, o atitudine stabilă, o deprindere – un fel obișnuit (mecanic chiar) de a fi. De șaisprezece ani observ aceleași comportamente, la aceleași persoane „vechi” și la unii „noi”, aceleași aroganțe atitudinale de limbaj. Nu la toată lumea, slavă Domnului! Dar cei atinși de microbul superiorității intelectuale par a fi condamnați să trăiască cu el. Fiind un fel cotidian de a se purta, nu-l (mai) observă, ba li se pare chiar firesc. Și, vai! mulți naivi (emuli fără personalitate proprie) îi copiază!

Totuși, să presupun (optimist…) că unii dintre victimele hipertrofierii eului intelectual ar fi de acord că sunt contaminați și chiar ar dori să se vindece. Ce pot face? Să se uite-n jur. Să asculte, să audă ce spun ceilalți. Să se îndoiască de absolutul cunoașterii, să relativizeze știința, propria cunoaștere, propria persoană. Suntem atât de mici, la scara Universului!…

Poate că o listă sumară, incompletă cu ce pierdem din cauza aroganței noastre academice ar fi mai motivantă pentru terapie:

1. Autenticitate. Un profesor arogant e silit să fie fals cam tot timpul. E artificial, forțat. Nu place. Minte, prin atitudine.

2. Sănătate. Discrepanța dintre aparență și esență, mascată artificial ne îmbolnăvește; somatizăm (și) ca urmare a disonanței dintre ce suntem și ce afișăm.

3. Prietenie, convivialitate. Câți prieteni au universitarii? Sau, altfel spus, cine și-ar dori să meargă în vacanță sau la picnic cu un universitar cu morgă? Trebuie să fie masochist!…

4. Eficiența socială. Poate ar fi cazul să ne întrebăm: la ce ajută ceea ce facem? Câți oameni trăiesc mai bine, se cunosc mai profund, sunt mai fericiți ca urmare a ”excelenței noastre”? Și invers, câți s-au simțit umiliți, ridicoli, izbindu-se de morga noastră academică?

5. Calitatea în cercetare. Aici lucrurile sunt mai complexe. Rigiditatea comportamentală, autosuficiența ne împiedică să recunoaștem că știm foarte puțin și că am realizat infim în câmpul cercetării. Infatuarea e autolimitativă. Aș merge mai departe și aș spune că abia cei care au realizat ceva în cercetare sunt cu adevărați modești. Pentru că, din fericire, mai sunt și astfel de universitari!

Spuneam la început că morga academică e un soi de boală care se ia și ne afectează pe mulți, poate pe cei mai mulți, în măsuri variate. O categorie, cam puțini, ce-i drept, nu intră în descriere. O a doua categorie vor avea o vagă impresie că sunt vizați de acest text, dar vor alunga repede acest gând. A treia categorie, cei mai pătrunși de morga academică, fie nu se vor simți deloc vizați (e o a doua lor natură, de ce s-ar simți?), fie vor realiza că sunt descriși în detaliu; aceștia din urmă vor contra-ataca, direct sau prin interpuși, ori vor devia discuția de la subiect, prin modalități mioritice (uneltiri, minimalizări, aluzii, comentarii alături de subiect la textul de față, sub pseudonim).

Unii mai au o speranță de îndreptare, ceilalți sunt afectați fără speranță (… și noi odată cu ei?).

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Din nefericire, morga academica face victime. Si inca foarte multe:

    a) studentii – primesc false modele si esueaza intr-o atitudine cinica, considerand ca societatea apreciaza doar asa ceva si ca invatatura este pentru popi (!)\

    b) administratia de stat – utilizeaza o falsa expertiza, false criterii ai ajunge la evident false reguli

    c) colegii, mediul universitar (academic) – nimicniciti (astazi creez cuvinte…:-) ) de astfel de personaje sinister ce ajung in posture de conducere (decani, rectori) si care sunt nevoiti sa se fereasca de astfel de jeguri (scuze, nu am timp de aluzii), inclusive sa-si paroleze calculatoarele pentru a nu le fi copiate cu nesimtire lucrarile din ele sub pretextul ca sunt „produse ale universitatii”

    d) propria lor familie (cand au, pentru ca adesea asemenea personaje nu au familie sau cel putin nu au copii – I-ar incurca in drumul lor catre Gloria stelara….)

    ====

    In acest moment invatamantul superior este inexistent. Cauza este chiar aceasta inversare a valorilor: impostorii sunt decani si recotri, conducatori de doctorate in timp ce cadrele didactice oneste sunt un fel de scalvi.

    Exista si solutie, dar nu este locala, adica nu se poate „vindeca” doar invatamatul superior, trebuie sa fie tratat intregul invtamant deodata.

    Asta pentru ca ne intereseaza relatiile functionale dintre diferentele component ale invatamantului si dintre acesta si societate, nicidecum procesele interne din diversele structure ale acestuia.

    SA nu ne amagim. Avem renumele uneit tari de prosti. Nu ca in alte tari nu ar fi si prosti prin invatamant si prin societate. Dar in alter parti prostia nu a ajunsa sa fie regula si sa mai fie si apreciata de societate.

    Ne tot plangem pe Contributors. Aude tata-mare. Societatea este despre putere. Iar puterea apartien acum in ROmania prostilor. Si isi consolideaza pozitia.

    Anul acest va fi un test pentru forta reglatorie a democratiei (adica a pluripartidismului, parlamentarismului si suprematiei legii, in esenta).

    DAr mai e ceva ce nu afot pana acum in istorie si prin urmare greu de judecat: Uniunea Europeana. Petrnu orice persoana nemultumita de prostia de aici, s-a creat posibilitatea de a-si duce viata in alta parte. Problema acestei sanse este ca afecteaza sansa de a se crea o masa critica necesara reformei. Dar vom vedea.

    • De acord cu observațiile dumneavoastră. Ce am descris în articol sunt doar niște simptome ale unor „boli” sistemice din învățământ și din societatea românească. Exponenți ai inadecvării grosolane dintre aparență și esență intelectuală, ei creează, așa cum ați remarcat, victime și viciază „aerul academic”. Lipsiți de curiozitate epistemică reală, nu simulată, de dedicație, de prețuire pentru cunoaștere, universitarii de carton doar pozează – bățos, marțial. Precum fotomodelele…

      • Avem experienta comunismului, in care relatiile faceau jocurile.

        Acum, in invatamantul superior s-au format adevarate bande de infractori, ce l-au transformat intro-o industrie a diplomelor. A fost posibil pentru ca „fotomodelele” de care vorbiti imbina armonios:

        a) lipsa de caracter, minciuna ca mod de viata

        cu

        b) abilitatea de a se face utili cui trebuie (pun pe lucrarile stiintifice ca autori pe „cine trebuie”, platesc „pe cine tgrebuie” samd.

        Nu sunt persoane, sunt bande organizate, legate prin favoruri recioproce tacite.

        Nu ati remaqrcat faptul ca pana si feterle lor arata la fel cu cele ale infractorilor prinsi de DNA? Si discursul lor e la fel: evaziv, marcat, increzator.

        Dar aceste fabrici de diplome ne produc conducatorii si specialistii societatii, ne produc ceea ce noi asteptam a fi elite.

        E ca si cum ai astepta sa fie eliberati detinutii ca conduca societatea.

        • Inclusiv,” o tempora, o mores!”(ca sa plagiez si eu aproximativ pe cineva) la nivelul Academiei Romane si al institutelor acesteia. Uneori ii vezi atat de umflati de propria aroganta si preocupati de buzunar, incat nici sa le spui cat de full of sh..sunt, nu-ti mai vine!

    • Poate ca singurii care ar putea schimba ceva sunt cei care conduc firmele care fac gloata de analfabeti care le populeaza job-urile.

      Dar cum antreprenoriatul, firmele mici si mijlocii si pana la urma numarul de locuri de munca relativ redus si instabilitatea care domina un job fac ca managerii de la firme sa nu ridice glasurile desi ei sunt poate cei care cunosc si vad cel mai bine ce este pe piata muncii.

      De acolo ar fi normal sa se produca click-ul, dar daca nimic nu este cum sa ii ceri celui care alearga la fisc, dupa clienti sa mai aiba si suflu ca sa ceara angajati mai buni?

      Iata ca ne spuse Ministrul Economiei ca oamenii de afaceri nu ar mai avea de ce sa se planga daca adminsitratia ar fi si ea una normala, iar actul legislativ ar fi predictibil…

      Multumesc.

  2. „…o fi de bun gust, o fi kitsch?…” – eu as zice ca e ridicol :)
    Probabil ca de vina este, in primul rand, mentalitatea ambianta, caracterizata (scuze, daca gresesc prin generalizare!) prin lipsa de respect fata de sine si, automat, de restul lumii…!?
    Intelectualul ovationat, frustrat in sinea lui de decalajul pe care-l resimte intre ceea ce crede ca merita si ceea ce traieste efectiv, isi ia revansa acceptand lingusiri, ploconiri si alte manifestari care-i satisfac ego-ul suferind!
    Cu cat va intretine aceasta situatie penibila, cu atat va fi mai convins ca gloria e pe bune, ca ceea ce face si ceea ce reprezinta este, mai mult decat ;) , „suficient!” pentru nivelul celorlalti, multimea pe care o dispretuieste! Acest om se va instraina de valorile pe care, probabil ca, le-a nutrit candva or, acest demers reprezinta dovada ca nu se respecta pe el insusi, si ca nu are nicio consideratie pentru discipolii sau admiratorii lui…pe care-i banuieste ipocriti si falsi…(ca el!)
    Apoi, toate se inlantuiesc, dupa principiul ca „daca intri in hora, trebuie sa joci”!
    La randul sau, publicul românesc aplauda pe cel care vorbeste mai tare, mai „de sus” si, de preferinta, cu cuvinte „complicate”, chit ca nu le intelege…sau tocmai pentru asta!
    Este o atitudine specifica mentalitatii de subaltern, intretinuta de aceeasi lipsa de respect si de consideratie pentru sine!
    Starea concreta a socetatii românesti actuale este perfect conforma cu mentalitatea dominanta : o pacaleala, o farsa gigantica!
    Toti s-au mintit si s-au pacalit unii pe altii, deci si pe ei insisi, diplomele de specialisti in toate cele sunt la fel de numeroase ca ruinele care poarta numele de spitale sau scoli, ca numarul analfbetilor, al delinventilor, sau ca gropile din drumurile pe care se zdruncina, roata la roata si injuratura langa injuratura, gomosii si laudatorii lor !

  3. Admirabil , nu pot sa ma abtin sa nu spun doua cuvinte . Sunt cercetatori tineri , lipsiti de prejudecati si de fasoane boieresti dar cu acuitate a privirii , ingenium , e o reala placere sa le citesti textele . Cu aceasta ocazie , as propune inca un criteriu pt. deosebirea celor cu ,morga, fata de cei fara . Este disponibilitatea pt. dialogul real , pt. ,nou, , sunt cercetatori de valoare recunoscuta , de ,specialitate, , care coboara , ca sa zicem asa , raspund , cu bunavointa , aproape la toate problemele puse in articole sau comentarii ( multe dintre acestea inepte ) . In schimb , printre marile valori ale neamului ( de toate culorile , nu vreau sa fac discriminari ) , in genere , specializati in mathesis universalis ( ,scriitori, ) , nu intilnim asa ceva , sunt voci din alte dimensiuni – dixit si gata , suntem martorii revelatiei , live , cum ar veni . Culmea , ni se impuie capul cu ,dialogul, , mai apare cite o conferinta , precum acelea interbelice , un fel de teatru sau opereta napadita de credinciosi , aproape ca iti dau lacrimile la aceste sedinte de evanghelizare , cu risete cochete si gemete extatice .Nu stiu de ce , morga aceasta imi aminteste de imaginile cu francmasoni , cu sortulete , medalii , echere si cerculete , Les Immortels … Bietii de ei , nu le spune nimeni cit sunt de comici .

  4. Gresiti ca nu mergeti mai departe pe semantica; la fel ca si la pacientul de la morga, „morga” academica este vopseaua groasa si rigida care se da pe pielea inerta ca sa arate ca viu.
    Daca ar schita un zambet sau s-ar inclina un pic in fata unuia mai putin cotat, s-ar crapa vopseaua ori s-ar auzi fosnetul paielor, umplutura care tin coaja in picioare.

  5. Pai, degeaba ati cautat raspuns pentru intrebarea nr. 3.
    Nu se doreste un raspuns sincer.
    Este trist, dar adevarat.

    Apreciez portretul facut swi confirm adevarul celor scrise de Dvs.:

    „Ascultă cu interes nedisimulat ce spui, își respectă natural interlocutorul, zâmbesc firesc. Se îmbracă casual, comod, funcțional, elegant. Se simt bine în pielea lor. Și… au umor!”

    Multumesc!

  6. Eliade, mi se pare, a descris niste simptome asemanatoare, atunci cand remarca faptul ca exista o multime de intelectuali obositi, desi tineri, ale caror priviri se sting cu fiecare carte pe care o citesc, in vreme ce privirile oamenilor „de geniu” dimpotriva, se anima si devin mai vii pe masura ce, inaintand in varsta, acumuleaza noi cunostinte si realizari in domeniul lor.

  7. Oare ce anume sa fie de mai mare folos ; inteligenta sau intelepciunea ? Si cum se face ca gasim intelepciunea departe de mediul academic ?

  8. Felicitari autorului! Ati deschis „cutia pandorei” invatamantului superior! Sunt o multime de cauze care sugereaza si solutii acestei stari inadminsibile. Daca stim cauzele putem gasi si solutiile sau cel putin pentru o parte din cauze (inclusiv personalitati). Iata cateva din ele:
    1. prostia (nu ignoranta, lipsa de cunoastere, care este cu totul altceva) si infatuarea, adica incapacitatea universitarilor de a accepta ca stiintele au evoluat fata de ceea ce stiu ei si ca trebuie sa-si reconsidere unele din certitudinile pe care le au. Solutia – manageriala, prin conexiunea inversa negativa de la studenti, asemenea persoane pot fi puse in discutai consiliilor stiintifice si determinate la reflectii;
    2. snobismul: tentatia de a lua din mediul informational pseudoconcepte, pseudostiinte si a le transforma in CURSURI STIINTIFICE! Sunt nenumarate, de la utilizarea excesiva a cuvintelor din limbi straine pentru care avem sinonime (summit, trend, casting, show, team, ……), la pseudostiinte: educatie multiculturala, managementul clasei, timpului, stresului, etc., si pana la impunerea neadecvata a produsului finit al educatiei: servicu (similar ospatarilor, soferilor, turismului, etc. , fara a desconsidera aceste profesii). Solutia, tot manageriala, ca mai sus, dar sunt si alte metode pe care spatiul nu-mi permit sa le dezvolt!

  9. Da, mai bine umblăm în haine jegoase, cu tricouri pătate, blugi murdari, nebărbieriți, nespălați, ca să nu avem…morgă. Dacă ne mai și tutuim cu studenții, fumăm (care fumează) cu ei, sau mai tragem câte o bere prin ganguri, totul este perfect. Nu avem morgă. Frustrare mare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florin Frumoshttp://contributors
Florin Frumos este conferențiar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Și-a dat doctoratul în Științele Educației pe o temă la confluența dintre psihologia cognitivă și didactică. În prezent ține cursuri de Pedagogie și face cercetări asupra implicațiilor metacogniției în învățarea de tip academic.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro