joi, martie 28, 2024

Despre naționalism azi

Naționalism și campanie electorală

Desigur, lansarea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei a stârnit multă vâlvă mediatică. Instant a fost reamintit trecutul său filo-legionar – pe net circulă fotografii cu articole din Mișcarea, un soi de foaie legionară lansată în anii 90. A fost acuzat că este antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental, anti-european etc. S-au scris articole care l-au denunțat ca un pericol pentru democrație. Un grup de ONG-uri a trimis o scrisoare către PNL solicitând retragerea sa din cursa pentru Primărie, invocând motivele de mai sus.

Marian Munteanu este într-adevăr o apariție bruscă și surprinzătoare pe scena politică, având în vedere discreția sa din ultima perioadă. Dacă încercăm o documentare pe net, aflăm că este profesor de etnologie la Universitatea din București, ocupându-se deci de învățământ și cercetare științifică. În CV-ul său apar mai multe lucrări științifice, publicate în marea lor majoritate la „prestigioasa” editură Valahia. Tot pe internet circulă pasaje scrise de el despre istoria dacilor, care pot fi ușor considerate delir sau fantezie. Am aflat că patronează pe facebook Grupul pentru România (deși acolo nu apare numele său), un loc în care se cultivă cu ardoare un naționalism fantezist. Având în vedere toate aceste lucruri, cred că seriozitatea științifică a lui Marian Munteanu poate fi pusă cu ușurință la îndoială.

Am urmărit din curiozitate și emisiunea la care a fost invitat de Rareș Bogdan (despre care se speculează că l-ar fi scos de la naftalină pentru a-l lansa la apă). Discursul său a fost unul coerent, cu vervă chiar, invocând valorile adevărate într-o manieră destul de vagă însă. Am reținut două lucruri din toată emisiunea: că trebuie reintrodus în politică filonul național, care a fost abandonat în ultimii 25 de ani și că, dacă cineva ar încerca să schimbe ceva la felul în care se predă istoria românilor (nr. de ore, currricula) ar fi imediat destituit!

În sine, mesajul este clar. O revenire la discursul național. Faptul, luat ca atare, poate fi unul pozitiv, fie și pentru că poate reprezenta un subiect de dezbatere publică. Ce mai înseamnă azi națiunea în Uniunea Europeană? Ce mai înseamnă ea când globalizarea avansează tot mai mult și tot mai evident? În actualul context, destul de tulbure, se va adânci în Europa gradul de integrare sau se va reveni în matca naționalismului? Sunt în genere întrebări al căror răspuns nu prea îl cunoaștem. De aceea cred că dezbaterea pe această temă este chiar necesară.

Pe de altă parte, cred că un partid (eventual unul nou) care ar introduce în dezbaterea publică tema națiunii ar avea de câștigat. Cred că există un public potențial, receptiv la astfel de idei.

România de azi

Evoluția socială a populației în cei 25 de ani de post-comunism poate fi lapidar clasificată, fără să greșim prea mult:

1) În primul rând există pătura celor care au profitat de post-comunism, în mare parte în urma dezintegrării economiei comuniste. Ei sunt puțini la număr, unii au făcut averi foarte mari, iar o parte dintre ei au ajuns ulterior după gratii.

2) Există apoi o clasă de mijloc înjghebată în această perioadă, undeva în jurul a 10% din populație. Ei sunt angajați sau au afaceri proprii, au un nivel de trai mediu sau peste și sunt în general probabil mulțumiți cu viața lor.

3) Sunt cele 3 – 4 milioane de români care au plecat să muncească în străinătate. Ei sunt în mare parte persoane active, ce ar fi putut deveni o clasă de mijloc locală, dacă ar fi avut în România condiții favorabile pentru a trăi și munci. Sunt clasa de mijloc expatriată, dar care contribuie totuși la bunăstarea țării. Reprezintă aproape 20% din populație.

4) Și, nu în ultimul rând, sunt cei care nu au avut nimic de câștigat din post-comunism, ba dimpotrivă, o parte dintre ei au avut de pierdut. Sunt în general resemnați și probabil nu mai speră mare lucru pentru viața lor. Sunt o masă amorfă și pasivă, care nu participă la ce se întâmplă în jurul lor. Nu au motive speciale să se mândrească. Sunt perdanții și dezabuzații tranziției. Sunt de fiecare dată victimele campaniilor electorale și ale promisiunilor politicienilor. Ei sunt România paralelă.

Să nu uităm că, după statisticile europene, în România în jur de 50% din populație trăiește la limita sărăciei. Când precariatul ajunge într-o țară la un asemenea nivel, este greu de crezut că poți dezvolta societatea respectivă fără să-i implici pe acei oameni. Deci creșterea economică trebuie să aibă legătură și cu bună-starea lor. Altfel, cifrele statistice devin o poveste frumoasă, spusă la televizor, dar care nu are legătură cu viața oamenilor. Ajung precum raportările de producție la hectar din perioada comunistă.

Ce se poate face?

Și aici cred că poate interveni în discuție tema națională. Mai precis câteva aspecte economice și sociale ale acesteia. Ele se referă la:

Exploatarea brută a resurselor. Este evident că acest proces trebuie stopat. În momentul de față, aproximativ 40% din terenul arabil al României a fost cumpărat de investitori străini. Pământul este resursa vitală care asigură hrana tuturor și sunt voci care spun că pe viitor pământul arabil și apa potabilă vor fi cele mai importante resurse (mai importante chiar decât petrolul). La capitolul exploatarea lemnului stăm la fel de „bine”. Este celebru deja cazul Schweichopfer Holzindustrie care taie masiv și abuziv lemnul pe care în exportă în China. Pentru a avea un termen de comparație și o idee despre proporțiile acestui fenomen, trebuie spus că Schweichopfer taie în 48 de ore cam cât ar putea prelucra într-un an de zile o fabrică de mobilă cu 500 de angajați! Mai e ceva de adăugat? Nu cred! Este cunoscut de asemenea și cazul companiilor care vindeau gaz mai ieftin în afară pentru a importa gaz mai scump pentru industria românească! Și exemplele cred că mai pot continua… Pe scurt, dacă acest proces nu este stopat și resursele nu sunt exploatate în folosul comunității, atunci șansele de dezvoltare ale societății românești pe termen mediu și lung tind vertiginos spre zero!

Dezvoltarea capitalului autohton. Știm cu toții că în ultimii 25 de ani ni s-a tot repetat că trebuie să vină investitorii străini să dezvolte economia României. Acest lucru s-a repetat atât de mult, încât pentru unii a devenit un adevăr absolut! Dacă îți permiți vreo atitudine critică față de subiect, riști sacrilegiul! În tot acest timp, capitalul autohton a fost cu totul ignorat, iar capitalului străin i s-au acordat anumite privilegii. Aproape nimeni nu vorbește despre această temă. Rar găsești câte un articol pe subiect. Mai există însă și excepții. Iată un articol bine scris și documentat pe care îl și recomand.  Este problema capitalului autohton un subiect important sau e doar o perdea de fum? Eu cred că este foarte important chiar.

E adevărat că economia românească este dominată de capitalul străin, acesta fiind covârșitor în domeniile cele mai profitabile: petrol și gaze, domeniul bancar, IT etc. Este însă necesar să știm că la o cifră de afaceri 40%, cât deține capitalul autohton în economia românească, asigură 75% din locurile de muncă, comparativ cu restul de 25% asigurate de capitalul străin! Cu alte cuvinte, trei sferturi din locurile de muncă ale românilor depind de capitalul românesc. Întărirea capitalului românesc poate aduce mai multe locuri de muncă, de care este atâta nevoie. Apoi, recent, după scandalul Panama Papers, am aflat că firmele românești sunt cu 30% mai profitabile, comparativ cu firmele străine! În condițiile în care firmele străine ocupă sectoarele economice cele mai profitabile, lucrurile ar trebui să stea exact invers! Dar nu stau! Explicația simplă e dată de faptul că firmele străine își trimit profiturile în țările mamă, atunci când nu le trimit direct în paradisuri fiscale! Cu alte cuvinte, prosperitatea capitalului străin nu se regăsește în prosperitatea locală, sau se regăsește într-o proporție mult mai mică în comparație cu prosperitatea produsă de capitalul autohton. Acest lucru este reflectat și de faptul că, în România, procentul salariului în PIB este cel mai mic din UE. Cu alte cuvinte, creșterea economică (a PIB-ului) de la noi nu se răsfrânge în creșterea salariilor sau în dezvoltarea socială. Românii sunt (printre) cei mai săraci din Europa, atât în cifre absolute, cât și procentual vorbind. Este o consecință directă a politicii mânii de lucru ieftină ca un avantaj comparativ pentru a atrage capitalul străin. Este evident că dacă această politică mai continuă, va produce aceleași rezultate paradoxale: dezvoltare economică în termeni statistici combinată cu sărăcia populației.

Angrenarea celor defavorizați în câmpul muncii. În condițiile în care un procent mare din populația României trăiește la limita sărăciei, cei defavorizați trebuie atrași în sfera productivă. Spre exemplu, în județul Teleorman, există aproximativ 50.000 de salariați (inclusiv în sectorul de stat) la o populație totală a județului de 380.000 de oameni. Cu alte cuvinte, 1 salariat muncește pentru aproape 8 persoane, socotindu-i aici și pe bugetari! Sau ne putem imagina că un cap de familie, trebuie să-și întrețină soția și încă 6 copii! Situația ne pare multora dintre noi dintr-o altă epocă istorică, deși ea este cât se poate de actuală, și este vorba chiar despre concetățenii noștri! Este evident faptul că fără investiții acest județ (sau alte zone similare) nu are cum să fie dezvoltat și că el este ținut în viață doar prin redistribuirea de sume de la bugetul central. Acesta este motivul pentru care, fără a lua în considerare punctele amintite mai sus, strategia de combatere a sărăciei (despre care guvernul Cioloș tot discută în ultima vreme) va fi doar o strategie de redistribuire a sărăciei și nu va produce niciodată efecte reale. Banii vor fi doar plimbați dintr-o parte în alta, cu un mic popas pe la centru, dar sărăcia de facto va exista în continuare.

Cam acestea ar fi, din punctul meu de vedere, doar câteva teme de discuție, într-o dezbatere care ar dori să ia în calcul și dimensiunea națională a politicului. Marian Munteanu ar putea fi pretextul pentru a discuta mai multe despre astfel de teme. Teamă mi-este însă că, după felul în care s-a petrecut anunțarea candidaturii sale, dezbaterile se vor învârti în jurul naționalismului de extracție strămoșească, cu nuanțe mistic-ortodoxe, atât de bine reprezentate de tricolorul cu stindardul dac, ce ține o cruce în gură! Se vor scrie multe articole, se va combate pătimaș pe tema identității naționale, iar la sfârșit românii vor descoperi că sunt cel puțin la fel de amărâți precum erau înainte!

P. S. Să uităm de Marian Munteanu și să ne amintim că Tăriceanu vrea să facă din România a șaptea putere economică a Europei! Ce-i drept, politicienii noștri excelează la capitolul fantezie!

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Foarte buna analiza dar sa ne gandim la cateva aspecte.
    in primul rand Marian Munteanu ne spune ca domnia sa, prin relatii in Departament si credibilitate, a dus’o pe d’na Gorghiu in SUA la un eveniment formal recent. Adica se bucura de sprijin in cercurile cele mai inalte americane. Deci acuzatiile de ,, antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental, anti-european etc ” sau cele de ,, pericol pentru democratie” cad, fiind incompatibile cu simpla viza turistica pt SUA, nu mai vorbim de sprijin la nivel inalt. Nu mai punem la socoteala faptul ca dl Munteanu este o investitie americana caci si’a completat studiile academice in SUA cu o bursa foarte generoasa, asa cum Ion Iliescu la vremea sa fusese o investitie sovietica. Odata acest aspect stabilit , sa mergem mai departe…
    Varianta 1
    In spatiul romanesc, dupa sondaje, motivatia romanilor de astazi de a lupta vreodata impotriva unei agresiuni rusesti este zero. In afara de cativa ONG-isti care se agita fara randament , foarte putini din populatie s’ar inrola vreodata benevol in vreun razboi cu rusii Asta ingrijoreaza atat NATO cat si factorii de decizie politica de la Bruxelles. Ce’i de facut ? Pai daca s’ar resuscita nationalismul, asa cum a facut’o si Napoleon al III-lea in spatiul romanesc cu AL. Ioan Cuza dupa Razboiul Crimeei, sondajele ulterioare privind indiferenta fata de o eventuala agresiune rusa s’ar schimba. Adica, nationalismul are si o componenta utila fiind vazut ca o solutie mobilizatoare in interesul NATO, mai ales daca acesta este condus prin filoamericani de incredere.
    Pentru ca n’ar trebui sa uitam nici o clipa ca spatiul romanesc se afla la confluenta militara si politica a celor doi colosi iar absolut tot ce se intampla in acest perimetru trebuie interpretat in cheia aferenta. Nimeni nu’si permite aici hazard sau fatalitate…
    Acum, se pare ca nu toti ONG-istii au fost anuntati la timp si oficial ca MM nu reprezinta un pericol ci o necesitate. De aici si agitatia unora.
    Varianta 2
    Daca cele doua puteri mondiale au facut un acord privind Siria, Cuba, Brazilia etc, e posibil ca in anexele acestuia sa figureze si fostul spatiu exsovietic care include Romania. Adica sa asistam la schimbari care sa treaca Ro fie intr’o zona no man’s land, fie in spera de influenta rusa. Si in acest context, permisivitatea pentru nationalism sa fie de inteles pentru ca se prezinta in sine ca o contrapondere la internationalismul atlantic de pana acum . Chiar si decizia recenta a CCR de a contesta inregistrarile SRI ca probe din dosarele penale ale filorusilor, se prezinta ca un indiciu ca ceva s’a schimbat fundamental . Aducerea pe usa din fata a unui lider caruia i se creeaza o imagine de antiamerican, care e asociat mediatic cu filorusii lui Le Pen, se inscrie in acelasi scenariu.
    Oricum, ecuatia romaneasca este foarte complexa iar noi, muritorii de rand fara acces la informatii, putem cel mult sa speculam… neavand certitudine stiintifica. Putem cel mult sa speram ca vom mai trai 50 sau 100 de ani sa ni se deschida si noua arhivele :)

  2. Excelent articol, si prin ton, unul echilibrat, si prin idei, potrivite in dezbaterea acestor ultime doua saptamani. Felicitari autorului!

  3. Taman azi a apărut o declarație a favoritului dvs. conform căreia „justiția romana” nu ar fi dat o sentință clara fata de asasinatul comis de Codreanu așadar „naivul’ catindat nu știe dacă respecti vul a fost criminal sau nu. Aceasta afirmație stupefiantă țintește să nu și alieneze publicul lui adevărat. Ar fi minunat daca Contributors ar publica interviul dat de Nicolae Manolescu la Rfi.

    • Ce sustine Nicolae Manolescu despre Marian Munteanu?
      1. „MM a facut declaratii pro-legionare fatise”(acum 20 de ani).
      O discutie asupra Miscarii Legionare lipseste. Discutia este inchisa si interzisa. Avenm legi si institutii care vegheaza.
      Atunci despre declaratii relativ la ce vorbim?

      2. „Nu e nimic liberal în concepţia lui Marian Munteanu”.
      Conceptia doamnei Pandele contine idei socialiste ?
      Elementul esential al viitorului primar trebuie sa fie caracterul si coloana vertebrala.

    • Situatia in epoca era foarte complicate.

      Un minim de informatie:

      https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu

      Intrarea asta din wiki nu straluceste prin obictivitate (abateri sunt dupa mine in anbele sensuri), dar da macar o imagine asupra epocii.

      Violenta era regula In epoca si urma unor decenii de violenta a unui stat in formare, in care autoritatea prevala asupra conducerii, trecusem orintr-un razboi in urma caruia o serie de teiritrorii revenisera la patria mama, dar patria mama era condusa de un rege ce-si dorea o guvernare personala (lasand la o parte anecdotica aferenta regelui Carol al II-a).

      Ma bucur ca toata dezbatere asta poate mai starneste pofta unora de a mai citi cate ceva despre epoca respectiva. Indifrent cum o privesti- e istoria noastra,

  4. Mă îndoiesc că SUA ar fi interesate în promovarea unui „nimeni” ca MM, un om de conjunctură, lipsit de orice coloană vertebrală, ba neo-legionar, ba neo-liberal, un om rătăcit care beneficiază de tulburările din 1990-1991. A fost o încercare prostească a conducerii actuale a PNL, o caricatură cu două capete – Gorghiu și Blaga, bun film în gen Stan și Bran ar ieși cu acești doi actori. Unde ești tu, Țepeș Doamne?

  5. Tot umblând prin Europa am întâlnit naționalisme atât de dure și excluiente încât la noi ar mai fi nevoie de încă 1.000 de MM ca să ajungem la nivelul din Europa. Ba chiar am observat un fel de nucleu dur al naționalismului. A se face valuri pe seama unui surogat de naționalism demască intențiile antiromânești ale manipulatorilor. Avem nevoie urgentă de mulți MM în accepțiunea că acesta ar fi cu adevărat un simbol al naționalismului. Avem nevoie de toată paleta naționalismului de la cel de cavernă până la cel economic, de tot și în doze mari. Toate acestea le-am trăit prin Europa occidentală pe care o emulăm minunați de realizările lor. Ei, cred că a venit și vreme -taie-lipește- a naționalismului. Iar dacă avem versiunea originală și mai bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gelu Sabau
Gelu Sabau
Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cercetare, Universitatea Bourgogne, Faculté de Lettres et Philosophie, Dijon, Franța

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro