joi, martie 28, 2024

Despre neajunsul de a scuipa în sus

Greșesc cei care își închipuie că filozofia se ocupă (doar) de „lucruri înalte”. Fiind „interpretare a vieții”, nimic din ce ține de viață nu-i poate fi străin. Platon s-a simțit obligat să dea socoteală până și de firul de praf, întrebându-se dacă există o Idee și pentru el. Pe scurt, filozofia nu e străină de trivialitatea vieții. Un gânditor român, școlit la cele mai înalte curți ale fenomenologiei contemporane, Alexandru Dragomir, își făcuse o specialitate din a fi preocupat de „crase banalități metafizice”. Medita despre „darea în vileag”, despre trezitul de dimineață, despre uzură, despre „ținutul urâtului-scârbosului” (pentru care folosea sigla U-S) – „Noi, spunea, ne lovim la tot pasul de U-S, ba chiar îl creăm zi de zi, uzăm, murdărim și ne murdărim, mergem la closet, facem gunoi, poluăm, ne schimonosim, facem lucruri repugnante etc. etc.” –, despre uniforme și grade, despre scobitul în nas, despre serviciile secrete, despre ce înseamnă a gândi băbește etc. etc. La un momen dat, a dublat „ținutul urâtului-scârbosului” cu cel al „lucrurilor-câh”. „Lucrul-câh” devenise, la el, un concept.

M-am gândit, zilele trecute, cu ce voluptate ar fi disertat Dragomir despre două feluri de a scuipa: „scuipatul împotriva vântului” și „scuipatul în sus”. (Introducerea ar fi făcut-o, desigur, pornind de la specia cea mai răspândită de scuipat, scuipatul de sus în jos.) Perorând pe marginea celui de al doilea fel de a scuipa, și-ar fi intitulat neîndoielnic disertația, cu trimitere parodică la Cioran, Despre neajunsul de a scuipa în sus.

Plictisindu-mă azi de dimineață și mânat de un irepresibil imbold ludic, m-am gândit să dezvolt un mic discurs dragomirian despre dezavantajele scuipatului în sus. Sper că cititorul îmi va ierta această pornire futilă. Însă, spre deosebire de orice gânditor autentic, care își tăinuiește cu grijă culisele gândirii și faptul intuitiv de la care a pornit –  cel care i-a prilejuit gândul înalt și care l-a pus în mișcare, făcându-l să iasă la rampă înveșmântat doar cu haine speculative, adică exhibând doar gândul pur și mișcarea abstractă a gândirii până la atingerea rezultatului final –, eu nu vă voi ascunde, disertând pe o temă trivială, cazul trivial de la care am pornit.

Ei bine, am pornit, mărturisesc, de la lectura câtorva texte pe care un prieten preocupat de lumea din jur, mi le-a indicat ca pe o obligativitate de lectură. „Ca să știi și tu pe ce lume te afli”, mi-a spus, cerându-mi apoi, ca să se convingă că am citit, o discuție pe marginea bibliografiei indicate de el. Textele erau dintr-o revistă online care purta straniul nume Orevistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu.

Citind textele, plec de la constatarea – și acum ajung la disertația mea propriu-zisă cu iz dragomirian – că produsele specifice Revistei-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu sunt rezultatul scuipatului în sus.

Dar ce este scuipatul în sus?

Spre deosebire de scuipatul în jos care are ceva suveran în el – cel care scuipă e instalat întotdeauna pe o colină virtuală, fapt care dă scuipatului lui măreție și distincție, iar celui scuipat, aflat la poalele colinei,  nu îi conferă decât nimicnicie (fapt care stârnește în noi, spectatorii, simultan milă și dispreț) –, așadar spre deosebire de acest scuipat, care are mai totdeauna șanse să-și întâlneasă ținta, fără ca emitentul să riște să cadă victima lui, scuipatul în sus are toate dezavantajele pe care nu le are scuipatul în jos, dar nici una dintre calitățile sale.

Aș observa în primul rând că scuipatul în sus se naște dintr-o disperare neputincioasă. Ba chiar, putem spune, asta și e definiția lui: Scuipatul în sus este forma extremă a unei disperări neputincioase, născută din exasperare și furie extremă, care, negăsind nici un mijloc de domolire, alege o cale dezavantajoasă de exprimare a ei. Altfel spus, disperatul neputincios, incapabil să găsească o deșarjă adecvată, preferă ca, decât să nu se exprime, să o facă într-un mod total dezavantajos pentru el. Ținta deșarjei neputincioase rămâne neatinsă, în timp ce disperatul neputincios preia asupra sa rezultatul actului care viza obiectul furiei disperate și al disperării neputincioase. Pe scurt, el termină prin a se scuipa în cap.

Al doilea moment dramatic care survine în marginea scuipatului în sus este faptul autocondamnării la reluarea ad infinitum a gestului. Neputându-se elibera prin scuipatul în sus, dar nedispunând de o altă abordare mai convenabilă de exprimare a furiei, urii și neputinței, scuipătorul în sus e condamnat într-adevăr la reiterarea la nesfârșit a unui gest simultan irepresibil și ineficace. În final, toată energia lui se consumă într-un act ratat, care, ratat fiind, îi sporește furia, neputința și deznădejdea, epuizându-l printr-o solicitare extremă și făcându-l nefericit pentru restul vieții.

Dar de ajuns cu teoria! Să trecem acum la fapte, adică la aplicarea ei la cazul revistei-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu. Voi părăsi acum discursul analitic și voi trece la stilul direct, adresându-mă fetelor și băieților care dau tonul la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu.

.

Dragi prieteni de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu,

Mi-am adus aminte de voi recitind zilele trecute Cum am devenit huligan. Suntem în 1935. Aici, Sebastian (am scris cândva un text despre el, Sebatian mon frère) răspunde atacurilor din presa vremii care urmaseră după apariția, cu un an înainte, a romanului De două mii de ani. Nu știu dacă vă mai amintiți cum se sfârșește cartea: cu un capitol de Anexe, în care Sebastian îi trece în revistă pe semnatarii articolelor. Îi enumăr pe câțiva dintre ei: Toma Vlădescu, Petre Chiricuță, I. Ludo, G. Racoveanu, Nicolae Roșu…

Ați reținut, din lecturile dumneavoastră, vreunul din numele astea? Nici eu. Și totuși, oamenii ăștia îl scuipau pe Sebastian. Știți de ce o făceau? De ce se simțeau îndreptățiți s-o facă? Numai pentru că erau contemporanii lui! Cum să nu-l scuipe dacă-l puteau întâlni pe stradă? Dar el, fiind așezat deasupra și călărind, așa zicând, timpul, iar ei jos, cu picioarele mocirlite în cotidian, când îl scuipau, le cădea în cap. De-asta se spune că nu trebuie să scuipi niciodată în sus. Devii, fără abatere, victima propriului tău act.

Dar de ce se întâmpla așa cu ei? Pentru că Toma Vlădescu, Petre Chiricuță, I. Ludo, G. Racoveanu, Nicolae Roșu & Co. nu erau capabili să facă altceva. Atât puteau. Tot ce făceau în viață cei prezenți în Anexele de la Cum am devenit huligan se rezuma la acest scuipat cotidian. Și, alegându-și ținta în sus, pățeau ce spuneam. O să mă-ntrebați: Și cum, mă rog, ar fi trebuit să facă? Că doar trebuiau și ei să existe cumva! Păi, răspund, să fi produs și ei ceva înainte să scuipe, dar altceva decât scuipături. Ceva, acolo, care să poată fi citit și după ce larma contemporaneității s-ar fi stins. Ceva, un De două mii de ani, o Steaua fără nume, un  Jurnal, ceva. Nu de alta, dar ca să poată, dacă le venea pofta să scuipe, s-o facă de la egal la egal. Ca-n jocurile băieților adolescenți: aliniați frumos în spatele unei linii trase cu creta pe trotuar,  să vadă care din ei scuipă mai departe. Ca să nu le mai cadă în cap.

Și-având eu în minte povestea cu Sebastian, m-am gândit să vă spun și vouă, dragi fete și băieți de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu: înainte să scuipați în sus, cu garanția că veți primi totul înapoi, puneți și voi mâna și scrieți un Jurnalul  de la Păltiniș, o Despre limită sau vreo Ușă interzisă. Sau măcar puneți mâna și traduceți un Sein und Zeit. Sau vreun dialog din Platon. Sau, dacă nu vă plac chestiile astea și nici autorul, scrieți niște Parabolele lui Isus. Sau Despre îngeri sau măcar ceva, acolo, niște Minima moralia. Sau traduceți Plotin. Iar dacă, ocupați din adolescență cu scuipatul,  n-ați avut timp de greaca veche, măcar scrieți ceva cam ca minunea asta de carte: Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății. Sau Când Socrate nu are dreptate. Și dacă nu vă plac nici astea, luați ca model Omul recent. Sau Ochii Beatricei. Sau Discernământul modernizării. Traduceți teatrul lui Ionesco! Dați-i o replică Infinitului dinăuntru! Iar voi, tovarășe dragi de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu, scrieți ceva în genul Intimității secolului al XIX-lea. Sau poate un roman: Viața începe vineri. Sau: Viitorul începe luni. Faceți și voi vreo hermeneutică fină a lui Caragiale ca în Lumea ca ziar, că doar ați făcut Filologia…

Vedeți câte opțiuni aveți? E-atât de simplu! După ce veți face unul sau altul din lucrurile astea, puteți scuipa liniștiți. Scuipatul vostru, îmblânzit de cultură, vă garantez, o să traverseze timpul. Până una-alta, tot scuipând în sus, riscați să albiți.

Distribuie acest articol

69 COMENTARII

  1. Cu toata sinceritatea o spun: le cereeti prea mult, chiar mult prea mult.
    Chiar intelepciunea populara spune: nu-i cere omului mai mult decit poate.
    Ori, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
    Ca zamisleste un monstru daca-l fortezi.
    Si-apoi, tot popolul o spune: ce naste din pisica, soareci maninca.
    Cine e sotul dnei Carmen Musat? omul care da banul sa cinte muzica?
    „Nici noi nu mai stim citi sintem” :P

  2. O curiozitate nesatisfacuta. Maestrul ar fi trebuit sa ne dea un link spre o „revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”. N-am reusit sa dau de ea cu Google.

  3. A admira e mai mult decât un exercițiu de inteligenta , e un exercițiu de Civilizație . Cultura urii e un Exercițiu definitoriu al totalitarismului (de origine fascista sau comunista).
    Toată admirația Domnule Liiceanu. Societatea romană are nevoie de exercițiul dumneavoastră public.

  4. Magistral.
    Putina bibliografie obligatorie/alternativa nu strica. Poate iese ceva dupa… Sanse sub 1%. Dar adevaratii dascali nu dispera niciodata.
    Totusi preocuparea pentru banalitatile filozofice, cu atat mai mult pentru U-S, trebuie sa aibe un obiectiv precis transformator in/catre frumos, bine, adevar etc. si eventual si cu oarece randament verificat acceptabil, altfel s-ar putea sa tusam scuipatul in sus chiar daca ne cheama Platon.

    • intr-adevar magistral, si multumesc Dumneavoastra, Gabriel pentru generoasele recomandari de lectura selectate prin talentul si experienta personala. Le consider lectura obligatorie, chiar daca o sa imi ia ani de zile sa le ‘internalizez’.
      pentru Dl Serafim am o observatie; scuipatul in sus izvoraste din ura si nimicnicie dupa cum arata Dl Profesor, si nicidecum din incercari idealiste de a face ceva bun/constructiv. Don Quijote sau Platon ar fi putut scuipa in sus doar daca porneau de la dorinta de a defaima/denigra semeni, de a le ignora partile bune batand moneda pe cateva greseli dealtfel inerente oricarei fiinte. Ura se poate depasi prin dragoste sau printr-un act de creatie. Cei care nu pot simti/ face asta pot macar sa incerce sa inteleaga citind/vazand.
      Daca un procent din absolventi trec prin facultate fara sa simta o transformare calitativa nu inseamna ca trebuie sa desfiintam scoala sau dascalii sau metoda. Trebuie doar selectati si redistribuiti studentii catre activitati mai pe potriva lor.
      Iar intr-o acceptiune mai larga trivialitatea filozofica este un mod de a respinge condescendenta intelectualului pentru practician, empirist, pentru meserias. Sau respingerea separarii creierului de tubul digestiv.
      Sau un mod de a spune ca Dumnezeu nu este doar idee, ci si trup.

      • Catre Felician,
        Multumesc de adresare.
        Era vorba de o posibilitate (potentialitate) de a ajunge pe aproape, poate chiar atinge, desigur ne-voit, fara a plonja direct in scuipat, darmite sa o faci voluntar, cu un scop anume, ca in postarea dlui Liiceanu. Dar, altfel, sunt afin cu mai tot ceea ce ziceti. Cu respingerea condescendentei prin trivialitate filozofica nu prea rezonez. Putem enumera o lista lunga de alte metode. Ca tot ati atins subiectul, poate sunt idealist, insa Dumnezeu este trup doar pentru noi, ca sa il putem ne-imagina mai bine. Oricum acest trup nu are nimic trivial decat numai in masura in care zamislirea, de orice natura ar fi, a trecut prin mana noastra.

  5. Daca domnul Gabriel Liiceanu face trimitere la revista noastra, în textul „Despre neajunsul de a scuipa în sus”, de pe contributors.ro, am de facut citeva precizări:

    1. textul lui Carmen Musat, din Observator cultural („Tara ca o prada”), discuta despre sustinerea politica pe care anumiti intelectuali au acordat-o fostului presedinte Traian Basescu, timp de 10 ani. Nu trebuie sa fii traducator din greaca veche, ca sa poti comenta o optiune politica a unor intelectuali.

    2. un om care a scris Jurnalul de la Paltinis”, „Despre limita”, „Usa interzisa” spune in mai 2014, la Cotroceni, cind este decorat de presedintele Basescu:
    „Dumneavoastră aţi spus în cuvîntul pe care ni l-aţi adresat că nu ştiţi dacă aţi fost la înălţimea exigenţelor măcar a unei părţi din intelectualitatea română. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de «intelectual al lui Băsescu» şi aş vrea să spun cu această ocazie că aţi fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta şi că ei v-au considerat, nu ei, «intelectualii lui Băsescu», ci pe Băsescu ca pe preşedinte al lor. Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră“..
    „Timp de 10 ani cît aţi fost, sînteţi preşedintele României, nu aţi făcut decît să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim“.
    În calitate de jurnalist cultural, caruia nu-i sint indiferente evolutiile politice, cred ca am dreptul sa comentez aceasta declaratie, fara sa fiu autorul unui „Jurnal de la Paltinis”.

    3. sint jurnalist cultural, nu ma consider nici traducator, nici eseist, nici scriitor. Nu-mi este rusine sa fiu jurnalist cultural. Lucrez la „Observator cultural” de 10 ani. Daca scriu un editorial politic despre domnul Gabriel Liiceanu si cum l-a sustinut domnia sa pe Traian Basescu, nu cred ca trebuie sa fiu autorul unui „Jurnal de la Paltinis”. Ceea ce cred ca trebuie sa respect este sa fiu argumentat si judicios in afirmatii. In rest, cind domnul Liiceanu afirma ca il sustine pe presedintele Basescu si se recunoaste in „valorile sale”, ca presedinte „al lor” (al „unei părţi din intelectualitatea română”) am toata libertatea sa comentez aceste afirmatii.

    4. Povestea cu Sebastian! Daca daca este cumva pe invers, daca noi sintem in postura lui Sebastian? Domnul Liiceanu n-are nici un argument sa ne considere „O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”. Noi discutam despre optiuni politice, iar domnul Liiceanu ne considera „O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”! Asa discutau si despre Sebastian cei pe care domnul Gabriel Liiceanu ii aminteste: Toma Vlădescu, Petre Chiricuţă, I. Ludo, G. Racoveanu, Nicolae Roşu…Tot cu „infierari”… Vladimir Tismaneanu ne-a facut „antisemiti”, domnul Gabriel Liiceanu zice ca sintem „O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu”. Iar noi spunem doar ca un autor care a scris „Jurnalul de la Paltinis”, „Despre limita” si „Usa interzisa” l-a sustinut pe Traian Basescu fara „limita” si ca aceasta optiune politica poate ar trebui sa-l indemne la o privire in interiorul sau.

    Cu stima,
    Ovidiu Simonca
    redactor-sef adjunct
    revista „Observator cultural”

    • Cu siguranta, la voi se refera. Nu era greu sa imi dau seama. Daca a zis „din stirpea lui Barbu”, la cine altcineva s-ar fi putut referi?

    • De fapt, argumentul specios pe care v-ati construit esafodajule ca la dl. Liiceanu l-ar fi sustinut pe Traian Basescu fara limita. Nu stiu de unde ati scos-o, nu vad niciun argument.
      Si eu l-am sustinut pe Traian Basescu, dar niciodata fara limita. Ce am sustinut, si sustin, fara limita, sunt niste principii: libertate, justitie… L-am sustinut pe Traian Basescu atata vreme cat a sprijinit promovarea lor. Si, din cate stiu eu, dl. Liiceanu a facut la fel. Si probabil multi alti basisti.

    • Nu cred ca are a se rusina dl Liiceanu de sustinerea sa si se vede in fiecare zi de ce..iar din comentariu razbate numai acea stirpe..

    • Domnule Simonca,

      ce bine ca ati intervenit, fiindca altminteri multi dintre cititori n-ar fi stiut care este acea ”revista din stirpea lui Saptaminii lui Barbu”. Ati raspuns prompt la apel.

      Cu privire la ceea ce spuneti: intr-adevar, unui biet jurnalist cultural nu i se poate cere să aibă ”opera” pentru ca opinia lui sa fie legitima. Si eu zic ca poate comenta bine-mersi, fara sa-i trebuieasca un astfel de ”spate”, ci doar buna-credinta si abilitatile celelalte ale meseriei sale. Dar ce ne facem cand jurnalista culturala Musat, in loc sa se rezume la asta, se apuca sa compuna texte care sa nazuiesc rivalizeze cu ”Apel catre lichele”, sa-l intoarca impotriva autorului, cu autor cu tot? Nu se umple de penibil? N-ar trebui atunci sa se ridice la stacheta invocata, adica sa aiba ceva lucruri in spate? Altminteri e ca atunci cind tragi cu prastia si dai rateu, venindu-ti piatra in frunte. Sau cand, folosind metafora textului de fata, te scuipi singur intre ochi. Ingrata situatie, care confirma spusa ca ce isi face omul singur, nu-i poate face nimeni altcineva.

    • Dle Ovidiu Simonca,

      Base a facut si timpenii (am si eu multe de reprosat), dar nu se poate spune ca dl Liiceanu l-a sustinut neconditionat sau (ceea ce vreti voi sa afirmati) ca a fost slugarnic puterii politice.

      Sint absolut sigur ca daca Basescu va decora pe d-voastra, pentru merite deosebite in jurnalism cultural, ati fi facut un discurs de acceptare al decoratiei, in care sa multumiti, nu? Asa e politicos. Dl Liiceanu i-a amintit lui Base de unde i se trage puterea, un pic, asa. Foarte bine, cam uitase in ultima perioada.

      Problema cu voi este ca mosteniti mult de la gindirea aia securistica, de care-pe-care. Prea multe va depind de politica, asa ca sinteti cam ca o haita de ciini: muscati pe oricine se apropie de osul vostru.

      Sugestia dl Liiceanu e foarte buna: faceti asa incit sa nu mai aveti nevoie de politica si politicieni.

    • Pai, intre sustinerea cuplului „nici noi nu mai stim citi sintem”& bidon gol contra dictatorului, si „sustinerea dictatorului fara limita”, cum va exprimati, de preferat e dictatorul, in vremea caruia ati avut un os de ros, facind pe dizidentii cu dinti de vata.
      Vaaaaiii, „daca noi sintem in postura lui Sebastian?” Pai, daca recunoasteti „3. sint jurnalist cultural, nu ma consider nici traducator, nici eseist, nici scriitor”, cum va permiteti sa va aburcati pe statuia lui Sebastian?
      „Daca noi sintem” :P
      Ce acri sint strugurii, pfuiii ;)

    • Dar de ce publicati articole politice intr-o revista culturala? Si mai ales articole politice scrise de un jurnalist cultural? Nu ar trebui sa va ocupati si dumneavoastra si autoarea articolului in cauza de cultura si nu de politica?

      • buna intrebare. Poate ne raspunde bietul domn Simonca care, daca n-ar fi jurnalist la comanda familiei Musat, unde ar munci? Nu stim despre dansul decat ca este legat de Nistorescu, cel care nu are minima educatie de a nu latra la invitatii emisiunii de sambata de la TVR. Sincer, imi pare rau de dl. Simonca ca n-a gasit un loc de munca mai decent.

    • Dle Simonca,
      Sa nu va imaginati ca as aprecia scuipatul, in indiferent ce directie, dar dvs. aveti o f. mare problema. Stati de 1o ani la o revista care se numeste Observator Cultural si faceti cand nu militantism politic, politie a gandirii. Nu sunteti deci observatori, nu sunteti impartiali. Sunteti parte in incaierare. Intocmai ca Saptamana. Il urati pe Basescu pentru ca s-a bagat in dosarele Securitatii prea adanc, iar uneori cu adresa. Cazul patronului dvs.
      Daca ati marturisi cinstiti si ati asuma , ar fi ok. Dna Musat e obligata s-o faca, poate chiar crede in ce face, dar dvs. si restul echipei? Nu cumva trebuie pur si simplu sa manance si gura dvs. o paine sigura? Fiindca altfel, mergeti pe mana ei chiar si cand ne anunta de cativa ani buni ca azi -maine trebuie sa-l vedem la DNA pe acest fostr presedinte, dupa plecarea caruia nu reusiti, vorba cuiova, sa va refaceti viata, ca infractiunile lui Băsescu sunt ca si dovedite etc.? Nu credeti ca ati putea-o trage din cand in cand de maneca, desi ea va plateste? Nu credeti ca e cazul sa-i spuneti, in loc sa iesiti in fata sa o aparati, sa mai schimbati subiectul pentru o vreme?

  6. Cred ca analiza trebuie imbogatita, dle Liiceanu. Puteti adauga cite ceva la ea:

    1. Scuipatul in sus cu vint lateral. Scuipatorul stie ca nu are cum sa-i pice in cap, dar spera sa pice in capul celui de linga el

    2. Scuipatul in sus cu vint lateral, cu incercare de compensare. Rezultatul fiind ca de data asta scuipatorul e perfect constient, si nu poate fi acuzat numai de visceralitate.

  7. Dragă domnule Șimonca,

    Ce vremuri frumoase pe când făceați interviuri cu mine la Târguri de Carte și la BBC! Ce frumos erați!
    Acum, privitor la intervenția dumneavoastră. Fiți liniștit! Mai căutați! Nu știu dacă la revista dumneavoastră se referă „o revistă din stirpea Săptămânii lui Barbu”. Dar, văzându-vă angoasa, fără să vreau mi-am adus aminte de anecdota cu tipul care intră viforos într-o baie turcească în care se scaldă vreo douăzeci de indivizi. Așadar, dă ușa de perete și, cu un glas răstit, zice: „Bă, ăla care ești prost, ia vino încoace!” Atunci, unul din baie se ridică în picioare și zice: „Da’ de ce să vin?”
    Așa și cu dumneavoastră: ce v-a venit să săriți din baia turcească?
    În rest, pentru faptul că, în țara asta, sunt singurul individ care a îndrăznit să aibă în vremi democratice o opțiune politică, după mine sunteți liber, ca „jurnalist cultural”, și să mă trageți pe roată.

      • Ha, ha, ha! Asta o fost o perversa de pe targu Ocna in varianta intelectuala (daca nu stiti ce-i perversa si perversul de pe Targu Ocna puteti cauta pe net). Sunteti rau dle Liiceanu cand va supara careva. Mi-a placut.

        Cu sincere aprecieri, unul care nu stie greaca veche si stie germana ce-o uitat-o Goethe

    • Aceeasi formula „„o revistă din stirpea Săptămânii lui Barbu” apare intr-un alt articol al dlui Liiceanu aparut acum cateva saptamani.
      http://www.contributors.ro/cultura/%E2%80%9Edumneavoastra-monica-%E2%80%9D/

      In foarte multe dintre comentariile la acest articol se vorbeste despre Observator Cultural si un articol semnat de B. Burta-Cernat despre Monica Lovinescu. A afirma „nu știu dacă la revista dumneavoastră se referă fraza „o revistă din stirpea Săptămânii lui Barbu” ” este naiv si doar naivii pot crede. Din pacate, este mai simplu pentru oameni ca domnul Liiceanu sa laude in gura mare un presedinte ca Basescu decat sa se adreseze in mod deschis autoarei/autorului/ redactorului sef al revistei unde a fost publicat articolul incriminat.

      • Extraordinar .
        Io nu ma prinsesem .
        Felicitari .
        Foarte urat din partea domnului Liiceanu ; ce poti sa astepti de la cineva care lauda in gura mare un presedinte ca Basescu !
        Totusi , mie nu mi s-a parut ca domnul Liiceanu incrimineaza vreun articol , iar sfatul pe care-l da e foarte util – chestia cu scuipatul in sus e nasoala rau .
        Iar dl. Simonca chiar pare incapabil sa inteleaga .

        • Nu va ingrijorati: peste 90% din populatie nu s-a prins de multe lucruri dar continua sa-si imagineze ca e inteligenta.

          • Pai nu ma ingrijorez deloc , atat timp cat persoane foarte intelectuale – dna Musat , dl. Simonca , maestrul Gadea , dna Grecu , dl. Ciuvica , …. – au generozitatea sa-si rapeasca din timpul lor pretios ( altfel , mult mai util edificarii operei personale ) pentru a ne egsplica noua – cei 90 % – ce alegeri trebuie sa facem .
            Cum ziceam , io apreciez si mica dv. contributie .

            • „Maestrul Gidea?” Daca a ajuns un prostan porcăitor sa fie apelat asa inseamna ca s-a dus dracu scara de valori in tara asta. Ce inseamna dom’le 4 decenii de comunism…. Urmeaza deci inca 3-4 generatii irecuperabile…

    • Se spune ca Vladimir Maiakovski, plictisit de mizeriile proferate de un critic din epoca, pe numele sau Kovaliov, ar fi numit astfel un personaj din „Plosnita”. Criticul s-a infuriat ingrozitor, a amenintat ca-l da pe autor in judecata. Maiakovski i-ar fi raspuns: „Stimate tovarase Kovaliov, Va rog sa consultati cartea de telefon si sa vedeti cati Kovaliovi apar acolo. De ce numai Dvs v-ati simtit vizat?”

  8. Dle simonca daca taceati filozof (sau ma rog jurnalist cultural) ramaneati. acum sunteti doar omul din baia turceasca. Sicer acum dle simonca va dau un sfat de pe margine (nu sunt nici filozof nici jurnalist): daca nu va tin balamalele sa injghebati un text nefracturat logic stati domnule cu capul la cutie baia turceasca. E cald, abur dens nu va deranjeaza nimeni … Stati linistit si transpirati in liniste. Nu iesiti sa vociferati in fundul gol din baie. Deveniti penibil (daca nu erati inainte).

  9. O scuipătură care nu e în sus şi care va fi inclusă probabil într-un volum alături de alte texte. Şi care se va vinde peste o vreme.

    Dar lucrul cu adevărat interesant mi se pare că acestui produs cultural i se răspunde tot cu o scuipătură în sus.

    E posibil ca atunci când te afli într-o groapă strâmtâ, încorsetat de pereţi, să nu poţi scuipa decât în sus. Groapa aceasta ne trimite la Groapa lui Barbu, care ne trimite la Săptămâna, şi iată că lucrurile par să se lege.

    Destin.

    • Buna observatia privitoare la locul incorsetat.
      Totusi scuipatul nu e obligatoriu. Adica poti privi in sus si fara sa scuipi, nu credeti?

      Iar textul d-lui Liiceanu este orice altceva dar nu un scuipat. Cred ca v-ati pripit.
      De acord ca e posibil sa fie inclus la un moment dat intr-un volum de colaje. Dar, sa fim seriosi, opera d-lui Liiceanu si a celor citati e mult mai consistenta de-atat. Pe bune ca v-ati pripit.

      • „Scuipatul vostru, îmblânzit de cultură, vă garantez, o să traverseze timpul.” Cam acesta ar fi punctul de plecare al comentariului.

        gânduri bune,

  10. Multa malitiozitate gratuita. Nu inteleg cum pot sa aprecieze unii atata sarcasm. De acord ca textul lui Carmen Musat e cam prost, stylistic macar, si ca merita taxat. Insa logica e de aneantizare a dusmanului, sintem in plin Carl Schmitt. Nu-mi suna bine deloc ce va urma.

  11. Memorabil. Superb.
    Nu-mi permit sa adaug la textul d-lui Liiceanu absolut nimic, dar in mintea mea la final mai citesc un cuvint: „Degeaba.”

  12. idtov Ovidiu Şimonca sau „agentul cultural”
    Felicitări „dle” Ovidiu Şimonca să recunoaşteţi că sunteţi doar un „jurnalist cultural” de joasă cultură,
    de sub-Cultură, de cultura flegmelor îmbibate cu otravă şi ură „proletară” securist-comunistă, de cultura infamiilor deformărilor şi amalgamurilor obscene, şi autorul unor comentarii abjecte lipsite de discernămînt şi de curajul de a asuma la Observator Cultural libertatea de opinie şi de expresie a tuturor, cenzurînd ideologic comentariile care nu vă plac, nu vă convin, şi care scot în evidenţă toate procedeele insalubre la care vă dedaţi. Care vă este „cultura” cu care vă făliţi atît ?
    Laşităţile şi provocările ideologice,stilistice, propagandistice de cea mai joasă speţă a celor de la O.C. în frunte cu Ovidiu Şimonca şi trupa de jurnalişti, poeţi, ţuţări şi cenzori de tip stalinist-bolşevic de la O.C. nu merită nici cel mai mic respect iar în contextul României de azi trebuiesc puşi la punct cu fermitate şi continuă eficacitate în modul cel mai virulent cu putinţă.
    Scuipătorii de la Observator Cultural nu scuipă doar în sus sau în vînt, dar scuipă peste tot şi mai ales în faţă, şi se recunosc imediat în oglinda scuipatului lor întins mitocăneşte pe propriile lor feţe.

  13. Stimate domnule Gabriel Liiceanu,
    Sintagma „«Observator Cultural», aceasta noua «Saptamana» barbista” a folosit-o domnul Vladimir Tismăneanu într-un articol intitulat „Au fost tăind un brad tânăr: Ioan Petru Culianu ar fi putut implini 65 de ani“. Am crezut că aţi adaptat-o: „O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu“. Dacă nu sîntem noi cei în cauză, mai „căutăm“… cum bine ziceţi.

    În articolul amintit, domnul Vladimir Tismăneanu vorbeşte şi despre „antisemitismul lui Ovidiu Simonca“. L-am rugat pe domnul Vladimir Tismăneanu să aducă probe pentru „antisemitismul“ meu. A revenit şi a vorbit de „criptoantisemitismul“ lui Ovidiu Şimonca. Mă rog, nu m-aş fi aşteptat la o reacţie din partea dvs., dar trebuie să ştiţi unde ne aflăm în dezbaterea de idei: „antisemitism“, „noua «Saptamana»“.

    Despre opţiunile politice: fiecare are dreptul la orice opţiuni politice. Asa nu înseamnă că nu le putem comenta, că nu ne putem delimita, că nu putem critica opţiunile politice ale concetăţenilor noştri. Departe (inexistent) gîndul meu că „v-aş trage pe roată“ (chiar şi metaforic). Şi nici unul dintre colegii mei de la „Observator cultural“. Dar cred că „deceniul Băsescu“ trebuie analizat la rece, fără exaltări emoţionale.

    Ce aţi spus la decorarea dvs. la Cotroceni este o exaltare, din punctul meu de vedere.

    Nu m-am recunoscut niciodată în „valorile“ promovate de preşedintele Băsescu, cum nu m-am recunoscut niciodată în guvernul Ponta. Lucruri despre care am scris deseori în „Observator cultural“.

    Vasile Paraschiv a refuzat o decoraţie de la Traian Băsescu: „Eu nu sunt ca un câine, căruia dacă îi dai o felie de salam el nu mai latră, tace din gură şi te lasă să intri în curtea stăpânului şi să furi totul“. Nu zic că trebuia să refuzaţi decoraţia, zic doar că în amintirea paginilor extraordinare pe care le-aţi scris despre Regele Mihai, ar fi trebuit să vă gîndiţi de două ori – cînd aţi primit decoraţia – la modul în care Regele Mihai a fost făcut de Traian Băsescu „trădător“ şi „slugă la ruşi“.

    Şi, la fel de interesant este de cercetat cum a ajuns Elena Băsescu parlamentar european şi cum s-a comportat în Parlamentul European…

    Legat de interviuri. Nu-mi propun să fiu „frumos“ cînd fac interviuri. Mi-am făcut şi îmi fac doar meseria de jurnalist şi de jurnalist cultural. Şi aş mai face oricînd un interviu cu dvs., dar nu ştiu dacă veţi dori să staţi de vorba cu un „antisemit“ tocmai ieşit din „baia turcească“.

    Cu stimă,
    Ovidiu Şimonca

    • Domnule Simonca a va defini optiunea (politica sau de alta natura) prin critica optiunii altuia pare o atitudine cam de gica contra. Inteleg ca optiunea dvs. pentru a evita criticile este lipsa optiunii. Cu Basescu n-ati rezonat, in Ponta nu va regasiti, lui Iohannis sigur ii gasiti ceva hibe. Sper ca sunteti credincios, altfel mi-e mila de dvs. Inteleg ca atitudinea asta va permite sa scuipati sarguincios in sus la dvs. in cort, dar ceea ce nu pot sa inteleg este de ce simtiti nevoia sa sariti, de doua ori chiar, afara din baie si asta aici pe contributors. Topaiti, domnule la stirpea lui Barbu ca sigur obtineti si aplauze!

    • Salutara interventia d-lui Simonca. O adevarata lumina.

      Ce bine ca am aflat si noi, in sfarsit, care e, de fapt, misia jurnalistului cultural: sa faca politica, dom’le. Sa combata. Plus procese de intentie tuturor intelectualilor care au alte optiuni.
      Si nu oriunde, ci in paginile organului cultural la indemana.
      Bravos!

      Opera proprie? A se slabi. Comentariu cultural, actualitate? As, cine a facut vreodata asa ceva?
      Uitati-va, bunaoara, la Eminescu – publicistica lui musteste de politica.
      Sigur, lasam la o parte ca amanuntul ca el nu scria intr-o revista culturala ci intr-una de partid (Timpul) :)

      D-le Simonca va marturisesc ca avusesem intentia de a cumpara Observatorul Cultural. Ma intereseaza presa si subiectele culturale.
      Acum renunt.
      Imi dau seama ca e ca si cum as rasfoi … Antena 3. Si nu imi doresc asta, sper ca ma intelegeti.

    • Domnule Simonca,

      Va justificati actiunile si pozitionarile prin exaltarile lui GL din 2014. Ne viriti pe git inca una din insolentele care se ascund sub argumentatiile dvoastra aparent intemeiate, dar gaunoase in esenta.
      E oare GL cel cu exaltarile din 2014 responsabil pentru psihoza „boierii minti” care se-ntoarce hat in negura timpului? Poate ca e responsabil si pentru interviul pe care l-ati realizat cu Andrei Marga, o proba de jurnalism cultural onest, in fapt, ati spalat cu sirg un detestabil cadavru – cadavru si politic, si cultural.
      O fi responsabil pentru ca impartiti redactia cu un membru al fanclubului Ion Iliescu? Paul Cernat i-a lansat volumul de memorii omului care se face vinovat de cel mai hidos moment postdecembrist, mineriada, dar asta nu se pune, caci va e confrate de patimiri intru „decada Basescu”.
      Sau e GL responsabil pentru ca v-ati pus cinstea (ha, ha!) pavaza jurnalismului practicat de Antena 3? E adevarat ca va inruditi cu Mircea Badea in tehnici de cracanare el a picioarelor, dvoastra a logicii si a bunului simt (o sintagma care sint sigur ca va provoaca un suris sardonic).
      Sa fie, poate, GL responsabil si pentru incercarea gretoasa de revizuire (ideologica) a Monicai Lovinescu? Un al scuipat in sus emanat dinspre cercul dvoastra de oameni impliniti si de modele morale…
      Eu zic ca fiecare pasare pe limba ei piere. Desi, ceea ce faceti, e mai mult decit „pe limba ei piere”. Aveti, probabil, certitudinea ca la vremea pensiei dvoastra revista OC va fi o afacere profitabila. Daca nu, ma intreb cum dormiti noaptea?

      Oare de ce isi schimba oamenii parerile? Umbla vorba ca practicati in particular amenintari cu tribunalul, spijinindu-va pe muchii juridici ai finantatorului revistei dvoastra. Ca sinteti… asa, un fel de bully cind sardonic, cind melancolic, dupa parerea mea, ceva extraordinar de provincial, de un prost gust care-ti strepezeste dintii. Se pare ca va depasiti rolul de modest si onest jurnalist cultural. De fapt, umbla mai multe vorbe, asa ca informatia e mai mult decit o simpla birfa. Asa ca de ce ne-am mira ca VT nu are chef de vizite prin tribunale, pentru capriciile unor… ma rog…

      Ceea ce i-ati reprosat lui GL e, pina la urma o chestiune de stil. Si daca „exaltarile” sale pot fi uneori antipatice, macar sint cu mult compensate de onestitatea sa de netagaduit, de-ar fi sa amintesc doar atit. Va asigur ca mult mai antipatica, pentru ca tot a venit vorba de stil, e o ceafa umeda care incheie cu glorie o freza de militian. Mai ales cind ea ajunge o expresie a caracterului posesorului. Sau o marca a unui grup.

      • Asta cu „spalarea cu sirg a cadavrului politic Marga” de catre Ovidiu Simonca e pur si simplu o minciuna. Ori vi s-a relatat doar interviul respectiv si nu l-ati citit, ori v-ati pus imaginatia la treaba. E una sa reprosezi unui ziarist ca nu a fost atat de incisiv cat ar fi trebuit sa fie, alta e sa-l acuzi de spalare de cadavre. Intrebarile puse lui Marga de Simonca contin multe aspecte neplacute, incomode pentru Marga, insa Simonca n-a intrat in el cu tancul. De exemplu, are nu mai putin de 4 intrebari una dupa alta pe aceeasi tema: pe ce s-a fundamentat cand a schimbat conducerea de la ICR Varsovia si a pus-o acolo sefa pe o secretara?
        Pentru dumnevoastra, insa, simplul fapt de a-I fi luat un interviu lui Marga e legitimator pentru acesta si trebuie infierat. Logica de fier.

    • Hai acum, zau asa, faceti si voi discutie, s-o fi intimidat de personalitatea maretului liberal Marga si din toata incisivitatea i-au ramas niste pase la fileu. De unde atita spalat de cadavre si/ ori tancuri vreti si voi.

  14. De Ludo stiu. Scria carti de critica acerba a capitalismului prin anii 50-60. In ciuda temei proletcultiste, recunosc ca avea un anume talent satiric.
    Si in definitv de ce cineva ar trebuie sa se simta jenat ca l-a sustinut pe Traian Basescu? Numai cei care au devalizat tara asta si trompetele lor pot sa faca un bilant negativ celor 10 ani de presedentie Traian Basescu. Ca sunt si umbre? Sigur ca sunt. Politica e lumea posibilului si a compromisului, este imposibil sa nu gasesti umbre in activitatea unui politician. Doar sfintii sunt fara pata.
    Doar semianalfabetii in cautare de senzational citesc articolase in revistele de moda despre Presedintele Kennedy despre cat era acesta de afemeiat si ce aventuri avea cu Merlilyn Monroe. Evident ca sunt si oameni care icnesc scrierea de astfel de articole. Oamenii cultivati citesc carti despre impactul acestui presedinte in istoria Americii. Asa si cu Traian Basescu.
    Fiecare alege in ce categorie doreste sa se aseze.

  15. E penibila atacarea lui Ovidiu Simonca de catre unii comentatori. O S este o persoana mai mult decat decenta, realizatorul celei mai bune si citite in partea sa culturala din Romania. Ca partea de opinii politice e criticabila e altceva. A pastra decenta polemicii e esential intr-o societate civilizata.

    • @ „lucid” sau ţuţărul agreat al W.O.C-ului
      Este oribil să nu realizaţi adevărata esenţă a măsluitorului agent cultural Ovidiu Şimonca şi a echipei pe care o conduce-n luptă salivară printre care poeţi de renume mondială şi pe care îi periaţi cu pasiune profundă şi linguşeli de-un strălucitor clei ca dovadă coerentă firească a urmelor groaznicelor decadenţe ale oficinelor de propagandă post-comunis-securiste.
      A nu remarca cultura politică şi politica culturală, în societatea postcomunistă de azi, produsă vehement de Observatorul Cultural al timonierului Şimonca, daţi dovadă de o flagrant-orbitoare lipsă de luciditate explicată poate doar de drogul menestrelului inoculat pervers măsluitor de sensuri şi adevăruri prin îmbătătoare rime şi jocuri de cuvinte şi vorbe de duh pervertind permanent spiritul oribil deformînd libertăţi.
      Dar asta este firesc cînd tot zăcînd într-un spaţiu fetid, pătruns natural pînă-n gînduri de miasmele cele, să nu mai realizezi josnicia ucigătoare.

  16. EXEMPLUL lui VASILE PARASCHIV este UNIC !
    Nu mai există mai nimeni în România de azi să refuze cu astfel de atitudine
    o medalie oferită de un stat profund oligarhic spoliator totalitar postcomunist securist.
    A refuza o astfe de medalie o fi prea mult pentru unii, pentru cei mai mulţi, dar a spune pe nume adevărurilor este o poveste mult prea complicată pentru toţi de pe peste tot indiferent de unde şi cum.
    Numai că dl.Şimonca se face din nou aici, că nu ştie ce joc joacă, şi asta nu e tocmai de lăudat cu atît mai mult cu cît insistă să se dea curat tocmai cînd acolo la O.C.-ul dînsului pute necurat a nespălat.
    Jurnalistul care face jurnalism la jurnalul împroşcînd abjecţii poleite cu lichelisme mascate produce în realitate ce gen de exaltări, căzînd euforic în ce gen de capcane, întinzînd ce fel de momeli ?

  17. 1. Pare sa aveti o problema de comunicare .
    Pare ca dv. nu intelegeti faptul ca majoritatea cititorilor de pe platforma contributors.ro nu sunt familiarizati cu Adevarurile dv. , deoarece – in cea mai mare parte – nu fac parte din Tagma Credinciosilor A 3 .
    Asta face ca afirmatii axiomatice pentru dv. – ” l-a sustinut fara limita pe TB ” – sa apara pentru ei , cand le raporteaza la Realitate , ca fiind ( cel putin ) bizare .
    Sigur , afirmatiile simplificator – generalizatoare dau bine la persoanele care au naturelul simtitor ; este util sa tineti seama de faptul ca – in mintea celor care poseda oleaca de discernamant – astfel de afirmatii anuleaza instantaneu credibilitatea celui care le produce .
    2. ” Ceea ce cred ca trebuie sa respect este sa fiu argumentat si judicios in afirmatii ”
    Onorabila intentie .
    Ar fi necesara o lunga analiza – imposibil de facut aici – pentru a determina cat sunteti de ” judicios” .
    Este mult mai usor de constatat cat sunteti – dv. aici si dna Musat in text – de ” argumentat ” .
    Eu vad doar un sir de afirmatii / concluzii / judecati de valoare ; nu am reusit sa identific argumentatiile aferente .
    Nu am gasit unde explica dna Musat – pentru cei carora le lipseste fibra morala marca A 3 – de ce sunt atat de infamante optiunile domnului Liiceanu ; ” argumentatia ” subtilei ganditoare pare sa se rezume la clasica afirmatie ” toata tara stie ca TB este un ticalos si cine il sustine este vinovat ” .
    Pentru unii , asta pare insuficient ; in Realitate , A 3 nu a reusit sa conditioneze chiar toata populatia sa reactioneze la stimulul auditiv ” Basescu ” .
    In Realitate , domnul Liiceanu / ” anumiti intelectuali ” nu au avut nici o calitate politica – si-au exprimat optiunile in calitate de Cetateni ( oameni ai Cetatii) ; despre ce ” sustinere politica ” vorbiti ?
    3 . Daca tot vorbiti despre ” infierari ” : expresia ” anumiti intelectuali ” nu-i suna cam ciudat unui intelectual autentic / sensibil , ca dv. ?
    Nu va aminteste de retorica anilor ’50 ?
    4. Nu am inteles cine / unde v-a pus in discutie libertatea de a comenta ceva .
    Totusi , pentru ca demersul dv. sa poata fi luat in serios , io zic ca nu ar strica sa lamuriti cateva detalii :
    – care este motivul pentru care dv. va considerati indreptatiti sa comentati optiunile personale ( private ) ale unui Cetatean ( domnului Liiceanu ) ; sugerati oare ca un Cetatean ( domnul Liiceanu ) nu are dreptul sa faca – liber , nestingherit – optiunea pe care el o considera corecta ?
    – in afara exprimarii unui eventual dezacord fata de acea optiune , ce ar mai putea contine – legitim – un comentariu ?
    – dv. , dna Musat , OC , sunteti oare vreo Inalta Instanta , investita cu autoritatea morala sa judece si sa dea sentinte asupra moralitatii optiunilor personale ( private ) pe care le fac oamenii Cetatii ?
    – care sunt argumentele / faptele care va recomanda – pe dv. / dna Musat – pentru a cenzura moral alegerile pe care le fac semenii dv. ; va inchpuiti oare ca aveti un ( necesar ) ascendent moral asupra lor ?
    Sunt sigur ca intelegeti posibilitatea ca – in lipsa unor explicatii convingatoare – demersul dnei Musat / dv. sa para a fi doar o mica barfa de mahala si sa fie – eventual – diagnosticat ca delir , isterie , halucinatie , …
    5. Incerc sa va explic : daca eu – dl. Nimeni – v-as parafraza si as spune ca „optiunile politice ale unui critic literar / jurnalist cultural poate ca ar trebui sa-l indemne la o privire in interiorul lui ” , cum a-ti considera acest demers ?
    Ridicol , nu ?
    Oare dv. / dna Musat nu va gasiti in aceeasi postura – absolut ridicola – in raport cu domnul Liiceanu ?
    De fapt , nu este o chestiune legata de persoane ; demersul este ridicol in sine , pare o idee marca conu’ Leonida / coana Eftimita , versiunea 2.015 .
    6. ” …daca noi suntem in postura lui Sebastian ? ”
    Se poate .
    Unii – Zoe Petre , Radu Calin Cristea , Serban Foarta , rafinatii intelectuali de la A 3 , … – va vor confirma aceasta posibilitate .
    Presupun ca altii – domnul Liiceanu , domnii Plesu , Patapievici , Cartarescu , Cornea , … – vor ramane lucizi si onesti .
    Ramane ca dv. sa alegeti .
    7. Aoleu , mai bine va faceati ca nu intelegeti despre ce / cine e vorba .
    Faptul ca va grabiti sa raspundeti la un articol – de un sarcasm ucigator – in care domnul Liiceanu nu va numeste , sa fie oare
    – o reactie de tip nevrotic ( va bagati in seama )
    – expresia unui nemarturisit complex de inferioritate
    – expresia faptului ca ( totusi ) va simtiti cu musca pe caciula
    – expresia faptului ca nu realizati ridicolul situatiei in care va gasiti
    Gestul face vizibila – inca o data – diferenta de clasa dintre domnul Liiceanu si dv. / dna Musat / OC .
    8. Intr-o Democratie , nimeni / nimic ( in afara bunului simt ) nu va va impiedica sa aberati .
    Veti avea – intotdeauna – publicul dv. ( care va coincide cu cel al A 3 / PSD ) .
    Uneori ( ca acum ) veti reusi sa provocati altora buna dispozitie ( din cauza diferentei intre ceea ce va inchipuiti dv. a fi si ceea ce sunteti ) .

  18. Bine că aţi amintit de Ludo. Am citit în copilăria mea parodiile scrise de Ludo, erau cea mai mizerabilă, ticăloasă şi mincinoasă reflectare a realităţii politico -sociale interbelice. Inclusiv Şef Rabinul Şafran a scris cuvinte grele despre Ludo.
    Fostul preşedinte are cam aceleaşi vederi ca ale lui Ludo despre aceiaşi perioadă.
    Domnule Liiceanu cărţile dumneavoastră nu au nimic de a face cu stilistica articolelor dedicate fostului preşedinte.
    Pentru că în cărţile dumneavoastră militaţi pentru demnitate!

  19. In final inclin sa cred, sa doresc si sa sper ca totusi dlui Liiceanu, intr-un alt final, ii va parea putin macar rau ca a scris acest text, sau ca l-a scris asa, pe care nu as vrea sa il vad intr-o viitoare carte a domniei sale oricat de magistral este el scris. Nu are nici o tenta macar vaga de compasiune, nu pare a lasa locul nici unei posibile iertari. Dupa un astfel de text nu prea mai poti spune eventual pardon. Ce-i de facut?

    • @ Serafim,
      pentru intrebarea ta de sfirsit („Ce-i de facut?”) citeste-i pe Belinski si Lenin. Sigur te vor multumi mai mult decit
      „oricat de magistral este el scris” un text al dlui Liiceanu.

  20. Un proverb romanesc spune: „Lauda de sine nu miroase-a bine!” sau in versine latineasca „Philosophum non facit barba”. Ca unu-i omul si alta-i opera lui. Au mai fost si altii cu opere mari si cu optiuni politice. Sadoveanu, spre exemplu. Si cati altii.
    Dar sigur, nu se pot face comparatii intre oameni, fie ei si de cultura. Fiecare in felul sau, iar la urma urmei, mai importante sunt urmele lasate peste timp, decat slabiciunile contemporane.
    Se spune ca filosoful Diogene din Sinope i-ar fi raspuns lui Alexandru Macedon, care l-ar fi indemnat sa ii ceara ce are nevoie, ca doar era regele lumii: „Nu poți tu să-mi dai ceea ce îmi iei: dă-te la o parte din lumina soarelui!”. Alte vremuri, alte caractere …

    • „Barba nu-l face pe filozof” NU este echivalent „Lauda de sine nu miroase-a bine!”

      Eu zic sa va mai ginditi un pic data viitoare cind va expuneti cultura

  21. Te apuca rasu-plansu,cand vezi,si nu crezi,ca o mana de intelectuali ,atat cat ne-a mai ramas dupa dezastrul comunist,se iau la cearta,pentruce?,la urma urmei?Domnilor intelectuali!Tara se scufunda,ne pleaca copiii unde vad cu ochii,,,retinerile” DNA-ului,arata dezastrul economic si moral in care a ajuns tara asta,datorita cui?datorita noua tutruror dar mai abitir clasei politice,cu concursul ,,intelighentiei” dela noi.Aceasta ,,intelighentie” a avut si are pilda poloneza,il are pe Havel, dece nu se uita pleiada de certareti intelectuali la asemenea pilde ?Dece va luati de par pentru te miri ce,cand tara arde,domnilor intelectuali?Dece?

    • De ce ?!

      Pentru ca oamenii trebuie sa aiba mintea ocupata cu :

      • Cum recunoaştem un prost – 12,396 Vizualizari
      • Despre neajunsul de a scuipa în sus – 9,296 Vizualizari, etc., etc., etc.

      si nu cu probleme ca cele de mai jos ( … ) care trebuie sa ramana periferice cum ar fi de exemplu :

      Reeducarea” prin tortură : Penitenciarul Piteşti 1949 – 50, Piaţa Universităţii 13-15 iunie 1990 – 522 Vizualizari

  22. Despre „neverosimila faptura a libertatii” si consecintele ei metafizice

    Dupa 25 de ani de libertate , cetatenii Romaniei democrate si europene au ocazia sa citeasca ( sa adaptam aici un titlu kantian ) un fel de neverosimile ” Prolegomene la orice metafizica viitoare a scuipatului care se va putea infatisa drept stiinta ” ( textul de mai jos este strict autentic ):

    ” Și-având eu în minte povestea cu Sebastian, m-am gândit să vă spun și vouă, dragi fete și băieți de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu: înainte să scuipați în sus, cu garanția că veți primi totul înapoi, puneți și voi mâna și scrieți un Jurnalul de la Păltiniș, o Despre limită sau vreo Ușă interzisă. Sau măcar puneți mâna și traduceți un Sein und Zeit. Sau vreun dialog din Platon. Sau, dacă nu vă plac chestiile astea și nici autorul, scrieți niște Parabolele lui Isus. Sau Despre îngeri sau măcar ceva, acolo, niște Minima moralia. Sau traduceți Plotin. Iar dacă, ocupați din adolescență cu scuipatul, n-ați avut timp de greaca veche, măcar scrieți ceva cam ca minunea asta de carte: Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății. Sau Când Socrate nu are dreptate. Și dacă nu vă plac nici astea, luați ca model Omul recent. Sau Ochii Beatricei. Sau Discernământul modernizării. Traduceți teatrul lui Ionesco! Dați-i o replică Infinitului dinăuntru! Iar voi, tovarășe dragi de la O revistă-din-stirpea-Săptămânii-lui-Barbu, scrieți ceva în genul Intimității secolului al XIX-lea. Sau poate un roman: Viața începe vineri. Sau: Viitorul începe luni. Faceți și voi vreo hermeneutică fină a lui Caragiale ca în Lumea ca ziar, că doar ați făcut Filologia…
    Vedeți câte opțiuni aveți? E-atât de simplu! După ce veți face unul sau altul din lucrurile astea, puteți scuipa liniștiți. Scuipatul vostru, îmblânzit de cultură, vă garantez, o să traverseze timpul. Până una-alta, tot scuipând în sus, riscați să albiți.”

    Si acest text va ramane pentru eternitate ( ca si altele asemenea ) deoarece dupa tot atatia ani de libertate , democratie , cultura si reintrare a noastra in Europa , modelul de dialog oferit neamului de catre modestia corifeilor lui culturali nu difera prea mult de ceea ce hâtrul Ion Creanga, cu mult umor , intelegea prin „stuchitul mâţelor”.

  23. E rrregretabil ca s-a ajuns la certuri intre cei atât de putini, incât se citesc reciproc, in lipsa oricarei intentii de a se adresa masilor priponite in semiîntunericul tv. Temeiul neajunsului de a scuipa in sus este pentru poporul muncitor consternarea ca megaintelectualii au totdeauna dreptate! Morala emanata fiind ca numai dialogul civilizat, cu vreun membru GDS intermediar, poate permite tineretului nestiutor sa inteleaga social in profunzime, de la hulitul in jos Iliescu, dinamica fara egal a istoriei postbelice: https://www.youtube.com/watch?v=3iMlCvvJ95o

  24. Institutului de Studii Populare i s-a alăturat o echipă de profesioniști, nume importante ale politicii, culturii și intelectualității românești.

    Valeriu Stoica, Președinte onorific

    Consiliul academic
    Valeriu Stoica

    Tom Gallagher

    Petre Guran

    Gabriel Liiceanu

    Virgil Nemoianu

    Radu Preda

    Roger Scruton

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro