luni, septembrie 28, 2020

Despre nevoia de criterii adevărate de performanță. Cu referire la administrația publică locală din București.

Pentru că imaginile sunt, de multe ori, mai puternice decât cuvintele, vă propun, în loc de introducere, două fotografii făcute în București.

Pentru început, cred că trebuie evidențiat faptul că, în ambele cazuri, sunt utilizate referințe instituționale (primăria, consiliul). Desigur, în spatele acestor inițiative se află persoane concrete, cu obiective și interese, electorale și nu numai, la fel de concrete. Dar crearea unui paravan de protecție față de critici sau nemulțumiri reprezintă motivul principal pentru care această abordare indirectă a fost preferată. Prin avansarea unor explicații alternative convenabile pentru ceea ce vedem în fotografii, se consideră probabil că respingerea reacțiilor negative este credibilă și eficientă.

Astfel, ar putea fi invocate mai multe argumente. În primul rând, s-ar putea afirma că inscripționarea este o formă de informare publică. Ea ar materializa un obiectiv legitim și lăudabil. În al doilea rând, s-ar putea declara că, prin inscripționare, este îndeplinită cerința, de asemenea importantă, de a răspunde în fața cetățenilor în ceea ce privește gestionarea fondurilor publice.

Cred că ambele justificări ar trebui respinse pentru motive pe care mă voi strădui să le prezint în continuare fără partizanate păguboase sau standarde duble.

Inscripționarea autobuzelor STB cumpărate în 2018 face parte dintr-o strategie mai amplă de promovare a unui palmares cosmetizat al Primarului General și al Consiliului General al Bucureștiului. Temele și mijlocele folosite în această direcție sunt variate și, pe măsura apropierii de alegerile locale, este probabil să asistăm la multiplicarea lor1.

Inscripționarea autobuzelor a costat. Cât anume reprezintă, desigur, un aspect important. Discuția, însă, nu trebuie limitată la ponderea sumei, probabil mică, în bugetul primăriei/ STB. Pentru că reflectă doar interesele unui grup restrâns de persoane și nu are o cât de mică utilitate publică, cred că, oricare ar fi suma, este vorba de o cheltuială inutilă, de risipă.

În ceea ce privește identificarea motivelor acestor acțiuni, cred că este o ipoteză legitimă aceea că, deși are un rol central, nu toate firele duc la … doamna Firea! Există, foarte probabil, și alte persoane care au fost și sunt interesate – ca reflectare a unor obiective individuale, de grup sau de organizație – de promovarea unor astfel de acțiuni strict propagandistice. În același timp, trebuie menționat explicit faptul că, în asemenea cazuri, responsabilitatea nu scade proporțional cu numărul participanților, ci rămâne, pentru fiecare din aceștia, integrală.

Oricare ar fi organizația avută în vedere (partid, minister, primărie, consiliu, etc.), cred că rolul departamentelor operaționale/ specializate în ceea ce privește stabilirea obiectivelor, repartizarea resurselor și pregătirea și adoptarea deciziilor reprezintă un subiect la care merită reflectat. Nu este vorba de vreo diluare a responsabilității conducătorilor. Aceștia trebuie să răspundă, inclusiv pentru eșecuri sau erori ce nu le aparțin direct, dar sunt ale organizației pe care o conduc. Demisia are, în această privință, o funcție corectivă importantă. Nu mi se pare, însă, productivă nediscutarea contribuției esențiale a aparatului birocratic, dacă nu neapărat în stabilirea țintelor (deși potențialul de influențare informală este real și, de aceea, constituie o problemă), cu siguranță în operaționalizarea parcursului de urmat pentru atingerea acestora. Prevederile concrete reflectă într-o măsură considerabilă opțiuni și soluții oferite de palierele subordonate. Dacă discutăm despre obiective și decizii controversate sau greșite, este de dorit ca tocmai departamentele specializate, în virtutea prezumției de competență specifică superioară, să reziste și să corecteze argumentat, nu să execute supus.

Cred că sunt inacceptabile laudele, directe sau aluzive, atunci când rezultatele: a) se referă la aspecte aflate explicit și integral în „fișa postului” și b) sunt finanțate din resurse ce nu au fost generate de cei care le gestionează. În asemenea situații, succesele sunt inventate și, de aceea, nu ar trebui să genereze beneficii, ci costuri de imagine și nu numai.

În absența unei contribuții proprii semnificative, în orice modalitate s-ar manifesta aceasta (interes și efort pentru promovarea unui proiect2, identificarea unor surse suplimentare și neîmpovărătoare de finanțare, optimizarea execuției prin scurtarea termenelor sau reducerea costurilor cu menținerea calității, etc.), obiectivul urmărit este cosmetizarea și îmbogățirea propagandistică a activității administrației locale. Pentru că, dacă realegerea ca primar sau consilier municipal sau promovarea într-un departament al primăriei, reprezintă ținte urmărite, încercările de modificare într-un sens pozitiv a unui palmares sărac și/ sau controversat devin obligatorii. Ceea ce, desigur, nu le face onorabile și acceptabile.

Din păcate, există o tradiție, să sperăm că nu pe deplin consolidată și acceptată, de promovare a unor succese inventate ca contraponderi la eșecuri reale. Exemplul cel mai semnificativ îl reprezintă programele electorale, cu care au fost câștigate mai multe alegeri locale, centrate pe așa-zisa gratuitate oferită (falsă generozitate!!) de primari și primării de sector pentru reabilitarea blocurilor din București3. Este suficient să ne gândim la sursa adevărată, și singura, a fondurilor alocate pentru reabilitare pentru a înțelege deplin conținutul abuziv al respectivelor mesaje electorale.

Succint spus, se urmărește obținerea recunoștinței publice și materializarea acesteia prin vot, sprijin popular, imagine pozitivă, etc. Dar mă îndoiesc că, în asemenea cazuri, ele ar fi meritate.

Este firesc ca neîndeplinirea sarcinilor profesionale să fie sancționată, ceea ce nu înseamnă că îndeplinirea lor „normală”, dar doar atât, ar trebui recompensată în vreun fel. Recompensele, oricare ar fi natura lor (premiere, promovare, câștigarea alegerilor, etc.), ar trebui rezervate pentru ceea ce se face în plus și mai bine.

Lipsa unor indicatori valizi de evaluare a performanței4 – chiar în forma minimală a unui set de bază – reprezintă un obstacol major pentru identificarea riguroasă a meritelor autentice și atribuirea recompenselor. În schimb, ea permite proliferarea autoevaluărilor superlative nejustificate și abundente precum și a așteptărilor și pretențiilor ce rezultă din ele.

Lista problemelor reale de rezolvat este lungă, iar soluțiile nu sunt neapărat simple și cu termene de realizare scurte5. Este un adevăr banal că Bucureștiul, la fel ca multe alte localități din întreaga țară, are nevoie de administratori cu adevărat onești, competenți și performanți. Dar calea pentru obținerea acestui rezultat nu reprezintă deloc o chestiune banală. Aceasta presupune, printre altele, și existența unei mase critice de cetățeni interesați în bunul mers autentic al treburilor publice și care exercită o presiune constantă, la alegeri și între alegeri, în acest sens.

Ambele aspecte au conținuturi, repere (termeni de comparație, criterii de evaluare) și așteptări dinamice (foarte bine astăzi poate însemna insuficient mâine). De asemenea, ele sunt permanent încărcate cu dileme, dificultăți și obstacole manifeste și latente. Cred, însă, că nu reprezintă un motiv de descurajare nevoia fără sfârșit de a obține rezultate mai bune și de a apăra progreselor realizate. Adevărații inamici sunt alții. Absenteismul, scepticismul atotcuprinzător și optimismul apologetic, neîncrederea paralizantă și încrederea oarbă, falșii experți, selecția negativă, autosuficiența sau disprețul sunt doar câțiva dintre ei.

NOTE______________________

1 Alte componente: reclame TV, radio, on-line, campanii de publicitate mascată, tentative de asociere la proiecte cu impact și imagine pozitive.

2 Una din multele capodopere ale lui Akira Kurosawa (A trăi, 1952) ar trebui, cred, să fie cunoscută de toți cei care lucrează sau doresc să lucreze în administrația publică centrală sau locală. Bogăția ideatică a filmului este remarcabilă. Și, fără a fi tezist, el comunică cu claritate menirea autentică dar și pericolele asociate statutului de funcționar public.

3 Să ne amintim și de pancartele ce anunțau că un parc, o parcare, etc. au fost amenajate de primăria X, primarul Y. Între timp, multe dintre ele au dispărut, deoarece și personajele respective nu mai sunt prezente în viața publică. Dar mentalitatea care le-a generat se pare că încă supraviețuiește.

Transferând metoda demonstrației prin reducere la absurd în domeniul social, ne putem gândi ce s-ar întâmpla dacă, peste tot, ar apărea anunțuri de genul: În această clasă predă profesorul …; în acest salon tratează bolnavii doctorul …; gunoiul de pe această stradă este ridicat de echipa … condusă de …; la acest strung lucrează muncitorul … Mai departe, în funcție de creativitatea și inspirația poetică a fiecăruia – cu care, după cum bine se știe, suntem din belșug înzestrați – am putea vedea și variațiuni mai înflăcărate: Elevii acestei clase, fragede vlăstare, devin oameni de nădejde ai patriei datorită abnegației învățătoarei … Din fericire, niciuna din aceste profesii nu are în vedere asemenea ridicole și jignitoare reclame. De ce o fac unele primării și unii primari?!

4 O listă, incompletă, de atribute ale indicatorilor de performanță: obiectivi/ independenți de evaluatori, măsurabili, concreți, expliciți, relevanți/ importanți pentru activitatea evaluată, controlabili și verificabili, exigenți, identici pentru toți cei ce îndeplinesc o anumită activitate, cu niveluri de clasificare (de exemplu, performanță sub medie, medie, peste medie).

5 Cred că nu trebuie ignorate problemele așa-zis mărunte, cum este, de exemplu, afișajul stradal haotic, abundent și deplorabil care invadează, agresiv și ilegal, aproape orice suprafață aflată la dispoziție. O temă deloc secundară este, în acest context, acomodarea cu o stare proastă a lucrurilor la care, chiar dacă în măsuri diferite, suntem totuși cu toții predispuși.

Despre nevoia de criterii adevărate de performanță. Cu referire la administrația publică locală din București.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Inscriptionarea autobuzelor e nimic! „Peanuts”!
    Luati la puricat clipurile video, difuzate la sectiunea „publicitate” a televiziunilor „de casa”ale PSD -ului! Clipurile auto-laudative cu fertilizarea in vitro, cu programul de consolidare a blocurilor cu risc seismic etc. Adicatelea, primaria cheltuieste pe publicitate auto-laudativa la televiziuni private, cumparand, cu banii contribuabililor, bunavointa acelor televiziuni fata de doamna Firea-Pandele. Aici as vrea sa vad o investigatie jurnalistica amanuntita!…
    Mentalitatea de jupan al banului public a facut victime printre toti primarii Bucurestiului, insa doamna Firea-Pandele a trecut la un alt nivel.

    Abia atunci cand se va fi ridicat nivelul de educatie, de competenta si de constiinta al celor ce ajung primari, vom avea sansa unei alte mentalitati a edililor, sansa progresului. Cu cocalari si mahalagioaice n-avem nicio sansa!

    Oradea, Clujul, Aradul, Timisoara, Piatra Neamt si cate alte orase din Romania „dau rusinica” Bucurestiului, ramas in urma, impietrit in alta epoca.

    Omul sfinteste locul, nu viceversa!

  2. Politica e strans legata de perceptia publicului iar aceste reclame mai mult sau mai putin mascate sunt clar gandite sa faca publicul sa creada ca Primaria chiar se ocupa de ei. Din pacate in Romania primarii nu lasa faptele sa vorbeasca despre ei, ci au nevoie de reclama pentru a-si proiecta imaginea unui gospodar vrednic care se ocupa de treburile urbei.

    Rezultatele reale insa se vad, aud si simt zilnic in acest oras si cu siguranta nu sunt unele placute, ba din contra, parca orasul asta e mai gri si mai poluat, un kitsch de la un sector la altul. Nu contest faptul ca sunt mult prea multe probleme sa fie rezolvate toate in 4 ani, dar prioritatile primarilor au fost legate mai degraba de „coafarea” orasului, nu de rezolvarea problemelor, un fel de a baga mizeria sub pres asteptand vremuri si mandate noi.

    Vor urma „reclame” si mai agresive in preajma alegerilor cand se vor impauna cu realizari minime dar transformate in realizari epocale, cu idei viitoare si proiecte fantasmagorice ca apoi sa ne promita din nou miere si lapte. Poate totusi anul asta iesim la vot si cerem primarilor (..de ce sunt 7 pt un oras nu reusesc sa inteleg, dar asta e alta discutie) sa isi faca treaba cum trebuie sau sa lase locul altuia mai bun.

  3. In 30 de ani, la nivel urban si rural, primariile nu au avut nevoie de competenta. Locuitorii s-au lasat mituiti si manipulati pe principii paternaliste, dupa care statul face totul. Multe s-au construit haotic si fara a se avea in vedere nevoile locuitorilor. M-me Firea de cate ori a aparut la tv. niciodata nu a fost insotita de experti si specialisti. Este multilateral dezvoltata in manipulare si minciuna prin omisiune.

  4. Sa aplauzi un politician pentru ca a construit un spital, o școala, o strada, cu bani publici este ca și cum ai aplauda bancomatul ca îți da bani!

  5. Mda. E etic, dar imoral. De ce e imoral, este evident, dar desi contraintuitiv, este etic, pentru ca alegatorii au componenta CMB, si au investit incredere ca membrii CMB sa cheltuiasca bugetul pe ce considera oportun. Nu s-a incalcat nici o lege. O fractiune din acel buget a fost alocat, urmare a votului din CMB, inscriptionarii autobuzelor, beculetelor, concertelor cu diversi guristi etc. Singura lectie este: ai grija pe cine votezi. Nu ca e rau articolul, e o critica fundamentata, dar ce fac alesii, odata alesi, daca nu e ilegal poate fi cel mult imoral la modul ‘in loc sa aloce bani pentru spitale, isi fac clipuri publicitare’. Dar nu e ilegal, n-ai ce le face pana la urmatoarele alegeri. Dura lex, sed lex.

  6. Inscriptionarea cu numele institutiei este ceva perfect normal. Este o practică cat se poate de conformă cu standardele europene.
    Inscriptionarea cu ”primăria X” sau ”Consiliul local X” fără numele sau apartenența politică a persoanelor care temporar ocupă poziția respectivă este cât se poate de justificată pentru orice investiție publică.
    Este greșit să presupunem că inscripționările de acest fel sunt publicitate pentru o persoană, exceptând situația în care sunt realmente realizări pe care publicul le apreciază. Dacă populația vrea piste de biciclete și trotinete electrice, autobuzul spune că noi cumpărăm autobuze deși voi vreți piste de bicicletă, și este potențial o reclamă negativă.
    Pentru un adevărat om de dreapta, achiziționarea de autobuze de primărie este o ingerință a statului nejustificată într-un domeniu care ar putea fi privat. Ceea ce pare a fi reclamă este ai degrabă anti-reclamă.

    • Se vede ca stimabili nu stiu cum sa produca bani, suprafetele acestor autobuze putand fi fiind vandute pt reclama pe bani frumosi.

      • Rămâne destul loc.

        In mod normal se folosește o folie care poate fi data jos și înlocuita.

        Dacă plătește bine clientul, se poate și acoperi partea cu primăria.

        • În măsura în care clientul nu dorește să-și compromită imaginea prin asociere cu autobuzele municipalității, va găsi alte metode de a-și face publicitate. Iar clientul care își face totuși publicitate pe autobuzele unei municipalități cu administrația compromisă în ochii cetățenilor, o face de-obicei strâns cu ușa, ca o formă de subvenție mascată pentru respectiva municipalitate.

          • @Ursul Bruno – spartine cumva municipalitatii, Antena 3 ? Functioneaza pe bani publici Antena 3, ca autobuzele municipalitatii?

            Poate sa nu-ti placa Antena 3, fiindca spune tot felul de lucruri care contrazic povestile progresiste, dar o anumita audienta are si e autentica. Oamenii se uita la Antena 3 din proprie vointa, nu pentru ca ar fi singurul post TV si apartine municipalitatii. Autobuzele de asta se folosesc, fiindca sunt singura optiune si apartin municipalitatii.

    • Articolul analizează inscriptionarea abuzivă cu numele instituției, pentru captarea bunăvoinței publice în scopuri electorale. Inscripționarea sobră și discretă cu numele instituției, din motive tehnice și legale, nu face obiectul articolului.

      Articolul analizează un abuz public revoltător.

      Nu există standarde europene în acest domeniu. Invocarea „standardelor europene” pentru legitimarea naravurilor locale amintește insulele din Pacific unde se invoca voința Reginei Victoria pentru menținerea unor ritualuri canibale.

      Publicitatea electorală mascată și abuzivă pe bani publici este și o consecință a privatizării funcțiilor și demnităților publice prin sistemul cumpărării lor de la partide: plătești la partid pentru locul eligibil din administrația publică, vei considera postul ca pe o proprietate de care poți dispune discreționar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Andrei Musetescu
Andrei Musetescu
Andrei Mușetescu (1953, București) Sociolog. Activitate: Cercetări de piață, studii media, cercetări cu tematică socială și politică.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se stinge un sat în România

Satul Șirnea din comuna Fundata, județul Brașov este deja bine cunoscut de publicul românesc. Imagini feerice din acest sat de munte circulă...

Asaltul asupra cunoasterii, ratiunii (common sense) si alunecarea spre intuneric

Am fost ispitit sa scriu intoarcerea in Evul Mediu gandindu-ma la faimoasa “e pur si muove” a lui Galileo Galilei, astronomom ,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.