Cred că este dezirabil ca Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în curs de finalizare, cel puțin ca propunere a României, să relanseze și dezbaterea publică referitoare la proiectele de țară. Includerea PNRR, ca resursă suplimentară, în contextul mai amplu și cu orizont de timp mai îndelungat al proiectelor de țară este legitimă datorită necesarei compatibilități a celor două. Astfel, PNRR, fără a își dilua sau pierde statutul propriu, ar trebui valorificat, continuat și amplificat prin proiecții ambițioase și realiste ale României anilor 2030 și 2050.
Dacă aserțiunea introductivă este corectă, o consecință imediată cred că o reprezintă impasul generat de stadiul incipient de elaborare a proiectelor de țară. Ceea ce ar trebui să ofere reperele strategice de ordin superior pentru programele sectoriale se află într-o stare de subdezvoltare costisitoare și cu potențial semnificativ de limitare dramatică a dezvoltării viitoare a țării.
Proiectele de țară nu reprezintă sarcini banale și simple în niciuna din etapele lor (cadru de referință și obiective strategice; operaționalizare: programe concrete, indicatori de performanță intermediari și finali; implementare, monitorizare, evaluare). Deși se referă la un alt moment istoric, cred că următoarele afirmații ale lui Lech Wałęsa și Adam Michnik, inspirate de o zicală poloneză, își păstrează neștirbită actualitatea:
”Pentru a trece de la capitalism la comunism nu e greu – e suficient să naţionalizezi şi să-i bagi pe patroni la puşcărie. Invers, ca să treci de la comunism la capitalism e mult mai complicat. E ca în cazul ciorbei de peşte: o poţi obţine dacă ai peşte, dar, după aceea, nu mai poţi face peşte din ea …”[1]
”… «În ce constă diferența dintre un acvariu și o supă de pește?» …
«Din acvariu se poate face o supă de pește, dar dintr-o supă de pește nu se poate face un acvariu. Practic, toată această transformare – de la comunism la democrație, de la un sistem plin de ordine venite de sus către o economie de piață – reprezintă tocmai această transformare a supei în acvariu.» …”[2]
Complexitatea, interdependențele și condiționările reciproce, timpii lungi de confirmare a schimbărilor în bine autentice, substanțiale și nereversibile reprezintă argumente suplimentare pentru urgența temei în discuție.
Proiectarea viitorului dezirabil, orientat de valori, principii și aspirații pozitive, este necesară și există țări care s-au angajat deja pe această cale. Ceea ce se întâmplă astăzi, de exemplu, în tot mai multe industrii reprezintă o adevărată ruptură față de ceea ce erau până nu de mult considerate producție și produse de vârf. Această a patra revoluție industrială reconfigurează inovația tehnologică, producția mașinilor și echipamentelor industriale și utilizarea acestora. Iar pentru a contribui și a valorifica beneficiile este nevoie de o populație – în sensul cel mai cuprinzător al termenilor – sănătoasă, educată, prosperă și, atât cât e omenește posibil, optimistă.
Pentru a putea atinge aceste ținte și a evita decuplări costisitoare[3] cred că proiectele de țară reprezintă un imperativ major al prezentului. Desigur, nu și singurul.
Proiectele de țară în educație, sănătate, economie, justiție și administrație publică (inclusiv pe dimensiunea controalelor și contraponderilor) reprezintă structura de rezistență a tuturor celorlalte. Ar fi însă o eroare dacă s-ar crede că doar după finalizarea primelor ar trebui să fie începute celelalte. Dependența și influențarea reciprocă reprezintă doar câteva aspecte ale dificultății menționate anterior. Există cred cel puțin două argumente în favoarea unei abordări concomitente și integrate:
- este dificil de imaginat un domeniu trainic de excelență, oricare ar fi acesta, atunci când starea celorlalte este precară;
- succesele dintr-un domeniu au efecte pozitive, directe și indirecte, imediate sau manifestate mai târziu, asupra multor altora, dacă nu cumva chiar asupra tuturor celorlalte; de asemenea, pentru că nu există izolare și autonomie deplină, eșecurile se propagă și influențează negativ atât situația de ansamblu cât și fiecare alt domeniu în parte.
De exemplu, reducerea abandonului școlar, tratată în PNRR ca o direcție de acțiune prioritară în educație, nu reprezintă sarcina exclusivă a sistemului de învățământ și nu poate fi realizată cu adevărat doar în interiorul acestuia. Abordarea acestei probleme fără menționarea, chiar și numai la modul general, a cauzalității sale multiple (economică, socială, culturală) precum și setul de măsuri/ investiții avute în vedere (mecanism de avertizare timpurie, scheme de granturi, program de burse punte pentru liceu) cred că arată că PNRR nu conține proiecte de țară ci doar schițe preliminare și parțiale ale acestora.
Fără a reprezenta o temă dominantă a agendei publice, proiectele de țară nu sunt complet ignorate. Din păcate, însă, le este atribuit prioritar un rol decorativ și declarativ, de „îmbogățire” vizionară și patriotică – în realitate, una din manifestările frecvente, și nocivă ca oricare alta, de fals patriotism – a unor declarații de intenție ce nu produc, însă, efectele așteptate și necesare: angajamente și responsabilități asumate, programe și rezultate concrete. Astfel de menționări publice, în documente cu pretenții programatice sau în simple declarații cotidiene, nu reduc dezechilibrul dintre nevoia reală și urgentă de autentice proiecte de țară și penuria răspunsurilor competente și convingătoare.
Cred că marginalizarea proiectelor de țară tinde să devină un obstacol suplimentar pentru reconstruirea credibilității acestora. Proiectele de țară par să fie victime fără vină și să împărtășească soarta amară a altor teme precum reformă, interes național, voință politică sau pact național[4], uzate datorită unei tenace și îndelungate proaste utilizări. În aceeași categorie pot fi încadrate și guvernele din umbră sau departamentele de specialitate ale partidelor, multe abandonate practic astăzi după ce au devenit veritabile potemkinade.
Dacă, dimpotrivă, lucrul e bine făcut (Tadeusz Kotarbiński), cele enumerate anterior și altele își pot (re)dobândi relevanța, valoarea și eficiența. De asemenea, încrederea și sprijinul public.
Degradarea statutului proiectelor de țară datorită marginalizării și reducerii la stereotipuri verbale, la obligații rituale îndeplinite prin formule golite de conținut, la limbuție politicianistă – de altfel, nu atribut exclusiv al unor politicieni – și „cârlige” electorale este neîndoielnic nefastă.
Nu poate fi contestă necesitatea gestionării treburilor curente, multe din ele complicate sau aflate, din motive diverse, într-o situație critică. Dar premisa proiectelor de țară o reprezintă starea actuală nesatisfăcătoare. Astfel, concentrarea atenției și resurselor pe menținerea sistemului în stare de funcționare în parametrii săi actuali nu reprezintă o soluție nici măcar pe termen scurt. Pentru că disfuncționalitățile produc efecte negative ce depășesc tot mai mult capacitatea de intervenție și rezolvare. În consecință, declinul continuă, iar decalajele interne și externe se măresc.
În acest context, cred că investițiile în lărgirea și modernizarea infrastructurii – cu siguranță necesare în toate domeniile, dar nicidecum singurele sau cele mai importante criterii de evaluare – nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor structurale de performanță și competitivitate. Pentru funcționalitatea la parametri înalți e nevoie de mult mai mult, e nevoie – afirmație citită undeva – să se investească și în minți și suflete, nu doar în betoane!
Am menționat anterior reducerea abandonului școlar și ceea ce cred că sunt limitele PNRR în această privință. Voi continua cu un alt exemplu referitor, de asemenea, la învățământ. Dar care este cred valabil și pentru sănătate, administrație, justiție, cultură, cercetare științifică, industrie, agricultură, energie, transporturi, mediu, sport, etc.
Este legitim obiectivul de a avea rapid numai grădinițe, școli și universități noi sau renovate și dotate cu tot ceea ce este necesar. De aceea, investițiile în clădiri și tehnică didactică sunt justificate. Dar ele nu sunt suficiente. O școală frumoasă atrage și reprezintă un semn de respect pentru elevi și profesori. Dar investițiile doar în infrastructură nu garantează și îndeplinirea obiectivului esențial și anume o educație de calitate, performantă și competitivă la toate nivelurile și în majoritatea/ toate unitățile de învățământ. Profesorii incompetenți sau necinstiți produc efecte negative semnificative și de durată chiar și în cele mai moderne școli sau universități. De aceea, limitarea drastică și, într-o perspectivă nu îndepărtată, eliminarea imposturii din învățământ reprezintă o țintă centrală și predominant nemonetară a proiectului de țară în educație.
Tratarea cu seriozitate a proiectele de țară este obligatorie în toate etapele, de la elaborare până la finalizare. În același timp, sunt convins că nu ar trebui să li se atribuie un statut excesiv și nu ar trebui transformate în dogme. Pentru a își păstra rolul pozitiv, este în egală măsură necesar ca proiectele de țară să rămână deschise, să permită evaluări substanțiale exigente și, pe această bază, corecții. Statutul proiectelor de țară nu este periclitat de reflecția critică autentică, căreia cred că îi este străină orice tentație demolatoare.
Proiectele de țară presupun activități de durată, caracteristică ce reprezintă o vulnerabilitate potențială importantă. De asemenea, în niciuna din fazele lor, proiectele de țară nu oferă și nu ar trebui să pretindă că oferă răspunsuri definitive în toate necesarele detalii operaționale. Stabile ar trebui, în schimb, să fie valorile și obiectivele generale și de etapă pe care se poate construi ceva durabil și performant. Construcția însăși va necesita permanente evaluări, corecții și introducerea unor elemente noi, fără a fi înlocuite, ignorate sau periclitate principiile și obiectivele în expresia lor generală.
În acest context, cred că este utilă formularea unor cerințe pentru protejarea proiectelor de țară de neîncredere și contestare:
- criterii exigente, controlabile și obiective – ceea ce, succint spus, înseamnă majoritar măsurabile, cantitative – de evaluare a performanțelor (individuale, departamentale, etc.) în derularea proiectelor de țară; un efect salutar ar fi, sper, și temperarea (auto)glorificărilor sau demonizărilor neîntemeiate;
- criterii exigente și obiective de măsurare a rezultatelor (termenele intermediare și rezultatele de etapă reprezintă instrumente eficiente de corectare și legitimare a proiectelor de țară);
- termeni de comparație exigenți, naționali și internaționali;
- mecanisme de corecție, completare și optimizare;
- garanții de stabilitate și continuitate pe termen scurt, mediu și lung.
Ion Luca Caragiale scria următoarele într-un articol din 1896:
„Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult.”
Există și o continuare. Pe care aș dori să o putem citi și accepta în anul 2021 și în viitor, fără intenția vanitoasă și ridicolă de a-l corecta sau admonesta pe Caragiale, într-o cheie diferită de cea întristat ironică originală:
„Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie; căci este ştiut că din discuţie răsare scânteia adevărului.”[5]
NOTE__________
[1] Lech Wałęsa: Interviu acordat ziarului Le Monde, 12 decembrie 2005, Dilema veche, anul III, nr. 103, 13-19 ianuarie 2006
[2] Adam Michnik: Conferință susținută împreună cu Andrei Pleșu la Forumul Internațional al Societății Civile din Europa Centrală și de Est, București, 27 – 28 noiembrie 2014, în Stela Giurgeanu: Noi și societatea civilă, Dilema veche, anul XI, nr. 564, 4-10 decembrie 2014
[3] Cred că apartenența la UE a reprezentat și reprezintă pentru țara noastră un factor de dezvoltare important. Evoluția produsului intern brut pe locuitor în România și în țările din regiune care nu sunt membre ale UE exemplifică riscurile pe termen mediu și lung ale decuplării. Pentru a evita triumfalismul, este util să examinăm și statisticile referitoare la evoluția PIB-ului pe locuitor în România și celelalte țări membre UE din regiune. Din această dublă perspectivă cred că concluzia corectă este următoarea: ultimii 15 ani nu au fost în totalitate irosiți, dar nici nu a fost valorificat întregul potențial de dezvoltare.
[4] Este evidentă, cred, legătura între proiectele de țară și pacturile politice. Elaborarea proiectelor de țară nu poate fi un monopol al politicului. Dimpotrivă, cu cât participarea e mai amplă și mai variată, cu atât probabilitatea de succes e mai mare. Cerințe precum competența, buna credință și patriotismul faptelor, nu al vorbelor, sunt, fără îndoială, obligatorii. Pentru ca proiectele de țară să nu rămână literă moartă și să nu fie vulnerabile – în ceea ce privește obiectivele strategice, nu neapărat fiecare detaliu operațional în parte, cu condiția să fie într-adevăr doar detalii – atunci când se schimbă partidul de guvernământ, este nevoie, însă, de ratificări politice de durată, de acorduri politice explicite și angajante.
[5] I. L. Caragiale: Câteva păreri, în Publicistică și corespondență, Editura „GRAI ȘI SUFLET – CULTURA NAȚIONALĂ”, București, p. 123
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am citit cu mare atentie cele scrise de dv.si sunt in mare masura de acord. Fara o educatie de calitate, nu vom avea reusite extinse in plan economic si social. Dar ceea ce avem in ultimii 25 de ani, cu scaderea evidenta a educatiei si invatamantului de toate gradele nu va duce la asumarea integrala a PNRR. Exemplul cel mai bun este cel al Japoniei care a transformat dupa WW2 educatia in o forta dinamica a societatii. Programele si curicula vetusta, numarul mare de copii la clase, liceele fara bac, materiale didactice si laboratoarele depasite din multe scoli si licee, numarul redus de scoli moderne pentru meserii, fabricile de diplome nu sunt vectori de progres in societatea romaneasca. Exista si exceptii dar rare si pe cale de disparitie.
La ce ne-ar folosi o educatie excelenta? Absolventii ar pleca din tara.
Romania nu este o economie de piata functionala, ci doar una de mucava. Un decor, oricat de frumos, ramane un decor, nu se schimba intr-o realitate.
Valabil si pentru politica din Romania – partide aproape identice nu pot sustine o democratie functionala.
===
Un exemplu interesant in ce priveste integrarea politicii invatamantului in politicile de dezvoltare economica este dupa mine Irlanda. Spatiul asiatic este diferit,
Felicitări!
Ori e prea devreme…, ori e prea târziu… să discutăm în România de un „proiect de ţară”. Poate ar trebui discutat de un „proiect” de stat numit România!
Eu, cu puţina alfabetizare pe care o am în lectura evenimentelor şi nu doar de la noi, văd adâncindu-se tot mai mult o contradicţie de care nu îndrăzneşte nimeni să vorbească pe româneşte: cea dintre democraţie şi economia de piaţă. Ce credeţi, deschidem o discuţie, dvs – ca sociolog, eu – ca om de rând?
Ca sa reusim cu maretzul plan de tara avem nevoie de 3 elemente:
1. Banii – ei sunt asigurati pe hartie…deci nu asta este elementul care ne-ar putea tine pe loc.
2. Timpul – pana si un copil are nevoie de 9 luni ca sa se nasca in parametrii – orizontul de timp oferit prin acest program este mult prea scurt – sigur ca se mai poate lungi, dar totusi este prea scurt pentru transformari semnificative dar macar unele ar putea sa fie incepute
3. Oamenii/performerii si aici in 30 de ani Ro a aratat ca daca aparea un performer cum ii luau capul, daca nu il pleca, sau omul se ducea unde vedea cu ochii numai sa nu mai auda de localnici. Sigur ca au mai scapat unii, pe ici si pe dincolo, dar prea putini pentru niste vise asa de mari…
Elementele acestea, desi unele sunt in mare deficit, odata adunate sau macar stranse de pe drumuri, din diferite caciuli, ar trebui prioritizate si ordonate – cine va face ordonarea lor dupa logica fireasca a economiei de piata si nu a uneia centralizate, dirijista??? Suferim aici mult de tot si, di pacate, numai politicienii, numai ei, au cutitul in stabilirea prioritatilor. restul la strans cartofii sau porumbul de pe camp, ca pe vremuri…Vor avea politicienii intelepciunea de a seta corect prioritatile? Greu de spus – depinde pe cine intrebi…
Si daca ar exista transparenta m-as bucura si mai mult pentru ca lucrurile pornite/urnite fie chiar si gresit se mai pot corecta pe parcurs pentru ca acolo unde sunt mai multi ochi si minti iese o treaba mai buna dar…
asadar, dar…
Un articol bun, f bun, chiar daca autorul nu are carte de vizita la Bruxelles.
Cu un amendament, căci este ştiut că din discuţie răsare scânteia adevărului. adevarul rasare doar atunci cind discutia e permisa, cind i se pune botnita nu mai e discutie, ci propaganda. Discutia e inutila si atunci cind se impun subiecte care nu au de a face cu problemele reale ale unei tari. EU incearca sa impuna pe agenda Romaniei isteria verde, chiar daca Romania are cea mai scazuta emisie de codoi pe cap de locuitor, chiar daca Romania are cel mai mic consum de produse de tot felul, pe cap de locuitor.
Citeva cifre, Ro emite 4 t/an/locuitor. Media europeana e de 6t, in timp ce cea mai verde tara din Europa, Germania emite 10T/an/locuitor, mult laudata Norvegia, care nu e in EU, emite ca. 16!? .Dar Ro trebuie pedepsita!
Domnule La Neamțu țiganu,
Tipul dvs de discurs contine dintru început „scandalul”.
Asta e esența impotenței spirituale publice românești. La noi nu se discuta, la noi se face scandal.
Ati simtit nevoia viscerala sa dati cu piatra in europa. Cica EU ne-ar impune „isteria verde”.
Seriosssss?
Isteria verde. Dumneata stii cum se taie in Apuseni? Dezastrul eco din Delta? Poluarea din Cj, Buc, Bv?
Domnule Țigan. Prima conditie a unei discutii e calmul si buna-credinta.
Dumneata nu le ai. Fa un efort sa le ai si apoi vino la discutii.
Despre necesitatea protejarii padurilor nu vad ce se poate discuta, e o chestie absolut evidenta. De asemenea despre necesitatea maturarii in fata casei, a sortarii gunoaielor, a spalatului pe dinti nu vad ce am putea comenta.
Nasoala e ca aceste lucruri elementare sunt ignorate trecindu-se la niveluri „superioare” cum ar fi codoiul, noxele, moartea boababilor, a ursilor polari, a coralilor.
Adica o discutie simpla si concreta e bruiata de mari idealuri, de viitorul omenirii.
Baiete, intii sa rezolvam operatiile din paranteze si de abia dupa aceea sa trecem la ecuatii irationale sau imaginare. Cam asta ar fi tilcul interventiei mele, desigur greu accesibil unor indubitabili.
In privinta „taierilor masive din Apuseni”, informatie ventilata constant din 2018/9 inclusiv de oameni care ar trebui sa stie si sa inteleaga despre ce e vorba: cele din PN Apuseni sint rezultatul unei furtuni de 3.5 zile (n-au fost precipitatii mari insa 2 zile vinturile au fost foarte puternice – ~140 km/h la rafala) din Nov 2017 care a culcat la pamint paduri intregi in Padis, Ic Ponor, Poiana Horii, in Vladeasa (precum si in Parang – in zona Pirtiei Vidra-Transalpina unde este acum portiunea de pirtie neagra vintul a dat jos acea parte de padure), a luat acoperisuri in Tara Crisurilor si in judetele Arad si Timis. Asta este lemnul care se exploateaza legal, indiferent ce prostii debiteaza x sau y. Daca cine vorbeste despre asa ceva ar fi si in cunostinta de cauza ar avea si o oarecare credibilitate. Nu este cazul.
Ce se intimpla mai departe cu lemnul acela e treaba industriei. Nu stiu daca vor replanta, nu sint silvicultor, sint speolog (cu oarecare performante), sint doar un cunoscator bun si un indragostit de zona. Si nu sint singurul, sintem multi impatimiti de zona care dorim ca zona Padis-Glavoiu sa ramina asa cum e, curata (inca – cu asfaltarea drumului Padis-Ic Ponor accesul turistic 12 luni/an – in fapt e vorba de mai aflux major de 6 luni/an – va fi si mai usor decit a devenit de 10 ani si asta pune probleme cel putin de evacuare a gunoiului. Mai sint ele si altele dar nu e locul aici sa le dezvolt) si amenajata ca un centru de profit stiintific si turistic.
Asta ca sa vorbim in cunostinta de cauza. A mai fost o furtuna foarte mare, Oct 2019 care a mai distrus padure, nu putina. Problema nu e rezolvata nici azi, exista inca paduri date jos dar inca lemnul n-a fost scos de-acolo, in unele cazuri nu s-au obtinut autorizatiile necesare, in altele nu s-a intervenit doar s-au taiat citiva copaci care barau traseele – cel din zona Balcoanelor Cetatilor Ponorului spre exemplu.
Ai idee ce vorbesti, sunteti un anonim care vorbeste aiurea! Taierile ilegale in Apuseni au pornit din 1999- 2000. Mergeti pe valea Ariesului, in catunele ce apartin de Arieseni, Garda, Scarisoara si altele situate la peste 900m si o sa vedeti padure furata „la ras” iar doboraturile de vant au fost doar un pretext de a se continua furturile.
Și totuși, NT, aș completa puțin datele furnizate de tine.
PIB pe locuitor este în Germania undeva la 42000 EUR /an, în Norvegia 59000 EUR/an, iar în România 11500 EUR/an. Adică neamțul produce la o tonă de codoi 4200 EUR valoare nouă, în vreme ce românul doar 2875 EUR, iar norvegianul 3700 EUR. Parcă merită o „eficientizare” a producției de codoi românesc, care actual este cu 46% mai puțin „lucrativ” decât cel german. Adică dacă tot produce românul 4 tone pe an, de ce să nu scoată din ele 16800 EUR?
Cu greu îmi pot închipui un proiect transeuropean „cum să măturăm în fața casei”, decât dacă UE ar fi un fel de nanny state care să pornească de la chestii elementare. Pentru asta în condițiile de aderare erau prevăzute niște minime pe care le consideram, dacă nu chiar depășite la momentul 2007, când România a aderat la uniune, cel puțin surmontabile din resurse și voință internă, nicidecum cu aport logistic și consiliere de la Bruxelles. În logica lui „nimeni nu rămâne în urmă” e și lanterna roșie obligată să facă anumite eforturi pentru a menține ritmul. Eu așa văd.
„Eliminarea imposturii din invatamant „!
Ce bine-ar fi, ce frumos… Dar si cat de greu, pornind de unde suntem acum.
Solutii ? De discutat intr-un cerc mai larg de specialisti. Nu doar din tara !
Sa nu reincepem sa „inventam roata”!
Se tot discuta despre invatamant, e adevarat, doar cu specialisti din tara. Fara rezultate.
Desi si mie mi-ar placea sa vad specialisti in educatie din alte tari la asemenea discutii, recunosc ca nu ar aduce prea mult in plus. Din 2 motive:
a) educatia se grefeaza pe un sistem socio-economic anume, nu se poate transfera de la o tara la alta
b) nivelul de discutie din Romania este mult inferior celui din alte tari din Vest in ce priveste educatia (de fat – invatamantul), asa ca ar fi greu de imaginat o punte intre aceste 2 lumi.
1. Adoptarea EURO
2. Schenghen
3. Reducerea drastica a birocratiei, digitalizare
4. Locuri de munca bine platite
5. Inrastructura de transport: drumuri, cai ferate, naval, aviatie
6. Urbanism, renuntarea la blocurile si proiectele comuniste
Restul se vor trage ..
Noi nu trebuie sa mai auzim si sa privim show-uri care cu care, dar sa le cerem lucruri concrete, si sa incepem sa-i constrangem.
Pentru a realiza „proiecte de ţară” este nevoie de suveranitate sau cel puţin de patriotism. Dar există o pătură destul de mare de cetăţeni care se consideră „europeni”, „globalişti”, „progresişti”, etc şi cărora le repugnă românitatea, suveranitatea naţională şi statul-naţional român. Ne hotărâm ce vrem?
Altminteri, ca părere, DOUĂ sunt obiectivele pe care le considerăm că trebuie să fundamenteze un proiect „de ţară”:
1) Dublarea pib-ului NOMINAL al României într-o perioadă de 5-10 ani
2) Unirea cu Moldova.
De la aceste obiective trebuie pornit pentru a fi găsite metodele/ resursele necesare.
Mai multe lucruri sunt importante referitor la acest important articol. Primul este că de fapt A Patra Revoluție Industrială nu există. Ceea ce este în mod greșit numit acum așa este de fapt un fenomen social ce acum se petrece a treia oară. Descris cu uimitoare acuratețe de Alvin Toffler, Al Treilea Val este de fapt anti-industrial. Industria – ca procesare de masă, administrată birocratic, este pe cale de dezintegrare. Ceea ce îi ia locul, Societatea Post-industrială, este anti-masificare, cu procesare personalizată și rețea mod de administrare, opusă ierarhiei birocratice. Triada IA-Robotică-Printare 3D înlocuiește automatizarea, fabrica, structura ierarhică a managementului fie el privat sau de stat.
Un alt lucru este mentalitatea anti-statală a românului. Statul a însemnat pentru român o structură părtinitoare – de la feudalism la comunism, rețelele de influență au contat masiv. Un stat corect, fără Pile-Cunoștințe-Relații, nu au avut niciodată românii – de aici succesul comunismului la noi. În plus, pseudo-tranziția comisă de tranziția reală PCR-FSN-PDSR-PSD a camuflat discuțiile necesare sub masca propagandistică ”vin moșierii, votați-ne pe noi ca să fiți protejați” (adică un președinte comunist pentru liniștea noastră). În locul unor discuții reale asupra naturii schimbărilor atât de necesare, birocratura post-comunistă a împins în față niște false chestiuni gen Soros-suntem-colonia-UE-LGBT-știi-ne-vor….blablabla. Paralizia statului este una sistematică și modificările pe care intenționează să le facă noua guvernare se vor lovi de același zid de opoziție sistematică în care s-a oprit reforma reală încercată de PNȚCD. Iar procentul de 30% de populație rurală îmbătrânită și ignorantă, la care se adaugă cea tânără și ignorantă(probabil circa 10%) face o misiune imposibilă din tentativa de schimbare a mecanismelor statului pe care actuala guvernare o efectuează.
Probabil cea mai bună politică este – așa cum a fost prezentată și în articol – înlăturarea blocajelor birocratice statale din economie, pentru ca micile firme să poată funcționa.
În rest, ajutoarele de stat și UE sunt greu de utilizat în mod corect și eficient, de aceea majoritatea micilor agenți economici nici nu contează prea mult pe ele.
Un text foarte conceptualizat și dens în idei. Dincolo de rigoarea și construcția analitică se ascunde o pledoarie caldă pentru … inteligență, morală, responsabilitate. Adică pentru ceea ce lipsește din spațiul public și din cel oficial.
Textul este științific, sintetizează profund arii largi de reflecție, dar este și moral, îndemnând la responsabilitate și viziune.
Momentul ales pentru această sinteză este de cumpănă: pentru prima oară din 89, România – atât cea oficială cât și cea concretă – este confruntată direct și instituțional cu propria lipsă de viziune, de structură, de inteligență și responsabilitate: Planul Național de Redresare și Reziliență cerut de UE a pus țara într-o situație inedită, șocantă. În loc să li se dea directive, obiective, planuri, indicații, românilor li s-a cerut un plan de viziune, de viitor, de schimbare. Or, cu așa ceva oamenii noștri nu sunt obișnuiți.
După mai bine de 70 de ani (trei generații!) de ceea ce se numește ”neputință deprinsă” (learned helplessness), capacitatea oamenilor noștri de a modifica proactiv prezentul și a se proiecta cu curaj în viitor, este firavă și insuficientă. Perplexitatea personală și instituțională până la cel mai înalt nivel cu care a fost întâmpinat PNRR stă trist martor. Acum, că cu greu au înțeles ce li se cere practic prin PNRR – un proiect de țară (!!) – oficialii noștri, dar și publicul, se scarpină cu căciula dată pe ceafă, ca țăranul lui Marin Preda, confruntat cu girafa de la zoo.
Acest articol edifică ceva, punând o primă cărămidă într-o groapă.
PS. Pe la jumătatea acestui în toate sensurile serios articol, Caragiale mi-a trecut prin cuget. Evident, Caragiale, inevitabilul, a apărut până-n final.
Imi este teama ca de fapt Romania nu are o viziune pentru ca politicienii si electoratul au observat ca merge bine si fara ea. Cine poate, trage cat poate din resursele publice, cine are alte ganduri – emigreaza.
De fapt, cum sa ai o viziune a dezvoltarii tarii cand nimeni nu o cere?!
Ceea ce ma linisteste (oarecum) este ca PNRR e nascut mort oricum. E un morcov in fata unui magar satul.
Avem o problema, mare, mare de tot, totul devine pe zi ce trece tot mai complicat. Acesta complexitate are intr-o oarecare masura motive obiective si reale insa in marea majoritate , problemele create sunt artificiale si cauzate modului de abordare a acestora, mai pe intelesul tuturor , prea multi bucatari strica ciorba.
Stiti cine avea un plan de tara ? comunistii , in Romania, Ceausescu fiind cel care dadea „tonul la muzica”, ca planul a fost bun sau rau, judeca istoria si urmarile actiunilor.
In democratie un plan de tara este de la foarte greu la imposibil de realizat, daca in trecut ( in occident) s-a putut datorita unei clase politice cu capul pe umeri si obiective realiste, astazi, ce mai este posibil ?
aproape nimic, avem prea multi actori care doresc sa joace in rolul principal, macar daca ar fi buni, sunt insa execrabili si asta datorita lipsei unor experiente datorate lipsurilor de tot felul, a lipsei de libertati de tot felul, cu alte cuvinte, au trait prea mult prea bine si au uitat ca lumea este alta, ajunge sa privim pe alte continente unde luea se invarte altfel decat in occident.
Poate ar fi mai bine sa revenim la lucruri mai simple si obiective clare care sunt realizabile, altfel cine fuge dupa prea multi iepuri nu prinde nici unul.
După părerea mea, cel mai bun „proiect de țară” este programul fiscal şi de reforme structurale implicat de adoptarea cât mai repede posibil a euro. Un asemenea obiectiv poate constitui o constrângere, care, dacă este conştientizată şi acceptată pe scară largă de societate – aşa cum a fost dezideratul intrării în structurile euro-atlantice – constituie un sprijin esenţial pentru deblocarea reformelor necesare pentru finalizarea tranziţiei de la economia de stat la economia de piață și pentru îndeplinirea criteriilor de aderare la UEM.
Este adevărat că existenţa unor angajamente formale, fie ele și internaţionale, nu constituie o garanţie că prevederile acestora vor fi respectate. Aceasta, din cauza acțiunii elitelor românești, foarte versate în privința artei lui „zicem ca ei și facem ca noi”. Însă, în absenţa unor asemenea „ancore”, forţele politice populiste, demagogice, anticapitaliste şi antioccidentale din societatea românească pot compromite mai uşor destinul european al României.
Da, dar cu conditia ca EURO sa ramana o moneda de incredere.
Nu as fi atat de sigur avand in vedere ca intr-o lume cu actori globali puternici, UE mai are de lucrat la competitivitate.
Prin adoptarea EUR, intr-un fel, Romania ar imita Plano Real. Dar experienta Greciei ne arata ca UEM nu este neaparat un leac. Poate sa fie si un sedativ.
Stimate,
d-le Musetescu,
1.Pentru a discuta, sustine sau formula un proiect de tara, trebuie plecat de la ,,clasicii” literaturii economice a ,,dezvoltarii”!
Inca din 2000 prof. D. Daianu vorbea de necesitatea unui ,,program de dezvoltare la nivelul societatii romanesti ca ansamblu” (pag. 238, ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniiste?”, Polirom, 2000).In continuare, lucrarea spunea ca un astfel de proiect este realizabil prin colaborarea dintre cercetarea economica si sociologi, dar acestia nu s-au axat pe astfel de lucrari….(Pag. 34).
2.Schimbarea economica necesita un NOU MODEL DE DEZVOLTARE, in care politicile industriale sa ia locul celor consumeriste de azi.(Reindustrializarea Romaniei-Politici si Strategii”,lucrare academica, L. Vlinea 2010).
3.In 2007, urmare a unei experiente de PM care a demarat Foaia de Parcurs a integrarii in UE, A. Nastase constata ca ,,Elementul esential al restructurarii economice trebuie sa fie reindustrializarea Romaniei, care asigura o dezvoltare durabila….” (Romania Europeana , A, Nastase, 2007, pag. 229).
4.Economistii lumii au inteles pina la urma ca dezvoltarea economica este cea mai complexa problema de economie, economie politica, stiinte social politice si ,,filosofie economica”, imposibila de rezolvat in lipsa abordarii problematicii INSTITUTIONALE, unde se intilnesc si se ,,combina” toate acestea!
In consecinta in Romania problematica institutionala este abordata incipient in lucrarea prof. D.Daianu apoi, dupa 2005 in cursul de ECONOMIE INSTITUTIONALA, al prof. Cosmin Marinescu, (ASE Bucuresti), care inventariaza opiniile acestora si componentele COMPETITIVITATII economice nationale.
Astfel teoria institutionala (noul institutionalism cum il numeau liberalii la dezbaterea din 2009) este parte a TEORIEI DEZVOLTARII!
5.
Dupa umila mea parere, este necesar un program politic inainte de toate.
Un proiect de tara inseamna ca ai castigat alegerile fara se stii ce vrei si de abia dupa alegeri te apuci sa te gandesti cum ai vrea sa fie.
Rezulta ca un proiect de tara, oricare ar fie el, in absenta unui porogram politic pe care sa se sprijine. nu are girul electoratului. Ceea ce contrazice esenta democratiei – aceea ca partidele politice concureaza intre ele prin oferta lor politica.
5,Filosofia (generala) a sistemelor complexe (naturii, social, biologic, etc.) arata ca ,societatea economica moderna” are ,,componenta structurala”, in care fiecare din partile sale determina functionalitatea intregului, care la rindul sau sint dependente de cea a intregului.
De aceeea, imbunatatirea doar a uneia dintre componentele structurii sociale, ca educatia (de pilda), este imposibila in lipsa imbunatatitii intregului sistem economic si bugetar, Asa cum s-a mai vazut, nefunctionalitatea generala a tarii a anulat orice incercari sau pasi de imbunatatire/reformare a invatamintului.Acelasi esec s-a produs in fiecare din domeniile bugetare sau economice supuse incercarilor de reformare.
6.Reformarea sistemelor economice si bugetare solicita o viziune de lucru, pro-activa, in sensul ,,depasirii” limitelor modelului economic (pasiv) bugetar, necesita resurse ,,programatice” care sa cuprinda noua ,,versiune” ideologica si tehnica, odata cu resursele materiale si financiare care sa suporte ,,costurile” schimbarii.Pina la urma nu (neaparat) lipsesc viziunea si tehnicile programatice necesare imbunatatirii sistemelor nationale, tara avind specialistii in toate domeniile, ci resursele care sa sustina imensele costuri ale oricarei schimbari majore!
Existenta masurilor punctuale de schimbare, a seturilor acestora si a strategiilor economice si bugetare pe fiecare din aceste domenii, dovedeste aceasta realitate!
7.Pina in prezent, incercarile de schimbare majora au ramas BLOCATE de lipsa resurselor materiale si financiare si de lipsa VIZIUNII si proiectelor capabile sa le genereze.
Solutia la acest capitol a fost data de A. Nastase: ,,Elementul esential al RESTRUCTURARII este reindustrializarea Romaniei care asigura o dezvoltare durabila, o crestere economica puternica, implicarea reala a autoritatii publice” (pag. 229 citata anterior).Cine putea vedea mai bine ca un PM, ca fara bani nu se poate imbunatati nimic?
Viziunea asupra dezvoltarii nu exista (din pacate) in conturul sistemic firesc, fiind vazuta ca apartinind exclusiv UE printr-un Plan Marchall, prin masuri sectoriele vizate (diferit) de fiecare din strategiile economice, fie cea consumerista de azi.
8.O politica realista in domeniul reindustrializarii este dominanta unui proeict de tara cu acest obiectiv, necesitind intelegerea a ceeace inseamna materializarea acestui proces.
In primul rind, nu poate fi vorba de un proiect initial de reindustrializare, care sa fie realizat de statul romani, aceasta ,,dorinta” fiind contrara sistemului capitalist.Nici investitorii straini ca entitati separate, nu sint ghidabili de un astfel de proiect.
Tot ceeace poate contura o viitoare dezvoltare industriala, este o schita cuprinzatoare a necesitatilor curente si viitoare, preluata in mod echilibrat si coerent din strategiile economice si bugetare nationale.
Mai departe, dezvoltarea economica trece in faza de ,,proces controlat/previzibil” in domeniul nou, INSTITUTIONAL, in sensul constructiei si realizarii efectiva a STRATEGIEI Nationale de Competitivitate, a carei ratare in perioada 2015- 2020 (constatata tehnic de INACO – Institutul coordonat de Prof. dr. Andreea Paul ASE Bucuresti) a anulat orice crestere industriala, oprind la granita investitorii industriali majori, prin indicele sau catastrofal 74!Ungaria indicelui 50 de competitivitate a ,,furat” toti inverstitorii, atragind peste 4 miliarde de Euro in ultimii 2 ani!
9.Cercetarile in acest domeniu nou sint incipiente, cu toate acestea PROIECTUL DE TARA, pe care l-am realizat a depasit aceasta faza, avind ca una din ,,parti”, metodele, tehnicile si instrumentarul de aducere a competitivitatii economice nationale, catre indicele tarilor dezvoltate.
Din momentul lansarii acestui proiect de tara, situatia industriala se schimba, Romania depasind treptat industrializarea de ,,prima revolutie industriala” cu montaj simplu, manual si valoare adaugata slaba, prezenta doar in marile orase din Vest.
Pe masura ce va apare prima si urmatoarele investitii industriale majore, Statul Roman va asigura din resursele de dezvoltare nationala si UE, dezvoltarea de infrastructura industriala, rutiera, utilitati, etc. incit extensia industriala sa devina posibila.
Insasi investitiile de acest gen – afara de cele cu caracter ,,european” si sustinute financare de UE – trebuie sa urmareasca si asigure investitorilor industriali majori o existenta economice si de infrastructura de prima mina.
Dezvoltarea infrastructurii de orice fel, trebuie sa urmareasca, urmeze si sustina orice investitie industriala, ea neputind fi realizata doar la modul teoretic, ,,asa ca sa fie”!
10.Problema institutionala este relativ simpla, proiectul de tara dispune de modalitatile in care institutiile vor fi constrinse spre o functionalitate inalta, performanta, rezultatul fiind imbunatatire continua a competitivitatii si atractivitatii economice a tarii noastre.
Proiectul de tara contine prin instrumentarul sau un nou model economic, capabil sa constringa clasa politica, administrativa si in general populatia tarii la un efort major de adaptare si activism economic, scotind Romania din proiectul postcomunist ,,Iliescu”, unde balteste in stagnare de 3 decenii!
Despe continutul si tehnicile de dezvoltare ale proiectului de tara, cu alta ocazie – competitivitatea economica nationala fiind capitolul cu care incepe sau se anuleaza orice discutie si proces de dezvoltare economica-industriala…
11.Germania Federala a investit ANUAL in fosta RDG cca. 100 de mii de miliarde de DMarci, timp de 10 ani, adica cca 1000 de miliarde de DM, iar cu toate acestea productivitatea si rentabilitatea economica este cu o treime mai redusa decit a celei din Germania Federala!
In lipsa unor proiecte de reindustrializare, Estul postcomunist a atras in fiecare tara mai putin de a zecea parte din aceasta suma investitionala!
Cu 75 de miliarde de Euro investitii dupa 89, fata de cele 1000 de miliarde din fosta RDG ne mai miram ca Romania este o natiune esuata economic si social?
prof. Caliman I. Eugen
constructor proiect de tara.
12.Pe scurt, PROIECTUL DE TARA este ,,manualul” de tranzitie sistemica (totala) la capitalism, ,,aquisul” de schimbare institutionala (politica, economica si sociala) absoluta, pe care UE nu l-a cedat Romaniei odata cu foaia de parcurs a integrarii, deoarece nu dispunea de el.
Tarile dezvoltate au realizat o tranzitie sistemica de la feudalism la capitalism in cele doua sute de ani de la inceputul primei revolutii industriale, pe cind Estul postcomunist – si Romania in speta au nevoie de ,,proiectul de tara” care asigura tranzitia imediata si integrala la capitalismul Vestic, dezvoltat, functional.
In caz contrar, tranzitia ramine ,,partiala” in tarile inapoiate industrial-economic – iar in cele mai ,,rasarite” sub aspect economic este de mare durata – adincindu-se continuu decalajele economice si sociale comparativ cu tarile dezvoltate, care nu au cum sa asigure sau astepte sa fie ajunse din urma.
Decalajul de dezvoltare al Romaniei este atit de prezent (si vizibil), incit azi impiedica insasi articularea economica-industriala cu tarile Vestice si utilizarea resurselor financiare oferite de UE pe actualul plan al ,,revolutiei industriale informatice si robotice”.Aceasta lectie/situatie este evidentiata de dificultatile de realizare a proiectelor nationale in cadrul PNRR, program european aproape irealizabil deoarece se adreseaza unei Romanii care a pierdut doua ,,etape” de dezvoltare industriala, care odata realizate i-ar fi asigurat locul si capacitatea investitionala in esalonul prim al modernizarii si dezvoltarii Europei.
13. In loc de concuzii: asa cum spune autorul (si cercetatorii economici ,,clasici” ai dezvoltarii Romaniei), nevoia de proiect de tara este absoluta. PNRR sau altele ca acesta sint proiecte marginale/partiale, ce nu pot tine locul unui proiect de reindustrializare…
Punerea in ,,opera” a unui proiect de tara necesita (obligatoriu) un proiect politic de schimbare, asa cum arata Dedalus!