Despre o anume libertate

În urmă cu un an sau doi era omniprezent în media un tânăr căruia toți moderatorii i se adresau amical. Îl apelau simplu. Selly. Numele din buletin al celui ce avea soluții pentru toate, în special pentru reforma din temelii a educației, este Andrei Șelaru. Andrei era/este și frumușel, și telegenic, și locvace, cum se spune avea cuvintele  la el și făcea dovada unei inteligențe mult deasupra mediei.

Am aflat că Selly devenise celebru în lumea virtuală, fiind ceea ce se cheamă vlogger. O ocupație ce se dovedise extrem de profitabilă în primul rând din punct de vedere bănesc. Când Selly și-a achiziționat o mașină ultimul tip și a avut grijă să se fălească cu ea (mă rog, ale tinereții valuri!), gazetarul Cristian Tudor Popescu i-a dedicat câteva rânduri de dulce. Nu-i vorbă, nici Andrei nu i-a rămas dator.

Între timp, Selly a cam intrat în anonimat. Nu știu sau nu îmi amintesc din ce motive. Mi-am amintit de el urmărind spectacolul cu piesa Sara/Mara  ce se joacă pe scena de la Teatrul Apollo 111. Spectacol care nu întâmplător este o co-producție a sus-menționatului Teatru și a Festivalului Ideo Ideis.Cel inventat și menținut în viață de (azi) actorul Alexandru Ion și de (azi) regizoarea Andreea Borțun. Și care ar merita un plus de atenție din partea a tot felul de așa-ziși factori responsabili, inclusiv a UNITER, a noului său președinte și a atât de bizarului lui nou/vechi Senat.

Piesa, caracterizată de autorii ei, regizorul Bogdan Theodor Olteanu și actorul Adrian Nicolae, drept un fel de comedie cu vloggeri, este mai curând o comedie neagră. Se petrece în lumea vloggerilor, a celor ce trăiesc, ba chiar și mor din (cauza) asta. Spectacolul regizat de Bogdan Theodor Olteanu începe și se încheie cu acorduri funebre. Indiciu clar că personajele ei  tocmai se întorc de la o înmormântare. Aceea a colegei lor pe nume Mara. Mai încolo va apărea și un sicriu (decorul e semnat de Alexandra Panainte), vor veni și discursurile funebre. Filmate spre a fi postate tot pe vlog. Discursuri mai mult sincere, unele virând în manifeste.  Cei ce le rostesc poartă veșminte adecvate. De doliu. Măcar costumele să fie altfel, dacă sufletele unor personaje s-au cantonat în convențional.  Costumele au fost alese de Gabriela Pițurlea.

Urmează un mare, un imens flash back în care sunt detaliate motivele sinuciderii Marei. Ocazie pentru cei doi dramaturgi de a trece la demitizarea falsei libertăți de care s-ar bucura cei pe care îi vedem pe vlogguri. Vloggeritul a devenit o afacere, hai să-i spunem de presă, are proprietari, șefi și salariați. Se bazează pe ceea ce se cheamă ierarhie. Dar și pe compromisuri.De toate felurile. De la cele vizând cenzurarea la sânge a opiniilor celor pe care îi vedem confesându-ni-se etern surâzători și surprinzător de sinceri  la ceea ce se cheamă favoruri sexuale. Intrate oarecum în fișa postului. Precizez că piesa a fost scrisă și spectacolul realizat înainte de furtuna într-un pahar ca apă stârnită pe scena de la Premiile Gopo. Afacere fiind, celor ce apar periodic pe ecranele computerelor li se impune ce și cum să spună. Nici vorbă despre libertate nelimitată, nici vorbă despre sinceritate adevărată. Totul e un show ale cărui reguli sunt de fier. Și cărora vloggerii trebuie să li supună fiindcă dacă nu, scad accesările și, încă și mai rău, scad și mai drastic încasările patronilor.

Sara (excelent jucată de Ioana Bugarin) este, de profesiune, actriță. Una cam fără job. Așa că a acceptat-o pe aceea de vlogger. Mara (în versiunea văzută de mine ea e interpretată fără cusur de Mădălina Stoica) e și ea vlogger. La un moment dat, Mircea, un ins și simpatic, și respingător (și ce bine știe să dozeze combinația asta, un amestec de ins supus voinței patronatului, de profitor, de hărțuitor, de fals om al datorie actorul Alexandru Ion, unul dintre cei mai importanți, mai talentați, mai autentici din generația sa) are ideea de a le cere două salariate să formeze un cuplu. Cuplu informal, cuplu modificat, însă unul astfel doar așa de ochii lumii. Chestiunea pasămite ar da bine la public. Mara sare calul, între cele două intervine ruptura,  Sara e concediată. Numai că Mircea e șantajabil. Și Sara știe să profite de asta. De aici finalul tragic al poveștii. Care mai are încă două personaje. Pe mult mai tinerii Danny (nuanțat jucat de Vlad Ionuț Popescu, iar actorul știe să sugereze că Danny e un fel de Mirc ea al generației sale, ce mai? un Coriolan Drăgănescu al vloggului) și Aurora (ocazie pentru mine de a o descoperi pe talentata Daria Pentelie).

Finalul cu Coșbuc, cu Noi vrem pământ, cu revoluția internetului și a regulilor lui, cu ipocrizia aferentă mie personal mi s-a părut pe alocuri nițeluș forțat. Cam tras de păr. Cam prea teatral. Dacă nu o fi fost deliberat gândit astfel. Este însă salvat de actori. Cu toții tineri, cu toții foarte buni. Și, mai presus de toate, dedicați profesiei.

Teatrul APOLLO 111 din  București

SARA/MARA

Un fel de comedie cu vloggeri de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae

Cu:

Ioana Bugarin (Sara)

Madalina Stoica (Mara)

Alexandru Ion (Mircea)

Vlad Ionut Popescu (Dany)

Daria Pentelie (Aurora)

Regia – Bogdan Theodor Olteanu

Scenografia – Alexandra Panaite

Costume – Gabriela Pițurlea

Lumini – Marius Nițu

Asistent regie – Alexandru Mircioi

O  producție Ideo Ideis și Apollo 111