joi, martie 28, 2024

Despre opoziție

Am recitit în zilele din urmă o carte esențială nu numai pentru educația politologică, ci și pentru cea în spirit democratic a oricărei persoane care dorește să își exercite în cunoștință de cauză ceea ce filosoful Gabriel Liiceanu numește “meseria de cetățean”.
Cartea se numește Opoziția și este scrisă de politologul român Ghiță Ionescu, autorul primei mari sinteze despre Comunismul în România și o bună bucată de vreme director al Departamentului Românesc al Europei Libere, și de Isabel de Mandariaga. Ambii autori având, la data primei apariții a volumului caracterizat printr-un spirit sintetic de excepție, condiția de exilați. Ghiță Ionescu părăsise de multă vreme România, chiar înainte de instaurarea forțată a comunismului, în vreme ce Isabel de Mandariaga se refugiase în Marea Britanie din pricina regimului franchist din țara ei natală.
Nu întâmplător ediția princeps a volumului a apărut în Anglia. În 1968, atunci când Opoziția a văzut lumina tiparului, fostul mare Imperiu traversa una dintre cele mai negre perioade ale existenței sale, perioadă marcată de dificultăți economice care, la ora respectivă, păreau insurmontabile. O lungă guvernare laburistă (premierul Harold Wilson se afla la conducere încă din 1964 și avea să părăsească funcția de abia în anul 1970) avea o existență gâfâindă, însă nici conservatorii nu o duceau cu mult mai bine.În orice caz, exercitau o slabă opoziție parlamentară și nu păreau deloc pregătiți și pare-se că nici prea dornici să preia puterea.
Cartea lui Ghiță Ionescu și a lui Isabel de Mandariaga a cunoscut o seamă de ediții succesive, revizuite și actualizate de autorii înșiși, cea din urmă datând din 1977, izbutind astfel să cuprindă și analiza transformărilor și provocărilor democratice din Spania, Grecia, Portugalia. Țări care de abia ieșiseră din regimuri de dictatură.
La dorința celor doi autori, versiunea românească, apărută în anul 1992 în colecția Societatea civilă a editurii Humanitas, a cuprins întreg materialul cărții. Chiar și acele pasaje ce au fost înlăturate din diferite motive cu ocazia altor tipăriri. Firește, editarea în anul 1992 a traducerii românești a cărții (i-o datorăm lui Valeriu Mihailă) nu a fost defel întâmplătoare. Cartea apărea pe piața românească într-un moment defel fericit nici pentru opoziția politică , nici pentru societatea civilă din România.
Ideea esențială a volumului este aceea că opoziția este parte a oricărui sistem democratic de guvernare. Ca peste tot în lumea democratică se nutrește dorința existenței unei opoziții puternice a cărei misiune constă a critica și în a cenzura măsurile luate de guvern. Precum politicile guvernamentale, succesul sau eșecul opoziției reprezintă o problemă de interes public. Arta opoziției-susțin Ghiță Ionescu și Isabel de Mandariaga- ține de arta de a cădea de acord asupra modului în care poți fi în dezacord- ea este chiar opusul subversiunii.
Cartea nu abordează în exclusivitate aspecte referitoare la opoziția parlamentară, adică doar la acea opoziție exercitată de partide, ci se ocupă deopotrivă de opoziția ce cade uneori în sarcina Bisericii, a intelectualității, a studenților, a minorității consistente a cetățenilor nemulțumiți de direcția în care puterea a decis să îndrepte țara. Invocând în sprijinul deciziei sale rezultatele votului care a adus-o la guvernare.
Tocmai din acest punct de vedere mi se pare astăzi extrem de importantă recitirea cărții de către un număr cât mai mare de români.
Nu s-ar putea spune că dispunem la ora aceasta de o opoziția politică parlamentară pe atât de viguroasă pe cât ar impune-o situația. Chiar dacă în ultima perioadă a anului 2017 USR și-a intensificat acțiunile A făcut însă câteodată cu excesive note teatralizante, impuse uneori de comportamentul complet nedemocratic de care a avut parte din partea unei puteri politice tot mai agresive, din ce în ce mai dornice să-și impună voința folosind frecvent, în acest scop, după modelul comunist din care se trage, pumnul și palma. Și PNL dă semne că începe să se trezească din îndelungata-i somnolență.
În plus și aici rezidă principalul câștig din viața politică românească, de la începutul lui 2017, din momentul în care coaliția PSD-ALDE a încercat, la adăpostul nopții, să dea hoțește Ordonanța 13, putem vorbi de o semnificativă revenire la viață a societății civile. A opoziției exercitată de aceasta la adresa nemerniciilor majorității parlamentare, a fărădelegilor guvernanților. Mișcarea #rezist, dincolo de variabilele și scăderile de intensitate ale acțiunilor sale, preponderent formată din tineri care nu au cunoscut și nici nu vor să se repete mizeriile, atrocitățile din perioada totalitară, a fost, fără doar și poate, marea surpriză a anului 2017. De aici ura, disprețul cu care este tratată de guvernanți, de așa-zisii vectori de imagine ai PSD și ALDE, de inși josnici de teapa unui Dragnea, Tăriceanu, Pleșoianu, Nicolicea, Cătăniciu,Iordache, Șerban Nicolae și alții asemenea lor, de presa arondată puterii, de cotidianul Evenimentul zilei al penalului Andronic Dan, de televiziuni fetide precum Antena 3 sau România 9, de urât mirositoarea România 9 de la TVR 1, socotită de șefa instituției, o oarecare insă pe nume Gradea Doina, emisiune premium.
De aici înverșunnarea unor condeie compromise precum cele ale lui Nistorescu, Cristoiu, Chirieac, Savaliuc, Gâdea, Badea. Lor alăturându-li-se tot mai dezamăgitoarea echipă de la Cațavencii în frunte cu, spre rușinea lui, Mircea Dinescu care și-a cam vândut onoarea pe clovneria exercitată pe bani grei pe frecvențele postului național de televiziune, fostul pușcăriaș Sorin Roșca Stănescu,amărâtul calificat la locul de muncă de la Antena 3 și transferat în interesul PSD la TVR, Cristache Ionuț.
Nu trebuie uitată nici acțiunea decisivă a președintelui Klaus Iohannis care a izbutit, într-o primă etapă, blocarea emiterii odioasei Ordonanțe 13, la fel cum un loc de seamă revine vârfurilor intelectualității. În frunte cu Andrei Pleșu,Gabriel Liiceanu, Mihai Șora. De aici și marea de calomnii deversată asupra domniilor lor, la fel ca în primii ani de după Revoluție.
Anul 2018 nu va fi defel unul calm. Puterea pregătește asaltul final asupra Legilor Justiției, asupra Codurilor penale. Se urmărește limitarea drepturilor și libertăților civile, semnificative fiind în acest sens declarațiile doamnei Carmen Dan. Tocmai de aceea avem nevoie de o opoziție politică și civilă fermă, articulată și informată.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „Chiar dacă în ultima perioadă a anului 2017 USR și-a intensificat acțiunile A făcut însă câteodată cu excesive note teatralizante…”

    Este un partid mic, cu puțini parlamentari și care este atacat deopotrivă de Putere și de celelalte partide din opoziție. Asta, o data, pentru că ceilalți opozanți, mai ales PNL, principalul partid din opoziție, au participat într-un fel sau altul la sprijinirea kleptocrației și susțin, chiar dacă nu explicit și nu cu toți membrii, demersurile PSD-ALDE. Pe de altă parte, colegii „opozanți” îi privesc drept competitori la preluarea puterii și-i doresc înlăturați încă de-acum pentru a ajunge singuri la guvernare, ori cu cei cu care au mai fost (PSD, ori ALDE).

    Apoi, este un partid antisistem, iar celelalte, fiind parte a sistemului, reacționează unindu-se împotriva lui. Spre deosebire de PPDD, membrii USR nu au cedat până acum ofertelor de a migra la partidele vechi, iar asta îi face din perspectiva lor extrem de periculoși. Adică, „ăștia chiar au principii și le respectă!”. Sunt cumplit de periculoși pentru oricare dintre vechii politicieni, marionete ale kleptocrației.

    În fine, fiind un partid mic, mijloacele sale de exprimare sunt modeste. Principiile despre care am scris nu-i permit să atragă finanțări mari și „dubioase” precum cele descrise de d-na E Udrea. USR exploatează cât de eficient poate puținele resurse de care dispune. Dacă membrilor săi li se taie microfonul, ori regulamentele sunt modificate de Putere pentru a nu avea posibilitatea să ia cuvântul, merg în Parlament cu megafonul, cu portavocea. Scriu mesajele pe foi mari de hârtie pentru a fi vizibile șamd. Cel mai grav este, însă, că au dăruit cărți, Au jignit astfel parlamentarii puterii, majoritatea dintre ei fiind certați rău cu cărțile…un gest de neiertat!

    Dacă, pentru a-și putea transmite opiniile cetățenilor, membrii USR va trebui să apară îmbrăcați ciudat, ori dezbrăcați, după opinia mea este bine să o facă. În mod teatral, dar eficient. Din perspectiva marketingului politic, este excelent. Au nevoie de notorietatea pe care o pot căpăta în acest fel, dacă altfel nu sunt lăsați să o capete. Dar, au nevoie, de asemenea, de politicieni de bună calitate, care să transmită publicului și un program politic simplu și eficient, care să captiveze electoratul nemulțumit sau indiferent. Sunt de acord cu autorul în această privință.

    • Ce înseamnă, domnule, „partid antisistem”? Nu vi se pare că este o contradicţie în termeni? USR este un partid antisistem, dar ce înseamnă antisistem? „Antisistem” ar însemna anti-democratic sau pro-democratic. Dar asta ar însemna că USR ori este singurul partid pro-democratic( şi celelalte sunt anti-democratice…), sau este anti-democratic. Ca părere, USR nu ştie nici el ce este, sau altfel spus este o construcţie politică de tip PPDD( partidul lui Dan Diaconescu) sau UNPR( al generalului Oprea), adică un partid de refulare a unei minorităţi care nu înţelege şi nu-i place democraţia. Iar dacă se revendică ca „partid al străzii”, atunci este un partid de tip anarhic, deci antidemocratic. Apropo, USR are o ideologie declarată?

      • „Ce înseamnă, domnule, “partid antisistem”?”

        Mă bucur să văd că textul meu a atras atenția colegilor comentatori. Vă mulțumesc pentru întrebare, ea îmi dă ocazia să aduc precizarea. În comentariu m-am referit la USR ca partid care nu face parte din „mainstream”-ul politic și care nu are o ideologie dintre cele consacrate. După cum chiar dumneavoastră observați, NU am avut în vedere nicio legătură cu mișcările politice de tipul P Poujade, ori altele asemenea. :)

        Despre lămuririle doctrinare ale USR cred că mai potrivit ar fi să întrebați membrii acestuia și presupun că doritorii de mai multe amănunte pot candida la calitatea de membru, habar n-am. Dar, eu ca cetățean simplu observator al scenei politice, remarc faptul că detașarea lui de „mainstream” și delimitarea de ideologiile consacrate (după opinia mea, repet), este un avantaj. Asta pentru că cetățenii români (dar fenomenul nu-i singular) se simt dezamăgiți de partidele tradiționale, ale căror politici, consideră ei, nu le reprezintă interesele îndeajuns. (Încă o dată, am făcut precizarea de pe o poziție neutră și cu referire la un partid DEMOCRATIC, care face parte din parlamentul României.)

  2. „Puterea” opoziţiei depinde şi de numărul voturilor pe care populaţia i-l acordă. Una este să faci opoziţie cu 40% cu ameninţarea să dai jos guvernul, şi alta este să faci opoziţie cu 30% cu imposibilitatea de a ameninţa în vreun fel puterea. Prin votarea masivă a PSD de către electorat, s-a ajuns ca în Rusia, China şi Hungaria unde opoziţia este insignifiantă sau de decor. Un electorat responsabil nu dă prea multă putere unui partid, pentru a evita excesele de autoritarism. Mi-au plăcut parlamentarele din Franţa. În primul tur, Macron ieşise prea bine, astfel că în turul al doilea electoratul l-a votat mai puţin. Şi aşa a ieşit cu rezultate mult prea bune şi atunci unul din partidele din coaliţie( mi se pare Bayrou?) a ieşit din coaliţie tocmai pentru a nu fi o majoritate prea puternică şi care să facă eventuale excese. Asta înseamnă maturitate electorală a poporului, dar şi a elitelor politice.
    Am să mă refer la acţiunile politice ale elitelor intelectuale din România, care nu au fost decât două: CDR( Constantinescu) şi DA( Băsescu). Ambele au fost total ineficiente şi aproape iresponsabile. Aşa că nu poporul este vinovat ci elitele de toate felurile.
    Acum nu mai avem opoziţie politică, poate numai Iohannis se poate numi astfel. Iar chestia cu opoziţia în stradă este ineficientă. Democratic vorbind, opoziţia trebuie făcută în Parlament nu în stradă.
    Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem cinstit că populaţia este total dată peste cap atât de vârtejul intern, cât şi de complicaţiile politice din Europa şi din Lume. Nimeni( politicienii, jurnaliştii, intelectualii) nu ştiu/pot/ vor să explice societăţii adevărata stare de lucruri.
    Elitele româneşti nu vor să înţeleagă că, ÎN ERA INFORMAŢIEI, nu mai poţi merge prea mult timp cu minciuni, manipulări, diversiuni şi hoţomănii. Fiindcă, vai, a apărut, în România şi peste tot în Lume, aşa zisa OPOZIŢIE VIRTUALĂ formată pe reţelele sociale, care devine, din ce în ce mai mult, şi o opoziţie efectivă.

  3. Fara Opozitie nu exista Pozitie.
    Dar…
    – „televiziuni fetide precum Antena 3 sau România 9″. Probabil Romania tv.
    – ” unor condeie compromise precum cele ale lui Nistorescu, Cristoiu, Chirieac, Savaliuc, Gâdea, Badea.”
    Pe Cristoiu, care se declara comunist, nu l-as considera compromis. Omul traieste in mediul sau.
    Nistorescu imi pare a fi singurul compromis, dar nu si Chirieac, Savaliuc, Gâdea, Badea: e starea lor naturala. N-au ce compromite.
    NB,
    nu stiu daca ajuta cu ceva eroizarea useristilor in genul „A făcut însă câteodată cu excesive note teatralizante”
    Ori ce inseamna „Și PNL dă semne că începe să se trezească din îndelungata-i somnolență.” Cum, cind? cind voteaza alaturi de coalitia de guvernare, in sensul „interesul poarta fesul”?
    Si nici beneficiu nu se face Opozitiei considerind doar pe unii in Opozitie, de parca ar fi Opozitia lui „de gustibus…”

  4. Corecta si binevenita nuanțarea subtilă pe care autorul o aduce in ultimul paragraf , observand că, pe langa opozitia politică, exista si o OPOZITIE CIVILĂ. Poate mai potrivit ar fi fost sa spunem ”opozitie civica” , pentru ca o ”opozitie civila” risca sa irite cercurile disciplinei militare. Dar indiferent daca ii vom spune opozitiei ”civila ” ori ”civica” notiunea apare ca o continuare naturala a unor teoretizarii din ultimii ani referitoare de exemplu la ”tirania majoritatii” sau la necesitatea ”guvernului non-guvernamental” (adica bazat pe ministrii proveniti din ONG uri ) toate justificand de o maniera rezonabila demersurile de preluare a puterii in situatii in care un succes electoral este vadit imposibil.

  5. Tot raul a plecat de la programul de guvernare propus de P$D.

    Sa ne aducem aminte ca a primit multe aplauze la scena deschisa in tara si in strainatate.
    daca as fi acuma in loculul opozitiei politice as face foarte multa valva referitor la actele pe care nu le-au facut si pe cele care le-au infaptuit pentru a demonstra miza acestui partid politic. S-a demonstrat ca ceea ce doreau nu se poate face si ca trebuie sa mai astepte si ca ceea ce trebuia lasat neschimbat, caci nici nu fusese anuntat pe agenda, nu trebuie sa fie schimbat de P$D -partidul unor mari mafioti.

    Atat timp cat opozitia politica nu stie ce si cum sa faca lucrurile, acestea nu se vor intampla.
    Bune manifestarile USR dar nu suficiente.

    Buna pozitionarea unui partid in opozitie – dar de ce nu isi unesc toate partidele vocile si armele????

    De ce nu speculeaza, asa cum au facut cei care sunt acum la conducere, partile slabe care sunt multe si evidente in mass media locala si cea internationala? Sa iasa zilnic si sa spuna ca lucrurile nu merg bine pentru ca…

    Uite ca se poate scrie lejer ca partidele de opozitie sunt prea mici.
    NU ca nu ar vrea cetatenii sa ii ajute ci pentru ca ei, ca oameni din care sunt facute acele partide, sunt relativ slabi.

    Inca un partid nou? Poate!
    Dar ce s-ar intampla daca toti membrii opozitiei s-ar uni?

    Forta celor de la putere va fi slabita atat cat toti ceilalti, la unison, striga si, in final, darama zidul construit de cei de la putere.

    Presedintele nu stie sa joace.Jocurile sunt compleze si se muta rapid, de pe o pozitie pe alta.
    Presedintele trebuie sa fie curajos si el nu este asa – el cugeta mult, uneori mult si bine si cam atat. Parerea mea.

    Asa ca pana una-alta ramane oarece zgomot de fond in strada, putin scandal in parlament si cam atat.

    SLabutz – astia nu vor fi schimbati daca toate lucrurile vor continua asa…

  6. Dupa mine, in opozitie:
    a) semnalezi erorile si greselile (;-) ) puterii, pentru a-ti atrage nehotaratii si a clatina pozitia electoratului advers – prin mass-media!
    b) iti consolidezi organizarea, atragi persoane-cheie si dezvolti structura in special in zonele geografice unde adversarul tau e mai puternic
    c) te pregatesti pentru preluarea puterii

    Astea sunt vizibile, sau nu, dupa cum il duce mintea pe partidul in opozitie.

    Consider insa ca mecanismul putere-opozitie nu poate functiona cu partide ce nu se diferentiaza ideologic, cum a in Romania acum, pentru ca plasarea in corpore la stanga face electoratul fie sa decida dupa criterii non-politice, fie sa absenteze la vot.

    Non-diferentierea ideologica este dupa mine cauza marasmului din politica romaneasca. Adica, in conditiile in care societatea s-a diferentiat dupa interese, si partidele ar fi trebuit sa reflecte acest lucru. In loc de difereniere ideologica, partidele se grupeaza pro- si anti- justitie (coruptie). Ori, acest lucru deschide calea partidelor autoritare, pentru ca daca justitia e separata ca putere, singurul mod in care o poti schimba este sa ii scazi independenta.

    In prezent, ca in orice regim cu un singur partid cu majoritate absoluta, opozitia se naste si actioneaza in interior. Unii numeau asta „fractionism”…:-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro