miercuri, februarie 19, 2025

A respira sub apa: Despre Paltinisul magic, dupa treizeci de ani

Au trecut trei decenii de la aparitia uneia dintre cartile mari ale culturii romanesti. „Jurnalul de la Paltinis” a reprezentat forma romaneasca a respiratiei sub apa despre care a scris un poet polonez. Il cunosc pe Gabriel Liiceanu inca din anii 70. Am scris despre acea carte la „Europa Libera”, am afirmat atunci, in plina revenire a infamiei, ca „Jurnalul” oferea, aproape miraculos, o cale de salvare. Era o alternativa la cultura dominanta, asemeni poemelor unui Zbigniew Herbert ori filmelor lui Andrei Tarkovski. La Paltinis s-a nascut o scoala de reflectie–acolo a renascut un mod de a privi liber cerul instelat si de a trai legea morala.

Student fiind, mergeam la biblioteca Institutului de Filosofie, situat in fosta casa a lui Nicolae Iorga de pe actualul Bulevard Iancu de Hunedoara (pe atunci se chema Ilie Pintilie, dupa numele unuia dintre militantii comunisti faimosi, most in la Doftana in cutremulrul din 1940). Mi-l amintesc pe Gabriel (nu ne cunosteam inca personal) stand de vorba cu Henri Wald, unul dintre putinii cercetatori veritabili din acel barlog al primitivismului dogmatic condus vreme de decenii de sinistrul C. I. Gulian, apoi de marioneta ideologica Alexandru Tanase, dar de fapt de politrucul Radu Pantazi. Ne-am cunoscut apoi, gratie lui Adrian Rezuş (logician de inalta clasa, a plecat din tara prin 1978, traieste acum in Olanda). M-am imprietenit repede cu Gabriel si cu colegul sau de institut, neuitatul Petru Creţia. Pe Gabriel il vedeam adeseori in vizita la istoricul de arta Radu Bogdan, a carui legendara biblioteca ne atragea precum un irezistibil magnet. Gabriel fusese de-acum mutat de la institut, in fapt concediat, din ratiuni evident politice. La fel si Petru. Din cat tin minte, Gabriel a lucrat o scurta perioada la Centrul de Informare si Documentare in Stiintele Sociale si Politice (acronimul era, cred, CIDSP), condus de un personaj locvace si pitoresc numit Mircea Ioanid, unul dintre acei marxisti dezabuzati care descoperisera farmecul „sociologiei burgheze” (lucru care nu s-a intamplat cu un Radu Florian, spre a nu mai vorbi despre delatorul Pavel Apostol). A ajuns apoi intr-un loc ce parea relativ ferit de intemperiile unei politici tot mai paranoice, la Institutul de Istoria Artei de pe Calea Victoriei, unde putea, in fine, sa se ocupe de filosofia formelor simbolice si alte teme care ii erau intr-adevar apropiate de suflet. A venit insa represiunea si acolo, odata cu scandalul „Meditatiei Transcendentale”, Andrei Plesu a fost exclus din partid si eliminat din viata academica. Nu putea exista in Romania vreo oaza reala, vreun spatiu sustras complet interventiilor abuzive ale unui politic degradat si degradant, josnic si injositor. Cand citesc unele rechizitorii impotriva „rezistentei prin cultura” ma intreb ce-ar fi facut acesti vajnici procurori de astazi la acea vreme? Nu-si dau ei seama ca la acel ceas al obscenitatii de partid si de stat, simpla decenţă era de-acum un gest de sfidare? Nu realizeaza acesti inchizitori de ultima ora ca Romania lui Nicolae Ceausescu nu era Ungaria lui János Kádár, Polonia lui Gierek ori Iugoslavia lui Tito? Puţină istorie politica a Europei de Est si Centrale in perioada comunismului i-ar putea ajuta sa se abtina de la judecati absolutizante.

N-am facut parte dintre paltiniseni, dar vorbeam cu Gabriel si cu Andrei Plesu despre Constantin Noica. Ne vedeam uneori si cu Alexandru Paleologu, nu aveam inhibitii niciunul in a conversa absolut deschis despre grotesca degringolada a regimului, despre eroziunea marxismului, despre noii filosofi francezi, despre Soljenitin, Hannah Arendt, George Orwell, Arhtur Koestler si cate alte teme situate la antipodul lecturilor neprimejdioase. Am citit cartea sa despre limita cu creionul in mana, tin minte si acum unele pasaje. Era un mod de a scrie filosofie atat de diferit de ceea ce se practica oficial incat nu puteai mira ca volumul era publicat de o editura litarara („Univers, daca tin bine minte). Paginile despre marxism erau evident lipite, adugate strict conventional, cel mai probabil la solicitarea cenzorului, ori a referentului editorial, erau scrise politicos, distant, erudit, dar in mod cert fara urma de adeziune. La acel ceas istoric, Gabriel Liiceanu era de-acum un ganditor nu doar non-marxist, dar chiar anti-marxist in sensul ca descoperise originea proiectului totalitar in chiar doctrina originara. In primul meu articol aparut in Statele Unite, in 2003, in revista Praxis International, „Critical Marxism and Eastern Europe” prezentam itinerariul filosofic al lui Gabriel Liiceanu drept emblematic pentru un tanar intelectual stralucit care refuza sa ingenuncheze ideologic. Am citit de-a lungul anilor cam tot ce-a scris Gabriel. Am transmis, la „Europa Libera”, in 1986, daca nu ma insel, un eseu intitulat „Gand intarziat despre Paltinisul magic”. Ne-am revazut in februarie 1990, am zburat in acelasi avion dinspre Viena spre Bucuresti. Gabriel era de-acum socat de recidiva metodelor dictatoriale, de ubicuitatea si impertinenţa servitorilor vechiului regim. Starea existentiala fireasca a lui Gabriel este, in traditia camusiana, aceea de ingrijorare etica.

Prin eseul sau „Despre ura”, aparut la Humanitas in 2007, ne-a daruit unul dintre cele mai frumoase si adevarate texte ale literarurii anti-totalitare. Izvorit dintr-o irepresibila pasiune morala, inspirat deopotriva de dezgustul in raport cu infinitul tupeu al lacheilor, dar si de o imensa dragoste pentru semenii sai, umiliti si insultati de profitorii timpurilor de tristete si injosire, Liiceanu trage un binevenit semnal de alarma, opunindu-se pe fata ignominiei si infamiei. Ca unul care am scris admirativ despre „Jurnalul de la Paltinis”, nu pot sa nu observ continuitatea demersului metafizic si moral al ginditorului roman. Paginile despre Marx si Lenin surprind exact modul in care certitudinile oraculare se convertesc in realitati concentrationare. Este vorba de consecintele „urii din pornire” inzestrata cu acoperamant ideologic. La ceasul in care ni se comunica, cu dubios aplomb, ca intelectualii ar face mai bine sa nu se amestece in chestiunile publice, ori, daca o fac, sa fie atenti sa nu cada intr-un mortal „partizanat”, Gabriel Liiceanu isi asuma, deschis si transparent, pozitia de intelectual democrat. In acest caz, o spun apasat, nu este vorba de o „tradare” a intelectualilor ci, dimpotriva, de onoarea lor.

Daca vrea sa-si onoreze vocatia autonoma, intelectualul trebuie sa fie un spectator angajat. A nu consimti la raul din jur este o forma de a-ti fortifica propria statura verticala. Nu orice proiect politic este prin definitie cinic. Cind Cetatea se intilneste cu mari amenintari, intelectualii democrati nu-si pot permite sa se mentina voios-indiferenti. Afirm acest lucru ca replica la acele declaratii iresponsabile care atribuie intelectualilor solidari cu proiectul de reconstructie institutionala si morala propus de Traian Basescu tot felul de motivatii meschin-oportuniste, ba chiar si propensiuni de extrema dreapta. A-l categorisi pe Liiceanu drept intelelectual extremist, opus democratiei, mi se pare o stupiditate bazata pe resentimente prea firav camuflate pentru a fi luate in serios.

Scriind despre comunism ca forma suprema de organizare intelectuala a urii, el confirma o pozitie impartasita de intreaga traditie a disidentei democratice. Opozitia sa fata de totalitarism, fascist ori comunist, este una ce tine de ordinea insasi a valorilor liberale: respectul pentru individ si drepturile sale, refuzul inregimentarilor bigote, curajul de a rosti adevaruri incomode riscind sa torpileze diversele conformisme placide. Liiceanu este un om al inaltei temperaturi etice, ceea ce poate stirni reactii cit se poate de diverse: de la sustinatori neconditionati la adversari ireductibili. I se reproseaza ca ar poza in „erou al anticomunismului”, cita vreme tot ce a sustinut este ca a trecut prin anii dictaturii fara sa pactizeze cu fortele Raului. Au sarit impotriva sa personagii ignare care si-au permis sa debiteze cele mai auiritoare imbecilitati, trogloditi pozand in eruditi, incapabili sa inteleaga ce inseamna sa trudesti o viata pentru a-l impaminteni pe Heidegger in casa limbii romane.

Nu vom conteni sa ne intrebam de unde au venit „chemarile” radicalismului comunist, cum se poate explica prabusirea etica a atitor figuri de marca la un tip de retorica scientista si fals-umanista. Liiceanu descopera secretul seductiei comunismului in chiar aceasta strategie de organizare a urii. Comunismul a reprezentat o gramatica a frustrarii si invidiei. A gost gelozia sociala absoluta. Exterminismul social comunist, contrapartea celui rasial ale nazistilor, se voia apoteoza iubirii, dar era de fapt, pe urmele lui Şigaliov din „Demonii” lui Dostoievski, culmea nihilismului etic. Comunismul, de la fondatori si pana la experimentele cele mai brutal-genocidare, este un construct intemeiat pe ura. Post-comunismul nu se va elibera de mostenirile predecesorului sau istoric pina nu va recurge, sistematic si fara false pudori, la demistificarea proiectului ideologic terorist care s-a pretins unul al iubirii si a fost in fapt expresia masluirii nerusinate a ideii de Bine. Cu cuvintele lui Liiceanu: „Ura goala are eficienta unui arc cu sageti, a unei flinte care trage o singura data. Prevazuta cu ideologie, ea devine o arma cu repetitie”.

Filosoful stie să regrete, dar nu regretă niciodată că stie. Atunci cand Gabriel Liiceanu s-a ocupat de sindromul urii, el a descris, pe bună dreptate, totalitarismul ca exteriorizare a resentimentului (social, etnic etc). Acum, gânditorul notează ambivalenta perversă a acestui sentiment: “Îmbrătisarea celui care urăste nu se opreste decât odată cu anihilarea fiintei urâte. Numai ura poate fi ‘de moarte’. Numai acolo crima este traită ca fantasma sub forma unei îmbrătisări fără pauză”. Când Lenin convoaca aprobarea Istoriei pentru lichidarea “verminei” (preoti, aristocrati, intelectuali, “kulaci”, burghezi) el actionează pe baza unei motivatii de acest gen: iubirea pentru umanitate justifică exterminarea celor decretati drept subumani. Universul concentrationar a fost creat pentru a distruge individualitatea: ratiunea terorii nu a fost una economică, ci ideologică.

Voi scrie curand despre noua carte a lui Gabriel Liiceanu, „Dragul meu turnator”. Este una dintre cele mai importante contributii romanesti la literatura despre patologiile psihologice ale comunismului. Trebuie sa fii o canalie cinica pentru a bagateliza traumele lasate de universul terorii, in oricare din „etapele” actiunilor criminale ale Securitatii. Este vorba acolo de delatiunile comise vreme de decenii de Octavian Chetan, redactorul sef al „Revistei de Filosofie”, apoi, pana la caderea regimului comunist, redactor-sef al Editurii Politice. Dar este vorba, mai presus de orice, de chestiunea Raului in istorie si de sansele de a nu altera conceptul Binelui. Opusul chetanilor a fost un ganditor, deopotriva istoric al filosofiei si al matematicii, numit Imre Toth. Despre el Gabriel Liiceanu scrie cu aceeasi iubire cu care a scris despre Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Constantin Noica.

(Textul de mai sus este o dezvoltare/actualizare a unui eseu aparut in volumul „Liber Amicorum. Studii si eseuri in onoarea lui Gabriel Liiceanu”, editat de Catalin Cioaba si Bogdan Minca, Zeta Books, 2012)

Recomandari de lectura:

http://www.humanitas.ro/humanitas/dragul-meu-turn%C4%83tor

http://www.revista22.ro/articol.php?id=33493

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu,
    In opinia mea aveti dreptate in tot ce spuneti mai sus. Am totusi o nedumerire : la un momentdat spuneti ” proiectul de reconstructie institutionala si morala propus de Traian Basescu”. Imi puteti indica o sursa de documentare pentru a ma edifica in ce consta acest proiect ? Eu traiesc in Romania si inca nu-mi dau seama in ce consta intrucat in viata reala nu se simte. Niste declaratii de intentii au fost, dar n-am vazut masuri concrete in aceasta directie, mai ales ca la un momentdat a afirmat ca are o problema de moralitate cu insusirea unor proprietati. Sper ca reconstructia institutionala nu se refera la pierderea controlului asupra unor institutii.

    • Cazurile Adrian Nastase, SOV, Felix etc arata ca justitia actioneaza in directia necesara intaririi statului de drept. Recladire morala: condamnarea regimului comunist drept ilegitim si criminal. Nu in texte de circumstanta, nu in mesaje mai mult sau mai putin private. Decizia CSAT de deblocare a sute de mii de dosare trimise de SRI catre CNSAS. Democratizarea accesului la Arhivele Nationale. Tema articolului este alta, propun sa ne mentinem la subiect.

  2. Noua carte a dlui Liiceanu privind coabitarea cu turnatorul, ar fi ramas fara efect enervant daca nu se materializa intr-un proces, probabil pe fapte prescrie de fesenisti precum crimele Contrarevolutiei, dar a carui importanta este vasta, 30 de ani dupa, confirmand tocmai periculozitatea Jurnalului de la Paltinis: filosofia ne invata ceea ce trebuie facut neaparat! Numai cine e filosof, merge pana la capat. De rusine, se vor rari repede vechii intelectuali smecheri, grabiti sa serveasca pe fostii securisti laudandu-se presei cum ca ei nu-si cer dosarul de la CNSAS, fiindca le e frica sa nu-si piarda prietenii si tin sa aiba somnul linistit!
    Fara astfel de carti, se desfiinta CNSAS-ul!

  3. Contributia domnului Liiceanu insa nu se rezuma la atat. Pentru mine Jurnalul de la Paltinis pe care l-am citit in adolescenta intr-o perioada in care ii descopeream pe Platon si Aristotel a fost nu doar un exemplu de curaj (am trait numai cativa ani comunismul, suficient insa sa inteleg ce a insemnat scrierea si aparitia acelui Jurnal. Ani dupa aceea, studenta fiind, mi-am dat seama si mai acut ce a insemnat el in contextul unei literaturi care a avut extrem de putine texte de sertar), ci si un modul vivendi pe care l-am admirat enorm. Ulterior Tragicul si scrierile in care a conceptualizat peratologia mi-au placut enorm fiindca eram si mai sunt pasionata de tragedia greaca antica.

    Da, domnul Liiceanu este un om de afaceri care conduce o retea de librarii. Aceasta poate fi o problema intr-o Romanie in care unii inca mai impart lucrurile in burghezi (demonizati) si proletari. Mai este si prieten cu domnul Plesu si domnul Patapievici, persoane antipatice prin definitie chiar si pentru faptul ca se incapataneaza sa poarte papion. Ah, si se incapataneaza sa fie basist! Glumesc, dar sunt convinsa ca unii chiar gandesc asa. Insa faptul ca a ramas vertical si loial ideilor sale intr-o vreme in care este foarte greu sa fi intelectual public si sa nu te lasi atras de hiperbolele useliste demonstreaza inca o data curaj la fel de mare ca si cel din Jurnal.

    Chapeau, domnule Liiceanu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro