joi, martie 28, 2024

Despre păstrarea harului când ești om de știință

Împrejurarea că există un interviu recent al domnului Presura în care relatează despre pierderea credinței domniei sale în Dumnezeu face oportun un text în care să fie atinse câteva dintre liniile de discuție ale temei enunțate în titlul articolului.

De ce ne-ar interesa să păstrăm sau să dobândim harul, adică din perspectivă religioasă lucrarea lui Dumnezeu care dă o stare de bucurie și pace interioară asociată credinței, iar din perspectivă neuroștiințifică și a teoriilor minții convingeri subiective care oferă un confort psihic, sentimentul de a fi protejat, de a avea prieteni imaginari (pentru cine nu are starea respectivă, reali pentru cine o are), altele care pot fi găsite în literatura de specialitate și cea care reia, uneori defăimător, în spațiul public diversele interpretări științifice ale existenței religiei ?

Din perspectivă științifică nu ne poate interesa, sunt alte metode mai ieftine și mai raționale (în accepția din știință) să te simți cel puțin temporar confortabil, împlinit, cu sens. Ne poate interesa doar din perspectiva persoanei care este (fără a spune că o are, fără a și-o apropria) în stărea respectivă care permite un mod de a trăi incomparabil mai bun, pentru cine o cunoaște, cu trăirea într-un registru în afara harului. Comparația har vs. fără har e posibilă prin prisma memoriei persoanei în cauză, cum e făcută și în interviul la care am făcut referire, deși e discutabil dacă din perspectiva fără har mai ști ce ai pierdut, e posibil ca domnul Presura să aplice un model teoretic rațional, singurul disponibil din perspectiva fără har, sau să existe acel “longing for God” care e o premiză a reluării urcușului personal duhovnicesc.

Ar mai fi de precizat în completarea paragrafului anterior că lucrurile sunt mai simple din perspetivă teologică, unde toți oamenii sunt sub har, sub lucrare, diferențele fiind doar de grad. Nu voi avansa pe direcția aceasta pentru că nu interesează pe nimeni din spațiul secular și cel al credincioșilor angajați în apărarea cu orice preț a cetății lor religioase. În astfel de situații ceea ce interesează e dihotomia, eventual adversativă, dintre cu și fără har în diferitele ei interpretări. Rămâne o linie de discuție relevantă pentru cei care își pot permite prin capitalul de cunoaștere sau stadiul duhovnicesc evaluat de către alții (niciodată de către sine) să fie interesați de depășirea atitudinilor de respingere reciprocă prin 1) formarea unor reprezentări asupra a ce ar putea să însemne să fii sub har când nu crezi în așa ceva (se poate discuta poate în termenii unei teorii a variabilelor ascunse, un subiect de nișă chiar și în fizică), sau 2) prin ducerea neputinței celorlalți fără tulburare interioară.

Păstrarea harului când crezi că ești sub el ca om de știință fără a fi în înșelare poate fi făcută fără o reprezentare discursivă elaborată a ce faci sau cu o reprezentare în cuvinte a ce faci. Varianta cu reprezentare discursivă amplă e pentru începători, cea cu scurtă la vorbă e pentru avansați.

Varianta lungă

Reprezentarea discursivă elaborată despre ce faci, deși costisitoare, poate fi confortabilă minții omului de știință, obișnuit să gândească, să formuleze, findu-i mai ieftină ca altora în raport cu capacitățile sale, și constă într-un down-scaling metodologic al literaturii filocalice și al Patericului egiptean sau altor texte patristice spre viața oamenilor de știință. Când spun viața oamenilor de știință mă refer la viața lor privată, nu la cea instituțională, unde discuțiile despre credință sunt potrivite doar într-un grup de cercetare despre religie, o situație particulară (nu lipsită de interes, dar marginală statistic). În esență aplici metodele validate paterical, pe cât poți.

O cârjă ajutătoare nu greu de confecționat de către un om de știință poate fi însușirea unei cunoașteri filosofice solide. Pentru un om de știință cunoașterea filosofică e un avantaj dacă vrea sa pastreze harul, e o strategie de diversificare care permite perspectiva asupra acțiunulor locale (are și un avantaj strategic de rezistență pe piețe instabile pe care îl are în orice organizație care diversifică ce produce). Posibil să fie și pentru filosofi un avantaj să aibă cunoaștere științifică la standarde profesionale (deși vine la pachet cu unele dezavantaje grupale, prin faptul că majoritatea celor din comunitatea în care ești nu o au, fiind scumpă).

Harul (re)vine numai pe fond de coborare de sine interioară, greu compatibilă cu încrederea în statutul special al unei cunoașteri omenesti pe care o deții sau chiar o produci, științifică sau filosofică. E important și către ce fel de filosofie te deschizi și cum vezi relația ei cu știința. Articularea unei relații foarte coerente (aparent) între știință și filosofie, asumarea de exemplu doar a unor modele ștințifice de a face sau consuma filosofie cu respingerea relevanței altor feluri de a vorbi despre a fi, a exista, a ști, valori, etc, va stabiliza încrederea excesivă în cunoașterea științifică. Totuși filosofia are resursele, când e abordată fără interese instituționale sau simple preferințe asociate unor școli anume, de a te scoate din scientism, de a lua de bune numai teoriile reducționiste ale minții, de a respinge orice fenonomenologie a minții (gândurilor, ideilor) care face apel la entități nevizibile, etc.

Cine învață sau face știință are un efort mare de făcut, uneori uriaș daca vrea ceva profund, cu toate acestea e vorba de a ști numai ceva parțial, și nu în sensul că știința mereu progresează și urmează să mai știm și altceva decât știm, ci în sensul că ștința operează întru-un subspațiu finit dimensional încorporat într-unul infinit dimensional prin care modelăm ce există, ce e real. Analogia tocmai folosită nu e prea bună, pentru că spațiile infinit dimensionale pot fi formalizate, în timp ce lumea nu, iar realitatea despre care vorbim are limite conceptuale (arhicunoscute in filosofie, ignorate în lumea oamenilor de știință). În știință aceste limite nu ne interesează pentru că produsele cunoașterii la scara de timp a ocupațiilor noastre uzuale le creăm operând cu presupoziții considerate fixe pentru eficiența producției însăși, sau pentru că sunt stabilizate instituțional (ceea ce adesea și încetinește progresul cunoașterii științifice, mai ales când există un transfer către public larg cu folos politic al acestor presupoziții – cazul unei anumite versiuni de scientism suport pentru marxismul cultural) sau din alte cauze care fac obiectul cercetărilor de istoria și filosofia științei.

Varianta scurtă

Pentru cine nu are disponibilitatea investirii în reprezentări discursive elaborate se poate aplica regula “Keep close to the Church and stay in frequent Communion”, recomandarea oricărui duhovnic. Communion, împărtășirea adică, e modalitatea geneală de dobândire a harului prin contact direct cu Hristos după îndeplinirea unor criterii de eligibilitate conform un proceduri tradiționale aplicate personalizat. Ajungi la același rezultat ca după alambicate trasee intelectuale prin variate domenii ale cunoașterii. Varianta este accesibilă doar celor care încă n-au plecat substanțial (deși parțial – din perspectivă teologică) de sub har. E și o smerire folositoare pentru un om de știință, ridicat adesea în slăvi ca persoană (ca individ în duhul modern), pentru că îl aduce în rând cu oamenii cei mai modești ca statut social și cunoaștere pentru care varianta elaborată e ininteligibilă.

Metoda se completează cu obișnuințe folositoare de tip paterical prin imitație de la cei care le au, nu neapărat cu studii excesive personale. Se completează și cu lucrul la limitele superioare ale capacității intelectuale, orice lenevire ducând la instalarea într-o nișă de confort psihic și social care induce o siguranță de sine excesivă și îndepărtează harul. Să fii sub har nu are nimic de a face cu confortul. Omului de știință îi mai poate fi de folos memorarea cât mai multor texte consacrate de dialog cu furnizorul harului, sub presiunea stilului de viață galopant îi pot fi de folos. Poți să te rog și în tramvai sau când te speli dimineața pe dinți.

Ar mai fi poate de spus că dobândirea unor reflexe de acest fel creează un mod natural de a fi care funcționează ca un fel de boundary conditions, condiții de graniță, favorabile și muncii științifice, cu toate aspectele ei manageriale și instituționale departe de raiul științific pe care îl imaginează tinerii când se apucă de așa ceva.

Harul ți se dă, în împrejurări unice pentru fiecare, se cere el însuși într-un soi de feed-back pozitiv, și poți să îl refuzi oricând, dacă vrei asta. Harul e despre libertate în dragoste, ceva care nu are nimic de a face cu felul de a fi biologic. Poți oricând să alegi altceva, o pseudo-libertate pe care s-o numești, dintr-un fel de nostalgie, libertate. Și faci asta permanent încercând, dacă vrei, să o faci cât mai puțin. Harul permite să vorbești cu sens despre morală în singurul mod propriu în care se poate face, tăcând și făcând.

Nu cunosc harul.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Sper ca intr-o zi romanii sa nu mai creada in baliverne si sa nu mai caute dictatori la care sa se inchine.

    Nu are nimeni nevoie de Dumnezeu, inafara de PF Daniel fiindca are nevoie de pretexte sa ia banii fraierilor.

    • Apostatule care esti apostat, si urasti comunist nobila industrie de automobile din Germania frateasca si prietena ortodoxa da inca nu a realizat, vrednic si prea-cucernic furnizor al ortodox-umilei Case Prea-crestin fericite si detesti paraindaratul din constructiile romanesti, si care hipsterule care esti hipster care sigur ai ascultat muzica diavoleasca a alora care au ars de vii, si care au scapat i-a dovedit spitalicimea pana la urma, ca nu scapi de afurisenia BOR, nu? Si nu pricepi comuniunea cu divinitatea exersata de babute marsaluind pe coate si genunchi, round round baby right round like a record baby right round right round. Ma distreaza sa-mi imaginez cum ipochimenii astia o sa bata la poarta Raiului, doar ca sa auda de la Sf Petru un ‘fuck off’ sanatos. Penca da, pentru el spatiile mici si lemnul sunt beletul de intrare, nu mertanul si bunkerul.

  2. Si filozofia evolueaza in trepte uriase, la fel ca tehnologia. Implicatiile algoritmilor de invatare ai inteligentei artificiale, sunt dovada clara a independentei inteligentei fata de evolutia biologica.

    Magia algoritmilor de invatare, adica imposibilitatea intelegerii acestora, arunca in derizoriu dezbaterea despre existenta divinitatii. Daca omenirea poate dezvolta mega-inteligenta artificiala, si cu siguranta poate, atunci in mod automat universul poate genera giga-inteligenta, mult peste nivelul nostru actual in inteligenta. Daca e artificiala sau nu, prea putin mai conteaza. Existenta super-puterilor, a giga-experientelor stiintifice, e o certitudine stiintifica. Daca noi putem, altii au ajuns sigur inaintea noastra mai departe. Poate chiar noi, civilizatiile din viitor ale acestui univers, am ajuns atat de departe, incat putem creea variante mai eficiente ale trecutului. Timpul poate avea, sau poate creea prin emergenta, dimensiuni de suprafata sau volum, iar calatoria in timpul volumic ar putea fi doar o banala aplicatie tehnologica a unei necesitati intelectuale din viitor.

    Iar daca timpul nu are doar o dimensiune, asa cum il pastram noi in memorie, ci are suprafete si volum, atunci cu siguranta orice istorie, a oricarei civilizatii de succes, este pe parcurs de coliziune cu viitorul tehnologic al propriei civilizatii si al altor civilizatii.

    In final, oricum am analiza, existenta super-puterilor si giga-inteligentei e o certitudine educata a vremurilor noastre, care se valideaza si revalideaza in fiecare zi, odata cu stiinta si tehnologiile noastre. De aceea dezbaterile despre existenta divinitatii, daca presupunem ca aveau vreun sens pana acum, si-au pierdut adancimile de odinioara. In mod evident, super-inteligenta exista, mult peste nivelul omenirii. Si toate speculatiile noastre despre magia super-inteligentei, sunt indreptatite. Dar in sens feudal, inapoiat, ca putere a vreunei religii, in mod evident super-inteligenta nu are ratiuni serioase de a ajuta inapoierea si pacatele omenesti.

    Deci daca vreo biserica spera sa intre in atentia vreunei divinitati, ar face bine sa respecte cat mai onest inteligenta, educatia, bunastarea, libertatea si securitatea societatii. Desi e adevarat ca saracia aduce mai multi enoriasi in biserica, totusi e greu de crezut ca saracia si prostia enoriasilor poate fi altceva decat interesul bisericilor corupte care se alatura puterilor mafiote. Oricaror puteri mafiote.

    • Ha. Mi-ati adus aminte de o povestire sci-fi de demult. Se facea ca umanitatea se chitise sa interconecteze intre ele toate calculatoarele de pe Pamant intr-o mega-retea. Candva in viitor, bun inteles. Okay, au tras baietii cablurile, si le-au dus la un on-off switch (sau schalter, cum ar spune, banuiesc, Klaus) si dupa un scurt discurs o notabilitate a mutat pozitia schalterului la ‘On’. S-a auzit un zumzet, dupa care liniste. Emotionat, individul a pus INTREBAREA: exista Dumnezeu? Raspunsul nu s-a lasat asteptat: un fulger a lovit schalterul si l-a sudat on, dupa care din difuzoare s-a auzit o voce: ‘Da, acum exista’. Cam asa?

  3. Pozitia dl. Presura fata de divinitate este cat se poate de sanatoasa, un deznodamat firesc al unei cautari virtuoase. Autorul articolului insa are o pozitionare bizara, suspecta; de sub o mantie religioasa foarte confortabila crede probabil ca un om de stiinta nu poate avea har decat de la Iisus Cristos. „harul” unui om de stiinta s-ar putea sa nu fie „gratia divina” cu sensul religios, mintea pe care Dumnezeu insusi se indura sa o dea lui Popescu din curbura Carpatilor, daca exista un „har” al oamenilor de creatie stiintifica sau artistica atunci e croit dupa o „formula” ce cuprinde constructia personalitatii cu aptitudinile si inteligenta ei, ereditatea si educatia, morala si iubirea fata de oameni si divinitate oricare ar fi ea, nu neaparat Iisus, pentru ca Dumnezeu e universal, nu s-a nascut neaparat in estul mediteranei.

    Nu sunt convins ca lui Dumnezeu chiar ii plac oamenii care I se roaga toata ziua buna ziua sa fie primiti in „imparatia” lui, care isi consacra viata rugaciunilor de dimineata pana seara, izolati de societate prin manastiri, care fac morisca de cruci prin fata troitelor, se tarasc pe coate sau se biciuiesc prin alte parti ale lumii, care pacatuiesc convinsi fiind ca le vor fi iertate pacatele doar crezand cu adevarat ca Iisus este Dumnezeu, care cred ca sfintii „roiesc” in atmosfera si intervin nemijlocit in ecosistem ca sa ajute credinciosii la nevoie. Oare matematicienii evrei care slujesc educatia pana in ultima clipa, ziaristii ingineri care iti vorbesc despre filme sau tenis si toti ceilalti „savanti” ai mintii de pretutindeni care nu se incadreaza deloc in fraza cea lunga de mai sus … n-au „har” divin?

  4. ‘Harul permite să vorbești cu sens despre morală în singurul mod propriu în care se poate face, tăcând și făcând.

    Nu cunosc harul.‘

    Evident ca nu.

    Ce-ar fi sa-si practice fiecare ortodox religia intr-un mod decent, discret si modest. Da’ nuu, musai trebe ‘marturisit’ pe toate gardurile virtuale sau tipografice. Musai trebe parcata coloana de mertzane de 100k in fata bunkerului neamului, sa vada sarakii cu burta goala, lasati crestineste sa degere inconjurati de jandari pana se termina ‘make photo’ cu VIPurile, ca musai trebuia facuta paranghelia in iarna, cand e cucul mai voinic. 93 de oameni luati de doctori cat isi plimbau coloneii aurul in perimetrul operativ. Ortodoxie de Becali. Asta nu e crestinism, e exhibitionism ieftin de periferie a lumii civilizate. Mi-am adus aminte de bugetul ‘ctitoriei’, nu e ieftin, e scump, dar sunt convins ca aia 250000 de copii care s-au culcat flamanzi si-ar fi dat cu bucurie jumatatea de chifla diurna ca sa poata aia 2000 sa marturiseze in vazul natiunii mantuite, transmisie in direct. Si bomboana pe coliva, ca sa ramanem in tema, hai sa bagam si stiinta in toata ciorba. Pe cand Nobelul pentru marturiseala?

  5. Sănătoase comentarii. Ce caută Hristos într-o discuție care se vrea filosofică? Dintr-odată devine exclusivistă. Publicați va rog mai rar aici ai mai des în revistele / blogurile de profil creștin, cred că există și la noi.

    • Si eu m-am tot gandit, ce poate determina un om, altfel cu creierul la el, sa gateasca ciorba asta semi-stiintifica, semi-mistica. Okay, stim cu totii ca la un moment dat, cam ca Nietzsche, iti pui probleme de gen. Dar de aici pana la marturiseala autorului, eu zic umil ca e o cale cam lunga. Problema moralitatii in cercetare si stiinta in general e nobila per se, violarea ideii prin introducerea in ecuatie a unei religii bigote si primitive(chiar daca printr-un accident o impartasesc si eu) e altceva, si erodeaza orice credibilitate a discursului. Nimic nu doare mai tare decat sa vezi un tip inteligent, care isi pune intrebari legitime, plecat facil pe fentele unor ciumeti cu epoleti (rima involuntara) in numele – luat in desert- unei religii care de bine de rau a rezistat de secole. Vad aici, pe undeva, recursul la religie ca o lasitate, alianta hida cu religia vocala in locul unui parteneriat cogent.

      • Nah ca aproape ca uitai: multumiri lui Virgil ca nu am fost cenzurat. Nu ca n-as fi putut dormi noaptea daca o facea, e totusi o expresie a dispnibilitatii pentru opinii diferite a unui cercetator cu pedigree, restul nu conteaza, ne contrazicem, sau achiesam armonios, cui ii pasa, e intre noi, schimbam o vorba ca niste crestini botezati. Multam, Virgil, good man.

        • A inteles deja toata lumea ca esti si crestin si botezat. Chiar nu e nevoie sa o repeti in fiecare zi.
          Hai, shalom si spor la treaba. Ati ajuns sa va calcati pe bombeuri, ca nici voi nu mai stiti citi sinteti.

  6. Bunule domn Iordache,

    N-aveam de gand sa comentez, dar m-a pus necuratu’ sa citesc si comentariile.
    Parca nu meritati sa „culegeti” doar asta. Nu e crestineste, dar citatul care-mi vine
    in minte in aceasta imprejurare e acela cu „azvarlitul margaritarelor”; scuze pentru
    sinceritate. Contez pe dvs. sa le trimiteti „ganduri bune ” :-))

    Ce imi pare mie clar (si trist, dar mai conteaza ?):

    Pe zi ce trece ma conving ca faptul de-a fi rezistat ispitei de a deveni autor la „Contributors”
    a fost un noroc. Pentru ca, urmarind modul in care reactioneaza cititorii (presupusi cu optimism
    a face parte dintr-o oarecare „elita intelectuala”) constati doua lucruri:
    1. Ca lumea nu intelege ce spui, chiar daca (sau tocmai pentru ca !) scrii romaneste mai bine ca ei;
    2. Iti explici, perfect (si cu amaraciune), de ce Romania de azi este asa cum este: in principal
    pentru ca romanii (fie ei ramasi acasa sau plecati aiurea) vor fi MEREU mult mai predispusi
    (urmare SI a punctului 1.) sa te combata violent, in loc de a vedea ceea ce, in binele tuturor,
    ne-ar putea uni.

    Revenind la articol si comentarii:
    Am citit candva o traducere intitulata „Furiosii Domnului”; era o istorie a conflictelor sangeroase
    aparute in numele religiei. Se pare ca astazi am putea incepe sa scriem si despre „furiosii
    in sens contrar”… Confuziile in exprimari sunt eventual scuzabile prin starea de exaltare a
    REsentimentelor religioase, dar asta nu le face mai putin penibile:
    De la afirmatia statistic exacta ca „astazi procentul celor religiosi este in scadere”, pana la
    a scrie „nu are nimeni nevoie de Dumnezeu” este toata calea de la ignoranta la cunoastere.
    A-ti transmite dezamagirea (intemeiata) impotriva BOR catre doctrina crestina/experienta
    cristica (si cei care o impartasesc) este o dovada irefutabila a unui nivel de cunoastere
    precar si pagubos.
    Fac o mica paranteza, care imi pare necesara:
    Poate ca nu veti fi de acord, dar -din pacate- e o certitudine pentru mine:
    SINGURA circumstanta care ar fi produs, astazi, o Romanie (mult) mai buna ar fi fost ca,
    in ianuarie ’90, o parte semnificativa a BOR sa se fi MARTURISIT, smulgandu-si epoletii
    de sub sutana. Si, din acel moment, sa nu mai indemne enoriasii sa voteze „pentru liniste”,
    ci pentru „curatenie”. Ar fi fost (cred eu) DESPRINDEREA; nicidecum Referendumul sau
    Catedrala Mantuirii (?!) Neamului… Nu era MINIM crestineste sa intelegi ca nu poti
    construi „binele neamului” pe CRIMELE din decembrie ’89 (si nu numai) ? Cine, daca nu cei
    care profesau in numele lui Cristos trebuiau sa dea exemplu ?
    Revin.

    Pare ca ultimul „chip cioplit” ar fi „inteligenta artificiala” ! Imi vine sa rad cu lacrimi:
    sa substituim, LA PROPRIU, Lumea, asa cum ne-a fost daruita, cu frumusetea sa INEFABILA,
    cu una artificiala, creata de noi ! Cu roboti care ne „furnizeaza dragoste”. Uau, mai ceva ca
    „walking dead”. Chiar ca-mi vine sa zic: apara-ne Doamne!
    Apoi, zic unii ca lui Dumnezeu nu-i plac oamenii „care-si consacra viata rugaciunilor …prin manastiri”.
    Desigur, El ii iubeste pe cei care cauta banul, placerea, care fura, ucid, violeaza, mistifica, urasc si …
    n-au nevoie de Dumnezeu, le ajung propriile pofte si faradelegi. Cat despre conceptul „larg” de
    „bunastare”, am doua „ziceri” care imi plac mult:
    a) Un proverb indian: „Poverty is good, misery is bad”;
    b) O vorba a lui Soljenitzin: „Pana si biologia stie ca bunastarea dauneaza speciei”.

    Ajungem, in sfarsit, si la „harul” de care amintiti. Inainte as spune ca, dincolo de exteriorizarea/
    socializarea in cadrul „bisericii” (oricare ar fi ea), relatia individului cu Dumnezeu este intima.
    Nu au ce cauta in declamatii publice „harul” sau „smerenia” pomenite in fraze la persoana intai.
    „Povestea” din interviul dlui Presura care priveste relatia domniei sale cu Dumnezeu este indecenta.
    Am mai scris aici ca nu este nimic de comentat despre relatia stiinta/divinitate. Cine s-a gandit
    serios la ambele stie asta; iar pentru cei carora le lipseste macar unul dintre termeni, e pierdere de
    vreme. Cum se vede si din comentarii…
    De fapt orice experienta religioasa incepe printr-o experienta „tulburatoare”; care, eventual, va avea urmari.
    Altfel vorbim la pereti (ca sa ne auzim, eventual, ecoul).

    Cu drag

  7. Harul? Muza? Inspiratia? Mojo-ul? Oricum ar fi numita acea stare interioara ea exista.

    Referindu-ne la religiile abrahamice, interventioniste, credinta intr-o divinitate care intervine in treburile omenesti poate aduce o oarecare alinare si speranta ca totul va fi bine, ca suntem protejati si ajutati de o fiinta divina infinit iubitoare (ma rog, la partea iubirii nu stiu cum as putea explica unui copil de 5 ani doborat de un cancer agresiv ca dumnezeu il iubeste si il vrea la el)..

    Psihologic vorbind, acesta credinta poate fi un ajutor fantastic in actiunile omenesti, macar din perspectiva unei forte interioare care sa rezone cu un ideal de iubire si perfectiune morala. Un credincios adevarat poate avea taria sa „rastoarne munti”, sa scrie si sa picteze opere de arta inaltatoare. Credinta poate fi un „ridicator” psihologic formidabil.

    Ca toate acestea sunt sau nu bazate pe o relitate obiectiva, masurabila, asta este o alta poveste. Un fizician va pune la indoiala manifestrile divine daca nu ies in evidenta in 9 sigma peste zgomotul de fond al unor masuratori. La fel si daca matematico-logic lucrurile nu se imbina.

    Filozofia este subiectiva osciland intre logica implacabila si emotional, punand sub semnul intrebarii chiar notiunea de obiectivitate subiectiva (si vice-versa). Vezi patru degete pentru ca sunt obiectiv patru degete sau pentru ca in mod subiectiv crezi ca vezi patru degete?

    Si discutia poate continua. Era o gluma in care un inalt prelat religios incerca sa convinga un ateu. Dupa o lunga si frustranta dezbatere, inaltul prelat religios se enerveaza si ii spune ateului „esti ca un om legat la ochi aflat intr-o camera intunecata ce cauta o pisica neagra care nu exista”. Replica ateului a venit promt „ba pardon, dumneata esti ca un om legat la ochi aflat intr-o camera intunecata ce cauta o pisica neagra care nu exista. Singura diferenta dintre noi este ca dumneata ai gasit-o”.

    Oricum articolul de mai sus este scris din perspectiva unei religii abrahamice. Stiinta este universala. 2 + 2 = 4 indiferent de religie.

    „There are 5 fingers” – George Orwell’s 1984 (Nineteen Eighty-Four), O’Brien tortures Winston Smith until Smith admits that he sees five fingers when O’Brien only holds up four.

    • „Ca toate acestea sunt sau nu bazate pe o relitate obiectiva, masurabila, asta este o alta
      poveste. ”

      Nu, nu este NICIO poveste aici. „Intrebarea” este COMPLET lipsita de sens.
      Libertatea de a alege este prima insusire cu care omul este inzestrat.
      „Realitatea obiectiva” este in faptul ca mii de ani, miliarde de oameni au urmat
      o anumita cale, alcatuind Istoria Omului. Si ca Moise, Buddha, Isus sau Mahomet
      (si nu doar ei, vezi e.g. Socrate sau Confucius, apud Jaspers) au schimbat Lumea.

  8. Pe malul care desparte Oceanul Credintei, adanc si misterios si Continentul Adevarului, cu paduri de nepatruns, deserturi si piscuri inalte, se afla un mic sat pescaresc. Cunoasterea.

    • Si daca numai pacatuiesti cu gandul ca ai vrea sa ajungi in acel sat, vei arde in focul iadului o eternitate. Pentru ca EL te iubeste infinit si neconditionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro