joi, martie 28, 2024

Despre patriotism

De mai mulți ani, țin la masterat un curs despre identități istorice în Europa Centrală și de Est și despre modul în care acestea sunt influențate de limbile și istoriile diferitelor comunități de-a lungul timpului. La un moment dat, mi-a venit ideea să-i întreb pe masteranzi despre patriotism. Despre ceea ce înseamnă patriotismul pentru ei. Având propriile mele întrebări și dileme, am fost curios cum văd ei problema patriotismului. De atunci, în fiecare an îi pun să scrie câte un eseu pe această temă și după ce citeam textele, le discutam împreună, în măsura în care ei doreau să discute acest lucru. Nu toți erau dispuși. Nu toți își exprimau în eseuri părerile lor proprii, unii se inspirau de pe la alții, preluau citate, de pe internet desigur. Dar am citit și câteva eseuri foarte reușite, scrise cu maturitate și chiar cu pasiune pentru subiectul care li s-a cerut, așa încât eu, în calitate de cadru didactic, am fost mai mult decât încântat să le citesc și să-i privesc în ochi pe autorii lor.

A fost unul din motivele pentru care m-am apucat de scris acum. E drept, motivul acesta mă tot așteaptă, răbdător, de ani de zile. Celălalt este… a fost… Centenarul. Am așteptat să se termine Centenarul. În urmă cu mai bine de un an, când a început să se vorbească mai insistent despre acest subiect, nu am crezut că mă (ne) va acapara atât de mult această aniversare și nu o spun într-un sens pozitiv. Evident că este bine să aniversezi când ai de aniversat, când ai de a te mândri cu ceva, când ai de afirmat ceva, însă lucrurile au luat-o razna. Centenarul a fost mai degrabă o ”Cântarea României”, pe care eu o țin prea bine minte ca această comparație să fie forțată. Nu este.

Ceea ce scriu eu aici nu este un text politic, nu este un manifest, o proclamație, ci este pur-și-simplu punctul meu de vedere despre patriotism, despre întrebările pe care ar trebui să ni le punem ca să ajungem în preajma patriotismului. Este o ”mărturisire de credință” a mea și nimic mai mult. Acest text nu intenționează să facă valuri, să pună paie pe foc, să provoace scandal, dar m-aș bucura dacă ar pune pe gânduri.

Dedic aceste rânduri unui prieten de-al meu patriot. Se cheamă ca și mine Radu, dar ne despart multe opinii cu privire la identități, neamuri, națiuni, național, naționalism, patriotism. În unele privințe suntem surprinzător de acord unul cu celălalt. Ne apropie toleranța pentru opiniile celuilalt, o toleranță care, de altfel, ar trebui să fie o regulă general respectată în lumea noastră, nu o excepție.

Nu mă interesează aici definițiile din dicționar și din diverse tratate savante scrise de analiști politici sau sociologi, nu mă interesează nici măcar definițiile date de istorici. Până la urmă, lucrurile sunt simple: patriotismul este un sentiment de apartenență la o comunitate națională, la o patrie și la grupul de oameni care o compune sau care se consideră parte a aceleiași comunități sau a aceleiași patrii.

Este o definiție simplă și spontană care mi-a venit în minte pe măsură ce o scriam. Dar deja multitudinea de concepte folosite atrage atenția că această definiție, precum și oricare alte definiții, implică nenumărate nuanțe. Iar aceste nuanțe fac deliciul exegeților, indiferent de grupul profesional din care fac parte, indiferent de rasă și țară sau continent de proveniență.

Aceleași nuanțe îmi atrag atenția că, în funcție de ele, eu și toți ceilalți care își pun această problemă vom gândi și interpreta lucrurile în mod diferit. Această diferențiere vine din familie, din educație, din mediile frecventate, din lecturi, până la urmă și din epocile istorice în care te-ai format sau prin care ai trecut. În momentul în care înțelegem în mod intim acest lucru, am trecut de ce era mai greu. Ceilalți, care nu înțeleg mecanismul gândirii libere și al diversității de gândire cu care au fost înzestrate ființele umane, vor repeta papagalicește o definiție învățată la școală, auzită la un talkshow cu înțelepți sau citită pe Facebook printre alte citate și înțelepciuni zilnice. Și o vor susține cu tărie, fără să aibă nici un fel de îndoieli.

Nu voi lua pe rând conceptele cel mai des vehiculate în legătură cu patriotismul, pentru a arăta cât de mare este varietatea de interpretări care li se dă și, în consecință, cât de multe lucruri poate însemna patria. Aceasta este, până la urmă, ceea ce alege fiecare că este.

Nu cred în acea patrie care ne alege ea pe noi, care ne parașutează într-un anumit loc de pe Pământ, ne plasează într-o anumită familie, ne trimite la anumite școli, ne pune în mână anumite cărți, cum nu cred în acel spirit național mistic în care credeau romanticii și care transcedea secolele, ca o fantomă istorică, ca și harta ”României Mari”, de la Burebista la Alexandru Ioan Cuza și, mă rog, Nicolae Ceaușescu. Mai nou Carol I și Ferdinand Întregitorul.

Cred într-o patrie pe care fiecare individ dotat cu inteligență și conștient de drepturile sale fundamentale de libertate a opiniei și a afirmării acesteia și-o desemnează el însuși, în funcție de criteriile pe care le crede de cuviință. Iar cel care are asemenea preocupări cred că este patriot și, deci, poate fi ”acuzat” de patriotism. Este ca un fel de hartă multimedia în care fiecare individ se poziționează, împreună cu alți indivizi, dar nu împotriva altor grupuri de indivizi.

Fără prea mult teoretizare, este cazul să ajung la propria-mi ”mărturisire de credință”. La final voi trage linia și se va vedea dacă sunt patriot sau nu.

Sunt născut la Alba Iulia într-o familie mixtă: tatăl meu era român dintr-un sat de lângă Alba Iulia, de pe malul Mureșului, mama provine din fosta Cehoslovacie, mai precis din Slovacia. Sunt pe jumătate român, pe jumătate slovac. Nu investighez mai adânc originile părinților mei, dar ele sunt foarte amestecate, cel puțin originile mamei. Ale tatălui sunt românești 100%, dar numele de familie nu este românesc, ci oriental – tătăresc sau persan. Dar asta nu înseamnă neapărat ceva. Am crescut într-o familie în care erau momente în care se vorbeau patru limbi deodată: română, slovacă, maghiară, germană. Am mers la școală la Alba Iulia, dar vacanțele de vară mi le petreceam în Slovacia (Cehoslovacia), la Trenčianske Teplice, o stațiune balneară, paradisul copilăriei mele. Încă de foarte mic, am călătorit o dată sau de două ori pe an (în funcție de bunăvoința tovarășilor de la Pașapoarte) pe ruta România – Ungaria – Cehoslovacia. Prima călătorie ”în străinătate” și primul pașaport au fost la vârsta de trei luni (azi poate părea banal…). Am avut ocazia să văd oameni și locuri. Am simțit gustul amar al cotrobăitului samavolnic al vameșilor români prin bagaje, la plecare ca și la întoarcere, am simțit bucuria intrării în prima haltă din Ungaria, a plimbărilor pe marile bulevarde ale Budapestei, în preajma gărilor unde de multe ori trebuia schimbat trenul și, în general, a călătoriei spre meleaguri un pic mai normale. Am simțit același amar la întoarcere, la revederea zidurilor scorojite ale Curticiului, Aradului, Simeriei, la revederea mizeriei. Era tare greu să cobori din tren internațional în România în anii 1980, chiar ca și copil. Prima capitală de țară în care am fost vreodată – și am fost de repetate ori – a fost Budapesta. Pe vremea aceea, Bratislava încă nu era capitală. A doua capitală în care am fost a fost Praga, abia mai târziu ajungând și la București. Prima limbă pe care am vorbit-o a fost limba maternă, abia apoi limba paternă.

Nu am crescut într-o familie religioasă, dar odată cu trecerea anilor am aflat tot mai multe despre confesiunile părinților mei: mama mea este romano-catolică, tatăl a fost greco-catolic, iar eu – spre deliciul prietenilor mei – am fost botezat ortodox, pentru că așa au fost vremurile. În mod ironic, am fost botezat de un preot fost greco-catolic, de nași greco-catolici și într-o biserică fostă greco-catolică. În afară de momentul botezului, nu am fost ortodox nici o clipă. Atunci când am început să descopăr religia, am descoperit-o în medii greco-catolice, însă în câțiva ani mi-am dat seama că romano-catolicismul este mai aproape de mine și de atunci am rămas fidel Bisericii Latine. În același timp, am rămas legat și de Biserica Greco-Catolică, pe care o respect pentru extraordinara ei istorie, pentru martirajul pe care l-a suferit și pentru neabaterea de la credință, dar și pentru că este o biserică a întâlnirii dintre lumi și dintre culturi. Nu în ultimul rând, pentru că este biserica tatălui meu și a familiei mele românești. Dar, deși credința mea catolică este neînduplecată și opiniile mele sunt ferme, nu sunt un taliban, ci dimpotrivă, au fost momente în viață când am făcut mari compromisuri, căsătorindu-mă în rit ortodox.

Am insistat asupra acestor aspecte pentru că nu pot vorbi despre patria mea ignorându-le.

Familia, călătoriile, suprapunerea fericită și fertilă a momentului Revoluției din Decembrie 1989 cu vârsta adolescenței, tumulturile anilor 1990-1991, ”Golaniada”, venirile Regelui în România, chiar și evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, lecturile febrile ale anilor 1990, chiar și unele iubiri, înscrierea la Facultatea de Istorie și Filosofie, timpul petrecut împreună cu profesorii mei dragi și cu colegii de facultate – și mai dragi!, călătoriile frecvente la Budapesta și mai ales la Viena și îmbăierea entuziastă în spiritul șarmantei capitale de altădată a Monarhiei, lecturile istorice, inclusiv despre istoria Habsburgilor și a Monarhiei lor, chiar și urmărirea atentă a vieții politice românești, toate acestea au reprezentat acumulări. M-am considerat (și mă consider) anticomunist, monarhist, țărănist, creștin-democrat, fan Imperiul Habsburgic, astfel că, spre finalul anilor de facultate, am conștientizat că sunt autonomist și federalist. Franz Ferdinand, grupul de la Belvedere… Utopie – neutopie, am crezut atunci și cred și acum că la finalul anului 1918 soluția cea mai bună – pentru Imperiu și pentru ”popoarele mele credincioase”, vorba ultimului împărat, era federalizarea. Evident că în zilele noastre, în anul centenar + 1, aceasta rămâne strict o discuție între istorici, rămâne o părere de rău, o nostalgie. Nu mai poate fi vorba de o refacere a Imperiului sub sceptrul Habsburgilor, deși, sincer, mi-ar plăcea. Dar continui să cred că o asemenea formulă statală de monarhie constituțională și federativă ar aduce multă stabilitate în Europa, așa cum cred că și pentru România monarhia constituțională este singura soluție decentă de organizare statală.

Nu ascund faptul că una dintre cărțile cele mai dragi mie este Peripeţiile bravului soldat Švejk în războiul mondial a lui Jaroslav Hašek, care este un adevărat manifest anti-Monarhie și anti-Habsburgi și că în anul 1990 am traversat un – din fericire! – foarte scurt episod ”Vatra Românească”. Paradoxuri…

O spun răspicat aici: patria mea este, conform definiției de mai sus și conform oricărei definiții, Transilvania. Este pământul care îmi este Acasă, în care mă simt bine și în care îmi place să trăiesc. Am vizitat multe părți ale Europei, de la Londra și până la Moscova și Roma și am vizitat toate provinciile României, de la Maramureș și până la Dobrogea, din Moldova și până în Banat, dar Transilvania este Acasă. Patria.

Acest teritoriu îl asociez cu patriotismul. Bucureștiul nu-mi produce emoții pozitive, nu mă leagă nimic de el, în afară de o familie de prieteni foarte apropiați și, poate, încă câțiva, puțini, colegi. Călătoresc într-acolo numai la nevoie, la conferințe, la biblioteci și arhive… Pentru mine soarele nu de acolo răsare (trebuie să răsară de undeva?). Capitala mea nu este Bucureștiul, ci Viena și Budapesta. Restul provinciilor României le cunosc bine, aș putea spune, le-am vizitat cu interes și curiozitate, le-am studiat cu atenție, cu ochii mei, ai istoricului, ai călătorului și nu am constatat să-mi producă emoții… patriotice. M-a impresionat Dobrogea atât de amestecată, îmi place Oltenia submontană, îmi plac enorm culele boierești, îmi plac mănăstirile din Oltenia, mănăstirea Govora, Cozia și valea Oltului, îmi plac mănăstirile din Bucovina, îmi plac multe locuri din Iași, îmi place mănăstirea Probota, îmi place să traversez Siretul. Dar acele locuri nu sunt patria mea. Pentru mine Acasă este Transilvania.

În acest punct, lucrurile se complică, în sensul bun al cuvântului și așa cum este normal. Fiind un credincios supus al drăguțului de Împărat, am o simpatie specială și pentru celelalte provincii istorice care au făcut parte din Monarhie. Am argumente pentru care îmi place Bucovina de exemplu… și întotdeauna îmi semnalez, mental, părăsirea granițelor Monarhiei sau reintrarea în Monarhie, așa cum îmi semnalez întotdeauna trecerea graniței de pe valea Oltului, la Lazaret sau pe dincolo, pe la Predeal. Ca să îi necăjesc pe unii și pe alții, spun uneori că soldații care păzesc (mai păzesc?) tunelul (tunelele – nu mai știu dacă sunt mai multe) de la Predeal ar trebui să fie, de fapt, grăniceri. Banatul? Se subînțelege! În zilele noastre, de multe ori această provincie este asociată automat cu Transilvania, uneori vorbești despre ele separat, alteori le subînțelegi ca fiind una…

Așa cum am arătat mai sus, fiecare individ își construiește propria identitate și propria… patrie. Așa mi-am construit-o și eu. Îmi plac multe locuri din lume sau din România, dar pentru mine Acasă este Transilvania. Și aici am, ca oricine altcineva, preferințe: îmi place valea Mureșului de pe la Aiud până spre Deva, dar mai ales bucata de la Aiud la Alba Iulia, îmi place valea Arieșului, îmi plac Apusenii și-mi place cum se vede linia lor de pe drumul de la Alba Iulia la Teiuș și Aiud sau pe autostradă de la Turda spre Gilău, am copilărit cu profilul Pietrei Craivii ițindu-se din această linie de munți, îmi place defileul prin care șoseaua și calea ferată străbat Piatra Craiului, îmi place Maramureșul și ”pământul crăiesc”, cu satele lui săsești și cu bisericile lui fortificate, îmi plac dealurile din jurul Clujului și ale Sălajului, îmi place Clujul și orașul meu natal.

Nu pot să nu urmăresc unele exerciții jurnalistice care semnalează concurența – indusă sau naturală – dintre Cluj și București, comparațiile fiind, tot mai mult în ultima vreme, favorabile în mod net Clujului. M-am bucurat să citesc despre ”Alianța Vestului” și am fost entuziast, pe la începutul anilor 2000, când Sabin Gherman a lansat manifestul ”M-am săturat de România”. Nu am aderat la acel manifest orbește, fără să trec în revistă numeroasele argumente culturale, sociale, economice. De ce nu? Și argumentele economice sunt importante… Întotdeauna au fost. Oricât ar putea fi de nuanțată discuția lansată de Sabin Gherman, de ce nu este legitimă întrebarea: ”Dacă județul Satu-Mare dă șase lei la buget, de ce primește înapoi doar doi lei?” Dacă pentru mine Patria se oprește la Carpați, de ce să mă entuziasmeze faptul că din banii județului Satu-Mare se fac drumuri în județul Vaslui? (Măcar de s-ar face drumuri…).

Îmi place diversitatea neamurilor, limbilor și culturilor din Patria mea. Îmi place că în Transilvania trăiesc atât de multe neamuri și se vorbesc atât de multe limbi. Conviețuirea dintre români și maghiari, așa cum a fost ea de-a lungul istoriei, cu bune și cu rele, este una dintre cele mai de viitor vecinătăți din Europa. Unde întâlnești o mai mare diversitate de confesiuni decât în Transilvania? Unde se găsește singura universitate din Europa care are patru facultăți de teologie? La Cluj… Cele mai multe grupuri etnice, lingvistice și culturale din România de astăzi se întâlnesc în Transilvania și Banat. Nu este medicament mai bun împotriva naționalismului și a fratelui său mai mare, rasismul, decât multiculturalismul. Apreciez toate neamurile Transilvaniei și nu țin la maghiari mai mult ca la români. În urmă cu vreo 10 ani, o studentă mă acuza că ”sunt vândut ungurilor”, pentru că la un seminar despre istoria Transilvaniei medievale am vorbit cu entuziasm despre cartea unui istoric maghiar, arătând cât de important este să… audiatur et altera pars… Ori eu cred că ar fi atât de sănătos ca românii să aibă posibilitatea să învețe la școală limba maghiară, iar maghiarii să aibă posibilitatea și să fie încurajați să învețe mai bine limba română…

Diversitatea neamurilor, limbilor, culturilor este bogăția cea mai de preț a Patriei mele și ea este unul din motivele pentru care sunt patriot.

Dar nu sunt un patriot cu ochelari de cal. Înțeleg lumea în care trăim, înțeleg că opțiunile mele sunt mai puțin obișnuite și că Patria mea este o opțiune culturală și, cel puțin în viitorul apropiat, nu poate fi o obține politică. Cred cu toată convingerea în Uniunea Europeană și în viitorul ei și al nostru împreună cu ea. Cred într-o Europă fără frontiere și în libertatea deplină a oamenilor și a culturilor, în circulația liberă a ideilor, mărfurilor și a forței de muncă. În această Europă, Transilvania își are locul ei, alături de alte țări și provincii. În această Europă, portughezii locuiesc în Suedia și norvegienii în Italia și nimeni nu are o problemă cu asta și fiecare își definește cum dorește identitățile și apartenențele.

În ultimii ani, presa a fost cu ochii pe tot felul de mișcări separatiste, cea mai puternică și mai mediatizată fiind cea catalană. Sau mișcarea de secesiune a Scoției, dar și Brexit-ul Marii Britanii. Le-am urmărit cu atenție. De pe pozițiile mele, este greu să susții cu tărie un anumit punct de vedere, pentru că discuția este complicată. De exemplu, în cazul Cataloniei cine are dreptate? Guvernul central de la Madrid sau separatiștii de la Barcelona? Poate că pare contradictoriu, dar din punctul meu de vedere au dreptate și unii și alții. De aceea sunt lucrurile atât de complicate. De aceea ideea de patrie este atât de complicată și primește atâtea și atâtea nuanțe.

În momentul de apogeu al marii mișcări separatiste din Catalonia, multă lume de la noi a arătat spre Transilvania sau spre Ținutul Secuiesc, frământând ideea ruperii de România. De multe ori, suntem martorii unor petarde de presă despre ”Harcov” și despre steagul secuiesc arborat pe Parlamentul de la Budapesta și despre diferite planuri de rupere a celor trei județe locuite predominant de maghiari, despre marșuri ale nu-știu-căror exaltați din ”Mișcarea celor 64 de comitate” sau ale colegilor lor la fel de exaltați din ”Noua Dreaptă”, ori se știe bine că aceste mișcări sunt cel puțin neserioase și că beneficiarii lor reali nu sunt tinerii care mărșăluiesc în cămăși de diferite culori marțiale, ci forțe mult mai înalte, cu interese mult mai complexe. Evident că în acest moment geo-politic sensibil, Uniunea Europeană nu are nevoie de tulburări, secesiuni și Brexit-uri. Unul este mai mult decât suficient și, iată, în ultimele zile se arată speranțe că poate n-o fi să fie. Cred cu toată convingerea că există forțe, nu foarte departe de noi, care au în agendă susținerea și chiar generarea de tulburări de orice fel în țările europene, pentru a le slăbi și, o dată cu ele, Uniunea Europeană. Ori mișcarea de secesiune a Cataloniei sau, ipotetic, a Transilvaniei, nu ar face decât să potențeze aceste tulburări și să-i bucure pe autorii lor. Iată că, deși mi-am enunțat clar Patria, nu cred că secesiunea este o soluție de viitor. Secesiunea nu este o condiție sine qua non pentru a-mi defini și arăta Patria.

Înțeleg și că ardelenii, compatrioții mei, nu sunt perfecți și că nu sunt vreun popor trans-național ideal și în mijlocul căruia să mă simt aprioric extraordinar. Și ardelenii scuipă pe jos și ascultă manele. Și ardelenii claxonează în trafic sau parchează aiurea, pe trotuar. Și ardelenii își construiesc case urâte, și ei fură, și ei sunt corupți. Și români și maghiari și sași. ”Și alte naționalități”. Unii dintre ei. Mai puțini decât alții.

Mă pot simți extraordinar și împreună cu bucureșteni sau cu moldoveni, dar totuși de ardeleni mă leagă ceva și pe ei (pe unii dintre ei) îi leagă ceva de mine. Ne leagă apartenența la un spațiu, la un trecut comun, ne leagă idei și ne leagă, de multe ori, tocmai diversitatea. Nu sunt singurul care gândește în felul acesta, ba chiar s-ar putea ca multor ardeleni, compatrioți, această mărturie să li se pară de la sine înțeleasă, pentru că gândesc și ei la fel…

S-a întrebat vreodată cineva care se simte foarte patriot român de ce unii români și maghiari se definesc pe sine ca ardeleni? De ce ei simt că au ceva în comun?

Deci cum rămâne cu Patria mea?

Patria mea este Transilvania, pentru că așa simt și consider eu și acesta este un dat pe care nu mi-l poate lua nimeni. Doar dacă îmi ia dreptul fundamental la opinie. Patria mea însă face parte acum din România și lucrul acesta este rezultatul unor derulări istorice, a unor condiții preliminare care s-au desfășurat cu multe decenii înainte de 1918, dar care sunt departe de a fi vreun ”spirit” mistic care să vină din veacuri, de pe la Burebista și Decebal. Nu, este vorba de un context istoric specific, iar istoricii înțeleg acest lucru. Paradoxal, unii dintre actorii principali ai evenimentelor de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia avuseseră cu puțini ani înainte opinii politice complet diferite de cele pe care tocmai le îmbrățișau (Alexandru Vaida-Voievod și alții) și, tot paradoxal, aceiași actori aveau să simtă un gust amar la nu mulți ani după. Și al treilea paradox: mulți dintre ei au fost atât de apreciați de urmașii lor, încât la 30 de ani după Marea Unire făceau ani greu de pușcărie, iar unii chiar sfârșeau în gropile comune ale Republicii Populare Române. E și asta o formă de patriotism: ei că au refuzat să plece, atunci când ar fi putut, iar tovarășii că i-au exterminat… Trist.

Despre România. Nu este patria mea, dar este țara în care trăiesc. Poate părea ciudat, dar niciodată nu m-am gândit mai mult decât ipotetic la ideea de a pleca. Este adevărat, nu am o formație profesională sau o situație socială și materială care să încurajeze neapărat asemenea intenții. Dar asta nu înseamnă că mă simt bine în România, pentru că nu mă simt bine și sunt x lucruri care mă revoltă și mă dezgustă. Dar viața pe care o trăiesc la Cluj este mulțumitoare, deși evident că este loc de mai mult.

Cu alte cuvinte, îmi trăiesc viața în micul meu oraș-comoară, în mica mea patrie carpatică (nici o legătură cu gluma proastă intitulată ”Grădina Carpaților”) din țara numită România, membră a Uniunii Europene și a NATO.

Dar nu am terminat cu patriotismul. Încă de la începutul acestui text, încerc să spun (nu vreau să conving pe nimeni!) că patriotismul este o chestie complexă. Un fel de cub Rubik, care îți oferă combinații nebănuite. Jucându-te cu acest cub-minune, stricând culorile de bază ale celor șase fețe, de multe ori rezultă combinații neașteptate, care nu se contrazic neapărat și nu contrazic nici cele șase culori inițiale. Ce vreau să spun cu asta? Că nu mi-a picat niciodată bine când, în străinătate, mi s-a dat de înțeles, uneori în mod involuntar!, că sunt român sau din România. Țin cu echipa națională a României la fotbal sau la alte sporturi, mă bucur când sportivii români iau premii importante sau câștigă medalii olimpice. Recunosc, îmi sunt indiferente succesele europene ale unor echipe de fotbal de la București, dar întotdeauna mă emoționează când revăd scena loviturilor de la 11 metri de la ”finala de la Sevilla” din 1986. Desigur, mă bucură marile performanțe europene ale CFR-ului și mi-ar plăcea ca ”U” să-i calce pe urme. Mă bucur să aud de succesele Simonei Halep. Mă bucur pentru succesul unor afaceri românești în străinătate, mă bucur să văd pe drumurile Ungariei, Croației sau ale Austriei Loganuri și Duster-uri, ba o mătușă de-a mea din Slovacia, care are o situație materială deloc modestă, și-a luat Duster și nu încetează să-l laude. Mă bucur când citesc despre investiții românești în străinătate, despre navele produse de șantierele navale de la Galați sau Mangalia și care ajung în Norvegia sau în Australia. Recunosc că atunci când citesc presa economică, mă interesează mai ales ceea ce are legătură cu Transilvania. Și da, sunt încântat de Banca Transilvania și de faptul că nu este deloc o bancă de cartier, ci banca numărul 1 din România. Singura bancă care-și are sediul central altundeva decât la București. Și, ca să închei cu aceste combinații de cub Rubik, mă bucur pentru succesul unor scriitori români în lume, pentru traducerile cărților lor și pentru premiile pe care le primesc, pentru succesul internațional al unor filme românești, pentru diferite evenimente și festivaluri care se desfășoară în România. Întâmplare sau nu, câteva importante la Cluj…

Aceasta este mărturisirea mea de credință. Aceasta îmi este Patria, acesta îmi este patriotismul. Scriam la începutul acestui text că patriotismul este un sentiment de apartenență la o comunitate națională, la o patrie și la grupul de oameni care o compune sau care se consideră parte a aceleiași comunități sau a aceleiași patrii. Cred că eu și cu patria mea, Transilvania ne încadrăm perfect în această definiție. Cât despre a fi patriot, cred că este evident că sunt. Dar asta este strict problema mea!

Distribuie acest articol

83 COMENTARII

  1. Domnule Mârza, fiind clujean și român 100%, din părinți și bunici români din doua sate românești din judetul Cluj, va înțeleg bine simțirile. Nu înțeleg totuși de ce soarele dvs. răsare și de la Budapesta, nu doar de la Viena. Că nu răsare de la București pentru dvs. , va înțeleg parțial, mă apucă și pe mine astfel de gânduri, mai ales în guvernările PSD-iste. Autonomia Transilvaniei nu are sens decât într-o UE devenită stat federal. Altfel, prefer sa din cat mai mulți care vorbim aceeași limbă. Nu am avut deloc, niciodată, senzația că patria mea este doar Transilvania, atâta timp cât și moldovenii și muntenii se identifică că și români, nu vad de ce m-aș considera eu altfel decât ei. Că ar fi mai bine financiar sa ne guvernăm singuri, noi cei din cele câteva județe care merg bine din Ardeal și Banat este de discutat. Dar ar trebui sa nu uitam că binele nostru a început după ce UE , ironic la inițiativa britanicilor, a deschis extinderea spre est. De atunci au curs banii vesticilor in investiții de toate felurile și banii românilor plecați la muncă.. De atunci au crescut valorile caselor, terenurile, salariile, etc… Ar trebui sa avem răbdare până se integrează UE27 și până apare armata europeană comună, înainte de a discuta despre patria unora Transilvania, nu de alta, dar nu mi-am auzit niciun bunic vorbind pozitiv despre vremurile când guvernarea era la Budapesta. Nici cu Bucureștiul nu cred că le-a fost mai bine, mai ales după ’45.

    • Nu mai sunt convins daca problemele intergarii in U27 se pot rezolva prin rabdare si nu este nevoie de implicarea directa a fiecaruia cel mai devreme la alegerile parlamentare europene din anul acesta dar. Care este beneficiul direct si imediat simtit de alegatorul roman daca se va prezenta la vot ? Va spun nici unul. In urma votului nu vor creste salariile si nici pensiile asa cum nici alocatile nu vor fi mai mari, atunci de ce sa faca alegatorul roman efortul sa se prezinte la vot ? Multi se declara proeuropeni , doresc granite deschise insa nu sunt dispusi la un efort minim, sa rupa o jumatate de ora din timpul liber in vederea deplasarii catre sectia de votare.
      Asistam din partea puterii la un asalt concentrat impotriva Europei si impotriva Ardealului / Banatului chiar daca majoritatea locuitorilor sunt romani. Acesti romani oare pot fi insufletiti de patriotism si idealurile din 1918 , sa participe prin efortul lor la dezvoltarea Romaniei ?

    • „ironic la inițiativa britanicilor, a deschis extinderea spre est.”

      Britanicii au strambat din nas la aderarea Romaniei si a Bulgariei (noroc cu germanul Verheugen, a reusit sa se impuna).

      • @Florin L. – aderarea unor noi țări este votată de către țările deja membre, ”strâmbatul din nas” se încadrează la vorbe de clacă. Dacă UK s-ar fi opus, România nu avea cum să adere la UE.

        • Harald (04/03/2019 la 12:52)

          Este adevarat ca fara votul UK , Romania nu era in UE unul din motive fiind o noua piata econonmica.

          La fel de adevarat este si ”strâmbatul din nas” al unor politicieni /formatori de opinie din UK cu privire la comportamentul unor romani (locuitori sau nu in UK).

          Deci, sa fim „impartiali ca tot romanul”, la aceasta „strambare din nas” au contribuit unii romani care locuiesc in UK si blameaza orice (UK, Germania, Romania etc.) iar altii lucuind in Romania comportandu-se in directia opusa.

          In opinia mea admiterea unor tari (inclusiv Romania) s-a facut in primul rand din ratiuni economice de care au beneficiat atat romanii (ca dvs.) care si-au deschis firme in UK cat si firmele britanice si-au extins activitatile economice in Romania; la fel a beneficiat tor romanul cu privire la gasirea unui loc de munca sau ca simplu turist.

          • @David FK – obsesia ta pentru activitățile mele începe să devină obositoare. Orice rus și orice chinez își poate deschide o firmă în UK, nu trebuie să fii dintr-o țară UE ca să-ți deschizi o firmă în UK. Însă postacul ăla româno-berlinez care folosește câte 6 nick-name-uri pe forumul ăsta a găsit o nouă ocazie de a ridica în slăvi Germania: ”vezi, Doamne, UK strâmba din nas în cazul României și a fost nevoie de un mare patriot neamț ca să forțeze aderarea României”.

            În altă ordine de idei, în materie de colonizare economică, România a fost mai degrabă ”alocată” Germaniei, Austriei și Franței, în timp ce UK s-a oprit cu Tesco-urile la Debrecen, nu a intrat cu ele în România.

            Mai bine întreabă-te de ce e nevoie de postaci germani de etnie română (sunt cel puțin 4 persoane diferite pe forumul ăsta, doi dintre ei cu mai multe nick-name-uri) dacă lucrurile sunt așa de roz în Uniunea Europeană. Chiar nu vezi că e același model folosit de Ceaușescu și de Honecker, problema ta principală sunt firmele mele din UK?

            • @ Harald (06/03/2019 la 22:38)

              Daca ma intereseaza firmele tale din UK ? Buna intrebare.

              Nu, nu ma intereseaza dar raspunsul este evident bazat pe unele confesiuni facute pe acest forum, deci folosind materialul clientului.

              Cu ceva timp in urma (cel mult doi ani) afirmai ca infiintezi firme in UK si le faci sa merga ….iar apoi dispari pentru cel putin 6 luni, probabil in vacanta.

              Dupa numarul foarte mari de postari raspunsul vine de la sine.

            • @David FK – am dispărut complet tot anul 2017, cam 14 luni în total. Concluziile le tragi singur :)

            • @ Harald (07/03/2019 la 14:07)

              Se poate sa fi disparut o peroada ………….Dar acum esti foarte activ !!!!!
              Concluziile le poate trage oricine, nu-i asa ? :)

            • @David FK – tu chiar nu-ți dai seama cât e de insane să-mi contabilizezi prezența pe forum? Ai mai văzut alți comentatori să-și numere unul altuia postările?

    • M-am născut la Bucureşti, în familie de foşti deţinuţi politici. 3 din 4 bunici sunt maramureşeni, deci greco-catolici. Bunica ortodoxă era bucureşteancă, deşteaptă şi franţuzită. Sunt greco-catolic die-hard, dar merg şi la romano-catolici şi ortodocşi. Mi se întâmplă să spun Duh în loc de Spirit. O mare parte din familie s-a refugiat la Bucureşti după cedarea Ardealului, venind de acolo cu poveşti asemănătoare – mutatis mutandis – cu cele pe care le-am auzit despre puşcăriile comuniste. Am petrecut enşpe vacanţe în Transilvania, în multe părţi ale sale. Nu ştiu maghiara şi mi s-a întâmplat (nu des) să nu mi se răspundă dacă am vorbit în româneşte. Am stat mult în Vest şi am cunoscut aristocraţi destui, între care foarte mulţi marxişti, cum a fost şi sper totuşi ca nu mai este prinţesa Margareta.
      Oamenii sunt la fel peste tot. Cum spunea cineva, boierii şi ciocoii nu sunt pături sociale, ci straturi de caracter. Nu există niciun motiv whatsoever să cred că vreun Habsburg ar reuşi să facă mâine ce nu au făcut bunicii lui timp de secole. Impărăteasa Zita şi Carol I al Austriei au avut o soartă tristă şi romantică, ceea ce îi face simpatici, dar nu face ca proiectul lor pentru Imperiu emis in al12-lea ceas şi un sfert să devină aplicabil. Poveştile rămân poveşti. Pe bune. Sigur că Viena şi Budapesta pot fi capitalele visurilor copilăriei în comparaţie cu Bucureştiul lui Ceaşcă, dar în realitate se vorbeşte româneşte fără dicţionar de la Timişoara la Soroca şi de la Tulcea la Săpânţa. Asta e realitatea. Chestia asta cu stabilirea patriotismului în funcţie de simţăminte, nu e foarte matură, mai ales dacă ştim că au existat Maniu şi Iuliu Hossu. Sau putem să fim simţitori ca Zoe, dar cu raţiunea şi statornicia lui Maniu şi Hossu.

  2. Frumos spus. Rezonez.
    Dar aproape/sau chiar zilnic se gaseste, aici pe Contributors, cite un @ zise dobre, care sa afirme ca romanii sint lenesi, hoti, lipsiti de mindrie, ca Romania e o tara corupta (desi coruptia la scara mare se desfasoara tocmai in tarile care ne arata cu degetul), ca sintem un popor de nimic.

    • Nu va mai luati dupa dobre asta, la fel ne plictiseste si pe G4 Media, ba si pe ziaristii.com, asa incat am ajuns la concluzia ca e postac psd, dar se da anti-psd.

  3. Întrebați în text: „de ce nu este legitimă întrebarea: ”Dacă județul Satu-Mare dă șase lei la buget, de ce primește înapoi doar doi lei?”
    Din același motiv pentru care nu e legitimă întrebarea „dacă soția mea cîștigă mai puțin/mult decît mine, e normal să consume mai puțin/mult decît mine”.
    Se cheamă comunitate.

    • Nu e chiar așa domnu’ Alex, la românași nu există noțiunea de comunitate. Ăia care au cîrnați pe masă și-l ascultă pă Șopen nu se compară cu țiganii regățeni care bagă șaorme cu de toate și dau maneaua la maxim sau cu moldovenii rupți în cur care bagă spirt și fanfară. Sînt rafinați, au o jmekerie reținut-benevolent-superioară față de agnimalele din regat, adică sînt în viteza I, restu’ pulimii românești bagă viteza II și III, cam cum ar fi ”pe model UE”. Nu-i bai, fiecare om are dreptul la vise, realitatea este că mai avem nițel și se duce pe tobogan și UE și România și toată șandramaua care a plecat din chestii adevărate, legate de bani și afaceri și a ajuns la meciuri cu energia verde sau cum facem să-i salvăm pe africanii care umblă cu barca gonflabilă după un trai pe mocangeală progresistă.

  4. Il inteleg pe autor ca este legat de o anumita geografica a tarii (in care traieste), dar din pacate, la fel ca multi altii, modul asta ‘duios”, in care se exprima si vede lucrurile, nu face decit sa il alinieze mai mult sau mai putin in ridul celor care nu simt dimensiunea noastra ca si neam si apartenenta la patrie.
    Si vor fi fost ,multi ca dinsul…si vor sa tot mai fie. Pentru ca noi nu stim sa (ne) fim! Nu am invatat noi insine (si pare ca nici nu vrem) si nu ne-a invatat nici istoria.
    Prezentul inseamna sa intorci spatele si sa te apleci cu smerenie catre Buda si Viena?
    Doar pentru faptul ca esti transilvanean? Pentru faptul ca acum tara ta este murdara, neingrijita si bolnava si tu esti intiiul responsabil pentru starea ei?..cu adevarat patriotic..nu?
    Am o patrie, nu mai vreau!
    La fel face si marele patriot Dodon. Deci nimic nou.

    Cind vom invata odata sa fim cu adevarat vulturii care isi cladesc si apara cuibul si nu gainile care doar cauta sa scormoneasca pe ici pe colo si prin gradinile altora, unde glia de dupa gard pare mai faina!
    Niciodata. Noi suntem patrioti altfel, „ai nostri’!

  5. 1. comunitate nationala = cetatenii unei tari recunoscuta international. Comunitatea la care faci referire nu e nationala.

    2. patriotismul il manifesti fata de o tara care exista (vezi puntul 1). Nu poti sa iti manifestezi patriotismul pt Dacia, pentru Imperiul Roman sau Imperiul Otoman. De aici si dilemele tale.

    3. Transilvania nu e definita de cei circa 230 de ani sub control habsburgic. E pueril ca sa nu folosesc alti termeni, sa iti declari patria Transilvania si sa ignori intreaga istorie cu exceptia a circa 230 de ani.

  6. Daca am fi suficient de evoluati ca fiinte superioare si am intrevedea amploarea pe care o care o poate atinge aceasta specie ghidata de principii de toleranta si nu numai, vom vedea ca apartenenta la o patrie se va extinde de la o provincie, la o tara (in cazul dvs),la un continent, la o planeta si mai departe nu stiu. Dar inca suntem captivi unor interese mici.

  7. Apreciem francheţea cugetărilor, deşi nu este suficientă pentru a justifica părerile domniei voastre, pe care, prin educaţie, le voiţi sofisticate. Copilul se limitează ca patrie întâi la familie, apoi şi-o extinde la uliţă, la satul/urbea sa. Domnia voastră aţi ajuns până la frumoasa provincie
    transilvană, iar extensiile vă sunt relativ dificile, deşi le ascundeţi. Va trebui să zburaţi şi în cosmos pentru a iubi întregul Pământ. Nu pricep pentru ce limitările domniei voastre trebuie făcute publice.

    • De acord cu comentariul d-vstra Comentador, mai putin mirarea ca autorul vea sa-si faca limtarile publice. Altfel cum sa faca progrese autorul si cititorii sai. Si eu postez minat de speranta ca daca n-am dreptate poate e ceva de invatat din vre-un raspuns.

      D-le Marza, nu e vina dumneavoastra ca sunteti nascut in Transilvania sau ca sunteti jumate roman sau ca sunteti jumate slovac. A va mandri cu ceva pentru care nu sunteti responsabil este la fel de bizar cum ar fi sa va fie rusine pentru oricare din cele trei. Din acest motiv patriotismul in sensul definitei dumneavoastra va fi ceva suspect si exploatabil de catre lichele.

      Pe de alta parte dreptul dumneavastra de a fi monarhist sau romano catolic trebuie aparat de cei in statul in care traiti si aveti norocul sa traiti intr-un stat unde de bine de rau drepturile astea exista. Exista si in Ungaria si e de sperat ca ar exista si intr-o Transilvanie independenta dar trebuie aparate. Asta nu inseamna neaaparat ca e bine sa fii monarhist sau romano-catolic si data fiind profesia dumneavastra alegerile astea ma mira putin, dar aici se poate sa fie de vina limitarile mele.

  8. Transilvania nu e un stat viabil pe cont propriu. Va fi ghidată de la București sau va fi ghidată de la Budapesta, nu există cale de mijloc. Împărțirea ei s-a mai încercat și a eșuat.

    Dincolo de pseudo-nostalgiile (*) fiecăruia, un stat trebuie să aibă armată și poliție ca să-și poată păstra și controla teritoriul propriu. În momentul când armata și poliția aparțin unei națiuni străine de oamenii locului, rezultatul se numește Irlanda de Nord. Exact la fel ar fi Transilvania controlată de la Budapesta și exact așa a și fost, înainte de 1918. Cu maghiarizare forțată și tot tacâmul, hai să nu ne prefacem că am uitat.

    (*) – am numit ”pseudo-nostalgie” nostalgia falsă, după ”vremurile bune de altădată” pe care presupusul nostalgic de fapt nu le-a trăit, doar a auzit despre ele de la bunici.

    • Separat de cele de mai sus, ce numim astăzi Transilvania e destul de departe de Transilvania istorică. Este Banatul de astăzi Transilvania? Este Maramureșul (cel istoric, nu cel de azi) Transilvania?

      • Poti sa iubesti Transilvania, poti sa iubesti Moldova, eu iubesc Prahova si Muntenia, ca sunt din Ploiesti, insa absolut toate sunt parti din Romania, si prin Prahova si Muntenia mea, iubesc Romania. Pentru mine e foarte simplu, pentru dvs. de ce nu e?

        • @Gabriela Constantinescu – admir Transilvania și mentalitatea oamenilor de acolo, ba chiar consider că ar fi un mare câștig pentru România mutarea capitalei undeva în zona Blaj – Alba-Iulia – Sebeș.

          Dar poveștile despre autonomie nu le admir. Mi-ar plăcea să cred că am citit același articol.

      • Nu, a vorbit doar despre posibila dreptate a Cataloniei.

        Catalonia nu era independentă când Spania a aderat la UE și nici Transilvania nu era independentă când România a aderat la UE. Dar imperiile creează întotdeauna genul ăsta de probleme, care la destrămarea imperiului se lasă întotdeauna cu conflicte militare.

        Pe lângă asta, în ultimele săptămâni au apărut mai multe amenințări cu pierderea Transilvaniei în comentarii de la articole referitoare la R.Moldova. Asta a fost soluția Rusiei dintotdeauna, amenințările cu pierderea Translvaniei, iar dacă vrei ca regimul de la București să adune în jurul lui forțele naționaliste, ai ales calea perfectă.

    • Daca vi cu masina dinspre Dobrogea, trecand prin Muntenia / Oltenia ocolind Bucurestiul la intrarea in Brasov / Sibiu ai impresia ca esti in occident, oare de ce ?

      • @Ursul Bruno – pentru că regiunea a fost sub stăpânire habsburgică și austro-ungară, stăpânire care și-a dovedit incapacitatea și disfuncționalitatea la sfârșitul secolului 19.

        Toate orașele din imperiu încercau să copieze Viena, poți vedea asta și la Cernăuți și la Timișoara și la Ljubljana.

  9. Sunt complet copleșit!!! Nici după doua parcurgeri, cap-coada, ale articolului, nici dupa o ora de gândire nu știu cum sa-l comentez! Sunt atât de multe similitudini între viața si originea d-voastră si a mea, între convingerile noastre comune…. Pot spune doar: Mulțumesc d-le Radu Marza!! Din suflet … transilvănean! Daca îmi revin poate voi înșira puțin din “istoria” familiei mele născuta pe pământ Transilvan ca urmare a Revoluției din 1848 din Europa. Mulțumesc, încă odată!

  10. Acest text este o pledoarie pentru o Europa a regiunilor fara granite si sentimente nationaliste.
    Este abordarea moderna si fireasca care impleteste atat aspectul local, traditional cat si cel european intr-un context mult mai larg.
    Europa nu s-a „vindecat” de suvernanism si nici de nationalism, ultimele evenimente in acest context fiind graitoare dar.
    Cine le dezgroapa din mormantul istoriei ? politicienii incapabili sa gaseasca raspunsuri pe masura provocarilor prezentului dar mai ale ale viitorului. Patriotismul si nationalismul dupa definita acestora merg mana in mana cu toate ca poti fi patriot insa fara gustul amar al nationalismului care trezit in subconstientul fiecaruia , necontrolat , poate provoca dezastre.
    Dupa parera mea nivelul educational bazat pe toleranta si respect pentru cel de langa mine indiferent de nationalitate si religie poate fi baza unui patriotism sanatos fara resentimente.
    Modelul european este bazat pe integrarea natiunilor intr-o Europa unita fara granite in care ne putem misca liberi si sigur. Este normal si firesc ca fiecare individ sa fie legat de regula de locurile natale, regiunea din care provine cu specificul ei fapt pe care nimeni nu-l contesta insa imputat de politicieni iresponsabili, de regula structurilor politice europene.
    Transilvania este un model in Europa, modelul unei regiuni in care diferitele nationalitati convietuesc pasnic impreuna fara resentimente cu toate ca, pericolul izbucnirii conflictelor exista, vezi Tg. Mures 1991.
    Din pacate cuvantul patriotism in ultima vreme a fost mult prea des folosit in alte scopuri, patriotismul fiind precum religia, optiunea privata a fiecarui individ in parte si care nu are ce cauta la nivelul politicii de stat si in discursul acesteia.
    Astazi patriotismul se poate redefini prin apararea intereselor cetatenilor a unui stat sau a unei regiuni fara apasarea pedalei patriotarde in limitele bine stabilite de lege, a relatiilor bune de vecinatate si a respectului reciproc.

    • Bingo pentru începutul comentariului! Așa este: se dorește regionalizare.
      Beculeț roșu pâlpâind nervos pentru astalaltă:
      „Astazi patriotismul se poate redefini prin apararea intereselor cetatenilor a unui stat sau a unei regiuni …”
      E o diferență de scară: stat nu este regiune (în sensul în care se dorește topirea statelor naționale și demantelarea lor în regiuni). Patriotism nu este patriotism local. Patriotismul local este bun la vinuri, brânzeturi, fotbal, nu la comunități de limbă și cultură numite națiuni.
      Bine-ar fi ca națiunile să mai reziste puțin. Măcar până se cunosc între ele cele vecine. Altfel, râd chinezii de noi: națiunile europene mici și mijlocii nu vor trece nici măcar pragul celor două secole necesare pentru extragerea unei concluzii preliminare.
      Națiunile pot si matrici pentru libertate. Istoria arată că după fărâmițare apare mereu un vizionar care agregă bucățile într-un imperiu. Mai bine vrabia din mână.

    • Sincera sa fiu, eu nu inteleg un lucru : faptul ca eu iubesc Romania, ca extensie a faptului ca iubesc Prahova mea si Ploiestiul unde m-am nascut, asta ma face pe mine nationalista sau suveranista? Sa fim seriosi. Haideti sa nu mai confundam termenii de patriotism cu nationalism si suveranism. Poate intrebarea cea mai buna este din ce punct patriotismul devine nationalism sau suveranism. Vedem foarte clar ca Victor Orban, transformand patriotismul in suveranism, de fapt isi izoleaza tara si-o duce spre dictatura in pas alergator. In fapt, suveranism si nationalism sunt curente actuale care se agita prin Europa de catre unele state – Ungaria, Polonia, Italia, pentru ca o seama de aspecte esentiale ale UE nu convin guvernelor respective. Au pornit de la politica migratiei, invocata ani si ani la rand, pentru ca mai apoi sa inceapa a deraia drumul acestor state de pe traiectul democratic, iar la reprosurile si atentionarile UE, vin hop cu suveranul neamestec in treburile interne. Ce dumnezeu, incep sa fie atat de clare aceste lucruri, se invoca suveranismul, ca sa se trimita UE la plimbare! La fel, gogorita cu dubla masura, cand nu este deloc asa!

      • Prahova o să fie întotdeauna hinterlandul Bucureștiului, cineva născut în Prahova o să fie întotdeauna cu ochii țintă spre București și o să să considere asta normalitate.

        Există în multe locuri din România astfel de situații, Bistrița e hinterlandul Clujului, Carașul e hinterlandul Timișoarei ș.a.m.d. Abia la distanțe de 200 – 300 km de un centru zonal apare tentația orientării spre un alt centru, deci Ploiești n-o să fie niciodată tentat de un alt centru decât Bucureștiul.

  11. Cred ca este timpul sa iesim mai des din capitala sa vizitam zone populate de cei ca tine si cand va intalnim sa va rupem capatanile pe repeat mode.

    • E cazul sa manifesti buna-cuviinta, inainte de orice. Nu-ti plac articolele, punctele de vedere si comentariile de pe acest site, sunt o groaza unde te poti duce sa spui ce vrei, bunaoara dcnews. Esti invitatul meu!

  12. Va inteleg si oarecum admir…jumatatea de cana de franchete pe care ati utilizat-o in acest articol, dle Marza. Poate nu am inteles eu exact, poate atat ati avut la dispozitie, o jumatate de cana, eu m-as fi asteptat insa sa depasiti stadiul sugestiilor implicite si sa puneti punctul pe „i” : secesiunea Ardealului ( Ardeal cu majuscula) devine pentru tot mai multi locuitori ai arcului carpatic interior o optiune nu doar fezabila, ci si intru totul logica in fata deversarii de mizerie dinspre Regat. Nu, nu este vorba (numai) despre zilele pe care le traim acum cu toti, pana la urma si jegul de Teleorman care inunda acum Romania va fi spalat de apele istoriei, e doar o chestiune de luni, ci despre faptul ca jegului de Teleorman ii va urma, cine stie ?, unul de Vrancea, sau poate de Dolj, poate Vaslui, in orice caz, nu va fi unul mai putin puturos decat in prezent. Chiar nu va inteleg, dragi ardeleni, de ce nu va luati soarta in maini ? Patriotismul, stricto senso, dragostea de Romania, sunt notiuni pentru imbecili, eu unul desfid pe toti aceia care imi vorbesc despre dragostea de tara, hai sa zicem ca tot ce conteaza in cele din urma sunt insufletirea cu care decolez de la Otopeni si jena, revolta, dezgustul cu care aterizez la Otopeni, usurarea cu care ies cu masina din tara la Nadlac si oroarea cu care reintru in tara la Nadlac si as putea continua descrierea mult si bine. Daca maine veti cere si veti obtine un referendum pentru secesiune, eu, locuitor al orasului Focsani, declar ca voi vota „da” cu entuziasm. Ar fi o rascumparare , pe undeva, a lasitatii sau comoditatii de a nu fi parasit Romania la momentul potrivit, iar pe altundeva un calcul pragmatic: as fi sigur ca in cativa ani, nu multi, pentru a ajunge intr-un loc mult mai civilizat si a respira un aer mult mai…respirabil, nu ar trebui decat sa parcurg vreo 200 de km, in loc de 700 acum. Si , cine stie ?, poate de abia atunci as gasi puterea sa parasesc in cele din urma cocina in care traiesc acum.

    • @Catalin – exact acest tip de comentariu , exact acest tip de reactie , sunt așteptate de Moscova. O revolta onesta in fata unei stări de fapt evidente, dar care daca ar ajunge vreodată sa capete contur pin practică ar fi cel mai periculos lucru pentru noi că țara. Peste tot există un patriotism local, Clujul o duce bine, dar vehicularea ideii de secesiune este cred cea mai contraproductivă dintre toate. Budapesta este un oraș frumos, mult mai frumos in zona centrala decât Bucureștiul, dar sincer, prefer un guvern de analfabeți de-ai noștri, iliberalului Orban. Cred că de vreo câteva zile am citit pe Business Insider ca de doi ani Bucurestiul produce mai mult decât Budapesta per capita si ca între cele mai sărace 20 de euro-regiuni noi figuram cu doua, la fel că și Franța, în timp ce grecii, bulgarii și ungurii au cate 4-5. Banatul sta mai bine decât 6 din cele 8 euro-regiuni maghiare, iar zona noastră stă mai bine decât 5 . Cine a ieșit de pe drumul principal între Bihor și Budapesta știe despre ce vorbesc. Noi avem o problema cu guvernările cleptocratice moșite de socialismul cu fața umană a lui Iliescu, nu cu identitatea națională. Daca ne-am separa, fara contraponderea la vot, pentru că în Ardeal se votează preponderent de dreapta , in Moldova și Țara Românească ar rămîne PSD-ul majoritar încă o sută de ani. În România va fi bine când Moldova și Muntenia nu vor mai vota PSD-UL. Asta trebuie urmărit, nu vehicularea unor nostalgii post-imperiale. Haideți să mai stăm până ies englezii din UE, sa vedem cum vor reacționa scoțienii și poate și nord-irlandezii. Ideile care au dus la Brexit au fost asemanatoare cu cele vehiculate în acest articol, nostalgie post-imperiala, situație economică peste medie, revolta fata de deciziile luate în altă parte (la Bruxelles), un interes masiv și o implicare pe măsură a Moscovei ( și nu numai…) s.a.m.d. La fel a fost și în Catalonia. Legal, UE a precizat clar că secesiunea de un stat membru duce la excluderea din organizație. Soluția pentru noi este aneantizarea prin vot a PSD-ului și reversarea prin legi a ticăloșiilor facute in ultimii ani. Am făcut armata la Focșani și am rămas cu amintiri plăcute despre oraș și oamenii săi.

      • „Chiar nu va inteleg, dragi ardeleni, de ce nu va luati soarta in maini ?”
        @Ioan, este întrucâtva riscant să fie luat prea în serios un text provocator, pentru că în acest fel el este legitimat și i se acordă o importanță pe care nu o merită.

  13. Dl. Marza scrie frumos. Scrie despre identitate. Il asigur ca asta nu este asta ultima lui identitate. Chiar daca o va pune in rama si o va citi zilnic intr-o zi va constata ca simte altceva. Cu trecerea timpului se schimba totul chiar si sentimentul de apartenenta. In urma cu multi ani cind am parasit Romania, tata mi-a dat un plic cu un numar de cont la o banca in Elvetia. Fusese mostenirea bunicului, dar el nu stia ce era acolo. Desi nu eram sigura de ce putea sa insemne, curiozitatea m-a dus la acea banca unde am gasit acte de familie, bijuterii si o suma mare de bani. Totul a ramas acolo dar eu am reevaluat familia, eforturile parintilor in anii comunismului si mai ales bunicii care au murit saraci in Romania. Am simtit alta identitate, alt destin la care nu credeam ca apartin. Emigratia si eforturile integrarii la alta cultura mi-a adus nenumarate dileme. De ce visez numai romaneste? De ce socotesc numai romaneste? De ce nuantele cele mai delicate nu le gasesc decit in romana? Privind la ceilalti emigranti constat ca patrioti fara repros sunt cei mai noi veniti. Au atitea vise si atitea sperante pentru noua patrie ca ar fi in stare sa si moara pentru ea. Stiu este o identitate trecatoare ce se va spulbera la prima deziluzie. Vezi identitatea are multe fete, unele lagate de trecut, altele de sentimente, de durere, de spaima, de mincarea care nu o mai maninc, de apa care are alt gust, de imaginea care a ramas pe retina in momentele de extaz. Dar cel mai rau este cum te vad altii dupa ce ani de zile ai incercat sa fi cetatean normal. Ramii in ochii lor roman pentru ca accentul te tradeaza, pentru ca nuantele de comportare nu se potrivesc decit acestui tipar. Restul ….restul il vom descoperi la un sprit.

    • CIUDAT ARTICOL ! Incitant, provocator …Nici nu prea stiu cum sa-l …combat ! Poate ca nici nu e cazul, poate ca nici nu poate fi combatut ! TOTUSI :
      Spun atat doar si o spun cu inima stransă …. CUNOSC pe d-l MARZA ! DEMULT . El nu mă cunoaste.Si așa vreau să rămănă . A LUCRAT CU SUCCES LA biblioteca Bathianeum DIN ALBA iULIA. PROFESIONIST adevarat .Ca sa lucrezi acolo trebuie sa stii carte. MULTĂ . Nu e usor sa te formezi pentru asa ceva.(1) Sunt banatean in toalele mele, din tata in fiu. De 7 generatii documentate arhivistic. Vorbesc ungureste ( nu foarte bine, nu sunt bilingv ) , inteleg cate ceva si in slovaca (VIEȘ SA ZOVORATI PO SLOVENKY ? ) și in sârbă si in germană.Asa e pe aici prin BANAT . Pînă si țigănește inteleg una alta ! CIGMĂUL lui BUDAI DELEANU nu e departe de ALBA IULIA , oras pe care-l cunosc bine si unde am rude Mă tin de cele ce spuse de Slavici în ”BUDULEA TAICHII ” cum fac toti bănățenii. Si cred că fac bine. Culmea, am o nepoată româncă la BRATISLAVA . Slovacii sunt ”româneți ”, mai româneți decât sărbii, se zice in comuna in care am copilărit eu pe VALEA MURESULUI .(româneț – care nu -i dispreșuiește pe români ) Si le place tare mult ”găluștele tăuțești ” ( tăuț – slovac, după ungurescul toth ) Cunosc toate comunele slovace din BIHOR si ARAD (NĂDLAC) , până si pe cele din Banatul sârbesc cu pictorii lor naivi celebri.Da, cred că slovacii sunt considerati de localnicii romăni conviețuitori ca etalon pentru ROMÂNEȚI .Nu odată in familia mea am auzit că slovacii te ajută, te poți baza pe ei și că nu disprețuiesc …pe romăni. Despre celelalte ”nații ” , Da , am auzit să se plângă ca sunt dispretuiti. Nu e jignire mai mare pentru ei ca si dispretuirea ! Nu o simt ca o dusmanie clasică, aș zice, ci pur si simplu ca dispreț pentru ei ! Adică neluare in seamă, dispreț ca persoană, oameni care nu merită să fie băgati in seamă, luați in serios … Nu am stat să cercetez cum devine problema cu dispretuirea , de unde provine, ce istorie ar avea si ce stare psihologică ar putea-o motiva,dar mereu se invoca acest motiv al tratatiei arogante…
      ( 2) Nostalgia VIENEI si BUDAPESTEI nu există intre romanii simpli care eu i-am intalnit. Intelectualiceste, unii mai scoliti dau semne de asa ceva, dar foarte moderate si nu entuziasmat imitativesi nostralgice cultural, Desi foarte multi, chiar foarte multi in zona mea de bastină au fost si merg destul de des in părțile ungurene si austriece.Ca simpli turisti, ca interese comerciale, cu vizite la rude, la prieteni… Vin si pleacă si tot asa in multe din dichisitele sate austriece.. Azi lucrează la NEUR WIEN, GRAZ , maine la POJONY (Bratislava ) peste o lună la Brno sau Praga… Pentru ei Maria Tereza a fost o … care si-a batut joc de români, Pojony a fost capitala bordelurilor de lux din Imperiu, FRANZ JOZEF un babalâc imbecil,căruia nu i-a păsat niciodată de români, la Budapesta, care le place mult ca oraș, vând porodici, ardei iute ori paprika la vrac pe bani buni etc . Iar acasa nu mai au WC in curte, au dormitoare confortabile , bucatarii cu hotă si masini de spălat vase si circulă in masini cam scumpe… Localnicii se uită , mi se povestese in satul meu de bastină din BANAT, banuitor la ei le zic in fata ca le-au furat si chiar ca sunt hoti de masini. Iar asta nu le face plăcere chiar deloc, cu toate că stiu ca unii din românașii nostri au astfel de indeletniciri. Si întreabă si ei :voi n-aveti hotii vostri, ca noi îi vedem si pe ei la TV de la voi ?!
      (3) In două din judetele RO nu am pus piciorul intr=o viață de om. In TULCEA si GALATI . Incolo, asa cum marturisiti am fost. Si nu odată, Am studiat la CLUJ, sotia e clujeancă get beget cu toată familia ei numeroasă. Da, nu ca banatenii, care nu au facut copii, premeditat sa nu-si diminueze, cică, averile ! Asa ca din parte sotiei am har domnului o multime de cumnati, cumnate, socri, nepoti , verisori … Iar destui dintre ei casatoriti cu unguroici sau unguri, cununati catolic, botezati la fel. Si nu de azi de ieri, ci destui de câte 15-25 de ani, de pildă ! Unii si mai demult ! Ce-i drept, unii din ei au re=început sa se stabilească in Banat . Pe la Lenauhaim, pe la Liebling, pe la Dumbravița, Hodoni, Deta etc etc. Cine sa=i oprească ? Vand ce au pe acolo pe la munte si coboară in campie pe Banat, unii dintre ei cu f mare succes. Dar nu de Banat vreau sa vorbesc acum . Pot vorbi de craioveni, de argeseni, de vîlceni de vasluieni, de bucovineni, de dobrogeni, de băcăuani, de maramureseni de care-i plin Banatul. Ce m-a frapat e că am întalnit banateni de-ai mei cam peste tot, oameni cu stare,respectați de localnici, cu familii mari, cu rosturi bine conturate . Am intălnit sasi cu numele de Mircea sau Radu, sau Horia (!) , cam din cei ca si SIGFRID MURESAN de exemplu . ori de ATILA OLTEANU ,Laszlo Moldovan samd samd . Tot caut prin memoria proprie sa gasesc vreun exemplu pentru care as putea sa-i dispretuiesc… SI NU GASESC ! Chiar daca , asa cum am amintit , mi-a fost dat sa aud reprosuri. Poate am avut eu singur parte de ele, strabunicul meu banatean de pe VALEA MURESULUI fiind un țăran român memorandist ? Si, cuprins de intrebari si rascolit de rani vechi incă necicatrizate , mi-am propus sa las timpul sa le vindece ?Altfel, din nostalgii in nostalgii Mi-a fost dat doar mie sa nu gasesc printre ei nemultumiti de soartă , ci de realitatea absolut normal omenească amestecata si cu bune si cu rele si cu soare si cu neguri. De multe ori mi-am zis, cum am prilejul sa zic si acum :lasă , mai , băiete oameni in pace sa=si ducă vietile lor, cum le place, cum le e norocul ori destinul , si toate celelate ce tin de OM ! Altfel nostalgiile imperiale de altă data, si nu sunt putine , pot reînvia intre noi exact cum nu ne dorim. AȘA CĂ NU-MI PERMIT CA BANATEAN CE SUNT SA AM NOSTALGII IMPERIALE DE NICIUN FEL IN ROMANIA MEA. NU POT DESCONSIDERA ROMANII MEI in niciun fel . NU STIU SIGUR NICI EU dacă sunt RRRROMANUL VERDE care ar putea avea nostalgii sau nu . Nimeni nu=mi da garantia puritatii sangelui in generatiile urcate pana aici in anii mei de fată . Si ma intreb : alti romani ne-ardeleni nu ar putea nutri si ei nostalgiile lor, cum ar fi cele otomane ? CE le-aș putea raspunde ? NOI cu nostalgiile noastre, voi cu nostalgiile voastre ? ? !! UNDE AM AJUNGE ? De ce nu dam TIMPULUI sansa sa=si spuna menirea fată de istorie ? DE CE VREM SA-L SILUIM sa se grabească ?PENTRU EL TOTI OAMENII SUNT EGALI SI LA FEL ! Oricum nu-i putem pretinde sa pună cuiva pistolul la tâmplă ! Nicio nostalgie nu-l imblanzeste , nici nu-l sperie, Pentru ca el are incă o dimensiune cu care opereaza ! VIITORUL ! Prin asta ne obligă să intoarcem fata spre el. TOATE NOSTALGIILE AU UN TRECUT . DAR NU AU UN VIITOR .

  14. Frumoasă postare, domnule Mârză! Aproape că mi-au dat lacrimile la tentativa dumneavoastră separatistă de a asambla un soi de Homo Transilvanicus. Aveți grijă la următorul recensământ, poate vă declarați mai mult de 1000-2000 de ardeleni și o punem de o autonomie corespunzătoare. Rudele dumneavoastră slave din bătrâna URSS au reușit cu Homo Sovieticus Moldovanus, sper să vă reușească și dumneavoastră tentativa de a mai rupe o bucată din neamul ăsta de oi. Multă sănătate și spor! Să sperăm că nu se va cenzura postarea, altfel vă garantez că o încurcați puțin.

    Manolache Vlad-Andrei

    • Mă bucur că nu sunt singurul caruia i s-au aprins lămpile de avertizare la acest articol. Nu vreau sa fac nicio referire la jumătatea slovaca a domnului Mârza, articolul este frumos scris, frumos in conținut, dar mă nedumirește menționarea Budapesta că loc de luat lumină. Nu contest dezvoltarea capitalei maghiare, dar pentru românii din Ardeal asta nu-i o tema. Niciun roman transilvănean nu visează la Budapesta. Eventual la Viena, dar mă îndoiesc că în număr mare. La Paris, Londra, New York sigur. Cu miile . Poate și la Shanghai, dar la Budapesta ba. Eu mă bat de unguri in fiecare zi, am prieteni, clienți, furnizori, angajat, maghiari, totul e perfect, sunt cei mai corecți oameni, cei mai muncitori, dar îi simți că patria lor nu e Romania. Unii au fost la munca in Ungaria și au revenit plangandu-se că de fapt nici ai lor nu-i mai consideră unguri. Că salariile nu sunt cu mult mai mari. Exact la fel cu nostalgia Budapesta imperiale au ajuns apatrizi. Nu se pot considera români pentru că de,noi am fost națiune inferioara. Le e mai bine in Romania, pentru că noi suntem un neam norocos de câteva decenii și poziția noastră strategica la Marea Neagra, mărimea țării și populația rusofoba ne-au făcut un candidat ideal de susținut pentru UE ( economic) și mai ales SUA (militar). Îi înțeleg pe unguri, vad cum orașele in care erau majoritari , Clujul, Oradea, chiar și Târgu Muresul le scapă din mana. Dar nu avem ce să le facem. În România sunt undeva la 5%, într-un Ardeal secesionat ar fi poate 20-25%. Alta pondere, alte pretenții. Sa nu ne învățăm cu apa rece. Îmi vine in minte o replica a unui fost ministru de interne clujean, Ioan Rus, pe vremea lui Adrian Năstase, înainte de NATO și mult înainte de UE. Întrebat de o reportera daca după intrarea în NATO și UE vor crește salariile, a raspuns: ” Vor creste! Odată cu țara!” Cred că acest tip de raspuns este potrivit cu acest articol. Nu nostalgia și secesiunea ci aducerea întregii țări la nivelul Clujului, Timișoarei și chiar a Bucureștiului este răspunsul. În vremurile acestea noi trebuie să ținem strâns unii cu alții și toți cu Bruxelles-ul (asta cu Bruxelles-ul este părerea mea personala, unii prefera Washington-ul).

  15. „Am simțit gustul amar al cotrobăitului samavolnic al vameșilor români prin bagaje…”

    Îmi place articolul, este după cum se vede un eseu cu mărturisiri numeroase, amintind pe alocuri de naivitatea și inocența elevilor din colegiile bucureștene. Neavând rude în străinătate, ori relații la Securitate, am fost printre primii care mi-am făcut pașaport după 1989. Îmi plac mărturisirile…

    Mergeam într-o vreme relativ des cu un coleg la Cracovia, mai frecvent prin Cernăuți, Cașovia (numesc astfel orașul, pentru că așa l-am cunoscut în Bucovina în care mi-am petrecut copilăria și unde trăiau mai mulți foști refugiați slovaci care au ales să le fie patrie România) și minunata stațiune Zakopane. Cea mai umilitoare trecere de frontieră era cea dintre Ucraina și Slovacia. Îmi amintesc că o dată mă întorceam în mașină cu vreo patru conserve de compot de ananas, două sticle cu lapte și două cu apă pentru a bea pe drumul lung spre casă. Vameșii slovaci, după ce au cotrobăit samavolnic prin bagajele noastre și ne-au răvășit hainele, cărțile și revistele, au insistat că putem trece cu doar două cutii de compot. Pe celelalte două a trebuit să le bem în fața lor în vamă.

    „… am conștientizat că sunt autonomist și federalist […]Nu mai poate fi vorba de o refacere a Imperiului sub sceptrul Habsburgilor, deși, sincer, mi-ar plăcea.”

    Adică, federalizare [a Transilvaniei] cu capitala la Budapesta sau Viena …altfel textul devine contradictoriu. -:) Opțiunea monarhică pentru România există în continuare, Prințesa Margareta, custodele coroanei și Prințul Duda, consort, având un suport material consistent din partea autorităților române.

    Revizuirea Constituției este un demers început deja de un politicien monarhist, membru de seamă al unui partid pro-monarhist, însuși Președintele Comisiei de Revizuire a Constituției, dl Crin Antonescu. Viitoarele alegeri sunt un excelent prilej de afirmare a unei platforme politice regaliste și vă rog să-mi permiteți să vă încurajez să participați la consolidarea ei.

    „… patria mea este, conform definiției de mai sus și conform oricărei definiții, Transilvania. Este pământul care îmi este Acasă, în care mă simt bine și în care îmi place să trăiesc.”

    Este un ton, așa cum spuneam la începutul comentariului meu, foarte personal, înduioșător, amintind de candoarea tinerilor bucureșteni. Eu când mă întorc din călătoriile de aiurea, când pun piciorul pe tărâm european mă simt acasă! Patria mea este Europa și simt alături de europeni comuniunea culturală-istorică.

    Despre religie ce să mai spun?! Suntem mai toți moștenitori ai culturii creștine. Diferențe? Aud că unii catolici fac sacrificii și compromisuri dacă se căsătoresc cu creștini ortodocși. În cazul acesta, o căsătorie cu o persoană de religie mozaică probabil nici nu ar intra în discuție! Ori cu una de altă culoare…De altă etnie? Cu un chinez care crede în Cultul Strămoșilor, cum este vecinul meu de la etajul 7, sau un musulman sunit cum este vecinul meu de palier?!?…

    Eu, dacă-mi este permisă mărturisirea, intru cu aceeași relaxare în lăcașuri de cult de orice confesiune creștină, iudaică, ori musulmană șamd. în care îmi este permis, convins că Dumnezeu este unul singur. Iar dacă, spre exemplu, Baha’i mi se pare oarecum exagerat pentru gusturile mele culturale, n-aș avea nimic împotriva nevesti-mii dacă „i se pune pata” și se convertește la budism. Suntem cu toții diferiți. Din fericire! -:)

    „Capitala mea nu este Bucureștiul, ci Viena și Budapesta […]Banatul?”

    Am călătorit adesea în județele Hunedoara, Sibiu, Caraș, Timiș și Arad. Oamenii sunt întrucâtva diferiți. Maniera de a conduce mașina în Timișoara și Arad, spre exemplu, diferă, cum diferă temperamentul și atitudinea cetățenilor. Dar n-am întâlnit printre sutele de oameni cu care am interacționat niciun bănățean care să simtă Budapesta drept capitală. Din Arad mai mulți cunoscuți și-au trimis copiii la studii în Ungaria, poate pentru că nu-și permiteau Marea Britanie. În fine… Federalism bănățean nu am întâlnit, deși au și ei mituri cu „mitici”. Așadar, „Regatul Transilvaniei” ar fi compus probabil din „Ținutul Secuiesc” și o parte din Arad. Dar cum oare s-ar uni?!…

    „…fiecare individ își construiește propria identitate și propria… patrie[…]Dacă județul Satu-Mare dă șase lei la buget, de ce primește înapoi doar doi lei? […]Dacă pentru mine Patria se oprește la Carpați”

    Dap! Așa-i!
    București-Ilfov, unde trăiesc, și-ar putea declara autonomia mâine, ar putea adera la Zona Euro, ar fi minunat! Nu insist asupra subiectului că s-a discutat suficient despre el! Ah, să nu uit! La ce ne mai trebuie Basarabia?! E o regiune atât de săracă! Ce prostie a putut face RFG unindu-se cu sărăntocii din Est!

    „Sabin Gherman a lansat manifestul ”M-am săturat de România”.”

    Mare patriot! Mare om, mare caracter!

    „Că nu mi-a picat niciodată bine când, în străinătate, mi s-a dat de înțeles, uneori în mod involuntar!, că sunt român sau din România.”

    Călătoresc peste frontiere… Familia mea, de asemenea. Întotdeauna spun interlocutorilor dacă sunt întrebat că sunt din România și mă mândresc cu asta. Aș putea reduce patria mea, subiectiv, la Walachia, sau la București, ori la sectorul/cartierul în care locuiesc și care are o populație cât a unor state și un PIB per capita la fel. Dar eu spun fără reținere că sunt din București, România, Europa. Iar străinilor care au prejudecăți cu privire la România m-am străduit să le arăt, inclusiv prin exemplul personal, că nu sunt fundamentate și până acum mereu am reușit.

  16. Articolul este cumva de un lirism cuceritor; într-un fel, dacă exceptăm partea cu Viena, l-aș fi putut scrie la fel de bine și eu despre Oltenia ( după cum se știe, experiența habsbugică în Oltenia s-a finalizat printr-un monumental eșec, noi oltenii nefiind civilizabili :))
    Sigur că ( am scris asta undeva) până să ajung în București aproape că nu îmi imaginam că ar putea să existe oameni care să nu țină cu Știința; ajuns aici am constatat- oroare- nu numai că astfel de oameni există, dar există și oameni pe care nu îi interesează fotbalul deloc :)
    După un an, Bucureștiul sordid și fabulos, mizerabil și universalist ( cum numai Cărtăreșcu știe să o zică) mă îngițise cu totul….
    Patria e, evident, un concept cultural destul de intim și probabil că nu vom găsi doi oameni ca să îl înțeleagă exact în același fel. Dar cumva are legătură cu puterea oamenilor de a-și construi o cultură și civilizație proprie și originală. Ceea ce s-a întâmplat, în limba română, la Iași și la București.
    Iluzia asta a patriei române ( pentru că orice construct cultural e în fond la bază o iluzie, abia ulterior își înființează armată și poliție) s-a dovedit destul de rezistentă totuși, dar dacă va fi cumva să își găsească sfâșitul va muri tot de boala de care a murit VIena, centralismul. Ridicarea din ultima vreme a Clujului este probabil cel mai bun lucru care i se putea întâmpla; sper să se întămple la fel și cu celelalte orașe, Iași, Timișoara, de ce nu Craiova… Monopolul Bucureștiului împiedică diversitatea ideilor, concurența, alternativele. Pentru că da, este adevărat, Ardealul a fost, prin natura lucrurilor mai bine organizat, mai civilizat decât vechiul regat. Dacă însă privim la caracterul culturii „produse” vedem că Bucureștiul și Iașiul au avut rădăcinile ceva mai departe de Viena, în cultura franceză, universalistă și enciclopedică. Sigur că din varii motive Bucureștiul n-a produs o organizare statală comparabilă, dar a produs o cultură. Bucureștiul a sufocat cumva în final ( folosindu-se și de statul centralizat, dar și de personalități puternice) celelalte centre ale României Mari. Mai ales că din cauza centralismului a existat permanent o migrație spre București ( de la oameni de știință până la fotbaliști)
    Clujul este, e adevărat, un oraș în plină dezvoltare, dar, să fim sinceri, are mult de recuperat. E insă bine poziționat ( geografic, economic și mai ales mental) și cred că șansa lui e tocmai pe linia sintezei între cultura germanofonă și cea „latină”. Ideea de a-l transforma într-o „mică Vienă” probabil ar fi un eșec mai mare decât aceea de a-i pune pe olteni să plătească bir :)
    Aș avea în final o observație asupra unei afirmații care mi se pare nedreaptă. Mi se pare nepotrivită afirmația că „mulți dintre ei au fost atât de apreciați de urmașii lor, încât la 30 de ani după Marea Unire făceau ani greu de pușcărie” . Dacă e să vorbim de părerea urmașilor, aceasta a fost exprimată prin vot, PNȚ a câștigat de fapt alegerile din ’46 cu o largă majoritate. Chiar nu pot fi făcuți „urmașii” responsabili de abuzurile lui Stalin.

  17. Nu vad bine, autorul este profesor la Facultatea de Istorie? Nu simte ca tara lui e Romania? Pai atunci ce preda el studentilor, platit fiind din banii statului roman, adica ai nostri, ai tuturor, indiferent ca suntem de la Tulcea, Bacau sau Sibiu!? E de inteles de unde atitudinea lui, se pare ca mai mult a cunoscut in copilarie Budapesta si Slovacia, decat restul Romaniei, dar sa nu isi transmita frustrarile la Facultatea de Istorie. Nu om fi noi cei mai breji din ast continent, avem bubele noastre, dar o asemenea pozitie este un scuipat nu numai pe obrazul romanilor, ci chiar pe al stramosilor sai greco-catolici, care au suferit (chiar au murit) sub dualista uniune!

  18. Ei bine, domnule Marza, patria mea nu e Dobrogea natala, ci Romania, pentru ca eu, peste tot pe unde am fost in Romania, si am cam fost – credeti-ma, m-am simtit acasa, rezonand cu cei ai locului. Sa fie devina multiculturalismul zonei, de care pomeneati la un moment dat…

  19. In toate tarile pamantului exista regiuni mai dezvoltate si mai bogate ca altele. Si in aceste regiuni exista intotdeauna o mini-regiune mai bogata si mai cu motz, in care exista o zona mai dezvoltata, in care gasim un oras extrem de bogat, in care evident exista un cartier care iese in evidenta samd.
    Cred ca ideea acestei insiruiri este clara, nu trebuie si un desen.

    Imaginati-va cum ar fi daca la Universitatea din Cluj unde afirmati ca sunteti conferentiar, s-ar decide ca numai varfurile sa ramana pe posturi permanente si ceilalti sa fie pusi intr-o categorie inferioara. Iar cei care publica in edituri predatory (ca de exemplu Cambridge Scholars Publishing CSP, dar sunt multe alte sute, chiar mii de minuni de-astea), edituri puse la index de lumea universitara internationala (cea serioasa, se intelege) ar fi chiar trimisi sa formeze o universitate de rangul 10, in afara Transilvaniei de frunte, se intelege. Ceea ce de altfel nici nu ar o mare paguba, ar zice cei mai buni.

    Deci?

  20. Convenabilă alternativă! Reduc patria la ceea ce îmi place și devin automat patriot. Sau Invers: sunt patriot și deci am o patrie.
    Se poate extinde și la familie? Cu vărul de-al treilea după mamă, ăla din Reghin, nu mă prea înțeleg… și nici nu ne vizităm. Prima dată am vizitat-o pe vară-mea de la Şelimbăr, de fapt. Chiar și nevastă-mea e uneori insuportabilă, de obicei intre 16:00 și 16:30, când vine obosită de la serviciu. Dar mă bucur când aduce vreun premiu acasă. Ar fi extraordinar să se poată face ceva…

  21. Eu oricum „traiesc” intr-o patrie utopica, dar sincer as dori sa avem intelectuali (si, in cazul de fata, chiar profesori) care sa nu „traiasca” in „patriotisme locale”. Nu ma indoiesc ca sunteti un bun profesor, dar ma tem (in gilimele) ca de la unele cadre didactice de acest fel se nasc viitorii hational-socialisti! Rezonez si eu cu dumneavoastra in multe privinte (ideile ultimelor doua paragrafe parca le-am si scris candva), dar ne despart destule.
    Sunt nascut in Maramures, dar m-am format (absolvent de Istorie), in Banat, deci cunosc pe deplin sentimeltul de „frustrare” pe care il descrieti. Si, spre deosebire de dumneavoastra, eu chiar m-am nascut numai in limba romana (cu parinti nascuti intr-un satuc minuscul de pe langa Sighet). Am avut colegi din secuime care au venit la Istorie fara sa stie romaneste (sau, ca sa fim sinceri, vorbind o romaneasca atat de stricata incat o profesoara i-a dat unuia o nota mare numai pentru ca credea ca stie materia dar n-o poate transmite in limba romana). Ma frustreaza sa aud ungureste cand eu sunt roman si simt romaneste (si, evident, imi suna mai melodioasa limba romana) aproape oriunde ma duc prin Timisoara.
    Si ne mai desparte, sunt sigur, apartenenta la (sau „tentativa” de a apartine unui) un grup politic. Am avut alti colegi care, probabil ca si dumneavoastra (speculez aici), au mers la Istorie sa „omoare” (unii spuneau mai voalat sa le inteleaga istoria, ca sa-i poata combate) unguri. Eu am ajuns acolo din intamplare, deci n-am avut niciodata un astfel de sentiment sau demers.
    Si, merg iar cu asemanarea, cred ca suntem de aceeasi varsta, deci am trait in direct cam aceleasi evenimete si „frustrarile” aferente lor.
    Ce va reprosez, de fapt, este nu ca aveti aceasta „marturisire de credinta”, ci ca o impartasiti unor minti necoapte, cand, cred eu, ar trebui ca noi, cei mai maturi, sa-i invatam sa gandeasca deschis, sa nu traiasca in „nationalisme” (oricat ar fi ele de seducatoare) si, mai ales, sa nu se gandeasca la vecinul „ungur” ca la un dusman. Ce mare scofala o fi daca ungurii vor vorbi ungureste intre ei (oricum vorbesc, dupa cum am dovedit cu colegul de facultate) acasa sau la Tribunal (plus ca romanii din secuime oricum sunt deja bilingvi)?
    Nationalismele sunt nocive, azi mai ales, oriunde si in orice forma. Nu au dus si nu vor duce decat la situatii extreme, pentru ca sunt, in fond, extremiste. Te exclud, din start, pe tine (ganditi-va si invers, va rog) ca locuitor, ca fiinta ganditoare si, pana la urma, ca om…

  22. eu am sa fiu scurt:
    scris frumos, ingrijit, nuantat, academic, dar asta va defineste perfect pe dv alogenul, dar nu si pe mine romanul ardelean

  23. Cu asemenea patrioți, precum autorul,România nu are nevoie de dușmani.

    Dar oare „netrebnicii de români din imperiu care au trecut munții și au luptat in Razboiul de Independență, nu au realizat binefacerile imperiului ?!
    Necunoscători, dom’le !

    Oare de ce imperiul nu a pus românii, credincioși de altfel luminii venită de la Viena si Budapesta, să lupte direct cu „asupritorii” de români de la București in Primul Război Mondial ?
    Ar trebui să ne simțim rușinati ,să daramam toate stelele comunale care aduc aminte de bunicii si strabunicii noștri, care au luptat si murit pt ca domnii ce vad soarele de la Viena si Budapesta, să nu poată avea ei o țară doar a lor, așa cum puteau să o aibă in cadrul imperiului, cand românii de orice confesiune au atins apogeul dezvoltarii lor sociale, economice, educaționale ?

    Se pare că autorul este prins cu totul in ideile ce promoveaza autonomia pe criterii regionale, pentru alte țări ,doar nu pentru țara lor, bineînțeles…

    Oare autorul o face din convingere, sau pt bani ?
    Nu ca ar avea vreo scuză, in oricare din situații….
    Nu confundați cumva atasamentul de locurile natale, de regiunea si comunitatea in care ne-am nascut si crescut cu patriotismul ?

    Autorul este ceva, dumnealui știe ce, dar patriot ma îndoiesc….
    Ceva idei de dezvoltare durabilă, de a ne împărtăși din modul in care au reusit dumnealor sa traiasca mai bine, sa atragă fonduri europene,
    reforme institutionale, reforme in educație, samd ?
    Reformarea legislației electorale, de ce PNDL-ul lui Dragnea e furt, cand poți face aceleasi investiții cu bani europeni ?
    Nimic de genul asta ?
    A,nu, la Viena e mai bine….
    Noi o ducem bine, restul ne cam încurcă!

  24. Textul de mai sus este frumos scris, dar miroase a fals.
    De ce patria autorului este Transilvania si nu Clujul, sau chiar numai Manasturul? Unde este granita patriei numita Transilvania? Cum si-a creat aceasta identitate un autor care n-a trait decat in Romania ultimilor ~50 ani? Cunoste autorul Transilvania pre-1918 in afara cartilor de istorie?
    Si eu am vizitat de cateva ori Budapesta si Viena, le-am gasit mai frumoase decat acest colt de Levant numit Bucuresti, dar nu am nici o legatura sentimentala cu aceste orase, si sunt convins ca n-as avea chiar daca parintii m-ar fi dus acolo cu trenul in fiecare an sa gust din fructele intrezise in timpul comunismului.
    Am uitat cine a spus asta, dar patria mea este limba romana. Oricate limbi as vorbi si pe oricate continente mi-as preumbla ciolanele traisec in limba romana. Imi place mult limba franceza pentru muzicalitate, alteori gasesc unele exprimari englezesti mai inspirate prin brutalitatea lor, rusa imi da multe chei de intelegere a limbii romane, dar romana este patria gandurior, a simtirilor si, asa cum scria f frumos cineva mai sus, a viselor. Tare ma tem ca in Transilvania federalista a ultimului « dragut de imparat » autorul si-ar fi exprimat sentimentele de iubire a patriei Transilvania in limba maghiara sau, cel mult, germana.

    Asa cum s-au saturat ardelenii de vechiul regat si noi, cei care n-am avut privilegiul de a ne fi nascut in acest colt de rai si normalitate numit Transilvania, ne-am saturat de pretentiile de superioritate pe care le abordeaza cei de acolo.
    Ardelenii nu sunt nici mai cinstiti si nici mai destepti (asta in mod sigur) decat restul romanilor.
    Am mai scris de cateva ori ca in glorioasa perioada intrebelica cel mai corupt guvern roman a fost condus de un adelean, om care a trait o mare parte din viata sa la Budapesta si Viena.
    Caritas, cea mai mare afacere de coruptie din istoria Romaniei a fost fondata la Brasov si a inflorit in Cluj. Clujul a dat atunci cea mai mare teapa intregii Romanii, o parte din bunastarea de azi a Clujului a fost fondata in anii 90. Am vizitat prieteni din Cluj care mi-au aratat cu mandrie mobila din casa spunand ca a fost cumparat cu bani de la Caritas. N-am avut puterea sa fac nici un comentariu.
    Cel mult am putea sa recunoastem ardelenilor ca stiu sa faca mancari mai gustoase (au un hedonism mult mai pronuntat decat regatenii), ca sunt oamenii de afaceri mai inspirati, poate si mai harnici dar ca sunt mai cinsiti, niciodata.

    • Ba padon cea mai buna bucatarie e aia moldoveneasca. O zic ca bucurestean nu prea incantat de asta munteneasca.
      Cat despre bucataria ardeleneasca… Prea dulce, prea grasa, cam fara gust daca nu pui prea mublta sare…..

    • Cinicul : ” Tare ma tem ca in Transilvania federalista a ultimului « dragut de imparat » autorul si-ar fi exprimat sentimentele de iubire a patriei Transilvania in limba maghiara sau, cel mult, germana.”

      Stimate domnule, Statele Unite al Austriei Mari erau delimitate pe criterii etnice. Transilvania (inclusiv Banatul și Bucovina) se dorea un stat de limbă română (fără teritoriile săsești și secuiești). Personal cred că prințul moștenitor Franz Ferdinand a fost ucis cu concursul unor generali unguri care nu voiau să piardă Transilvania, Croația și Slovacia.

      Nu știu la ce folosește afișarea agresivă a ignoranței. În fond unele din nemulțumirile ardelenilor sunt tocmai excesele de Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Stănică Rațiu. Care nu erau ardeleni ca Mara sau Apostol Bologa.

    • @Cinicul- ce ai domnule cu Manasturul, leaganul romanismului din Cluj, locul de nastere si de copilarit al bunicii mele, locul unde bunicul a mancat cateva batai bune ( cand incepuse sa-i faca curte buncii, pana a fost acceptat in zona….). Pe vremurile alea, in anii ’30 ai secolului trecut, dupa apus, nici romanii nu se prea aventurau in Cluj, unde erau aproape numai unguri, dar nici strainii ( unguri, romani, etc…) nu mai intrau in Manastur. Cine indraznea sa se uite la o fata din Manastur risca sa miste-n brisca ( briceag-din maghiara).
      Ati uitat de Banca Dacia Felix. Nu Caritasul este cel mai mare tun dat tarii din Cluj ci, dupa cunostintele mele, Banca Dacia Felix.
      Reconstructia Clujului nu este legata de aceste tunuri ci de alegerea lui Boc la primarie ( chiar el, mult hulitul premier al lui Basescu…). Pe vremea lui Funar eram un oras blocat economic, blocat investitiilor, incremenit in conflictul interetnic, ramas mult in urma Timisoarei de ex. Venirea lui Boc si intrarea Romaniei in NATO si UE reprezinta momentele de cotitura in evolutia orasului.
      Veti vedea ca Boc va muri primar in functie al Clujului, pentru ca este primarul tuturor, si al PD-istilor ( fosti, ca nu mai exista PD) si al PSD-istilor, si al PNL-isitlor si al UDMR-isitlor. Succesul Clujului, dupa parerea mea,se datoreaza bunei convietuiri, se datoreaza faptului ca gruparile economice afiliate diverselor partide nu prea isi dau la gioale, fiecare isi cam vede de treaba lui, de felia lui, iar Boc e cam cu toti, in sensul ca la noi nu se prea blocheaza proiecte, asa de sanchi, pentru ca se poate. Nu cred ca ati auzit despre scandaluri la Cluj, aproape de niciun fel, cu exceptia lui Uioreanu care nu stia sa ia spaga si si-o nota in carnetel.
      Asta ca sa nu aveti senzatia ca succesul Clujului este construit pe banii din Caritas.

  25. Cateva din comentariile de mai sus mi-a adus aminte de cartea jurnalistului britanic David Goodhart: The Road to Somewhere: The Populist Revolt and the Future of Politics”.

    In aceasta carte autorul explica radacinile Brexitului si Trumpismului prin revolta a „people from somewhere”, a oamenilor legati de un loc si un grup social sau ocupational si care au o identitate predeterminata.
    In contrast „people from anywhere” sunt cei care sunt mobili spatial si social sunt in general mai bine educati si isi determina singuri identitatea. People from anywhere calatoresc in strainatate, traiesc in orase mari (mai mari decat sunt in Transilvania!) si nu sunt legati de locul unde s-au nascut.
    In secolul 21, people from somewhere sunt, din pacate, niste loosers (iertati-mi abuzul de englezisme). Revolta lor este o revolta din genunchi. Cu cat ne identificam mai mult cu o provincie istorica (desueta) riscam sa devenim people from somewhere, cu un traseu predeterminat.
    Scriu asta ca un exercitiu masochist, nu-mi este placut sa accept ca nolens volens imi diluez identitatea, dar nici nu este de acceptat sa devenim loosers.

    • N-am citit cartea, dar trăiesc în mijlocul ”oamenilor de undeva” care au voitat majoritar pentru Brexit. Acel ”undeva” se numește Midlands, o regiune rămasă la nivelul lui 1970, după decenii de centralism londonez.

  26. Am inteles ca e un punct de vedere personal, pe care sunt obligat sa-l respect. Dar constat si ca sunteti un personaj atipic prin origine si mod de gandire si ca putini romani din Ardeal va impartasesc opiniile. Un istoric ? care nu stie cum s-au format nationalitatile in aceasta parte a Europei ? Oamenii s-au grupat dupa limba si credinta, dupa astea s-au considerat „de-un neam” si cam asa i-au ‘grupat” si ocupantii mai vechi si mai noi. Acordandu-le „statutul” de tolerati, lipsindu-i de drepturi nu doar politice ci si economice si culturale elementare. Sigur, constiinta nationala s-a cristalizat apoi, mai ales dupa Unirea cu Roma care a persmis romanilor din Ardeal sa aiba scoli, oameni invatati, sa se organizeze. In cadrul Statului in care traiau, mai mult nu se putea atunci ! Proiectul Austriei Mari – chiar credeti ca ungurii l-ar fi acceptat vreodata ? – era o incercare doar. Bietul Vaida Voievod pe care-l pomeniti o fi „cochetat” cu ideea asta poate candva dar chiar el a fost cel care a citit in parlamentul din Budapeste Proclamatia prin care romanii se declarau liberi !
    Ma amuza uneori cand vad cum unii romani vizitand Viena idealizeaza Imperiul, de parca s-ar fi putut bucura vreodata de bunatatile alea ! Cadeti in aceeasi greseala. Chiar credeti ca in Austro-Ungaria domnii Marza sau Gherman ar fi putut fi ce sunt azi in Romania ? Parintii mei – din familii mai ridicate, care le-au putut da o buna educatie – si-au petrecut copilaria si adolescenta sub stapanire maghiara si ne-au povestit noua, copiilor,despre greutatile si vexatiile carora trebuia sa le faca fata. De aceea, dupa „cedarea” din 1940 au preferat refugiul, cu toate consecintele sale.
    Am mai cunoscut destui romani ardeleni inchistati in „gaoacea” lor privinciala, obisnuiti sa-i caracterizeze pe conationalii de peste Carpati dupa impresii sau experiente personale. Se cred mai buni, mai destepti, mai cinstiti decat „regatenii”. Nu sunt ! Desigur, temperamental si ca fel de-a se purta sunt diferiti, diferiti dar atat ! V-o spune cineva care a trait si muncit niste ani in Bucuresti ! Care-a”baut apa din Dambovita” si-i mai duce uneori dorul !
    Ma mir ca pe un om umblat il deranjeaza diferentele culturale sau materiale dintre romanii din regiuni diferite. In alte tari n-o fi la fel ? Istoria si geografia explica multe. Decalajele istorice nu se sterg usor. M-a socat de pilda in Ungaria diferenta vizibila si azi dintre Alfold, regiune aflata doar doua secole sub turci si Dunantul, ocupata de austrieci. Si-au trecut niste ani de la 1700 ! Vi-l recomand pe Costin Murgescu …v-o fi scapat cumva ? Cand intrati in economie chiar calcati stramb; bogatiile Ardealului se completeaza cu petrolul si gazele, sarea si Dunarea, deschiderea la Mare, Baraganul si vinurile Moldovei, siguranta pe care ti-o da, economic vorbimd, o anumita dimensiune nationala. Stati bland !, diferentele se vor estompa. Candva …
    Si gandindu-ma la nostalgicii Imperiului Bicefal din Romania eu socotesc ca austriecilor nu le trece prin gand ! Cand au Petrom, BCR, Schweigenhoffer, Immofinanz, UNICREDIT etc, obtinute fara lupte, nemainecesitand cheltuieli de intretinere ale armatei si alte complicatii …Au mai mult din Romania Mare – ciuntita cum e – decat si-au putut visa vre-odata !

    • @Dorin Valeriu
      Mi-a plăcut textul lui Radu, mai ales pentru curajul de a face afirmații sincere într-o vreme în care e la modă să spui ca Dragnea și Dăncilă că trebuie să gândim și să acționăm românește (cu ce rezultate, aceasta este o altă discuție).
      Știu că și dvs. sunteți analitic și franc și nu pot să nu vă rog să reflectăm împreună, eventual în trei, luându-l alături și pe Radu, la soarta pe care o are astăzi Herculane, o stațiune de lux ctitorită modern în prima parte a secolului XIX de austrieci, pe locul unor vestite therme romane.
      În egală măsură, noi românii de astăzi, se poate spune așa, necinstim atât memoria noastră romană, cât și moștenirea fizică efectivă și de istorie pe care am primit-o după primul război mondial, atunci când Imperiul dual s-a destrămat.
      Nu-i așa că te apucă puțin nostalgia?
      Și ce-i de făcut? Nu este oare patriotismul mai mult decât o găleată de vorbe goale, adică o sumă de acțiuni care ar trebui să ne definească ca națiune?
      Cu Herculane eșuăm în fiecare zi. Mai sunt și alte câteva sute de exemple similare, dacă suntem cinstiți să le admitem.
      Nu știu ce era Radu Mârza ca cetățean al Imperiului, dar știu că noi românii am eșuat în a transpune în realitate declarația de la Alba Iulia din decembrie 1918 și tot de noi depinde să ne asumăm eșecul și să purcedem la repararea lucrurilor.
      Și abia atunci vor fi români patrioți!

      • „Nu-i așa că te apucă puțin nostalgia?”

        Mă iertați, da’ pe mine mă apucă revolta. Nu, nu pe politicieni, că am mai scris despre asta… Mă revoltă Burrbery care face niște fulare de nici glonțu’ nu trece prin ele, fir-ar să fie! Iar mistrețul fără o bilă mă face să urăsc pe toți vânătorii!

        Cum a ajuns Armaș să pună plase de Buzău pe ușile hotelurilor?!

  27. De, D-le Marza! Noi ne cunoastem putin, si sunt oarecum in situatia tatalui D-voastra (sotia 1/2 cehoaica, eu din cate ma stiu roman get-beget, ardelean, nu transilvan). Imi amintesc ca odata – fiind vorba de Mihai Viteazu’ si avind in vedere profesia Dv. de istoric – v-am intrebat daca nu credeti ca – in calitatea lui de militar – atunci la 1600 nu o fi realizat ca ii este mai usor sa comande osti de munteni , ardeleni si moldoveni, doar toti vorbeau romaneste, nu?. Fiindca deja lefegii erau la moda – aparusera flintele, erau tunurile (or fi fost inca bombarde),probabil astia cam vorbeau si alte limbi. N-or fi fost ei foarte multi, dar mai trebuiau si platiti. Atunci, n-am putea crede ca s-o fi gandit si ca putea stringe mai multe si mai usor biruri (tot facuse Legamintul lui Mihai) din cele trei tarisoare, tot in virtutea faptului ca se puteau intelege in romaneste. Uite ca asa ajungem la administratie, deci la politica! Eu cred ca gindea (si) politic! Sigur, stiu si parerile D-lui Boia, ale D-lui Djuvara, ii citesc cu placere, chiar admir multe la ei, poate ca la curtea lui Stefan cel Mare se vorbea si slavona, numai ca la Cotnari si cu Raresoaia si altele, sunt convins ca vorbeau romaneste. Chiar si Radu Negru, o fi fost el cuman, dar cu supusii tot romaneste cred ca vorbea…
    Apoi, credeti ca economiceste, administrativ, cu retele de drumuri si cai ferate de intretinut, nu in ultimul rand cu legaturi intertnationale obligatorii multiple (tot din punct de vedere economic), Transiolvania singura ar rezista? Eu nu cred, asa cum nu va rezista nici o Catalonie, o Scotie ori o Flandra independenta. Fugit ilora tempus!
    Si chiar sa nu conteze ” De treci codri de arama de departe vezi albind/ Si-auzi mandra glasuire a padurii de argint/ Acolo, langa izvoare iarba pare de omat/ Flori albastre tremur unde in vazduhul tamaiet” Eminescu e moldovean, ca cei mai multi oameni de seama a acestei tari. E drept ca dupa Calinescu vreo 9 natii i-ar putea revendica etnicitatea, dar de scris a scris in romana!
    Nu o spun eu , au spus-o multi altii, dar patriotism inseamna sa-ti iubesti si sa-ti respecti tara, si trecutul ei si stramosii, sa incerci sa faci ceva pentru ea dupa puterile tale si sa nu dispretuiesti alte neamuri… nici unul! Cu intelegere pentru gindurile dv si respect pentru franchete…..

  28. Definitia PATRIEI data de grecii antici nu va convine, atunci serviti-o pe aia a lui Nichita Stanescu din poezia: „Un pamint numit ROMANIA.; dragi locuitori ai TRANSILVANIEI despadurite si la mijLoc desParTzite, ori voi cei gazatzi permanent prin HoTeL Transylvania.
    Eu pot doar sa va spun ca LITURGHIA se numeste LITURGHIE, deoarece vine din greaca, si nu Liturgie!

    • Exista PATRIOTI britanici sau doar patrioti englezi, aceasta-i INTREBAREA!?
      Atunci cand englezii au cucerit Scotia, nu le-au recunoscut scotienilor dreptul la existenta ca NATIUNE ci doar i-au tolerat deoarece erau romano-catolici?
      (contributors.ro devine din ce in ce mai dubios)
      Nu ma intrebati pe mine de ce Casa regala a vrut dezgroparea unei Transilvanii ingropata de mai bine de jumatate de secol de catre unguri – si de ce nu am procedat ca plonezii&cehii, expulzand in masa si confiscand – cand in mod clar, conform PRINCIPIULUI enuntat de catre americani la sfarsitul WW1, romanii erau majoritari in UNITATILE acelea teritoriale?
      (nu prea va place ADEVARUL, adevarat, n-asa? exista un anumit Tot din pc de vedere ec si geografic, iar Tzinutu secuiesc nu poate forma un TOT/ o unitate teritoriala viabila, posibil de adm eficient)

  29. dar daca spun ca PATRIA MEA ESTE LIMBA ROMANA nu este oare un rezumat mai clar si mai simplu al discutiei de mai sus?

  30. Definitia patriotismului ca si sentimentul de apartenenta la un grup cu anumite caracteristici distincte mi se pare partiala. Pentru mine, cea mai mare descoperire stiintifica a secolului trecut – din cate stiu e de dinainte de 2000 – este aceea ca toti cei care traim „out of Africa” suntem frati si surori. Pentru mine patriotismul nu e altceva decat un sentiment de recunostiinta si respect fata de acei stramosi pe care-i consider demni de respectul meu, pentru realizarile lor, pentru adevarurile pe care le-au sustinut, pentru faptele bune pe care le-au facut. In plus, adaug dragostea si respectul meu pentru natura. Din nefericire, nimic din ceea ce respect si iubesc nu mai exista astazi. Natura romaneasca e un urias cos de gunoi si eu nu simt ca am aceleasi idealuri si valori cu cei alaturi de care traiesc. De aia spun ca definitia cu pricina mi se pare partiala, pentru ca patria are trecut, prezent si viitor si nu se rezuma la oameni, adica Romania nu inseamna numai oamenii care astazi traiesc aici, ci cei care au fost si cei care vor fi dar si natura, ea insesi in continua transformare.

  31. Dle Marza, am inteles: patria dvs. este Transilvania. Si vreti s-o pastrati numai pentru dvs., dispus fiind sa va sacrificati in viitoarea lupta pentru independenta. OK, #mandricasuntemtransilvaneni! este puiul clostii #mandricasuntemromani!, nu imi pare o noutate.

    Pe de alta parte…
    …pe „compatriotii” dvs. din Transilvania i-ati intrebat daca va impartasesc spiritul „patriotic” specific (banuiesc, cel definit apasat, in caractere groase)? Eu cred ca o statistica v-ar arata ca, de fapt, „compatrioti” cu dvs. ar dori sa fie doar o parte infima dintre propriii studenti, cei pe care ii acceptati pe lista de marire de note din toamna.
    Tot articolul imi pare un sofism copilaresc, de genul: autostrazile nu unesc o tara, ci o separa, pentru ca delimiteaza drastic comuniunea dintre persoanele de pe cele doua sensuri.

  32. 1. ”Dacă județul Satu-Mare dă șase lei la buget, de ce primește înapoi doar doi lei? Dacă pentru mine Patria se oprește la Carpați, de ce să mă entuziasmeze faptul că din banii județului Satu-Mare se fac drumuri în județul Vaslui?”

    …statisticile arata ca nu toate judetele Transilvaniei produc excedent. E posibil ca banii de la Satu-Mare sa mearga in reparatii de drumuri in judetul Covasna. Nu am stiinta de autostrazi in constructie in judetul Vaslui, dar Transilvania se bucura de cateva sute de km. Sigur, insuficient…

    2. ”al treilea paradox: mulți dintre ei au fost atât de apreciați de urmașii lor, încât la 30 de ani după Marea Unire făceau ani greu de pușcărie, iar unii chiar sfârșeau în gropile comune ale Republicii Populare Române”

    …foarte adevarat. Si asta din cauza ca republica populara a fost impusa cu arma de la rasarit. Acelasi rasarit care este astazi in revenire de forma. Acelasi rasarit care, pe tipare vechi, restabileste sfere de influenta, incurajeaza dihonia si angajeaza “idioti utili” sa se pronunte…

    1. “Dar, deși credința mea catolică este neînduplecată și opiniile mele sunt ferme, nu sunt un taliban, ci dimpotrivă, au fost momente în viață când am făcut mari compromisuri, căsătorindu-mă în rit orthodox”

    ….ma intreb, o persoana in stare de mari compromisuri de ce nu ar fi capabila sa extinda notiunea de patriotism local la intreaga Romanie. Ar fi un sacrificiu prea mare!?..In fond istoria ofera numeroase argumente care sa sprijine o astfel de alegere. Si asta se poate face in liniste, fara sa ridici fusta in cap…

    Pe de alta parte, ma intreb, ce pret pune autorul pe o valoare declarata, fie ea si patriotismul, cand in chestiuni de alegere personala opiniile ferme sunt sustinute de mari compromisuri !?..

    • Autostrazile de pe acolo sunt construite cu banii statului roman, nu ai TRANSILVANIILOR din mintea unora – banii se numesc LEei si nu-mi aduc aminte ca vreodata Transilvania sa fi batut MONEDA PROPRIE! Probabil nu stiti, dar mare parte din autostrazile si drumurile Germaniei Federale sunt construite cu banii dati de catre statul german, indiferent daca acestea se fac in cel mai bogat Land ori prin saraciile din Est, deoarece asa functioneaza STATUL peste tot in lumea asta, inclusiv prin AMERICA!
      In traducere LIBERA…
      Ca sa ridici asemenea pretentii si sa face astfel de COMPROMISURI trebuie sa ai o structura statala proprie, cu institutii proprii, care sa fie deasupra structurilor FEDERATIVE moderne, sa formezi chiar si o CONFEDERATIE cu cineva care e dispus (Ca CSI).
      Nu poti forma o Confederatie de unul singur, evident, ci doar un !STAT PROPRIU! …fara iesire la mare, fara Dunare macar, cu o pozitie geografica ciudata – fara a avea ceva in comun insa cu Elvetia&Austria, de mom ce nu te invecinezi decat cu Ungaria, Ucraina, Serbia si restul ROmaniei, nu cu Nordul Italiei, Germania&Franta -, fiind condamnat la tot felul de compromisuri majore cu Toti vecinii pe care trebuie sa-i convingi ca sa te accepte asa cum esti sa te LASE in pace!, te lase sa EXISTI.
      (daca dragostea cu de-a sila NU se poate, ma indoiesc de faptul ca UNGARIA&UCRAINA vor fi tot atat de intelegatoare ca noi, ca sa nu mai vorbim de Serbia&Rusia!

      • exercitiul mental pe care-l face respectivul trebuie sa aiba insa si un substrat concret si practic… cum ar fi SANTAJUL tipic femeiesc. Menit sa-i inspaimante pe comunistoizii si urmasii lor fricosi din cel mai sarac, inapoiat si fara viitor stat din UE, care tremurind de frica sa pompeze bani in vagauna si fundatura Europei in beneficiul celor de acolo, chiar daca asta inseamna saracirea celorlalti si in ultima instanta sabotarea cu max perversitate a statului roman actual multiplu membru in folosul dusmanilor sai nu putini la numar. ( = egoismul si vointa de viata a unui organism neviabil din conceptie, care nu poate face parte din cultura si civilizatia CRESTINA europeana fiind incomplet din conceptie/ sete de viata ca in Life FORCE sci fi??
        Daca cei din jurul tau nu te accepta asa cum esti ajungi la puscarie, la balamuc sau pe strazi muritor de foame si de frig – la fel e si cu statele astea care nu se pot descurca singure din conceptie.

  33. Pana la varsta de 19 ani, patria mea a fost zona din fatza unui bloc din Pitesti, Trivale. Inca imi aduc aminte cu nostalgie de vremurile cand petreceam timp cu prietenii jucand fotbal, tenis, sah, carti, table, rummy sau catzarati prin pomii din fatza blocului. Imi aduc aminte de vecinul ungur care a iesit pe fereastra la et. 4 din blocul de vizavi si a strigat „A cazut Dictatorul!”. De copiii mai colorati la piele care stateau in gasca in anumite zone si te controlau la buzunare daca treceai singur pe acolo.

    La 19 ani m-am mutat in Bucuresti, facultate, serviciu, familie, casa. Am calatorit prin Romania. Am calatorit prin Europa. Ceva Africa, Statele Unite. Am si locuit o vreme prin unele din tarile astea.

    Uneori ma intreb ce i-a facut pe sute de mii sau milioane de romani sa mearga pe front si sa lupte contra unor imperii in Primul Razboi Mondial. De ce sute de mii dintre ei au luptat si si-au jertfit viata? Am umblat prin sate „regatene” unde erau liste cu familii care isi pierdusera si 10 membri de parte masculina in razboi. Am citit despre documente trimise de oameni din Transilvania catre Viena, cu cereri de drepturi si care primeau raspunsuri arogante de la imparatie. Si oamenii din Transilvania au luptat pentru Unire. Evident, alti oameni s-au opus unirii. Istorie. Greco-catolicii au fost fortati de Imperiu sa se converteasca de la Ortodoxie. Dupa 1945, comunistii au facut convertirea inversa, la Ortodoxie. Istorie. Inca se judeca dosare de retrocedari de imobile luate abuziv de stat – si reprezentanti ai cultului Greco-catolic cer inapoi acele imobile, desi mare parte dintre enoriasi sunt acum Ortodocsi. Istorie recenta, prezent.

    Sper sa nu fie necesar ca la fiecare o suta si ceva de ani populatia din Transilvania sa fie nevoita sa treaca sub alt steag si sa se poarte iarasi razboaie cu numerosi morti din motive de nostalgii pentru un imperiu idealizat in prezent. Orice imperiu multinational, dincolo de utopicul multiculturalism, are propriile probleme. Au fost incercate tot felul de imperii. UE este o incercare de constructie care se doreste a fi diferita de un imperiu, dar o integrare stransa va sterge aceste diferente. Si nu ai cum sa iubesti o tara ca Romania de la Bruxelles sau Strasbourg. Sau ca Bulgaria. Grecia.

    • @RazvanM – Sper sa nu fie necesar ca la fiecare o suta si ceva de ani populatia din Transilvania sa fie nevoita sa treaca sub alt steag

      Apartenența unei regiuni la un stat sau la altul are cauze mai profunde decât un război mai restrâns sau mai amplu. După bătălia de Mohacs, românii au început să aibă o pondere din ce în mai mare în Transilvania, în permanentă creștere timp de peste 300 de ani, iar aranjamentele din 1918 – 1920 nu au făcut decât să confințească asta. Au trecut 100 de ani de-atunci, iar ponderea românilor în Transilvania continuă să crească, deci șansa apartenenței la vreun alt stat se tot reduce în aceeași măsură.

      Problema este că elitele academice (adesea auto-proclamate) nu mai au o identitate clar formată și se deconectează într-o măsură atât de mare de oamenii obișnuiți încât încep să prezinte propriile fantezii drept soluții politice viabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Mârza
Radu Mârza
Radu Mârza este conferenţiar la UBB Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, preocupat de istoria medievală, premodernă şi modernă a spaţiului românesc şi a Europei Centrale, istoria slavilor, istoriografie, identităţi, istoria călătoriei. A publicat Cronologia Europei Centrale (1848-1989). Cuvânt înainte de Mircea Muthu. Iaşi, Ed. Polirom, 2001 (coautor); The History of Romanian Slavic Studies. From the Beginnings until the First World War. Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, 2008; Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania. Translation from Romanian by Carmen-Veronica Borbély. Bratislava, 2014. În ultimii ani a publicat lucrările Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930). Cuvânt-înainte de Ovidiu Ghitta. Iași, Polirom, 2020 și Călători și pacienți români la Karlsbad. O istorie culturală a mersului la băi pe la 1900. Cuvânt-înainte de Alin Ciupală. Iași, Polirom, 2022.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro