Nu o să pomenesc nimic in acest articol despre alegerile care tocmai au trecut. Ele nu schimbă decât un partid cu altele, iar fiecare dintre ele a avut propria parte de vină in adâncirea problemei despre care scriu în acest articol. În ultima perioadă am impresia că am devenit un pic masochist. Citesc studii care arată că direcţia noastră este zidul de care o să ne izbim cu forţă maximă într-un viitor nu foarte îndepărtat, adică nu mai mult de 20 de ani.Mă refer în special la sistemul nostru de pensii publice, sistem care este o uriaşă schemă Ponzi (adică un fel de Caritas), schemă care ar fi trebuit să sucombe deja dacă nu ar fi susţină de bugetul de stat.
Ultimul studiu pe care l-am citit este intitulat “Evoluţia demografică pe termen lung şi sustenabilitatea sistemului de pensii”, studiu realizat sub bagheta fostului ministru al muncii, dl. Mihai Şeitan. Pentru cine îl cunoaşte doar din apariţiile publice, atrag atenţia că dânsul este un foarte slab comunicator, dar este unul dintre cei mai buni experţi în sisteme publice de pensii pe care îi avem.
Câteva concluzii la care domnia sa a ajuns:
– până în 2060 numarul de contribuabili va scădea cu 15%, iar cel de pensionari va creşte cu 16% – adică ne vom apropia de un raport de 1 contribuabil la 2 pensionari!!;
– până în 2050 deficitul sistemului public de pensii va ajunge la 12% din PIB – complet nesustenabil!!!
– pentru a deveni cât de cât sustenabil, rata de înlocuire nete a pensiei va scădea la mai puţin de jumătate din cât este în prezent (de la 48,9% la 23%) sau vârsta de pensionare va trebui să crească dramatic (peste 70 de ani).
Oricum, trebuie să înţelegem cu toţii că primul mare hop va veni chiar mai repede: între 2030 si 2035 va ieşi la pensie segmentul de vârstă cel mai consistent de populaţie: “decreţeii” născuţi între 1967 şi 1970.
Care sunt cauzele pentru care s-a ajuns la această situaţie de-a dreptul dramatică? Pe cele mai multe dintre ele le ştim deja:
– deciziile iresponsabile de scoatere la pensie anticipată pentru multe categorii de persoane, inclusiv prin disponibilizări;
– categorii de pensionari foarte tineri (în special din zona poliţiei, armatei şi serviciilor speciale);
– abuzuri de pensionari pe caz de boală sau handicap;
– scăderea natalităţii;
– migraţia masivă de după 1990.
Din nenorocire, această problemă nu este una care să se poată rezolva peste noapte, din condei. Trebuie să ne pregătim din timp, să luăm măsuri care să uşureze sarcina asupra sistemului public de pensii, pentru a evita adevarate tragedii in viitorul mai mult sau muţin indepărtat.
De asemenea, trebuie luate măsuri, atât în ceea ce priveşte creşterea accentuată în perioada următoare a sistemelor facultative de pensii (cu acumulare, nu ca cel public – de tipul pay as you go), dar şi în ceea ce priveşte educarea financiară a oamenilor, care să înţeleagă din timp nevoia de a economisi, de a investi în active/activităţi care să le asigure un venit decent când nu vor mai putea munci.
În plus, trebuie create rapid condiţii de creştere economică, de atragere de investiţii, inclusiv prin reducerea costului muncii calificate.
Am făcut această introducere pentru a arăta cât de mare este nevoia de acţiune imediată pentru a pregăti sistemul public de pensii pentru ce va veni şi pentru a repune în discuţie o propunere mai veche de a mea: plafonarea bazei de calcul a tuturor contribuţiilor sociale la un nivel rezonabil – propunere pe care iniţial am gândit-o pentru a creşte competitivitatea României, pentru a atrage investiţii directe (nu speculative), dar şi pentru a ajuta la creşterea gradului de conformare voluntară şi sucesul cotei unice (propunerea a fost făcută în mai 2004), dar pe care astăzi o consider ca fiind cel puţin la fel de importanta pentru a asigura stabilitatea viitoare a sistemului public de pensii + sistem la care din păcate nu o să putem renunta mult timp de acum încolo.
Spun de mulţi ani că sistemul nostru de contribuţii sociale este unul extrem de complicat şi ineficient. Pe de o parte, avem cote ale contribuţiilor sociale foarte mari, aplicate la venitul brut, fără să existe o plafonare a bazei de calcul a contribuţiilor sociale (cu excepţia contribuţiei individuale de 10,5% la asigurări sociale). De cealaltă parte avem (încă) destul de multe excepţii şi moduri de a “fenta”, cel puţin în parte, plata contribuţiilor sociale.
Cât de jalnică este performanţa sistemului nostru de contribuţii sociale se poate vedea şi din Raportul pe 2011 al Consiliului Fiscal (pag. 67) – http://www.consiliulfiscal.ro/
Se poate vedea că România colectează mai puţin decât Slovacia (9,5% din PIB faţă de 8,3% România, – 13%), în condiţiile în care cotele sunt comparabile, dar în Slovacia baza de calcul a tuturor contribuţiilor sociale este plafonată la 1.000 Euro. De asemenea, se poate vedea că Bulgaria reuşeşte să colecteze 6,8% din PIB (-18% faţă de România), dar cu contribuţii de doar 29% (-36,6%) şi baza de calcul plafonată la 2.000 leva (aprox. 1.025 Euro)…
Modificările din ultimii 2 ani nu au făcut decât să complice şi mai mult lucrurile, cu rezultate mai mult decât modeste în planul colectării.
Dar haideţi să nu ne mai plângem. Analizele acestea comparative sunt motive de retrospecţie, de analiză; trebuie să înţelegem ce anume nu merge la noi. Ce au ei şi noi nu avem? Din cele două exemple anterioare, un lucru este clar: ei au un plafon al bazei de calcul a contribuţiilor la un nivel rezonabil. Noi nu avem aşa ceva! Nu cunosc foarte bine cele două legislaţii, dar am motive să presupun că ei nu prea au nici excepţii…
Dar haideţi să vedem ce avem noi acum:
– contribuţii sociale de aproximativ 16.5% pentru angajat şi 28% pentru angajator (44,5% în total);
– plafon de 5 salarii medii pe economie la baza de calcul a contribuţiei sociale (efectiv la angajat, teoretic doar la angajator – plafonul se calculează pe fondul de salarii, ceea ce înseamnă că angajatorul plăteşte sume pentru care angajatul nu plăteşte puncte de pensie, ceea ce eu am spus mai jos că este jaf la drumul mare);
– contribuţii diferenţiate pentru alte tipuri de venituri.
Practic, cuantumul contribuţiilor nu depinde numai de CÂT câştigă contribuabilul, ci mai ales de CUM câştigă!
Evident, cea mai mare sarcină fiscală este pe muncă. Cei care prestează, creează etc, plătesc mai puţin. Uneori muuult mai puţin!
Pe lângă ineficienţă şi dificultate în administrare, mutantul nostru mai generează şi frustrări de genul: “da’ eu sunt prost să plătesc şi ăla nu?”. Mai ales că sistemul public al contribuţiilor sociale ar trebui să se bazeze şi pe principiul solidarităţii (halal solidaritate!).
Care este propunerea mea?
Înlocuirea actualului sistem de calcul al contribuţiilor (practic rescrierea Titlului IX.2 din Codul fiscal) cu unul simplificat, care să îndeplinească următoarele cerinţe:
– baza de calcul a tuturor contribuţiilor sociale plafonată la un nivel rezonabil. Pentru a fi rezonabil, un astfel de plafon trebuie să fie suficient de mic pentru a stimula conformarea voluntară, dar suficient de mare pentru a nu reduce veniturile bugetului consolidat. În 2010 am calculat că un plafon egal cu trei salarii medii este perfect sustenabil, putând aduce venituri suplimentare de cel puţin 0,5 miliarde Euro. Sunt în curs de refacere a calculelor şi am convingerea că se poate demonstra că plafonul poate fi stabilit la 2, cel mult 2,5 salarii medii ;
– cuantumul contribuţiilor să nu mai depindă de modul în care se obţine venitul, ci doar în funcţie de cât venit este obţinut.
Logica de funcţionare a unui astfel de sistem va fi următoarea:
Am redactat chiar şi textul de lege care să implementeze această schemă logică, îl puteţi găsi în capitolul 12 al lucrării “Despre fiscalitate şi competitivitate”, lansată recent de mine la Editura Universul Juridic.
Analizaţi-o şi veţi vedea că răspunde întru totul cerinţelor exprimate chiar şi de Consiliul Fiscal (a se vedea pagina 70 din Raportul anual). Acestea sunt, însă, cerinţe pe termen scurt, care ţin de echilibrarea bugetară în perioada imediat următoare.
Haideţi să vedem de ce această soluţie ajută, însă, şi (în special) pe termen lung:
– în primul rând, va duce la creşterea numărului de contribuabili în sistemele de asigurări sociale, inclusiv de pensii;
– în al doilea rând, va reduce sarcina fiscală, în special pentru cei mai competitivi dintre noi, deci va stimula investiţiile exact în zonele cu valoare adăugată mare;
– în al treilea rand, prin plafonarea numărului de puncte de pensie la 2, maxim 2,5 salarii, se vor reduce semnificativ obligaţiile de plată ale sistemului public de pensii, în special după ajungerea la perioada critică (2035) – deci se creează premisele pentru reducerea graduală a deficitelor;
– în al patrulea rand, eliberează resurse pentru scheme private de pensii sau investiţii;
Promit să revin în curand cu calculele care să susţină afirmaţiile mele în legătură cu plafonul. Sunt convins că acestea o să arate atât sustenabilitatea unui plafon mai mic de 3 salarii medii (plafon susţinut de mine până în prezent), cât şi resurse pentru o reducere de cote.
Până atunci, de abia aştept comentariile dvs.
Sunt impotriva pensiilor obligatorii, de orice fel. A fost o etapa a iluziei garantarii de catre stat a batrinetzii.
Nu exista nicun argument pentru sistemele pay as you go.
Contraargumentul principal este dat de faptul ca nimeni nu poate prognoza evolutia raportului contributori-beneficiari.
Contractul contribuabuil-stat este necinstit, statul schimbind clauzele (virsta de pensionare, raportul pensie/salariu mediu) ori de cote ori vrea,
Contribuabilul nu poate dispune de fondul integral acumulat din ziua ieshirii la pensie. Asta e o limitare a dreptului de proprietate.
Omul modern trebuie informat si educat sa-si gestioneze economisirile pe piloni privatzi.
Lefter Constantin – sunt de acord cu dvs. Pentru asta ar trebui insa sa dam timpul inapoi cu multi ani. Noi avem responsabilitatea platii pensiilor celor care sunt acum in plata, nu avem resurse sa zicem „gata, de azi nu mai plateste nimeni, nu mai beneficiaza nimeni de pensii de la stat”. Asa cum am spus si in articol, prin limitarea contributiilor -> limitare beneficii, se va ajunge, incetisor, acolo unde ne dorim. Vor trece insa cateva decenii, dar trebuie inceput de undeva. Cu cat incepem mai tarziu, cu atat va fi mai greu mai incolo.
Eu am mai atras atentia asupra unui efect nociv al acestui sistem pervers: statul a inlocuit familia in protectia varstnicilor. Pe vremea bunicilor mei, batranii erau protejati de copii. Oamenii aveau nevoie de copii (multi) ca sa aiba cine sa aiba grija de ei la batranete. „Celula de baza” a societatii a fost afectata. Trebuie reluat procesul in sens invers.
Din pacate, nu se poate face dintr-un condei. Au facut-o chilienii, dar ei folosesc resursele naturale imense pe care le au ca sa finanteze ramasitele trecutului.
Nu, nu avem nici o responsabilitate in acest sens. Deoarece nimeni nu ne-a intrebat daca suntem de acord cu aceasta responsabilitate. Noi avem responsabilitate doar pentru viitor, pe acesta il putem schimba. Imi pare rau pentru pensionarii de azi dar mai important este viitorul nu trecutul. Viitorul il poti schimba, trecutul nu. Si nu imi pare deloc moral si etic sa sacrificam viitorul copiilor nostrii pentru pensionarii de azi. Catusi de putin.
Domnule Biris, analiza e excelenta dar nu atinge si nu lamureste cateva chestiuni:
– de ce un sistem bazat pe solidaritate e obligatoriu? solidaritatea obligatorie e un non-sens
– ce ii impiedica pe contribuabilii care au venituri mari sa emigreze fiscal? decat sa platesti impozite statului roman de ce sa nu cauti un alt stat mai putin lacom in care sa platesti impozite? cu globalizarea si lucrul de acasa devine posibil, asta inseamna ca statul roman o sa castige ZERO de la cei cu venituri mari
– daca stim ca sistemul e nesustenabil de ce mai platim, de fraieri? De ce il mai carpim cand stim ca nu poate fi oricum reparat si se va prabusi?
– de ce are un pensionar dreptul sa primeasca pensie din contributia unui tanar lucrator care nu are nici un contract cu pensionarul sau cu statul ca intermediar? As dori un argument real, nu sentimentalisme gratuite – eu imi suport bunicii direct din veniturile mele, ei nu traiesc din banii statului roman.
Imi par foarte bune intrebarile Dvs.
Probabil ca fiecare ar putea sa raspunda pentru el si insumate aceste raspunsuri sa ne conduca la o atitudine de grup: mai spre stanga sau mai spre dreapta.
Inclin sa cred ca inca nu avem capabiltiatea de a sustine sisteme apropiate de cele socialiste- comuniste. Soarta ne impinge catre altceva.
Putem ajunge acolo?Cum si cand?
Dacă oricum ne așteptăm la un colaps al sistemului de pensii după 2030, atunci de ce să forțăm clasa de mijloc (<5 salarii medii, sau 3 în propunerea asta) să plătească pentru o pensie ce de fapt nu va veni niciodată ?
Propunerea mea: tragem linie, desființam contribuția obligatorie și o numim impozit pe venit. Statul are niște obligații trecute de a plăti în sistem PAYG, dar pe viitor ele vor dispărea. Pensia de stat va avea un nivel minim, necontributiv. Dacă vrei mai mult, îți faci pensie privată.
Ha, ha – aceeasi marie cu alta palarie:-) Si atunci devenim necompetitivi din alte puncte de vedere. Tot plafonarea cred ca e solutia mai buna pe termen scurt, mediu si lung.
In primul rand felicitari pentru interesul in aceasta materie.
Cateva intrebari:
1. ati calculat (sau dl. Mihai Seitan a calculat) cat de mare este obligatia Romaniei pentru pensii la ora actuala? Eu am calculat la 300 de miliarde la sfaristul lui 2009, dar s-a mai schimbat si legislatia si populatia (vedeti calculul meu aici http://www.emilstoica.ro/obligatiile-romaniei-la-31-decembrie-2009-catre-pensionari-si-viitori-pensionari-este-de-300-de-miliarde-de-euro-partea-1.html )
2.Astept calculul dvs., ati considerat cumva in calcul si o reducere / crestere a evaziunii fiscale precum si cresterea / scaderea activitatii economice? Eu nu cred ca deficitele pot fi acoperite prin palfonarea la care faceti referire. Cred ca trebuie sa fim mai drastici: cu pensii minime, pensii private, cresterea varstei de pensionare si fond suveran de pensii.
Emil Stoica – multumesc pentru comentarii. O sa citesc si art dvs. Cred insa ca obligatia totala de plata a sistemului public de pensii este mai mare decat 300 de miliarde (trebuie tinut cont si de obligatiile catre ceii care nu sunt insca in pensie) . Va marturisesc ca eu m-am concentrat mai mult pe impactul propunerii cu privire la stabilitatea sistemului, tinand cont inclusiv de largirea bazei de contribuabili. Sistemul este intr-o dezordine atat de mare incat nu ai cum sa faci politici publice coerente, trebuie mai intai sa faci ordine, sa obtinem serii statistice relevante.
Studiul dlui Seitan este public, ar trebui sa fie pe site-ul CNP. Pentru un economist bun este multa informatie utila. Eu am ceva limitari, sunt doar avocat :-)
2. Nici nu am zis ca deficitul va putea fi acoperit, ci doar redus, prin largirea bazei si o mai buna adminsitrare ca urmare a simplificarii legislatiei, dar si a cresterii gradului de conformare, in special in zona veniturilor peste medie. Consider ca plafonul trebuie sa fie cat de jos posibil astfel incat sa nu se adanceasca deficitul (in calcul static, fara presupuneri prea optimiste).
In primul rand, solutiile sunt bune dar inaplicabile in Romania in care foametea de populism este enorma. Cum mai sunt doar o mana de cetateni care contribuie si o caruta de beneficiari…
In al doilea rand, pensia este un venit dat de stat pe baza contributiilor de-a lungul vietii in momentul in care NU mai poti lucra. Este absolut anormal sa avem pensionari angajati cu carte de munca legal (in general la stat). S-a pierdut din vedere exact ideea de pensie.
In al treilea rand, contributiile la pensie ar trebui platite doar de catre angajati nu si de restul categoriilor. Pentru ca restul categoriilor sunt, in general, LIBER PROFESIONISTI. Adica cei care doresc sa nu depinda de nimeni si ar trebui sa aiba dreptul sa se asigure unde vor si sa aiba grija singuri de propria pensie.
In al patrulea rand, plafonarea este o idee buna si desigur, cu impact mic asupra bugetului (salariile, in marea lor majoritate, nu depasesc 3 salarii medii pe economie, oficial). Dar principiul in Romania este: dam cu biciul in cel care are si il jecmanim ca sa traiasca orice looser pe spatele astora.
Si nu in ultimul rand, nu inteleg de unde convingerea ca plafonarea contributiilor la pensii va aduce mai multi bani la buget deoarece lumea se va conforma voluntar. Poate la sanatate da dar si acolo este o aberatie sa dai 10.5% pentru nimic. Dar la pensii? In conditiile in care doar naivii incurabili mai pot crede ca vor primi vreo pensie de la stat pe viitor (pensie care sa mai valoreze ceva). Eu sunt sceptic referitor la acest aspect.
Cristi – am scris ca principalele cauze, in opinia mea, pentru criza europeana sunt coruptia si populismul. Deci suntem pe aceeasi pagina. Noua ne trebuie in primul rand multa educatie, sa intelegem ca populismul, la fel ca si coruptia sau evaziunea, sunt cancere care macina soliditatea noastra ca tara. Ne macina suveranitatea si face ca viitorul sa devina din ce in ce mai mocirlos.
In ceea ce priveste diferentele dintre angajati si liber profesionisti – nu sunt de acord ca ele ar trebui sa existe. Se vede asta si din logica prezentata in articol. Sarcina fiscala functie de tipul activitatii creeaza distorsiuni, dezechilibre. Ca sistemul sa poata functiona cat de cat rezonabil, sarcina finantarii lui trebuie sa fie cat mai larg asezata.
De ce vorbesc de cresterea gradului de conformare? Nu uitati cu ce ma ocup:-)
Ba da, trebuie sa existe diferente intre angajati si liber profesionisti. Sunt foarte multe diferente intre cele doua categorii si prima cu care putem incepe discutia este riscul asumat. Riscul respectiv presupune si riscul de a nu ii pasa de pensia de la stat. Sau de sanatatea inexistenta asigurata de stat. Sau de ajutorul de somaj inutil oferit de stat. Si pot continua.
Ca idee, sistemul nu trebuie sa functioneze cat de cat rezonabil, sistemul trebuie eliminat complet deoarece este o greseala din toate punctele de vedere. Cum zicea cineva mai sus, sa se elimine de tot sistemul si, pentru cei in fata carora statul si-a asumat responsabilitatea sa plateasca de la buget pana la stingerea obligatiilor. In rest, sistemul de pensii trebuie eliminat complet si fiecare sa aiba grija de propria viata. Statul nu are ce sa caute in acest domeniu, sistemul este falimentar tocmai datoritata faptului ca este de stat. Oricat ne invartim in jurul cozii, aici este problema de baza. Faptul ca statul administreaza asta fara nici un control din partea contribuabilului.
Ca idee (nu doar legat de pensii acuma), tocmai datorita statului social care s-a dezvoltat atata de mult in europa sunt atatea probleme (dezvoltat atata datorita populismelor ieftine ale politicienilor de peste tot). Nu poti da de toate la toti aiurea, fara obligatii. Sistemul asta functioneaza atata timp cat sunt destui fraieri care sa plateasca promisiunile populiste ale statului. Cand raportul nu mai este favorabil…ghionion. In plus, statul (prin politicienii alesi) si-a uitat rolul de arbitru si a dorit sa fie si jucator. Ceea ce este un non-sens care va conduce in timp (adica asa, cam prin perioada asta) la un colaps intr-un fel sau altul.
Buna ziua,
Din start vreau sa mentionez ca nu cunosc mecanismele actuale.
As dori sa inteleg mai bine cum se va realiza punctul urmator:
– în al patrulea rand, eliberează resurse pentru scheme private de pensii sau investiţii;
Schema logica este foarte simplificata si inteligibila.
Eu insa, mi-as dori un sistem de pensii in care sa am posibilitatea de a merge doar in privat, cu o supraveghere (garantare) din partea statului. Insa cred ca in atare conditii, sistemul privat va ajunge mai foarte devreme in colaps deveeme ce foarte multi nu vor mai contribui la stat si asta in majoritatea cazurilor pentru cei cu venituri peste medie.
O alta solutie ar fi crearea unui plafon etajabil pe decenii astfel incit sa facem incet incet trecerea la sistemul privat. Ma gindesc aici la schema dumneavoastra in care am un plafon X care trebuie sa il platesc la sistemul public, iar daca il depasesc, sa platesc la privat. Acest plafon ar trebui sa scada cu timpul, astfel incit pe la un 2050 sa ajunga la 0.
-—————
Discutia este oarecum complexa. Romania are probleme demografice majore care vor exploda cit de curind in sistemul de pensii. Cu o mentalitate profund sociala si cu o minora experienta a capitalismului, este greu de crezut ca cineva din politic isi va asuma raspunderea reformarii continue a sistemului de pensii care afecteaza o buna parte din bazinul electoral.
Erata: sistemul public va ajunge foarte curind in colaps
Ovidiu – nu sunt un mare fan nici al sistemelor private de pensii. Si ele prezinta riscuri. Cred insa ca sunt mai rezonabile decat cele PAYG, atata timp cat nu sunt obligatorii sau sunt obligatorii intr-o limita rezonabila. Oamenii trebuie sa fie responsabili de soarta lor, trebuie sa economiseasca/investeasca de-a lungul vietii pentru a nu fi dependenti de stat la batranete. Cred ca asigurarile obligatorii trebuie sa asigure doar subzistenta. Restul – tine de fiecare.
Excelent articol. Doua intrebari totusi.
1. Ce procent din deficitul PAYG se datoreaza introducerii sistemului de pensii private?
2. Mentionati ca trebuie luate pentru „creşterea accentuată în perioada următoare a sistemelor facultative de pensii „. Propunerea este ciudata deoarece vine exact in momentul in care statele din Europa Centrala au diminuat proportia de contributii in sistemul privat (Polonia a diminuat contributiile la Pilonul II cu 5 %, Lituania cu 3.5% iar Letonia cu 6%). Mai mult, dupa cum bine stiti, Ungaria practic a nationalizat sistemul de pensii. Deci, de ce credeti ca solutia privatizarii pensiilor este sustenabila pe termen lung?
Cu respect,
Dragos
Dragos – multumesc pentru aprecieri.
1. Nu stiu. Cred ca poti gasi informatia asta buget.
2. Mentiunea am facut-o in contextul propunerii legate de plafonare a contributiilor si deci si a beneficiilor, ceea ce in mintea mea inseamna ca trebuie facuta si educatie financiara: daca pensia din PAYG va fi plafonata (cat mai jos posibil), trebuie ca oamenii sa isi asigure, prin economii, venit de inlocuire. Observati ca vorbesc de „facultativ”, nu de „obligatoriu”. Exemplele date de dvs sunt in legatura cu componenta obligatorie de pensie privata. Ungaria? Nu cred ca se afla pe drumul cel bun…
Interesanta propunerea, dar as porni de la enuntarea problemei:
„până în 2060 numarul de contribuabili va scădea cu 15%, iar cel de pensionari va creşte cu 16% ”
Cred sincer ca aici trebuie urmarite mai atent politicile publice pentru ca:
1. estimarile probabil sunt bazate pe actualele trenduri care nu stiu sincer daca se sustin, adica daca intr-adevar numarul pensionarilor va creste cu 16% – pentru simplu motiv ca cei mai multi dintre noi nu prea mai apucam sa vedem pensii, interesante ar fi niste observatii legate de starea de sanatate a populatiei si la speranta de viata –
2.numarul contribuabililor poate creste si asta este cea mai mare problema din ziua de astazi. Dvs. ati prezentat o solutie, si ea poate sa fie completata cu alte solutii legate de numarul celor care contribuie in sistem, mai ales acum cand ne miscam intr-o lume globala.
Reducerea populatiei este o mare problema si are numeroase implicatii nu numai in sistemul de pensii. Poate nu ar strica ca discutia sa fie extinsa, daca veti considera util.
EU – Multumesc pentru comentariu. Este foarte important pentru noi ca tara sa intelegem ce probleme avem si sa determinam dezbateri din care sa se prefigureze solutii. Ele exista, trebuie insa sa le identificam si sa stabilim strategii pe termen scurt, mediu si lung. Politici publice? cum nu avem!
Domnule Biris, avem o problema in a lua in serios 100% tot acest bocet despre contributiile sociale prea mari. Sigur, procentele respective sunt foarte mari, dar sa nu uitam ca le aplicam la salarii de mizerie.
Cum explicati faptul ca toata cheltuiala implicata de munca salariata din Romania (ceea ce englezii numesc „compensation of employees”) este in Romania de doar 37,4% din PIB, cu tot cu contributiile platite de angajator? Asta in conditiile in care media UE27 este de 49,2% din PIB.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do;jsessionid=9ea7d07d30ee1c16b457f21f4e9eb9a6fb4cc25abaa1.e34OaN8PchaTby0Lc3aNchuMbxuPe0?tab=table&plugin=1&pcode=tec00013&language=en
Nu credeti ca remunerarea muncii este prea mica la noi?
Nu credeti ca utilizarea muncii la negru sau la gri (salariu mic in contracctul de mucna si bani suplimentari in plic) nu mai poate fi stavilita doar prin masuri care sa stimuleze „conformarea voluntara”, ci trebuie reprimata crunt? Ma tem ca toti cei care utilizeaza aceste forme ilegale de munca prefera sa nu plateasca nimic si nu pot fi convinsi cu zaharelul, ci doar cu parul.
Altfel, toata pledoaria dumneavoastra cu educatia financiara a populatiei pentru a economisi si investi in vederea anilor batranetii pare doar o gluma cinica, daca vedem cifrele referitoare la veniturile salariale ale romanilor.
Cand 73% din veniturile din munca ale salariatilor din sectorul privat si cam 70% din cele ale salariatilor din sectorul bugetar sunt mai mici de 1500 lei lunar despre ce economisire si educatie financiara putem vorbi? Toate acestea sunt valabile pentru 5-10% din totalul salariatilor, dar acestia nu reprezinta „poporul”. Ceilalti 90%, care abia rezista de la un salariu la altul, ce sa economiseasca, ei ce vor face la batranete?
Niciun guvern sanatos la minte nu va retine solutii care par solide din punct de vedere contabil, dar sunt irelevante la nivel national si tinand cont de structura sociala. Nu se poate! Nici intr-o dictatura nu se poate sa existe sistem legislativ care sa raspunda doar intereselor unei minoritati de 10%. Niciun aparat represiv din lume nu poate face fata revoltei unei majoritati a populatiei.
Stimata doamna,
Vorbiti de parca oamenii castiga putin din motive complet independente de vointa lor – criza, soarta, patronii cei rai nu ii platesc corespunzator. Iar noi celalti, care, nu-i asa, din motive de soarta, noroc, bafta chioara, castigam mai mult, ar trebui sa ne scobim adanc in buzunare si sa-i ajutam pe napastuitii soartei.
E adevarat, sunt oameni saraci, care de-abia isi duc zielele de la un salaru / pensie la altul. Dar nu sunt la fel de empatic ca dvs. in ceea ce-i priveste.
Oricine are posibilitatea sa castige mai mult, numai sa vrea. Un alt job, un job suplimentar, un curs de calificare, o facultate la IDD (dar pe bune, nu doar pentru diploma), migratia interna, la oras, migratia externa, in alte tari, bucatica de pamant de la tara pe care nu o mai lasa parloaga …
Dar sa acceptam ca exista si oameni care chiar nu pot sa se ajute singuri: sunt prea batrani, au probleme de sanatate, nu-i duce capul, atata pot. Ei ar putea macar sa ne ajute pe noi, ceilalti, care vrem sa realizam ceva. Sa ne ajute sa-i ajutam – votand cu partidele de dreapta, care sa incurajeze libera initiativa, economia.
Dar nu, nici asta nu se poate. Atunci, imi pare rau – Dumnezeu da, dar nu baga si-n traista.
De ce „solidaritatea” e vazuta numai intr-un singur sens, adica noi, cei care muncim, trebuie sa fim solidari cu ce care nu muncesc / nu pot sa munceasca ? De ce nu e nimeni solidar cu noi, sa zica, frate, tu trebuie sa muncesti, sa castigi bani ca sa-i platesti pe pensionari, uite, iti taiem o declaratie-idioata-care-nu-foloseste-la-nimic-si-pe-care-trebuie-sa-o-duci-personal-la-fisc, ca sa ai mai mult timp.
Dar vedeti, lucrurile astea nu se intampla. Oamenii pe care ii plangeti nu fac nici un efort sa-si imbunatateasca conditia, nici pe noi nu ne ajuta. Atunci de ce i-as ajuta eu? NU mai bine imi platesc o contributie modica la fondul de pensii si restul il economisesc / investesc ?
Casandra – remunerarea muncii mica? Pai nu asta a fost unul din pilonii „strategiei” de atragere de investitii? Ca la noi sunt oameni calificati si ieftini? Fara gluma, noi avem si o mare problema de productivitate. Fara productivitate nu pot veni salarii mari.
Munca la negru = evaziune = cancer.
Stiti ca sunt primul care a pus public semn de egalitate intre evaziune si amenintare la siguranta nationala? Doar cateva luni mai tarziu problema a fost ridicata de presedinte in CSA…
Domnule Biris, multumesc pentru raspuns. Da, evaziunea fiscala este un cancer si o amenintare seriaosa pentru firmele corecte si cetatenii corecti. Sarcina fiscala suportata de cei care platesc impozite si contributii ar fi mult mai mica daca cei care nu o fac ar fi obligati sa o faca sau ar fi pedepsiti/eliminati din piata.
In privinta productivitatii aveti dreptate. Dar este o moda tembela de a pune responsabilitatea productivitatii doar in sarcina salariatilor. Stiu ca nu este cazul dumneavoastr, dar moda aceasta toxica exista. In realitate randamentul unui dolar investit in plata unui salariat in Romania este destul de mare, comaprabila cu media vest europeana. Defectul este la decizia patronala/antreprenoriala. Cand patronii nu investesc in tehnologie sau in activitati economice cu valaore aduagata mare, ..atunci productivitatea este mica. Daca patronii nostri reusesc sa acumuleze averi din activitati banale si prin subremunerarea salariatilor, atunci nu se mai simt stimulati sa deyvolte afacere, sa o faca mai complexa. Nu toti, evident, dar marea majoritate.
Avem o problema: calitatea antreprenoriatului si destinatia pe care antreprenoriatul roman a dat-o profituluir ealiyat in ultimele doua decenii. Prea multe offshore-uri, prea multe paradisuri bancare si fiscale, prea mult consum somptuar! Prea putina dezvoltare a companiilor, prea putina diversificare, prea slaba strategie de extindere/consolidare, prea multa lipsa din pietele mari si solvabile, prea putin curaj in afaceri si prea multa lacomie la incasarea dividendului!
Altfel, salariatii romani au demonstrat peste hotare capacitatea de produce valoare adaugata mare cand munca este bine organizata de „sefi” si cand afacerea este condusa cu responsabilitate.
Sa discutam serios, domnule Biris.
In 2006-2008 bugetul de pensii a fost pe excedent. In contextul aparitiei pilonului 2 si al dublarii pensiilor intre 2007 si 2008, efectele dublarii din a doua etapa s-au coroborat cu cele ale transferarii unor sume importante de bani catre pilonul 2 si cu scaderea economica masiva si au dus la un deficit enorm al bugetului de pensii in 2009.
Intre 2009 si 2012 am avut parte de introducerea pensiei minime si de mariri nesustenabile ale punctului de pensie; totodata, scaderea economica si somajul crescut au adancit deficitul fondului de pensii.
Taierea pensiilor de acum 2 ani nu a redus decat marginal deficitul pensiilor – si cu cheltuieli mari in instante.
Vorbiti in textul dumneavoastra despre reducerea deficitului cu 0.5 miliarde euro. Dar deficitul anual este de peste 3 miliarde euro + dobanzi de peste 6% la datoriile care se acumuleaza din aceste deficite. Nu am auzit o propunere care sa duca la reducerea deficitului cu 4 miliarde euro anual.
RazvanM – stiu ca asa e. Solutia propusa de mine nu isi propune sa rezolve toate problemele sistemului. Nu este panaceu universal. Este doar un punct de plecare intr-o discutie pe care mi-o doresc cat mai aprinsa si cat mai rapida la varful politicii romanesti. By the way – au hotarat cine se duce la Bruxelles? Ponta sau Basescu? De parca ar conta…
Nu credeti ca o plafonare a pensiilor in sistemul public de stat (cu tot ce ar presupune asta, inclusiv modificarea constitutiei daca altfel nu se poate) ar fi necesara? Adica… mi se pare aberanta o pensie de 8000 lei pe luna din sistemul public… Sa fie limitat la o suma – mie mi se pare rezonabila suma de 3000 lei – iar cine vrea mai mult sa contribuie la pensii private. Daca introducerea limitei pentru pensionarii actuali nu e posibila… macar sa avem un plan pe termen lung, sa avem in vedere limitarea celor viitoare.
Mircea – nu cred ca asta e solutia. Nu cred ca trebuie sa separam in nici un fel stat/privat.
Totalul taxelor si impozitelor platite de catre angajat si angajator aportate la costul total cu forta de munca suportat de firma (brut+taxe) reprezinta undeva ]n jur de 43-44% functie de cativa factori.
O abordare simpla a problemei asigurarilor si taxelor legate de munca este urmatoarea. Pentru orice remuneratie beneficiaza o persoana fizica, indiferent de sursa se datoreaza un impozit unic (de exemplu 30%), plafonat la 5 salarii medii pe luna, din care se distribuie prin bugetul de stat catre asigurari sociale, de sanatate etc.
Simplu de calculat, fara exceptii si situatii aberente…
Da, da si da. Solutia dumneavoastra imi pare foarte buna, va scoate enorm de multe salarii la alb. Practic toti cei care castiga 1000 si peste 1000 de euro net vor trece masiv la alb. Si nu sunt chiari putini. Nu am datele dumneavoastra, eu ma bazez doar pe cateva calcule simple si pe ce observ in jurul meu.
Sa ma explic. un calcul simplu arata asa: la un total de 2000 de euro cheltuiala salariala (bani disponibili pentru un angajat) acum statul ia cam 900 de euro si angajatul cam 1100 de euro, mai mult sau mai putin de ambele parti. Asta in teorie. In practica se plateste la negru, la gri, prin alte forme de salarizare (PFA, micro, drepturi de autor, etc)
Daca s-ar aplica plafonarea asta ar duce cam asa: prima 1000 de euro impozitata cu 44%, a doua cu 16% (doar pe venit). per total am avea o impozitare de cam 30%. Nasul meu zice ca pe acolo e un optim, gradul de conformare va fi foarte mare. Exemplu: prin microintreprindere impozitul este 16% pe profit, plus 16% la ridicare dividende. Deci tot cam pe acolo, Si fara acele complicatii. Un numar impresionat de venituri din mediul urban, gulere albe, consultanti, experti, IT-isti,ziaristi,contabili experti etc vor fi tentati foarte tare sa treaca totul ca venit salarial la alb si sa isi simplifice viata. Iar incasarile la fondul de pensie or sa creasca binisor prin aceasta conformare.
Parerea mea de doi bani.
Dar, care o sa fie forta politica dornica sa aplice asta? Aceasta masura va fi exploatata electoral ca o masura care ii ajuta pe cei „bogati”. De parca un angajat care castiga din munca 1000 de euro net ar fi bogatasul care merita impozitat cu 45%. „Mai bine il impozitam cu 45% (dar el NU ne da banii), decat sa il impozitam cu 30% (dar el sa ne dea banii)”
Nu cred ca va rezista politic/electoral o astfel de propunere. Si e cam pacat.
silicon_v – multumesc pentru „da, da si da”:-)
Care forta politica? Nu stiu, poate una noua? :-)))
Foarte interesant si de actualitate presanta articolul.
Ar trebui trimis tuturor forurilor de decizie din domeniu.
In prezent, cred ca ar trebui eliminate pensiile ( subventiile ) pentru revolutionari, persecutati politic, deportati, stramutati s.a., diferitele forme de ajutoarele sociale, care stimuleaza nemunca, analfabetismul si coruptia functionarilor care gestioneaza aceste fonduri.
De asemenea, plafonarea sa se faca integral la pensiile de stat – aici ma refer la pensiile unor categorii care au ramas inca privilegiate: judecatori, procurori, parlamentari, curtea de conturi, curtea constitutionala, etc.
Dar eu am o propunere:
Sistemul de pensii si institutiile aferente sa se imparta in doua:
– sistemul public de pensii, care sa gestioneze contributiile si pensiile celor care au lucrat si lucreaza la stat ( aici avem in vedere ca pana in 1989, intreprinderile erau ale statului; dupa 1989, au ramas la stat functionarii, militarii, cei care lucreaza in intreprinderi cu capital majoritar de stat, etc. Preotii trebuie exclusi din categoria pensionarilor de stat.) ;
– sistemul privat de pensii, care sa gestioneze contributiile si pensiile celor care au lucrat si lucreaza in profesii liberale, cooperatiste, comerciale, de afaceri, etc., inclusiv preotii. Aici introducem si pensiile facultative, ca un subsistem, unde pot si trebuie sa fie integrati toti pensionarii, adica cei de la stat si cei de la privat ( bineinteles, dupa o perioada minimala de contributie ).
Ambele sisteme ar trebui conduse de un organism unic, aflat sub autoritatea si controlul statului.
In acest fel, statul nu s-ar mai folosi de contributiile pentru pensii, iar daca i-ar ajuta pe pensionari, o va face sub forma de imprumut.
Cu stima.
Alex_ct: „forurile de decizie” il au. Era cat pe ce sa il introducem in 2004, la pachet cu cota unica. Din pacate atunci Varujan Vosganian nu a inteles iar cand a inteles nu a mai ajuns ministru de finante. A ajuns Ionut Popescu si a facut praf reforma…
Complet de acord cu prima parte a propunerilor dvs. Nu sunt de acord cu cea de a doua. Nu avem doua Romanii:-)
Sistemul public de pensii/asigurari de sanatate/somaj trebuie sa fie unul singur, garantat de stat, dar care sa asigure doar un „pachet de baza”. Doua sisteme paralele mai au un inconvenient, zic eu: ce facem cu cei care schimba joburile de la stat la privat?
Sistemele private de pensii/investitii/economii – trebuie sa fie alternativa (optionala) pentru oricine.
Interesanta ar fi o paralela a sistemelor de pensii din alte tari, viabile, sustenabile si de durata.
Cu stima.
niste cifre relevante:
http://cursdeguvernare.ro/cati-pensionari-avem-de-fapt-raportul-real-dintre-salariati-si-pensionari.html
Multumesc. Statisticile sunt distorisonate insa de modelarea comportamentului contribuabililor pentru a beneficia de sarcina fiscala mai mica din zona activitatilor independente. E o dezordine…
Interesante discutii. As vrea sa particip si eu cu cateva observatii.
1. Plafonarea contributiei nu cred ca va aduce bani in plus prin aducerea in zona alba
a salariilor mari. Cei care au salariile mari la lumina zilei vor contribui mai putin, iar cei
care au doar o parte din salarii la lumina zilei nu vor aduce nimic in plus la bugetul de
pensii daca scot tot salariul la lumina zilei dar au contributia plafonata. Cei care au tot
salariul la negru nu cred ca vor scoate la lumina zilei nici macar la nivelul plafonului.
Prima categorie duce la o pierdere sigura iar pentru ultima e un castig ipotetic.
In rest doar speculatii bazate pe cati vor migra de la negru la alb. Iar decizia platii la negru e
oferta angajatorului si pentru el orice migrare la lumina zilei inseamna costuri in plus.
2. Pentru pensiile platite acum nu vad diferenta intre un contribuabil care plateste pentru dublul plafonului si doi contribuabili care platesc la nivelul plafonului. Chiar si cand ei vor iesi la pensie cei doi mai mici vor lua cat cel mai mare. E doar o aducere a saraciei viitoare in zilele noastre prin reducerea contributiei celor care au salarii mari la lumina zilei.
3. Daca consideram ca sistemul public e o extensie a solidaritatii dintr-o familie putem admite ca solidaritatea inseamna sa imparti bunele si relele intre generatii. Nu sa sacrifici tinerii pentru a intretine batranii. Punctul de pensie ar trebui sa fie stabilit pe baza contributiei incasate si a numarului de beneficiari si sa fie variabil chiar trimestrial.
Asa nu e nici o schema Ponzi ci doar o distributie a ceea ce se produce. Dar ar trebui mai drastic penalizati cei care se sustrag obligatiilor. Desigur cheia dezbaterii e ce procentaj are
contributia la solidaritatea prin pensie. Altfel degeaba pui un procentaj mic si suplimentezi din impozite ca sa compensezi deficitul.
4. Orice pensie speciala, sau de handicap, sau de conditii deosebite ar trebui suportata din alte cheltuieli publice.
Ionica – multumesc pentru observatii. Raspunsurile mele:
1. Eu zic ca va inselati. Sa va dau un exemplu. In 2007 erau putin peste 50k salarii mai mari de 1000 euro brut declarate in tara (real, cred ca numai in sectorul 1 erau mai multe). Unde erau restul? 132.000 de microintreprinderi cu un singur angajat, venituri totale de 17 miliarde ron. Haideti sa socotim: 17/132.000/12luni/3,6(curs mediu) = 2900 euro/luna. Miros a salarii? Acum sunt peste jumatate de milion de „independenti”… Uitati-va la schema logica si vedeti ca, daca ar fi aplicata, nu mai conteaza cum iti castigi venitul. De aici vine largirea bazei, nu din voluntariat:-)
2 – 4. De mult bun simt ce spuneti.
D-le Biriș, eu sunt dintre independenții (programator care colaborează cu vreo 20 de firme din toată țara) care în ultimii ani a trecut vrând-nevrând printr-o succesiune întreagă, care pare că nu se va mai termina niciodată, de ”lărgiri” ale bazei de taxare. Iar aceasta a însemnat nu numai subțierea veniturilor, dar și pierderi importante de timp și de nervi… În acest context, dați-mi voie să vă spun fără ocolișuri, că nu pot decât să privesc cu îngrijorare propunerile dvs. Bănișorii se câștigă greu, foarte greu, pe praful acesta de criză. Pentru a câștigă 50% (ceea ce nu este chiar atât de ușor) față de perioada de ”aur”, anterioară crizei, trebuie să muncești cu 25%.
Vreți, vă rog, să o spuneți, cât se poate de clar și – dacă se poate – cu cifre, din ipoteticii 2900 euro/lună, cât ați dori să ne luați? Și, foarte important, cum ar trebui să arate cotele de impozitare și cum ar urma să se stabilească bază de calcul?
Și, dacă Doamne ferește, propunerile acestea ar găsi o audiență la cei care guvernează (ceea ce nu ar fi deloc greu, dacă este să ținem cont de faptul că la guvernare se află socialiștii, iar propunerile dvs sunt în mod clar de inspirație stângistă – potrivire perfectă!), chiar credeți că ”idependenții” se vor repezi cu sutele de mii să se lase mulși chiar atât de ușor de rezultatele muncii lor? Despre ce conformare voluntară ar putea fi vorba???
Nu sunt expert dar imi exprim urmatoarea varianta (daca gresesc va rog sa ma corectati):
O cota unica de impozitare (salariati,PFA,firme) de exemplu 30-35% (valoare dicutabila)
si eliminarea contributii sociale
O plafonare a pensiilor undeva in jur de 4-5 salarii minime(cine doreste mai mult se orienteaza spre sectorul privat) .
Nu am date concrete dar in momentul de fata sunt foarte multe microinteprinderi care „pe acte” isi platesc salariatii cu sume mici iar in realitate angajatii iau restul banilor „in mana”.(vorbesc pe proprie experienta avand in „anturajul meu” firme care procedeaza astfel; avand un profit foarte mare raportat la salarii)
In cazul unui cote unice practic indiferent de metoda da plata , nu se mai pot evita impozite.
Bineinteles asta ar implica finantarea bugetului de pensii si bugetului sanatatii din bugetul de stat insa ar creste semnificativ veniturile la buget.
Sebi – NU, NU, NU!
Articolul este interesant dar si un exemplu de strut roman: incepem sa ne aplicam asupra problemelor noastre reale dar ignoram in continuare problemele europene si mondiale. Incurajarea economisirii private si a acumularii private pentru pensie e o completa nebunie astazi cand fondurile suverane si alte fonduri de investitii se prabusesc sub greutatea activelor toxice suverane (bonduri ale statelor ca Grecia, Italia,Spania, Irlanda, etc.). Sa nu fi auzit autorul despre hair-cut-ul aplicat detinatorilor de obligatiuni grecesti? erau acolo numai banci sau erau banci si fonduri in care erau investiti banii de pensii ai unor cetateni vest-europeni. Care este norma prudentiala pentru fondurile noastre de pensii? nu cumva tocmai aceea de a investii o mare parte din fonduri in obligatiuni de stat? adica in datoria Romaniei supusa unor decizii atat de responsabile ca cele ale politicienilor nostri? pai atunci sa ma scuzati cum va scadea acest tip de sistem de oligopol privat creat de stat presiunea pe sistemul public? O contributie la un sistem public supus totusi privirii publice nu e preferabil investitiei intr-un fond de pensii care investeste banii in obligatiuni ale Romaniei care au valoarea pe care i-o dau politicile macro-economice ale tarii? ce ati prefera: sa va bazati viitorul pe un sistem semi-falimentar dar unde probabil statul va completa cat de cat deficitul tot timpul sau pe un sistem in care banii intra pe usa din spate in buzunarul de cheltuiala curenta a guvernului? asta pentru ca balivernele cu finantarea economiei reale sunt doar vorbe in vant atata timp cat nivelul antreprenorial al romanilor este cel pe care il vedem si cu toate nevoile si fondurile europene noi avem somaj si scadere economica….
Sabin – nu fiti atat de sever cu autorul, este si el un biet avocat care nu intelege mare lucru din marea finanta mondiala:-)
By the way – sper ca ati observat ca nu vorbesc doar de economisire/pensii private, ci si de investitii. Astea pot fi de multe feluri, inclusiv in active care sa produca renta…
ca de obicei un articol plin de substanta si cu un grad de adecvare la situatie de 200%. Din pacate acest model probabil nu se va dopta … e prea bun pt Romania, iar ce e prea bun nu se adopta….
Robert – multumesc. Sper ca esti bine!
concluzia este ca nu ma pot baza in nici un caz pe o pensie de la stat cand voi iesi eu peste 25 de ani daca nu vor prelungi varsta de pensionare,eventual sa ne pensionam in sicriu si statul va fi multumit.
deci,am luat decizia inteleapta de a-mi face pensie privata
d-le Biris,de ce nu reusiti sa-i convingeti pe cei care pot face aceste schimbari in bine?cat de greu le este sa inteleaga niste lucruri care sunt bune?sunt chiar asa de inchisi la minte?
si ce o sa faceti doamna cand toate contributiile dumneavoastra vor disparea in caderea burselor sau a bancilor unde sunt depozitate unit-urile de fond? chiar nu v-ati uitat la tv in ultimii ani?
ce s-a intamplat cu fondurile de pensii norvegiene care investisera in bonduri ale Islandei?
ca sa nu mai vorbesc despre ce se va intampla cu valoarea unit-urilor daca o inflatie devastatoare va fi solutia la criza datoriilor suverane de astazi din Europa.
Chiar inghititi pe nemestecate propaganda smecherilor din fondurile private de pensii? pentru ca daca la sistemul public este pay as you go si ii platiti pe pensionarii actuali fara sa stiti daca o sa mai primiti ceva, la sistemul de pensii private este tot pay as you go in buzunarele administratorilor pentru ca ei ii au si administreaza acum iar dumneavoastra veti lua valoarea nominala a unit-urilor la valoarea reala de peste ani si ani…sincer eu nu vad unde este idea asta luminoasa pe care ati dori sa o adopte decidentii nostri….
Multumesc, Sabin, m-ai scutit de o diatriba :-)
Asa vad si eu lucrurile. Ortansa, ai fost intr-adevar mai inteleapta, dar numai putin, facandu-ti pensie privata.
Atitudinea inteleapta dpdv individual, mai ales daca esti (foarte) tanar, este sa faci tot ce poti asa incat impozitul pentru pensia de stat sa fie cat mai mic (nu e nicio greseala; asa-zisa contributie e de fapt un impozit, adica o chestie pe care o platesti fara sa primesti nimic in schimbul ei), iar in rest sa te descurci singur cat de bine te duce capul personal.
Studiind chiar si superficial performantele statului (roman, dar nu numai) in materie de administrare a banilor publici, trebuie o doza mare de inconstienta sa-ti dai in mod voluntar viitorul pe mana astora. Platesc ca n-am ce face, ca sunt prizonierul sistemului, dar n-am nicio iluzie – astia sunt bani pierduti, aruncati pe apa Sambetei, si nu sper sa mai vad din ei inapoi decat ceva simbolic, praf in ochi.
Sistemul public de pensii este o relicva a unor timpuri apuse, care probabil nu se vor mai intoarce niciodata in lumea civilizata – populatii tinere, in crestere numerica rapida, industrializare + urbanizare masive, durata medie de viata suficient de mica – relicva care e tinuta in viata, pe life support systems, in ciuda tuturor evidentelor, doar din cauza lacomiei politicienilor, care nu se indura sa nu mai mulga in fel si chip o vaca atat de grasa, furajata cu zeci si sute si mii de miliarde de euro in toata lumea.
Sistemul este condamnat, punct. Nicio frectie, de genul celei propuse aici (scuze, Gabi, dar ai macar un calcul aproximativ, estimativ al sumei pe care ar aduce-o masura propusa de tine la buget? Cati angajati ar trebui sa plateasca peste trei contributii medii de-alea si-ar fi astfel tentati sa-si „albeasca” veniturile?) n-o sa-l scoata din coma. A incerca manevre de resuscitare de-astea inseamna a arunca bani buni dupa bani rai si a amana, eventual, trecerea lui la cele vesnice cu un an-doi-trei. Aaa, da, si a mai da ocazia unor fat cats sa mai traiasca bine cativa ani pe banii altora.
Altfel, sigur, articolul e foarte bun, iar cele mai multe comentarii exceptionale.
Atata doar ca citesc cam aceleasi lucruri de aproape 15 ani, de pe vremea cand Athanasiu era Ministrul Muncii, prin 99, cand a iesit prima varianta a legii pensiilor private, sau cum s-o fi chemat pe-atunci. FFW 15 ani si suntem cam tot pe-acolo, in linii mari.
Altfel, Gabi, stiu ca o sa zici ca-s rautacios, dar nu ma pot abtine sa intreb ceva.
Ai militat constant (si in mod just) pentru eliminarea nenumaratelor exceptii de tot felul la plata feluritelor taxe si impozite. Dar, te intreb – asta (inclusiv masura propusa aici) va vizeaza si pe voi, avocatii?
In viziunea ta ar urma sa platiti si voi la bugetul public de pensii, sau veti ramane exceptia care, nu-i asa, confirma regula? Vor deveni, in sfarsit, si veniturile firmelor voastre si-ale notarilor informatii publice, asa cum sunt ale firmelor noastre, prostimea?
Ortansa, Sabin, Prostu’satului: vreau sa fac clar un lucru: nu sunt fan al pensiilor private. Trebuie privite cu grija si trebuie constientizat riscul. Dealtfel eu personal nu am o astfel de pensie – o fi bine sau rau, nu stiu. Am fost obligat de banca odata sa fac asigurare de viata si am facut una cu componenta de capitalizare, dar am inchis-o (in pierdere!). Cand vorbesc de educatie, ma refer inclusiv la acest tip de educatie, care sa ajute oamenii sa inteleaga riscurile pe care si le asuma atunci cand iau sau dau bani.
Sabin: multumesc si eu pentru comentariu, m-ai scutit de a scria ceva similar si probabil nu atat de concis.
Prostu’satului: tot destept:-) acum esti si rautacios, vrei sa imi pun in cap colegii de breasla…
Imi asum riscul si raspund direct: fara exceptii.
Vezi schema logica – este cristal clear. Vezi si comentariile mele de mai sus: sistemul public trebuie sa fie unul singur, fara case speciale pentru nimeni (fie ca vorbim de case de pensii sau de asigurari de sanatate, fie ca vorbim de justitie, armata, transporturi sau chiar avocati).
In ceea ce priveste sustenabilitatea propunerii mele, am facut calcule in 2009. Studiul este la guvern. Am observat sistemul in ultimii ani, stiu cum a evoluat/involuat.
Am si eu insa o intrebare pentru tine: sa presupunem ca maine vine un guvern care zice: „gata cu Bismark. Nu mai cerem contributii, nu mai platim pensii. Revolutionam sistemul! Fiecare se descurca cum poate!” Sa presupunem si ca nu va fi un guvern democratic si ca masura poate fi sustinuta cu tancul. Crezi ca ai mai vrea sa traiesti in Romania? Cam astea sunt gandurile care m-au facut sa propun si sa sustin o struto-camila ca asta. Stiu ca este o frectie – dar o frectie care reduce durerea. Stii de ce nu imi plac revolutiile? Pentru ca stii doar cand incep, nu stii cand se termina si mai ales nu stii CUM se termina…
Un astfel de sistem se aplica si in cazul asigurarilor de sanatate in Austria:
„A statutory „maximum contribution basis” puts a ceiling on the salaries/wages used for the calculation of the contributions, namely € 4.200,–. ”
http://www.vvo.at/index.php?option=com_content&task=view&id=271&Itemid=268&lang=en
Austria + Polonia, Bulgaria, Slovacia, Germania, etc.
Felicitarile mele Domnule Biris!
Apreciez cel mai mult simplitatea impozitarii propuse.
In acelasi mod cred ca ar trebui sa refacuta chiar si impozitarea pe venit, sa nu mai conteze cum se obtine venitul, ci doar cat este. In felul acesta s-ar putea legifera corect si impozitarea pe cresterea de avere nefiscalizata (nejustificata).
Se poate generaliza usor sistemul impozitarii la sursa cu 10% anticipat (fara deduceri) si apoi cu regularizare anuala pana la 16% (prin considerarea venitului net).
Spor la munca!
Ted – multumesc. Sistemul propus asigura si usurarea administrarii impozitului pe venit.
Domnule avocat, de regula aveti niste luari de pozitie deosebite, pe care le urmaresc cu mare atentie si interes.
De data asta, cred ca e o mica problema, chiar in preambulul postarii.
Este vorba de dl. Seitan, „unul dintre cei mai buni experţi în sisteme publice de pensii pe care îi avem”.
Pai, dansul e considerat „Artizanul pensiilor private” :
„Mihai Seitan este arhitectul celui mai important proiect care a reformat sistemul de pensii din Romania, implementarea sistemului de pensii private.
De numele sau se leaga elaborarea principalelor acte normative ale reformei sistemului public de pensii, dar si elaborarea legislatiei privind pensiile private, incepand cu primele ei variante.
S-a folosit de pozitia de sef la Casei de Pensii pentru a echilibra sistemul public de pensii prin masuri administrative, cum ar fi curatarea acestuia de alte tipuri de contributii fara legatura cu pensiile.
Stia ca fara un pilon public stabil, introducerea pensiilor private ar fi fost un demers sortit din start esecului.
A profitat apoi de calitatea de secretar de stat si de aceea de presedinte CES pentru a urgenta obtinerea avizelor necesare pentru ca legile pensiilor private sa poata intra cat mai urgent in dezbaterea Parlamentului
In semn de recunoastere a meritelor sale, Seitan este si unicul membru onorific al APAPR – Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania
In 2008, cu ocazia primei Gale a Premiilor Pietei Pensiilor Private, Revista PRIMM i-a acordat „Premiul de Excelenta pentru contributia la reforma sistemului de pensii private din Romania”.
Nu zic faptul ca este ceva rau in ce e prezentat mai sus (gasit la o simpla cautare pe net).
Dar, chiar credeti ca pozitia dansului fata de sistemul public de pensii, abunda de obiectivitate ?!..
Dinsul, pus la cirma sistemului public de pensii, a fost ca „lupul cioban la oi” …
In rest, postarea contine elemente corecte, dar ramine o intrebare : cind fondurile private vor avea pierderi insemnate (s-a mai intimplat asta) si banii viitorilor pensionari se vor duce pe apa sambetei, ce facem ?…
Vom aplica elemente ale economiei de comanda (interventia statului in economie), salvandu-le cu bani publici ?…
Nimeni nu este perfect:-)
Vedeti comentariile cu privire la pensii private si riscurile asociate. Oamenii trebuie sa stie care sunt aceste riscuri. Vedeti si afirmatia cu privire la pensiile private obligatorii.
Dezastrul sistemului de pensii din Romania a inceput in anii ’90 cand ilici si vacaroiu au decis ca fondul de pensii (gestiune separata la acea data) sa fie amestecat in ciorba lunga a bugetului. Rezultatele se vad si se stiu… In alte tari, Elvetia de exemplu, fondul de pensii e mai bogat decat primii 5 cei mai bogati oameni din lume luati la un loc… Sistemul de pensii cand a fost „inventat” a fost gandit sa functioneze diferit de ceea ce se intampla in zilele noastre. Atunci, nu tinerii plateau pensiile bunicilor. Nu asa trebuie sa functioneze un sistem de pensii valid. Varsarea contributiei pentru pensie catre bugetul statului este reteta sigura pentru dezastru. Pareri despre cum sa carpim situatia actuala sunt pierdere de vreme atata timp cat nu se ocupa de cauza adevarata a problemei. P.S. Google daca nu credeti/stiti.
Stimate domnule Biris,
Articolul este interesant, din pacate nu face decat sa amane sfarsitul inevitabil al sistemelor PAYG.
Matematic, de cand Bismark a aplicat sistemul, acesta a fost sustenabil doar prin aportul (numeric) mai mare al activilor raportat la beneficiari. Ca va fi 2030, mai devreme sau mai tarziu, nu prea are importanta. In rest este doar o schema Ponzi, la nivel statal.
In primul rand, contributiile pentru pensie nu sunt 16,6% respectiv 28%., decat daca se cumuleaza contributiile pentru pensii cu cele de sanatate, dar cele doua elemente se refera lucruri diferite. Nu poti reduce sumele de pensie in favoarea asigurarilor de sanatate, la fel cum si invers este o greseala.
Apoi raportarea la PIB este iar o interesant, dar nesemnificativ, intrucat pensiile se raporteaza la salarii/venituri salariale, nu la PIB. Cifrele prezentate, pot arata o structura anormala a PIB-ului (deci structura fiscala a tarii), deoarece ponderea salariilor in PIB, este anormal de mica in sistemul fiscal romanesc. Treaba asta spune doar ca munca este foarte prost remunerata in raport cu veniturile totale, la fel cum poate arata ca exista o zona foarte mare (prea mare) de venituri netaxate ca salarii/venituri salariale. Cu alte cuvinte, valoarea se duce in altceva decat in rasplata muncii.
Principial, matematica este foarte simpla:
Am numarul de puncte de pensie in plata, la fel cum am un numar de puncte de pensie cu
1. Plafonarea pensiilor la un nivel numarabil de salarii medii.
– Noul sistem, (legea 19/200) asa a pornit, contrinutiile angajatului erau limitate la 3 salarii medii, fiecare om putand acumul maxim 3 puncte. S-a renuntat la plafon pentru ca, desi mai apropiat de adevar, nu acoperea foamea de bani a sistemului. Nu mai stiu daca in 216/2011 mai apare plafonarea. Dar indiferent de plafon, ramane raportul nesustenabil activi/beneficiari, care ar trebui mereu sa fie supraunitar. Deci plafonarea nu face sistemul mai sustenabil, ci doar lungeste boala. Daca am prezenta ca fiind un „Caritas” statal, sistemul Caritas s-ar fi prabusit chiar daca patronul nu ar fi dat de 8 ori ci doar de doua ori suma, dar prabusirea ar fi fost intr-un timp mai lung.
Pur si simplu, orice incercare de a raporta sumele distribuite la alta cifra decat sumele intrate va duce la colaps.
Desi pare odios, singurul mecanism prin care se poate sustine sitemul ar fi: Intra x puncte (32% din salariul mediu), am y puncte in plata, ca urmare valoarea punctului de plata va fi raportul dintre x si y.
Asta in schimb ar duce la ne-garantarea sumei aflate in plata. Ca urmare ori renuntam la garantie, ori renuntam pur si simplu la pensie. Restul sunt politicianisme.
Nemaiamintind faptul ca in noua lege sunt introdusi in plata sistemului contributiv si categorii ne-contributive (militari), desi in vechiul sistem acestia beneficiau de plati din alte bugete decat cele contributive. Dar asta e alta poveste, cat de drept este sistemul.
Oricum in forma actuala sistemul este nesustenabil, iar paleative de genul plafonare doar prelungesc colapsul.
Singurul sistem sustenabil ar fi de asemenea cresterea varstei de pensionare, astfel ca raportul dintre cotizanti si beneficiar sa se echilibreze. Sa nu uitam ca Bismark, atunci cand a creat sistemul, a stabilit varsta de pensionare la 65 de ani, iar speranta medie de viata era la acea vreme undeva pe la 60 de ani. Acum, dincolo de spreanta medie de peste 70 de ani, speranta medie de viata dupa varsta de pensionare este de peste 15 ani (mi se pare 15 barbati si 18 femeile).
Cu stima.
Dle Suhanea – multumesc pentru calitatea comentariului. Va rog vedeti si comentariul meu catre Prostu’satului.
Aveti dreptate in ceea ce priveste procentele – schema se refera la toate contributiile sociale obligatorii.
Din pacate nu cred ca ne putem permite sa renuntam complet acum la sistemul odios pe care il avem, de aceea ma preocupa gasirea de solutii care sa ii reduca influenta, in timp, in asa fel incat sa nu avem haos. Acesta este motivul pentru care tot lansez teme de discutii (nu numai despre pensii).
Ramane insa o intrebare? Ce se poate face? Resursele mele sunt limitate – nu am timp si buget sa fac studii amanuntite, proiectii financiare pe termene lungi. Nu stiu sa fac modelari econometrice – nu am pregatirea necesara. As fi foarte curios insa care ar fi rezultatul daca un astfel de studiu ar fi facut… Bunul meu simt si o oarecare prietenie pe care o am cu cifrele inca din copilarie – imi spun insa rezultatele vor fi mult mai bune dacat cele obtinute daca nu se face nimic.
Plafonarea nu este singura masura posibila sau necesara. Singura este frectie – asa cum zicea vechea mea cunostinta, Prostu’satului. Trebuie un mix. Haideti sa ne punem mintile la treaba si sa rafinam o propunere pe care sa o sustinem pana in panzele albe.
Eu fac lucrul acesta sistematic de ani buni – recent am scris si o carte in care am facut un inventar al problemelor din fiscalitate si am aratat care sunt, in opinia mea, solutiile, inclusiv cu text de lege pentru implementare.
Aveti o propunere alternativa? Va rog sa o spuneti.
Ultimul rand este valabil pentru toata lumea:-)
Problema este mai spinoasa (vis-a-vis de propuneri): oricum am invarti problema, nu exista solutie fara victime. Asta este clar. Problema care se pune este: cine vor fi victimele? Pensionarii de azi sau noi, viitorii pensionari? Pentru ca, intr-un fel sau altul, matematic si economic vorbind, orice solutie am adopta, ea nu are cum sa multumeasca pe toti.
Realitatea arata ca multi (foarte multi) au ales inca de pe acuma. Intr-un fel sau altul. Indiferent de parerea statului.
Exista o singura solutie: Trecerea de la mecanismul contributiv (solidaritate sociala) la cel cumulativ.
Cu alte cuvinte, noile generatii sa-si depuna cotizatiile intr-un fond de pensii – in care sumele depuse sa se cumuleze si eventual, prin mecanismele pietei sa se inmulteasca. Exista fonduri de pensii specializate, ma rog, ca in orice afacere apar si riscuri, asta este.
Mentionez ca sunt in situatia ca in cativa ani (prea putini) voi schimba pozitia de contribuabil in cea de beneficiar si ce spun eu nu este neaparat spre binele beneficiarilor, dar introduce logica in sistem – pentru tineri.
In primul rand, trebuie iesit din cercul vicios care perpetueaza sistemul acesta in numele unei solidaritati sociale. Solidaritatea este o valoare individuala, nu una sociala. Eu pot fi solitar cu cineva, dar nu pot fi obligat la aceasta. La fel imi poate fi mila de cineva, dar nu pot fi obligat sa-mi fie mila. Statul, institutiile trebue sa gestioneze o situatie, nu sa aiba sentimente. Solidaritate, mila, a statului etc… sunt pur si simplu ipocrizii. Maximul a ce poate face statul, este, ca la fel ca biserica catolica de exemplu, sa gestioneze, sa administreze sumele stranse din aceste sentimente.
Solutia finala, filosofia legislativa, ce trebuie avuta in vedere la elaborarea legislatiei, nu este „sustenabilitatea” sistemelor contributive, ci pur si simplu incercarea de reducere pana la disparitia acestora.
Ca pensia nu poate fi pur si simplu taiata precum coada unui caine, o stie si grivei (cel cu coada).
Dar legea pensiilor, ar trebui sa prevada in „spiritul/filosofia” ei, exact aceasta eliminare a pensiilor contributive.
Cum se poate face asta, personal am doar o propunere de principiu (fara pretentia de exhaustiv):
– In primul rand relaxarea conditiilor de iesire la pensie, in sensul ca dupa indeplinirea conditiilor (varsta si perioada contributiva) iesirea sa nu fie obligatorie, ci, in masura posibilitatilor, sa fie facultativa. De exemplu, prin incurajarea celor ce refuza iesirea la pensie la momentul 0, prin cumularea contributiilor respective (total sau partial nu la punctaj, ci int-un un fond separat. Cu alte cuvinte, punctajul ingheata la momentul ivirii dreptului de pensionare, iar o mare parte din contributia respectiva va intra intr-un fond dupa logica fondurilor cumulative.
Avantajul, ar fi ca pe durata respectiva, potentialul beneficiar nu primeste banii (scuteste fondul contributiv), in acelasi timp cumuleaza o suma, la care va avea acces el sau urmasii, la care acces in momentul iesirii efective la pensie. Este o situatie win-win.
– Pe urma, cuantumul pensiei nu ar trebui sa fie fix, respectiv indexat anual si doar in sus cum este prevazut in legea actuala. Punctajul ramane constant, dar valoarea punctului se va calcula nu pornind de la o valoare fixa – la care se adauga sau nu inflatia, ci pornind de la valoarea incasarilor. X puncte cumulate = x valoare cumulata y (puncte in plata) -> valoare punct = x Valoare cumulata / y puncte in plata. Dar fara garantia ca y >= cu o anumita valoare. Din pacate vad ca e singurul mecanism sustenabil
Dar discutia necesita mai mult decat o simpla postare. Adresa mea de mail = ( [email protected] ) si in masura timpului disponibil mai putem discuta…
Cu stima.
In privinta pensiilor se intampla un fenomen putin observat.
Intr-o economie globalizata, problema pensiilor devine doar partial o problema nationala, ea devine o problema regionala si chiar globala.
Experimente in problema pensiilor au inceput chair de la mijlocul anilor 70. In Chile, unde a fost experiemntat pentru prima data sistemul pensiilor obligatorii adminsitrate privat, deja sistmeul a ajuns la maturitate si poate fi evaluat. din pacate, dincolo de unele dintre calitatile sale, sistemul a dovedit si slabiciuni. Acesta este motivul pentru care in 2002 si 2008 au existat reforme chiliene ale sistemului. In realitate, s+a operat o reintroducere partiala a sistemului public, alturi de cel administrat privat.
Daca analizam doar evolutiile europene si americane – state in care sistemele publice de pensii de solidaritate sociala au fost introduse incepand cu anii 30 ai secolului trecut – riscam sa nu observam miscarea globala cu adevarat relevanta. Miscare care va fi sustinuta in anii care vin: diversificarea sistmeului de pensii, fara eliminarea componentei sale publice.
In ultimii 15 ani, sisteme publice de pensii, construite pe modelul european, au fost introduse in China sau Coreea de Nord. Acolo inainte de 1995 nu existau sisteme publice de securitate sociala. In Coreea de sud chiar deloc. Acum ele se dezvolta alturi de sistemele private (din 2005 Coreea are sistem de pensii publice de tipul celor de la noi).
Si este intelept asa. Pensiile private sunt vulnerabile la crizele financiare, multe fonduri private de pensii fiind in mare dificultate sau chiar in faliment incepand cu 2007+2008. Pe de alta parte, din cauza evolutiilor demografice si din cauza comportamentului clandestin al multor corporatii fata de fiscurile nationale, si sistemul pubic este fragilizat. Nu se poate renunta la niciuna dintre componentele sistemului de pensii, nici la cea publica, nici la cea privata. Probail ca la componenta publcia ar trebui sa fie redefinite cateva instrumente si obiectivul central. Nu se poate asigura pensionarilor, in viitor, un nivel de trai comparabil cu cel avut inainte de pensionare doar prin pensia publica. Dar, la fel de sigur, datorita caracterului ciclic al economiei, nu se poate garanta pensia privata la un nivel decent nicicum.
in fond, trebuie sa privim mai amplu sistemul Bismarck. Contributiile platite la sistmeul de pensii de catre angajat si angajator reflectau onest rezultatul exercitiului economic in economiile nationale. In economia globala nu se mai itnampla asa, din pacate. Managementul companiilor au la dispozitie multe cai de a se sustrage, macar partial, acestei datorii si celei fata de fisc in general. Fie prin politica de salarizare (la negru sau la gri), fie prin preturile de transfer, etc. In secolul XIX, lucrurile erau clare in piata: existau patronii companiilor, cativa mestesugari, cateva profesii liberale si grosul populatiei isi castiga painea ca salariati. Astayi, veniturile d emunca pot fi obtinute in multe tipuri: PFA, microintreprinderi, diferitele tipuri de munca salariata, etc. O mare diversitate de situatii inca neluate in seama cum se cuvine in sistemul de pensii sau in cel de sanatate.
Buna ziua doamna @Casandra.
Nu sustin in sine eliminarea sistemului „public” de pensii, sustin doar modificarea filosofiei care sta la baza sitemelor actuale. Sistemele actuale se bazeaza pe prea frumoasa (si vrajitoarea din poveste – cu marul otravit era frumoasa) sintagma „solidaritate sociala”. O frumoasa utopie de stanga, ne-valabila in realul social, ci doar cel individual. In fond e vorba de o administrare rece si non-sentimentala. Practic, administrarea sistemului are mai putina importanta, dar trecerea de la contributivitate (redistribuirea sumelor stranse de la activi, catre beneficiari) este un dezastru. Imaginati-va ca exact pe acest sistem a functionat si Caritas-ul clujean: Intratii in sistem plateau pe cei iesiti din sistem. Adica de ce e corect pentru stat si incorect pentru privat? Singurul element ce diferentiaza sistemul actual de Caritas, este faptul ca daca beneficiarul decedeaza, nu mai primeste „dividendele” respective. Totul functioneaza corect cat timp cei ce parasesc sistemul prin deces este mai mare sau egal cu cei ce contribuie la sistem (cum era pe vremea lui Bismark), dar da chix in sistemul actual cand raporturile se schimba. Si la Stoica, daca cei ce plateu nu si-ar fi revendicat drepturile – sistemul ar fi functionat bine merci si acum.
Spuneti ca fondurile de pensii private (asa am interpretat ) sunt vulnerabile si supuse riscului. E adevarat. Dar asa este orice lucru in viata, doar moartea e sigura si nesupusa riscului.
Intelepciunea statului – la care faceti recurs – pe mine nu ma incanta de fel. Fanteziile bugetare ale clasei politice (nu numai de la noi) sunt nesfarsite – spre deosebire de fonduri. Dar la limita, se poate accepta un sistem administrat de stat (nu politic) – desi sa fiu sincer, riscul administrarii publice mi se pare mai ridicat decat cel al administrarii private.
Cat despre asigurarea nivelului de trai egal cu cel din timpul activitatii – este o utopie daca te bazezi doar pe pensie. De altfel se discuta absolut serios despre „procentu de inlocure” o alta sintagma birocratica ce reprezinta cinicul adevar ca nu exista pastrarea nivelului. Si este firesc, pentru ca daca nivelul de trai il obtii prin munca, imposibilitatea de a munci reduce automat nivelul de trai. E adevarat ca descresc si „necesitatile” – odata cu varsta.
Cu alte cuvinte, eu vad ca subiect in discutie, nu cine administreaza fondurile, ci cum se strang acele fonduri.
Cu stima!
problema este simpla si cu efecte dezastruoase pe viitor….nu s-au creat locuri de munca,pregatirea celor care au terminat si vor termina liceul este foarte scazuta si pe viitor nu vor mai fi oameni care sa muncesca pentru a alimenta fondul de pensii…in maxim 15 ani pensiile se vor plati din imprumuturi cu dobanda .
Cine ma poate lamuri ? Ideea de pensie raportata la contributie este corecta din punctul meu de vedere, dar majoritatea pensionarilor de azi au lucrat in regimul trecut care nu aveau procentele de azi, din cate stiu eu erau foarte mici (gen 8%) sau nu aveau deloc. Cei care astazi lucreaza platesc din greu si la calculul pensiilor se vor trezi cu „nimic”. CARE-I CORECTITUDINEA?
Leonard – populismul e corect?
Nu cred intr-o astfel de solutie din urmatoarele considerente:
1. puterea de cumparare a banilor depusi sub forma de contributie la fondul public de pensii este diferita si impredictibila in raport cu puterea de cumparare a pensiei platite efectiv contribuabilului. In aceste conditii, indiferent daca se plafoneaza sau nu nivelul contributiei si/sau pensia propriuzisa, va exista o problema legata de capacitatea pensiei de a asigura un nivel de trai corelat cu nivelul contributiilor – inacceptabil dupa mine.
2. evenimentele economice interne/externe intervenite pe parcursul perioadei de contributie la fondul de pensii influienteaza foarte puternic sistemul de pensii indiferent ca vorba de stat sau privat, avand in vedere termenul foarte lung de contribuire. O pensie privata care, teoretic ar putea sustine financiar existenta unui pensionar, se poate volatiliza peste noapte in contextul unei crize cum este cea care se prefigureaza la orizont. La fel si o investitie intr-un activ, oricat de profitabila ar fi sau ar parea la momentul realizarii, se poate dovedi o mare pierdere pe termen lung.
Solutia mea: eliminarea coneptului de “pensie” fie ea publica sau privata si inlocuirea cu un ajutor social fix pentru toata lumea, dimensionat pentru a asigura nivelul minim de subzistenta, la momentul platii. Avand in vedere ca se cunoaste numarul de pensionari viitor si cuantumul pensiei, statul va putea identifica mai usor resursele necesare pentru a-l sustine, indiferent daca asta inseamna taxe sau venituri din alte activitati economice (de exemplu in norvegia bugetul de pensii este alimentat din exportul de hidrocarburi, extrase din Marea Nordului si nu depinde de numarul de contribuabili la fondul de pensii)
Domnule Biris,
Solutia cred ca este retragerea statului din mai multe domenii, inclusiv din cel al asa zisei protectii sociale. Daca statul nu imi ia din bani pot sa am singur grija de educatia copilului sau de sanatatea familiei. Pensiile trebuie inlocuite cu niste alocatii de sprijin plafonate, iar cei care acum muncesc trebuie lasati sa acumuleze bani pentru a nu avea nevoie de aceste alocatii. Este imoral sa platesc pentru pensionarii de azi in conditiile in care este foarte clar ca pentru mine nu va avea cine sa mai platesca. Sigur, pensionarii de acum or sa protesteze, dar asta e viata! Sistemul de pensii se indreapta spre faliment iar guvernele nu pot decat sa limiteze efectele dezastrului pe viitor. In alta ordine de idei cred ca statul trebuie sa se ocupe de infrastructura, ordine publica si aparare. Restul ar trebui sa fie treaba individului.
…dimpotriva, nu cred ca statul ar trebui sa se retraga ci sa se implice. Insa nu in modul in care o face. Protestul pensionarilor e legitim dupam mine. Nu ai cum sa traiesti cu o pensie de 20-200 lei/luna, dupa ce ai muncit o viata intreaga, in timp ce infractorii din penitenciare beneficieaza de bunuri si servicii oferite de stat la un nivel mult mai mare (ma refer la 3 mese pe zi, casa, intretinere, educatie, servicii medicale si oportunitatea de a castiga un ban)
E foarte indicat sa se implice dar fara a discrimina iar asta inseamna sa elimine complet notiunea de pensie
1) deoarece sistemul de pensii publice, prin repartitie este in deficit, deficit care in viitor va creste datorita evolutiilor demografice viitoare, este evident ca micsorarea dimensiunilor acestui sistem prin plafonarea veniturilor pana la care se platesc contributiile este utila, iar in acest sens am putea lua exemplul Canadei care a stabilit plafonul la un salariu mediu;
2) trecerea la un sistem de pensii bazat pe fonduri capitalizate preconstituite este posibila – vezi cazul Chile, exemplul Mexicului care a facut schimbarea dintr-o data; pentru Romania ar fi interesanta o trecere prin utilizarea fondurilor din Pilonul II( cand acestia vor deveni mai importante in raport cu PIB-ul) ca un mijloc pentru ca[italizarea completa a sistemului public de pensii;
3) concret, pensia care se cuvine prin cumularea pensiilor obtinute prin sistemul public prin repartitie+ pensia din Pilonul II va fi platita mai intai prin retrageri programate de catre administratorii de pensii privati din Pilonul II, iar dupa epuizarea fonduri lor acestora de catre sistemul public de pensii care preia stafeta; astfel obligatiile de plata ale fondurilor publice ar fi reportate in viitor, cand aceste obligatii vor fi mai mici deoarece dupa trecerea totala la sistemul de pensii prin capitalizare nu se mai acumuleaza noi obligatii de plata in sistemul pay-you-go:
3) aceasta politica a stafetei trebuie cuplata cu politici de sustinere a natalitatii, de utilizare a fortei de munca din mediu rural si reducere a somajului.
Desigur , sistemul stafetei va incepe sa functionez din momentul in care toate contributiile obligatorii de pensii vor fi dirijate catre PIlonul II- cred eu dupa 2018, cand se va atinge cota de contributii de 6% pentru Pilonul II, probabil in jurul anului 2022; pentru reusita acestei actiuni ar fi utila trecere cat mai rapida la cota de 6% din cas pentru PIlonul II si marirea cotei la 8-10%, deoarece cu cat fondurile din Pilonul II sunt mai mari, cu atat durata de reportare( amanare) a platilor din Pilonul I( sistemul public de pensii este mai mare) iar deficitul cauzat prin trecerea la sistemul de pensii bazat pe fonduri preconstituite(capitalizate) este mai mic.