Dragă Doru,
Problema pe care o ridici în „Școala deschisă și dușmanii ei”, publicată în contributors.ro în 12.02.2024, este aceea între două tipuri de educație. Tu le-ai numit pozitivă și negativă, eu le voi numi (i) educația care are la bază autoritatea epistemică a profesorului, deci cunoștințele care pot fi trecute elevului mediate de conștiința acestuia că el este cel ce deține cunoașterea, care întâlnește conștiința elevului că el este cel care primește cunoașterea, mișcare cu un singur sens, mediată, la rândul ei, de o etică a iubirii față de (ideea de) om în cea mai înaltă alcătuire a sa, și (ii) educația care are la bază autoritatea puterii, adică asimetria de poziții dintre profesor și elev, caz în care ambii protagoniști au la dispoziție instrumente de putere: profesorul are calificativele, elevul, drepturile elevului. Este, în fond, o chestiune de pedagogie, care pleacă de la modul în care te poziționezi mental în sistemul profesor – elev, căci o corectă așezare în dictează o corectă raportare la, de unde decurge comportamentul celor doi actori, unul față de celălalt.
De-a lungul articolului tău, dragă Doru, faci o frumoasă și adevărată pledoarie pentru educația pozitivă și școala deschisă, arătând incontestabilele ei avantaje față de educația negativă. Dar lucrul despre care nu pomenești este că primul tip de educație necesită existența unui anume gen de profesor, deținător al unor anume valori, printre care chestiunea moralei are o relevanță specială, care se referă la conceptul de libertate. Or ce altceva în afara educației filozofice poate transforma omul în subiect al faptelor sale, din care să izvorască acțiunea morală asumată în deplină libertateși conformă vieții în societate? Ar fi necesar, așadar, ca școala să aibă în centru ideea de educație (din care cea filozofică să facă parte) și de transmitere de cunoaștere, și nu doar aceea de a transmite cunoștințe. În acest fel, copilul ar deveni „obiectul” pe care școala să-l ridice în cultură, transformându-l în subiect conștient de sine și de ceilalți, într-o lume în care omul și existența umană să fie cele mai înalte valori, care nu pot fi împlinite în lipsa valorilor morale. Este asta lumea în care trăim? Nu cumva, mai degrabă, cultura a fost înlocuită cu tehnologia și tinerii de azi, din ce în ce mai departe de cultură fiind, devin din ce în ce mai abili tehnologic vorbind? Ar fi minunat să fie docți în tehnologie, dar nu cu prețul incompetenței culturale. Azi nu nume de mari gânditori, scriitori, artiști etc. se vehiculează în spațiul public, ci denumiri de brand-uri de device-uri, denumiri de aplicații, nume de miniștri incompetenți și de interlopi, de țațe pe post de vedete.
În centrul modelului pozitiv despre care vorbești stă elevul văzut ca ființă căreia i se datorează respect (dar uiți că nici în familie nu-l primește, părinții confundând iubirea cu respectul, care și ea este livrată, uneori, în forme care nu întotdeauna au de-a face nici cu iubirea, nici cu respectul), căreia i se vrea binele în termeni de a-l ajuta să se dezvolte, să devină mai bun și mai complex, responsabil, să ajungă să dețină o gândire critică, cu alte cuvinte, o minte capabilă de înțelegere rațională și discernământ, altoită pe o structură morală. Și pui un accent aparte pe ceea ce azi a devenit atât de hulit – memorarea. Azi, memorarea, ca instrument al învățării, este văzută ca o acțiune inutil consumatoare de timp și perturbatoare, care riscă să ducă la istovire, dacă nu chiar la un soi de cancer al creierului, într-atât de revoltați sunt unii elevi și mulți dintre părinți pe profesorii care îi pun să memoreze. Spui tu, tare frumos, că „ Educaţia pozitivă nu este nici idealistă, nici superficială. (…) Există ȋn centrul acestei viziuni axioma tremurătoare, fragilă, mereu ȋn pericol de a fi destituită, dar infinit de inspiratoare a valorii absolute a vieţii umane, a posibilităţii unei insule ȋn jungla feliilor intricate de haos, a posibilităţii unei comunităţi umane care să fie măcar ȋn principiu morală, complexă, educată, deschisă.” Și cu asta, dragă Doru, mă obligi să te acuz de idealism. Este atât de adevărat ceea ce spui – că centrul în jurul căruia ar trebui construit proiectul unei educații sănătoase este ideea de valoare absolută a vieții omenești -, dar este atât de departe de valoarea care îi este acordată vieții, în mod real, în zilele noastre!
Și care este ea, de vreme ce problema de fond a școlii de aiurea îmi pare a fi, mai degrabă, cum anume să integreze tehnologia în educație. Doar că pune accentul acolo unde nu trebuie, și anume cum să integreze mintea cu tehnologia, și nicidecum cum să utilizeze tehnologia în procesul educației. Sigur că acest lucru nu apare pe nicăieri formulat la nivel de obiectiv, însă pletora de noutăți tehnologice de care dispune era internetului în care ne aflăm, și care abia își ia avântul spre „noi și noi culmi ale civilizației” cu o viteză amețitoare asta intenționează, nu folosirea tehnologiei de către inteligența umană, ci integrarea minții omului (care nu e necesar să fie și inteligentă) cu tehnologia (care deja e inteligentă). Despre ce fel de om mai vorbim, așadar? Tehnologia pune între paranteze gândirea, căci gândește ea în locul omului care nu mai e necesar să fie învățat să gândească, ci doar s-o folosească. Și atunci, la ce bun profesorul, al cărui principal obiectiv era, acum ceva vreme, tocmai acela de a învăța elevul să-și folosească mintea? În aceste condiții, despre ce fel de morală și despre ce fel de etică mai poate fi vorba? După cum bine știm, definițiile, dragă Doru, sunt schimbate tot cu viteza luminii, iar copiilor li se predau alte definiții ale unor concepte la care noi, adulții, ne raportăm altfel. Conținutul lor este altul, în condițiile în care termenul generic a rămas același și, de aici, confuzia care se iscă între noi și copiii noștri. Vorbind despre ceva, credem că vorbim despre același lucru, dar e „de parc-am vorbi în limbi străine”. Așa încât, Doru, îmi imaginez că pledoaria ta poate fi înțeleasă corect doar de cei de vârsta ta și de cei mai în vârstă – nici măcar de către toți, din nefericire. Pentru că pledoaria ta are în centru viziunea umană în cea mai înaltă accepțiune, cu accentul pus pe potențialul bun, pe morală, etică ș.a.m.d., pe când ideea de om vehiculată azi are în centru o cu totul altă imagine, aceea de existență ce trebuie simplificată întru plăcerea care promite un cu totul alt gen de fericire: intermitenta încântare tâmpă a celui lipsit de instanță critică și, desigur, de discernământ și liber arbitru.
Fac o paranteză: de ani și ani de zile mă îngrozesc de cât de repede se schimbă problematica celor care vin să ceară o psihoterapie. Pe de o parte, ea s-a deplasat spre vârste din ce în ce mai mici, cu problematici din ce în ce mai mari, pe de altă parte, la adulți proliferează intens cea legată de petrecerea timpului pe device-uri, de multe ori părinții având alura unor copii mai mici, psihologic vorbind, decât copiii lor. Ca s-o spun duios: ceea ce văd este infantilizarea galopantă a adultului, gata să-și dea viața pe altarul plăcerilor tehnologiei.
După cum bine știi, dragă Doru, mediul bate gena. Noi ne-am format în alt mediu, bazat pe alte valori, un mediu nu neapărat mai bun, dar care nu era concurat de fericirea pe care tehnologia și virtualul nu doar o promit în zilele noastre, ci o și oferă. Iar asta e o diferență esențială. Copiii noștri sunt prinși (în sensul de fără de scăpare) într-un mediu social în care educația din familie devine a-i educa împotriva societății. Între noi și copiii noștri există un anacronism de fond, care ne excede în bunele intenții legate de educația pe care le-o dăm. Schela noastră interioară este construită altfel, iar noi suntem turnați pe această schelă pe care nu mai avem cum o schimba și care era cu mult mai sănătoasă din perspectiva ideii de om. Iar copiii noștri, prinși fiind în această nouă societate, nu au posibilitatea să perceapă, cu atât mai puțin să înțeleagă că ceea ce trăiesc ei azi este o dezmembrare a omului grație progresului tehnologic, nicidecum o edificare a lui, grație potențialului pe care orice copil îl deține. Iar asta este ceva înnebunitor, pentru că nu avem instrumente cu care să putem trece dincolo de roca dură pe care societatea o așază în copiii noștri din prima clipă din care ei părăsesc casa și intră în sistem. Cei șapte ani de-acasă au devenit trei, în cel mai bun caz. De la trei ani livrăm copilul sistemului iar cu sistemul, oricare-ar fi el, nu te lupți. Pe de altă parte, copilul nostru trebuie să fie un copil al generației lui și, astfel, suntem prinși în imposibilitatea de a alege. Căci nu avem între ce și ce să alegem. Nu-l putem izola de generația sa pe motiv că aparține unor timpuri aflate sub o ideologie bolnavă, cum nici nu-l putem trimite-n lume cu inima deschisă, câtă vreme educația pe care i-o dăm este în răspăr cu vremurile. Și atunci? Ce putem face? Cum anume să-i educăm? Nu știu. Nu am răspuns. Nu poți alege o soluție acolo unde libertatea îți este îngrădită, oferindu-ți-se o singură cale. Nici Occidentul nu are altă cale la-ndemână, progresismul a împânzit totul. Toți suntem prinși. Nici America nu mai e soluția, nici Canada ș.a.m.d., și dacă plaga asta s-a putut răspândi în asemenea măsură este grație tot cuceririlor științei și tehnologiei: internetul. Asta i-a lipsit comunismului ca să devină ideologie planetară, mijlocul de comunicare instantanee în masă. Așa încât, dragă Doru, a vorbi despre educația negativă și cea pozitivă cred că va rămâne doar o discuție teoretică sau nici măcar atât. În lipsa unei piețe a ideilor, iată, ea este circumscrisă dialogului pe care l-ai deschis și care, după cum am văzut, nu a născut nici măcar o reacție, cu atât mai puțin o dezbatere.
Ții minte când, la sfârșit de noiembrie și, din nou, la început de februarie spuneai, la lansările la care ai fost invitat să vorbești despre ultima mea carte[1], care ridica și aceste probleme, că va naște o furtună? Ei bine, iată că te-ai înșelat, ea nu a născut, deocamdată, nimic. Nici nu mă așteptam, nici nu s-a întâmplat. Prin urmare, nu știu dacă eu sunt cea pesimistă, așa cum m-ai „acuzat”, prin ceea ce scriu în cartea mea despre părinții care-și folosesc copilul ca pe un obiect de folosință personală, sau tu ești prea optimist, visând (așa cum, de altfel, visez și eu, dar și mulți alții) și scriind despre utopia idealului educației deschise, într-o societate în care drogurile se vând la poarta școlii, bătaia de joc a elevului la adresa profesorului este tratată cu indiferență, părintele a ajuns să știe mai bine ca profesorul ce și cât trebuie predat și școala scoate, an de an, analfabeți funcțional care mâine vor conduce țara asta. În tot cazul, până la acest moment, nici cartea mea, nici articolul tău nu au iscat nicio reacție. Dar, după cum vezi, am fost dispusă să insist, aruncând această epistolă în lume, chiar dacă amândoi intuim care ar putea fi reacțiile, în caz că ele vor apărea. Dar, totuși, să sperăm. E ultimul lucru care ne-a rămas.
[1] Nu copilul e de vină. Pentru o contraetică a părintelui care știe tot, Humanitas, 2023
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
4 intrebari posibil deranjante si ptr.care imi cer scuze dintru inceput.
1. Cum poate sa vorbeasca despre morala un psihanalist ?!? Adica un urmas&adept al lui metodei lui Freud&co.
2. „progresismul a împânzit totul”. Cum sa ne plangem de „progresism” cand freudismul, metoda psihanalitica&scoala de Frankfurt sunt parintii directi si ai progresismului ?!?
3. „o societate în care drogurile se vând la poarta școlii” Cum am putea sa vedem drogurile ca fiind ceva rau daca Freud (mare consumator) recomanda cocaina ptr.a scapa de dependenta de heroina ?? Cum sa le contestam daca cohorte de psihologi fac apologia legalizarii ? Iar ei, (nu-i asa ?!?), stiu exact cum e cu lumea asta, ne vorbesc doct despre confortul pe care il aduc diverselor afectiuni psiho, starii de bine pe care nu trebuie sa le-o refuzam celor in stare de fragilitate/precaritate interzicand drogurile (la inceput cele usoare)…..
4. Cum sa luam/sa apreciem spusele unei multimi de psiho behavioriști care pretind ca stiu&inteleg imediat ce e in mintea lui Putin dupa cum a ridicat mana, i s-a clatinat piciorul, a privit in sus dreapta/stanga sau si-a tinut mana pe masa ?!?
@JB
Un răspuns cu siguranță deranjant, și pentru care-mi cer scuze dintru început:
În timp, am învățat că nu se poate discuta cu cineva care nu știe nimic despre psihanaliză dar crede că știe (eventual tot), cu atât mai mult cu cât, pentru el, psihanaliza s-a oprit la Freud. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că NU despre psihanaliză este vorba aici.
Daca ati citit Cioran („Caiete”), cu siguranta ca nu v-a scapat opinia acestuia, laconic formulata, despre psihanaliza lui Freud: „pornografie stiintifica”. Credeti ca Cioran, unul care a citit mai mult decit toti scriitorii de pe Contributors luati impreuna, nu stia chiar nimic despre?
Chiar si eu, desi nu am studii de petrol si gaze, am citit (simpla curiozitate) citeva din cele 8 sau 9 carti ale lui Freud (aparute in Franta prin anii 1920-30) pe care le-am gasit, pe cind eram student, in biblioteca universitatii: „Cinq leçons de psychanalyse”, „L’Interprétation des rêves” si inca vreo doua. Deceptie totala dupa vreo luna. Imi pierdusem vremea cu niste baliverne care si-ar fi avut locul, ca articole de opinie, in Revista Vrajitoarelor din Viena.
La inceput mi-a fost teama de terminologia de specialitate care, presupuneam, va face lectura foarte dificila. Surpriza imensa: toata teoria lui Freud e o colectie de povesti fara nici un suport stiintific, parerisme presarate cu false postulate si concluzii nedemonstrabile.
In „Memorii”, Mircea Eliade are o scurta nota dupa o vizita pe care i-a facut-o Jung, elevul lui Freud. Cind a venit vorba despre Freud, Jung s-a facut negru de furie: „un impostor!”, „nici macar nu stia greaca veche!!!” etc.
Mai multe amanunte picante, extrem de picante, despre Sigmund Freud, intr-un scurt articol semnat de Kyle Smith si tradus in romana pe site-ul Contramundum:
https://contramundum.ro/2018/03/13/sigmund-frauda/
Dacă lucrurile nu au suport științific, nu înseamnă, cu necesitate, că ele nu există. Și America exista cu mult înainte ca Columb să o descopere. Despre ce vorbim, stimare domn, despre ce altceva decât despre prejudecăți? Știința e limitată drastic, nu infailibilă.
@Ioana Scoruș
Vă mulțumesc ptr.raspuns.
Dacă „cineva” sunt eu să știți că „cineva” știe destul de multe despre psihanaliză și ecosistemul mlăștinos dezvoltat.
De ex.:
1. Ptr.psihanalisti/psihoterapeuți pacientii nu sunt pacienți ci clienți ! Prin urmare afecțiunea/problema care ar trebui tratată nu este este o condiție necesară ptr.psihoterapie….. Pare un fel de ofensivă ptr.inlocuirea duhovnicului și confidentelor prietenești cu psihoterapeutul/psihanalistul, but cash based…… Is just business.
Cum spunea un contemporan al marelui PĂRINTE al psihanalizei: dl.Freud ne inventează boli/afecțiuni pe care pretinde că le vindecă.
2. A nega continua influență majoră/decisivă a lui Freud e ca si cum l-am nega pe Einstein in fizica modernă.
Amintesc că până și ecosistemul și modelul de business al psiho a fost conceput, testat și setat de Freud&co.
Nu, psihanaliza nu s-a oprit la el ci a continuat prin alte stars ca el….
3. A deveni psihanalist/psihoterapeut (in Ro.si all-over the world) presupune și endless ore plătite, de către aspirant, într-o așa-zisă psihoterapie personală cu un psihanalist/psihoterapeut/psiho formator. Durează ani de zile, nr.de ore obligatorii crește, prețurile cresc.
Dar….. și acum vine partea interesantă, devil is in the details. Dacă intervine o întrerupere cauzată de psihoterapeut psihoterapia se reia de unde a fost întreruptă. Dar dacă întreruperea, mai mare de 2-3 luni, este cauzată de un eveniment oarecare in legătură cu asiprantul la dr.de liberă practică psihoterapia de până atunci devine NULĂ și trebuie reluată de la capăt. Mișto morală, etică și egalitate. Nu?!?
Câți psihoterapeuți eliberează chitanță ptr.banii încasați de la sărmanii psiho-wannabe ??
Acestea sunt unele dintre lucrurile pe care „cineva” le știe despre psihanaliză.
Dacă cele spuse de mine sunt neadevărate aștept, cu viu interes, argumente.
Da, fără discuție că postarea mea anterioară NU avea decât o legătură indirectă cu subiectul articolului. Dar legătura exista!
Exista deoarece lumea de astăzi, cumva, a fost modelată de abordările, interpretările și concluziile izvorâte din chimia opiacee din mintea lui Freud &co coroborate cu Școala de la Frankfurt.
Or, dacă lumea se tehnologizează greșit, dacă liderii politici din societatea noastră nu văd mersul ei defectuos, dacă directorii de școli și profii sunt in pierdere de relevanță de ce nu sunt trimiși cu toții la psiho ?!? Și astfel se rezolvă problemele, nu?!? Psiho cunosc și înțeleg lumea f.bine. Ei ar trebui să ne conducă, să ne arate calea spre fericire.
De fapt chiar o fac, asta e problema.
Cu stimă
Îmi place ce ati scris! Devalorizarea educației centrata pe moralitate și individualism (libertate) poate fi combătută de profesori care sunt în pas cu noile concepte oferite de cercetările stiintifice, care pun în centrul procesului educativ elevii și respectul fata de aceștia. Asa cum spuneți, tehnologia vine cu bune și rele, dar e de datoria adulților sa găsească metode prin care sa scoată în evidenta părțile pozitive.
Nu ar fi recomandabil sa se adopte abordarea asta?
Macar acasa, ca sa nu bage copii obiecte in prize sau sa dea jos oala fierbinte de pe aragaz?
Si daca adultul loveste ca o bruta atunci sa fie pedepsit?
https://www.jewishnews.co.uk/ask-the-rabbi-are-we-allowed-to-smack-kids/
Nimeni nu vrea sa aiba niste copii-loaze chiar daca UE a stopat programul Pestalozzi.
https://www.coe.int/en/web/pestalozzi
Tata m-a pedepsit odata cu 3 lovituri de curea cand facusem o dracie.
Pedeapsa a fost sub supravegherea mamei mele.
Rusinea pe care am simtit-o mi-o amintesc si acum.
nu mai acuzati familia de pomana; parintii lucreaza toata ziua, daca nu s plecati peste hotare; iar copiii incep scoala la 6 ani, plus un an pregatitor; deci, de la 5 ani pleaca din sinul familiei; sa i violeze copiii mai mari!(care nu sunt pedepsiti, conform legii);
transmiterea de cunostinte e singura posibila; pentru educatie, ar trebui ca educatorul/invatatorul sa faca mai mult; si eventual, gimnaziul sa fie cu un singur proffesor;cum se facea inainte, pina la clasa a VII-a; schimbarea profilor specializati, desi materiile predate la acest nivel nu o cer, rupe legatura afectiva elev/profesor;
sunt multe de schimbat in invatamint; si nostimada e ca multe probleme se pot rezolva doar prin revenirea la vechile metode; chiar foarte vechile metode;
cei care injura memorarea si temele(exercitiile) ca baza a invatarii sunt inconstienti(in sens de cretini) sau rauvoitori!
Cat de bine observat: copilul e educat in familie împotriva societății. Trist, doamnă, trist! De aceea nu sunt reacții. Le place mult să citească tristeți in pagini? Cine mai înțelege azi că butoiul cu melancolie si confruntarea cu umbrele sunt un purgatoriu necesar să evoluezi?!
In educatie, lucrurile au evoluat negativ mai mult decat pozitiv dupa 1990. Parintii nu mai au vreme de educatie si unii nici nu mai vor, cere timp si bani. Daca mergeti in orice parc, mii de parinti stau cu nasul in tel.mobile ori tablete si numai discuta nimic cu copii lor. Copiii vorbesc singuri sau tac ore bune. Trimiterea copiilor in unitati prescolare de la varste nu inseamna educatie ci rezolvarea unor probleme de crestere. Gradul ridicat de saracie priveaza copiii de carti, jocuri, vizite la zeci de muzee, case memoriale, ateliere de talente. Societatea nu a gasit acele parghii de a face ca mamele sa stea mai mult cu acasa sa se ocupe de copii. Au disparut relatiile de familie si intre generatii, bunicii au devenit inutili. Natalitatea se reduce cu fiecare deceniu.
Si sa nu uit: in ziua de azi, societatea romana este puternic stratificata. A aparut o clasa de imbogatiti si o clasa de functionari de stat cu puteri exorbitante si cu o mare putere economica.
Ei bine, beizadelele astora trebuie izolate de restul scolarilor, in scoli private.
Efectele sunt multiple si importante:
-nu vor mai putea sa-si insulte profii care sunt niste saracani; (scoala privata le va asigura un nivel de salarizare superior celor de la stat);
-de cele mai multe ori, profii vor ei insisi beizadele, ceea ce va asigura mentinerea statutului superior al profului fata de elev;
-elevii nu vor mai putea sa isi creeze „curti” de adoratori din copii cu origini/venituri modeste;
-se poate organiza mai bine paza beizadelelor, usurind munca SPP sau al angajatilor privati care trebuie sa-i protejeze;
Nu fiti ipocriti! Stiti bne ca astfel de scoli publice exista. Mult diferite de cele obisnuite. Mai putin salarizarea profilor. Sunt considerate licee de elita si este bataie pe inscrierea copiilor la ele. Se stie cine reuseste…
Rupeti pisica in doua si dati legea pentru liceele private! Evident, bacalaureatul se va da impreua cu toti elevii, la scoli publice si cu comisii de profi diferiti de profii lor.
Ce mai poate însemna elitismul în lipsa valorilor sociale și morale?
Sunt total de acord cu aceasta abordare pozitiva în educație, în care elevii să fie văzuți ca fiind în centrul procesului educațional. Trebuie mai multa gândire critica și o dezvoltarea morală a elevilor.
Problemele cele mai importante in invatamantul de astazi este disparitia repetentiei, a exmatricularii si a faptului ca toti fac liceul si chiar facultatea. Sa-mi arate si mie un profesor care are curajul de a lasa repetent un elev care nu stie nimic sau nu vrea sa invete, un director care exmatriculeaza un elev care chiuleste sau face nefacute! De ce trebuie sa faca toti liceul si/sau facultatea cand ei nu au calitatile necesare sau pur si simplu nu doresc?
Atata vreme cat nu se reintroduce in invatamant concurenta la admiterea in liceu si facultate si nu se limiteaza locurile nu se vor rezolva problemele.Auzi, admitere fara examen! Vom avea tot mai multi analfabeti cu diploma si cu pretentii de intelectuali.
Discutiile despre psihanaliza, psihologie , respect pentru elev sunt bla, bla, blaaa
Articolul Domnului Doru Căstăian, „ Școala deschisă și dușmanii ei”, m-a determinat la vremea apariției sale să-mi abandonez activitățile gospodărești zilnice, pentru a posta un nevinovat comentariu în care mă întrebam, retoric, cum poate un doctor în filosofie să abordeze problema învățământului, cugetînd doar prin ochelarii ideolgici achiziționați de la magazinul „Popper & Frankfurt School”? Mă așteptam ca respectivul autor să facă o referire cât de modestă la pasajul din Platon unde se descrie, la modul logic, nu utopic, cum va arăta în scoala democratică relația profesor-elev. Mă întrebam , deasemenea, ce poate spera pedagogia „scolii deschise”în situația în care ea neagă sau doar face abstracție de toată experiența pedagogiei antichității greco-romane și creștine? Mi-am adus aminte ce zicea Allan Bloom, în „Criza spiritului american”, despre convingerea fermă pe care Noua Școală o are cu privire la culturile și civilizațiile care ne-au precedat, aceea că „toți cei dinaintea noastră au fost doar niște nebuni: rasiști, sexiști, elitiști”! Adică, Platon, Aristotel, Augustin, Toma de Aquino, Montaigne, Pascal. Numai pedagogia utopică a lui Jean Jaques Rosseau merită, în viziunea ei, a fi reținută. Trăim într-o lume cu o Economie bazată pe spiritul lui John Locke și cu o Școală bazată pe pedagogia lui Rousseau. Adică într-o economie a concurenței nemiloase între indivizi și o școală tributară concepției angelice despre elev . Cine are de câștigat din asta? În primul rând_Statul Magician( cum îl numea IP Culianu). În al doilea rând, psihoterapeuții. PS: Cineva din Redacție a considerat că acel comentariu al meu nu s-a bazat pe forța argumentelor. Îngeneral propozițiile interogative nu sunt propoziții demonstrative. Adică nu vin cu argumente, ci doar cu nedumeriri . Așa că întrebarea mea n-a mai văzut lumina monitoarelor. Poate de data asta o va vedea!