joi, martie 28, 2024

Despre predarea ecologiei în școli și licee

În acest articol fac o trecere în revistă a lucrărilor românești despre predarea ecologiei cu accent pe valoarea didactică a contactului direct cu natura.

Prima lucrare de didactică biologică în Romania este „Didactica știintelor naturale” scrisă de profesorul Simionescu în 1905 [1]. De interes direct pentru subiectul nostru, încă din această lucrare este evidențiat rolul cheie al excursiilor, „unul din mijloacele cele mai plăcute și mai eficace în același timp pentru ajungerea scopului educativ al Șt. Naturale”. Să notăm și remarcile profesorului Simionescu din a doua ediție a lucrării (1931). Astfel, la pagina 5 spune: „Răceala, ori indiferența celui care predă, în forma cea mai meșteșugită, dupa idealele reguli ale didacticei speciale, nu stârnesc vibrațiuni în sufletul elevului, necesare și pentru reținerea cunoștințelor, dar mai ales pentru cultura și educația lui. Legile și regulile pot servi numai ca îndrumare. Personalitatea profesorului le poate face eficace, după cum le poate anihila. Într’aceasta stă toata taina scolara”. Iar la pagina 34 arată „cât de mult păcătuiesc acei profesori care nu-și dau osteneala să înțeleagă însemnătatea locului ce-l pot ocupa în inima copilului […] Copilul își face cruce cand a scăpat de sila memorizărei”.

Iata așadar o dimensiune a actului pedagogic a cărei recuperare pe scară largă este esențială, dar și extrem de dificilă, dupa „răceala” de câteva decenii indusă de raționalismul exclusivist comunist, caruia puțini i-au putut rezista. De aceasta recuperare a dimensiunii afective, valorice, asumata prin raportare la modele și tradiții, a actului pedagogic depinde și capacitatea profesorilor de biologie de a promova dragostea de natură. Prezentarea exclusiv a argumentelor raționale care utilizează baza de cunoștinte a ecologiei în vederea responsabilizarii elevilor față de mediu nu poate avea succes în absența componentei afectiv-emoționale, iar aceasta din urma nu poate fi indusă argumentativ, si cu atat mai putin impusă. Este datoria tinerelor generatii de profesori sa creeze o punte valorică peste timp, sarcina dificila în condițiile remanenței sociale a mentalităților falimentare mentionate, dar de neevitat dacă vrem să fim cu adevărat profesori.

Avantajele și limitele tuturor metodelor didactice în predarea biologiei (inclusiv a ecologiei) sunt analizate de Ciolac-Rusu (1983a, informație sintetizata sugestiv in Anexele 15 si 16 din Ciurchea si colab. 1983).

În literatura postbelica excursia ca forma de predare in biologie este analizată de Popovici (1964), Sipos (1968, 1980) si Iordache (1983a). Prima sursă menționată se limitează la zoologie, dar furnizează o seamă de sugestii utile atât cu privire la alegerea sistemelor ecologice si a grupelor de organisme (p146), cât și în ce privește modalitățile de prelevare și prelucrare a probelor (p149). Dacă în 1968 Sipos nu face referire directă la relevanța excursiilor pentru transmiterea cunoștintelor de ecologie [2], considerațiile generale cu privire la pregătirea excursiei și planul prezentat pentru excursia în pădure pot fi adaptate pentru ceea ce ne intereseaza aici [3]. Ideea de bază este că orice excursie trebuie sa aibă o fază pregatitoare, una de desfășurare, si una de continuare a ei în laborator sau clasî. Ciolac-Rusu (1983b) prezintă un exemplu de continuare în laborator a activităților de teren pentru studiul biocenozei unui râu poluat. La nivelul anului 1980 deja autoarea menționată ține seama de necesitatea abordării explicite a ecologiei în invățământul preuniversitar (Sipos, 1980 [4]), și de importanța metodelor de cercetare, în particular a observației pentru predarea știintelor biologice. Cum sistemele care ar trebui observate in cazul predării temelor de ecologie sunt sisteme biologice supraindividuale si sisteme ecologice, deplasarea in teren (excursia asadar) apare ca indispensabilă (acestea nu pot fi aduse în laborator în fața elevilor). Subcapitolul referitor la excursii (p. 190) oferă un exemplu de organizare a unei astfel de lecții (în acest caz pentru tema sistemelor lacustre), considerații utile cu privire la alte valențe ale excursiilor, precum si sugestii de teme in domeniul protectiei mediului [5].

Iordache (1983a), considerând și el că „unele lecții trebuie […] necondiționat să fie desfășurate în natură”, prezintă tipuri de echipamente necesare pentru desfășurarea diferitelor activități în teren, precum și metodologia de desfășurare a unei excursii efectuate cu un cerc de biologie pentru cunoașterea unui ecosistem forestier [6]. Deplasarile elevilor in teren pot avea loc atât pentru susținerea procesului didactic de bază, cât și în cadrul cercului de biologie (Iordache, 1983a, b, Sipos 1980 p239). Lucrarea profesoarei Negulescu (1970) este adresată exclusiv modului de organizare a unui cerc de biologie. Deși nu face o referire directa la ecologie, lucrarea poate furniza o seama de sugestii utile, în special în ce privește activitățile organizatorice. Cercul de biologie poate fi foarte util și pentru promovarea dragostei de natură, însă aceasta nu trebuie facută doar cu elevii cei mai interesați, și prin urmare trebuie să se regăsească în programa de bază, dupa cum evidențiază și Tiblea (1990). Nimic nou, de fapt : „Adevăratele excursiuni școlare […] sunt cele făcute cu toți elevii” (Simionescu, 1931, p50).

O alternativă la deplasările în teren poate fi folosirea microcosomurilor si mezocosmurilor (acvarii, terarii, sau componente ale terenului experimental scolar Iordache 1983c, Sipos 1980 p221). Totuși aceasta nu poate substitui ecosistemul real, fiind inadecvată identificării unor probleme de mediu de către elevi.

Cea mai sistematică lucrare dedicată didacticii ecologiei aparține lui Stugren si Killien (1975). Filtrată ideologic și actualizată din punct de vedere al bazei de cunoștinte, această lucrare poate reprezenta înca un bun indrumar pentru organizarea lecțiilor de ecologie, inclusiv în ce privește activitatea în teren. Capitolul „Lecții si aplicatii practice în afara clasei” (p. 85) furnizează utile sfaturi organizatorice și sugestii de teme. Capitolul „Calendarul de lucru al profesorului” (p136) pare a fi unic in literatura noastra de specialitate. Sunt prezentate in detaliu oportunități de desfasurarea a activitatilor în teren pentru fiecare anotimp al anului. Se arată că majoritatea lecțiilor care au loc pe teren se pot desfășura folosind procedeele de descoperire.

Învățământul prin cercetare presupune ca elevii să cunoască și să acționeze independent (Fries si Rosenberg, 1973). Ei trebuie să identifice un fond de probleme, apoi să găsească și să formuleze o problemă. Cioalac-Russu punctează importanța atragerii elevilor în activități de investigare, de căutare și descoperire a ecologiei organismelor și a legilor care guvernează lumea vie (Ciolac-Russu, 1983a), iar împreună cu colaboratorii (1978, preluat de Ciolac-Russu, 1983a, pag 71) arată explicit cum activitatea de teren este parte componentă în utilizarea metodei experimentului cu scop de cercetare în studiul unui râu poluat (locul în planul unei astfel de lecții). Conceptul de învățământ prin cercetare al lui Fries si Rosenberg pare a fi diferit de cel al lui Ciolac-Russu, în sensul ca în cazul primilor autori pe de o parte cercetarea pare a implica și descoperire si problematizare (în timp ce în cazul autoarei menționate problema este prezentată de cadrul didactic), și, pe de altă parte, profesorul nu numai că nu prezintă o problemă, dar nici nu incearcă să inducă identificarea anumitor probleme, lăsând elevului o mai mare libertate de stabilire a câmpului de probleme (caruia profesorul i se adapteaza ulterior). Ciolac-Russu (1990) face o caracterizare a posibilităților de utilizare a învățării prin descoperire direcționată în biologie, fără a angaja exemple din ecologie.

Concentrand discuția pe activitatea din teren, cred că aceasta poate fi astfel organizată încât, pe lângă însusirea unor cunoștinte de către elevi (care poate fi direcționată strict de către profesor), să fie favorizată și identificarea unor probleme de mediu (in care caz elevului i se poate lăsa o marja de libertate mai mare, aici fiind vorba și de sensibila problemă a opțiunilor valorice). Poate fi favorizata o astfel de identificare printr-o organizare spațială a activității care să surprindă ecosisteme similare ca tip aflate însa sub impact antropic diferit. Stabilirea posibiltatilor de rezolvare a problemelor identificate de catre elevi poate fi subiectul unor discuții speciale ulterioare activității de teren și directionate catre atitudini compatibile cu protejarea mediului.

O limită majoră a activităților de teren (sau excursii) din literatura didactică analizată (cu exceptia lui Stugren si Killien, 1974) este că ele pe sunt vazute ca desfășurându-se la un singur moment de timp. Ori surprinderea legităților de functionare a obiectelor studiate de ecologie presupune o investigare derulată pe o perioada mai lungă de timp. Iar adesea chiar pentru caracterizarea valorii unei variabile la un moment dat (spre exemplu mărimea populației prin tehnici de marcare recapturare sau prezența/absența unor specii prin capcane) nu este suficientă o singură deplasare in teren. De aceea crede că deplasarea în teren trebuie să capete noi valențe în predarea cunoștintelor de ecologie la nivel preuniversitar, urmând a se face în acord cu exigentele metodologice ale ecologiei, chiar dacă nu la un nivel de rigurozitate similar activitatii de cercetare propriu-zisa. Teodorescu (1999) prezintă o serie de elemente cu privire la organizarea unor activitati de mini-cercetare ecologică în contextual metodologic menționat anterior și sugereaza o serie de teme de minicercetare.

Sintetizând, în urma analizei făcute cred că se impun urmatoarele:

  • Cuplarea metodei cercetării cu activitatea de teren, excursiile transformându-se astfel în componente explicite ale metodei cercetarii. Aceasta este o necesitate pentru utilizarea metodei cercetarii în predarea cunoștintelor de ecologie.
  • Cuplarea predării cunoștintelor de ecologie cu formarea unor atitudini compatibile cu protejarea mediului, cu argumente adaptate la profilul cultural al elevilor, antropocentric sau nu. Activitatea de teren nu trebuie sa fie utilizată doar pentru transmiterea unor cunoștințe, ci și pentru transmiterea unor valori.

Merită menționat că dacă la aceste două elemente adaugăm faptul ca în condițiile socio-economice precare actuale organizarea activitatilor de teren cu elevii nu se poate face exclusiv cu resursele disponibile in institutiile de invatamant publice [7], apare ca absolut necesară formarea la nivelul viitorilor profesori de biologie a unor abilități de obținere a resurselor necesare transmiterii cunoștintelor de ecologie si valorilor asociate protectiei mediului. Aceste abilități sunt cele deelaborare și implementare a proiectelor în vederea accesarii resurselor neguvernamentale disponibile pentru educatia ecologica, eventual în colaborare cu arii naturale protejate din apropierea școlilor și liceelor [8].

În concluzie, elevii nu desfășoară activități în teren pe măsura necesităților disciplinelor biologice, și în particular ale ecologiei. Dacă participă vreodată la astfel de deplasări avem de a face cu un caz fericit. Chiar și studenții care vor deplasări în teren la facultățile de biologie în afara perioadelor de practică obligatorie trebuie să și le plătească singuri. Ce-i drept, multora dintre studenți nici nu le place natura. Biologia este aleasă de cei mai mulți doar pentru că în imaginarul colectiv, rămas la nivelul începutului secolului XX, ea nu are nici o legătură cu matematica. Tot o problemă de predare în învățământul universitar…

Note

[1] A cărei a doua editie (1931) poate fi consultata la BCU sediul central. Recomand tuturor celor interesați parcurgerea acestei lucrari din care transpare amplitudinea culturala a profesorului interbelic.

[2] Deși în volumul respectiv la p318 se prezinta modul de predare a cunostintelor referitoare la biocenoze.

[3] Ignorand, firește, componenta ideologica a textului.

[4] Lucrarea are și un interesant capitol referitor la istoricul predării știintelor biologice în școala românească.

[5] Alte sugestii apar la pag. 218. În preluarea unora dintre sugestiile autoarei trebui adaptat limbajul, uneori depășit, la cel științific actual

[6] Transpare din text dragostea de natura a acestui profesor, care fără îndoialî va fi reușit să transmita elevilor si dragostea de natură, deși nu menționează în mod explicit această dimensiune a activității didactice in text.

[7] Iar practica utilizarii resurselor private ale elevilor nu este acceptabilă într-un invățământ public.

[8] Capacitatea de a elabora și implementa proiecte va fi utilă profesorilor și după ce instituțiile de învățământ vor avea un buget mult mai mare decat cel actual, de pildă pentru derularea activităților cercului de biologie.

[9] Spre exemplu, întrebați daca au avut vreo deplasare in teren pentru însușirea cunoștințelor de biologie în învățământul preuniversitar, studentele și studenții secției de biologie a facultății de biologie a Universității din Bucuresti, anul III 2003-2004, au răspuns în mare majoritate ca nu a avut o astfel de deplasare.

Bibliografie

1.   Anghel, O., 1968, Metodica predarii stiintelor biologice in scoala generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)

2.   Ciolac-Russu, A., 1983a, Metode de invatamant si integrarea lor in lectia de biologie, in Ciurchea si colab., 1983, 64-114

3. Ciolac-Russu, A., 1983b, Anexa 7 (Experiment cu scop de cercetare), in Ciurchea si colab., 1983, 165-167

4. Ciolac-Russu, A., 1990, Invatarea prin descoperire in predarea-invatarea biologiei, corelatii cu alte strategii didactice, in Marascu si colab., 1990, 133-144

5. Ciolac-Russu, A., Z. Partin, N. Mocanu, 1978, Invatarea prin descoperire-cercetare in predarea unor teme de ecologie in liceu, in „Probleme metodico-stiintifice ale predarii biologiei”. Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti, Casa Corpului Didactic, Bucuresti (citat de Ciolac-Russu, A., 1983a; nu este in catalogul BCU)

6. Ciurchea, M., A, Ciolac-Russu, I. Iordache, 1983, Metodica predarii stiintelor biologice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)

7. Fries, E., R. Rosenberg, 1973, Invatamantul prin cercetare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 255233)

8. Iordache, I, 1983a, Metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor de teren, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128

9. Iordache, I, 1983b, Metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor in cercul de biologie, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128

10. Iordache, I, 1983c, Organizarea si folosirea bazei didactico-materiale, in Ciurchea si colab., 1983, 115-128

11. Marascu, F., A. Ciolac-Russu, M. Matei, M. Andrei, Z. Partin (coord.), 1990, Probleme metodico-stiintifice al predarii biologiei si agriculturii, Societatea de stiinte biologice, Filiala Bucuresti (BCU sediul central, cota III 438487)

12. Negulescu, V., 1970, Indrumar privind organizarea si activitatea cercului de stiinte biologice, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 220028)

13. Popovici, M. E., 1964, Metodica predarii zoologiei, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti (BCU sediul central, cota II 209076)

14. Simionescu, I., 1931, Didactica stiintelor naturale, ed. a II-a, Cultura Romaneasca, Bucuresti (BCU sediul central, cota I 107211)

15. Sipos, F., 1968, Organizarea procesului instructiv-educativ la stiintele biologice, in Anghel, 1968, 51-102

16. Sipos, F., 1980, Metodologia predarii stiintelor biologice – cu notiuni de agricultura, Litografia Univ. din Bucuresti (BCU sediul central cota III 461143)

17. Strugren, B., H. Killyen, 1975, Ecologie, probleme generale si de tehnologie didactica (BCU sediul central, cota II 237293)

18. Teodorescu, 1999, Ecologie, Editura Constelatii, Bucuresti

19. Tiblea, F., 1990, Educatia ecologica – parte componenta a procesului instructic educativ, in Marascu si colab., 1990, 243-248

Alte titluri pe care le-ar putea căuta profesorii și studenții interesați:

20. Giurcaneanu, C., Z. Adamut, 1962, Excursia scolara, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti (nu este in catalogul BCU)

21. Szabo, I., 1974, Accentuarea caracterului formativ al excursiilor de studiu (zoologie anul II liceu), in „Orientari noi in metodica stiintelor naturii”, Litografia Universitatii Babes-Boloyai, Cluj-Napoca (nu este in catalogul BCU)

22. Todor, V., 1982, Metodica predarii biologiei in clasele V-VIII, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti (nu este in catalogul BCU)

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Nu este prima data cand regret ca nu v-am fost elev.
    Sunt acum….

    Este al doilea articol, dupa cel al domnului Badici, pe care il citesc weekendul asta legat de limitarile scolii.
    Am opinii foarte puternice legate de subiect. O parte a activitatilor mele sunt in acest domeniu si poate sunt prea atasat emotional.
    Pe rand, fara sa am pretentia ca fac mai mult decat sa zgarii suprafata:

    1. Domnul Simionescu pare cel mai atotcuprinzator si mai actual dintre toti, desi a publicat prima oara acum mai bine de 100 de ani.
    2 .In afara de rezultatele practice ale „excursiilor” in natura, este si latura fun, premergatoarea pasiunii. Si fara pasiune, nu exista excelenta.
    3. Ecologia va deveni curand stiinta supravietuirii. Foarte strans legata de toate aspectele vietii dar cu un aer prea „fashion” (golit de substanta) in cotidian.
    4. Bugetele pentru invatamant si sanatate ar trebui sa fie nelimitate. Acum totul este impotriva firii si a bunului simt. E ca si cum productia anuala de grau este consumata aproape in totalitate, fara sa pastram aproape nimic de pus in pamant pentru productia viitoare.
    5. In afara de faptul ca profesorii sunt extrem de prost platiti, o cerinta esentiala in lista de cerinte este „descurcareala”. Parinti, cunostinte, fonduri etc sa poata preda cat mai aproape de decenta. La fel cum medicii trebuie sa fie si contabili….

    Dar speranta nu moare, mai ales dupa ce descoperi ca exista si profesori ca dumneavoastra. Multumesc (multumim)

    • „4. Bugetele pentru invatamant si sanatate ar trebui sa fie nelimitate.”

      Stiu si eu?
      Exista argumente pentru a stabili un buget nelimitat pentru cultura (ar permite degrevarea artistilor de cosmarul „vandabilitatii”, permitandu-le sa se desfasoare creator).
      Exista argumente pentru a stabili un buget nelimitat pentru cercetare (ar permite retehnologizarea, ar reduce deficitul comercial si ar valorifica resursele umane, in loc ca acestea sa fie nevoite sa emigreze).
      Exista argumente pentru a stabili un buget nelimitat pentru APROAPE orice minister (ar permite o functionare mai eficienta, mai linistita si o viata mai buna intregii societati).
      Problemele apar atunci cand intrebam „cu ce bani”, ca taxarea a ajuns deja excesiva, unitatile economice de stat sunt (majoritatea) falimentare iar tara este indatorata pana peste cap.
      Si nu-mi propuneti modelul scandinav, cu impozite de 80% – cand ne conduc unii ca Ponta & Co., prefer sa-mi dau direct foc la bani, macar asa obtin ceva caldura!

  2. ce micro/mezo cosmos uri domnule
    multi au nevoie de o igiena minimala/esentiala
    cind hoardele antropoide care au cultura jegului in adn urineaza pe cladiri si pun in pericol ecosistemul vienei prin decimarea lebedelor. mergeti pe firul izvorasului (doar un exemplu) care coboara pe linga castelul regal peles in sinaia, ca sa intelegeti preocuparea pentru natura. asta vine din educatie iar acolo unde lipseste trebuie fortata. lumea clasica si a impus cultura cu sabia.
    militienii/fortele de ordine platite din bani publici cu asta ar trebui sa se ocupe in primul rind.

  3. Da, ar fi util sa se predea ecologia in scoli. Sunt multe lucruri care ar trebui sa se predea, dar nu se predau.

    Sincer, mi s-au predat in scoala tot felul de prostii, dar de ce am acum nevoie nu mi s-a predat. Am fost impreuna cu colegii mei ca niste cosuri de gunoi in care niste indivizi care se denumesc profesori au aruncat ce au vrut ei.

    Am invatat de musca tete, de Titicaca, de vulcani din totoate partile lumii. Am facut muzica parca vreo 8 ani de zile dar in afara de gama si de cheia sol nu stiu absolut nimic. Am facut desen ani de zile, dar nu stiu absolut nimic. Am fost ani de zile nr. 1 in clasa mea.

    Dar nu mi-a predat nimeni nimic despre:

    – nutritie si ce/cum trebuie sa manance un om pentru a fi sanatos
    – cum sa invat
    – care sunt principalele boli ale oamenilor si cum pot si evitate
    – igiena
    – optiuni de cariera
    – moralitate
    – am facut matematica ani de zile la scoala si meditatii private. Nu m-a invatat nimeni o abordare stiintifica de rezolvare a problemelor, o metoda riguroasa. Totul era dupa ureche.
    – etc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro