…am citit comentariul Alinei Mungiu Pippidi din Romania Libera si, la rastimpuri, m-am frecat la ochi : poate imi scapa mie ceva. Am citit mai apoi postarea lui Costi Rogozanu de pe Voxpublica, postare in care o aproba entuziast pe Alina, si m-am scarpinat, nedumerit, in crestet : poate mi-am pierdut eu uzul ratiunii.
Dar daca nu ? Mai intai, insa, haiedeti sa revedem impreuna pasajele :
„Principiile sunt uneori cel mai înalt mod de a gândi al oamenilor care nu obişnuiesc să gândească. Când n-ai idei, faci rost de câteva principii şi lucrurile merg de la sine”, [spune Plesu – n.m.] care răspunde într-adevăr nevoii autohtone de a rămâne mai creativ într-o relaţie şi cu Dumnezeu, şi cu dracu’. La înjurătura cu totul grobiană a lui Dinu Patriciu către Liiceanu un om fără imaginaţie i-ar fi scris două rânduri: „dragă Dinule, întrucât fără nici o sensibilitate m-ai umilit şi pe mine prin cel mai bun prieten al meu nu voi mai scrie în ziarul dumitale până nu vei prezenta cuvenitele scuze”. [spune Alina Mungiu- Pippidi]
La care mai completeaza Costi Rogozanu, pentru a limpezi eventualele nelamuriri : « Avem, spune AMP, un caz simplu. Pleşu a avut de ales între un prieten cu bani şi unul fără. Şi a ales.” [Sar peste comparatia cu divortul Irinel – Moni, din respect pentru toate partile implicate si ajung la finalul lui Costi:] « Cînd gîndeşti (deci n-ai principii, cum ar spune filozoful) e bine ca într-o situaţie grea să alegi totuşi ceva concret: bănuţul. Pînă la urmă şi judecătoarea şi-a făcut un calcul asemănător aceluia pe care l-a făcut Monica în urmă cu vreo 6 ani. Cînd dilemele etice sînt prea grele, alegi Dinu, alegi Irinel”.
Mi-a scapat ceva essential din aceasta argumentatie impletita precum un martisor dintr-un fir rosu (sa zicem Costi) si unul alb (sa zicem Alina)? Daca da, imi cer de pe acum scuze si astept lamuriri. Pana una, alta, insa, ingaduiti-mi sa-mi exprim propriile nedumeriri referitoare la aceasta logica.
(1) Fie si scos din context, pasajul din Plesu mi se pare suficient de limpede ca mesaj : Negandite, aplicate mecanic, principiile « scortoase » sufoca gandirea. Ba mai mult, sufoca viata. Sufoca y compris moralitatea pe care, afirmativ, sunt chemate sa o apere. In cuvintele lui John Stuart Mill pomenite in postarea trecuta, le transforma in « dogma moarta » (dead dogma). In context, mesajul este cu atat mai clar:
“Principiul vine de la un cuvant latinesc ce inseamna, pur si simplu, „inceput”. Cuvantul cu care incepe Biblia este „in principio”. Principiul e bun in masura in care este o rampa buna de lansare a vietii tale si a judecatilor tale.
Daca ai principii, daca crezi in functie de ele, nu mai ai nevoie sa gandesti, nu mai ai nevoie sa ai initiative, e suficient sa le aplici. Ai 5, 8, 20 de principii si le executi! Principiile gandite in felul asta, ca niste reguli de fier care trebuie aplicate clipa de clipa, ii iau libertatea omului de a se misca nuantat.
In viata concreta, oamenii nu sunt asa de principiali. Toate ideologiile sunt principiale, toate utopiile sunt principiale. In viata concreta, oamenii sunt mai flexibili. »
Daca nu ar fi asa, alegerea Sophiei, de-o bunaoara, ar fi fost extrem de simpla. Daca n-ar fi asa, Alina ar fi fost inainte de ’89 pe strada, impartind manifeste sau intrand in greva foamei in piata publica – doar era majora si vaccinata – si nu s-ar fi multumit cu soparlele din Opinia Studenteasca. Daca n-ar fi fost asa, Costi ar fi refuzat din capul locului sa lucreze la Realitatea sau ar trai intr-o « comuna ». S.a.m.d.
(2) Ce i se reproseaza in fond lui Plesu ? Faptul ca i-a dat replica lui Patriciu in ziarul pe care acesta il patroneaza dupa atacul celui din urma la Liiceanu, in acelasi colt de ziar ? Sigur, se poate discuta la nesfarsit despre felul in care aceasta replica s-ar fi putut sau s-ar fi cuvenit a fi scrisa. Putem discuta daca n-ar fi fost mai bien sa-si exprime indiganrea de la obraz. Sa-i spuna « mai, Dinule, da-o-n spuma marilor ! » Sau, poate, « las-o jos, ca macane ! » Sa fi gasit alte ironii, mai usturatoare, mai putin fine. Se poate discuta. Dar asta e soarta oricarui text scris – si atat Alina cat si Costi stiu foarte bine : de pe margine, intotdeauna s-ar fi putut scrie mai bine. Intotdeauna s-ar fi gasit cuvinte mai frumos mestesugite.
(3) I se reproseaza faptul ca nu si-a dat demisia de la Adevarul si de la Dilema Veche (publicatie patronata de acelasi Patriciu) sau nu-si va retrage semnatura pana cand patronul ce i-a jignit prietenul nu-si cere scuze? M-as fi asteptat din alte parti de la acest gen de acuzatii, dar nu de la oameni care, ca regula generala, nu sufera ipocrizia. Rationamentul e subred, indiferent cum l-ai privi pe Patriciu – patron sau colaborator al ziarului. I
In mod normal, in momentul in care a semnat un text de opinie, Dinu Patriciu s-a plasat automat in categoria comentatorilor ale caror opinii pot fi impartasite sau nu, injurate sau adulate. Andrei Plesu i-a dat replica din aceaasi postura si nu exista nici un motiv de suspiciune ca si-a cenzurat randurile. A renuntat Alina la semnatura din Romania Libera pentru ca s-a simtit lezata de vreunele comentarii aparute in acelasi ziar, pe aceeasi pagina ? Din cate stiu, nu, desi uite-asa ma frig degetele sa puna ici cateva nume care cu siguranta te-au scos din sarite.
Sa presupunem, insa, ca vorbim de Dinu Patriciu, patronul. N-a protestat Costi de atatea ori, alaturi de atatia altii, inclusiv suprasemnatul ca e absurd sa fii acuzat drept « omul lui Vantu » cata vreme iti publici necenzurat si nestanjenit opiniile, ba in repetate randuri atacandu-ti la baioneta « patronul » ? Daca nu l-ai atacat suficient de taios ? Daca n-ai fost suficient de principial ?
Ce ne facem, fetelor? – vorba poetului. Nu vei mai semna pe Vox, Costi, alaturi de mine, ma vei da afara sau nu ma mai vei gazdui pe CriticAtac pentru ca te-ai simtit lezat de randurile de mai sus? Ma vei scoate, Alina, de pe lista SAR a « expertilor in politici publice de la SAR» (nu ca m-as pricepe) la care m-ai invitat acum cateva zile ? Ma veti pune vreo lista neagra si nu imi veti mai raspunde la emailuri ? Va dati seama unde se poate ajunge cu un asemenea rationament ?
In fine, n-o mai lungesc, desi (va trebui sa ma credeti pe cuvant) as putea. M-a cuprins, tot vorba poetului, o tristete iremediabila.
P.S. Acesta n-a fost un text scris in apararea lui Andrei Plesu. N-are nevoie. N-a fost nici un text scris « pentru banut » (si din nou n-aveti incotro : va trebui sa ma credeti pe cuvant). Acesta a fost un text scris intru apararea noastra, a tuturor celora care ne-am facut din scris ceva mai mult decat un hobby. Ne (si cand spun « ne », ma includ de buna seama si pe mine) jucam prea mult cu vorbele. Ne lasam furati de propria retorica, de umori de moment sau de frumusetea unei intorsaturi de fraza.
Ca « profesionisti », s-ar cuveni sa avem pretentii mai mari de la noi insine.
Stiu, e racoritor la rastimpuri sa tragi « de la sold », fara a mai sta pe ganduri. Publciul o cere. Dar uite-asa se face ca ne impuscam tot mai adesea in picior, dupa care ne minunam revoltati : de ce schioapata tot timpul in Romania ceea ce cu atata duiosie numim « societate civila » ?
P.P.S. Inutil sa mai precizez : acest text ar fi putut fi scris mai bine. Altfel.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Excelentă intervenţie, Alin Fumurescu!
Pippidi şi Rogozanu, o statuie flască şi un paj „fezandat” în noxele stângiste autohtone, fac duet dirigenţial împotriva lui Andrei Pleşu? Ăsta da caraghioslâc…
În primul rând, dilema forjată de madam Pippidi şi reluată de neastâmpăratul Costi (“Avem, spune AMP, un caz simplu. Pleşu a avut de ales între un prieten cu bani şi unul fără. Şi a ales.”) e o znamenie logică şi un simptom de îngustime sufletească. Îmi pare că atât Rogozanu, cât şi Alina Mugiu-Pippidi percep şi evaluează situaţiile de viaţă (ale altora!) în crochiuri, după mecanica bolândă a câtorva scheme de manual. Nuanţe, filigrane, plasticitate? A se slăbi! Dilema, spuneam, e dizgraţios invalidă. Din contră, Andrei Pleşu a avut de ales între gesticulaţie amară, scrâşnitul dinţilor, trântitul uşilor şi redactarea “Melancoliilor”, un reproş cordial, limpede şi fără miligram de obsecviozitate.
Apoi, faptul că Pleşu a ales să-l interpeleze pe Dinu Patriciu din rubrica de la „Adevărul” şi nu de altundeva, nu de pe o baricadă ipocrit-curăţică, spune ceva şi despre felul în care eseistul se raportează, săptămânal, la spaţiul cu pricina. Nu cred că Pleşu a avut vreodată senzaţia că prestează pe fieful lui Patriciu, că face muncă de valet sau de grăjdar cultural.
În fine, nu-l văd nici pe Gabriel Liiceanu molfăind vesel o tumbă eticistă, un gest radical făcut de Andrei Pleşu. Dacă îşi cunoaşte bine, temeinic prietenul, ştie că acesta nu ar epata puritanist şi că nu şi-ar tabloidiza decepţiile pentru a confirma prompt aşteptările tuturor neghiobilor zidiţi ostentativ în principii.
Citindu-va interventia, mi s-a facut de acum mila de victimele nenascute ale viitoarelor Dvs. pamflete … Nu stiu daca va veti investi talantul in aceasta directie – nu stiu nici daca e bine. Si nici nu trebuie sa decid eu. Evident, mi-a placut comentariul Dvs.
As mai adauga faptul ca – atit cit ma duce pe mine mintea – cele doua interventii indignate, ale doamnei Pipidi si ale domnului Rogozanu – au, printre altele, rolul de a le confirma acestora viziunea „etica” despre lumea romaneasca. De ce nu merg bine lucrurile ? Din cauza lui Andrei Plesu. De ce nu avem autostrazi nemtesti si salariu mediu de 1000 EUR ? Din cauza lui Andrei Plesu. De ce gazetele noastre arata cum arata si oamenii muncii de la orase si sate o duc atit de rau, in ciuda cornului cu lapte? Din cauza elitelor amorale.
Sa mai precizam ca dl. Andrei Plesu si-a dat demisia pe vremuri, atunci cind guvernul Roman i-a refuzat viza Regelui Mihai ? Inutil. Poate ca fiecare dintre noi, atunci cind radicalizam pe urmele stagiritului, ar trebui sa avem o demisie la activ.
La un nivel mai sus, reactiile celor care au preluat acest prilej pentru a-si reconfirma viziunea despre lume si buna lor asezare etica ar putea – cu o anumita ingaduinta – sa ii apropie, sa zicem, de partenerii de discutie ai lui Iov. Sint adeptii etern prezenti ai regulilor externe si ai unei dreptati care nu e a lor. Sint cei care „stiu” mereu. Sint cei care au „retete”. Sint cei care te parasesc imediat, atunci cind nu mai faci parte din „reteta” lor despre lume. Pas de a le mai spune vorba aceea a unui moralist francez ca numai prostul e liniar, indiferent de imprejurare. Pentru acesti oameni, moralitatea altora e intotdeauna oglinda perfecta a perfectiunii lor. Perfectiunii etice, desigur …
Si as mai zice ceva, in spiritul celor scrise de autorul articolului. Ce bine ca textele lui Andrei Plesu sint scrise de Andrei Plesu, si nu de AMP sau CR !
Evident: corect este … „a doamnei Pipidi si a domnului Rogozanu”… pe rindul 7. Graba, bat-o vina.
Vă mulţumesc, oarecum stingher, pentru credit.
Adaug o benignă adiere de perplexitate la justele dvs. observaţii. Nu vi se pare bizar, de neînţeles, inestetic chiar, ca licuricii suspicioşi ai stângii (C. Rogozanu, de pildă) să practice, în funcţie de împrejurări, un soi de gravitate aulică, de dogmatism parenetic? Cum vine asta, dom’le, tocmai stânga, care adulmecă (uneori isteric) solemnitatea conservatoare şi deconstruieşte zglobie panteonuri, care ironizează ticuri vetuste şi ciupeşte sarcastic tombaterele să devină inchizitorială, să invoce patetic algoritmi de conduită onorabilă?
Cheers,
Vali
Grea intrebare …
Pina imi lamuresc mai bine cum stau lucrurile cu „stinga” si „dreapta” in Romania, as spune ca, mai degraba, sint tentat sa-l consider pe dl. Rogozanu un ghinionist.
Probabil locuieste intr-un cartier in care blocurile au pe exterior afise imense cu Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. De fiecare data cind se duce la bibioteca, indiferent ce carti cere, bibiliotecara ii aduce cu obstinatie doar doua carti: „Capitalul” de Marx si „Jurnalul de la Paltinis”. Si alege sa citeasca una dintre ele. Este greu sa te atinga aripa ingerului cind ai un asemenea ghinion.
Lasind lucrurile serioase la o parte si trecind pe gluma, cred ca dl. Rogozanu, de fapt, nu si-a propus niciodata sa inteleaga cum stau lucrurile. Are deja raspunsurile. Tot un ghinion si acesta – cel de a gasi prea repede marile explicatii globale.
Dincolo de toate, oricine poate gresi si oricine isi poate schimba perspectiva. Sinteti sigur ca nu ne va surprinde peste ani cu un tratat despre, sa zicem …, „Demonii neo-marxismului valah” ? Eu nu.
imi permit sa parafrazez pe dl.Plesu: cand nu accepti toleranta, negocierea si cand nu stii ce inseamna real-politik tot ce-ti ramane este TALIBANISMUL.
@Vali [„Omul Dicţionar”]
Da, dar aţi uitat să adăugaţi că sinectismul – cînd paremiologic, cînd exultînd anarhic de o senzualitate morbidă şi divergentă (în sensul lui Seneca) -, al domnului Fumurescu, nu devine niciodată lufoc (loufoque). Inclusiv atunci cînd A.F. se auto-interoghează – pendulînd, pseudo-hedonistic şi cvasi-letargic, între autohtonismul periferic zebrat şi simplitatea decomplexificată, caracteristică spaţiilor pre-hilbertiene.
Cît priveşte „gesticulaţia” unei buturugi pe două picioare, autarhice, şi afumate, ce altceva pot să spun decît că, atunci cînd e cuantificabilă, îţi dă fiori. Inclusiv fiori de spaimă. Căci, dacă e urmată de flatulenţă (amplificată de uzul carminativelor de sinteză), şi eşti fumător, nu ştii la ce te poţi aştepta…
Am şi o nedumerire – cu privire la fezandare. A survenit, aceasta, printr-o imersie de tip clasic, abscons-bombastică? Sau a fost una ne-apologetică – în sens Yoneda? (Acesta susţine că, corpul comutativ al numerelor reale este „scufundat” în cîmpul numerelor complexe.)
După cum am şi o nedumerire cu privire la inedita construcţie lexicală „molfăie vesel o tumbă eticistă”. Sînteţi sigur că nu o molfăie sumbru?
Într-un articol publicat în revista de „Înalte studii despre cataliza compuşilor prăfoşi de nichel”, articol semnat de Gărgăun Aspazia, Maricica Acai şi Anatol Scorţaru, se disertează pe tema tumbelor (prin praf de nichel). Autorii ajung la concluzia că finalitatea tumbelor este una… soteriologică! (prin kenoză, la apoteoză) Deşi ocolurile dialectice abundă, deşi cei trei sînt maniheişti declaraţi, cu toţii se pun de acord cu privire la atributele estetice ale tumbelor. Altfel spus, nu le descoperă nici o valenţă etică. Cel mult, una uroboric-freudiană. Au elaborat chiar un model matematic, bazat pe ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale. Şi au dedus că ecuaţia traiectoriei unei tumbe nu are soluţii în numere raţionale. Dar are soluţii în numere de ordine la Spitalul de Psihiatrie de la Socola.
În orice caz, mă bucur să constat că aţi remarcat atitudinea ancilară a subversivului Pleşu. Totuşi, sunteţi sigur că obsecviozitatea se măsoară în miligrame? Din cîte ştiu eu, aceasta, se măsoară în picofarazi; sau, la nevoie, în microculombi!
Altfel, socotesc că toată lumea ar avea de profitat dacă aţi exhiba, pînă la summum!, explicaţiile de rigoare cu privire la sintagmele „valet cultural” şi „grăjdar cultural”. Poate procedaţi chiar la o intromisiune brefă în semantica referenţială; sau, de ce nu?, în psiho-lingvistică. Treceţi de la endofazia apostatică, la extravertirea afabilă.
În orice caz, dacă vă pasionează subiectul Pleşu, vă recomand să consultaţi următoarele cărţi de specialitate:
1. „Tehnica împletirii în trei a şerpilor anaconda şi a tentaculelor de caracatiţă” (de Gina Tanău)
2. „Imunopatologia guzganului” (de Artemiu Pricăjan)
3. „Universecuritatea” (de Ovidiu Acetonă)
4. „Arta restaurării bombardelor din sec. XIV” (de Gicu Ţăcăluş)
5. „Organizarea turnirurilor cu Tractoare Auto Forestiere” (de Pavăl Aftion)
Altcumva, într-adevăr, găsesc bizar dogmatismul parenetic al suspicioşilor licurici circumspecţi (şi circumcişi) ai stîngii. Mai ales cînd acesta este „practicat cu un soi de gravitate aulică”.
Bine că nu avem de-a face cu o gravitate abulică.
(Cînd registrul [vocal] e prea grav, prea bas, se ajunge la altceva: la sunete de foarte joasă frecvenţă; sunete lipsite de caracter muzical… Deşi, în mod paradoxal, acestea sunt percepute ca o muzică îngerească, de către cei aflaţi în anturajul celui cocoţat pe cea mai înaltă treaptă a puterii…)
Adaug o malignă briză de stupefacţie, la injusta dumneavoastră revelaţie:
„Cum vine asta, dom’le, tocmai stânga, care adulmecă (uneori isteric) solemnitatea conservatoare şi deconstruieşte zglobie panteonuri, care ironizează ticuri vetuste şi ciupeşte sarcastic tombaterele să devină inchizitorială, să invoce patetic algoritmi de conduită onorabilă?”
Şi eu care eram convins că „stînga” adulmecă, la modul paranoic, flexibilitatea Conservatorilor; că reconstruieşte, obosită, cripte monumentale (feseniste); că perorează, stereotip, despre pitici arhaici; că-şi însuşeşte, cu aviditate, sume de bani de provenienţă oligarhică, pentru a deveni proverbială; în fine, că nu invocă, emfatic, algoritmi de conduită onorabilă (?!), ci invocă, demagogic, algoritmi politici perimaţi.
Îmi exprim convingerea că observaţiile mele, de ins ignar, deşi s-au deplasat spre zone mai reci (şi oarecum bolovănoase), vor fi suportabile – datorită fiorului lor pedagogic structural, intrinsec.
P.S.: nu vă deranjează excesul de termeni livreşti, pretenţioşi? Chiar nu aveţi simţul ridicolului? Vă închipuiţi că exprimarea alambicată, sofisticată, luxuriantă, poate salva, ori suplini lipsa de conţinut? Ori că poate ţine loc de ceea ce, îndeobşte, numim „cultură”? O intervenţie verbală exprimată limpede, direct, în cuvinte simple, aparţinînd fondului principal lexical, dar „mustind” de idei, plină de vervă, este mai convingătoare şi mai de preţ decît una în stil (pseudo-)academic. Tot ceea ce e genial, e simplu. Redaţi idei, nu cuvinte; nu preţiozităţi căutate. Nu mai tot etalaţi neologisme. Nu vă daţi seama că faceţi notă discordantă – stridentă -, cu restul comentatorilor? Parc-aţi fi Teodor Baconschi, de la Dilema cu vechituri; zău aşa…
Reţin, din scălâmbăiala (psitacismul, nu?) dumneavoastră joculară (glumeaţă, carevasăzică) câteva note, pentru defter:
– Se vrea a fi o urecheală nărăvaşă, o felie grasă de caricatură, o punere la punct cu „armele” adversarului. Aferim! V-aţi executat splendid partitura, cu aplomb de marghiol hârşit în jupuirea veleitarilor. Mă înclin ecorşat, ca un Marsias de lavoar, în faţa exerciţiului de decorticare.
– Vă ustură mental întâlnirea cu bazarul neologic, cu fojgăiala de vocabule „tropicale”. Sunteţi convins că orice termen alogen şi orice piesă de jargon însoţesc compensatoriu o penurie ideatică, un vid interior.
1. Aţi detectat chiar atâtea neologisme în glosele mele? Le numărăm pedant? Să vedem: “flască”, “fezandat” (ok, fie, dar şi bunică-mea, care îşi face veacul la bucătărie şi în faţa televizorului, îl foloseşte des…), “filigrane”, “obsecviozitate” (mea culpa!), “fief”. Apoi, în intervenţia secundă: “aulic”, “parenetic”, “vetuste”, “tombaterele”. Ah, sunt un silen al prolixităţii cu sidefuri…………
(Sunt convins că inventarul dumneavoastră e mai amplu.)
2. Nu cred că soarta neologismelor e să pâlpâie muzeal în eterice spaţii prohibite. N-aş vrea să mă înţelegeţi defect, să credeţi că pledez pentru prezenţa lor tumorală în tacla sau în conversaţia zilnică. Însă a le condamna la sublimitate, la un soi de “periferie zenitală” (of, iar calc în străchini…) din teama de a nu şoca, irita, debusola ori sminti adresantul e pueril. Dacă am proceda cu toţii sub spectrul imperativului domniei voastre (“Nu mai tot etalaţi neologisme.”), acestea – neologismele – ar ajunge să constituie un fond lingvistic imens şi steril. Dacă s-ar fi scris în lumina sălcie a acestei dogme, astăzi, cuvinte ca „vervă”, „livresc”, „stereotip”, „paradoxal”, „discordant” sau „strident” ar fi rămas blocate în pitorescul interzis al vocabularului eufuistic (ah, consuetudo quasi altera natura effici…). Iar dumneavoastră m-aţi fi dojenit, la final, în idiomul plugarilor.
(Răvăşel: Ironizându-mă, aţi optat pentru o sumedenie de termeni de laborator. Or, nu cred că în textul meu am adus ezoterismul reologiei, al spectroscopiei sau al palinologiei în atmosfera convivialităţii/polemicii de forum. Aţi amuşinat vreun lexem din zona asta?)
– Nobilă şi admirabilă e asumarea funcţiei de cruciat al limpidităţii feculente, de răitar acrimonios (Vade retro satana! Numquam suade mihi vana…) în slujba igienicei monotonii din subterana comentatorilor. Reiterez plecăciunea iniţială. Numai că, vorba lui Galiani, lorsqu’on fait une profonde révérence à quelqu’un, on tourne le dos à quelqu’un d’autre. Să-mi fie cu verosimilă iertare.
Închei mulţumindu-vă pentru generozitatea şulhetică cu care îmi evidenţiaţi netrebnicia.
Mit sportlichen Grüßen,
Vali
Problema nu este dl. Plesu. Problema este lumea in care traim. Oamenii au uitat intrutotul cum este sa mai traiasca impreuna. Nu mai au acel ceva care trebuie impartasit… valori… principii, chiar si prejudecati. Totul este diluat de o posirca televizata de cel mai mare prost gust dublata de arivismul patologic al parvenitilor. Lumea in care traim este o lume a parvenitilor.
Acum… situatia acestei lumi nu este deloc roza ci dimpotriva. Iesirea din aceasta stare deplorabila in care furtul si specula sunt fundamentele unui sistem care nu poate (subliniez aici, nu poate !) sa supravietuiesca mult este un reinstautarea statului de drept iar statul de drept se bazeaza pe principii. Da, la firul ierbii … suna functionaresc si lipsit de imaginatie. dar este o rusine sa spui asta intr’o tara in care legea este facultativa si depinde de relatiile oamenilor pe care le au cu puterea. Ah… cand mergi la piata ai mai putina nevoie de principii dar cand organizezi un stat… sa va spun un secret. Lectura lui Platon nu este obligatorie pentru toata societatea. Dealtfel cred ca ar fi si un semn de nebunie colectiva sa citeasca toti Platon. Nu spun ca nu le’ar putea face bine… dar aginandu’mi muncitorul care asfalteaza strada ca citeste Platon in pauza… nu cred ca e a buna.
Ce face dl. Plesu insa? Dilueaza in stilul sau elegant orice forma de principialitate. I se pare suspecta. la fel si sacrificiul sau martiriul… face haz de greva foamei. Si ce este destul de stanjenitor este ca o face cu atat de multa eleganta incat seduce. Ii seduce pe toti parvenitii care au impuscat banul prin contracte oneroase cu statul, prin delapidare, prin specula, … ii seduce cu ideea ca sacrificiul nu este ceva autohton. Dati’mi voie sa va spun ca aceasta afirmatie contine o mare doza de nesimtire. Nu am nici talentul si nici cultura dl. Plesu dar pot afirma ca aceasta este o forma de nesimtire. Evident nu este maligna cum sunt multe altele care pot fi vazute in jurul nostru dar este deranjanta pentru ca lumea tocmai se uita in jur in situatia de criza in care ne aflam si tocmai acum dl. Plesu este foarte activ mai ales in cercurile dezamagite de actuala putere si principial (sic!) impotriva celei precedente.
Si inca ceva… sa te compari cu un Trabant cand ai Volvo… este… ce este asta ? Este jenant.
draga alin , ai dreptate . cu simpatie…… costi ……….sau alina .
hai ca o iau razna .
am o multime de prieteni care nu se inteleg intre ei.. si asta nu inseamna ca voi incepe sa aleg intre ei. Nici macar in fotbal vorba aia daca Steaua bate Dinamo si Dinamo bate Rapidu nu inseamna pe cale de consecinta logica ca Steaua bate Rapidu, si sunt „doar fotbalisti”…
Multumesc pentru articol. bine scris si mai ales scris cu logica. partea cu scoaterea din context a cuvintelor lui Plesu era atat de evidenta si de suparatoare. cred ca una dintre marile probleme ale dialogului in Romania – la diverse nivele – e ca nu exista ‘meta- agreement’ ..cu alte cuvinte nu exista un teren comun pe care se desfasoara dezbaterea, ci fiecare se plaseaza in spatiul lui, inchide urechile la spusele celorlalti si incepe sa strige cat mai tare si mai colorat cu putinta. un astfel de text ca cel al tau e minunat tocmai pt ca arata cu degetul la aceasta practica.
„Principiile sunt uneori cel mai înalt mod de a gândi al oamenilor care nu obişnuiesc să gândească.”
reciproca ar fi:
Gandirea este scuza omului fara principii.
Care o fi „mai” adevarata?!
Exista gandire imorala? Dar intelepciune fara principii?!!
Se spune ca e mai greu sa gandesti decat sa sa-ti respecti principiile! Si se dau citate din scrierile sfintilor pentru a sustine asta!
Sper sa apuc vremea cand in locul „ganditorilor neamului” sa vad „inteleptii neamului”
Alin Fumurescu, felicitari ! clar, logic, argumentat, fara nervi!
Poate are dreptate si Razvan, in sensul ca Andrei Plesu relativizeaza uneori.Poate nu ar fi cazul in societatea plina de confuzii in care traim.
Dar (mai ) putem avea fiecare pareri proprii, nu ? atata timp cat suntem de buna credinta.
Si oricum Plesu NU relativizeaza in disputa Patriciu-Liiceanu.
Care e in principal despre cum cineva cu bani multi isi inchipuie ca ne poate convinge ca are morala,cultura si bun simt.
Ceea ce ar trebui intr-un sfarsit inteles de toata lumea este ca libertatea, pe langa alte sensuri include si posibilitatea de a gresi. Aceasta ipoteza am impresia ca o excludem din orice scenariu. Suntem oare atat de perfecti!!!!????
Cred ca, din pacate, ceea ce ne lipseste cel mai mult ca popor acum este respectul principiilor si regulilor. Cred ca relativizam prea mult si prea des incat se amesteca victimele cu calaii, pacatosii cu virtuosii, raul cu binele etc.
In urma cu vreo doi ani eram in Suedia si la o discutie intr-un restaurant o suedeza de vreo 30 de ani m-a intrebat textual „Si voi cum ati facut in WWII, ati inceput intr-o tabara si ati terminat in alta?”. Evident ca i-am raspuns invocand ratiuni de existenta a statului, de integritate teritoriala etc. Nu s-a lasat convinsa si cred ca a avut dreptate.
Asa ca mai degraba as spune ca gresiti, dl. Fumurescu atunci cand criticati delicat pozitiile celor doi.
Eu unul nu l-as fi putut scrie mai bine ca tine.
P.P.S. Intr-adevar, aveti dreptate! Acest text putea fi scris mai bine! Daca acceptati ca principio inseamna ceva de inceput, atunci din acel inceput incepe gandirea! Unde ajunge aceasta gandire e problema fiecaruia si nu a celorlalti, pentru ca noi, ceilalti, ii putem acorda atentie sau o putem ignora, dupa cum ne este sau nu pe plac, dupa cum o intelegem sau nu!
Cam aveti dreptate. Articolul lui Plesu cu principiile mi s-a parut foarte rafinat si elegant, articolul Alinei Mungiu a fost, la fel, destul de rafinat, in schimb articolul lui Rogozanu este „rafinat” ca o sculptura cu toporu’.
i-ai ciuruit..
Articolul lui Plesu l-am interpretat tot ca Fumurescu: principiile servesc construirea soclului/bazei de la/pe care ne dezvoltam gandirea a-ti limita reflectia la principii este steril. Totodata aceasta interpretare a gandirii/principiilor ii permit lui Plesu sa pastreze relatii amicale si cu miliardarul semidoct si cu preietenul intelectual. E treaba lui, dar daca a simtit nevoia sa scrie acel articol e ca undeva simtea ca ceva e putred.
Personal consider ca raportul/evolutia principii-gandire e valabil in functie de situatie, in Romania actuala unde valorile sunt marete sublime dar sunt pe dos, in Romania actuala unde televiziuni intregi mananca rahat cu buna stiinta, unde un individ bogat (bogatie care a ridicat semne de intrebare fara sa aduca si raspunsuri => chestiune etica/morala => principii de baza) incearca sa faca pe intelectualul exclusiv pentru este apropitar de gazeta, in Romania asta trebuie sa fixam mai intai principiile inainte de a ne dezvolta gandirea.
Principiile, le-as considera eu un fel de baza a piramidei lui Maslow pentru dezvoltarea intelectuala, fara ele nu poti acede la treapta urmatoare a dezvoltarii intelectuale, ei bine in Romania actuala aceasta prima treapta este subreda, pe-o parte si o potrivim cu mana in functie de unde vrem sa urcam.
Concluzia mea: nu-i fals ce spune Plesu, ci incomplet!
Pai, domnule Fumurescu(o fi adevarat numele asta?), de aceste randuri nu ai nevoie.Mai ales ca sunt scrise de un postac din cei huliti de cand a venit pe lume internetul. Asa ca m-am puscat si eu in picior si te cred pe cuvant. Pe cuvant de onoare.
Nu cunosc prea multe ALTE scrieri sau luari de atitudine ale dlui Rogozanu ca sa-mi permit sa comentez in profunzime luarea sa de pozitie privind disputa Patriciu-Plesu.La nivel bazal mi se pare insa primitiva si infantila,ca si paralela aiuritoare cu cazul Columbeanu. Comentariu pe care te-ai astepta sa-l auzi in tramvai,unde totul se explica prin puterea banului.Adresat insa lui Andrei Plesu,a carui viata,scrieri si persona trimite la orice in afara de venalitate am o mica suspiciune:Rogozanu plateste o polita unui „boier al mintii”,deci isi scoate la suprafata una(sau mai multe) din frustrarile personale.Totul il desparte de Plesu:stanga vs dreapta,echipa in care joaca in meciul proletarii vs boierii mintii,atitudinea fata de Presedinte ,Rogozanu avand luari de pozitie stil realitatea,Plesu judecand intelept separat omul politic de omul Basescu
Si ajungem la AMP.Cine i-a citit editorialele din ultimii doi ani nu a ridicat nici o spranceana
la paragraful cu si despre Plesu.In ciuda unei inteligente stralucitoare si a usurintei de a percepe esentialul,dna Mungiu a inlocuit de mult analiza cu pamfletul,argumentul cu arbitrariul,obiectivitatea cu obsesia.Articolele domniei sale sunt strabatute de castravetele caragialian:indiferent despre ce ar fi vorba pana la urma ajungem tot la EBA,Udrea si Baconschi.Adica frustrari majore ale vietii sale:parlamentul european si piesa de teatru depre religie.
Cand Nistorescu si-a batut joc de Udrea intr-un articol cu titlu imund(Nuti spaima putii), AMP il lauda pe Nistorescu.Pentruca n-am avut un Havel ci un Basescu ,n-avem nici intelectuali ca Michnik.N-am avut rezistenta ca ei pentruca n-avem stofa lor morala.
Cum AMP ne da lectii in fiecare articol despre orice ,vot,vami,constitutie,prostitutie,ne da si o lectie de moralitate mai ales ca vorbim de autorul lui Minima moralia.Take that,mr.Plesu!
Regret ca n-am putut pune bemolii atit de necesari intr-o asemenea disputa.Dar au fost prea multe loviturisub centura
As spune ca, in ciuda educatie primite, doamna Alina Mungiu Pipidi a inceput, cel putin in ultimii 2-3 ani, mai mult sa „mugeasca” decit sa gindeasca.
Bun articol si la fel si majoritatea comentariilor. N-am fost la curent cu subiectul pina sa citesc acest articol. Ar fi de dorit ca atunci cind te referi la un anumit articol sa dai si linkul catre acel articol. Multumesc.
nu am inteles argumentarea ta daca a fost vreuna,scri cam greu in rest promit sa citesc despre intelectualii nostri ca vad ca despre specialisti si ingineri nu scrie nimeni
Mie mi se par, atat comentariul doamnei Pippidi cat si reluarea domnului Rogozanu, exemple clasice de sofisme. „Campia e verde, soparla e verde, deci campia e soparla”. Sau, daca tot i-au rastalmacit cuvintele domnului Plesu, as putea spune ca cei doi l-au interpretat in cheie inversa pana si pe Caragiale: „[…] o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are”.
iar Murphy avea dreptate: „Cand ai in mana un ciocan, toate obiectele din jur iti par a fi cuie”.
Asadar, in opinia doamnei Pippidi a domnului Rogozanu, daca domnul Plesu pune in discutie „pricipialitatea” principiilor, inseamna ca domnul Plesu nu are principii. Hm… contorsionata viziune…
Nu iti baga degetele in ochi. Teza lui Plesu e ilustrata de gestul lui Plesu. Patriciu il face pe Liiceanu cacat si el ia mai deoparte salariu de la Patriciu. Asta e tot ce e. Romanii gasesc totdeauna scuze sa fie de toata jna, la ei si la oamenii lor. Ce scriu unii si altii despre asta e irelevant, faptul ramine, Patriciu a dat cu cacat si in Plesu (de doua ori, ca i-a si raspuns), si in Liiceanu, si astia au stat cuminti si au incasat. Aratind ca sint intr-adevar de ….
Oare de ce te vad cu un ciocan in mana? Daca Plesu nu-i raspundea de loc lui Patriciu, ai fi zis ca ori e las, ori e vandut. Daca ii raspundea mitocaneste, ai fi zis ca i-a dat voie Patriciu s-o faca, asa, ca sa pastreze aparantele, deci tot Plesu e vandut. Acum, ca i-a raspuns politicos, se cheama ca tot vandut e?
Voi, astia, care aveti nu principii, ci obsesii, nu vedeti decat ce va convine. Si sunteti gata sa suciti realitatea in asa fel incat sa se potriveasca obsesiei.
Stii, cred, bancul cu Iepurasul si Lupul care cauta un pretext ca sa-l bata pe Cangur. Indiferent ca are sapca sau nu are, Cangurul e condamnat dinainte sa incaseze o chelfaneala. Ei bine, Cangurul este realitatea ta.
Alina Mungiu-Pippidi… a inceput sa-i placa ciorba invidiei si friptura complexelor, caci fiind plina de genialitate, merita mai mult…adica „Ce vreau eu?! In acest oras de dobitoci , in care eu sunt cel dintai!” Amintiri din viitor cu … acum sa -l vad pe Costi Rogozanu.
şi dacă dl. pleşu i-a dejucat planurile patriciului? acesta ar fi fost foarte mulţumit să scape de el din adevărul şi, pe bază de pârţag (unul principial, evident), şi-ar fi sistat subvenţia pentru dilema veche. aşa, însă…
altceva m-a surprins (neplăcut) la acest om realmente încântător care este andrei pleşu: replica ţâfnoasă pe care i-a aruncat-o la ateneu, la sfârşitul conferinţei pleşu-michnik, celui care îndrăznise să-l întrebe pe oaspete ceva despre moralitatea persoanelor publice. iritarea dlui pleşu -altfel, un om extrem de moderat, de elegant şi de tolerant- faţă de acest subiect era, oare, o continuare a apărării prietenului liiceanu? pentru cine nu pricepe întrebarea, recomand lectura fascinantă a volumului „întâlnire cu un necunoscut”, în care sinceritatea autorului face, într-adevăr, toţi banii.
Faptul ca ati inceput sa postati aici, sau si aici, imi spune ceva domnule Fumurescu.
Exista o meserie: aceea de scriitor, si, din cate stiu eu, desi pregatirea domnului Plesu este legata de istoria artelor, viata l-a condus si spre scris. Personal multumesc ca exista scrierile domnul Plesu, si nu numai.
Cultura este o afacere grea si consuma mult timp si are nevoie de dedicatie, unii nu pot sa o inteleaga desi au un capital relativ mare…
Eleganta manierelor este un rafinament in Romania, mai rar sa o vezi si practicata…
Restul ramane o boare in vant..
Incredibil, cate „aproximari” la partea cu „principiile” pe centimetru patrat de filozofie… Acum inteleg de unde diferenta asta de mentalitate intre romani si occidentali. Se rostogoleste Tutea in mormant.
Coruperea mentala incepe la intelectualul roman de prin adolescenta sau liceu, cand pune mana pe Rochefoucauld, si afla maxima sa „Orice regula e facuta sa fie incalcata.”, apoi mediteaza indelungat, si parcurge mai mult sau mai putin traseul logic descris de A.Plesu: latinescul principio inseamna inceput, Rochefoucauld a fost un mare scriitor, deci ok, pot sa ignor de fapt regulile/legile ca nu-i bai, tine de privitivism „principio” asta, pare sa fie cam pentru prosti.
Ca urmare, azi in 2011 tot taranul roman se-ntrece la ipocrizie cu francezii, nu poti pune baza pe mai nimeni, nu mai exista legaturi solide si trainice intre oameni in aproape nici un mediu, toti sunt pusi pe ciupeala si gainarii-, ultimele bastioane ale increderii supravietuind doar in sanul familiilor de minoritari (fara vreun merit special, e valabil si pt. romanii din strainatate, ca dealtfel pentru orice natie, aici fiind vorba de fenomene psihologice mult mai puternice decat orice carte citita sau opinie a oricui).
Comentarii:
– la fel ca Marx si Engels care au uitat sa puna pe coperta faptul ca era vorba despre carti S.F. sau literatura utopica -o omisiune cu consecinte catastrofale pentru omenire- Rochefoucauld a uitat sa spuna continuarea, fraza completa fiind aceasta:
„Orice regula /lege e facuta sa fie incalcata… in cazuri exceptionale, de catre cei care inteleg, asimileaza regula /legea si o aplica sistematic in mod normal. Se poate incalca atunci cand situatia pentru care regula a fost creata iese din tiparul pentru care regula a fost conceputa sau costurile pentru a o aplica depasesc limitele ei obisnuite, astfel incat din acest compromis spiritul regulii (legii) sa iasa daca nu invingator, macar cat mai putin pierzator!”
– „principiile” sunt caramizi mari cu care „construiesti” zilnic, le avem cu totii doar ca nu le numim astfel decat atunci cand vine vorba de moralitate. Fara ele, e ca si cum ai construi cu pietricele mici, efortul de gandire devine extrem de ineficient, deci nu e vorba de „a nu gandi”, ci de a gandi eficient, e o diferenta ca intre „mancarime” si „mancarica”.
– Freud e faimos mai ales prin psihologia viselor si cea sexuala, dar evolutiile in domeniu au aruncat la cosul de gunoi -pe buna dreptate- aceste parti ale operei sale, pastrand in schimb cea mai importanta desi mult mai subtire: cea despre subconstient. Odata ce ai asimilat anumite valori (principii morale, etc), trebuie sa ai incredere in propriul subconstient ca vei actiona in consecinta ulterior, fara sa parcurgi neaparat acelasi traseu logic de miliarde de ori de cate ori vei avea nevoie, aici intervenind „principiile”. Paradoxal e ca negandu-le ar trebui sa devii mult mai ineficient in gandire, deci mai prost, noroc ca nu se-ntampla lucrul asta foarte vizibil, fiindca e greu sa te debarasezi de valori pe care le-ai asimilat deja de mult, cand erai verde si absorbeai ca un burete.
– Din intelegerea gresita / incompleta a „regulii” lui Rochefoucauld se nasc monstri, fiindca daca renunti la „principii” atunci cand de fapt trebuia sa faci numai un compromis de moment si sa ramai constient ca faci un compromis, dar ca n-ai incotro, etc- ai rupt legatura cu copilul din tine, ai pierdut inocenta si odata cu ea lucruri mult mai importante decat par la prima vedere, cum ar fi capacitatea de a fi cu adevarat fericit. E infinit mai comod sa renunti la „principio” ca sa scapi de tensiunea interioara ca si cost al compromisului, dar pe termen lung costul e mult mai mare: adevarata moarte interioara de care se pare ca totusi se tem cei ce-l cred pe bietul „principio” vinovat.
– Mai tarziu, in acelasi spirit „neconformist”, „intelectualii” romani ajung si la cartile lui Carlos Castaneda pe care-l citesc treji fiind. E ca si cum ai asculta Doors fiind perfect treaz – fara sa fi baut nici macar o bere, nu zic sa fi fumat vreo iarba. Pai nu pentru asta au fost creeate, lumea n-a luat-o razna -nici in prezent si nici in trecut- e doar lipsa unui mic „ingredient” pentru romanului sarac si cuminte care-si contorsioneaza mintea inutil crezand ca nu e el suficient de versatil pentru a intelege (lucru complet neadevarat). Lumea abunda de vicii -mai mult sau mai putin acceptate-, si platesc pentru ele, iar dependenta -povara enorm de grea- macar nu mai e dublata de vinovatie, crezand in maxima lui Rochefoucauld. Dar altfel, fara vicii de care se stie ca e aproape imposibil sa te lasi, de ce-ai vrea sa te usurezi de o povara pe care n-o ai?