În ultimul an, în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina s-au înmulțit știrile despre Republica Moldova. Fără să am neapărat vreo afinitate cu acest spațiu, eu privind mai degrabă spre apus, eventual mai spre sud (sudul Dunării), urmăresc totuși cu interes și curiozitate ceea ce se întâmplă dincolo de Prut. Interesul și curiozitatea mele sunt de natură istorică. Este adevărat, prin 1990-1991 am trecut și eu printr-o fază unionistă, de factură romantică, dar apoi am mai crescut și am început să privesc și să judec altfel lucrurile. Mai… realist.
Din păcate, nu am avut încă prilejul să călătoresc în Republica Moldova (dar sper să fac asta cât mai curând), dar îi cunosc binișor istoria, citesc știrile și analizele care apar în media și vorbesc cu oameni care au fost acolo și mai ales cu oameni de acolo. Îmi pun întrebări legate de istorie și interpretările acesteia, despre societate, despre locuitori și opțiunile lor culturale, lingvistice și politice.
Ce m-a făcut să scriu acest text? Propriile mele întrebări și dileme, pe care le am de multă vreme, dar care au căpătat noi înțelesuri în urma evenimentelor care au început să se întâmple de la finalul anului 2021 (momentul în care s-a pus în mod real problema unui atac al Rusiei asupra Ucrainei). Ne amintim cu toții că atunci a început să se vorbească foarte serios că „după Ucraina urmează Moldova”. De atunci, numele Republicii Moldova revine aproape zilnic în presa românească și internațională în legătură cu războiul din Ucraina, iar în ultimele zile chiar mai mult decât până acum.
Puțină istorie
Nu poate nimeni contesta faptul că multe secole, teritoriul de astăzi al Republicii Moldova a făcut parte dintr-un context cultural românesc. Poate cu excepția teritoriilor de dincolo de Nistru – dar și acolo e o discuție. Acest teritoriu a făcut parte din Țara Moldovei, fiind jumătatea ei răsăriteană. În acest context, teritoriul în discuție a avut parte de o istorie bogată și variată ca consecințe politice, etnice, lingvistice, culturale.
La 1813, Basarabia este ocupată de Imperiul Rusesc și rămâne parte a acestuia până la începutul anului 1918 când, ca o consecință a prăbușirii imperiului și a mersului Primului Război Mondial, Basarabia se unește în mod legitim cu România și rămâne parte a acesteia până în vara anului 1940. În urma ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, Basarabia împreună cu Bucovina de Nord sunt cedate Uniunii Sovietice. După un an, ca urmare a celebrului ordin dat de mareșalul Ion Antonescu, Români, vă ordon, treceți Prutul!, armata română – implicată în planul Barbarossa alături de Germania nazistă și aliații acesteia, trece Prutul și eliberează teritoriile ocupate de sovietici.
După marea bătălie de la Stalingrad, Armata Roșie preia inițiativa și contraatacă. România a pierdut, din nou, aceste teritorii care revin în componența U.R.S.S. Tratatul de pace de la Paris din 1947 consfințește realitatea de pe teren. Basarabia devine, în mare parte, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, în timp ce Bucovina de Nord este încorporată în R.S.S. Ucraineană. În anii 1945-1991, procesul de rusificare început în secolul al XIX-lea este reluat și accelerat, odată cu procesul de comunizare și sovietizare.
În contextul prăbușirii U.R.S.S. și al unui surprinzător de viguros proces de redeșteptare a identității naționale românești, la 27 august 1991 Republica Moldova își proclamă independența, iar o zi mai târziu aceasta este recunoscută de România. Au fost atunci voci care au observat graba cu care România regimului Iliescu a recunoscut independența Moldovei și care au atras atenția că această grabă nu a fost dictată de sentimente naționale românești, ci a fost un gest destinat să închidă practic orice viitor al reunificării. Din anul 1991 și până acum, Republica Moldova este un stat independent, vecinul de răsărit al României. Un vecin cu care România are relații foarte bune. Din păcate, tranziția de la Pax sovietica la lumea democratică și prosperă a Europei este foarte lungă și dureroasă pentru Republica Moldova, dar drumul pe care aceasta îl urmează în prezent este încurajator.
De ce a fost necesar acest excurs istoric?
A fost necesar pentru a înțelege ce este astăzi Republica Moldova.
Câteva cifre: teritoriul de astăzi al Moldovei a fost, timp de cinci secole, parte a Țării Moldovei adică, așa cum arătam mai sus, parte dintr-un context cultural românesc. Apoi timp de un secol a fost gubernie a Imperiului Rusesc. Apoi 22 de ani parte a României. Anii războiului nici nu merită luați în considerare ca „vremuri normale”. A urmat aproape o jumătate de secol în care Basarabia a fost republică socialistă sovietică. În acest timp, populația ei a cunoscut o anumită dinamică. Ea a fost diversă și în epocile medievală și premodernă, dar în timpul secolului țarist s-a produs o puternică rusificare, făcută prin mijloace administrative și prin colonizări de populație rusofonă și de altă origine (mai… neașteptată, germană, chiar franceză etc.), aceasta din urmă motivată economic. Aceste colonizări au avut importante consecințe demografice, culturale și lingvistice. Pe bună dreptate arăta Lucian Boia într-o carte despre Primul Război Mondial, contestată de mulți, că pentru Consiliul de Coroană care urma să decidă de partea cui să intre România în război în anul 1914, din punct de vedere național Basarabia ar fi fost o prioritate mai urgentă decât Transilvania, dar până la urmă intrarea în război a fost determinată de faptul că Rusia era aliată cu Anglia și Franța.
Între anii 1918-1940, elementul românesc s-a consolidat dincolo de Prut, dar după 1945 a suferit puternice lovituri din partea unei administrații sovietice care a practicat noi măsuri administrative de rusificare și mai ales a practicat deportări brutale de populație locală și a încurajat așezarea unor elemente străine, mai ales etnici ruși. Enclava Transnistria este un exemplu interesant din acest punct de vedere.
Prin cele de mai sus vreau să spus că, trecând secolele, teritoriul de astăzi al Republicii Moldova nu este un teritoriu ”înghețat”, monolitic, ideal din punct de vedere al elementului românesc, ci unul care a devenit mai divers, mai colorat din punct de vedere demografic și cultural. Unul în care elementul rus este puternic atât din punct de vedere etnic și lingvistic, cât și cultural și politic. În general, societatea din Republica Moldova este – eu așa am înțeles lucrurile – una polarizată și complicată. Există persoane care susțin identitatea românească, altele care vorbesc românește (așa zicem noi), dar susțin că vorbesc moldovenește. Există numeroși etnici ruși care trăiesc acolo deja de 50 de ani, poate de 150 de ani și se simt atașați de patria (?) lor (nimic anormal în asta). Există familii în care un soț se simte român și se uită la TVR sau TV Moldova, celălalt este și el român dar se uită la posturi TV rusești și nu vrea să audă de România, Uniunea Europeană și NATO. Sunt, desigur, multe familii mixte, româno-ruse / moldoveano-ruse / româno-ucrainene etc. etc. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte foarte complicate și, în același timp, interesante.
O idee care revine periodic în spațiul românesc este aceea a unirii Republicii Moldova cu România.
La modul ideal, acest lucru ar fi fost posibil – eventual – prin 1991-1992 (vezi mai sus), dar atunci nu s-a dorit la nivel politic în nici una dintre țări și, mai ales, nu era posibil din motive geostrategice (opoziția Rusiei). Apoi, mai este și problema spinoasă și greu de rezolvat a Transnistriei. În anii următori, România a intrat pe drumul integrării euro-atlantice, a devenit membră a NATO și a Uniunii Europene și, în acest cadru, unirea este imposibilă.
Câteva întrebări trebuie puse la rece
Cine vrea unirea? Vrea cineva unirea? Care ar fi avantajele ei și mai ales care ar fi dezavantajele? Este un exercițiu de imaginație și de politică și de economie pe care este bine să-l facă fiecare dintre noi, dar mai ales entuziaștii. Repet, Republica Moldova nu este un ”teritoriu românesc” care din greșeală nu este acum parte a României, ci este un stat independent cu un profil etnic, cultural și lingvistic foarte complicat. Astăzi nu poți veni să fluturi lozinci idealiste ca și cum Republica Moldova este un uriaș covor roșu care abia așteaptă să se unească cu România. Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple și nu vor fi simple multă vreme.
În primul rând, ideea (idealistă a) unirii este doar una din cele câteva opțiuni politice pe care le are Republica Moldova. Așa cum arătam mai sus, mulți vorbitori de limbă română nu sunt nici ei pentru unire. (Este adevărat, și unioniștii și cei rezervați, ba chiar și vorbitorii de limbă rusă s-au grăbit să-și ia cetățenie românească și pașapoarte de Uniunea Europeană). Nu poți construi – nici măcar la modul teoretic – un scenariu al unirii împreună cu un grup moldovean unionist care nu dispune de o majoritate convingătoare (sondajele de opinie vorbesc de-a lungul timpului de o susținere de 35-55%). Ultimul (cred) sondaj de opinie în această privință, dat publicității în decembrie 2022, vorbește despre 35% moldoveni care ar vota pentru și 47% împotrivă.
În România, susținerea pentru unire ar fi de 74%. La modul realist, sunt atât de mulți de ”dacă”, încât nici nu mai ajungem la argumente economice, politice sau culturale.
Dar în ambele țări discuția despre unire are o puternică notă de idealism. În acest moment, România și Republica Moldova nu se pot uni chiar dacă cele două țări ar dori 100% acest lucru, pentru că România este membră a UE și NATO. Paradoxal, tocmai aici se găsesc răspunsuri pozitive pentru cei care ar agrea această idee (vezi mai jos).
Apoi, mai este Rusia. Nu cred că sunt realiste (sper!) amenințările pe care tot felul de figuri încruntate de la Kremlin le adresează Moldovei, inclusiv în ultimele zile, dar realist este a nu trece cu vederea locuitorii vorbitori de limbă rusă, care nu sunt puțini și care nu sunt deloc seduși de ideea unirii cu România nici măcar dacă ar vedea în spatele acesteia Uniunea Europeană. Dimpotrivă. Să nu ignorăm faptul că, în urma unei ipotetice uniri, România ar primi ”cadou” o minoritate rusă de câteva sute bune de mii de persoane, o minoritate ușor de manipulat, cu un mare potențial de coagulare și care nu ar avea nici un fel de sentimente pozitive pentru România, ci pentru fratele mai mare de la Răsărit.
Să nu uităm de Transnistria, care din punct de vedere teritorial este parte a Republicii Moldova, dar care din punct de vedere politic, militar și chiar și etnic și cultural este un teritoriu afiliat Rusiei. Faptul că Republica Moldova nu controlează acest teritoriu care este parte componentă a ei este o piedică importantă în fața oricăror sincere și lăudabile speranțe euro-atlantice.
Nu în ultimul rând, aspectele economice. În acest moment, Republica Moldova este în mare dificultate economică. Este mai mult consumator decât producător. Este o țară subfinanțată cronic, are mari dificultăți în aprovizionarea cu electricitate și gaz, în schimb este un producător de vinuri și dulciuri de foarte bună calitate. Dar acest aspect pozitiv nu compensează nici pe departe problemele ei cronice. Mai este și problema depopulării, o bună parte din forța de muncă activă și care ar putea să pună umărul la creșterea economică a țării și la progresul societății se găsește la muncă în străinătate. Dar, desigur, o guvernare de bună calitate ar putea schimba, pe termen mediu și lung, lucrurile.
Prin aceste ultime considerații nu vreau să se înțeleagă că „sunt vândut propagandei rusești” sau alte asemenea idei, ci pur-și-simplu că sunt realist în anul 2023 și nu idealist în vreun an 1859 sau 1918.
Trăim într-o lume reală…
… și nu într-o lume ideală a unei Românii Mari. Moștenirea politică, economică, culturală, chiar și militară a Uniunii Sovietice este una foarte greu de dus atât de către moștenitori (în cazul de față Republica Moldova), cât și de către vecinii binevoitori de la vest (România, Uniunea Europeană). Dar, așa cum arătam mai sus, o bună guvernare poate schimba radical lucrurile.
Pe lângă întrebările la rece, poate prea la rece formulate mai sus, trebuie să mărturisesc că de dincolo de Prut vin multe semne dătătoare de optimism. Apariția în politică a Maiei Sandu și faptul că a fost aleasă președinte a Republicii Moldova este un semnal extraordinar de pozitiv. Apariția ei într-un spațiu care suferea de o anumită rigiditate este providențială (și spun asta având în general oroare de cuvintele mari). Este un om politic de o simplitate și cu o carismă pe care nu le găsești în România și cu o prestație de înaltă ținută. Faptul că Maia Sandu este președintele Republicii Moldova tocmai acum este un lucru extraordinar.
Fără să duc lucrurile în derizoriu, muzica (Zdob și Zdub, O-Zone), vinurile și bomboanele ”Bucuria” sunt și ei (ele), alături de Maia Sandu (și alți câțiva oameni politici moldoveni) niște ambasadori ai unui viitor normal, chiar optimist.
”Trenulețul” a lui Zdob și Zdub și frații Advahov este o melodie contagioasă prin ritmurile ei săltărețe și prin umorul pe care îl degajă, dar poate fi ”citită” și ca manifest politic. Recent, un student al Facultății de Istorie și Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a fost premiat la Universitatea Central-Europeană din Viena pentru un referat despre ”Trenulețul” ca exemplu de diplomație culturală.
Există uniri și uniri
Unul din principiile pe care se construiește Europa noastră este prosperitatea. Nu doar prosperitatea noastră, a membrilor Uniunii Europene, ci și a vecinilor noștri – Republica Moldova, Ucraina și alte state. Așadar, în direcția prosperității trebuie să lucreze acei factori care privesc cu bunăvoință și cu sentimente naționale înspre Republica Moldova și primul lucru pe care ar trebui să-l facă, înainte de a se isteriza la TV, de a flutura tricoloruri și de a scrie cu spray lozinci pe ziduri, este să se întrebe: eu ce am făcut și ce pot să fac pentru Republica Moldova? Statul român și cetățenii săi pot ajuta în foarte multe feluri.
Dacă este să fie un viitor comun al României și al Republicii Moldova, acela este Uniunea Europeană, în care, încet-încet, punctele de frontieră cad și oamenii circulă liberi în căutarea unei vieți mai bune, în căutare de educație și locuri de muncă. În urmă cu trei decenii, primii membri ai Uniunii Europene începeau să circule liber dintr-o țară într-alta. De când România este membră UE, cetățenii români circulă și ei liber prin țările Uniunii, deși rămâne în continuare neîmplinirea legată de Schengen. De mai bine de zece ani, cetățeni români din Oradea sau Arad își cumpără case în primele sate de după frontiera cu Ungaria și se mută acolo, continuând să lucreze în România, iar elevii și studenții români frecventează licee și universități din alte țări membre. Libertatea și posibilitățile sunt neîngrădite (mai puțin controlul de frontieră de la Borș, Episcopia Bihor, Curtici și Nădlac) și cred cu toată tăria că acesta este viitorul care trebuie imaginat privind spre Prut.
Ar fi o unire mult mai deplină.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Da, înainte de o Unire politică trebuie o unire economică și culturală. Dar nu, nu în cadrul Utopiei neo-imperiale numită Federația europeană franco-germana.
”Dacă este să fie un viitor comun al României și al Republicii Moldova, acela este Uniunea Europeană”
Pentru comparație, RDG nu a aderat în mod separat la Uniunea Europeană. RDG s-a dezintegrat, s-au format noi landuri, iar acele landuri au aderat fiecare la RFG. Germania de astăzi e statul fondat la 23 mai 1949 și se numește în continuare tot RFG (în germană: BRD = Bundesrepublik Deutschland = Republica Federală Germania).
Exact în același mod, teritoriul de azi al R.Moldova o să fie reintegrat în componența României, indiferent ce părere are Cancelaria de la Berlin. În unele localități din Transnistria va trebui organizat referendum, poate unele dintre ele vor dori să facă parte din Ucraina. Raionul Rîbnița are spre 50% ucraineni.
Înainte de venirea la putere a lui Putin și a lui Merkel, Rusia se angajase să-și retragă trupele din Transnistria, la summit-ul OSCE de la Istanbul. După ce în anul 2000, Putin a ajuns președinte în Rusia, în 2001 în R.Moldova a fost instalat președinte Vladimir Voronin, care a declarat că ”retragerea trupelor rusești nu mai reprezintă o prioritate a Republicii Moldova”. În 2005, fosta secretară UTC Angela Merkel a fost instalată și ea cancelar în Germania pentru 4 mandate consecutive, până în 2021. Susținând în permanență menținerea trupelor rusești în Transnistria.
De când mențin rușii pacea în Transnistria, populația a scăzut de la 550.000 la 360.000 de mii. Suprafața ”țării” e un pic peste 4.000 kmp, aproximativ comparabilă cu suprafața județului Dâmbovița, unul dintre cele mai mici din România.
După înlocuirea lui Putin, Rusia o să ceară niște bani ca să-și retragă trupele din Transnistria, la fel cum a procedat cu trupele din fosta RDG. Germania și Uniunea Europeană ar face foarte bine să contribuie la plata sumei respective, după ce au încurajat timp de 20 de ani Rusia să se manifeste așa cum se manifestă.
CSI?
Tertium non datur!
Ca stat independent nu are niciun viitor, se depopulează și sărăcește din ce în ce mai mult.
Lipseste in aceasta alocutiune: Dorinta moldovenilor de a se uni cu Romania. Marin Preda a sintetizat prin vorba “ daca dragoste nu e, nimic nu e”.
Asadar unirea cu Romania poate peste sute de ani.
Din mai toate punctele de vedere, situatia din RM a fost similara cu cea din Transilvania, deci daca se vrea, se poate. Daca ne speriem de unii si de altii, si mai ales de cei care nu doresc un stat romanesc unic si puternic, vom ramane separati iar falia se adanceste cu timpul. Unirea face puterea.
Vietnamezii si germanii au reusit, desi aveau regimuri complet opuse. RFG era in NATO iar RDG in T advers. Vietnamurile se luptasera pe viata si pe moarte. Romanii nu s-au dusmanit niciodata intre ei, doar temporar cu unii alogeni.
Dar nu s-a permis reunirea Germaniei cu Austria si nu s-a facut. Noi ce asteptam, indicatii?
Cred ca citirea unor carti despre istoria Basarabiei si a foarte detaliatului articol din wikipedia despre Republica Moldova ar fi ajutat mult.Autorul ar fi aflat ca numai 4 la suta din locuitorii R.Moldova sunt rusi iar folosirea limbii ruse ca prima limba a scazut de la 57 la suta in 1989 la 14 la suta in prezent .R.Moldova e azi mult mai romaneasca decat era in 1989. 82 la suta dintre locuitori s au declarat moldoveni ( romani) la ultimul recensamant ceea ce spune multe.In articol se exagereaza locul si rolul minoritatii ruse din Basarabia .Chiar nu e cazul.In privinta unirii cu Romania nici eu nu cred ca se va face ca in 1918 decat in caz de forta majora ci printr o integrare treptata in cat mai multe domenii.Romania are datoria de a ajuta permanent Basarabia mai ales ca acum trece prin momente grele E nevoie de solidaritate reala. De asemenea cred ca in viitor Romania si Basarabia vor forma o Confederatie mai degraba decat dizolvarea rapida a Basarabiei in statul centralizat si unitar roman.Oricum sângele apa nu se face.
Va aduceti aminte de mitingurile unioniste din perioada 1990-1992? De articolele de presa prounioniste? De ajutorul militar (arme, munitii, blindate si instructori romani) pe care Ro l-a trimis in RM cand se lupta cu separatistii RT?
Dar de cerinta de a se anula Pactul Ribbentrop-Molotov care a fost stopata de un specialist roman in politica de ieri si de azi care spunea ca pactul era deja anulat si inlocuit deci nu se mai poate anula?
Dar de campaniile contra basarabenilor incepute dupa 1996, cand micii negustori de peste Prut erau goniti de politie din piete, cand s-a desfiintat sectorul „rusilor” veniti din Basarabia in piata Obor, la Vitan si in provincie, cand erau considerati „contrabandisti” cu o sacosa sau portbagaj de marfa (in timp ce vecinii ucrainieni faceau si fac contrabanda adevarata, pe scara mare)?
Sau de controalele severe la magazinele basarabenilor, desfiintarea raioanelor/stand basarabene din galeriile supermarketurilor si controalele la magazinele basarabenesti din capitala care i-au dus in pragul falimentului?
Dar de cele mai bune pamanturi agricole ale Ro care in loc sa fie lasate in proprietate romaneasca (de stat sau privata) au fost vandute strainilor (desi legea romaneasca nu a permis niciodata vanzarea pamantului catre straini!) de i-a speriat pe basarabeni ca vor pati si ei la fel!
Deci cam degeaba vor unire cam trei sferturi din romani, daca autoritatile se comporta asa. Mai exista Podul de flori de peste Prut?
Mai exista colaborarea stiintifica, medicala si militara intre noi?
S-a dat vreun raspuns serios si hotarat ambasadorilor care sustin public independenta RM, adica neunirea cu tara?
Deci curentul unionist initial a devenit antiunionist la nivelul de decizie. Si ne mai miram patriotic…
Dvs chiar credeți tot ce scriu Popescu, Ionescu sau Georgescu în Wikipedia?
Nu am nici o dorința de a vizita Wikipedia, dar ultimele statistici din Basarabia arata ca numărul celor care s-au declarat moldoveni este << decât al celor care s-au declarat români. A vorbi limba asa zis moldoveneasca nu implica automat și dorința de a te unui cu România.
Chiar faptul ca oamenii se declara moldoveni este foarte îngrijorător, în special când în formularele statistice exista și un loc pentru romani. Prostia celor care mai cred într-un popor (de națiune nici ca poate fi vorba) este fără margini. Ei sunt victimele sau actorii acttivi ai propagandei rusești.
Nu vad unirea cu Romania prea curand. Tocmai am vazut la TV demonstratii ale partidului Shor cu slogane in limba rusa despre…. dictatura Maia Sandu. Radeti? Asa e propaganda Rusiei…pare neverosimila, comica, daca nu tampita ,dar ea exista si se face cu rachete ,tancuri,avioane. Lavrov zicea de curand „Astăzi, Statele Unite şi sateliţii lor duc un război hibrid total contra noastră pe care l-au pregătit timp de mulţi ani, folosindu-se de extremiştii naţionalişti ucraineni”.
Eu am fost la Chisinau de mai multe ori. Oriunde se vorbeste ruseste,sigur si romaneste.
Nimeni nu doreste ca asa ceva sa se intample in Romania. Cat despre unirea prin UE ….UE are darul de a da ajutoare, sprijin politic si economic ,dar atat…Rusia insa este gata sa preia Rep.Moldova oricand,un stat sarac,prabusit din cauza coruptiei, si a masivei influente rusesti care a existat si exista tot timpul.
Republica Moldova nu e Ucraina…are numai cateva milioane de locuitori. La nevoie,Rusia o va ocupa in 24 de ore, cam atat estimeaza prietenii mei de la Chisinau.
Moldova E apărată în primul rànd de Ucraina, geografic și strategic.
Idealul ar fi ca Moldova să devină stat membru al UE. Politic e dificil, dar se poate. Economic vorbind, o țară mică, dar cu un potențial agricol interesant, hai că se poate, se găsesc fonduri și investitori. Strategic e o cu totul altă problemă, mai ales în contextul actual. Aici e bătaia peștelui.
Idealul cui ar fi ăsta? 😀
Sigur nu al putiniștilor.
I-as sugera autorului- istoric fiind- sa se aplece asupra modului in care Romania Mare a tratat Basarabia – ca ruda mai saraca, tinuta la coada mesei- dupa Marea Unire.
Ăsta-i punctajul Rusiei!
Da, nu mai sariti asa, ca nu e „punctaj”. Daca o fi si Rusia cu aceleasi texte, e doar dovada ca Rusia stie cum sa actioneze.
Din pacate, aste e relaitatea – este greseala Romaniei. In cei 22 de ani, Romania nu a avut o actiune concentrata pe asimilarea noii provincii. Nu i-a facut sa se simta parte a Romaniei. In schimb, rusii au venit cu strategia lor care functiona: schimburi de populatie, educatia sistematic antiromaneasca (romanii sunt fascisti, moldovenii nu sunt romani, etc). Le-a fost foarte usor s-o faca, dupa ce Romania nu facuse mai nimic (in afara de a aduce o administratie inepta).
Da, in interbelic, s-a investit mult in Cadrilater, ca era mai atractiv: castele romantice, vacante la mare…
Spre deosebire de rusia care a pus Moldova in capul mesei. Va dati seama ca propagati retorica antiromaneasca a rusiei in Moldova? In prima jumatate a anilor 80 mama mea a facut o excursie clasica in URSS. Cea mai ieftina si mai rentabila. Chisinau-Kiev. Ruta clasica de bisnita. Vindeai tot ce duceai din Romania la Chisinau (haine, strampi, creme, etc.) si cu rublele castigate cumparai din magazinele pentru turisti de la Kiev tot ce nu prea gaseai prin Romania (aspiratoare, mici televizoare portabile, caciuli de blana, radio VEF care prindea Europa libera ;), magnetofoane). Dupa ce a vazut in ce saracie crunta traiesc moldovenii, la hotel a plans in hohote vreo 3 seri la rand, avand remuscari ca le-a luat banii la sarmanii aceia pe tot felul de produse care chiar si in Romania epocii de aur erau banale pentru omul de rand. In toate pliantele turistice aduse din RSSMoldoveneasca scria despre crimele produse de fascistii romani si germani. Da.
Domnule A. Cristescu – Romania – asa cum era jefuita si saracita – dupa WW! a facut „tot ce a putut” pentru Basarabia REVENITA la patria mama ! In anii ‘920 – 26 au fost numiti si trimisi in Basarabia cei mai multi absolventi ai Scolilor Normale – azi – INCA – zise Pedagogice , care preparau si scoteau invatatori Am avut in familie o sora a tatalui meu si sotul ei – ajunsi invatatori in Basarabia – soldati in misiunea de a „de-rusifica” provincia de agresiva politica de rusificare a Imperiului Tarist ( ca sa nu uitam nici si mai dura politica de rusificare a URSS ! Dela ei am aflat de marea lupta dusa de invatatorii romani – tineri absolventi – invatatori incepatori – in Basarabia – Credeti ca a fost prea putin ? Chiar daca este numai un aspect – eu cred ca a fost esential – baza luptei ! Si – prin 1970 , cand eram pe drum – cu tranul – spre Moskova – in gara Chisinau – la trenul local de navetisti – am fost incantat sa aud vorbindu-se o curata limba romaneasca – erau tarani din imprejurimile Chisinaului – navetisti !
In 1990 s-a recunoscut independenta Moldovei ca sa se amane unirea.
In prezent ni se induce tot timpul ca unirea se va face in UE, alta amanare.
Daca vrei unire o faci indiferent daca ceilalti sunt saraci sau bogati sau au probleme sau nu.
Basarabia si Bucovina si Bugeacul au fost candva in Romania.
Corect articolul, si eu cred aceleasi lucriri de multa vreme. Unirea cu R.Moldova nu prea e posibila si nici prea dorita in acest moment, si apoi ar tb rezolvata pb transnistriei intai. R. Moldova ar trebui sa renunte la transnistria, care e doar un mic petec de pamant care pune insa piedici serioase in integrarea UE si NATO a lor. De fapt moldovenii nici nu au autoritrate ca stat in transnistria. Apoi economic R. Moldova sunt in galeata, dar tb ajutati si cu energie, bani, investitii, si chiar ajutati militar, antrenare, echipamente, etc. Chiar daca unire nu se poate face, sunt totusi romani (o mare parte din ei), si tb ajutati sa intre in UE, a.i chiar rusofonii sa uite de rusia, si sa adopte stilul de viata si valorile occidentale.
Reiau un comentariu la un articol anterior pe aceiași tema.
1. In România nu exista politicieni patrioti/nationalisti. Acest cuvânt pare azi perimat dar când toate marile puteri, mai putin amenintate decat noi, se simt îndreptățite sa pedaleze pe nationalism noi stam cu căciula în mana și așteptăm să decidă alții în chestiuni care ne privesc în mod direct.
2. Pentru moment ajutorul economic către Chișinău este extrem de mic. Pentru marile puteri occidentale (USA și EU) republica Moldova prezintă un interes minor.
Nu are o poziție strategică importantă (nici măcar ieșire la mare), armata, resurse naturale și nici măcar resurse umane. Basarabia (prefer acest cuvânt, desi a fost inventat de rusi, dar in perioada interbeiica Romania l-a acceptat, Republica Moldova este o provincie romanesca ocupata temporar de rusi) nu este importantă nici măcar în contextul războiului din Ucraina. Ea devine o problema de rezolvat doar după o victorie clara a Ucrainei, care ar duce la evacuarea rușilor din Transnistria și probabil cedarea acestui teritoriu către ucraineni. Povestea unui schimb pentru Bugeac rămâne doar un vis frumos in care nu crede mai nimeni.
In fapt atat Bugeacul cat si Transnistria ar fi niște mere otravite pentru Romania, o zona secuiasca chiar mai periculoasa.
3. Unirea cu România se va face când basarabenii vor voi asta. Ori dincolo de dificultatea ștergerii a150 ani de rusificare (mai ales cei de după 1944) cel mai mare obstacol este inapetenta birocrației locale de a închide prăvălia. Cati politicieni romani vor sa facă o reorganizare administrativa in Romania și sa reducă numărul de județe și comune? Și monstruoasa coaliție are peste 60% in Parlament. Credeți că un astfel de fenomen nu exista în Basarabia? Sa nu uitam ca în perioada interbelica regatul roman a făcut greșeala de a aduce o administrație românească din alte provincii, în special din Oltenia, ceea ce a trezit resentimente chiar și printre basarabenii devotați cauzei românești. Basarabia are guvern, o administrație centrală si locala proprie, etc oameni care se simt importanți deși sunt reprezentanții celui mai sărac stat din Europa. Aceștia sunt principala piedica în calea unirii cu România.
Basarabenii vor voi unirea doar când le va ajunge cuțitul la os și când România va avea lideri credibili, carismatici, hotărâți și naționaliști. Pana atunci fac demonstrații la Chișinău pentru câțiva lei (moldovenesti) plătiți din conturile lui Ilan Shor.
Foarte corect si realist! Dincolo de afinitatile culturale, istorice, de limba si de neam, vor conta:
1. Modul in care s-ar dori unificarea administrativa si convingerea elitelor politice locale sa accepte retrogradarea sau nu la nivel regional, judetean. Cam greu!
2. Gravitatea situatiei geopolitice – ca si in 1918 când in prima faza s-a dorit doar ajutorul armatei romane vs fortele bolsevice dar si ucraineene. Nici atunci, ca si acum, basarbia nu prea se putea apara. Abia apoi s-a negociat si s-au făcut pasii spre unificare. Fara a face o paralela cu situatia de acum, in acea perioada proiectul unui viitor stat ucrainean urmarea destul de serios includerea basarabiei in componenta sa. Au fost si demersuri diplomatice in acest sens.
In rest ma întreb, istoric, de ce nu au ramas Germania si Italia fractionate in continuare in sute de statulete in sec XIX? Si daca ele au preferat unificarea noi de ce nu am tinde spre acelasi ideal?
De asemenea, este dreptul spaniei de a dori sa rămână un stat cu catalunia in componenta o problema proprie sau a uniunii europeene?
Apoi, avem acelasi drept ca si RFG sa ne dorim integrarea intr-un singur stat si nu in cine stie ce uniuni mai mult sau mai putin durabile in timp. Deocamdată Romania si Moldova medievala au, sau au avut, mai multa rezilienta in timp decât UE, URSS sau alte entitati similare.
Autorul scrie din Cluj. Aplicand aceeasi masura, chiar si ca roman, i-ar fi convenit, poate? sa fi scris din Kolozsvar parte a federatiei (conform unei ultime încercări de salavare a imperiului) dunarene austro-ungaro-yogoslavo….romana ? E simplu sa emiti judecati atunci când sacii ti-s in caruta!
Un unchi de-al meu din ARAD ,român ardelean get beget a terminat Seminarul teologic de la CHISINAU in 1936,exact in clădirea pentru care s-a făcut atat de mare tapaj in ultimul timp. A murit la 1 an după ce a fost eliberat din inchisoarea de la PERIPRAVA UNDE A STAT 14 ANI CA DETINUT POLITIC impreună cu un fost coleg basarabean ajuns preot in Muscel.La iesirea din închisoare pentru ca nu a avut la cine sa se mai intoarca in Basarabia natală,familia fiindu-i deportata in Siberia s-a calugarit la mînăstirea HODOS-BODROG nu departe de Arad.Asa am aflat ,adolescent fiind, ca exista o provincie românească cu numele de BASARABIA cu toate peripețiile ei. IN REST, SA VA DEA DUMNEZEU SĂNĂTATE LA TOȚI.Detractori ai ei ori iubitori de PATRIE.
Unirea ar fi în avantajul Republicii Moldova, dar marea majoritate a populației de peste Prut nu o dorește, ar fi ca în bancul cu bătrâna care a fost ajutată să treacă strada dar ea nu voia să traverseze. Pentru România, unirea ar aduce o multitudine de probleme nu numai de ordin intern ci și cu UE și cu NATO. Și atunci de ce se tot ridică în spațiul public problema asta irealizabilă pe termen scurt și mediu? În afară de tulburarea apelor în Republica Moldova și de întărâtarea discursurilor antiromânești lansate de la Moscova, nu văd alte consecințe. Oare asta se urmărește?
Republica Moldova nu e un stat viabil pe cont propriu, e doar un fel de Transnistrie mai mare: dacă n-o ține Rusia de la spate, nu stă sigură în două picioare 😀
Odată cu destrămarea Federației Ruse, Republica Moldova are toate șansele să redevină un teritoriu al brigandajului (tâlhăria la drumul mare) așa cum era în anii ’90.
Războiul din Ucraina a însemnat un număr imens de arme de foc individuale devenite brusc accesibile pentru marea masă a populației, iar urmările se vor vedea destul de curând. România nu va putea tolera un teritoriu al fărădelegii la propriile frontiere, iar ”marea majoritate a populației de peste Prut” va vota unirea cu ambele mâini. Dar să nu anticipăm 😀
Normal ar fi că rep.moldova să se unească cu cei care au făcut România, iar voi cu tot Sudul Dunării de unde ziceți că v-ați scurs pe aici, și cu Ungaria voastră muma și mama bună, ca Ungureni și ungrovlahi din Bania Banatului Voevodinei.
Ok?
Atunci, arătați ne ce ați fi facut voi vreodată in neam de trădători și dezertori, pentru România, cu care in mod evident nu aveți multe in comun, iar noi vo arătăm pe a noastră.
La urma urmei Neonaziștii transnistriilor inexistente, care de idioți ori ba faceți jocurile lui Putin, toți am fi venit din Africa la un moment dat, e demonstrat științific asta, și ca atare din Sudul Dunării – doar că unii au fi venit cu zeci de mii de ani înaintea voastră și a africanilor ce vor sa vina! De ce nu vor toți africanii ăștia puri și de neam să rămână în Africa lor, deși aici e plin, va las pe voi sa ne răspundeți.
Sincer nici măcar nu cred că noi vorbim aceeași limbă – propaganda se face doar într-un anumit fel, dacă vrei să prindă!
Deoarece nu veți putea demonstra in veci că există în limba română Dunarenia, Mureșenia, Timiș Enia, Siretenia… cum inventata Olteniei, ori că Krayowa și Bolgrad sunt denumiri românești; ori toți banii, baneselele, radovanii, mircii și vlazii la origine Latini!
Basarabia a fost tranzacționată ca la târgul de vite. Și de-o parte și de cealaltă. Acest colțișor.de plai s-a aflat/ se afla in bătaia lingorii de la Răsărit. Multă vreme Patria Mamă s-a spălat pe mâini de orice preocupare, limitandu-se să dorească binele tuturor, gaze rusești, Pax RuSSa. Iată că pacea mondială a suferit acum o lovitură devastatoare. Ursul siberian, turbat de revizionism istoric, însetat de sânge și stăpânire, lovește și ataca. Întreaga lume, și mai cu seamă națiunile mici, își întorc azi privirea către Vest, către SUA. Invazia Dictatorului Roșu împotriva Ucrainei nu este decât un preludiu. Criminalul Putin speră că poate repeta, pe o scară mai mare, acel proces de a distruge statele unul câte unul. Visul unei nopți de fiară…Visurile nebuloase ale lui Putin de a continua politica Ecaterinei a II-a și a țarului Alexandru I, nu înseamnă altceva decât incorporarea sub poalele Kremlinului a Republicii Moldova. De aceea Tiranul își face loc încetul cu încetul, asemenea unei cârtițe care găurește prin întuneric galerii, afânând pământul sub temeliile Moldovei independente… Pentru asta, Apocalipticul Cârmaci racolează căpitani de ticăloși ticalositi. Sponsorizata de Moscova, Gruparea Criminal-politica Sor nu poate rata împuternicirea data de capii Kremlinului: aceea de a reabilita haosul, împănandu-l cu destul fast și suficientă demagogie. In Fetideratia RuSSa, rușii nu se revoltă, nici măcar în somn. In Republica Moldova, drojdia mahalalelor, rusofilii, russofanii, capetele seci turmentate protestează, dar nu moca. Căci Diavolul – harambasa, infractor, recidivist, gangster, oligarh oligofren – ispitește acolo unde știe că există slăbiciuni. Rea-credință, hamesenie. Diavolul pune in undita rama cu care știe că ademenește. Nu sunt antisemit, dar… După ce am văzut gloata condusă de individa penală Tauber și alte mutre de corcituri, am ajuns la concluzia că avem de-a face cu un scenariu copiat la indigo. Că ordinea creștină din Basarabia este in pericol. In 1940, la cedarea Basarabiei, cetele de evrei au ucis 42.000 de ostași români și câteva sute de ofiteri. Obligația Romaniei și a Occidentului este să facă tot ce le stă în putinta pentru a o sprijini pe doamna Maia Sandu și pe toți cetățenii. Unificarea. Iliescu a respins oferta…Unificarea va avea loc, într-o altă existența. Până atunci, să ținem ideea vie, pana când climatul social, moral, spiritual și politic va permite. Avem nevoie de oameni mari, adevărați grăniceri ai Neamului. Oamenii Mari au făcut România Mare. Oamenii mici, nimicniciile fac valuri…
După ce elita României, cei care au contribuit esențial la unitatea poporului român, și o bună parte a a clasei de mijloc de la sate și orașe au fost distruse sau chiar ucise în închisorile comuniste din timpul ocupației rusești, după zeci de ani în care românii au suferit sofisticate operații de spălare pe creier, aceasta este situația din ziua de astăzi. Este absolut deprimant să vezi oameni educați, cei care se presupune că educă generațiile tinere în spiritul culturii naționale și al dragostei de țară și neam (sună rău așa ceva în ziua de astăzi, sunt conștient de asta, dar îmi asum riscul) că militează pentru abandonarea acelor valori pe care înaintașii noștri, cei care au și-au dat viața pentru țară, le-au considerat sfinte. Cetatea României nu este atât de mult asediată de dușmanii externi cât este trădată de sufletele mici are celor din interior. Comparați vă rog articolul ăsta cu spiritul de luptă al ucrainienilor atunci când aproape nimeni nu le mai dădea vreo șansă în fața tăvălugului rusesc, cu refacerea statului Israel după milenii de pribegie, sau cu alte popoare mai apropiate sau mai îndepărtate care își apără unitatea de neam și de cultură zi de zi. Veți spune probabil că românii sunt prudenți, privesc lumea în mod realist și modern, pentru a nu spune că este vorba de lașitate, suflete mici, lipsă de perspectivă pe termen lung, și individualism dus la extrem.
Autorul pare a fi mândru că până acum nu a călcat dincolo de Prut și deci nu are nicio idee despre ce anume se întâmplă acolo, nici măcar nu are contacte la nivel măcar profesional cu românii de acolo, dar se aventurează în excursii mentale sofisticate care nu sunt decât castele de nisip.
Un punct de vedere mai pertinent si mai frumos argumentat nici ca se putea! Multumiri Domnule Ghoendea!
Autorul a uitat sau a omis sa mentioneze la etnii si minoritatea gagauza. O populatie adusa din Bulgaria pentru a fi salvata de opresiunea turcilor si care este devotata si supusa „tarului” care i-a salvat si i-a improprietarit, in niciun caz administratiei locale, care i-a primit cu scepticism.
La care se adauga relatia cu localnicii, cu ale caror proprietati au fost improprietariti prin ordin de la „tar”.
Se pricep rusii sa creeze conflicte mocnite pe care doar puterea centrala sa le controleze. E plina harta Imperiului Rus …
Stimate domn, ar fi o mare placere pt. mine .
sa stam de vorba la un pahar de vin
logo corriere del ticino
StoriaRadici e barbarie dell’Antisemitismo in Romania
La tragedia dell’Olocausto degli ebrei romeni: dal nazionalismo fascio-clericale di Condreanu all’alleanza con i nazisti di Antonescu
Antonescu e Condreanu
AMEDEO GASPARINI
24.04.2023 15:21
Ritenuta fuori dai flussi della Storia, troppo nell’entroterra senza essere il granaio ucraino per la Russia, troppo a Nord per toccare l’Egeo, per secoli la Romania è stata disprezzata dalle aristocrazie europee, in primis dall’impero austroungarico, i partner più naturali di Bucarest. Il paese non era situato nei progetti di ambizione territoriale di alcun sovrano dell’Europa occidentale e centrale; molte erano le provincie agricole, pochi i collegamenti che l’avrebbero resa la porta tra Occidente e Oriente. Progressivamente, l’intellighenzia delle grandi città romene iniziò però a guardare alla Francia come evoluzione politico-culturale. Sebbene Budapest sia considerata la Parigi dell’Est, alcuni intellettuali avevano sognato di trasformare la capitale romena nella Parigi dei Balcani. Tuttavia, il processo di unificazione della Romania avvenne solo nel 1878, quando lo Stato ricevette riconoscimento internazionale. Il paese sui Carpazi continuava a guardare alla Francia, della cui Belle époque prese solo il rampante Antisemitismo.
Naturalmente, l’odio antiebraico precedeva la nascita dei totalitarismi anche in Romania, dove l’Antisemitismo era radicato da secoli – il più noto poeta romeno dell’Ottocento, „Mihai Eminescu,”📔aveva composto diversi versetti antisemiti.📝Nella Prima Guerra Mondiale la Romania raggiunse l’Entente nell’estate 1916, ma presto soccombé agli imperi centrali: il sistema di difesa era quasi inesistente. Quando la guerra finì – con la disfatta di Vienna e Berlino – la nuova Costituzione prevedeva l’esplicito intento di escludere gli ebrei dalla cittadinanza del neonato Stato. Nel 1918, la Romania aveva beneficiato di importanti territori, specialmente a spese dell’Ungheria, e dalla Moldavia,mutilata dal Trattato di Trianon del giugno 1920. Allo scoppio della Seconda Guerra Mondiale, il paese maturò una fama legata all’Antisemitismo; in seguito, la brutalità con cui gli ebrei romeni furono eliminati scosse persino i nazisti.
Il genocidio ebraico, animato dall’odio antigiudaico diffuso e stratificato in Romania, fu particolarmente cruento: questo si collegava direttamente al fanatismo religioso cristiano radicato nel paese. La stagione dei diritti degli ebrei durò dal 1923 al 1934. Bucarest entrò poi in guerra nel febbraio 1941 come Stato vassallo della Germania nazista, che dalla regione sul Mar Nero importava diverse risorse naturali che avvantaggiavano i tedeschi in materia energetica. Particolarmente nelle campagne rumene, l’Antisemitismo cresceva assieme al consenso per le forze fasciste e nazionaliste, nonché per l’odio antibolscevico e l’ingombrante vicino sovietico. Gli ebrei – circa settecentocinquantamila alla vigilia della Seconda Guerra Mondiale, il due per cento della popolazione romena, nonché la terza comunità ebraica d’Europa – vivevano grosso modo nelle grandi città. Stereotipati dagli anni Trenta, come avveniva nell’Europa occidentale, dal movimento locale di estrema destra della Guardia di Ferro diCorneliu Condreanu.
Il template era sempre lo stesso: l’ebreo responsabile di deicidio, l’ebreo accumulatore di denaro. Fascista convinto, Condreanu aveva conferito una dimensione ultrareligiosa cristiana, nazionalista, anticapitalista e anticomunista all’Antisemitismo in Romania. Un qualcosa che non apparteneva alla Germania di Adolf Hitler, tantomeno all’Italia di Benito Mussolini, che del Fascismo clericale non ne volevano sapere. Guidata da Ion Antonescu – Primo Ministro e conducãtor dal settembre 1940 all’agosto 1944, cresciuto nel culto di Condreanu e che costrinse Re Carlo II ad abdicare – lo Stato romeno importò e affinò nel paese le misure antisemite del Terzo Reich. Nella gazzetta ufficiale, il Monitorul Oficial, vennero pubblicate trentadue leggi e trentun decreti di caratura antisemita. Il governo fascista mise in giro la falsa voce secondo cui gli ebrei incitavano la popolazione contro il regime e favorivano i comunisti sovietici. Non era vero.
L’episodio più grave di barbarie antiebraica si verificò tra il 28 e il 29 giugno 1941; qualche giorno prima la Germania aveva lanciato l’operazione Barbarossa per l’invasione della Russia a cui la Romania partecipò. Il cosiddetto pogrom di Iași fu parte dal”principato Moldavo 🇲🇩 uno dei più tremendi nella Storia europea; scatenato appositamente dalle forze del regime militare, sotto il quale perirono per l’occasione oltre tredicimila ebrei. Seguì poi il massacro di Odessa, precedentemente conquistata dalle truppe di Antonescu. Tra il 22 e il 24 ottobre 1941 dai venticinquemila ai trentaquattromila ebrei vennero uccisi o bruciati vivi dalle forze di occupazione. I sopravvissuti vennero evacuati nel gennaio 1942 e trasferiti in una lunga marcia della morte fino ai campi di concentramento limitrofi; non in Polonia, com’era desiderio degli alleati nazisti. Quando le truppe sovietiche “liberarono” la regione, nell’aprile 1944, a Odessa erano rimasti poco più di settecento ebrei vivi; prima della Seconda Guerra Mondiale erano circa centottantamila.
Il regime di Antonescu, ha scritto Hannah Arendt ne La banalità del male, «varò anche le leggi antiebraiche che furono le più severe d’Europa, più severe perfino di quelle approvate in Germana […] Lo stesso Hitler intuì che in questo campo la Germania rischiava di farsi battere dalla Romania». D’altra parte, «in Romania perfino le SS rimasero sbalordite […] di fronte agli orrori dei colossali pogrom spontanei, di tipo tradizionale: spesso intervennero per impedire che gli ebrei fossero letteralmente scannati, in modo che l’uccisione potesse avvenire con sistemi che a loro giudizio erano più civili. Non è un’esagerazione dire che già nell’anteguerra la Romania era il paese più antisemita d’Europa. E anzi, già […] nel 1878 le grandi potenze avevano cercato di intervenire, mediante il Trattato di Berlino, e d’indurre il governo rumeno a concedere la cittadinanza ai suoi abitanti ebrei, sia pure lasciandoli al rango di cittadini di seconda classe». Le modalità dello sterminio, dopo le strazianti evacuazioni e deportazioni per l’Europa orientale, furono particolarmente crude, specialmente nella regione della Transnistria, piena di fosse comuni, dove assieme agli ebrei perirono anche molti ucraini.
La successiva rottura con Hitler da parte di Antonescu – per il quale il problema ebraico era uno dei tanti problemi della Romania, non il principale come per i nazisti – non fa differenza nel numero astronomico di vittime nel breve periodo di terrore antiebraico in Romania. Tuttavia, le responsabilità dei soldati e della popolazione, che aveva covato e nutrito l’Antisemitismo nei decenni, non possono essere dimenticate. «Il suddito ideale del regime totalitario non è il nazista convinto o il comunista convinto, ma l’individuo per il quale la distinzione fra realtà e finzione, fra vero e falso non esiste più», ha scritto Arendt. Sebbene la sconfitta dell’Asse a Stalingrado cambiò le sorti della Guerra e inclinò la relazione Bucarest-Berlino, non si può obliare l’efferatezza del destino degli ebrei di Romania negli anni Quaranta. Antonescu rifiutò di trattare la resa con i sovietici e non voleva apertamente tradire l’alleato tedesco. Re Michele I, figlio di Carlo II – che aveva simpatizzato con la Guardia di Ferro per poi bandire il movimento nel 1938 – lo convocò al Palazzo Reale, lo destituì e lo fece arrestare; fu consegnato ai sovietici, che lo fucilarono nel giugno 1946.
Le motivazioni erano legate ai rapporti con i nazisti, più che alla morte di centinaia di migliaia di ebrei nell’Olocausto e di circa cinquemila Rom. Considerati agenti dei comunisti, spie e antinazionalisti, migliaia di ebrei romeni non vennero inghiottiti solo a Iași e Odessa; rappresaglie antiebraiche si verificarono anche a Bogdanovka e Akmecetka. Antonescu – la cui matrigna e prima moglie erano ebree – secondo un rapporto di Elie Wiesel venne ritenuto personalmente responsabile dell’Olocausto degli ebrei romeni, ma è difficile immaginare un odio così strutturato, se prima – nell’arco di diverse generazioni – l’Antisemitismo non fosse stato radicato e covato in Romania. L’accelerazione di quell’astio virulento iniziò a montare dall’Ottocento e assunse materializzazione verbale nella politica degli anni Trenta del nuovo secolo grazie a Condreanu e ad altri sgherri fascisti, nazionalisti, bigotti. «Il metodo rumeno di deportare gli ebrei consisteva nell’ammucchiare cinquemila persone in carri-bestiame e nel lasciarle morire per soffocamento mentre il treno per giorni e giorni viaggiava senza meta per la campagna. Dopo di che, uno dei divertimenti preferiti consisteva nell’esporre i cadaveri nelle macellerie ebraiche», ha ricordato Arendt. Erano circa ottocentocinquantamila gli ebrei rumeni; alla fine della guerra ne rimasero la metà.