miercuri, septembrie 23, 2020

Despre Rusia, cu tristețe

Noi suntem legați nu doar geografic. Geopolitic, ce se întâmplă în Ucraina e o proiecție a Rusiei față de fostul spațiu socialist, revenirea la zona de influență pe care imperiul rusesc și apoi Uniunea Sovietică a avut-o în zona noastră. (…) O vedem pe Rusia cum se implică în procese politice în diferite state, o vedem cum acționează cu forțele sale speciale, cu spionii săi pe tot spațiul acesta. Ce se întâmplă la noi reprezintă un mare risc pentru alții. Dacă mâine dispare Ucraina cu aspirațiile sale europene și euroatlantice, de fapt frontiera se va muta la granița cu România.”

Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei la București[1]

Acest articol este construit pe reflecțiile mele legate de Rusia de astăzi și ambițiile sale de mâine, iar nevoia de a-l scrie a apărut dintr-un fapt aparent banal, un schimb de idei cu un amic apropiat care crede că, deși este adevărat că Federația Rusă se comportă arbitrar pe scena internațională, nu diferă fundamental în atitudinea pe care o afișează de alte mari puteri ale lumii, așa cum sunt Statele Unite ale Americii, mai nou China și, desigur, statele Europei Occidentale.

Ori, dacă este așa, atunci ceea ce ar trebui să facă România, în acest context internațional și regional complicat, ar fi să nu se mai mulțumească să pună totul pe-o carte, considerând că aderarea militară la NATO și integrarea în Uniunea Europeană sunt suficiente, ci să înceapă să construiască în primul rând o relație pragmatică și cu Federația Rusă, dar și cu China. În privința Federației Ruse, crede amicul meu, pentru că este situată în vecinătatea apropiată, obligația de a fi pragmatici în privința relațiilor economice și comerciale și creativi în relațiile diplomatice este de prim ordin.

Precizez de la început că nu sunt tocmai de acord cu această abordare, dar accept ideea că ar fi fost de dorit să putem spune astăzi că avem relații bune cu Federația Rusă. Doar că, nu-i așa, pentru un vals sau un tangou este nevoie de doi parteneri care să-și armonizeze mișcările; în limbaj diplomatic un dans reușit se numește respect reciproc, care se alimentează din tratamentul egal. Din nefericire, Federația Rusă trăiește alimentându-se cu un soi de manie a grandorii, ce-o determină să-și disprețuiască vecinii și să-și desconsidere partenerii. Iar acesta este un fapt.

Mutând foarte puțin cadrul discuției, observ că în aceste zile Ion Iliescu, după o destul de lungă perioadă în care nu a mai apărut în viața publică, a decis să acorde un interviu agenției ruse de presă TASS[2], ceea ce pe mulți comentatori i-a făcut să aprecieze că, deși ajuns iată la respectabila vârstă de 89 de ani, fostul președinte nu reușește să se desprindă de afinitatea față de marele vecin de la răsărit. Este foarte posibil să fie așa, iar eu am remarcat, urmărind declarațiile pe care le-a făcut în interviul acordat jurnalistului Nikolai Morozov, un tipar și redau aici câteva din afirmațiile domniei sale pe care-mi întemeiez observația:

După niciun criteriu valid, relațiile actuale dintre România și Rusia nu pot fi caracterizate drept normale și satisfăcătoare. Aș vrea să deschid o paranteză: viața la limita imperiilor nu este niciodată comodă pentru țări precum România, și nu toate amintirile istorice sunt dintre cele mai plăcute. Cea mai mare greșeală este să le absolutizezi pe cele neplăcute, și să nu găsești nimic bun în trecut. Asta înseamnă un mecanism de veto asupra oricărei încercări de normalizare a relațiilor cu acela pe care-l declari pe moment adversar pe vecie.

În cazul nostru un motiv de veto este tezaurul. Da, este o problemă în suspensie, de asta am convenit cu președintele Putin un mecanism de discuții pe această temă, pentru a găsi soluții. Am lăsat problema istoricilor. Din păcate ea a revenit în zona politicului. Restul îl cunoaștem. În fond, relațiile sunt bune atunci când vrem să fie bune.

Deocamdată în România nu există nevoia unor relații bune cu Rusia. În Ungaria, da. În Polonia, da. În Cehia, Slovacia, da. Chiar și în țările baltice. Și cred că națiunile respective ar avea mult mai multe de reproșat trecutului în relația lor cu Rusia. Dar câtă vreme există nevoia acestor relații normale, istoria încetează a mai fi mijloc de veto. Și nu cred că asta le face mai puțin membri responsabili ai NATO și ai UE. Pur și simplu politica externă a României trece printr-un moment nefericit, de lipsă de viziune.

Îl am pe-un taler pe amicul meu, care vrea să fim creativi și pragmatici în relația cu Federația Rusă, considerând fără vreo agendă ascunsă că a venit timpul să lăsăm deoparte prejudecățile și complexul de inferioritate și să construim o politică externă inteligentă între București și Moscova, iar pe celălalt taler al deliberării pe Ion Iliescu, care-mi aduce aminte de personajul lui Michel Houellebecq din Supunere, François, un tip care adoptă formal islamul, atât timp cât nu este altă cale pentru a se recupla la viața socială și profesională.

În cazul lui Ion, tânărul care la vârsta de 23 de ani a ales să se înregimenteze în rândurile celor care promovau noua religie a comunismului victorios, supunerea a venit firesc; lui François, la cei 44 de ani ai săi, i-a fost mai greu. Dar a meritat în cazul amândurora să facă pasul. Doar că, 36 de ani mai târziu, lui Ion i se cere să-și nege religia pe care a propovăduit-o, iar el a făcut formal și acest lucru.

Ceea ce i-a fost însă imposibil să facă, după mai mult de trei decenii de supunere, a fost să rupă și lanțurile cu care profeții comunismului i-au legat sufletul: autoritarismul drept conduită politică, preeminența Moscovei în regiune și credința că politicienii, profeții de partid adică, sunt mai egali decât ceilalți cetățeni ai patriei. Cu alte cuvinte, asemeni teoriei socialismului științific, libertatea clamată de cetățean este un moft, iar istoria devenirii umane nu are drept de veto decât dacă și în măsura în care confirmă teza că acumulările cantitative duc la salturi calitative.

Paranteza despre Ion Iliescu și credințele sale, greu încercate de inculparea în Dosarul (penal al) Revoluției, își are rostul său în articolul de față, pentru că admirația pe care fostul nostru prim președinte post-decembrist nu și-o ascunde (în interviul acordat TASS) față de oameni mai tineri decât domnia sa, cum sunt Viktor Orban sau Andrej Babiš, este legată direct de regretul că România a trecut pe lângă ”șansa” permanentizării unei guvernări de tip Dragnea, tocmai pentru că Bucureștiul a ezitat să strângă rapid relațiile cu Moscova autoritarului Vladimir Putin, care ar fi oferit garanții pentru remodelarea unei societăți a celor mai egali decât alții pentru cel puțin un deceniu de acum înainte.

Ori, exact în acest tip de perspectivă rezidă astăzi pericolul strângerii relațiilor cu Moscova, cel puțin atât timp cât la Kremlin tronează autoritar lideri care neagă perspectiva democratică, de inspirație liberală pentru Federația Rusă: prea mulți ”pragmatici” dornici să vadă și România guvernată autoritar stau la pândă, cu greu camuflându-se prin partide și centre informale de gândire, gata oricând să se scuture de poleiala liberală sau social-democrată pentru a întrona singura doctrină care le convine: conservatorismul marilor inegalități, doctrina supunerii celor mulți, în beneficiul celor puțini.

CHIPUL HÂD AL CONDUCĂTORILOR BLÂNDEI MAICI RUSIA

Diplomatul american Raymond G. H. Seitz, care în decembrie 1989 era adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa și Canada, și care l-a însoțit pe președintele american George H. W. Bush la istorica întâlnire cu Mihail Gorbaciov, liderul fostei URSS la acea vreme, ce a avut loc (mai întâi) la bordul crucișătorului Maxim Gorki, ancorat în Malta, în rada portului La Valetta, mărturisește că șeful Partidului Comunist al URSS a declarat la un moment dat[3]: ”Ceea ce nu-mi place este atunci când politicienii occidentali vor o Europă unită având ca bază conceptul de ’valorile occidentale’. Am fost prea mult tip acuzați de faptul că am exportat ideologia comunistă. Tocmai acest export se practică acum de SUA.

Desigur, Mihail Gorbaciov era un reformator pentru vremea sa și și-a asumat riscuri însemnate atunci când a luat decizia de găsi alte soluții pentru Uniunea Sovietică decât cele moștenite de la Lenin și Stalin; cu toate acestea, viziunea sa despre Europa nu diferă fundamental de cea pe care o promovează astăzi Vladimir Putin și pe care o definise ca moștenire și țarul Petru cel Mare[4].

Elementul de continuitate este reprezentat de Boris Eltîn, care, în ianuarie 1994, la o întâlnire cu Bill Clinton, formula cât se poate de explicit următoarea solicitare adresată Statelor Unite[5]: Îți cer un singur lucru. Dă Europa Rusiei. Statele Unite nu sunt în Europa. Europa ar trebui să fie treaba europenilor. Rusia este jumătate europeană și jumătate asiatică. (…) Poți lua toate celelalte state și să le oferi securitate. Eu voi lua Europa să-i ofer securitate. Sigur, nu eu. Ci Rusia. (…) În Rusia avem puterea să protejăm toată Europa.

(Nu știm dacă Vladimir Putin a repetat aceeași solicitare la întâlnirile sale cu Donald Trump, dar mă tem că, dacă a făcut-o, se prea poate să nu fi fost tratat cu un refuz la fel de tranșant.)

Ideea este aceea că liderii autoritariști ruși de astăzi, emanații cekiste și perfect instruiți în tacticile manipulării, și-au consolidat o strategie clară de divizare a Europei prin toate căile posibile. Recent, Le Monde publica un articol incendiar privind ”cuibul de asasini” al GRU din Alpi, pornind de la care G4Media a realizat o ”hartă” a spionilor ruși infiltrați în Europa[6], variantă pe care o redau și eu mai jos. Misiunea acestora – evidentă fie și prin faptul că este încredințată unei agenții militare de spionaj – este de a iniția acțiuni hibride de agresiune pe teritoriul Europei, cu scopul destabilizării Uniunii Europene și a țărilor care o formează, și nu numai.

G4Media trece în revistă (și le mulțumesc pe această cale) cazurile de spionaj și asasinatele identificate relativ recent (să zicem după anul 2007, în care Vladimir Putin își anunțase programul strategic de trecere de la echilibru la escaladare în relația cu Occidentul) în țări europene ca: Marea Britanie, Germania, Bulgaria, Lituania, Elveția, Franța, sau țări care întrețin relații bune cu administrația de la Moscova, ca Ungaria și Serbia.

Cazul ofițerului GRU Gheorghi Kleban, care fusese adjunct al atașatului militar rus la ambasada de la Belgrad, l-a pus pe președintele Aleksandar Vučić într-o situație destul de delicată, întrucât respectivul ofițer rus fusese urmărit de serviciile de contraspionaj sârbe care au ”documentat alte zece contacte ale lui Gheorghi Kleban cu surse conspirative, în cadrul a trei dintre care acesta a înmânat bani”[7], dar conducerea statului nu a avut nicio reacție până când presa nu a difuzat un film în care Gheorghi Kleban făcea o plată unui ofițer în rezervă sârb, care-i era sursă.

După ce a recunoscut situația, Aleksandar Vučić a ținut să sublinieze că ”relațiile dintre Rusia și Serbia au un caracter foarte special – ca între parteneri și aliați sau frați – astfel încât nimic nu le poate afecta”; totuși, vexat, președintele sârb a lăsat să-i scape și o notă de nervozitate, atunci când a dezvăluit că l-a convocat pe ambasadorul rus pentru explicații și l-a întrebat (probabil retoric): ”De ce?

Cazul Serbiei, trădată în relațiile sale de un Kremlin care nu are (și nici nu poate avea) prieteni ci doar interese, este pilduitor pentru cei care cred – cum este cazul, ca să mă opresc la un singur exemplu de pe la noi, al echipei de la Fundația Titulescu[8] – că România poate spera la construirea unor relații de vecinătate bune cu Federația Rusă. Și dacă exemplul din Serbia vecină nu ni se pare edificator, atunci poate ne ajută să reflectăm mai serios cazul Belarusului, vecinul și partenerul neabătut al Rusiei chiar și în vremurile grele de după destrămarea URSS.

Ei bine, foarte recent, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a avertizat (din nou) Kremlinul împotriva unei unificări prin constrângere între Belarus și Rusia, idee care este mult vehiculată de câțiva ani de Moscova, unde se teoretizează despre posibila (și necesara) fuziune într-un singur stat; de fapt aducerea pur și simplu a Belarusului în interiorul Federației Ruse, chipurile dând curs voinței poporului belarus.

Alexandr Lukașenko a recunoscut de fapt că a purtat unele negocieri cu Vladimir Putin pe această temă, dar vestea despre aceste negocieri a scos la Minsk oamenii în stradă, așa că președintele belarus a ținut să explice că: ”La ora actuală nu putem rezolva problema (unificării; n.r.) așa cum propune Rusia: să-l punem președinte pe cutare, să facem Parlamentul așa’…” și a avertizat că poporul belarus este ”preocupat de suveranitatea și independența sa”, prin urmare trebuie ”să ne punem calm de acord asupra esențialului și să arătăm acest lucru poporului rus”.

În mod evident, planul geopolitic al lui Vladimir Putin devine tot mai clar și el este acela de a forța crearea culoarului de la Marea Baltică la Marea Neagră, prin includerea în Federația Rusă a Belarusului, Crimeii și, în perspectivă, a sud-estului Ucrainei – așa numita Novorosia –, implicit a Transnistriei. Planul implică sacrificarea Ucrainei și supunerea la o presiune extraordinară a statelor NATO România și Bulgaria, pe flancul sud-estic, respectiv a Statelor Baltice și Poloniei, pe flancul nord-estic.

CE POATE FACE EUROPA, MAI ESTE DE FOLOS NATO?

În ultimele zile ale lunii octombrie 2019, Vladimir Putin îi face lui Viktor Orban o vizită la Budapesta sub pretextul afirmării frăției apărătorilor creștinilor prigoniți, mai cu seamă în Orientul Mijlociu, pe care Occidentul i-a lăsat de izbeliște. Întâlnirea celor doi are loc pe fondul unei întruniri organizată în capitala ungară, cu participarea episcopilor și preoților din Orientul Apropiat și Mijlociu, din Irak și Siria, care au purtat discuții despre cele mai bune soluții de a proteja creștinii prigoniți din acea regiune.[9]

Firește că, dincolo de lăudabila preocupare afișată de cei doi lideri autoritariști pentru soarta creștinilor prigoniți, evenimentul organizat de Budapesta țintea de fapt către culpabilizarea Occidentului, pe de-o parte, care și-ar fi uitat rădăcinile creștine – doctrina Orban, iar pe de altă parte să re-legitimeze intervenția rusă din Siria, sub steagul celei de-a Treia Romă, apărătoarea cu arma în mână a creștinismului – doctrina Putin.

De altfel ministrul de externe ungar Péter Szijjártó nu a pierdut ocazia să înfățișeze presei modul în care cele două capitale procedează ”altfel decât țările occidentale”, care s-ar strădui să evite implicarea în proiectele umanitare din regiune pentru că ”nu vor să facă diferența între musulmani și creștini”, care ar fi, chipurile, ”o formă de discriminare”. În schimb, ”Ungaria a furnizat 50 de milioane de dolari pentru construirea sau renovarea de școli, biserici și spitale ale comunității creștine” din Orientul Mijlociu și este ”singura țară care are un adjunct de secretar de stat însărcinat cu protecția creștinilor prigoniți în lumea întreagă”.

Exemplul de mai sus reprezintă una din cele mai insidioase campanii de manipulare pe care Moscova lui Putin și pionul său din inima Uniunii Europene, Budapesta lui Orban, îl servesc opiniei publice, sesizând că tema este sensibilă, dragă extremei drepte și aproape imposibil de abordat în cheia instrumentelor democrației liberale. O excelentă analiză LARICS, difuzată de presa noastră, dovedește faptul că Kremlinul și Budapesta au planuri comune în materie de manipulare prin social media, care reflectă de fapt existența unor planuri strategice comune mult mai ample și ambițioase de dezbinare a Europei.[10]

Ce poate face Europa democrațiilor liberale împotriva acestui tip de acțiuni insidioase, cum sunt cele ale lui Gábor Kubatov, membru FIDESZ și fost parlamentar al acestui partid, manager al proiectului trolilor virtuali – virtuális munkatárs – înființat în anul 2017, care postează disciplinat pe rețelele sociale mesajele concepute în laboratoare despre care nu au habar, dar care servesc planurilor concepute de Moscova și de Budapesta?

Sunt două planuri de acțiune: unul strict european, în esență politic și economic, și celălalt reprezentat de dimensiunea militară și de NATO. În general aceste două planuri de acțiune sunt și cele pe care Vladimir Putin le denunță, pentru că sunt extrem de eficiente atunci când funcționează la potențial maxim și pun o presiune căreia Federația Rusă îi face față cu greu. Nu întâmplător mesajele difuzate de centre obscure, cum este cel al trolilor virtuali din Szeged, de exemplu, încearcă să inducă neîncrederea și dezbinarea în Uniunea Europeană și în NATO.

Succesul lui Boris Johnson în alegerile din decembrie 2019, care a dat conservatorilor majoritatea necesară în Parlamentul Britanic pentru a duce la bun sfârșit Brexit, i-a dat Moscovei speranțe; iar planul următor nu poate fi altul decât acela de a submina cât mai eficient relațiile dintre Franța și Germania în primul rând, apoi de a adânci faliile nord – sud, cu miza Italia și, mai cu seamă, est – vest, cu reușitul experiment care se dovedește a fi Ungaria.

La punctul 3 al Declarației de la Londra a NATO[11], din 4 decembrie 2019, Federația Rusă este desemnată în mod clar, datorită acțiunilor sale, ca fiind o amenințare pentru aliați. Iar la primul punct al Declarației se reafirmă angajamentul din articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic. Pentru a-i limita lui Vladimir Putin posibilitățile de a se auto-victimiza în numele Rusiei, Donald Trump și Emmanuel Macron au apreciat că Federația Rusă poate redeveni un partener apropiat al NATO, dacă își schimbă politica față de Ucraina și cooperează deplin pentru pacificarea în zonele din est în care Moscova a încurajat și susține separatismul rus.

Polonia, Germania, Statele Baltice, până și Marea Britanie s-au ferit să susțină mesajul Trump – Macron, menținând o linie mai dură față de Moscova, dar ține de domeniul evidenței că administrației Putin îi este de fapt imposibil să se conformeze cerințelor americano – franceze, în condițiile în care doctrina agresivă pe care a conceput-o și pe care o aplică din 2007 este singura care-i mai poate conferi lui Vladimir Putin speranța menținerii la putere.

În schimb, Uniunea Europeană, cu toate problemele sale și Occidentul în general continuă să aibă suficienți ași în mânecă, atât în plan militar, cât și economic. Prelungirea sancțiunilor împotriva Federației Ruse, rezultatul negocierilor de la Paris[12], unde președintele Ucrainei s-a simțit susținut și încurajat cu adevărat de Franța și Germania și a fixat o bază serioasă de cerințe pe care Vladimir Putin a trebuit să le accepte, ne arată că, în viitor, nu există decât două căi pe care Rusia și Uniunea Europeană pot să meargă:

(i) Escaladarea, destul de probabilă, în condițiile în care Vladimir Putin are tot mai puține argumente – cu tot efortul destabilizator pe care îl susține – în confruntarea cu Occidentul. Escaladarea îl poate readuce pe Vladimir Putin în prim plan, dar va conduce la declanșarea unui conflict armat care va implica țări NATO și membre ale Uniunii Europene. Un astfel de conflict va măsura eficacitatea acțiunilor de subminare ale Occidentului pe care Kremlinul le-a pus în operă, dar dacă ele nu se vor dovedi suficiente, Federația Rusă nu-și poate asigura succese militare sustenabile decât cu prețul recurgerii la conflictul nuclear.

(ii) Schimbarea liderului și administrației de la Moscova și replierea Federației Ruse, pentru a putea construi pe o bază partenerială. O astfel de schimbare ar fi radicală, deci greu de imaginat acum. Ar implica un efort de democratizare și liberalizare al sistemului politic rus și mutarea accentului de pe confruntarea economică și militară pe cooperarea economică și acceptarea ideii că între Rusia și Occident înfruntarea militară nu poate fi soluția.

SĂ ÎNTINZI NAIV MÂNA RUSIEI, SAU CUM SĂ-I DAI UN DEGET LUI IVAN

Probabil orice analiză legată de perspectivele de îmbunătățire a relațiilor dintre București și Moscova trebuie obligatoriu să plece de la realitatea că la Kremlin – foarte curând după ce, în august 1991, Boris Elțîn, călare pe-un tanc, a reușit să se opună tentativei de restaurație condusă de Ghennadi Ianaev, Vladimir Kriucikov (șeful KGB-ului la acel moment), Boris Pugo, Dimitri Iazov sau Valentin Pavlov – aripa dură a comunismului bolșevic, și anume cekismul, a preluat frâiele puterii, transformând administrația statului într-o autocrație, condusă de un fost ofițer KGB, Vladimir Putin.

Ca să avem termeni de comparație privind felul de a fi al acestui tip de personaj politic, forjat la căldura dogoritoare a doctrinei staliniste a omului nou, ar trebui să privim spre alte personaje asemănătoare care iată, la trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, ocupă încă prim planul scenei politice dâmbovițene; și aș lua doar două exemple (în afara lui Ion Iliescu, cu care am și deschis textul de față), și anume: Gelu Voican Voiculescu și Dan Voiculescu.

Gelu Voican Voiculescu s-a născut în București în anul 1941 și provine din familia principelui Mihail Sturdza, care fusese ministru de externe în guvernul național-legionar. Gelu Voican Voiculescu a participat activ la Revoluția din decembrie 1989, remarcându-se ca unul din oamenii de încredere ai lui Ion Iliescu. Alături de generalul Victor Atanasie Stănculescu și Virgil Măgureanu a organizat procesul cuplului Ceaușescu, a supervizat execuția și înhumarea trupurilor acestora. Apoi a ocupat funcția de vice-premier în primul guvern post-decembrist; dar ceea ce l-a interesat cel mai mult, a fost misiunea pe care i-a încredințat-o Iliescu, și anume de comandant al ceea ce mai rămăsese în picioare din fostul Departament al Securității Statului.

În primele zile ale lui ianuarie 1989 se comporta asemeni lui Che Guevara, având permanent asupra sa un pistol automat. Studia documentele pe care le obținuse de la Securitatea Municipiului București și era extrem de interesat, așa cum au mărturisit foști ofițeri de securitate, să afle numele spionilor români din străinătate[13]. Trei decenii mai târziu, în aprilie 2019, același Gelu Voican Voiculescu, de această dată din poziția de consilier al fostului premier Viorica Vasilica Dăncilă, era trimis în judecată de procurori pentru infracțiuni contra umanității în dosarul crimelor de la Revoluție[14].

A respins, desigur, acuzațiile formulate de procurori, considerând, asemeni lui Ion Iliescu, că doar istoria ar trebui să-i judece acțiunile din acele zile. Apoi, cu un tupeu pe măsura misiunilor pe care și le asumase la Revoluție, cinic și disprețuind nevoia de adevăr a românilor obișnuiți, s-a înființat în Piața Universității în 21 decembrie 2019, stârnind un imens scandal și protestele înfuriate ale revoluționarilor care priviseră în față represiunea ordonată de Nicolae și Elena Ceaușescu.

De ce este cazul Gelu Voican Voiculescu tipic pentru modul în care ar trebui să reflectăm asupra unei posibile ”încălziri” a relației cu Rusia lui Putin devine evident doar dacă intrăm puțin mai adânc în substanța intimă a lucrurilor și observăm că tovarășa de viață actuală a respectivului personaj, și anume doamna Georgiana Arsene, fost jurnalist în Buzău, este de fapt un publicist găzduit de platforma de propagandă a Kremlinului, Sputnik[15]. Deci tupeul nativ al domnului Gelu, combinat cu impetuozitatea tinerei doamne jurnalist Sputnik Georgiana au cooperat nefericit la gestul provocator aruncat de colaboratorul domnului Iliescu către revoluționarii care comemorau trei decenii de la Revoluție. Grăitor, nu?

În decembrie 2014, publicația Flux 24 derula o suită de reportaje bazate pe o anchetă comună a DIICOT și SIE[16] privind modul în care omul de afaceri Dan Voiculescu, celălalt personaj despre care vorbeam, și-a capitalizat afacerile imediat după Revoluție cu circa 230 de milioane de dolari USA, fără a putea justifica legal în vreun fel această operațiune.

În urma unor operațiuni de lichidare a filialelor CRESCENT, Dan Voiculescu și-a însușit în primele luni de după Revoluție o sumă totală cuprinsă intre 150 și 300 milioane dolari. Apoi a înființat: (i) GRIVCO SA (Grupul Industrial Voiculescu și Compania), cu un capital social echivalent a 9.700.000 dolari la cursul BNR din decembrie 1991; (ii) Bioprod SA cu un capital social echivalent cu 149.000.000 dolari; (iii) Corporația pentru Cultură și Artă Intact SA, cu un capital social echivalent cu 74.500.000 dolari la cursul BNR. Omul de afaceri nu a simțit niciodată nevoia de a justifica în fața opiniei publice legalitatea acestor operațiuni.

Și în cazul lui Dan Voiculescu se întâmplă să regăsim același gen de tupeu ca și în cazul celuilalt Voculescu, doar că de această dată vizată era justiția din România, care ”îndrăznise” să nu-i prelungească impunitatea de facto de care se bucurase ani la rând și îl condamnase penal.

Așa că, în vara anului 2014, la eliberarea condiționată din penitenciar, perora înveninat cam în felul următor: ”Mi-au fost furați trei ani din viață. Acești trei ani nu mi-i dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare. (…) La orizont eu văd în continuare o luptă pe viață și pe moarte, pe pușcărie, pe orice risc cu abuzurile, mai ales ale celor puternici împotriva celor care nu se pot apăra singuri, a celor care au dorința de a se apăra și nu au puterea de a o face. Voi continua cu toate forțele, mai ales că determinarea mea acum e întărită de cei trei ani de pușcărie să lupt cu abuzurile.”[17]

Aș zice că opinia publică nu poate decât să rămână mută, interzisă, în fața unui astfel de tupeu, afișat fără reținere de cei doi Voiculescu, dar el explică aproape fără rest nu doar modul în care Ion Iliescu a reușit să obțină trei mandate de președinte, sau faptul că actual PSD este depozitarul majoritar al acestui gen de comportament la nivelul cadrelor sale politice, cât mai ales faptul că Liviu Dragnea și întregul sistem pe care acesta l-a impus a fost emanația firească, proiectată la trei decenii după revoluție, a unui sistem care continuă să se poată replica, în principal datorită presiunii pe care regimul Putin o exercită din plin asupra țărilor din estul Europei, profitând de nevoia cleptocrației născută din comunism de a se pune la adăpost de lege.

Este un tip de agresiune continuă extrem de greu de suportat, căreia spațiul european fost comunist i-ar putea face față cu succes doar dacă ar fi solidar în respingerea avansurilor vicioase ale Kremlinului sub doctrina Putin și consistent susținut de Occident, mai ales de Statele Unite ale Americii. Bucureștiul singur nu se poate aventura spre o deschidere către Moscova decât dacă urmează modelul Orban; așa cum de altfel este clar că Liviu Dragnea era dispus să procedeze, mai ales că îl fascina ideea de democrație iliberală enunțată de Viktor Orban, care este un fel de autoritarism stalinist combinat cu aparența unei democrații funcționale.

Dar, mai departe, chestiunea care contează, sau ar trebui să conteze cu adevărat, este ce vrea de fapt poporul român: vrea să ne contaminăm de autoritarism și să ne întoarcem la o situație arbitrară la nivel de societate, relativ comparabilă cu situația anterioară Revoluției (așa cum se vede în Ungaria) în privința interpretării libertăților individuale și a egalității cetățenilor în fața actului de justiție, sau dorim să nu abdicăm de la ce am câștigat (mult puțin) de la Revoluție în materie de drepturi și libertăți cetățenești? Ori, referitor la acest capitol, nu relația bună cu Moscova e garanția, ci relațiile strânse cu partenerii occidentali și izolarea de politicile Kremlinului, cel puțin până când Rusia nu devine o democrație reală, funcțională, care garantează drepturile și libertățile cetățenești în granițele sale.

În privința relațiilor comerciale dintre România și Federația Rusă, lucrurile nu stau atât de rău pe cât lasă să înțeleagă ideologii apropierii necondiționate și imediate dintre București și Moscova; ceea ce în sine dovedește că:

(i) nivelul relațiilor economice, comerciale, chiar dacă aflate eventual pe un trend crescător, nu pot contribui la întărirea legăturilor dintre două state decât dacă există un fundament bazat pe valori comune, împărtășite în cadrul unui parteneriat mutual benefic;

(ii) întărirea relațiilor diplomatice și politice nu presupune automat că volumul relațiilor economice și comerciale va crește spectaculos, pentru că, în cele din urmă, afacerile se bazează pe realizarea de profituri și depind de încrederea reciprocă; ori întărirea relațiilor dintre două state poate ajuta, strict teoretic, la sporirea încrederii între parteneri, dar dacă mai departe nu poți avea încredere în sistemul financiar, juridic sau al procedurilor vamale și de taxare din statul partener, totul rămâne la nivel de declarații de bune intenții.

Conform paginii Ministerului Afacerilor Externe destinată relațiilor româno-ruse[18], în anul 2018 valoarea schimburilor comerciale dintre Federația Rusă și România s-a ridicat la 4,912 miliarde de dolari USA; adică am importat din Rusia mărfuri în valoare de 3,095 miliarde de dolari USA și am exportat în Rusia mărfuri în valoare de 1,823 miliarde de dolari USA. Trendul a fost în creștere cu 26,6% față de anul 2017. Balanța schimburilor este favorabilă părții ruse cu aproape 1,3 miliarde de dolari USA, în principal datorită faptului că importăm produse energetice și materii prime minerale. Dar de exportat exportăm mai ales produse industriale, cu valoare adăugată, ceea ce este bine.

Interesantă mi s-a părut, privitor la chestiunea schimburilor economice și comerciale România – Rusia, masa rotundă organizată de Ziarul Bursa în octombrie 2018[19], care a abordat destul de echilibrat problematica, chiar dacă nu au lipsit – ici, colo – abordările ușor ideologizate din partea invitaților ruși participanți la eveniment, sau a reprezentantului Fundației Titulescu[20]. Concluziile la care au invitat spre reflecție mulți dintre participanți sprijină tema articolului meu, și anume că întărirea relațiilor reciproce nu reprezintă un scop în sine în lumea afacerilor, și am să redau două opinii desprinse din cursul dezbaterilor:

(i) Iniușkin Igor, ministru consilier la ambasada Federației Ruse în România: ”Schimburile de mărfuri dintre Rusia și România au consemnat o scădere des#tul de mare în 2015 și 2016, însă în 2017 au cres#cut, iar avansul din prima jumătate a lui 2018 este de circa 28%, ceea ce arată un interes reciproc. Credem că perspectivele sunt destul de bune pentru creșterea legăturilor în diferite domenii, între Rusia și România. Vrem să includem în acest proces întreprinderile mici si pe cele mari, dar și camerele regionale de comerț. Probabil a venit momentul să ne gândim la reîn#noirea relațiilor noastre de cooperare.”;

(ii) Mihai Ionescu, președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România: ”În general, calitatea mărfurilor, prețul, funcțiunea acestora reprezintă cei mai importanți factori care sunt luați în seamă în cazul comerțului internațional. În cazul relațiilor comerciale dintre România și Rusia, acești factori ocupă un loc secundar, în top aflându-se mentalitatea cumpărătorilor, sătui de fosta piață CAER. Cumpărătorii își doresc mărfuri occidentale, chiar dacă multe dintre mărfurile noastre sunt net superioare. Din păcate, firmele românești exportatoare nu pot face față cerințelor partenerilor ruși, care încearcă să aducă mărfuri de la noi la ei, în principal în retail, exportatorii noștri trebuind să-și vămuiască mărfurile, să exporte câteva produse și eventual să încaseze banii la livrare. Trebuie să găsim soluții punctuale la toate aceste probleme și le vom găsi.”

Ca să conchid, la final, vreau să fie clar pentru toți cititorii acestui articol că nu văd relații mai bune între o Românie europeană, democrație liberală și parteneră a Occidentului, și o Federație Rusă condusă de lideri autoritariști de tipul Putin, emanații ai bolșevismului de tip imperialist. Iar pentru cei care cred că această atitudine ne-ar priva de nebănuite beneficii economice și comerciale, îi invit să-și pună afacerile la bătaie, întrând în relații comerciale pe piața rusă, ca să poată argumenta în cunoștință de cauză. Le doresc succes.

NOTE____________________

1 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23543534-ambasadorul-ucrainei-romania-oleksandr-bankov-invitat-miercuri-hotnews-live-13-00.htm

2 – http://mobile.hotnews.ro/stire/23542967

3 – https://adevarul.ro/news/eveniment/30-ani-intalnirea-schimbat-europa-martor-discutia-istorica-bush-gorbaciov-In-romania-s-a-acumulat-dorinta-razbunare-1_5de3969d5163ec4271976176/index.html

4 – Considerat de mulți, în Occident, ca fiind un text inautentic, testamentul lui Petru cel Mare (https://romanialibera.ro/aldine/history/testamentul-lui-petru-cel-mare-115749) stă totuși la baza doctrinei panslavismului

5 – https://cursdeguvernare.ro/iti-cer-un-singur-lucru-da-europa-rusiei-atunci-s-transat-si-soarta-romaniei.html

6 – https://www.g4media.ro/harta-spionilor-rusi-infiltrati-in-europa-tarile-in-care-au-activat-retele-intregi-de-agenti-ai-moscovei.html

7 – https://moldova.europalibera.org/a/scandalul-spionilor-serbia-rusia/30287261.html

8 – https://titulescu.eu/2018/03/vecinatate-si-buna-vecinatate-in-relatiile-internationale-cu-privire-speciala-la-relatiile-romano-ruse/; https://titulescu.eu/2017/10/conferinta-dilemele-europei-viitorul-relatiilor-dintre-romania-si-rusia/

9 – https://www.dw.com/ro/putin-%C8%99i-orb%C3%A1n-salvatorii-cre%C8%99tinismului/a-51043773

10 – https://adevarul.ro/international/europa/social-media–trecerea-nivel-superior-dezinformarii-ungare-propagandei-ruse-riscuripentru-tarile-europei-centrale-est-1_5df7175a5163ec427110b37d/index.html

11 – https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_171584.htm

12 – https://www.elysee.fr/emmanuel-macron/2019/12/09/paris-normandie-summit.en

13 – Fostul ofițer de Securitate, Liviu Turcu, a afirmat într-un interviu din noiembrie 2006 de la emisiunea „Marius Tucă Show”, difuzată de Antena 1, că ”în faza finală a evenimentelor din decembrie 1989”, Gelu Voican Voiculescu a luat o echipă de militari înarmați ”în condiții extrem de delicate și de incerte” și a pus la zid o unitate militară a Direcției de Informații Externe a Securității, somându-i să-i dea rețeaua de informatori români din Occident.

14 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/dosarul-revolutiei-gelu-voican-voiculescu-inculpat-sunt-sugrumat-de-indignare-1110211

15 – https://ro.sputnik.md/authors/georgiana_arsene/

16 – https://flux24.ro/dosar-exploziv-siediicot-tinut-la-sertar-de-14-ani-dan-voiculescu-suspectat-sa-si-a-insusit-sute-de-milioane-de-dolari-in-decembrie-1989-serial-flux-24-despre-banii-rosii-furati-la-revolutie/; https://flux24.ro/episodul-2-din-nota-sie-diicot-despre-crescent-si-voiculescu-mugur-isarescu-personajul-cheie-care-l-a-protejat-pe-voiculescu-seful-bnr-trebuie-sa-demisioneze/; https://flux24.ro/noi-dezvaluiri-din-raportul-diicotsie-theodor-stolojan-acuzat-ca-acoperit-urmele-crescent-diicot-si-sie-spun-ca-stolojan-primea-ordine-direct-de-la-ceausescu/

17 – https://adevarul.ro/news/eveniment/instanta-urma-decida-definitiv-astazi-omul-afaceri-dan-voiculescu-eliberat-conditionat-1_596d7eee5ab6550cb83d2abf/index.html

18 – https://www.mae.ro/bilateral-relations/4506

19 – https://www.bursa.ro/romania-rusia-2018

20 – https://www.bursa.ro/masa-rotunda-romania-si-rusia-in-cautare-de-noi-formate-de-cooperare-florin-luca-secretar-general-fundatia-titulescu-romania-si-rusia-vor-avea-relatii-foarte-bune-in-viitor-66275538

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Buna Ziua Domnule Cristian Felea
    Va rog sa imi spuneti daca un singur rand despre Fundatia Titulescu este suficient ? Amandoi stim sau vedem ca actiunile Fundatiei Titulescu sunt sub mantia unui mare filo kremlinian Adrian Nastase, aici ar trebui scris Mai Apasat in legatura cu deplasarile constante ale lui Adrian Nastase la Kremlin ! Nu oricine viziteaza Kremlinul, dar oricine poate vizita Moscova !
    In ceea ce priveste intinsul mainii,a Ivan de la Kremlin, apai Romania de la privatizarea unor institutii financiare si energetie a predat niste “back doors” la Kremlin, asta este mult mai mult in plan de ocratic, este o Mare Vulnerabilitate care va exista atata vreme cat vor exista Bune Oficii intre adresele : kiseleff 10 si kiseleff 6…..gresesc ?

    • @ un domn

      „Contributors” este o platformă care le aparține și cititorilor, nu doar autorilor. Din câte știu eu (aceasta este experiența mea), puteți deveni din cititor autor. Și dacă aveți mai multe de spus/scris despre Fundația Titulescu, poate a venit momentul să o faceți pe „Contributors”!
      Oricum, vă mulțumesc pentru sugestii!
      An Nou fericit vă doresc!

  2. O analiza foarte buna a relatiilor cu bataiosul si arogantul vecin de la Rasarit. Si eu consider ca e o maaare prostie sa creada cineva ca putem fi prieteni cu Rusia lui Vladimir Putin. Cel mai probabil „pretenia” s-ar solda cu inghitirea pe nemestecate a Romaniei, pe motiv ca „asa vrea poporul”. S-au ma intamplat de astea in istorie…Deci, trebuie sa fim chiar vigilenti in aceasta relatie…

  3. NATO va face manevre mari 2020 în UE.
    Soldați americani vor veni în estul UE, în Polonia și Tările Baltice. Ocazie mare pentru Putin să acuze 2020 în politica internă rusească „agresiunea occidentului”, să denunțe NATO ca un pericol pentru Rusia. Manevrele NATO nu depind numai de Președintele D. Trump. Pentagonul are peste 700 baze militare în afara SUA, Rusia are 17 (Siria). În RFG sunt 55.000 militari americani (cu arme nucleare) încă 20 de ani. Cancelara Merkel a refuzat la Berlin împreună cu Stoltenberg/NATO acuzațiile Președintelui francez E. Macron cu „moarte cerebrală” NATO. Poziția Franței față de SUA/NATO e o distanță mai mare (la arte TV club „28 minutes” o doamnă membru în Academia Franceză, expertă în probleme rusești, a susținut politica lui E. Macron de apropiere mai mare de Rusia lui Putin ca o „asigurare reciprocă” franceză- rusă). Paris și Berlin nu au aceleași interese în raport cu NATO. Adenauer a fost obligat de Bundestag să pună în fața tratatului franco- german de la Elysee 1963 o ”Präambel” care pune relația tânarului stat german Westgermany cu NATO/SUA pe treaptă egală cu relația EWG/UE. „Westbindung” pentru cancelara A. Merkel înseamnă asigurare militară prin NATO, indiferent cine e Președinte SUA. O apărare UE.27, după „greșeala” politică a lui E. Macron 2019 cu calificarea de „moarte cerebrală” pentru NATO, devine pentru viitorii 10 ani o fantomă. Nu cred că vom avea o apărare UE.27 în viitorul apropiat. NATO rămâne scutul nuclear de apărare pentru UE.27 încă mult timp, probabil peste 20 de ani.

    ….”… iar planul următor nu poate fi altul decât acela de a submina cât mai eficient relațiile dintre Franța și Germania în primul rând, apoi de a adânci faliile nord – sud, cu miza Italia și, mai cu seamă, est – vest, cu reușitul experiment care se dovedește a fi Ungaria…. ce vrea de fapt poporul român: vrea să ne contaminăm de autoritarism „ ….

    Cum se va orienta Bucureștiul în noua structură UE.27?

  4. Excelent, jos palaria! Din cand in cand avem nevoie de cate un text asa limpede, sa nu uitam cu cine traim. Sa ne reamintim de Voiculestii de zi cu zi, simpli cetateni “onorabili”, “prieteni” ai Rusiei.

  5. Interesant articolul.

    Poate ca daca se structureaza pe mai multe planuri

    1. fiecare individ, naiv sau interesat sau simplu prins intr-o relatie din care nu mai iese

    2. structuri – retele aservite intereselor Rusiei sau unor interese personale – poate chiar merita sa fie separate daca se poate

    3. dimensiunea economica in relatie cu Rusia – daca ii dai lui Ivan un deget imi este teama ca iti ia toata mana pentru simplu fapt ca asa stie el sa se poarte in relatie cu ceilalti. Nu exista cooperare exista numai subordonare – ca asa vrea tzarul!

    4. dimensiunea militara – trebuie sa intelegem ca NATO nu a aparut decat ca raspuns la o mare amenintare venita din partea blocului rusesc/comunist. NATO nu va disparea decat dupa ce moare comunismul in toate formele sale.Nu cred ca este prea departe acel moment desi pare ca este o vesnicie cand vorbim de 100 de ani sau 200 de ani. Orizontul oamenilor este uneori limitat la propria lor viata dar nu asa se judeca istoria.

    Problema care nu este pusa in discutie si din pacate ar trebui pentru ca ar putea sa clarifice multe aspecte este daca este benefic sau a fost doar o himera comunismul/socialismul si toate formele sale.

    Exista numeroase preocupari ale oamenilor din stiintele politice, economice si filozofice care au gasit suficiente argumente pentru a afirma – fara sa fie marcati de vreo doctrina – ca sistemul imaginat de Marx. Lenin si dus pe culmele abursudului de unii lideri din tarile socialiste/comuniste a fost un mare dezastru – deci o eroare pentru societatile in care el a fost aplicat. Ca urmare a maruntimii noastre intelectuale si a limitarilor din viata personala nu putem vedea prea departe si intelege ca atat timp cat nu vom condamna definitiv si irevocabil acel sistem nu vom avea pace.

    Ceea ce nu a inteles Gorbaciov, ceea ce nu accepta Iliescu, ceea ce folosesc Voiculestii este ca democratia si capitalismul in ciudata unor probleme pe care le releva pe parcurs este totusi capabil sa se auto-depaseasca inspre binele societatii. Deci este normala si fireasca raspandirea democratiei si a capitalismului atat acestea nu sunt stopate de atitudini si interese contrare puternic sustinute de anumit lideri politici.

    Si inca o remarca pe care Ion Mihai Pacepa a facuta in ultima sa prefata la Orizonturile Rosii – RO are un Presedinte care nu a fost comunist. Dar a nu avea carnet de comunist nu este suficient, pentru ca din pacate observatia mea este ca totusi fiind trait in comunism si poate nu numai are niste apucaturi care il aseaz la o masa a unir potentialidictatori.

    Definitoriu nu este lipsa carnetul de comunist ci comportamentul si tipul de gandire si actiune care pana la urma ne definesc si cred ca asta conteaza cel mai mult si aceste lucruri ii fac pe unii cum ar fi Gorbaciov. Iliescu, Voiculestii sa se plaseze intr-un trecut odios.

    Cel mai regretabil mesaj pe care l-a lasat comunismul este ca este capabil sa inventeze la nesfarsit dusmani pe care mereu ii executa fara cea mai mica parere de rau. Uneori dusmanii sunt chiar cetatenii unei tari care sunt lasati in frig, fara mancare, obligati sa aduca pe lume noi generatii desi nu prea au de ce si unii, atenti selectati, obligati sau incantati sa ucida in numele unei doctrine/unui partid/unui lider. A spune doar NU lor este insuficient si ar trebui sa fie urmat de un proces intern de auto-gandire a atitudinilor si a mintii adecvate democratiei, indiferent de varsta, rasa, religie sau sex. Cred ca mai este un pic pana mai departe – dar vremea trece mai repede decat am dori noi chiar daca speranta noastra de viata creste…

  6. F.bun articol! As fi incantat ca la emisiunea lui,Radu Tudor sa-i „destepte” pe incuiati care frecventeaza a3,desigur pe baza afirmatiilor din acest articol!

  7. Datorita situatiei globale, multi, chiar foarte multi se simt coplesiti nemaiintelegand procesele politice, militare globale, au devenit atat de complicate incat este aproape imposibil ca de unul singur sa le poti intelege.
    Romania nu este evitata de aceasta complexitate, politicienii care au condus si conduc tara fiind de multe ori depasiti de situatie iar noi privitorii de pe margine cum putem intelege si gasi adevarul astfel incat sa nu cadem victime informatilor false sa a manipulari ?
    Singura invazie de succes a unei superputeri militare in sec. 21 a fost ocuparea peninsulei Crimea de catre fortele speciale rusesti. Succesul actiunii s-a datorat unor circumstante speciale, armata ucraineniana nu a putut riposta pe masura, populatia peninsulei a fost si este prorusa iar comunitatea internationala a refuzat sa se implice in acesta actiune nedorind o escaladare a procesului cu implicatii incalculabile.
    In schimb in zona Donbasului rezistenta impotriva rusilor a fost mai efectiva si importanta astfel incat actuala situatie de status quo, a unui conflict inghetat fiind mai mult in defavoarea Rusiei.
    Actiunile militare ale Rusiei in Kaucaz si Ucraina n-au fost pe atat de efective pe cat par a fi fost chiar daca imaginea tarii ca mare putere a putut fi poleita, economic actiunile fiind un dezastru total teritoriile ocupate respectiv distruse in urma conflictelor fiind o piatra de moara la picioarele economiei rusesti afectata de sanctiuni, de reducerea investitiilor straine ea nefiind in masura singura sa-si poata reveni.
    Aceste lucruri sunt toate foarte bine stiute atat de elita economica rusa cat si de Putin
    Daca Putin s-ar fi comportat precum Stalin sau Petru cel Mare , tancurile rusesti ar fi fost de mult la Tifilis, Kiew, de tarile baltice nu merita discutat, ba chiar ele ar fi putut ajunge pana la Warsovia si de ce nu pana la Berlin insa Putin nu este nici Stalin si nici Petru cel Mare el stiind foarte bine, in sec. 21 actiunile militare de succes pot fi numai de anvergura foarte restransa chiar si in Siria actiunile militare rusesti fiind restranse ei lasand pe altii sa-si sparga capetele, principalul scop fiind ingradirea conflictului in limitele siriene.
    Agresiunile rusesti din sec. 21 trebuie privite mai mult ca o aparare a flacurilor ramase deschise in urma caderii comunismului decat a unui razboi global impotriva lumii.
    URSS lui Stalin a fost mai puternic decat Rusia de astazi a lui Putin iar la capitolul noilor technologii nu se afirma cu mari realizari.
    Chiar daca are resurse pentru un razboi cibernetic, lipsesc resursele si sustinerea din partea unui sector civil IT puternic iar industria nu poate face fata unor provocari militare globale. SUA si UE/NATO dispun de o populatie de ca. 825 milioane de locuitori fata de ca. 150 mil ale Rusiei iar PIB al acestei tari de ca. 4000 miiarde de dolari se confrunta cu cel al SUA/UE/NATO de ca. 40000 miliarde de dolari.
    In aceste conditii Rusia nu are cum sa castige nici o confruntare militara globala.
    Am incercat sa prezint o imagine, adevarat sumara a Rusiei pentru a incerca relativarea imaginii pe care multi o au despre Rusia si a fricii neintemeiate pe care o raspandeste.
    In acest context Romania trebuie sa-si urmeze fara abateri drumul european, alaturi de UE si SUA si sa-si intareasca rolul in cadrul NATO dupa model rusesc, sa-si securizeze flancurile deschise, pt noi zona Marii Negre si, Moldova.
    Presedintele Johannis este dispus sa urmeze acest drum insa marea necunoscuta ramane guvernul care se va forma dupa urmatoarele alegeri parlamentare, guvern care va fi dispus sa urmeze presedintele sau va fi iar unul in contradictie cu acesta.
    Din acest punct de vedere am temeri pt ca optiunile politice ale romanilor nu sunt dictate de situatii globale, cele interne fiind pe primul loc iar aici pot interveni tocmai cu succes actiunile rusesti, exact cele de care ar trebui sa ne ferim cel mai bine,
    influnetarea decidentilor politici, a mass mediei, a BOR, a diferitilor personaje din viata publica romaneasca prin adoptarea de pozitii anti UE/NATO si prin intarirea nationalismului.
    Actiuni singulare nu-si au nici rost iar pentru aventuri economice in Rusia, Romania este economic prea slaba ea neputand face fata mafiilor economice din tara respectiva.
    Romania isi poate extinde potentialul economic in alte piete, mult mai sigure si protejate de legi fapt care nu se poate spune despte Rusia.
    Rusia incearca prin toate mijloacele sa dezinformeze si divizeze prin actiuni subversive state si aliante dar nu va reusi actiunile fiind cunoscute si in parte contracarate chiar daca de multe ori aparentele sunt altele.
    Nu se intrevede din partea rusa a nici unei actiuni fizice de ocupare a noi teritorii, actiunile lor fiind evitarea crearii unui front comun masiv militar si si economic impotriva Federatiei Ruse.
    Cei ii lipseste lui Putin cu desavarsire, o ideologie comuna similiara celei comuniste care poate fi atractiva pentru altii in acceptarea hegemoniei rusesti, la mijloc ramand doar interese economice in cel pur stil capitalist.
    Ramane de vazut cat de inteligente vor fi actiunile liderilor europeni si americani impotriva acestor actiunilor suvbersive rusesti si daca se va resusi ingradirea lor.
    Ramanem la nivelul sperantelor ca situatia sa ramana controlabila insa de prostia umana si conducatori tembeli nu ne putem feri 100 %.

  8. În acest moment, România este prea slabă pentru a purta discuţii( de negocieri ce să mai vorbesc!) cu Rusia. În plus, momentul este inoportun, Rusia este agresivă, iar „Europa noastră” germano-franceză cochetează cu Rusia în dauna SUA+NATO, speriind ţările din Estul european.
    Pe de altă parte, diferendele cu Rusia sunt istorice, nu se pot rezolva numai fiindcă vrea România. Chestiunea cea mai importantă este că României i-a fost răpit 25% din teritoriu în urma pactului Ribbentrop-Molotov, respectiv Moldova, Bugeacul şi Bucovina de Nord (nu mai pun la socoteală şi 2/3 din Maramureşul de Nord). CUM poţi discuta/ negocia cu Rusia aceste teribile urmări ale acţiunii ei contra României? Nu mai vorbesc de problema tezaurului.
    Economic, ar exista ceva şanse, dar în afară de petrol şi gaze, ce se poate cumpăra din Rusia? Şi nici invers, ce să vindem noi în Rusia?
    Suntem prea mici pentru un război aşa de mare. Singura idee care îmi trece prin minte este realizarea unei alianţe politico-economice-militare Polonia-România-Ucraina sub control SUA+UK+NATO în stare să descurajeze agresivitatea Rusiei şi să elimine acţiunea Germaniei şi Franţei de pe Frontul de Est.

  9. In 1990 Voican Voiculescu s-a ocupat si de conectarea ierarhilor BOR cu FSN-ul iliescian.
    Relatii normale cu Rusia, este greu sa aiba Romania, atata vreme cat Rusia nu renunta la politica externa expansionista dirijata catre sudul Balcanilor, fundamentata de Petru cel Mare. Exista o serie de figuri politice romanesti de anvergura si influenta, prin care Rusia exercita un anumit control asupra Romaniei (Melescanu, Dorneanu, Teodorovici, Dragnea, Marian Enache, Tariceanu etc.). Acestia vor trebui indepartati cat mai mult de centrele de decizie, daca nu se doreste o agravare a situatiei tarii in raport cu Rusia.

  10. Recent, un grup de profesori de la liceul de arta din orașul meu, cu 20 de copii, au acceptat invitația de a canta la Sankt Petersburg. Desigur, pe banii părinților. Bilete cumpărate la Aeroflot (singura companie aeriană ce operează în Rusia), cazare făcut prin Booking cu banii luați pe loc. Ok, totul super, pașapoarte, cereri de viza aprobate în 3 zile prin formulare online. Uau, pareau chiar europeni la prima interactiune.
    Totul până la coborârea pe aeroport. La vama. Numărul de pe pașaport nu se potrivea cu numărul de pe viza de intrare (care fusese aprobată, deci, teoretic, verificată și vizată de cineva). Fără a li se permite să iasă din zona de vama, grupul de copii și profesori au fost îmbarcați forțat în următorul zbor spre România. Nu explicații, nu încercare de rezolvare, nu discuții cu ambasada română (care a fost sunata de un părinte din Ro). Cu arma alaturi, poliția aeroportuara a condus grupul la avion și „adio”.
    Lecție despre ce înseamnă „mama” Rusia, aparenta ei „deschidere” și amabilitate. De fapt un pragmatism feroce, birocratic si nepăsător. Cu problemele rezolvate nu în favoarea oamenilor, ci în favoarea procedurilor.
    Lecție pentru „încrezătorul” român, care are impresia că Rusia este UE cu brațele deschise, și te mangaie pe creștet daca ai greșit procedural, te ia de mânuța și te conduce spre rezolvarea problemelor.
    Modul cum sunt tratați oamenii unei țări (și vizitatorii ei) spune totul despre țara respectivă. Cei care vorbesc din pătuțurile caldute și filosofează despre Rusia, despre China, despre US și UE, ar face bine să încerce întâi să ajunga in țările respective. Nu în resorturi de lux, ci că turiști normali, in cazari normale, putând să ia contactul direct și „la firul ierbii” cu oamenii din tara respectiva. Vor fi surprinși să descopere că imaginea de acasă este foarte departe de realitate.
    Bun articol, mulțumesc! An Nou cu bine!

    • @stefan
      pentru cine a calatorit in Rusia , stie deja ca e ALTFEL ;
      nu poti sa umbli hai hui prin tara cum i ti trece prin cap , trebuie sa ai cazarea organizata clar si itinerariul stabilit;
      referitor la copii , ceva nu inteleg : un numar de viza era bramburit si TOTI au fost expediati ?
      adica aveau un singur pasaport colectiv? ca acum 30 de ani , cand pleca tot lotul de atletism pe o foaie colectiva?

      Rusia nu e usor de inteles ; sunt zeci de carti care ar merita citite daca exista interes:
      uite o selectie rapida

      https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_D._Kaplan
      Razbunarea geografiei

      https://en.wikipedia.org/wiki/Svetlana_Alexievich
      are un premiu Nobel

      https://en.wikipedia.org/wiki/Robert_K._Massie
      petru cel mare , ecaterina

      https://en.wikipedia.org/wiki/Serhii_Plokhii
      ukraina

      si un serial la netflix – Occupied care aduce a Michel Houellebecq – Submission

      merita pomenit si cel mai longeviv politician al Finlandei
      https://en.wikipedia.org/wiki/Urho_Kekkonen

      el a reusit o performanta unica in domeniul relatiilor cu Rusia, un personaj controversat dar a carui doctrina pragmatica nu numai ca nu poate fi ignorata ,dar ar trebui chiar studiata de conducatorii tarilor riverane.

      • @k.s., mulțumesc pentru sugestii. Cum bine spuneți „pentru cine a călătorit în Rusia”. Pentru noii „hipsteri” care au călătorit doar in vest și Thailanda, a-și trimite copiii organizat în Rusia părea o formalitate.

        • Si in Thailanda, in caz ca ati stat >2 saptamani, nu ati avut nevoie de viza de la ambasada din Bucuresti? Si nu vi s-a cerut un dosar in care sa precizati exact unde va cazati in fiecare zi, ce bani aveti in cont si ce proprietati? Acolo nu vi s-a parut un pragmatism feroce, birocratic si nepăsător? Despre SUA nu mai vorbesc, poate ati aflat ca nu se ia viza asa usor…

          • @@stefan. Da, dar odată luată viza, nu mai sunt probleme. Și în Thailanda și în US. Viza înseamnă asumare reciprocă, nu unilaterală. In statele civilizate, desigur.

    • @STEFAN
      Am sa aduc o mica contributie referitoare la atitudinea statului fata de cetatean si a atitudinii cetateanului de rand fata cu statul. E vorba de frica, asta simte rusul de rand fata de „maica” Rusie, astazi. Intr-o intalnire de afaceri intr-o tara din UE, la care am participat, erau prezenti si niste rusi. Pentru ca aveam nevoie de niste componente electronice, pe care le fabrica mai ieftin o firma din Rusia, am dorit sa cer referinte de la rusii prezenti acolo. Ceea ce am primit a fost o maxima reticenta la inceput, o lipsa de dorinta de comunicare. Mai pe urma, dupa explicatii amanuntite, mi-am dat seama ca oamenii se temeau pur si simplu sa vorbeasca si mi-am adus aminte de romanii plecati in excursii in strainatate, pe vremuri, convinsi ca in grup se gaseste si „informatorul”, cel care-i va turna la intoarcerea in tara.

  11. Recapitulăm ce am afirmat cu numeroase alte ocazii, fără a reaminti toate sursele.

     Manualul cadeţilor (elevi de licee militare): Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocaţia ei e să stîrnească groază în lume.
    Asemenea definiţii puerile justifică orice act, oricît de tembel.

     Un …regim nesănătos… mixtură de laşitate, orbire, şiretenie şi stupiditate pilota colosul Rusia la finele sec.XIX şi începutul următorului (nu că înainte ar fi fost mai bun).

     …barbarie mongolă şi mîrşăvie bizantină mascate sub veşmînt europenesc… …puternicul stat… este un colos cu picioare de lut, unde totul se prăbuşeşte, unde uriaşa armată nu este decît o gloată pestriţă, neputincioasă, prost înarmată, condusă de nulităţi, unde domnesc moravuri de pe vremea lui Genghis-han, iar mita, servilismul şi hoţia întrec toate exemplele cunoscute, că autoamăgirea cîrmuitorilor ruşi se învecinează cu nebunia… (Bulat Okudjava Călătoria diletanţilor, Editura Univers 1985)

     Autocraţie, Ortodoxism, Naţionalism – anti-englez, anti-yankeu, anti-capitalist, anti-parlamentar, anti-liberal, şi, evident, anti-semit. A mai rămas ceva ne-anti ?

     „le curg balele de lăcomie”, „insaţiabili”, „rău intenţionaţi”, „ahtiaţi după bunurile altora”, „intratabili” – opinie chineză, aprox. 1900.

     Ipocrizie neruşinată care va rămîne neegalată pînă la Pactul Ribbentrop-Molotov – aserţiune legată tot de diferendele cu China anilor 1900.

     În frunte şedea Ţarul Nicolae II „…lipsit de inteligenţă… capricios, încăpăţînat, autocrat sărac cu duhul”, „…apatie – indiferenţa unei minţi atît de superficiale, încît nu era în stare să pătrundă cîtuşi de puţin în miezul lucrurilor.”

     Mai multe despre cel ce superviza această cloacă – În Februarie 1905, Marele Duce Serghei, guvernator al Moscovei „cunoscut prin cruzimea lui şi renumit – chiar printre aristocraţii ruşi – pentru bizareria viciilor sale”, a fost ucis cu o bombă aruncată de un tînăr. Tot ce rămăsese din Marele Duce, din trăsura şi din caii lui, era „o masă informă de fragmente, înaltă de 20 pînă la 25 cm”. În seara aceea, după ce Ţarul (Nicolae II) a aflat ştirea, a coborît la cină ca de obicei, fără să spună nimic despre asasinat. Potrivit celor povestite de un oaspete care era prezent acolo, după cină, Ţarul şi cumnatul lui s-au amuzat încercînd să se împingă unul pe altul de pe o canapea lungă şi îngustă.

     În fine Tudor Arghezi (din nou):
    Adevărul este că între europeni şi ruşi e o diferenţă ca de la ied la hipopotam. E o lume de stupefacţii şi gigantisme. Definirea spiritului rusesc porneşte de la diferenţa cosmică faţă de spiritul european. A căuta să-l înţelegi după normele firescului e o întreprindere zadarnică.

    Dacă mintea noastră merge la dreapta, mintea rusească o ia de-a-ndaratele şi săgeata ei de manometru tremură şi sare peste intervale. Au alte filozofii, chiar alte matematici. Ruseşte, una cu trei face între şapte şi nouă şi minusul e cubat. De două ori patru e unsprezece sau treizeci şi cinci. Conflictul de caracter ia la ruşi proporţii elefantiazis fantastice şi se tîrăsc (sic !) între Adam, Iov şi Apocalips. Neamul ăsta, pe care îl cunosc în străinătate, în exemplarele lui princeps, poate să fie internaţional şi naţionalist şi şovin în acelaşi timp, pravoslavnic bigot şi ateu, de-a valma. La el, contradicţia se armonizează. Lucrurile ce se bat cap în cap îşi împletesc coarnele într-o logică înspăimîntătoare. Diametralele opuse duc la unicul oblic şi la sinteza neagră.

     Almanahul Minerva România 1914 ♦ (20 Fevr.) 5 Mart. ÷ Ziarul Cambana din Sofia publică un violent articol de fond împotriva înarmărilor Rusiei, spunând că Rusia caută să provoace război spre a evità revoluţia. Rusia vrea să distrugă pe Germania şi pe Austro-Ungaria, centrele culturale, sociale şi economice din Europa. Un nou război va provoca însă revoluţie şi vechia Rusie se va prăbuşi.

    Nota bene: nu s-a citat absolut nimic din marchizul de Custine (1839) sau din George Frost Kennan (1946) !

    • Manualul cadeţilor (elevi de licee militare): Rusia nu este un stat comercial sau agrar, ci unul armat, iar vocaţia ei e să stîrnească groază în lume.

      Mike Pompeo, actualul ministru de externe al SUA, a fost coplesit cu aplauze, urale, chiuituri si ovatii prelungite dupa ce le-a declarat nonsalant studentilor de la universitatea de unde CIA isi recruteaza cei mai multi salariati: “What’s the cadet motto at West Point? You will not lie, cheat, or steal, or tolerate those who do. I was the CIA director. We lied, we cheated, we stole. It’s — it was like — we had entire training courses. It reminds you of the glory of the American experiment.” — Texas A&M University (April 15, 2019)

      Pe youtube: „Ex-CIA director Pompeo: ‘We lied, we cheated, we stole'”

      Despre restul citatelor din diverse surse despre firea rusilor, ca sa nu pierdem vremea, doar atit: pentru comparatie si o mai buna intelegere, cititi Daniel Barbu – „Firea Romanilor”. Tot din diverse surse citeaza si D. Barbu.

  12. Cred ca iLiescu a confundat Serbia cu Polonia!
    Relațiile curusia exista desigur, prin Omvpetrromgazprom, petro
    midia, nasa?
    Vad ca franta face jocurile rusiei prin balcani bătându și joc de NATO, iar pe voi va transforma in Tampon Eco supus disolutiei = ruperii, disparitiei ca stat!

  13. Desi nu este o preconditie dar in cazul acesta in unele medii se cam stie ca Gelu Voican Voiculescu de altfel un mare admirator al culturii ruse, a fost si probabil inca este in slujba godacilor iar lista cu agentii romani de contrainformatii sau spioni platiti in slujba statului roman a ajuns fireste in cel mai scurt timp la Moscova.
    Ca doar nu era sa fie la Washington :)

  14. Articolul oscileaza, cautand un echilibru intre: a fi sau a nu fi „in vorbe” cu Rusia.
    Nu stiu daca mai ar trebui, in primul rand, sa avem dubii in aceasta privinta. Rusia a dovedit de-a lungul timpului ca tarile mici, invecinate cu ea nu pot exista de sine statator. Ce mai vrem acum? Mai trebuie demonstrat ceva nou?
    Cred ca acesta este principiul exclusiv de la care trebuie pornit in constructia si dezvoltarea unei politici fata de aceasta tara.
    Romania nu are nici o sansa sa se impuna, nu numai Rusiei ci nimanui in lume, daca nu este reprezentata consecvent de o echipa serioasa si competenta care sa impuna acest respect. Fara o eradicare a proastelor naravuri comunisto-balcanice nimic nu este posibil, doar vise. Iar daca partidele politice de dreapta continua sa flirteze cu psd-ul perpetuand astfel o alternanta la guvernare nimic nu se poate face, doar vorbe.
    Pentru a fi pragmatic trebuie sa dispui de o baza solida si permanenta. Nu poti exista ca un cap care sa gandeasca fara trupul care sa execute sau ca trup executant fara un cap coordonator.
    Pana nu vom indeplini aceste cerinte minimale nu putem emite pretentii. Nici catre Rusia nici catre NATO. Vom ramane aceeasi fantoma, o tara care se vrea de dreapta dar gandeste cu stanga sau invers.

    In final, am sa comentez doar aceasta paranteza:
    „(Nu știm dacă Vladimir Putin a repetat aceeași solicitare la întâlnirile sale cu Donald Trump, dar mă tem că, dacă a făcut-o, se prea poate să nu fi fost tratat cu un refuz la fel de tranșant.)”
    Repet, nu este cazul sa ne punem o astfel de dilema. Nu exista. Trump, poate spune multe, este specificul vorbirii si naturii sale, ca om de afaceri mai mult decat ca om politic si nicicum diplomat.
    Toate masurile luate prin sanctiunile drastice instituite impotriva Rusiei si acolitilor sai ca si prin presiunea exercitata constant asupra Europei pot dovedi unui om cu o judecata sanatoasa ca este de buna credinta. Aceasta intrebare ar fi trebuit analizata in cazul lui Barak Obama, desi nici la Obama nu ar fi trebuit sa avem vreun dubiu, el a lasat efectiv Europa si Orientul Mijlociu la cheremul rusilor. Iar acum, dupa ce rusii au facut ce stiu mai bine, sa-si puna oamenii intereselor proprii in scaune decidente, ne mai intrebam intrebam ce sa facem. Traim in Lumea pe care altii au scapat-o de sub un control sanatos. Ar trebui sa ne vindecam de virusii contractati si sa instituim in tarile noastre un climat septic. Pana atunci ramanem la nivelul perpetuu al dubiilor si intrebarilor fara raspuns.

  15. Ma gindeam ca ar fi interesant sa citim pe acest site si articole scrise de amicii care au alte opinii decit cele ale autorilor care publica frecvent si sint, cu totii, pe aceeasi lungime corecta de unda. Dar nu insist. Daca nu se poate, nu se poate!

    Pe puncte:

    1. Orice om ajunge sa inteleaga la un moment dat ca banii adunati cu greu, din munca cinstita, nu se joaca nici macar la bursa, darmite la cazinou (pe o singura carte!). O vorba veche zice: „Don’t put all your eggs in one basket!”. Orice gospodina stie asta, dar si rarisimii politicieni responsabili. Mai mult decit atit, cind e vorba de politica externa a unui stat mititel, cea mai buna decizie in conditii evidente de risc geopolitic perpetuu e ca politicienii sa aleaga varianta care garanteaza pe termen lung pierderea minima, nu cea care ar putea, eventual, sa aduca profitul maxim. Politrucii, desigur, vad lucrurile intr-un mod diferit de politicienii responsabili: sint in stare sa joace toti banii tarii pe o singura carte, pun toate ouale statului intr-un singur cos si urmaresc profitul maxim imediat. Profitul personal, bineinteles. Asta se vede cu ochiul liber in Romania de 30 de ani.

    2. Despre valsuri si tangouri: marile puteri danseaza intre ele. Romanii, bulgarii, bolivienii, libienii, sirienii etc. stau pe margine si se uita. Si se tot uita.

    3. Serbia a fost tradata de Kremlin? :)

    Toata lumea spioneaza pe toata lumea. Americanii, rusii, englezii si israelienii, cei mai activi in domeniu, se spioneaza reciproc din toate puterile (un singur exemplu, dintre cele mai „stralucitoare”: Jonathan Pollard), dar si pe toti ceilalti mai marunti care prezinta vreun interes. Mai mult, fiecare stat isi spioneaza propriii cetateni – si asta in massă! Presedintele SUA este spionat chiar de cei din apropierea lui. Exista dovezi. Cu siguranta ca spioni exista si la Kremlin. Citi soti nu isi spioneaza jumatatea? :) Citi parinti nu isi spioneaza copiii?

    Serbia a fost tradata de Kremlin? :)

    4. Kremlinul nu are (și nici nu poate avea) prieteni ci doar interese? :)

    Ceva asemanator a spus si lordul Palmerston acum aproape 200 de ani, probabil dupa ce a citit acest articol: “England has no eternal friends, England has no perpetual enemies, England has only eternal and perpetual interests.”. Iar de atunci foarte multi altii au dat-o direct: „Countries Don’t Have Friends; Just Interests”. Sa intelegem ca Romania nu are interese si ca politica externa e pe baza de umori (simpatii si antipatii)? Daca e asa, inseamna ca meritam un premiu pentru originalitate. Istoria ultimilor 100 de ani e, totusi, deprimant de clara: nu de originalitate e vorba, ci de cel mai detestabil politicianism. In momentul in care directia din care bate vintul se va schimba brusc si decisiv, statul roman va bascula in citeva ore cu catel si purcel asa cum am vazut de multe ori, cel mai recent in ziua de 22 decembrie 1989. Ideologii, analistii, jurnalistii, moderatorii si trollii se vor rasuci si ei la 180 de grade cu viteza sunetului si fara nici o jena. Din acel moment, ca si cum nimic nu li s-ar fi intimplat, vor argumenta cu acelasi aplomb impotriva noului „dusman” si se vor ploconi cu aceeasi slugarnicie indelung exersata in fata noului „prieten”.

    5. Cei care citesc si bloggeri americani independenti (nu ma refer la „presa independenta” din SUA, expresia asta e deja folosita ca exemplu didactic de oximoron), stiu ca asistam de vreo doi ani la o explozie de analize care vestesc sfirsitul implacabil al imperiului, intorc pe toate fetele criza datoriilor, sfirsitul dolarului de hirtie si prabusirea sistemului bancar si considera ca alta iesire din actuala situatie decit prin razboi civil si secesiune nu poate fi.

    In concluzie, eu cred ca amicul autorului are dreptate.

    • In sfarsit un comentariu care nu e pe linie.
      Am facut si eu de cateva ori observatia ca pe Contributors.ro apar articole cam monocromatice, ca rar se publica opinii care sa sfideze teoriile (+/- propaganada) la moda. Nu stiu sigur care este cauza, cel mai probabil este ca fiecare curent de gandire se refugiaza in bula proprie si publica pe platforme unde sansa de a fi linsat mediatic este redusa.
      Sunt convins ca exista suficienti romani inteligenti care sa vina cu idei noi, cu o gandire independenta, atat in Romania cat si pe alte meridiane.

      Revenind la substanta comentariului dvs. Un coleg britanic, protestant practicant, are o fraza favorita: cei mai agresivi crestini sunt cei recent convertiti: ei trebuie sa-si arate/dovedeasca public credinta.
      Cam asa suntem si noi: trebuie sa dovedim ca suntem membri credibili ai noului club in care am fost acceptati. Am facut la fel in 1940 cand am fost acceptati in Axa, apoi in 1944 cand ne-am aliat cu noul stapan. In 1942 ne-am dus pana la Don, in 1945 pana in Tatra, iar mai recent ne ducem si prin Asia. Asta in timp ce membrii mai vechi ai clubului sunt mai putin zeloti si-si vad de interesele economice.

      • @ Cinicul
        In traducere, „o gandire independenta” ar insemna o gandire pro-rusa, nu pro-occidentala, probabil.
        Cred ca, din moment ce pe Contributors nu gasiti ceea ce va satisface, dumneavoastra si prietenul pe care-l comentati ar trebui sa cititi pe alte site-uri. Sigur, in afara de cazul in care prezenta dvs. pe Contributors e sarcina de serviciu.

    • @ Eu cred ca amicul…
      Mă bucur mult pentru acest comentariu. Era și timpul să apară.
      Chiar și eu, așa cum am menționat în text, mi-aș dori să pot să împărtășesc ACUM opinia prietenului meu. Strict teoretic are dreptate.
      Dar articolul este despre altceva. Este despre ce ați scris chiar dvs. la punctul 2.
      De aici am pornit eu. Să nu uităm acest lucru.
      Felicitări!

      • @Cristian Felea,

        Inteleg acum bine, dle Felea, ca opinia dvs. este, ca si cea a amicului, de a considera mai multe carti? Adica Rusia, China si ce o mai fi. Si, in aceeasi ordine de idei, nu mai este nevoie ca Romania sa fie partener dansator devenind acum doar spectator, probabil in asteptarea unui „interes economic”.

        Ce rapiditate in schimbarea viziunii dvs, si asta multumita comentariului @”Eu cred ca amicul autorului are dreptate” de mai sus. Cum spunea si @Cinicul minunandu-se de rapiditatea cu care romanii din noul club actioneaza pentru a-si dovedi credibilitatea.
        Felicitari pentru noua viziune.

        • @Lucky
          Mi-ați făcut o analiză cam la repezeală. Dar se mai întâmplă. Scopul meu e să scriu ce cred și cred că oricâte materiale publicate de mine veți citi, veți observa că nu am obiceiul să oscilez în ideile pe care le susțin.
          Și, ca observație, nu scriu pentru a susține poziții partizane. În general cred că interesul comunităților, al națiunilor, al oamenilor care trăiesc în societate etc. nu se prea împacă cu partizanatul, care prin definiție este o opțiune teribil de mărginită.

          • Domnule Cristian Felea,
            Sunt sigur ca aveti motive puternice pentru care afirmati ca v-am judecat la repezeala si de aceea imi cer scuzele de rigoare, promitandu-va ca voi citi mai mult ce ati scris, aceasta fiind prima dvs. lucrare cu care am avut contact.
            Cu stima

  16. @Cinicul,

    Cu alte cuvinte, „interesul poarta fesul”, asta este ce ne doriti?

    Englezul are si el o vorba:

    „Banii vor face iapa sa mearga” ceea ce se explica prin acest dialog:

    „-Vecine, am nevoie de iapa ta sa fac un drum la targ;
    – Cu placere ti-as da-o dar este schioapa de ieri cand a sarit parleazul;
    – Vai, vecine, ce rau imi pare, ti-as fi dat bani buni sa-mi imprumuti iapa;
    – Vorbesti serios? Mi-ai da bani buni pentru asta? Atunci este in regula, banii vor face iapa sa mearga!”

    In timp ca aplicabilitatea acestui proverb nu-mi pune probleme principiale, cand este vorba de o afacere, atunci cand se intampla intre vecini prieteni sau aliati mi se pare o problema.
    De altfel, ce prietenie, putem invoca in cazul Rusiei? Nici nu vreau sa mai intru in alte detalii, imi vine sa vomit numai gandidu-ma. Romania nu poate avea prietenii, chiar interesate, cu Rusia. Timpul a dovedit cu prisosinta.
    Pe alta parte, nu ne ajunge exemplul german sau francez, de azi, de „prietenie interesata” cu Rusia? Aceasta prietenie da rusilor sansa sa-si valorifice resursele nu pentru a inbunatati nivelul de trai al populatiei ci pentru a construi si dezvolta noi tipuri de armament care, ulterior, sa-i macelareasca pe toti, francezi si germani, la gramada.
    Avem acum un Acord Strategic cu Statele Unite care ne asigura securitate si libertate. Cred ca aceste beneficii pretioase pot face si iapa noastra sontoroaga sa mearga.

    • Nu am folosit in comentariul meu cuvantul prietenie, cuvant de care abuzati dvs. Astazi Romania nu este prieten cu nimeni, nici macar cu Bulgaria cu care, teoretic, suntem aliati si avem cam aceleasi deziderate.
      In lumea de azi mai nimeni nu foloseste cu seriozitate cuvantul prietenie, Franta nu este prietena cu Alemania, se intampla sa aiba, in anumite domenii, si subliniez aceasta limitare, interese comune. Prietenia dintre tari este un concept medieval si ea se baza pe un anumit cavalerism si respect de principii; ambele au disparut in relatiile internationale de cel putin 80 ani.
      Nu au existat nicioadata prietenii intre mari puteri si tari mai slabe, si nici macar aliante, trebuie sa fii naiv sa crezi una ca asta. In orice relatie intre state se aplica intrebarea: what’s in it for me?
      Romania n-a fost un aliat al Rusiei la 1877, si nici al Germaniei la 1941-1944, ca sa nu mai vorbesc de relatiie cu Rusia dupa 1945. Si in primul si in al doilea caz am fost folositi drept carne de tun pentru interesele Rusiei respectiv Alemaniei, intamplarea a facut sa scapam de rusi la 1877 doar prin interventia lui Bismark. Nu se poate sti ce ar fi devenit relatia romano-germana daca nemtii castigau razboiul in 1943, dar nu cred ca Hitler dadea doi bani pe nici un popor est-european. Trebuie sa invatam cate ceva din ce-am patit in trecut.

      • @Cinicul,

        Asa cum afirmati si dvs. nici eu nu am folosit cuvantul „prietenie” la propriu ci ca sa induc relatiilor intre state un sens altruistic sau peiorativ. In acelas timp, observ ca dvs. incercati o folosire abuziva a cuvantului prieten, presupun ca motivat de intentia de a discredita esenta comentariului meu.
        Probabil ca este modul particular de gandire care va impiedica sa vedeti motivele pentru care „mai recent ne ducem si prin Asia”.
        In naivitatea mea, ca sa folosesc termenul dvs., inteleg ca interesele, afinitatile, aspiratiile si nevoile comune ale popoarelor ajung sa caracterizeze si, in ultima instanta, determine relatiile internationale la un moment dat intre doua sau mai multe popoare. Si nu tocmai lipsita de importanta este experienta trecutului comun al celor doua sau mai multe popoare. Sa faci abstractie de toate aceste nuante sensibile si sa decizi exclusiv in absolutizarea mercantilismului ca mod de exprimare a unei natiuni mi se pare, cel putin, cinic. In acelas timp nu poti aplica acelas calapod relatiilor intre state fara sa tii cont de proportia existenta intre aceste state, respectiv intre doua tari mari puternice sau intre o tara mica si slaba si una mare si puternica. Cum nici nu poti sa actionezi pe modelul azi esti „prietenul” meu si a doua zi sa schimbi retorica la 180 de grade cum un regim totalitarian ar detine si mentine. Din aceste motive generalizarea unui anumit tip de relatii intre state este un mod simplist de gandire.

        • „sa decizi exclusiv in absolutizarea mercantilismului ca mod de exprimare a unei natiuni mi se pare, cel putin, cinic.”
          Cinic, da pentru ca asta este realitatea relatiilor dintre state si asta de cel putin 80 ani.
          Acum ~150 ani Bismark spunea ca Balcanii nu merita moartea unui singur grenadier pomeranian. Va garantez ca asa gandesc mai toti liderii statelor puternice.

          • @Cinicul,

            Am balansat intre a va raspunde sau a ma abtine de la un raspuns la ultimul dvs. comentariu.
            In final am ales o cale de mijloc si anume:
            Nu apreciez cinismul acestui personaj care s-a straduit sa faca ceva pentru tara sa folosindu-si mintea numai intr-un sens speculativ. Speculatia este valabila numai pentru un scurt timp.
            Ce parere sa iti faci despre cineva care afirma: „Daca iti plac carnatii sau politica mai bine sa nu stii cum se fac”. Ce valabilitate au aceste cuvinte astazi, cand producerea carnatilor se face astazi exclusiv sub controlul si certificarea de catre o autoritate guvernamentala profesionala iar legile sunt elaborate intr-un mod cat se poate de transparent !?
            Traim alte vremuri, dinamica societatii de azi este atat de diferita incat nu mai poate fi amputata de sabloane desuete.

  17. Din pacate in ziua de azi singura garantie de securitate pe care o poate avea un stat (dincolo de servicii nevandute) este posesia de arme atomice si capabilitati credibile de livrare a acestora. Restul sunt povesti. TOATE tarile sunt manate doar de interes. Pentru cosmetizare, interesul este de obicei mascat in vorbe frumoase. Pentru americani, cat a contat libertatea kuwaitului per se, cat interesele petroliere din zona? Pentru rusi, credeti ca nu mai poate kremlinul de bunastarea etnicilor rusi din donbas? Exercitiu de imaginatie: ucraina nu renunta la armele atomice si le mentinea in serviciul activ. Se mai producea donbasul? Crimea?…Era mult mai probabil ca s-ar fi incercat schimbare de regim, spionaj, etc nici pomeneala de actiune militara directa. Cred ca e naiv in ziua de azi sa crezi in aliante de la egal la egal intre un stat puternic/mare si unul mic/slab. Poate functiona doar daca exista interes imperios.

    • Am scris comentariu meu de mai sus inainte de a-l citi pe al dvs. Relatiile dintre mariele puteri militare se bazeaza pe echilibrul terorii, leii nu se bat intre ei pentru ca-si pot provoca rani mortale.

    • @hanu,

      „Exercitiu de imaginatie: ucraina nu renunta la armele atomice si le mentinea in serviciul activ. Se mai producea donbasul? Crimea?”

      Intrebarea asta si-au pus toti analistii si comentatorii politici de pe toate meridianele Globului. Care este raspunsul corect? Nu cred ca are prea mare importanta. Lucrul fusese hotarat de cele doua mari puteri si anume ca din dezagregarea Uniunii Sovietice sa rezulte o singura putere nucleara. In acelas timp s-a vazut, pentru a cata oara, ca Rusia nu-si mentine angajamentele, respectiv de a garanta integritatea teritoriala a componentelor despartite din trupul monstrului sovietic ca si reticenta vestului de a infrunta Rusia intr-o asemenea speta.
      Cazul Ucraina are importanta prin aceea ca transmite vibratii in directiile Korea de Nord si Iran. Sufera Ucraina? Da, pentru moment, dar suferinta Rusiei are o nota distincta. Conducatorii ei isi pierd pe zi ce trece popularitatea direct proportional cu cresterea autoritatii oprimante din cauze care nu mai pot fi eliminate decat prin schimbarea regimului. Sanctiunile eonomice din ce in ce mai drastice dublate de un separatism fata de comunitatea internationala, motivat de mentinerea in nestiinta a populatiei, conduce la acumularea in societatea rusa de tensiuni de un dinamism fara precendent. Recenta hotarare privind blocarea retelelor de internet internationale si inlocuirea lor cu o retea rusa este un simptom care anunta miscari dramatice, o noua Cortina de Fier.
      In acest context noi, romanii, suntem gata sa riscam o relatie solida si serioasa cu Statele Unite de dragul a Ce? „Normalizarii” ??

  18. Relatii „normale” cu Rusia?… Hmmm… imi vine in minte un banc:

    „Prima zi de detentie a unui detinut pirpiriu – victima sigura in mediul de-acolo:
    La plimbarea prin curte, pirpiriul striga, astfel incat sa fie auzit de toti:
    – Cine-i cel mai tare la bataie, de-aici?
    – Eu! zice un urias musculos si fioros si face un pas in fata.
    – Si cum te cheama?
    – John, spune uriasul.
    Pirpiriul vine langa urias si-l cuprinde, prietenos, dupa umeri:
    – Cine are curaj sa se bata cu mine si cu prietenul meu John?”

    Evident, Romania este pirpiriul. Evident, Rusia-si doreste ca bancul sa se spuna cu „Ivan”, in loc de „John”.

    Am fost cu Ivan, nu ne-a placut. Acum incercam cu John. Pana la proba contrarie, pare alegerea corecta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.