… despre sisteme (eventual electorale) si oameni (eventual intelectuali) (I)

… omul sau partidul? Idealism sau realism? Responabilitate personala sau vina sistemica? Individul sau statul/comunitatea? Si, cu voia Dvs, ultima pe lista: Oul sau gaina? Iar asta doar o mostra a intrebarilor care, prin si dincolo de evenimentele zilei, par a ne framanta pe toti. Intr-o forma sau alta.

Si e bine. Si e rau.

E bine, pentru ca evenimentele zilei – de la un credit bancar la Rosia Montana, si de la excluderea lui Cristian Preda la problema consilierii inaintea avortului sau cea a uniformelor scolare – problemele care ne polarizeaza ne forteaza sa si gandim. Sa ne gandim. [Ne pasa, deci gandim sau – dimpotriva – gandim pentru ca ne pasa – e o intrebare a la Hume pe care prefer s-o pun, deocamdata, intre aceste paranteze patrate.] Sa ne gandim, dincolo de situatiile concrete, la prezumtiile din spatele judecatilor de valoare pe care le emitem, la principiile din spatele deciziilor pe baza carora actionam. E bine ca, in felul sau intortocheat, cotidianul ne obliga sa il transcedem. Stiu, suna pompos, dar sunt lucruri care altfel  nu pot fi spuse.

Vreau, nu vreau, sunt Grigore si e musai sa beau agheazma. Vreau, nu vreau, sunt om si sunt silit sa ma gandesc dincolo de cazurile concrete : nu ma pot gandi numai la Preda sau Prigoana, numai la consilierea pre-avort, numai la uniformele scolare, numai la Rosia Montana, numai la privatizare si lupta de clasa, numai predarea religiei in scoli,  sau mai stiu eu ce. Nu pot fara a ma ridica dincolo de cazul in speta, la principii. Cand imi injur vecinul de palier sau imi laud vecina, cand o injur sau adulez – sa zicem – pe Elena Udrea, sunt nevoit prin forta lucrurilor sa transced si vecinul si vecina si uniformele si Rosia Montana si pe Udrea si sa ajung la principiile de la care pornind emit judecatile de valoare si actionez in consecinta. N-am incotro. Asa ca, pe partea asta, e bine.

Dar e si rau. De ce? Pai pentru ca intrebarile sunt prost formulate – ca alternative batute in cuie. Alb sau negru. Individ sau comunitate. Stat minimal versus stat asistential. Noi sau statul. Omul sau sistemul. Idealistul sau pragmaticul. Nu e nevoie sa fii hegelian pentru a intelege ca problema nu se cuvine a fi formulata in termeni de « ori-ori ». E suficient sa fii taran. L-a auzit cineva, vreodata, pe-un taran intrebandu-se, hamletian, « oul sau gaina » ?

Taranul si Hegel stiau ce stiau.

Sa va dau un exemplu piezis, mai putin mediatizat, ca poate ma fac mai bine inteles (sic) : Catalin Avramescu, pe platforma hydepark.ro, a inceput un mini-serial despre avantajele si (mai cu seama) dezvanatajele diferitelor sisteme electorale. Vi-l recomand calduros. Cei din domeniu nu vor afla ceva fundamental nou, dar ‘profanii’ vor intelege multe dintre frustrarile care insotesc rezultatul alegerilor, oricaror alegeri. Catalin Avramescu se tine departe de limbajul pompos (de care tocmai ce-am dat dovada ceva mai sus). Explicatiile, desi complicate, sunt prezentate simplu, cu exemple pe intelesul tuturor.

Miza e mare, recunosc. Dar nu suficienta, tocmai din cauza premiselor. [Nota : Aveti a-mi ingadui sa prefer ‘premisa’, ‘premizei’. E o optiune personala.]

Prima premisa care-mi ridica jalba-n protap e premisa lui Condorcet inteleasa de catre Avramescu – cum ca ne uitam, cu totii, dupa un castigator « ideal » in oricecursa electorala. Ca exista un ipotetic « castigator Condorcet » si (multi) « pierzatori Condorcet », chiar daca asta ar fi castigatorul « ideal ». (Nu intru in detalii de specialitate – care specialitate, repet, s-ar cuveni sa ne intereseze pe toti – va mai invit o data sa-i cititi textele de pe hydepark.ro.) Da’ poate ca eu nu vreau sa fie doar un castigator al cursei electorale. Poate ca pe mine ma oripileaza ideea unui singur castigator al oricarei competitii electorale. Poate vreau mai multi. Poate ca simt ca sunt mai complex decat m-ar putea reprezenta orice castigator ideal – Condorcet au ba. Dar asta nici n-ar fi un capat de tara. Poate Catalin Avramescu va ajunge cu serialul si la reprezentarea proportionala, pentru ca-n definitiv sistemul Schulze, bunaoara – pe care-l enumera printre preferate – poate fi usor adaptat, si a si fost, la sistemul reprezentarii proportionale. Dar nu despre votul transferabil pe liste deschise/inchise, votul mutiplu, etc.,  vreau sa vorbesc.

Jalbele a doua si a treia – alea mai mari – abia acum vin : asumandu-mi riscul de a ma insela, imi pare ca (1) Avramescu pleaca de la premisa ca un sistem electoral mai mult sau mai putin ideal odata descoperit, mai mult sau mai putin stiintific, poate fi aplicat indiscriminat la toate nivelurile de alegeri. (2) ca acest sistem electoral se poate concentra pe preferintele individuale, facand abstractie deopotriva de oamenii care fac alegerea (prezumtia de competenta egala) si de cei alesi (prezumtia de competenta superioara si buna credinta).

Ei bine, ingaduiti-mi sa ma indoiesc pana la pamant si inapoi si de (1) si de (2) (n-am gasit alta rima).

(1)    In buna traditie clasica, aristoteliana daca preferati (desi traditia e mult mai bogata), oamenii sunt egali in unele privinte, dar inegali in altele. Daca e sa folosim imagistica crestina, fiecare dintre noi suntem unici si personal responsabili in fata lui Dumnezeu, dar toti suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui. Or, daca preferati o varianta mai liberala, toti suntem egali in abstract, haraziti cu drepturi, dar – odata delegate drepturile majoritatii –  s-a cam terminat cu drepturile individului. Majoritatea determina ce e drept si ce nu. Dreptul ? Fuse, fuse si se duse. (De buna seama, ambele povesti sunt muuult mai lungi, dar n-avem acum timp de toate discutiile intre “fundamentalisti” si “anti-fundamentalisti”). Egalitatea, asadar, nu e echivalenta cu dreptatea. Mecanic aplicata, egalitatea devine inechitabila. Nu-i dau o minge de baseball lui Chopin si nici un pian lui Michael Jordan, zice Aristotel, ca e nedrept pentru amandoi.

Si-atunci de ce acelasi sistem electoral ar urma sa fie aplicat indiscriminatoriu, mecanic, la toate nivelurile ? De ce alegerile pentru Comitetul Scolii ar trebui sa urmeze aceleasi reguli precum alegerile pentru Consiliul Local sau Parlamentul Romaniei ? Sunt aceste diferite scrutinuri si ‘despre’ si ‘pentru’ acelasi lucru ? Pentru ca si mancatul sanatos, nici prea mult nici prea putin, si mancatul pana crapi, dar si infometarea sunt ‘despre’ acelasi lucru – despre mancare. Dar nu sunt ‘pentru’ acelasi lucru – extremele nu sunt ‘pentru’ sanatate.

Si cu asta ajungem la numarul (2) :

(2)    – Oricat de bun ar fi « sistemul » – electoral, de partid, de stat, etc., – nu va functiona corect atata timp cat nu va fi « umplut » cu ceea ce batranii numeau simplu, dupa vorba, dupa port, « omul potrivit la locul potrivit ». Aici, ingaduita-mi fie parerea proasta, nu se poate rezolva – cum zicea Kant – cu draci inteligenti. Ca dracii de aia sunt draci – pentru ca sunt inteligenti, chiar daca nu cu asupra de masura (vezi Danila Prepeleac).

Pentru a ramane in registrul aristotelian, unii omanei se pricep la unele, altii, la altele. Cata vreme nu ne pierdem bunul simt, putem cadea de acord ca la medicina se pricep mai bine medicii si la muzica, muzicienii. Daca e vorba sa stabilim cine e cel mai bun chirurg, nu facem sondaje de opinie printre necunoscatori, ci intrebam alti chirurgi. Cand ne urcam in avion, nu votam cine sa fie pilot. Daca vrem sa aflam cel mai bun compozitor, nu-l intrebam pe Prigoana. S.a.m.d.. Pe de alta parte, zice tot batranu’ Aristotel, exista zone in care omul ne-specialist are un mare cuvant de spus : Pot manca o portie de spaghetti si, fara a avea habar cum se gatesc, ma pot pronunta cu indrituire daca sunt bune sau nu. Nu trebuie sa stiu sa fac pantofi. Daca ii port, stiu daca-s buni sau nu. Aici, zice Aristotel, nu voteaza pantofarul. Specialistul, daca preferati.

Si-atunci ajungem la aritmetica bunului simt : (1) + (2) = (3)

(Va urma)