…Despre sisteme (eventual electorale) si oameni (II)

… si-atunci, daca tot a votat Comisia Electorala trecerea la sistemul votului uninominal mixt (jumatate pe liste, jumatate uninominal), dupa modelul german care n-are nici o noima la noi, Romania nefiind federatie, si daca s-au relansat dezbaterile despre avantajele si dezavantajele diferitelor sisteme electorale, m-am gandit ca poate n-ar strica sa-mi duc pana la capat ideea inceputa in postarea de-acum vreo saptamana. Pornind de la – altminteri excelenta – abordare tehnica a lui Catalin Avramescu pe www.hydepark.ro , ridicam acolo doua jalbe in protap :

(1)    Majoritatea covarsitoare a acestor analize tehnice pleaca de la premisa ca odata sistemul electoral mai mult sau mai putin « ideal » descoperit, el va fi aplicat nedescriminat la toate nivelurile – de la consiliul scolii la cel municipal, si de la alegerea Consiliilor Judetene la alegerea Parlamentului, ca doar de aia e, chipurile, « ideal ». Asta, imi pare, e unul dintre defectele gandirii instrumentale. Rostul, (telosul, daca preferati) consiliului de parinti intr-o scoala e diferit de rostul Parlamentului. In plus, intr-un sistem bicameral – la care n-ar trebui sa renuntam in ruptul capului – rostul fiecarei camere e diferit. Si-atunci de ce o unica grila de lectura/metoda electorala la toate nivelurile ? Telosul determina – sau s-ar cuveni – mijloacele cele mai potrivite. Daca rostul unei calatorii e unul profesional, zbor cu avionul, pentru a ajunge cat mai repede de la A la B. Daca rostul e sa ma relaxez, ma las catunel dus de barca in josul raului fara sa-mi pese cand ajung la destinatie.

(2)    Aceeasi abordare instrumentala pleaca si de la premisa ca oamenii nu conteaza. Conteaza doar sistemul. Da, recunosc suporterii acestei idei, ar fi ideal sa avem numai oameni competenti si cinstiti la toate nivelurile, dar trebuie sa fim realisti. Oamenii nu sunt asa. Prin urmare, ideal e – vorba lui Kant – sa descoperim un sistem in care pana si dracii vor fi obligati, institutional, sa se comporte exemplar. Dar pana si Kant punea o conditie : dracii trebuie sa fie inteligenti. Si-atunci cine poate alege in pozitii cheie draci sau oameni inteligenti ? Numai alti draci (sau oameni) inteligenti. Pare-se, asadar, c-am intrat intr-un cerc vicios. (Ca tot veni vorba despre Kant: vezi si celebra intrebare in textul despre Iluminism : Cine educa educatorii ?) Cine-a fost mai intai : Oul sau gaina ? Omul sau sistemul ? (In treacat, din nou, fie vorba, si Rousseau avea aceeasi problema : Ce-a fost mai intai ? Societatea sau limbajul care ne ingaduie sa gandim concepte ? Pentru ca, pe de o parte, limbajul articulat nu e posibil decat in societate, pe de alta parte, societatea insasi nu e posibila in absenta limabjului.) Pare-se ca din aceasta dilema nu putem iesi. Asa sa fie ? Da si nu. Da, pentru ca un sistem perfect in aceasta lume nu e posibil. Nu, pentru ca putem gandi si altfel, pentru ca (1) + (2) fac …

(3)    Hopa si Aristotel ! La urma urmelor, omul a fost cel care, formal cel putin, a fost parintele stiintei politice – nu foarte departata de sfera demonstratiei, pentru ca n-ar mai fi stiinta, dar nici suprapusa cu demonstratia, precum in stiintele exacte, dat fiind ca subiectul nu se preteaza la asa ceva. Fiecare stiinta cu rostul ei. Aristotel a fost cel care a comparat o suta de constitutii, analizand avantajele si dezavantajele fiecareia in functie de situatia « de pe teren », convins fiind ca nu orice constitutie se potriveste oricarui popor, oricand (din punctul asta de vedere, bunaoara, si Machiavelli si Rousseau i-au calcat pe urme).

Concluzia la care a ajuns Aristotel imi pare prea-plina de bun simt – adica taman de acel « ceva » de care am inceput sa ne dezobisnuim, prinsi cum suntem in vartejul informational : Pentru ca un sistem electoral sa isi implineasca rostul, se cuvine adaptat nu doar la nivelul de educatie, diferentele sociale si/sau economice intre diferitele categorii, moravurile lor, etc., ci si la ‘telos’-ul postului. La rostul pozitiei. Exista posturi care necesita « tehnocrati » – iar acestia trebuie alesi doar de catre alti tehnocrati. Nu votam « democratic », dupa cum spuneam, cel mai bun pilot de avioane sau cel mai bun interpret al lui Bach. Pe de alta parte, exista si pozitii unde oricine este indrituit sa-si dea cu parerea : nu trebuie sa fiu pantofar pentru a decide daca o pereche de pantofi e buna sau rea. E suficient sa-i port. Pe scurt, la diferite niveluri e nevoie de diferite niveluri de expertiza si, in consecinta, diferite modalitati de alegere. Quod licet Iovi, non licet bovi.

In teorie pare simplu, nu-i asa ? Sistemul electoral potrivit pentru functia potrivita. In realitate, lucrurile sunt infinit mai complicate – dupa cum Aristotel e primul care recunoste. Dar asta nu e un motiv suficient nici pentru a cadea in depresiea nici pentru a ne catara pe culmile disperarii.

Odata aplicat principiul bunului simt ne putem ocupa si de detalii. Poate, bunaoara, la europarlamentare, cineva care nu are idee cu ce se mananca Parlamentul European sau nici macar ce este Uniunea Europeana poate nu s-ar cuveni sa-si dea cu parerea. Si-atunci poate nu am sfarsi cu alde Elena Basescu si Gigi Becali aflandu-se in treaba pe-acolo. Poate, doar poate, daca in loc sa ne agitam populist sa adoptam parlamentul unicameral pentru c-asa s-a « exprimat poporul » prin vocea Varului Sandel (parca), ne-am gandi cum am putea diferentia (si) metodele de alegere ale senatorilor fata de cele ale deputatilor, daca tot acceptam ca « rosturile » lor ar trebui sa fie diferite. S.a.m.d..

Bunavointa sa fie sa acceptam principiul. N-ar trebui sa fie intr-atat de greu pe cat pare. In definitiv, in acest punct, dreapta si stanga isi pot da mana peste tara. Doar revoltatii de la Sorbona, prin ’68, spuneau : « Ce e greu se face repede. Ceea ce e imposibil cere timp ».