joi, martie 28, 2024

Despre Stat si Natiune: Raspuns lui Dan Tapalaga

Intr-un articol remarcabil (vezi aici) Dan Tapalaga reuseste sa articuleze clar si inteligent o pozitie pe care multi intelectuali, jurnalisti si reformisti romani o sustin mai mult sau mai putin explicit. Meritul lui Dan este ca spune lucrurilor pe nume: „Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat?” Nu prea mai conteaza, sugereaza el. „Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice?” Multa, sugereaza el.

Cititi articolul. Merita. Este chintesenta unei pozitii publice influente si a unei intregi filozofii de guvernare. In acelasi timp este continuarea in spatiul public a unei discutii private pe care o port cu Dan de mai multa vreme. Si intr-un anume sens, articolul sau este o reactie la acest text al meu publicat tot pe Hotnews, acum cateva zile. Iata de ce ma simt obligat sa raspund.

In continuare am sa incerc sa arat unde se inseala prietenii mei intelectuali, jurnalisti si reformisti romani si care sunt limitele viziunii lor, viziune atat de bine sintetizata de Dan. Ma bucur ca Dan ne da posibilitatea sa avem in sfarsit o discutie publica pe o tema atata de importanta si delicata.

Punct de plecare, nu concluzie

Sa incepem deci: Pozitia lor este pana la un punct corecta. Nimeni nu are o problema cu obiectivele generoase si cu multe dintre observatiile facute de ei. Numai ca ei trateaza viziunea lor ca punct final, concluzie a discutiei. Eu o tratez ca punct de plecare.

Problema nu este delimitarea de populism si nationalism gregar, de impostorii si escrocii specialisti in folosorea statului national ca instrument de afaceri si influenta sociala si politica. De accord cu ei in aceasta privinta. Sa ne delimitam. Dar asta e partea usoara. Problema e ce facem dupa aceea. Caci discutia reala abia acum incepe. Unde ei vad o concluzie si un punct final, eu vad o conditie si o premise a adevaratei discutii.

De pilda, intrebarea: „Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice?” Chiar: cata, va intreb eu? Pe ce criterii si pe ce baza? Cu ce consecinte? Iata o discutie importanta pe care observ ca nu numai partizanii si agentii Bruxellului prefera sa o eludeze, dar pe care si voi, liberali clasici, conservatori si crestii democrati, oameni de dreapta autentici, o eludati.

Nu zic sa nu cedam. Dar avem dreptul sa cerem o discutie publica pe tema asta? Nu ar fi bine sa ne gandim bine cum cedam si in ce conditii, inainte de a o face? Ce strategii de exit avem? Ce garantii primim pentru varii circumstante si scenarii mai putin roze? Fiindca, iata, se mai intampla si chestii care nu merg exact pe parametrii planificati de birocratia si elita europeana.

In plus, din cate inteleg, pentru voi externalizarea instrumentelor exercitarii guvernantei nationale unor foruri supranationale este motivata in principal cu ideea de competenta a acestor foruri si organisme. Sa ne guverneze ei, ca noi nu suntem in stare. Totusi, zic eu, poate ca ar fi bine sa reevaluam un pic aceasta premiza, in lumina evolutiilor recente. Nu ca ar fi cine stie ce de capul nostru, dar nici cu politrucii si birocratii lor nu ne e rusine…In plus, ridicole cum sunt, incidentele europene cu apa sau cu becurile de iluminat spun ceva important, un semnal de alarma, nu?!

Sigur, aici nu e vorba ce dihotomii radicale: Abolirea intergarii europene versus abolirea statului national. E o chestiune concreta si pragmatica de administrare publica si guvernanta. Care este aria de acoperire si competenta a statului national si care este cea a entitatilor supra-nationale? Cum vor fi exercitate functiile guvernarii in aceste arii de competenta?

Am rezerve la ideea ca sa cedam pur si simplu functii „Europei” doar pentru ca asa zic elitele europene, ca asa e moda si la altii, sau pentru ca noi credem ca europenii de la centru ne vor guverna mai bine decat ne auto-guvernam. Vreau sa aud mai concret cat, cum, pe ce criterii, pe ce analiza de cost/beneficii, cu ce scenarii de avarie si cu ce strategie de exit.

Tot aud povestea cu Statele Unite ale Europei in analogie cu SUA. Ce se uita este ca SUA, ca sa ajunga modelul vostru de azi, a trecut printr-un razboi civil devastator. Unele state ce au intrat in Uniune, au vrut sa-si exercite optiunea de exit. Nu mai conteaza de ce. Ce conteaza este ca nu s-a putut. Desi constitutional aveau tot dreptul sa iasa. Rezultatul: Statele respective au fost devastate, orasele lor au fost rase de pe fata pamantului, sute si sute de mii de oameni au fost ucisi, deportati, maltratati in cel mai sangeros conflict din istoria SUA…

Tema de meditatie deci. Ce garantii ai ca odata intrat in mega-structuri de felul asta mai poti sa iesi daca vei constata ca nu functioneza chiar cum credeai, spre beneficiul tau?

Statele nationale ca „institutii intermediare”

Dar ceea ce ma mira cel mai tare la prietenii mei de dreapta este ca sa plang de disparitia sau slabirea „institutiilor intermediare”, a acelor forme sociale ce se interpun intre stat si individ (comunitati, biserici, familie, identitati regionale si structuri locale etc.). Ei observa corect ca aceste institutii intermediare erau un instrument, o garantie, un cordon sanitar de protectie a libertatii individuale in fata fortei brute a statului.

Ei bine, dupa ce se plang si prezinta aceasta teorie foarte corecta, in propozitia urmatoare se dezlantuie impotriva statului national, singura forta capabila sa stea azi in calea mega-fortelor centralizatoare Europene, sa le tempereze si sa le tina in frau. Ideea ca statul national poate fi una dintre institutiile intermediare care intr-o arhitecuta de contra-echilibre institutionale (checks and balances) ar putea sa joace un rol pivotal in prezervarea libertatilor individuale fundamentale, ramane acum doar nota de subsol in teoria lor.

Ideea de sistem policentric, in care centre de putere la nivele diferite si cu jurisdictii geografice si functionale aflate in competiti si coordonare simultana, pare ca nu are nicio tractiune in ochii lor cand vine vorba de rolul statului national in cadrul sistemului european.

Zice Dan Tapalaga: „Romania are inca nevoie de biciul extern pentru a putea progresa… mecanismele de monitorizare instalate de Comisia Europeana sau de Fondul Monetar International… ne garanteaza mersul inainte”. Corect. Ce uita Dan si prietenii mei de dreapta este ca acest mecanism de monitorizare functioneaza si invers. Statele nationale si alte institutii intermediare garaneaza si ele mersul inainte prin simplul fapt ca pot cenzura excesele entitatilor supra-statale si supra-nationale. Cu ce sa-i tii in frau cand tu le-ai cedat toate instrumentele relevante exercitarii puterii?

Un experiment mental pentru ei. In Imperiul Universal, odata instalat, un Lenin si un Stalin pot da oricand o lovitura de stat sau organiza o revolutie. Cine si unde si cum va putea contrapune o forta noii puteri instalate la varful imperiului cand toate centrele de putere alternative au fost emasculate si subordonate ierarhiei administrativ-politice a Super-statului Universal? Unde sa pleci, unde sa emigrezi, unde sa te ascunzi? Cu ce arme sa te aperi?

Alt experiment mental: In Imperiul Universal, odata instalat, un Hitler poate fi oricand adus la putere de votul popular. Cine si unde si cum va putea contrapune o forta noii puteri instalate la varful imperiului cand toate centrele de putere alternative au fost emasculate si subordonate ierarhiei administrativ-politice a Super-statului Universal? Unde sa pleci, unde sa emigrezi, unde sa te ascunzi? Cu ce arme sa te aperi?

Economie nationala si capitalism

Si mai e ceva: Policentrismul puterii este conditia institutionala fundamentala nu numai pentru pastrarea liberatilor individuale dar si pentru progresul economic. Capitalismul nu este doar despre comert liber. Este si despre competitie, creativitate, descoperire si diversitate. Pastrarea unor spatii economice cu diverse sisteme de guvernare economica, cu diverse institutii si politici este o garantie ca mecanismele evolutioniste ce selecteaza si sorteaza experimentele economie, tehnologice si institutioanle ce asigura progresul economic nu vor fi sufocate de uniformitatea birocratica a „centrului”.

Competitia dintre varii experimente in organizarea economiilor nationale ne-a servit destul de bine in ultimele sute de ani. E un lucru bine documentat de istoricii economiei. Avem motive atat teoretice cat si istorice sa fim rezervati cand vine vorba de abolirea ei prin ucaz de la elita pan-europena sub presiunea unei crize produse exact de aceeasi elita…Sau, mai grav, de sufocarea ei inceata sub presiunea ideologica socialista, mai mult sau mai putin camuflata de birocratiai centralizatoare.

Sa ma opresc aici. Cred ca am dat suficiente argumente prietenilor mei astfel incat sa putem avansa in aceasta dezbatere si sa o scoatem din zona „nationalisti periculosi, primitivi si legionaroizi plus politruci ai statului national versus elita pro-europeana luminata”. Sa trecem peste asta si sa intram in teme mai serioase deci. Oricum pericolul repectiv il rezolvi tratand tot temele formulate mai sus, nu lansandu-te in polemici inutile cu oameni care nu au fie capacitatea fie interesul sa inteleaga si alte argumente decat cele sustinute de ei…

Identitatea nationala

Cititorul va observa insa ca nu am vorbit inca despre identitatea nationala. Am vorbit despre stat, despre statul national eventual, dar nimic despre identitate si nationalism. Sa discutam asta alta data. Sa spun insa, preemptiv, urmatoarele, reluand o discutie pe care am avut-o cu cititorii pe Blogary mai ieri:

Discutia despre identitate politica si nationala cu unii dintre prietenii mei liberali seamana cumva cu discutia despre existenta lui Dumnezeu cu ateistii. Ateistul stiintific se incapataneze sa iti demonstreze ca Dumnezeu nu exista, aplicand exact metodologia pe care o aplica atunci cand iti demonstreaza pe baza empirica cum ca Spiridusul, Muma Padurii si Bursucul Vorbitor nu exista… Discuta daca ai ce!

Cei care au o filosofie politica in care identitatea nu exista, nu e un factor cheie sau e irelevanta, se incapataneza sa creada ca pot sa inteleaga si rezolve toate problemele ordinii sociale umane aplicand sabloanele unei mecanici teoretice (de obicei contractualiste). Discuta daca ai ce!

Cand insa toata povestea merge si mai departe si se transforma intr-o chestionare a posibilitatii unor proiecte colective si a posibilitatii unei identitati colective in realizarea proiectului colectiv, atunci nu mai suntem nici macar in domeniul contractualismului mecanic si rudimentar. Suntem in padure, alaturi de Spiridus, Muma Padurii si Bursucul Vorbitor.

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

    • Este de prisos sa adaug ca scepticismul fata de genul de uniune fiscala propusa de BCE/Germania nu trebuie sa fie doar de origine libertariana. Social-democratii autentici (nu teologii de la A Treia Cale) care s-au lasat inselati de faza cu Europa Sociala stiu despre ce vorbesc. Integrarea europeana s-a facut aproape exclusiv pe palierul economic si nu a generat nici un fel de mecanism serios de solidaritate sociala transnational. Prin urmare apararea singurului cadru de solidaritate sociala (statul national) devine obligatorie si pentru stanga democratica.

  1. @ DPA – Sincere felicitari! Ma bucur inca o data sa ne intalnim pe aceeasi pagina – si inca din atat de multe de vedere: problematica unor eventuale State Unite ale Europei, importanta „structurilor intermediare”, problema viziunii contractualiste, cea a identitatii (nationale si nu numai). E bine sa stii ca nu esti singur :)

  2. a. Nu prea înţeleg de ce supra-statul UE ar fi mai vulnerabil la derapaje dictatoriale decît statele naţionale.

    b. Nu prea înţeleg nici de ce „policentrismul puterii este conditia institutionala fundamentala … si pentru progresul economic”. Competiţia economică nu depinde de diversitatea centrelor de putere politico-administrativă, ci de diversitatea competitorilor economici.
    Căci bănuiesc că viitorul centru de putere al SUE va fi învăţat ceva din lecţia socialistă a crizei economice europene.

  3. Ateisiti nu demonstreaza ca Dumnezeu nu exista. Demonstreaza ca lumea nu a fost facuta in 7 zile si ca e mai veche de 10000 de ani, ca oamenii descind din maimute, ca pamintul nu e in centrul universului etc. etc.
    Restul articolului e exact ce astepti de la un analfabet stiintific si de la un fundamentalist ipocrit..

    • @suie
      Eşti probabil o fiinţă fericită care deţine toate secretele ultime ale adevărului despre lume şi viaţă. Pe deasupra mai eşti şi generos: nu ne laşi pe noi ceilalţi să fim induşi în eroare de „obscurantişti”.
      Pentru tine toate lucrurile sunt clare, nu mai ai îndoieli. De aceea te întreb: Faptul că Pamântul este în centrul Universului a fost iniţial o teorie ştiinţifică sau religioasă?
      Nu ai deloc impresia ca te-ai rătăcit pe site-ul ăsta?

      Fanaticii şi bigoţii cei mai hazlii sunt cei ai religiei cea mai recentă: ateismul. Nu au incertitudini. Dacă un creştin mai poate auzi de la preot afirmaţii de genul: „Necunoscute sunt căile Domnului!” nu acelaşi lucru se poate spune despre un ateu. Are o credinţă oarbă în miturile ştiinţei, domeniu din care el reţine doar nişte sloganuri, spiritul ei fiindu-i străin.

      • Domnule, nu cred ca merita efortul de a raspunde unor astfel de indivizi. Poate ca ar trebui doar ca noi toti – cei interesati de discutii importante si civilizate, sa-l atentionam ca, asa cum spuneati, s-a ratacit pe acest site!

      • Esti cel putin hilar. Ateismul nu are cum sa fie o religie si nu va putea fi niciodata o religie pentru ca nu exista absolut nicio dogma ateismului. Definitia ateismului este simpla: lipsa de credinta in zei sau necredinta in zei. Atat. Orice altceva adopta un ateu nu are de-a face cu ateismul si nu exista carti canonice ateiste. Motivele pentru care cineva ajunge sa fie ateu sunt atat de diferite incat te las pe tine sa te interesezi.
        Omul si-a exprimat parerea in privinta lucrului care l-a deranjat la articol. Mi se pare ca are tot dreptul. Nu a folosit cuvinte jignitoare sau grosolane. Analfabetismul stiintific este la moda printre romani la fel ca si habotnicismul ipocrit.
        Ti-ai inceput comentariul prin anumite concluzii la care ai ajuns naiba stie cum. Din pacate tocmai religiosii sunt cei care presupun ca stiu totul. Pentru ei nu exista dubii. Stiu sigur cine a „creat” universul si umanitatea. Ateismul are ca punct de start exact dubiul, exact acel scepticism care lipseste cu desavarsire in cazul religiosilor, fie ei crestini sau sau de alta confesiune.
        Tu cred ca nici nu ai habar ce inseamna metoda stiintifica si care sunt principiile ei de baza. Habar nu am ce ai vrut sa zici prin „mituri stiintifice”.
        Cat in privinta dumneavoastra, domnule Ionescu, daca dumneavoastra nu vi se pare importanta o astfel de discutie pastrati-va calificativele pentru dumneavoastra. Din pacate, in societatea romaneasca astfel de discutii ar trebui sa aiba loc mult mai des. Misticismul mioritic este unul din motivele principale ale lipsei de actiune a romanilor in ceea ce priveste lucrurile cu adevarat importante ce necesita atentie in comunitate. Pseudostiinta inunda canalele media pe oriunde se poate si totusi nu exista absolut nicun fel de reactie din interiorul cercurilor academice, o reactie vizibila publicului larg. Atata timp cat oameni ca Monica Tatoiu vor fi invitati in emisiuni unde isi dau cu parerea despre absolut orice desi sunt total in afara fenomenului, mi-e teama ca nimic nu se va schimba in bine pe viitor.
        Discutii civilizate se poarta insa atata timp cat nu va insusiti calitatea de simplu muritor, cu capacitatea de acces la aceleasi informatii ca si mine , sa nu considerati ca povara dovezii nu pica asupra dumneavoastra. Afirmatii filozofice poate face oricine, insa sa demonstrezi folosind rigorile cerute in cadrul unei curti de judecata ca zeul tau preferat exista mi-e teama ca e un lucru imposibil.

    • Am o singura observatie de facut. Spuneti ca

      „Ateistul stiintific (?) se incapataneaza sa demonstreze ca Dumnezeu nu exista”…

      Observatia mea este ca si credinciosul stiintific (???), sau, mai bine zis, omul de stiinta credincios, va ajunge la concluzia ca enuntul de mai sus incalca principiul failibilitatii si al falsificarii, oricat de binevoitor ar fi.

      Ideea este ca aparatul conceptual al stiintei nu tine cont de convingerile particulare ale celui care il foloseste: si ateistul, si credinciosul, vor ajunge la aceeasi concluzie, cu alte cuvinte, convingerile particulare sunt irelevante pentru situatia pe care o descrieti.

  4. Dragos, prea multe întrebări intr-un singur articol. Considerându-mă unul dintre prietenii tai liberali, iți accept invitaţia la dezbatere, fară alte comentarii de prisos, doar cu răspunsuri directe la întrebările tale directe. La mai mult nu ar putea spera niciun autor.

    “De pilda, intrebarea: „Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice?” Chiar: cata, va intreb eu?”

    Nu doar noi cedam suveranitate. Cedam atata cata trebuie pentru a nu se mai intampla ce s-a intamplat in Grecia si sta sa se intample in Italia, Portugalia sau Belgia. Populistii si inconstientii trebuie tinuti in frau peste tot si e spre binele nostru. Cel putin cat traim sub acelasi acoperis.

    “Pe ce criterii si pe ce baza? Cu ce consecinte?”

    Pe criteriile tratatului de la Amsterdam care mi se par de mult bun simt si care daca ar fi fost respectat ne-ar fi facut mult bine. Consecintele vor fi cele caruia unui liberal ca tine ii vor placea: datorie publica mica, lipsa de manevara pentru populism si deficit bugetar rezonabil.

    “Nu zic sa nu cedam. Dar avem dreptul sa cerem o discutie publica pe tema asta? Nu ar fi bine sa ne gandim bine cum cedam si in ce conditii, inainte de a o face? Ce strategii de exit avem? Ce garantii primim pentru varii circumstante si scenarii mai putin roze? Fiindca, iata, se mai intampla si chestii care nu merg exact pe parametrii planificati de birocratia si elita europeana.”

    Da, avem dreptul la o discutie publica si sunt convins ca ea va exista. Vor participa mai ales cei sufficient de bine pregatiti sa-I faca fata. Din pacate complexitatea interguvernamentalismului si a neofunctionalismului European alieneaza guvernarea europeana de cetatean. Statele member ar trebui sa faca mai mult pentru educarea propriilor cetateni, educatia fiind un atribut exclusiv al statului national.

    Nu cred ca poti cere strategii de exit pentru un proces istoric atat de amplu si durabil in timp cum este integrarea europeana. Cine poate vedea ce se va alege de lumea acesta peste 5 ani, dar peste 20 sau mai mult?

    Nu avem garantii pentru nimic, inclusiv pentru viceversa. Defapt, pentru viceversa aveam finalitatile expuse de Dan Tapalaga caruia ii dai dreptate in acel loc al articolului sau.

    „În plus, din cate inteleg, pentru voi externalizarea instrumentelor exercitarii guvernantei nationale unor foruri supranationale este motivata in principal cu ideea de competenta a acestor foruri si organisme. Sa ne guverneze ei, ca noi nu suntem in stare.”

    Da, nu suntem in stare. Fara MCV n-am fi avut ANI, si multe altele. Te rog vezi asta, e o lectura usoara si convingatoare: http://www.crpe.ro/library/files/crpe_policy_memo_16_ro.pdf

    Refuz argumentul dihotomiei radicale. Interguvernamentalismul practicat astazi exact asta infirma.

    „Tema de meditatie deci. Ce garantii ai ca odata intrat in mega-structuri de felul asta mai poti sa iesi daca vei constata ca nu functioneza chiar cum credeai, spre beneficiul tau?”

    Da, acesta este o tema de meditație solida. Sunt de accord ca viitorul tratat cerut astazi de Germania si Franta ar trebui sa contina astfel de lucruri. Si chiar cred ca va conține modalitati de a iesi singur din Uniune si de a fi exclus. Faptul ca guvernanta se va intari atat de puternic va impune o contrabalansare cu articole care sa mentioneze exitul. Pana una alta integrarea a fost benevola si s-a datorat softpoweru-lui occidental.

    „Cu ce sa-i tii in frau cand tu le-ai cedat toate instrumentele relevante exercitarii puterii?”

    În ceea ce priveşte statele intermediare pe care le vezi castrate… Nu e chiar asa. Guvernanta va viza in principal instrumente economice. Restul vor ramne acolo unde sunt azi. Are dreptate Cornel cand vorbeste despre integrarea economica desi eu vad doar lucruri bune acolo unde el vede altceva.

    Experimentul mental este interesant. Pana una alta, pot exista insurgenti si in cadrul statelor nationale, nu vad o problema aici. E putin probabil ca pe timpul vietilor noastre sa ajungem la statul gobal. Cred ca pana atunci va trebui sa trecem prin alte forme intermediare, alternante de bipolarisme, multipolarisme si unipolarisme. Pana atunci probabil ca vom porni miscari de eliberare de pe Luna sau de pa Marte. :)

    Argumentul economic este cel mai greu de batut cu argumente. Dar noi romanii suntem mai birocratici decat toti asa ca… Europenii, asa birocratici cum sunt ei, ne cer sa mai eliminam din birocratie…

    Ai dreptate cand spui ca “Capitalismul nu este doar despre comert liber. Este si despre competitie, creativitate, descoperire si diversitate.” Vezi noul program Orizont 2020 si o sa vezi multe lucruri bune. Se pare ca birocratii aia de tehnocrati incep sa inteleaga cate ceva.

    • Ciprian
      Faci o interventie cerebrala dar intreb:
      Ce intelegi prin populism? Dupa unii populism este mobilizarea clasei mijlocii impotriva statului bunastarii si imigrantil, adica o chestie de dreapta. Sau insusi statul bunastarii? . Dupa tine este ceva ce a facut Grecia. Sau indisciplina bugetara. Dar Spania si Irlanda (tari pe care le omiti strategic in interventia ta) nu pot fi acuzate decat de bugete echilibrate si datorie publica mica. Nici vorba de populism (de stanga).Dimpotriva.
      Poate ca hiba e altundeva, in dezechilibrele relatie centru-periferia in zona euro si in criza cererii agregate.

      • micsorand scara filosofica a chestiunii: ma duc la un finantator si iau bani fara vreo restrictie? trebuie sa urlu ca mi-e incalcata independenta mea ca individ, personalitatea, dreptul la evolutie etc???? putem primi de la UE fara a da nimic in schimb decat carcoteli vesnice, plictisitor de perseverente si desori inutile??? Chiar nemtii spun ca pe ei i-a civilizat Bismarck cu ciomagul; noi am vrea probabil sa-i egalam pe nemti dar prin mangaieri duioase si intrebari de genul: „..inaltimea voastra, binevoiti sa..?” Istoria USA e aceea care este, dar mai este de conceput azi o declansare de razboi civil pe motivele din 1861??? PS. crede cineva ca e posibil sa pui 2 persoane impreuna si numai unul sa fie tolerant, iar celalalt sa fie intransigent???? NB. Simplificand, probabil ca se va naste Europa cu doua viteze: colegi de forum, veti vota pt. ramanerea in categoria B? FITI ONESTI macar O D

      • Prin populism inteleg redistribuirea irationala a resurselor in proximitatea alegerilor, cu scopul de a castiga voturi, inducand populatiei o falsa impresie de bunastare ce va periclita cresterea economica pe termen lung.

    • Cand toata lumea se intreaba, cat mai tine Euro-ul si implicit, cat mai dureaza Europa, voi inca mai sustineti discutii „idealiste” despre acest subiect aflat deja pe drumul catre istorie.

      Cat va mai trebuie sa va puneti in concordanta cu realitatile lumii?
      Ati fost in Romania mai dintotdeauna in urma cu 10-20-30 de ani fata de ce se intampla cu adevarat in lume.
      Treziti-va!

      Europa nu mai are nici un viitor, insa Romania mai poate avea unul, daca aveti grija!

    • Ciprian Ciucu: „Consecintele vor fi cele caruia unui liberal ca tine ii vor placea: datorie publica mica, lipsa de manevara pentru populism si deficit bugetar rezonabil.”

      Este disciplina bugetara o masura profilactica sau un panaceu financiar? La prima vedere asa ar parea. Insa fara riscul unui deficit mare, n-ar exista consum, deci n-ar fi productie si dezvoltare. E un cerc vicios, desigur, si pentru a iesi din spirala e necesara gasirea punctului critic, a acelui „deficit bugetar rezonabil”. Trebuie sa fii cat mai aproape de el, dar fara a-l depasi. Datorita insa multitudinii factorilor care-l influenteaza e greu de calculat si imposibil de apreciat. Iar Tratatul de la Amsterdam contine doar granite fixate arbitrar. Ne poate arunca in extrema aialalta la fel de usor.

    • Trebuie sa remarc faptul ca domnul ciuca nu reuseste sa priveasca problema de la nivelul la care a fost descrisa de autor. Daca privesti de jos nu vei putea vedea niciodata ansamblul si conexiunile!

  5. Eu cred ca problemele ridicate de dv. devanseaza cumva o chestiune de care tinde sa depinda evolutia ulterioara a Romaniei in EU. Iar aceasta chestiune care mie mi se pare importanta este cea a legitimitatii puterii politice (nu numai cea actuala ci puterea ca sistem, ca elita, ca moduri de recrutare si promovare). Dupa 89 a existat un deficit de legitimitate care a fost depasit doar prin mobilizari populiste.

    Eu cred ca nu am ajuns si mi’e teama ca nu vom ajunge prea usor la acea situatie in care un numar semnificativ de oameni sa poate forma o societate libera si cu o oarecare independenta financiara care sa le dea posibilitatea sa formeze un etos asociativ si in cele din urma o societate bazata pe respect fata de niste valori sociale.
    Deocamdata mie imi pare ca avem o fuga inainte, un offside prin care multi incearca sa parvina si, mai mult, sunt chiar incurajati sa o faca. Nu, nu este o critica a lor. Doar observ ca zona tinta este tot mai fluida si incapabila (si asta nu de putina vreme) de a integra noii veniti.

    Pe de alta parte nici EU nu are tocmai un etos social propriu inca. Ei au o stabilitate sociala mai buna dar integraza greu noii veniti. Iar acum in timp de criza lucrurile pot lua o intorsatura nedorita.

    Astfel, EU ne’a primit arzand niste etape. Ei au sperat ca chestiunile pendente vor fi rezolvate in timp util. Noi am sperat ca presiunea EU va face ca aceste reforme sa continue pana la rezolvare. EU insa nu a fost niciodata in pozitia de a visa sa fie jandarmul nostru, controlorul nostru… iar o data integrati in EU… institutiile noastre au aureola de europenitate si pot da cu tifla mult mai usor oricaror cereri de reforma.

    Cert este ca, fie suntem in EU fie suntem in statul nostru national centralizat in mod unitar, tot unii cu altii va trebui sa traim. Asta este vestea proasta. Vestea buna este ca acest chin ar putea fi scurt (in bine sau in rau) in conditiile crizei de azi care eu banui ca va fi si o scadenta pentru multe din crizele secolului al 20-lea. (Eu nu as considera secolul al 20-lea terminat deocamdata).

    Daca stam si privim mai mult nationalismul de azi… el pare mai aproape de o bula speculativa decat de acel nationalism care crea institutii acum un secol. Este multa vorba azi… multa imagine, multa inchipuire si multa fudulie dar foarte putina asociativitate, foarte putin lucru in comun. Fiecare vrea sa ia cat mai mult pentru el. Asta s’a petrecut dintotdeauna dar nu intotdeauna averile au fost atat de calpe ca astazi, atat de virtuale, atat de bazate pe hartii. Ambitia i’a facut pe multi sa ajunga sus… dar in alte vremuri acest „sus” insemna uneori fabrici, banci, constructii care ramaneau. Astazi… marile averi sunt rezultatul unor speculatii si a unui hocus-pocus de relatii si interese scandaloase.

    Mai mult, astazi identitatea nationala nu mai duce nicaieri. Altadata, nationalismul implica o cultura, o imagine despre societate, o parghie de schimbare, o speranta uneori. Si chiar daca el se dovedea a fi discriminator, nedrept si uneori criminal, el putea sa mobilizeze oamenii in virtutea unei schimbari pe care el o propunea. Organiza emotiile prezentului spre un viitor posibil. Nationalismul de azi este insa emasculat de dimensiunea lui revolutionara. Acest nationalism este melancolic, nostalgic, ipotent. De la productiile plangacioase pseudo-folclorice la hagiografiile marilor nume ale trecutului (hagiografii care in mod ironic continua inceputul facut de regimul comunist) nimic insa nu vine sa innoiasca viziunea despre lumea romaneasca, nimic nu cere o schimbare radicala in acest show continuu al stirilor de la ora 5.

    Legionarii erau de extrema dreapta. Aveau un intreg program care adesea friza fanatismul si crima. Dar oamenii aia mergeau sa munceasca in tabere de munca pe gratis (sic!). Credeau in ceea ce faceau chiar daca nu toate credintele lor duceau catre ceva bun. Dar cadeau in genunchi in fata taranilor si mancau literalmente ţărână. Departe de mine gandul sa ii dau de exemplu pe legionari. Ceea ce vreau sa spun este ca pentru a vrea sa faci o schimbare care sa conteze in aceasta tara apoi iti trebuie determinare, credinta si tarie de caracter… lucruri rare in ziua de azi. Vorbele s’au devalorizat mult in ultima vreme. Si atunci cand vom putea face noi cu puterile noastre ceva atunci vom incepe si sa avem ceva ceva identitate. Ne vom uita putin altfel in oglinda si vom pasi ceva mai drepti atunci cand vom merge aiurea. Altfel… ma si intreb de unde atata mandrie intr’o tara care e complet lipsita de respect. Mi se pare o mare schmonosire a realitatii.

    Ca sa te bucuri de admiratia semenilor trebuie sa faci ceva ce merita admirat. Simpla afirmare, declamare sau recitare nu ajuta. Nu este o mantra care sa te transpuna imediat in persoala dorita. Trebuie pur si simplu sa faci ceva care sa atraga luarea aminte a celorlalti. Ei bine, asta lipseste de sus pana jos. Noi vrem sa fim apreciati pentru ceea ce suntem dar din nefericire e prea putin. Trenurile noastre merg mai incet decat acum un secol, mai incet decat pe vremea Marii Uniri !!! (Luati revista Familia, ultimul numar din 1899 si pe ultima pagina aveti mersul trenurilor… veti avea o reveleatie) Si trenurile sunt doar un foarte mic exemplu din sirul celor care ar putea sa urmeze. Si asta se vede si in politica, si in universitati, si in mediul economic, si peste tot. Numit fie etos antreprenorial, fie sprit asociativ, fie societate civila, el este minunat dar lipseste cu desavarsite. Discutiile se vede treaba ca nu ajung…

    Si in acest context… EU priveste spre noi ca la o povara. Si suntem o povara pentru ca dupa cate vedem nici noi nu stim prea bine ce vrem de la EU. Vrem sa fim primiti asta e sigur, nu vrem sa ramane afara. Dar apoi… ? E ca la un interviu… ai nevoie de o scrisoare de intentie. Ah, putina limba de lemn poate ajuta dar nu e niciodata suficienta. Trebuie sa vrei ceva ! Si atunci cand vrei ceva si poti… se intampla ca si dai ceva celorlalti. Ce dam noi Europei… ? O gura de rai pe un picior de rai ? Atat ? Multi vor sari ca deja e ceva extraordinar. Da, nu ii contrazic. Dar nu e suficient. Nu candidam la concursul de fotografii de la National Geografic ci vrem sa punem bazele unei comunitati politice. Nu vom putea face asta pana nu vom avea o identitate nationala mai puternica… adica sa facem ceva si din ceea ce facem sa dam si celorlalti. Asta e sensul cuvantului „a impartasi” valori. Nu sa ne sara tandara ca ne’au luat altii nu stiu ce brand… ţuică, palinka, sau branza. Astea sunt mofturi.

    Cand vom invata sa lucram impreuna vom invata sa fim putin si pe picioarele nostre si atunci vom putea spune „iata ceea ce am facut noi” si poate vom putea fi si respectati pentru asta. Pana atunci simpla afirmare declamare sau, cum ziceam, recitare nu sunt suficiente.

    • Razvan,

      n-au facut-o prea repede si nici n-au ars etape, pur si simplu asta era etapa, etapa in care un imperiu asimileaza societati mai inapoiate. Si una peste alta, asta a fost in favoarea noastra.

      • Din acest punct de vedere este adevarat. Pe de alta parte insa nu este evident ca Europa avea nevoie de acapararea unei societati mai inapoiate. Entuziasmul European pentru colonizarea periferiei este mai degraba slab, imi pare mie. Europa nu are suficiente resurse pentru a actiona ca un imperiu. Nici nu vrea… nici nu poate. Despre slabiciunea Europei s’a mai scris. Gasesc argumentul lui Robert Kagan ispititor. http://www.hoover.org/publications/policy-review/article/7107

        • Pai cam aveau nevoie!

          Populatia imbatranita a statelor din occident nu mai prea puteau sustine sistemul de pensii, asa ca cele cateva zeci de emigranti din fostele state comuniste au fost o gura de oxigen pentru sistem.

          Restul populatiei a devenit clientela pentru diferite produse occidentale, inclusiv credite.
          In capitalism, profitul se obtine de pe urma cumparatorilor. Cu cat mai multi, cu atat mai bine.

          Resursele naturale ale tarilor noi intrate sunt iarasi o tinta si printr-o forma sau alta vor fi exploatate de cine trebuie.

          Si fata de vechiul colonialism eu zic ca am avut si noi de castigat. Pentru ca odata intrati, ne-am aliniat si noi la niste standarde de civilizatie, am avut acces la cultura lor, am schimbat niste obiceiuri vechi pe unele noi (nu stim cat or fi de bune) si nu in ultimul rand, ne-a crescut nivelul de trai.

          • ehe… daca era colonialismul ala sanatos al vechiului regim… poate invatam si noi ceva.
            Noua generatie e mai lesinata. :-) Numai uitati’va la micile lor grupuri prin cluburile Bucurestene cum arata „expats”.

            Dar trebuie sa recunosc ca exista o doza de dominare atata doar ca nu o simtim pentru ca nu sunt prea multe initiative inabusite de autoritatea metropolei in colonia noastra. E un dolce far niente sau mai bine spus era, timp in care toti se imbuibau cat puteau. Nici nu stiu daca lupta anticoruptie nu cumva ne va lasa complet fara oameni.

            Nu am mai spus cata coruptie au carat trimisii Europei… toti acei raportori… aualeu ! cat au luat si ei… Mai mult imi pare un no man’s land inc are trimisii au libertatea de a lua pe apucatelea orice in buna intelegere si simbioza cu micii satrapi de Damboviza.

            Imperiu inseamna si lege si reguli. Coruptia nu merge bine mana in mana cu dominatia si asuprirea pentru ar face ineficienta domnia imperiului. Nu ar mai avea rost.

            Unde nu ar da D-zeu sa ne bucuram si noi de un imperiu care sa ne cucereasca… dar pe noi nu ne’au vrut nici macar Otomanii :-))

    • nu numai ca-ti dau dreptate. Remarc ca -in RO- stanga se opune oricarei integrari, de teama pierderii dreptului de a face pomanageli necenzurate. De altfel nu am vazut in interiorul social-democratiei romanesti acea clarificare doctrinara necesara (Bad Godesberg al SPD -a se nota ca era in 1949). Si o tinem inainte cu egalitarismul fortat, cu „protectia defavorizatilor”, dar fara a spune vreodata CONTRA CUI se face protectia, cu stigmatizarea patronilor (urmariti discursurile sefilor sindicali), cu anatemizarea bancilor (Ponta dixit) s.c.l. Distanta SOCIALA intre UE 1989 si RO 1989 era astronomica si a provocat un soc moral, care la randu-i a dus la o respingere a REGULILOR pe care se bazeaza UE, exacerband numai drepturile in dauna obligatiilor.

  6. Cornel, Alin si Ciprian,

    va multumesc pentru reactie. Stiu ca aveti multe de spus in privinta temei si ma gandesc ca discutia ar beneficia mult daca ati interveni cu punctul vostru de vedere prin articole de sine statatoare, aici, pe Contributors. Cornel spune in nota sa ceva foarte interesant despre social democrati si Europa sociala. Dezvoltat in cateva paragrafe ar fi practic introducerea in premiera a temei in dezbaterea romaneasca. Alin are un intreg portofoliu pe tema liberalismului si republicanismului iar Ciprian practic a scris prima mana la articol in comentariul de mai sus. Ma gandesc ca poate asa mai impingem un pic discutia inainte. Mi se pare important pana la urma nu atat sa ne contrazicem si sa polemizam cat sa prezentam cat mai multe puncte de vedere. Ar fi un obiectiv minimal dar cred ca e important sa fie marcat, fie si daca ramane doar cu valoare simbolica…

  7. Da Domnule Aligica veniti si imi confirmati incaodata ca sunteti adeptul traiului cu fundul in doua luntre. Mod de trai care dealungul istoriei a produs numai necazuri Romaniei si romanilor. Pai daca asteptati Dvs. si prietenii Dvs. de stanga (socialisti si comunisti) raspuns la sumedenia de intrebari pe care le puneti o sa vedeti progres in Romania la . . . pastele cailor. Istoria si nivelul actual de trai al romanilor intr-o Europa de care apartinem demonstreaza faptul ca nu suntem in stare sa ne guvernam singuri. Vreti neaparat sa va amintesc ca a fost nevoie de principi straini ca aceasta tara sa iasa cat de cat din mocirla? Am renuntat la ei in 1947 si am aluns din nou acolo, adica tot in mocirla. A trecut vremae tafnelor Domnule Aligica. Cu suveranitatea si nationalismul in gura vom ramane tot cu fundul gol. Vreti sa vedeti adevarata fata a situatiei in care suntem? Priviti la fetele celor care la diverse hramuri sau prezentari de moaste sfinte se inghesuie pentru o mizera portie de sarmale cu mamaliga. Vom ramane la acest stadiu dar vom fi mandri nevoie mare de suveranitatea si independenta noastra.

  8. Dezbaterea intelectuala a integrarii e necesara si utila. Se dezvaluie complexitatea si se fac scenarii. Dezbaterea intelectuala poate influenta masele. Complexitatea nu. Mai devreme sau mai tirziu apare actiunea concreta sau inactiunea, succesul sau infringerea. Din pacate hyper-birocratia europeana si americana continua sa-si urmeze ascensiunea sfidatoare, in ciuda evidentei declinului responsabilitatii si realitatii.

    Ascensiunea birocratiei va fi intrerupta inevitabil de necesitatea simplificarii. Extremismul si necesitatea combaterii acestuia conduc in final la restringerea drepturilor democratice individuale. E trist dar e simplu. Cei care actioneaza, cei curajosi sint mai puternici decit cei care nu actioneaza.

    De parca nu ar fi de ajuns, sau poate tocmai de aceea, criza economica actuala pare un banal preambul al crizei energetice si de materii prime. Evolutia climatica adauga stresul numaratorii inverse. Vrem, nu vrem, toate indica subiectul principal: este vorba despre noi.

    • integrarea are un singur sens si nu se face pe picior de egalitate. Nu dorintele (de orice fel) ale romanilor vor modifica functionarea UE ci exact invers. In Legiunea Straina exista un motto (regule, cutuma etc): MERGI SAU CRAPA! Eu zic ca pietele sunt chiar mai dure decat Legiunea Straina.

  9. Un articol foarte bun : intelept, acoperind problama pe care o discuta in termeni logici si echilibrat. Mie articolul lui DT mi se pare cumva ca reflectand complexul de inferioritate al unui individ apartinand unei natiuni „mici”, nu cred ca un englez, francez sau neamt isi pune asemenea probleme.
    Cat priveste limitele suveranitatii, ele sunt tratate succint intr-un veci precept latin :Nimeni sa nu hotareasca despre noi fara noi ! In chestiunile care il privesc direct fiecare stat are drept de „Veto” !

    • Intrebari fara sens, geopolitica, multiculturalitate, piata comuna concepte moderne de asuprire a celor slabi. Nu vom sta niciodata la masa cu mai marii lumii din simplul motiv ca ne vor asa. Cat despre SUE , nu cumva se doreste crearea unui imperiu ca cel al lui Carol cel mare? Uite ca francezul vrea mai multa implicare a statului in economie si finante. De ce? Romanul e legat de pamantul lui, i-ai luat-o, l-ai terminat ca doar nu zicea degeaba Cosbuc „Voi ce-aveti îngropat aici?
      Voi grâu? Dar noi stramosi si tati
      Noi mame si surori si frati!
      În laturi, venetici!
      Pamântul nostru-i scump si sfânt,
      Ca el ni-e leagan si mormânt;
      Cu sânge cald l-am aparat,
      Si câte ape l-au udat
      Sunt numai lacrimi ce-am varsat –
      Noi vrem pamânt!
      Se pare ca se prefigureaza statul socialist in Europa capitalista.

  10. Trebuie sa-i atrag atentia d-nului Cornel Bran ca nu exista rigurozitate fiscala germana, deoarece:
    1) Germania a depasit si ea cota de 3% deficit bugetar fata de PIB-ul sau;
    2)Germania are o datorie publica de peste 80% raportata la PIB-ul sau, ca si Franta, cu toate ca s-a imprumutat cu numai cca2%- obligatiunile de stat germane;
    3) Germania duce o politica nesanatoasa in domeniul sistemului public de pensii care sunt subventionte masiv din incasari TVA, iar multe pensii private ,ale societatilor se bazeaza doar pe inscrieri in ciontabilitatea acesteea- inventie germana! care nu denota de loc disciplina financiara;
    4) Germania are momentan o situatie buna, datorita masurilor anticiclice luate( in pofida situatiei fiscale si financiare), a calitatii produselor germane care sunt insa scumpe si a aparentei sale soliditati care ioaca un rol important in economia capitalista pana se sparge bula;
    5) acum, in UE, statele fondatoare – Germania si Franta- incearca sa-si impuna vointa, ca celelate state sa se supuna unor reguli care momentan le convin, considerand ca, UE este jucarialor; daca pe viitor nu le vor mai conveni aceste lucruri, vor incerca sa-si impuna vointa pentru a schimba iarasi regulile:
    4) se cedeaza suveranitatea numai de catre statele mici-, statele mari isi pastreaza practic intacta suveranitatea, prin nesocotirea regulilor ori prin schimbarea regulilor conform interesului lor;
    5) exemple: Franta, suparata pe Romania, incalca regulile cu privire la spatiul SCHENGEN, coalizeaza si alte state, desi Romania indeplinise conditiile dupa care Franta intrase in SCHENGEN, desi birocratia de la Bruxelle dadu-se OK-ul. Toate acestea ar fi suficiente pentru un stat care in UE isi cedase o parte din suveranitate, ca Romania, nu si pentru Franta care isi pastreaza intacta capacitatea de a lua orice pozitie doreste ea.

  11. E pusa infantil intrebarea, „cata autonomie mai trebuie sa cedam….”

    Bruxelles nu e o entitate de pe alta planeta, Bruxelles suntem noi, europenii. La luarea deciziilor participam si noi, avem o gramada de parlamentari, functionari etc pe-acolo.

    A fost decizia noastra arzatoare sa intram in UE. Acum, ne intrebam ca niste copii prosti, ce-am facut???

    Pai trebuie sa acceptam o conducere centralizata a Europei, care-i problema? Conducere la care contribuim si noi. Asa ca ciocu’ mic si la munca. Astea sunt false probleme, ridicate de oameni care nu prea au cum sa-si justifice rostul de analisti, ziaristi, chibiti samd.

  12. Pe scurt:
    De ce am avea nevoie de o posibilitate de retragere?
    Cel putin in cazul Romaniei, cand s-au unit principatele, iar mai apoi s-a realizat Marea Unire nu s-au prevazut caluze de retragere in caz de disfunctionalitate. Statele europene, indiferent cum au fost create, nu sunt decat niste conventii, asocieri consimtite, dar nu structuri indivizibile, chiar daca majoritatea constitutiilor stipuleaza astfel. O noua consimtire pentru un etaj superior ar avea deci aceeasi parametrii legali, chiar daca functional dimensiunile sunt altele. Natiunile, etniile exista si in afara statelor.
    Intr-o lume in care exista unitati de productie, deci elemente de hard lipsite de posibilitatea franarii sau stoparii (ex, Fukushima) cred ca e secundar sa ne facem probleme de soft. Oricum si oricand cel din urma e mai flexibil, mai adaptabil.

    Cat priveste competitivitatea, atat vreme cat nu va exista o conducere monocefalica, de tip monarhic sau prezidential, eu unul nu-mi fac griji. Cu toate sincopele inevitabile, uleiul iese deasupra.

    Iar concurenta este asigurata de libertatea economica, iar nu de puzderia de microguverne.

  13. Vad o mare confuzie intre patriotism, politica si identitate nationala si politica economica si fiscala. Notiunea de economie nationala este, cred, perimata. Ce inseamna economie nationala (intreprinderile ce sunt in proprietatea Romanilor, intreprinderile ce platesc impozit sttului Roman sau intreprinderile de pe teritoriul Romaniei). Nu la nivel micro si mediu economic sunt politicile si guvernanta statului (de altfel cand statul se implica la acest nivel coruptia este inevitabila) ci la nivel macro si al alocarii resurselor de stat catre social si dezvoltare. O analogie care sa faca lucrurile mai simplu de inteles: faptul ca proprietarul unei intreprinderi angajeaza un manager strain sa-i gestioneze eficient compania nu inseamna ca acea companie nu mai apartine proprietarului. De aici necesitatea cedarii proceselor economice ce pot fi eficientizate si armonizate la nivel EU catre organisme EU – e adevarat birocratice dar mai putin supuse coruptiei si intereselor marunte regionale. Patriotismul inseamna sa doresti ca tara ta sa fie prospera si respectata nu izolata si la mana mafiei nationale. A respinge eficienta venita din exterior in numele unui patriotism fals de carton, manipulat de indivizi fara scrupule doritori doar de pastrarea unor privilegii inseamna tocmai o actiune anti-patriotica si daunatoare intereselor tarii. Adevarata mandrie si identitate de Roman se castiga prin deschidere si colaborare nu prin izolare si intoarcere in timp. Tehnologiile noi de comunicare nu distrug identitatea nationala ci cresc rolul si vizibilitatea individului. Ori tocmai acesta este purtatorul adevarat al valorilor si identitatii nationale si nu institutiile birocratice si festivismul ipocrit. Individul trebuie sa simta ca statul lucreaza pentru el nu pentru concepte abstracte si fraze sforaitoare. Ba mai mult, vedem in Romania ca cei ce manipuleaza retorica nationalista sunt si cei ce a vandut la propriu bogatiile tarii si resursele acesteia, fara a avea nici un drept. In loc sa fi adus eficienta in gestionarea resurselor, in numele „patriotismului”, a vandut la propriu proprietatile si resursele tarii. Discutia e lunga dar sa nu uitam sa punem in centru ceea ce conteaza: individul si nu abstractii ideologice.

    • Nu se poate pune individul in centru, domnul Aligica tocmai m-a admonestat pe un alt blog pentru folosirea unor concepte neadecvate (individul primeaza, individul e in centru) – la discutia despre suveranitate si identitate nationala.

      Dansul a sustinut ca pur si simplu nu poate avea un dialog cu cei care sustin ca individul e important, in aceasta problema.

      • Nu, nu am spus asa ceva.
        De gresit insa am gresit totusi: am presupus ca discut cu un libertarian care practica individualismul metodologic dar care accepta ca individualismul metodologic e exact ce spune ca e, o metoda de analiza, un mod de a gandi lucrurile, si prin urmare accepta ca individualismul normativ, politic, ontologic, social, psihologic etc sunt altceva decat individualismul metodologic…

        Deci vreau sa am un dialog. Sa dialogam, dar pornind de la ce am spus.
        Va ascult punctul de vedere.

  14. Si eu citesc ce spui tu:) Am fost colegi….Chiar ma bucur pentru ca gandesti asa.Intr-o zi o sa imi permit sa am si comentarii:).

  15. Interesant articolul.
    Sunt de acord cu importanta pastrarii optiunii de exit, fie ea si teoretice, cum a fost si in cazul Statelor Unite – inclusiv in prezent, probabil stiti, nu numai in Texas, dar si alte state – Michigan, de exemplu – exista miscari destul de ample secesioniste. Agentiile federale cheltuiesc resurse uriase sa le tina sub control iar viata unui elev din o familie care sustine o astfel de miscare imi aduce mie aminte foarte mult de atmosfera din liceul facut in anii `80 din Romania, daca stiti ce vreau sa spun.
    Cu toate astea, e important sa ne gandim la varianta de exit.
    Ma uimesc insa doua atitudini, considerate se pare de la sine intelese:
    prima e importanta pe care trebuie sa o dam parerilor din exterior cand gandim o constructie politica in Romania. Popoarele care au lasat ceva in domeniul asta au mers pe calea lor for better or worst. In timpurile moderne doar protestantii anglosaxoni au construit sociopolitic, iar lor nu le-a pasat de ce zic francezii cand si-au decapitat regele si au infiintat Parlamentul, cum nici americanii nu au intrebat pe cineva (nu vorbesc de consultari diplomatice ci de a cere voie) daca sa deschida actiuni armate impotriva statelor secesioniste;
    a doua este optimismul de o candoare dezarmanta cu care credeti ca exista cu adevarat o dezbatere in societatea romaneasca – sau oricare alta – privind optiunile de viitor ale popoarelor europene. Suntem deja in the brave new world, soma este din belsug, controlorii europeni au grija de toate nevoile noastre materiale si imediate, cu conditia sa le lasam lor grijile importante. Apropo chiar de poporul care a creat si democratia moderna, dar i-a dat si pe Huxley si Orwell – cata a fost si cu ce rezultate s-a dus dezbaterea publica in anii `70 si urmatorii privind intrarea Marii Britanii in UE? E un studiu de caz pe care vi-l recomand cu caldura, conservatori cu nume istorice au negociat intergrarea in UE in conditii mai dezavantajoase decat guvernele romanesti.

  16. Domnule Aligica,

    L-ati citit pe Ulrich Beck? Paradigma sociologica a modernitatii tarzii/reflexive afirma ca statele nationale deja si-au pierdut sau sunt pe cale de a-si pierde ratiunea de a fi, indiferent de deciziile luate de conducatori. Pur si simplu nu mai au un cuvant de spus in conditiile transferului puterii catre entitatile transnationale (care pot fi si corporatii si ONG-uri, si CocaCola, dar si WikiLeaks). Un exemplu este faptul ca statele nu mai pot decide singure politica fiscala, pentru ca in conditiile granitelor deschise, companiile straine pot inchide fabrici unde taxele sunt prea mari si redeschide acolo unde sunt mai mici (offshoring, vezi cazul Nokia/Jucu). La fel, muncitorii nu mai sunt „legati de glie” si pot pleca sa lucreze in alte tari, neplatindu-si astfel taxele in tara de bastina. Statul inca mai are monopol asupra fortelor armate, dar si acest lucru se subrezeste, daca ne gandim ca SUA lucreaza cu forte private paramilitare in Irak (independent contractors). Pana si statistica se globalizeaza, iesind de sub controlul direct statelor suverane. Noul indice al coruptiei dat de Transparency International confera legitimitate mai mare (sau mai mica, in cazul nostru) decat orice declaratie a presedintelui sau a ministrului de resort. La Rosia Montana factorii de decizie nu sunt politicienii, ci este o lupta intre compania canadiana si ong-urile finantate din exterior care nu se mai termina. Mediul universitar este globalizat ca si cel de business, si la un moment-dat te intrebi daca nu ai mai multe in comun cu clasa mijlocie din Europa decat cu romanii care nu au studii superioare, considerati manelizati si otevizati. De solidaritate pur nationala mai poate cu greu fi vorba. Protestele de succes sunt cele cu dimensiune trans-nationala, precum Occupy Wall street, nu grevele lucratorilor nu stiu carei institutii prafuite a nu stiu carui stat. De unde sa vina atunci suveranitatea statului national?
    In aceste conditii, pe ce anume s-ar putea baza revirimentul statului national in occident? Pe criza economica, pe amenintarea (reala sau imaginata) a imigrarii masive din orientul mijlociu, prin aparitia sau fabricarea unui inamic comun (Iran, de exemplu) ?

  17. Vrem o cedare a „suveranitatii” – vrem adica ancorarea intr-un climat modern european. Vrem un stat de drept, adica institutii moderne, care sa functioneze corect. Fara aportul european drumul spre acest scop nu ar fi existat. A ceda din suveranitate inseamna a ceda din incapatanarea de a crede ca stim totul si ca avem in acest moment puterea autonoma de a construi institutii solide. In Romania exista si o opozitie activa si virulenta la aceasta constructie, iar a ceda unei viziuni si unui bici european inseamna a crea un front de modernizare. Este mai importanta aceasta creare a unui autentic stat de drept decat micile orgolii nationaliste, de obicei false sau crescute in creuzet comunist? Asa ar trebui tradus cred eu articolul lui Tapalaga.
    Daca lucrurile se vor intampla si de acum incolo asa, adica Europa ne va obliga la eforturi de consolidare a institutiilor iar acest lucru se numeste cedare a suveranitatii, nu vad de ce sa nu mergem pe un drum care a dat rezultate.

    O discutie pe aceasta tema este foarte buna totusi, exista riscuri si pe acest drum.

  18. Este interesanta perspectiva asupra Bruxelles-ului din prisma diverselor tari.

    In Romania d-nul Tapalaga a concluzionat, probabil corect, ca birocratii nealesi ai UE sunt mai competenti decat politrucii alesi din Romania.

    In UK situatia e inversa. Birocratia UE este un monstru bugetofag, nedemocratic, necontrolabil, corupt de putere si lobby-uri, care impune legi in majoritatea lor proaste, uneori absurde, si nici macar nu poate sa-si faca un audit al conturilor, probabil de cate nereguli sunt. E aproape imposibil sa mai gasesti un politician sau ziarist pro-UE. Pana si stanga, care a sprijinit energic proiectul comun in trecut, tace pe subiect, iar BBC-ul este aproape echidistant, lucru uimitor.

    Aceasta diferenta de optica spune multe despre stadiul la care a ajuns uniunea. Asta ca sa nu aducem in discutie problemele enorme economice si colapsul prefigurat al euro-ului.

    Sigur ca putem fi patrioti europeni in continuare, dar UE ca suma de institutii e mai degraba un zeu in plina prabusire.

  19. De ce puneti în aceeasi luntre „institutiile intermediare” (comunitati, biserici, familie, identitati regionale si structuri locale etc.) si statul national? De la muzica de nunta si bucatarie la raporturi (inter)confesionale sau la cultura muncii exista mai multe asemanari intre Ardeal, Ungaria, Slovacia si Galitia sau între Oltenia, Valea Timocului si Serbia (fara Voivodina) decît intre Ardeal si Oltenia.

    Iar daca astazi aceste „institutii intermediare” stau intre individ si statul national, de ce n-ar putea sta mîine între individ si SUE? Asta cu atît mai mult cu cît „institutiile intermediare” pomenite au un caracter regional care transcende nu doar granitele statelor nationale, ci si limitele natiunilor (adica a acelor limite care au dus la formarea natiunilor, care au fost faurite tocmai de state prin impunerea unor sisteme educationale unitare, prin forjarea unor limbi nationale unitare, prin croirea unor istorii nationale unitare & cu scop bine definit etc).

    Daca e sa luam in considerare mutatiile survenite la nivelul comportamentelor colective in ultimii 5-10 ani in Europa de est, mutatii datorate unor factori care pîna in anii ’90 aveau un impact social mai mult sau mai putin redus (comunicare interindividuala, deplasare in saptiu & timp, metisaj cultural etc), cred ca putem prevedea ca „institutiile intermediare” transnationale vor primi greutate si vor putea inlocui forma de solidaritate sociala impusa de statul national.

  20. gregarea la nivel suprastatal mi se pare in momentul de fata un proces ireversibil. Exista in lumea actuala state nationale suficient de grele si puternice ca sa forteze agregarea in organizatii transnationale a celor mai mici. Pana la urma si statele nationale moderne s-au agregat sub presiunea feudalismului universal al Hapsburgilor in secolul al XVI-lea. Ramane insa de vazut care va fi forma de integrare acceptabila. Uniunea Europeana creste mai degraba pe modelul centralismului francez decat pe model britanic sau chiar german. Oare asta este ceea ce vrem? Sa ajungem o periferie intr-un sistem care nu perie diversitatea decat pentru ca nu are destula forta sa o striveasca?

    Cei care spun ca planurile actuale de transfer de atributii suverane sunt strict economice trebuie sa fie cel putin naivi. Atributul principal al unui stat suveran este capacitatea lui de a conduce diplomatia proprie, de a putea declara razboi si a incheia pace. Ori fara autonomie economica astea nu raman decat vorbe goale. Diferenta dintre un stat independent si unul integrat economic este aceeasi cu diferenta dintre un nobil cu apanaje si un print la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Primul era o forta politica de care statul trebuia sa tina seama, al doilea era un om a carui prosperitate depindea direct de bunavointa regelui si care nu mai putea lua decizii independente. Teoretic, un nobil de la curtea lui Ludovic inca putea trimite o difidatio seniorului dau, dar departe de a produce efecte un astfel de gest nu ar fi generat decat un cor de rasete.

    Asta nu inseamna ca procesele de centralizare nu se intampla in mod legitim. Dar in cazurile legitime ele se bazeaza pe o identitate comuna si pe un mod compatibil de a vedea lumea intre diversele zone ale unei tari. Pana la urma, oamenii sunt cei care trebuie sa constate compatibilitatea intre ei si sa decida sprijinirea puterii centrale in detrimentul celei intermediare. Acum nu poate fi vorba de asa ceva. Englezul, francezul, germanul si romanul sunt inca animale foarte diferite care nu mor de dorul de a trai in aceeasi tara. Cred ca ar fi mai bine sa ne concentram pe ceea ce insisi cetatenii uniunii vor cu adevarat in momentul de fata: deplasare si comert liber, uniune vamala si un sistem integrat de securitate. Daca aceste lucruri vor fi puse la punct iar populatia se va mai amesteca vreo 200 de ani va veni momentul in care oamenii vor cere integrare fara nici un fel de tensiuni si sincope. Pana atunci, insa, ramanem natiuni diferite iar lumea asta diversa e pana la urma frumoasa. Hai sa n-o omoram inainte devreme. Ganditi-va doar la cate culturi interesante au ucis procesele de centralizare din Franta si Spania la inceputul epocii moderne.

  21. Sigur, sunt multe de spus la acest capitol. Felicitari pentru post.
    Eu am sa ma rezum la o singura problema cotidiana: ROSIA MONTANA.
    De curand, am remarcat oglindirea revoltei sociale (launtrice) in aceasta cauza: activismul impotriva proiectului Rosia Montana Gold Corporation.
    Personal, daca si in aceasta cauza, raul va triumfa; se va sfida suveranitatea romanilor asupra taramului / mediului natural, ultimul lucru in care cred,
    Voi parasi aceasta viata de roman definitiv, si voi cauta o alta, mai buna, in care sperantele nu mor, ci devin realitate

  22. Un articol foarte bun, cu raspunsuri la fel de interesante.

    Mi se pare esentiala ideea cu policentrismul puterii: cum ne asiguram ca puterea nu e detinuta de un singur individ, sau o singura organizatie, ci e impartita intre mai multe centre alternative si pe cat se poate in competitie (ca o paranteza, asta ar fi un argument la fel de bun si pentru politicile antitrust).

    Dar cred ca discutia nu ar trebui sa se rezume la puterea care trebuie impartita intre UE vs statul national, ci sa porneasca de la „principiul subsidiaritatii”: cum se distribuie puterea / responsabilitatile / resursele intre comunitati (localizate sau nu), regiuni, state nationale si entitati supranationale. Puterea nu se imparte doar intre UE si guvernele centrale ale statelor membre, ci intre UE, guverne centrale, regiuni/judete, autoritati locale + cine stie cate forme de autoguvernare. Daca in interiorul unei tari aceasta distributie este fluida, in permanenta exista centralizare / descentralizare / privatizare / nationalizare / self-governance etc., nu poate sa ramana rigida nici in interiorul Uniunii in ansamblu, si indiferent care vor fi deciziile din viitorul apropiat pt solutionarea crizei de azi, aceasta impartire nu trebuie sa fie definitiva, ci dezbatuta permanent.

    In principiu, cred ca decizia / puterea ar trebui sa apartina celui mai mic grup care isi internalizeaza toate efectele deciziei respective; mai simplu, fiecare sa fie responsabil de ce face el si nimeni sa nu raspunda pt decizia altuia. Pt asta e nevoie de putere de decizie si de o buna intelegere a efectelor deciziei respective. Ex. o comunitate locala ar trebui sa aiba dreptul de a decide in interiorul ei ce face cu o anumita resursa strict localizata (ca utilitatile municipale), sa poata sa-si stabileasca toate taxele etc din care sa sustina respectivul serviciu public, sa poata lua orice decizie in ceea ce priveste utilitatea respectiva, fara sa ceara voie cuiva din afara.
    La fel, la nivelul unui stat sa se poata lua decizii care afecteaza strict tara respectiva. De ex., aici cred eu ca ideea lui Papandreou sa faca un referendum acum cateva saptamani e fundamental gresita si n-are legatura cu vreun „esec al democratiei”, cum au mai zis unii. Pur si simplu, efectele deciziei privind politicile de austeritate din Grecia acum nu mai sunt interne Greciei si atunci nu e corect sau „democratic” ca votantul din Grecia sa decida ce se intampla cu valoarea depozitului in euro al unui austriac. Acum cativa ani, problema era intr-adevar interna Greciei, si efectele proastei guvernari in Grecia au constat in faptul ca electoratul grec n-a fost niciodata informat corect asupra optiunilor reale de politica publica in Grecia (cheltuieli publice mari doar daca se platesc taxele sau taxe mici cu cheltuieli publice mici) sau si mai rau, a fost complet dezinformat cu privire la bugetele publice.

    Daca pornim tot de la aceasta discutie a impartirii puterii dupa ideea ca fiecare sa fie responsabil de ce face, vedem mai clar urmatoarele chestiuni:

    1) ideea imprumutului colectiv prin eurobonduri e complet iresponsabila, pt ca ii face responsabili solidar pe cei seriosi si pe cei care ne-au adus in criza (asta ca sa nu mai spunem ca de fapt sustinatorii eurobondurilor ne propun exact acelasi instrument care a dus la criza subprime in SUA, active toxice ambalate impreuna frumos cu active bune in speranta ca din afara nu se vad decat alea bune, si pacalirea creditorilor).

    2) ideea finantarii deficitelor prin cumpararea de titluri de stat de catre ECB pe pietele secundare este si mai iresponsabila, pt ca de fapt acopera deficitele prin inflatie si ascunde de fapt publicului exact faptul ca banii pe care ii castiga se depreciaza in mod real, fiind saraciti ca sa acopere iresponsabilitatea statelor. Exista un motiv intemeiat pt care in majoritatea statelor bancile centrale trebuie sa fie independente de guvern si le este interzis sa cumpere emisiune primara de titluri de stat. Sa acoperi deficitele bugetare prin tiparirea de bani inseamna aritmetic sa faci redistributie catre stat de la cei care detin bani (ex. deponenti la banci), creditori, sau oameni care casiga leafa, erodandu-le valoarea banilor pe care ii au.
    Cumpararea pe piata secundara e doar inca un siretlic pt a ascunde acelasi lucru, acoperirea deficitelor prin inflatie. Nu obliga nimeni statul sa nu-si cumpere emisiunea primara printr-o banca de stat si apoi s-o revanda bancii centrale care oricum tot aia face, tipareste bani si da drumul la inflatie ca sa acopere deficitul.

    In conditiile discutiilor de azi UE vs stat national si salvarea statelor de la faliment, cred ca s-ar putea avea in vedere urmatoarele solutii:

    1) politica fiscala „unica” nu cred ca e o solutie dupa cum nu e o solutie nici in cadrul unui stat stabilirea de la centru a impozitelor locale; ceea ce s-ar putea face insa e:
    – cresterea transparentei bugetelor nationale, ca nimeni sa nu mai poata minti cum a facut Grecia fata de propriul electorat si fata de institutiile internationale, eventual printr-un audit direct, independent de guvernul national, finantat de UE si facut public
    – o discutie serioasa pentru armonizarea unor taxe – care este necesara desi limiteaza suveranitatea statelor nationale, pt a elimina distorsiunile din piata unica si alocarile de resurse in activitati ineficiente economic cauzate de arbitrajul fiscal pe care il face un investitor intre statele membre.

    2) o chestiune de discutat ar putea fi chiar interzicerea imprumuturilor publice pt acoperirea deficitelor bugetare (sau pe scurt interzicerea deficitelor bugetare), desi e o solutie radicala. Realmente, cu exceptia Finlandei parca, nimeni n-a respectat criteriile de la Maastricht, si n-a patit nimic. Singura sansa e sa desfiintezi definitiv titlurile de stat, ca pe alea nu le poate ascunde nimeni. Cata vreme nu te poti imprumuta, cheltuiesti numai atat cat te tine plapuma, nu mai poti face scamatorii preelectorale cu cresterea pensiilor si salariilor, si nici nu mai bagi economia mondiala in faliment ca nu iti poti plati datoriile. Desigur, probabil asta nu va fi o optiune reala dpdv politic.

    • Bravo Otilia Nutu ,
      Comentariul tau este mai valoros decat articolul de baza.
      Vii si cu raspunsuri nu numai cu interbari asa cum se multumesc sa faca filozofii…
      Nu stiu cum vor reactiona pietele in urma postarii tale, insa si eu gasesc ca fiind de bun simt majoritatea celor sustinute de tine:
      – statele cu piata si moneda comuna trebuie sa fie mai bine controlate si coordonate din punct de vedere economic cu salvgardarea imperioasa policentrismului puterii
      – se impune revigorarea politicilor antitrust nu numai in Europa
      – cresterea transparentei bugetelor nationale
      – nu e acceptabila pasarea golurilor din banci ajunse la state in buzunarele noastre prin intermediul BCE si a inflatiei

    • Nu poti sa interzici imprumuturile de stat si deficitele, este total nerealist. Ar insemna ca taxele si impozitele (singura cealalta sursa de venit pt un stat) sa fie ridicate la un nivel nesustenabil si ar sufoca toata cresterea economica si bunastarea populatiei.
      Problema reala e concentrarea excesiva a capitalului in mana unui cartel de banci mari. Ar trebui incurajate creditarea locala, bancile mici, cooperativele de credit, capitalul autohton local din economia reala si limitata forta bancilor mari. Din pacate moneda euro si centralizarea politicii monetare in UE nu face decat sa favorizeze jucatorii mari, iar o corelare a politicii fiscale ii va favoriza si mai mult.

  23. Foarte bine si cinstit au fost puse cartile pe masa. Eu sunt surprins, fiindca nu credeam ca autorul impartaseste astfel de convingeri si abordeaza subiectul dintr-o perspectiva pe cat de fireasca pe atat de rar intalnita (ma refer faptul ca discutia abia trebuie sa inceapa si la idea ca daca pornesti de la valori esential diferite discutia nu are sens). Vina mea; probabil ca nu l-am citit suficient.

  24. Ceea ce s-a intamplat in Grecia este *din cauza* centralizarii via euro, care a emasculat statele nationale de arma politicii monetare si a controlului masei monetare adaptate nevoilor economiei proprii. Sa ne imaginam ce se intampla daca ar fi si integrare fiscala. Dictatura unui cerc foarte mic de interese european care vor actiona in interes propriu.

    Cei care se gandesc la SUE nu stiu nimic nici despre Europa de Vest, si mai ales despre SUA. In primul rand SUA s-au creat si au avut ca factor de coeziune tocmai scaparea de un sistem autocrat, Imperiul Britanic si capitalul european in general.
    In al doilea rand, pentru cine cunoaste SUA, sunt mult mai putin integrate economic decat isi imagineaza lumea. De exemplu, taxele difera de la un stat la altul. In unele locuri nici nu poti cumpara anumite marfuri (bauturi alcoolice etc) dintrun stat cu TVA mic si sa le duci in cantitati mari intr-un stat vecin fara sa platesti taxe aferente.

    Diversitatea locala si guvernarea locala este esentiala pentru o economie prospera. Pentru simplul motiv ca economia nu este armata, modelele top-down nu functioneaza si nu au functionat in economie.

  25. Nu vad cum s-ar putea raspunde la unele intrebari, poate nu e timpul lor. De pilda, cedarea de suveranitate…Cata vreme nu exista o identitate europeana, nu poate exista nici cetatenia europeana. Si iata ca suntem cetateni europeni, fara identitate insa.
    Nu exista identitate pentru ca nu vorbim aceeasi limba, nu avem aceeasi apartenenta geografica, pentru ca nu avem aceleasi sanse, pentru ca nu avem aceeasi economie, cultura si pentru ca unitate in diversitate e un ghiveci cu flori colorate, de pus la geam, care trebuie inlocuite an de an.
    Cedarea de suveranitate rezolva politic problemele, in sensul ca se face integrarea de sus in jos, cum au fost si ciclurile de aderare. Asta e tot un colonialism. In realitate insa, nu are loc nicio cedare. Europa nu se poate integra cum vor politicienii. Europa nu se poate integra prin vointa statelor, pentru ca si statele sunt slabe. Europa are un mare neajuns, istoria. Istoria Europei este un factor de dezintegrare mai mult decat de integrare. In Europa nu vorbim de vreun sentiment de apartenenta la ea, e o toleranta mai mult, ne toleram unii pe altii, ca ne merge bine economic. In realitate, ne uram, ne barfim, facem glume cu francezi, cu englezi, ei cu noi, noi cu ei.
    Mi se pare plasata pe un palier nepotrivit discutia. Fiecare pasare pe limba ei piere, zice’se. Romania nu are ce sa cedeze, fiindca nu are cui. chiar daca va fi guvernata in totalitate de la Bruxelles, oamenii aceia nu ne reprezinta. Statul-national s-a perimat, dar diferenta nu o face statul, o face natiunea. Iar cata vreme vorbim la fel si traim impreuna pe pamantul asta, doar atunci simtim ca apartinem vreunei forme abstracte de organizare. Daca are cineva de cedat, aceea este Uniunea Europeana. Ea trebuie sa cedeze si sa ne lase…

  26. Poate ar trebui sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai ampla, si anume a globalizarii mult trambitate. In ritmul actual nu o sa reziste nici Franta, nici Germania poate nici toata Europa avantului Chinei. Ar trebui sa lasam nationalismul si patriotismul la nivel de cultura, traditii si obiceiuri daca nu vrem sa devenim si mai nesemnificativi.
    Daca nu suntem acum pe picior de egalitate cu tarile europene, cum credeti ca o sa ne pozitionam fata de marii giganti ca China, SUA, Rusian, India?

  27. Eu nu am inteles un lucru din toata povestea asta: daca nu ne mai batem o tura prin Europa SUE nu e viabila asa cum e SUA? Ca eu cred ca putem sa facem o federatie si doar prin dude parlamentare si multa hartogaraie, nu cred ca e neaparat necesar sa ne batem inca o data ca sa ce?…
    Mie mi-e frica doar de obsesia pentru hartogarie si birocratie in Europa. Daca au reusit sa scoata o lege care spune ca apa nu hidrateaza :)

  28. Domnule Aligica, va citesc si va apreciez de mai multa vreme interventiile in publicistica romaneasca. De aceea sint surprins de traducerea eronata din lb. engleza a unor termeni fundamentali pentru intelegerea unor fenomene politice . Aflu ca „checks and balances” se traduce in romaneste prin „contra-echilibre institutionale”. Jenant… Va rog sa explicati cititorilor semnificatia acestei sintagme.Va multumesc.

  29. Un articol aberant al lui Aligica. Fraze pompoase si temeni de specialitate care mascheaza o lipsa de gindire crasa si in final un atac gratuit si stupid la adresa ateismului care nu are de-a face deloc cu restul articolului.

    Povestea cu Lenin, Stalin si Hitler e de-a dreptul bizara, de parca prin existenta EU s-a marit riscul de a aduce la putere un dictator unic in Europa. de fapt tocmai neapartenenta la EU permite unora ca Lukashenko sa-si mai faca inca mendrele (speram insa pt nu mult timp).

    Lipsa de policentrism? Dar Europa regiunilor? Nu e asta tocmai o descentralizare?

    Un articol greu de comentat prin lipsa de coerenta.

  30. In sfirsit, se poarta si la noi o discutie pe subiectele astea. Simt nevoia sa reactionez la unele afirmatii ale autorului si, in special, la intrebarea „Cata suveranitate mai trebuie cedata catre Bruxelles in chestiuni economice?”
    Eu as raspunde: cita este necesar, avind in vedere imprejurarile, pentru a atinge scopul urmarit. Pentru ca integrarea europeana nu a fost atit un proiect ideologic, cit o solutie pentru a raspunde unor nevoi concrete. Daca ne amintim de inceputuri, constructia europeana a fost o reactie la razboi si la atrocitatile lui, cu scopul de a evita repetarea lor (initial, prin renuntarea la prerogativele nationale in ceea ce priveste industria carbunelui si cea a otelului, indispensabile pentru inarmare). Si mi se pare ca a functionat bine: mai mult de 60 de ani de pace si democratie. Constructia europeana a fost promovata de politicieni din generatia celor care au cunoscut razboiul si care aveau o nevoie viscerala de a evita repetarea lui (de exemplu khol si mitterand). Vointa populara nu a urmat, de obicei, vointa politicienilor, asa ca „poporul” a fost in general dus cu forta de elitele politice. Tratatul de la Maastricht a fost adoptat in final cu multe cazne si dupa diverse referendumuri esuate (Danemarca) sau „cistigate” la limita (Franta).
    Apoi, politicienii din generatia urmatoare, care s-au nascut pe timp de pace, nu au mai fost la fel de motivati sa impinga constructia europeana impotriva vointei populare. Dupa Tratatul de la Amsterdam, situatia a cam stagnat. S-a creat euro, dar nu s-a convenit si integrarea economica, ceea ce a permis aparitia unor disparitati majore intre statele membre ale zonei euro si a dus in cele din urma la criza financiara si economica de acum. Criza care este insa in prezent atit de serioasa incit ii mobilizeaza din nou pe politicieni si ii forteaza sa acepte o noua renuntare la suveranitate si sa inceapa sa construiasca (asta se va intimpla chiar in zilele urmatoare) integrarea bugetara si fiscala.
    Deci, dupa parerea mea, transferul de suveranitate nu se face la presiunea ideologica a unor asa-zise elite europene, care plutesc undeva in sferele inalte de la bruxelles si sint rupte de realitatea cetatenilor europeni, ci atunci cind politicienii nationali simt ca le-a ajuns cutitul la os si nu se mai pot descurca singuri (in cazul de fata, pentru ca nu se mai pot finanta la dobinzi rezonabile de pe pietele financiare si spera ca va functiona din nou principiul ca ansamblul este mai puternic decit suma componentelor sale).
    Pe de alta parte, administratia europeana functioneaza in general mai bine decit majoritatea administratiilor nationale, este mai eficienta si, relativ vorbind, mai putin costisitoare. Denigrarea ei este o moda in discursul public din tarile (precum UK) care sint eurosceptice din alte motive decit constatarea proastei ei functionari. In paranteza fie spus, sint totusi uimit ca cineva informat precum domnul Aligica poate prelua in argumentare exemple precum „incidentul cu apa”, total anodine si nerelevante si care par absurde pentru ca au fost scoase din context si folosite drept propaganda anti-UE de curentul eurosceptic britanic.
    Evident, exista si exemple reale de derapaje grave ale birocratiei europene, cum ar fi scandalul de coruptie care a dus la caderea Comisiei conduse de Santer in 1999. Dar, obiectiv vorbind, rateurile nu sint mai multe si nici mai grave decit cele care exista si in administratiile nationale din majoritatea tarilor si, dupa parerea mea, nu se compara cu avantajele pe care le ofera existenta Uniunii,cum ar fi disparitia frontierelor si a barierelor din calea circulatiei bunurilor, disparitia speculatiilor privind cursurile de schimb care puneau atitea probleme inaintea crearii monedei unice si, in general, reglementarile europene care guverneaza in mod coerent si unitar tot spatiul economic si social din interiorul Uniunii. Cred ca multi oameni nu isi dau seama cit de diferita ar fi viata lor de zi cu zi daca Uniunea si tot sistemul ei institutional si juridic nu ar fi existat.
    Deci, intr-o lume mondializata in care statelor occidentale le-ar fi din ce in ce mai greu sa faca fata de unele singure concurentei economice si dumpingului social practicat de tarile emergente, se pare ca singura solutie posibila este integrarea in cadrul unei structuri mai puternice, chiar daca pretul care trebuie platit este renuntarea la suveranitate. Dar acest pret nu mi se pare prea mare, mai ales pentru noi, romanii, care oricum nu am prea reusit in istoria noastra sa ne valorificam intr-un mod foarte glorios suveranitatea.
    Si de ce ar trebui sa ne temem de federalizarea Europei? De ce nu e normal ca tari care au interese si valori comune sa tinda spre integrare? De ce trebuie sa ne asiguram ca avem solutii de scapare? Pina una alta, riscul ca birocratia europeana sa derapeze spre totalitarism este mult mai mic decit in fiecare dintre statele membre privite in parte (un exemplu in privinta asta este ca atunci cind Jorg Haider a parut ca are sanse reale sa aduca la conducerea Austriei un partid care aducea aminte de ideologia nazista, toata comunitatea politica europeana s-a organizat pentru a-l boicota si, in final, a reusit sa il „sufoce” politic).
    Modelul institutional prevazut in prezent de tratate contine un sistem (poate excesiv) de complex de checks and balances, atit intre nivelul national si cel al Uniunii cit si intre diferitele institutii care formeaza Uniunea.
    Si apoi, revenind la exemplul american, mi se pare ca razboiul civil a fost totusi cauzat de faptul ca statele din nord si cele din sud nu impartaseau (inca) aceleasi valori fundamentale (in ceea ce priveste problema sclaviei), ceea ce nu este cazul in prezent cu tarile membre UE. Si chiar si asa, se poate spune astazi ca statelor americane din sud le-ar fi fost mai bine sa ramina neintegrate in Uniune? Deci, sincer, nu vad o mare problema in faptul ca statele din Confederatie nu au reusit sa se „elibereze” la acel moment si, pe de alta parte, chiar nu mi se pare rezonabil sa cred ca daca Romania ar decide la un moment dat sa paraseasca UE, ar veni cineva cu armata peste noi sa ne impiedice.
    Cit despre problema identitatii fiecarui stat membru, as spune doar ca nu mi se pare deloc amenintata in UE. Este suficient sa ne gindim doar la citi bani se pot consuma la nivelul institutiilor europene, chiar si in plina criza si austeritate, pentru multilingvism. Evident, discutia poate fi, si aici, mult mai lunga…

  31. Dupa criteriile autorului as fi patriot deoarece imi „pasa de binele celorlalti, nu doar de propriul confort” , ma bat „pentru cauze pierdute” si toate celelalte. Cu toate aceste tara ma dispretuieste, ma umileste, ma fura, ma pune la zid lasandu-mi ca unica scapare emigrarea. Deci nu sunt patriot si urasc pe toti profitorii fostului regim comunist si a celorlalte regimuri de dupa 1989, inclusiv pe cei din mass-media. Am ramas confuz, sunt sau nu patriot? Spune Tapalaga „Elita politica de la Bucuresti are obligatia sa mentina cu orice pret Romania in interiorul Uniunii Europene.” Cine? ELITA POLITICA? Care-i aia, Basescu, Boc, Udrea, Andreea Paul Vass, Igas, Oprea, Boagiu, Funeriu, Nastase, Iliescu, Adrian Severin, Vadim Tudor, Becali, Dan Diaconescu, EBA, Crin Antonescu si nevasta europarlamentara, toata sleahta UDMR-ista etc. etc. etc.??? Poate daca aflu cine e ELITA POLITICA o sa stiu daca-s patriot ori ba.

  32. felicitari lui Dan Tapalaga si lui Dragos Aligica pentru ca au ales sa dezbata aceasta tema in articolele lor. Efectele benefice se observa citind postarile ulterioare ale cititorilor. Rar intalnesti atat de multe comentarii pertinente la un loc.

    Si pentru ca mi-a atras atentia acest criteriu al calitatii, mi- am amintit de binecunoscuta metoda 20/80. Si am recitit articolul…. si am constatat ca ultimele paragrafe deconspira o reala carenta; o lipsa a capacitatii de a utiliza coerent cativa termeni simplii: ateism, empirism,stiinta. Chiar daca nu par importanti in contextul intregului articol, consider ca pot fi cheia (d)eficientei ecestuia.

    Asa cum in radul activitatilor de formare a unui stat/natiuni, educatia are un rol primordial. Daca accentul este pus pe acest proces al dezvoltarii, al transformarii si acumularii de informatii, vom continua sa evoluam ca stat, natiune… oameni.

    -Degeaba ne laudam cu romani precum CEO-ul celei mai mari companii aeriene din Canada- care a trait in Romania pana la varsta de 5 ani. Nu Romania l-a educat pentru ca i-a oferit munti dealuri si o mare… de biserici( n-am nimic impotriva religiei, a fost buna la vremea ei)-.

    SI chiar daca suntem in padure alaturi de ‘spiridusi si bursuci’… noi nici macar ‘nu vedem padurea de copaci’!

    • Ma uimeste ce reactii starneste o fraza tangenta si pur ilustrativa aruncata in trecere cu privire la ateism.
      Inteleg reactii precum cea a individului care imi spunea pe aici pe undeva ca „Ateisiti nu demonstreaza ca Dumnezeu nu exista.” Atat il duce mintea.
      Dar dv pareti o persoana rezonabila, chiar nu inteleg ce sens are comentariul …

  33. tocmai la sens si semnificatie incercam sa fac referire in comentariul anterior. Consider a fi cat se poate de important sensul pe care il atribuim existentei noastre, afirmatiilor pe care le facem, comportamentului pe care il avem in interiorul societatii in care ne decidem sa convietuim.

    E necesar ca oamenii din jurul tau sa fie apti sa gandeasca, sa fie autorii propriilor decizii, sa aduca o contributie pozitiva mediului in care coabiteaza. Sa realizeze ca cineva/ceva nu este bun sau rau ci potrivit sau nu pentru o anumita conjuctura. Sa constientizeze ca plata taxelor si impozitelor inseamna in primul rand plata salariilor angajatilor institutiilor statului ( inclusiv ai bisericii ortodoxe romane-sic!-), angajati care trebuie sa-si respecte ‘angajatorul’ si viceversa. Iar baile de multime unde oficialilor statului, preotilor si altor ‘autoritati’ li se saruta mana, sa fie inlocuite de dezbateri la care un cetatean obisnuit sa fie capabil sa formuleze o intrebare coerenta cu privire la activitatea colaboratorului sau din ‘contractul social’… si sa gaseasca solutii impreuna.

    Dar pentru asta cetatenii trebuie sa fie demni si increzatori, deschisi dialogului pe teme cu care sunt sau nu de acord… sa doreasca si sa stie sa-si procure informatiile necesare.

    Discutand despre stat si natiune, nu poti exclude perspectivele imagologice. Si aici, in functie de publicul chestionat vei afla ca in egala masura, in functie de caz un britanic sau un chinez poate cunoaste faptul ca limba romana este vorbita cu preponderenta de cersetorii de pe strazile capitalelor europene sau, de cei mai multi dintre angajatii gigantilor industriei IT.
    Si putem continua cu multe alte exemple.

    Sensul comentariului meu este acela de a va ruga sa intelegeti ca tot ceea ce spuneti si scrieti este important. Pentru ca articolul dumneavoastra a fost vizionat de cateva mii de ori si a dat nastere catorva zeci de comentarii coerente si bine argumentate. Ceea ce inseamna ca cititorii va respecta pentru ca si dumneavoastra ii respectati prin alegerea si dezvoltarea temelor inspirate expuse in acest spatiu public virtual.
    Eu va felicit pentru ca alaturi de alti jurnalisti ‘independenti’ sau din redactiile hotnews, ZF, 22 etc, reusiti sa proiectati imagini coerente si reale ce pot oferi noi repere societatii romanesti.

  34. Apreciez discutia, dar cred ca exagerati cu reticenta:

    – nu cedam suveranitate unor extraterestri, ci tot noua. E o centralizare, nu o inchinare a tarii. Europenii suntem tot noi, noi si astia in ale caror tari mergem in excursii. Cedam suveranitate unor institutii in care tot noi vom fi reprezentati, in care vom avea drept de vot, pe care le vom putea reforma si din interior, daca vrem si suntem capabili.

    – SUA au trecut printr-un sangeros razboi civil, dar Europa a trecut prin doua si mai sangeroase razboaie mondiale. Pana acum, mi se pare ca istoria arata mai putin sanga de partea unionista.

    – policentrismul puterii si competitia, aici aveti dreptate in general, dar totusi in Europa se merge pe un sistem paralel de descentralizare, nu-mi pare ca Imperiul Unic a la 1984 e chiar dupa colt. Sau aveti ceva semne din SUA?

    Pe scurt, eu zic ca e mai normal sa asteptam intai acele mult-pomenite cedari de suveranitate si sa le discutam la rece atunci cand vor aparea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro