miercuri, ianuarie 20, 2021

Despre Sulina : note de vacanță

„Cine v-a păcălit să veniți aici ?” m-a întrebat un sulinean în rapida de la Tulcea. Îmaginea din interior este altfel decât imaginea din exterior asupra unei localități. În acest text voi comenta realitatea „dezvoltării durabile” într-o localitate model pentru așa ceva ca parte a unei rezervații a biosferei.

Sulina e structurată de o dublă polarizare. Istoric exista polarizarea dintre „cartierele” faleză-strada 1 și străzile 3-6, corespunzând deținătorilor pârghiilor economice și sursei de forță de muncă sau celor cu activități de subsistență. După declinul activităților portuare și industriale care a dus la degradarea întregului capital fizic al orașului, de la casele bogaților și săracilor la cele ale serviciilor publice (biserici, spital, etc), acum activitatea economică e reorientată către un turism sezonier, fără ca preocupările vechi să fi dispărut cu totul.

Taxiuri bântuie bizar pe lângă cimitirul comisiei europene ducând leneșii care nu sunt dispuși să meargă un km pe jos la și de la plajă. Noii privilegiați sunt deținătoriii puținelor pensiuni, oameni care au avut capitalul necesar să făcă saltul de la pescărie către servicii terțiare, sau au venit din exterior. Și poate unii oameni asociați serviciile administrative. Drumul pietruit din fondurile ministerului de dezvoltare se termină brusc spre străzile cu numere mari către ulițe desfundate. Ecotonul acesta cultural e traversat în ambele sensuri de vacile orășenilor-săteni. Seara vechea frumusețe a orașului e substituită de jocurile de lumini ale noilor valori estetice.

Sulina pare a fi o localitate tipică zonelor rurale industrializate abandonate transformate în destinații turistice. Din punct de vedere socio-ecologic are probleme de management similare cu Roșia-Montana și Certejul de Sus.

Sulina e dovada vie că este o iresponsabilitate să propui mutații economice majore în localități unde structura capitalului uman este formată pe complet alte activități. În absența unei infuzii masive de capital pentru reconversia forței de muncă și încurajarea noilor IMM-uri care să permită oamenilor să se dezvolte demn și de sine stătător rezultatul va fi un hibrid cu nuanțe de Frankenstein, care nu va mulțumi pe nimeni. O localitate nu este un întreg al cărui viitor să-l poți proiecta decupând cu nepăsare viețile oamenilor vii. Lipsa de vocație spirituală și empatie a politicienilor preocupați de un bine public decuplat total de binele oamenilor este transparentă.

Oamenii din Sulina sunt demni de tot respectul, ca și cei din zona Abrudului sau a Certejului de Sus. Ca turist dispus să dea sume ca de vacanță la o masă pe faleză nu poți decât să te simți jenat de starea orașului din spate. Când dai bună ziua într-un sat montan ți se răspunde cu mândrie și bucurie, bucuria celui care are oaspeți în spațiul LUI: Când dai bună ziua vreunui lipovean sau om oarecare mergând pe străzile 3-6 ți se răspunde pe un altfel de ton. Părțile mai adaptabile ale comunității, cum sunt cea elenă, fac eforturi de recuperare a valorilor tradiționale și așezarea lor în noul context, cu succes:

Tineri îndrăgostiți locali cu discreție pe ici pe colo se țin de mână cu aceeași bucurie interioară ca cei veniți din afară. Dar din priviri ceva le lipsește parcă.

Un oraș al lor.

Fotografii:

1 Școala veche
2 Număr de casă pe strada 4
3 Faleza seara : bărci luminate.
4 Grafitti în hala unei foste întreprinderi de industrie alimentară.
5 Spectacol de dansuri oferit de filiala Sulina a comunității elene.
6 Faleza seara : om în minge de plastic plutind pe apă.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. domnule,
    militienii / securistii / ciomegele epocii de trista amintire, prosti bita si amorali pe masura, dupa 89 au luat friiele romaniei
    toate vilele de pe valea prahovei (via cornu) si alte zone turistice, sint opera lor
    n are importanta ca nu poti ajunge acolo din lipsa infrastructurii si mizeriei crincene, ei isi au palatele cu turnulete, ca n india
    pina cind aceste secaturi ordinare cu odraslele lor analfabete nu vor fi lustrate (vezi punctul 8 timisoara), romania nu se va schimba

  2. …multumesc pentru aceasta marturie bulversanta!
    Sentimentul predominant pe care-l am acum este revolta, si ma intreb ce pot sa fac concret eu, un om care are, inca, incredere in capacitatea de renastere a Romaniei?
    Tolstoi spunea ca „numerosi sunt cei care ar vrea sa schimbe lumea, dar nimeni nu pare dispus sa inceapa prin a se schimba el insusi”…poate ca avea dreptate? In orice caz, cred ca noi romanii, facem parte dintre acei rari (!) oameni lipsiti de pragmatism!?
    Cu totii cunoastem, macar, cate un exemplu de situatie inadmisibila si, cu toate astea, situatiile inadmisile se inmultesc si ajung sa se generalizeze, devenind o normalitate, a noastra!
    Asta-i viata, asa-i la noi, politicienii nostri sunt incompetenti si hoti, asta ne-a fost soarta, asa a vrut D…, altii n-au indurat ca noi!??
    Exact!
    Si…?
    Cred ca dificultatea principala, provocarea noastra, nu consta atat in a gasi noi idei, cat in a ne debarasa de cele vechi.

    • Si care sunt motivele pentru starea ta de revolta? Ca eu nu le vad. Sau poate te macina revolta aia gratuita specifica romanului, care se sufoca de indignare chiar si atunci cand un pieton ii trece prin prin fata la zebra?

      • „Si care sunt motivele pentru starea ta de revolta? Ca eu nu le vad.”
        Stimat(a)e Ventidius, ma revolta saracia impusa, mizeria obligatorie, lipsa de respect fata de viata oamenilor, cu alte cuvinte, condamnarile la perpetuitate! Asta am inteles eu, din acest remarcabil articol, ca se petrece la Sulina…
        Daca dvs nu ati vazut la fel, vi se pare normal (civilizat…) sa va exprimati dispretul fata de mine si categoria pe care, considerati dvs ca, o reprezint?
        Nu tin sa-mi raspundeti, ci sa va raspundeti.

        • daca sunteti atat de revoltat de ce nu actionati?
          luati-va bilet pana la sulina, mergeti acolo, vorbiti cu oamenii, aflati care le sunt nevoile si incercati sa-i ajutati. cu ce puteti, cum puteti si cat puteti!
          si asa o sa va treaca revolta aceasta comoda din fata computetului.
          fara suparare, dar pareti un revoltat de salon!

          • @bugsy, aveti perfecta dreptate : ma gandesc mai mult decat actionez si da, sunt un revoltat de salon! Inteleg ca va displace asta, si eu doresc sa fac ceva concret, palpabil si util oamenilor a caror situatie ma revolta, si am mentionat asta in comentariul meu initial…
            Apoi, sugestiile dvs ar fi de luat in consideratie, intr-un context „normal”, adica cu responsabili locali gospodari si preocupati de justa administrare a fondurilor de care dispun or, la Sulina situatia este departe de a fi normala, din aceste 2 puncte de vedere, simplu de verificat!
            Daca doar banii le-ar lipsi, fiti convins ca nu s-ar afla in acest stadiu!
            Orice investitor, cat ar fi de modest sat de avut, doreste garantia ca nu arunca banii intr-o gaura fara fund…

            • Raspunsul la intrebarea dvs. initiala (precum si la acceptarea eleganta a statutului de revoltat de salon) este sa faceti ceva bun, ce credeti dvs. de cuviinta, acolo unde va este mai la indemana, mai usor, acolo unde doriti si puteti.
              Nu e deloc nevoie – ba chiar e contraproductiv – ca toti, in turma, sa salvam azi Rosia Montana, maine Sulina, poimaine te miri ce alt coltisor din tara si tot asa. Sunt un ferm adept al „omului care sfinteste locul” si al faptului ca aceasta este calea cea mai sigura si mai inteleapta pentru progres, chiar daca unul cu pasi mici.

              Sa va spun si o poveste (adevarata) – fara ambitia de a-l concura pe autor :-)
              Am petrecut o saptamana in Sulina anul trecut (sau o fi fost in 2013???) si chiar daca mi-a cam stat in gat din motive independente de loc si de oamenii lui, am plecat cu o mica, dar frumoasa lectie de viata.
              Am stat la o minuscula „pensiune” (casa cat de cat moderna, noua, dar destul de kitsch si de neglijata) a unui pescar, dar pe partea opusa a orasului, pe stanga Dunarii.
              Atractia principala pentru mine, care am fost obligat sa stau cam tot timpul „la domiciliu”, pe terasa casei, in loc sa vaslesc pe canale, cum imi propusesem, a fost el, pescarul.
              Una la mana ca isi lua meseria foarte in serios, astfel incat dimineata (cand el se intorcea deja cu captura „din balta”, dupa multe ore de truda) era coada de clienti in fata casei – multi veniti „de la oras”, adica din Sulina propriu-zisa. Iar pestele prins n-a fost in niciuna din zile suficient. Semn sigur ca multi, prea multi localnici prefera sa stea la palavre cu turistii (a se vedea comentariul re: Nemo de mai sus), chiar daca pe bani putini, decat sa faca acel capat de treaba pentru care au conditii, stiinta si poate ceva indemanare.
              Ca o paranteza, am vazut asta peste tot in Romania, in special in zonele sarace – oamenii nu vor sa mai munceasca, nu vor sa mai faca vreun efort ca sa iasa din conditia lor precara. Prefera sa-si reduca asteptarile de la viata oricat de jos, doar ca sa nu faca nimic. Exact ca-n snoava cu posmagii muieti. Inchid paranteza.
              Doi la mana, omul meu nu era localnic. Era, dupa cum singur s-a descris intr-unul din rarele momente cand a scos mai mult de 3-4 cuvinte intr-un minut, „un derbedeu din Braila”. Care, la un moment dat, si-a dat seama ca n-are niciun viitor acolo, si si-a dat drumul pe Dunare la vale, oprindu-se in Sulina in calitate de mire. Mai exact, s-a insurat cu fata unui localnic cat de cat mai avut (care adica avea, pe langa fata de maritat, un acoperis deasupra capului, un loc de casa pe malul Dunarii si o barca). Femeia, nu urata, nici fitoasa si nici lenesa; doar, sa ma ierte Dumnezeu, cam toanta, cel putin in comparatie cu barbatul.
              El, o minte rudimentara, needucata, dar agera si mai ales deschisa. Asa se hotarase sa-si faca o casa mult mai mare decat avea nevoie ca sa aiba ce inchiria vara, sau sa-si umple o anexa cu lazi frigorifice in care stoca pestele care nu-si gasea cumparatori in afara sezonului turistic.
              Ma amuz si acum la amintirea modului in care i s-a luminat fata cand i-am sugerat ca solutia sa elimine cozile si nemultumirea clientilor care raman fara peste ar fi sa creasca pretul, astfel incat sa echilibreze cererea si oferta.
              Drept pentru care am devenit confesorul si „consultantul” lui pentru urmatoarea initiativa de afaceri pe care o punea la cale – o mica crescatorie de sturioni, in curtea casei.
              Trebuie sa recunosc ca n-am avut prea mult de trudit – omul se gandise cam la toate, chiar daca la modul intuitiv, fara plan de afaceri, Excel-uri, teste de senzitivitate si alte cele.
              Ne-am despartit prieteni si am fost – sunt in continuare – sincer impresionat ca a gasit de cuviinta sa ma instiinteze cum ii merge cu crescatoria de sturioni. Prima tentativa a fost un esec, dar in primavara asta mi-a dat de stire ca bazinul e plin de pastrugi in cea mai buna stare de functionare.

              Deci, se poate, tovarasi.

            • Pentru „Prostu’ satului” cum cu autoironie vă prezentați.

              Vă mulțumesc pentru această instructivă și frumosă poveste. Da, omul sfințește locul. Și noi stăm la o pensiune în care patronul e un tip permanent zâmbitor și permanent serviabil, de dimineața de la șase până seara la 23. Talentul lui pare a fi acest fel de afacere. Și îi merge cu succes.

              Astfel de oameni vor schimba fața României.

              cu gânduri bune alt prost al satului,

  3. Bine de reamintit definitia fabuloasa data de TNR hotelului de 4 stele din Romania: „patru stele, cate are generalul de Securitate care este de fapt proprietarul hotelului”.

  4. Sulina ar putea să fie un oraș prosper, oamenii cred că au inițiativă dar n-au idei (sau dacă le au sunt proaste).

    Acum câteva săptămâni trecea pe Dunăre un feribot plin cu austrieci – nu se oprea în Sulina pentru că n-aveau ce face. Ei își fac vilișoare de BCA si lasă casele vechi, construite de englezi (probabil), în paragină.

    Și aici nu zic să intervină autoritățile, zic că ar putea localnicii să se organizeze mai bine. E o atmosferă tristă dacă-i asculți pe ei, toată lumea se plânge de industria pierdută, fabricile de conserve și stuf jefuite și alte lucruri care mergeau cu forța.

    Am găsit niște povesti foarte mișto despre Sulina, gata să fie exploatate: https://mistereledunarii.wordpress.com/?s=sulina

    + căpitanul Nemo, să-l căutați dacă vreți excursii prin împrejurimi

    • Vă mulțumesc. Sulina e foarte frumoasă. Sunt optimist pentru viitorul ei.

      Am fost ieri la Letea, un soi de safari cu întoarcere peste golf, foarte pe gustul meu :) Nu și pe al fițoșilor. Am discutat și cu localnici din C.A. Rosetti, mi-au arătat biserica în construcție începută în 1980. Se pregăteau de hram. Dar mai sunt doar 200…

      Am trecut și pe la barul din piața de legume din Sulina, la o halbă :) Povești nenumărate.

      Gânduri bune,

    • Capitanul Nemo e escroc ordinar ce mi-a stricat vacanta anul trecut l cautati pe forumuri sa vedeti ce mai spune lumea rationala despre acest individ, numai gura e de el si nimic din ceea ce promite nu duce la bun sfarsit, nu se tine de promisiuni si te lasa „balta” taman cand ti-e lumea mai draga… Degeaba sta la povesti in barca , nu ai ocazia sa admiri o singura pasare, te duce la Letea la un restaurant si sta la povesti la marginea padurii Letea… Lumea ii inghite palavrele si „gogosile” deoarece isi mascheaza foarte bine lipsurile si iti pune muzica in barca, in rest nimic…
      De evitat cu E mare…
      P.s. Ia sa incerce cineva sa afle ce evaziune face acest individ, in cardasie cu capitanii navelor tip „Pasager”…
      Din cauza acestui Pamfil eu nu mai am chef sa calc prin Sulina urmatorii muuulti ani ; si „lucreaza” in cardasie cu alt ordinar barcagiu escroc, Ionut…

  5. La Sulina este chiar frumos. E ca o calatorie in timp! Plaja e fantastica, cimitirul care se afla in drum spre plaja este unic, oamenii sunt primitori, berea este mai ieftina ca in Bucuresti. Dezastrul Sulinei ar fi sa devina o destinatie de turism in masa.

  6. @Prostu’ satului
    Multumesc.
    Mi-as dori ca istorisirea dvs sa fie citita de cat mai multi…
    Poate ca administratia site-ului ii gaseste un loc mai „vizibil”… ? N-ar fi complet inutil pentru fidelii Contributors’s sa aiba sansa de a cunoaste aceasta experienta de viata, simpla (ceea ce-i deja rar pe aceste meleaguri ;) ) dar atat de pretioasa si de complexa, in acelasi timp.
    Mie mi-a fost de un ajutor complet inedit…mi-au venit cateva idei pe care nu indrazneam sa cred ca le mai pot avea…multumesc!

    • @Falstaff. Mi-a facut placere sa relatez intamplarea si ma bucur daca dvs. si altora v-a facut placere s-o cititi.
      Exista in ea, si in altele asemenea, si o anumita doza de egoism si interes personal – atata cat trebuie ca sa impinga lucrurile inainte.
      Daca dvs., si eu, si inca 1001 sau 1000001 oameni fac realitatea cotidiana cu un micron sau microgram (sau in ce s-o masura realitatea) mai buna, se cheama ca toti traim un pic mai bine. Calitatea vietii se compune din foarte, foarte multe lucruri marunte, nu doar din osanza contului din banca. Prin urmare, e si in avantajul si interesul meu ca oamenii, cat mai multi oameni, sa-si faca particica lor de lume un loc mai bun si mai frumos.

      @ Autor. Pseudonimul meu e autoaparare, nu autoironie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.