Dacă ai merge pe stradă și ai întreba oamenii cu ce asociază imaginația – cu impulsurile sau cu maturitatea? – probabil că cei mai mulți vor asocia imaginația cu impulsurile. Maturitatea este greoaie și antipatică. Impulsurile, în schimb, par autentice și libere. Maturitatea e percepută ca fiind de partea trecutului și refractară la nou, impulsurile sunt percepute ca nesinchisindu-se de trecut și deschise spre nou.
Vorbim de impulsivitate atunci când pornirile ocolesc conștiința și trec direct în act. De fapt asta este definiția „acting-out”-lui, mecanismul de apărare dominant la copii și la psihopați: impulsurile se nasc și se epuizează în moment; nu au nici istorie, nici viitor. Mai mult, impulsurile apar într-o situație concretă, dar fără să țină de fapt cont de ea. Spre deosebire de actul spontan în care se reușește acordul dintre datele interioare și datele situaționale, în impulsivitate lipsește acest acord. Impulsurile, deci, nu țin cont nici de trecut, nici de prezent, nici de viitor.
Maturitatea, pe de altă parte, este capacitatea de a relativiza: ce este a mai fost și va mai fi; există suferință mai mare decât suferința mea, etc. Maturitatea este de asemenea și capacitatea de amânare a gratificației și capacitatea de anticipare. Dar pentru toate acestea e nevoie de o bună așezare în timp: în trecut, prin cunoașterea lui (și cunoașterea de sine), în viitor (prin proiecții realiste), și în prezent (prin adecvare).
Nu întâmplător am lăsat timpul prezent la urmă. Într-adevăr, în prezent nu poți fi decât dacă mai întâi ai fost în trecut și în viitor deopotrivă! Prezentul este condiționat atât de trecut cât și de viitor. Fără trecut nu ai cunoaștere și identitate, iar fără viitorul nu ai sens și motivație: comportamentul adecvat este deci ancorat și cu viziune. Chiar dacă relația dintre trecut și viitor nu este liniară, ci mult mai dinamică și mai surprinzătoare de cât am vrea noi, funcția sa rămâne aceeași: de cunoaștere și identitate, respectiv de motivație și de sens.
Până la urmă, ce înseamnă, concret, un comportament adecvat prezentului, adică să fii cu adevărat ÎN prezent? Dacă prezentul fără trecut și viitor este doar impuls, cum anume să trăiești după principiile și valorile care s-au dovedit utile în trecut într-o formă valabilă astăzi și cu deschidere spre viitor? Lucrurile formulate mai sus sunt, ca toate lucrurile importante, ușor de înțeles, dar mult mai greu de pus în practică.
Câteva exemple simple: ești astăzi tată de bebeluș. Asta înseamnă că te trezești noaptea să-l schimbi și să-l hrănești, nu dormi neîntors așa cum făceau tații de acum 50 de ani; fără ca asta să însemne că crezi că bărbații pot să nască!
Sau: astăzi dai copilului un cadru, niște principii și niște valori, dar nu-i interzici să te chestioneze așa cum se întâmpla acum 50 de ani; fără ca asta să însemne că-i dai voie să ți se urce în cap. Ai totuși responsabilitatea acestui copil!
Sau: astăzi înveți de la copilul tău, nu consideri că ești singura sursă de cunoaștere; asta nu înseamnă că te pliezi tu după el, justificându-l, doar pentru că depinzi afectiv de el.
Comportamentul adecvat, soluțiile valabile, posibilitatea practic de a fi cu adevărat prezent în propria viață depinde și de imaginație. De fapt, imaginația este mai aproape de maturitate decât de impuls. Este chiar o dimensiune a maturității. Omul matur nu e rigid, dar nici exaltat. Nu se fixează în trecut, dar nici nu se pulverizează în impuls. Este flexibil și adaptat, pentru că ia în serios timpul și trecerea lui, dar nu se ia prea în serios pe el însuși: este jucăuș, dar nu neserios. Are simțul istoriei, iar asta îl ajută să înțeleagă oamenii, evenimentele, conceptele, fără să proiecteze bazaconii (pentru a înțelege ADHD-ul sau depresia trebuie să cunoști istoria conceptelor). El este așa pentru că are imaginație și pentru că poate relativiza: un eveniment, o idee, un context, pe el însuși! Înțepenirea în trecut e refuzul maturizării: maturitatea fiind rezultatul valorificării imaginative a trecutului. Ea se întâmplă ÎN timp și GRAȚIE timpului.
Dar până la urmă ce este imaginația? Nu este cumva imaginația acea capacitate de a administra adaptativ trecutul și viitorul? Precum speranța – care este o schiță a viitorului născută din realitate și e dată de întâlnirea dintre subiectivitatea cuiva și datele obiective exterioare lui – tot așa imaginația folosește datele trecutului pentru a răspunde în mod viu și unic unei probleme sau provocări concrete în vederea unui viitor dezirabil. În timp ce impulsurile nu țin cont de trecut și viitor, și, astfel, nici de prezent, imaginația și speranța rămân în timp, răspunzând cât mai sănătos și mai frumos la trecerea lui.
În asta constă diferența esențială între imaginație și impulsivitate: prima este structurată pentru că rămâne în timp, pe când cea de a doua este destructurată fiindcă iese din timp sau nu ține cont de el.
Astfel, interesul pentru trecut, cunoașterea lui, nu te leagă, ci te dezleagă, nu e închidere față de prezent și viitor, ci dimpotrivă, le face posibile. Ce te condamnă e impulsul. Liber te face imaginația, care ESTE maturitate. Impulsul te izolează, imaginația te ține coerent cu tine însuți și cu ceilalți.
Cu oamenii care refuză să se gândească la trecutul lor nu poți avea un viitor, iar fără viitor, prezentul e insuportabil. Asta e depresia.
7 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti
Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea
Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici
Carti
Cărți noi
Carti noi
Definiția actuală a „schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.
Carti noi
Carte recomandata
Ediția a II-a adăugită.
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Unii vor să scoată Istoria din școli, anulând cunoașterea propriei identități. Așa e cum zice autorul, cine nu are Istorie, nu are nici Identitate și deci nu are nici Viitor. Așa că trebuie să ne hotărâm ce vrem. Mai ales să răspundem la întrebarea: poporul român își mai dorește un Viitor?
spuneti clar cine: rusii, maghiarii; le sta in gat istoria noastra si constiinta istorica la romani; pretexteaza cu istoria triumfalista ceausista, care trebuie sa dispara; dar istoria mincinoasa (iredentista si imperialista) de la Moscova si Budapesta nu trebuie sa dispara?
intreb pentru un prieten
”ești astăzi tată de bebeluș. Asta înseamnă că te trezești noaptea să-l schimbi și să-l hrănești, nu dormi neîntors așa cum făceau tații de acum 50 de ani; fără ca asta să însemne că crezi că bărbații pot să nască!”
Well, ambele aspecte sunt parte a degenerării societății occidentale, nu e ca și cum ar fi complet opuse. Primul aspect duce la al doilea, însă abua peste o generație sau două. De asta consecințele nu sunt evidente.
În mod normal, afecțiunea și îngrijirea se obține de la mamă, indiferent dacă bebelușul e băiat sau fetiță. De la tată se învață responsabilitatea și autoritatea, iar învățarea asta începe abia pe la 3-4 ani, nu ca bebeluș. Întrebare pentru 25 de puncte: ce repercusiuni va avea în viitor creșterea copilului cu bonă? Va învăța inconștient că afecțiunea și îngrijirea se obține de la altă femeie, nu de la stăpâna casei. Întrebare pentru 50 de puncte: ce va învăța inconștient bebelușul, dacă obține afecțiunea și îngrijirea de la un bărbat?
Imaginația și maturitatea sunt realități imponderabile, adică aproape imposibil de cuantificat, spre deosebire de timp, pentru care există unități de măsură acceptate. Chiar și cuantificarea temporală e strict formală, fiindcă aceeași unitate – secundă, oră, zi, an, secol – e diferit percepută, individual și colectiv. Însă imaginația și maturitatea diferă fundamental de la o epocă la alta, de la o cultură la alta, de la un individ la altul, în pofida nucleului conceptual care face universal inteligibile cele două cuvinte. Se impune părăsirea unui anume reducționism semantic, generat de prestigiul istoric al unor autori și al unei tradiții care, cu precădere în ultimii douăzeci-treizeci de ani, au fost intens relativizați/relativizate. Astfel, imaginația înseamnă ceva pentru anahoretul din pustiul egiptean al secolului 4 d.Chr. și cu totul altceva pentru utilizatorul contemporan de rețele sociale și alte forme de divertisment digital. De asemenea, maturitatea nu e decât parțial ceea ce-și imaginează și știe psihologul clinician, pentru a nu-i menționa pe psihologul cu licență ori pe medicul primar specialist în psihiatrie.
„…asociază imaginația – cu impulsurile sau cu maturitatea? – probabil că cei mai mulți vor asocia imaginația cu impulsurile.” + „…impulsurile apar într-o situație concretă, dar fără să țină de fapt cont de ea.”
Impuls = (contra)reactie nefiltrata/grosiera la (lipsa) un(ui) stimul extern(spre ex, reactia altcuiva) perceput ca demn de (contra)reactie.
Maturitatea presupune initiativa personala/de grup de la 0 spre un scop bine definit, dar si (contra)reactie filtrata, ambele ponderate de inteligenta fluida si cristalizata.
Optiuni limitative de raspuns in ce priveste imaginatia.
Dpmdv, imaginatia este strans legata de creativitate (inovatie si inventie).
Creativitatea poate fi (in)adecvata scopului/scopurilor pentru care este angajata voit de orice individ capabil de creativitate, dar si (partial) involuntara, atunci cand se obtin rezultate in afara scopului/scopurilor intial(e), adica erori fericite/cu rezultate percepute ca fiind pozitive.
Creativitatea(imaginatia) si impulsul, spre deosebire de maturitate, pot fi ilegale si/sau lipsite de coordonate etice si/sau morale.
========
„Dacă prezentul fără trecut și viitor este doar impuls, cum anume să trăiești după principiile și valorile care s-au dovedit utile în trecut într-o formă valabilă astăzi și cu deschidere spre viitor?”
+
„Cu oamenii care refuză să se gândească la trecutul lor nu poți avea un viitor, iar fără viitor, prezentul e insuportabil. Asta e depresia.”
Daca prezentul e trait doar cu viitor(fara trecut) este tot doar impuls? Daca nu e (doar) impuls, atunci ce e?
=======
„Omul matur nu e rigid, dar nici exaltat. Nu se fixează în trecut, dar nici nu se pulverizează în impuls.”
Omul, considerat matur in majoritatea timpului, este, episodic, si sclav al impulsurilor.
Conteaza cum sunt pozitionate in timp si circumstante, dar si cat de dese sunt aceste episoade.
Pentru a intelege mai bine ceea ce vreti sa transmiteti ar trebui sa definiti ce inseamna, din punctul dumneavoastra de vedere, notiunile de „imaginatie”, „maturitate”, „timp”. Daca va referiti la „timp” intr-o acceptiune diferita de ceea ce explica Stephen Hawking in „O scurta istorie a timpului”. atunci tot ceea ce ati scris aici e o insiruire de vorbe fara sens.
De asemenea ar trebui sa explicati ce inseamna, in acceptul dumneavoastra, „capacitatea de a relativiza”, faptul ca „Prezentul este condiționat atât de trecut cât și de viitor.” ( afirmatie care necesita o justificare veridica si riguroasa in ceea ce priveste prezentul partial determinat de evenimente ce vor avea loc in viitor !!!), afirmatia „relația dintre trecut și viitor nu este liniară” ( ce intelegeti prin liniaritate?, daca nu e liniara, cum e?, dati exemplu de relatii care sunt liniare demonstrand ca sunt liniare!).
Observ ca nu legati imaginatia de nivelul de educatie, de nivelul de cunoastere si culturalizare, de coeficientul de inteligenta, si se pare ca ignorati faptul ca cele trei aspecte influenteaza decisiv capacitatea imaginativa a unei fiinte umane.
In final, imi permit o intrebare! Ce parare aveti de versetul „Traieste clipa data/Caci clipa-i viata ta” al lui Omar Al Khayam!
Printre cadourile primite la împlinirea primilor 10 ani se afla și o carte a lui Mihail Drumeș: “Mari invenții. Povestiri adevărate”. Am citit-o și mi-a plăcut. Scriitorul a mizat însă pe revelațiile inventatorilor ca puncte culminante ale povestirilor sale. Așa am rămas cu sentimentul că invențiile sunt și vor fi mereu inspirații de moment, evenimente extraordinare pe care nu oricine le poate trăi.
Ani mai târziu, student fiind, am participat la un curs de Inventică. Mă întrebam ce se poate învăța la un astfel de curs. Inovațiile nu sunt lucruri cunoscute, cum se poate învăța așa ceva? Apoi am aflat că invențiile nu sunt întâmplătoare, ci au o întreagă sistematică, multă informație și multe ore de muncă în spate. O întreagă strategie metodistă duce la realizarea invențiilor, plecând de la furtuna creierelor sau transpunerea și trecând prin matricele cunoștințelor și identificarea lacunelor se ajunge în final la un rezultat fezabil. Am recitit din memorie cartea din copilărie și mi-am reamintit pasajele în care autorul pomenea și de munca inventatorilor.
Imaginația și inspirația sunt lucruri care se învață, se obțin și astfel omul ajunge la maturitatea sa imaginativă. Cred ca autorul are dreptate.