luni, septembrie 21, 2020

Despre trecutul utilizabil. Reflectii de 1 Decembrie

O democratie nu se poate cladi pe amnezie, pe ignorarea si falsificarea trecutului. In magistrala sa istorie a Europei de dupa alcel de-al II-lea razboi mondial, regretatul Tony Judt insista asupra necesitatii recuperarii si cultivarii a ceea ce se numeste trecutul utilizabil, deci acele secvente istorice care se sustrag zonelor nebulos-colectiviste si care ingaduie, ori chiar sustin, constituirea si apararea unui patriotism luminat.  Asa au stat lucrurile in Germania dupa infrangerea nazismului cand s-a reluat continuitatea intrerupta cu statul de drept si cu democratia Republicii de la Weimar (minus erorile legislative care au facilitat ascensiunea lui Hitler si a NSDAP).  In acest spirit, mi se pare extrem de importanta accentuarea mostenirii morale, politice si intelectuale a unor Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Bratianu, Ion Flueras, Constantin Titel Petrescu si Corneliu Coposu.
In istoria Romaniei, ziua de 1 Decembrie este un reper indelebil, o borna identitara menita sa inspire loialtitati, adeziuni, solidaritati (dar si dubii, adversitati si contestari, precum in anii 50 cand Romania Mare era considerata “stat imperialist”).  La 1 Decembrie 1918 s-a nascut un stat definit prin respectul pentru lege, minoritati, proprietate si caracaterul sacru al peroanei umane. Evident, un stat imperfect (dar, cu exceptia funestelor utopii totalitare exista oare vreun regim politic “perfect”?)
Am avut prilejul, in luna martie 1992, sa vorbesc la New York invitat de Fundatia “Iuliu Maniu”. Am explorat atunci tema relatiei dintre Basarabia, Romania si Europa, unitatea intrinesca si de atatea ori periclitat a pamanturilor romanesti.  Textul poate fi citit in volumul meu “Irepetabilul trecut”, o carte dedicta memoriei lui Ioan Petru Culianu, aparuta in prima editie la Editura Albatros in 1994, iar in a doua editie, cu o postfata de Bogdan Cristian Iacob, la editura Curtea Veche, in 2008.  Iuliu Maniu a fost de fapt marele partizan al unei Romanii constitutionale in care natiunea este o cladire civica, iar nu una biologica ori religioasa. Pentru Maniu si mai tarziu pentru Corneliu Coposu, disjunctiile naeionesciene intre “român” si “bun român” sunau absolut fals. Românitatea nu se decreta de catre vreo auto-proclamata instanta purtatoare de drept divin, ci era parte a unui contract in care individul este recunoscut in deplina sa demnitate civica.  Trecuti prin experienta discriminarilor si excluziunii, fondatorii Romaniei Mari nu doreau impilarea cuiva.
Scriam atunci si mi se pare ca merita reluate aceste cuvinte: “Iuliu Maniu,  barbat de stat de altitudine europeana si si ganditor politic remarcabil, a sesizat cu o rara perspicacitate primejdiile ascunse in proiectul comunist.  Educat in atmosfera liberala a Europei Centrale, venerand principiile statului de drept, teoretician si practician al principiului tolerantei intelectuale, el nu a nutrit nici o amagire privind planurile comuniste.  A inteles ca orice utopie este o exagerare periculoasa, o aroganta sfidare a realitatii care, odata tradusa in program politic concret, nu poate sa duca decat la cumplite dezastre.  Iuliu Maniu a stiut ca statul national este amenintat in insasi fiinta sa de catre ideologia mesianic-bizantina a Cominternului.  El nu s-a indoit ca bolsevismul cultiva, intr-o varianta camuflata de glazura doctrinara marxista, visul celei de-a Treia Rome simbolizate de Moscova”. Incheiam acea prelegere cu urmatoarele idei: “Numai printr-o optiune democratica sincera si perseverenta, prin respectarea drepturilor individului si protejarea minoritatilor, prin eradicarea mostenirii securist-comuniste si intronarea unei justitii independente, prin incurajarea pe toate caile a liberei intreprinderi si a initiativei private, prin inflorirea unei societati civile dinamice si increzatoare in sine, Romania va fi pe deplin parte reala a pluralismului european. Orice alta optiune ne va izola si ne va condamnala o lamentabila regresiune in provincialism, autrahie si alte dureroase rataciri”.
Nu idealizez perioada interbelica (de fapt nu romantizez nici o perioada istorica), dar atunci cand unii spun ca in Romania domneau bunul-plac, samavolnicia, coruptia si teama, ma grabesc sa le reamintesc ca era vorba de o democratie consitutionala atacata furibund, in insasi fibra ei, de catre extremele politice, de acele miscari revolutionare (comunismul si fascismul) pentru care ordinea burgheza trebuia distrusa fara mila si fara urma de ezitare. Internationalismul mistic al comunistilor avea ca pandant nationalismul mistic al legionarilor.  Ambele miscari revolutionare doreau sa “sfarseasca odata cu trecutul negru”.  Ambele promiteau salvarea iminenta si imanenta.
Democratia romaneasca a platit cu mult sange rezistenta impotriva atacurilor totalitare. Nu stiu alta tara din Europa de Est si Centrala unde sa fi fost ucise atatea personalitati democratice de varf. Intre 1920 si 1960, elita politica romaneasca a fost practic lichidata de actiunile extremistilor de dreapta si de stanga.  Ideile acestor oameni nu au disparut, ele au renascut dupa 1989 ca parte a acestui trecut utilizabil de care avem o vitala, urgenta nevoie.  Cred ca 1 Decembrie simbolizeaza tocmai aceasta traditie persistenta si inepuizabila a unui stat de drept care respinge tranzactiile sordide, uitarea trecutului traumatic si umilirea persoanei umane.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. domnule profesor,

    gasesc foarte inspirata aceasta expresie formulata de Tony Jundt : „trecut utilizabil”. Asta in raport cu alte trecuturi pe care trebuie sa le condamnam, precum cel comunist, care s-a fundamentat pe exaltarea violentei si justificarea crimelor in masa, a persecutarii gandirii libere si a initiativei private. In ceea ce priveste Romania interbelica, stiti foarte bine ca istorici ‘importanti’ pe care ati avut ocazia sa-i cunoasteti la Publika Tv cand ati fost aici in mai a.c., o asimileaza trecutului totalitar in egala masura. Acesta este punctul de vedere al PCRM perpetuat pana astazi. Pe ei in deranjeaza, ei fiind rusi sau moldoveni atasati in primul rand culturii si limbii ruse, ca limba romana a revenit atunci acasa, in Basarabia foarte rusificata atunici ca si acum, a devenit limba oficiala si rusa a fost marginalizata, cum era si firesc intr-o democratie.
    Pentru basarabeni Marea Unire a marcat revenirea la spatiul lingvistic, cultural si etnic de care a apartinut anterior anului 1812 cand a au fost anexati de Imperiul tsarsit. Fara aceasta perioada, scurta de 22 de ani, dupa un secol de rusificare, nu se stie ce fel de limba mai vorbeam astazi, probabil una slavo-latina… Prin urmare, exista un consens aici printre mintile luminate ca 1 decembrie este o zi a unitatii etnoculturale si lingvistice a romanilor de o parte si alta a Prutului. O alta chestiune conexa care se discuta aici legat de 1 decembrie 1918 (sau mai exact 27 martie 1918 daca vorbim de Basarabia) este daca trebuie sa istoricizam acest eveniment sau nu.

  2. Frumos text, la care nu pot decit sa subscriu. Trist este insa ca atit in Romania cit si in Moldova populatia a fost atit de spalata pe creier incit multora comunismul (in versiune nationalista dincoace de Prut, sau sovietica dincolo) le apare ca un „trecut de aur”. Manifestarile recente in jurul decesului lui Adrian Paunescu, ori alegerile din Moldova, ma fac sa cred ca la multi romani si moldoveni, grefa comunista a prins, viziunea lor despre trecutul este iremediabil pervertita…

  3. A compara si a pune pe picior de egalitate „cele doua extreme” in Romania reprezinta sau o insuficienta cunoastere a istoriei sau pur si simplu rea intentie. O scurta recapitulare: legionarii se fac responsabili pentru IG Duca, pentru Armand Calinescu si pentru Jilava. De cealalta parte elita legionara lichidata de organele statului („democratic”, la, la, la) in afara ordinii de drept de catre autoritati (asasinarea lui Codreanu in noiembrie 38 si apoi a conducerii miscarii in septembrie 38). Putem spune un mic „razboi civil”, oarecum in spiritul vremurilor, Slava Domnului ca a fost doar atat si ca nu a fost ca in Spania. Cea mai mica asemanare cu teroarea comunista postbelica (cu Pitestiul, Aiudul, Gherla, Canalul, etc …) este … sa zicem cel putin nepotrivita. Exemplele alese de dumneavoastra sunt relevante – Maniu a murit intr-o inchisoare comunista iar Corneliu Coposu a supravietuit ca printr-o minune unui regim de exterminare comunist.
    Mai ramane intrebarea cu care am inceput: necunoastere sau rea intentie? Eu cred, domnule Tismaneanu, ca stiti istorie.
    PS: Oricum, articolul dumneavoastra este un exemplu minunat de „new thinking” de tip mainstream.

  4. Cred, cu tarie, in nevoia imperativa de utilizare si chiar de re-utilizare a trecutului. „Trecutul utilizabil” este, pentru mine o forma de exprimare a nevoii de coerenta a unui popor. Discordia apare insa in momentul cand se pune problema ca cineva, undeva, sa ia decizii asupra a ceea ce e utilizabil din trecut si ce nu e sau pana la ce grad e utilizabil. Cred ca necazul romanilor consta in faptul ca exista actualmente prea multe forme de „trecut utilizabil” la care care au fost expusi dintr-o data si dintre care nu prea mai stiu cum sa aleaga.

  5. Ptr Nika:

    Multumesc pentru comentariu. Nu a fost si nu este intentia mea de a pune semnul egalitatii intre radicalismele revolutionare de extrema dreapta si de extrema stanga. Evident, comunistii s-au aflat la putere peste patru decenii, au avut la dispozitie intregul mecanism represiv pentru a organiza teroarea. In 1989 cum observa Monica Lovinescu, s-a iesit din comunism, nu din legionarism ori alta forma de fascism (desi comunismul lui Ceausescu imbratisase sovinismul etnocentric si capatase certe caracteristici fasciste). Ceea ce vreau sa accentuez este ostilitatea ambelor miscari totalitare in raport cu pluralismul. Distrugerea elitelor traditionale a fost fundamental „opera” comunistilor, dar inceputl a fost marcat de cultul violentei pracicat (si) de extrema dreapta. Romanul postum, recent descoperit in arhivele Securitatii, al lui Dinu Pillat si publcat la Humanitas, lumineaza afinitatile dintre nihilistii („demonii”) de stanga si de dreapta, „vestitorii” imparatiei „Omului Nou”.

  6. ..a fost marcat de cultul violentei pracicat (si) de extrema dreapta

    Domnule Tismaneanu, nu inteleg de ce acuzati dreapta de „cultul violentei”. Dreapta autentica nu poate fi violenta. Extrema dreapta la care va referiti a fost de fapt de stanga.

    Pe de alta parte, pacifismul inteles gresit a dus de fiecare data la tragedii uriase. Dumneavoastra ce ati fi facut in 1683?

  7. John Galt:

    Nazismul, fascismul, legionarismul au exaltat functia catharctica a violentei. La fel si marxismul in varii incarnari, de la Marx, prin Lenin,Stalin, Trotki si Mao, catre Guevara si Fanon (si prefatatorul sau, Sartre).

    Nu identific sub nici o forma dreapta democratica, pluralista cu ceea a a fost radicalismul extremist. Don Luigi Sturzo a fost un ganditor crestin-democrat, un om de dreapta, persecutat de Mussolini. Nu contest (chiar dimpotriva) radacinile comune (pana lun punct) ale radicalismelor utopice. Profetul mitograf al violentei, Georges Sorel, i-a admirat deopotriva pe Lenin si pe Mussolini (acesta din urma l-a pretuit mult pe Sorel). Deci, precizez, nu m-am referit la dreapta politica traditionala, ci la o patologie a nationalismului, deci la un extremism politic.

    • In Romania, clarificarea trecutului este complicata pentru ca avem de-a face cu mai multe „trecuturi deocheate” ca s-o citez pe Marta Petreu: comunismul, dar si dictaturile antebelice si extremismul de dreapta interbelic. E relativ usor (spun „relativ, nu inseamna ca este usor, dar e ceva mai natural) sa te „lepezi” de ultima dictatura din serie. Dar tentatia e mare pentru multa lume, chiar educata, de a face din precedentele dictaturi un „trecut utilizabil”. Vad reactia aceasta in familie, intre colegi,.. e greu, dar trebuie sa invatam odata si odata lectia.

  8. […] – n-am uita că Păunescu e mai mult decât un poet. Ceea ce o fi probabil valabil pentru orice alt scriitor de versuri, dar pentru Păunescu totuși mai mult. Pentru că s-a produs întotdeauna mai mult decât poet, pentru că a lucrat nenumărate câmpuri și a prășit nenumărate ogoare: politice, parlamentare, cultura de masă. Deținem dreptul moral și cel politic de a evalua roadele. Adică de a cântări recoltele. Cei care ne îndeamnă să revenim la poezie și să ne ținem exclusiv de grila poetică împărtășesc un acord tacit în privința calității unor produse păunesciene nepoetice. Dar ne propun auto-cenzură. Ori, ca să cităm din clasicii zilei, un trecut utilizabil… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Cuvintele care ucid şi zidurile din noi

“Şcoala noastră e o şcoală unilaterală intelectualistă, iar nu o şcoală educativă, în sens larg. Ea nu ţine seama nici de...

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Isus al meu: o cronică şi două scrisori

Am citit cu interes şi multă curiozitate intelectuală volumul Isus al meu al lui Gabriel Liiceanu şi pentru că sunt un cititor...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.