vineri, decembrie 6, 2024

Despre unificarea stramba a dreptei si ciclul economic

De cateva zile avem date macro pe primele patru luni ale anului. Date destul de bune, pe care onor dreapta nu le baga in seama fiind foarte ocupata cu scarpinatul poneilor pe coada, caii mari lipsind la apel. O singura fraza si apoi trecem la subiect:  credeti  ca daca rezultatele europarlamentarelor erau un pic mai bune,  chiar rele fiind, dar macar apropiate de asteptarile, oricum jenante, ale “dreptei  rasfirate” am mai fi avut zilele acestea festivalul  absolut penibil  al “unificarii dreptei”? Cu aceleasi  nume care se cramponeaza  de scaune si pe sub scaune? Care nu-si recunosc nici moarte greselile crunte pe care le-au facut,  dand vina ba pe  criza (de fapt am fost salvati de ei, nu ingropati, dar ce sa faci, retarzii nu pricep, taranii sunt cumparati cu o galeata, orasenii sunt manipulati de “televizuini”) ba pe alt dreptaci, dusmanul care astazi este frate de cruce. Sa uitam? Nu, nici vorba.

Deficitul bugetar pe primele patru luni este de 0.28% mult inferior perioadei similare din 2013 (1.19%)

http://www.zf.ro/zf-24/veniturile-la-buget-au-crescut-doar-cu-4-la-patru-luni-desi-guvernul-astepta-8-statul-taie-de-la-investitii-12655483

Se poate interpreta in fel si chip, ba ca TVA nu a crescut sincron cu cresteea PIB, ba ca au crescut cheltuieleile cu bunuri si servicii sau, mai ales, ca au scazut cheltuielile de capital.

Totusi pe ansamblu sunt date bune, daca am anualiza valoarea deficitului am putea chiar sa ne incadram (teoretic) in compactul fiscal.

Fiecare observatie poate sa aiba un raspuns, mai mult sau mai putin obiectiv: veniturile din TVA nu cresc sincron, probabil colectarea  e de vina , dar cresc,  contributiile  de asigurari cresc poate datorita  impozitarii veniturilor agro, incluzand si CASS, veniturile mai mari din accize sunt evident datorate cresterii  accizarii in prima parte a anului, bunurile si serviciile cresc datorita reducerii arieratelor in sectorul  medicamentelor  etc.

Impozitul  pe profit creste, dovada ca rata naturala de profit posibil sa fie in  crestere,  “ajutata”  probabil si de un mic “sfunc”  in evaziunea fiscala.. a se vedea scaderea impozitului pe venit (practic pe salarii, care au cea mai mare pondere), dar creste. Sa nu uitam ca sunt studii care spun ca 2/3 din economia la negru  se intoarce , sub forma de consum,  in economia alba. Un fel de “rau mai mic”, ca tot e la moda… sa ne gandim la rece,  ce ne-am face fara  ea (nu va ganditi la transferul ei integral in economia alba, nicaieri in lume nu exista sa ceva)

Au scazut aproape la jumatate cheltuieleile cu investitiile , care au impact direct asupra PIB potential, este naspa, dar in acelasi timp trebuie sa amintim ca au crescut investitiile straine directe (cu 570 milioane eruo in primele 3 luni) si ca a scazut atat datoria externa pe termen mediu si lung(-2,1% ytd, la 31 martie) cat si cea pe termen scurt (-6,4%, ytd, la 31 martie)

http://www.bnro.ro/page.aspx?prid=8957

Sunt date bune pe ansamblu. Sa ne amintim si de cresterea PIB, 3,8%  pe T1, si 3,5% pe 2013. Se datoreaza exclusiv  unei guvernari foarte bune?

Cateva cuvinte despre fazele ciclului economic.

Este caracterizat, in general,  prin 4 faze:

-expansiunea

-punctul de maxim  (desi nu putem spune ca este un punct, mai degraba o zona)

-recesiunea sau perioada in care PIB real scade.

-punctul de minim( la fel ca punctual de maxim, o zona)

In plus datele privind PIB vin cu intarziere, stiti foarte bine ca nici nu sunt foarte precise , avem date semnal, provizorii samd.

Problema fazelor unui ciclu economic, finaciar sau de alta natura este complexa, exista  extrem  de multe abordari, in special privind cauzele , durata si modul cum pot fi influentati  parametrii  de stare luati in calcul.

Dar in mare, putem considera ca dinamica PIB real, insotita de cateva confirmari ale altor indicatori ne poate ajuta sa definim, daca nu momentele de inflexiune, macar anumite perioade clare de expansiune si contractie ale unui ciclu economic.

Iata cum arata la noi dinamica PIB trimestrial, exprimata in leu constant (anul 2000)-grafic facut de mine, cu date INS.

Observam ca perioada 2000-2008 este o faza de expanisune extrem de clara (in paranteza fie spus, indiferent  cine a guvernat, desi in 2004 am avut o usoara retragere)…de fapt anul 2008 poate fi considerat varful, zona de intoarcere, extrem de scurta, si foarte abrupta.

Explicatia este destul de simpla: am avut o suprapunere de cicluri, financiar si de afaceri ( a se vedea graficul de la sfarsit, cu suprapunerea  ciclurilor financiare si economic in SUA, in general  dinamica SUA, ca trend, se coreleaza cu a noastra) “exuberatnta irationala” in finantare, varful  unui ciclu finaciar, amplifica, de regula, faza de contractie a ciclului economic.

In plus accentuarea pantei la sfarsit de an 2007, inceput de an 2008 (acea “cocoasa” din varf) denota ceva masuri procilice.

Observam si ca faza de minim se deruleaza mai incet (nu au existat masuri anticilice, ba dimpotriva), abia la sfarsit de 2012 cresterea se face  fara retargeri, am putea spune ca abia atunci incepe faza expansionista  clara.

Defazat un pic  avem un indicator ajutator, output gap-ul, sau deviatia PIB efectiv fata de PIB potential, folosit de regula in calibrarea deficitelor bugetare, dar care merge destul de binesi aici, avand rol  de confirmare.

Inflatia sau somajul pot fi de ajutor.

–––––-

Revenind la datele noastre ele  sunt in esenta bune si ne intaresc convingerea ca suntem intr-o sanatoasa faza de expansiune atat prin prisma cresterii valorii PIB real peste 3%, cat si a faptului ca output gap-ul negativ este in continua scadere. Iar varful fazei expansionise  va fi atins, probabil, peste cativa ani, dupa ce vom fi depasit PIB potential.

Se estimeaza ca in 2018 sa avem output gap zero, PIB real crescand intr-un ritm mai sustinut ca cel potential, intersectia find previzionata in 2018.

Coreland cei doi indicatori (crestere PIB si output gap) am putea estima ca varful va fi atins dupa 2018, posibil in 2020 (in general asistam  la un fenomen de crestere a duratei  fazei expansioniste si de reducere a duratei  fazei de contractie, dar care este mai dura, mai rapida, avnd o panta mai abrupta) Dupa care va incepe faza de contractie.

Acestea sunt doar speculatii, evindenta fiind doar faza actuala, de expansiune, confirmata de dinamica ambilor indicatori. Si faptul ca este probabil sa mai dureze cativa ani, 2016 fiind foarte probabil inclus.

Iata cateva confirmari ale dinamicii pozitive.

Un al treilea indicator ajutator este inflatia. Teoretic inflatia scade in periodele de recesiune (scade cererea) si  creste in perioadele faste, de expansiune (desi  s-a observant in ultimii ani o tendinta de “nivelare” a acestui fenomen, prin aplatizarea curbei Phillips si a derivatelor ei, care analizeaza posibila corelare a inflatiei si somajului , somajul fiind alt indicator folosit in departajarea fazelor ciclului economic)

Cat priveste inflatia, desi  noi avem influente atipic (raportat la o piata “normala”, libera de constrangeri) de mari ale preturilor reglementate, ne incadram totusi in tunelul  tintei de inflatie. Iar trendul este previzionat a fi ascendent.

De regula exista un defazaj de cateva luni bune, uneori ani,  intre momentul in care incepe faza expansionista  si momentul in care inflatia isi schimba trendul, si depinde in buna masura  de influenta  politicii monetare a bancii centrale  sau, de ex. de dinamica preturilor administrate.

Una peste alta, exista mai multe moduri de abordare a ciclurilor economice , un studiu interesant si inteligibil  este cel al guvernatorului BNR, cu ocazia decernarii  titlului de Doctor Honoris Cauza al Universitatii Politehnice Bucuresti, 18 oct. 2013. Din care va prezint un grafic

Dupa cum vedem recesiunile, dupa metodologia NBER, apar chiar inainte ca dinamica PIB sa intre pe minus, undeva in faza de scadere a cresterii. La fel si la ciclurile financiare.

De aceea este indicat  sa iei in calcul mai multi indicatori, si nu doar, simplist, dinamica PIB real.

Asadar am putea spune, confirmat de mai multi indicatori, ca suntem intr-o faza expansionista a ciclului economic,  inceputa la sfarstit de an 2012, care ar avea un posibil final dupa anul 2018. Confirmata oarecum si de durata  periodei  anterioare de expansiune . Adica pana atunci este posibil sa  avem date bune macro, chiar daca guvernele nu vor performa extraordinar de bine, ele asigurand doar o componenta ciclica peste componenta  de trend data de faza expansionista  globala. Nu poate sa fie foarte rau (doar daca sunt neghiobi de tot) , cu conditia sa fie temperati  in cheltuieli, si sa nu provoace amplificarea dezechilibrelor in faza de contractie, in oglinda cu dezechilibrele ( a se citi efectele unor masuri procilcice) din faza expansionista.

Revenind la oile noastre, adica la dreapta rasfirata,  toata abordarea  lor se bazeaza doar pe calcule de natura electorala, cam meschine dupa mine, uitand ce “performante”  au  avut atunci cand au fost la butoane,  tot in perioade de expansiune.

Sa vedem un exemplu, cum ar fi trebuit sa fie dinamica deficitului public, daca se resepecta compactul fiscal ( corelarea cheltuielilor cu veniturile functie , practic, de faza in care se afla economia, fiind permise deficite mari doar in fazele nasoale) , grafic luat dintr-un document publicat de Consiliul fiscal.

Observam ca marile dezechilibre nu au “palit” Romania, asa,  brusc, in 2009, divergenta intre cum  trebuia sa fie si ce au facut guvernele apare inca din 2006, in plina faza expansionista, culminand cu anul 2009. Sa ne lase cei care spun ca , asa,  brusc nu au mai fost bani de pensii si salarii, semnale erau inca din 2006. In plus este o dovada ca cheltuielile guvernamentale nu  duc  musai la dezvoltare, daca mai era nevoie de dovedit  asa  ceva.

Ce vreau sa spun?

Toata discutia asta despre unirea fortelor de dreapta are mai multe hibe (in afara celor discutate si rasdiscutate)

1. Nu sunt recunoscute, explicit, greseliele uriase facute de-a lungul timpului.

Inca nu am auzit pe nimeni sa spuna: da, am gresit  cheltuind prea mult in perioada de expansiune, amplificand astfel  efectele in perioada  de recesiune, cand “a trebuit” sa  facem rost de bani la buget prin masuri procilcice, marind TVA-ul,  si reducand cheltuileile publice prin scaderea  pensiilor si salariilor bugetarilor, in vreme de criza, incercand sa compensam cheltuielile aiuritoare din vremea in care credeam ca “duduirea” este eterna – sa ne aducem  aminte ca zona de maxim este uneori  numita si “irrational exuberance”, sugestiv, nu?

Pentru ca nu prea ai de unde sa scazi, cand ai cresteri de cheltuilei publice structurale, tot de acolo trebuie si sa tai, cand nu le mai poti sustine. Or daca te lasi “dus” de componenta ciclica a veniturilor in faza buna, vei avea neplaceri  in faza naspa.

Normal  ar fi ca cei care au gresit sa recunoasca,  iar oamenii care au stat la baza acelor politici, impreuna cu conducatorii care au aprobat bazaconiile alea sa fie stiuti si indepartati de la butoane.

Un fel de lustratie a neghiobilor , clara si ferma. Doar asa se poate revigora incredera in formatiuni care au gresit grav, inlaturand vinovatii. Abia apoi se poate discuta de programe noi, in spatele carora nu mai stau aceiasi habarnavisti care au dat dovada “priceperii” cu varf si indesat.

Nota  bene, nici Basescu nu este un prunc, nu am auzit sa fi dat vreun buget inapoi,  prin 2006 sau 2007,argumentand ca distruge echilibrele macro. OK, nu se pricepe veti zice, dar de ce s-a bagat in tot felul de alte chestiuni economice,  mai apoi, cand a venit prapadul? N-a inteles nici in 2006-2008 ce s-a intamplat, nici mai tarziu.  Dupa cum nu intelege nici acum, se pare. Dar, zic unii,  ar vrea  sa ajunga , via PMP, prim-ministru.

    2.Nu se tine cont de ciclul economic.

      PSD-ul are un foarte mare atu, a guvernat si va guverna pe o dinamica economica buna, int-o destul de (probabil) lunga perioada expansionista.

      Toate datele bune si le poate asuma, si cu siguranta le va si asuma, ca fiind realizari “personale”, desi  ele vor avea o componenta  de trend pozitiva datorata fazei bune in care se afla economia nationala si globala (suntem corelati in mod evident  la ce se intampla in SUA, UE)

      In plus PSD-ul a adus oameni  tineri, fete noi, ministrul finantelor, dna Petrescu fiind  varful de lance. Orice am zice, are un CV impresionant, mult peste ce au putut sa aduca cei dinainte. Ramane sa si confirme, dar, sincer, oricat de  “indoctrinata” ar fi, scolile alea bune au lasat precis  o “urma”, si probabil ca va avea o evolutie decenta. Suprapusa peste ciclul bun economic, avem o rezultanta redutabila, de care dreapta nu pare sa tina cont.

      Concluzie:

      Este greu sa credem ca aceiasi oameni care au gresit, si care acum nu recunosc, sau recunosc, asa , la modul general,  nu vor repeta   greselile anterioare, din simplul motiv ca habar nu au ca au gresit. Sau nu pot mai mult.

      Te uiti in ochii lor albastri si nu vezi  nici cea mai mica urma de rusine, de cainta. Poate un pic de teama, de panica. Atat.

      Este greu de crezut ca o dreapta care nu tine cont si de ansamblul conditiilor economice, de dinamica extrinseca ,sa zicem,  putintelor “dusmanului”, care nu aduce oameni tineri si competenti in pozitii de varf, va putea sa convinga pe cineva  ca este raul cel mai mic, in timp ce indicatorii macro vor merge, foarte probabil , ani buni de acum incolo, destul de bine. Spre deosebire de perioada in carea au fost ei la butoane, atat cea expansionista cat si cea de contractie . Vor primi peste nas la orice comentariu , “performanta” lor va fi arma cea mai tare a PSD-ului. La  care nu prea ai ce sa raspunzi, doar daca acele persoane au fost inlocuite si greselile asumate.

      Raul cel mai mic trebuie inlocuit cu binele mai mare.

      Pe scurt,  lideri noi, chiar daca sunt din aceleasi partide (altele nu se pot face peste noapte),poate chiar dintre cei care s-au opus la vremea  potrivita si au fost apoi inlaturati, solutii mai bune, argumentate de cifre.  Lupta va fi mult mai grea, nu se poate duce cu ageamii.

      P.S.

      Si mai mult respect  pentru oameni,  povestile astea interminabile cu manipularea si galetile date cadou sunt niste abureli care “justifica” inabilitatile celor care au pierdut. Stiu ce spun, locuiesc la tara si am vazut ce se intampla: omul ia galeata, manaca micul… ba mai bea si berea aia data gratis (sa  stiti ca nu este monopolul PSD,  am vazut cazuri si la “concurenta”, tot consumatorii  aia erau si la unii si la altii, oamenii seriosi nu participa la asa ceva, indiferent cine “da”) apoi merge si voteaza tot cu cine vrea el. Ba mai si rade de ei.

      Or mistoul asta superior , de “dreapta” are un efect chiar contrar, tembelul oricum nu pricepe, nici macar nu-l intereseaza, are el fixul lui, ba se cotopeneste si mai tare,  iar ala care este bagat in galeata “nevinovat” se enerveaza.

      Distribuie acest articol

      27 COMENTARII

      1. Articolul dumnevoastră = hârtie de turnesol. Aştept şi măsurile concrete ale liderilor politici, dacă vor avea bunăvoinţa să citească şi să înţeleagă ce se va întâmpla în următorii ani.

        • N-are cine domnule draga. Partidele sunt ca niste fonduri de „investitii” inchise…eu nu-mi explic de ce „AGA” nu-i schimba odata, necum sa-si dea ei demisia. Aici e buba, disciplina de partid si alte abureli care-ti pun pumnul in gura. Sau „ciocu` mic” , ca poate venim noi la butoane si atunci ne taie jupanul de pe lista cu premianti. Ma gandeam la PNL, aia care au fost contra in 2012…vor fi alesi,? Nu cred…Mai degraba tot un „combinator” care sa aduca ceva functii…Pana la urma tot un drac, desigur, unul mai mic.
          Regrete? Cainta? Rusine? Phaaa…

      2. Gretoasa propaganda pedeserista fara vreo legatura cu REALITATEA:
        – Cresterea veniturilor vine din NOILE BIRURI (accize)
        – investitiile S-AU PRABUSIT
        – cresterea PIB-ului trim I 2014/trim IV 2013 e practic ZERO (0.1% daca crezi INS-ul pedeserizat la maximum)

      3. Nu inteleg cum va da dvs un deficit de 0,28%, ca mie, la venituri de 67,8 mld si cheltuieli de 69,7 mld, imi iese un deficit de fix 2,80236%….

        • Criteriile de convergenta si compactul fiscal fac referire la deficite bugetare raportate la valoarea PIB-ului. Acele cca 2 mld se raporteaza la un PIB de peste 600 de miliarde.

          • dle Modan, notati va rog ca la contributiile pentru asig, cresterea e de 3,2% in conditiile in care pensiile au crescut cu 3,67%. Vi se pare un motiv pentru fanfara???

            • Problemele sistemului de pensii de stat sunt mult mai grave, toti , si dreapta si stanga au agravat „problema”, care pe scurt se rezuma la varsta efectiva de pensionare foarte mica. Sunt niste studii extrem de interesante pe cursdeguvernare.ro, de ex:
              http://cursdeguvernare.ro/rata-de-angajare-dupa-varsta-de-55-de-ani-factor-cheie-in-dezvoltarea-economica-cum-si-a-inversat-romania-trendul-in-europa-explicatii-si-consecinte.html
              Si nimeni nu apuca taurul de coarne…alt motiv de deziluzie.

              • mie mi se pare enorma IPOCRIZIA a dreptei/stangii si a comentatorilor de orice culoare [va includ aici] care nu spun/denunta/demonstreaza ca o marire substantiala si imediata nu poate exista NICI macar pe termen mediu.
                Modificarea varstei de pensionare facuta azi chiar si pana la 100 de ani nu va modifica balanta de 1,20-1,25 pensionar salariat.
                Cu o contributie medie de sub 700 lei per cap de salariat si cu o pensie medie de 810 lei dezastrul se vede. Restul sunt PURE PALAVRE.

                • Depinde ce intelegeti prin termen mediu. Nu se poatea frace nimic de azi pe maine, problema este ca nu se facemai NIMIC. Pe langa cauza principala a deficitului, varsta efectiva de pensionare, mai sunt cateva:
                  -numarul mare de pensionari de”boala”, din cate retin peste 15%
                  -numarul mare al ruralilor de tip „lucrator pe cont propriu” sau „lucrator fmilial neremunerat” care nu cotizeaza pentru simplul motiv ca nu au bani. Dar nici pensie nu vor primi.
                  -colectarea proasta a contributiei, in sensul ca unii sunt pasuiti, iertati (din cate retin colectarea este sub70%)
                  Se poate umbla la aia de boala destul de rapid si simplu, prin urmarirea retelelor de doctori care fac acte pentru „dosar”.
                  Se pot prioritiza banii din PNDR catre afaceri nonagro sau infrastructura rurala, absorbuind o parte din amaratii aia care nu sunt nici someri, nici salariati, nici patroni, nici mici antreprenori. Si sunt multi.
                  Se poate colecta mai bine? Nu stiu, normal ar trebui.
                  Daca se actioneaza pe oricare din aceste directii se obtine fie un nr mai mic de pensionari, fie sume mai mari la buget, implicit o posibila crestere apunctului de pensie.
                  Ar fi o discutie foarte interesanta, pe cifre.

        • Asa mi-a dat si mie: ca procent e 2,80%, 0,28 e doar ca fractie. O abila miscare de alba-neagra, multi vad, putini pricep, scopul scuza mijloacele, USL-ul n-a murit bla-bla.

      4. Domnule Modan,

        Citind articolele dv. de-a lungul timpului mi-am format impresia ca sinteti o persoana ancorata in realitate. Nu stiu de unde vine articolul asta, care face ton discordant.

        Nu am sa intru in detalii, nu sint specialist, dar un lucru e clar: asa cum guvernantii de dreapta nu au avut un merit pentru bubble-ul economic din 2005-2008, asa nu au nici un merit cei de acum pentru … nu stiu cum sa o numesc? stagnarea recesiunii? caci crestere nu e!

        Faptul ca lucrurile nu mai evolueaza inspre prost nu e datorita PSD-ului, ci as spune in ciuda lor. Dar asta e si din cauza ca odata ajuns la pamint nu prea mai ai unde sa cobori.

        Nu in ultimul rind, am incredere zero in cifrele oficiale. Manipularea statisticii e poate singurul domeniu in care economistii din ministere sint cu adevarat competenti.

        Chiar si daca cifrele „e pe bune”, orice lauda adusa actualului guvern e deplasata. (personal gafa numarul unu’ mi se pare a o lauda pe ministra de finante – dar asta e alta discutie pentru alta ocazie). Asemenea articole ar fi de asteptat de la familia Socol (care trage mai nou cu articole de pe partea ailalta a gardului, de la Hotnews). Nu si de la cineva care are pretentii de credibilitate.

        Cu stima,

        un cititor (inca) fidel

        • Pai nu lauda guvernul (cred ca e departe de asa ceva). Ci doar spune ca in ciuda *altor incompetenti* PSD-ul va prinde plus-ul ciclului economic.

        • Pai tocmai. Nu-i laud. Am evidentiat faptul ca rezultatele bune, se datoreaza componentei de trend a ciclului economic, si nu musai PSD-ului. Ei nu trebuie sa performeze, ci doar sa tina cheltuilelile sub control, restul de treaba il face economia aflata in faza expansionista. Cu asta se va lupta dreapta. Daca nu intelege si o tot tine cu am facut bine ce am facut, trebuia doar sa comunicam mai bine, sa fim mai plini de compasiune(cum zice dna Macovei) fara a asuma si penaliza greselile grave de politici economice este tot degeaba.
          Orice guvern va bate toba cu cresterea economica(asa cum au batut si cei din faza expansionista terminata in 2008…asa vor bate acum si USD-istii.)
          Nu pot acum sa vina cei care au gresit grav cand au fost la butoane, sau pe langa ele, si sa le tina lectii astora de acum, nu au credibilitate ca profesionsiti. Trebuie oamnei noi, tineri si foarte bine pregatiti, asa cum este dna, Petrescu. Ne place sau nu ne place are un master si doctorat la Harvard, coordonat de Martrin Feldstein, unul din top 10 economisti la nivel mondial, presedinte de onoare al NBER etc
          http://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-finantelor-publice

          http://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Feldstein
          Nu este de colea, faceti o comparatie cu CV-ul lui Vladescu, ministru de finanate din 2005 pana in 2007.
          Asta era ideea, nu sa ridic in slavi PSD-ul. Trebuie sa fim corecti, si sa vedem faptele, fie ca ne plac sau nu

          • Domnule Modan,

            Am recitit articolul pentru a vedea de unde provine diferenta intre ce am perceput eu si mesajul eclarat/intentionat de dv. Am gasit citeva explicatii.
            Sa le numaram, coane Fanica…

            Incepeti cu niste pasaje care pe alocuri aduc aminte (mie, cel putin) de raporturile de partid.
            „Sunt date bune pe ansamblu. Sa ne amintim si de cresterea PIB, 3,8% pe T1, si 3,5% pe 2013.”

            urmeaza intrebarea cheie:

            „Se datoreaza exclusiv unei guvernari foarte bune?”

            Un eventual raspuns gasim dupa… 6-7 paragrafe (depinde cum le numeri). Nu sint lungi, dar legatura dintre intrebare si raspuns e cum nu se poate mai diluata.

            „Explicatia este destul de simpla: am avut o suprapunere de cicluri […]”

            Si pe urma ii dati iar cu limba de lemn:

            „datele noastre ele sunt in esenta bune si ne intaresc convingerea ca suntem intr-o sanatoasa faza de expansiune”

            „Asadar am putea spune, confirmat de mai multi indicatori, ca suntem intr-o faza expansionista a ciclului economic, inceputa la sfarstit de an 2012” (de notat momentul-cheie cind incepe perioada)

            Continuati cu idei de genul:

            „Revenind la oile noastre, adica la dreapta rasfirata, toata abordarea lor se bazeaza doar pe calcule de natura electorala, cam meschine dupa mine, uitand ce “performante” au avut atunci cand au fost la butoane, tot in perioade de expansiune.”

            „Ce vreau sa spun? Toata discutia asta despre unirea fortelor de dreapta are mai multe hibe”

            Criticati cu antren (si pe buna dreptate, sa fim bine intelesi) performantele dreptei, performati obligatoria (sa nu zic ritualica) scuipatura in directia lui Basescu, dupa care continuati cu fraze ca acestea:

            „In plus PSD-ul a adus oameni tineri, fete noi, ministrul finantelor, dna Petrescu fiind varful de lance. Orice am zice, are un CV impresionant, mult peste ce au putut sa aduca cei dinainte. Ramane sa si confirme, dar, sincer, oricat de “indoctrinata” ar fi, scolile alea bune au lasat precis o “urma”, si probabil ca va avea o evolutie decenta. Suprapusa peste ciclul bun economic, avem o rezultanta redutabila, de care dreapta nu pare sa tina cont.”

            O asemenea juxtapunere de argumente poate fi numita orice, numai analiza obiectiva nu. Impresia pe care o lasati e cu totul alta. Daca ati vrut sa criticati ambele parti in egala masura, sa stiti ca nu ati reusit.

            Cit despre povestea cu D-na Petrescu, dincolo de „rezultanta redutabila” (astept cu interes „urmele”) eu nu vad nimic altceva decit o oportunista fara caracter. O dovedeste simplul fapt ca s-a lasat cooptata de guvernul Ponta. Am cunoscut/cunosc personal suficiente persoane cu diplome de Ivy League (universitare si postuniversitare) si un lucru e sigur: o asemenea diploma nu garanteaza competenta intr-un domeniu, iar inteligenta inca nici atit. Unul din motivele principale pentru care cei dinainte nu au avut pe cine aduce e ca un profesionist bine calificat isi croieste o cariera pe canalele traditionale ale meseriei(recte, pentru economisti, banci, institutii financiare, etc.). Pentru un finantist de meserie, politica e o aventura, nu o experienta profesionala adevarata. Exista destui economisti romani competenti ajunsi destul de departe in Occident. Faptul ca nu si-au lasat balta adevarata meserie ca sa joace bambilici economico-financiar pe malurile Dimbovitei le confirma, nu infirma profesionismul. D-na Petrescu a avut o alegere usoara pentru ca de fapt nu a trebuit sa renunte la mare lucru. Singura ei miza a fost un post sonor in CV, la inceput de cariera, cireasa de pe tort fiind ca nu risca o evaluare negativa de la „angajator” indiferent ce se va intimpla. Un division manager de la o institutie financiare serioasa nu are luxul unui hiatus de un an (sau chiar mai mult) din postul de conducere. In fine dar nu in ultimul rind, chiar daca presupusul director de banca din Occident ar avea ocazia sa fie ministru in Romania, s-ar gindi de doua ori si probabil ar refuza. Oricine cu scaun la cap vede de la o posta ca la noi nu se joaca dupa reguli, mai ales intr-un sistem mosit, dezvoltat si intretinut de FSN/PSD de la inceputuri si pina la guvernul actual. D-na Petrescu isi inchipuie sincer ca poate schimba ceva atita vreme cit nu se schimba sistemul? Chiar crede ca guvernul asta e de buna credinta?

            In articolul asta ati impartiti laude si critici intr-un mod… hai sa-i spunem neinspirat. Rezultatul e o imagine care pune PSD intr-o lumina mai favorabila decit e cazul. Poate ca nu asta ati urmarit (sper) dar cu siguranta asta v-a iesit.

            • Domnule imi pare rau ca nu am reusit sa ma fac inteles, desi vad ca altii au priceput. Probabil ca nu am fost suficient de clar, am rescris unele parti de vreo trei ori,cautand sa fiu cat mai impartial, posibil sa fie si din cauza asta…a iesit poate invers.
              Am sa incerc sa raspund:
              1. asta este realitatea, avem cresterile cele mai mari din UE ale PIB real, pe 2013 si q1 2014/q1 2013.
              http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF
              Sa le negam ca nu ne place PSD-ul este absurd. Putem doar sa le explicam…la fel ca si q1 2014/q4 2013. Calm si rational, fara sa cautam nod in papura…doar atunci iti pierzi credibilitatea, cand se observa ca orice se intampla, bine sau rau, tu(la modul impersonal) tot otova o tii.
              2.nu am afirmat nicaieri ca rezultatele se datoreaza unei bune guvernari ci mai degraba fazei expansioniste , asta a fost si scopul articolului.
              3 faza expansionista nu are legatura, ca trend, cu cine e la butoane, suntem corelati la nivel global cu SUA si UE, economiile lor dau tonul. Cum merge economia „globala” asa mergem si noi, ca trend. Indiferent cine guverneaza in Romania trendul principal nu este dat de guvern, el poate doar amplifica sau nu fenomenul cilcic. Cautati disertatia guvernatorului, cea mentionata in articol si va veti lamuri.
              4. Referitor la inceperea fazei expansionsite la sf de 2012, uitati-va la graficele cu deficitul de cerere…ce sa fac daca reversalul se produce atunci? Credeti ca , asa , brusc a venit Ponta la butoane si a scazut deficitul de cerere? Este o coincidenta…daca am lua ca indicator de confirmare inflatia faza ar incepe abia in q2 2014, iar daca am considera doar dinamica PIB, fara confirmare, ar incepe la sfarsit de 2010. Vi s-a parut o perioda expansionista a doua jumatat alui 2010? sau anul 2011?Sa cauti tot timpul sa interpretezi datele economice pentru a dovedi o fixatie politica mi se pare absurd.
              5.. Cat o priveste pe dna Petrescu cred ca are mai multe bile albe decat negre.
              A spus ca prioritatea zero este reducera CAS la angajator. E rau? VI se pare o masura de stanga? Mie nu.
              Vrea sa anuleze vreo 92 te taxe parafiscale. Vi se pare rau? Mie nu
              Vrea sa rescrie codul fiscal. El trebuie rescris, sunt o groaza de enormitati in el ( pomenesc doar de impozitarea venitului agro, este o llipsa de logica halucunanta, apoi duubla impozitare a profitului prin ipozitarea dividendului etc. Sa vedem cum si ce va iesi, dar rescrierea e musai sa se faca
              Vad,printre randuri, ca nu pune botu` la electorata lui Voinea, o tot paseaza la el. E rau?
              Vrera sa modifice taxa pe stalp. Sa vedem cum… dar vrea sa o modifice.
              Bila neagra ar fi la acciza pe carburant, a fost de acord.
              Ma rog, sa vedem ce iese, dar nu poti spune ca este o oportunista fara caracter doar ca este in guvernul PSD. As fi preferat sa fie in tabara dreptei, adevarat…de ce nu au „racolat-o” ei? Ce contaroferta are dreapta, ma refer la tineri scoliti la nivelul ei? Sa ne gandim cine a fost strategul pe politici economice al PDL…Videanu. Asta e . ce sa facem, atat i-a dus mintea, si acum trebuie sa-i cocolism?

              • Dumneavoastră scrieţi fără ură şi părtinire, stârnind mânia activiştilor de partid – care îşi vor pierde pâinea de la gură dacă aplică măsurile pe care le sugeraţi.

      5. E drept ca nu putem cere politicienilor de meserie (desi parca „politician” nu ar trebui sa fie simplu „job”, ci doar vocatie la oameni cu studii superioare solide, cu experienta in domeniul lor de competenta si interesati de bunastarea comunitatii din care fac parte) sa priceapa evolutiile economice mai bine decat o fac „expertii” care au esuat notoriu si lamentabil cu o multime de previziuni legate de crize mondiale sau ale zonei euro.

        O intelegere corecta (fie si minima) a mecanismelor ce regleaza economiile moderne e insa absolut necesara pentru oricine are pretentia de a „face politica”. Pentru ca orice politica publica nu poate ocoli realitati economice, financiare.

        E poate emotionant pentru unii ca un actor „rebel” anti-sistem a fost trimis in PE (acolo unde nu va putea avea nici un fel de influenta daca nu apartine unui grup politic), totusi ne-ar fi si utila reprezentarea daca dl Diaconu ar pune mana sa invete cate ceva despre regulile complexe din PE si de la Comisia UE, despre ce se intampla cu economiile europene, despre criza din zona euro, criza identitatii europene, etc.

        Din articol rezulta cu destula limpezime ca o parte a politicienilor ce au guvernat Romania intr-o perioada relativ favorabila cresterii economice dinainte de 2008 nu au priceput ca aveau parghii pentru a diminua impactul crizei ce urma sa vina, ciclic. Sau poate au refuzat iresponsabil sa fie prudenti pentru a avea doar niste beneficii imediate, eventual transformate electoral.

        E o tara a clasei politice din Romania, sa nu fie preocupata de termenul mediu/lung (a se vedea absenta remarcata a strategiilor societale, celebra sintagma a „proiectului de tara”) ci doar de scadente electorale imediate. Mai nou sunt scadente penale care ingrijoreaza pe cei care au tot furat, fraudat si pervertit sistemul administratiei, cel financiar public, cel al economiei de stat.

        Faptul ca politicienii autoproclamati de dreapta nu-si recunosc subperformanta in politica economica si ca cei de falsa stanga isi aroga fara jena meritul actualei cresteri economice cred ca nu mira absolut pe nimeni in Romania. Face parte din jocul politic steril si vulgar cu care ne-au obisnuit acesti politicieni printre care gasim, la toate partidele se pare, destui infractori.

        Bine ar fi sa vedem multi dintre ei facand pasul inapoi, pentru ca si-au atins nivelul de (in)competenta, l-au dovedit la guvernare sau in opozitie.
        Pentru partidele de dreapta a devenit chiar o necesitate, sunt in opozitie, au nevoie de gesturi cu semnificatie, cu vizibilitate, cu impact emotional mare in electoratul romanesc, majoritar traditionalist si conservator.
        In acest sens, gestul dlui Antonescu e de salutat si apreciat, pentru ca e rarisim la noi (indiferent de calcule politicianiste, apanajul oricui face politica la acest nivel).

        Alte cateva demisii in partidele de dreapta, urmate de recunoasteri publice ale erorilor facute la guvernare, ar putea reda speranta si remobiliza o parte a electoratului romanesc, tentat de stigmatizarea intregii clase politice si reticent in a asimila succesele, chiar modeste, dar reale, concrete, ale societatii noastre, inclusiv in economie.

      6. Foarte bine documentat articolul, analiza este corecta. De ce nu precizati si personajele?
        1. Dupa ce PSD in forma lui „emanata” a tocat tot a venit guvernarea conventiei democrate care a luat primele masuri de reforma reala a economiei(din pacate era deja tarziu …) cu costurile electorale aferente. Cine a profitat? Guvernarea PSD cub domnia lui 4 case …
        2. In prag de criza cine mareste fara masura pensiile(masura prociclica)? Tariceanu cu concursul/santajul PSD. Intrebare: Cum va fi acoperit deficitul fondului de asigurari sociale? Raspuns Vosganian: Din crestea economica in urmatorii 4 ani se reechilibreaza bugetul.(din pacate nu am raspunsul perfect identic dar acesta era sensul). Deci nici macar masura prociclica ci pur si simplu vindea pielea ursului din padure.
        3. Vine criza si cine sa scoata castanele din foc? Tariceanu pune conditii absurde pentru a intra la guvernare(stia ce a lasat in urma) Altii ca de obicei …
        4. Cine profita din nou de reformele structurale ale altora(asa haotice si incoerente cum au fost …) ? Din nou onor PSD …

        Stiu … o sa-mi spuneti ca Tariceanu e de dreapta … poate de-a dreapta PSD …

        PS. Nu spun ca daca ciclurile sau persoanele ar fi fost inversate lucrurile ar fi stat altfel. Dar pana una alta trebuie sa ne raportam la realitate si nu la fictiune.

      7. Domn’ Modan, Ponta e fericit daca citeste articolul acesta! Sa va dea Dumnezeu sanatate, ca i-ati inseninat ziua!

      8. Datoria publica nu a scazut . Din contra , creste an de an (in cifre absolute) datorita deficitelor guvernamentale anuale perene .
        http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/EvoldatguvconfUERomanafeb2014.pdf
        Ca a crescut PIB , greu de crezut din moment ce cresterea de incasari fiscale e datorata exclusiv maririi de accise , crestere salariul minim garantat (cu efect asupra incasarilor la impozit pe venit , contributii obligatorii) , marirea taxelor locale (indexare cu pina la + 16 % ) si eventual inventarea taxei „pe stilp” .
        Cresterea PIB e vizibila in un singur domeniu . Deficitul bugetar care poate creste in cifre absolute respectind acordurile internationale(unde oricum acum e moda sa cerem mici derogari).
        Pe cind un articol de analiza a ce a fost facut in Romania cu suma de 251,513 miliarde lei de datorie guvernamentala ?
        ( la 4,45 lei /1 € ,cit a fost cursul stabilit la fundamentarea bugetului 2014 , datoria publica a depasit 56 miliarde euro) In 2008 era de doar 69,020 miliarde lei . Nu rezulta mii de km de autostrazi construite si nici macar eradicarea budei in curte din satele romanesti .

      9. Cred ca incercati sa acoperiti cam multe intrebari cu prea putine date. Evolutii pe 5 ani pornind de la datele din 2013 nu face nici Absolem.. Datele din primul tabel nu mai sunt de actualitate – impactul accizelor suplimentare si a taxei pe stalp se simte deja la buget si in economie. Graficul ala cu teoria ciclurilor economice era frumos in anii 50, dar acum economiile nationale sunt interconectate intr-o oarecare masura si se influenteaza reciproc. Nici graficul cu pib-ul trimestrial nu arata la fel de bine daca adaugati evolutia pe primul trimestru din 2014. Cat despre evolutia deficitului public, poate ca ar trebui sa va uitati la un grafic lunar. Veti intelege ca de fapt e vorba de cicluri ‘electorale’. Daca nu s-ar fi introdus aberatia aia cu pensia ca procent din salariu nici nu aveam deficit (culmea.. daca Romania ar avea un singur salariat, legea tot ar justifica 6 milioane de pensionari.. si daca ne uitam la cifrele detaliate, pensionarii „adevarati” care au contribuit si s-au pensionat la timp sunt doar vreo 3 mil). De fapt, daca guvernul USL1-Tariceanu (ca doar guverna cu sustinerea PSD) ar fi pastrat aceeasi rata de crestere a pensiilor si salariilor bugetarilor, respectand trendul salariul mediu, deficitul bugetar in 2009 ar fi fost „rezolvabil”. In 2005-2006 pensiile cresteau cu 8-9% anual.
        De fapt, daca ne uitam la executia bugetara, singura problema majora ramana deficitul fondului de pensii. Deficit explicabil cand ne uitam la raportul salariati – populatie. 54% in Norvegia. Eurostat nu calculeaza pentru Romania.. sau mai exact nu accepta cifrele oferite de INS pentru ca sunt anormale – 6-6.5 milioane in cel mai fericit caz (inclusiv salariati la negru), adica 30%!.. Care credeti ca mai este varsta reala medie de pensionare in Romania? 56-57 de ani. In tara vecina si prietena, Bulgaria, 64 de ani!
        Cred ca degeaba dam vina uneori pe deciziile guvernantilor nostri.. adevarul este ca avem milioane de trantori.

        • – Nu e prost cine primeste . E prost cine da .
          Cind FSN a decretat in 1990 ca se poate obtine pensia si cu doar 15 ani vechime in munca , nu a sarit nimeni in sus .
          – Numarul de pensionari cu stagiul complet de cotizare (adica vechime in munca ca nici un calcul al pensiei nu ia in atentie sumele efectiv varsate ca contributii) este mult mai mic .
          Doar 2.121.800 pensionati in iunie 2010 . Alti 1.686.400 erau cu „stagiul incomplet de cotizare ”
          http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Statistica/Statistici%20lunare/s4-10.pdf
          Din iulie 2010 cele doua voci au fost contopite datorita unei legi facute de PDL (in graba) si care printre altele , era menita sa ascunda statistic dezastrul recalcularii pensilor speciale .
          In loc de mult laudatele si prezentate economii , au dus la cheltuieli suplimentare anuale de peste 1 miliard lei noi . Asta in timp ce acelasi guvern taia salariile bugetarilor cu 25 % .

      10. Toate bune si frumoase domnule, dar ce te faci ca trim 1 2014/trim 4 2013 avem doar 0,1% crestere. Despre asta nu faceti o analiza? Daca, Doamne fereste, vorba marxistului, trim 2/trim 1 din 2014 da cu minus? Si in plus, ce are a face cifrele astea cu blamarea dreptei? Pare a fi OK ptr. dvs., guvernoiu ponta face si simte bine!

        • Da, cresterea q1 vs q4 2013 este de doar 0,1% si poate fi explicata, sa zicem, prin cresterile mari ale q4 si q3 2013… fata de cresterile slabe din q1 si q2 2013.
          In q3 si q4 2013 am avut cele mai mari cresteri din UE
          http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-15052014-AP/EN/2-15052014-AP-EN.PDF
          Altfel spus acel procent este influentat de numitor…de aceea da bine raporatrea q1 2014 la q1 2013, si da rau la q4 2013. Ramane de vazut cum va evolua in viitor. Dar semnele globale sunt bune, este suficeinet sa intrati pe oink si veti vedea ca dinamica UE este, ca trend, la fel. q3 si q4 facand diferenta.
          Vreau sa repet inca odata: articolul nu se refera la cat de grozav este guvernul PSD, ci la faptul ca datele bune, sau rele, au cauze in mare masura independente de cine e la butoane, slava Domnului, economia are ciclurile ei. Si ei (oricare ar fi, sa ne amintim de trambitarea cresterii de guvernul Tariceanu, cand de fapt purceaua era moarta-n cotet) le vor folosi ca argument pentru cat de grozavi sunt. Dand vina pe criza, cand se intoarce roata, uitand ca au amplificat dezechilibrele.
          Cat priveste blamarea dreptei, este suficeient sa vedeti ce a facut „dreapta” in perioada expansionista 2005-2007. VI se pare ca avem alta dreapta acum, fata de 2007?

      11. inca una (nu are de-a face cu Mircea Modan): INS anunta triumfator ca vanzarile din comert in luna aprilie anul acesta ( luna cu Pastele) sunt cu 5% mai mari decat in aprilie 2013, „uitand” sa precizeze ca Pastele in 2013 a fost in mai pentru ortodocsi si in martie pentru catolici. Se compara mere cu pere pentru o propaganda caraghioasa care nu mai pacaleste pe nimeni.

      LĂSAȚI UN MESAJ

      Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
      Introduceți aici numele dvs.

      Autor

      Mircea Modan
      Mircea Modan
      Antreprenor, inginer proiectant.

      Sprijiniți proiectul Contributors.ro

      Carti

       

       

      Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

      Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
      Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
      Ediție cartonată
      Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

       

      Carti noi

      Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

      Carti noi

       

      Carte recomandata

      Ediția a II-a adăugită.

      „Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

      Pagini

      Esential HotNews

      contributors.ro

      Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
      Contact: editor[at]contributors.ro