Utilitatea temei pentru acasă a fost subiectul a peste 100 de ani de dezbateri și în ultimii ani această temă și-a găsit locul și în spațiul public din România. Părerile abundă, dar puține sunt argumentate științific. Despre importanța rolului pe care îl joacă știința în aflarea răspunsurilor la întrebările ridicate în aceste dezbateri am mai scris pe Contributors.ro . Daca studiem literatura de specialitate observăm că cercetările științifice au găsit în general o corelație pozitivă între volumul temei pentru acasă și performanța elevilor de liceu (deși nici un studiu nu arată o relație clară de cauzalitate). Cu toate acestea, efectul temei asupra performanței elevilor din clasele primare este încă neclar.
Pe de o parte, este plauzibil să credem că tema alocată elevilor din clasele primare poate contribui la îmbunătațirea performanței lor școlare deoarece repetarea materiei predate la clasă poate duce la consolidarea cunoștiințelor și la formarea deprinderilor de muncă independentă tot mai necesare în clasele mai mari. Însă cei care susțin că volumul temei pentru acasă trebuie ghidat de principiul „cu cât mai mult, cu atât mai bine” riscă să supraestimeze importanța acesteia și să epuizeze elevii de la o vârstă fragedă. Pe de altă parte, există voci care susțin că o temă pentru acasă supradimensionată poate reprezenta o sursă de stres în familie, iar eficiența ei nu este dovedită știintific. Într-adevăr, cercetările care s-au bazat pe analize corelaționale nu au gasit o relație semnificativă între temă și performanța școlară în clasele primare. În acest context, multe școli din SUA au început în ultimii ani un trend de eliminare completă a temei pentru acasă în clasele primare. Cu toate acestea, nu avem dovezi știintifice clare care să arate că această practică nu are efecte negative asupra performanței școlare ale elevilor. În acest context, se ridică întrebarea „Cât de multă temă pentru acasă este prea multă?”
Asociația Națională a Educatorilor din SUA a încercat să răspundă la această întrebare sugerând că alocarea temei pentru acasă ar trebui să urmeze regula de 10 minute pe nivel (adica, un elev de clasa 1 să petreacă în medie 10 minute efectuând tema pentru acasă, iar în clasa a 4-a, un elev să aloce 40 de minute temei pentru acasă). In Romania, Ordinul de Ministru 5893/2016 precizează că elevii din clasele primare vor petrece maxim o oră efectuând tema pentru acasă. Însa aceste reglementări nu au la bază date științifice care să măsoare experimental efectul temei pentru acasă asupra performanței elevilor din clasele primare. Testarea experimentală este singura abordare știintifică prin care se poate stabili o relație de cauzalitate între două variabile (cu alte cuvinte, să valideze afirmația “tema cauzează creșterea performanței” și să măsoare efectul acesteia).
Recent am finalizat primul studiu experimental de mari dimensiuni implementat în România pe această temă. Acesta este unic și la nivel internațional din perspectiva metodologiei și dimensiunii lui. Cei care sunt familiarizați cu literatura de specialitate stiu ca nu există pana acum nici un studiu experimental publicat în ultimele 3 decenii pe acest subiect (iar cele din anii 60-70 au numeroase probleme metodologice). Rezultatele si procedurile metodologice pot fi urmărite sub forma unei prezentări video de 13 minute pe re-home.com.ro la secțiunea Results. Acest studiu a fost finanțat de Ministerului Cercetării și Inovării, CNCS-UEFISCDI, printr-un grant pe care l-am contractat anul trecut (PN-III-P1-1.1-PD-2016-0164).
Ei bine, ce am aflat în urma acestei cercetări?
În primul rând, rezultatele ne arată că tema pentru acasă în clasa a 2-a poate fi utilă uneori, cum ar fi situațiile în care elevii trebuie să exerseze regulile de ortografie și punctuație. Efectul este mic dar semnificativ statistic și are semnificație practică, deoarece studii empirice efectuate pe gemeni ne arată că formarea unor abilități (cum ar fi cea de scriere) este determinată în mare mare măsură de factori genetici (30%-70%) sau de mediu (20-30%), deci factori care nu pot fi controlați de către cadrele didactice. În acest context, 2-3% din varianță explicată de tema pentru acasă este mult. Însă pentru a obtine acest efect, unii elevi au avut de efectuat de 4 ori mai multă temă pentru acasă decât alții, timp de 20 de zile. Efectul nu s-a păstrat 4 luni mai târziu, ceea ce înseamnă că pentru a menține efectul temei constant, e nevoie ca aceste activități să aibă loc cu consecvență.
În al doilea rând, am aflat că supradimensionarea temei pentru acasă nu cauzează creșteri semnificative ale performanței școlare. Cu alte cuvinte, relația este curbiliniară, și de la un punct, creșterea volumului temei pentru acasă nu mai are un efect pozitiv asupra performanței elevilor. De exemplu, elevii care au avut de corectat în medie 36 de erori de punctuație au avut o performanță similară cu elevii care au avut de corectat în medie 18 erori de punctuație, iar cei care au efectuat în medie 16 exercții de ortografie au avut o performanță similar cu cea a elevilor care au efectuat 8 exerciții de ortografie. Rezultatele ne arată că tema pentru acasă poate fi eficientă dacă are dimensiuni reduse, dar un volum mare de exerciții similare nu este justificat.
În al treilea rând, variații ale volumului temei pentru acasă nu au cauzat o creștere a dezvoltării fluenței reproducerii tablei înmulțirii. Să nu înțelegem însă că exercițiile la matematică nu ar avea rost. Rezultatele spectaculoase obținute în urma programului de intervenție (performanta s-a triplat in 20 de zile) și plafonarea rezultatelor timp de 4 luni ne arată că activitățile pe care le-au desfășurat copiii în clasă în cele 20 de zile au fost factorul determinant al creșterii pe parcursul programului de intervenție. Cu alte cuvinte, eficiența profesorilor din studiul nostru a determinat ca efectul temei pentru acasă să devină nesemnificativ statistic.
În al patrulea rând, am reușit să măsurăm timpul optim necesar efectuării temei pentru acasă. Mai precis, în cazul eșantionului pe care l-am avut (elevi din școli competitive raportat la media națională), timpul mediu optim petrecut pentru rezolvarea temei pentru acasă în clasa a 2-a a fost de 20 de minute (total – comunicare și matematică), în contextul în care elevii au primit fișe de lucru. Aceste rezultate validează științific atât regula de 10 minute pe nivel sugerată de Asociația Națională a Educatorilor din SUA, cât și Ordinul de Ministru 5893/2016. E important să se înțeleagă că au fost elevi care au avut nevoie de 7 minute, în timp ce alții au avut nevoie de 40 de minute pentru a rezolva aceeași temă. Deci aceste repere temporale sunt doar orientative.
Înainte de a încheia, e nevoie de câteva precizări. Efectul spectaculos pe care l-am obținut în urma programului de intervenție de 20 de zile (în medie 1.5 dintr-o abatere standard) nu este tipic pentru un program de intervenție educațională (o creștere normală ANUALĂ medie e de 0.4 dintr-o abatere standard). Deci, rezultatele trebuie interpretate ca atare. Apoi, efectele temei nu se pot generaliza pentru toate materiile, pentru toți elevii din România și pentru toate tipurile de activități. Ele sunt informative pentru elevii din învățământul primar care frecventează școli competitive din mediul urban. E nevoie de mai multe studii similare, pe eșantioane reprezentative naționale și de vârste diferite pentru a putea generaliza concluziile acestui experiment. Cu toate acestea, studiul poate ajuta cadrele didactice și părinții copiilor din clasele primare să aibă o opinie informată legată de rolul temei pentru acasă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Felicitări pentru studiu, este nevoie din ce in ce mai mult de psihologie /sociologie /psiho-pedagogie aplicata/e. Trebuie făcut saltul de la teorie, la practica, mai ales.
Sigur, trebuie tinut cont și de faptul că generațiile actuale de copii sunt altfel decât cele de după război, începând cu moștenirea genetică, cu influență traumelor părinților (dau nu), cu alimentația, cu diversitatea de stimuli.
(Unui consumator rapid de on-line, 13 minute de prezentare par mult. Câteva grafice (refăcute daca este o problema de exclusivitate) in acest articol ar fi ușurat accesul la informație).
Oricum, mă bucură școala de psihologie din Cluj! Felicitări!
Daca durata studiului a fost de 20 de zile nu se pot trage concluzii suficiente. Ba as putea spune ca nu se pot trage nici un fel de concluzii. Deprinderea de a munci sistematic, de a cauta si de a dezvolta abilitati pot fi evaluate doar daca un astfel de studiu se extinde cel putin pe durata unui ciclu de invatamant (4 ani). Cercetatorii in domeniul educatiei si psihologii sunt unanim de acord ca scrisul de mana este activitatea care dezvolta cel mai bine coordonarea mana – creier – ochi, deci abilitatea ca mana sa execute cu precizie ceea ce se comanda, creierul sa proceseze ceea ce transmite ochiul.
O analiza a evolutiei (involutiei) calitatii invatamantului in Romania ar scoate la iveala ca cele mai performante generatii au fost cele care au terminat liceul in perioada 1968-1975. Fara un numar exagerat de ore, un numar rezonabil de teme, profesori respectati de comunitate (nu blamati la televizor zilnic de niste parinti care nu sunt in stare sa-si asume rolul de parinti). Efectele degradarii sau imbunatatirii calitatii sistemului de invatamant se observa dupa cel putin 10 ani de la introducerea unor modificari. Contributia celor care au parte de masuri cu efect pozitiv va putea fi observata abia dupa terminarea liceului sau facultatii.
Factorul politic din Romania a avut si are un efect determinant in punerea pe butuci a invatamantului romanesc incepand din anii ’80. Comparati cunostintele unui medic, inginer, etc. de acum cu ale celor care au absolvit in urma cu 30-40 de ani si veti avea masura dezastrului.
E un studiu, nu o opera de o viata :-).
Sigur ca are limitari – toate studiile au. Iar in pedagogie – cu atat mai mult.
Intotdeuana metodologia aplicata intr-un studiu are limitele sale, este important sa cunosti acele limite, pentru ca oricum este imposibil sa elimini toate influentele nedorite.
Pentru a realiza un studiu solid in tematica aleasa este nevoie de foarte multe resurse, timp, bani expertiza. Intrebarea majora ar fi de ce sa utilizezi asa multe resurse? Care ar fi plusul adus, spre exemplu, de dublarea resurselor alocate? Cel mai probabil – foarte redus.
L-as intrebal pe autor – oare sunt scolo, si aici ma refer la scolile private, care sunt interesate sa preia si sa continue dezvoltarea acestui studiu???
A fost studiul prezentat Ministerului Educatiei si daca DA care a fost reactia factorilor implicati in educatie???Just curiosity…
Daca natiile devin mai tampitele este si pentru ca educatia a pornit cam la vale fara ca factorii de decizie sa opreasca tavalugul – si daca sunt tari care pot importa creiere umane, RO nu este in aceasta postura, deci ar trebui sa isi apere cascavalul pe care il are intre dinti – ca sa pun o imagine plastica in miscare.
Ce studiu este acela de 20 de zile?! Nici macar pilot nu se poate numi….
Iar unele concluzii sunt cel putin ciudate. De exemplu spuneti ca „formarea unor abilități (cum ar fi cea de scriere) este determinată în mare mare măsură de factori genetici (30%-70%) sau de mediu (20-30%), deci factori care nu pot fi controlați de către cadrele didactice.” Pai temele si cadrele didactice fac parte din mediu….
Factorii genetici 30-70% sunt intr-o plaja mult prea mare…..Daca factorii genetici sunt de exemplu 30% si cei de mediu 30%, diferenta de 60% ce este?
Daca tot pretindeti ca ati realizat un studiu ar trebui sa aveti grija cu metodologia si concluziile…mare ca nu prea va faceti temele, acasa sau la locul de munca
Studiul ofera o interpretare prudenta – si asa si trebuie, avand in vedere domeniul.
Vorbim aici despre orientare predarii/invatarii, nu despre configurarea unei abordari didactice.
Desigur, se poate discuta mult despre procente etc. Dar eu m-as opri doar la concluzia principala – aceea ca nu a fost demonstrata o legatura puternica intre timpul alocat temelor si insusirea abilitatilor. Desigur, exista numeroase abordari in teoria cunoasterii a acestei invatari pe module, sau cum doriti sa o numiti. O reimprospatare a cunostintelor pare sa fie benefica.
O dezbatere solida si concentrata pe aspectele stiintifice si-ar avea locul in conferinte de specialitate, dar aici dupa parerea mea, este foarte bine cum s-a pus problema.
„Repetitio mater studiorum est”
Nu vad de ce acest proverb latin vechi de mii de ani si pe care se cladeste prezentul, de ce n-ar mai fi actual.
Nu poti deveni muzician de performanta fara exercitii si repetitii continue asa cum nu poti deveni medic specialist chirurg fara repetera a cator mai multe operatii.
Repetitia se transforma in rutina, rutina fara de care nimic nu poate functiona in conditii optime, creativitea o data exprimata devenind rutina.
Invatamantul trebuie sa fie cladit atat pe repetitie cat si creativitate.
Din pacate multi considera prin creativitata accesarea unor medii ajutatoare, de ce mai este nevoie de memorare si repetitie daca avem Wikipedia si Yotube ?
E ceva mai complicat de atat :-).
Prin repetitie nu intelegem sa spunem de mai multe ori acelasi lucru, ci sa il spunem in alt context, la alt nivel sau in legatura cu alte cunostinte de fiecare data. Astfel, are loc un proces de clarificare graduala, actul intelegerii nefiind vreodata complet sau definitiv.
Acest prinicpiu al „repetari” este preluat si in programa scolara, unde trecerea de la simplu la complex si cea de la concret la abstract are loc in cicluri de invatare – de regula anuale. Insa el are ca obiectiv intelegerea cunostintelor, pana la nivelul la care pot fi folosite (indemanari, abilitati). Cunostintele nu se acumuleaza pentru a fi acolo, ci pentru a fi folosite. Acesta este scopul final al invatarii, nu dobandirea de cunostinte in sensul de a memora si repeta.
Cam asa arata in – sa spunem simplificat – pedagogia traditionala. Diverse alte curente aboreeaza problema diferit. Cu exceptia doctrinei skinneriene – unde copilul este practic dresat – celelate curente (pe care eu le stiu, insa pot exista si altele, evident), apeleaza constant si consecvent la legatura cunostintelor cu aplicarea lor practica.
+++
Memorarea unei poezii nu este un act de invatare prin repetare ci un act de … memorare. Memorarea nu e invatare.
O parte din cunostinte sunt memorate ca impact al „repetarii” de tipul descris mai sus, nu ca urmare a memorarii „pe de rost”.
In situatii precum tabla inmultirii, memorarea simpla este doar eficientizare, fiindca desi e posibil sa faci orice calcule fara a sti tabla inmultirii (spre pilda, prin adunare repetata), ignoranta se plateste printr-un timp mai lung de rezolvare.
+++
Creativitatea – ne nastem cu ea si o pastram pana cand scoala reuseste sa o distruga.
Nu este mare lucru, pastrarea creativitatii este ABC-ul meseriei, Astfel:
a) nu spui niciodata ca e gresit un raspuns, in clasele mici; este recomandat sa intrebi „ce te-a facut sa crezi acest lucru?” sau „de ce crezi acest lucru?”
b) nu ironizezi, sub nicio forma, niciun fel de raspuns, oricat de ciudat; poti eventual sa intrebi „ai putea sa te gandesti si la alta solutie?”
c) insisti asupra studiului artelor – pentru ca in arte nu exista un „stil corect” si un „stil eronat”; nu putem spune ca Picasso e „corect” iar Luchian – nu! Sau invers :-)
Cam asa. Condus in mod profesional, procesul educativ mentine si stimuleaza creativitatea. Nu e „rocket science” si nici nu necesita doctorate in pedagogie sau superprograme guvernamentale. Doar cunostinte de baza, dragoste de meserie (si de copiii, evident) si multa rabdare.
Cunostiintele se dobandesc si prin repetare, nu fiecare pricepe din prima despre ce fiind vorba, repeta pana intelege, daca doreste, daca nu va trebui sa exoste si pt dansul/dansa modalitati prin care sa invete ceva util pt sine si prin care isi poate asigura traiul de fiecare zi, bate cu ciocanul pana cand cuiul intre drept in scandura, tot repetitie ramane.
Repetarea are drept scop intelegerea. Daca intelegerea nu se produce, repetarea ramane simpla executare de mai multe ori a aceluiasi act- nu inseamna invatare.
In cazul batutului cuielor cu ciocanul distingem 2 tipuri de „repetare” (este acelasi cuvant, dar semnificatia sa difera):
a) repetarea loviturii pentru a intelege cum anume trebuie manevrat ciocanul (este si in acest lucru o anumita tehnica ce trebuie inteleasa)
b) repetarea loviturii pentru a infige cuiul :-) – acest lucru nu tine de invatare ci de caracteristicile actiunii respective: lovitura nu se repeta identic.
Ca urmare, exista o deosebire majora intre batutul cuielor de catre un dulgher si de catre un cioban- primul executa operatiunea ca urmare a intelegerii sale in urma unei repetari, al doilea exercuta haotic o operatiune pana la atingerea rezultatului inchipuit.
Este o chestiune cat se poate de serioasa – este usor de deosbit un cui batut de un dulgher de un cui batut de un cioban :-). Deosebirea apare ca urmare a invatarii prin repetare in modul descris de mine mai sus.
@Dedalus – n-am nicio contribuție pe subiect, dar impresia mea e că predicați în pustie, ca Ioan Botezătorul :) Dvs înțelegeți lucrurile cu vreo 3 nivele peste cel al interlocutorilor :)
@Bruno
de fapt, pretentia este ca muzicianul sa exerseze chirurgia si chirurgul muzica
Pretentia cui sa fie ? Un chirurg poate canta din hobby la un instrument, cazul invers nu functioneaza, un muzician sa puna mana pe scalpel.
@Bruno
prin exercitiu, un adult isi rafineaza specializarea
prin exercitiu, un copil isi rafineaza superficialitatea
pentru un copil e mai important sa rezolve o problema prin mai multe metode diferite decat sa rezolve de mai multe ori aceeasi problema altfel formulata
1. ce materii a in lus studiul?
2. sistemul american e cea mai nefericita comparatie. elevul sta la scoala intre 7 si 10 ore pe zi; in clasele 0-4 se sta de la 7:45 la 15:45 (cu aproximatie). in plus, nu exista „ordine” ministeriale. e total biased comparatia.
3. pentru un dascal profesionist, rezultatul asa-zisuluk studiu era evident inainte de a-l incepe. ce nu inteleg „pedagogii” si marii „sociologi” e ca rezultatul muncii are o valoare atunci cand muncesti si o cu totul alta atunci cand doar privesti. nu poti sa ai intelegerea deplina a procesului daca nu esti profesionist si devotat. articole jurnalistice poate scrie oricine.
4. pe langa motovele expuse mai sus, sunt multi alti factori statistici care invalideaza „studiul”.
5. Romania, ca orice alta tara, are nevoie de interes in educatie, in primul rand; apoi vin metodele.
6. tema pentru acasa este si va fi parte a procesului educational, din Groenlanda pana in Antartica si invers. cantitatea, asa cam ca in toti parametrii, trebuie corelata cu calitatea, cu topica si cu interesul.
7. astept o alta analiza peste 10-15 ani, mult mai profunda si inceputa azi. la parametrii societatii respective. succes!
Imi este greu sa cred ca un astfel de studiu se va face pentru altceva decat pentru puncte ISI :-)).
In primul rand depinde foarte mult de stilul de predare si de mediul familial. Invatatorul sau dirigintele trebuie sa cunoasca atat stilul colegilor profesori cat si mediul familial al celor indrumati. In functie de aceste informatii, el/ea are posibilitatea de a sustine o anume incarcare cu teme.
In al doilea rand evolutia invatamantului modern a adus in prim plan alte abordari (spre pilda, clasele flip-flop) , sau alte metode de organizare ce nu mai impun discutii despre volumul temelor, ci cu totul alte directii de actiune.
+++
Dupa parerea mea, un astfel de studiu are o valoare, desigur, dar nu una hotaratoare. Dupa mine, principalul sau rezultat este ca atrage atentia asupra inutilitatii excesului de teme.
Dar sa stiti ca exista in ROmania numeroase alte idei catastrofale. Amintesc aici doar solicitarea absurda de a cara toate manualele la scoala. Adesea vad pe strada copiii care taraie trolere de tip avion burdusite cu manuale si caiete. Acestia sunt cei fericiti (desigur daca nu au clasa la etajul al II-lea :-(( ), fata de colegii lor ce cara maculatura respectiva in spate sau pe umeri.
O alta aberatie este cea a programului scolar de 6 chiar 7 ore pe zi. Ce mai conteaza ce teme ai cand iesi de la cursuri nauc si obosit fleasca?!
Toate astea sunt posibile pentru ca:
a) educatia este doar un domeniu ce asigura un numar de locuri de munca de 2 -3 ori mai mare decat cel ecesar
b) educatia este un loc de cumparat voturi (vezi after-school-urile organizate la greu prin scoli care si asa nu au spatiu -sali de clasa)
c) economia nu solicita competente, deoarece liberatatea antrep[enoriala este stransa de gat pe cat se poate iar piata muncii este rigida
Avand in vedere ca astfel de factori nu tin de organizarea sistemului educativ (sunt exteriori acestuia), acesta nu se va imbunatati sub nicio forma ca urmare a masurilor de organizare a sa. Si niciun studiu nu va schimba nimic, pentru ca rezultatele lui trebuie interpretate (ceea ce ma indoiesc ca ar putea prea multi sa faca).
Oare de ce trebuie „inventate” tot felul de modele ? am impresia ca multi tinerii de aatazi nu mai sunt in masura sa stea concentrati asupra unui subiect mai mult de 10 minute ei fiind tot timpul ” pe goana”. Nu stiu cine ii haituieste si provoaca atata nelinistete astfel incat invatamantul este obligat sa se adapteze acastor situati catand tot felul de modele prin care incearca sa atraga atentia tinerilor.
Ceva nu este in regula.
Sunt de-socializati, asta e problema. Am insistat decenii pe „digitalizare”, ïnformatica”, „programare” samd. Exagerat.
Alt motiv este cel al accentuarii diferentei de timp subiectiv: o ora a adultului echivaleaza cu 3-5 ore ale copilului. Setarea atentiei este pe 6 minute (Philips 66) – dar asta e valabil la adult. Copilul poate natural sa fie atent doar 1-2 minute. E nevoie de mai multe pauze mici.
Alt motiv: intlegerea eronata a trecerii de la concret la abstract. Multi cred ca a vorbi despre ceva concret e … concret! Nu e. Tot ce e pe ecran e abstract. Ori noi nu mai lasam copiii sa execute nimic, ii obligam doar sa priveasca un ecran, sau o foaie de carte – inainte cu mult de 12-13 ani care e varsta aparitiei gandirii abstracte.
+++
Dupa parerea mea, mai exista un motiv pervers: pedagogia – oricare ar fi ea – nu este adaptata unei diversitati atat de largi a cunostintelor si unei viteze atat de mari de modificare a bagajului de abilitati. Drept pentru care educatia ramane din ce in ce mai in urma cererii sociale. Peste tot, nu doar in Romania.
Exista strategii – spre exemplu „”atomizarea”” predarii in calupuri foarte mici de 15-20 de minute, utilizarea centrelor de lucru (Montesorri), lucrul in echipe pe ateliere (Freinet), sarcinile concrete, pedagogia democrata si multe altele.
Dar intr-adevar, pana la asemenea lucruri, e suficient sa fii atent la ce faci si sa te pregatesti in meseria de profesor in mod real. Admirabil si sublim :-).
Insa, din moment ce nu exista cerere de absolventi bine pregatiti (exista doar dorinta, dar dorinta nu e cerere), nu apare nici cerere de cadre didactice bine pregatite. Suntem intr-o spirala descendenta, dar leacul nu e in invatamant ci in economia reala, si leacul este concurenta – statul liberal.
Fara concurenta nu exista progres.
Faptul că au crescut cu ochii în telefon și tabletă, asta nu e în regulă cu elevii din zilele noastre. De asta nu se pot concentra la nimic, obișnuința de a le defila prin fața ochilor imagini colorate în mișcare rapidă e mult prea înrădăcinată la ei.
De vina este necunoasterea raspandita a indemnului pozitiv, inlocuirea sa cu interdictia.
Copiii au in mod natural o aplecare spre utilizarea mainii, degetelor in intereactiunea cu mediul. Acest lucru favorizzeaza deszvoltarea unor zone ale creierului mai tarziu utiliate in comunicarea sociala, in cuplarea cu gandirea abstracta – intre altele.
In momentul in care parintii si profesorii spun „Mai lasa telefonul!” avem un indemn negativ, o interdicitie.
Totul atinge paroxismul in „digitalizarea” si „gamificarea” educatiei = tampenii majore, finantate la greu de stat si de companiile private. Se continua prin „inovarea” (!) si „SMART” -ificarea ce consta in … scrierea de aplicatii Android, cele mai multe tampe de-a binealea sau care „rezolva” probleme inexistente, imaginare sau create special ca sa ai ce rezolva.
Elevii invata „programare” – pe care nu o vor folosi niciodata, pe care nu o inteleg nici ei si nici cei care o predau.
Si dupa toata nebuinia asta vine cineva si le spune : „mai lasa telefonul ala!”.
Noi si numai noi suntem de vina, adultii.
+++
Va mai spun, daca vreti: am distrus parcurile si curtea scolii.
Parintii stau la televizor sau la Netflix, stau pe FB sau la telefon ore in sir, se cearta cu toata lumea si se lupta la greu sa fure de la stat cat mai mult pentru ceea ce ei numesc „munca”.
+++
Se vor rezolva toate astea prin reforma educatiei?
In niciun caz!
Cum atunci?
Reducand drastic pomana de la stat, lasand concurenta sa se manifeste si acceptand lucrul simplu ca numai cine munceste are dreptul sa manance.
Sa vezi atunci schimbare de atitudine! Sa vezi cum elevul lupta cu profesorul sa ii predea ce trebuie, stiind ca daca nu face aasta, crapa de foame. Sa vezi cum profesorii lupta sa isi tina elevii, consitenti fiind ca daca pleaca la scoala concurenta raman fara elevi si prin urmare fara salariu. Sa vezi cum universitatile lupta sa asigure cunostinte in loc de diplome.
Fara concurenta nu exista progres.