luni, iunie 14, 2021

Dexit și Frexit priveau criza cum crește și puneau țara la cale (dramatizare)

Vin și eu, vin și eu!, a strigat Dexit bucuros, fluturând programul electoral tocmai adoptat de partid. Uite, am pus aici de toate, Nu UE, Nu Imigrație, Nu carantină… Câte ceva pentru fiecare german frustrat de-al meu, zise Dexit către Frexit, care stătea pe o bancă la umbră și privea cum se luptă guvernele de la Paris și Berlin cu pandemia, cu populismul, cu rețele sociale intoxicate de troli pro-ruși, cu idioții utili și Revoluția Furioșilor, cu economia care tremură sub povara blocării, cu scăderea încrederii în democrația liberală și în tehnocrație, cu conspiraționismul și neîncrederea în știință, cu anti-capitaliștii stângiști revoltați și cu anti-globaliștii naționaliști mânioși. Avem aici proști grămadă, au murmurat încântați amândoi, iar tineretul este speranța noastră. Au nevoie de o pasiune ideologică pentru generația lor iar liberalismul adevărat a cam îmbătrânit, nu mai este sexy! Dexit a vrut să spună ceva dar s-a abținut, să nu-și jignească prietena franțuzoaică, pe care în sinea lui o găsea totuși cam bătrâioară și cam trecută pentru mai putea însufleți Revoluția Furioșilor în țara poeziei și a iubirii.

Oare reușim de data asta? întrebă Frexit romantică și visătoare, privind peste Canal cu inevitabilă invidie spre Marele Brexit, care se cam îngrășase și îi mergea bine, fiind deja de câțiva ani la putere. Așa ai zis și în 2017, că o să reușim…, avu Dexit un moment de luciditate, privindu-și încă o dată cu atenție noul program electoral, mult mai agresiv decât cel din 2017. Eh, până la urmă nici nu a fost atât de rău acum patru ani, eu la Paris am intrat în turul al doilea al prezidențialelor și am obținut 30%, iar tu Dexit, deși erai un adolescent răsfățat pe care nu îl lua nimeni în serios, ai luat totuși 10% și ai introdus, în premieră după Război, extrema dreaptă în Bundestag. Am arătat că suntem pe creștere!

Da, dar anul ăsta în septembrie scap în sfârșit de Mutti…, spuse Dexit, roșind cu speranță. M-a ținut baba asta șmecheră 16 ani la colțul clasei, cu textele ei moderate de bunicuță cumsecade și uite că nemții mei băutori de bere au crezut-o. Poate că asta este șansa mea, uite, la CDU/CSU nu prea au candidați convingători, un papă lapte cam pro-rus vrea să fie cancelar, social-democrații sunt praf, liberalii țopăie în bula lor de artiști, LGBT și free lancers de 10%, poate că în sfârșit vine vremea mea și a Verzilor, și imediat ce rosti cuvântul Verzi îi apucă pe amândoi râsul și bună dispoziția.

Auzi, dar crezi că ne ajută Mister ceva mai mult de data asta? întrebă Frexit, cu un aer brusc serios. Cine, tovarășul Vladimir? O, da, Mister e supărat rău de tot pe ei și este  foarte hotărât să ne ajute să-i spargem pe ăștia cu Occidentul și cu democrația lor liberală, eu în septembrie în Germania și tu în mai anul viitor în Franța, își dădu curaj Dexit, scoțând emoționat un pliant de prezentare frumos colorat cu gazoductul NordStream 2, pe care îl ținea împăturit cu grijă în buzunar. Ja, ja, ne pregătim serios și pe rețelele sociale, noi nu am fost prea buni la chestia asta în Germania, dar a zis Vladimir că ne ajută să ne organizăm și mai bine în lunile următoare. Frexit îl privi cu ușoară neîncredere. Oui, j’espère, îi spuse cu multă căldură și îl luă de mână pe tânărul Dexit, tu intri primul în luptă. Dacă reușești să ieși pe locul întâi, gata, i-am spart!

Peste Canal, Marelui Brexit îi mergea încă bine. Deretica prin casă mulțumit de sine, în papuci și halat, rubicond și nepieptănat (sau, poate, pieptănat cu prea mult stil), dar norii păreau că se adună deasupra Regatului. Auzi, zise Frexit, care de fapt nu prea avusese niciodată încredere în Brexit (moștenire culturală seculară), nu crezi că Marelui Brexit ar putea să înceapă să-i meargă rău? Azi Philip, mâine cine știe ce-o mai fi…, n-ar trebui să ne grăbim și noi puțin, înainte de criza de succesiune a Coroanei, referendumul pro-european inevitabil al scoțienilor și ce-o mai apărea în economia britanică, cică nu prea mai au est-europeni la munca de jos, să nu ne trezim că peste 10 ani le trece prin minte să se întoarcă în UE, că pierdem momentul!

Nein, nein, dădu din cap Dexit, acum trebuie s-o facem, a venit și pandemia, o mulțime de derutați și debusolați sunt supărați și nu înțeleg ce li se întâmplă, nu trebuie să ratăm ocazia! Ei, dacă eram și noi ca britanicii, insulari, să le spunem și noi prostănacilor noștri ce speciali sunt ei, cum pot privi Europa de sus, demult eram afară din UE! Dar ce să fac în Deutschland, că eu sunt în mijlocul Europei și tot îmi spun ăștia că suntem „puterea centrală a UE” și că, vezi Doamne!, pentru noi au creat Proiectul European, să rezolve Problema Germană apărută în secolul XX și să ne putem vinde Autos liniștiți și fără taxe, în toată piața europeană! Cum să le spun nemților mei acum că mai bine ieșim din UE?

Eh, lasă, că poate ai noroc și se strică piața până la toamnă și se supără și nemții tăi mai tare, îl încurajă Frexit, cu empatie feminină. Urmă un moment de tăcere. Auzi, dar tu te mai vezi cu Vestele Galbene, te ajută cu ceva Revoluția Furioșilor în varianta franceză? o întrebă Dexit, ezitant. Nu știu ce să zic, și da, și nu, sunt cam socialiști așa de felul lor, dar orice supărare pe Emmanuel e bună, chiar dacă nu se gândesc toți la mine pentru primul tur, la al doilea tot la mine o să vină, nu crezi?

Dexit își pusese ochelarii și făcea deja calcule precise, ca orice german bine organizat și planificat. Ai grijă să prinzi turul doi, să nu ne trezim că scoate Barnier cu republicanii lui peste 20% în primul tur că gata, te poți pensiona și te poți retrage pe Coasta de Azur să scrii memoriile unei familii de utopiști ratați, visând la Grandoarea pierdută a Franței. Dacă nu prinzi turul doi la anul, să știi că o să-mi caut un partener mai tânăr și mai atractiv, nu pot să-mi pierd vremea pe mîna unor loseri care pierd de 20 de ani alegerile în Franța! A fost o replică destul de răutăcioasă dar Frexit, la vârsta ei, a știut să treacă peste impetuozitatea și aroganța lui Dexit.

Cum tot vorbeau și puneau țara la cale, l-au văzut pe Nexit cu fața plină de vânătăi și cu un cucui mare în frunte, cum își trăgea lucrurile după el, prin praful drumului. Iar te-a bătut Mark Rutte? Vai de capul tău, cum te prinde, o dată la patru ani, cum îți trage o scatoalcă… îi spuse Dexit, privindu-l cu condescendență. E a patra oară când te bate! E clar că nu ai nicio șansă acolo, nu ai suficienți olandezi prostănaci cât să câștigi, asta e o națiune deșteaptă iar Rutte te păcălește mereu, face pe populistul bun, îți ia temele electorale și te lasă cu fundul gol în campanie. Dispari de aici. Schnell!

Ziua părea că se va termina liniștită, în nota obișnuită, și că vor merge să ia cina împreună cu Vladimir, undeva într-un separeu unde să nu-i vadă nimeni. Când colo, ce să vezi?, din depărtare venea agale micul Romexit, cel mai pricăjit dintre frații suveraniști, cu o față cam debilă și cu o căciulă de dac lipită cu aracet în vârful capului. Și tu, Romexit? Și tu vrei să te alături Mișcării noastre? îl întrebă amuzat Dexit. Tu nu vezi cum arăți? Măi, tu faci de râs mișcarea suveranistă din Europa și Marea Idee Națională, nu știu dacă nu cumva ne compromitem să te luăm alături de noi… Și în anii 40 ne-ați făcut de râs și a trebuit să vă scoatem după câteva luni din guvern de nebuni ce erați, nu știam ce să mai facem cu voi, că nu erați buni de nimic… Mai căutați și voi niște figuri mai răsărite pe acolo să vă susțină? Să vorbim noi cu Vladimir, să scoată ceva mai luminat la înaintare?

Romexit îi privi înciudat, profund jignit, și își îndesă mai bine căciula de dac liber pe cap. Ei, râdeți voi de mine acum, că sunt mic și nu am experiența voastră și nu vorbesc limbi străine, dar o să vedeți când mă fac mare! Peste trei ani o să vă ajut în Parlamentul European să facem cel mai mare grup, și cu ceata mea de daci liberi o să blocăm Proiectul ăsta European care distruge încet ființa noastră națională! Dexit îl privi fix și gânditor. Atunci Frexit l-a ajutat pe Romexit, așa cum scria și în cartea de istorie, și a încercat să-l îmbuneze pe Dexit: Hai să-l luăm cu noi, că uite ce bine ce le zice, e mic dar are talent și potențial…      

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Dexit si Frexit fara marele Brexit sunt periculosi tare…

    Nexit invins- este de bine – dar pana la urma este asa doar o picatura in oceanul numit UE.

  2. mda, cu toate reorientarile autorului catre realism din ultima vreme, sunt si metehne greu de vindecat, ca la fiecare probabil. ca un refren vine si revine etichetarea in prosti, trumpisti, idioti utili, troli rusofili, iliberali si dracu’ mai stie ce atribute om avea toti cei care nu vedem in germania si franta farul calauzitor al ue catre progres, care nu vedem in brexit o manipulare a unui intreg popor (in loc de alegerea constienta a unui popor a propriului sau viitor). eu mai degraba cred, cum spunea pe aici un comentator acum ceva vreme, ca macron o sa ramana in istorie dupa atata lupta globala ca presedintele in timpul caruia a ars Notre Dame si,mai nou, presedintele in timpul caruia se desfiinteaza ENA.
    domle, noi astia trebuie sa intelegem ca suntem defecti undeva daca nu injuram la trump, nu laudam mareata ue franco-germana, daca nu vedem manipularile rusesti din uk si us si intelegem ca apropierea asta franco-germana nu e ce credem ca vedem noi, acolo nu e manipulare, e o dovada suprema de inteligenta europeana in relatia cu marile puteri rusia, china si us.
    incep sa cred ca drumul catre o analiza reala, cu estimari privind impactul economic, social, politic si militar din Europa, e mai putin ofertant in fata a tot felul de ipoteze, parabole, scenarii din ce in ce mai science fiction.
    De-o fi bine, de-o fi rau, bucurosi le-om duce toate! Sanatate!

  3. Ziua cea mai lunga sau cum melanjul afirmatiilor politice duce totul in derizoriu . Iata ce spunea seful cel mare si tare al AFD : AfD vrea „o Uniune Europeană mai bună”, a spus preşedintele formaţiunii, Jörg Meuthen, în deschiderea congresului, al cărui obiectiv este de a pune la punct strategia în vederea alegerilor europene de la 26 mai.Adicatelea noi vorbim si nu gindim .Ulterior sau chiar imediat ne zice :“We consider Germany’s exit from the European Union and the establishment of a new European economic and interest group to be necessary.”fara sa ne spuna nici cum si nici cu cine ar putea face asta . O iluzie, ce se vrea aducatoare de voturi , aratata public doar pentru intelegea redusa a multora dintre cei vizati .Punct ochit punct lovit .Irealul spuselor politice este atit de vizibil incit dor niste natarai – de forta – pot crede ca cineva care a creat o uniune de 27 de state ar fi dispus sa plece netam – nesam si sa se alieze cu stim noi cine dar nu spunem sau stim noi cum dar nu va aratam ca de tot nu conteza .Brexitul a fost una – momentul era inevitabil , Marea Britanie nu putea suporta dominatia franco – germana . Chiar daca nu se simt bine tot nu vor arata asta .Alis – veris , tiris- grabis AFD a ratat momentul . MB i-au trebuit trei ani sa iasa din uniune dar AFD rezova totul in trei zile . Ce mistocareala de doi bani .Contradictia din discursul propriu , contestarea unor decizii luate in unanimitate de cele 27 de state mebre UE , nu fac decit sa arate demersul politicianist ce nu tine seama de deciziile comune ci doar de voturile posibil obtinute de cei care inca mai cred in basme .Germania fara cele 26 de state membre nu ar mai inseamna nimic . Risca vreun cetatean german sa faca asta , doar nu or fi ei perdantii de serviciu ai omenirii .Abia au reusit ,cu chiu cu vai ,sa elimine ,partial, din intelegerea colectiva a omenirii existenta faptelor imputabile din cele doua razboaie mondiale .Va imaginati ce haos ar fi daca regulile UE vor disparea . Nici nu vreau sa ma gindesc unde ar ajunge Romania si nu numai Romania daca totul se distruge . Inutil a va mai spune cit de prostesc este demerul AFD.Nonsensul deciziei ADF este mai mult decit evident .

  4. Tocmai atunci trecea pe-acolo un gigolo frumos frezat si dat cu ulei de par. Era vestitul Italexit, care cum ii vazu zise: – Hei Frexit, singurica, singurica? Hai cu mine, lasa-l pe infumuratul acela cu cosuri, ce nu stie decat arbait, arbait si bere bere. Hai sa te duc la un festival la San Remo, cu muzica buna, sampanie si distractie pe masura!!!!!
    He he, noi radem de ei acum, dar parca nu e rasul nostru. Pentru ca ceilalti sunt la fel looseri, dand legi si regulamente penibile ce duc UE in pragul falimentului. Ce, neomarxistii sunt mai breji? Dimpotriva, strica mai mult decat ceilalti pentru ca dau de pamant cu valorile clasice si pun in loc fanteziile lor din visele lor umede! Si ni le impun noua ca valori marete! Deci sa nu ne miram ca ceilalti vor castiga teren cand au ca adversari asemenea looseri si asemenea ideologii sexomarxiste! Poate ma aude Meister-ul lor, unul cu numele acelasi cap coada si invers si care in cepe cu So!!!! Ca o sa ma cenzureze instant!

  5. Interesant…totusi asta spune un singur lucru: UE a fost un proiect politic la baza care a adunat toate statele europene sub o singura umbrela, pentru a preveni viitoare conflicte intre propriile natiuni, insa Europa nu poate exista vesnic unita, datorita ambitiilor politice si dorintei fiecarui stat de a fi independent. In clipa in care apare o criza, precum cea pandemica, se observa toate slabiciunile liderilor politici si ies la suprafata toate resentimentele istorice dintre natiunile europene. Toate aceste „exit-uri” sunt datorate slabiciunii si incompetentei liderilor europeni, care astazi au ajuns bataia de joc a altor lideri. Criza de credibilitate naste monstri. Criza este si un moment in care, cum bine spuneti in articol, lumea este ametita si preocupata de propria supravietuire, iar politicienii au timp sa se joace cu soarta oamenilor si sa-si puna in practica visurile lor de independenta. Atunci cand esti inchis in casa, cand nu mai poti vedea lumea si cand esti sub presiunea unor constrangeri datorate pandemiei, nu mai poti vedea ce se intampla cu adevarat in jur, iar soarta noastra se afla in mainile politicienilor. Poate ati observat ca aceste constringeri nu se aplica in ziua votului, cand toata lumea trebuie sa voteze, indiferent de numarul de infectari. Cand intri la vot, te intampina niste fete zambitoare si amabile care te indruma foarte atent, de parca ai fi vreun VIP, totul pentru a vota. In acea zi, toti politicienii indiferent de culoare si ideologie (marxista, liberala, socialista, „verde”, pro-exit UE) tremura, ne zambesc, ne promit si asteapta nerabdatori sa vada daca au castigat ceva. In astefel de zile se decide soarta omenirii si se decid „exit-urile” din UE, din NATO sau din alte aliante si acorduri. „Dormi linistit cand UE vegheaza pentru tine” nu mai este demult valabil.

  6. Dexit şi cu Frexit trebuie să se unească într-un fantastic carambol european, ceva de felul Sfântului Imperiu franco-german( sau invers, germano-francez). Şi apoi, împreună, să se retragă, singurei şi uitaţi de toţi, la pensie. Şi, mai ales, să-i lase pe alţii în pace, şi să gândească la maxima latinească: Sic transit gloria Mundi….

    • Teoretic (si practic) vorbind, atat Franta cat si Germania se pot retrage si maine, sau ma rog isi pot restrange „imperiul” la partea de vest a Europei. Povestitori insa, vor ramane europenii din estul continetului – fara fondurile europene (in valoare de sute de miliarde) vor fi cam varza. Dar nu conteaza, elitele autohtone isi doresc sa fie lasate in pace cu valorile europene, statul de drept, etc (vor avea in sfarsit liber la „putinism” si la devalizat bugetul;) https://www.youtube.com/watch?v=cpVMxJwUe0U

      • Care „valori europene”? Ălea la care renunţă de bunăvoie tot Vestul european, distrugând statuile lui Cervantes şi traducându-l „progresist” pe Dante? Valorile europene au devenit o ruşine chiar pentru cei care le-au creat. Iar unii din Est încă se uită la Vestici ca la nişte Idoli….

      • „… vor fi cam varza”.
        Cred ca intr-o postare din trei mentionati …. varza (ca descriere). Ocazional, adjectivul preferat este „ciorba”.
        Este asta un indicator ascuns de malnutritie (subzistati cu junk-food?) sau e vorba de lipsa de imaginatie culinara nici la nivelul din armata pe vremea lui Ceasca (fasole joia si orez („balast”) cel putin odata pe saptamana? ;)

        • @Durak, e drept ca la unele postari ironice, imi permit si eu sa folosesc (evident, tot in mod ironic) adjective si substantive de genul ciorba, varza, etc. Vedeti ceva rau in asta?

      • @Florix, Tocmai datorita extinderii UE spre est, state ca Franta sau Germania fac „profit” si isi extind influentele. Desigur, Estul beneficiaza si el de pe urma extinderii, insa marii beneficiari raman in vest. Mai mult, restul de state le urmeaza pe cele doua in orice decizie politica, lucru care arata ca UE este de fapt condusa de Franta si Germania, restul statelor fiind prea mici si prea slabe pentru a echilibra balanta. Asadar, nu cred in Dexit sau Frexit, cel putin nu atata timp cat cele doua beneficiaza inca din plin de extinderea UE. De aici si ambitiile liderilor celor doua puteri de a se desprinde de SUA si de a incheia relatii de afaceri cu Rusia si China, in detrimentul statelor din est.

        • Aha, acum inteleg si eu care-i schema;). Partidele Fidesz si PiS au drepturi legale (si morale?) sa stearga pe jos cu clauzele tratatelor UE (respectarea celor 4 libertati, statul de drept, presa libera, ertc) atata timp cat germanii, francezii, olandezii, austriecii, etc profita si ei de beneficiile Pietei Unice, sau ma rog, atata timp cat fac afaceri cu rusii, chinezii, etc. Chestia este ca toata lumea face afaceri atat cu chinezii cat si cu rusii, inclusiv SUA, Polonia, Ungaria, UK, samd – vezi de ex exporturile si schimburile comerciale SUA-China. HSBC, GoldmanSachs, Morgan Stanley au dreptul sa vanda servicii in China, producatorii americani au si ei dreptul sa vanda Boeing-uri, produse agricole, automobile, smartphonuri, etc in China, iar producatorii europeni nu au drept sa vanda Airbusuri, automobile, centrale pe gaz, si alte produse. https://www.census.gov/foreign-trade/balance/c5700.html

          P.S. Stiati ca Germania importa mai mult din Polonia sau din Ungaria decat din Rusia, cu toate ca Rusia este furnizorul principal de materii prime, petrol, gaz, etc?

          P.P.S. Cat despre desprinsul de SUA sunt povesti si aluzii (bashing cu argumente fake). Parasirea Alinatei chiar nu a a fost subiect de discutie in vreuna din cancelariile din vestul Europei.

          • @Lucifer
            P.S. pe langa investitiile germane in jur de 10 milarde pe an, Romania mai beneficiaza si de alte zeci de miliarde (fondurile europene), la care Germania este cel mai mare contribuitor-net. In fine, daca Germania si UE sunt rele, propuneti un Rexit (scapati de szb-judul asazisului imperiu franco-german si al asazisei birocratie neomarxista bruxelleza). Nu va mai bazaie nimeni cu reforme, stat de drept, etc (veti fi liberi si suverani precum RMoldova, Macedonia, Albania, etc ;)

  7. Rolul de Coriolan Drăgănescu mi se pare o haină (politică) prea mare pentru George Simion. Civilizația spectacolului este în prezent mult mai sofisticată decât acum 100 de ani și, în plus, dramele trecutului sunt încă vii iar fascinația Iluziei se lovește brutal de realitate.
    Geometria variabilă a UE va face față provocărilor. Am încredere în Europa!

    • „Geometria variabila” nu poate exista intr-o uniune politica. Pentru a exista, o uniune de state trebuie tinute laolalta de catre un „liant” economic si politic, in principiu. Atunci cand deciziile politice ale aceastei entitati suprastatale (UE) interfereaza cu politica nationala suverana, trebuie sa ne intrebam ce se intampla acest lucru si ce deranjeaza la nivel national. Pana la urma UE este doar o interfata a tuturor statelor care o compun, o imensa banca ce administreaza fondurile europene la care cotizeaza toate statele, iar atunci cand anumite state puternice urmaresc sa atraga o mare parte acesti bani, iese cu scandal.

  8. „Peste trei ani o să vă ajut în Parlamentul European să facem cel mai mare grup”. Pai care „Parlament European”? Nu va dispărea odată cu Drexitul și Frexitul?
    Vor fi de acord politicienii să nu mai aiba reprezentanți în Parlamentul European, sa elimine aceasta structură birocratica? Sa nu mai fie „eurodeputați” și „eurosenatori” cu indemnizații uriașe, cu cheltuieli decontate de contributori și pensii uriașe de leneși?
    Cred mai degrabă că astfel de partide își doresc sa acceadă in acest Parlament European pentru a-și putea susține „cauzele” mai gălăgios și mai vizibil. Dar doar la nivel de gălăgie, nu la nivel de fapte.
    (E doar părerea mea, după experiența clasei politice din România unde nimeni nu a cerut și nu a realizat minimizarea „aparatului” politic).

  9. Hitler si Stalin au avut ca idioti utili niste comunisti germani si niste comunisti francezi.
    Acum se numesc altfel dar au cam la fel de multa minte ca si cei interbelici.
    Ce viseaza ei e un melanj de putinism si capitalism chinezesc exportat in est fara amestecul neavenit al functionarimi inutile de la Bruxelina.

  10. Dupa parerea mea sunt 2 mari probleme in UE

    1. parlamentarii fie ca sunt europeni fie ca sunt alesi la nivel national nu pot sa fie schimbati si 4 ani stai si ii induri in nesimtirea lor – frumos este ca daca tot imi promiti ceva, printr-un program in baza caruia intri in parlament eu, cetatean al UE, sa te controlez cum votezi, ce afirmi si daca imi daunezi sa te revoc din functie.

    2. seful de guvern nu este ales pe 4 ani si atunci cand sus, cand jos guvernul dauneaza grav sanatatii in sensul in care devine populist orice conducator de guvern si deci reforme, restructurari, ajustari la anul si la multi ani… Asa daca are fotoliu pe 4 ani de sef de guvern incepe o treaba care este asumata prin program si daca nu se tine de ea electoratul il va refuza votul la urmatoarea runda si nu mai sta la mana unui parlament – este cam ceea ce se poarta in USA -un sef/ o sefa de administratie la 4 ani de zile.

    Ar disparea fragilitatea guvernului in executie.

    Membrii parlamentului ar putea sa devina mai responsabili pentru deciziile/legile pe care le iau.
    Per ansamblu republica ar deveni mai puternica si mai guvernabila.

    Separarea puterilor intre nivelul central si cel local s-ar face mai corect, mai transparent.

  11. „cel mai repede oamenii se plictisesc de bine” – intotdeauna vor „mai bine”
    Si vest-europenii au avut ceva ani de huzur dupa razboi. Apoi a inceput nebunia multi-culti cu orice pret; enclavizare – ce se justifica cu „lasa ca aia sint sclavi moderni, ei muncesc in conditii precare si poporul adevarat prospera” – pina cind enclavele au inceput sa fie gidilate de politicieini pt voturi. Multinationalele si-au vazut de ale lor si au devenit fiecare un fel de nord-koreea – si le convine disolutia tarii in care se afla – pina la un punct – fiindca asta inseamna ca ele sint mai puternice.
    Doar ca acum toate prostiile astea se combina intr-una majora – furtuna perfecta – si nu prea mai stie nimeni ce urmeaza. Oricind se poate bascula catre dreapta sau catre stinga, complet. O pozitie de echilibru nu mai e dorita de nimeni in urma polarizarii excesive a societatii si a introducerii cu anasina a patologicului drept normal. Clasa de mijloc, burghezia, e urita la fel de mult ca in bolsevism; fractura sociala pe clase tip america de sud e preferata; chit ca evolutia (involutia) sociala poate continua cu obtinerea unor dictaturi de tip african, asta si fiindca sint din ce in ce mai multi….
    Da, Uniunea Europeana nu se simte prea bine. Am sa citez insa un vechi proverb francez: „cit timp inca horcaie, inseamna ca nu a murit”

  12. Frumoasa dramatizarea! Fara gluma.
    Insa cred ca lipseste elementul religios din text. Religia EUSSR si preotii politruci inca la putere.
    Si lipseste si mentionarea triburilor asiatice, nubiene, berbere etc care sunt „ante-portas”.

  13. @eu*****
    D-le, punctele 1&2 se contrazic între ele. Se anulează reciproc.
    Pe de-o parte cereți revocarea parlamentarilor când ni se pare că nu ar respecta promisiunile electorale. Deci evidenta instabilitate politică a celor care investesc guverne, votează politici, leg, etc. Pe de alta ați dori ca guvr.sa se bucure de mai multă stabilitate/să cadă mai greu. Dar dacă membrii guvr.deci executivul (cel care trebuie să faca) nu livrează promisiunile?!?! Cum merg împreună cele două pretenții?!!?
    Ciudat.

  14. Un mesaj de la Mark Twain pentru propovăduitorii entuziaști ai prabusirii EU: the reports of my death are greatly exaggerated.
    Nici o tara europeana nu reprezintă nimic la scara globala: UK cu toate nostalgiile lor imperiale, dar a cărei economie este cumpărata la bucata de fostele colonii, Franta cu o francofilie extincta si sfâșiata de eterne conflicte, Germania, cu un deficit demografic si un profi international minor, Italia, o tara muzeu, etc.
    Cu prăbușirea EU Romania va deveni o colonie ruseasca sau, mai probabil, turceasca, iar Casandrele de azi, din Europa sau de peste gârla, vor vedea ca ordinea germana este preferabila celei a Porții sau a Kremlinului.
    Si sa nu uitam finalul: Casandra a ajuns prizoniera si amanta lui Agamemnon, fiind apoi omorâta de Clitemnestra.

Lasă un răspuns la Serios Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Clujeanul, PR-ul și dezvrăjirea

La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic și unul real, legătura...

Pandemia, stările excepţionale şi erodarea constituţionalismului

Un nou tipar de guvernare pare să se fi impus,în numele siguranţei colective: administrarea statelor prin recursul la stări excepţionale. Numele lor poate...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Pensionarul din 2035: 300 de euro de la stat, 150 de euro de la Pilon II, plus cât și-a mai pus el deoparte

Suntem cu 10 – 15 ani înainte de declanșarea plăților pensiilor către “generația decrețeilor” și parcă am fi descoperit acum că bugetul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro