Întrebare Peste câteva zile se fac cinci luni de la adoptarea Legilor Educației, cele menite a implementa în școlile de toate nivelurile obiectivele proiectului ”România Educată”. Cum ți se pare starea școlii românești acum, la șapte ani de la anunțarea proiectului prezidențial și la cinci luni de la promulgarea legilor?
Răspuns Într-un singur cuvânt: dezastruoasă. Școala românească e asemeni unui om care înțelege – într-un fel – că are o boală gravă, dar – pe de altă parte – e în etapa negației; nu vrea să recunoască acest lucru și, implicit, refuză să se trateze. Sau se tratează cu ceaiuri și cu ”vindecări astrale”. În acest timp, boala metastazează și îi afectează, rând pe rând, toate organele. Iar funcțiile omului devin din ce în ce mai precare. Aici ne aflăm la ora actuală.
Întrebare De ce crezi că se practică genul acesta de negație? Și cine o practică?
Răspuns Cred că, la toate nivelurile – de la elevi / studenți și părinți, până la ministru și președinte – există o conștiință (mai difuză sau mai clară) a problemelor învățământului. Nu se poate să nu existe, căci o anumită degradare a vieții publice ne e accesibilă tuturor, indiferent de poziția pe care-o avem în societate. Dar, pe de altă parte, cred că mai ales la vârf, oamenii înțeleg destul de bine că dacă ar încerca, cu adevărat, să oprească acest proces și să schimbe ceea ce trebuie schimbat pentru a regenera țesuturile sociale, s-ar lovi de-atâtea obstacole și ar avea de făcut atât de mult, încât – practic – ar zdruncina întreaga ordine existentă în lumea noastră. Or, cum ușor se vede, noi suntem și așa suficient de zdruncinați; gândește-te la o economie care, deși merge, nu funcționează la potențialul țării, la dezechilibrele financiare, la emigrația masivă, la problemele pensionarilor, la starea serviciilor de tot felul și alte multe asemenea. Cine-ar mai vrea să agite apele, aruncând în aer sistemul de învățământ?!
Întrebare Președintele – nu? – căci lui îi aparține inițiativa ”României Educate”…
Răspuns Președintele, am avut și avem ocazia s-o vedem, e o persoană care nu vrea nici un fel de probleme. Onest vorbind, eu unul nu cred că s-a gândit nici un moment la faptul de-a schimba ceva în învățământ. Nu vreau să acuz, nici să fac procese de intenție, însă – mie – mi se pare că omul nu are înțelegerea necesară nici a problemelor educației, nici a sensului în care s-ar putea face o schimbare reală. Pentru el ”România Educată” a fost o lozincă – cum accentul pe ”o”, cum pronunța Brucan – un passe partout care-i permitea (așa cum, neîndoielnic, îi place) să pozeze, în campanii sau în perioadele de criză internă, ca o persoană neconflictuală și având obiective aflate dincolo de cearta politică. Dar n-a avut niciodată o idee clară despre ce e de făcut cu adevărat. Și – aici vorbesc în nume propriu – nici nu cred că l-a interesat.
Întrebare A numit, totuși, o comisie și a lucrat cu o mulțime de organizații…
Răspuns Nu el, ci comisia în cauză a lucrat. Așa cum a lucrat. Gândește-te cine conducea această comisie: persoane care-l cunoșteau suficient de bine ca să înțeleagă că Number One nu vrea nici un fel de probleme, nici un fel de ieșiri în decorul protocolului (așa cum îl înțelege el); pe scurt, că trebuie să i se ofere ceea ce el așteaptă. Și asta a ieșit: și Raportul acela cu ”România Educată”, și Legile sunt după chipul și asemănarea lui și a oamenilor cu care a lucrat: un soi de zeamă serbădă și sleită în care se amestecă – de-a valma – de toate și a cărei singură funcție e aceea de-a le permite decidenților să spună că au făcut ceva, deși ceea ce-au făcut nu folosește nimănui.
Întrebare Nu ești puțin răutăcios? Pentru pentru că nimeni n-a făcut apel la tine! E de bănuit că și prin comisiile acelea trebuie să fi fost oameni bine intenționați.
Răspuns Nu am nici o problemă în ceea ce mă privește pe mine. Am mai spus-o și o repet: eu nu sunt nimic altceva decât un lector (ceea ce, la 50 de ani, nu e un titlu de glorie) la o universitate de provincie. Nu am avut niciodată – și sper să nici nu am vreodată – o funcție de conducere și nici nu am făcute din instituții și comisii naționale. Și încă ceva: nu sunt ”expert” în problemele educației” căci n-am masterate, doctorate și abilitări în așa ceva. Ca atare, ceea ce spun despre învățământ ține de felul în care eu văd lucrurile, la nivelul meu. Faptul că nu am nici un fel de funcții îmi dă, totuși, o mai mare libertate decât au alții, căci eu vorbesc doar în nume propriu, nu angajez nici o instituție, nici alte persoane. Și, crede-mă, nu consider că lucrurile pe care le-am spus de-a lungul timpului au o altă valoare decât aceea de-a fi fost formulate și spuse public. Sunt convins că oricine altcineva ”din sistem” ar fi decis să expună public aceste lucruri ar fi făcut-o cel puțin la fel de bine ca și mine. Eu mă gândeam la câțiva oameni cu o cu totului altă perspectivă, care – spre deosebire de mine – au încercat să facă ceva pentru întreaga școală românească și, cred eu, au și făcut: academicianul Mircea Dumitru, profesorii Mircea Miclea, Marian Popescu, Bogdan Murgescu, domnul Daniel Funeriu. Cred că fiecare dintre ei ar fi avut ceva semnificativ de spus cu privire la starea și la sensul schimbării educației. Vezi, noi tot vorbim de ”formarea expertizei” într-un domeniu sau altul. Dar cum se cheamă faptul de-a nu o folosi, chiar acolo unde o avem?
Întrebare Și totuși, chiar dacă știm puțin despre cei care-au alcătuit Raportul ”România Educată” și Legile, se poate să fi lucrat la ele și oameni bine intenționați și cu bune cunoștințe asupra lucrurilor.
Răspuns Sigur că da. Nimic nu împiedică a priori o asemenea posibilitate. Dar care a fost ponderea acestor oameni și ce-au reușit ei să schimbe efectiv? Ști, e o dezbatere – în istoriografia contemporană – despre rolul tehnicienilor capabili în articularea planurilor economice (de pildă) ale statelor totalitare. Fac ei bine punându-și cunoștințele în slujba unui proiect deviat? Și pot schimba ceva în condițiile în care întreaga ”linie” a politicii în cauză ține de voința liderului și de supunerea aparatului birocratic? Li se concede, eventual, o modificare de amănunt, o schimbare a celei de-a patra cifre de după o virgulă… Nimeni nu le contestă calificarea, dar – din păcate – de la bun început ea e prinsă în logica unui angrenaj care o deturnează de la potențialul ei bun. Cred că așa a fost și aici: linia generală – vorbe multe, dar nu agitați apele – a venit, mai curând implicit, ”de sus”. Apoi, o mulțime de funcționari s-au apucat să amenajeze grafice și statistici, paragrafe de lege și comunicate publice de așa manieră încât să reiasă că președintele ”e preocupat” și ”acordă toată atenția” acestui subiect, având grijă, în același timp, să menajeze interesele tuturor ”partenerilor de negocieri”. A ieșit ce se știe.
Întrebare Și ceea ce a ieșit ți se pare dezastruos? Nu precede dezastrul educației aceste Legi?
Răspuns Ba da; evident că problemele educației nu s-au ivit, brusc, în vara aceasta. Numai că ”România Educată” și Legile ei își au contribuția lor la amplificarea dezastrului. Mai întâi, pentru că – pe tot parcursul dezbaterii – consemnul a fost: nu vorbiți, nu puneți probleme; ”specialiștii” se ocupă de tot. Or, era absolut esențial ca pălmașii educației, profesorii de rând, să iasă din pasivitate și din complexul izolării și să numească problemele cărora au a le face față cu onestitate, fără teama de directori, inspectori și varii comisii. Doar adunând și sistematizând aceste puncte de vedere se putea obține o perspectivă onestă asupra lucrurilor care nu merg în învățământ. În loc de așa ceva, au fost puși niște birocrați – care nu au un contact direct cu școala (și mai ales cu școlile unde există probleme) – să ne explice ei ce și cum. Apoi, s-a făcut Raportul, s-au promulgat Legile, s-a realizat și o mică majorare salarială pentru profesori (plus ceva bani pentru consumabile) și, gata, educația a ieșit din atenția decidenților și a mediei. Nu mai e o ”prioritate”. Locul ei e luat de pensii, de lupta cu drogurile, de imigranți, de varii situații care vor veni peste noi. Președintele și comisiile lui au închis o discuție mai înainte de-a o începe. Dacă vrei să păstrez analogia de la început, cu boala gravă, e ca și cum omul care nu se simte bine s-ar duce la doctor și acesta – în loc să-i facă investigații – i-ar spune: ”N-ai nimic; o banală răceală; ia paracetamol și ceaiuri și odihnește-te. Nu știm cât durează, o săptămână, o lună, dar nu e grav; trece de la sine. Odihnește-te.” Și-n acest timp, evident, boala progresează. Aici suntem.
Întrebare Dacă lucrurile stau așa, de ce nu spune nimeni nimic? De ce tăcerea aceasta cu privire la problemele educației?
Răspuns Dacă președintele însuși, mediatorul între societate și instituțiile statului, nu vrea să audă nimic; dacă ministrul e ”omul lui” care nu-i iese din cuvânt și nu face nimic fără acordul lui, dacă parlamentul e și el calat pe dorințele președintelui, dacă mai jos – în comisii, inspectorate, rectorate și directorate – sunt aceeași oameni (acum, cu toții, adepți ai ”României Educate”), cui să spui ceva? Și ce rost ar avea să spui? Ști că nimeni nu va face nimic; toți sunt integrați într-o logică administrativă în care consemnul de la vârf ține loc de ideologie…
Întrebare Crezi că lucrurile sunt atât de organizate?
Răspuns Nu neapărat într-o structură instituțională, cu reguli clare și mecanisme reperabile. La nivelul acesta situația e mult mai laxă și raporturile dintre oameni, la fel ca logica instituțională, se contextualizează de la caz la caz. Dar există un liant, un ”țesut conjunctiv” care ține împreună ”sistemul”: e vorba de raportări. La toate nivelurile învățământului se raportează în permanență. După mine, principala activitate a școlii românești (indiferent de grad) nu e nici educația, nici cercetarea, ci raportarea. Totul intră în scheme, în statistici, în grafice care se centralizează și se trimit ”mai departe”. Nimeni nu știe exact unde. Cred că îți amintești, Alain Besançon a observat acest lucru: la congresele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice toată lumea aplauda. Atenție, nu-l aplaudau pe Stalin, dat fiind că și Stalin – la rândul lui – aplauda! Nu e clar ce aplaudau: ”mărețul ideal” care se întrupa acolo, în ei?! Cam așa și cu raportările: întotdeauna există un mai departe, mai departe și de președinte – unde? La Comisia Europeană? La Parlamentul European? Nimeni nu știe. Sau poate se întorc, iarăși, ”la bază”, pentru a fi refăcute. Căci raportările acestea seamănă cu clasament de la fotbal: sunt valabile la acest sfârșit de săptămână, dar peste șapte zile se schimbă complet. Ideea e că trebuie refăcute în permanență. Și că, în birocrația creării lor, care e asemeni unei linii de producție, fiecare își are locul și atribuțiile lui exacte. Oamenii trebuie să ”producă” ceva care să arate că lucrăm cu toții, că facem lucruri utile și din ce în ce mai bune, ba chiar că – în vremuri tulburi – ne depășim pe noi înșine. Acestea toate se cheamă ”performanțe”. Locul fiecăruia în ”lanțul de producție” se bazează pe ”raportarea de performanțe”; prin ele urci ”în sistem”. Iar dacă ”de sus” vine presiunea de-a le raporta – fără nici un interes față de realitate – de ce să nu le raportezi? De ce să riști să-ți pierzi nu-știu-ce prime sau indemnizații pentru a face public un adevăr pe care-l știu toți, dar care nu interesează pe nimeni? Cine ridică probleme, va sfârși prin a avea probleme!
Întrebare E ceva similar ”raportărilor” din agricultură de pe vremea lui Ceușescu!
Răspuns Exact; e același mecanism. E vorba de-o enormă minciună la crearea căreia contribuie toți. Și tocmai pentru că fiecare-și are partea lui în acest edificiu al imposturii, nimeni nu îndrăznește să îl denunțe.
Întrebare Dar, pe de altă parte, vorbim de pătura cea mai educată a societății. Oamenii aceștia știu că fac ceva…
Răspuns Sigur că da. Oricât de mecanice au ajuns aceste lucruri, timpul pe care îl consumă și distorsiunea raporturilor dintre oameni – dintre șefi și subalterni sau dintre colegi – îi fac să conștientizeze că e aici ceva abnorm. Dar, cum – în general – vor să profite de funcție și de avantajele ei, sau, eventual să urce în ierarhie, nu le rămâne decât fuga înainte și supralicitarea. Ști unde se vede cel mai bine faptul că raportările și ”amenajarea” (dacă nu trucarea) lor apasă asupra oamenilor? În relaxarea regulilor morale. Respectiv în faptul că lucruri care – până cu puțin timp în urmă – beneficiau de un consens al respectului și al considerației, acum ajung negociabile și fiecare se simte îndreptățit la partea lui. Dacă e pentru toți, de ce nu și pentru mine? Ști bine, am avut istoriile cu doctoratele lui X și Y (prim-miniștri și miniștri), dar câte vor mai fi fost făcute în același regim, însă fără a benificia de celebritate? Acum avem articolele ISI și ”cu factor de impact”, care se fabrică în neștire și se publică – contra cost (dar mic, costul acela) – pe te-miri-unde. Mâine vom descoperi că avem mii de ”habilitați” care, la rândul lor (din rațiuni financiare), fac – fiecare – zeci de ”doctori” în orice domeniu și ne vom trezi cu zeci de mii de doctorate anual. Oamenii nu mai percep lucrurile acestea ca pe niște forme ale imposturii, ci pe niște strategii de supraviețuire într-o cursă care devine din ce în ce mai acerbă, dat fiind că toți sunt dispuși să supraliciteze. Și pot să-mi închipui cu ușurință oameni care-au făcut cîteva păcate veniale în prima lor tinerețe, și care – astăzi – sunt speriați unde au ajuns lucrurile. Și poate, vorba poetului, ”e doar începutul cumplitului pe care abia-l putem îndura”. Dacă mă întrebi de ce…
Întrebare Evident…
Răspuns Deoarece în lumea formularelor nu există morală. Există doar top-uri cu câștigători, adică oameni care încaseasă ceva pe cont și perdanți, care ajung – mai devreme sau mai târziu – la ”tăieri”.
Întrebare Și, totuși, în alte părți nu se ajunge la așa ceva. Există niște criterii clare după care e judecată munca oamenilor.
Răspuns Așa e. Probabil că oamenii de acolo mai știu câte ceva despre menirea școlii. La noi totul s-a transpus într-o înțelegere, destul de primitivă, a societății – și-n interiorul ei, a învățământului – ca un soi de concurență radicală, de luptă darwinistă în care ”cei mai buni” înving. Eu aș spune că – eventual – o asemenea competiție funcționează la nivelul inovației, nici măcar al cercetării, darămite al educației. Scopul acesteia din urmă e ridicarea tuturor semenilor noștri până la nivelul asumării lor ca cetățeni. Adică până când fiecare realizează plenar că trăiește printre oameni la fel ca și el, a căror persoană și a căror muncă au aceeași importanță ca și a lui. Abia atunci oamenii care nu fac mari descoperiri, dar care lucrează onest și pe care-i numim îndeobște ”obișnuiți”, pot înțelege și aprecia la justa lor valoare invențiile celor dotați pentru asta. Iar aceștia din urmă, motivați de considerația celor între care trăiesc, se vor simți îndemnați la mai mult. Noi nu vedem lucrurile astfel, ci oarecum răsturnat: noi deducem din faptul că ”cei mai buni” înving, că cei care înving sunt ”cei mai buni”. Iar când e vorba de competiția în care se decid învingătorii, aici regulile sunt facultative și fiecare-și potențează latura cea mai agresivă și mai – cum să-i spun? – asocială sau antisocială. Nu e de mirare că oamenii apreciază (până la idolatrie) tot soiul de personaje dubioase, ”vedete” ale momentului, lideri agresivi, scandalagii de TikTok etc. Au învins – în branșa lor – înseamnă că sunt ”cei mai buni”! Genul acesta de cult al reușitei fără nici o morală și fără conștiința schimbării ce se petrece în tine când parcurgi treptele realizării, predispune la impostură.
Întrebare Dar care ți se pare a fi criteriul care permite discernerea realizărilor autentice de imposturi?
Răspuns Faptul că ceea ce faci răspunde unei probleme a oamenilor. A oamenilor dintotdeauna sau a celor concreți, printre care trăiești. Și, cum bine știm, cel mai adesea răspunsul la o problemă începe cu formularea ei cât mai clară. În fond, cercetarea pornește de la uimirea noastră care se transformă în întrebări, iar acestea – la rândul lor – devin din ce în ce mai clare, până când, într-un domeniu sau altul, li se poate răspunde. Nu cred că mai trăim vremuri romantice, în care un geniu să reușească a pune marea întrebare și, eventul, tot el să-i dea marele răspuns; acum lucrurile acestea țin de o muncă ce ne adună. Eu văd realitatea aceasta într-un fel, tu într-altul, altcineva în al treilea fel și tot așa. Ne adunăm, discutăm, vedem ce avem în comun și ce ne desparte, ne precizăm – cât se poate de clar și folosind instrumentarul cunoașterii domeniale – punctele de vedere și le împărtășim celorlalți care se ocupă de aceleași lucruri. Acesta e rostul unui articol științific. Prin intermediul lui intrăm în dialog cu oameni pe care nu-i cunoaștem persoanal, dar cu care suntem angajați pe același drum. Articolele acestea se adună, se completează, se selectează și – după un timp – se decantează într-o teorie, adică într-o perspectivă coerentă asupra unui aspect al realului. Verificarea practică a unei teorii – dar să nu uităm că nu toate se deschid către praxis – poate duce la o politică publică, la o tehnologie sau la mai știu eu ce. Lucrurile acestea au o bătaie reală în viața oamenilor; schimbă ceva în raportul lor cu lumea și cu ceilalți semeni ai lor. Acesta e criteriul ultim care deosebește munca autentică de impostură. Impostura nu schimbă nimic în lume, pentru că nici nu-și propune asta; tot ce modifică ea e ”statutul” celui care-o practică. În felul acesta poți înțelege de ce avem mii de ”profesori” și de ”cercetători”, cu CV-uri de speriat, dar care n-au avut și n-au nici o idee proprie. A căror mirare a fost copleșită, din start, de voința de a răzbi. Omenește, nu știu ce să zic, nu-mi aparține mie să-i judec pe alții; dar, din punctul de vedere al cunoașterii, aceste ”somități” amplifică – cu sau fără știința lor – dezastrul de care vorbeam.
Întrebare Și, după tine, în ce constă, concret, acest dezastru?
Răspuns Eu predau într-o universitate, una din multele din această țară, nici mare, dar nici tocmai mică, nici foarte bună, dar nici printre cele din coada clasamentelor. Ca atare, aici ajung – în general – absolvenți de liceu de nivel mediu. Ei bine, îngăduie-mi să spun că de nivelul acesta mediu începe să ”se sparie gându’”. În majoritatea lor, tinerii aceștia nu știu nimic din ceea ce le-ar trebui în facultate. Pot să bănuiesc că știu o mulțime de alte lucruri, deprinse în gașcă și pe internet, dar irelevente pentru ceea ce se presupune că au ales să studieze. Cel mai adesea, de fapt, ei n-au ales nimic; au ajuns la facultate dintr-o întâmplare, un amestec de presiune din partea familiei, de curiozitate de-a descoperi un oraș (cu ”viața lui studențească”), de ce le-a spus cineva, de vreo impresie de moment. Nu au nici un fond pe care să articuleze cunoașterea pe care le-o oferim noi; nu au citit nimic în domeniu și – cel mai adesea – nu citesc nimic altceva decât ceea ce le apare, când scroll-ează, pe ecranele telefoanelor. Școala i-a lăsat cu o ură tenace față de lectura din cărți. Cunoștințele lor științifice sunt nule; onest vorbind sunt la nivelul unor copii de clasa a IV-a, plus descurcăreala pe internet. Tot ce știu să facă e copy-paste de pe Google; așa și-au făcut – pe toată durata școlii – ”lucrările” și ”proiectele”. Și să învețe pe de rost ”din caiet”. În general nu fac nici măcar asta; pur și simplu nu vin deloc la ore. Iar noi, strânși cu ușa de număr și de finanțarea per capita, sfârșim prin a-i trece. Nu mă întreba cum. Cum poți numi școala aceasta, de jos până sus, altfel decât mediul unui dezastru complet?!
Întrebare Dar există și studenți buni, cu care poți lucra.
Răspuns Sigur că da. Talentul natural există pretutindeni și, ocazional, avem și noi parte de el. Talentul acesta e mai curând o disponibilitate, o deschidere pe care – dacă îți faci treaba ca profesor – o poți transforma într-o alegere. Nici cei mai interesați nu au cunoștințe elementare în domeniul de studiu. Dar, cu multă muncă și cu un strop de pasiune, pot recupera mult și – apoi – pot să meargă mai departe, într-un alt stadiu al formării (la masterat sau la doctorat). Însă și cu cei buni e o problemă, la fel de mare ca și cu cei slabi. Căci ei pot fi victime ale logicii anormale a școlii noastre în două sensuri. Mai întâi, în cel bine cunoscut, al argumentului olimpicilor. Avem și noi elevi sau studenți care fac performanță adevărată, ca atare îi izolăm de colegii lor, în ”școli de excelență” și cu ei lucrăm altfel. ”Excelența” aceasta – mult vehiculată cu ceva timp în urmă – înseamnă pur și simplu că elevii cei mai buni sunt cei care provin din familiile protipendadei orașului. Asta e, ca-n Iliada, neamul îți determină destinul. Părinții care ”au reușit” în noua economie, în politică sau mai știu eu unde vor să facă și o școală adevărată, prin copiii lor. Și copiilor acestora li se dă și li se cere altceva decât celor mulți. Nimeni nu-i întreabă nimic; în viața lor totul e clar: trebuie să moștenească și să ducă mai departe ”status”-ul familial. Destinul lor e cel de-a deveni noul herrenvolk. Cresc între ei, în the safe spaces, fac aceleași școli – pentru ”elite” – meditați și suprameditați, apoi pleacă (obligatoriu) în străinătate și, la ceasul lor, se căsătoresc între ei. Un etern mecanism de formare a unei caste. Ce e simpatic e faptul că, acolo – în străinătate – unii se trezesc, abandonează privirea distantă și surâsul superior și cad într-o stângă egalitară radicală! Săracii părinți – pentru ei șocul e uriaș, dat fiind că schimbarea copiilor se produce exact cam pe când ei încep să colecționeze icoane vechi, să facă turism mănăstiresc și donații la parohia din colț! Dar așa a fost întotdeauna: pedeapsa cea mai grea e cea simbolică!
Întrebare Ai de-a face cu asemenea ”elite”?
Răspuns Nu. Așa cum îți spuneam, tinerii aceștia pleacă în străinătate. Și, din ce în ce mai mult, încă din liceu. Pentru părinții lor – unii cu facultatea la noi, alții chiar predând aici – ar fi o declasare radicală ca odraslele lor să studieze acolo unde știu ei bine ce și cum. Eu am de-a face mai curând cu studenți buni din medii comune, așa cum eram și noi la vremea noastră. Dar și pentru acești studenți e greu. Dacă sunt unul – doi în an, căci mai mulți de-atâția rareori găsești în ”cifra minimă de școlarizare”, până la urmă o să-i tragă înapoi apatia celor care nu vin sau care nu fac nimic. Și dacă au tenacitatea de a rezista e destul de neclar ce fac, dat fiind că eu – și colegii mei – suntem obligați să facem ore pentru tot anul, la nivel lui, și nu doar pentru cei buni. Sigur, pot să discut cu ei și pe lângă, să le dau să citească, dar am impresia că fac foarte puțin din ceea ce ar merita ei. Și apoi, la sfârșit, iau aceeași diplomă ca persoane pe care le văd doar în Licență. Cine – pe piață – să-i despartă pe cei buni de ceilalți? Felul în care se iau diplomele, care e secretul lui Polichinele, bine cunoscut de piață, îi apasă mai ales pe cei buni. Ei sunt cei care plătesc prețul dezastrului școlii. Ceilalți…
Întrebare Da, ceilalți, ce fac ei?
Răspuns Cei care nu știu de ce-au ajuns în facultate dispar pe parcursul anilor. Nu știu unde, căci nu vin să ne spună. În preajma licenței, la ultima restanță a restanțelor mai apar câțiva, transpirați și gâfâind care salută marțial: ”S’ trăiț’!” și apoi îmi spun că au examen cu mine. Problema nu e că nu știu nimic, ci că au dificultăți serioase de exprimare. Dar toți pretind că au lucrările de diplomă încheiate. Și, când mă pregătesc să le trec nota, îmi spun – candid – că mai au încă două examene cu mine. Adică pe toate cele ale cursurilor pe care le-am făcut în cei trei ani. Ei n-au fost la niciunul!
Întrebare Și ce faci?
Răspuns Ce să fac?! Nu e asta ”România Educată”?! Nu ne spune președintele, doamna ministru, nu-știu-câți funcționari superiori ai educației, aproape tot parlamentul și toate comisiile cu care plouă peste noi că școla românească produce doar ”excelență”?! Cine sunt eu – un amărât de lector – să-i contrazic?
(Rândurile acestea aparțin dialogului cu un prieten căruia îi datorez încurajarea de a gândi și de-a spune ceea ce gândesc. Peste distanțe și încercări, dialogul nostru continuă și – în multele incertiduni ale zilei – el îmi e călăuză).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O sa repetam pina la epuizare .Presedintele Iohannis nu a facut altceva decit a numit un numar de cetateni (profesori ) si politicieni spre a creea o noua lege a Invatamintului ceea ce s-a si intimplat si legea in cauza a fost votata de catre organul reprezentativ al unei natiuni (Parlamentul )dupa lungi dezbateri ,pro si contra si promulgata in ultima instanta de catre Presedintele Natiunii Iohannis .Restul , punerea in practica , este treaba intregului Sistem de Invatamint .Acolo trebuie sa cautati adevarul „draga ”domnule autodenumit„ un amărât de lector ”si cel putin o vreme ar trebui sa lasati ca lucrurile sa se intimple spre a putea alege „griul de neghina ” .
Vai dl Esop se vede ca nu ati predat o ora la clasa!! Ceva consilier pe la Palatul Treicoceni sau pe la Secretariatul Guvernului ?!!. Care grau si care neghina cand se dau burse la cei cu note de 4 si 5 si mai sunt sustinute clase simultane in multe comune. Cand ne mor copii calcati de tren ca nu au loc in un autobuz scolar!! Cand avem cel mai mic buget alocat din PIB pentru educatie din UE ?!! Care Romanie educata cand in facultati sunt familii care predau la un loc. Rare sunt cazurile cand performanta se continua din generatie in generatie.
Era un banc pe vremea lui Ceasca.
Vine de la un ziar unul sa vada cum merge cu culesul recoltei.
Si ajunge pe o ulita si da de o baba.
O intreaba: Unde sunt primarul si politistii?
Raspunde baba: la caminul cultural si invata engleza.
SI o intreaba pe baba: Si cine culege recolta?
Baba ii raspunde: „I don’t know, maybe the students”.
:))
Punerea în practică a unor prostii este tot o prostie. Ai înțeles nene Esop! Ești mare pisălog!
@Agora & Ignea
Esop, alias Lili, alias Gica, alias bunul samaritean e cunoscut pe acest forum pentru osanalele ridicate marelui Iohannis. Demne de Scânteia, provocând o greață greu de îndepărtat cu 2 kilograme de lămâi. Omul nu ne mai slăbește din “președintele națiunii” veșnic la datorie. Poate doar “J.R. Biden” e mai prezent în discursul insului decât insipidul nostru președinte cu a sa Românie educată. Am o bănuială puternică că omul e la datorie pe aici pe forum.
Educatia din Romania reflecta situatia din societatea romaneasca. Nicio lege, buna sau rea, nu va putea reforma educatia, daca lasa societatea asa cum e.
Reforma educatiei ar putea fi asimilata cu o A Doua Revolutie.
Nu va avea loc prea curand, pentru ca UE si SUA alearga dupa tineri. Din motiv, nu exista o presiune reala pentru reforma educatiei in Romania. E mai usor sa pleci decat sa schimbi.
Reforma in invatamant, reforma in administratie, reforma in viata politica – toate necesita competenta, viziune si curaj. In special curaj. Care politician roman marcant va inspira curaj adevarat?… ca sa nu mai vorbim despre competenta si viziune…
E normal ca cei votati sa fie dupa chipul si asemanarea celor ce voteaza. Suntem intr-un cerc vicios, din care votul universal nu ne va scoate niciodata.
In ’90, „ajutati” de Ilici-Iliescu si gasca lui, ne-am jucat tot viitorul pe o singura carte, care astazi se dovedeste perdanta.
Nu cred că există cineva în România (și chiar în Lume…) care să știe CUM trebuie să fie educația ACUM pentru ca să pregătească generația actuală pentru viitorii, să zicem, 30 de ani. De aici toată această tevatură. Toți zic că NU e bine, dar NIMENI nu spune cum trebuie să fie bine.
Așa că eu, ca simplu cetățean, voi spune numai că TOȚI factorii de decizie, inclusiv corpul profesoral, sunt IRESPONSABILI.
Admirabil interviu si felicitari autorului dar si pentru Contributors care a postat acest documentar. Dl Maci prezinta in esenta aspectele negative din invatamantul universitar. Dar sunt multe alte detalii ce par marunte dar care reflecta dezastrul din majoritatea facultatilor. Am avut ocazia sa le vad direct dar interesele celor in fruntea ierarhiilor sunt aparate cu strasnicie. Cine este contra este ejectat din sistem sau marginalizat pana la pensie. Un exemplu recent este scaderea procentajului de barem la rezidentiat. Vom avea medici tot mai slab pregatiti. Romania educata o grozavie presidentiala fara nimic constructiv.
Of of of Dl. Maci, pe linga ca azi e o zi mohorita, asteptam lapovita si apoi ger, mai veniti si dvs. (din nou, pe buna dreptate !) cu ceva care ne intuneca si mai mult viata…ce mai ramine decit sa pun un disc de Bach, sa iau un volum de Bacovia si sa dau drumu la aragaz…cu geamurile inchise, cu sau fara foc…nu mai are importanța cind ma voi trezi mort…
Despre Romania Educata se poate vorbi informindu-ne de https://www.iar80flyagain.org/pagina-studentilor-2/.
Un grup de entuziasti, multi dintre ei pensionari vechi, dar cu carti de vizite stralucitoare la cele mai mari concerne de aviatie din lume, s-au apucat sa reconstruiasca IAR 80, unul din cele mai reusite avioane romanesti din ww2.
Desi nu au primit aproaape nici un sprijin de la oficialitati totusi au sanse sa reuseasca.
Un factor important sunt studentii, multi dintre ei s-au implicat cu entuziasm, prilej de a invata pe viu cum se proiecteaza si cum se construieste un avion.
nea neamtule, BRAVO !…(te-am ghicit !)
Foarte frumos, laudabil dar ce ne facem ca ceea ce ai descris mata, pare mai degraba o nișă de excelenta…chiar o meseria apropiata de nebunia unui hobby…noi vorbim insa de medie (aia mare) de peste tot…totusi de Romania aia educata (macar mediu)
nu vreau sa fiu rautacios sau circotas, dar, nu m-as urca intr-un avion proiectat/facut de studentii de azi….scuze !…daca ar fi fost facut de matale (generatia matale), cu continuitate de cunostinte si tehnologii evolutive constant, din generatie in generatie pina in ziua de azi …atunci, da…
ps. am avut o gramada de colegi de liceu si studenti și studentie de la ”aeronave” care au lucrat ulterior prin strainatate la mari producatori de avioane…asa ca stiu…si mai stiu și ca avem cunostinte comune
Rescriu comentariul, întrucât am făcut greșeli:
Articolul conține o idee foarte valoroasă și adevărată: Excelența aceasta – mult vehiculată cu ceva timp în urmă – înseamnă pur și simplu că elevii cei mai buni sunt cei care provin din familiile protipendadei orașului. Asta e, ca-n Iliada, neamul îți determină destinul. – DA, asa se peste tot în lumea aceasta.
Mi-aș fi dorit un articol mai scurt și la obiect, cu propuneri concrete și critici mai constructive. Voi începe eu însumi:
– Da, mulți profesori sunt slabi și multe scoli sunt slabe. Așa este înmulte din țările unde am lucrat. DAR, copii interesați de chimie, istorie, matematică, fizică etc. EXISTĂ DIN ABUNDENȚĂ în România.
– Ce le lipsește lor este exact accesul la material frumos sistematizat, prezentat într-o formă accesibilă, care să îi ajute PE CEI INTERESAȚI să progreseze an de an. Da, internetul este gratis. Dar este atât de vast că de fapt nu știi de unde să începi. Coursera nu sunt nici ei prea grozavi.
– O soluția ar fi editarea unor cărți ușor de înțeles si ieftine de popularizare a domeniilor principale pentru elevi, la diverse niveluri, așa cum aveau sovieticii (e.g. cărțile editurii MIR etc.). Și în format electronic, și tipărit. În limba română. Ușor de găsit în librării speciale pentru elevi și studenți în toate orașele din țară. Sper că UE ar susține un asemenea demers cu fonduri, deși nu am văzut un impact foarte pozitiv al UE în învățământ până acum.
– Cărți de aceeași natură, ar trebui să existe și pentru studenți, la nivel mai ridicat, tot ieftine și accesibile. Așa cum era și în URSS. De altminteri URSS nu s-au strofocat prea mult exportând acele cărți în România. Au preferat să își educe populația proprie, și au mai exportat în Brazilia, India etc. Țări care acum sunt peste România în cercetare.
Odată deprinse niște baze solide de către elevii și studenții interesați, aceștia pot discuta la un nivel mai ridicat cu o universitate din străinătate (una bună, că sunt și multe proaste!). Pot continua specializarea în țară sau în străinătate. Dacă au o idee provenită din studiu, și-o pot implementa în țară sau în străinătate, nu e nici o tragedie dacă o fac în afară. Dar FĂRĂ BAZELE PREDATE CORECT, INTELIGIBIL, GRADUAL, nu se poate face nimic. Nu există genii. Cu toții învățăm de undeva, cumva. Mai greu sau mai ușor. E mult mai ușor dacă ai acces la cărți bune, și un parcurs de studiu clar. Profesorii slabi pot și ei învăța materialul pe care nu l-au înțeles la facultate din aceste cărți. Dacă vor.
România duce lipsă de cărți accesibile, frumos structurate și ușor de înțeles. Ele există în UNELE universități vestice. Universitățile din vest care sunt slabe ignoră și ele lacunele studenților, sar etape de cunoaștere, sfidează studenții , îi pun să învețe lucruri pe de rost etc., la fel ca în România.
De ce sunt atât de mulți programatori buni în România? Pur și simplu pentru că au avut acces la cărți americane, care sunt simplu de înțeles și prezintă materialul gradual, fără rupturi de logică. Sper că este clar.
Experiența mea cu învățământul românesc a fost că multe manuale sunt slabe, prost făcute, pline de contradicții, incomplete. Și de multe ori se cere prea mult, ignorând că elevii și studenții au și ei nevoie de ceva timp liber să facă un sport etc.
Din pacate, aveti dreptate, sistemul este slab si devine super-birocratic. Isi inventeaza activitate, ingropand totodata feedbackul venit de jos in sus atat de la beneficiari cat si de la profesori. Problemele sunt musamalizate ca sa nu dea rau in raportari. Copii se vor descurca ei cumva…
Presedintele plimbator caruia i se rupe de Romania.
Hakuna matata!
Nimic nou pe frontul romanesc,Dezastrul economic urmareste si produce dezastru si in invatamint…
foarte onest, dialogul.!
Ca invatamintul romanesc nu produce ,,excelenta” o dovedeste realitatea . Numai cine se minte pe sine graieste altceva .
Ar fi destul de simplu daca la terminarea fiecarui ciclu de invatamant ar fi atinse niste prioritati.
Dupa clasa a 4 a spre exemplu ar fi destul daca elevii ar avea cunostiinte de citit si scris, notiuni elementare de matematica, cunostiinte elementare despre natura si cunoasterea limbii engleze la nivelul clasei respective si totul pe langa un program sustinut de mult sport si miscare.
Folosirea mijloacelor electronice de invatare cel putin in scoala primara complet interzise, sa-si puna copiii mintea la bataie, sa exerseze memoratul si scrisul cu mana intr-un cadru de disciplina si respect, ” ca la armata”
Ciclul 5 – 10 , completarea materiilor cu stiintele naturii, stiintele exacte, sociale si generale de informatica respectiv folosirea practica a acestora, nu este necesar ca elevul ca cunoasca programarea daca el doar aplica niste programe.
10 clase trebuie sa fie obligatorii iar dupa accea elevul sa poata opta fie pt un liceu fie pentru pregatite profesionala medie. Selectia sa fie facuta in urma mediilor celor 5 ani de invatamant.
Asa am avea delimitate obiective clare si optiunile profesionale dupa terminarea a 10 ani de scoala.
Celor care opteaza pt parcursul profesional trebuie oferite posibilitati pt terminarea unu liceu technic seral si inscrierea in functie de medie la o facultate tehnica de profil. scoala de maistrii sau alte scoli technice de specialitate.
Liceul trebuie sa fie considerat pasul premergator facultatii si ca atare selectati si pregatiti tinerii.
Facultatea alta problema insa pana nu este rezolvat suportul / baza necesara, facultatile nu vor putea performa sub nici o forma.
https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/cine-a-transformat-romania-intr-o-tara-de-asistati-2319875.html
Astazi in presa, ce spun din totdeauna de cand comentez pe acest forum despre invatamantul romanesc.
„Iar noi, strânși cu ușa de număr și de finanțarea per capita, sfârșim prin a-i trece.”
Hopa! ceva dă cu virgulă.
Prima observație: se arată cu degetul spre decidenții politici, familii și desigur, spre elevi și studenți. Lucruri adevărate, dar… știm cum e cu jumătățile de adevăr. În momentul în care faci rabat de la niște standarde minime de evaluare, nu poți susține că ești în opoziție față de sistem, căci devii parte a lui.
A doua observație: mare tam-tam că noi, românii, am avea prea puțini oameni cu studii superioare, raportat la populație. Întrebări simple: câți absolvenți profesează într-adevăr în domeniile respective? Și care e eficiența lor? (ca să nu fiu răutăcios, n-o să întreb despre numărul de oameni cu diplome superioare care cară marfa la supermarket)
A treia observație (legată în parte de prima): în vremurile de tristă amintire, nu exista instituție de învățământ superior la care să fii admis fără examen (în viziunea mea, „academia” de peste drum de APACA nu intra în această categorie). Astăzi, doar câteva facultăți mai au un astfel de filtru, desigur, cele la care candidații nu lipsesc niciodată (Medicină, ceva Politehnică, și inevitabilele instituții care „veghează”). La care se mai pot adăuga, din motive evidente, instituțiile cu profil artistic sau sportiv. La restul, concursurile de dosare sunt la putere. (O cunoștință a făcut în această vară apel la serviciile mele, pentru a-și depune online actele de înscriere la o Universitate – de stat! dar înființată post-revoluționar. Cerințe: diploma de bacalaureat și un eseu motivațional. După oarece emoții – media de la bacalaureat era pe la 7,50 – a fost declarată admisă la toate cele trei facultăți la care se înscrisese, inclusiv la Litere – deși la bacalaureat primise 6,50 la Limba română, iar din foaia matricolă nu reieșea un entuziasm pentru limbile moderne, mediile din liceu fiind tot pe acolo. Am răsuflat, totuși, când a optat pentru altceva). În asemenea condiții, nu cred că nivelul submediocru al studenților e chiar inexplicabil…
Ce-ar fi de făcut? Din capul locului, nu pledez pentru revenirea la situația de până în 1989. Sunt de acord că absolvirea de studii superioare nu poate fi ceva malefic, nici pentru absolvent, nici pentru societate. Un om care a terminat o facultate este (sau, sper, ar trebui să fie) mai luminat decât cel care nu are decât liceul. Pe de altă parte, rabatul de la calitate nu are cum să ducă la nimic bun. Vremurile lui Heliade Rădulescu („Scrieți, băieți, numai să scrieți”) au apus demult. Dacă la gimnaziu și liceu, ca profesor nu prea ai de ales, căci lucrezi cu materialul clientului, în învățământul superior lucrurile nu trebuie să stea așa. Cheia pentru modificarea legislației e mult mai aproape de universitari – unii dintre ei chiar sunt parlamentari – și vocea lor ar trebui să se facă auzită mai des. Poate ar trebui revizuite criteriile de finanțare, poate ar trebui mărite taxele de studii – dar pentru asta, studentul care plătește trebuie să fie tratat corespunzător, și nu privit ca o simplă sursă de finanțare. Și poate ar trebui să ne întrebăm dacă unele dintre „universitățile” apărute ca ciupercile după ploaia revoluționară merită să funcționeze. În definitiv, o serie de „fabrici” particulare de diplome au dispărut, sau sunt pe cale să dispară. Acelea, cel puțin, erau simple întreprinderi comerciale, supuse legii cererii și ofertei. De ce n-am putea ridica și problema și pentru cele de stat? Vor sări unii – dom’le noi ne autofinanțăm. Așa să fie? Și chiar dacă e așa, simpla lor prezență contribuie la diminuarea competiției la admitere – de unde și situația din citatul de la care am pornit.
Bine, am inteles. Joha e pe duca, tragem in el.
Din nefericire, problema invatamintului nostru nu e produsa de un om. Oricine o fi. Iar solutia, nu vine doar de la un om sau o comisie.
Problema e foarte spinoasa, caci toti parlamentarii accepta cadouri pentru cadrele didactice. Toti elevii slabi, accepta sa dea mita pentru a trece examene etc. Toate institutiile statului angajeaza pe baza de dipoma, chiar daca diploma de absolvire e cu 5. Si ala cumparat.
Asa numitele concursuri de angajare sunt o gluma depasita de cadristii isteti.
Invatamintul trivial de prost e adapostul functionarilor ce vor sa-si vinda posturile tineretului nestiutor. E victoria bugetarilor in sistem. Si a specialilor.
Reduceti numarul bugetarilor, faceti ca cel mai mare angajator sa nu mai fie statul si incet, veti vedea ca invatamintul va renaste.
Nu se poate sa ai o societate putreda si invatamintul sa zburde/ E un non sens.
In rest, numai de bine!
Am ajuns sa cred ca traim prea bine, intr-o abundenta de supraproductie, astfel incat o groaza de indivizi traiesc facand „raportari”. Intr-o nuvela SF, citita in tinerete, marea problema a societatii era cum sa tina oamenii in frau in conditiile in care munca era facuta de roboti. Nemaiavand de ce sa munceasca, slujbele erau „fake”, cu unicul scop de a-i tine ocupati. Se pare ca deja in invatamantul romanesc vremurile astea au sosit si profesorii si invatatorii fac „raportari”, elevii invata privind – nu citind, ca multi nu stiu citi si nici nu mai vad rostul – porcarii pe internet. Chestiunea e ca exista si aici o complicitate, e mai greu sa practici bine o meserie care nu e usoara, mai simplu sa faci „raportari” si sa te dai bine pe langa Sefu’. Ce sa mai, statul roman nu a iesit din minciuna comunismului, a impins doar la munca pe cei mai fraieri dintre noi si i-a taxat bine…
Trist! Trist de mor, din prezent până în viitor…
Dezastrul din „Romania educata” a politrucului Iohanis. Incompetenti introdusi in sistem contra ciubucuri catre politicienii interlopi. Faptele lor penale sunt prescrise de juristi interlopi.
Coane Micea ! Pungasia din invatamant si decaderea invatamantului nu sunt datorate lui Johanis ! Clar ? Sunt datorate sistemului „neo-comunist” instalat si …. „mult in laturi dezvoltat” dupa ‘989 – Cand esalonul doi – ala „cu rusii-KGB – au preluat fraele, cu Ilici Iliescu „cel din urma pe ;ista” ! Sa nu uitam ca in Iulie 1990 Ilici a dat faimosul – dar uitatul – decret de IESIRE LAMPENSIE LA 55 de ANI ! A fost cuiiul in sicreiu, nu numai pentru industria tarii, care a pierdut cei mai buni muncitori, tehnicieni si ingineri, dar si pentru invatamant , care (ca si industira) nu si-a mai revenit ! Chiar inainte de ’89 invatamantul decazuse puternic si-mi amintesc cohortele de subingineri si … inginerasi, care nu stiau NIMIC si nici nu doreau sa invete cwva. Si asa a ajuns tara sa fie condusa de Prim-Ministrii ANALFABETI FUNCTIONALI : Veoirica-Vaxilica sau actualul COVRIGAR de Buzau. Daca „zgariati
coaja” acestor „zisi” politicieni, cu diplome universitare (???), cu „doftorate si nenumarate cursuri de specializare (unele de O SINGURA ZI = vizitarea unor Univrsitati celebre !!!) nu gasim dacat prostie, incultura, incompetenta ! Si astia ne conduc pe noi si TARA ! Cel puti Johanis a fost profesor si a predat ani In toti anii de dupa ’89 am avut la Min. Ivatamantului un singur om care ERA ADEVARAT MINISTRU ! Om care a felaborat o Lege a Invatamantului – serioasa si la obiect ! Repede ANULATA de lepadaturi incompetente dar …. PSD-iaste ! Vezi Madam „Abramburica” & haita – cea care a „daramat Inst. Politehnic Bucuresti si l-a „dezonorat” cu un Rector FARA DOCTORAT ! Adica tot un Neica- Nimeni „de Partid” Ba am vazut alt Rector – parca pe la Suceava – care ne vorbea „moldovineste” cu „pambila” …. Sau Min. Invatamantuli Liviu Pop – semi analfabet dar mare pungas PSD ! (sau s-a uitat „apararea hotiei lui Ponta si altii politicieni cu false sau plagiate doctorate, etc)
Adaptand – putem si noi spune : La Invatamant e putred NU marul, ci tot sacul de mere !
Și șmecherii noștri, și aventurierii preferă un electorat ușor de dus de nas.
În mintea tânărului conexiunea dintre matematică, fizică, chimie, biologie și produsele finite nu prea există. Mai ales că poți intra în posesia bunăstării fără să cunoști o iotă din științe; științe care în școală devin mai degrabă teroriști ai copilăriei în loc de discipline de studiu. Deja în anul cinci sau șase de studiu tânărul se află obligat-forțat în bancă, iar în fața lui este un tiran care îi poate face mari necazuri și care, pe deasupra, vorbește o oră într-o limbă necunoscută. A apărut firesc și imediat justificarea răului prin arhicunoscuta retorică a tuturor loazelor „La ce-o să-mi folosească mie toate astea?” Astfel, tânărul se află la școală pentru că l-au trimis și obligat alții să fie acolo, nu pentru că tânărul a găsit captivant acolo un drum de urmat în viață. Mai rău nu se poate! În această etapă eșecul școlii este deja absolut. De acum, singura soluție a tânărului de a mai putea răzbi prin școală va fi minciuna și înșelăciunea. În final, proaspătul absolvent este un silitor impostor la școala unei în vieți în care dreptatea e naivitate, iar condiția de existență este evitarea adevărului. Așa ajunge școala anti-școală. Așa ratează pe generații o instituție națională. Și odată cu ratarea ei așa m-am ratat și eu. Și așa v-ați ratat și mulți dintre voi. Așa se ratează un popor întreg! Căci, cu domnul Maci, cu domnul Patapievici, cu domnul Liiceanu și, în fine, cu câțiva olimpici, nu se poate face o națiune. Dar, se poate face o populație. O populație care va vota periodic cu cel care dă mai mult din ceea ce nu e al lui și care nu-și va asculta niciodată elitele autentice, pentru simplul motiv că, – vă mai amintiți? – divorțul nostru e din vremea copilăriei noastre, în clasa a cincea – a șasea, atunci când deja adevărul nu mai avea dialog cu noi.
@Darie: De unde si pana unde scoala scoate ratati? Functioneaza (sau functiona) excelent: creeaza oameni obedienti, muncitorii ideali pentru industria secolului 19.
Scoala in general produce nationalism, incredere in institutii, statalitate. Poate, doar daca acceptati sa modificati reteta prezentata, atunci o sa schimbati educatia primita prin intermediul scolilor. Insa situatie este un fel de catch 22, e o iluzie ca cei de la putere isi vor pastra situatia daca reformeaza, si ei o stiu prea bine. Insa daca nu reformeaza, puterea lor va deveni iluzorie.
Ca sa raspund precis, scoala nu are scopul sa-i invete pe copii fizica, matematica, limbi straine, muzica, sport etc. Este imposibil intr-un invatamant de masa, deoarece nu vor fi resurse suficiente. Scopurile mentionate formeaza doar o schema secundara dupa care se organizeaza corpul profesoral, in speta, este remunerat corpul profesoral. D-aia nici nu e afectata de nivelul industrial al tarii.
Si chiar daca industria ar functiona, sunt convins ca acele conexiuni de care pomeniti in primele randuri vor fi facute de aproximativ la fel de multi elevi.
”Școala în general” produce înregimentare și uniformizare. Educația constă în ceea ce trăiește copilul, nu în ceea ce i se spune copilului. Școala este un fel de armată soft și este locul perfect pentru îndoctrinarea cu ideologii colectiviste, egal dacă vorbim despre comunism sau despre fascism.
Există un principiu pe care ar trebui să-l înțeleagă toată lumea: scopurile unei organizații sunt exact rezultatele pe care le obține acea organizație. Indiferent de poveștile politicianiste din discursul public. Elevii de azi petrec prea mult timp în școală, de multe ori dublu decât ar fi necesar. Asta îi menține pe oameni ocupați și îi menține în sărăcie, astfel încât să fie dependenți de stat.
Despre asta e toată povestea, iar școala românească arată așa cum arată pentru că ăsta e scopul ei real, nu pentru că ar fi disfuncțională.
Am citit comentariile și m-am îngrozit. Nici oamenii habar n-au ce vor….
Domnilor, trebuie pornit de la indicatorii ONU, respectiv de la rata abandonului școlar și de la testele PISA care stabilesc că populația României este 47% analfabetă funcțional. NU de elite trebuie să vorbim ci de media educației poporului. Profesorii, care se consideră ei înșiși elite(….), vor să se ocupe doar de elite, dar uită „restul lumii…). Elitele se descurcă și singure, problema este ce facem cu restul lumii…
Mai reamintesc că ne aflăm în pragul celei de-a patra Revoluții Industriale, cea a Geneticii și a Inteligenței Artificiale care va schimba profund Lumea în care trăim.
De aceea cred că problema educației/ instrucției este o problemă de Siguranță națională. Statul ROMÂN trebuie să fie responsabil de asta…
Trebuie să pregătim actualele generații pentru VIITOR.
Orice alte păreri sunt iresponsabile.
Statul roman ( cetatenii platitori de taxe si impozite ) este responsabil . Institutiile bugetare sint iresponsabile pentru ca sint pline de capuse ordinare . Nu mai puneti semn de egalitate intre stat si institutiile statului .
„trebuie pornit de la indicatorii ONU, respectiv de la rata abandonului școlar și de la testele PISA care stabilesc că populația României este 47% analfabetă funcțional”
Orice persoană cu IQ sub 83 este analfabetă funcțional, nu poate extrage ideile dintr-un text scris, chiar dacă știe să citească. În România, IQ mediu este 87, deci 47% analfabeți funcțional sună destul de credibil. Asta nu e ceva ce să se poată rezolva în școală sau cu mai multă școală.
În Statele Unite, este interzisă primirea în armată a celor cu IQ sub 83, pentru că nu vor fi capabili să înțeleagă ordinele scrise. Am avut un astfel de coleg în armată, primea nota telefonică, scria cu mâna lui o jumătate de pagină, după care mă chema pe mine: ”a venit nota asta, acum zi-mi și mie, eu ce tre’să fac?” 😀
Analfabeții funcțional pot foarte bine să muncească și să participe integral la viața socială, numai că trebuie să le arate sau să le explice cineva ce au de făcut. Prin cuvinte rostite și prin gesturi, nu prin texte scrise. Românii sunt celebri pentru faptul că nu citesc instrucțiunile de utilizare de la electronice și electrocasnice, dar ăsta e un mod de a recunoaște realitatea: mulți dintre ei oricum n-ar înțelege ce scrie acolo. Pot citi cuvintele, dar nu pot extrage ideile din text.
Tu esti cel mai bun exemplu al dezastrului din sistem. Cum te cunosc din Facultatea de Filosofie a UBB drept cel mai bun absolvent al promotiei (de departe fata de noi restul), nu ma mira ca sistemul te-a mentinut lector, cand o armata de imbecili au devenit profesori si conducatori ai unor inutile, daca nu chiar ilicite, doctorate. Draga Mihai, chapeau, ca de obicei.
PS Tu castigi mult mai mult decat acea ridicola „invincibila Armada”, din simplul motiv ca esti
„Ce e simpatic e faptul că, acolo – în străinătate – unii se trezesc, abandonează privirea distantă și surâsul superior și cad într-o stângă egalitară radicală!” Excelent spus! Iar acolo, în școlile vestice, toți se supun corectitudinii politice și ideologiilor stangiste, considerând libertățile și sistemul capitalist ca pe moft. Acestea vor fi „elitele” care vor conduce lumea de maine si care vor avea pozitii importante in marile corporatii si guverne. „Cea mai mare catastrofa politica a secolului XX”, după cum o numea un dictator în viata, nu se refera doar la pierderea unor teritorii, ci și la pierderea influentei politice în lume, iar asta se poate recupera formând „oameni noi” direct în universitățile vestice.
Apoi, cred ca sistemul educational european sau, sa spunem mai precis, cel latin (francez, spaniol, italian, etc) trebuie reformat total și adaptat vremurilor. Adolescenții de azi, nu mai au legătură cu cei de ieri, cu mediul în care am crescut noi, cei din generația X. Sunt mult mai independenti si vor de la 11 ani sa faca bani pentru a nu mai depinde de parinti(!). Astăzi, ei întreabă la ce bun sa învețe un lucru sau altul, de ce trebuie sa retina pe de rost informații pe care le găsesc pe Google sau la ce folosește sa știi ce înseamnă „alterne interne tăiate de o secanta”? Și au dreptate intr-un fel, pentru ca nu se mai justifica aceasta cantitate enorma de informație pe care trebuie s-o învețe pentru teste, pentru ca in secunda doi s-o uite.
De acord, dle Mike ca generatia de acum de adolescenti au alte repere. Dar important este sa deducem ce talente au, ce pasiuni. Si apoi sa le aratam cum sa selecteze informatiile si mai ales cum sa invete, sa judece singuri. Uniformizarea pe care o presupune sistemul de invatamant de la noi nu foloseste nimanui.
Foarte adevarat ce spuneti, doar ca scoala are un rol deosebit in abordarea noilor realitati, iar acest lucru presupune schimbari importante in sistemul educational. Am ramas surprins sa vad ca, in unele state nordice, elevii sunt familiarizati deja cu algoritmii AI si profesorii ii invata cum sa selecteze informatiile si sa utilizeze acesti algoritmi fara a interfera prea mult cu proiectele lor. Practic, ideea este sa verifici daca acel algoritm iti ofera rezultatul dorit, nicidecum sa-i dai o comanda, iar tu sa te joci pe Playstation. Dar pentru asta trebuie sa stii ce vrei de la AI si sa cunosti perfect domeniul respectiv. Acest lucru va face diferanta dintre mintea umana si acest algoritm. Trebuie mereu sa ne intrebam de ce AI a ales acel raspuns si nu altul, chiar daca are acces la baze imense de date si cauta rapid prin ele. AI nu va putea invinge ganndirea critica umana.
”Asta e, ca-n Iliada, neamul îți determină destinul.”
Poate e ca în Biblie, copiii plătesc păcatele părinților. Sau Iliada e OK de menționat, iar Biblia nu? 😀
E perfect normal ca părinții să-și ajute copiii prin toate mijloacele, niciodată n-a fost altfel. Mai ține cineva minte scena aceea cu Ion Țiriac, venit în sala de judecată, să asiste personal, atunci când fiul lui era judecat? Așa procedează un părinte adevărat, toată lumea a înțeles mesajul. Însă în vremurile în care trăim, evident că Ion Țiriac nu a ajuns președinte. Președinte a ajuns Ion Iliescu, selectat de ruși (printre altele) și pentru faptul că nu are copiii. Pentru că doar așa s-a putut ocupa de interesele rușilor în România, altfel s-ar fi ocupat de interesele propriilor copii.
Si Ceausescu a avut copii. La fel ca si Stalin si multi alti dictatori. O curiozitate personala, iti ia mult de obicei sa cugeti asemenea lucruri profunde?
@tudose_ faptul că te deranjează sublinierea e un semn bun, există o muscă mare pe căciulă 😀
Da, Stalin și Ceaușescu au avut copii, tocmai de asta rușii au avut grijă, pe cât posibli, să nu se mai întâmple ca oameni cu copii să conducă diverse națiuni. Așa au pregătit lideri ca Merkel și Iliescu, tocmai pentru ca ei să servească interesele rușilor.
Și da, în România există o tabără pro-rusă în serviciile secrete, de asta România seamănă din ce în ce mai mult cu Rusia. Mă bucur că te-a deranjat constatarea 😀
Este adevarat ca Ceausescu a avut trei copii.
Dar doar copilul lui Valentin este evreu dupa Halacha in interpretare foarte stricta.
Si singurul urmas al lui Trotsky este evreu si in anii ’90 traia in Israel.
Asa ca tovarasa Leanta si cu tovarasul Stalin se rasucesc in mormant.
Ca sa faca si Dughin&co spume Iuri Edelstein este din tata preot pravoslavnic si mama evreica
:))
Raportarile sunt utile unora care nu au treaba cu invatamantul pentru a ajunge si ei ca si profesorii la pensie.
Sistemul de invatamant asigura unor oameni o pensie, asta este singurul lucru important, elevii nu apar in aceasta ecuatie, sunt doar cifrele din raport.
Ce reforma poate face un politruc birocrat care-si tine postul ocupat de profesor de 30 de ani de cand a intrat in politica?
Părerea mea sinceră e că noi ca societate (noi europenii, că ministerul învățământului din România e pe planeta maimuțelor, doar repetă ce fac alții) trebuie să ne punem întrebarea: chiar e dornică întreaga populatie să urmeze cele 12 clase, la nivelul din programă? Pentru că deși învățământul gratuit e o mare realizare a vremurilor moderne am serioase dubii că menținerea în școală până la majorat a întregii populații nu e neapărat utilă în această formă. Învățământul românesc nu ar avea nici o problemă, doar că s-a înhămat la o muncă imposibilă practic și cu neputință de finanțat; rezultatele altora sunt un pic mai bune pentru că o pot finanța mai mult, dar nu sensibil mai bune, pentru că oricum obiectivul e imposibil. Societatea noastră nu are nevoie ca toți cetățenii să știe ecuația de gradul doi și formulele mișcării armonice (și chiar dacă i-ar folosi la ceva, câtă vreme cetățenii nu sunt interesați să le învețe tot inutil e). Odată ce ar păstra în școală doar pe cei care sunt interesați de școală ar exista brusc și resursele necesare și rezultatele așteptate.
Ce am scris mai sus este exact de ce ar fi necesar pt rezolvarea in parte a problemelor in invatamant.
10 clase obligatorii, restul dupa posibilitati si dorinte, cu cat un tanar are mai repede o calificare cu atat mai benefic pt toata lumea.
Aroganta tipica a românului care a făcut școală pe banii societății. El a meritat, alții să nu cumva să încerce să se educe! In era AI, în care meseriile simple dispar, soluția ‘telectualilor români „insaitfuli” este diminuarea educației, pe care ar duce-o iată, chiar și mult sub nivelul de subzistență. Bravos națiune!
atitudinea asta de Che Guevara de Lipscani nu ajută. Normal că am făcut școală pe banii societății pentru că pe celelalte le-au închis. Nu am avut de ales și dealtfel acum plătesc din greu pentru asta…
Dacă citiți mai atent o să vedeți că eu am spus altceva: școala pentru toți e o mare realizare, însă nu toți doresc să facă școala. Idealul iluminist are niște limite care au devenit evidente; oricât am investi în învățământ nu vor deveni toți elevii oameni de știință. Din acest motiv profesorii se luptă cu oameni care de fapt nu vor să fie acolo, nici ei, nici părinții lor. Această bătălie e pierdută din start. Statele mai dezvoltate au constatat asta înaintea noastră și au reacționat reducând programa. Din cauza asta toți românii plecati povestesc că „dincolo” e mai ușor. Pe de altă parte noi nu putem reduce programa pentru că programa noastră nu e flexibilă, aceeași programă e și la Vianu și la liceul agricol din Cucuieți; dacă faci programe diferențiate acoliții lui Che Guevara o să sară ca arși, deși în fond este evident că vorbim de satisfacerea unei nevoi sociale și nicidecum de discriminare. Dar reducerea programei mai pune și altă problemă, pentru că socialiștii de catifea nu prea fac față la munca „la privat” și s-ar putea să rămână, bieții de ei, șomeri și să nu-și mai permită cei 6 euro pe lună la RDS ca să umplă Internetul de mizerii…
Domnule, la nivel internațional sunt o serie de indicatori care stabilesc calitatea educației dintr-o țară. I-am arătat mai sus, dar mai sunt și alții. România stă foarte prost la toți indicatorii.
abordarea bazată pe indicatori e minunată însă pleacă din start de la o ipoteză care e discutabilă, și anume că „trebuie” să creștem fix acei indicatori. Ori eu am serioase dubii că există o relație de proporționalitate între fericirea individului și „calitatea educației”. O relație evident există, dar ea nu e proporțională, nu savanții sunt cei mai fericiți dintre oameni. Progresul prin cunoaștere are și el limitele lui și mă tem că tocmai ne lovim de ele…
Nu de fericire trebuie să fie vorba ci de utilitatea cetățenilor.
Se pare că avem concepții diferite despre viață :)
„Utilitatea” e un concept care are sens doar aplicat la un scop. De exemplu utilitatea sclavilor în Roma antică era măsurabilă prin cantitatea de muncă pe care o puteau presta la monumentele pe care le vizităm azi, iar utilitatea armatei române în anii ’80 era legată de cantitatea de porumb pe care o poate prăși în timp util sau km de canal pe care îi poate săpa. E drept, în Constituția noastră nu scrie nimic despre fericire dar cumva e subînțeles că aspirația fiecărui cetățean este fericirea și nu utilitatea iar statele care se opun acestei aspirații sunt în divorț cu proprii cetățeni. Evident că nu pot fi toți la fel de fericiți și de asta statul trebuie să funcționeze ca arbitru și să impună limite, dar pe ansamblu dacă „trage în altă direcție” el nu-și îndeplinește rolul, și problema devine evidentă atunci când începe să impună constrângeri, pentru că orice constrângere trebuie să aibă un nivel de acceptabilitate, altfel devine dictatură. Chiar și școala obligatorie e o constrângere, pentru că înseamnă impozite mai mari pentru unii și timp consumat pentru alții, deci justificarea ei trebuie să fie clară și mai presus de orice dubiu.
Da domnule, școala trebuie să formeze cetățeni UTILI pentru societate și implicit pentru stat. Este normal ca 50% din populație să nu știe să facă nimic? Și CINE trebuie să plătească pentru a le asigura existența? Chiar că vedem lumea diferit.
ok, sunt gata să admit că școala trebuie să formeze cetățeni utili. ( trec peste faptul că momentan există doar trei profiluri de liceu teoretic – dacă nu mă înșel, și o ofertă limitată de școli profesionale, deci în viziunea asta statul ar avea nevoie de matemeticieni și filologi) După aceea apare următoarea întrebare: cine stabilește ce e util? Ori după părerea mea tânărul, împreună cu familia trebuie să poată stabili acest lucru. Ok, opt ani de școală, trunchi comun, par utili, cetățeanul are nevoie să știe destul de multe lucruri în zilele noastre (ar mai fi de lucru la lista lor, dacă ar fi după mine). După asta lucrurile devin foarte discutabile și ar trebui să existe o mult mai mare diversitate în cadrul învățământului mediu, mai ales în zona meseriilor, pentru că nu are nici o utilitate practică forțarea elevilor cu constanta lui Euler și nici măcar cu neamurile lui Moromete. Dacă ați avut de-a face cu învățământul la acest nivel știți de ce. Dacă nu, succes în iluzia în care trăiți.
„Progresul prin cunoaștere are și el limitele lui și mă tem că tocmai ne lovim de ele…”. Exact, se trece la urmatoarea faza: politizarea cunoasterii si „etica politica”. Mai nou, in scolile vestice, profesorii care predau materia numita „Morala” le ofera elevilor exemple de „imoralitate istorica”, afirmand ca Statul Israel a „primit”(!) actualul sau teritoriu in urma alungarii palestinienilor, iar astazi palestinienii si Hamas isi cer drepturile inapoi. Cu alte cuvinte: „copii, este etic ce s-a intamplat in 1947?” Indoctrinarea incepe din scoala primara in scolile europene din Vest, astfel incat la facultate oamenii sunt deja „formati”, ca sa ma exprim astfel. Dupa ce mi-a trecut socul initial, a urmat cam o ora in care a trebuit sa-i explic copilului meu cum sta treaba cu acest razboi, cum actioneaza IDF, cum incearca sa elibereze ostaticii si cum ii vaneaza pe teroristi prin tuneluri, plus ceva din istoria Israelului. Dupa propaganda pro-Hamas facuta pe Tik Tok, urmeaza cea facuta in scoli, in mod oficial. Profesoara de morala este din Germania, insa ma indoiesc ca asta are vreo relevanta. Un alt profesor de franceza, afirma zilele trecute facand sa planga vreo doua fete, ca „daca iese Trump presedinte la anul, SUA vor abandona Europa si ne vor invada rusii”. A fost nevoie ca unii dintre elevi sa fie consolati dupa afirmatia asta. Inteleg daca astfel de discutii ar fi avut loc in cadrul unor cenacluri, ore de istorie, intalniri in care se discutau diverse aspecte politice, insa unor copii de 12 ani nu poti sa le vorbesti astfel si sa politizezi totul.
„Scopul socialismului (european) este ingradirea personalitatii individuale. Poate aparea peste tot si oridunde daca omul rupe legaturile cu Dumnezeu si incepe sa se roage la NIMIC !! ”
Dimitrios Kisoudis
„Secretul propagandei este imbibarea individului cu ea astfel incat sa nu observe ca este imbibat”
Joseph Goebbels
Bineînțeles, când ești pe locul 1000 la educație nu noi suntem de vina ci criteriile nu sunt corecte. Haide de!
Evident că noi suntem de vină. Dar realist vorbind sarcina nu le reușește prea bine nici celorlalți. Noi nu putem pompa suficienți bani în sistem dar sistemul în sine e precum RADET-ul: oricum e ciuruit și în final nu e cald nicăieri. Tot ce poți obține e ca în loc de 17 grade să faci 19, cam asta se întâmplă în statele „dezvoltate”, au două grade în plus în sistem și clasamentele sunt corecte, arată această diferență :) Dar omul „iluminist” nu pot să îl facă nici ei, o bună parte tot jihadiști ies sau tot analfabeți, dar cu pretenții (una e să fii analfabet român și cu totul altceva să fii analfabet francez). Dacă învață mai multă chimie o fac ca să facă bombe, nu ca să înțeleagă tainele universului … Obiectivul ăsta e doar o iluzie, puțini oameni pot ajunge la el oricât ai pompa în învățământ, asta încerc să arăt… La noi lucrurile sunt mai evidente tocmai din lipsa resurselor dar nu fundamental diferite…
,,menținerea în școală până la majorat a întregii populații nu e neapărat utilă în această formă”
E utila pentru toata sleahta de cadre didactice care altfel ar trebui sa isi caute de lucru in alta parte . Dar asa , la gloata , isi fac normele , isi incaseaza beneficiile ( mari in opinia mea ) si isi umfla penele cu statutul lor juridic si social .
Toate guvernarile au strins in multe domenii de activitate ale sectorului bugetar capuse pentru a le folosi ca masa de manevra electorala . Bugetari prea multi , eficienta sub mediocru si beneficii imense platite din japca legala asupra mediului privat .
sigur că da, dar asta e o discuție conjuncturală. Discuția fundamentală e de la ce punct învățământul obligatoriu devine o povară pentru individ. Viziunea iluministă a considerat că alfabetizarea și educarea populației va face societatea să progreseze și indivizii să prospere, lucru care este corect și s-a și întâmplat, însă evident că dacă faci 20 de clase în loc de zece clase pentru toți nu o să fim de două ori mai prosperi și mai fericiți. Există o limită de la care învățământul obligatoriu devine o povară (pentru cei care nu îl doresc, să fie clar, cine vrea, dinspre partea mea poate studia toată viața, eu am făcut două facultăți și dacă aș mai putea aș mai avea două-trei pe listă :) ) . Dezvoltarea individului la un moment dat are alte coordonate, la unii mai devreme, la alții mai târziu apare dorința- și necesitatea de a își afirma personalitatea, folosind, evident, și ceea ce au învățat în școală până la acel moment. Faptul că noi ținem un viitor tâmplar la buchiseală încă doi sau patru ani nu ajută nici tâmplăria lui, nu îl transformă nici în arhitect și în plus va fi o frână pentru ceilalți, care chiar vor să învețe, pentru că profesorul, evident, trebuie să se adapteze „nivelului mediu” …
Da domnule Badici, dar cine o sa-i integreze pe acești oameni pe piata muncii? Nu toti vor sa faca scoala, unii deloc daca ne uitam la comunitățile de romi. Cine îi va angaja fără o educație formală? Că mulți fac scoala tocmai de asta, să fie angajați undeva și să nu dea la lopata. Problema nu e educația in sine ci programa care în proporție covârșitoare este inutila si anacronică timpurilor in care trăim.
Scoli profesionale cat mai multe si promovarea activa a acestora, s-ar gasi si pt romi un profil pe masura si scoaterea activitatilor pe care dansii le desfasoara in legalitate cu toate consecintele, plata darilor, datoriilor, respectarea legii.
După cum nădăjduiesc că ați remarcat nici eu nu zic să îi lăsăm complet fără educație. Nu sunt eu vreun specialist în sociologie sau pedagogie, dar probabil cele opt clase, completate eventual cu ceva școală de meserii, tot ar trebui să existe. Experiența mea personală de părinte a arătat că undeva prin clasa a șasea apare un moment de inflexiune când „declicul” se produce sau nu se produce. Familia are un rol major în asta, din păcate dacă ar fi după mine aș fi probabil mai hulit decât celebrul barnevernet :) pentru că rolul primordial în eșecul școlar, nu numai în comunitățile de romi dar și la cei mai cu pretenții, e legat de comportamentul lamentabil al părinților. Însă evident e loc sub soare pentru toată lumea, cele opt clase sunt de ajuns și pentru șoferi și pentru tâmplari și pentru 80% din meseriile din codul CAEN…
Apropo invatamant si nu numai:
Începutul anului scolar, într-un liceu din America.
Diriginta prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki, din Japonia.
Începe ora.
Diriginta: -Sa vedem cine stie cel mai mult din istoria Americii. Cine a zis: „Libertate sau moarte!”?
Tacere de mormânt în clasa.
Suzuki ridica mâna: -Patrick Henry 1775, Philadelphia.
Diriginta: -Bravo Suzuki! Si cine a zis: „Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara!”?
Suzuki: -Abraham Lincoln 1863, Washington.
Diriginta se uita in clasa: -Mi-e rusine pentru voi! Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decât voi!
O voce din spate: -Pupa-ma-n c.., japonez imputit!
Diriginta: -Cine a spus porcaria asta?
Suzuki: -Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
Alta voce: -Îmi vine sa vomit!
Diriginta striga: -Cine a fost nemernicul?
Suzuki: -George Bush Sr. catre prim-ministrul japonez Tanaka, în timpul unui dineu de lucru, Tokio 1991.
Un elev zice: -Sa mi-o s…!
Diriginta crizata: -De ajuns! Cine a fost impertinentul?
Suzuki: -Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997, Washington, Casa Alba, Biroul Oval.
Alt elev: -Suzuki e un rahat mare!
Suzuki: -Valentino Rossi, 2002, Brazilia, Superbike GP.
Diriginta lesina.
În clasa – haos total.
Se deschide usa si intra furios Directorul, care spune: -O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut în viata mea!
Suzuki: -Traian Basescu catre Parlamentul României, dupa suspendarea din functie, 18 aprilie 2007.
Nu este o surpriza ca intilnim ,,Colapsul in picioare” al acestei societati conduse anapoda. Singurul punc luminos este existenta acestor excelente analize facute de domnul Mihai Maci. In chestiuni in care eu incerc sa pun cap la cap idei si cuvinte ca sa fac pentru mine o descriere a situatiei, autorul reuseste asta cu precizie si elegata. Nu-mi ramine decit sa imprim si sa lipesc pe perete.
Si va mirati ca pleaca românii pe capete. Chiar si prostovanii pleaca. Rămân doar smecherii, bătrânii si bugetarii.
O fraudă de natiune.
Daca mi-aduc bine aminte, mentorul lui Liiceanu, filosof, a spus ca românii sunt o natiune de prosti … cam asa ceva.
Nu rămân doar șmecherii în România. Rămân văicăriștii. Pe de altă parte nici toți din străinătate nu sunt doctori ingineri de renume internațional.
Sunt uimit sa constat ca nici autorul remarcabilei contributii publicate aici si nici numerosii sai comentatori nu au sesizat si (macar) mentionat o cauza a cauzelor degringoladei educatiei in Romania in ultimii 18 ani Este vorba de SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI (ACE) introdus prin OUG 75-2005 (ai carei autori nu au fost si nu sunt calificati in Managementul calitatii, ignorand total ceea ce s-a facut in lume si in Romania in ultimii 50 de ani!!). Acest simulacru a fost promovat/ sustinut legal de ARACIS si ARACIP desi toata activitatea lor a fost si a ramas INEFICIENTA si LIPSITA DE CREDIBILITATE, intrucat ele consuma degeaba resurse financiare tot mai importante pentru a mentine o imensa si inutila birocratie a „raportarii” prin care, chipurile, s-ar justifica finantarile bugetare anuale in invatamantul preuniversitar si universitar. Pentru coautorii pseudo-stiintifici ai OUG 75-2005 (o colectie de grave erori conceptuale, confuzii, aberatii si lacune) nu conteaza ca aceasta OUG eludeaza complet principiile, tehnicile si instrumentele Managementului calitatii ??? Ei nu au avut vointa politica si competentele necesare abordarii, conceperii si implementarii unei reale/ nesimulate asigurari a calitatii educatiei, pe baza standardelor internationale (bine cunoscute si aplicate la noi mai ales in mediul privat dar si in tot mai multe entitati publice)… Nu a contat pentru ei faptul ca nu au respectat recomandarile ministrilor educatiei din UE 16 care au trasat prin consens o perspectiva constructiva a ACE inainte de 2004. A rezultat o incredibila, costisitoare, ineficienta deci INUTILA birocratie determinata de pretentiile ARACIP si ARACIS ca fiecare scoala/ universitate sa produca periodic o mare cantitate de documente – chipurile doveditoare ale indeplinirii/ satisfacerii numeroaselor criterii (denumite la noi „standarde” pentru impresia artistica!) prestabilite din birourile ARACIP si ARACIS, fara implicarea si consultarea celor care ar trebui sa le si realizeze…In plus a fost ocultata cu buna stiinta vechea constatare – valabila nu numai in Romania !! – „HARTIA SUPORTA ORICE”. Definitia tautologica ridicola „Asigurarea calitatii educatiei inseamna sa faci CA CAlitatea sa fie sigura in domeniul educatiei” – avansata in primii ani dupa lansarea OUG 75-2005 de promotorii acesteia – demonstreaza suficient crasa lor ignoranta…
Cativa cercetatori straini si romani, competenti in domeniul ACE, au demonstrat si explicat de peste un deceniu ceea ce ei denumesc „ESECUL INTERNALIZARII ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN SCOLILE SI UNIVERSITATILE ROMANIEI” (adica lipsa totala de interes, competente si activitati specifice la nivelul fiecarei scoli si universitati pentru a implementa si utiliza Managementul calitatii, una din etapele acesteia fiind exotica Asigurare a calitatii, ambele fiind ignorate total – in fond si forma – de decidentii Romaniei, inclusiv de presedintele Romaniei care a promulgat Legea 87-2006 de aprobare a OUG 75-2005)… In conferinte si reviste stiintifice din strainatate si Romania, unii autori straini si romani (inclusiv membri ai echipelor unor coautori ai OUG 75-2005) au demascat public acest contraproductiv demers pseudo-stiintific, dovedit a fi total ineficient si necesitand abrogarea OUG 75-2005….Oricine poate constata astazi, dupa 18 ani de simulacre, ca nici nu se mai poate vorbi de calitatea educatiei in scolile si universitatile romanesti, ci de NON-CALITATE, avand in vedere numeroasele CONTRAPERFORMANTE – tot mai multe, evidente si grave – mai ales in invatamantul preuniversitar, cu toate enormele resurse financiare irosite doar pentru a SIMULA asigurarea calitatii educatiei (si a justifica finantarea bugetara) si in ciuda frecventelor interventii publice privind subfinantarea cronica a educatiei in Romania… Din pacate, pe parcursul recentului proces legislativ care a generat in 2023 noua capodopera juridica (avand in total 530 pagini!!) intitulata Legea invatamantului (preuniversitar si universitar), toate propunerile mele de abrogare a Legii 87/2006 (care aproba OG 75-2005) – inclusiv un proiect de Lege a ACE – trimise Ministerului Educatiei, Guvernului, Parlamentului si Presedintelui au ramas fara raspuns – fiind, cu siguranta, nici macar discutate!
Conform conferintelor ministrilor educatiei din UE16, DOAR universitatile au nevoie de asigurarea calitatii educatiei (si aceea inspirata din practicile mediului de afaceri – ciclul PDCA, modelele ISO 9001 si EFQM), NU si invatamantul preuniversitar !! Dar autorilor OUG 75-2005 nu le-a pasat de aceste recomandari, au ignorat total mediul de afaceri, cadrele didactice si elevii/ studentii din Romania pentru a aplica in stil DAMBOVITEAN – dar cu ifose pseudo-stiintifice – ceea ce stiau ei mai bine de decenii – „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” (din Stiintele social-politice ale secolului al XIX-lea) care nu are absolut nimic de-a face cu asigurarea calitatii educatiei !!!!!!!!!!! Dar a fost decretat ca fiind, chipurile „modelul romanesc al asigurarii calitatii educatiei”!…. Mai mult, contrar recomandarilor ministrilor educatiei si ignorand atat fundamentele acestora cat si REALA asigurare a calitatii educatiei, autorii OUG 75-2005 au introdus SIMULAT asigurarea calitatii educatiei si in invatamantul preuniversitar (cu siguranta, pentru a epata si a da un „exemplu” CE si UE de ceea ce dorim si putem face noi, in Romania !!) … In consecinta, de 18 ani, ARACIP nici nu ar fi trebuit sa existe !!!! Inclusiv pentru ca nu are echivalent in statele membre ale UE!!!…. Dar si pentru ca, in 18 ani de simulacre SI CU BIROCRATIE MONSTRUOASA, a consumat resurse financiare imense doar pentru A SE FACE CA JUSTIFICA finantarea bugetara a celor cca 6300 unitati de invatamant din preuniversitar … Cu costuri imense acoperite de scoli din propriile resurse si asa insuficiente… Chiar sa nu se poata pune capat acestui atat de VECHI SI CONTRAPRODUCTIV SIMULACRU in Romania? Pentru detalii si referinte rog pe cei interesati sa parcurga si contributiile mele publicate pe contributors. ro („ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI EUROPENE SI POZITIA ROMANIEI IN CADRUL SEIS” si „CE AM CASTIGAT SI PIERDUT PRIN SIMULAREA ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI DE 18 ANI IN ROMANIA”….Multumesc anticipat celor care vor dori/ putea/ sti sa abordeze constructiv aceasta reala si grava problema…
În fine, o postare competentă care explică TEHNIC cum s-a ajuns la dezastrul învățământului românesc. Inclusiv, vai, în învățământul academic, unde universitățile românești nu prea apar în clasamentele Shanghai….
ARACIS si ARACIP au fost si sunt forme fara fond ca multe altele in Ro. Acreditarea provizorie si definitiva pe un numar de ani, ale facultatilor publice dar mai ales private se face pe trafic de influenta si bani multi. Univ.private au avut si au multi politicieni si parlamentari, ministrii si secretari de stat deveniti ad hoc mari profesori si conf.univ.
…oare, câte instituții de învățământ superior or fi prin România? Că mie mi se par multe și proaste. Să fie din cauza doctoratelor plagiate? Că în clasamentele Shanghai nu este niciuna în primele 1000….
Nu e important numarul lor ci calitatea . Viitorii studenti trebuie sa invete sa aleaga . Piata trebuie sa fie libera in ( aproape ) orice domeniu . Ce treaba am eu cu cei care pot si doresc sa isi plateasca studiile ?! Ca sa nu mai spun ca invatamintul superior nu trebuie sustinut din bani publici .
Dls Maci, asteptam de la dv.un punct de vedere privind viitorul cercetarii. Pe site min.cercet a fost pus in dezbatere publica proiectul legii cercetarii.
Din punctul de vedere al statului social(ist) român, școala publică este un mare succes, nu un dezastru: o rețea enormă de lagăre de concentrare, cel mai mare angajator al țării (300000 de funcționari), cu gardieni plătiți de stat dar privatizați la locul de muncă printr-un soi de metodă MEBO revoluționară in care copiii deținuți își plătesc cazarea și gardienii in timp (iar răstimpul echivalează cam un sfert din viață), părinții lor in bani, atât cazarea, paza, dar și răscumpărările (sub formă de ‘meditații’). dar nici unii nu devin acționari, ci, din contră, rămân pe veci clienți captivi.
Școala publică locală nu diferă prea mult de cele occidentale, pe care le-a tot copiat de-a lungul timpului, pare insă mai proastă pentru că e mai săracă, iar gardienii mai prost plătiți, in plus nu poate susține angrenajele universitare ce produc cercetarea de top ce aduce poziții bune in clasamentele mondiale. Referințele sunt total greșite la nivel global și de aici confuziile. Faptul că o instituție produce cu bani mai puțini o generație intreagă de muncitori docili este un atu al școlilor-lagăr locale, nu un dezastru, față de cele europene. Așa se explică de ce Occidentul extrage atât muncitori zileri cât și înalt calificați -doctori, ingineri etc- din țările estice, pentru că ies mult mai ieftin așa. Dar producția pe stoc, in lagăre, de omuleți forjați mental in spiritul adulării metropolei nu este nicidecum ceva pozitiv, din niciun punct de vedere, moral sau economic.
Cel mai tâmpit aspect al școlii publice moderne este marota enciclopedismului. Ceea ce in urmă cu 2 secole era socotit ceva extraordinar pentru un om – să învețe 2-3 limbi străine și să cunoască istorie, literatura, geografie, să studieze chimie, fizică, matematică, astronomie e astăzi o pretenție banală a sistemului de 12 clase. Savantul de la 1800 ar fi rușinat de întâlnirea cu un june de la un liceu ‘de top’ bucureștean, chit că este foarte posibil ca savantul să fi priceput mult mai mult din științele exacte decât liceanul mediu al zilelor noastre. Acest fenomen se petrece pentru că foarte mulți funcționari (care din păcate se cred…intelectuali) din educație confundă evoluția sistemului cu…teoria evoluției și, culmea idioțeniei, își închipuie că ar putea accelera evoluția umană/cunoașterea prin măsuri birocratice. Desigur, in cele 2 sute de ani scurse de la apariția educației de masă patronate statal creierul uman nu s-a schimbat, are aceeași dimensiune, aceleași valențe și mecanisme, iar ceea ce este nou vine doar din tehnologie. Prin urmare, un prost care memorează sute de tomuri rămâne tot un prost și un inutil, insă se va simți cu atât mai inutil și frustrat cu cât impresiile despre capacitățile sale intelectuale vor fi mai desprinse de realitate sub influența falsei doctrine evoluționiste și a…unor note acordate de gardienii săi. In loc de milioane de proști și inculți capabili să muncească și să se bucure de viață, avem milioane de proști îndoctrinați cu tezele momentului, împăunați cu o spoială de cultură și titrați in științe la fel de inutile ca ei, nefericiți și măcinați de ambiții deșarte (desigur, este imposibil să ai o societate de vârfuri, nu toți pot ajunge doctori, arhitecți sau…filozofi, dar altădată nu era nicio rușine să fii de pildă funcționar cu 8 clase, pentru că efectiv nu sunt necesare mai multe).
In lăuntrul rețelei mai sunt insă posibile oaze de libertate și cunoaștere ce se datorează exclusiv unor dascăli dedicați și ancorați cumva intr-un set de valori morale, care înțeleg ce se petrece și care au spart bariera birocratică dintre cel pus să (supra)vegheze și omulețul de lângă el ce cunoaște lumea cel mai adesea singur, in pofida a zeci și sute de…’profesori’ ce-i punctează viața cu erori. Dacă aflați de asemenea oameni…NU vorbiți despre ei!
Conducatorii si ce mai „aveti”, aia si meritati.
Se poate „concepe” oare o fiinta mai ipocrita decat un roman? Care intotdeauna observa greselile altora dar niciodata nu se uita la ceea ce fac el? Tot timpul gasesc scuze si explicatii.
Demnitate si ratiune. Buni la scris si la dat din gura. Atat. Tot cam pe acolo, de teapa si nivelul alora. Nu sunt mai buni cu nimic.
https://www.g4media.ro/rezultate-pisa-2022-aproape-un-sfert-din-elevii-din-romania-nu-asculta-ce-spune-profesorul-la-clasa.html
Eu zic sa dubleze guvernantii beneficiile in sistemul public de invatamint . Numai asa elevii vor fi atenti la ceea ce spun profesorii .