vineri, martie 29, 2024

Un raspuns dlui Papahagi privind „iarna demografica”

Încerc un răspuns la articolul dl. Papahagi În toiul iernii vrajbei noastre se instalează și iarna demografică, în condițiile în care percepția dumnealui asupra problemelor demografice și implicit soluțiile de găsit suferă de unele deficiențe. Am să sar direct în miezul problemei, amintind că respectul meu pentru valorile și integritatea opiniilor autorului este clar, cu toate diferențele de opinii ce rezultă din rândurile de mai jos.

Într-un articol din The Economist din oct. 2011, ziar pe car nu îl putem bănui de simpatii marxiste, se demonstrează că trendul scăderii natalități este unul general european și nu specific românesc. Printre cauzele multiple: creșterea nivelului de trai, o mai buna educație sexuală, creșterea speranței de viață, etc. Un element perturbator pe care ați evitat să îl identificați îl reprezintă discrepanța prezentă și cel mai probabil viitoare dintre persoanele active din punct de vedere economic și cele asistate de către stat – aici mă refer la pensionari. Asta în condițiile în care venitul celor cu loc de muncă – plătitori de taxe – este scăzut, bugetul devine deficitar la capitolul acoperirii pensiilor, aceasta fiind de fapt nuca tare a problemei demografice actuale.

Dumneavoastră  sugerați ca prima cauză politica de natalitate a lui Ceaușescu. Fără doar și poate implicațiile legilor anti-avort au fost traumatizante pentru populația românească, cu precădere asupra femeilor și copiilor, dar nu trebuie să ignorăm că  țări precum Rusia sau Ucraina, unde regimul comunist nu a impus legi nataliste iar sistemul educației sexuale a funcționat târâș-grăpiș dar cel puțin exista, se confruntă cu aceeași problemă. Iar în cazul celor două nu putem vorbi de masive emigrații vestice, poate doar nord-americane. Statul român a avut însă un aliat fidel pe care de altfel îl omiteți și anume Biserica Ortodoxă. Atunci, ca și acum, Înalții Prelați au criticat acerb orice fel de încercare a unei educații sexuale și au reprezentat un element de coeziune în înapoierea rurala. Nu sunt scuzate nici celelalte culte prezente în România acelor ani care, odată cu resurgența lor ideologica, numerică sau socială, au demonstrat că pot urmări aceleași tipare și folosi aceeași tip de limbaj. Fondul Gabbany prezent la Arhivele Naționale conține articole ale acelei perioade, printre care și numeroase materiale scrise în presa ecleziastică a vremii. Poate că acea vină tragică de care vorbiți ar trebui să conțină acest nou element, predominant în fața relativismului moral greu de infirmat, confirmat sau demonstrat altfel decât teoretic.

Vorbiți mai departe de carența unor valori cum ar fi dragoste creștinească și grijă față de familie, în fața unor auto-percepute defecte ca hedonism și materialism. Ultimul poate am putea risca să îl integram acelui laissez-faire de final de articol la care subscrieți, caz în care hedonismul – sau nevoia de a progresa, de a te depăși pe tine și pe ceilalți (motor economic oare?) parcă nu mai sună atât de rău. Știu, înțeleg imaginea biblică a omului interesat de propriul bine, inferior samarineanului milostiv, dar succesul personal nu aduce poate după sine ajutorul către cei din jur? Patronul unei afaceri de succes, interesat de mai mult bine pentru el – de mai mult succes oare nu angajează? Sau riscăm un prea mult laissez-faire?

Continuați cu o atenționare. Cronica unei sinucideri etnice anunțate? Oare doar numărul românilor să scadă, iar noi să devenim un popor pierdut în istorie? Elementul amintește de frici specifice elitei vecinilor noștri maghiari supuși cu un deceniu înaintea noastră unui mare exod peste Atlantic, dar și irlandezilor, italienilor, iar înaintea lor englezilor, spaniolilor și francezilor. Aceste popoare nu au dispărut, își continuă existența foarte bine, deși de foarte multe ori factorul politic uită că integrarea elementelor marginale (magrebieni în Franța, turci în Germania, români în Italia, oare țigani în România) este soluția Americană de vis în care respectul pentru diversitate nu se confundă cu toleranța absolută la celălalt (aici vă recomand un articol din același ziar liberal citat mai sus despre romii din SUA vs. cei din Europa http://www.economist.com/node/17043366).

Propuneți trei soluții pentru criza percepută:  a. politici umaniste, dar ferme, pro-viață  și pro-familie, în bun spirit creștinesc; b. politici de încurajare a tinerilor să rămână sau să revină în România; c. politici economice de reducere a decalajelor pentru a limita emigrația sau chiar pentru a-i inversa tendința. Subscriu în totalitate punctului b.,oarecum și ultimei dintre cele trei, deși cu vocea Casandrei aș putea spune că un boom economic aduce cu el acel val de migrație (asiatică, oare și africană sau arabă?) cu care se confruntă Europa Occidentală. Soluționarea problemei plecării creierelor va duce la problema a prea multe creiere care pot lua locul muncitorului român ”de omenie”, iar substitutul nu va fi cel mai probabil creștin-ortodox. În privința primei soluții la care accedeți, ea are o fațetă etnică imposibil de digerat pe termen lung, mascată de un necesar religios definit moral și de unul etic. Elementele binelui pe care îl propuneți nu sunt strict definitorii religiei și creștinătății, deși dintr-o trăsătură de condei încheiați concluzionând astfel. Ele aparțin valorilor universale umane; familia, respectul față de sine și față de celălalt, dreptul la viață, la opinie, toleranța nu aparțin unui spirit de orice factură religioasă. Sunt fundațiile procesului democratic și trebuiesc tratate ca atare.

Sunt oarecum deranjat de necesarul de patriotism pe care îl cereți tinerilor – să revină. Aduce oarecum cu idealul marxist al lui ”dacă punem toți osul, răul de azi devine bine de mâine”, dar cum după cum știți raiul pe pământ (formula o voi folosi în forma preferată de Joshua Muravchik) este imposibil. Tinerii, printre care mă număr, sunt predispuși nevoii de risc, de a reuși, de a lupta, dar au dreptul să își aleagă bătăliile, cum au dreptul să spere la mai bine pentru copii lor. Și oricât am urî asta, mai binele nu e întotdeauna acasă. Corupția, delăsarea, populismul, demagogia sunt omniprezente indiferent de limba în care sunt spuse. Diferența o face școala – educația electoratului prezent și viitor, calitatea opiniilor și criticilor asupra acestor ”păcate” politice și nu în ultimul rând curajul unei societăți care deocamdată fie protestează fără să știe pentru ce, fie stă ”să vadă ce se mai întâmplă” (formularea o preiau de la din cartea dl. Patapievici – Cerul văzut prin lentilă). Lipsa acestora transformă orice proces democratic într-o farsă pe care o jucăm după ureche pentru că nu știm să facem altfel.

Sunt total opus părerii dumneavoastră cum că exemplaritatea pedepsei este un bun necesar – amintește prea mult de execuțiile chineze pe stadioane. Dimpotrivă, coerciția trebuie să fie proporțională cu percepția gravității faptei în litera legii – adevărata constantă de respectat. Nu subscriu nici concluziilor care îmbie valori democratice cu cele religioase, ca și cum pentru toți ar fi la același nivel. Statul are rolul lui de jucat cum și moralitatea nu se confundă cu lupta împotriva părerilor. Balaurul stricăciunii morale cum atent l-ați numit s-ar putea să conțină și părerea celuilalt, nu doar extreme (pe care sincer nu știu și nu sunt capabil să le definesc altfel decât în forme religioase, rasiale, xenofobe, totalitare). Cât privește salvarea: nu uitați umorul pe care uneori strigătele celui mai puternic dar și a celui mai neputincios îl alungă în spatele sălii. Poate e mai serios decât seriozitatea.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Domnule Muresan,

    Observ ca dumneavoastra criticati articolul colegului dv. de la UBB. E o caracteristica a noastra, a romanilor, sa criticam mai mult decit este necesar.
    V-as reaminti sloganul celor de la „Occupy..”: „We are the 99%!”. Distributia inechitabila a bogatiei, mizeria morala care a pus stapinire pe lume, pe conducatorii ei, genereaza tot felul de lipsuri care ii taie cheful omului de a face urmasi. Sa mosteneasca ce?? Datoria publica?
    Unica modalitate ca omul sa aiba curaj in a procrea este increderea in Dumnezeu, cam atit i-a ramas.
    In concluzie, o apropiere sincera de Creator ar fi primul pas in a ne indrepta.
    Toate bune!

        • Pentru curoisi, am cautat eu: „Așa zice Domnul: „Blestemat fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul”

          De citit, de asemenea, si Leviticul, cap 11, vers.7:
          „Porcul are copita despicată și despărțită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi”
          Atentie, asadar, la caltabos, nu e pe placul lui Dumnezeu. In plus, daca neamul romanesc s-a cam spurcat cu porcul de mii de ani, la ce bun sa il mai procream?

        • Dle Iftimie, va recomand citirea Bibliei in ansamblul ei. Din pacate citarea unor pasaje si interpretarea lor abuziva este modul tipic in care Biblia este rastalmacita. Si va mai recomand citirea si a altor carti. Poate Coranul, poate Upanisadele si Vedele, poate Lao Tsi sau Confucius … etc.

  2. Este trist cum Mihai Muresan, doctorand in an terminal, nu numai ca nu a aprofundat sau macar perceput esenta pura a crestinismului traditiional romanesc, insa in schimb a atacat articolul d-lui Papahagi in stilul resentimentar tipic ateu. La un singur aspect v-as ruga sa reflectati, anume la acel crestinism primar care nu numai ca a prefigurat valorile democratiei europene de astazi ci, mai mult decat atat, a fost fondat pe acele atribute extrem de rare astazi, anume dragostea si sacrificiul.

      • Doru, si care ar fi cel mai mare pericol al „fundamentalismului” crestin ortodox?
        Stopitul prea abundent cu aghiazma?
        Reumatism la genunchi de la prea multe matanii?
        Problema este absenta unui „fundamentalism” crestin ortodox si nu invers. „Fundamentalism” ar face din BOR o institutie respectabila si o forta de luat in seama.

        • Tanacu? Xenofobie, anti-semitism?

          Pericolul cel mare al fundamentalismului crestin-ortodox este pierderea unor elementare progrese stintifice si sociale si reintoarcerea la indobitocirea de sec. XVIII. Nu din partea intelectualilor ca dl Papahagi, bineinteles, ci din partea baietilor cu ochi senini, convingeri puternice si creier neted à la Tanacu.

  3. Părerea mea (de nespecialist, precizez) este că referirile la morala creştină şi contradicţiile cu laisez faire-ul ale domnului Papahagi exprimă pur şi simplu încercarea mai mult sau mai puţin adecvată de a adapta la specificul ortodoxiei româneşti ideile dreptei occidentale/americane, alea care au carte de căpătâi pe Max Weber şi etica protestantă. Contradicţii pe care eu personal le-am sesizat şi la Mihai Neamţu, de exemplu.

  4. Inteleg ca,in ultima instanta, chestiunea demografica este una politica. Ca principala problema decurgand din scaderea populatiei este nesustenabilitatea sistemului de pensii ( componenta a sistemului de solidaritate sociala si nationala). Chestiunea se poate rezolva nu prin natalitate obligatorie ci prin amendarea procentuala si progresiva a pensiei celor cu un copil sau fara copii, din ratiuni strict economice. Pensia nu poate fi platita in lipsa generatiei postcontributori.

  5. Felicitări autorului.

    Pe lângă faptul că contrar opiniei unui cititor exprimată mai sus -este trist-, găsesc că e chiar îmbucurător că se exprimă puncte de vedere alternative privind tratarea unor problematici sociale( reducţionismul la soluţia universală a credinţei are deja dovedite limitele în actuala societate românească- credinţa este o parte din soluţie, dar nu unicul factor, importanţa acestui factor trebuie stabilită prin discuţie argumentată şi nu prin impunere oarbă).

    Inevitabil,ar trebui să vedem unde religia poate oferi soluţii, unde nu.

    Personal, nu cred că revenirea pe baze religioase la subiecte de societate gen înterzicere de avort ca reglare a problemei demografice, ar fi un pas înainte spre o societate echilibrată.

    Încurajarea unor politici pronatalitate oarecum da, dar vin în contradicţie cu dreapta pronată de dl Papahagi (statul să facă, statul să ofere- creşe şi grădiniţe–de ce nu întărirea cadrului legislativ unde privatul să vină cu oferta)?

  6. D-le Mihai Muresan,
    De acord intru-totul cu dvs, Emil (nr 3) sesiseaza ceva corect, la randul sau, iar primii doi comentatori m-au iradiat de-a dreptul …
    Vad ca va ocupati de spatiul public in Romania comunista.
    Cand veti fi epuizat subiectul, va sugerez sa continuati cu Romania prezenta. E dezastru. Orice spatiu public aici e invadat rapid de masini parcate aiurea, zgomot, mirosuri, biserici, caini vagabonzi, gunoaie, orice care degradeaza curand insasi titulatura. E fibra maidanului, o componenta de nelipsit din profilul conationalilor, un fitil/foc de premodernism care arde mocnit, un domeniu pe care cand il veti fi avand in studiu trebuie sa aveti o masca anti-septica la nas …
    Doi romani, trei pareri.
    Unde-s doi romani, deja sunt prea multi.

  7. un articol mult deasupra perechii sale.citesc ca autorul e doar doctorand,dar in opinia mea are inteligentza si sistemul valoric care sint foarte rare la romanica.
    mai zilele trecute primesc un e mail despre un interviu al unei doamne ascultate la un post american.zice doamna(pe scurt)ca 11sept al lor ar fi cauza disparitziei religiei din scolile americane.o tendintza deci universala.dar oare asha sa fie?ptr majoritatea rruminilor poate da.
    sigur,nu i destul sa fii foarte educat daca nu ai morala(crestina sa i zicem)in conduita.
    si,daca catolicii de bine de rau incearca s tzina pasul cu modernitatea,habotnicii ortodoxi rumini sint o piedica

  8. Scurt, concis, de bun simt. Felicitari.

    De acord cu antecomentatorii cum ca aspectul creştin al problemei este doar „încercarea mai mult sau mai puţin adecvată de a adapta la specificul ortodoxiei româneşti ideile dreptei occidentale/americane”. Ideea regenerarii biologice a natiunii prin apelul la credinta e cel putin ciudata, daca nu chiar hilara de-a dreptul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Muresan
Mihai Muresan
Doctorand, an terminal, la Universitatea Babeș-Bolyai în cotutelă cu Universitatea Sapienza din Roma. Lucreaza la o teză asupra spațiului public în România Comunistă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro