miercuri, aprilie 23, 2025

Dezbaterea despre ţinta pentru euro s-a terminat înainte de a începe

Mi-e teamă că influenţa politicului în decizia economică nu este străină de această situaţie. Este nevoie de clarificări, pentru a înţelege realităţile şi provocările adoptării monedei europene. Ne trebuie sau nu ne trebuie euro, de ce şi de când? Şi mai ales – ne ajută cu ceva? Prea am ajuns cu euro la nivelul mistic din Psalmul VI al lui Tudor Arghezi: „Singuri, acum în marea ta poveste/ Rămân cu tine să mă mai măsor/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi şi să urlu «Este!»„.

România a anuţat că menţine anul 2015 ca ţintă pentru adoptarea euro. O fi bine? Cu siguranţă este mai bine decât să nu avem nici o ţintă. O ţintă mobilizează resursele pu­blice şi restricţionează cheltuielile bu­getare, mai ales în anul electoral 2012. Dar putem atinge această ţintă? Probabil că nu. Să nu uităm că am mai avut două ţinte în trecut, 2012 şi 2014, şi le-am ratat graţios. Şi Universitatea Craiova îşi propune în fiecare an cupa şi campionatul la fotbal şi sfârşeşte în fiecare an prin a spera că evită retrogradarea.
Lucrurile sunt totuşi mai complicate. A intra în euro în 2015 înseamnă a intra în mecanismul european al ra­tei de schimb în 2013, mult prea cu­rând pentru puterile noastre. Dar Ro­mânia şi-a asumat în luna martie (din acest colţ de pagină am recomandat prudenţă, dar cine mai are timp să citească?) intrarea în aşa-zisul Pact pentru euro, un mecanism european care ne va îngrădi suplimentar politicile economice. Aproa­pe că aş spune că din 2013 România şi-a asumat costurile trecerii la euro, fără a primi vreunul dintre beneficii.
Mai mult, euro însuşi s-ar putea să nu mai fie, în forma de astăzi, până în 2015.

Intrarea în zona euro este condiţionată de câteva criterii nomi­nale. Le îndeplinim? Evident că nu: inflaţia este cu 4% peste limită, deficitul bugetar este cu 3% din PIB peste limită, dobânzile nu se pot compara (nu avem titluri de stat lichide pe 10 ani); cursul de schimb este relativ stabil – dar nu e tocmai ce îşi doresc exportatorii. În ce priveşte datoria publică, să nu ne păcălim singuri: va fi sub 40% din PIB la sfârşitul lui 2011 (fără banii de la FMI), sub limita acceptată de 60%, dar ritmul de creştere este ameţitor, datoria triplându-se în ultimii trei ani. Mai mult, nu ne împrumutăm pentru generaţiile viitoare. Tot noi vom plăti această datorie, întrucât scadenţa medie a datoriei publice a României este 1,9 ani (conform datelor de la FMI). Adică datoria noastră trebuie plătită sau înnoită la mai puţin de 2 ani. Nu îndeplinim criteriile nominale, dar le-am putea îndeplini cu o statistică inventivă şi puţină bunăvoinţă de la Bruxelles. Nu aceasta este problema, nu aceasta este întrebarea corectă.

Întrebarea corectă este dacă România formează o zonă monetară optimă împreună cu actualele state membre ale zonei euro. Şi aici răspunsul este nu – nici măcar actuala formă a zonei euro nu este o zonă monetară optimă. Pentru a avea aşa ceva noi trebuie să atingem convergenţa reală cu ţările care au moneda euro, adică să avem venituri comparabile şi să avem o structură comparabilă a ocupării şi a producţiei. Suntem cu salariile la 15% din media europeană; iar structura ocupării la noi este diferită cu aproximativ 30% de structura din UE. Până nu vom reduce aceste decalaje, adoptarea euro este o temă mai mult politică decât economică.

Este de vină criza pentru faptul că nu îndeplinim aceste criterii de convergenţă reală, în primul rând? Deşi criza ar fi un vinovat de serviciu uşor, aş spune că structura economiei era divergentă de cea europeană şi înainte de criză.
Să încercăm oare să adoptăm unilateral euro? Nu suntem Muntenegru ca să facem asta, şi nu mă refer la economia subterană, ci la faptul că nu suntem o economie chiar mică. Nici un consiliu monetar nu ne-ar sluji. Problemele noastre sunt cu precădere structurale, nu monetare.

România trebuie să adopte euro atunci când va fi cu adevărat pregătită – nu înainte,  pentru că şi-ar crea singură dezavantaje competitive pe care nu le va mai putea recupera.
Până la urmă acelaşi psalm al lui Arghezi se potriveşte de minune pentru euro: „Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere/ (…) Pari când a fi, pari când că nu mai eşti”.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Inteleg ca vremurile sunt de ceva timp atipice!
    Lasand la o parte cheltuielile abuzive si ineficiente facute de guvernanti ( nu de ieri de azi ) totusi doua lucruri ma ingrijoreaza:
    1. modul incorect in care se reflecta in statistici rata somajului si inflatia. Amandoua mincinoase, amandoua aduse mereu din creion/pix/stilou, creeaza false impresii care nu predispun la luarea unor decizii corecte si logice daca s-ar cunoaste valorile lor reale.
    2. BNR-ul nu mai lucreaza in interesul majoritatii populatiei romanesti ci al minoritatii bancare cu actionariat strain.
    A aduce mereu aminte de faptul ca BNR a impiedicat o mare speculatie bancara prin 2009 sau faptul ca leul nu s-a depreciat dincolo de 4.3RON/EUR sunt doar incercari de a pastra imaculata imaginea unei organizatii careia statul i-a incredintat controlul riguros al pietei financiar-bancare in scopul mentinerii stabilitatii financiare.
    Incercarile disperate de control al inflatiei, nereusite in ultimii 4 si probabil vor fi 5 ani, cu metode care distorsioneaza regulile unei economii functionale (pastrarea cursului valutar pe acelasi ecart timp de 3 ani) ma fac sa ma gandesc la ce e mai rau pentru un moment dat. Am dreptate sa fiu pesimist? Poate o economie sa traiasca la infinit fardata si ascunzand sub presul mizeriile financiare?

  2. „inflaţia este cu 4% peste limită, deficitul bugetar este cu 3% din PIB peste limită” – 4 respectiv 3 puncte procentuale nu procente. In rest foarte bun articolul. Felicitari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Voinea
Liviu Voinea
Director executiv al Grupului de Economie Aplicata

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro