marți, ianuarie 19, 2021

Dezolantul sentiment de zădărnicie

Nu cred că numai starea de emoție colectivă prilejuită de decesul Regelui Mihai ar fi provocat comparația între faptele ce se petrec în aceste zile sub cupola Parlamentului României, acolo unde majoritatea PSD-ALDE aflată în ticăloasă cârdășie cu UDMR a suspendat orice urmă de dezbatere democratică doar spre a silui justiția și pentru a-și salva de pușcărie borfașii cu asupra de măsură plantați la vârful celor trei partide și actul samavolnic prin care comuniștii români l-au obligat la 30 decembrie 1947 pe Suveranul României să iscălească actul de abdicare.
Dacă prin mediile politice, prin talk-show-uri de televiziune, dar, mai ales, prin cancelariile occidentale, îndeosebi pe la Strasbourg și Bruxelles, dar și în capitalele țărilor cu care România este (încă) parteneră de alianță politică și militară își face loc un tot mai pronunțat sentiment de îngrijorare în legătură cu viitoare orientare a României, în rândul marii majorități a populației pare să se fi reinstaurat lehamitea, lipsa de încredere, deznădejdea.
Sunt tot mai vizibile asemănările între starea de spirit existentă astăzi și cea din ultimii ani ai dictaturii comuniste. Dacă până de curând guvernanții dădeau comunicate triumfaliste – se vorbea despre o creștere economică fără precedent care ar situa țara noastră pe primul loc în Europa- dacă posturile de televiziune aservite puterii PSD-ALDE nu lăsau loc decât unui caraghios strigăt Avanti, avanti!, cu toate era cum nu se poate mai evident că situația țării e din ce în ce mai precară, că ne împrumutăm tot mai vârtos, că trăim pe datorie, la sfârșitul săptămânii au apărut, chiar din gura atât de puțin credibilului ministru de Finanțe, dl. Ionuț Mișa, vești din ce în ce mai îngrijorătoare. S-a epuizat deja fondul de rezervă al guvernului (așadar, Doamne ferește de vreo catastrofă naturală!), există toate indiciile posibile, recunoscute chiar de guvernanți, că ar fi deja create condițiile ca deficitul bugetar prognozat al țării să fie depășit.
Avertismentele lansate la începutul anului, atunci când, în urma votului de la 11 decembrie 2016, țara a căzut în mâinile unei alianțe politice lipsite de orice urmă de responsabilitate, care crede că totul ar putea fi de vânzare, că ar putea fi compromise însăși orientarea euro-atlantică a țării și valorile democratice și care și-a concentrat toate eforturile pentru siluirea legilor justiției doar în vederea salvării de la pușcărie a căpeteniile penale, se dovedesc realitate.
Se pare că s-ar închide cercul. Că jocul de-a democrația început cu atâta entuziasm în decembrie 1989 ar fi pe sfârșite. Că iluzia că România și-ar fi găsit, în fine, rostul și-ar fi epuizat valoarea de întrebuințare.
Se simte peste tot un tot mai dezolant sentiment de zădărnicie, de oboseală, încât aproape că nu ar mai trebui să mai mire pe cineva că puțini sunt cei care, în aceste zile, și-au mai amintit de începutul Revoluției Române, de zilele de foc și de sacrificiul Timișoarei, de morții și de evenimentele încă nedescâlcite de acum 28 de ani.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. „Se pare că s-ar închide cercul. Că jocul de-a democrația început cu atâta entuziasm în decembrie 1989 ar fi pe sfârșite. Că iluzia că România și-ar fi găsit, în fine, rostul și-ar fi epuizat valoarea de întrebuințare.”.
    Nu degeaba se spune „cine nu-si cunoaste Istoria risca s-o repete”.
    „Se simte peste tot un tot mai dezolant sentiment de zădărnicie, de oboseală, încât aproape că nu ar mai trebui să mai mire pe cineva că puțini sunt cei care, în aceste zile, și-au mai amintit de începutul Revoluției Române, de zilele de foc și de sacrificiul Timișoarei, de morții și de evenimentele încă nedescâlcite de acum 28 de ani.”
    Asta pentru ca jucam tontoroiul pe dosarele Revolutiei si Mineriadelor.
    Ne e frica sa spunem cine le-a inchis si sa aflam dece.
    Inchise acum 8 ani. Redeschise pentru o frectie la ghipsul lui Stanculescu.

  2. As fi vrut sa postez ieri, cum s-ar fi cuvenit. N-am avut unde, dar ultima fraza a articolului imi da ocazia s-o fac acum.

    De mortuis nihil

    Ne-au schimbat decoru’,
    E democrat poporu’,
    C-avem televizoru’,
    Ca sa uitam … omoru’.

    De va trece infractoru’,
    Unde nici durere nu-i,
    Lui i se va da onoru’;
    Si dreptate, nimanui.

    S-or agita candèle,
    Le va parea solemn.
    Vor cuvanta lichele,
    In limba lor de lemn.

    Si-n tacerea de-apòi,
    Ei, mortii, vor sopti,
    Vorbind pentru noi:
    „Nu ne uitati, copii!”

    Si nu-i vor ierta
    Pe cei ce i-au ucis,
    Ci le vor striga,
    Asa cum am scris:

    „Fa-le, Doamne, cadou
    Si monument funerar,
    Blestemul nostru, ecou,
    In al neamului pisoar.”

    ………………..

    Nu-s, inca, doua mii,
    Ci-s, anii, douasopt.
    Si-i moarta, pentru vii,
    Trairea celui mort.

    unu’
    Duminica, 17 Decembrie 2017

  3. Stimate domn, desi e absolut firesc sa rezisti la orice, dar nu si la tentatie (O.Wilde), eu as fi mai exigenta cu cei care se exprima in public, fie si la numai cateva mii de oameni, ca aici.
    Le-as impune sa scrie cand au ceva de spus, nu numai cand simt nevoia sa o faca…nuanta!
    Remarc din ce in ce mai des, ca editorialistii scriu despre preocuparile (obsesiile?) lor intelectuale, care nu coincid mereu cu acea „valoare adaugata” necesara intelegerii constructive a unui subiect de interes major, si articolul de fata este, pentru mine, un exemplu elocvent.
    „Dezolantul sentiment de zadarnicie” poate fi titlul unui eseu literar destinat pesimistilor de profesie, (care se cred realisti, cum altfel?) ca sa-i convinga sa se arunce de la etaj, dar nu poate fi asociat cu evenimentele din aceste zile istorice, si atitudinea remarcabila a romanilor!
    Desigur, asa cum ne avertiza Kant, nimeni nu vede lumea asa cum este ea, ci asa cum este el insusi, si tocmai acest adevar necesita un fel de autocenzura a formatorilor de opinie, dezamagiti, dezolati sau convinsi de zadarnicie, DAR preocupati de impactul vorbelor lor in spatiul public…adica responsabili.
    Atunci cand deznadejdea devina palpabila, de ce mai adaugati un strat si dvs? Doar ca sa va spuna cititorii ca aveti dreptate?
    Dar, cand se vede o licarire de revitalizare a omului, pana mai ieri apatic si agonizant, cand se simte un elan general catre demnitate, respect si integritate, nu e mai responsabil sa-l sustineti? Sau, stiti deja ca e degeaba, si nu va puteti priva de placerea de a ne spune maine ca ati anticipat corect haul in care suntem impinsi si in care, iata ca am cazut…uraaa!
    As sugera, deci, ghicitorilor de viitor, sa joace la loto sau la cazino, si sa-i lase sa ne vorbeasca pe aceia care nu stiu ce va fi, dar stiu ce este: o ocazie de sesizat, si ce avem: un potential intact de reusita, care trebuie utilizat cu inteligenta, imediat!

    ps Ce bine ar fi fost sa fi avut si noi un Jean d’Ormesson cu care sa stam de vorba in momente de cumpana…

    • În momente de cumpănă și-n problemele de toate zilele ar fi bine să avem un Andre Compte-Sponville, un Luc Ferry, un Jean d’Ormesson, un Pascal Bruckner, un Michel Onfray, un Frederic Beigbeder, un Alain Finkielkraut, poate și un Hans Jonas, un Dario Fo etc.
      Îi avem pe Gabriel Liiceanu, HR Patapievici ori pe Andrei Pleșu, însă am preluat de la ei toată înțelepciunea (mai puțin greșelile), astfel încât, atunci când aceștia își fac apariția în Agora, îi tratăm cu disprețul meritat de toți aroganții: cum își permit ei să ne dea sfaturi, nouă, discipolilor lui CTP, Cristoiu, Rareș Bogdan, Cosmin Gușă, Gâdea, Băsescu, Prelipceanu etc.?
      Ce bine-ar fi fost să fi avut urechi și ochi pentru spusele și scrisele acestor oameni (inclusiv ale franțujilor și neamțului de mai sus)!!! Chiar și ale lui Umberto Ecco, chiar dacă acesta mai vorbește doar prin cărți …
      Pe logica potențialului de reușită intact putem previziona României un viitor de mare putere, dat fiind că imperiile cresc, scad, mor și sunt înlocuite cu altele care n-au fost inițial imperii. Bastonul de mareșal din ranița fiecărui răcan este virtual, să nu uităm.
      Dar să nu fim pesimiști: trăim ca indivizi tot mai căpoși în societăți (cum altfel?) tot mai divizate. Poate înțelegem că ne trebuie un coagulant și-un declic..

  4. În cancelariile occidentale cred că îngrijorarea privește evoluția europeană a lucrurilor, nu măgăriile pesediștilor. Iar lipsa de reacție a UE, a SUA și a ambasadorului american (nu declarațiile de formă) arată că ei sunt dezamăgiți de noi. Privit dinspre ei, toți dezamăgiții din România de azi sunt neputincioși. Per ansamblu, am demonstrat lipsa vocației pentru democrație și, indiferent de sforăriile rusești sau de altă natură, nu am manifestat tropism pentru valorile europene. Am alunecat spre Levant, nu înspre Occident. Ne place mai mult să pupăm moaște decât să riscăm să devenim moaște. Nici conjunctura nu ne ajută (să ne gândim spre exemplu la fenta de plecare spre Rusia și China a lui Orban, care ne-a izolat astfel de Occident și la modul fizic).
    Gândim monstruos, scriem articole înfocate și comment-uri deștepte, dar am făcut puțin și facem puțin, drept pentru care vom plăti mult.
    Nici nu mai suntem drumeți în calea lupilor – ne mănâncă din traistă și ne sfâșie chiar câinii din curtea noastră. Ăsta-i adevărul: dezamăgirea mea și-a dumneavoastră și-a altora declanșează zădărnicie și oboseală, nu acțiune.

  5. Admitand ca alianta PSD-ALDE reuseste sa castige actuala batalie, ea nu va putea supravietui. Va fi o victorie a la Pyrrus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Democrația americană sub aspectul setei de putere

"I’m not concerned. The American people are going to stand up, stand up now. Enough is enough, is enough!"

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.