vineri, decembrie 9, 2022

Diaghilev și Ballets Russes

National Gallery of Art din Washington găzduiește în aceste zile o superbă expoziție, în detalii de o precizie și eleganță copleșitoare, a poveștii celebrei companii Ballets Russes. Aceasta a funcționat între 1909-1929 și a fost impresariată de foarte controversatul Sergei (sau Serge) Diaghilev, un personaj căruia nu-i era străină nicio metodă în tentativa de a-și susține financiar proiectul (a fost adesea nevoit să-și sprijine foarte scumpa artă prin lingușirea josnică a admiratorilor săi din Moscova, Paris, ori Sankt Petersburg, să îndure crize financiare, să împrumute, să fure chiar, doar pentru a menține corabia pe linia de plutire). Diaghilev, om cu o vitalitate aparte, își întâmpină zâmbitor vizitatorii încă de la intrarea în expoziție: „I am at first a charlatan, but full of dash; secondly, a great charmer; thirdly, cheeky; fourthly, a very reasonable man with few scrupules; fifthly, someone afflicted, it seems with a complete absence of talent. And yet I think I have found my true vocation: to be a patron of the arts. For that I have everything I need, except money, but that will come.”

Ce putem găsi de această dată la National Gallery of Art? Aproape tot… de la costume din spectacole („Prințul Igor”, „Sadko”, „Ode”, „La Chatte”, „The Blue Train” etc.), confecționate de nume unul și unul (Natalia Goncharova, Coco Chanel…), până la difuzarea unor înregistrări rarisime, pe plasme bine strecurate în decorul cvasi-neoprimitivist, ale unor „Petrushka” (Igor Stravinsky) sau „The Prodigal Son” (creat pentru trupa lui Diaghilev de George Balanchine).

Mi-au plăcut foarte tare decorurile făcute de Georges Rouault, precum și secțiunea dedicată lui Vaslav Nijinsky, un balerin și coregraf rus cu origini poloneze care s-a alăturat trupei lui Diaghilev încă din 1909, devenindu-i apoi acestuia iubit. Alăturarea l-a făcut în foarte scurt timp faimos iar începând cu 1912, Nijinsky începe ușor ușor să-și coregrafieze propriile-i spectacole („După- amiaza unui faun”, „Jocuri”, „Till Eulenspiegel”). Un adevărat copil minune în epocă, un zburător, Nijinsky atrage gelozia furioasă lui Diaghilev atunci când în 1913 se căsătorește cu o unguroaică pe nume Romola de Pulszky iar relația lor se răcește (balerinul părăsește pentru un timp trupa). A fost abia în 1916 când, sub diverse presiuni internaționale, Serge îi resolicită serviciile lui Vaslav pentru un mare turneu american…

Diaghilev a avut-o la un moment dat în trupă și pe Lizica Codreanu, o dansatoare/ balerină deosebită, teribil de apropiată de Brâncuși și totodată modelul favorit al Soniei Delaunay. De altfel Brâncuși însuși i-a și desenat o serie de costumații de scenă (o numea cu drag „țiganca” datorită trăsăturilor oacheșe). Tot el făcuse și costumele, în 1922, pentru „Gymnopedies”-ul lui Erik Satie… În fine, exista o însuflețire permanent avangardistă în Lizica, probabil produsă de discuțiile nocturne interminabile cu prietenii ei cei mai buni – Tzara, Brâncuși, Delaunay, Man Ray (ș.a.m.d.), dar și de spiritul ei veșnic curgător… Comit aceste digresiuni doar pentru a stârni eventuale curiozități și pentru a sublinia că între toți acești artiști teribili ai primei jumătăți a veacului trecut existau legături extrem de puternice. Adevărate vase comunicante în pofida aparent diferitelor lor preocupări, arte, specializări, tehnici, surse de inspirație… De altfel, când Diaghilev moare în 1929 (și odată cu el și compania Ballets Russes), tot Constantin Brâncuși este cel care-i confecționează masca mortuară…

Expoziția fascinantă de la National Gallery of Art deschide cutia tuturor acestor povești. Ea nu impresionează doar prin bogăția colecției (itemuri aduse tocmai din Londra, de la Victoria and Albert Museum, din Stockholm, New York, Canberra, San Antonio etc.), ci și prin maniera extrem de izbutită în care sunt asamblate într-o narațiune ispititoare. Pentru cei cărora lumea baletului le provoacă aprioric un plictis ireverențios, există și o secțiune bine întreținută pe tema sexului, așa cum apare ea în diferite spectacole marca Diaghilev: Șeherezadele – orgia; Faunul – fetișismul; Prodigal – copulația acrobatică.

Diaghilev nu era însă singurul „ciudat” iubitor de balet și frumos. Rolf de Maré (colecționar de artă suedez) înființase în 1920, la Paris, așa-numita companie Ballets Suédois, și care, mai puțin orientată spre dans ca Ballets Russes, a reușit totuși să dea reprezentații în peste 250 de orașe din 12 țări, îmbinând într-o manieră pur eclectică drama, poezia, muzica, circul, acrobațiile și multe altele. De altfel Maré nu era interesat de balet așa cum era Diaghilev. După cum nici Diaghilev nu dăduse în Paris peste Max Ernst sau Joan Miró înaintea lui Maré. Ambii aveau și plusuri și minusuri care se oglindeau în profilul propriilor lor companii. Ceea ce aveau totuși în comun era stilul super implicat, interactiv de conducere: niciunul nu a lipsit de la vreo repetiție sau reprezentație, s-au ocupat zelos de treburile administrative, s-au dedicat exhaustiv, și-au însoțit trupele peste tot în lume… A vorbi despre Ballets Russes și Ballets Suédois înseamnă a vorbi implicit despre omul Serge Diaghilev și omul Rolf de Maré. Și pentru că expoziția de la National Gallery of Art are inclusiv darul de a deschide apetitul pentru poveștile din spatele poveștii, să urmărim:

___________________


Acest text a apărut în data de 25 mai 2013 pe platforma LaPunkt

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Sunt curios daca ajunge vreun cititor de pe-aici sa viziteze expozitia. Aici in tzara ne putem multumi de exemplu cu o monografie recenta despre Lizica Codreanu scrisa de Doina Lemny (custode la atelierul Brancusi de la Centre Pompidou). Eu am nimerit in anii finali 80 la Moscova la prima retrospectiva Goncharova-Larionov unde imi amintesc ca erau si schite de genul mentionat. Dupa moartea lui Serge, baletele ruse au avut o lunga agonie pana prin anii 50 in USA. Discovery channel a facut un documentar despre acest subiect acum cativa ani. Mai e si un film fascinant cu fata cea mare a lui Nijinski, Kyra, din anii 80 cred.

  2. Excelent articol, excelent documentat si care surprinde frumos legaturile dintre marii artisti ai epocii – inclusiv ale lui Brancusi cu baletul.
    Pentru cei interesati, exista la Institutul Francez din Bucuresti un DVD facut de rusi (unul din filme in regia lui Nikita Mihalkov) cu trei filme care refac superb si cu religiozitate baletele semnate de Rimski-Korsakov si Stravinski: Seherezada (scenografia Leon Bakst), Pasarea de foc (acelasi scenograf) si Petruska (Benois).

    • Multumesc foarte mult pentru postare. Am publicat anul trecut o biografie a lui Oleg Danovski, probabil cel mai important coregraf roman, care fara sa fi apucat sa-l cunoasca pe Diaghilev il avea in permanenta ca pe un fel de reper de neatins pe care nu se sfia sa tinda sa-l atinga totusi. Pe cat am binecuvantat abundenta documentelor video / acum doi ani a fost o imensa expozitie retrospectiva a dansului la Centre Pompidou, unde Diaghilev avea un loc important, in tot cazul Nijinski, cu al sau Apres midi…, pe atat am deplans absenta lor in timpul vietii lui Danovski si n-am incetat sa ma uimesc de geniul si efervescenta lui creatoare, in absenta emulatiei de care au beneficiat artistii lui Diaghilev…. .

      Multumesc si pentru informatia despre conexiunile lui Brancusi cu dansul, nu ma mira, intr-o epoca a tuturor sincretismelor si interferentelor, cum au fost acei magnifici ani….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

Contributors: Giulia Sfameni Gasparro, Moshe Idel, Giovanni Casadio, Maria Vittoria Cerutti, Dana Jalobeanu, Pietro Daniel Omodeo, Sascha Freyberg, Arianna Migliorini, Edward Kanterian, Roberta Moretti, Gregory Spinner, Laura Teodora David, Dorin David,  Daniela Dumbravă and Bogdan Tătaru-Cazaban. Cumpara volumul de pe ZetaBooks
„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro